Agentul VICTORIA (X): Marioneta Asztalos

Controversatele decizii ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de la tentativa de interzicere a icoanelor în şcoli, la nesancţionarea declaraţiei de tip nazist a ministrului Cioroianu, ne-au determinat să privim cu mai multă atenţie la vârful piramidei CNCD.„Mai greşim şi noi, că suntem oameni!“, ne-a declarat neconvingător Csaba Ferenc Asztalos, preşedintele apendicelui guvernamental antidiscriminare.În urma investigaţiilor noastre, am descoperit că în spatele secretarului de stat, Asztalos, se află un munte de interese ale diasporei maghiare, el fiind integrat într-o schemă strategică destul de amplă în care, ca parte, figurează şi România.Printre aspectele care ne-au atras atenţia a fost şi plasarea sa în consiliul de administraţie de la Hotel Bucureşti, înainte de privatizare, obiectiv de care s-a arătat interesat, în perioada respectivă, şi Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj maghiare din România până în 1990.Fost consilier al lui Marko Bela, Asztalos s-a specializat în probleme de apărare şi securitate, absolvind la „foc automat“ mai multe cursuri şi şcoli din domeniu, seria instruc- ţiei debutând cu un program de pregătire organizat la Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, trecând pe la centrul NATO de la Garmisch şi încheindu-se (deocamdată) cu absolvirea Colegiului Naţional de Apă- rare şi a Colegiului Superior de Siguranţă Naţională, chiar dacă nu mai ţine minte numele corect al ultimei instituţii absolvite, sau chiar dacă limba română este, pentru el, o limbă străină.Analizarea atentă a trecutului „profesional“ al preşedintelui CNCD evidenţiază o persoană pregătită pentru cu totul altceva decât funcţia vremelnică ocupată astăzi, un om crescut cu multă atenţie. De cine şi pentru ce, vom afla mai târziu. La fel, vom afla că această grijă vine şi din altă parte decât de la Bucureşti. Aşadar, secretarul de stat, Csaba Ferenc Asztalos, este un personaj la al cărui trecut parcă s-a lucrat cu dăltiţa.Soţia sa, Kozma Krisztina Kinga, este puntea de legătură cu filiala din România a gigantului imobiliar „Trigranit“, firmă în care sunt implicaţi direct şi primii doi oameni de afaceri din Ungaria.

Unul dintre administratorii de la Trigranit Romania este fostul diplomat maghiar Halasz Janos Pal, fost secretar al unei secţii maghiare din cadrul Tratatului de la Varşovia şi, ulterior, vreme de şapte ani, secretar I al reprezentanţ ei comerciale a Ungariei la Bucureşti.

Un viitor construit cu dăltiţa
Născut în 1974, în Baia Mare, Csaba Ferenc Asztalos a absolvit în 1992 secţia maghiară a liceului „Mihai Eminescu“ din Oradea, cu profilul filologie, iar ulterior, în 1997, Facultatea de Drept a Universităţii din Oradea. Oficial, după o „odihnă“ nejustificată (în CV-ul oficial) de doi ani, şi-a început activitatea profesională în funcţia de consilier juridic la firma unui prieten, General Broker Internaţional SA, o societate cu capital maghiar.

Tot în 1999, deci la vârsta de 25 de ani, el a devenit consilierul preşedintelui UDMR, Marko Bela, funcţie în care s-a menţinut până în 2002. De asemenea, tot atunci, tânăra speranţă a UDMR a participat la un prim-stagiu de pregătire la „Şcoala de vară“ de la Budapesta, organizată la Universitatea „Eotvos Lorand“. În anul 2000, tânărul C.F. Asztalos îşi începe instrucţia pe linie de apărare şi securitate prin participarea la un „program de pregătire“ organizat la Budapesta, de Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei.

Conform declaraţiilor sale, instrucţia ar fi vizat „probleme de integrare în NATO“, iar UDMR avea nevoie de specialiş ti în vederea viitoarei integrări a României în structurile euro atlantice. Acesta ar fi fost motivul pentru care tânărul Asztalos, alături de alţi 15-20 aspiranţi din UDMR, ar fi urmat acel curs. Evident, ni s-a mai spus, durata instrucţiei ar fi fost de…2-3 zile, perioadă care nu prea justifică deranjul autorităţ ilor maghiare. De reţinut însă locul, scopul şi organizatorul instrucţiei viitorului secretar de stat în Guvernul Românei.

În acelaşi an însă, Asztalos participă din nou la cursurile „Şcolii de vară“ de la Budapesta şi, pe principiul unde dai şi unde crapă!, este numit membru în Consiliul de Administraţ ie al societăţii „Bucureşti Turism“ SA. Cum se ştie, societatea respectivă avea în proprietate Hotelul Bucureşti, devenit a doua casă a parlamentarilor români, aşadar un obiectiv strategic. Pe de altă parte, nu poate fi trecută cu vederea implicarea în afacerea „Bucureşti-Turism“ a lui Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei maghiare din România dinainte de 1990, iar ulterior ambasador al Ungariei la Bucureşti.

Am consemnat deja, în cotidianul nostru, declaraţia unui fost lider sindical de la „Bucureşti Turism“ conform căreia, în perioada 1998-2000, Rudas Erno a făcut lobby atât pe lângă sindicalişti cât şi pe lângă conducerea administrativă a hotelului, în favoarea societăţii ungare „Danubius Hotels Group“, firmă interesată de preluarea pachetului majoritar de acţiuni ale societăţii bucureştene. Dacă legătura dintre Rudas Erno şi Csaba Ferenc Asztalos, via MAE ungar, ni s-a părut astfel destul de firească şi transparentă, nu de aceeaşi părere este şi Csaba Asztalos.

„Nu l-am cunoscut şi nu-l cunosc pe Rudas Erno. Oricum, la acea dată (anul 2000- n.n.) el nu mai era ambasador. Pe de altă parte, eu am fost acolo înainte de privatizare şi n-am stat decât aproximativ nouă luni“, ne-a declarat preşedintele CNCD. Aşadar, trecerea pe la Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei, urmată de numirea în conducerea societăţii „Bucureşti Turism“ SA nu a fost decât o banală coincidenţă, iar legătura cu Rudas Erno nici nu există.

În discuţia avută cu Csaba Asztalos, odată ajunşi la subiectul Rudas Erno, secretarul de stat ne-a dat de înţeles că a citit cele scrise de noi, în „Interesul Public“, despre trecutul de spion al fostului diplomat maghiar şi a ţinut să precizeze, scurt, dar convingător: „Nu sunt spion!“. El a mai ţinut să adauge că în 2005, la numirea sa în funcţie, ar fi fost acuzat în presă că ar fi spion, ceea ce nu e adevărat. Noi însă nu l-am acuzat de o asemenea crimă pentru că e greu (chiar dacă nu imposibil) de ajuns la nomenclatorul ofiţerilor de informaţii de la Budapesta.

Instrucţie neabătută pentru apărare şi securitate
În 2001, CV-ul oficial al lui Csaba Asztalos nu consemnează nimic important, cu excepţia ieşirii din Consiliul de Administraţ ie al societăţii Bucureşti Turism. Anul următor însă, urmează un curs postuniversitar la Facultatea de Relaţii Publice şi Comunicare din cadrul SNSPA Bucureşti. Ulterior, părăseşte postul de consilier al lui Marko Bela şi este plasat de UDMR ca membru în colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Anul 2003 este, din nou, unul destul de mănos pentru pregătirea de specialitate a lui Asztalos. Devine doctorand în drept internaţional al Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi pleacă din nou la „Şcoala de vară“ de la Budapesta. În acelaşi an, tânărul Asztalos primeşte o bursă şi o invitaţie pentru o lună de zile la Departamentul de Stat al SUA (Washington D.C.) în cadrul proiectului „Young leaders project on current social, political, and economic issues“. Întrebat cine şi de ce l-a propus pentru această bursă, Csaba Asztalos ne-a spus că nu ştie.

A fost invitat pur şi simplu de cineva de la Departamentul de stat. Nominal. Cum, la fel, în acelaşi an a fost invitat la Ierusalim, pentru zece zile, la Şcoala Internaţională pentru studierea Holocaustului „Yad Vashem“. Măi să fie! Aşadar, este numit de primulministru la CNCD, deci devine funcţionar guvernamental la combaterea discriminării, dar pleacă la Budapesta, Washington şi Ierusalim pentru diverse. În 2004 îşi face din nou bagajele, da de această dată pentru a pleca la Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall“ din Garmisch-Partenkirschen, unde se instruieşte vreme de zece săptămâni în probleme fără prea mare legătură cu discriminarea. Fiind un centru al NATO, pentru a putea participa la cursuri e nevoie de recomandări speciale, pe care Csaba Asztalos le-a primit.

Aici au studiat viitori miniştri ai Apărării, şefi de stat major al unor armate şi lideri politici ai unor state inclusiv din spaţiul ex-sovietic. Şi în cazul lui Asztalos studiile postuniversitare urmate la Garmisch, „Lideri pentru secolul 21“, erau cât pe ce să-l propulseze, anul următor, în funcţia de secretar de stat la Justiţie, dar înţelepciunea celor care au decis ca secretarii de stat să nu mai fie numiţi pe criterii politice i-a stopat la timp intrarea în ministerul condus de Monica Macovei. Evident, UDMR a dat „la loc comanda“ şi l-a propus în funcţia de preşedinte al CNCD, căptuşită atent cu rangul de secretar de stat.

Asztalos nu ştie ce-a absolvit
Cei care credeau că, odată numit în fruntea CNCD, tânărul Asztalos va avea mai puţin timp pentru studiul aprofundat al apărării şi securităţii, s-au înşelat. Un an mai târziu, în 2006, dă gata (adică absolvă) atât Colegiul Naţional de Apărare cât şi Colegiul Superior de Securitate Naţională. El a reuşit această performanţă datorită calităţii de demnitar care i-a permis să reducă la două săptămâni durata studiilor postuniversitare la Colegiul Superior de Apărare.

În acest mod, a avut timp să urmeze şi cursurile de la Academia Naţională de Informaţii, chiar dacă nu mai ţine minte cum se numeşte colegiul absolvit şi îl numeşte, oficial, „Colegiul Naţional pentru Securitate“. Or, colegiul de la ANI nu este „pentru Securitate“ pur şi simplu, aşa cum a fost cursul ţinut la Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta, sau cel de la Garmisch, ci pentru „Securitate Naţională“. Adică a României. Ceea ce poate fi greu de reţinut, sau de înţeles, pentru un membru UDMR care n-a votat Constituţia României, dar nu pentru un secretar de stat al guvernului de la Bucureşti. Este vorba despre acelaşi demnitar care a trecut limba română, în CV-ul oficial, la capitolul „limbi străine“.

Evident, este dreptul său, cu atât mai mult cu cât deţine şi alte funcţii pe linie de partid care-i justifică acest drept. Asztalos este membru fondator şi vicepreşedinte al Confederaţiei Tinerilor Maghiari din România, precum şi membru al Comisiei Statutare a UDMR.

Şcoala de vară, cuibuşor de nebunii şi progres
Dincolo de obsesia pentru studii de apărare şi securitate, Csaba Ferenc Asztalos a fost, cum spuneam, de cel puţin trei ori la cursurile Şcolii de vară de la Budapesta. De ce la Budapesta? „Deoarece acolo se organizează!“, ne-a răspuns. Deşi „şcoli de vară“ se organizează şi în România, cum e, spre exemplu, cea de la Sighet, probabil că la Budapesta nivelul de predare e mai avansat.

Pe vremea lui Erno Rudas, spre exemplu, şcolile de vară organizate la Budapesta pentru diaspora maghiară erau folosite pentru întărirea legă- turilor cu comunităţile din afara graniţelor, se invitau îndeosebi activişti cu poziţii sociale şi politice de interes pentru statul organizator şi, nu în ultimul rând, din rândul participanţilor era recrutată şi agentura de care era nevoie.

Asta se întâmpla însă pe vremuri pentru că, astăzi, la şcola de vară se se ţin prelegeri pe teme de interes, au loc dezbateri, iar noaptea se poate merge chiar şi la discotecile din centru. Cu toate astea, sau poate că tocmai de aceea, diaspora maghiară a rămas una dintre cele mai prestigioase din Occident, printre membrii acesteia existând importanţi oameni de legătură cu lumea politică şi financiară de pretutindeni.

Căsătoria de trigranit
Anul trecut, Csaba Ferenc Asztalos s-a căsătorit cu Kozma Krisztina Kinga, originară tot din Baia Mare. Soţia sa este acţionar unic al societăţii „Pannon Business Consulting“ SRL, înfiinţată în 2004 în Bucureşti. În plus, şi aici vine partea interesantă a preocupărilor sale, ea a fost angajată până de curând la societatea cu capital exclusiv maghiar, „ENTER H68“. Firma a fost înfiinţată în iulie 2005, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 37, iar acţionarii sunt Halasz Janos Pal (55%) şi Benedek Janka (45%), ambii de cetăţenie ungară.

Administratorul societăţii este primul dintre aceştia, Halasz Janos Pal, un personaj care ne-a atras în mod deosebit atenţia datorită trecutului său impresionant pe linie guvernamentală. Înainte de a prezenta câteva informaţii cu privire la trecutul lui Halasz Janos, precizăm că, prin intermediul societăţii „Enter H68“ SRL, el a pregătit înfiinţarea firmei „Trigranit Development Romania“ SRL, un colos în materie de dezvoltare imobiliară, implicat în afacerea Polus Cluj sau Constanţa şi în megaproiectul Esplanada din Bucureşti.

Recent, soţia lui Csaba Asztalos s-a transferat şi ea, pe funcţia de consilier financiar, la noua societate. În firma „Trigranit“, Halasz Janos Pal deţine funcţia de administrator alături de fostul ambasador al României la Londra, Dănuţ Marcel Ghibernea şi de Nyul Sandor. Cine este însă domnul Halasz?

Între Tratatul de la Varşovia şi afaceri de miliarde de euro
Halasz Janos Pal s-a născut în 4 septembrie 1948 la Cluj Napoca. Urmează cursurile şcolii primare şi gimnaziale la liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti, şi începe cursurile liceale la Liceul „Ady Endre“, cu predare în limba maghiară. Ulterior, se transferă la Liceul cu predare în limba română „Nicolae Bălcescu“ din Gyula – Ungaria.

Urmează apoi cursurile Facultaţii de Comerţ Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice „Karl Marx“ de la Budapesta. În 1970 îşi începe activitatea ca ghid turistic şi translator/ interpret de limba română şi franceză. În perioada 1971-1973 lucrează ca interpret la institutul tehnico-ştiinţific din cadrul Ministerului Industriei Maşinilor şi Metalurgiei. Având în vedere cele ce aveau să urmeze, este posibil ca activitatea sa oficială în această perioadă, aceea de „interpret“, să fi fost de fapt una de acoperire.

În perioada 1973-1978 deţine funcţia de şef al serviciului de marketing şi de prospectare a pieţei internaţionale din cadrul societăţ ii maghiare „Chemimas“. Încă din primul an (1973), Halasz devine şi secretarul secţiei maghiare a industriei de maşini şi utilaje chimice din cadrul Tratatului de la Varşovia. Funcţia este extrem de importantă şi a plasa în această poziţie un tânăr de 25 de ani presupune a avea o încredere deosebită în fidelitatea acestuia, ceea ce, la vremea respectivă nu se putea obţine, de regulă, decât prin încadrarea acestuia într-unul dintre serviciile de informaţ ii maghiare.

Din 1978 Halasz Janos primeşte o nouă însărcinare şi devine şeful Diviziunii Sud-Est Europene din cadrul Ministerului Industriei Maşinilor şi Metalurgiei, unde răspunde de relaţiile cu Româ- nia, Albania, Cuba, Nicaragua, Angola şi Mozambic. Mai departe, în perioada 1983-1990, el este trimis cu misiune la Bucureş ti, unde ocupă poziţia de secretar I în cadrul reprezentanţei comerciale a Ungariei şi este coleg cu Erno Rudas.

După evenimentele din decembrie 1989, el se reîntoarce la Budapesta şi, în perioada 1990-1996, lucrează la Ministerul de Relaţ ii Economice Internaţionale, respectiv, Ministerul Industriei, Comerţului şi Turismului. În plus, în perioada 1993-1996, el a fost şi consilier la Oficiul maghiarilor din afara Ungariei (agenţie guvernamentală), precum şi consilier în cadrul a două fundaţii publice (Kesfogas Kozalapitvany şi Uj Kesfogas Kalapitvany).

În 1996-2001, îl regăsim ca şef al Diviziunii Europa de Sud-Est a reprezentanţelor comerciale ale Ungariei. De asemenea, în iunie 2001, devine şeful reprezentanţei ITD Hungary la Bucureşti, aceasta fiind Societatea Ungară de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului (The Hungarian Investment and Trade Development Agency), înfiinţată în 1993 şi subordonată Ministerului Economiei şi Transporturilor din cadrul guvernului de la Budapesta. Este, de fapt, instituţia care dirijează afacerile externe ale Ungariei.

În perioada 2001-2003, Halasz mai deţine şi funcţia de şef al reprezentanţ ei firmei „Klitehnima“ la Bucureşti, precum şi pe cea de director general al firmei „RegioInvest“. Din 2001, este consilier în cadrul fundaţiei pentru studierea minorităţilor, Europai Osszehasonlito Kisebbesegi Kutatasi Alapitvany.

Din 2003 până în 2006, este director general al ITD Hungary la Bucureşti, iar din 2006, devine administrator al firmei „Trigranit Development Romania“, filiala unei societăţi care derulează afaceri de peste 8 miliarde de euro în peste 11 ţări din Europa Centrală şi de Est.

Hop şi Ghibernea
ghibernea dan12Dacă în cazul lui Rudas Erno, preşedintele CNCD a negat că l-ar cunoaşte, în cazul lui Halasz Janos Pal lucrurile au fost extrem de clare: „Îl cunosc şi chiar foarte bine!“ – ne-a declarat Csaba Asztalos. În definitiv, fostul diplomat maghiar este acum un respectabil om de afaceri, iar legătura dintre cei doi nu poate fi decât tot respectabilă. Că ea s-a făcut prin soţie, sau printr-o altă împrejurare contează mai puţin. Important e că există.

În afacere mai există însă şi un alt autohton, tot cu pedigree diplomatic, şi acesta este Dănuţ Marcel Ghibernea (foto – st., dr.), fost deputat PSD şi ambasador al României în Marea Britanie.

Şi el este un respectabil om de afaceri, dovadă că nu şi-a pierdut vremea degeaba la Londra.

Ghibernea este administrator la „Trigranit Development Romania“ SRL, firmă al cărei acţionar unic este un offshore din Nicosia-Cipru, „Trigranit Holding Limited“. De asemenea, el mai administrează şi societatea „Terrapaz Development Romania“ SRL, firmă ai cărei acţionari sunt alte două off-shoruri cipriote cu sediul în aceeaşi căsuţă poştală din Nicosia-Cipru în care se află sediul acţionarului majoritar de la „Trigranit Holding Limited“.

Nu în ultimul rând, Dănuţ Ghibernea mai controlează o altă societate din Voluntari, DG Management & Project SRL, firmă în care deţine 80% din capitalul social.

Cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria sunt în schema Trigranit
În privinţa afacerii centrale, „Trigranit“, Csaba Ferenc Aztalos ne-a declarat că firma are un capital canadiano-anglo-maghiar, deci nu exclusiv maghiar cum am bănuit noi. Este posibil, numai că am observat o migraţie suspectă a personalului de la agenţia guvernamentală maghiară ITD Hungary, via „Enter H68“, înspre Trigranit, operaţiune care a început imediat după ce birourile agenţiei guvernamentale au fost drastic restructurate, iar Halasz Janos Pal s-a implicat în administrarea noii firme.

A apărut în acest mod ipoteza, contrazisă de Csaba Asztalos, că în noua societate s-a investit şi capital maghiar de sorginte guvernamentală, strecurat prin intermediul unor persoane importante. „Nu ştiţi nimic!“, ne-a asigurat Csaba Asztalos după ce ne-a sugerat că, de fapt, capitalul investit în firma Trigranit Development Corporation (holdingul din care face parte şi filiala din România) aparţine unor nume grele din lumea financiară occidentală. Şi avea dreptate, pentru că în societatea Trigranit, înfiinţată în 1997, sunt într-adevăr nume grele.

Compania este condusă de Sandor Demjan, unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, iar fondarea acesteia s-a făcut ca urmare a unui joint-venture între două dintre companiile conduse de acesta şi compania TrizecHahn, firmă ce aparţine lui Peter Munk (foto st.), acţionarul majoritar al companiei imobiliare canadiene Trizec Properties.

Printre acţionarii de la Trigranit se mai află şi compania austriacă ImmoEast, dar şi nume precum Nathaniel Rotschild (fiul lordului Jacob Rotschild), copreşedinte al societăţii Atticus Capital, şi Sandor Csanyi, preşedinte al celei mai mari bănci din Ungaria, OTP Bank. Într-un clasament pe 2006 al celor mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, primele două locuri au fost ocupate de Sandor Csanyi (328 milioane de euro) şi Sandor Demjan (292 milioane euro).

Unul dintre proiectele importante ale Trigranit Romania este, dincolo de Polus Center din Cluj, deja finalizat, proiectul Esplanada City Center din Bucureşti, o afacere cu o investiţie iniţială de un miliard de euro, care a primit deja sprijinul ministrului delegat pentru Lucrările Publice şi Amenajarea Teritoriului, Laszlo Borbely.

Concluzii provizorii
Iată cum, aruncând o privire mai atentă asupra biografiei oficiale şi a complexului relaţional în care s-a agăţat o tânără speranţă – întâmplător – a UDMR, care s-a grăbit să afirme că nu e spion, când noi îl întrebam cu totul altceva, descoperim preocupări, legături şi interese pe care nu le cunoşteam, dar care pun sub semnul întrebării adevă- ratele intenţii ale unor demnitari, foşti sau actuali, români sau de aiurea.
Şi mai întrezărim elemente ale unei strategii la care s-a lucrat încă din anii ‘60 în mod sistematic, mai ales în vest, unde a fost constituită o organizaţie mondială a diasporei maghiare şi au fost create sistematic puncte de sprijin politic, economic şi cultural. Pare a fi vorba de o continuitate firească a vechilor preocupări de după 1918, ale Budapestei, de a ţine diaspora aproape şi de a o folosi pentru obiective strategice naţionale ale urmaşilor lui Ştefan Cel Sfânt. Pare, pentru că tot la fel de bine poate fi un lung şi costisitor şir de coincidenţe nefericite.
Dan Badea

Interesul Public, 21 noiembrie 2007