PREIMPOSTORII ONG au primit ordin să-l atace, în haită, pe Traian Băsescu

prefraudare

Patru ONG-işti furioşi dar bine plătiţi s-au rotit ieri, ore în şir, pe sticlele mogulilor ca să protesteze faţă de, spun ei, „conflictul de interese” în care s-ar afla Traian Băsescu în calitatea sa, dublă, de iniţiator al referendumului pentru parlamentul unicameral şi de candidat la preşedinţie. Doi dintre aceşti pre-impostori ai aşa-zisei societăţi civile (haida de!), Mircea Toma şi Georgiana Iorgulescu au declarat că reacţia anti-Băsescu le-a fost sugerată de mulţimea afişelor din oraş (Toma), sau din afara lui, pe ruta Moldova-Bucureşti (Iorgulescu).

Soros si GDS,  Mirciulica Toma si Homosexualii din Coalitia Opriti Codul Familiei
Blonda Iorgulescu de la Centrul pentru Resurse Juridice, ca o pre-deşteaptă ce este, a sesizat chiar şi subliminalul mesajului transmis de Băsescu şi l-ar fi spus pe post dacă n-o întrerupea tonomatul care o invitase la televiziunea mogulului.

PNListul Cristian Pîrvulescu a justificat şi el demersul anti-Băsescu printr-un exemplu din fotbal: Băsescu ar fi în situaţia echipei care, ajunsă la loviturile de departajare de la 11 metri şi-ar fi asigurat dreptul de a executa două lovituri în acelaşi timp.
Asta ar fi, în esenţă, PREFRAUDAREA inventată şi invocată de aceşti pre-şmecheri, în numele pre-găştilor pe care le reprezintă şi a grupurilor de interese care-i finanţează. Evident, bizonii aceştia l-au acuzat pe Traian Băsescu de „fraudă morală”, disperaţi că nu pot găsi ceva anticonstituţional în demersul preşedintelui.

Inventând un termen care nu exista – „prefraudare” –  pentru a-şi justifica demersul, ong-iştii au inventat, de fapt, o acuzaţie la adresa lui Traian Băsescu. Cum nu există o încălcare a legii fundamentale în demersul preşedinteleui Băsescu privind organizarea referendumului pe 6 noiembrie, în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, rezultă că operaţiunea lansată de cei patru ONG-işti crizaţi este subiectivă şi seamănă cu o comandă militară, politică sau de afaceri. Refuz să cred că iluştrii ONG-işti sunt imbecili. Pe de altă parte, dacă soldaţii ongişti respectivi sunt isteţi, de ce nu le-au sugerat ei celorlalţi candidaţi la preşedinţie să susţină referendumul anunţat de preşedinte, şi, astfel să-şi afişeze şi ei mutrele pe bannere pe care să scrie, asemenea lui Băsescu, „De ce le e frică nu scapa!”?

Dealtfel, ci(u)vicii care au lansat diversiunea de astăzi, îngrijoraţi de „conflictul de interese” outdoor, sunt purtătorii de grijă ai mafiei PSD-PNL şi fac parte din aceeaşi echipă implicată în vechi lupte anti-româneşti, ultima dintre ele fiind coaliţia „Opriţi codurile”.

Cine sunt aceşti indivizi şi pe cine reprezintă ei în realitate?

PREPERVERSUL Mircea Toma slujeşte alte cauze decât cele ale presei româneşti

PRE-perversul Mircea Toma
PRE-perversul Mircea Toma, cu steluţa roşie, de maior, pe organul gandirii lui

Mircea Toma, această mamă bogată a răniţilor, este un pre-pervers cu ciucurel roşu (vezi foto sus) care a făcut foarte mulţi bani din operaţiunile ONG, dar şi din relaţia cu Sorin Ovidiu Vîntu. El a înfiinţat Agenţia de Monitorizare a Presei, stipendiată de te miri cine, pentru te miri ce!

Specialist în minorităţi, de orice tip ar fi ele (homosexuali, moguli, mafioţi, homosexuali, lesbiene, homosexuali, maghiari, homosexuali, romi, deştepţi, frumoşi, pnlişti, homosexuali etc), Mircea Toma serveşte doar cauza pe care are ordin s-o servească. Florin Călinescu a declarat deja, într-un anumit context, că Mircea Toma a venit la Academia Caţavencu „în uniformă kaki”.

Cineva a explicat, de fapt, ce a vrut să spună Călinescu prin indicarea culorii „civilului” Toma: despre Mircea Toma se stie ca inainte de 1990 a lucrat ca psiholog la Centrul de Medicina Aeronautica Bucuresti, unde testa pilotii care conduceau aeronavele cuplului Ceausescu, raspundere similara, potrivit Asociatiei Civic Media, cu cea a ofiterilor din Directia a V-a a Securitatii Statului„.

Dacă afirmaţia de mai sus e adevărată atunci Mircea Toma are „bube” care i-au găurit umerii, uniform, în mai multe locuri.

Deşi astăzi sare la gâtul lui Traian Băsescu pentru că se opune celor care-i dau păpică, Toma nu face nimic, dar absolut nimic pentru a sancţiona tonomatele care manipulează zilnic populaţia sub comanda slugilor lui Vîntu şi Voiculescu. Recent, Toma şi alţi sindicalişti bine plătiţi au găsit de cuviinţă să pună la punct un cod deontologic al jurnalistului care introduce, culmea, ca în justiţie, „prezumţia de nevinovăţie”.
Picture 091
Vorbind despre PREFRAUDARE a alegerilor, Toma e primul care încalcă prezumţia amintită. Pe de altă parte, indivizi de acest tip, plătiţi prin fundaţii în spatele cărora se ascund interese de cele mai multe ori antiromâneşti, s-au opus întotdeauna unei legi a presei care să sancţioneze penal excesele manipulative de tipul celor cu care ne confruntăm astăzi.

Apariţia şi vivacitatea tonomatelor gen Răzvan Dumitrescu, Prelipceanu, Hurezeanu, Turcescu, Nistorescu, Gâdea, Bădin, Ciutacu, Mircea Badea, Chireac, CT Popescu, Radu Tudor etc. etc. sunt o dovadă că Mircea Toma şi super-agenţia sa de Monitorizare a Presei nu au niciun efect curativ asupra breslei jurnaliştilor ci, dimpotrivă, ocupă locul unei asociaţii de care presa are mare nevoie pentru a ieşi de sub controlul mogulilor mafioţi.

Deşi, ONG-ul lui Toma nu şi-a mai publicat, oficial, sursele de finanţare, printre cele de până în 2004 figurează, pentru anumite programe,  Fundaţia Soros, Uniunea Europeană, Consiliul Europei etc.

Mircea TOMA, "civilul" lui Soros in putza goala, deasupra unui copil
Mircea TOMA, „civilul” lui Soros in putza goala, deasupra unui copil

În fotografia de mai sus, un paparazzo de la Cancan l-a surprins pe Mircea Toma cu puţa goală în faţa fetiţei sale minore. De faţă este şi soţia lui Toma, cea care se amuză de tortura la care e supusă minora lor. Se poate bănui că fetiţa şi-a dus mâna stângă la ochi, în momentul în care l-a văzut pe perversul de taică-său cu organul deasupra capului ei, iar cu mâna dreaptă se fereşte, parcă, de apropierea idiotului. Ei bine, închipui-ţi-vă acum că acest pervers apare la telvizor şi îşi arogă dreptul de a ne reprezenta, civic, sau de a ne apăra de abuzurile sistemului.
Iată cine reprezintă societatea civilă, cine îl acuză pe preşedintele României, cel pentru care şi-au dat votul milioane de oameni! Perversul Toma!

Cine i-a dat acestui om de grotă dreptul să ne reprezinte pe noi? Nimeni, evident, şi l-a luat singur pentru că locul „reprezentantului” era gol.

Culmea, urmaşul lui Homo Erectus a participat, recent, la elaborarea codului deontologic al jurnalistului! El are susţinători printre „sindicaliştii” presei (nu mă refer aici la aceia care chiar luptă pentru drepturile jurnalistului), indivizi de aceiaşi teapă cu el, persoane care au permis tonomatelor să se înmulţească în aşa hal încât a fi jurnalist a ajuns o ruşine naţională.

M-am săturat ca din cauza acestor dezaxaţi, ascunşi sub masca diverselor asociaţii, chipurile profesionale, ale jurnaliştilor, să fiu catalogat la fel ca ei. Priviţi caricaturile unuia precum Hultanul şi încercaţi să vă puneţi în locul unui jurnalist care nu merge cu turma, dar care o încasează ca şi când. Ce am eu (sau Radu Moraru, sau Negruţiu, sau Tapalagă, sau Mircea Marian, sau Ioana Lupea) în comun cu acele specimene?…Nimic. Absolut nimic nu avem în comun. Şi atunci? De unde mandatul de reprezentare?
Dincolo de asta, perversul si-a extins competenţele şi intenţiona să legifereze chiar şi blogosfera, că aşa i-o fi şoptit ciucurelul lui cel roşu. Trec peste faptul că tot el s-a lansat mai demult şi în afaceri cu reclama plasate în…WC-urile publice.

Referitor la relaţia Mircea Toma-Sorin Ovidiu Vîntu, ea a a fost, cum am amintit, extrem de rodnică. Toma a câştigat din vînzarea în câteva tranşe a acţiunilor de la Academia Caţavencu mai multe sute de mii de euro. Dealtfel, aşa a câştigat fiecare „caţavenc” cu experienţă.

Prima tranşă, de aproximativ 1,6 miliarde de lei vechi a intrat chiar în atenţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor deoarece viramentul bancar s-a făcut din conturi ale OMV Austria, pentru cumpărare acţiuni Rompetrol, fonduri care i-au alimentat şi pe alţi potentaţi ai zilei precum Patriciu, Sorin Marin, Buşcu etc etc. Banii reprezentau, zic jurnaliştii îmbogăţiţi, contravaloarea acţiunilor de la Caţavencu. E şi asta o justificare…

PREPENEListul Pîrvulescu a fost finanţat, via nevastă-sa, dar şi via Pro Democraţia, de guvernul Tăriceanu
Societatea civila a turnatorului Voiculescu
Societatea civila a turnatorului Voiculescu

Cristian Pîrvulescu, eternul preşedinte al Pro Democraţia, e un individ care nu mai are nici măcar o fărâmă de credibilitate, decât în faţa celor pe care îi susţine. Personajul, preşedinte pe viaţă al ONG-ului de doi bani pe care-l reprezintă, este o slugă fidelă, cel puţin la Bucureşti, a PNL. Nevastă-sa a fost salariată a Guvernului Tăriceanu, iar el a fost numit în 2006, de către acelaşi Tăriceanu, în consiliul IICCR condus de pnl-istul Marius Oprea. Daniela Pârvulescu a fost director în cancelaria premierului Tăriceanu şi avea un salariu mai mare chiar şi decât al unui ministru. În 2006, spre exemplu, soţii Pîrvulescu au avut câştiguri salariale de 1,47 miliarde lei vechi, adică bani suficienţi pentru a opri codul penal sau referendumul anunţat de Băsescu.

Parvulescu la Şcoala de vară a PNL
Parvulescu la Şcoala de vară a PNL

Parvulescu_scoala de vara PNL

Toate luările sale de cuvânt au fost şi sunt PRO-PNL (foto stânga, anul trecut, la şcoala de vară a PNL), aşa că reacţia sa nu mai surprinde pe nimeni. Îl apără pe Crin Antonescu, chiar dacă acesta nu a foat ales nici măcar în propriul său colegiu electoral! Deşi dorm pe ei, unii oameni nu înţeleg că trebuie să mergă la culcare…Culmea, printre finanţatorii Pro Democraţia este şi Guvernul României (prin Agenţia pentru Strategii Guvernamentale) sau Camera Deputaţilor, dar şi Fundaţia Soros de la Bucureşti şi de la Budapesta alături de alte surse guvernamentale americane, germane şi olandeze.

PREPENALUL Alistar a fost zburătăcit de inspectorii lui Băsescu

Picture 089

Victor Alistar este şi el din aceeaşi trupă cu Toma şi Pârvulescu, numai că numele său a figurat, în 2007,  pe listele PNL pentru preşedinţia Agenţiei Naţionale de Integritate. După ce dosarul său a fost respins, individul şi-a permis să falsifice datele ultimului raport (Raportul Naţional Asupra Corupţiei 2009) întocmit de firma la care lucrează, adică Transparency International (TI) România. La sfârşitul lunii trecute s-a anunţat că ANI l-a dat pe mâna autorităţilor pe Alistar pentru că şi-ar fi „instigat” nevasta, Lavinia Nicoleta Ciută, să comită un fals în declaraţia de avere.

Masina nedeclarata de Victor Alistar
Masina nedeclarata de Victor Alistar

Ea a omis să declare un BMW deţinut de soţul ei, din 2003, menţionând că deţine doar un autoturism KIA. De asemenea, la capitolul venituri din activităţi independente, Victor Alistar declară aproape un miliard de lei vechi (se plăteşte bine „transparenţa”), iar nevastă-sa a omis această sumă.,
Mai mult, printr-un comunicat de presă, ANI a anunţat că

a demarat procedura de control in urma sesizarii formulate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici cu privire la faptul ca Victor Alistar nu a respectat prevederile legale privind regimul juridic al declaratiilor de avere si de interese. ANI a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1, pe 19 iunie, cu privire la savarsirea de catre presedintele Transparency International Romania a infractiunii de instigare la fals intelectual. ANI arata ca a constatat ca Victor Alistar s-ar fi aflat, in perioada 12 octombrie 2001 – 1 martie 2009, in stare de incompatibilitate, intrucat a detinut concomitent calitatile de functionar public, respectiv purtator de cuvant in cadrul Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, director executiv in cadrul Asociatiei Romane pentru Transparenta, incepand cu anul 2004 si avocat definitiv-titular in cadrul cabinetului individual de avocatura „Alistar Teodor-Victor”, incepand cu 23 ianuarie 2007 si pana in prezent”.

 

Alistar are, dealtfel, antecedente PRE-PENALE încă de când era şef de serviciu la Primăria Capitalei condusă de Viorel Lis şi îşi repartiza o locuinţă, deşi mai avea una.

După înlocuirea lui Lis cu Traian Băsescu, Alistar şi-a mutat cuibul, ca purtător de cuvânt, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Corpul de control al primarului Băsescu a verificat însă modul în care Alistar obţinuse pentru el şi familia sa două apartamente din fondul locativ de stat. Cauza era deja de natură penală.

Iată ce constata, atunci, corpul de control al celui pe care papagalul Alistar îl atacă astăzi cu atâta nesimţire:

Potrivit Ordinului de repartizare nr. 123650 / 17 dec. 1998, emis de Primaria Municipiului Bucuresti, acesta (n.red. apartamentul nr. 24 cu suprafata de 105 mp, situat in Calea Calarasilor nr. 166, sector 3) a fost atribuit d-nei ALISTAR VIORICA ELENA, perfectandu-se contractul de inchiriere nr. 1251 / 26 ian. 1999. In fisa suprafetei locative a fost inscris ca membru de familie fiul titularei de contract, d-nul ALISTAR TEODOR VICTOR, salariat la Primaria Mun. Bucuresti. Repartizarea apartamentului s-a facut contrar prevederilor Legii nr. 114/1996 (3 camere la 2 persoane) si anterior finalizarii lucrarilor de construire si receptiei finale a imobilului, predarea-primirea catre chirias facandu-se prin proces-verbal la data de 20 aprilie cu mentiunea asigurarii partiale a utilitatilor. Cu toate ca d-nul Alistar Teodor Victor indeplinea conditiile de a-si stabili domiciliul la noua adresa, a preferat sa mentina pierduta cartea de identitate, legitimandu-se cu adeverinte provizorii in care este inscrisa mentiunea “lipsa spatiu”.
La data de 21 ian. 2000, prin cererea nr. 118222 / 2000, inregistrata la Cabinet Primar General a solicitat repartizarea unei locuinte din fondul locativ de stat, iar la data de 18 aprilie 2000 prin cererea nr. 120144 / 2000 a solicitat in mod expres garsoniera din str. Atena nr. 4 sector 1.
Precizam faptul ca cererea a fost vizata de Primarul General in data de 14 aprilie 2000, anterior inregistrarii acesteia si fara ca garsoniera respectiva sa fi fost comunicata libera de catre Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar.
Comunicarea liberului s-a produs in fapt in data de 18 aprilie 2000 in aceeasi zi cu inregistrarea cererii, cand a fost intocmita si ancheta sociala si s-a emis si repartizarea nr. 118222 / 18 apr. 2000 de catre Serviciul Spatii de Locuit, in baza careia s-a intocmit contractul de inchiriere nr. 23660 / 19 aprilie 2000.
Repartizarea locuintei din str. Atena nr. 4 s-a facut in conditiile in care d-nul ALISTAR TEODOR VICTOR detinea locuinte din fondul locativ de stat impreuna cu mama sa, uzand de declaratii false (vezi declaratia notariala autentificata de Biroul notarial public NOTAREX sub nr. 765 / 3 aprilie 2000).
Pentru a acoperi falsul in declaratii, d-nul Alistar Teodor Victor a depus la Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar o cerere prin care a solicitat radierea din contractul de inchiriere nr. 1251/1999 detinut de mama sa Alistar Viorica Elena pe motivul neintelegerilor familiale si a imposibilitatii convietuirii in acelasi apartament (in fapt nu utilizau locuinta intrucat era in curs de executie). Cererea a fost depusa in data de 8 mai 2000 si inregistrata nejustificat sub nr. 4219 / 15 feb. 2000 de catre Directia Generala de Administrare a Fondului Imobiliar.
La data de 10 iulie 2000 nu era efectuata radierea din contractul de inchiriere nr. 1251/1999 a d-lui Alistar Teodor Victor.
Mentionam faptul ca la data de 12 aprilie 2000 d-nul Alistar Teodor Victor s-a casatorit, asa cum rezulta din Certificatul de casatorie nr. 593465 / 2000 emis de Primaria sectorului 3.
Fata de cele prezentate propunem:
1. mentinerea contractului de inchiriere nr. 1251/1999 avand ca titular de contract pe Alistar Viorica Elena si ca membri de familie pe Alistar Teodor Victor, impreuna cu sotia, situatie in care se respecta prevederile Legii nr. 114/1996 (3 camere la 3 persoane).
2. departamentul Juridic-Contencios sa intreprinda demersurile necesare in vederea rezilierii contractului de inchiriere nr. 23660 / 19 aprilie 2000, incheiat pe numele d-lui Alistar Teodor Victor, pentru locuinta din str. Atena nr. 4 sector 1 si sustinerea intereselor Primariei Municipiului Bucuresti in dosarul civil nr. 3321 / 2000″.

Poţi să uiţi o asemenea „obrăznicie” comisă de inspectorii lui Traian Băsescu? Evident că nu! Ca urmare a controlului dispus de Băsescu, Alistar a fost cercetat penal pentru fals în declaraţii, a avut apoi un proces pentru păstrarea apartamentului, dar l-a pierdut şi a fost zburătăcit şi din locuinţa ocupată ilegal.

PRE-Impostorul n-a uitat experienţa „Băsescu” şi acum combate şi el cum şi pe unde poate, în speranţa că Traian Băsescu va fi împiedicat să fie reales în funcţia de Preşedinte al României.

PREBLONDA de la CRJ este subordonata unui adversar vechi al lui Băsescu: Valerian Stan

crj

Georgiana Iorgulescu. PRE-blonda de la CRJ, o doamnă trecută de o anumită vîrstă, s-a băgat şi ea în seamă că nu strică dacă se afirmă. ONG-ul al cărei director executiv este Georgiana a fost înfiinţat de Fundaţia Soros şi este condus de unul dintre cei mai vechi şi aprigi duşmani ai lui Traian Băsescu, nimeni altul decât Valerian Stan. Acesta a avut, dealtfel şi câteva preocese penale cu Băsescu, motiv pentru care a devenit un fel de „Gică-contra”.

Şi Valerian Stan slujeşte societatea civilă după ce a părăsit-o pe cea kaki.

georgiana-iorgulescu-alexandru-solomon

Revenind la slujnica executivă a Fundaţiei Soros, adică Georgiana Iorgulescu, ea ar putea fi convinsă că are dreptate, la fel ca toţi PRE-imbecilii care susţin puncte de vedere asemănătoare, numai că nimic din toată poliloghia sa bezmetică nu are susţinere câtă vremne demersul nu se referă la o încălcare a legii sau a constituţiei.

Georgiana lui Valerian
Georgiana lui Valerian

Picture 046
Acesta este motivul care mă determină să afirm că sus-numita are alte interese decât cele invocate.

Avocată de meserie, Iorgulescu serveşte, probabil intereselor fundaţiei Soros, sau celor ale lui Valerian Stan, dar în  nici un caz nu serveşete interesul meu, cetăţean român şi ziarist cu 19 ani vechime, greu de dus cu preşul de impostorii apăruţi peste noapte. Pentru mine această persoană e echivalentă cu un pericol public şi nu dau doi bani pe demersurile ei câtă vreme servesc unor interese politice de tip mafiot.

Fie că-i servesc pe Soros, fie pe Vîntu, Patriciu sau Voiculescu, ONG-iştii de mai sus nu sunt altceva decât nişte PREIMPOSTORI care se substituie, cu de la ei putere, unui interes public legitim. Nefiind reprezentativi, ei rămân doar nişte infiltraţi ce ne bântuie în numele unei „democraţii” a celor care-i finanţează.

©Dan Badea

Europa Liberă îmi recunoaşte statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti.

fragment din articolul apărut în Jurnalul național
fragment din articolul apărut în Jurnalul național

Este vorba despre lista publicată în suplimentul „Scânteia” al Jurnalului Naţional (vezi articolul „Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere„) şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:  

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de „disident” următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

mihai botez22

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez, gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste. Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.

Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac.
Scrisoare Dan Badea_00

După citirea scrisorii (facsimil sus, avizarea documentului pentru apariţia pe post) la postul de radio Europa Liberă, de către Vlad Georgescu şi Ioana Măgură Bernard (foto jos), pe 6 decembrie 1987, a început „dansul”.

vlad georgescu si ioana magura bernard
Vlad Georgescu si Ioana Magura Bernard

 

Am fost anchetat şi supravegheat permanent vreme de doi ani de către Securitate, mi s-a declanşat atunci, pentru prima oară, poate de frică, poate de stress, un tremor al mâinilor de care nu mai aveam să scap niciodată, dar, tot atunci, am aflat ce înseamnă să fii liber. Să ai curajul să-i spui împăratului că e gol! E un sentiment care, dacă nu te ucide, te întăreşte pentru totdeauna, iar cei care l-au încercat ştiu foarte bine ce spun.

Alături de mine a fost anchetată, separat, şi soţia mea, singurul prieten care mi-a rămas alături şi nu m-a părăsit în ciuda tuturor presiunilor făcute asupra ei. Ea avea să rămână singurul meu sprijin în bătăliile care au urmat.

Revenind la „dansul” cu anchetatorul, n-am fost bătut, aproape deloc, la interogatorii. Am primit doar un pumn în ceafă, pe la spate, de mi-am auzit gâtul trosnind înainte de a cădea. Motivul a fost că i-am spus colonelului anchetator (Urucu) că nu discut cu sergenţii majori şi că am pretenţia să fiu anchetat de un ofiţer superior care a absolvit o facultate. Nu ştiam că e colonel, era civil şi avea o privire în care nu distingeam urme de inteligenţă. Mă înşelasem, iar adevăratul sergent major, un zdrahon care mă adusese şi stătea în spatele meu, s-a simţit jignit şi m-a izbit fără nici un ordin. Asta a fost tot. De atunci, nimeni nu m-a mai atins, fizic, deşi teroarea psihică a fost permanentă, până în 22 decembrie 1989.

Din perioada acelor interogatorii ştiu că se putea refuza colaborarea cu Securitatea. Cei care, după 1990, au fost dovediţi ca şi colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi ca poliţie politică şi au invocat faptul că au fost forţaţi la colaborare, mint pentru a-şi ascunde slăbiciunea, sau lipsa de caracter. Eu unul am refuzat şi n-aveau ce să-mi mai facă.

Protestul meu de atunci, care avea să mă urmărească şi mai încolo, a fost însă aproape inutil. Am intrat ca berbecul în malaxorul unui aparat de măcinat creiere, crezând că voi schimba lumea. Un fost coleg de atunci, Răsvan Popescu (actualul şef al CNA), chiar mi-a zis, cu reproş, înainte să nu mă mai cunoască: „ce bă, crezi că schimbi tu lumea?”. Avea dreptate. N-am schimbat-o…

Primul care m-a trădat atunci, dincolo de colegii sau cunoscuţii de tipul arătat, a fost chiar Mihai Botez. Deşi discutasem cu el, de mai multe ori, şi convenisem că un protest este eficient doar dacă este făcut de români care trăiesc în România şi nu de anonimi sau de români plecaţi peste hotare, mai mult, deşi am primit asigurarea lui că va rămâne în ţară, a plecat în SUA la 2-3 luni după ce primise scrisoarea mea de protest. Fusese repartizat la un Centru de Calcul de la Tulcea, iar apoi primise viza penru Statele Unite. Aşadar, mă solidarizasem cu un laş. Evident, mi-am asumat protestul, dar tot timpul am simţit gustul amar al inutilităţii. Pentru că nimeni nu s-a mai alăturat, atunci, gestului meu.

Ulterior, în 1988, a apărut ca disident şi Mircea Dinescu, fostul scribălău de la Ştefan Gheorghiu (foto sus, notând conştiincios versurile lui Ceauşescu), dar el făcea deja parte din lotul lansat şi protejat de KGB. Cum aveam să aflu după 1990, şi Mihai Botez făcuse parte din acelaşi lot.

Culmea, anchetatorul meu (colonelul Nicolae Urucu, de la Direcţia a III-contraspionaj de la compartimentul Cercetări penale al SMB) a fost convins până la moarte că făceam parte dintr-o reţea a CIA, iar asta am aflat-o în 1994 când l-am reîntâlnit şi am discutat cu el de pe alte poziţii: eu ziarist, el pensionat, dar tremurând amândoi – eu ca urmare a stressului şi fricii din nopţile cu interogatorii, iar el de şocul reîntâlnirii uneia dintre victimele sale…Discuţia a fost însă raţională şi aşa am aflat că el avea convingerea că fac parte dintr-o reţea. Anchetatorul Urucu (nume legendat  „Mircea Ionescu”) a murit cu această convingere, falsă, deoarece cu excepţia lui Botez nu avusesem nici o altă conexiune pe linia protestului meu.

Protestul a mai fost inutil şi pentru că, deşi riscasem totul pentru viitorul fiului meu, nenăscut atunci, aveam să constat ulterior, după două decenii, că n-aveam să reuşesc să-i ofer un alt viitor decât cel pe care singur şi-l poate face. Băiatul meu are astăzi aproape 18 ani, ieri tocmai a aflat că a fost admis în comunitatea MENSA (adică a celor cu un IQ destul de ridicat), a fost olimpic la fizică şi engleză, e în ultimul an la cel mai bun liceu din Capitală, e şeful clasei, iar la anul va pleca să studieze la o Universitate din Anglia în cazul în care va prinde o bursă. Dacă ar rămâne în ţară ar ajunge şomer, ca taică-său, sau ar trebui să suporte presiunea zilnică a unei societăţi bolnave, călărite de politicieni mafioţi.

coperta Averea Presedintelui

După 1990, am încercat să schimb ceva în ţara asta şi am renunţat la postul de profesor de matematică pentru acela de ziarist.

Am scris sute de anchete, am făcut mai multe filme şi reportaje de televiziune, am fost nominalizat de trei ori la faza finală a APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română), am fost nominalizat şi am participat cu un film („Puşcărie la domiciliu”) la Festivalul Internaţional al Producţiilor Audiovizuale de la Biarritz-Franţa (foto dreapta), am scris singura carte de pe piaţă pe tema conturilor fostei securităţi (Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescufoto sus), iar de mai multe luni am devenit freelancer, un fel de şomer nerecunoscut ca atare.

FIPA biarritz_puscarie la domiciliu

De multe ori am fost indus în eroare şi vândut chiar de şefii mei, pentru bani sau alte avantaje. Am rămas însă jurnalist de investigaţii, chiar dacă ziarele centrale, dar şi televiziunile private au încăput pe mâna mafiei politico-financiare autohtone, poate cu două excepţii notabile: Evenimentul Zilei şi Emisiunea Naşul a lui Radu Moraru de la B1TV.

Nu m-am lăudat niciodată cu activitatea mea de disident anti-comunist, am invocat-o doar aluziv, în câteva rânduri, ca argument pentru buna mea credinţă, pusă, de tot atâtea ori, sub semnul întrebării.

banda2.JPG (2)

M-am mai justificat o dată, în urmă cu mai multe luni, atunci când fiţuica Ziua a lansat un document atribuit SRI, dar nerecunoscut de instituţia invocată, din care rezulta că aş fi fost membru al unei reţele de influenţă a CIA compusă din persoane precum Adrian Severin, Sorin Roşca Stănescu, Dan Pavel, Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Mircea Răceanu, Radu Ioanid etc. Am amintit acolo, pe scurt, despre anchetarea mea din perioada 1987-1989.

Asta a coincis, oarecum, şi cu disponibilizarea mea de la Gardianul, ziarul aceluiaşi paravan Liviu Luca, în fapt fiind vorba despre o formulă de concediere deoarece linia ziarului era subordonată intereselor mafiei politico-financiare, concentrată pe atacul continuu împotriva lui Traian Băsescu, iar eu neputând accepta să mai scriu – pentru a-mi câştiga existenţa – împotriva convingerilor mele.

Kimura-Toshiro-Japan

Am fost lăudat, înjurat, dat în judecată, jignit, numit „securist”, „agent CIA”, „omul lui SOV”, bătut, ameninţat, disponibilizat etc. etc. Până şi pe acest blog, cu un număr redus de cititori, m-au ajuns ameninţările unora…Am trecut însă peste toate. Personal, deşi am cam obosit predicând în pustiu, n-am renunţat încă şi nu cred că voi renunţa.

Sunt un jurnalist obişnuit, care nu apare la televizor, nu are exerciţiul retoricii, nu face jocuri politice şi se străduieşte să rămână cât mai anonim posibil pentru un om dedicat presei de investigaţii.  Deocamdată m-am refugiat pe acest blog unde imi mai dau, din când în când, cu presupusul despre ceea ce ni se întâmplă. Sper că va veni o vreme în care opinia publică va exclude tonomatele din presă, iar patronii vor fi obligaţi să-i lase pe profesionişti să-şi facă meseria.

Iată, mai întâi textul Protestului meu din 1987:

DOMNULE BOTEZ

Vin la dv-stră deoarece este necesar să vin. Starea de fapt existentă înţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor a încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi,aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea;populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându+se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poati fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni, care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo d elimitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a foorţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a a vut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Rvoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, , revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al drptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide.Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti

Deşi nu are decât valoare pur istorică, prezint, mai jos, în facsimil, scrisoarea trimisă de mine postului de radio Europa Liberă şi citită chiar de ziua lui Ceauşescu (Sfântul Nicolae), pe 6 decembrie 1987.  Menţionez că textul a fost corectat şi adnotat de Vlad Georgescu, iar documentul mi-a fost pus la dispoziţie în 1991, la cererea mea, de către unul dintre redactorii acestui post de radio.

Scrisoare Dan Badea_00 Scrisoare Dan Badea_01
Scrisoare Dan Badea_1 Scrisoare Dan Badea_1_1 Scrisoare Dan Badea_2 Scrisoare Dan Badea_3 Scrisoare Dan Badea_4 Scrisoare Dan Badea_5 Scrisoare Dan Badea_6 Scrisoare Dan Badea_7 Scrisoare Dan Badea_8 Scrisoare Dan Badea_9 Scrisoare Dan Badea_10 Scrisoare Dan Badea_11 Scrisoare Dan Badea_12 Scrisoare Dan Badea_13 Scrisoare Dan Badea_14

Dan Badea

GARDIANUL devine oficial, din cauza lui Vanghelie, tribuna dejecţiilor DGIPI

patriciu

Cotidianul „Gardianul„, controlat de Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul lui Liviu Luca, publică în ediţia sa de astăzi, 23 octombrie, o aşa-zisă dezvăluire care ar sugera implicarea lui Traian Băsescu în fuga lui Omar Hayssam (foto sus, în bluză verde, alături de Dinu Patriciu – centru – şi Dorin Marian – dreapta).

Conform „documentului” (cel mai probabil „o făcătură”) publicat de gazeta amintită, Hayssam ar fi  afirmat, înainte de a intra în arest, că Traian Băsescu i-ar fi spus să plece din România. În realitate însă, „Gardianul” nu face decât să joace pe melodia lui Vanghelie şi să confirme astfel previziunile făcute în urmă cu aproape două luni de acest lider al PSD, aflat în cârdăşie cu Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi generalul Mitică Iliescu.

Asta înseamnă, dacă i-am da crezare lui Vanghelie (şi nu văd de ce nu am face-o, câtă vreme se dovedeşte că a avut dreptate) că „Gardianul” a devenit tribuna DGIPI, sau că execută ordinele venite de la ofiţeri ai acestui serviciu secret. Iată ce spunea Vanghelie (foto stânga, alături de şeful Cătălin Voicu) pe 7 septembrie 2009:

„Se discută, şi am discutat şi cu dumneavostră (jurnaliştii – n.r.), şi cu domnişoara, şi cu domnişoara (jurnalişti – n.r.) se discută despre faptul că există o bucăţică cu Omar Hayssam în care preşedintele poate să aibă o problemă. Asta nu ştiu, vedem în următoarea perioadă cum va apărea pe piaţă şi nu e calitatea mea să verific eu cum se transmit acele date pe piaţă şi către mass-media„, a afirmat el.

mafiotul cu grade, Remus Span
mafiotul cu grade, Remus Span

Cu regret faţă de foştii mei colegi de la această publicaţie, trebuie să mărturisesc faptul că am văzut cel puţin un ofiţer de la DGIPI venit în redacţia „Gardianul” şi mă refer aici doar la celebrul comisar şef Remus Şpan (foto dreapta, publicată, evident, de Gardianul). Am aflat, pe surse, că individul este mason (şorţar, adică mascul dubios cu şorţuleţ sau rochiţă) şi că acesta ar fi motivul pentru care ar fi poposit, din când în când, prin redacţia amintită. E posibil însă ca nu masoneria să-l fi trimis printre negrişorii lui Vîntu, deşi dacă ai lua la analizat lista masonilor implicaţi ai fi de altă părere…

Şpan nu a fost însă singurul ofiţer DGIPI (transferat de ceva vreme la IGPF) care a venit în vizită la anumite persoane din redacţie, dar deocamdată doar el pare a corespunde profilului conturat de Vanghelie, adică de turnător. Conform informaţiilor apărute în presă, Şpan este un individ lipsit de scrupule, un personaj implicat atât în scurgeri de informaţii din DGIPI, cât şi în complicitate cu infractori şi membri ai crimei organizate din ţara asta. Cineva m-a informat,  chiar pe acest blog, că Şpan oferea informaţii secrete chiar şi celor implicaţi în afacerea Buldozerul:

„Danut vezi ca prietenul prietenului tau de la Gardianul, comisarul sef Remus Span nu a fost demis degeaba. Are doua dosare penale, unul la DIICOT pentru divulgare de secrete si unul pentru coruptie la DNA. Fratele Remus este cel care le oferea protectie si informatii din interior infractorilor din afacerea Buldozerul.
I-au retras certificatul ORNISS si i-au perchezitionat biroul si casa. Span a fost citat cu mandat de aducere, dar s-a internat si si-a tras certificat medical ca nu poate suporta regimul penitenciar” – mi-a transmis un „Anonim” de bine.

Prin urmare există persoane care cunosc traseul lui Şpan prin redacţiile bucureştene, dar şi traseul gazdelor acestuia (din Bucureşti sau Satu Mare), ceea ce îi face pe unii să aibă coşmaruri atunci când ajung în dormitor şi sting lumina. Unii deja se gândesc, probabil, sau ar trebui să se gândească, dacă vor fi săltaţi în această noapte sau în următoarea. Nu vor afla decât atunci când vor auzi bătăile în uşă. Până atunci vor executa, ca şi până acum, ordinele superiorilor…

hayssam

Revenind la diversiunea lansată de „Gardianul” cu sprijinul DGIPI (evident, dacă ne luăm după Vanghelie şi nu văd de ce nu ne-am lua câtă vreme a previzionat corect!) ea a fost făcută respectând standardele impuse de tonomatele consacrate ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Iată ce se spune că ar fi declarat Hayssam:  

„A plecat el (dr Yassin- nn.DB) in Irak asa cum v-am spus. De acolo am tinut legatura cu el tot timpul. I-am raspuns la tot ce-a solicitat, ce-a vrut. Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: “Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile!” I-am spus: “Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat…”. “Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!” “Bine, domnule Presedinte, cum spuneti, mergem la orice, la orice posibil”. Si Presedintele a cerut sa mai mearga cineva sa-l ajute pe doctorul Yassin. Si intre timp eu am fost arestat”.

 

realitatea ventilator

Cine crede ce spune Hayssam, poate crede orice. Interlopii lui Vanghelie asta vor să se înţeleagă. Şi dacă vor ei, atunci e musai. Numai că nu toţi îi susţinem pe interlopi. Iată de ce unii dintre noi ne putem permite să-i corectăm pe slujbaşii lui Sorin Vîntu.

Picture 042

Dealtfel, cum se ştie deja, materialele manipulatorii lansate prin „Gardianul” sunt preluate imediat de Realitatea TV şi împrăştiate asemenea rahatului aruncat în ventilator. Nu mai vorbim aici de tonomatele care aleargă disperate pe ruta Vîntu (RTV)-Voiculescu (Antena3)-Vîntu (RTV), doar pentru că aşa îşi pot servi stăpânul care le dă „ovăzul”.

Revenind la parabola „ventilatorului”, cam aşa s-a întâmplat şi aseară cu diversiunea Hayssam. Astfel, la emisiunea de pe Realitatea TV a tonomatului Adrian Ursu (un individ cunoscut deja pentru lipsa oricărei urme de profesionalism jurnalistic), generalul Degeratu a afirmat că după ştiinţa sa, oficial, nimeni nu a înregistrat discuţia cu Hayssam care a avut loc, în septembrie 2005, la Parchetul General.

Prin urmare, dacă ea ar fi reală,  atunci cel care ar fi înregistrat-o ilegal nu putea fi decât un membru al mafiei anti Băsescu. Ar putea fi vorba, evident, şi de o „făcătură”, ceea ce nu m-ar mira. Oricum, „documentul” nu confirmă decât că, înainte de a fi arestat, Hayssam a afirmat că Băsescu i-ar fi spus că poate parăsi ţara şi ar putea chiar să-l sprijine. Adică afirmaţii fără altă valoare decât cea percepută de manipulatorii lui Sorin Vîntu.

Presupunând prin absurd că aşa ar fi stat lucrurile, care ar fi problema? Dacă Băsescu a afirmat că îl ajută să plece din ţară, acelaşi Băsescu a mai afirmat, conform presupusului document, că nimeni nu i se va atinge de un fir de păr. Ori Hayssam a fost apoi rapid arestat, ceea ce contrazice ultima afirmaţie, adică Băsescu nu i-a spus sirianului adevărul. Prin urmare lucrurile nu stau aşa cum sugerează fiţuica folosită de mafia anti-Băsescu.

Evident, întrebându-i pe „jurnaliştii” de la „Gardianul” dacă Băsescu ar fi fost în stare să-i promită lui Hayssam scoaterea discretă din ţară, răspunsul e afirmativ, ăsta e visul vieţii lor de câţiva ani încoace! Acolo până şi caricaturistul e înţepenit, de câţiva ani, pe comanda anti-Băsescu!…Cine-i bagă, însă, în seamă, în afara celor doi moguli care le asigură salariile şi dispensele?

Revenind la combinaţia cu Realitatea TV, ventilatorul care împrăştie rahatul „Gardianul”, ea a fost împlinită prin desemnarea lui Adrian Ursu şi a fostei angajate a lui Dan Voiculescu (mereu îi uit numele, probabil că e unul care nu contează) ca gazde ale dezbaterii publice a acestei manipulări.

Picture 043

 

Picture 026

Ursu şi-a făcut datoria de slugă aşa încât printre invitaţii săi la emisiunea de execuţie publică a lui Traian Băsescu au fost persoane precum Ovidiu Ohanesian, Mugur Ciuvică, Bogdan Chirieac, Mitică Iliescu, Dan Nica şi Sorin Roşca Stănescu, adică duşmani declaraţi ai lui Traian Băsescu.

Dintre ei, Ovidiu Ohanesian este singurul pe care îl înţeleg deoarece un om care a stat cu pistolul la tâmplă poate să spună orice, indiferent dacă valoarea de adevăr a spuselor sale este zero, aceasta fiind mai puţin importantă faţă de experienţa trăită, pe propria-i piele, în Irak. Ceilalţi indivizi amintiţi, însă, nu sunt decât nişte papagali de serviciu aflaţi în subordinea mafioţilor anti-Băsescu.

Generalul rezervist Mitică Iliescu, spre exemplu, adică şeful şefului (Voicu) lui Vanghelie, a intervenit ca să lanseze ipoteza că nu DGIPI ar fi făcut interceptarea publicată de Gardianul ci altcineva.

cununia civila de la Mogosoaia

Astfel, Iliescu a afirmat că a aflat anul trecut de această discuţie dintre Hayssam şi Degeratu, şi că ea nu ar fi fost înregistrată de DGIPI, ci de către un alt serviciu de informaţii cu atribuţii în Siguranţa Naţională. Ghici care?!

Iliescu s-a referit, evident la SRI, fie pentru că omul are un fix, fie că bănuieşte că SRI este singurul serviciu de informaţii care-i poate proba implicarea în mafia anti-Băsescu.

Rolul lui Dumitru Iliescu este însă priceput de oricine, anume acela de a înlătura suspiciunea că tocmai serviciul de informaţii pe care l-a controlat vreme de aproape nouă luni (DGIPI) a scos pe piaţă făcătura cu Hayssam. Păi dacă el nu se disculpă, atunci cine s-o facă?!

Dumitru Iliescu a comis însă o greşeală fundamentală intervenind la RTV: el a confirmat că şi-a păstrat vechea reţea de poliţie politică, aflată în slujba lui Ion Iliescu, reţea care l-a alimentat continuu cu informaţii chiar şi după ce a trecut în rezervă.

Dacă s-a făcut o asemenea stenogramă, sau s-a contrafăcut, atunci e de înţeles cum e posibil să fi aflat de ea tocmai cel care îl controlează pe Vanghelie, beneficiarul primar şi de facto al informaţiilor de la DGIPI!

©Dan Badea

DOI SI UN SFERT este avortonul Consiliului Siguranţei Naţionale

Bătălia pentru controlul serviciului de informaţii al Ministerului Administraţiei şi Internelor (DGIPI) a fost câştigată, în mandatul lui Dan Nica, de către gruparea condusă de Vanghelie-Hrebenciuc. Nu se ştie, la această oră, câte informaţii s-au scurs de la serviciul de poliţie politică la beneficiarul bicefal de la PSD, dar urmează să aflăm pe parcursul campaniei electorale deja declanşate.

Deşi implicarea DGIPI în astfel de activităţi a fost dovedită de numeroase ori prin dezvăluiri de presă (ultimul caz de notorietate este cel al procurorului Marian Sântion, fostul şef al DGA filat de ofiţerii DGIPI), iar informaţii de la această structură s-au scurs către diferiţi şmecheri din fruntea unor ziare, structura a supravieţuit şi a trebuit să vină, iată, un vanghelie, ca să readucă în atenţie pericolul reprezentat de accesul politicienilor, controlaţi de interlopi, la informaţiile adunate de lucrătorii săi. 

Iată, mai jos, în premieră, un document care confirmă faptul că, la începutul lui ianuarie 1990, Gelu Voican Voiculescu în cârdăşie cu fostul şef al Securităţii Municipiului Bucureşti, colonelul Gheorghe Goran au plănuit înfiinţarea Consiliului Siguranţei Naţionale. 

Pentru că nu le-a ieşit refacerea vechilor structuri, fără o selecţie riguroasă a cadrelor, ei s-au mulţumit să înfinţeze o „nouă” panama informativă cu vechea echipă de la Securitatea Municipiului Bucureşti şi de la Contrainformaţiile militare. Aşa a apărut UM 0215, structură numită iniţial Direcţia de Pază a Obiectivelor Politice şi avându-l în frunte pe colonelul Viorel Tache. 

Noua unitate, înfiinţată în cadrul Ministerului de Interne, a precedat apariţia Serviciului Român de Informaţii şi a rămas până astăzi o structură paralelă şi departe de menirea dată chiar de numele ei, adică aceea de „protecţie internă”. A fost şi a rămas un instrument politic aflat, până săptămâna trecută, sub controlul mafiei lui Vanghelie.

Iată, mai jos, o scurtă descriere a „accidentului” care a făcut posibilă înfiinţarea poliţiei politice puse în slujba FSN şi a noii nomenclaturi post-decembriste.

Aşa a creat Gelu Voican Consiliul Siguranţei Naţionale, urmaşul temutei Securităţi

La sfârşitul lui decembrie 1989, fostul Departament al Securităţii Statului (DSS) căpătase deja o nouă denumire: Consiliul Siguranţei Naţionale. Structura noului serviciu de informaţii al României era atunci, în concepţia celor care preluaseră puterea, aproximativ aceeaşi cu a fostului DSS, organigrama instituţiei suferind doar câteva modificări făcute din perspectiva controlului strict exercitat de Ministerul Apărării Naţionale. Cum se ştie deja, pe 26 decembrie 1989, prin celebrul decret al CFSN, generalul Nicolae Militaru era numit ministru al Apărării Naţionale, iar fostul DSS era trecut cu personal şi dotare în componenţa MapN. Şeful Consiliului Siguranţei Naţionale, numit pe 31 decembrie 1989, în aceeaşi zi cu arestarea fostului şef, general-colonelul Iulian Vlad, era nimeni altul decât Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru al guvernului provizoriu.

GVV1_arhiva Dan Badea

Un document inedit (facsimil sus, pag.1), în posesia căruia am intrat, probează faptul că Voican intenţiona să păstreze la comanda “Siguranţei Naţionale Bucureşti” pe fostul comandant al “Securităţii Municipiului Bucureşti”, colonelul Gheorghe Goran.

Documentul este cu atât mai important cu cât, ulterior, deşi Consiliul Siguranţei Naţionale a rămas doar în faza de proiect, primul serviciu secret înfiinţat totuşi de Gelu Voican Voiculescu avea să fie compus din…subordonaţii colonelului Goran din SMB.

Este vorba despre faimoasa “Doi şi un sfert”, cea care purta indicativul UM 0215.

Infiinţată pe 1 februarie 1990, această structură de informaţii era în subordinea premierului şi controlată direct de Gelu Voican Voiculescu. Aici fuseseră preluaţi toţi lucrătorii de la SMB (236 ofiţeri) şi cea mai mare parte a celor epuraţi din Direcţia de Contrainformaţii Militare (450 ofiţeri), fără a se face, evident, nici o selecţie riguroasă cu privire la trecutul noilor cadre. Acesta este unul dintre motivele pentru care, ulterior, unitatea a fost implicată în toate marile acţiuni antidemocratice şi anticonstituţionale cunoscute sub formula de “poliţie politică”. Ele aveau să continue, constant, şi să rămână ca un stigmat definitiv, dar justificat, asupra acestei structuri.

O altă măsură importantă, luată de noul şef al Siguranţei, a fost decizia demiterii comandantului Centrului de Informaţii Externe , general locotenent Aristotel Stamatoiu, şi înlocuirea sa cu colonelul Ion Deaconescu. Cum se ştie însă, nici această decizie nu a fost dusă la capăt decât pe jumătate. Dacă Stamatoiu a fost demis şi trecut în rezervă, pe 6 ianuarie 1990, la conducerea Serviciului de Informaţii Externe, reînfiinţat oficial o lună mai târziu, a fost numit Caraman. Mihai Caraman.

Organigrama DSS_Dan Badea_Expres

Actul de naştere al Consiliului Siguranţei Naţionale mai conţine câteva propuneri care au fost apoi discutate şi cu generalul Gheorghe Logofătu din conducerea MapN, cel repartizat de generalul Nicolae Militaru (foto sus) să se ocupe de fostul DSS.

Conform unei mărturisiri pe care mi-a făcut-o generalul Militaru în 1994, adnotările de pe Organigrama fostului DSS (vezi facsimilul publicat de mine în săptămânalul EXPRES din 18-24 octombrie 1994) aparţin chiar generalului Logofătu şi ele au fost făcute în acord cu Gelu Voican Voiculescu.

Măsurile vizau soarta altor patru Direcţii din cadrul DSS: Direcţia a IV-a (Contrainformaţii Militare), Direcţia a V-a (Gardă), Direcţia a VI-a (Cercetări Penale) şi Direcţia Personal şi Învăţământ (Serviciul Independent Cadre, Învăţământ şi Organizare Mobilizare). Conform  primului Ordin creionat de noul şef al Consiliului Siguranţei Naţionale, Direcţia a IV-a urma să fie încadrată cu „ofiţeri MApN loiali revoluţiei”, cadrele Direcţiilor a V-a şi a VI-a sunt trecute în rezervă, „cu excepţia acelora care s-au dovedit a fi loiali prin misiunile îndeplinite” iar  ofiţerii trecuţi în rezervă de la „cercetări penale” urmau a fi înlocuiţi cu procurori. Interesant, aici, este faptul că unul dintre procurorii care au fost repartizaţi pentru scurt timp la această ultimă direcţie invocată (Cercetări Penale) a fost procurorul Dan Voinea, cel care avea să se ocupe apoi de Dosarele Revoluţiei.

GVV2_arhiva Dan Badea

„Ordinul nr.1 al şefului Consiliului Siguranţei Naţionale” are însă, cel puţin în varianta sa olografă, un final de
un cinism desăvârşit. Astfel, în ultimul său paragraf, Voican precizează: „ Se consideră intraţi în inactivitate, până la noi ordine” generalii Vlad Iulian, Vasile (Gheorghe) şi Bucurescu Gianu. Cinismul vine din faptul că „inactivitate” însemna, de fapt, pentru primii doi generali vizaţi „arest” (facsimil dreapta, pag 2).

Consiliul Siguranţei Naţionale nu a fost, din fericire, un proiect finalizat ca atare. În locul său aveau să apară trei noi servicii de informaţii, în următoarea ordine: Serviciul de informaţii al Ministerului de Interne („Doi şi un sfert” – 1 februarie 1990), Serviciul de Informaţii Externe (8 februarie 1990) şi Serviciul Român de Informaţii (26 martie 1990). Cum ultimele două dintre acestea aveau să se ocupe de securitatea naţională, primul a rămas exclusiv la mâna politicienilor aflaţi la guvernare, el fiind folosit în operaţiuni de poliţie politică.

Ultimul politician care a declarat în mod public faptul că a beneficiat de serviciile fostului „Doi şi un sfert”, ca poliţie politică, este Marian Vanghelie, cel care a controlat, de facto, în ultimele luni, Ministerul Administraţiei şi Internelor.

El încă mai ameninţa, zilele trecute, cu nişte „înregistrări” făcute, posibil la comandă politică, de lucrătorii DGIPI, urmaşul „Doi şi un sfert”. Intrarea acestor „informaţii” în posesia lui Vanghelie a fost deja confirmată în mod public, până acum, de Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea.

Dan Badea

PS: Conform unei informaţii furnizate în urmă cu câteva minute, de către un profesionist în materie, Ordinul prezentat, în premieră, pe acest blog, a fost abrogat de către generalul Nicolae Militaru (ministrul Apărării de atunci) imediat ce a luat la cunoştinţă despre emiterea lui, şi a fost însoţit de interdicţia adresată lui Voican Voiculescu de a mai avea, începând din 3 ianuarie 1990, orice implicare pe zona fostului Departament al Securităţii Statului.

Mitrea confirmă dezvăluirile mele: interlopii lui Vanghelie s-au hrănit de la popota Poliţiei Politice înfiinţate de Gelu Voican Voiculescu

Miron Mitrea a confirmat, astăzi, că mafia lui Vanghelie a penetrat la vârf Ministerul Administraţiei şi Internelor. Declaraţia lui Mitrea, conform căreia Marian Vanghelie (dreapta, foto:Semper Fidelis)  a primit acces în arhiva Poliţiei Politice din România,  adică a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă – DGIPI, coroborată cu prezentarea demisiei de către şeful acestei caracatiţe informative (Gelu Drăjneanu foto stânga), imediat ce ministrul Nica a fost remaniat, precum şi cu ieşirea de la guvernare, din acest motiv, a pionilor PSD, justifică toate afirmaţiile de fond făcute de mine în grupajul „Mafia lui Vanghelie…”. Evident, e de aşteptat ca tonomatele plătite de mafioţi să iasă pe sticle şi să-l atace pe Mitrea, la ordin, pe motiv că s-a dat de partea naţiunii.
Iată un fragment din prezentarea de către Mediafax a afirmaţiilor lui Mitrea:

mitrea_vanghelie

Senatorul PSD Miron Mitrea a declarat, vineri, la Realitatea TV, răspunzând unei întrebări, că crede că preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, „aşa cum a spus”, „are” arhiva fostului „Doi şi un sfert„, sau informaţii din aceasta.
El a fost întrebat, vineri dimineaţă, la Realitatea TV, dacă îşi menţine o afirmaţie făcută anterior la Realitatea FM, potrivit căreia Marian Vanghelie are arhiva DGIPI. Mitrea a explicat că a fost întrebat, la postul de radio, dacă Vanghelie deţine arhiva DGIPI . „Am spus că cred că da”, a declarat Mitrea, la Realitatea TV.

Mitrea a mai precizat că nu poate spune dacă Vanghelie chiar deţine întreaga arhivă, dar a apreciat că poate fi vorba de acces la informaţii din aceasta. El a spus că poate fi vorba de anumite casete, precizând că acest lucru poate fi înţeles chiar din unele afirmaţii publice ale liderului PSD Bucureşti Mitrea a mai spus că Vanghelie nu este singurul politician care are acces la informaţii din partea serviciilor secrete” (Mediafax)

În aceste condiţii, după ieşirea de la guvernare, reprezentanţii mafiei româneşti cu prelungiri răsăritene s-au refugiat exclusiv în Parlamentul României pe care îl domină şi de unde încercă să preia controlul tuturor pârghiilor societăţii româneşti.

Pentru a-l îndepărta pe Traian Băsescu, clanurile mafiote care controlează PSD şi PNL şi-au dat mâna şi sunt dispuse să facă şi să spună orice: au cumpărat cea mai mare parte a mass media româneşti cu „papagali” cu tot, îi controlează pe liderii de sindicat, deci controlează informaţia şi strada, au lansat campanii de manipulare la nivel naţional, susţinute de imbecili sau imbecilizaţi, precum apelul „Noi vrem respect!„, sau „Mişcarea de rezistenţă” şi pregătesc noi greve ca să-şi justifice lovitura de stat. Pentru că despre asta este vorba. Toată campania de manipulare plătită de Vîntu, Voiculescu şi Patriciu nu are altă finalitate.

Mai rămâne de văzut cât de lipsiţi de apărare sunt românii în faţa uriaşului val al dezinformării care a năvălit peste ei.

PS. Pentru cei care s-au născut mai târziu, reamintesc aici că DGIPI (UM 0968) este urmaşa celebrei „Doi şi un sfert” (UM 0215), singura structură postdecembristă născută cu scopul declarat de a obţine informaţii politice şi a le folosi pentru FSN, partidul lui Ion Iliescu din 1990. Înfiinţată de Gelu Voican Voiculescu în 1990, pe structura Securităţii Municipiului Bucureşti, „Doi şi un Sfert” a căpătat în ultimii 19 ani puteri discreţionare în domeniul informaţiilor şi a fost folosită în scopuri de poliţie politică.

©Dan Badea

Mafia PSD plus PNL a lucrat intens la umbra sindicatelor: Guvernul BOC 2 are mari şanse să pice pe 13 octombrie

Cum am prevăzut în postarea anterioară, sindicaliştii excitaţi voiau şi respect. Pe  lângă „jos guvernul!”, „noi vrem papa!”, „noi vrem bani!”, călătorii cu autobuzul au cerut şi „Respect„, dovedind că şi-au învăţat bine lecţia şi că şi-au meritat contra-costul biletului de autobuz.
Aşadar, e groasă.

respect dan6 respect dan3

Nu numai sclavii lui Vîntu vor „respect”, ci şi victimele lor, adică aceia care nu gândesc cu creierul lor ci se mulţumesc să repete ca papagalii ceea ce aud la televizor. Dacă în loc de „respect”, mâine li se va transmite, ca la roboţi, să ceară fasole, sau FNI, ei vor ieşi în piaţă, în frunte cu Tatulici şi cu actorul  cu hârtia igienică (Rebengiuc) şi vor zbiera „Noi vrem fasole!” sau, după caz, „Noi vrem FNI!„…

În acest timp IATĂ CE NI SE ÎNTÂMPLĂ

1. Mafia lui Patriciu pătrunde în BNR, prin Bogdan Olteanu (nepotul cominternistei NKVD Gizela Vass şi finul lui Tăriceanu); Olteanu ajunge viceguvernator în BNR, chiar dacă nu a lucrat nici măcar o secundă într-o bancă şi numirea lui e rezultatul votului antinaţional al PSD plus PNL în comisiile parlamentare.

2. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase riscă suspendarea pentru 30 de zile, ca urmare a plângerii depuse de PSD şi PNL la comisia juridică din Cameră. In acest caz, cele mai mari şanse pentru a prelua locul lui Anastase îl are…Năstase Adrian, cetăţeanul cu ouă şi mătuşă miliardară.

3. Moţiunea de cenzură a PNL şi UDMR va fi citită joi şi votată marţi 13 octombrie în Parlament, aşa cum au decis reprezentanţii PSD plus PNL în Birourile Permanente Reunite. În schimb, asumarea răspunderii se va discuta a doua zi după.

4. „Susţinătorul rusofil” al lui Mircea Geoană, Cozmin Guşă anunţă negocieri PSD plus PNL plus UDMR pentru semnarea protocolului unei noi coaliţii parlamentare care va da viitorul premier după căderea guvernului Boc II.

5.Referendumul este expediat la comisii pentru zece zile, pe motive (inventate, evident) de neconstituţionalitate, după care iese din termenele legale pentru ca să se mai poată organiza pe 22 noiembrie.

Concluzia este că Guvernul Boc II are şanse foarte mari să  pice marţi, 13 octombrie 2009.

Toate astea în timp ce mafioţii vor „respect”! Respect pentru FAMIGLIA lor. Şi vor asta cu vocea bizonului manipulat care nu mai înţelege pe ce lume se află. Când se va trezi însă, va fi prea târziu pentru el şi familia lui.

©Dan Badea

Olteanu BNR

Micile secrete ale lui Bogdan Olteanu

Surprinzatoarea ascensiune politica a lui Bogdan Olteanu nu are in spate victorii deosebite in spatiul politic sau profesional, ci, mai degraba, o vasta retea de interese de grup si de partid. In ziua alegerii sale in fruntea Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, grabit sa-si laude finul plasat intr-un post-cheie al Parlamentului Romaniei, a declarat ca Bogdan Olteanu este „primul presedinte necomunist” al acestui for legislativ, jignindu-l, in acest fel, pe fostul presedinte taranist al Camerei din legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu. Nasul Tariceanu a uitat, de altfel, sa precizeze ca liberalul „necomunist” Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass, membru de frunte a Partidului Comunist din Romania inca din 1933 si, ulterior, membru in Comitetul Central al PCR.

Bogdan Olteanu si-a gasit „nasul-trambulina“

Bogdan Olteanu s-a nascut pe 29 octombrie 1971, in Bucuresti. Parintii sai, Ecaterina si Danut Florin Olteanu, sunt ingineri, tatal sau fiind, pana in urma cu cativa ani, director general la Tehnofina SA din Bucuresti. In mod surprinzator, Danut Olteanu, ginerele cominternistei Ghizela Vass, figureaza pe listele Fundatiei Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Bogdan Olteanu este casatorit, din 2003, cu Andone Cristina Isabela, care si-a pastrat numele dupa casatorie, si are un copil de 1 an si jumatate, Tea-Iulia.

Nasul de cununie al lui Olteanu a fost Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al PNL si primul-ministru al Romaniei. Pana in decembrie 1989, Bogdan Olteanu n-a fost membru de partid, deoarece abia implinise 18 ani. Stiind din familie ce beneficii aduce insa activismul de partid, Bogdan Olteanu s-a grabit, imediat dupa caderea lui Ceausescu, sa se inscrie intr-un partid in pas cu vremea si a mizat pe partidul condus de liberalul Radu Campeanu. Astfel, in 1991, a devenit membru PNL. De atunci si pana in prezent, cariera politica a lui Olteanu a fost in continua ascensiune. La sfarsitul anului 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. PNL – PD si, ulterior, a fost numit ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2006, a devenit presedintele Camerei Deputatilor.

Absolvent al unui liceu cu profil de matematica-fizica, Olteanu a intrat la Facultatea de Automatica din cadrul Politehnicii Bucuresti, dar, dupa trei ani, din cauza activitatii de partid in care se implicase, a renuntat la cursuri si s-a inscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1997. In 2001, a obtinut un master financiar-bancar la Institutul Bancar Roman. In acelasi an, s-a inscris si la un doctorat in filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Performanta unica: exmatriculat de la doctorat

Inscrierea lui Olteanu la cursurile pentru obtinerea unui doctorat in filosofie de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a fost gandita pentru a da bine in Curriculum Vitae. Insa, la fel ca in cazul studiilor ingineresti, Olteanu a esuat si in studiile filosofice, el fiind exmatriculat de la universitatea clujeana din cauza „chiulului” prelungit. Cu toate acestea, in CV-ul publicat in martie anul acesta pe site-ul Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu se autointitula „doctorand in filosofie”, in conditiile in care, asa cum presa avea sa dezvaluie, el fusese deja exmatriculat de peste un an de zile de la cursurile universitatii clujene.

Intrebat de ziaristi de ce si-a inscris in CV, in fals, titulatura de doctorand, Olteanu a afirmat ca, de fapt, el si-ar fi suspendat lucrarea de doctorat din motive de timp. „Sper sa nu patesc o asemenea rusine”, adica aceea de a fi exmatriculat, a spus Olteanu, desi o patise inca din 1 noiembrie 2004, data la care expirase nu numai perioada „scolara” (de patru ani), dar si cei doi ani de suspendare a lucrarii.

Bunica NKVD cu vila in Zambaccian
Afirmatia lui Olteanu, conform careia n-ar fi fost marcat de comunism, trebuie inteleasa in sensul ca doctrina comunista nu i-a lasat urme sau semne vizibile pe corp sau in comportament, deoarece, altfel, comunismul nu i-a adus neplaceri. Ba, dimpotriva. Desi tanar, pana la sfarsitul lui 1989, el a avut vreme sa activeze ca membru al UTC, iar pana la inceputul anilor ’90, a avut privilegiul sa locuiasca intr-un imobil nationalizat din zona Kiseleff, unul dintre locurile preferate de nomenclaturistii partidului comunist.

Ghizela Vass (foto stanga, alături de Ceauşescu), bunica din partea mamei, a intrat in PCR in 1933, atunci cand partidul era compus doar din agenti NKVD. Ascensiunea in partid a bunicii a fost fulminanta, in 1945 ea fiind deja membu al CC al PCR si reusind sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70. Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si eliberarea moldovenilor de la Chisinau de sub „jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti de sub jugul lui Maniu si Bratianu. Dupa ce a fost sefa sectiei organizatorice a CC al PCR, in 1954 a fost admisa in secretariatul CC, iar in 1958 o regasim in functia de sefa a sectiei relatii internationale a partidului.

La inceputul anilor ’70, a fost „marginalizata” de Ceausescu in functia de adjunct al sectiei relatii internationale si, in 1982, a fost pensionata. Casa din centrul Capitalei, primita la sfarsitul anilor ’40, cu mobila si tablouri confiscate de la „dusmanii poporului” a fost locul in care si-a crescut nepotul aflat azi in fruntea Camerei Deputatilor. Dupa 1990, pe baza Legii nr. 112, Ghizela Vass a cumparat imobilul din zona Kiseleff, situat pe strada Zambaccian nr. 1. Ulterior, vila a fost revendicata de proprietari, in instanta, si in 2004 a fost recastigata, insa familia lui Bogdan Olteanu a refuzat sa elibereze locuinta. A facut recurs, sperand sa primeasca despagubiri, dar, in final, a fost obligata sa paraseasca imobilul.

Firme si afaceri de familie la biroul de circumscriptie electorala

Sursele de venit ale lui Bogdan Olteanu sunt afacerile personale sau ale sotiei, precum si pozitia privilegiata in PNL. Pana in anul 2005, Bogdan Olteanu a detinut 50% din capitalul social al firmei Gorghiu & Asociatii si a obtinut dividende de 188 milioane lei vechi, pentru anul 2004. Firma a fost infiintata in 2004, iar actionarii actuali ai acesteia sunt Alina Stefania Gorghiu si Tudor Octavian Pop. Alina Gorghiu este un membru de vaza al PNL si a fost aleasa vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj din cadrul acestui partid.

In mai anul trecut, impreuna cu liberalul Vlad Moisescu, Alina Gorghiu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al RAPPS. Intr-o declaratie televizata de anul trecut, Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a afirmat ca Alina Gorghiu este logodnica lui Mihai Voicu, seful secretariatului general al guvernului. Relatiile din PNL sunt, asadar, extrem de bine cimentate. Colac peste pupaza, sediul firmei Gorghiu & Asociatii este pe bd. N. Balcescu nr. 21 din Bucuresti, la aceeasi adresa cu sediul Biroului de circumscriptie electorala al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asa cum figureaza pe site-ul Camerei Deputatilor.

Mai mult, la aceeasi adresa figureaza si societatea civila de avocatura Gorghiu, Pop & Asociatii. O alta firma in care figureaza ca actionar Bogdan Olteanu, alaturi de sotia sa Cristina Andone, este Cristina Consulting SRL, societate infiintata in anul 2002. In 2005, firma a adus familiei lui Olteanu dividende de 40 milioane lei vechi. Evident, sediul social al firmei este la aceeasi adresa „electorala” din bd. Nicolae Balcescu nr. 21, etaj 1. O verificare la adresa indicata arata ca acolo se afla insa „doar birouri ale PNL si sediul unei fundatii”. Olteanu mai are insa o societate, Enjoy Communication Grup SRL, infiintata anul trecut. Asociatii firmei sunt: sotia lui Olteanu, Andone Cristina Isabela (50%), si sora acestuia, Despot Ligia Alexandra (fosta Olteanu). Este de prisos sa mai spunem ca Enjoy Communication are acelasi obiect de activitate cu firmele deja prezentate, dar si acelasi sediu din birourile PNL.

Dincolo de dividende, la bugetul familiei s-a mai adaugat si salariul de la Ogilvy Romania obtinut de Andone Cristina, salariu care era, in 2004, de 1.500 dolari lunar. De asemenea, au mai existat incasari si de la Biroul de avocatura „Bogdan Olteanu”. In declaratia de interese din 2005, Bogdan Olteanu a declarat si faptul ca este actionar la Banca Ion }iriac, fara a preciza, insa, conform legii, numarul de actiuni detinute.
Sursele de venit ale lui Olteanu, pe linie de partid, au fost consistente, el fiind plasat in comisiile de privatizare de la BCR si CEC, de unde a incasat, anul trecut, 64.502 RON, respectiv 27.488 RON.

Averea lui Bogdan Olteanu

Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Olteanu a cumparat, in 2004, o vila de 184 mp in strada Nades din Bucuresti. Valoarea impozabila a imobilului este de 184.754 RON. El mai detine, in localitatea Barasti din Adunatii Copaceni, o casa de vacanta, achizitionata de sotia sa in 2001, cu o valoare impozabila de 4.000 RON. Pentru a-si multumi nasul, cunoscut si ca dealer Citroen, Bogdan Olteanu si-a cumparat un Citroen C3 Pluriel din 2004. In august 2005, Olteanu a vandut un apartament de 70 mp situat in str. N. Racota nr. 8 din Capitala, contra sumei de 97.000 euro.

Valoarea impozabila a apartamentului era, atunci, de 520 milioane lei vechi. In plus, el declara ca, in 2005, si-a imprumutat tatal, pe Danut Olteanu, cu 65.000 de euro. In banci, Bogdan Olteanu mai detine 19.200 euro si 10.460 RON, iar ca bunuri de valoare a declarat desene de Emilio Greco, evaluate la 10.000 de euro, si picturi in valoare de 1.000 euro. Pe de alta parte, anul trecut, a contractat un imprumut de 60.000 de euro de la BRD, pe o perioada de 20 de ani. Veniturile din 2005 au fost, conform ultimei declaratii de avere, de 140.084 RON, sotia sa contribuind la acestea cu 51.989 RON si aproximativ 4.800 dolari. Aceasta inseamna, la valoarea dolarului din 2005, aproximativ 70.000 dolari net.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006

Miza mineriadei sindicale este patrimoniul de aproape două miliarde de euro al fostului UGSR (UPDATE)

relaxare sind romania

Mineriada sindicală de astăzi n-are absolut nici o legătură, în esenţa ei, cu renegocierea legii unice de salarizare sau cu alte revendicări formulate în stradă de sub basca liderilor de sindicat.

Miza protestului este una mult mai laică şi are un preţ de aproape două miliarde de euro. Este vorba despre patrimoniul fostului UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) constituit din baze turistice şi de agrement a căror valoare nu a fost încă dezvăluită opiniei publice.

sindicalistul de casa, Nistor, numit de mine, din cauza micimii morale, "Epsilon pe doi"
sindicalistul de casa, Nistor, numit de mine, din cauza micimii morale, „Epsilon pe doi”

Dacă în cazul Alianţei Bugetarilor, miza liderilor sindicali (deci nu a sindicaliştilor rupţi în fund) era una exclusiv politică, uşor de identificat din zbieretele televizate ale lui “epsilon pe doi” (subordonatul acela nervos al cuplului Luca-Petcu , vezi foto dreapta), de această dată avem de-a face cu un melanj politico-imobiliar.

De foarte mulţi ani, rechinii imobiliari din fruntea marilor confederaţii sindicale îşi doresc să preia, în proprietate, moştenirea sindicatelor comuniste, dar până acum n-au reuşit să obţină decât dreptul de administrare al acesteia.

O fac, de ani buni, prin societatea-mamut SIND România SRL, o caracatiţă care controlează cea mai mare bază turistică din România, cu staţiuni hoteliere şi baze de agrement  situate în 17 filiale teritoriale care acoperă cele mai importante zone de interes ale României.

sind romania1

 

sind romania2

Cele patru braţe ale “caracatiţei”, adică acţionarii firmei,  sunt chiar cele patru confederaţii sindicale (facsimil stânga şi dreapta) care s-au decis astăzi să scoată 20.000 de “fraieri” în stradă şi să strige “jos guvernul”, sau “noi vrem papa!„. Este vorba despre CNSLR Fraţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Acestea sunt confederaţiile sindicale care controlează direct, dar în proporţii diferite, SIND Romania SRL şi, coincidenţă!, tot acestea sunt confederaţiile care astăzi îi scot pe sindicalişti la iarbă verde în faţa guvernului. E drept, ar mai fi un asociat al SIND România care nu participă la proteste dar asta nu contrazice teoria mea ci, dimpotrivă o susţine. Asta deoarece acţionarul lipsă de la „jos guvernul” se numeşte Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, dar rolul ei este de a asigura aerisirea neuronilor boşilor sindicali, adică ai lui Marius Petcu, Bogdan Hossu, Dumitru Costin şi Iacob Baciu. Deloc întâmplător, trei dintre aceşti lideri sindicali (Petcu, Costin şi Baciu) sunt şi administratori la Realitatea Media SA, maşina de propagandă diversionistă, anti-guvernamentală şi anti-Băsescu a lui Sorin Vîntu & Liviu Luca.

Veverita

Dumitru Costin
Dumitru Costin

Cum „a administra” nu este totuna cu „a stăpâni”, boşii sindicali au încercat toate căile posibile pentru de a-i convinge pe politicieni să-i împroprietărească. Şi era cât pe ce să reuşească să pună mâna pe actele de proprietate!

Numai că un proces legislativ, privind retrocedarea patrimoniului UGSR către marile confederaţii sindicale, început în urmă cu doi ani, întrerupt şi apoi reluat, a fost întrerupt din nou, cu duritate, în urmă cu două săptămâni. Prin urmare, nervii boşilor sindicali nu puteau să rămână insensibili la o astfel de provocare din partea clasei politice şi a lui Emil Boc în mod special.

Aşa că au sunat goarna mai mult pentru a dovedi că au boaşe (ceva de genul foto dreapta) decât pentru a încerca să rezolve problemele reale cu care se confruntă milioanele de sindicalişti.

Initiatori 2

Procesul legislativ de retrocedare a avut două etape. Prima dintre ele, iniţiată de senatorii Nicolea Şerban, Norica Nicolai, Doru Ioan Tărăcilă şi de Ioan Chelaru (unul dintre paravanele lui Sorin Ovidiu Vîntu), s-a clasat la sfârşitul anului trecut (foto stânga sus cu lista de susţinători).

A fost reluată însă, de alţi doi senatori, Haşotti şi Frâncu, dar nici această inniţiativă nu a avut mari şanse de reuşită.

După opinia mea, reluarea în noua legislatură a iniţiativei de retrocedare a patrimoniului fostelor sindicate, după ce iniţiatorii (doi liberali!) şi-au dat seama că ea nu va trece de parlament, a avut totuşi de la început chiar acest scop pervers, adică de a-i înfuria pe stăpânii sindicatelor şi de a-i atrage în atacul decisiv asupra guvernului din această toamnă.
respingere initiativa

A crea un orizont de aşteptare pentru recuperarea unei averi de peste două miliarde de euro doar pentru a reteza apoi, brusc, visul boşilor sindicali este o încercare diabolică de a pune la cale o revoltă de tipul celei care tocmai ni se întâmplă. Asta pentru că, aşa cum era prevăzut, după ce a fost respinsă de Senat, propunerea legislativă a fost respinsă definitiv şi de Camera deputaţilor pe 22 septembrie 2009, adică în urmă cu două săptămâni (foto dreapta).
Printre cei care s-au opus acestei uriaşe retrocedări patrimoniale, dincolo de comisia pentru buget finanţe, comisia pentru administraţie publică sau comisia juridică s-a aflat şi guvernul condus de Emil Boc (facsimil ).

refuz Boc

Şi atunci cum să nu mergi la uşa lui din Piaţa Victoriei şi să-i strigi să coboare la nivelul băştii tale de sindicalist veros?

Legea salarizării unice? Asta ce-o mai fi? – se vor fi întrebat boşii sindicali. N-au dat hotelurile, staţiunile de la munte sau de pe litoral, sutele de hectare care ni se cuvin? Ia să le aducem noi vreo 20.000 de figuranţi sub ferestre, să vedem, mai dau aviz negativ?” – pare că au gândit boşii cei mari.

pact cnslr psd2

De altfel, guvernul a aflat din vreme care e motivul real al grevelor care se pun la cale şi a imaginat, conform unor informaţii de presă, o formulă de liniştire a boşilor sindicali. Este vorba de o presupusa ordonanţă de urgenţă, aflată în stadiul de proiect, prin care „confederaţiile reprezentative la nivel naţional, semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, pot primi în folosinţă gratuită, pe perioada existenţei confederaţiei sindicale, imobile aflate în domeniul public sau privat al statului şi în administrarea regiilor autonome, prefecturilor, instituţiilor publice de nivel naţional, judeţean sau local şi a autorităţilor publice centrale şi/sau locale. Aceste imobile primite în folosinţă gratuită vor putea fi utilizate numai cu destinaţia de sedii” (NewsIn)

respect sindicate

Numai că o astfel de ordonanţă nu ar face decât să asigure condiţii normale de funcţionare sindicaliştilor, nu şi condiţii de lux presupuse de posibilele comisioane de zeci de milioane de euro obţinute în urma vânzării patrimoniului sindical. După cum se ştie, aşa s-a întâmplat cu sutele de locuinţe ale UGSR vândute la începutul anilor 1990 pe câteva sute de dolari, cu complicitatea liderilor de sindicat, sau cu miliardele de lei şi milioanele de dolari şi ruble convertibile moştenite atunci de sindicalişti, fonduri care s-au evaporat rapid nu se ştie unde.

Sunt convins că sindicaliştii de rând încă mai speră că liderii lor se gândesc şi la altceva decât la sutele de manipularemilioane de euro din averea UGSR. Adică la ţeluri nobile precum „creşterea salariului minim„, „renegocierea legii unitare de salarizare„, un „pact pentru noi locuri de muncă” sau alte astfel de bazaconii idealiste. Aiurea!

Evident, pe asta se va bate monedă, dar dacă le-ai putea extrage gândurile, unul câte unul, cum proceda bătrânul dascăl sindicalist (Dumbledore – foto stânga)) din Harry Potter, pun pariu că ai vedea numai hoteluri, cabane, contracte de vânzare-cumpărare, bani, croaziere în Deltă sau negocieri cu Sorin Ovidiu Vîntu.

Prin urmare, miza huiduielilor de astăzi n-are legătură cu guvernul sau…prefectura. Îmi pare rău daca în această mare zi de sărbătoare le-am dat o veste proastă celor patru eşaloane a câte cinci mii de călători cu autobuzul.

În definitiv, tradus în limbajul sclavilor lui Sorin Vîntu, cei patru boşi sindicali nu vor altceva decât…RESPECT.

©Dan Badea

UPDATE:  Într-un interviu acordat astăzi pentru Hotnews, Dumitru Costin şi-a exprimat indignarea că nimeni nu a informat opinia publică despre implicarea directă a Guvernului în respingerea iniţiativei legislative de retrocedare a patrimoniului UGSR. Liderul BNS a recunoscut implicit că nu se numără printre cititorii acestui blog, singurul loc în care găsea exact informaţia de care avea nevoie.
Pe de altă parte, conform aceluiaşi boss sindical, valoarea patrimoniului în litigiu ar fi de aproximativ două miliarde de euro, adică de cel puţin două ori mai mare decât cea estimată de noi. Iată declaraţia care ne interesează:

„Nu intamplator, exact in aceasta perioada, in care clasa politica nu are nevoie de niciun fel de reactii din partea societatii civile si in principal din zona sindicatelor, apare in presa informatia legata de un act normativ prin care confederatiile sindicale vor fi mituite primindu-si sediile. Am inteles ca exista un proiect de ordonanta, de lege, Dumnezeu stie ce e, prin care ar urma sa ni se acorde gratuit, sau in folosinta gratuita si cu dreptul de a le cumpara, spatiile in care ne desfasuram activitatea.

Insa nimeni n-a vrut sa dea informatia ca, in urma cu doua saptamani, Guvernul Romaniei s-a prezentat la Parlament, la Comisia de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, pentru a cere respingerea proiectului de lege privind retrocedarea patrimoniului sindical confiscat de comunisti si ulterior de cei care au dat lovitura de stat in decembrie ’89.
Reusisem sa trecem legea prin Senat si urma sa treaca si prin Camera. Guvernul si-a impus punctul de vedere. La pachet, PSD si PDL au votat si au respins aceasta lege prin care miscarea sindicala urma sa-si primeasca inapoi bunurile pe care le-a avut, asa cum si le-au primit toti cei care au fost deposedati in mod abuziv.
(…)Un patrimoniu consistent care se apropie probabil la vreo 2 miliarde de euro, pentru ca vorbim de o multime de cladiri, de case, de hoteluri, de baze sportive”.

Mafia lui Vanghelie: Generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu şi famiglia (III)

cununia_civila_de_la_Mogosoaia

Unul dintre capii mafiei cu epoleţi a echipei Vanghelie-Hrebenciuc este generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu, zis Maurul, zis Mitică.

Fost „câine de pază” al lui Ion Iliescu până la sfârşitul lui 1996, Mitică Iliescu este creatorul şi binefăcătorul personajelor prezentate în primele două părţi ale acestui material, Cătălin Voicu („Naşul”) şi Gheorghe Rizea („Finul”). Pe de altă parte, la rândul său, el însuşi a beneficiat de protecţia lui Ion Iliescu şi a camarilei din spatele „bătrânului edec”. Aşa se explică de ce, indiferent de acuzaţiile aduse de-a lungul timpului, a scăpat basma curată şi, mai mult, a prosperat ca un adevărat nabab. El şi, bineînţeles, apropiaţii săi (foto dreapta.

Trecutul de politruc al lui Dumitru Iliescu

Politruc de formaţie, Mitică Iliescu are un trecut de invidiat. Ascensiunea lui post-decembristă ridică mari semne de întrebare cu privire la meritele deosebite pe care le are în consolidarea şi controlul asupra noii mafii politico-financiare.

Dumitru Iliescu zis Mitica
Dumitru Iliescu zis Mitica

Născut pe 18 august 1956, în Greci-Mehedinţi, Mitică Iliescu s-a orientat după absolvirea şcolii militare de ofiţeri şi, ca tânăr locotenent, a devenit secretar UTC la liceul militar Dimitrie Cantemir (1978-1980), iar apoi secretar de partid (1980-1982). Ulterior îl regăsim, pentru cinci ani, instructor UTC la Consiliul Politic Superior al Armatei, controlat de Ilie Ceauşescu (foto dreapta). Absolvă, în 1989 facultatea politico-militară din cadrul Academiei Militare şi este numit instructor cu probleme de propagandă PCR la Regimentul 2 Mecanizat, funcţie în care rămâne până în ianuarie 1990.


„Câine de pază” cu merite deosebite la Cotroceni

După implicarea sa în reprimarea demonstraţiilor anticomuniste de la Intercontinental, din noaptea de 21 decembrie 1989, când a fost acuzat că ar fi ordonat blindatelor să treacă peste revolutionarii din spatele baricadei dintre Inter şi Dunărea, căpitanul Mitică Iliescu (foto stânga) s-a orientat din nou. A doua zi, pe 22 decembrie dimineaţa, el participă împreună cu maiorul Gheorghe Carp, un alt personaj de tristă amintire, la dispozitivul de la Scala. Ulterior, împreună cu alţi câţiva colegi politruci, printre care şi locotenentul Gabriel Naghi dar şi plutonierul Răduţac, Mitică s-a „lipit” rapid de Ion Iliescu pe care l-a transportat cu un TAB la MApN, apoi la Televiziunea Română şi apoi peste tot pe unde a fost nevoie.

Din acea zi el a devenit paznicul lui Ion Iliescu şi a fost numit şeful Subunităţii de Pază şi Protocol, apoi şeful Unităţii Speciale de Pază şi Protocol transformate, ulterior, în Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP). Rămâne în fruntea SPP până în noiembrie 1996 când demisionează şi trece la dispoziţia Ministerului de Interne. După ce preia, mai întâi, funcţia de locţiitor al comandantului trupelor de jandarmi, el este numit, de ministrul Gavril Dejeu, comandantul Brigăzii16 Jandarmi din Bacău, fieful lui…Viorel Hrebenciuc. Rămâne în funcţie până în februarie 1997, după care trece în rezervă şi intră în afaceri.

Făt Frumos cu stele pe umeri

d_iliescu_generalPentru „merite” deosebite, Dumitru Iliescu a cunoscut o ascensiune în grad nemaiîntâlnită: în şapte ani el a fost avansat de cinci ori. În decembrie 1989 era căpitan, în ianuarie 1990 maior, în iunie 1990 locotenent-colonel iar în mai 1991 colonel. O ascensiune care, pentru un ofiţer al armatei române, se realizează în 15 ani. Mai departe, pe 1 decembrie 1994, Mitică Iliescu devine general de brigadă, avansat de preşedintele Iliescu.

În noiembrie 1996, înainte de a părăsi corabia de la Cotroceni, Ion Iliescu îi mai dă o stea generalului Mitică devenit, astfel, general de divizie cu două stele. Şi asta n-avea să fie suficient. În 2002, după ce Mitică Iliescu îşi crease o importantă reţea de afaceri, preşedintele Ion Iliescu îl readuce în funcţia de consilier în cadrul Departamentului de Securitate Naţională alături de…Cătălin Voicu, tovarăşul său de afaceri, cel pe care l-a crescut şi promovat în SPP. În 2003, Mitică Iliescu este avansat, din nou, la gradul de general de corp de armată (trei stele), iar în octombrie 2004 la gradul de general de armată (4 stele), cel mai înalt grad militar acordat pe timp de pac.

Afacerile lui Mitică, dezvăluite de presă

antalia 2

Presa a semnalat, de-a lungul anilor,  implicarea directă a generalului Mitică de la Cotroceni în diverse afaceri dubioase, de la tipografia din subsolul Casei Poporului, la traficul cu combustibili pe relaţia Iugoslavia, sau la protecţia unor reţele mafiote. El a beneficiat, ca orice nomenclaturist al noii puteri, de un superb apartament de 7 camere situat în str. Aurel Vlaicu nr.42-46, fiind vecin cu generalul Carp, Dijmărescu, Stolojan, Isărescu, Baltazar, Talpeş etc. Iată, spre exemplu, ce consemna Valerian Stan, şeful departamentului de Control al Guvernului, în 1997.

Iliescu Dumitru – şeful Serviciului Pază şi Protocol: la 01.01.1990 locuia împreună cu soţia şi 2 copii într-un apartament de 4 camere situat în str. 13 Septembrie, într-o locuinţă obţinută în baza aprobării Ministerului Apărării Naţionale; Garnizoana Bucureşti comunică dlui Dumitru Iliescu, la 23.01.1990, că i s-a repartizat un apartament cu 4 camere în B-dul Victoria Socialismului; la 23.11.1990, Secretariatul General al Preşedinţiei României comunică dlui Iliescu că i s-a aprobat atribuirea unui apartament cu 7 camere, 150 mp suprafaţă locuibilă, situat în imobilul din str.Aurel Vlaicu nr. 42-46, inclusiv garaj (iniţial acest apartament a avut aceeaşi destinaţie cu cel al dlui Dijmărescu Eugen); în adresa nr.429/19.12.1990, Unitatea Specială a Serviciului de Pază şi Protocol a menţionat că dl. Iliescu îndeplineşte şi funcţia de secretar de stat şi, ca atare, beneficiază de 2 camere în plus, menţiune contrară prevederilor art.6 din Legea nr.5/1973, care îi dădea dreptul la o singură cameră în plus; la data repartizării apartamentului situat în imobilul din str.Aurel Vlaicu nr. 42-46, dl. Iliescu nu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale şi, în consecinţă, nu apare justificată şi legală decizia acestui minister de a-i atribui o locuinţă cu 7 camere din fondul locativ de stat.

Generalul Mitică a rămas, evident, proprietarul apartamentului respectiv. Dealtfel, toate semnalele trase de presă cu privire la anumite afaceri dubioase ale lui Dumitru Iliescu au fost muşamalizate sau trecute cu vederea. Inclusiv acuzaţiile privind implicarea în represiunea din decembrie 1989. Iată mai jos , ca exemplu, un extras dintr-un cotidian central cu privire la câteva suspiciuni exprimate în mod public.

Sub comanda lui Dumitru Iliescu, SPP se transforma neoficial intr-un serviciu de informatii al Cotrocenilor. Apoi, ca si celelalte servicii secrete din tara, institutia sa devine un paravan al afacerilor dubioase, care se tin lant;
tipografia de doua milioane de dolari, instalata in Casa Poporului, la subsolul corpului B-3, care depasea cu mult nevoile reale ale SPP. In fapt la aceasta tipografie se tipareau, cu bani negri, necontabilizati, afisele electorale ale PDSR. Ancheta demarata de Parchet si Curtea de Conturi a fost musamalizata de autoritati;
– autor al scandalului cumpararii de arme marca UZI si JERICHO, de la furnizori din Israel;
– a dirijat achizitionarea de autoturisme Opel Vectra, Frontera si Omega, pentru Presedintie, de la o firma-dealer, a caror directori erau fosti ofiteri de Securitate, desi alte firme au prezentat oferte mult mai atractive din punct de vedere financiar;
– cat a fost sef al SPP a fost acuzat de intreaga presa de complicitate cu mafia tiganeasca din Strehaia si de implicare in marile afaceri ilegale cu alcool si produse petroliere. Ofiteri SPP au fost surprinsi chiar facand trafic cu uraniu la Snagov, intregul scandal fiind scos la lumina de UM 0215;

– avansarile in grad pe orice alte criterii decat cele profesionale au fost mereu o preocupare aparte a generalului Iliescu. Inclusiv amanta sa, plutonier la bucataria SPP, a trecut de la cazan si polonic, direct la cabinetul directorului SPP, ca sefa de protocol;
(…)
– Dumitru Iliescu a coordonat operatiunea de tiparire si lipire a afiselor electorale tiparite de Adrian Costea in strainatate. Ofiterii SPP au asigurat aducerea afiselor din Franta, prin vama romaneasca, fara plata taxelor vamale;

– detine o imensa vila pe malul lacului Mogosoaia, pentru a carei amplasare si construire a fost ajutat de primarul Dan Claudiu Tanasescu, cel mai vestit traficant al PDSR de terenuri rezidentiale, a caror matrapazlacuri au fost retinute pe larg de Departamentului de Control al Guvernului, insa la Parchet, dosarul penal a fost musamalizat.


Dumitru Iliescu, şeful Serviciului secret al PDSR

Eu însumi am dezvăluit în „Evenimentul Zilei” , din 10 mai 2000, implicarea lui Mitică Iliescu în celebra afacere Costea şi în înfiinţarea, cu ajutorul foştilor ofiţeri SPP dar şi ai altor structuri, a serviciului secret al PDSR. Ascunsă în spatele unor firme de protecţie şi pază, conduse de Dumitru Iliescu şi oamenii săi de încredere, noua structură de informaţii a primit, la înfiinţare, 300.000 de dolari numai de la Adrian Costea. Astfel, în 1997, generalul Iliescu a înfiinţat două firme de „pază şi protecţie”.

voicu tuguiat

Prima , Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie (GIPP) SRL avea capitalul social de 300 milioane lei şi  următorii asociaţi: Dumitru Iliescu – 25%, Tiron Cristiana– 13,34%, Dăscălescu Ştefan – 11,67%, Dumitraşcu Mihail – 11,67%,  Cristina Antonela Avram – 10%, Floarea Neagu – 10%, Mircea Răduţac – 10%, Fulga Dinu – 8,32%. Sediul firmei GIPP era pe str. Ankara nr.2.

Dacă generalul rezervist Iliescu apărea ca asociat în această societate, un alt general SPP era administrator. Este vorba de Gheorghe Arădăvoaice care, din 10 ianuarie1997, apare ca vicepreşedinte GIPP. Alături de el, printre administratori se mai aflau: Victor Buzdugan, Romulus Paul, Gheorghe Tiron şi „Naşul” Catalin Voicu. Obiectul de activitate declarat al GIPP era „activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor”.

antalia1

Cea de-a doua societate înfiinţată tot atunci, posibil din aceiaşi bani ai lui Costea, a fost Agenţia Internaţională de Protecţie şi Pază 2000 SRL (AIPP). De-abia aici lucrurile intrau pe făgaşul obişnuit deoarece, ca asociat al generalului Iliescu, apărea un alt general rezervist, de data asta din Serviciul de Informaţii Externe, Dumitru Ciobanu. Acesta a lucrat până în 1989 în cadrul CIE pentru UM 0195 (contraspionaj extern) condusă de generalul Ioan Moţ. A fost şeful Serviciului Europa de Nord (Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda) din cadrul Diviziei Europa (UM 0199). În SIE, a ajuns şef al Diviziei Contrainformaţii (CI) Externe. Dumitru Ciobanu, promovat şi el în câţiva ani de la maior la  general, a fost trecut în rezervă ca urmare a unui scandal în care a fost implicat şi adjunctul şefului SIE de atunci (Ioan Talpes), generalul Silinescu. Dupa trecerea în rezervă, Ciobanu a intrat, evident, în afaceri de anvergură.

Afacerea Mogoşoaia

Recent, Dumitru Iliescu a fost reclamat la Parchet de către Romsilva pentru că ar fi ocupat, prin abuz, o mare suprafaţă de teren din Mogoşoaia. Iată ce a consemnat, pe această temă, cotidianul Ziua:

„Este vorba despre o suprafata totala de circa 21,5 hectare, constituite din 1,5 ha preluate cu titlu de revolutionar, 10 ha cumparate de la o persoana fizica si alte 10 ha transferate pe teritoriul comunei Mogosoaia, din comuna mehedinteana Greci. Un hectar ii revine in acelasi mod tatalui generalului de patru stele, Venicius. Primarul comunei Mogosoaia, Paul Precup, s-a referit si la „unele inadvertente” sesizate intre ceea ce scria pe autorizatiile de constructie, respectiv 500 metri patrati, cat apar pe declaratia de impozitare, imobiliara, si ceea ce exista de fapt acolo, mentionand ca „proprietarul a fost amendat”. Mai multi localnici au declarat ca proprietatea generalului a fost inconjurata cu bariere si cai de acces interzise, pentru a-i opri pe ziaristi si pe curiosii care l-ar fi putut deranja”.

Afaceri la zi ale famigliei Iliescu

antalia4Generalul Dumitru Iliescu nu mai este direct implicat în acţionariatul niciunei firmedin România. Asta nu este însă un impediment, deoarece nea Mitică are rude. Are tată, soră, nepoată, fiice şi prieteni. Iar ei, cu toţii au firme, unele chiar cu specific de…pază şi protecţie.

Deşi pare incredibil, generalul şi-a instruit neamurile într-ale protecţiei, pentru că altfel nu se explică de ce sora, nepoata, sau chiar fiica sa au investit în astfel de afaceri.

Tatăl Venicius

Să-i dăm însă cezarului ce e al lui şi să începem cu bătrânul Venicius, tatăl generalului Iliescu, un venerabil domn de 82 de ani care figurează la ONRC drept acţionar în două firme: Romtabac Trading SRL (comert cu ridicata al băturilor) şi Mineral Waters Grup SRL.

venicius firme

Prima firmă are sediul în Craiova, iar cea de-a doua în Mogoşoaia, pe strada Rozelor nr. 4B. Ambele firme sunt, deocamdată inactive, prima fiind în insolvenţă, iar cea de-a doua în întrerupere temporară de activitate.

Sora Elisabeta
Sora generalului Iliescu, Elisabeta, figurează şi ea ca administrator la două firme cu nume destul de milităros: Armia Grup S SRL şi Armia Force Grup SRL.

Iliescu Elisabeta admin

Prima dintre ele, ai cărei acţionari sunt Loredana Alina Bontea (fiica Elisabetei Iliescu) şi Daia Steluţa şi-a întrerupt temporar activitatea din 1 august a.c. Cea de-a doua, Armia Force Group, care are ca domeniu de activitate „consultanţă pentru afaceri şi management” (celebra acoperire pentru orice tip de activitate bazată pe intervenţii de orice natură, influenţă, relaţii etc) are şi ea aceeaşi situaţi: activitate suspectată.

Nepoata Alina Bontea şi soţul acesteia, Vlad

Fiica Elisabetei Iliescu, deci nepoata lui Mitică, are nu mai puţin de şase societăţi în care figurează ca acţionar. Prima dintre ele, Agenţia Română de Securitate SRL este deja celebră datorită scandalului provocat la sediul acesteia de către SPP-iştii Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora, trimişi să-l cuminţească forţat pe Gheorghe Tiron, unul dintre manageri. Că nepoata Alina nu era decât un paravan pentru unchiul Mitică Iliescu, asta rezultă din plângerea lui Gheorghe Tiron dată la Poliţie în 2002. Tiron este unul dintre foştii administratori de la firma GIPP înfiinţată în 1997 cu banii lui Adrian Costea.

Iată fragmente din declaraţia sa dată la Secţia 1 Poliţie, preluate din presa vremii, cu menţiunea că doi dintre cei „trei bărbaţi” care au condus ostilităţile au fost identificaţi ulterior şi sunt lucrătorii de atunci ai SPP Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora.

Gheorghe Rizea (cel cu cutitul) la antrenament
Gheorghe Rizea (cel cu cutitul) la antrenament
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii

 

„Am fost administrator la SC Agentia Romana de Securitate SRL – J 40/7167/1999, de la infiintarea societatii si pana in data de 28 octombrie 2002, cand mi-a fost adusa la cunostinta revocarea din aceasta functie de catre asociatul societatii Bontea Alina Loredana (n.red.- nepoata gen. Dumitru Iliescu, consilier prezidential). Dupa data de 05.11.2002 am inceput sa pun la dispozitia asociatului actele contabile. Anterior am pus la dispozitia asociatului documentele originale ale societatii: certificat unic de inregistrare, contract de societate, modificari la Registrul Comertului, autorizatia societatii, autorizatia de detinere de armament etc. Ulterior au inceput sa apara divergente intre mine si noul asociat – Bontea Alina Loredana – nepoata generalului Dumitru Iliescu si doamna Elena Iliescu, care a fost imputernicita cu semnatura in banca in numele societatii si doamna Elisabeta Iliescu – sora domnului general, care nu are nici o functie sau imputernicire pentru societate. Am fost acuzat ca am administrat prost societatea, fapt ce s-a soldat cu un control din partea Garzii Financiare Centrale, care a intocmit o nota de constatare. Ulterior mi s-a adus la cunostiinta ca doresc sa faca (asociatul prin rudele sale) o expertiza contabila privind starea financiar-contabila a societatii pana in momentul cat am fost administrator. Cat timp am fost la sediu le-am pus la dispozitie acte ale societatii pentru efectuarea expertizei. Cateva zile am lipsit de la sediul societatii si astazi cand am venit la sediu mi s-au intamplat urmatoarele:

Stochita Dumitru
Stochita Dumitru

– astazi, 22.11.2002, in jurul orelor 14.15 – 14.30 ma aflam la sediu si au intrat in holul cladirii Elena Iliescu, Elisabeta Iliescu, Vlad Bontea (sotul asociatului), Stochita Dumitru (fiul Elisabetei Iliescu – foto dreapta), Carmen Preda (fina Elenei Iliescu) si cu inca trei barbati solizi.

Femeile au inceput sa strige sa le dau actele, iar conducatorul barbatilor mi-a pus in vedere ca-mi acorda cinci minute, din care a trecut unul, ca sa le dau actele. Au intrat in biroul in care eram si au inceput sa-mi ia actele din dulap, fara discernamant, la gramada, impreuna cu alte documente care se aflau acolo, documente care apartin SC Arcadia International SRL unde sunt asociat unic.

In acest timp se aflau in birou si domnii Gheorghe Dinca si Simion Vasile. Conducatorul barbatilor a inceput sa ma ameninte cu bataia, cu distrugerea, pe mine si familia mea, copiii mei si tot neamul meu. M-a tras de geaca intr-o camera alaturata, a inchis usa si printre usoare lovituri la cap si gat (era de fata si Elena Iliescu) a repetat amenintarile mentionate. Arat ca in acele momente mi-a fost foarte teama in ceea ce priveste integritatea mea personala si arat ca si in acest moment siguranta mea, cat si a familiei mele o consider nesigura, cunoscand foarte bine cine se afla in spatele acestor actiuni de control si actiuni de forta – generalul Dumitru Iliescu, consilier prezidential. Corneliu Petrescu, care se afla in sediu si pe care, de asemenea, l-au amenintat, a chemat Politia. La sosirea reprezentantilor Politiei Sectiei 1 cei trei s-au retras (doi priveau permanent pe geam) si chiar la solicitarea expresa a politistilor au refuzat sa se legitimeze, fapt ce a dus la evacuarea celor trei barbati de catre politisti spre a fi identificati. Tot in momentele cand erau in biroul in care ma aflam, politistii s-au simtit jigniti de refuzul obraznic al conducatorului barbatilor de a se legitima, conducatorul acestora cerea protectie la telefon si chiar a inmanat telefonul lui mobil unui domn de la Politie pentru a vorbi cu cineva „inalt” care il protejeaza. Nu stiu daca cei trei barbati au fost legitimati sau nu, cert este ca erau acolo (…) dupa care am plecat la Sectia 1 Politie pentru a depune prezenta plangere”

Ana Imobiliare

Celelalte societăţi în care figurează ca acţionar Alina Bontea sunt Digital Top Consulting SRL (Alina Bontea -95%, Cristian Dan Preda – 5%), Anne S Company SRL (Alina Bontea 5%, Vlad Bontea 95%), Armia Grup S SRL , Ana Imobiliare SRL (Joiţoiu Iliescu Ana Maria – 95%, Alina Bontea – 5%) şi Lider Mega Construct SRL (Joiţoiu Iliescu Ana Maria-50%, Alina Bontea – 50%). Soţul Alinei mai are şi el, în plus, două societăţi, Master Top Protection SRL şi Universal Clean SRL.

Fiica Ana-Maria

Dumitru Iliescu şi-a transmis, cum spuneam, talentele sale de „paznic” şi fiicei sala, Ana-Maria. Aceasta  figurează ca acţionar unic la Agenţia de Pază Arcadia SRL, o societate al cărei obiect de activitate este acelaşi cu al SPP, adică „activităţi de protecţie şi gardă„. Firma este administrată însă de o altă societate, Digital Top Consulting SRL reprezentată, ca administrator, de nepoata Alina Loredana Bontea. Sediul Agenţiei este într-un imobil din Bucureşti sector 3, str Jean Steriadi nr.40.

BMW

O altă societate care aparţine tot fiicei Ana-Maria (95%) este Ana Imobiliare SRL, cu sediul în Mogoşoaia, strada Rozelor nr. 4B etaj1. Firma este administrată tot de nepoata Alina, care deţine şi ea 5% din capitalul social. O a treia societate, deţinută tot împreună cu Alina Bontea, este Lider Mega Construct SRL.

Am lăsat pentru final o imagine care spune multe despre relaţiile de rudenie dintre membrii clanului Vanghelie-Hrebenciuc, asezonaţi  cu Dumitru Iliescu şi Cătălin Voicu. Imaginea a fost surprinsă, deloc întâmplător, că tot vorbim de mafia cu epoleţi, în faţa Cercul Militar Naţional. Iat-o:

NAŞUL Voicu şi finii
NAŞUL Voicu şi finii

PS. Le multumesc foarte mult, pentru sustinere si solidaritate, cititorilor acestui blog, colegilor de „front” Niku_elektriku, Florin BudescuFocusBlog , NapocaNews şi, evident, luptătorilor de cursă lungă de pe site-ul Semper Fidelis, inclusiv „semperist-ului profesionist”.

©Dan Badea

Mafia lui Vanghelie a trecut la ameninţări: „deja ştiu unde stai, fătălăule…eu cred că o să-ţi stea mai bine fără buze şi dinţi”


text amenintari

Un psihopat (un interlop din mafia lui Vanghelie, sau chiar Gheorghe Rizea, rămâne de văzut) mi-a trimis în dimineaţa aceasta două mesaje de ameninţare, scrise în limbajul specific mardeiaşilor care şi-au croit drum în viaţă cu pumnul, cuţitul sau măciuca.

Ameninţările au fost postate astăzi la orele 8:31 şi 8:35 în cadrul rubricii de Comentarii la materialul „Acvila nu mai e…acolo, dar se va întoarce!„. Materialul face parte dintr-un grupaj mai amplu („Mafia lui Vanghelie…”) menit să aducă în atenţia opiniei publice, cu acces la blogosferă, cine sunt cei care doresc să preia guvernarea României.

voicu tuguiat

 

col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii

 

Dacă reacţia unor astfel de personaje este de tipul celei prezentate mai sus, atunci asta înseamnă că nu m-am înşelat şi că securitatea cetăţeanului este la îndemâna interlopilor.

În ceea ce mă priveşte, mi-am asumat de multă vreme riscurile atitudinii mele civice, ceea ce înseamnă, pentru mintea îngustă a celui care mă ameninţă, că un accident de tipul celui imaginat nu poate decât să mă oblige la un scurt „concediu de odihnă”.

De asemenea, menţionez că nu primesc bani pentru ceea ce scriu pe acest blog, deoarece fac parte din grupul de ziarişti indezirabili „executaţi” deja de mafia anti-Băsescu, adică de aceia care controlează mass media românească. Scriu pentru ca îmi pasă.

Rog autorităţile din subordinea „buldogului”, menţionat în ameninţarea de mai sus, să ia act de această stare de fapt. Ataşez, pentru conformitate, IP-ul celui care a postat cele două comentarii „nervoase”.

amenintari

După cum se observă, psihopatul a intrat mai întâi pe site-ul Semper Fidelis, a luat „lumină” şi, apoi, a pătruns pe acest blog.

amenintare IP

I-au trebuit patru minute să scrie prima ameninţare şi încă aproape unsprezece minute pentru a doua. Faptul că s-a gândit atât de mult, asupra a ce şi cum să scrie, e semn că legătura dintre neuronii psihopatului nu se face prin sinapse, ci prin lanţuri şi muşchi.

PS. Voi continua. Cu sau fără pauză de „concediu”.
Dan Badea