Voiculescu către Patriciu: Tot ceea ce facem, facem fifty-fifty, cu consens, şi îi băgăm în faţă pe americani! (Update)

UPDATE: citiţi la sfârşitul acestui material numele celui care coordonează programul de guvernare al noii  alianţe anti-Băsescu.

mogulii1

Toţi cei care l-au auzit pe Traian Băsescu amintindu-i, iar şi iar, în mesajele sale publice, pe Voiculescu, Vîntu şi Patriciu, s-ar putea să nu înţeleagă ce se ascunde cu adevărat în spatele acestei repetiţii.

Dacă presa ar fi fost liberă, alegătorul de rând ar fi obţinut de mult răspunsul la această întrebare. Poate că Băsescu va explica, până pe 6 decembrie, ce vrea să spună, de fapt, atunci când insistă pe triada Voiculescu, Vîntu, Patriciu.

Până atunci însă le ofer eu, tuturor cititorilor acestui blog, o mostră de dialog la nivel înalt între doi dintre mogulii care au făcut, fac şi s-ar putea să continue să facă, mai departe, jocurile murdare din spatele marionetelor politice tip Geoană, Antonescu, Marko Bela etc. Este un document, care a fost deja recunoscut de cei implicaţi, stenograma unei discuţii (interceptate) de afaceri dintre Patriciu şi Voiculescu.

Cei doi plănuiesc la începutul lui 2003, ca doi mafioţi adevăraţi, preluarea Petrom: înfiinţarea unei firme în Cipru (Oil Fund) cu sediul la Viena sau Moscova, cu un fond de rulment de 30-40 milioane de dolari, care să preia societatea, alături de un aşa-zis „investitor strategic” în spatele căruia să fie tot ei. „Să fie americani în faţă, e bine?” – întreabă Patriciu. „Dacă sunt şi americani e şi mai bine! Cu cât noi nu apărem pe hârtii şi apar investitori strategici, cu atât cresc şansele noastre nu numai s-o luăm, dar s-o luăm şi ca lumea!”- zice patronul Antenei3, informatorul Felix Voiculescu. De asemenea, ei aduc în discuţie şi implicarea lui Vîntu care s-ar putea să le strice combinaţia deoarece ar fi aliatul lui Alekperov, patronul Lukoil. Deoarece planurile celor doi au fost aflate din vreme, afacerea le-a scăpat printre degete.

Discuţia este cu adevărat senzaţională în contextul în care mafioţii pun la cale preluarea controlului tuturor pârghiilor statului român. Merită citită până la capăt şi merită meditat asupra ei.

Românii au dreptul să ştie cine sunt cei care îl susţin pe Mircea Geoană, reprezentantul mafiei PSD-PNL-UDMR pentru alegerile prezidenţiale din 6 decembrie. Acesta este motivul pentru care postez, pe acest blog, documentul amintit, care este, în definitiv, un decupaj al unui mod de viaţă pentru menţinerea căruia cotizăm cu toţii. Ca Voiculescu şi Patriciu să vorbească în termenii de mai jos, să pună la cale afaceri de miliarde de dolari, e nevoie ca prostimea să cotizeze. Să plătească taxe pentru ca bugetul să susţină întreprinderi ce urmează a fi cumpărate, apoi, de aceşti derbedei ai politicii şi afacerilor.

Dacă cei doi moguli puneau la cale, atunci, preluarea PETROM sau complotau împotriva lui Vîntu, acum ei si-au unit forţele cu ale strategului FNI în războiul comun împotriva lui Traian Băsescu, pentru a prelua PREŞEDINŢIA ROMÂNIEI. Asta pentru ca toţi sunt în pericol de a fi arestaţi, iar protectorul Ion Iliescu nu mai este de multă vreme la Cotroceni.

Singurul care le-ar putea reda liniştea este pupinul bătrânului edecar, adică Geoană. Mircea Geoană. Cel care s-a furişat la Moscova, de CEL PUŢIN două ori în ultimele luni, pentru a-şi oferi serviciile şi a primi sprijin rusesc în lupta contra lui Traian Băsescu.

Iată, mai jos, stenograma dintre cei doi mafioţi, politicieni la data înregistrării discuţiei.

Voiculescu:Putem derula operaţiunile printr-o bancă ruseasca solidă
În jurul orei 19.00, Dinu Patriciu, vice preşedinte PNL, ia masa cu Dan Voiculescu, preşedintele PUR:
Dan Voiculescu: Tranzacţia cu firma din Cipru nu e încheiată pentru că sunt probleme cu paşaportul.

mafia insured

Dinu Patriciu: Pe mine mă cheamă Dan Costache Patriciu şi am două paşapoarte, unul pe numele de Dan Costache Patriciu şi unul pe numele electoral, Dinu Patriciu. Pentru că am participat la alegeri cu numele de Dinu Patriciu, am obţinut şi paşaport diplomatic tot pe numele ăsta. Conturile bancare sunt, însă, pe numele de Dan Costache Patriciu şi de aceea au apărut problemele cu firma.
D.V.: Nu am mai făcut nimic, pentru că am vrut să discutăm în prealabil şi să-ţi fac două propuneri pentru sediu, unul la Viena, pentru că este doar la o oră de zbor cu avionul, şi unul la Moscova. Şi acolo se vor schimba lucrurile cât de curând, au început să primească şi ei fonduri de la Comunitatea Europeană şi cred că am putea să derulăm operaţiunile bancare printr-o bancă rusească destul de solidă. Am rezolvat, în principiu, fondul de rulment, am mers pe o cifră de 30-40 de milioane pe lună.
D.P.: Mă voi interesa ca acest material să-ţi parvină cât de curând.
D.V.: Să te grăbeşti, ca să putem obţine banii cât mai repede, să-i avem oricând la dispoziţie.

Ce i-a spus Iliescu lui Dick Cheney referitor la Petrom

Acum, în ceea ce priveşte privatizarea Petrom şi Oltchim – atunci când a fost Bush la Bucureşti, a avut o discuţie cu Iliescu de câteva minute, în care Iliescu i-a spus că are nevoie de o firmă mare pentru privatizarea Petrom şi ăla i-ar fi spus: „a, cunosc eu pe unul, Dick Cheney care are o firmă în Boston”. Nu ştiu dacă aşa a fost.
D.P.: Nu a fost chiar aşa, a fost o discuţie în care Iliescu a spus că am dori o participare americană şi la care Bush a răspuns:”asta ar fi de dorit”, asta a fost discuţia. Punct. Iar cu Dick Cheney a fost scandalul cu retragerea sa din board-ul companiei din Boston. Asta a fost discuţia, după care Bush a plecat în treaba lui. De fapt Cheney nu este interesat de nimic şi nu vrea să facă nici un fel de intervenţie pentru nimeni. Ştiu chestiile astea de la fostul preşedinte al Republicanilor, care este partener cu noila o firmă. Şi, în plus, firma aceea din Boston este o firmă de servicii, de brokeraj.

1223400301-4

Voiculescu: „Facem fifty-fifty, cu consens!”

D.V.: Am vorbit cu ăştia de la Banca Românească şi mâine am o întâlnire cu Klipper, vreau să-i prezint o ofertă făcută de Banca Naţională a Greciei, e făcută la 24 de milioane pentru RADCO, RADCO reprezentând 85% din acţiunile băncii. Asta înseamnă că noi ar trebui să le dăm lor între 12-14 milioane de dolari ca să iasă din combinaţie şi să scăpăm de ei.
D.P.: Cât aveţi voi acolo?
D.V.: Eu am 30%, restul au 51. Mai are Mitică Nicolaide, Pascu
D.P.: Şi ăştia nu vor să iasă?
D.V.: Ba da, vor! Hotărâm noi dacă să-i scoatem sau nu. Ar trebui să-i scoatem, nu trebuie să se amestece nimeni în treaba noastră. RADCO are 85% restul fiind nesemnificativ. Din RADCO acum 51% are FRAI, 3% am eu.
D.P.: Fondul Româno-American fiind?
D.V.: Klipper
D.P.: Deci ăştia, pentru 51, ar trebui să obţină 12-14 milioane.
D.V.: 12, o să vedem noi.
D.P.:Asta ar fi foarte corect s-o împărţim pe din două.
D.V.: Tot ceea ce facem, facem fifty-fifty, cu consens, adică nu facem nimic unul fără celălalt.
D.P.: Asta înseamnă 3,6.
D.V.: Cam aşa, eu o discut cu ăştia.
D.P.:Eu o să-mi pun toată energia să putem colabora cu o bancă mare.
D.V.:Ar fi Banca Industrială a României, e una grea, dacă pot să zic aşa, fără porcării.
D.P.: Eu am afaceri şi idei care se potrivesc cu politica băncii: bancomate în toate staţiile de benzină, de exemplu, n-ar fi o idee rea.
D.V.: Dacă sunt sub controlul nostru, da.
Patriciu: „Cocsul de la Fieni i l-am dat lui Pantiş”
Mai am o ultimă chestiune, care e tehnică: băieţii mei vor o ofertă bună de preţuri.
D.P.: Ce cantitate vor?
D.V.: 1000 de tone pe lună.
D.P.: 1000 de tone pe lună au, să mă sune pe mine mâine dimineaţă. Nu e o problemă care ţine de preţuri, ci de programare. 1000 de tone pe lună înseamnă 15% din producţie.
D.V.: A doua problemă este legată de cocsul de la Fieni.
D.P.: Nu ştiu de Fieni, ştiu că a venit Pantiş şi i l-am dat lui. O să mă interesez.

Patriciu: „Vîntu e deja la Moscova, să discute cu Safin

D.P.:Vîntu afirmă că vrea să ia Petrom-ul şi ăsta e periculos!
D.V.: Uite care e treaba, de acum încolo discutăm doar între noi doi ca să nu dăm naştere la suspiciuni. Avem o mare nevoie de încredere totală unul în celălalt.
D.P.: Sorin Vântu nu numai că a afirmat că este interesat de Petrom, dar acum este deja la Moscova să discute chestia asta cu Safin.
D.V.: Dar cine l-a băgat pe el în familia asta?
D.P.:Nu ştiu, dar în orice caz, afirmă că vrea să ia Petrom-ul şi ăsta e periculos. Trebuie să vedem cum facem profitând de faptul că nu ştie nimeni de relaţia noastră directă, ar trebui să găsim o formulă să-l liniştim pe ăsta.
D.V.: El are o singură pârghie puternică, apropo de Petrom, pe liderul ăla de sindicat, Liviu Luca.

Patriciu i-a vândut Ziua lui Luca, omul lui Vîntu, pentru a-l neutraliza în afacerea Petrom
D.P.: Luca a venit cu o propunere, să cumpere 15% din „Ziua”. Eu, când am auzit, primul reflex a fost să zic nu, pentru că nu doream să intru în cine ştie ce afacere dubioasă. Sorin Roşca a insistat foarte mult pentru că avea nevoie de lichidităţi şi atunci am fost de acord, gândindu-mă că îl iau şi îl neutralizez pe partea cealaltă, cu Petrom-ul.

Am sunat atunci să mă informez dacă nu e o lucrătură pe la spate şi am avut surpriza să aflu că, de fapt, n-a vrut el să cumpere, ci Asociaţia Lucrătorilor din Petrom. Treaba lor, foarte bine, cu atât mai mult! Au plătit, s-a încheiat afacerea şi după aceea m-am văzut de două-trei ori cu Luca şi l-am ajutat, asta înseamnă că el are nişte interese la mine.
D.V.: Va fi foarte greu, el este ca un cal troian, are nişte mişcări spectaculoase câteodată, are o minte diabolică. Luca este 100% omul lui Vântu, e irecuperabil. Deci, mare atenţie cu Luca, vorbesc de omul Luca, nu de sindicalistul Luca, care se ghidează după o politică de sindicat. Eu îţi spun de relaţiile subterane, definitive, care nu se vor rupe niciodată.
D.P.: Nu ne putem agăţa de Popa?

Firma pregătită pentru Petrom este Oil Fund
D.V.: Nu avem nevoie de nimeni. Singura noastră mare problemă este Iliescu, iar singura salvare trebuie să fie Oil Fund (?), Petrom-ul va fi privatizat de OF, ştii, este ideea aia cu capitalul românesc care preia companiile româneşti.
D.P.: Ai mai vorbit cu Iliescu în ultimul timp?
D.V.: N-am mai vorbit de două luni, dinainte de anul nou. De ce, s-a schimbat ceva?
D.P.: Poţi să vorbeşti?
D.V.: Oricând. Mă întâlnesc cu el săptămâna viitoare. Şi ce să-i spun?
D.P.: De RomPetrol şi de mine. Vreau să verific.
D.V.: Vrei să verifici cumva chestiunea legată de Robert Ziscovici, un evreu american care zic ei că e băgat cu Uniunea Evreilor, cu SIE, cu CIA, eu nu prea am încredere în el. A spus că Dinu Patriciu este preferat de americani, că vrea să se întâlnească cu Dick Cheney în America, a menţionat o sumă de 12.000 de dolari.
D.P.: Nici nu ştiu despre cine e vorba.
D.V.: Unul Ziskovici, nu ştiu multe despre el: a fost omul lui Păunescu înainte, omul care a plătit deplasările lui Iliescu în America.
D.P.: A fost unul la mine care corespunde descrierii, un tip mare şi un pic cam plinuţ şi care vorbea mult şi vulgar. A fost cu Liviu Mureşan.
D.V.: A, ăla e!
D.P.: Dar nu l-am luat în serios nici o clipă.
D.V.: Ăsta e! O să mai discutăm după aia despre el.

Slide Crescent
Cum i-a suflat Vîntu, lui Patriciu, afacerea staţiilor Lukoil

D.V.:Să ne întoarcem la Vântu un pic; pericolul nu e Vântu, pericolul e LUKOIL.
D.P.: Pot să-ţi spun doar că Safin este interesat de Petrom şi că averea lui nu mai este investită în LUKOIL. Vântu mi-a stricat mie o afacere cu Safin. Trebuia să mă întâlnesc cu Safin în decembrie şi să batem palma pentru o afacere în urma căreia eu urma să cumpăr 69 de staţii LUKOIL din România, care sunt ale lui personale, nu sunt ale LUKOIL-ului. LUKOIL-ul nu are în România decât o grupă de operare. El a fost preşedintele LUKOIL pe întreaga Europă. Familia lui stă la Londra, iar el stă la Moscova, pentru că este senator în Dumă. După 12 decembrie, când trebuia să ne vedem, ăsta a dispărut, fără a înţelege de ce, pentru că toate discuţiile purtate anterior arătau că este foarte încântat de ofertă. Dacă vroiam să le iau le băgam în Rompetrol şi scriam Rompetrol pe ele. Ca să aflu acum, după vacanţă, că toată treaba asta a fost datorită relaţiei în care a ajuns Vântu cu el.
D.V.: Dar cum a ajuns Vântu la el?
D.P.: Părerea mea este că prin Luca, pentru că el intenţiona să vândă utilaj petrolier la ruşi şi face regulat drumul spre Moscova.
D.V.: Este foarte important să aflăm cum a ajuns Vântu la ăsta.
D.P.: Vântu este deja la Moscova, am verificat. A plecat cu unul care este reprezentantul lui Safin la Bucureşti.
D.V.: Când a plecat, nu ştii?
D.P.: Luni a plecat cu avionul lui Safin.

Cum se aranjează o afacere de miliarde de euro prin nişte paravane cu americani şi austrieci

pag5

D.P.:O altă informaţie extrem de importantă şi care trebuie verificată este că Tender a cumpărat 50% din RAFO.
D.V.: Asta am auzit şi eu şi chiar doream s-o discutăm împreună. A cumpărat 50% din RAFO, având în continuare angajamente tot pe ideea de Petrom.
D.P.: Da el vorbeşte de Dick Cheney.
D.V.: Şi Viorel Hrebenciuc are treabă cu chestia asta?
D.P.: Mâine mă întâlnesc cu Iacubov şi ăsta e mai puţin sofisticat decât Hrebenciuc.
D.V.Ştiu că sunt ceva probleme între Mitrea, Sechelariu şi Iacubov. Dar informaţia este că a luat sau că intenţionează să ia?
D.P.: Nu, că a luat!
D.V.:Există pericolul ca Vântu să vină de la Moscova cu intenţia de a cumpăra Petrom-ul din partea LUKOIL, sau să vină o companie importantă străină. Strategia noastră se va rezuma în a găsi o formulă prin care să băgăm Oil Fund în faţă.
D.P.: Dar să fie americani în faţă, e bine?
D.V.: Dacă sunt şi americani e şi mai bine! Cu cât noi nu apărem pe hârtii şi apar investitori strategici, cu atât cresc şansele noastre nu numai s-o luăm, dar s-o luăm şi ca lumea. Ideal ar fi un concern format din nu ştiu cât la sută americani, nu ştiu cât la sută austrieci şi câştigăm. Iar, acolo, cu ei, vedem noi cum discutăm, că nu le putem spune: semnează,că mi le dai mie pe urmă”. Trebuie să le asigurăm şi lor nişte sume onorabile şi nişte termene onorabile. Important este să ne bazăm pe ei, atunci când vine vorba despre documente confidenţiale. Oil Fund va fi doar partea operaţională căci, dacă ne gândim bine, noi nici nu avem nevoie de partea de acţionariat. Ca să avem partea operaţională, trebuie ca, prin Oil Fund să controlăm 51%.
D.P.: Mă ocup de chestia asta cu partea americană. Iar eu, în negocierile pentru Petrom, n-o să apar deloc. Iar în discuţia pe care o s-o am mâine cu Iacubov nu o să-i spun care este intenţia mea clară faţă de Petrom, ci o să-i spun că vreau doar să mă informez ce documente mi-ar trebui dacă aş dori să particip la privatizare.

Voiculescu: Trebuie să nu afle SRI!

D.P.:Eu am unele informaţii pe care le-am cules din surse, să le zic aşa, neprofesioniste, de la muncitorii moldoveni care lucrează pe platforma de la Petromidia şi care, dacă se confirmă, sunt foarte grave, şi anume că schelele Moldova scot mai mult şi raportează mai puţin şi că diferenţa se duce în RAFO şi de aceea reuşesc ei să cumpere cu un milion mai jos.
D.V.: Este posibil, dar este foarte grav, dacă e aşa. Iar ei ştiu asta de la consăteni de-ai lor care lucrează efectiv acolo.
D.P.: Da, dar dacă este aşa, nici nu ştiu cum să procedăm, pentru că partenerul lui Tender, Iacob, este un escroc.
D.V.: Ceea ce ne interesează este că este o chestiune care este foarte apropiată de Talpeş şi de servicii, de SIE mai mult.
D.P.: SRI-ul nu ar fi bun să controleze aşa ceva.
D.V.: E apropiat mai mult de SIE. În momentul în care apelăm la SRI, află toată lumea, află cine nu trebuie. Trebuie să găsim o altă soluţie.
D.P.: Mie mi-ar trebui o confirmare şi din altă direcţie, pentru că în mediul lor de muncitori în petrol, se vorbeşte.
D.V.: Ne-ar trebui un om chiar de la ei, adică cu un om care chiar face chestia asta, dacă se face. Iar dacă o fac, o fac cei dela RAFO cu cei de la exploatarea schelelor: Ne-ar fi mai uşor dacă am avea o repartizare a schelelor.
D.P.: O am, nu este nici o problemă. Le cer să o trimită în plic închis, ca să nu dea de bănuit.
D.V.: Dumnezeule, şi mai vrem să intrăm în Europa!
D.P.: Asta ne afectează foarte mult, poate crea dificultăţi în atragerea investitorilor străini.
D.V.: Bun, deci noi în zilele următoare ne vom întâlni cu cei doi, eu mă ocup de temele astea.
D.P.: Dar cu Irak-ul cum e?
D.V.: Cred că războiul nu o să înceapă decât prin februarie, probabil, şi o să ţină puţin. Probabil, o săptămână, căci altfel ruşii au numai de câştigat. Mare lucru dacă nu omoară chiar ei doi sau trei delegaţi ONU ca să poată declanşa războiul.

Despre Taher, Hrebenciuc, Tinu şi Meleşcanu
D.P.: Ai văzut că „Jurnalul Naţional” s-a luat de Taher, cu problema cu Tinu?
D.V.: Se pare că Taher i-a dat bani lui Tinu ca să cumpere ziarul „Adevărul” pentru Viorel.
D.P.: Dar partidul merge bine?
D.V.: Merge, merge foarte bine, avem culoar la Sala Palatului.
D.P.: Îl nivelează Stolojan! (râde)
D.V.: Înainte, la PNL, era un suflu, era o stare de spirit.
D.P.: Pentru că toţi sunt, de fapt, foarte legaţi, chiar şi Meleşcanu a intrat în gaşcă, ăsta e un corp străin, a început cu nişte comunisme din alea, raportări săptămânale de la organizaţii, cu birocraţie din aia ca de minister.

Cataramă e „un ţărănoi”, iar partidul lui Voiculescu s-a dat „la firul ierbii”. Adică merge pe burtă
D.V.: Asta nu ar fi o problemă pentru cei din PSD, dar cei din PNL sunt refractari la astfel de chestii.
D.P.: Toţi încep să vină înapoi la mine, ştii că eu n-am fost de acord cu Stolojan. Le-am dat termen şase luni şi eu am stat deoparte. O să vină şi Boroianu, care e un machiavelic.
D.V.: Dar cu Cataramă, cum e?
D.P.: Cataramă este un ţărănoi şi dă cu oiştea în gard. Dar văd că şi partidul tău merge bine.
D.V.: Da, merge foarte bine, noi ne-am dat la firul ierbii, am lucrat numai în teritoriu, e adevărat că în Bucureşti e un dezastru, dar o să mă apuc şi de capitală…(…)

UPDATE 1: Dinu Patriciu a preluat şi controlul PSD, el fiind chemat să pregătească programul de guvernare al mafiei PSD-PNL-UDMR. Bazele noii alianţe anti-Băsescu, ALIANŢA ROMPETROL, au fost puse luni 23 noiembrie, a doua zi după alegeri, la sediul fundaţiei lui Dinu Patriciu din Capitală. La întâlnirea cu oligarhul negru au participat emisarii PSD şi PNL, dar şi un afacerist. Aceştia au fost Adrian Năstase, Theodor Meleşcanu, respectiv Sorin Roşca Stănescu. Conform lui Meleşcanu, s-a discutat despre „strategia economică” a noii alianţe otrăvite. „Am discutat cu domnul Patriciu cam care ar fi perspectivele în timp, şi mă refer aici la strategia economică pe care trebuie să o punem în aplicare, un program pe economic cu măsuri foarte urgente, cum am putea să le adoptam cât mai repede. Da, am discutat cu Dinu Patriciu ce strategie şi program economic să aplicăm pe viitor, este vorba de masuri anti-criza” a recunoscut Meleşcanu.
La rândul său, Adrian Năstase, cel care i-a dat Petromidia lui Patriciu  (2001), şi l-a scutit pe oligarh de plata unor datorii de 725 milioane de dolari (2003), transformându-le în acţiuni şi amânând cu şapte ani plata lor, a declarat că şi-a vizitat un…prieten. „M-am intalnit cu domnul Patriciu pentru că este un bun prieten de-al meu. A fost o discuţie privată, ca între prieteni (…)Problema este Traian Băsescu şi trebuie să-l impiedicăm să ajungă preşedinte. Dezvăluirea acestei întâlniri a fost făcută de Academia Caţavencu.

UPDATE 2.: Cercul mafiot al alianţei Rompetrol s-a încheiat azi-dimineaţă, prin vizita pe care Dinu Patriciu i-a făcut-o lui Sorin Ovidiu Vîntu la domiciliul său din str. Paris.”Ne-am intâlnit în dimineaţa asta. A fost o întâlnire normală, între doi oameni de afaceri. Ne mai ocupăm şi de afaceri, dragul meu, ha, ha, ha, ha – a declarat mogulul Vîntu pentru Hotnews. „Afacerea” pusă la cale de cei doi a fost alianţa Rompetrol şi clarificarea contribuţiei lui Vîntu la această ultimă bătălie a mafiei împotriva României. Asta pentru că atunci când mai mult de trei mafioţi se adună în acelaşi loc şi pun la cale o acţiune, atunci, cu siguranţă, acţiunea nu este una patriotică, ci un jaf de proporţii. Când ţinta este preşedinţia unui stat, atunci acţiunea este împotriva securităţii naţionale a statului respectiv. Acesta este motivul pentru care am afirmat că bătălia anti-Băsescu este, în fapt, o bătălie împotriva României.
De asemenea, faptul că dezvăluirea întâlnirii dintre Meleşcanu, Adrian Năstase, Roşca Stănescu şi Patriciu a apărut în revista lui Sorin Vîntu (Academia Caţavencu) şi că , apoi, Sorin Vîntu a confirmat şi el că s-a întâlnit cu Patriciu, nu poate să însemne decât că s-a dorit să se afle despre aceste întâlniri. Motivul nu este decât unul singur: DESCURAJAREA ELECTORATULUI în faţa acestei, aparent, forţe teribile a unirii tuturor celor care defilează fraudulos pe ecranele mogulilor. Cunosc stilul de operare al lui Sorin Vîntu şi sunt sigur că întâlnirea devoalată de revista lui este o tactică utilizată pentru manipularea opiniei publice. Semnalul dat este clar: Nu mergeţi la vot, pentru că mergeţi degeaba! Strategii campaniei electorale a lui  Băsescu trebuie să găsească o cale pentru a contracara această acţiune a mafioţilor. Ea poate fi aceasta: Traian Băsescu trebuie să spună românilor, deschis, acest adevăr, şi să-i încurajeze să mergă din nou la vot indiferent de opţiunea lor politică.
Întâlnirea celor cinci personaje din politică şi afaceri confirmă, o dată în plus, actualitatea stenogramei din 2003.

Dan Badea

69 de comentarii la „Voiculescu către Patriciu: Tot ceea ce facem, facem fifty-fifty, cu consens, şi îi băgăm în faţă pe americani! (Update)”

  1. AR TREBUI IMPUSCATI INDIVIZII ASTIA !!!PATRICIU VOICULESCU VANTU ILIESCU GEOANA HREBENCIUC TARICEANU NASTASE ETC….

  2. aceste lucruri fff grave ar trebui sa ajunga la toata opinia publica! dar cine sa le faca cunoscute ,antenele,irtv??

  3. Jos palaria! Materialul, parti, citate etc merita raspindite ( si la astfel de ocazii se vede cit de putini si izolati sintem)

    Blogari de bine, colaborati pentru Romania!
    (Stiu ca pare patetic dar mai bine decit nimic)

  4. „Dr.Emil Boc sustine in teza sa de doctorat cu titlul – SUPERIORITATEA SISTEMULUI BICAMERAL”

  5. Nu zic ca nu sunt corupti astia, dar basese, udrea, boc, berceanu, videanu, ritzi cu afacerile lor cu statul.
    Toti sunt corupti, si d-aia e mai usor sa ii comentam pe ceilalti ca sa iesim noi bine.
    Tara se duce in jos orice iese.

  6. De parca ne imaginam ca discutiile intre oamenii care fac afaceri la nivel mare se poarta altfel…
    „Sigur” Ted Turner, Trump si altii ca ei discuta cu moralitatea si principiile pe masa. Ce desoperire! Bogatii conduc lumea!

  7. tot respectul, pt. munca si curajul d-voaSTRÄ:

    DESIGUR TREBUIE CUNOSCUTÄ IN LUME:

    SPECIAL IN AMERICA SI GERMANIA; UNDE FAC ALTII PROPAGANDÄ ANTI ROMANIA:

    POATE AR FII INTERESANT PT: AMBASADORUL AMERICII LA BUCURESTI:

    ASTIA SUBVENTIONEAZÄ COALITIA GRIVKO;

    ANTI-ROMANIA:

    EI AU BÄGAT BANI IN ALEGERI PT: GEOANÄ SI CRIN:

  8. bună ziua bună asta cu postacii bravo dmn sunteti tare asa trebuie făcut jurnalismul mergeti inainte vă felicit că nu va aliati cu asa zisii jurnalisti si spuneti adevăruri neănchipuite de omul normal ar trebui ca acesti oameni să fie in puscărie dar cu justitia noastră lasă de dorit

  9. da,astia ar trebui impuscati si dl basescu laudat ca,avand asemenea informatii pe birou in fiecare dimineata n-a fost in stare 5 ani nu sa le faca ceva(n-are atributii constitutionale,sanchi),dar macar sa-i expuna opiniei publice.care sa fi luat ulterior masuri,daca nu altfel,macar la vot.

  10. Daca vreodata a putut cineva sa creada in onestitatea acestor ticalosi citind randurile de mai sus cred ca nu ii mai ramane nicio urma de respect sau incredere in respectivii moguli de nu isi doresc altceva decat propria bunastare si dizolvarea romaniei prin afacerile ilicite.

  11. este si vreo proba reala decat „discutii inregistrate”? sau sunt doar mesaje de la ala care „se intoarce la popor”?

  12. Ar trebui sa mediatizati intens aceste adevaruri daca s-ar putea chiar la tvr
    vai de ia tara ajunsa pe mana mafiotilor si tradatorilor de neam

  13. Domnule Badea, ADEVARATA MIZA A COALITIEI pt sustinerea Lui Iohannis, este AVEREA CELOR DOI, dinu paturiciu si dan voiculescu.
    Mai mult, din vanzarea ROMPETROLULUI, patriciu are peste 2 miliarde de dolari in banci, pe care doreste sa-i schimbe la un curs MULT MAI MARE decat cel actual. De aceea pune presiune pe cursul valutar, de aceea l-au INSINUAT pe Bogdan Olteanu la BNR. Pt ca BNR sa CREASCA CURSUL VALUTAR, pe care patriciu il „previziona” la cel putin 4,8 lei/euro pentru sfarsitul anului, desi la televizor l-am auzit ca vorbea chiar de cel putin 5,0 lei/euro.
    Miza scrutinului din 6 decembrie este AVEREA acestor HIENE ale economiei romanesti!!

  14. extraordinar articolul Dane!!!
    Exceptional!!

    Cat de bine este surprinsa „viziunea” LIBERALO-PC-ista- PSD-ista a celor care vor sa ne faca guverne, programe de guvernare, etc!!!!

    Cum sa se numeasca Romania? Republica Corporatista Moguliana???????????????

  15. Unde prestezi dupa Sf Neculai amice? Ai mult tupeu,adica trei pardide de mafioti vor castiga alegerile?

  16. Pacat de tara asta…pacat ca dupa 20 de ani de „democratie” ajungem inapoi de unde am pornit…exista pericolul sa preia puterea fostii comunisti…in pers lui geoana…:(

  17. eeeet fleosc ce aflam…nu vad nimic de udrea, ritzi (spaima constitutzii), videanu, blaga, flutur (da, ala de a „adus” gripa aviara in romania)… nu m-ar surprinde sa fie adevarat ce zici tu aci, dar articolele sunt vadit anti „aia”, deci implicit pro-„ailalti”…

    asa ca scuteste-ne 😉

  18. Am auzit eu de unii … americani parca le zice lumea si au ei o chestie faina prin filme: „Nevinovat pana la proba contrarie”.
    Fara probe intregul articol este doar o presupunere, o proza, o poveste bazata doar pe certitudinea ca mogulii s-au intalnit. O sa cred ce zici tu aici cand o sa aud cu urechile mele. Pana atunci totul este doar un basm.

  19. Domnule Dan Badea, oare cum sa ajunga la toti romanii onesti aceste adevaruri?
    Cum sa afle toti romanii ce mafie ne acapareaza, cum e cu presa, ce se ascunde in spatele sindicatelor?

  20. Fabulos, articolul-document. De curând am citit OMERTA, din care se pare ca acești DONI (la care mi-e greu sa le pronunț numele) s-au inspirat. Trist pentru o tara care are nevoie de însănătoșire,dat fiind ca resursele i-au fost luate si acum sunt vândute ca si cum nu ar exista pe aceste meleaguri. Oameni lipsiți de scrupule, recurg la asemenea jocuri mizerabile. Micile găinarii au ajuns la gradul de infracțiune – atentat la securitatea naționala iar marile BUM – uri date de acești indivizi economiei timp de 20 de ani (si o să le mai dea dacă nu sunt opriți!), au ajuns la statutul de ”premii naționale de excelență” .
    Domul TRAIAN BASESCU a încercat, împotriva vântului, cum de altfel si-a desfășurat activitatea de-a lungul vieții, sa se descurce onorabil. Pentru ca a deranjat acești șacali, de la ”ospățul letal” pregătit poporului român, a devenit inamicul public al ”Marii Familii”. Stimați compatrioți,in al 9-lea ceas să reacționam, și să dăm ”lovitura respectului”, să nu lăsam acest balaur cu trei-patru capete să devoreze ce ne-a mai rămas.

  21. felicitari d-le Badea, ati vazut ce s-a intamplat aseara la Realitatea? d-lui Vantu i-a placut perioada 2000-2004,deci ii place perioada statului „slab”, asa a spus in direct pe Realitatea cand s-a discutat despre padurea Baneasa cazul Popoviciu citez ” nu oamenii de afaceri sunt vinovati ci statul pentru ca este slab” si are dreptate.

  22. DE AIA AU PUS NISTE ANIMATORI ; SI VOR SÄ-I MANIPULEZE:

    ROMANII, SPER SÄ SE TREZEASCÄ MÄCAR ACUM:

    SÄ VOTEZE PT: BÄSESCU:

    ALTFEL ACESTI MAFIOTI SI KGB; FURÄ SI RESTUL CE A MAI RÄMAS:

  23. Continuati Dle. Badea. Aduceti la zi toate aranjamentele mafiotilor. Multi dintre cititorii blogului erau prea mici in acele zile cand a inceput jaful pentru a intelege de ce mafiotii lupta in aceste zile cu disperare. Vor sa mai fure ce mai este de furat si vor sa se asigure ca nu vor fi trasi la raspundere. Bine ar fi daca unii tineri de astazi vor citi ceea ce prezentati si „cu ochii mintii”.
    Ar fi pacat ca peste ani unii sa rosteasca celebra propozitie „Am fost un dobitoc”.

  24. Inainte de orice trebuie precizata originea politica a lui Geoana.
    In 1983 Mircea Geoana a fost recrutat in Securitate.Numele de cod a celui care l-a audiat si i-a intocmit formele este PASTOR.
    Javra de Geoana a fost recrutat pentru contraspionajul comunist si pregatit pentru comertul exterior al securitatii. El nu are cum sa participe la alegerile pentru presidentia Romaniei intrucat statutul lui este de securist imputit

  25. Domnule Badea din pacate pentru noi foarte putini inteleg ce se intampla in jurul nostru,nu percep realitatea in care traim , manipularea la care suntem supusi de catre televiziunile acestor hoti este un atac grav la democratie,un atac grav la fiinta nationala,vreau sa cred ca nu suntem un popor blestemat care ne sacrificam conducatorii care doresc modernizarea tarii.Sa nu uitam ca in trecutul nostru istoric avem asemenea experinte cand boierii carora le erau atinse interesele l-au dat jos pe Al.Ioan Cuza.Vreau sa cred ca suntem un popor luminat si nu ne lasam pacaliti de boierii din ziua de astazi,sa mergem la vot si sa nu votam coalitia anti-moderenizare ,vreau sa cred ca avem puterea de intelegere si sa mergem la vot sa le dam o lectie de democratie ,sa nu lasam conducerea tari pe mana acestor mafioti.Depinde de noi ,sa mergem la vot.Dumnezeu sa ne lumineze.Vreau sa cred ca istoria poate fi schimbata de noi.Fiti intelepti dragi romani acesti moguli nu se ganesc la voi.

  26. Materialul acesta este de o importanta vitala pt poporul roman.Aceste informatii trebuiesc facute cat mai cunoscute , la cat mai multi romani.Romanii trebuie sa se trezeasca si sa inteleaga proportiile iadului pe care il vom trai, daca acese ”fiinte” ( caci nu le pot spune oameni)ajunga sa conduca tara noastra. INSA, AVEM PUTEREA SA II INVINGEM!

  27. Stati ca nu inteleg, care e baiul. Oamenii astia fac afaceri. Asa se fac afacerile, oriunde in lume!!! Lasati populismele ieftine. Cel mult pot fi acuzati de intelegeri anticoncurentiale si ar putea primi niste amenzi de la Consiliul Concurentei, dar asta cel mult si insotit de alte probe, in rest, ASA SE FAC AFACERILE!!!

  28. Nu vreti voi sa faceti jumi-juma ce aveti pana acum??…sunteti in stare de orice ….RUSINE SA VA FIE

  29. Felicitari.
    Am trimis la mai multi prieteni indecisi,unii chiar care voiau sa voteze cu Geoana.
    Ce sa mai spun ca unii din ei participa si la campania pt. Basescu.De azi o sa fiu un cititor al blogului,merita.

  30. Foarte interesant. Sunt prima data aici si voi reveni zilnic.
    Cum s-ar putea oare aceste lucruri relatate aici sa fie verificate si apoi transformate in acuzatii si raspandite?

  31. uitari-va prima data in ce mocirla traiti si dupa
    analizati ce vrei sa traiti….
    votul vostru chiar nu conteaza,este o iluzie ptr.prosti cum este de asemenea si democratia…
    ati citit PLATON???
    NU…. cititi blogiti si uitati-va la TV…
    sunteti fericiti cu iluzii…..somn usor…

  32. Unde este IUBIREA de TARA, NEAM si VIITOR al ei si care ROMANI le mai traiesc?
    Pana cand mai lasam acesti HOMO SAPIENS DEGENERATUS sa schimonoseasca si sa-si bata joc de viata celor cinstiti, muncitori din greu si constiinciosi si de azi, care au adus faima Romaniei? IE

  33. Aceasta manipulare gretoasa cumulata cu modul in care Crin Antonescu si-a trisat alegatorii vor intoarce balanta votului pe 6 decembrie. Din cele 20% cat a luat Crin aproape jumatate erau anti Geoana cat si anti Basescu, adica nemultumitii. Ei bine toti acesti pacaliti se vor intoarce drept razbunare impotriva lui Geoana.

  34. articolul asta nu e cu nimic mai bun decat orice mostra de jurnalism partinitor promovata de trusturi gen intact.
    as vrea sa vad un blogger care face radiografia la rece a TUTUROR „mogulilor” din tara asta – de la sforari gen vantu si hrebenciuc, pana la afaceristi cu banul statului gen videanu si udrea.
    altfel, nu il pot lua decat ca si element de manipulare electorala, la fel cum filmul cu basescu lovind un copil in 2004 a aparut ca prin minune inainte de turul 2 de prezindentiale in 2009.
    domnul badea, haideti dom’le, ca puteti mai mult. sau sunteti pe statul cuiva si dvs.?

  35. Daca erati, ,deontolog” si nu un raspandac faceati up date cu declaratie OFICIALA a SRI ca este vorba de niste ,,falsuri grosolane” si ,,manipulari” si ca documerntele nu apartin institutiei, ,dar nu ati suflat o vorba .

  36. @Washinton
    Dacă nu erai imbecil, observai că SRI, în comunicatul său, făcea vorbire despre altceva (anume despre documentul apărut în cotidianul Curentul). Dar e greu să pricepi de vreme ce nici sa scrii corect nu esti in stare. Marş la şcoală, berbecule!

  37. Nu vedeti ca nu le e nici macar un pic de rusine……daca iese geoana asta ne`am fript..o sa ajungem sa fim oameni de inchiriat…..mai rau ca in africa…merita impuscatiii nenorocitiii astia…

  38. Oameni buni, este penibil , asa ceva nici prin vis , nu am votat in 22.11.2009 dar pe 6.12.2009 am sa votez , bataie de joc pur si simplu la adresa poporului roman , toti care platim impozite suntem niste fraieri , noi platim iar ei in liniste fura . Incredibil , am ramas blocat de tot ceea ce se poate intimpla in tarisoara aceasta care se numeste ROMANIA . Jaf la drumul mare . Incep sa il inteleg pe Basescu .

  39. Furtul, ca furtul, dar totul sub bagheta din umbra de la Moscova, iar UE-ul se face ca nu vede sau putin ii pasa. E absolut socant. Ar trebui intr-adevar ca Basescu sa castige alegerile, iar apoi sa faca ordine in tara. Acesti banditi trebuie anihilati impreuna cu toti complicii lor, indiferent de pozitia lor in stat

  40. Scrie, dragul meu, exercita-ti dreptul de a te exprima liber! Atata timp cat am citit si eu, (recunosc, nu tot) inseamna ca ma intereseaza, ca imi pasa, ca am vrut sa ma informez, doar ca mesajul tau contine prea multa ura, prea multa inversunare. Nu sunt o adepta… O sa-l recomand tatalui meu care-l iubeste pe domnul Basescu.
    Ma duc la vot si-l fac nul, din doua motive. Nu mai pot sa votez cu Basescu, mi-am pierdut increderea in el definitiv, dupa ce am votat cu el in 2004, după ce am fost la vot de fiecare data cand ne-a chemat la vot si am votat in favoarea lui. Mi-a fost mereu simpatic. Acum mi-e egal… Nu pot sa votez cu Geoana fiindca nu am incredere ca va putea face ceva, nu m-a convins. Ma duc si fac votul nul, pentru ca, pentru votul de duminica se fac niste cheltuieli, iar cei care sunt la comisiile de vot, pentru banii pe care-i iau, trebuie sa-mi numere si votul meu, asa nul cum va fi! In plus, daca e vorba de frauda, asta cu siguranta nu se va face pe seama neprezentarii mele.

    In primul tur m-am dus si am votat cu Crin Antonescu, pentru ca pe el l-am vrut! Demult, inainte de a se zvoni ca-si depune candidatura, mi-am zis ca voi vota cu el daca va candida, si crede-ma, am facut-o cu toata convingerea. Acum nu mai am nici o convingere. Nu mai citesc tot ce ai scris, pentru ca e vorba de articole electorale, menite sa ma convinga ca PSD e corupt, si vezi doamne, PDL e atat de vertical… Sa fim seriosi!
    Am primit si de la PSD astfel de materiale si le-am raspuns la fel cum ti-am raspuns tie. Nu le citesc, timpul meu e pretios. Prefer sa primesc bancuri.

    In alta ordine de idei, mi se pare important sa-ti zic „LA MULTI ANI!”, pentru ca e 1 Decembrie! O zi frumoasa!

  41. @Anonim
    Din tot ce ai scris mai sus nu retin decat ca ai avut parte de o deceptie sentimentala. Te-a parasit iubitul si esti trista. Pe vremea mea, o stare de tipul celei prin care treci tu, se rezolva printr-o poezie. Ti-ar prinde bine sa iei jurnalul intim si sa scrii acolo o poezie…
    Pe de alta parte, daca tatal tau il iubeste pe Basescu asta ma intristeaza enorm pentru ca inseamna ca este un om care n-a stiut sa-si creasca onorabil copila. Sa ai o fata care a ajuns la 18 ani si nu face distinctia dintre bine si rau, e, intr-adevar, un sentiment cumplit.
    Referitor la textul de mai sus, din care n-ai priceput nimic pentru ca e greu sa gandesti cu capul tau, nu inteleg de ce n-ai luat informatia si s-o mesteci singura pe cararile oarecum nebatute ale sinapselor tale.
    Recunosc ura pentru moguli, care ma insoteste pretutindeni, deoarece un jurnalist nu poate sa ramana indiferent in fata celui care-i pune cizma pe condei. Mogulii au cumparat dreptul cetateanului la libera informare, fata mosului.
    Mogulii sunt lupul care a papat-o pe bunicutza, dragutza.
    Dar lasa-i pe moguli si cauta informatia daca te intereseaza sa stii. Cauta informatia pura, pe care, dupa ce o gasesti, o poti primi, analiza, verifica sau o poti respinge.
    Gandeste cu capul tau, draga mea, sau mergi la coafor si da comanda: blond sa fie!
    Si da, probabil ca e dragutz Antonescu, are si nume de floare, deci iti inteleg alegerea. E bun, probabil in discoteca, dar nu in fruntea statului. Acolo trebuie cojones, draga mosului, niste chestii maaari care te ajuta sa fii barbat adevarat, cum e Traian, si sa nu permiti mafiei sa-i incalece pe romani si sa distruga Romania.
    Succes la poezie, fata mosului, si nu mai citi stenograme. Ce zici de niste rebusuri?

  42. Am citit articolul tot. Pare veridic. Cu toate ca nu avem nici o informatie despre sursa. De acord cu cei care au spus ca nu este nimic anormal. Ca asa se discuta afacerile. Sunt doi oameni de afaceri care discuta despre afaceri. Bani.Cifre. Relatii. Tara in care traiesc si oamenii din acea tara nu conteaza. Conteaza doar profitul. Procentele. Am fost coleg cu unul din personajele dialogului. Liviu Luca. Pe vremea cind era un simplu inginer. Nu era om de afaceri . Dar avea aceeasi desconsiderare pentru oameni ca si acesti doi indivizi din dialogul de mai sus. Poate ca pentru a fi un bun om de afaceri trebuie sa nu iti pasa de cei care iti aduc profitul? Si mai e o chestie la care ma gindesc. Oare noi gresim ca le dam asa mare importanta? Scriind despre ei, vorbind despre ei, injurindu-i tot timpul… nu cumva ei cistiga in putere, aura lor spirituala ( negativa )nu creste in dimensiune ? Ma gindesc ce ar fi daca intr-o zi nu ar mai scrie/ vorbi nimeni despre ei ? Nota : nu sunt inscris in nici un partid, nu ma duc la vot, acum lucrez in strainatate intr-o tara in care nu vorbeste nimeni de politica. Si e bine.

  43. Mai, da’ tu publici numai ce vrei tu… numai ce-ti convine tie. Fain de tine! Iti selectezi foarte obiectiv „clientela”. Spor la treaba, buna treaba faci!

  44. Imi pare rau da nu am putut sa citesc pana la capat caci nu am reusit sa ma opresc din ras cand am citit fraza cu fonduri europene in Rusia!!! Asta e buna!

  45. Oamenii de rand nu stiu multe dintre manarelile astea. Felicitari pentru curajul de a relata toate acestea.
    Geoana, prostanacul si rrr-i-tul, vorbeste el de locuri de munca acum, dupa ce, in urma privatizarilor facute de psd-isti au ramas mii de oameni pe drumuri.Isi bat joc de oameni. Spunea cineva mai sus „Asa se fac afacerile”. Hai sa-i lasam sa faca „afaceri in continuare” si vom ajunge cu siguranta tara nimanui, invadata de tot felul de naparci, de lipitori care ne sug sangele.
    Deschideti ochii romani si haideti sa salvam ceva din tara noastra.
    Si copiii nostrii trebuie sa traiasca nu numai cei ai mogulilor.
    Multumesc Dane, cu tot ce ai relatat pe acest blog, mi-ai intarit convingerea ca trebuie sa-l votez pe Basescu.

  46. Domnule Dan,

    Tineti-o tot asa. E bine ca mai sunt si oameni care au curajul si verticala de a zice lucrurilor pe nume!!
    Problema noastra (romaneasca) este ca uitam de esenta problemei, ne pierdem in detalii, si partea cea mai dubitabila e ca ne place sa privim circul (politic).
    Cand vom privi lucrurile in fata si simplu – ca adevarurile sunt simple in general – vom reusi sa facem pasi inainte; altfel ne vom complace sa mergem doar inapoi cu diferite viteze…
    Singura datorie pe care o avem e sa trezim populatia letargica din coma teribila in care plutim… si asta pana nu e prea tarziu – cat se mai poate face ceva.
    deja sunt semne clare de imposibila reversibilitate a multor, multor blocaje din angrenajul social.

    Va doresc reusita in efortul dumneavoastra!!

    Bogdan

  47. Fain articol …
    Pentru cei ce comenteaza: nu va mai framantati; actualii indivizi din politica fura (absolut toti); unii mai mult, altii mai putin. Problema e cum ii faultam pe cei care ar fura tot ?

    Sos.

Comentariile sunt închise.