Tonomatul Adrian Ursu zice că şantajistul Roşca Stănescu e jurnalist, încălcând decizia Comisiei Media

tonomate
tonomate

După ce Comisia Media, organism comun al CRP (Clubul Român de Presă) şi AJR (Asociaţia Jurnaliştilor din România), a decis excluderea din breasla jurnaliştilor a şantajiştilor Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac, slugile lui Sorin Vîntu au încălcat decizia amintită şi l-au reintrodus pe sticla televizorului pe unul dintre proscrişi.
Cei care au sfidat în seara asta recomandarea C.M. sunt nebertebratele Adrian Ursu şi o fătucă al cărei nume nu-l reţin, ei fiind moderatorii emisiunii diversioniste „Ora de foc”. Tonomatul Ursu, aflat pe ultima sută de metri a mandatului de „jurnalist” la mogul, l-a invitat pe numitul Sorin Roşca Stănescu la o şuetă pe postul TV al lui Vîntu şi l-a prezentat pe individ ca fiind jurnalist.

tonomat dormind in post
tonomat dormind in post

Iată ce transmitea, luna trecută CM: “Comisia Media recomandă instituţiilor de presă şi jurnaliştilor să nu-i mai prezinte pe Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac drept jurnalişti sau cu orice titulatură care face trimitere la această meserie”. Mai mult, consideră reprezentanţii CRP şi AJR, “instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei”.
Se mai poate vorbi aici, în imperiul lui Vîntu, despre prestigiu sau credibilitate a profesiei de jurnalist? Ar fi absurd. Care profesie? Derbedeii care au condus ani de zile campania anti-Băsescu şi care s-au îmbogăţit doar pentru că l-au înjurat pe preşedinte, se apropie de finalul carierei.  

Hurezeanu, Ursu, Dumitrescu, Nistorescu, Buşcu, Drăgotescu, Zeicescu, Şincai şi alte câteva nevertebrate din coteţul lui Vîntu vor avea mari probleme dacă mogulii îşi vor închide fabricile de manipulare a opiniei publice.

Derbedeii lui Vîntu şi-au consumat de mult ultimele credite şi doar inerţia îi mai menţine pe sticla televizorului. Dacă manipularea ar putea fi introdusă în codul penal, cei amintiţi şi-ar petrece restul vieţii în puşcărie. Norocul lor că manipularea e înscrisă doar în fişa postului pe baza căreia îşi ridică, lună de lună, de la mogul, miile de euro.

Cele de mai sus reprezintă şi o sesizare a Comisiei Media. Este inadmisibil ca astfel de personaje, care nu înţeleg că meseria de jurnalist presupune informarea corectă a opiniei publice şi nu dezinformarea contra-cost, să mai ocupe spaţiul public. Dacă aceşti derbedei nu sunt excluşi din breaslă, ei vor continua să otrăvească conştiinţele celor care nu au suficientă informaţie pentru a decide în cunoştinţă de cauză.

Dan Badea

Documente inedite: Toate actele de deces ale soţilor Ceauşescu

ceausescu-10
Până la sfârşitul anului trecut nu exista niciun document legal care să ateste că în cimitirul Ghencea au fost înmormântate cadavrele soţilor Elena şi Nicolae Ceauşescu.

În noiembrie 2008, după ce a fost obligat irevocabil de instanţă să dovedească faptul că în Ghencea civil se află locurile de veci ale celor doi Ceauşeşti, Ministerul Apărării a prezentat petenţilor (Valentin Ceauşescu şi Mircea Oprean) dovezile care constau în două declaraţii olografe de martor, semnate de general Mugurel Florescu şi col. Trifan Matenciuc.
Reconstituirea episodului împuşcării soţilor Ceauşescu
Reconstituirea episodului împuşcării soţilor Ceauşescu
Pe baza acestor probe, Administraţia cimitirelor a concesionat familiei parcelele pe care se află cele două morminte în care se presupune că sunt înmormântaţi dictatorii Ceauşescu. După concesionare, Valentin Ceauşescu nu a reuşit să obţină totuşi aprobare pentru deshumarea celor două cadavre.

Procesul a scos însă în evidenţă documentele care au acoperit, scriptic, decesul celor doi, unele dintre ele fiind ascunse vreme de aproape un deceniu, altele fiind apoi de negăsit fie pentru Administraţia Cimitirelor, fie pentru Ministerul Apărării.

Prezint mai jos toate aceste acte referitoare la Elena şi Nicolae Ceauşescu.

elena iliescu

Este vorba despre: Procesul verbal de constatare a morţii soţilor Ceauşescu din 25 dec. 1989, Certificatul medical constatator al morţii, Actul de deces, Certificatul de deces şi Adeverinţa de înhumare depusă la Administraţia Cimiterelor. Deşi originale, documentele sunt…lovite de nulitate fie datorită unor greşeli flagrante, fie a unor vicii de procedură în întocmirea lor. Astfel, în unele dintre ele, prenumele lui Nicolae Ceauşescu apare scris „Niculae”, locul decesului este trecut în fals „Bucureşti, Sectorul 1”, data de naştere a Elenei Ceauşescu este alta decât cea trecută în Certificatul de Naştere (7 ianuarie 1919), chiar dacă este cea reală, Certificatul medical constatator al morţii a fost semnat de Vladimir Beliş fără ca acesta să vadă cadavrele, iar adeverinţele de înhumare au avut numere de înregistrare care au mai fost alocate ulterior şi altor decedaţi.

Dan Badea 

Iată mai jos, în premieră, toate aceste documente:
 adeverinta_deces

img008

img006
  img009
 
img010
certif deces Nicolae C
certificat deces Elena C
adeverinta inhumare Elena C
adeverinta inhumare Nicolae C

Decembrie 1989: ©Documente inedite: Inima atinsă de glonţ a generalului Milea, pistolul, scaunul, vestonul, orificiile de intrare şi de ieşire a glonţului, epoleţii…

– Urmele sinuciderii generalului Milea, cel care a comandat “să se tragă în plin” la Timişoara şi Bucureşti –
Vasile Milea
Vasile Milea


Vasile Milea a fost ultimul ministru ceauşist al apărării, iar legendele legate de moartea sa au încins mintile celor care l-ar fi vrut erou şi care au cerut şi au obţinut deshumarea cadavrului acestuia. Oficial, Milea s-a sinucis. În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 el s-a împuşcat cu un pistol în inimă, după ce ordonase să se tragă în  plin în manifestanţii de la Timişoara şi, apoi, de la Bucureşti.

În urma autopsiei făcute câteva zile mai încolo de către dr. Dan Şchiopu şi a anchetei care a urmat, dosarul a fost clasat cu soluţia dictată chiar de…Ceauşescu: sinucidere. Iată şi concluziile raportului medico-legal semnat în 1990 de către medicul legist.

Semne de violenţă, leziuni prin împuşcare a) soluţie de continuitate a tegumentelor la hemitoracele stîng, ventral, la 4 cm, medial faţă de mamelon… firele de păr din zonă nu prezintă nici una din formele de arsură; nu se constată urme de „ştergere” a proiectilului”… b) examen intern… cavităţi pleurale : circa 3000 cm cubi sînge lichid şi parţial coagulat în cavitatea pleurală stîngă. Pleurele cu rupturi corespunzînd topografic leziunilor de la tegumente şi peretele toracic, multiple rupturi pulmonare în lobul inferior… Aşadar, glonţul a făcut plămînul stîng ferfeniţă. Examinarea cordului pune în evidenţă rănirea superficială a miocardului, fără penetrare în cavitatea ventriculară(proiectilul a şters inima)”.Nici chiar deshumarea şi reexpertizarea scheletului nu a adus nimic nou. Poate doar noi legende. Una dintre ele a fost şi aceea că inima generalului a fost neatinsă de glonţ, minciună pe care o demontăm publicând, în premieră, fotografia inimii lui Milea, aşa cum arăta ea ţinută în mână de medicul legist în momentul autopsiei. Leziunea de pe cord e destul de vizibilă…

veston_milea

Mai prezentăm şi alte câteva imagini inedite din dosarul Milea: pistolul cu care s-a tras, scaunul pe care a fost găsit muribundul, orificiul de intrare şi cel de ieşire al proiectilului precum şi epoleţii smulşi de pe vestonul sinucigaşului.

coperta dosar Milea

pistol sinucidere

orificiu iesire glont spate
orificiu iesire glont spate
orificiu iesire
orificiu iesire
Scaunul pe care se afla când a plecat glonţul...
Scaunul pe care se afla când a plecat glonţul…
epoletii lui Milea
epoletii lui Milea
Inima generalului Milea ţinută în mână de medicul legist care a făcut autopsia
Inima generalului Milea ţinută în mână de medicul legist care a făcut autopsia

©Dan Badea

©Documente inedite: Lista „TERORIŞTILOR” din decembrie 1989

După ce Nicolae Ceauşescu a lansat ipoteza că, la Timişoara au acţionat elemente teroriste, care au incitat populaţia să iasă în stradă, formula a fost preluată, după 22 decembrie 1989, de Ion Iliescu şi de complicii săi. De această dată însă, „teroriştii” care, conform lui Iliescu, „trăgeau din toate poziţiile”, erau inventaţi de autorii loviturii de stat coordonaţi de Victor Athanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu şi Ion Iliescu. Deşi au trecut 20 de ani de la evenimentele din Decembrie, autorii diversiunii teroriste de atunci au rămas pe poziţii, refuzând să recunoască marea manipulare pe care au generat-o, în pofida faptului că procurorii militari au clarificat de multă vreme fenomenul terorist. Concluzia anchetatorilor a fost clară: cei care au acţionat după 22 decembrie 1989 au fost militari români sau cetăţeni care au primit arme şi trimişi să tragă, aiurea, pe străzi sau prin locuinţe. Teroriştii au fost inventaţi deoarece, pe de o parte, armata avea nevoie să-şi justifice prezenţa pe străzi, iar, pe de altă parte, apariţia unui pericol iminent la securitatea cetăţenilor muta accentul şi atenţia de pe locul lăsat liber de Ceauşescu, pe îndepărtarea pericolului nou apărut. „Teroriştii” lui Iliescu au acoperit, astfel, lovitura de stat militară dată de fostul prim secretar de la Iaşi în complicitate cu Victor Athanasie Stănculescu. Recent, deşi nimic nu-l mai împiedica să recunoască adevărul despre evenimentele de după 22 decembrie 1989, Victor Athanasie Stănculescu a reluat falsa teorie a existenţei teroriştilor. Într-un interviu pe care l-a dat istoricului Alex Stoenescu, Victor Stănculescu, cel pe care Nicolae Ceauşescu l-a numit la comanda Armatei imediat după sinuciderea lui Vasile Milea, a reluat tema teroriştilor. El a spus că „teroriştii” au fost agenţi ai KGB şi GRU care au tras atât la Timişoara, cât şi la Bucureşti. Mai mult, a mai zis Stănculescu, peste 1000 de terorişti au fost prinşi atunci de armată iar apoi au fost puşi în liberate.

Fenomenul terorist a avut două componente. Componenta externă, sovietică, şi componenta internă, a celor care au acţionat ca oameni care, văzând că regimul a fost răsturnat, trebuiau să facă reacţia la această acţiune. Teroriştii prinşi la noi, la Armată, şi dovediţi au recunoscut că au plecat şi ofiţeri din unităţi. (…) Au dispărut un timp şi pe urmă au revenit în unităţi. Şi nu se ştie ce au făcut în timpul ăsta.(…)Eu am avut în mână lista cu 1.015 terorişti capturaţi, care erau terorişti de adevărat, identificaţi de forţele militare. Mi s-a raportat că au fost predaţi şi se află la poliţie. De acolo au dispărut, s-au evaporat şi nu mai există nimeni. Sistemul care trebuia să se protejeze a funcţionat, pentru situaţia extremă de capturare – a declarat Victor Athanasie Stănculescu

Teoria existenţei „teroriştilor”, repetată obsesiv în ultimii 20 de ani de către cei vinovaţi pentru crimele de după 22 decembrie 1989, este falsă, iar lista invocată de Stănculescu este o invenţie ca atâtea altele. Nici el şi nici Ion Iliescu nu pot să justifice altfel cei peste 1000 de morţi înregistraţi după fuga lui Ceauşescu şi cei câţiva mii de răniţi, cum, la fel, nu pot justifica altfel asasinarea soţilor Ceauşescu. Celebra listă cu „terorişti de adevărat” nu conţinea „terorişti” ci persoane reţinute de armată sau „revoluţionari” din motive ce sfidează orice logică. Unii au fost reţinuţi pentru că priveau în sus, alţii pentru ca priveau într-o parte, alţii pentru că erau înarmaţi (tot de către autorităţi), alţii pentru că n-aveau documente asupra lor, alţii pentru că erau nebuni etc etc. Pe lista respectivă erau ofiţeri ai fostei securităţi, disidenţi (Dumitru Iuga), cetăţeni străini, hoţi, răniţi etc etc. Iată mai jos, în premieră, cum, arăta o astfel de listă şi cine erau „teroriştii” de care aveau atâta nevoie complicii lui Iliescu . Este vorba despre o listă ce conţine 463 de persoane reţinute atunci în Bucureşti, ca „terorişti”, şi puse apoi în libertate deoarece nu s-a reţinut nimic în sarcina lor.

©Dan Badea

img001

img002

img003

img004

img005

img006

img007 img008

img009

img010 img011

img012

img013 img014

img015 img016

img017 img018

img019 img020

img021 img022

img023 img024

img025 img026

img027 img028

img029 img030

img031 img032

img033 img034

img035 img036

img037 img038

img039 img040

img041 img042

img043 img044

img045 img046

img047

img048

img049

Dan Badea

Revolta românilor minut cu minut: O cronologie a evenimentelor din Decembrie 1989

De la fereastra locuinţei lui Tokes, la elicopterul de pe sediul Comitetului Central

15 decembrie

Este data la care expiră ultimul termen acordat preotului reformat Laszlo Tökes pentru evacuarea din locuinţa şi parohia sa de pe strada Timotei Cipariu nr.1 – Timişoara. Anunţaţi din vreme, enoriaşii pastorului s-au adunat, încă de dimineaţă, în faţa locuinţei lui Tökes, cu gândul de a împiedica evacuarea.

Ora 15.00: Pastorul Tökes cere enoriaşilor, de la fereastră locuinţei, să plece acasă.
Ora 23.00: Tökes este vizitat de primarul Timişoarei, Petru Moţ, însoţit de un activist PCR care îl anunţă că evacuarea a fost anulată. În Piaţa Maria din Timişoara se strânseseră câteva sute de oameni. Apar primele huiduieli la adresa reprezentanţilor puterii şi primele manifestări anticeauşiste din partea mulţimii adunate în Piaţa Maria.

16 decembrie
Încă de dimineaţă, enoriaşii lui Laszlo Tökes revin în faţa locuinţei acestuia. Curând li se alătura tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Circulaţia în zona este întreruptă. Apar primele lozinci: „Libertate!”, „Democraţie!”.
Ora 17.00: Manifestaţia devine anticeauşista. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”. Ora 17.30: Sediul Comitetului Judeţean de Partid Timiş este ocupat de luptători din Gărzile Patriotice, la ordinul prim-secretarului Radu Bălan – şeful Consiliului de Apărare al Judeţului Timiş.
Ora 18.00: Un pluton de intervenţie (80 cadre ale Miliţiei) şi două-trei maşini de pompieri ajung în Piaţa Maria.
Orele 18.30-19.00: În Piaţa Maria încep ciocnirile dintre scutieri şi manifestanţi.
Orele 19.00 – 20.00: Manifestanţii se grupează în mai multe coloane care pornesc, scandând lozinci anti-ceauşiste, în mai multe direcţii: Comitetul Judeţean de Partid, Piaţa Operei, căminele studenţeşti, căminele de muncitori de pe Calea Buziasului etc. Au loc ciocniri cu forţele de ordine ale MI.
Orele 20.00 – 21.00: Sunt sparte toate vitrinele magazinelor de pe Bulevardul 6 Martie (Tudor Postelnicu, ministru de interne la acea vreme, avea să declare mulţi ani mai târziu că „spargerea vitrinelor” a fost o misiune executată de militari ai Brigăzii 30 Securitate condusă de col. Ion Bunoaica). La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara.
Ora 21.30: Ministrul apărării naţionale, general-colonel Vasile Milea, ordonă lt.col Zeca Constantin şi col. Rotariu Constantin să scoată în oraş 15 (respectiv 10) patrule, cu un efectiv de 10 militari fiecare, care să supravegheze oraşul. Patrulele aveau să se întoarcă în cazărmi a doua zi, la ora 8.00.
Ora 23.00: Grupa operativă din DSS pleacă spre Timişoara cu un tren special. Din echipa fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt.col.Glăvan Gheorghe – Şef serviciu informativ în USLA etc. La Timişoara încep arestările în rândul demonstranţilor. Ele vor continua până la ora 4.40. Sunt arestaţi peste 180 de oameni.

17 decembrie

Ora 3.30: La Bucureşti este constituită, la nivelul MApN, o grupă de ofiţeri din Consiliul Politic Superior, Marele Stat Major şi Inspectoratul Muzicilor Militare. Grupa condusă de col. Dumitru Ionescu, din Direcţia Operaţii a MStM, pleacă spre Timişoara pentru a organiza o defilare a unor detaşamente MApN în Timişoara.
Ora 4.00: Pastorul Laszlo Tökes este evacuat cu forţa din locuinţă şi transportat la Mineu.
Ora 6.30: La Timişoara soseşte grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri.
Ora 6.45: Generalul Milea ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului.
Ora 9.00: La Timişoara soseşte grupa condusă de col. Dumitru Ionescu din MStM.
Ora 10.00: Începe defilarea prin municipiul Timişoara a unităţilor militare. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară.
Timişorenii încep să se adune, în grupuri din ce în ce mai mari, pe străzi. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare.
Ora 12.00: Este transmis indicativul „ABC-ANA” – măsuri de pază şi apărare a obiectivelor militare ca urmare a vizitei planificate pentru a doua zi, în Iran, a lui Nicolae Ceauşescu.
Ora 13.30: Ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni: „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin să intervină armată. Armata intră în stare de luptă. În judeţul Timiş este stare de necesitate”. Forţele MApN devin, din acest moment, forţe de represiune. Încep ciocnirile cu manifestanţii.
Ora 13.45: Generalul Milea ordona scoaterea în oraş a unor coloane de blindate (tancuri şi maşini de luptă). Ora 14.00: Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean de Partid.
Ora 14.15: Milea transmite primul ordin de „alarma de luptă parţială” către UM 01115 (Giroc).
Ora 14.40: La Spitalul Judeţean este adus primul rănit din rândul demonstranţilor. Era împuşcat în gamba. Ora 15.00: Forţele de ordine recuceresc sediul judeţenei de partid. Se aud primele focuri de armă în Timişoara.

Ora 16.00: În Piaţa Libertăţii militarii deschid foc împotriva manifestanţilor
Ora 16.30: La Bucureşti începe şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR. Se obţine, formal, aprobarea membrilor CPEx pentru reprimarea de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor din Timişoara. La Timişoara, o coloană de tancuri ajunsă pe Calea Girocului este oprită şi blocată de manifestanţi.
Ora 16.38: Soseşte la Timişoara, cu un AN-24, Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stanculescu, Mihai Chitac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. Ora 16.42: Printr-o notă telefonică, generalul Milea ordonă măsuri de mobilizare şi ripostă în confruntările cu demonstranţii. „(…) Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare”.
Ora 17.30: Are loc teleconferinţă în care Ceauşescu da ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. Ion Coman, participant la teleconferinţă, îl asigură pe Ceauşescu că au trecut la executarea acestui ordin.
Ora 18.00: Generalul Ştefan Guşe preia conducerea forţelor aparţinând MApN, forţe aflate deja în dispozitiv de apărare/atac în oraş.
Ora 18.30: La Timişoara sosesc, cu un avion, Emil Bobu, Nicolae Mihalache şi Ion Cumpănaşu.
Ora 18.45: Unităţile militare din Timişoara primesc oficial indicativul „Radu cel Frumos”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război.
Ora 20.00 – 24.00: La podul Decebal se deschide foc împotriva demonstranţilor. Se înregistrează morţi şi răniţi. La fel, pe Calea Aradului, Calea Lipovei, la Catedrala etc. Pe Calea Girocului are loc o adevărată bătălie. Forţele MApN sunt dispuse în toate punctele importante din oraş. Se trage peste tot pe unde se afla concentrate grupuri de demonstranţi.
Ora 23.00: La Timişoara sosesc, cu un avion, Cornel Pacoste – membru supleant CPEx, şi Iosif Szasz – membru CPEx.
Ziua se încheie, pentru timişoreni, cu un bilanţ tragic: 63 de morţi şi 224 răniţi.Numărul arestaţilor a ajuns la 900. Pentru cercetarea şi interogarea acestora veniseră de la Bucureşti procurorul general adjunct Gheorghe Diaconescu împreună cu 20 de procurori.

18 decembrie 

Orele 5.30-6.00: Ion Coman îi raportează lui Nicolae Ceauşescu: „La Timişoara situaţia este sub control”. Ora 7.30: La Timişoara soseşte, cu un avion AN-26, un detaşament de 41 cercetaşi DIA de la UM 01171 Buzău. Cercetaşii sunt cazaţi la Marea Unitate Mecanizată.
Ora 8.30: Nicolae Ceauşescu pleacă într-o „vizită de prietenie” în Iran. Îi lăsa la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu.
Ora 9.00: Timişoara este în grevă generală. Peste 1.300 de militari cu armament şi tehnică de luptă sunt dislocaţi în diferite puncte din oraş. Generalul Nuţă constituie şi trimite, pentru a acţiona pe străzi, opt dispozitive mixte (patrule mobile) sub conducerea unor ofiţeri de miliţie (D1-D8).
Ora 14.30: La Spitalul Judeţean începe anchetarea abuziva a răniţilor, cu acordul conducerii spitalului. Până la ora 17.00, cetăţenii Timişoarei încep să se constituie din nou în grupuri şi să se adune în centrul oraşului. Pe Calea Şagului, manifestanţii construiesc baricade din vehicule grele. La Catedrală se deschide foc împotriva manifestanţilor care aveau în mâini lumânări aprinse şi strigau „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Azi în Timişoara, miine-n toată ţara!”
Ora 18.30: Generalul Mihai Chiţac ordona folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei.
Ora 19.15: În faţa Spitalului Judeţean, un grup numeros de cetăţeni vrea să-şi recupereze morţii. Mulţimea este întâmpinată şi împrăştiată cu grenade lacrimogene.
Ora 23.00: La morgă Spitalului Judeţean, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe operaţiunea de sustragere a cadavrelor. Au fost ridicate 43 de cadavre cu acordul conducerii spitalului şi al procurorului general adjunct Gheorghe Diaconescu. Toate cadavrele fuseseră „incizate” pentru a li se extrage gloanţele. Au fost transportate apoi la Bucureşti, cu o autoizotermă, pentru a fi incinerate.

19 decembrie 

Ora 7.00: Muncitorii din întreprinderile „6 Martie”, „Elba”, „Solventul” şi „Azur” declanşează acţiuni de protest.
Ora 9.00: La Timişoara, generalul Şatefan Guşă (foto dreapta) ordona grupelor de cercetaşi DIA să pătrundă în întreprinderile timişorene pentru a afla starea de spirit şi intenţiile muncitorilor. Doi dintre cercetaşi sunt descoperiţi de muncitori şi predaţi unor ofiţeri de Securitate. Cei doi sunt: lt.-maj. Stelian Buligescu – descoperit în întreprinderea „6 Martie”, şi Viorel Teroiu – descoperit în Întreprinderea de autoturisme. Amândoi au fost trimişi înapoi la bază.
Ora 11.00: Prim-secretarul Radu Bălan este reţinut că ostatic de muncitorii de la „Elba”.
Ora 12.00: La Comandamentul UM 01024 Timişoara, gen.lt. Ilie Ceauşescu, politrucul şef al Armatei, afirma că tulburările din oraş „sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste”.
Ora 14.00: Generalul Ştefan Guşe, însoţit de un pluton de militari, merge la întreprinderea „Elba” pentru a discuta cu muncitorii. Este huiduit şi se retrage.
Ora 17.00: Autoizoterma cu cadavrele de la Timişoara ajunge la Crematoriul „Cenuşă” din Bucureşti.
Ora 18.00: Soseşte la Timişoara un detaşament de paraşutişti de la Caracal. După lăsarea serii se înregistrează alte victime. În 18 şi 19 decembrie s-au înregistrat 7 morţi şi 98 răniţi prin împuşcare.

20 decembrie

Orele 7.00-8.00: Întreprinderile timişorene se afla în grevă. Muncitorii încep să se organizeze şi să plece, în coloane, spre Piaţa Operei.
Ora 10.00: La Crematoriul „Cenuşă” din Bucureşti se termină operaţiunea de ardere a cadavrelor aduse de la Timişoara.
Ora 11.00: Generalul Ştefan Guşe retrage tehnica de luptă în cazărmi şi interzice uzul de armă.
Ora 11.15: Forţele MI părăsesc dispozitivele fiind copleşite de numărul uriaş al manifestanţilor.
Orele 12.00-13.00: Coloanele de manifestanţi se întâlnesc la Catedrală şi se îndreaptă către Opera şi Consiliul Judeţean.
Ora 13.00: Manifestanţii ajung în Piaţa Operei. Militarii permit pătrunderea acestora în clădirea Operei. Armata fraternizează cu populaţia. Se constituie Frontul Democratic Roman.
Ora 14.30: La Timişoara sosesc, cu un avion special, primul-ministru Constantin Dăscălescu şi Emil Bobu. Ora 15.00: Constantin Dăscălescu primeşte în sediul Comitetul Judeţean de Partid din Timişoara o listă cu revendicări ale manifestanţilor, printre care: „Demisia urgentă în bloc a guvernului şi a preşedintelui Ceauşescu” şi „Alegeri libere”. La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu revine de la Teheran. Rămâne timp de două ore în salonul oficial al Aeroportului Otopeni, după care merge la sediul Comitetului Central. Timişoara este primul oraş liber al României.
Ora 17.00: La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu tine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine.
Ora 20.30: Nicolae Ceauşescu aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş.
Ora 23.00: Intră în vigoare decretul privind starea de necesitate. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Solicitat să citească din balconul Comitetului Judeţean de Partid decretul de necesitate, Stanculescu se eschivează internându-se, pentru câteva ore, la spitalul din Timişoara.

21 decembrie

Ora 3.40: Dascalescu şi Bobu părăsesc Timişoara şi pleacă la Bucureşti.
Orele 7.00-9.00: La Timişoara sosesc câteva garnituri de tren cu detaşamente ale Gărzilor Patriotice înarmate cu bâte. Cei peste 25.000 de luptători din Olt, Vâlcea şi Dolj aveau sarcina să înăbuşe revolta timişorenilor. Ajunşi în Gara Timişoara şi înţelegând despre ce este vorba, luptătorii cu bâte fie s-au întors din drum, fie au fraternizat cu timişorenii.
Ora 9.00: La Timişoara, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Roman. Pe străzi sunt peste 200.000 de manifestanţi. Revolta se extinde în întregul judeţ Timiş: Caransebeş, Lugoj, Reşita etc. La Bucureşti, se finalizează realizarea dispozitivelor militare (MI şi MApN) din centrul oraşului pentru asigurarea „bunei desfăşurări” a mitingului programat pentru ora 12.00 în Piaţa Palatului.
Ora 12.00: Începe mitingul din Piaţa Palatului. Ceauşescu apare în balconul Comitetului Central. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. În Piaţa Palatului se creează o mare busculada urmată de intrarea în panică a manifestanţilor.
Ora 12.50: Mitingul este întrerupt şi Ceauşescu se retrage speriat în sediul Comitetului Central.
Orele 13.30 – 14.00: Se formează grupuri de demonstranţi care ocupa carosabilul în zona centrală a Bucureştiului. Forţele de ordine creează baraje la Intercontinental, Universitate, Piaţa Palatului şi străzile adiacente.
Orele 16.30 – 16.45: În faţa Sălii Dalles, un autocamion militar intra în masă de demonstranţi după ce şoferul acestuia pierde controlul volanului, accidentând peste 25 de oameni. Sunt ucişi şapte civili şi încă şapte, răniţi grav. Este momentul în care, în Bucureşti, se aud primele rafale de armă.
Ora 17.30: Generalul Milea ordona unei grupe de transmisionişti să realizeze, în sediul Comitetului Central, un centru de comandă radio al operaţiunilor armate care aveau să urmeze.
Ora 19.00: În Bucureşti începe represiunea împotriva manifestanţilor.
Ora 22.00: Mulţimea scandează lozinci anticeauşiste. Manifestanţii din zona Hotelului Intercontinental ridică o baricadă în fata Restaurantului Dunărea. Tot mai multe forţe armate se concentrează în zona centrală. Se operează arestări din rândul manifestanţilor.  

Orele 23.00-23.30: Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Mai multe tancuri străpung baricadă. Urmează vânătoarea de oameni. Are loc un adevărat măcel. Soldaţii aveau ordin să tragă în plin. Sunt ucişi 49 de manifestanţi şi sunt răniţi 463. De asemenea, 1.245 de oameni sunt arestaţi, mulţi dintre ei fiind maltrataţi de organele de miliţie.

22 decembrie 

Ora 3.00: În centrul Capitalei sunt aduse echipe de muncitori pentru a curăţa şi spală străzile de urmele masacrului.
Ora 5.00: Generalul Victor Stănculescu, sosit de la Timişoara, se deplasează la Spitalul Militar unde directorul spitalului, generalul Niculescu, îi pune un picior în ghips.
Ora 7.00: Forţele de ordine se afla în dispozitive. Peste 2.000 de militari, dotaţi cu tancuri şi TAB-uri, ocupa punctele strategice din centrul Bucureştiului.
Orele 7.00 – 8.00: Muncitorii de pe marile platforme industriale încep să se organizeze pentru a se îndrepta spre Piaţa Palatului.
Ora 9.00: Nicolae Ceauşescu tine o şedinţă în sediul Comitetului Central şi ordonă aducerea unor unităţi de tancuri pentru apărarea sediului. La şedinţa participa şi Vasile Milea.
Ora 9.30: Ministrul Vasile Milea intră în cabinetul lui Corneliu Pârcălăbescu – şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice. După 5-10 minute, Milea este găsit împuşcat în inimă. Moare în Salvarea care îl ducea la Spitalul Elias.
Ora 10.00: Generalul Victor Stănculescu este numit de Nicolae Ceauşescu ministru al apărării naţionale.
Ora 10.10: La posturile de radio se anunţă, prin decret prezidenţial, Stare de Necesitate pe întreg teritoriul României.
Ora 10.20: La radio se anunţă că general-colonel Vasile Milea (foto dreapta) a fost trădător şi s-a sinucis.
Orele 10.00 – 11.00: În Piaţa Palatului ajung coloane de muncitori din Militari, Pipera, 23 August, Griviţa, Berceni. În fata sediului Comitetului Central sunt peste 100.000 de oameni. Se scandează lozinci anticeauşiste.
Ora 11.30: Nicolae Ceauşescu încearcă să vorbească mulţimii de la balconul Comitetului Central. Este huiduit şi se retrage.
Ora 12.00: Pe acoperişul Comitetului Central aterizează un elicopter condus de Vasile Maluţan.

Ora 12.09: Nicolae Ceauşescu, protejat de gărzile din Direcţia a V-a şi însoţit de Elena Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu, decolează cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central.

Dictatura lui Ceauşescu luase sfârşit. Începea lupta pentru succesiune care avea să fie câştigată rapid de Ion Iliescu şi comuniştii reformatori.

Dan Badea

Decembrie 1989: Noi am tras în noi

Adevărul despre „revoluţia” şi „teroriştii” lui Ion Iliescu


În decembrie 1989, în România n-a fost o revoluţie aşa cum a decretat Ion Iliescu (foto dreapta, alaturi de Nicolae Ceausescu).

Cei care s-au grăbit să definească astfel evenimentele petrecute aveau experienţa unor „revoluţii” la care fuseseră părtaşi, ei şi înaintaşii lor pe linie de partid. E vorba de revoluţia „democrat populară”, revoluţia „socialistă”, revoluţia „culturală”, revoluţia „tehnico-ştiinţifica” şi alte „revoluţii” mai mici sau mai mari. O revoluţie înseamnă o schimbare calitativa radicală a unui sistem, şi ea nu poate fi „construită” – cum au încercat comuniştii – şi nici declarată prin Monitorul Oficial – cum a procedat regimul Iliescu. Dacă urci un om într-un elicopter nu înseamnă că ai făcut revoluţie, ci înseamnă doar că ai urcat un om în elicopter. Nu înseamnă că ai făcut revoluţie nici atunci când, ca să pari mai frumos, îţi faci o operaţie estetică, chiar dacă devii mai frumos. Revoluţia nu se face cu bilet de intrare şi nici cu atestat. Doar istoria o consemnează şi îi dă măsură pe care o are.

În decembrie 1989, în România a fost, mai întâi, o revoltă a populaţiei faţă de un sistem dictatorial. Revolta nu poate fi pusă la cale. Poate fi, cel mult, amânată sau „stimulată”, adică ajutată să se exprime. Ea seamănă oarecum cu un vulcan care izbucneşte pe unde crusta de pământ este subţire sau fisurată. Revolta din decembrie 1989 a fost, pentru cei care au trăit-o cu adevărat, eliberatoare. Prin solidaritate, sute de mii de romani s-au scuturat de frică, au devenit liberi şi au sfidat un regim al terorii, o „ordine” impusă şi menţinută cu forţa. Prin revolta, şi nu prin forţă, a fost eliberat un oraş, iar apoi o ţară. Primii care s-au revoltat au fost timişorenii, iar revolta lor n-a fost planificată. În Timişoara s-a murit pentru libertate şi asta a făcut ca libertatea să poată fi obţinută. Nu mai exista cale de întoarcere. Revolta avea să fie alimentată de ură şi durere. Ura pentru cei care trăgeau şi durere pentru morţii care cădeau izbiţi de gloanţe. Revolta s-a extins şi s-a manifestat în alte oraşe numai după ce, la Timişoara, forţele de ordine au fost paralizate de mulţimea care, astfel, avea să cucerească oraşul.


Liberi doar pentru câteva ore

La Bucureşti, revolta însoţită deja de ură faţă de autorităţi pentru crimele din Timişoara a izbucnit în urma mitingului din 21 decembrie. Mitingul a fost un pretext pentru manifestarea revoltei. Bucureştenii şi-au manifestat revolta numai după ce şi-au dat seama că dictatorul Ceauşescu nu este invincibil. Replica forţelor de ordine n-a făcut decât să-i unească şi să-i irite pe manifestanţii revoltaţi. Pe cât de violentă a fost reprimarea, pe atât de puternică a fost solidaritatea celor care se aflau în centrul oraşului. Solidaritatea prin revolta, ură şi durere i-a determinat pe bucureşteni să nu cedeze în fata soldaţilor lui Ceauşescu. Măcelul din noaptea de 21 decembrie a scos a doua zi în stradă sute de mii de oameni, prea mulţi pentru a putea fi înfrânţi. Ceauşescu a fost obligat să fugă, iar generalii lui să treacă de partea populaţiei, înainte de a fi linşaţi. Fuga lui Ceauşescu şi aşa-zisa „fraternizare” cu armata i-au făcut pe români să creadă că şi-au câştigat libertatea. Este adevărat, pentru câteva ore, românii au fost liberi. Până a început să se tragă din nou.

Lovitura de stat 

A început astfel a doua etapă a evenimentelor din decembrie 1989: lovitura de stat. Scaunul lui Ceauşescu rămăsese liber, iar revolta populaţiei, în esenţă anticomunistă, propulsase în clădirile puterii centrale anumiţi „revoluţionari” cu veleităţi de lider.

Pe de altă parte, cum s-a demonstrat deja, locul lui Ceauşescu era vizat de multă vreme de către Ion Iliescu, un comunist cu vederi semi-liberale. Incapabil de acţiune, Iliescu a aşteptat revolta şi a plănuit, împreună cu alţi nomenclaturişti potrivnici lui Ceauşescu, modul de preluare a puterii. Planul imaginat de ei a fost aplicat la puţin timp după fuga lui Ceauşescu. Echipa Iliescu avea acceptul Moscovei, dar şi pe al Washingtonului. De asta se ocupase Silviu Brucan. Condiţia pusă de Moscova a fost cea deja cunoscută: Ceauşescu pleacă, Partidul Comunist rămâne.

Numai că, pe 22 decembrie 1989, sute de mii de oameni au spus că şi partidul comunist trebuie dat „jos”. Conspiratorii nu puteau să accepte aceasta. De aceea, când au aflat de fuga lui Ceauşescu, au ieşit de prin cotloane şi, conform planului, au mers în punctele strategice ale puterii: Televiziunea Romana, Ministerul Apărării Naţionale şi sediul CC al PCR. Lovitura de stat a început cu apariţia lui Ion Iliescu la televiziune şi s-a sfârşit cu dispariţia lui Ceauşescu de la Târgovişte.

Reconstituirea episodului împuşcării soţilor Ceauşescu

Puterea în România a fost preluată de un grup de comunişti întârziaţi, depăşiţi de istorie. Printr-o manevră criminală, aceştia au instaurat teroarea de după 22 decembrie 1989.

Iliescu a fost legitimat de terorişti 

Adevărul despre decembrie ’89 este mai simplu decât părea a fi. Pentru a fi siguri de preluarea şi prezervarea puterii, componenţii echipei lui Iliescu au aplicat un plan cosmetizat de diversiuni, conceput pentru situaţia în care Securitatea ar fi acţionat în apărarea lui Ceauşescu. Securitatea însă nu l-a aparat pe Ceauşescu.

De aceea au fost inventaţi teroriştii care, după cum îi descria Ion Iliescu, „trag din orice poziţie”. „Teroriştii” au mai avut şi rolul de a legitima prin „luptă” nouă putere. Pentru că nu participase la revolta de până la 22 decembrie, echipa Iliescu avea nevoie de proba „focului”. Asta deoarece comunistul reformat ştia că o revoltă în urma căreia puterea este preluată de indivizi care n-au nici o legătură cu ea nu se poate numi „revoluţie”. Or, „trebuia” să fie revoluţie, aşa se anunţase la televizor. Tot „teroriştii” (foto stânga, fals terorist declarat, ulterior, erou al Revolutiei) au avut rolul de a atrage sprijinul populaţiei pentru noua putere, pentru indivizi cocoţaţi fraudulos în fruntea ţării. Cine mai avea timp să comenteze atunci ceva despre legitimitatea echipei Iliescu, câtă vreme „terorişti fanatici” care „luptă pentru întoarcerea lui Ceauşescu” provocau sute de victime atât pe străzi, cât şi prin casele oamenilor?

Toate victimele de după 22 decembrie 1989 se datorează, aşadar, diversiunii. Armata română a fost atrasă într-o cursă fără precedent. Cu excepţia câtorva minţi diabolice, îmbâcsite de gustul puterii, nimeni n-a ştiut atunci despre marea cacealma cu „teroriştii”. Când ne-am dezmeticit şi am început să înţelegem ce se întâmplase, era prea târziu. Toate enigmele revoluţiei capătă rezolvare dacă peste ele aşezăm, dincolo de o documentare corectă, grila acestor adevăruri. „Uneltele” folosite, cu sau fără voia lor, în uciderea celor peste 1.000 de oameni, ţin deja de adevărul juridic.

Din nefericire, concluzia tristă a lui decembrie 1989 este că noi am tras în noi. Toţi cei care am avut sau am primit arme şi le-am folosit.

Dan Badea

Dr. Liviu Turcu: DESPRE APARENŢE ŞI REALITATE

dr. Liviu Turcu
dr. Liviu Turcu

La data de 9 decembrie 2009 HotNews.ro a postat un comentariu/analiza intitulat ‘Campania Geoana: Culisele internationale‘ sub semnatura lui Dragos-Paul Aligica, material care apoi a fost preluat si postat de Dan Badea pe acest blog.  Nu este un secret pentru nimeni ca Dan Badea s-a afirmat inca de la inceputul campaniei electorale ca un sprijinitor activ al presedintelui-candidat Traian Basescu folosind acest blog pentru a demantela cu talent si ingeniozitate mai toate manevrele cartelului politico-financiar aflat in spatele candidatului Mircea Geoana.

In acest context decizia de a posta comentariul/analiza (de acum inainte voi folosi pentru simplificarea exprimarii termenul ‘analiza’) pare la prima vedere absolut fireasca intrucit are darul de a-i convinge pe cititori si, mai ales, pe sustinatorii activi ai presedintelui Traian Basescu ca victoria electorala, desi la un scor foarte strins, trebuie sa fie apreciata cu atit mai mult cu cit include infringerea unei aliante de forte politice internationale cu sediul la Washington si Moscova. Nici mai mult nici mai putin! O victorie deci a la David versus Goliat. Privita prin simpla prizma a confruntarii de tip propagandistico-electoral analiza nu ridica nici o obiectie intrucit asa cum se stie propaganda este in sine un mijloc de manipulare a opiniei publice si deci intotdeauna intr-un conflict acut cu realitatea.

Blogul lui Dan Badea nu a fost pina acum nici o clipa o platforma de propaganda politico-ideologica si din acest motiv s-a bucurat si se bucura de audienta cunoscuta. Acesta este motivul pentru care din respect pentru el si pentru cititorii seriosi ai acestui blog sint nevoit sa fac corectiile necesare pentru a mentine echilibrul firesc al intelegerii situatiei abordate de Dragos Paul Aligica. Adica o abordare a realitatii plivita de excesele manipulationiste de tip propagandistic.

Iata de ce, propun cititorilor parcurgerea comentariului meu intr-o paralela cronologica cu analiza autorului mentionat mai sus ca un exercitiu analitic fundamentat pe doi vectori: informatia de ordin faptic si mecanismul logic al prelucrarii acestora.

„Ce se afla in spatele demersului manipulativ” ?

Exista minimum doua modalitati de a citi analiza lui Dragos Paul Aligica: prima este de a o parcurge facind abstractie totala de pregatirea intelectuala si afilierea politico-ideologica a semnatarului; a doua, este de a o face prin raportarea continutului analizei la sorgintea cultural ideologica a acestuia. Pentru cineva, ca mine, cu o experienta de peste 35 de ani in politica internationala si mai ales a culiselor acesteia (imi cer scuze prin aducerea acestui argument personal dar este un punct de referinta absolut necesar pentru cititorul de buna credinta) aplicarea primei metode conduce la concluzia ca autorul face dovada unei regretabile ignorante in tratarea stiintifica a subiectului abordat. Nu ar fi nici primul si nici ultimul ‘analist’ post-decembrist care foloseste mass media ca mijloc de capitalizare politico-intelectuala in detrimentul acuratetei tratarii temelor abordate. Aplicarea celei de a doua metode pastreaza intact calificativul de ‘interpretare eronata’ a realitatii dar fiind facuta de un om educat in tara si strainatate (respectiv S.U.A, unde de altfel autorul analizei se afla si in prezent intr-o structura universitara) impune o serioasa amendare calificativa. Cu specializari atestate in domeniile cercetarii politice, economice si sociologice situatia de fata ridica la modul serios intrebarea „daca nu e ignoranta pura, ce se afla in spatele demersului manipulativ?”.  Acesta din urma este evident cazul domnului Dragos Paul Aligica si asupra acestui aspect voi reveni mai tirziu.

Si acum sa trecem la analiza propriu-zisa. Autorul isi incepe demersul prin invocarea unui argument de autoritate ce se vrea infailibil pentru cititorul de rind prin afirmatia calificativa facuta de cunoscutul cotidian al oamenilor de afaceri americani „Wall Street Journal”: „Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana”, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de „WSJ”, scriu agentiile romane de stiri, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington.

Mai intii sint obligat sa remarc ca afirmatia citata, prin finalitatea urmarita, este pe fond incorecta intrucit batalia dusa intre cei doi candidati nu a avut drept obiect esential opunerea „liberalismului economic” versus ce? termenul de comparatie lipsind ilogic si fiind inlocuit cu categoria „urmasii comunistilor lui Ceausescu”. In mod firesc autorul afirmatiei ar fi trebuit sa opuna „liberalismului economic” ceva de genul „adeptii planificarii economice de tip comunist” dar evident ca nu au putut-o face pentru simplul motiv ca grupurile de interese care l-au sustinut pe Mircea Geoana nu sint nici pe departe sustinatorii unei asemenea conceptii, administratia PSD fiind cea care a executat si negociat reformarea economico-financiara ce a permis intrarea in Uniunea Europeana. Apoi, autorul introduce printr-o intentionat alambicata formula stilistico-logica afirmatia ca din parcurgerea stirilor difuzate de agentiile romane de stiri ( a se observa absenta unei informatii precise la adresa identitatii acestora) „potrivit unor surse citate de WSJ” (si acelea neprecizate) „liderul social-democrat a fost candidatul preferat atit de Moscova cit si de Washington”. Aceasta ultima afirmatie extrem de vaga va deveni cu toate acestea pilonul fundamental pe care autorul isi va desfasura ulterior intreaga analiza, adaugind generos inca doi vectori, respectiv Bruxelles si „spatiul german” definindu-le ca „cele patru teatre majore de operatiuni pro-Mircea Geoana”. Nefericita inspiratie, exceptind desigur precum am spus incadrarea de la bun inceput a analizei in categoria materialelor de serviciu de tip manipulationist-propagandistic.

Rolul Moscovei a fost expediat mult prea rapid

De referintele ‘analitice’ cu privire la rolul Moscovei autorul scapa foarte repede intrucit, citez, „desi neclare in amanunt, dovezile sint evidente” cu recomandarea ca istoricii sa clarifice ulterior daca este vorba sau nu de „tradarea intereselor nationale”. Mai adauga si un citat din avertismentul dat de catre presedintele Traian Basescu ambasadorului rus si cu asta autorul expediaza ‘stiintific’ primul si de fapt cel mai important, din punct de vedere al realitatii, ‘teatru major de operatiuni’ externe. Formularea este, cu tot respectul pentru educatia autorului, demna de Giga. Noroc cu Dan Badea care timp de luni de zile i-a ajutat la modul informatiilor factuale pe cititori sa inteleaga cam cum stau lucrurile la acest capitol. Nu ar fi stricat ca si autorul sa fi parcurs aceste informatii inainte de a elabora analiza publicata la HotNews.ro. In ce priveste relatiile romano-ruse as sugera analistilor apropiati presedintelui Traian Basescu sa ia in dezbatere cit mai curind problema decalajului conflictual intre prezenta si ponderea capitalului rus in ramurile strategice ale economiei romanesti si substanta actuala a relatiilor politice bilaterale. Este o tema ce merita o abordare si solutionare de sine statatoare intrucit mai degraba decit mai tirziu, asa cum deja s-a putut constata cu ocazia alegerilor prezidentiale, se cere intelept solutionata in deplina concordanta cu interesele fundamentale ale statului roman..

Revenind, trebuie mentionat ca analiza termina la modul super-expeditiv si cel de al doilea ‘teatru major al actiunilor de sustinere a lui M.G.’, respectiv cel de la Bruxelles intr-un singur paragraf. Un esec total pentru M.Geoana intrucit s-ar fi lovit, potrivit autorului, scurt si necrutator de trei obstacole/bariere: sustinerea politica din partea ‘popularilor europeni’, asimetria credibilitatii celor doi candidati (banuiesc ca autorul vrea sa se refere la Comisia Europeana dar nu o face lasindu-l pe cititor intr-o totala ceata) si trei, faptul ca cei de acolo inteleg cel mai bine in raport cu restul cancelariilor europene (sic) cam cum e cu democratia in Romania si cine se lupta pentru ce. Si cu asta gata s-a terminat si cu analiza teatrului major numarul doi.

Contra-manipulare operativă, specifică SIE, pentru o delegaţie de jurnalişti  germani

Trecerea in revista a  operatiunilor de sustinere a candidatului social democrat pe ‘spatiul german’ are loc pe lungimea a sase paragrafe din care patru prezinta de fapt desfasurarea unei  singure operatiuni PR initiate printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe…’ care ‘a organizat un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”.

Descrierea operatiunii m-a facut sa zimbesc involuntar intrucit mi-a amintit ca la acest capitol lupul isi schimba parul dar nu si naravul intrucit acest gen de operatiuni au continuat fara pauza in perioada post-decembrie 1989 fiind de fapt in cel mai bun caz ‘copy-cats’ al celor organizate de serviciul de informatii externe in timpul regimului comunist. Deci cu alte cuvinte nimic nou sub soarele ‘democratiei originale romanesti’. Fapt este ca masurile informativ operative de contracare ale actiunii organizate de cartelul din spatele lui Mircea Geoana via Ministerul de Externe au constat din plasarea contra-manipulativa a delegatiei de ziaristi germani spre tabara sustinatorilor presedintelui Traian Basescu, respectiv o discutie ‘lamuritoare’ atentie, in afara programului oficial, intre altii cu liderul Valeriu Stoica si un numar de ziaristi ‘independenti’ care au ‘echilibrat perceptia nemtilor despre realitatea romaneasca’. Sint convins ca la momentul respectiv cel putin o parte din jurnalistii oaspeti, oameni cu experienta profesionala, au avut instantaneu perceptia unui deja vu ante dar si post-1989. Isi vor fi zis, ‘obiceiurile proaste mor greu’ (‘bad habits die hard’). Ce nu spune autorul in analiza sa este faptul ca mentionarea lui Valeriu Stoica nu este tocmai intimplatoare, acesta din urma fiind co-autor cu Dragos Paul Aligica la lucrarea intitulata „Reconstructia dreptei.Intre experimentul capitalist occidental si proiectul national romanesc”.

Cit despre ‘momeala proiectului Johannes’ menita sa induioseze defintiv factorii politici de la Berlin autorul o expediaza rapid printr-o lovitura de biliard cu doua trimiteri simultane: prima este lansarea formulei insinuante dar nesustinuta in vreun fel ca promotorii lui Geoana/Johannes au folosit filiera Schroeder pentru a crea o alianta de sustinere electorala ad-hoc ruso-germana datorita pozitiei ocupate de acesta din urma in structurile Gazprom; a doua, ca legaturile PDL cu partidele de dreapta din Germania au fost si sint atit de puternice incit au contrabalansat presupusa alianta germano-rusa prevalind in final. Ametitor, cind te gindesti chipurile ce potential de influenta europeana au partidele politice din democratia romaneasca dar cit de putin au fost in stare sa faca pentru omul de rind din tara…

Washington-ul în rol de „bomboană pe coliva operaţională”

In sfirsit, cum zice autorul, ‘mai ramine operatiunea americana’, un teatru major caruia ii atribuie in cadrul analizei partea leului. Aceasta parte are darul de a juca rolul de efect final al ‘fristii pe tort’ sau daca tinem seama de esecul suferit  de cartelul pro-Mircea Geoana ‘bomboana pe coliva operationala’.  Aici, autorul se doreste a fi nu numai convingator in fata cititorului, dar si sa-si si etaleze in sfirsit capacitatea de a face judecati logice si politice infailibile. Teza de baza este ca Micea Geoana fiind ambasador in timpul fostei administratii democrate si-a creat relatii speciale cu establishmentul (banuiesc ca asta a vrut sa spuna D.P.A.) ce reprezinta coloana vertebrala politica a acestui partid. A doua premisa ar fi ca perioada in calitate de candidat prezidential pentru Mircea Geoana a coincis cu instalarea la Casa Alba a unei noi administratii americane Democrate, respectiv a presedintelui Barak Obama. Concluzia ‘naturala’ ce urmeaza celor doua premize este ca noul presedinte si administratia sa il sprijina neconditionat pe Mircea Geoana intrind astfel prin masuri active in procesul sustinerii candidaturii acestuia in cursa electorala. Pentru un om cu educatia formala a lui Dragos Paul Aligica expunerea unui atare rationament il descalifica in plan intelectual, exceptind din nou postura constient asumata de agent manipulator al opiniei publice romanesti. Dar asta nu este inca nimic avind in vedere ca facind acest lucru, lasind de o parte pozitia partizana teoretica pro sau anti un candidat sau altul Dragos Paul Aligica contribuie la perpetuarea istoric exasperanta a unei perceptii fundamental eronate a modului in care functioneaza de facto sistemul politic american. O intelegere falsa a mecanismului intim al centrului decizional politic american care paraziteaza din pacate discretionar cultura politica a clasei politice, a factorilor birocratici si evident prin intermediul primelor doua si a opiniei publice romanesti. Cind afirm acest lucru am in vedere nu doar infirmitati de ordin intelectual ci mai ales efectele negative si uneori catastrofale ale acesteia in formularea pozitiilor oficiale si plasarea Romaniei ca stat pe tabla de sah a politicii internationale.

Amendamentele aduse pe parcursul analizei precum relevarea politicii mercantile a power-brokerilor politici de la Washington care, exploateaza, spun eu, fara scrupule naivitatea interlocutorilor straini sint palide corectii ale unei abordari de fond complet eronate. Autorul atinge si limitele superioare ale ridicolului in raport cu realitatea cind plaseaza versiunea cu ‘Mircea Geoana, un Barak Obama al Romaniei’.  Mai mult, autorul foloseste tema sprijinului politic international pentru candidatul social democrat pentru a divaga spre o platforma de pe care executa un atac direct la baioneta la adresa politicii oficiale a actualei administratii.

Nu mai putin paradoxal este, de asemenea,  sa constati ca desi aliniat pro-forma doctrinei liberale, Dragos Paul Aligica, nu se sfieste sa devina concomitent un exponent activ al propagarii doctrinei si liniei politice factiunii ‘neo-conservatoare’ reprezentata de fosta administratie republicana. Prin antiteza el nu se sfieste sa atace deschis noua administratie democrata pentru linia politica externa promovata dupa venirea la putere.  Actualul presedinte este atacat la nivel personal atunci cind autorul ii imputa ‘tavalugul erorilor’ facute in raporturile geopolitice cu tarile Europei de Est si unde in mod ‘eroic’ ambasadorii acestor tari au facut front comun. Autorul califica, depasind cadrul unei abordari intelectuale, actuala administratie ca fiind una ‘ recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington’.  Ca prin ‘fragilitate’ autorul intelege clar la modul peiorativ decizii la limita iresponsabilitatii este limpede. Ceea ce ridica semne de intrebare este intelegerea de catre autor a definitiei ‘logicii real-politik-lui traditional american’ si care in contextul folosit ii submineaza propria-i judecata. Real-politik-ul traditional american exprima tocmai capacitatea de a face compromisuri in negocieri intr-un context ce limiteaza iar uneori in situatii limita chiar exclude vectorii de ordin ideologic dindu-se prioritate vectorilor de tip geopolitici.  Atunci cum se impaca afirmatia incriminatoare ca Statele Unite au luat o decizie iresponsabila cu privire la ‘scutul anti-racheta’ din Europa de Rasarit dar ‘eludeaza logica real-politik-lui traditional???” Pai decizia luata, si care analizata altfel la rece reflecta o superficiala interpretare de catre estici, confirma tocmai acest tip de politica si nu eludarea ei.

Suferind de o ciudata amnezie doctrinar ideologica autorul uita de asemenea ca Partidul Democrat este prin traditie depozitarul valorilor liberal-democrate progresiste iar grupul ‘neo-conservator’ a reprezentat un grupuscul doctrinar efemer aflat la extrema dreapta a Partidului Republican si respins in cele din urma la urne de majoritatea publicului.

Rolul lui Guşă a fost o simplă chestiune de lobby

Cititorul ar trebui sa mai stie ceva atunci cind citeste analiza si ia in considerare argumentele aduse de autor privind contactele lui Gusa ca emisar al lui Mircea Geoana la Washington. Organizarea programului vizitei de catre o firma de lobby, este in sine pentru cine cunoaste mecanismul politic de la Washington argumentul suprem al absentei unor reale contacte preferentiale la virful piramidei politice. Via lobby aproape oricine platind sume considerabile poate avea contacte protocolare de un anumit nivel. Adevaratele contacte de substanta au loc in cu totul si cu totul alt mod decit cel descris de autor. Altfel, Paul Dragos Aligica nu scapa ocazia in virtutea ‘respectului’ pentru valorile liberale de a-l califica pe Gusa ca pe un exponent al ideologiei pan-ortodoxiste ceea ce ar trebui sa creeze cititorului nedumeriri de tip anxios avind in vedere asocierea absolut inedita a cartelului ‘comunist’ cu ‘ortodoxismul militant’. Atacul pe aceasta directie nu este insa intimplator si tine de afinitatile ideologice ale autorului ca membru al unui grup de interese care se lupta din greu sa inlocuiasca ponderea vectorului religios ortodox in viata socio-politica a Romaniei cu aspiratia de a-l inlocui cu o noua religie civica.

„Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial, dar a pierdut si sprijinul unui important grup de influenta politica”


Nici analizarea pozitiei luate de ambasadorul american la Bucuresti nu reflecta o corecta interpretare a situatiei reale. Daca liderii Partidului Democrat ar fi fost cu adevarat sustinatorii activi ai candidaturii lui Mircea Geoana ambasadorul dar si alti membri ai aparatului diplomatico-birocratic ar fi fost instruiti sa actioneze fie si acoperit in aceasta directie. Ambasadorul este potrivit propriilor afirmatii ale vice-presedintelui Joe Biden unul din prietenii sai apropiati si deci ar fi avut acoperirea politica necesara. Cert este ca nu a facut-o si asta nu a fost intimplator. Administratia americana a avut la aceste alegeri mai mult ca niciodata o pozitie politica absolut neutra nici unul dintre candidati neafectind in cazul victoriei la modul serios interesele Statelor Unite in zona. Mai mult, exact ca in bancurile cu radio-Erevan, candidatul Mircea Geoana nu numai ca nu a beneficiat de un sprijin oficial fie el si acoperit dar a pierdut in ultimul an si sprijinul unui important grup de influenta politica care investise in el mai bine de un deceniu. Despre cauzele acestei situatii voi vorbi cu un alt prilej, dar el demonstreaza cit de departe este autorul analizei de ceea ce se intimpla cu adevarat in culisele politicii americane.  Mircea Geoana calca rapid chiar daca din motive relativ diferite la acest capitol pe urmele lui Adrian Nastase. O situatie pe care la timpul respectiv am si facut-o cunoscuta in mod public.

Din oportunism, Algică a produs post factum un „material de serviciu”

In sfirsit, din parcurgerea analizei nu rezulta in nici un chip o singura informatie factuala care sa demonstreze utilizarea de catre presupusele forte politice externe din spatele candidatului Mircea Geoana de pe cele ‘patru teatre majore’ internationale a panopliei de mijloace specifice informativ operative unor atari operatiuni. Acesta este adevaratul calcii al lui Ahile pentru credibilitatea demersului analitic intreprins de Dragos Paul Aligica. Si atunci qui prodest?  Fiind un apropiat al unuia din comisarii politici apartinind al asa-zisului grup oportunist al ‘intelectualilor lui Traian Basescu’ autorul pare a fi plasat post-factum (adica atunci cind victoria presedintelui candidat a devenit realitate) la HotNews.ro un material de serviciu. Desi destul de neglijent elaborata, aparitia analizei are rolul de a servi drept punct de sprijin pentru demonstrarea aportului public la campania de sustinere a presedintelui. Un prilej totodata pentru argumentarea justificativa a consolidarii pozitiilor deja ocupate si plasarii noilor pretentii egoiste si oportuniste ale membrilor grupului de interese mentionat. O actiune altfel mult mai usor de identificat si de argumentat decit ‘actiunile de tip conspirationist’ ale cancelariilor occidentale aflate  pe cele trei din cele ‘patru mari teatre operationale’. Dar despre asta cu alta ocazie.

In concluzie, personal nu cred ca sustinatorii cinstiti ai presedintelui Traian Basescu  au nevoie, mai ales acum dupa victorie, de mistificari de acest gen. Nu de alta, dar simpla monitorizare de catre occidentalii incriminati a unor astfel de acuzatii pot aduce mai degraba suspiciune si neincredere in relatiile bilaterale cu daune evidente la nivelul apararii si promovarii intereselor nationale.

Dr. Liviu Turcu

Mafia lui Vanghelie: Naşul Cătălin Voicu a fost invitat forţat la DNA

voicu6

Update 3 (16:09): Cătălin Voicu a declarat pentru Antena 3 că procurorii anticorupţie i-au interzis să se întâlnească cu următoarele persoane: Ion Năstase (consilie personal), Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Dan Ioan Popescu şi Cezar Bivolaru. 
 
Update 2 (15:23 ): DNA a informat, printr-un comunicat de presă, că senatorul Cătălin Voicu este inculpat sub acuzaţia de trafic de influenţă. Acesta este acuzat că, în 2009, a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. Inculpatul Voicu are interdicţie pentru 30 de zile de a părăsi localitatea. Iată, mai jos comunicatul emis de DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul CĂTĂLIN VOICU, senator, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul anului 2009, inculpatul Cătălin Voicu a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 decembrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Alte detalii privind acest dosar vor fi comunicate în momentul în care desfăşurarea investigaţiilor va permite acest lucru (…)”

Update1 (14:35): Cătălin Voicu a ieşit vesel de la DNA, recunoscând că are calitatea de învinuit într-un dosar confidenţial. „Urmărirea penală este secretă” – a spus el. 

voicu5

Senatorul PSD a lăsat să se înţeleagă că acuzaţiile care i se aduc ţin şi de calitatea sa de avocat şi de cea de parlamentar, iar una dintre acuzaţii ar putea fi aceea de „trafic de influenţă”.

„Naşul” Cătălin Voicu, membru de bază al clanului Vanghelie şi adânc implicat în lumea interlopă, a fost reţinut INVITAT astăzi LA DNA. El a fost ridicat de pe stradă şi dus direct la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fiind cercetat pentru trafic de influenţă şi dezvăluire de informaţii clasificate. „Am fost arestat din faţa casei. Eram în maşina senatorială, am fost blocat de o maşină de poliţie şi scos cu forţa. Mi s-a spus că dacă mă opun o să-mi pună cătuşele. Nu am dat nicio declaraţie procurorilor DNA, pentru că îmi aştept avocatul. Nu ştiu de ce am fost arestat, dar gândiţi-vă că în acest moment Comisia de Apărare din Senat, al cărei vicepreşedinte sunt, l-a audiat pe directorul STS, Marcel Opriş, iar noi vrem să continuăm cercetările„, a declarat Voicu, pentru NewsIn.

Viorel Hrebenciuc (foto: Mircea Restea)
Viorel Hrebenciuc (foto: Mircea Restea)

Reţinerea Invitarea sa la DNA, fără acordul Senatului, poate avea legătură cu infracţiuni ce ţin de securitatea naţională. Senator PSD şi vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Senat, Cătălin Voicu s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe operaţiuni ilegale, atât de trafic de influenţă cât şi de obţinere şi plasare de informaţii în medii în care el sau cei din grupul său aveau interese financiare ori de altă natură.

La fel, după eşecul candidaturii sale la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde a fost propus de Vanghelie, Cătălin Voicu şi-a plasat oameni de încredere în structurile MAI, unul dintre ei fiind fostul colonel SPP Gheorghe Rizea.
col Gheorghe Rizea inspectand trupa si astepatand ordine de la NAŞU
col Gheorghe Rizea inspectand trupa si astepatand ordine de la NAŞU
Gheorghe Rizea
COL. Gheorghe Rizea

Acesta din urmă a fost plasat în funcţia de consilier al ministrului Nica, iar, apoi, a preluat conducerea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei (BSIJ), “Vlad Ţepeş”. Imediat ce a preluat şefia BSIJ, Rizea a reuşit să desfiinţeze Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie (GSPI) din MAI, ACVILA, o echipă de elită compusă din profesionişti antrenaţi şi pregătiţi să intervină în orice condiţii şi împotriva oricărui infractor de pe teritoriul ţării. Miza desfiinţării grupului ACVILA este, pe de o parte, dorinţa lui Rizea de a prelua comanda şi controlul total al luptătorilor respectivi şi, pe de altă parte, o răzbunare mai veche faţă de fostul şef al Brigăzii de Intervenţie a Jandarmeriei, generalul Lucian Pahonţu, şeful de azi al SPP.

Alături de Rizea, Cătălin Voicu îl are alături, ca mentor şi tovarăş, pe generalul de patru stele în rezervă Dumitru Iliescu, fostul câine de pază şi protecţie al lui Ion Iliescu.

Prin intermediul pionilor plasaţi în MAI, gruparea Voicu, Vanghelie, Iliescu a fost implicată, conform informaţiilor din ultima vreme, în sustragerea de documente confidenţiale de la DGIPI, fosta doi şi un sfert.

cununia civila de la Mogosoaia

Până la primirea unui comunicat oficial de la DNA cu privire la acuzaţiile aduse lui Voicu îi invit pe cititori să se familiarizeze cu câteva informaţii referitoare la senatorul interlop. Fragmentul de mai jos face parte dintr-o serie de materiale inedite despre gruparea de tip mafiot Vanghelie-Voicu-Rizea-Iliescu aflată în coordonarea lui Hrebenciuc (vezi AICI, AICI, AICI, AICI şi AICI)  Reamintesc doar că după publicarea acelor materiale am fost ameninţat în mai multe rânduri de gorile aflate în slujba celor de mai sus, plângerea făcută de mine cu două luni în urmă, la Secţia 11 Poliţie, rămânând fără răspuns. Ultimele  ameninţări au venit cu trei zile înainte de alegeri, pe 3 decembrie, ameninţări prin care mi se mai dădeau câteva zile de linişte, urmând să fiu ridicat apoi pentru…”trafic de droguri”: „O să te luăm pentru drogurile pe care le vinzi unor copii, fătălăule” – mi-a transmis „pitecantropul” lui Rizea, alături de alte ameninţări la adresa mea şi a familiei mele. Iată însă că primul „ridicat” a fost binefăcătorul lui Rizea, senatorul Voicu…
NAŞUL Cătălin Voicu
Catalin_Voicu1

Primul şi cel mai important membru al grupării este Cătălin Voicu (foto), senator PSD, supranumit NAŞUL. Studiaţi-l cu atenţie şi observaţi privirea inteligentă care face toţi banii. Cocoaşa din creştetul capului, semn că felcerul băuse în timpul serviciului…şi mâna întinsă discret, ca într-un ritual sicilian… Omul are trei facultăţi făcute la foc automat, pentru că e şi general medaliat de Ion Iliescu. Prin isprăvile sale, personajul pare a fi o prelungire la cel mai înalt nivel al lumii interlope. A ocupat şi ocupă, nestingherit, funcţii importante în stat. Astăzi este vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. O funcţie extrem de importantă pentru un personaj implicat în acţiuni de trafic de influenţă.

Cel mai frumos „portret” al lui Voicu l-am găsit pe blogul Sorinei Matei, unul dintre jurnaliştii acreditaţi pe politic. E un portret de interlop sadea şi merită citit cu atenţie. Traseul „profesional” al individului este fascinant. Pare a fi un tip de o inteligenţă deosebită deşi, dacă îi vezi privirea, ai jura că e logănar, adică genul acela de individ care şi-a cumparat Logan ca să mergă în uichend (sic!) să facă mici la grătar, în staţiune. E un Vanghelie cu diplomă.

În vârstă de 44 de ani, Voicu pare a fi un fel de colecţionar pervers de diplome. Dacă îi citeşti CV-ul descoperi că omul a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de transmisiuni din Sibiu (1986), Facultatea de Ingineria Mediului (1997), Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, başca un curs postuniversitar de, atenţie!, ştiinţe poliţieneşti! Ca să pună capac la toate astea, Voicu şi-a mai tras şi o înscriere la doctorat, în 2003, că la banii lui nu mai contează.

A fost ofiţer activ până în 1997, iar apoi a intrat, oficial, în afaceri, pentru că până atunci acţionase clandestin pe acest tărâm. În perioada 1999-2001 a fost consilier la Camera Deputaţilor, iar apoi (2001-2004) consilier la Administraţia Prezidenţială. În legislatura anterioară a fost deputat PSD de Bacău, promovat şi susţinut de Hrebenciuc, iar astăzi este senator de …”logănari”, adică de Bucureşti.

Oficial, Cătălin Voicu este, pe cât de titrat, pe atât de „rupt în fund”. E sărac lipit şi, deşi are nevastă şi copii, stă în superba vilă din str. Dr Athanase Demostene.

fragment declaratie avere Voicu
fragment declaratie avere Voicu

N-are casă, chipurile, şi locuieşte cu părinţii! Când îi citeşti decalaraţia de avere lăcrimezi de compasiune faţă de un demnitar incapabil să-şi ia şi el un apartament social şi să fie stăpân pe viaţa lui. Dacă nu ştii despre o asemenea declaraţie de avere şi faci săpături, descoperi un Ali Baba cu brăcinarul doldora de arginţi, cu palate, castele şi nestemate. Poate că toate cele pe care le găseşti cu ajutorul lui Goagle sau Gulgăl, sau cum i-o mai zice Vanghelie, sunt poveşti. La fel cum ar putea fi şi informaţiile de mai jos, dacă ele nu ar proveni din nişte dosare puse la macerat.

Iată aşadar câteva elemente care conturează imaginea unui interlop de clasă, şcolit la curtea lui Mitică Iliescu a fraţilor Cămătaru şi a mardeiaşilor de cartier, dar plasat în Parlamentul României în care a reuşit o performanţa demnă de Cartea Recordurilor: în trei ani, a luat cuvântul de la tribuna Camerei Deputaţilor o treime de minut, de fapt exact …21 de secunde! Dacă mai stătea 9, vorbea un minut!. E posibil ca ăsta să fie pariul vieţii sale, pentru că mai are patru ani de efort şi poate că va reuşi să depăşească minutul de aur!

Prezint mai jos nişte informaţii adunate de „albinuţe” pe care „universitarul” tot încearcă să le găjbească de peste nouă luni, adică exact de când i-a intrat în ţeastă ideea de a pune bâta pe cocoaşa DGIPI.
Hrebenciuc-dTrafic de influenţă.
„În perioada 2005-2006, urmare cointeresării lui Viorel Hrebenciuc, Petru Andronache şi Coroiu Nicolae (foşti directori în cadrul SC ELECTRICA SA), Cătălin Voicu a sprijinit SC TECH SAFETY SA Târgu Jiu (aparţinând relaţiei sale apropiate, omul de afaceri Radu Dan Floareafoto dreapta) să introducă în stocurile SC ELECTRICA SA importante cantităţi de echipamente contrafăcute, supraevaluate şi de o calitate sub standarde specifice, prin falsificarea documentelor de provenienţă.Prin eliberarea dispoziţiilor de achiziţie a echipamentelor menţionate şi constituirea de stocuri fictive s-a creat un prejudiciu estimat la zeci de milioane de euro. Ulterior, prin intervenţiile sale, Cătălin Voicu a reuşit deturnarea cercetărilor penale pe unele aspecte colaterale, astfel încât nici administratorii SC TECH SAFETY SA şi nici conducerea din perioada respectivă a SC ELECTRICA SA să nu fie incluşi în investigaţiile declanşate”.
135307_articol
Scurgere de informaţii pentru un prim-procuror suspectat de corupţie
„În cursul lunii octombrie 2005, în urma reţinerii de către DNA, pentru luare de mită, a unor angajaţi ai Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu (Dumitru Safta şi Ion Marius Ştefan), Cătălin Voicu i-a furnizat lui Emil Gabriel Vucă (fost prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu) informaţii privind rezultatele anchetei, atenţionându-l că cei doi au dat declaraţii din care rezulta implicarea sa în acte de corupţie. Totodată, i-a atras atenţia că procurorii DNA acţionau pentru obţinerea de autorizaţii pentru interceptarea comunicaţiilor sale, precum şi ale procurorilor Radu Rădulescu şi Aurelian Filip, suspectaţi de implicarea în acte de corupţie”.
Influenţarea pozitivă a doi „pivniceri” din CSM.

florica-bejinaru1

„În perioada martie-mai 2007 a exercitat trafic de influenţă asupra a doi membri ai CSM (vicepreşedin tele Dan Chiujdeafoto dreapta –  şi judecătorul Florica Bejenariufoto stânga), obţinând, la 03.05.2007, revocarea lui Emil Gheorghe Moţa din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi asigurarea
interimatului funcţiei de către Gheorghe Focşan (cunoscut drept procuror corupt şi

apropiat mediului interlop local), care l-a asigurat că va acţiona în scopul soluţionării favorabile a dosarelor penale în care era implicat omul de afaceri Radu Dan Floarea.

C Nicolescu Dolj

De asemenea, la începutul lunii mai 2007, a acţionat pentru menţinerea în funcţie a şefului IPJ Gorj, comisar-şef Constantin Nicolescu (foto dreapta sus), care i-a promis soluţionarea favorabilă a dosarelor aceluiaşi om de afaceri”.
Trafic de influenţă pe lângă Silion şi Meleşcanu
costica silion„În februarie 2007 a exercitat acţiuni de trafic de influenţă asupra inspectorului general MELESCANU - TIMISOARAal Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion (foto stânga), şi a ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu (dreapta), obţinând încheierea unor contracte de furnizare produse alimentare şi echipamente de protecţie între unităţi ale jandarmeriei şi MAp şi firma SC TECH SAFETY SA. Pentru a putea participa la licitaţiile organizate în acest sens, Radu Dan Floarea, de comun acord cu responsabilii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, a achitat către bugetul de stat datorii certe şi exigibile de 350.000 lei, restul datoriei de 2.268.000 lei fiind contestată formal în instanţă”.
„În aprilie 2007, cu sprijinul lui Teodor Meleşcanu şi al lui Ion Marcu, director general al SC TERMOELECTRICA SA Bucureşti, a facilitat societăţilor comerciale la care este acţionar Radu Dan Floarea furnizarea de echipamente de protecţie către sucursalele SC ELECTROCENTRALE SA Constanţa şi Iernut, cu practicarea unor adaosuri comerciale supraevaluate.catalin_voicu_86032300_30902300
În acelaşi mod, Cătălin Voicu  (foto dreapta, obosit tare) i-a intermediat lui Radu Dan Floarea încheierea unor contracte având ca obiect „livrarea de echipamente de protecţie către CN CĂI FERATE – CFR SA Bucureşti”, la preţuri supraevaluate (adaos comercial de 150-300%)”.
„În iunie 2007 a intervenit pe lângă factori decizionali din cadrul MIRA în vederea falsificării rezultatelor concursului din data de 07.06.2007 pentru ocuparea funcţiei de inspector şef adjunct al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Giurgiu, obţinând ocuparea postului de către comisarul şef Ion Dragomir.
Ulterior, conducerea MIRA a decis anularea concursului şi reevaluarea dosarelor candidaţilor, constatând că Ion Dragomir nu îndeplinea condiţiile pentru participarea la concurs”.
Dan Badea

Campania Geoana: Culisele internationale (Dragos-Paul Aligica)

 – material aparut pe site-ul HotNews.ro-

OBAMA-MEDVEDEV
OBAMA-MEDVEDEV

Supun atentiei o analiza interesanta aparuta astazi pe Hotnews si care ofera raspunsuri la anumite intrebari, dar si motive de reflectie asupra reactiilor ciudate, din ultima vreme, ale unor oficiali rusi sau americani. Citita in cheia oferita de autorul acestei analize, victoria lui Traian Basescu pare a fi victoria flintei impotriva celui mai mare tun din istorie, „tunul Ţarului” (foto sus)  (Dan Badea)

„Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de WSJ liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington. Autorul randurilor de mai jos este unul dintre cei care au tinut ca prietenii de la WSJ sa marcheze explicit si public acest ultim fapt, printr-o observatie care, daca am inteles corect de la ei, probabil va fi reluata curand intr-o forma mai elaborata si in Wall Street Journal Europe.
Sa explicam. Neavand nici timpul, nici mijloacele sa le analizam in detaliu, sa ne multumim cu o schita. Strategia internationala a lui Mircea Geoana si a cartelului politico-financiar din spatele sau a avut patru teatre majore de operatiuni: Moscova, Washington DC, Bruxelles si spatiul german.

Desi neclare in amanunt, lucrurile sunt evidente in privinta filierei moscovite. Ramane ca istoricii sa decida daca ceea ce s-a intamplat acolo a fost sau nu un act ce a frizat tradarea interesului national. Ramane de asemenea antologica interventia lui Traian Basescu la final de campanie relativ la o declaratie a ambasadorului Rusiei la Bucuresti, Aleksandr Ciurilin: „Ma vad nevoit, si o voi face si oficial, sa il atentionez ca intr-adevar a trecut vremea Razboiului Rece si ca nu isi mai pot face centre de influenta in politica romaneasca sau, daca si le vor face, le vom reteza”.

In ceea ce priveste Bruxelles, operatiunile nu au avansat foarte mult pentru ca s-au lovit de trei bariere: sustinerea ferma a „popularilor” europeni pentru Traian Basescu, asimetria majora de calibru si credibilitate intre reprezentantii cartelului Geoana, pe de o parte, si cei ai PDL-Basescu, pe de alta si cel mai important, faptul ca din tot Occidentul, Bruxelles este locul unde situatia reala a democratiei in Romania si a luptei ei cu „sistemul” cartelului este cel mai bine inteleasa. Pana aici totul clar. Evolutiile pe teatrele german si american sunt insa mai complicate.

Proiectul german

In spatiul german, strategia a fost, evident, bazata pe ideea „proiectului Johannis”. Se miza astfel pe o captatio benevolentiae a cercurilor politice si mass media germane, jucand cartea etnica. In plan politic, demersurile directe ale lui Johannis au generat ceva interes si chiar entuziasm sporadic, urmate insa imediat de semne de intrebare si apoi de scepticism.

(Ramane si aici ca istoricii interesati de episod sa determine masura in care, in afara de canalele personale si ale partidelor politice, Johannis a interferat si cu zona de influenta a fostului cancelar Schroeder, actualmente la Gazprom). Pragmatismul si realismul german si legatura puternica dintre partidele de dreapta germane si PDL, forjata in ultimii doi ani de colaborare, au asigurat o comunicare functionala cu echipa lui Traian Basescu, si au reprezentat, in conjunctie, o stavila destul de eficienta in calea initialului entuziasm german fata de „omul proiect”.

In ceea ce priveste presa de limba germana, lucrurile nu au stat mult diferit. Sa dam un exemplu concret. In octombrie, printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe, se organizeaza un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”. Bineinteles, lucrurile au fost setate astfel incat sa se suprapuna exploziei „proiectului Johannis” pe scena romaneasca.

Foarte curand, ziaristii in cauza au sesizat un pattern in selectia interlocutorilor cu care erau pusi in contact, oameni ce, in activitati legate de „societatea civila”, ca fosti ministri sau ca „analisti” la Realitatea TV, erau radical-ostili lui Basescu si care, mai mult, foloseau in mod dubios aceleasi sintagme si limbaj. Fapt suficient sa genereze eforturi suplimentare din partea unor membri ai delegatiei.

O discutie informala, in afara programului, cu un Valeriu Stoica si apoi cu cativa ziaristi independenti (inclusiv de la Hotnews.ro) a adus cateva lamuriri necesare, echilibrand perceptia nemtilor asupra „realitatilor politice” locale. Un episod tipic deci pentru mai multe incidente similare in deznodamantul lor.

Una peste alta, filiera germana, presupus mobilizata de ideea „proiectului Johannis” si de „proiectul” ambulant in sine, nu s-a materializat in sustinerea navalnica anticipata. Prezenta austro-germana in campanie a fost mai mult decat discreta, ea nemanifestandu-se dincolo de parametrii normali ai unor colaborari prestabilite vizand organizarea unor inofensive evenimente publice de interes general de catre Fundatia Konrad Adenauer la Bucuresti in cooperare cu Institutul de Studii Populare sau CADI.

Mai ramane operatiunea americana.

Washington DC

Vorbim despre zona forte a lui Mircea Geoana. De legaturi personale puternice forjate in anii in care a fost ambasador la Washington. Anii unei administratii Democrate. Or, la Washington, in momentul in care Geoana devine candidat prezidential, tocmai se instaleaza o noua administratie Democrata. Pe trena lui Obama vin tot felul de vechi cunostinte. Multi vorbesc mult. Multi promit multe. Talk is cheap.

(Un lucru pe care il inveti traind in Washington este ca pe power-brokerii de acolo nu-i costa nimic sa parieze pe diferiti potentiali lideri din alte tari. Daca acestia nu castiga, asta e… Daca insa catiga, sunt o sursa sigura de contracte de lobby si consultanta.) Suntem in plina Obama-manie, inaintea prabusirii mitului in derizoriu. Fiecare stat al lumii isi are un Obama al sau, omul providential, omul schimbarii.

Nu cumva Mr. Geoana este Obama Carpatilor? Raspunsul, intre amicii de la Washington, este: Absolutely yes! Nu costa nimic sa spui ca „Da, domnule, pastrand proportiile, Mircea este un fel de Barak: Yes, we can!”

Si astfel, in contextul in care administratia Obama face gafa dupa gafa in chestiunile legate de Estul Europei, deschizand o nisa surprinzatoare influentei ruse in zona, si trimitand in stare de alerta maxima si supra-solicitare ambasadorii Est Europeni din Washington, vedem conturandu-se pe malul Potomakului, la mijlocul anului 2009, o evolutie foarte interesanta.

Pe de o parte, avem un efort condus la ambasada Romaniei de ambasadorul Adrian Vierita, in care reprezentatii Romaniei fac in coordonare cu ambasadele Poloniei, Cehiei si ale celorlalte tari Est Europene eforturi disperate ca sa incetineasca tavalugul de erori si neintelegeri in politica externa americana fata de regiune. Pe de alta parte, avem intr-un univers paralel, un efort de consolidare al unui lobby pro-Geoana.

Pe de o parte, avem eforturile reprezentantilor Romaniei pe linie diplomatica, militara si de informatii in a se coordona cu ceilalti est-europeni si „structurile” de la Departamentul de Stat si de la Pentagon pentru a prezenta un front comun in fata consecintelor rateurilor de politica externa ale administratiei Obama. Consecinte ce devin brusc vizibile public pe data de 17 septembrie, vizibilitate amplificata inzecit si de istorica gafa de PR si comunicare in decizia privind scutul anti-racheta. Pe de alta parte, avem agitatia amicilor d-lui Geoana in a promova cu insistenta „proiectul” Barakului Carpatin si de a face planuri privind viitoarele decade de colaborare mutual-constructiva cu acesta.

Exemplar pentru acest demers este vizita d-lui Cosmin Gusa la Washington. Intensitatea sustinerii de care d-l Geoana s-a bucurat in Partidul Democrat poate fi usor descifrata din agenda intalnirilor aranajate de amicii sai pentru pitorescul personaj mai sus amintit. Acest Austin Powers-International Man of Mistery, Varianta Pan-Ortodoxa, a ajuns, conform propriilor declaratii, coroborate cu surse din Washington, pana la Casa Alba unde a fost primit de consilieri ai Vice-Presedintelui Joe Biden.

Ce mesaj aduce cu el? Evident, asa cum se cade unui agent de profil, o dezvaluire senzationala: prefraudarea alegerilor. Mesaj bine corelat cu mesajul ProDemocratia in tara, credibila sursa a societatii civile. Asta in caz ca vreun american mai avea cumva vreo indoiala de adevarul revelatiilor facute de colaboratorul d-lui Geoana. (Este o discutie separata cum poate fi calificat: (a) in general, demersul de a pune sub semnul intrebari elementul fundamental al mecanismelor democratice in tara ta, ante factum, fara nicio dovada; si (b) in particular, de a face asta fata de o administratie recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington).

Ilustrarea miscarilor pe frontul american poate continua. De la aparitia si circulatia unor publicatii anti-Basescu in engleza („pe piata americana”, ar fi mult spus) la desanturi publicistico-paranormale in sens invers, de la Washington la Bucuresti. Sau poate, de ce nu, ezitarile ambasadorului american la Bucuresti de a juca hotarat pro-reformisti („We do not have a dog in this fight”), rol pe care ambasadorul SUA, indiferent de administratie, il joaca in Romania, pot fi si ele adaugate panopliei.

Scopul este insa de a ilustra, nu de a face un tablou complet. Iar ideea este clara de acum. Am desenat cadrul in care, pe fondul tot mai evidentei confuzii a administratiei Obama in Estul Europei, trebuie vazuta o declaratie, facuta aparent din senin, de catre Traian Basescu, spre finalul campaniei, privind administratia Republicana anterioara: „Il respect enorm pe Bush… Bush a facut enorm pentru Romania”.

Concluzii

Asa arata deci lucrurile pe cele patru fronturi majore ale operatiunilor internationale ale cartelului Geoana. Ce concluzii provizorii pot fi trase din aceasta sumara schita? Desigur, pare justificat sa concluzionam ca operatiunile electorale internationale ale lui Mircea Geoana nu au precedent in istoria romaneasca.

Basescu si echipa sa au fost nevoiti sa faca un „marcaj om-la-om”, global, pentru a contracara, nu intotdeauna cu succes, manevrele mai sus indicate. Observatia ca Basescu si echipa sa s-au luptat singuri cu toata clasa politica romaneasca de la PSD la PRM si PNG via PNL, cu mogulii, cu televiziunile etc. cere o completare. Basescu si echipa sa au facut asta in conditiile in care, in mod tacit, Wahingtonul si Moscova si-au dat mana peste capul Romaniei binecuvantand candidatul social-democrat si cartelul sau.

In final insa, Geoana a pierdut exact acolo unde se considera mai tare: in strainatate. Este o imensa ironie ca votul diasporei simple si pestrite a intors un rezultat tocmai acolo unde se investise in moduri fara precedent in power-brokeri de elita, lobby de mare influenta si agenti de prestigiu. O lectie memorabila data de diaspora romaneasca. Ce morala putem trage din aceasta lectie, ramane sa decidem fiecare, dupa gust.

Intoxicare INSOMAR & CCSB: Casele de sondaj ale mogulilor au repetat scenariul de anul trecut

 

Nici "ei nu mai ştiu câţi sunt"...
Nici „ei nu mai ştiu câţi sunt”…

Institutele de sondare a opiniei publice, folosite de Alianţa Grivco pentru a manipula electoratul dar şi pentru a forţa repetarea scrutinului, au aplicat aceeaşi stratagemă din 2008, ceea ce ar trebui să le descalifice şi să le scoată de pe piaţă pentru totdeauna.

În decembrie 2008, la alegerile parlamentare, strategia PSD a fost aceeaşi. Şi atunci exit-poll-urile au fost măsluite pentru a manipula electoratul dar şi pentru a forţa anumite alianţe post-electorale pentru formarea noului guvern. Astfel, conform INSOMAR, Alianţa PSD+PC a fost creditată cu 36 % pentru Camera Deputaţilor şi 35,7 pentru Senat, PDL cu doar 30,8% pentru Camera Deputaţilor şi 31,7 Senat, iar PNL cu 20,4% pentru Cameră şi 19,8% pentru Senat.

În realitate, rezultatul final a fost că PSD şi PDL au fost  „umăr la umăr” (PSD a obţinut cu 3 procente mai puţin decât spunea INSOMAR iar PDL cu aproape 3 procente mai mult, ajungându-se chiar ca, în final, PDL să aibă un parlamentar în plus!), iar scorul PNL a fost cu două procente mai mic. Aşadar, PSD şi PNL au fost „umflate” de sondorii lui Sorin Vîntu cu cinci procente!

Explicaţia denaturării premeditate a rezultatelor a fost oferită de diverşi lideri PSD mai târziu, printre ei fiind Mitrea, Hrebenciuc şi Alin Teodorescu. Ei au dezvăluit că PSD a avut două echipe de negociere a formării noului guvern, una condusă de Mitrea care a negociat cu PDL, iar alta în care se afla Alin Teodorescu şi care a negociat cu liberalii. Prin „umflarea” procentajului real al PSD si al PNL şi micşorarea celui obţinut de PDL se crea senzaţia că PSD si PNL au împreună aproape 60% şi se dădea, aparent, dreptul la constituirea unei  majorităţi confortabile pentru liniştea lui Hrebenciuc
Cum se ştie însă, aripa condusa de Mitrea a avut succes, iar PSD a acceptat să formeze guvernul cu PDL şi nu cu liberalii asa cum îşi dorea Hrebe and Co.

La alegerile prezidenţiale de duminică, s-a repetat aceeaşi strategie: INSOMARUL lui Vîntu a umflat din nou procentajul lui Geoană, cu 3,6 procente! Geoană era dat câştigător cu 51,6%, iar Băsescu ar fi obţinut 48,4%. În final, manevra oamenilor lui SOV, la care s-au aliat mercenarii de la CCSB, ai lui Dan Voiculescu, a fost infirmată de BEC care l-a dat câştigător pe Traian Băsescu cu 50,33%, deci la o diferenţă de 0,6% de contracandidatul său. Ghinionul Alianţei Grivco a fost că, după lecţia de anul trecut, a existat inspiraţia de a se comanda şi un sondaj făcut de CSOP-IRES (Muşetescu şi Dâncu) care a dat peste cap jocul caselor de sondaj ale celor doi moguli, exit-poll-ul furnizat de CSOP-IRES fiind aproape identic (la diferenţă de şapte sutimi!) cu rezultatul final: 49,6% Geoană, 50,4% Băsescu.

vantu hrebe

De această dată însă, scenariul imaginat de Hrebenciuc în cârdăşie cu mogulii a avut scopul de a pregăti o „alternativă” pentru cazul în care Geoană ar pierde alegerile. „Alternativa” era exact aceea care a fost pusă deja în practică, adică argument pentru afirmaţia că alegerile au fost fraudate şi deci, pentru contestarea lor.

Mafioţii nu se dezmint, ei fiind dispuşi să facă orice este posibil pentru a anula rezultatul alegerilor din 6 decembrie.

Dan Badea