Decembrie 1989: Noi am tras în noi

Adevărul despre „revoluţia” şi „teroriştii” lui Ion Iliescu


În decembrie 1989, în România n-a fost o revoluţie aşa cum a decretat Ion Iliescu (foto dreapta, alaturi de Nicolae Ceausescu).

Cei care s-au grăbit să definească astfel evenimentele petrecute aveau experienţa unor „revoluţii” la care fuseseră părtaşi, ei şi înaintaşii lor pe linie de partid. E vorba de revoluţia „democrat populară”, revoluţia „socialistă”, revoluţia „culturală”, revoluţia „tehnico-ştiinţifica” şi alte „revoluţii” mai mici sau mai mari. O revoluţie înseamnă o schimbare calitativa radicală a unui sistem, şi ea nu poate fi „construită” – cum au încercat comuniştii – şi nici declarată prin Monitorul Oficial – cum a procedat regimul Iliescu. Dacă urci un om într-un elicopter nu înseamnă că ai făcut revoluţie, ci înseamnă doar că ai urcat un om în elicopter. Nu înseamnă că ai făcut revoluţie nici atunci când, ca să pari mai frumos, îţi faci o operaţie estetică, chiar dacă devii mai frumos. Revoluţia nu se face cu bilet de intrare şi nici cu atestat. Doar istoria o consemnează şi îi dă măsură pe care o are.

În decembrie 1989, în România a fost, mai întâi, o revoltă a populaţiei faţă de un sistem dictatorial. Revolta nu poate fi pusă la cale. Poate fi, cel mult, amânată sau „stimulată”, adică ajutată să se exprime. Ea seamănă oarecum cu un vulcan care izbucneşte pe unde crusta de pământ este subţire sau fisurată. Revolta din decembrie 1989 a fost, pentru cei care au trăit-o cu adevărat, eliberatoare. Prin solidaritate, sute de mii de romani s-au scuturat de frică, au devenit liberi şi au sfidat un regim al terorii, o „ordine” impusă şi menţinută cu forţa. Prin revolta, şi nu prin forţă, a fost eliberat un oraş, iar apoi o ţară. Primii care s-au revoltat au fost timişorenii, iar revolta lor n-a fost planificată. În Timişoara s-a murit pentru libertate şi asta a făcut ca libertatea să poată fi obţinută. Nu mai exista cale de întoarcere. Revolta avea să fie alimentată de ură şi durere. Ura pentru cei care trăgeau şi durere pentru morţii care cădeau izbiţi de gloanţe. Revolta s-a extins şi s-a manifestat în alte oraşe numai după ce, la Timişoara, forţele de ordine au fost paralizate de mulţimea care, astfel, avea să cucerească oraşul.


Liberi doar pentru câteva ore

La Bucureşti, revolta însoţită deja de ură faţă de autorităţi pentru crimele din Timişoara a izbucnit în urma mitingului din 21 decembrie. Mitingul a fost un pretext pentru manifestarea revoltei. Bucureştenii şi-au manifestat revolta numai după ce şi-au dat seama că dictatorul Ceauşescu nu este invincibil. Replica forţelor de ordine n-a făcut decât să-i unească şi să-i irite pe manifestanţii revoltaţi. Pe cât de violentă a fost reprimarea, pe atât de puternică a fost solidaritatea celor care se aflau în centrul oraşului. Solidaritatea prin revolta, ură şi durere i-a determinat pe bucureşteni să nu cedeze în fata soldaţilor lui Ceauşescu. Măcelul din noaptea de 21 decembrie a scos a doua zi în stradă sute de mii de oameni, prea mulţi pentru a putea fi înfrânţi. Ceauşescu a fost obligat să fugă, iar generalii lui să treacă de partea populaţiei, înainte de a fi linşaţi. Fuga lui Ceauşescu şi aşa-zisa „fraternizare” cu armata i-au făcut pe români să creadă că şi-au câştigat libertatea. Este adevărat, pentru câteva ore, românii au fost liberi. Până a început să se tragă din nou.

Lovitura de stat 

A început astfel a doua etapă a evenimentelor din decembrie 1989: lovitura de stat. Scaunul lui Ceauşescu rămăsese liber, iar revolta populaţiei, în esenţă anticomunistă, propulsase în clădirile puterii centrale anumiţi „revoluţionari” cu veleităţi de lider.

Pe de altă parte, cum s-a demonstrat deja, locul lui Ceauşescu era vizat de multă vreme de către Ion Iliescu, un comunist cu vederi semi-liberale. Incapabil de acţiune, Iliescu a aşteptat revolta şi a plănuit, împreună cu alţi nomenclaturişti potrivnici lui Ceauşescu, modul de preluare a puterii. Planul imaginat de ei a fost aplicat la puţin timp după fuga lui Ceauşescu. Echipa Iliescu avea acceptul Moscovei, dar şi pe al Washingtonului. De asta se ocupase Silviu Brucan. Condiţia pusă de Moscova a fost cea deja cunoscută: Ceauşescu pleacă, Partidul Comunist rămâne.

Numai că, pe 22 decembrie 1989, sute de mii de oameni au spus că şi partidul comunist trebuie dat „jos”. Conspiratorii nu puteau să accepte aceasta. De aceea, când au aflat de fuga lui Ceauşescu, au ieşit de prin cotloane şi, conform planului, au mers în punctele strategice ale puterii: Televiziunea Romana, Ministerul Apărării Naţionale şi sediul CC al PCR. Lovitura de stat a început cu apariţia lui Ion Iliescu la televiziune şi s-a sfârşit cu dispariţia lui Ceauşescu de la Târgovişte.

Reconstituirea episodului împuşcării soţilor Ceauşescu

Puterea în România a fost preluată de un grup de comunişti întârziaţi, depăşiţi de istorie. Printr-o manevră criminală, aceştia au instaurat teroarea de după 22 decembrie 1989.

Iliescu a fost legitimat de terorişti 

Adevărul despre decembrie ’89 este mai simplu decât părea a fi. Pentru a fi siguri de preluarea şi prezervarea puterii, componenţii echipei lui Iliescu au aplicat un plan cosmetizat de diversiuni, conceput pentru situaţia în care Securitatea ar fi acţionat în apărarea lui Ceauşescu. Securitatea însă nu l-a aparat pe Ceauşescu.

De aceea au fost inventaţi teroriştii care, după cum îi descria Ion Iliescu, „trag din orice poziţie”. „Teroriştii” au mai avut şi rolul de a legitima prin „luptă” nouă putere. Pentru că nu participase la revolta de până la 22 decembrie, echipa Iliescu avea nevoie de proba „focului”. Asta deoarece comunistul reformat ştia că o revoltă în urma căreia puterea este preluată de indivizi care n-au nici o legătură cu ea nu se poate numi „revoluţie”. Or, „trebuia” să fie revoluţie, aşa se anunţase la televizor. Tot „teroriştii” (foto stânga, fals terorist declarat, ulterior, erou al Revolutiei) au avut rolul de a atrage sprijinul populaţiei pentru noua putere, pentru indivizi cocoţaţi fraudulos în fruntea ţării. Cine mai avea timp să comenteze atunci ceva despre legitimitatea echipei Iliescu, câtă vreme „terorişti fanatici” care „luptă pentru întoarcerea lui Ceauşescu” provocau sute de victime atât pe străzi, cât şi prin casele oamenilor?

Toate victimele de după 22 decembrie 1989 se datorează, aşadar, diversiunii. Armata română a fost atrasă într-o cursă fără precedent. Cu excepţia câtorva minţi diabolice, îmbâcsite de gustul puterii, nimeni n-a ştiut atunci despre marea cacealma cu „teroriştii”. Când ne-am dezmeticit şi am început să înţelegem ce se întâmplase, era prea târziu. Toate enigmele revoluţiei capătă rezolvare dacă peste ele aşezăm, dincolo de o documentare corectă, grila acestor adevăruri. „Uneltele” folosite, cu sau fără voia lor, în uciderea celor peste 1.000 de oameni, ţin deja de adevărul juridic.

Din nefericire, concluzia tristă a lui decembrie 1989 este că noi am tras în noi. Toţi cei care am avut sau am primit arme şi le-am folosit.

Dan Badea

13 comentarii la „Decembrie 1989: Noi am tras în noi”

  1. Ce minti diabolice au pus mana pe tara asta… cu acceptul unui popor naiv sau, poate, prea doritor de libertate ca sa mai vada limpede… Acum e deja prea tarziu, pentru unii…

  2. Pe vremea aceea locuiam in Drumul Taberei, pe strada Alexandru Moghioros.
    Prima lupta a revolutionarilor, s-a purtat cu bustul lui Moghioros. Ma uitam de pe balcon, cum oamenii dadusera jos bustul de pe postament si il bateau cu bete, pietre.
    Cred ca era pe 23 dec.
    Seara au fost aduse tab-uri si camioane militare, care au fost asezate din 100 in 100 de metri pe bulevardul Moghioros. Soldatii au venit in zonele verzi din jurul blocurilor si si-au sapat gropi personale. Ni s-a spus ca apara blocurile din spate (adica P12, P11 si P10) de teroristii care se aflau pe terasa blocului cu 10 etaje de vis-a vis (parca un OD).
    Noaptea a decurs groaznic. S-a tras din toate partile, se auzea un haos total.
    A doua zi am fost pana la Orizont pe jos, unde am vazut OROAREA cu cele trei tab-uri ciuruite, si militarii sfartecati. imi amintesc de un militar care se afla pe trotuarul din fata cofetariei Liliacul, pe burta, parca cu mana zmulsa.

  3. Chiar langa intrarea in fosta parcare subterana din spatele complexului, era o masa cenusie, gelatinoasa, care semana cu un creier uman. Nici o persoana decedata insa, nu era acolo.
    In tab-urile din fata MStM-ului erau inca cadavre, sfartecate, interioarele tab-urileor erau distruse si pline de sange.
    Pe soseaua Drumul Taberei un cadavru de militar. I se ridicase haina, si cineva scrisese „Terorist”. Unii stingeau tigari pe pieptul lui. A doua zi, acestuia ii disparusera pantofii, cureaua, ceasul si mantaua fusese inlocuita. Era plin de scuipat, de semne de tigara stinsa pe pieptul lui iar un barbat de langa mine a urinat pe el.

  4. Vis-a vis de MStM era un cadavru, de fapt i se vedeau doar picioarele, restul fiind strivit sau zmuls. Un alt cadavru nu avea cap. Capul acestuia se afla mai incolo, spre Ho-si-Min. a doua zi a fost pus pe un cauciuc.
    Pe 23 seara ni s-a spus sa stingem luminile din case si sa camuflam cu paturi ferestrele.
    Se tragea de peste tot. Un vecin nebun denuntase pe o vecina ca ar fi terorista iar apartamentul acesteia a fost facut zob. a doua zi a venit cineva de la armata si i s-a promis ca va primi despagubiri. N-am aflat daca a primit, sau nu.
    In casa femeii, NIMIC NU MAI ERA INTREG.

  5. In seara aceea de 23 am fost chemati prin televiziunea romana, sa aparam Posta din Drumul Taberei.
    am plecat ca nebunii, cu mainile goale, cica sa aparam…
    In dreptul fostei alimentare Practic, s-au auzit primele impuscaturi. Ne-am refugiat dupa tarabele din beton ale Pietei Moghioros. Am ajuns pana la primele randuri de tarabe, de unde am vazut cum a fost impuscata o femeie, chiar pe trotuarul din dreptul alimentarei mici, de langa cofetarie.

  6. Ne-am intors acasa, dandu-ne seama ca eram tinte sigure. De ce ne chemasera? Sa ne impuste? Ni se spusese ca erau teroristi pe terenul viran de langa Posta.
    A doua zi, dupa-amiaza, n-am mai rezistat sa nu stiu ce se intampla afara si am dat la o parte un colt de patura din geam, sa vad ce se intampla. Nu mai stiu daca era 23 sau 24 dec. Dupa cateva minute, un glont a facut o gaura in geam, tras de sus in jos, si s-a oprit (mai jos de gaura din geam) in tocul usii aflata in partea opusa geamului, facand o gaura foarte mare.

  7. In noaptea de 24 dec. am plecat de acasa la o amica, ce locuia langa Nufarul, spre bulevardul Timisoara din prezent. Toata noaptea s-a tras INFIORATOR cu TUNUL.
    A doua zi am vazut dezastrul. Se trasese intr-un apartament de langa Piata Moghioros. gaura de proiectil fiind chiar langa teava de gaze. apartamentul era carbonizat. Mai tarziu am aflat ca acolo nu locuia nimeni. De asemenea, o gaura uriasa de tun era cam la etajul 7-10 din blocul de vis-a-vis de parcul Moghioros, langa Ceas.
    In ce s-a tras? In cine?
    Scuarurile cu trandafiri de pe Drumul Taberei erau distruse de senilele tancurilor care stateau acolo, pe loc. Aflasem ca nu se puteau misca, ori nu mai aveau benzina, ori se stricasera. M-a durur sufletul de stricaciunile pe care le facusera. tarabele din Piata purtau urme de gloante.

  8. Craciunul l-am facut tot in mersul piticului, asa cum mersesem prin casa, toate acele zile. Ziua ieseam afara sa vedem dezastrul si sa incercam sa intelegem UNDE SUNT TERORISTII, de ce s-a tras. Lumea ducea mancare si ceai soldatilor, care trasesera in nestire nopti in sir.
    Ajunul imi amintesc ca l-am petrecut la amica ce locuia la Nufarul, am dat noroc cu un pahar de tuica. Pe masa nu aveam decat paine si niste cartofi prajiti.
    Cainele meu era intr-o permanenta surescitare, urla ca scos din minti.
    Nu am putut dormi toate acele nopti, nu am putut manca. Am mers prin centru, am vazut tone de cartuse goale in Piata Palatului, morti, oameni care se luau in brate, baraje de cetateni care cautau in colivile femeilor pistoale si alte aberatii.
    Desi eram buimaci, ametiti, asteptam ca Ceausescu sa fie prins. Asta era un fir rosu care ne mai ghida.
    In zilele alea, daca suparai pe cineva si acela striga”teroristul” erai mort. Impuscat, sau linsat.
    Am inteles foarte curand ca era o MINCIUNA.
    Personal, am avut prima senzatie de batjocura, cand in Piata Palatului s-a facut culoarul prin care au trecut soldatii care „fraternizasera” cu cetatenii. Lumea le punea flori si copii in brate.

  9. Parca erau eroi de razboi. M-am intrebat atunci daca ce vad e real. A fost momentul in care m-am indoit de adevarul pe care voiau ei sa-l vedem.
    Zilele urmatoare a fost doar furia ca nu am cum sa opresc aceasta minciuna, aceasta nebunie. Ca nimeni nu mai judeca normal, toata lumea se suspecta, soldatii trageau aiurea, distrugand totul, in numele asa-zis-ului terorism.
    Nu voi uita NICIODATA ACELE CLIPE, SI NU-MI VOI GASI LINISTEA, PANA CE ADEVARUL NU VA FI SPUS!

  10. Aflasem ca la Ghencea, la unitatea militara de acolo erau teroristi. Toata noaptea s-a tras in nestire!
    Ziua ieseai afara sa vezi dezastrul, noptile se tragea, in haos total, trasoare luminau cerul noptii, de parca teroristii ieseau doar noaptea.
    Va spun cu cea mai mare sinceritate, ca n-am crezut nici o clipa in existenta teroristilor. La noi in cartier deja lumea vorbea ca soldatii trag si ei in sfarsit, ca au aceasta bucurie sa faca praf cateva incarcatoare.
    Problema e ca multi oameni au ramas marcati fizic sau psihic, cu case distruse, cu copii, soti, tati, mame, frati, morti.
    Si totul, pt a ne tine in case, in teroare, pt ca cei care NE-AU FURAT REVOLUTIA sa isi gaseasca locurile si posturile, sa poata lucra nestingheriti la PLANUL FINAL. FURTUL SI CRIMA DE LA REVOLUTIE SI DIN ANII CARE AU URMAT.

  11. Si , dupa atat de multi ani , cine credeti ca e de vina ? Cei care au fost alungati sau cei care au venit si „ne-au furat revolutia „? Cine a castigat si cine a pierdut din toata aceasta fila de istorie ?

  12. Nu sint anonim sint FRONTUL DEMOCRAT ROMIN doar atit restul aflati si contactati nu mai faceti pe viteji.,

Comentariile sunt închise.