Actul de naştere al speculantului Sorin Ovidiu Vîntu: bişniţa şi falsul intelectual nesancţionat

crertificat ovidiu vintu1Un document vechi de 15 ani, care reconstituie modul în care Sorin Ovidiu Vîntu şi-a exersat nepedepsit talentele de bişniţar cu certificate de proprietate, reprezintă dovada dispărută a complicităţii autorităţilor de atunci cu creierul operaţiunii FNI. Afacerea care avea să păgubească peste 300.000 de români cu peste 3000 miliarde lei a fost posibilă datorită experienţei infracţionale acumulate de Sorin Ovidiu Vîntu în perioada 1992-1995. Asta deoarece primul mare tun financiar al acestuia nu a fost FNI, ci uriaşa operaţiune comercială ilicită a speculantului de la începutul anilor ’90.

Documentul în posesia căruia tocmai am intrat este un raport transmis, la începutul lui 1995, Parchetului General, de către comisarul general de atunci al Gărzii Financiare, colonelul Gică Dănilă. Raportul însoţeşte două dosare ce totalizează 140 de file şi în care se află dovezile concrete ale infracţiunii de fals intelectual de care se făceau vinovaţi doi mari bişniţari ai acelei vremi: Sorin Ovidiu Vîntu şi Dan Fischer.

Deşi comisarii Gărzii Financiare constataseră încălcarea flagrantă a legii de către cei doi, procurorii Parchetului General aveau să facă dispărute probele care i-ar fi adus lui Sorin Vîntu o pedeapsă de maximum cinci ani de puşcărie, adică exact perioada în care s-a derulat escrocheria FNI.

Context speculativ: Marea cuponiadă

certif propr0011

 

certif propr0022

Românii au primit de la stat, în 1991, certificate de proprietate nenominale care i-au transformat în “patronaşi” minusculi la diverse societăţi comerciale. Valoarea acestor titluri nu conta decât “la pachet”, adică atunci când se adunau cât mai multe în cât mai puţine mâini.

Primii care au pus în practică această idee au fost Sorin Ovidiu Vîntu, un obscur om de afaceri din Roman şi un protejat al lui Viorel Hrebenciuc, şi cetăţeanul german Dan Fischer. Amândoi au început să cumpere masiv, pe la colţuri şi prin pieţele oraşelor din România, carnete cu certificate de proprietate. Se crease, atunci, o piaţă subterană a acestor certificate, Sorin Vîntu devenind rapid creierul acestei “burse” ilegale.

certificate de proprietate
certificate de proprietate

Pentru a-şi “legaliza” bişniţa agresivă de până atunci, Sorin Vântu a înfiinţat în 1994, în Splaiul Unirii nr.6, Bursa Gelsor SA Bacău – Filiala Bucureşti, cu birouri de lucru în camerele 202-203 din Hotelul Dorobanţi.

Administratorul firmei a fost Sorin Ovidiu Vîntu. Era ultima dată când avea să mai apară, oficial, administrator în vreo societate comercială. Funcţia fiind una…”puşcăriabilă”, el avea s-o plaseze unor paravane dispuse să rişte, în schimbul unor mari sume de bani, cum avea să fie Ioana Maria Vlas.

Revenind, conform propriilor declaraţii, Sorin Vîntu ajunsese să deţină atunci aproximativ şase milioane de certificate de proprietate, adică mai mult de jumătate din cele emise de statul român. Tot el spunea că afacerea din acest tip de bişniţă, (el îi spunea intermediere sau operaţiune speculativă) îi aducea zilnic un milion de dolari.

certif propr0033

 

certif propr0044

În paralel, Dan Fischer a înfiinţat şi el, ca asociat unic şi administrator, societatea Invesco Capital SRL Bucureşti, firmă care deşi a intrat în afacerea cu certificate de proprietate pentru a ascunde, de fapt, operaţiuni de spălare de bani.

Un control declanşat de comisarii Gărzii Financiare la sediile celor două societăţi, Bursa Gelsor şi Invesco Capital, a dus la descoperirea şi sancţionarea provizorie capilor operaţiunii.

Deşi absolvent de liceu, Sorin Ovidiu Vîntu era acuzat de fals…intelectual

Dan Fischer
Dan Fischer (fost Dan Francu)decedat in iulie 2012

În urma verificărilor făcute de comisarii Gărzii financiare la sediul firmei administrate de Sorin Vîntu s-a descoperit că acesta reuşise să intermedieze preschimbarea sau vânzarea a peste 140.000 de carnete cu certificate de proprietate doar de la firma lui Dan Fischer (foto dreapta), Invesco Capital SRL.
În perioada iunie octombrie 1994 Filiala Bucureşti a SC Bursa Gelsor SA, în urma operaţiunilor de preschimbare sau vânzare către diverşi clienţi a certificatelor de proprietate, a încasat de la acelştia comisioane în sumă de 158.636.000 lei care nu au fost înregistrate la venituri şi, respectiv, în profitul societăţii. În acelaşi timp, filiala a înregistrat pe cheltuieli suma de 75.936.160 lei, fără suport legal, neexistând nici o documentaţie de justificare a acestor cheltuieli. Operaţiunile d emai sus cu consecinţe în denaturarea rezultatelor financiare, reflectate şi în balanţele de verificare, constituie fapta prevăzută şi sancţionată de art.40 din Legea nr.82-1991 (fals intelectual – nn), răspunderea revenind administratorului Vîntu Sorin Ovidiu. (…) Subliniem că această faptă a fost săvârşită în contextul în care activitatea de intermediere cu certificate de proprietate s-a desfăşurat fără temei legal(…)” – s-a consemnat în raportul semnat de comisarul general Gică Dănilă.

certif propr0055

În acelaşi timp, Dan Fischer, care cumparase şi el peste 131.000 carnete certificate de proprietate, le-a depus la propria firmă şi le-a vândut apoi către societatea lui Vîntu, fără a avea dreptul legal să facă aceste operaţiuni în nume propriu. Pe de altă parte, el şi-a împrumutat societatea cu peste 5 miliarde lei, bani negri , adică fără justificare legală şi pe care i-a scos apoi, rapid şi curaţi, din firmă.

Pentru aceste fapte, dar şi pentru altele, comisarul general Gică Dănilă a cerut Parchetului general cercetărilor cu privire la infracţiunea de fals intelectual documenatată în cazul lui Sorin Vîntu şi al lui Dan Fischer.

Dosarul avea să dispară apoi, rapid, de la Parchet, după ce Vîntu a vândut fictiv firma către Ioana Maria Vlas, a recuperat-o apoi după trei luni şi a înfiinţat imediat la Constanţa, SOV Invest. Era iulie 1995 şi începea Operaţiunea FNI.

Pedeapsa pentru falsul intelectual, prevăzută de art.238 CP era de la şase luni la cinci ani, dar Sorin Vîntu nu avea timp de pierdut. Şi, graţie amicilor din PSDR, nu l-a pierdut.

Dan Badea

Ţeparul Marius Locic şi spălătoria de bani a lui Marian Iancu (II)

– De la decapitalizarea URBIS, la sediul lui Dan Diaconescu –
Marius Locic
Marius Locic

Declanşarea urmăririi penale a lui Marius Locic (foto stânga) de către procurorii anticorupţie, însoţită de invitarea recentă la DNA, a lui Dan Diaconescu, mi-a reamintit de o afacere dubioasă pusă la cale de cei doi, în a doua jumătate a anului trecut.

Este vorba despre afacerea privind preluarea de către Dan Diaconescu, de la Locic, a noului sediu pentru OTV. Marius Locic a afirmat, în urmă cu o jumătate de an, că a ieşit din foame după ce i-a vândut lui Dan Diaconescu, pentru 7 milioane de euro, nişte active (teren şi clădiri în Bucureşti). Verificând culisele acestei afaceri am descoperit însă o posibilă devalizare de către propriul patron a unei societăţi respectabile, precum URBIS SA.

Astfel, acţionarul majoritar al URBIS a vândut, la un preţ de cel puţin zece (10, X) ori mai mic, active ce totalizează peste 36.000 de metri patraţi, plus construcţii (magazin, complex comercial, hale de lucru etc etc) în cartierul bucureştean Militari (Bulevardul Preciziei) la 100 euro mp (teren plus construcţie). Suma incredibil de mică a tranzacţiei ar fi trebuit să atragă automat atenţia Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

7 dolari prespalati

Asta cu atât mai mult cu cât cumpărătorul, Marius Locic, era în faliment nedeclarat şi a recurs chiar la metode neortodoxe de a face rost de bani, existând inclusiv bănuiala că ar fi intenţionat să scoată ilegal peste graniţă, pentru comisionul aferent, un Rolls Royce de 500.000 de euro pe care îl avea în leasing.

Marian Iancu
Marian Iancu

Pe de altă parte, cel care i-a vândut lui Locic activele la un preţ atât de mic este reprezentantul BKP Trading Impex (fosta Balkan Petroleum), societate ce controlează (peste 80%) URBIS SA. Pentru cei care nu ştiu, preşedintele Consiliului de Administraţie de la URBIS este…Octavian Iancu, fratele lui Marian Iancu, cei doi fiind, de fapt, patronii fabricii. Amintind aici că acelaşi Marian Iancu este cel care i-a vândut lui Locic, în urmă cu trei ani, cotidianul Atac, am cam spus totul despre grupul de interese care tocmai a sustras o halcă imensă din URBIS SA.

Iată, pe scurt, cum a decurs afacerea:

teren urbis

Pe 19 august 2008 Marius Locic perfectează actele de vânzare-cumpărare a activelor URBIS SA din B-dul Preciziei nr 3, Bucureşti. Preţul de vânzare este 3,5 milioane de euro, de cel puţin 10 ori mai mic decât preţul real. Dacă vindea doar terenurile în suprafaţă totală de 36.672 metri pătraţi, la preţul zonei , valoarea lor era de peste 35 milioane de euro! În plus, clădirile (hale, magazine, complex comercial) ar mai fi adus şi ele alte câteva milioane de euro.

Pentru a achita contravaloarea activelor, Locic plăteşte un avans de 250.000 euro, prin transfer bancar, iar pentru restul de 3.020.000 euro emite 25 Bilete la Ordin scadente pe 28.02.2009. La data scadenţei însă, 24 din Biletele la Ordin emise de Locic Imobiliare au fost depuse, spre decontare, la BCR sector 6 pentru a se constata faptul că ele au fost refuzate la plată, fiind fără acoperire.

Escrocherie? Greu de crezut că Locic îşi escrochează stăpânul, adică pe Marian Iancu. A fost mai degrabă un calcul menit să abată atenţia celorlalţi acţionari ai URBIS (îndeosebi SIF 4 Muntenia) de la sustragerea activelor din societate. Se regizează chiar şi o plângere la Parchet, urmată de începerea formalităţilor de reziliere a contractului de vânzare cumpărare.

Locic a invocat atunci, în apărare, criza care a venit peste el şi a cerut o păsuire de două luni pentru a-şi achita datoria. Numai că, surpriză!, peste numai două săptămâni el scoate din pălărie cei 3, 02 milioane de euro pe care îi achită în contul URBIS. Plata s-a făcut exact în ziua în care Rolls Royce-ul său de o jumătate de milion de euro era oprit în vama Sculeni, înainte de a fi dat pe mâna traficanţilor de maşini din Moldova.

nota urbis

Nu ştim de unde au intrat cele trei milioane de euro în conturile sale, dar autorităţile statului ar putea verifica dacă nu cumva avem de-a face cu o spălare de bani, sau cu o tranzacţie internă făcută de Marian Iancu pentru a-şi devaliza propria societate. În sprijinul acestei idei vine şi un alt indiciu legat, de această dată, de FC Timişoara.

dan_diaconescu _urbis

Astfel, pe 9 aprilie, Consiliul de Administraţie al societăţii (condus de Octavian Iancu), aprobă un contract de sponsorizare a echipei FC Timişoara (a lui Marian Iancu), suma scoasă din firmă fiind de 400.000 de euro! Bani curaţi!

Pe 16 septembrie, presa a semnalat că Marius Locic i-ar fi vândut lui Dan Diaconescu activele preluate de la URBIS (deţinut de fraţii Marian şi Octavian Iancu). Suma tranzacţiei ar fi fost de 7 milioane de euro şi ea a fost confirmată de Marius Locic.

Acesta a ascuns însă modul în care a dobândit activele vândute lui Diaconescu, afirmând că le-a preluat de la URBIS, printr-o altă companie.

Clădirile pe care le-am vândut lui Dan Diaconescu îmi aparţin. Aici nu este vorba de un contract de intermediere făcut de Locic Imobiliare, ci de unul de vînzare-cumpărare. În privinţa banilor, cele aproximativ 7 milioane de euro au fost plătite integral. În privinţa clădirilor, le-am achiziţionat de la o companie, care le cumpărase la rîndul ei de la firma URBIS. Deci, tranzacţia e clară”, a declarat Locic pentru Naţional.

De ce ar fi ascuns el faptul că a preluat activele direct de la URBIS? Unul dintre răspunsuri ar fi „pentru a nu se face legătura cu Marian Iancu, patronul acţionarului majoritar al URBIS, B.K.P. Trading Impex SRL”. Un alt răspuns poate fi aflat, fără prea mare efort, de către lucrătorii Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. Ei sunt singurii care pot lua urma banilor mişcaţi în triunghiul Marian Iancu – Marius Locic – Dan Diaconescu.

©Dan Badea

Ţeparul Marius Locic şi spălătoria de bani a lui Marian Iancu (I)

Marius Locic
Marius Locic

Marius Locic (foto stânga) a intrat, la sfârşitul anului trecut, în atenţia DNA, el fiind anchetat, pentru dare de mită, în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu.

Fost ospătar, Locic este un produs tipic al rebuturilor din serviciile secrete, în mod special din Serviciul de Informaţii Externe. A spune despre el că este escroc, ţepar sau infractor, aşa cum au afirmat unii, nu rezolvă cu nimic problema de fond reprezentată de acest personaj „lansat pe piaţă”, oficial, în 2006. A afla pentru cine lucrează el, pe cine reprezintă şi, deci, cui servesc acţiunile sale, asta ar fi într-adevăr o ştire de presă.

Deocamdată însă, ziariştii care i-au executat ordinele tac, deşi, cu o singură excepţie, pe toţi i-a ţepuit refuzând să le mai achite salariile vreme de mai multe luni de zile. Să ne concentram asadar pe Locic. Marius Locic. Trebuie făcută precizarea, pentru cei care îl cunosc, sau care l-au ascultat vorbind, că, după opinia mea, el nu poate fi cadru al vreunui serviciu secret, chiar dacă asta e bănuiala tuturor. Ar fi absurd ca SIE să angajeze un agramat ca Locic, cum, la fel de absurd ar fi să angajeze un beţiv precum aşa-zisul jurnalist Marius Stoian, chiar dacă acesta din urmă se laudă – când e beat pulbere, evident! – că ar fi ofiţer superior al SIE.

Crescut sau preluat pe parcurs de securişti din SIE, Marius Locic s-a „repartizat” în presă în

MARIAN IANCU
MARIAN IANCU

2006, prin aşa-zisa cumpărare a cotidianului ATAC de la Marian Iancu (foto dreapta), controversatul patron al Balkan Petroleum şi al FC Timişoara. Că preluarea acelui cotidian a fost de faţadă, controlul fiind în continuare deţinut de omul de afaceri timişorean şi de cei care se află în spatele său, asta pare a fi o ipoteză tot mai demnă de luat în calcul. Zilele trecute am descoperit că legătura Iancu-Locic s-a menţinut intactă, ba, mai mult, Locic este în continuare folosit ca paravan pentru afacerile imobiliare ale lui Marian Iancu şi, posibil, ale băieţilor neatenţi din SIE.

Deocamdată prefer să cred că operaţiunile financiare derulate sub numele lui Marius Locic, Marius Stoian, fraţii Marian şi Octavian Iancu sau a generalilor rezervişti din SIE (Isac, Isar şi Haş) nu sunt instituţionalizate, iar fondurile rulate de aceşti indivizi nu sunt de la buget.

De la servitor, la comandant de ziarişti

Singur sau împreună cu soţia (Elena Mariana), Marius Locic a înfiinţat în România peste 20 de firme, metodă folosită de regulă pentru a înşela fiscul sau/şi creditorii. Dintre acestea el a înstrăinat deja şapte societăţi cu probleme, deşi spectrul falimentului nu-i dă pace. Astăzi, pe rolul Tribunalului Bucureşti există mai multe cereri de intrare în faliment pentru câteva dintre firmele sale de bază. Înainte de a vedea pe cine a ţepuit Locic, să aruncăm un ochi pe portofoliul de firme plasat de „băieţi” în proprietatea acestui paravan numit Marius Locic.

Lansarea în afaceri a fostului ospătar Marius Locic s-a făcut în 1991 prin societatea C.B.C. – Construcţii – Cioroianu SRL, o firmă care aparţine, azi, unui anume Marius Gavril. A urmat apoi societatea Fresh Servimpex SRL, înfiinţată în 1992, o firmă pe măsura pregătirii sale de bază, adică aceea de servitor (ospătar), dar transformată ulterior în societate pentru comerţul ziarelor. Nu ştim încă de ce nu s-a mulţumit să-şi servească clienţii în spaţiu închis şi a ieşit în lume, să jefuiască ziarişti sau să facă jocurile unor mafioţi din administraţie şi servicii secrete.

În 1997 înfiinţează firma Locic Internaţional Impex, specializată în afaceri imobiliare, societate trecută şi ea astăzi pe numele fratelui său, Doinel. Alături de soţie el deţine şi firma Info Media Press, înfiinţată în 2003, societate pe care avea să editeze, mai târziu, cotidianul Atac.

Tot în 2003, soţia sa înfiinţează Locic Beauty SRL. Firma de bază a a acestuia, Locic Imobiliare, apare în 2004 şi este deţinută tot împreună cu soţia. Tot atunci au fost înfiinţate şi societatăţile Locic Media SRL şi Locic şi Partenerii SRL. Interesant este faptul că Locic Media SRL din Ilfov a fost lichidată deja, la cererea DGFP Ilfov (faliment) şi reînfiinţată cu acelaşi nume în Bucureşti, asta arătând fără dubii latura de escroc a lui Locic.

Prima firmă Locic Media îi are ca acţionari pe soţii Doinel şi Rodica Locic, iar cealaltă pe Doinel Locic şi Locic Imobiliare. De ce avea nevoie de reînvierea firmei? Pentru continuitate în afaceri. Firma este aceea pe numele căreia s-a emis, în 2008, licenţa pentru Senso TV.

În 2005 Frigotehnica înfiinţează Frigo Print SRL, iar Nicolae Bara, proprietarul, i-o vinde ulterior lui Marius Locic.

În 2006 înfiinţează Romchina Internaţional, Europe Consulting, Atac Monden, Locic Residential şi Info Atac SRL.

Un an mai încolo apar încă cinci firme: Confiserie N.R, Panait & Locic Natural Treatment SRL, Promo Atac, Ziarul Interesul Public SRL şi AS Locav SRL. Între timp, ultimele trei societăţi au fost deja înstrăinate.

În sfârşit, ultima şarjă de firme a apărut în 2008 şi este constituită din Cotroceni Residential şi, cum arătam mai sus, Locic Media SRL. La toate acestea se mai adaugă societatea Silex SRL, firmă înfiinţată în 1991.

Un paravan pe nume Grecu. Gavrilă Grecu

Cum aminteam mai sus, societăţile cu probleme au fost transferate către nume care, deocamdată, nu spun nimic. Un astfel de paravan este Gavrilă Grecu, cel pe numele căruia au fost transferate acţiunile de la firmele prin care au fost escrocaţi zeci de ziarişti: Info Atac SRL şi Ziarul Interesul Public SRL. GG controlează cele două firme care, culmea!, acum sunt acţionare una în cealaltă şi invers, evident, în proporţii diferite. Locic le-a vândut după ce au început să apară semne că va da socoteală pentru escrocheriile făcute prin cele două cotidiene folosite în diverse operaţiuni de şantaj sau manipulare a opiniei publice, în funcţie de interesele celor din spatele său.

Operaţiunea recuperarea Maybach şi Lamorghini

masini locic

Anul trecut, după ce Marius Locic refuzase în mod constant să-şi mai achite ratele de leasing pentru mai multe autoturisme şi limuzine de lux achiziţionate de la Toyo Motor Leasing IFN SA, firma păgubită a apelat la o societate specializată în recuperări de bunuri. A fost aleasă societatea FF Star Recovery SRL care a pornit pe urma autoturismelor lui Locic. Deşi majoritatea acestora erau la cămătari, firma de recuperare a reuşit ca în scurt timp să le ridice şi să le predea societăţii de leasing. Au fost restituite astfel 4 autoturisme Toyota, un Peugeot 206, un Lamborghini Gallardo SE şi celebrul Maybach 57S. Locic a asistat neputincios la confiscarea jucăriilor cu care se lăudase într-o vreme, datorită mentalităţii lui de gherţoi, pe străzile capitalei. Maybach-ul pe care-l parca ostentativ în faţa sediului de sticlă şi beton din Dorobanţi, era cât pe ce să ia şi el calea samsarilor de maşini, într-o tentativă asemănătoare celei cu Rolls Royce-ul întors din vama Sculeni.

rolls_royce_retinut_vama

Cum se ştie deja, pe 31 martie 2009 Rolls Royce-ul lui Locic (foto dreapta), în valoare de aproape 500.000 de euro, a fost oprit de poliţiştii de frontieră la graniţa cu Republica Moldova. Şoferul a recunoscut atunci că intenţiona să predea limuzina de lux unui moldovean în schimbul a câtorva sute de euro. Conform surselor, anchetatorii bănuiau că Marius Locic, aflat în imposibilitate de a-şi mai plăti, lunar, ratele de 12.000 euro, a intenţionat să plaseze maşina samsarilor din ţara vecină pentru a încasa comisionul cuvenit din vânzarea acesteia. Şoferul, un taximetrist bucureştean (Daniel M), s-a ales astfel cu dosar penal.

Şase creditori solicită, separat, falimentul firmelor lui Marius Locic

Conform unor informaţii apărute anul trecut, în presă, Marius Locic ar avea datorii la buget de peste 29,153 milioane lei, iar fratele său, Doinel, de 14,925 milioane lei. Asta înseamnă datorii totale de peste 44 milioane lei, deci de peste 10 milioane de euro! Pe lângă acestea, Locic mai are datorii şi la partenerii de afaceri, unele fiind atât de acute încât i-a determinat pe creditori ca, după toate somaţiile inutile transmise fostului ospătar, să ceară falimentul societăţilor pe care a contractat datoriile şi să încerce astfel să mai recupereze ceva. Printre firmele importante care au cerut falimentul Locic Imobiliare se află şi două societăţi de leasing, Toyo Motor Leasing IFN SRL (20.07.2009) şi Ţiriac Leasing IFN SA(20.08.2009). Dacă, recent, conflictul cu Toyo Motor s-a încheiat prin achitarea datoriilor, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ţiriac Leasing, termenul fixat pentru judecarea cererii de insolvenţă fiind fixat luna trecută, pe 20 ianuarie. La fel, falimentul firmei lui Locic mai este cerut, în procese separate, şi de următoarele firme: Banic C-CT SRL (9.10.2009), Powertek Investments SRL (2.10.2009), Basalex 2001 SRL (24.09.2009) şi Cont Instal Impex SRL (03.09.2009). Demn de semnalat este faptul că alte trei firme care au solicitat falimentul Locic Imobiliare, au renunţat apoi, firmele fiind Imobiliar Com 2000, IRCAD Steel şi First Class Group. O a patra firmă ţepuită, Carpat Beton Bucharest a avut un eşec în instanţă pe motiv de “cauză perimată”.

În vreme ce gherţoiul conducea limuzine de sute de mii de euro, firmele sale de familie nu achitau nici măcar serviciile asigurate de paznici. Aşa se face că pe 4 iunie 2009 societatea Bronec Internaţional Company SRL a cerut, la Curtea de Apel Bucureşti, falimentul societăţii Atac Info SRL. În acelaşi registru e şi cererea de faliment a Locic Media SRL înaintată Tribunalului Bucureşti de societatea de televiziune prin cablu RCS&RDS SA.

Pe societatea Info Atac SRL, înstrăinată deja către “paravanul” Gavrilă Grecu, mai erau de judecat câteva litigii de muncă precum cel cu jurnalistul G. R., concediat abuziv în urmă cu câţiva ani de către un subordonat de-al lui Locic, sau cel cu Dan Francesco Gerardi. Mai figura, la fel, ca recurent într-un proces cu aceeaşi societate, şi Ioana Zăvoranu. Oricum, de vreme ce a înstrăinat societatea, Locic poate dormi liniştit, o vreme, că portăreii îl vor căuta doar pe cel trimis de el la înaintare, cu nume de grec. Grecu are de unde plăti despăgubiri deoarece capitalul social al noii Info Atac este de 200 de lei.

urmează

Dan Badea

Valentin Nicolau – valetul spurcat al lui Voiculescu

În urmă cu foarte mulţi ani am scris o carte pentru că n-am reuşit să fructific, într-un film, documente extrem de importante despre un subiect incitant: aşa-zisele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu. Concret, ca realizator de emisiuni la Televiziunea Română, n-am găsit pe nimeni dornic să vorbească, în faţa camerei de filmat, despre implicarea sa în operaţiunile financiare externe ale fostei Securităţi. Aveam, aşadar, informaţii, dar nu aveam personaje de film. Prin urmare, am decis să public acele documente într-un volum.

Averea Presedintelui

Printre personajele cărţii mele a fost şi Dan Voiculescu, unul dintre privilegiaţii Securităţii, el fiind partener direct al unei firme acoperite a fostului DSS (Departamentul Securităţii Statului). Este vorba despre ICE Dunărea, o unitate militară specială înfiinţată în scopul obţinerii de valută pentru necesităţile statului român, îndeosebi plata datoriei externe, de la acea dată. Dan Voiculescu fusese director general al reprezentanţei româneşti a unei firme extrem de dubioase, înfiinţate în Nicosia-Cipru, Crescent Commercial & Maritime.

Aflând de apariţia cărţii (Evenimentul Zilei, unde lucram atunci, a dat nişte semnale de presă), Dan Voiculescu m-a ameninţat cu tribunalul în cazul în care voi face aceeaşi gafă pe care o făcuse Petre Mihai Băcanu. Acesta din urmă îl acuzase pe, deocamdată, turnătorul Voiculescu, de apartenenţă la fosta Securitate şi, în urma unui lung proces, pierduse.

Cartea a apărut, dar, pentru că, pe de o parte, am publicat şi punctul lui de vedere şi, pe de altă parte,  am motive serioase să cred că un individ i-a pus la dispoziţie lui Voiculescu toate documentele care au stat la baza apariţiei acesteia, el nu m-a mai dat, atunci, în judecată. Individul care cred eu că i-a pus la dispoziţie lui Voiculescu informaţii din culisele volumului apărut este chiar fostul preşedinte al editurii Nemira, cea care a editat volumul Averea preşedintelui.

nicolau1

Numele lui este Nicolau. Valentin Nicolau.

Dan Voiculescu – Felix este turnător cu acte

turnatorul
Turnatorul

Curtea de Apel Bucureşti a decis, astăzi, că Dan Voiculescu – „Felix” a fost turnător al Securităţii ca „poliţie politică”, după ce a respins contestaţia acestuia la verdictul CNSAS din 2006. Instanţa a confirmat astfel că turnătoriile lui Felix au contribuit la „instaurarea şi menţinerea puterii totalitar-comuniste” precum şi la „suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului„.

Dacă decizia va rămâne definitivă, după recursul pe care îl va înainta Felix, atunci colaboratorul fostei Securităţi va avea mari probleme nu numai de imagine ci şi de cod penal.

Cum se ştie, Voiculescu şi-a construit imperiul tocmai pe colaborarea firmei aşa-zis cipriote „Crescent”  (reprezentate de el) cu fosta Securitate, via ICE Dunărea (UM 0107). Deşi colaborarea sa cu Securitatea era de notorietate, a fost nevoie să treacă douăzeci de ani pentru ca o instanţă să confirme acest adevăr. Numai că, dacă toţi ne-am aşteptat ca patronul ciutacilor să fie general de securitate, iată că deocamdată se dovedeşte doar că a fost un neisprăvit de turnător care, zice el, ciripea ca să câştige şi el o pâine („Lucrând în comerţ exterior eram obligat să-mi câştig şi eu o pâine când mă întrebau de un cetăţean străin ce e cu el să spun ce ştiu despre el” – a declarat turnătorul).

Nota Voiculescu1_arhiva Dan Badea1

Nota Voiculescu 2_arhiva Dan Badea

Voiculescu a fost însă atât de decăzut moral încât, aşa cum s-a dovedit în instanţă, şi-a turnat chiar şi o rudă apropiată, verişoara Paraschiva Silaghi. Mai mult, chiar şi sora acesteia, Mikaela Kallberg, a declarat că părinţii ei au fost arestaţi tocmai în urma unei turnătorii a stimabilului Voiculescu.

„Tatăl meu i-a povestit lui Dan Voiculescu că, dupa plecarea mea în Suedia, au facut ordine în camera mea, găsind o bancnotă de 100 de coroane suedeze ruptă. La doua zile dupa aceea, s-au prezentat la părinţii noştri două persoane civile, însoţite de Dan Voiculescu, şi au cerut direct: Scoateţi imediat valuta pe care o deţineti în casă. Au predat (n.r. – parinţii) bancnota de 100 de coroane suedeze ruptă şi au fost pe loc arestaţi”, a declarat Mikaela Kallberg în cerere de intervenţie din dosarul Voiculescu.

turnatoria Voiculescu_arhiva Dan Badea1

felix_arhiva Dan Badea1Recrutat ca informator în 1970, sub numele conspirativ „Mircea”, turnătorul şi-a făcut „mâna”, mai întâi, pe sportivi (boxeri şi hocheişti), relatând despre „contactele şi schimburile de pachete între sportivi români şi cei străini (cu prilejul campionatelor de box din 1969), despre schimbările de valută, etc.”, despre hocheiştii pe care îi însoţea, ca translator, în afara ţării, despre parteneri de afaceri, rude etc. Ulterior, în 1973, turnătorul a fost recrutat şi trecut în reţeaua informativă a Direcţiei a III-a (Contraspionaj) sub numele Felix.

El ar fi fost abandonat însă, ca informator, un an mai încolo. În decizia CNSAS se precizează că “la data de 27.01.1974 se propune abandonarea informatorului Felix, motivată de primirea în PCR la data de 15.01.1974 şi de faptul că la data respectivă, Direcţia a III-a nu avea un obiectiv concret pe lângă care să poată fi dirijat”. Numai că, trei ani mai târziu, în 1977, Dan Voiculescu încă-şi mai semna turnătoriile cu numele conspirativ Felix (vezi foto). Ceea ce înseamnă că el nu a  fost abandonat de Securitate, decât, poate, formal.

CM_Voiculescu1_arhiva_Dan_Badea
CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1
La poziţia 18 s-a consemnat transferul lui Dan Voiculescu ca Director la Oficiul Argus, o firmă acoperită a fostei securităţi din  cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie, iar la poziţia 20 el este promovat în funcţia de Director General

Totuşi, dacă el a fost ABANDONAT CA INFORMATOR, iar în 1984 avea să devină director general din partea ARGUS (vezi foto sus) al reprezentanţei firmei „străine” Crescent Commercial & Maritime, care a derulat afaceri de zeci de milioane de dolari cu ICE Dunărea (firma acoperită a fostei Securităţi) , peste câţi ani vom afla dacă nu cumva, între timp, Felix a devenit ofiţer acoperit al structurilor fostului DSS?

Dan Badea