Dacă ratează lovitura de stat, Vîntu şi Voiculescu se apropie sigur de puşcărie

maimuta12

Ieri s-au făcut, pe parcursul întregii zile, ultimele pregătiri pentru circul politico-sindical de astăzi. Au defilat pe la televizoarele mogulilor Vîntu şi Voiculescu mutrele triste ale unor looseri politici precum Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Constantin Dudu Ionescu, Victor Surdu şi Călin Popescu Tăriceanu, sau ale unor infractori de drept comun precum celebrul Miron Cozma. Toţi au cântat aceeaşi arie populistă a răului imens adus României, chipurile, de Traian Băsescu şi guvernarea Boc. Tonomatul Răzvan Dumitrescu, o unitate de măsură a prostiei din presa româneasscă (personal, n-am cunoscut un jurnalist mai idiot decât el, în toată cariera mea de peste 20 de ani) a pus următoarea întrebare, în direct: ar putea să fie scoşi, mâine, prin manipulare, oamenii la miting? O asemenea întrebare pusă de un manipulator de profesie nu poate decât să provoace ilaritate…Râs. Şi silă faţă de un asemenea diversionist.

Huliganul penal din Valea Jiului, invitat special de Răzvan Dumitrescu în direct, pe postul RTV, a afirmat chiar că Traian Băsescu este singurul responsabil de mineriadele din 1990, 1991 şi 1999, după ce acelaşi fost puşcăriaş susţinuse, în urmă cu mai mulţi ani, că vinovat de venirea minerilor fuseseră Iliescu sau Roman.

Iată, mai jos, câteva ipostaze ale salariaţilor lui Vîntu sau Voiculescu, trimişi pe teren sau prin studiouri să incite populaţia la revoltă:
1

 

2 3

Toată ziua, dezbaterile pe tema mitingului din 19 mai au fost însoţite de aceleaşi imagini instigatoare cu hărmălaia de săptămâna trecută în care nişte pensionari loviţi de streche, care îşi clănţăneau dinţii de plastic în faţa palatului Cotroceni, forţau nişte gărduleţe mobile apărate de cinci-şase jandarmi plictisiţi, cu burtă.

Mai mult, Vintu şi-a trimis soldăţeii în piaţa Victoriei sau în Piaţa Universităţii ca să anunţe că „mâine” (adică astăzi) vor veni 60.000 de oameni ca sa-şi strige nemulţumirea şi, poate, sa schimbe guvernul Boc.

Anunţul oficial al PSD, făcut atât prin traseistul rusofil Victor Surdu, fost director pe România al concernului Lukoil, cât şi prin Victor Ponta, preşedintele PSD, conform căruia partidul comuniştilor va susţine manifestarile şi revendicările sindicatelor nu mai trebuie comentat. Implicarea PSD în lupta sindicală face parte din arsenalul politic al acestui partid, liderii de sindicat fiind, în marea lor majoritate, o adevărată „pepinieră de cadre”. Pe de altă parte, majoritatea mitingiştilor scoşi prin pieţe sunt şi ei cadre de nădejde ai PSD-PNL, atunci când nu sunt nişte rătăciţi inocenţi prin urbe.

11

Eu unul am recunoscut deja printre bugetarii care protestau azi în faţa guvernului o poamă psd-istă care se tot manifestă de peste 20 de ani: Valeriu Smadu (foto dreapta), un aşa-zis revoluţionar al PSD care a funcţionat o vreme ca şofer la o ambasadă a României iar apoi a rămas, deşi incompetent de felul lui, funcţionar al MAE. Nu ştiu cine sunt tovarăşii de revoltă ai mitingistului, dar nu pot fi decât nişte paraziţi care se tem pentru posturile lor.

Sorin Ovidiu Vîntu are motivele lui să susţină o lovitură de stat de tip mineriadă, sau de catifea, orice, numai să dispară Boc şi Băsescu. El are mari probleme cu fiscul şi justiţia, în urma mai multor tunuri date de-a lungul anilor, ultimul fiind cel privind ramburasarea unei TVA de peste 60 milioane de euro.

vintu hitru

La fel, acelaşi instigator mai are de dat explicaţii cu privire la fuga şi susţinerea financiară în străinătate a lui Nicolae Popa, cel care a ridicat în numele său fonduri imense de la FNI (inclusiv banii cu care s-a înfiinţat BID) şi care are de executat o pedeapsă de 15 ani închisoare. Procurorii au depistat deja contul din care Sorin Ovidiu Vîntu a ordonat transferul unei sume de peste 40.000 de euro pentru susţinerea sejurului infractorului Nicolae Popa în Jakarta, Indonezia. Extrădarea infractorului nu mai e decât o chestiune de săptămâni, iar Sorin Vîntu are deja interdicţie de a părăsi România.

Disperarea mogulului a fost evidentă în momentul în  care l-a turnat în direct şi la o oră de vârf pe Traian Băsescu, în timpul ultimei campanii electorale, atunci când a afirmat că a avut o întâlnire cu el într-o parcare din afara Bucureştiului. Cunoscut ca un tip care nu vorbeşte despre relaţiile lui, sau care nu-şi toarnă partenerii, Sorin Vîntu a dovedit atunci că poate fi şi turnător. Numai că a fost un turnător mincinos, deoarece el n-a spus întregul adevăr.

Geoana_la_Vintu_acasa_in_strada_Paris

Mi se pare siderant după 2004 când la ora trei dimineaţă m-am întâlnit în parcare la Tâncăbeşti cu domnul Băsescu, ferindu-ne de securitatea domnului Adrian Năstase, după cinci ani de zile să ajung în aceeaşi situaţie, să mă feresc să mă întâlnesc cu prietenii” – a declarat Vîntu, după ce avusese o întâlnire de pomină cu prezidenţiabilul Mircea Geoană .

El fixase acea întâlnire cu Traian Băsescu, care se întorcea de la Sinaia, dar întâlnirea n-a mai avut loc deoarece Băsescu s-a răzgândit în ultimul moment.

vintu la tribunal2

De ce a minţit mogulul nu e greu de priceput…Era singura modalitate prin care, după mintea lui, putea să mai repare imaginea lui Geoană. N-a reuşit. Cum se ştie, Geoană a pierdut, iar Vîntu şi-a băgat aproape toate firmele în faliment, de la Gardianul, la Petromservice.

Şi s-a înţeles apoi cu ruşii lui Putin şi ai lui Igor Smirnov pentru a lansa o nouă maşinărie de manipulare numită Publika Tv în Moldova. Cum se ştie, trainer-ul jurnaliştilor lui Vîntu de la Publika a fost nimeni altul decât…Andreea Creţulescu, cunoscuta manipulatoare de la RTV. La Bucureşti, Vîntu a lansat o altă oficină rusească, numită „Puterea”…

Dan si Mirela Voiculescu
Dan si Mirela Voiculescu

Miliardarul-informator Dan Voiculescu, la fel. Slujbaşii lui, care pătează sticla televizorului continuu, de câţiva ani, au susţinut acelaşi iureş instigator sperând  că mâine va lua sfârşit epoca Băsescu.

Un politician ratat cum este Dan Voiculescu, care s-a îmbogăţit de pe urma relaţiei Crescent cu fosta Securitate, care a fost dovedit ca turnător de ultima speţă a Securităţii pentru că şi-a turnat până şi rudele apropiate şi care a intrat în Parlamentul României exclusiv pentru că şi-a pus armata de maimuţe în slujba PSD, speră şi el că va reveni la putere şi că va scăpa de dosarele penale în care este implicat, singur sau alături de fiică-sa. Deşi a cumpărat mulţi judecători la viaţa lui, a făcut-o în momente favorabile politic, atunci când la putere se aflau prietenii si Iliescu sau/şi Năstase. Acum, cu Băsescu la Cotroceni, îi pică destul de greu să umfle contul unui judecător, pentru că nu ştie cine şi când îi poate lua urma. Este, de aceea, la fel de disperat ca viitorul lui tovarăş de palier din penitenciar, Sorin Vîntu.

În ceea ce-l priveşe pe Voiculescu, i-am rezervat o mare surpriză: voi publica pe acest blog câteva sute de documente INEDITE din arhiva fostei unităţi acoperite a Departamentului Securităţii Statului, ICE Dunărea (UM 0107), documente ce probează legătura dintre firma condusă de el pe vremea lui Ceauşescu, Crescent, şi firma Securităţii.
Iată un opis, doar de la un Serviciu (6) din cadrul ICE Dunărea, şi câteva mostre:

regsistru1

……….

serv 6 ultima fila

 

 

exemplu

 

nota1
Documentele de mai sus arată cum se stabilea, la nivel de ministru, intermedierea prin Crescent (firmă condusă de Dan Voiculescu, dar care a fost infiintata, dupa opinia mea, tot de Securitate) a operaţiunilor de comerţ exterior ale României ceauşiste.
Surpriza e cu atât mai mare cu cât o judecătoare cumpărată de acest individ m-a condamnat să-i plătesc lui Felix câteva sute de milioane de lei tocmai pentru că am afirmat, în urmă cu vreo zece ani, că Voiculescu ăsta, supranumit informatorul Felix, a avut relaţii cu Securitatea. Păi ce dovadă mai clară de relaţie cu Securitatea poate fi, alta, decât relaţia de parteneriat în afaceri cu acea instituţie? Nu mai vorbesc de calitatea lui de informator ordinar, care şi-a turnat neamurile…

Şi atunci nu înseamnă că judecătoarea aia care a dat verdictul în defavoarea jurnalistului, adică a mea, a fost cumpărată de miliardar? Şi dacă a cumpărat un judecător, şi a văzut că e bine pentru el şi neamurile lui cu cefe roşii, asta nu înseamnă ca va încercă să cumpere orice judecător? Sigur că exact asta înseamna! Doar că la Cotroceni nu mai e Iliescu şi la Palatul  Victoria nu mai e nepotul mătuşii Tamara. Aşa se se explică promovarea continuă a unor maimuţe-marionetă precum Firea, Gâdea, (Mircea) Badea, Bădin, Ciutacu, Radu Tudor sau alţii…Trebuie să existe cineva care să susţină şi mafia politico-financiară a PSD-PNL!…

Căldură mare monşer, vorba lui Vîntu, căldură mare!…

Dan Badea

20 de comentarii la „Dacă ratează lovitura de stat, Vîntu şi Voiculescu se apropie sigur de puşcărie”

  1. Dane, te rog, redirectioneaza-l pe individul de la 19/5/10 16:08 catre antene sau rtv.Are creierul spalat si zau ca incepe sa puta a comunisti pe aici.

  2. Savurez fiecare actiune de investigatie care se finalizeaza cu demascarea mizeriilor in care este implicat SOV.Daca ar citi toata lumea blogul asta mai des poate s-ar face lumina in capul multora.

  3. Ar fi genial daca toti jurnalistii si-ar fundamenta articolele pe divezi clare si nu pe opinii subiective si cel mai adesea controlate politic. Ma intristeaza gradul de degradare al jurnalismului actual.

  4. Incredibil modul in care omul asta pune monopol in cadrul media. Nu stiam sincer de Publika TV insa aveam idee de Puterea. Promvarea intensa de pe realitatea in momentul lansarii mi-a confirmat acest lucru.

  5. @ Badea Dan

    Pensionarii aceia de care spui, sunt sigur ca au fost impinsi din spate de… unii mai puternici si mai verzi. In rest, ce sa zic, si-au cam meritat-o, nu au dat toate televiziunile imagini cu PENSIONARI care stateau la coada ore in sir si care au „spart” usile la deschiderea vreunui moll, in care eu personal nu intru (ca sa nu fiu luat de prost ca dau bani multi pe porcarii care in strainatate sunt mai ieftine? Si ca sa nu vin acasa cu vreo tzoala care pute a second-hand, desi e vanduta de magazine „de marca”?)
    Despre restul postari tale, TUPEU MAXIM din partea celor care I-AU FURAT pe cetateni, acum ii instiga IMPOTRIVA celor care culeg „roadele” acestor furturi. Nu zic ca ei nu au lins nitzel din borcanul cu dulceata…
    Culmea TUPEULUI, de la apropitarii SAFI, GELSOR, CARITAS, CRESCENT… nu mai pomenesc de falimentarea BANCOREX…
    Tupeu maxim!!

    Cu stima

  6. Excelent post, mă temeam că s-a întors toată lumea asta cu susu-n jos şi mă bucur să constat că o parte mai e la locul ei.Felicitări!

  7. Crezi ca e o coincidenta faptul ca in ultima saptamana i-au plecat toti fostii SPP-isti, cei care s-au angajat la paza lui SOV din vara anului trecut? Crezi ca le-a spus cineva – fosti colegi sau superiori – sa plece repede pana nu se scufunda barca? „Generalul S.”

  8. …Toti au acelasi stapan..este posibil sa cada toti..iar marinarul capitan..sa se scufunde cu colacul de salvare pe care crede ca il are..
    si el si ceilalti au nevoie de oameni in strada..
    bineinteles ca au fost scosi..vedeti voi romanii sa poata face ceva singuri..

  9. Nu credeam sa existe ceva care sa ma surprinda atat de tare cat acest blog. Keep up the good work Badea. ar fi nevoie de mai multi oameni ca tine sa lumineze poporul asta indobitocit. Inca putin si vom scapa definitiv de nesimtitii aia care isi spun „opozitie”. toate televiziunile mogulilor ar trebui inchise, si preferabil orice jurnalist ce dezinformeaza bagat la puscarie. Este clar ca PDL-ul trebuie sa domine tot, si atunci cu siguranta va curge lapte si miere. Aparent avem nevoie de inca o dictatura pentru a ne trezi. daca nu o facem inseamna ca meritam ce ni se intampla

  10. Aceasta judecatoare infama ar trebui data in judecata in strainatate, acolo unde leprele nu pot avea influenta, eventual in Germania sau Elvetia. Si trebuie sa-ti plateasca daune morale si materiale toata viata ei, sa nu-si mai bata joc de oamenii cinstiti si corecti.

Comentariile sunt închise.