Razvan Petrovici, acuzat ca spăla bani alături de omul lui de bază, astăzi decedat, Gheorghe Buruiană

petrovici

Cu riscul de a-i dezamăgi pe cei care, neştiind cine sunt, s-au grăbit să ma acuze că sunt din aceeaşi „famiglie” cu derbedei de opinie precum Mircea Badea, Ciutacu sau Gâdea, care nu prezintă dovezi pentru ceea ce afirmă, voi prezenta mai jos o dovadă a faptului că individul crestat cu şişul pe faţă (pentru o „luminiţa” sechestrată de nişte „peşti”) şi cu rezidenţă în Monaco, minte de îngheaţă apele.

Îmbogăţit parcă la ordin de pe urma afacerii duty-free care, după opinia mea, a fost şi a rămas o afacere în spatele căreia s-au derulat la greu operaţiuni de contrabandă agreate de regimurile Constantinescu şi Iliescu, Răzvan Petrovici, prietenul lui Bobic şi finul securistului Măgureanu, a intrat în transă după ce a constatat că în România mai există ziarişti care nu pot fi cumpăraţi de mafie.

În urmă cu patru ani, când am dezvăluit într-un cotidian central operaţiunile coordonate de el pentru falimentarea reţelei Univers’all, Petrovici s-a cerut la interviu şi mi-a propus, nici mai mult nici mai puţin decât plata unei deplasări în Cipru, pentru a mă convinge că off-shorurile care controlează firmele administrate, alternativ, de el si de ceilalti tovarasi, nu sunt găzduite de o căsuţă poştală, cum credeam eu, ci de o clădire serioasă. „Va decontez eu (drumul pana în Nicosia – n. mea) daca este nevoie, va duceti sa faceti o investigaţie, domnu’ Badea. Aia nu e casuta postala, este o companie care are conturile auditate de o firma de renume” – mi-a zis atunci Petrovici. Desigur, nu a contestat legăturile cu Univers’all, sau cu administratorii care aveau să moară în mod suspect ulterior. Astăzi el spune că NU ARE legături cu Univers’all, sau cu celelalte firme amintite de mine şi nu a avut niciun fel de raporturi juridice cu cei patru administratori morţi pe moşia creată de el. 

Răzvan Petrovici:”Subsemnatul reclamant nu a avut nici un fel de raporturi juridice cu persoanele ale căror decese au fost amintite în articol ca având legătură cu Răzvan Petrovici. Toate afirmaţiile din articol, în care se face referire la subsemnatul reclamant sunt false, la fel cum este şi cea privitoare la deţinerea unor firme; în fapt, subsemnatul nu am nicio calitate în aceste firme, nici de asociat, nici de administrator sau salariat.”Posibil să nu mai aibă, astăzi, legături, dar asta nu înseamnă că n-a avut. Cum se ştie şi este de notorietate, Petrovici a fost creierul şi proprietarul afacerii GFS duty-free, iar apoi, după aruncarea pe piaţă a off-shorurilor de acoperire, el a trecut în planul secund al afacerii, devenind păpuşarul din umbră. Că este aşa o dovedeşte implicarea sa directă, la câţiva ani după ce a declarat că a vândut societăţile GFS, în afacerea Univers’all alături de Gheorghe Buruiană, ultimul dintre morţii de pe moşia lui, rotindu-se în mai multe rânduri pe la conducerea firmelor Univers’all Romania SRL şi Univers’all Trading Romania SRL, firme alese cu nume asemănător pentru inducerea în eroare a fraierilor.

Iată, mai jos, o primă dovadă că Petrovici bate câmpii. Este vorba despre o sesizare făcută la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor de lichidatorul  judiciar al Univers’all, societatea Cris Consult SPRL. În document este prezentată metoda folosită de Petrovici&Co pentru golirea de active a unei societăţi care urma să intre în insolvenţă. Ţeapa Univers’all, trasă de echipa lui Petrovici, finul lui Măgureanu şi partener de afaceri al fiicei acestuia, Anca Biriş, a fost de aproximativ 20 milioane de euro. Bani pentru care, nu-i aşa?, merită să închizi gura oricui, nu doar a unui ziarist incomod.

cris consult 1
cris consult 2 cris consult 3 cris consult 4 cris consult 6 cris consult 7 cris consult 8cris consult 3
cris consult 4cris consult 6cris consult 7
cris consult 8

9 comentarii la „Razvan Petrovici, acuzat ca spăla bani alături de omul lui de bază, astăzi decedat, Gheorghe Buruiană”

  1. Guzgane! hirti mincinoase de sters curul tau deja cacat de frica! Nu cunmva LEANA UDREA , patroana ta este in conflict de interese pe tarimul afacerilor cu Petrovici, iar tu sari acum la inaintare sa-ti salvezi robinetul , tisnitoarea de bani furati de coana de la R.A.P.P.S.?

  2. V-am descoperit si va citesc din Grecia si inca n-am ajuns sa ma gandesc ca ati semana cu Badea sau altii ca el, pesonaje la care am alergie.
    Sa latre daca au chef….
    Oricum, adevarul spus aici va iesi la iveala la un moment dat, ca le place sau nu…

  3. Guzgane! si tu dormi cu poza Lenutei Udrea sub perna? slugai nenorocit BASISTO -UDRIST nu ai postat ultimul meu comentariu … sti tu latrau mincinos ultimul adevar pe care lam scris. esti cacat pe tine jegosule , si acum nai dcit sa te stergi la cur cu minciunile tale. AVORTONULE , stapinii tai sunt pe duca si dupa aceia vei aluneca rapid in veceu cu apa trasa dupa tine.

  4. DLE: DAN BADEA;

    ESCROCII MAFIOTZI PSD-PNL; SUNT DERANJATZI; SE PARE DIN NASTERE LA CREER;
    ANONIMUL DE MAI SUS; ESTE UN SLUGOI PRIMITIV:

    NOI TOTZI; DIN TZARÄ SI DIASPORA; VÄ SUNTEM ALÄTURI:

    MULTZUMIM:

  5. Exista cel putin 2 filiere a tigarilor, daca nu chiar 3.

    O filiera este prin mafia araba de dinainte de ’89, continuata apoi prin Iskandarani si probabil Hrebe ca si regina. Legaturile sunt clare cu fosti ofiteri de securitate (Recrutarea studentilor arabi din facultati oare cine o facea? Si cine ii prelua dupa aceea, dupa ce terminau facultatea si plecau in strainatate? Directia 1A si DIE/CIE ce pazeau?).

    Alta filiera:
    http://www.crji.org/news.php?id=99&l=1

    O noua filiera s-a dezvoltat apoi sub Constantinescu prin aceste duty-free-uri. Desigur, Petrovici este finul lui … 😉

    Si cine apare in toate 3? Si mai este si profesor cu legaturi in DIE/CIE?

  6. Mai nou Petrovici asta, a incercat cu BINGO.
    A pornit „citty bingo” prin firma International Gamble Corporation, pe care a bagat-o dupa 3 luni direct in faliment, uitind sa plteasca o gramada de furnizori. Acum incearca s-o reporneasca prin ANNONA GAMES
    (fosta TICHET PLUS care l-a avut ca reprezentant administrator pe PETCU CRISTINEL).

  7. Nu va spune nimic numele ANNONA ? Incerc sa va traduc:
    AN =ANISOARA sotia lui Geo Buriana,
    NONA= nona sotia lui PAULIAN, petrovici ori are mustrarii de constiinta ori s-a gandit ca la capetele lor de ” bibilici”, nu vor realiza ca prin aceasta firma se vor spala doar bani.Nu va ganditi ca petrovici este destepaciunea intruchipata, este un ratat si un frustrat, drept dovada „afacerea” a murit in scutece , dupa ce a mai inselat niste oameni care muncesc cinstit. Si pentru ca vin sarbatoriile va urez „
    SA ARDETI IN FLACARILE IADULUI SI PE PAMANT SI LA DIAVOL IN CAZANUL CU SMOALA, TICALOSILOR.” ASTA, SA VA ADUCA NASTEREA DOMNULUI!

    1. doresc acelasi lucru si din partea mea,ca mama,pentru tineretea luata la 30 ani ,inainte de casatorie.PRINCIPALUL-BURUIANA a ajuns sa fie fugarit de toti pe care i-a bagat la 3 m,dar doresc sa nu mor pana viata celor ucisi de aceste BESTII CRIMINALE,nu v-a fi platita de DUMNEZEU.Sa nu uitam ca printre acestea intra si organele de ancheta,care ne-au facut durerea si mai grea.

Comentariile sunt închise.