Mihai Iacob, alias ”Viermele”

MIHAI IACOB, zis HYMALAYA, zis PETROLISTUL, zis VIERMELE (răspunde și la numele de PISI) (fragment foto: Facebook, pagina finului său Mihai Belu)
MIHAI IACOB, zis HYMALAYA, zis PETROLISTUL, zis VIERMELE (răspunde și la numele de PISI)
(fragment foto: Facebook, pagina oficială a finului său, Mihai Belu)

Mihai Iacob e un individ care nu lucrează, oficial, nicăieri. Nu la vedere. Adică nu descoperit. Oficial îl intreține nevastă-sa și, neoficial, partidul. Sau Ministerul Administrației și Internelor. Dac-o întrebi pe nevastă-sa cu ce se ocupă, îți spune că e milițian. Dar nu spune gradul. Dacă-l întrebi pe el, îți sugerează că e cine știe ce ofițer la doi si-un sfert…

Ca să fii ofițer însă, trebuie să fi citit măcar o carte la viața ta. Or Iacob nu cred că a citit altceva decât cărțile de joc. Și, desigur, Codul Penal, pentru că are un trecut dependent de această complexă lucrare cu multe cuvinte și chiar numere.

Lui îi plac filmele cu chinezi care se taie intre ei cu săbii, seriale de doi bani care nu-i forțează neuronii. Câți o avea. Are în schimb o mașină atât de scumpă, dacă ne-am lua după nevastă-sa, că face aproape cât un Ferrari la mâna a doua: 175.000 de euro. Un Mercedes nu stiu ce classe chiar dacă omul nu lucrează, oficial, nicăieri…

L-am însoțit într-o zi pînă la Vaslui, pentru o mizerie de ancheta la comandă despre conflictul dintre primarul din Negrești Ioan Cozma și adversarii lor politici și vreme de cateva ore de mers cu 50 km/h (Iacob are un cult pentru legea circulației pe drumurile publice, nu știu însă dacă are și permis de circulație) mi-a spus povești despre cine-ar putea fi el. După mintea mea, dacă nu e un escroc ordinar, atunci e 007 de la 0962. Dar, din păcate, mă tem că nu e 007.

Ce știu sigur e că individul e soțul Mirelei Iacob, patroana de la Curentul, o gazetă de șantaj ca toate gazetele de șantaj din România. O mizerie de ziar, în esența lui, care mi-a mâncat doi ani din viață și mi-a produs un stres echivalent cu patru ani de ocnă. Pentru asta, dar și pentru țeapa pe care mi-a tras-o, o să mă ocup de el cu multă atenție în contul banilor pe care mi-i datorează, dar și în contul rușinii de a fi fost tras pe sfoară de un neica nimeni, publicând materiale de care acum mi-e jenă pentru că derbedeii, profitând de buna mea credință, mi-au plasat documente otrăvite…

Deși nu are nicio funcție oficială la ziarul Curentul, el e șeful acolo. Mahărul. Patronul din umbră. Mogulașul. Dacă ai curajul să-l întrebi ce mama dracului caută el, un neica nimeni, în redacția Curentul, te execută.

Sigur, întâi se înroșește la față, șocat de inconștiența sinucigașă de care dai dovadă, apoi roșeața se muta instantaneu la mijlocul nasului călcat parcă de tractorul ucrainenilor pe care se zice că i-a escrocat în urmă cu peste un deceniu, în afacerea Biciclete, se lasă nervos pe spate ca să te privească de jos în sus și te întreabă iritat, foindu-se pe scaun, ca și când tocmai a descoperit că îl strâng chiloții: ”Ești șmecher?…Zi, bă!, ești șmecher îîî?”…

Cred că dintre toate poreclele care i s-au lipit pe frunte în mediile ”intelectuale” ce dau de furcă poliției (Himalaia, Petrolistul, Viermele),  cea mai potrivită e ultima. ”Viermele”.

Viermele e peste tot pe unde pute ceva, dar nu lasă urme vizibile. Nu-l bănuiești că el e cauza putorii din aer. Trebuie să fii inspirat și dotat cu o lupă cu indice optic imens ca să descoperi dâra de muci pe care o lasă pe unde trece.

Cam așa îl văd eu pe Mihai Iacob, altfel un domn în costum, cu Mercedes scump și nevastă mai tânără cu câteva cincinale, dar cu un caracter mai subțire decât al unei pițipoance de Ferentari deși are reședință la Nisa, pe Coasta de Azur.

Nici nu-l pot vedea altfel pe Iacob, după ce vreme de doi ani i-am fost sclav, sau am fost tratat ca un sclav, totuna e!, și am fost obligat să-i simt putoarea, s-o accept și s-o contabilizez pe câteva harduri.

Mihai Iacob m-a țepuit, deci sunt puțin subiectiv. În plus, derbedeul mi-a confiscat computerul de pe biroul din redacție, computer primit sub semnătură de la conducerea ziarului, fără să-mi mai dea posibilitatea să-mi recuperez datele personale…”Viermele” mi-a spurcat astfel intimitatea, sperând să găsească ceva compromițător despre mine, dar cu excepția scenelor de ”amor” cu nevastă-sa, nu cred că va găsi altceva. Oricum, să faci ”amor” cu nevasta unui ”vierme”, cum am făcut eu vreme de doi ani, e o dovadă de zoofilie patologică  la care m-am dedat cu un masochism liber consimțit.

Poate că Iacob a făcut bine că m-a ”executat” deoarece, din lipsă de preocupare și mirându-mă ca prostul de jigodismul viermelui cârn cu Mercedes de 175.000 de euro, am privit cu mai multă atenție la dâra băloasă pe care a lăsat-o el prin redacția Curentul și am descoperit ceva extrem de interesant în toată băloșenia familiei lui.

Am descoperit, printre altele, cum a reușit el, un limbric din dealurile Moldovei, cam de pe unde și-au lăsat oasele racheții care l-au supărat pe Vîntu, să obțină de la Emil Boc bani din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția guvernului, pentru a acoperi o gaură pe care o făcuse protejatul lui în bugetul unui oraș, ca să scape de amenințările penale ale Elenei Udrea, cea care avea să devină astfel adversara de moarte a familiei. Cel care l-a ajutat să facă mânăria penală, Murgeanu, de fapt omul care a trădat-o din interior pe Udrea, e candidatul personal al viermelui, la el acasă, adică la mama dracului, pentru un loc la deputăție.

Am înțeles astfel și care a fost miza atacului mediatic comandat de Iacob asupra unui procuror DIICOT, vinovat pentru că a observat înaintea mea, hoția acoperită politic, via Traian Igaș, iar apoi via Emil Boc.

Am început să înțeleg astfel sensul campaniilor de presă pe care le-a comandat ”Viermele”, adică esența ”vasluielii” pe care am fost obligat s-o practic, pentru un salariu, doi ani de zile. Este chiar ”vulnerabilitatea” mult hulită de nevasta viermelui, din Strategia de Apărare, care se mulează perfect pe campaniile duse de Curentul, adică fragmentul acela controversat atacat de chirieacii care folosesc presa și jurnaliștii exclusiv pentru interese politico-financiare (”fenomenul campaniilor de presă la comandă, cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspandirea de informații false despre activitatea acestora; presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului„)

De data asta, pentru că s-ar putea ca DIICOT-ul să fie la fel de receptiv ca in decembrie 2011, voi ”vaslui” (cu accent pe i, e verbul inventat de mine,”a vaslui) gratis.

Dan Badea

Parolat: CENZURĂ: Mihai și Mirela Iacob, cârnățarii lui Vasile Blaga de la Curentul, mi-au confiscat…pixul

Acest conținut este protejat prin parolă. Pentru a-l vizualiza vă rugăm să introduceți parola mai jos:

Monica Macovei: USL, condusa dintr-o celula de la Jilava

 – preluare de pe blogul europarlamentarului Monica Macovei –

Un mafiot cu numărul de înmatriculare N0049/2012
Un mafiot cu numărul de înmatriculare N0049/2012

Din celula de la Jilava, detinutul N0049 Nastase Adrian si-a reluat rolul de lider PSD, partid din care nu a fost exclus, si mai incearca o pacaleala: vrea sa ii faca pe romani sa uite ca este condamnat, ca se afla la inchisoare.

Asistam la o strategie de reabilitare publica si repozitionare politica a detinutului N0049 Nastase Adrian, pusa la cale de USL. Detinutul Nastase este mai prezent in viata publica decat era pana la condamnarea de 2 ani inchisoare cu executare. Pana atunci, inculpatul Nastase era in atentia presei doar prin declaratiile facute de pe scarile de la DNA sau ale instantelor. Acum, publica pe blog si la ziarul inculpatului Voiculescu ca si cum s-ar afla in biroul din Zambaccian.

Detinutul N0049 Nastase il sfatuieste pe Ponta, pupilul lui, cum sa reactioneze politic si sa distruga statul de drept si cum sa asculte de Iliescu, mentorul lui.

USL isi duce campania electorala cu indicatii pretioase de la detinutul Nastase, de parca ar fi vorba de “un grup infractional organizat”, cum singuri s-au autodefinit reprezentantii USL. Adrian Nastase, precum Sile Camataru, acuzat ca isi dirija afacerile din inchisoare, isi conduce si el colegii din celula de la Jilava.

Bucuresti, 24 noiembrie 2012 – Declaratie politica

Material aparut pe blogul europarlamentarului Monica Macovei

Dragoș Diaconescu – ”Argus”, comandantul lui Dan Voiculescu – ”Crescent”, a fost arestat

Deși cârnățarii lui Vasile Blaga de la Curentul, furioși că mi-am permis să-i iau apărarea lui Traian Băsescu într-un moment în care ei primiseră alte porunci de la stăpân, au decretat că sunt ”omul Elenei Udrea” și mi-au confiscat încă din 1 octombrie a.c. ”pixul” meu de ”slugoi băsist” voluntar (adică laptopul de serviciu), nu ma pot abține să nu fac, aici, o observație referitoare la unul dintre cei implicați în scandalul provocat de fraudele bancare descoperite recent de DIICOT.
Fostul colonel Dragos Florian Diaconescu (stanga)
Fostul colonel Dragos Florian Diaconescu (stanga)
Este vorba despre fostul șef al Oficiului Argus, colonelul – pe atunci – Dragoș Diaconescu, despre care citesc, pe un site anti-romanesc condus de autorul celebrului eseu politico-filosofic ”Nutzi – spaima putzii”, că ar fi prietenul lui Traian Băsescu.

Desigur, nu se oferă niciun argument (serios) în acest sens, deși Nistorescu are acum în subordine cel puțin un fost general de securitate, care l-ar fi putut lămuri despre relațiile lui Diaconescu.

Personal nu știu dacă între Președinte și securistul Dragoș Diaconescu este vreo relație de prietenie. Știu însă cu certitudine (pentru că pot proba) că între turnătorul ordinar al Securității, Dan Voiculescu și Dragoș Diaconescu a fost o relație de subordonare, cel puțin formală. Astfel, securistul Dan Voiculescu a avut vreme de 8 ani, în perioada 1982-1990, cartea de muncă la unitatea condusă de colonelul – pe atunci – Dragoș Florian Diaconescu.

Iată urmele lăsate de saliva „varanului” pe vipușca lui Diaconescu:

Carte de muncă Dan Voiculescu
Carte de muncă Dan Voiculescu

 

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Așadar, între 1 martie 1982 și 1 august 1984, Felix a fost încadrat de Argus, pe perioadă determinată, ca Director (la Crescent-Grecia), ulterior fiind avansat la funcția de Director General (Crescent-Cipru).
Cum comandantul Oficiului Argus era Dragoș Diaconescu, iar Dan Voiculescu era încadrat acolo, rezultă că Diaconescu era fericitul comandant al lui Felix. Dacă este adevărat că Dragoș Diaconescu a fost ofițer DIE/CIE și dacă generalul Constantin Rotaru (fostul comandant al ”unității” INTACT SA în perioada 1994-1998 si, apoi, prim-adjunct al șefului SIE – 1999-2000) n-a dat iama prin arhiva Serviciului de Informații Externe, ar trebui să se găsească pe undeva un dosar despre activitatea cazonă a lui Felix. Personal, mi-e greu să admit că Voiculescu a fost doar un simplu turnător ordinar al fostei Securități.

voiculescu

Pe de altă parte, Dan Voiculescu, care avea să nege pană zilele trecute că a fost un turnător ordinar al Securității, s-a dovedit a fi, decenii mai încolo, un individ care a pornit de la a-și vinde neamurile pentru ”o pâine” – cum se plângea el – și a ajuns la o avere pe  care dacă ar transforma-o în pâini ar hrăni toată populația României, vreme îndelungată. N-o transformă însă, pe toată, în pâini, dar cand aud zgomotele scoase pe gură de tonomatele acestuia, adunate în studiourile Antena 3, mă gândesc  că o mică parte din avere a transformat-o în monezi pe care le lasă să cadă, cadențat, la intrarea și la ieșirea din emisiuni, în țestele lor. Zgomotele scoase pe gură de tonomate sunt, de fapt, sunete care se aud când moneda izbeste pereții țestei de os. Și se aud aceleași sunete, pentru că efectul de țeastă golită e același la toți.

Că Oficiul Argus era o unitate acoperită a fostei Securități, plasată formal sub aripa fostei Camere de Comerț și Industrie a RSR, nu mai este un secret pentru nimeni. ”Argus” a avut, de altfel, rolul său bine definit atât în cadrul supravegherii informativ operative a firmelor străine din România, cât și în cadrul mașinăriei de făcut bani a regimului Ceaușescu.Condus multa vreme de colonelul Dragoș Diaconescu (cunoscut din celebra afacere LUCONA), Oficiul Argus nu era altceva decât o pepiniera de cadre pentru reprezentanțele deschise în România de către diverse firme străine. Orice societate care își deschidea o reprezentanță în București și avea obligatoriu nevoie de mână de lucru autohtonă, gasea intelegere la baietii lui Dragos Diaconescu. Oficial, ARGUS asigura cu personal tocmai aceste reprezentanțe. Neoficial, firma era, ca si ICE DUNAREA, înțesată cu ofițeri acoperiți ai DIE, care coordonau, la rândul lor, fără excepție, activitatea informativă a cadrelor acoperite sau a agenturii plasate la întreprinderile și reprezentanțele firmelor străine din România. Este de la sine înțeles că un director general, cum era securistul Voiculescu, angajat intr-o instituție cu un asemenea „obiect de activitate”, nu putea sa aiba doar relații „banale” cu viesparul. Practic, era imposibil ca Securitatea pe care o știm să promoveze relații de tip „banal” la un asemenea nivel. Tehnic vorbind, „Argus” era o instituție de acoperire a UM 0650 (contraspionaj economic al DSS), dupa ce inițial fusese controlată de Direcția a III-a a aceluiași DSS. Unitatea (independentă) 0650 avea în răspundere Ministerul Comertului Exterior (MCCEI) si deci toate intreprinderile cu acest profil. „Argus”, ca unitate în care lucrau ofițeri de la „0650”, a avut ca obiectiv, dincolo de plasarea de cadre în afacerile occidentalilor atrași la București, și obținerea de comisioane confidențiale pentru pusculița Securității, așa-zisul aport valutar special (AVS). Era, de aceea, aflata indirect sub controlul șefului AVS din DIE, omul responsabil cu fondurile secrete ale Securitații. De amintit aici ca ultimii doi șefi ai compartimentului AVS din DIE (UM 0107 AVS) au fost, în ordine, coloneii Octavian Stelian Ioan Andronic si Constantin Anghelache, informații prezentate deja în cartea mea, ”Averea președintelui”.

Nu știu cât de implicat este Dragoș Diaconescu în fraudele bancare, instrumentate de DIICOT, ce se ridică la zeci de milioane de euro, dar m-a frapat o informație apărută în lucrarea ”Afacerea Lucona” scrisă de austriacul Hans Pretterebner si apărută la Editura „Knaur” din München: Dragoș Diaconescu era cunoscut în fosta Securitate sub porecla de ”FABRICA DE DOCUMENTE”. Iată fragmentul din cartea austriacului ” (…)În afacerea Lucona, însa, nu este vorba despre evitarea sistemelor fiscale occidentale. Pentru a-și asigura apararea, Proksch a acceptat, în schimbul unei importante sume, ideea „fabricii de uraniu”, avansată de Argus si de acest Dragos Diaconescu, personaj cunoscut in comertul exterior romanesc drept „fabrica de documente„”. 

El a reușit, după 1990, să se implice în numeroase afaceri. Iată, în premieră o schemă relațională a câtorva dintre afacerile lui Dragoș Diaconescu.
img007 1

Cum rețeaua din care a făcut parte Dragoș Diaconescu și care a fost destructurată recent de DIICOT, cu sprijinul SRI și al DGIPI, a reușit să înșele vigilența funcționarilor bancari folosind documente falsificate, este cu atât mai clar că ”fabrica de documente” de pe vremuri, adică fostul comandant al lui Dan Voiculescu, a avut un rol esențial în această afacere.

O fi avut și în cea care a stat la baza averii subordonatului său de pe vremuri, Dan Voiculescu? Adică în afacerea ”Crescent”?

Nu știm. Sau știm?!…

Dan Badea