Lilian Zamfiroiu, fostul Redactor Șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ, amicul lui Țîrlea și Ani Matei – foști șei ai UASCR – va fi propus ca președinte al ICR

Rotirea Cadrelor și Restaurația – necesitatea înțeleasă și impusă de șmecherașii de Dâmbovița, Moscova și Budapesta

O stire AGERPRES m-a bulversat, practic, obligându-mă să reacționez imediat cum am citit-o.

Georgică Severin, fost ziarist prahovean și traseist politic, o panaramă ajunsă în Parlamentul României la fel ca majoritatea USL, a anunțat că propunerea USL, o încrucișare între partidul kgb-istului Ion Ilici Iliescu (PSD), al turnătorului dovedit al Securității, Dan Voiculescu (PC) și al subordonatului său, repetentul Crin Antonescu (PNL), este Lilian Zamfiroiu, ”diplomat de carieră” și, de șapte ani, adjunctul ambasadorului român la UNESCO!

Știind cine-i Lilian Zamfiroiu, am încremenit.

Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei Universitatea Comuinistă în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa marele diplomat de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii  care ne-au sufocat! Omolșogul său, de la Convingeri Comuniste era unul Dan Deliu, securist.
Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa ”marele diplomat” de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii care ne-au sufocat! Omologul său, de la Convingeri Comuniste, era unul Paul Nancă – convertit ulterior la muzica și secondat de un securist, Dan Deliu.
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român

La jumătatea anilor 80 (84-87), Lilian Zamfiroiu a fost REDACTOR ȘEF al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ. Era cel care aplica politica UASCR în presa universitară a Capitalei. Avea, adică, linie directă cu Marius Eduard Țîrlea (ginerele unuia dintre frații Ceaușescu, divortat apoi, după revoluție, cel care, ulterior, avea să devină partenerul lui Virgil Măgureanu în afacerea Columna Bank – marea țeapă de milioane de dolari a anilor 90) și cu celebra CLĂTICI, cenzorul-șef al revistelor studențești.

Revistele studențești (Universitatea Comunistă, Convingeri Comuniste și Viața Studențească) urmau linia politică a UTC, prin intermediul prelungirii sale din lumea studențească, UASCR (Uniunea Studenților Comuniști din România), adică rezerva de cadre a UTC care, la rândul său era rezerva de cadre a PCR.

Ce a anunțat, așadar, traseistul Georgică Severin?

„Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de şapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de faţă preşedintele ICR. Este propunerea USL ce va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul şi îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînţeles dacă va trece de audieri” – a spus Georgică Severin

iar apoi

„De data aceasta, având în vedere şi ce s-a întâmplat în legătură cu ultimii doi preşedinţi, ne-am gândit să o luăm invers. Nu am căutat în primul rând un om, ci ne-am gândit la fişa postului, la ceea ce aşteaptă ţara de la ICR, la rolul acestei instituţii şi la îmbunătăţirea cadrului de colaborare cu toţi reprezentanţii semnificativi ai culturii române şi, totodată, îmbunătăţirea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe. Pornind de la aceste idei, am încercat să gândim un portret robot de preşedinte şi primul rând ceea ce ni s-a părut necesar a fost ca el să nu fie implicat direct în această zonă culturală, în sensul de a putea fi acuzat de vreun partizanat. Ne-a interesat să fie un om cu foarte bune contacte externe, în special pe zona culturală, un om care cunoaşte această zonă. În al treilea rând, ne-a interesat foarte mult să fie un om care colaborează, lucrează cu MAE tocmai pentru a putea elimina asperităţile care s-au demonstrat clar în timpul ultimei conduceri a ICR„, a explicat preşedintele Comisiei pentru cultură şi media de la Senat – se afirmă în știrea AGERPRES

Se pare că un ”colaborator” pe Externe mai bun decât Lilian al nostru, nu e altul! Așa rezultă din ce spune Severin!

Așadar, Lilian, a devenit mare diplomat! Măi să fie!

Iată și ce parcurs (oficial) interesant a avut el:

șef de ziar  comunist

cadru didactic

inspector scolar

Ministerul Apărării Naționale (Relații Publice, 4 animăi să fie!) –

MAE (secretar 1 – cum o fi ajuns direct secretar 1, doar ministrul afacerilor externe din anul 2001, adică Mircea Geoană, știe!) –

coordonator al Arhivelor Diplomatice ale MAE (HOPA!!!!) – motiv suficient de bun pentru a pune cap la cap niște documente secrete până atunci, ce vizau relația România-Italia și de a-și da doctoratul pe acest subiect (”Relații diplomatice româno-italiene, 1919-1940!” – ca să vezi cultură!)-

și, în fine, este numit adjunctul ambasadorului român la UNESCO!!!

Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făcătoare de doctorat pentru autor!
Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făuritoare de doctorat pentru autor!

Iată-l acum pe Lilian, cu mari găuri în CV-ul oficial, pentru că el a fost și ziarist mai multă vreme la un ziar din Râmnicu Vâlcea (Curierul de Vîlcea), MARE DIPLOMAT de carieră, chipurile (care carieră Lilian?), gata să preia ICR-ul.

Sigur, după opinia mea (mutarea lui pentru 4 ani la MApN și apoi plasarea strategică ca secretar 1 și, HOP în arhivele MAE) el este mult mai dubios chiar și decât domnul acela din Cluj, i-am uitat numele, care a distrus învățământul românesc, care a tras tunuri după tunuri la Cluj, rectorul lui pește, politruc de prima mână în jocul de poker al lui Crin Antonescu și Dan Voiculescu. Marga. Andrei Marga, fost ministru la Educație, Externe, fost președinte la ICR, fost turnător la Securitate. Un om de o calitate morală execrabilă, care și-a pus nepoata secretar general la ICR, după ce o avusese consilieră la MAE. Nu mai vorbim aici de nevastă-sa și funcțiile ei la Universitatea Babeș- Bolyai pe care a tot condus-o ca rector vreme de 15 ani! Aaa, să nu uit: Marga a fost și el, în perioada studenției, omologul din Cluj a lui Țîrlea de la UASCR, adică șeful Uniunii Studenților Comuniști din Cluj. Asta ca să nu mai existe îndoieli cu privire la cine conduce azi România: comuniști și foști securiști care, încurajați de șarpele cu ochelari, Virgil Măgureanu, au preluat puterea economică a țării.

Că e vorba despre RESTAURAȚIE se poate observa și plecând, vorba lui Georgică Severin, pe vrej în sus. Dacă Lilian Zamfiroiu a fost adjunctul ambasadorului UNESCO vreme de 7 ani, cine credeți că a fost Secretarul General???

Un alt comunist de soi din linia a II-a, bine ascuns de ochii presei românești, celebrul activist UASCR, ANI MATEI, ultimul dintre șefii UASCR, politruc comunist veritabil, demn urmaș al lui Țîrlea cel preluat de Măgureanu pentru afacerile private. Culmea, politrucul Ani MATEI, un bun prieten al lui Lilian Zamfiroiu, a fost numit la UNESCO de către guvernul PSD-PD-L, pe 1 aprilie 2009.

ani Matei
Politrucul comunist ANI MATEI
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei - secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei – secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!

Cine este, de fapt, Ani Matei, ajuns la UNESCO, alături de Lilian Zamfiroiu, primul, șef, al doilea, subaltern pe vremuri!

Ani Matei a fost titularizat pe postul de director general al Directiei de invatamint superior din Ministerul Educatiei. Cine este Ani Matei? Ultima pozitie ocupata este aceea de prorector al Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA). A candidat la inceputul anului 2005 pentru functia de rector, ca reprezentant al „vechii garzi” din SNSPA, apropiata de Vasile Secares („eternul” rector de pina atunci, cu mai multe mandate). A pierdut in favoarea Mihaelei Vlasceanu, multumindu-se cu pozitia de prorector. Inainte a predat la Facultatea de Administratie Publica, al carei actual decan este sotia sa, Lucica Matei, si a fost director adjunct al Institutului National de Administratie, pe vremea guvernului Adrian Nastase, perioada in care INA a trecut printr-un mare scandal financiar. Vorbim, asadar, despre un personal bine conectat si cu o cariera publica de succes.Cei cu memorie mai lunga stiu insa si alte lucruri despre Ani Matei. Acesta a fost membru al secretariatului CC al Uniunii Tineretului Comunist si presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania in perioada neagra a ceausismului 1985-1989. I-a prins ca prim-secretari ai UTC pe Nicu Ceausescu (1983-1987) si Ioan Toma (1987-1989)” scria în urmă cu cinci ani Adrian Cioflâncă, actual membru al Colegiul CNSAS

și tot el, mai încolo,

”Dupa ce a activat in comitetul municipal PCR din Bucuresti, Ani Matei a fost propulsat la mijlocul anilor ’80 in fruntea UASCR si in Secretariatul UTC, condus pe atunci de „delfinul” Nicu Ceausescu, virtualul mostenitor al conducerii PCR. Pentru a accede in grupul restrins de la virful UTC, in Politburo-ul Uniunii, era nevoie de relatii bune cu Nicu Ceausescu si de conformism politic fara rest, „calitati” pe care, de buna seama, Ani Matei le-a demonstrat. Stau dovada stenogramele sedintelor Secretariatului UTC, aflate in fondul UTC de la ANIC. Din pacate, documentele Uniunii de dupa 1982 nu sint prelucrate arhivistic si nu pot fi inca studiate sistematic. Dar cele pe care le-am consultat sint suficiente pentru a-l arata pe Ani Matei implicat sistematic si activ in cultul personalitatii lui Ceausescu. In sedinte, Ani Matei furnizeaza mii de studenti pentru manifestatii dedicate lui Ceausescu si recomanda sa fie urmarite „orientarile si indicatiile transmite de tovarasul Nicolae Ceausescu”. In acea vreme, rolul UTC si UASCR fusese redus la functia ancilara de pirghii organizatorice in angrenajul monstruos al cultului personalitatii si de instrumente de control social. Organizatiile de tineret erau parte din complicatul aparat conceput de PCR pentru indoctrinarea si controlarea intregii populatii, precum si pentru umilirea acesteia prin implicarea in cultul personalitatii. Ani Matei s-a numarat printre cei care s-au aflat la virful acestui sistem si ar trebui sa poarte responsabilitatea pentru aceasta.Or, din ceea ce vedem dupa 1989, Ani Matei a facut fata fara probleme schimbarii de regim, convertindu-se cu succes si urmind nestingherit o cariera publica. Asemeni foarte multor fosti activisti, a trecut printr-un proces de „academizare” – despre care vorbeste Mihai Dinu Gheorghiu in cartea sa recenta, „Intelectualii in cimpul puterii” – si reconversie profesionala si politica, raminind in prim planul vietii publice si ocupind pozitii importante in noul aranjament post-decembrist. Faptul ca Ani Matei si sotia sa au activat in SNSPA este cit se poate de semnificativ, aceasta universitate fiind, asa cum se stie, mostenitoare a Academiei „Stefan Gheorghiu”.” – mai scria isoricul și actualul membru al CNSAS, Adrian Cioflâncă.

Așadar, iată unde sunt băieții: RĂSFIRAȚI PRIN LUME, la comanda ”Mai Răsfirați, Băieți, Mai Răsfirați!” – de care-mi amintesc de pe vremea în care eram ziarist la EXPRES și aveam chiar o rubrică purtând acest titlu.

Iată-i că s-au răsfirat!

Din păcate însă, răspund din nou la comenzi și revin, unul câte unul, LA UNITATE, de prin cotloanele în care ”s-au răsfirat” atâta amar de vreme!

Biată Românie, amărât popor care votezi ca prostul satului în proporție de peste 70%, meriți să fii condus de de cei mai mari hoți de pe Dâmbovița!

 

Așa s-a ajuns ca, la vârf, să fie promovată non-valoarea, hoția, impostura, plagiatul, corupția și prostia.

Milioane de români adevărați au murit pentru țara asta, mulți mor în continuare pe fronturi deschise sau nevăzute, în timp ce o mână de șmecheri, mereu aceeași, se rotește la putere, în aceleași cercuri concentrice, PRECUM PĂSĂRILE DE PRADĂ, în deșert, deasupra unui rătăcit ce va fi curând doborât de sete!

Este ROTIREA CADRELOR.

Iată de ce Institutul Cultural Român nu poate fi condus de un intelectual recunoscut pentru valoarea sa intrinsecă. Un intelectual care să impună respect doar prin simpla rostire a numelui său. Să impună respect și valoare, promovând România adevărată, cea care refuză, din neștiință, să-și scoată grumazul de sub cizma șmecherașilor de Dîmbovița, încurajați și sprijiniți de șmecherașii de Budapesta și de șmecherașii de Moscova…

Succes Lilian Zamfiroiu! ”Patria”, ce-0i fi înțelegând tu prin asta!?, îți va fi recunoscătoare!…

Dan Badea

2 comentarii la „Lilian Zamfiroiu, fostul Redactor Șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ, amicul lui Țîrlea și Ani Matei – foști șei ai UASCR – va fi propus ca președinte al ICR”

  1. Hai sa fim seriosi si sa o dam pe bune. Dreapta si stanga sunt povesti
    pentru amagirea votantilor. In spatele jocului democratic sta fata hidoasa
    a securitatii. Schimbarea de nume nu schima realitatea. Ziaristii care intra
    in aceasta mascarada din naivitate sau de frica nu vor schimba lucrurile.
    Vrei o dovada…./.
    S.O.S !
    DEPARTAMENTUL DE INVESTIGATII DAN VOICULESCU
    A PUS MANA DOSARUL CRIMINAL PONTA. SANTAJUL LA ADRESA
    PRIMULUI MINISTRU AL ROMANIEI PUNE DEMOCRATIA IN PERICOL !
    Autoritatiile americane ne intreaba cum reactioneaza autoritatiile romanesti
    la filmul ” iN GAURA LUPILOR ”
    https://vimeo.com/68411388
    ‘The Wolves are agents of “Ceausescu securitate” who attacked one American film journalist in the middle of New York City at a corner of The United Nations. We are not in ’89, but in June 2013 in front of Romanian Consulate. ‘
    Filmul relateaza numai o parte din caz. Documentul vizual are 55 de minute.
    Partea cea mai grava….atacul unor bestii la adresa unui jurnalist american si
    bruscarea unui jurnalist japonez au fost remise politiei metropolitane si serviciului
    de investigatii american FBI.
    Acest atac a fost cordonat de un ministru al Guvernului Roman pe nume Cristian
    David aflat in vizita la New York.
    La intrebarea autoritatilor raspunsul este negativ. La toate memoriile mele si a sotiei mele adresate tuturor institutilor statului nu am primit vreun raspuns ,sau
    macar confirmarea primirii.
    Explicatia a venit din partea unui coleg de presa pe care l-am intalnit ieri seara
    la Clubul Presei Straine din New York ziaristul Von Karl-Peter Schwarz dela “Frankfurter Allgemeine Zeitung”. Acesta ancheteaza de mult timp crima comisa
    de primul ministru al Romaniei. ‘ Departamenul de investigatii ” al grupului Intact
    o agentie de spionaj in toata regula ,a intrat in posesia dosarului criminal……
    Obiectul acestuia este ucidera procurorului Cristian Panait . Inculpat: Ponta Viorel Victor”.
 Peter mi-a spus : Voiculescu a-i are la mina pe toti. Iata deca nu primesti si
    nu vei primii in viitor vreun raspuns.
    VA URMA
    URMARITI ROBERT HORVATH DEVA BLOG

Comentariile sunt închise.