Averea lui Sorin Frunzăverde

Sorin Frunzaverde, actualul ministru al apararii, s-a remarcat indeosebi in politica, dupa 1990, si mai putin in afaceri, desi, de-a lungul ultimilor ani, a fost, mai degraba, o solutie de compromis pentru partidul care l-a promovat, un inlocuitor in momente de criza. Cu toate acestea, ambitiile lui politice sunt mari.

In 2005, cu ocazia alegerilor pentru un nou lider al PD, Sorin Frunzaverde s-a numarat printre cei care si-ar fi dorit sa preia fotoliul de presedinte ramas vacant dupa plecarea lui Traian Basescu.

Carte de vizita

Sorin Frunzaverde s-a nascut in Bocsa, judetul Caras-Severin, la data de 26 aprilie 1960. Este casatorit cu Doina Frunzaverde si are un copil. Studiile gimnaziale le-a urmat in Bocsa si Resita. In 1979, a absolvit liceul de matematica-fizica din Resita, iar in 1985 Facultatea de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti.

Si-a profesat meseria, ca inginer metalurg, vreme de cinci ani in Combinatul Siderurgic Resita, unde a detinut, succesiv, functiile de sef atelier (1985-1988) si sef serviciu CTC-Laboratoare (1988-1990). In perioada 1991-1996, Sorin Frunzaverde a fost desemnat presedinte si director general al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, functii detinute in paralel cu aceea de consilier judetean (din partea PD) si de secretar al Comisiei de buget-finante.

Metalurgistul Frunzaverde se pricepea, evident, si la finante, chiar daca nu avea studiile corespunzatoare. Ulterior, ca orice politician ambitios, el s-a acoperit de diplome, atatea cate avea nevoie pentru a-si justifica functiile detinute. Astfel, in anul 2000 a devenit doctor in stiinte economice la Universitatea de Vest din Timisoara, iar in 2004 doctor in stiinte militare la Universitatea Nationala de Aparare din Bucuresti. – In perioada 1996-1997, Frunzaverde a fost presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, functie pe care a parasit-o pentru a ocupa, vreme de doua luni, fotoliul de ministru al mediului, apelor si padurilor in guvernul Victor Ciorbea (decembrie 1997 – februarie 1998).

Din aprilie 1998, pentru o perioada de opt luni, a fost numit ministru al turismului, in guvernul Radu Vasile. Ulterior, dupa ce ministerul i-a fost desfiintat, metalurgistul Sorin Frunzaverde este numit presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, post pe care-l ocupa pana in anul 2000. – In martie 2000, politicianul Frunzaverde devine ministru al apararii nationale, in guvernul Isarescu, functie pe care o detine pana in luna decembrie a aceluiasi an.

Dupa ce Partidul Democrat a intrat in opozitie, Frunzaverde intra si el in Camera Deputatilor, unde se ocupa de politica sau de afaceri, dupa nevoi, in calitate de deputat ales pe listele judetului Caras-Severin. Aici detine functia de secretar al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala. In iunie 2004, este ales presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si devine, astfel, seful judetului. In octombrie 2006, Sorin Frunzaverde este desemnat de Partidul Democrat in functia de ministru al apararii nationale, post ocupat pana atunci de un alt inginer, Teodor Atanasiu.

Toate functiile detinute de Sorin Frunzaverde, dupa 1991, au la baza doua calitati fundamentale ale acestuia, ambele la fel de importante pentru ocuparea unor fotolii inalte: politica si masoneria.

Cum se stie deja, pe langa calitatea de membru al PD, inca de la infiintare si, din 2001, vicepresedinte al acestui partid, Sorin Frunzaverde este si mason declarat.

In afaceri, familia Frunzaverde a fost departe de a excela. Din cele cinci firme la care sotii Frunzaverde au detinut participatii astazi doar doua mai functioneaza. Gurile rele spun ca actualul ministru al apararii s-ar bucura de increderea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, lucru care nu inlatura insa asocierea numelui sau cu acela al „tatalui contrabandistilor“ din Caras-Severin, Omer Radovancovici, aflat astazi in arest.

In paralel cu activitatea politica, Frunzaverde a intrat si in afaceri, alaturi de sotia sa. Prin intermediul unei fundatii, s-a implicat in media, dar si in proiecte de dezvoltare regionala. De asemenea, in timp ce era deputat, desfasura si activitati didactice, fiind cadru didactic asociat la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Resita, institutie la care sotia sa, Doina Frunzaverde, este conferentiar universitar si prorector.

Fundatia Radio Caras-Severin, al carei presedinte este Sorin Frunzaverde, dupa cum rezulta din Registrul National al Fundatiilor de la Ministerul Justitiei (actualul ministru al apararii a omis, in ultima declaratie de interese, sa consemneze acest aspect), are ca scop realizarea de „emisiuni radio pe linia informarii corecte a auditorului cu elemente corecte din activitatea sociopolitica, comerciala si culturala“. Frunzaverde figureaza si ca presedinte al Asociatiei „Pro Tehnica“, infiintata in decembrie 1997 in Caras-Severin, cu scopul declarat de a „promova imaginea inginerului in societate“.


Dupa anul 2000, Sorin Frunzaverde a revenit in fruntea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Caras-Severin, unde, o perioada, a detinut functia de presedinte (functie pe care o avusese si in anii 1991-1996).

Ca om de afaceri, actualul ministru al apararii a infiintat firmele Restar International SRL (alaturi de sotia sa), Restruc Auto SA (alaturi de sotie si de alti patru asociati) si Trucktec Romania SA. In plus, Doina Frunzaverde a mai infiintat firma Telestar SRL si a detinut actiuni la Nabla SRL din Caras-Severin. Dintre toate aceste societati, astazi mai sunt in functiune doar Restar International si Telestar, celelalte fiind radiate sau dizolvate.

Frunzaverde, baronul nervos din Caras-Severin

Numit deja baron local, de unii confrati, Sorin Frunzaverde conduce filiala Partidului Democrat din Caras-Severin inca de la infiintare si, din 2001, este vicepresedinte al Biroului Permanent National al PD. El a fost acuzat in mai multe randuri de atitudine dictatoriala in organizatia pe care o conduce, fapt care a provocat o serie de demisii din partid. Pe parcursul carierei de politician, Frunzaverde a avut si puncte de vedere contrare cu cele ale liderilor de la Bucuresti, inclusiv in cazul recentelor negocieri esuate cu PPCD.

Uneori a avut chiar iesiri necontrolate, care l-au scos, oarecum, in evidenta. Spre exemplu, un cotidian central a prezentat, in 2003, un episod conflictual petrecut atunci intre deputatul Sorin Frunzaverde si presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Ilie Mustacila. Astfel, presedintele Mustacila, tot un soi de baron local, a declarat ca, pe 23 aprilie 2003, de Sfantul Gheorghe, a primit doua palme de la deputatul Frunzaverde, deoarece acesta ramasese fara argumente in cazul unei discutii in contradictoriu pe care au avut-o.

Cu putin timp in urma, Mustacila discutase la Timisoara cu Liviu Negoita, primarul de azi al Sectorului 3 al Capitalei. „M-am intalnit cu domnul Frunzaverde la sediul Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin. I-am povestit despre faptul ca am purtat unele discutii cu Liviu Negoita, pentru a-l convinge sa revina in partid. S-a enervat brusc si a inceput sa ma injure. Mi-a zis ca sunt un dobitoc si un idiot. Mi-a dat chiar si doua palme. (…)
Nu este prima data cand Frunzaverde are astfel de iesiri anormale. Injura pe toata lumea, incepand cu femeia de serviciu si ne face pe toti dobitoci si idioti“, a declarat Gheorghe Mustacila, presedintele consiliului judetean.

Evident, Frunzaverde a negat acuzatiile de huliganism aduse de colegul de partid Mustacila. Cateva luni mai tarziu, fostul vicepresedinte PD Caras-Severin, Ilie Mustacila, a trecut la PSD, luand cu el 26 din cei 29 de lideri mai rasariti ai PD din Caras-Severin. S-a spus atunci ca, spasit si speriat ca va ramane singur, inclusiv Sorin Frunzaverde s-ar fi cerut la PSD.

„Frunzaverde a incercat sa vina la noi, dar cu anumite privilegii. Un catelus nu poate sa ceara de la un dulau privilegii. Ori cu el, ori fara el, nu mai conteaza pentru PSD. Insa, ar fi mai interesant fara el“, a declarat subprefectul de atunci al judetului Caras-Severin, Dorel Gatlan.

O implicare intr-o afacere dubioasa cu lemn

In presa, Frunzaverde a mai fost acuzat de implicare intr-o afacere cu lemn, care ar fi adus prejuducii de doua miliarde de lei vechi. Astfel, intr-un cotidian central s-a afirmat ca, in perioada in care a detinut functia de ministru al mediului apelor si padurilor, Frunzaverde a fost si „administrator la societatea Ital-Agmoforest din Caras-Severin, avand ca obiect de activitate exploatarea lemnului (…), iar un control al Inspectoratului Teritorial Silvic din Timisoara a constatat o paguba de doua miliarde de lei, echivalentul a 2.000 de metri cubi de lemn nemarcat, valorificat de societatea respectiva, cazul fiind, ulterior, uitat“.

Afaceri si politica la popota


Frunzaverde a fost implicat, chiar daca superficial, si in scandalul declansat la ordinul lui Teodor Atanasiu, cu privire la pagubosul contract anvelope – contra masini uzate, incheiat in iunie 2000 intre Ministerul Apararii Nationale si Gelu Tofan, patronul societatii Tofan Steel si al Grupului Tofan. Cum contractul respectiv a fost incheiat in iunie 2000, pe vremea cand ministru al apararii nationale era Sorin Frunzaverde, semnatura sa a fost decisiva pentru demararea afacerii care avea sa conduca, in septembrie 2006, la demisia sefului Statului Major General al MAp.N, generalul Eugen Badalan.

Un alt scandal in care s-a mentionat numele lui Frunzaverde este cel declansat, in martie 2006, de Mugur Ciuvica, presedintele Grupului de Investigatii Politice. Ciuvica a dat publicitatii un document confidential semnat la data de 6 iunie 2001 de generalul de brigada Sergiu Medar, seful Directiei Informatii si Reprezentare Militara din cadrul Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA).

Documentul era o informare facuta de Sergiu Medar pentru ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, cu privire la o intalnire pe care generalul o avusese, la vremea aceea, cu Traian Basescu si Sorin Frunzaverde, la restaurantul „Trei Cocosi“ din Capitala. Intalnirea fusese intermediata de Sorin Frunzaverde, ministru al apararii si pe vremea aceea, scopul ei fiind clarificarea unor aspecte privind dezvoltarea relatiilor externe ale Partidului Democrat, precum si avansarea unor intentii de apropiere de Partidul Social Democrat.

Sergiu Medar, avansat intre timp la gradul de general-locotenent cu trei stele, avea sa devina la sfarsitul lui 2005 consilier prezidential pe probleme de aparare si securitate nationala. Chiar daca, prin aceste dezvaluiri, Mugur Ciuvica a urmarit reglarea unor conturi personale si de grup cu Traian Basescu, documentul arata totusi increderea de care s-a bucurat Frunzaverde din partea fostului lider al PD. Si de care, cum s-a observat pe 25 octombrie 2006, se mai bucura inca.

Venituri: 357.150 dolari

Venituri din salarii: 306.400 dolari
Dupa anul 1991, Sorin Frunzaverde a detinut functii importante in administratia locala sau centrala. In 1990, castigurile sale, ca sef al serviciului CTC-Laboratoare la Combinatul Siderurgic Resita nu depaseau 4.000 de lei pe luna, fiind de aproximativ 2.300 de dolari. In perioada 1991-1995, cat a detinut functia de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, Frunzaverde a avut castiguri salariale medii de maximum 600 de dolari pe luna, adica 43.200 dolari. La aceasta suma, se mai adauga castigurile obtinute ca secretar al Comisiei buget-finante si consilier in cadrul consiliului judetean, adica alti 28.000 de dolari.

In perioada 1996-2000, Frunzaverde a fost presedinte al consiliului judetean, apoi ministru al mediului (doua luni), ministru al turismului (opt luni), presedinte al ANT (1998-2000) si din nou ministru, al apararii (noua luni), pana in decembrie 2000. Castigurile salariale s-au ridicat, in aceasta perioada, luand ca baza de calcul o medie de 800 dolari pe luna, la 38.400 dolari. In intervalul decembrie 2000 – iunie 2004, ca deputat, Frunzaverde a castigat aproximativ 44.000 dolari. In cei doi ani (iunie 2004 – octombrie 2006) cat s-a aflat in fruntea Consiliului Judetean Caras-Severin, a mai acumultat aproximativ 30.000 de dolari.

La toate acestea, se adauga veniturile salariale ale sotiei, care, in calitate de inginer sau/si cadru didactic in perioada 1990-2006, la o medie generoasa de 600 dolari lunar, se ridica la aproximativ 120.400 dolari. Prin urmare, veniturile din salarii ale familiei Frunzaverde totalizeaza cel mult 306.400 dolari.

Venituri din dividende: 28.750 dolari
Firma de familie a lui Sorin Frunzaverde este Restar International si a fost infiintata in septembrie 1999, cu sediul in apartamentul sotilor Frunzaverde din Strada Lalelelor nr. 3, din Resita. De mentionat ca, la data infiintarii acestei firme, Frunzaverde era presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.

Obiectul de activitate al societatii Restar este „intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane“. Conform datelor publicate pe site-ul firmei lui Frunzaverde, firma ofera spre vanzare „piese pentru motoarele Diesel de fabricatie straina, seturi germane Mahle pentru autocamioanele Roman“ si executa „reparatii la motoare Deutz“. Pentru ca toate acestea nu puteau fi posibile in apartamentul familiei, firma si-a fixat sediul in str. Nicolae Balcescu nr. 1 din Resita, in aceeasi locatie in care functiona si o alta societate la care sotii Frunzaverde aveau actiuni, Restruc Auto SA, radiata in luna mai 2006.

Actionarii de la Restar International sunt sotii Frunzaverde, iar administratorul este Doina Frunzaverde. Firma a avut, de la infiintare pana in 2006, urmatoarele profituri nete, exprimate in lei vechi: 27,188 milioane lei (1999), 80,3 milioane lei (2000), 55,193 milioane lei (2001), 176,273 milioane lei (2002), 138,455 milioane lei (2004) si 199,48 milioane lei (2005). Totalul profiturilor nete se ridica, astfel, la 23.795 dolari. Pana in anul 2005, societatea a avut o cifra de afaceri de aproximativ cinci miliarde de lei anual, iar datoriile curente au fost de numai cateva sute de milioane lei anual.

Restruc Auto SA a fost infiintata in 1995, cu sediul in strada 1 Decembrie 1918 nr. 35, ap. 6 din Resita. Firma, radiata la data de 8 mai 2006, a avut sase actionari. Sorin Frunzaverde a detinut, la aceasta societate, 15% din capitalul social. Firma era, la randul ei, actionar unic in societatea Trucktec Romania SA, infiintata in 1996. Ambele societati au avut ca obiect de activitate comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule, preocuparea de baza a sotilor Frunzaverde. Profiturile nete de la Restruc Auto au adus sotilor Frunzaverde, in perioada 1999-2006, dividende de maximum 10.000 de dolari, iar cele de la Trucktec, de maximum 194 dolari, societatile lucrand mai mult in pierdere, aceasta fiind, de altfel, o moda printre firmele demnitarilor romani.

Doina Frunzaverde a mai constituit, in 2004, societatea Telestar SRL, cu sediul in acelasi apartament din Strada Lalelelor nr. 3 din Resita. Firma, al carei obiect de activitate este „comertul cu amanuntul in magazine specializate“, a avut pierderi de peste doua sute de milioane de lei vechi, in primul an de functionare, pentru ca, in anul urmator, sa inregistreze un profit de 333,36 milioane lei vechi. Doina Frunzaverde nu a ridicat insa dividendele cuvenite de la aceasta firma. Astfel, cu exceptia dividendelor de la Telestar, in perioada 1999-2005, familia Frunzaverde a incasat aproximativ 28.750 dolari de pe urma activitatii firmelor la care detineau participatii.

Venituri din vanzari: 22.000 dolari
Conform declaratiilor de avere ale sotilor Sorin si Doina Frunzaverde ei au vandut, in ultima vreme, cel putin un apartament in Resita si trei autoturisme. In Strada Lalelelor nr. 3 din Resita au detinut un apartament care, insa, nu mai apare in declaratiile de avere din 2004 si 2006 desi, la aceasta adresa, Doina Frunzaverde a inregistrat, in februarie 2004, sediul societatii Telestar SRL.

De mentionat ca aceeasi locatie fusese folosita, in anii anteriori, ca sediu al firmei Restar International, precum si ca adresa de domiciliu a celor doi soti. Prin urmare, este de presupus ca apartamentul respectiv apartine familiei Frunzaverde, chiar daca n-a fost consemnat de niciunul dintre soti in declaratiile de avere.

In ultima declaratie de avere a lui Sorin Frunzaverde apar totusi la capitolul vanzari, trei autoturisme: un autoturism Dacia 1310 vandut la 1 martie 2006 catre Restar International contra sumei de 13.000 lei, un autoturism Audi A6 din 1998, vandut lui Petru Danila, la 15 mai 2006, contra sumei de 10.000 euro si un Volkswagen Polo Clasic din 1998, vandut lui Filip Miulescu, la data de 9 august 2006, contra sumei de 3.500 euro. Asadar, suma incasata in urma acestor vanzari se ridica la 22.000 dolari.

Cheltuieli: 614 950 dolari

Cheltuielile „cosului zilnic“: 408.000 dolari
Standardul de viata al lui Sorin Frunzaverde este, evident, unul de baron local, el detinand, asa cum am aratat, de doua ori functia de presedinte al consiliului judetean, de patru ori functia de ministru, de doua ori pe cea de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin si o data pe aceea de deputat. Frunzaverde are in intretinere un copil, o sotie si trei imobile (un apartament si o vila in Resita, plus un apartament in Bucuresti), ca sa nu mai vorbim despre cele trei autoturisme vandute anul acesta. Aproximam astfel, la o medie de minimum 2.000 de dolari lunar cheltuielile casnice si de protocol ale familiei Frunzaverde, incluzand in aceasta suma atat scolarizarea copilului si vacantele peste hotare, cat si cheltuielile electorale. Suma este, evident, mica pentru pretentiile unui baron local. Astfel, totalul acestor cheltuieli este de 408.000 dolari, in intervalul 1990-2006.

Achizitii: 188.500 dolari
Sorin Frunzaverde a cumparat, in 1999, o vila de 226 mp, situata in Resita, a carei valoare declarata de impozitare este de 2,78 miliarde lei vechi, adica aproximativ 100.000 dolari. In anul 2000, el a achizitionat, in rate, o masina Dacia 1310, in valoare de aproximativ 4.500 dolari, iar in 2001 a mai cumparat un Audi A6, fabricat in 1998, cu o valoare de piata de cel putin 18.000 dolari, si un Volkswagen Polo Clasic, cu o aceeasi vechime, evaluat la aproximativ 10.000 dolari. Pretul de achizitie aproximat pentru cele trei autoturisme se ridica la 32.500 dolari.
Anul trecut, Doina Frunzaverde a cumparat, pe baza unui credit ipotecar incheiat pe o perioada de 20 de ani, un apartament de 129,18 mp in Bucuresti. Cum locuinta nu este in Ferentari, si nici garsoniera nu este, valoarea ei de piata nu poate fi mai mica de 100.000 dolari, avand in vedere ca include cel putin patru camere.
Asadar, achizitiile din ultimii ani, declarate de familia Frunzaverde, totalizeaza 188.500 dolari.

Conturi bancare: 18.450 dolari
In iunie 2004, Sorin Frunzaverde detinea in depozite si conturi bancare 8.493 de euro si 1.378 dolari. La data de 1 noiembrie 2006, el a declarat insa ca detine urmatoarele conturi si depozite bancare: 3.547 euro (depozit din 2002), 6.772 euro (depozit din 2002), 3.387 lei (cont curent/card din 2002), 694 lei (cont curent/card din 1999) si 3.730 dolari (cont curent/card din 2005). Sumele existente in aceste conturi totalizeaza aproximativ 18.450 dolari.

Tatal PD-ist al contrabandistilor de pe Clisura

Cea mai interesanta legatura a lui Sorin Frunzaverde este cu primarul PD al comunei Pojejena, Omer Radovancovici (foto stanga). Inainte de a deveni membru PD, Radovancovici si-a capatat porecla de „Printul clisurii“ sau „Tatal contrabandistilor“ de pe Clisura Dunarii, ca urmare a implicarii sale in mai multe actiuni de contrabanda, inca de pe vremea embargoului impus Iugoslaviei. Dupa ce benzina si motorina n-au mai fost prioritare pentru sarbi, Omer a revenit la contrabanda cu tigari peste granita.

Conform unor surse din Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), el a organizat si condus un grup de crima organizata in zona Clisura Dunarii, beneficiind de protectia politistilor de frontiera, numiti cu sprijin politic de la seful judetului, Sorin Frunzaverde. Activitatea infractionala a lui Omer Radovancovici a fost atent monitorizata, mai bine de un an, de catre anchetatorii DIICOT si, in septembrie 2006, acesta a primit interdictia de a parasi tara.

Radovancovici a fost insa surprins si arestat la frontiera, la data de 20 septembrie 2006, cand tocmai voia sa treaca granita pe la Vama Turnu-Arad. La sfarsitul lunii noiembrie 2006, el inca se afla in stare de arest preventiv, alaturi de alti sapte complici, acuzatiile fiind de constituire de grup de crima organizata si contrabanda. Contrabandistii transportau noaptea peste Dunare, cu barcile, baxurile de tigari scoase din dutty-free, punctul de plecare fiind chiar beciul uneia dintre cabanele lui Omer de pe malul Dunarii.

Alaturi de Omer Radovancovici au fost arestati si cativa politisti, printre ei aflandu-se si seful Politiei de Frontiera din Caras-Severin, comisarul-sef Ion Cionca. Conform unei declaratii aparute intr-un cotidian central, facute de un alt politist arestat in acest dosar, subcomisarul Nicolae Cocoana, Omer Radovancovici ar fi fost protejat, indirect, chiar de catre seful judetului, Sorin Frunzaverde: „Inspectorul-sef Cionca a fost protejat de cel care l-a numit politic – Omer. Acesta a numit politic toti sefii de la frontiera, de la sef de sector pana la seful inspectoratului, prin PD, al carui primar este. Omer Radovancovici a fost sprijinit de seful lui politic de la Resita, Sorin Frunzaverde“.

Cu o luna inainte de a fi numit ministru al apararii, Sorin Frunzaverde declara, impotriva evidentei, ca Partidul Democrat nu are, chipurile, nici o implicare in numirea sefilor politistilor de frontiera, ca Radovancovici a intrat in PD in 2003 si ca, administrativ, acesta avea rezultate bune. Avand in vedere ca seful politic al Politiei Romane este membru PD, ca seful judetului era membru PD, iar seful contrabandistilor era tot membru PD, a-l contrazice pe Sorin Frunzaverde nu este decat o simpla chestiune de bun-simt.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.27-28, decembrie 2006

Averea lui Dan Radu Ruşanu (pana in anul 2006!)

Dan Radu Rusanu, demnitar, om de afaceri, mare latifundiar al Romaniei, are o avere estimata de revista „Bilant“ la aproape 60 de milioane dolari. Detine trei milioane de metri patrati de teren, aproape 77% din actiunile societatii International SA din Sinaia si participatii la alte 12 companii. Afacerile lui Dan Radu Rusanu nu au culoare politica, printre actionarii sau asociatii sai figurand si nume marcante din PSD.

Biografie

Dan Radu Rusanu s-a nascut pe 25 mai 1950 in Bucuresti. Este casatorit cu Daniela Anca (49 de ani) si are doua fete: Dana-Maria (25 de ani) si Ana-Rucsandra (22 de ani). Din CV-ul sau oficial, lipsesc date importante privind functiile si locurile de munca din perioada de dinainte de 1990. Si in CV-ul de dupa anul 1990 sunt unele goluri, nefiind trecute functii importante pe care le-a ocupat in perioada postdecembrista.

Motivul omisiunilor este, probabil, incercarea de a ascunde anumite date biografice, din teama de a nu fi pus sa raspunda la unele intrebari incomode. Cu toate acestea, am reusit sa reconstituim cateva repere interesante din trecutul sau. Astfel, dupa absolvirea, in 1975, a Academiei de Studii Economice Bucuresti, Rusanu a lucrat cu succes in comertul socialist, ca economist, si a fost numit, in 1989, director-adjunct al Centrocoop si sef al controlului financiar (CFI) din cooperatie. El a ramas in aceasta functie pana in 1991, cand a fost propulsat in aceea de inspector guvernamental. In perioada 1992-1996, Dan Radu Rusanu, lansat in afaceri alaturi de alti liberali controversati, a fost numit director general in Directia Generala a Finantelor Publice Bucuresti.

Intre 1996 si 1997, a fost plasat in functia de sef al Departamentului economic din Primaria Capitalei, iar in 1997 a fost cooptat in guvernul Ciorbea, ca secretar de stat in Ministerul Finantelor. In 1998, a fost numit presedinte al Eximbank, functie pe care a ocupat-o pana in prima jumatate a anului 2001. Ca urmare a alegerilor din 2000, el a fost ales deputat de Hunedoara, pe listele PNL, iar din 2004, pe listele Aliantei D.A. PNL-PD. Este conferentiar universitar la „Universitatea Spiru Haret“.

Membru al PNL din 1990, Rusanu a avansat in partid pana la functia de vicepresedinte, el neavand, structural, capacitati reale de lider, chiar daca si-a tot schimbat locurile de munca. Acesta este, poate, si unul dintre motivele pentru care a fost catalogat drept „sforar“ sau „hrebenciuc“ al PNL. Din cate se stie, Rusanu si-a dorit multi ani postul de ministru al finantelor, dar, in ciuda eforturilor depuse, n-a obtinut aceasta performanta. A reusit, in schimb, sa faca avere. O avere imensa pentru un functionar de stat. Conform calculelor noastre, Dan Radu Rusanu ar avea de justificat aproximativ 11 milioane de dolari, adica diferenta dintre venituri si cheltuieli.

Veniturile familiei Rusanu: 1.191.628 dolari

Venituri din salarii – 280.000 dolari
Castigurile salariale ale lui Dan Radu Rusanu nu pot fi decat aproximate, cuantumul acestora nefiind public. Astfel, in perioada 1990-1991, Dan Radu Rusanu a castigat, ca director la Centrocoop, aproximativ 9.000 dolari. Salariul de inspector guvernamental, detinut pana in 1992, i-a mai adus inca 3.500 de dolari.Vreme de patru ani, in perioada 1992-1996, Rusanu a castigat, ca director general la DGFPB si, ulterior, la Primaria Capitalei, un salariu mediu lunar de 600 dolari, inclusiv sporurile, ceea ce inseamna aproximativ 29.000 dolari in total. Ca secretar de stat la Finante, el a obtinut, vreme de un an, aproximativ 10.000 dolari.

Cel mai mare castig l-a avut insa ca presedinte al Eximbank, functie detinuta circa trei ani. Aproximand la 3.000 de dolari venitul lunar in aceasta perioada, castigul salarial poate ajunge la aproape 108.000 dolari. Cum de la inceputul anului 2001, Rusanu a devenit deputat, functie pe care o ocupa si astazi, veniturile salariale in perioada 2001-2006 pot fi aproximate la 75.000 dolari.La toate acestea se pot adauga castigurile obtinute de sotia sa, manager, din 2003 la societatea International SA din Sinaia, si care pot fi aproximate la 10.000 de dolari anual, adica 30.000 de dolari in perioada 2003-2006. Totalul castigurilor salariale in perioada 1990-2006 poate fi, asadar, aproximat la cel mult 265.000 de dolari.La acestea, se adauga castigurile obtinute din activitatea didactica, Rusanu fiind, din anul 2001, lector la Universitatea „Spiru Haret“, iar din 2004, conferentiar.

Conform declaratiilor de avere, el a obtinut, in 2004 si 2005, din aceasta sursa, castiguri anuale de 112 milioane lei vechi. Astfel, la acest capitol se pot adauga castiguri de maximum 15.000 dolari in ultimii cinci ani.Tinand cont de cele prezentate mai sus, veniturile din salarii pot fi aproximate la 280.000 de dolari.

Venituri din dividende – 783.459 dolari
In paralel cu slujbele detinute la stat, Rusanu s-a lansat in afaceri si, pentru succesul acestora, s-a folosit din plin de functiile detinute, asa cum a dovedit-o afacerea Chimpex.Facand parte dintr-un sistem corupt si utilizand el insusi o intreaga retea de cumetrii si de relatii din zona politica si administrativa, Rusanu a stiut sa profite de oameni si de legislatie, pentru a-si satisface interesele. A infiintat, de-a lungul anilor, mai multe firme si n-a tinut cont de culoarea politica a asociatilor sai, el fiind apropiat atat de liberali, cat si de PSD-isti.
Lista firmelor in care Dan Radu Rusanu si sotia sa au figurat ca actionari/asociati sau in care figureaza inca este compusa din 13 societati: Cont SRL, Intervam SA, Asigurarea CECCAR SA, Dana Management SRL, Cereal Com Import Export SRL, Mar Audit SRL, BTT Agentia Comerciala si de Turism SA, Comat-Met SA, Danis Prest SRL, Romtur International SRL, Radan 2000 SRL, Romas-Leasingtur SA si Danis Metcom SRL.

In declaratia de avere din 2005, Dan Radu Rusanu a precizat ca, in anul anterior, a incasat dividende de 2.442.441.269 lei vechi, de la trei dintre societatile de mai sus (Mar Audit, Dana Management, Comat Met), iar sotia sa a incasat 6.133.993.916 lei vechi de la alte patru societati din retea (Danis Metcom, Danis Prest, Radan 2000 si Comat-Met). Asadar, un total de 8,58 miliarde lei vechi in 2004.

In continuare, prezentam o scurta descriere a fiecareia dintre cele 13 societati la care familia Rusanu detine sau a detinut participatii.

Danis Metcom SRL a fost infiintata in august 1999, cu sediul in bd. I.C. Bratianu nr. 45 din Constanta. Capitalul social a fost de 2.000 lei noi. Asociatii acestei firme sunt Anca Daniela Rusanu (60%- 1.200 lei) si Ion Dumitru (40%), din Constanta. Obiectul de activitate al firmei este „inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate“. Profiturile societatii, in perioada 2000-2005, au fost urmatoarele: 233,76 milioane lei vechi (in anul 2000), 1,22 miliarde lei vechi (2001), 1,58 miliarde lei vechi (2002), 584,6 milioane lei vechi (2003), 1,48 miliarde lei vechi (2004) si 285 milioane lei vechi (2005). Astfel, totalul dividendelor cuvenite familiei Rusanu se ridica la 103.976 dolari.

• Danis Prest SRL a fost infiintata in anul 2002, in acelasi sediu ca si Danis Metcom si cu acelasi obiect de activitate. Dan Radu Rusanu detine aici 60% din capitalul social, valoarea actiunilor sale fiind de sase milioane de lei vechi.Profiturile acestei firme au fost de 474,7 milioane lei vechi in 2002, 1,464 miliarde lei vechi (2003) si 2,490 miliarde lei vechi (2004), in 2005 firma neavand bilantul depus. Astfel, dividendele cuvenite lui Rusanu se ridica la un total de 80.851 dolari.

• Cereal Com Import-Export SRL
este o firma de familie a lui Rusanu si a fost infiintata in iulie 1999, cu sediul la domiciliul sotilor Rusanu din strada Ermil Pangrati nr. 35, etaj 5 apartament nr. 5. Firma, cu un capital social de doua milioane lei vechi, are ca obiect de activitate comertul cu ridicata al cerealelor, semintelor si furajelor.Asociati sunt Anca Daniela Rusanu (95%) si Anastase Rusanu Dana Maria (5%), fiica cea mare a sotilor Rusanu. Firma n-a inregistrat profituri decat in 2001 si 2003, in valoare de 164.000 lei, respectiv 558,4 milioane lei vechi. Dividendele au fost, asadar, de 16.825 dolari.

• Mar Audit SRL este o societate al carei sediu se afla tot intr-unul dintre apartamentele (nr. 7) lui Dan Radu Rusanu, de pe strada Ermil Pangrati nr. 35.Firma, infiintata in anul 2003, ii are ca asociati pe Dan Radu Rusanu (90%) si Marina Ruxandra Ioana Georgescu (10%), o persoana de incredere, fosta angajata a lui Rusanu de la Eximbank si implicata in alte cateva societati ale liberalului (Dana Management SRL, Cont SRL, International SA), dar si ale prietenilor acestuia (Ovidiu Ispir – inspector la Curtea de Conturi).

Are ca obiect de activitate contabilitatea si revizia contabila. Mar Audit SRL n-a depus bilant in anul 2004 (conform site-ului Ministerului Finantelor), desi Rusanu a consemnat, in declaratia de avere din 2005, incasarea dividendelor de la aceasta societate.Profiturile declarate ale acestei firme au fost: 2,056 miliarde lei vechi in 2003 si 282,9 milioane lei vechi in 2005, dividendele cuvenite fiind de 64.473 dolari.


Comet Met SA este o societate infiintata in 1991, cu sediul in str. Catanoia nr. 33 din Bucuresti, acelasi sediu la care figureaza unul dintre actionari, Asociatia Metal.La mijlocul anului trecut, actionarii acestei firme erau, conform Oficiului Registrului Comertului, Ioanovici Mihai (0,03%), Asociatia Metal (39,969%), Dufa Romania SRL (30,00%), SIF Muntenia (18,009%), alti cinci actionari, tip lista, detinand 11,99%).In mai 2005, dar si in septembrie 2006, Dan Radu Rusanu a consemnat, insa, ca detine 22% din capitalul social al acestei firme, ceea ce inseamna ca achizitia n-a fost consemnata in datele de la ONRC. Valoarea actiunilor detinute este, conform lui Rusanu, de 4 miliarde lei vechi.De altfel, cu un an mai devreme, in 2004, el detinea deja 3% din capitalul social, valoarea acestor actiuni fiind de 290 milioane lei vechi. Avand in vedere ca profiturile societatii, din 2004 si 2005, au fost de 4,725 miliarde lei vechi, respectiv 691 milioane lei vechi, dividendele incasate de acesta au fost de 9.561 dolari.

Romtur International SRL este una dintre societatile prin care Dan Radu Rusanu detine controlul hotelului International din Sinaia. Firma a fost preluata in anul 2002, in proportie de 99%, de Rusanu, prin intermediul sotiei sale Anca Daniela. Valoarea partilor sociale detinute de Anca Rusanu la Romtur este de 49,5 milioane lei vechi.Societatea, cu sediul intr-unul dintre apartamentele lui Rusanu din str. Ermil Pangrati nr. 35, are depus doar bilantul pe 2005, cand a inregistrat un profit net de 173,05 milioane lei vechi. Dividendele corespunzatoare au fost de 5.880 dolari.

International SA este o alta societate controlata de Dan Radu Rusanu, si printre activele acesteia se afla si Hotelul International din Sinaia (foto). Conform datelor de la ONRC, actionarii de la International sunt Romtur International (32,90%), Cereal Com Import-Export SRL (17,24%), Cont SRL (15,48%), Radan 2000 SRL (11,44%), alti actionari tip lista detinand 22,94%.Asadar, tinand cont de faptul ca Dan Radu Rusanu controleaza direct firmele Romtur International (99%), Cont (100%), Cereal Com Import Export (100%) si Radan 2000 (100%), care detin, impreuna, 77,06% din International SA, rezulta ca fostul secretar de stat din Ministerul Finantelor detine pachetul majoritar de actiuni de la societatea din Sinaia. Este posibil, insa, ca Rusanu sa figureze si printre actionarii tip lista si, astfel, sa detina un pachet mai mare la International SA. De altfel, sotia sa este si presedintele Consiliului de administratie al acestei firme. Profiturile societatii International SA au fost, incepand cu anul 2002, data la care controlul acesteia a fost preluat de Rusanu, urmatoarele: 5,6 miliarde lei vechi (2002), 7,95 miliarde lei vechi (2004) si 3,37 miliarde lei vechi (2005).Avand in vedere ca societatea nu a acordat dividende pentru anul 2004, rezulta ca Dan Radu Rusanu putea sa incaseze doar 219.678 dolari pentru anii 2002 si 2005. De mentionat ca, alaturi de complexul hotelier International, societatea mai detine, ca active, Vila Stejarul, Vila Frasin, Vila Bistrita si Motelul Izvorul Rece.

• Radan 2000 SRL a fost infiintata in 1993 si are sediul in str. Emil Pangrati nr. 35, etaj 5 apartament nr. 5. Asociat unic este Anca Daniela Rusanu (100%). Obiectul de activitate al firmei este inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare proprii sau inchiriate. Profiturile firmei au fost de 2,75 miliarde lei vechi in 2003 si 290, 14 milioane lei vechi in 2005. Asadar, dividendele cuvenite familiei Rusanu se ridica la 92.790 dolari.

• Asigurarea CECCAR – ROMAS SA este o societate infiintata in anul 1998 cu sediul in Pitesti, bd. Republicii, bloc S9B, scara B. Firma s-a numit, initial, Asigurarea CECCAR SA, iar din 13 iulie 2006 si-a schimbat denumirea in OTP Garancia Asigurare SA.Pana la jumatatea acestui an, societatea a avut ca actionari patru persoane juridice (Casa CECCAR – 22,23%, Alcadibo Trading SA- 6,65%, CECCAR Bucuresti -5,2% si Tungal Metrou Bucuresti – 3,98%) si 58 actionari persoane fizice, care detineau 62,1%. Din august 2006, noul actionar majoritar a devenit OTP Garancia Bisztositozrt Budapesta, cu 49,878%.Alti actionari sunt: OTP Bank Romania (29,556%), Tungal Metrou (0,539%) si mai multe persoane fizice. Schimbarea de actionariat s-a produs dupa ce actionarul majoritar din Ungaria a marit capitalul social cu 5,28 milioane lei. Firma are meritul de a fi adunat laolalta PSD-isti si PNL-isti fara frontiere din Arges, la care s-a adaugat „liberalul“ Dan Radu Rusanu.

Dintre cei cu care Rusanu a pornit la drum in aceasta afacere, sunt de mentionat Ion Mihailescu (fost presedinte al Consiliului Judetean Arges), Constantin Nicolescu (fost senator PSD si actual presedinte al Consiliului Judetean Arges), Eugeniu Turlea (fost presedinte al CNAS), Ion Moldoveanu (fost sef al Finantelor din Arges) etc. carora, ulterior, li s-au adaugat si altii, printre care si actualul comisar-sef al Garzii Financiare din Arges, Aurel Stoian, acesta intrand, astfel, in totala incompatibilitate cu functia detinuta.

Conform declaratiei de avere din 2005, Dan Radu Rusanu a detinut, la aceasta societate, actiuni in valoare de 1,7 miliarde lei vechi (5,65% din capitalul social). Profiturile nete ale societatii au fost urmatoarele: 2,632 miliarde lei vechi in 2002; 4,81 miliarde lei vechi in 2004 si 95,814 milioane lei vechi in 2005. Astfel, dividendele cuvenite lui Dan Radu Rusanu se ridica la 13.012 dolari.

• Romas-Leasingtur SA a fost infiintata in 2000, cu sediul in Pitesti, Bd. Republicii, avand ca actionar majoritar societatea Asigurarea Ceccar-Romas. Si aici se regaseste, printre actionarii persoane fizice, aceeasi multime pestrita de potentati, locali sau centrali, din cercul de prieteni ai lui Dan Radu Rusanu.Profiturile societatii nu sunt insa reprezentative pentru a fi mentionate, cu atat mai mult cu cat, in ultimii trei ani, societatea a consemnat pierderi.

• Cont SRL a fost infiintata in 1994, cu sediul pe strada Fainari nr. 20 din Bucuresti, si l-a avut ca unic asociat si administrator, pana in 2004, pe Dan Radu Rusanu. In urma cu doi ani, Rusanu i-a cedat fiicei sale, Dana Maria, intregul pachet de actiuni de la aceasta societate. Firma a ramas, astfel, in familie. Valoarea tranzactiei a fost modica, de doar doua milioane lei vechi.Obiectul de activitate al societatii consta in consultanta pentru afaceri si management, contabilitate si revizie contabila. In perioada 1999-2005, firma a inregistrat profituri doar in anul 2000 (2,19 miliarde lei vechi) si 2001 (129,6 milioane lei vechi) in suma totala de aproximativ 105.416 dolari.

Dana Management SRL a fost infiintata in 2003, cu sediul in strada Ermil Pangrati nr. 35, etaj 6, apartament nr. 7. Asociati sunt Dan Radu Rusanu (90%) si fiica sa Dana Maria (10%). Administratorul societatii este Marina Ruxandra Ioana Georgescu. Firma are ca obiect de activitate contabilitate, revizie contabila si consultatii in domeniul fiscal.Profiturile inregistrate au fost de 2,13 miliarde lei vechi in 2003 si 193,34 milioane lei vechi in 2005, adica 70.792 dolari.

• Intervam SRL este o societate de brokeraj infiintata in 1994, cu sediul in Calea Victoriei nr. 21, Bucuresti. Firma a fost si a ramas una dintre vechile legaturi ale lui Dan Radu Rusanu cu liderii marcanti ai PNL de ieri si de azi.Desi detine doar 0,14% din capitalul social de la Intervam, Rusanu are satisfactia asocierii cu nume sonore precum Calin Popescu Tariceanu, Andrei Ioan Chiliman, Dan Constantinescu, George Danielescu, Ion Basgan sau Viorel Catarama.De asemenea, asociati persoane juridice au fost SAFI SA (2,45%), Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (2,45%), Elvila International SA (4,9%), ARI Electronics Invest (0,35%), Flanco Import Export (2,45%) si VIMOB Impex SRL (50,12%).Ulterior, in randul asociatilor Intervam au intrat si alte firme, precum Radio Contact Romania SRL, Publimedia SRL, LIBRA BANK (in anul 2000, in locul Elvila si Vimob), Cenk Ermya (2003), Arabesque Investments International SA (2004), Valmetex SA Ramnicu Valcea (2005). In 2005, pachetul majoritar de actiuni era detinut de Ovidiu Sergiu Pop, cu 78,64%.In anii 2003 si 2005, firma a fost sub supravegherea CNVM. Profiturile nete din ultimii ani ai societatii au fost de 1,787 miliarde lei vechi in 2000, 1,244 miliarde lei vechi in 2004 si 753,685 milioane lei vechi in 2005. Din aceasta firma, Rusanu ar fi putut obtine, ca dividende, maximum 205 dolari.

Dincolo de acestea, Rusanu mai detine actiuni (0,0721%), prin intermediul sotiei sale, si la societatea BTT Agentia Comerciala si de Turism SA, aflandu-se, aici, in compania unor protejati precum Alexandru Vrabie (implicat, pe vremuri, in rambursarile ilegale de TVA, sub protectia lui Rusanu preluat, ulterior, la Eximbank) si Ovidiu Ispir (fost consilier al lui Rusanu la Ministerul Finantelor, astazi consilier la Curtea de Conturi a Romaniei, implicat in controlul de la Eximbank, in urma caruia a fost schimbat presedintele Eximbank, Mariana Diaconescu) . Ispir a fost, apoi, propus de Rusanu si de altii din PNL, pentru functia de presedinte al Curtii de Conturi, in locul lui Dan Drosu Saguna. Profiturile societatii BTT Agentia Comerciala si de Turism SA n-au fost insa semnificative. In concluzie, in situatia ipotetica in care Dan Radu Rusanu ar fi ridicat, in ultimii ani, toate dividendele cuvenite de la firmele din retea, suma incasata ar totaliza 783.459 dolari.

Venituri din alte surse – 57.696 dolari
Singurele venituri declarate de Dan Radu Rusanu sunt cele din salarii, din dividende si din recoltele de pe mosiile revendicate in ultimii ani. Astfel, in 2004, el a obtinut, ca venituri din recolte, 500 milioane lei vechi (14.320 dolari), iar in 2005 suma de 800 milioane lei vechi (27.457 dolari).De asemenea, Rusanu a mai declarat, in mai 2005, castiguri de 200 milioane lei vechi (6.864 dolari) din dobanzi bancare, fara a preciza insa cuantumul depozitelor din banci. La acestea, se mai adauga castigurile obtinute de la Camera Auditorilor Financiari din Romania, in calitate de membru in consiliul CECCAR.El a declarat astfel, in 2005 si 2006, pentru anii precedenti, castiguri totale de de 248 milioane lei vechi (8.055 dolari). Totalul acestor venituri este de 57.696 dolari.

Depozite bancare – 70.473 dolari
Dan Radu Rusanu a declarat, in 2003, depozite bancare de 12.000 dolari, iar in decembrie 2004, un depozit de 2,3 miliarde lei vechi (70.473 dolari). In declaratia de avere din mai 2005, el n-a mai consemnat vreun depozit bancar, ci doar cuantumul dobanzilor incasate in anul anterior, ceea ce inseamna ca a lichidat acel depozit.

Cheltuielile familiei Rusanu – aproximativ 12,2 milioane dolari

Cosul zilnic – 576.000 dolari
Familia lui Dan Radu Rusanu este compusa din patru persoane, iar standardul de viata al acesteia nu este deloc scazut. De asemenea, pozitiile inalte detinute de Rusanu, de-a lungul anilor, de la director Centrocoop la director general in Finante, secretar de stat, bancher si deputat, au presupus si cheltuieli pe masura.In plus, scolarizarea celor doua fete, una dintre acestea facandu-si studiile la Londra, in urma castigarii unei burse, au presupus alte chetuieli. Mai mult, din 1993, el are in intretinere mai multe imobile, dintre care a declarat doar trei apartamente in Bucuresti, omitand vilele din Arges (Rucar si Dambovicioara-Punctul Cheii). Apreciem, asadar, la cel putin 3.000 de dolari lunar media cheltuielilor de familie din perioada 1990-2006. Astfel, cheltuielile cu „cosul zilnic“ pot fi evaluate la cel putin 576.000 dolari, adica de doua ori mai mari decat castigurile obtinute ca functionar de stat.

Achizitii imobiliare – 9.119.000 dolari
In declaratiile de avere, Dan Radu Rusanu a consemnat achizitionarea, in 1993, pe baza unui contract de asociere, a trei apartamente situate la etajele 5 si 6 ale unui imobil ultracentral din strada Emil Pangrati nr. 35. Cele trei apartamente au o suprafata de 180 mp, 85 mp si 65 mp, cu valori de impozitare de doua miliarde lei vechi, 1,15 miliarde lei vechi si un miliard lei vechi. Rusanu a mai preluat, tot in 1993, si tot in aceleasi conditii, un spatiu comercial de 530 mp cu o valoare de impozitare de cinci miliarde lei vechi. La acea vreme, un apartament de doua camere (60 mp) in zona centrala era evaluat la minimum 30.000 dolari, prin urmare, valoarea de piata a celor trei apartamente era de cel putin 165.000 dolari.

De asemenea, la acestea se adauga si spatiul comercial, a carui valoare de atunci poate fi aproximata la minimum 250.000 dolari. Prin urmare, valoarea celor patru imobile se ridica, in momentul achizitionarii, la aproximativ 415.000 dolari. De unde avea functionarul public Dan Radu Rusanu o asemenea avere, la acea data, e greu de explicat.De mentionat ca, pana la schimbarea domiciliului in noile apartamente, Dan Radu Rusanu a locuit pe strada Muzeul Zambaccian nr. 22 B, locuinta despre care nu se stie daca i-a apartinut sau fusese inchiriata.

Conform unor declaratii de presa, Dan Radu Rusanu mai detine o vila si o casa de vacanta in judetul Arges, localizate in Rucar si Dambovicioara – Punctul Cheii. Valoarea celor doua imobile, care nu apar in declaratiile de avere din perioada 2004-2006, este de aproximativ 300.000 dolari. La capitolul terenuri, Rusanu a depasit orice asteptari. Din cele peste 300 de hectare de teren detinute de latifundiar, el a cumparat doar 29,4 hectare de teren intravilan in Voluntari- SAI (28,8 ha) si Dambovicioara, judetul Arges (0,6 ha).Astfel, in 1997, Dan Radu Rusanu a achizitionat 1,3 ha teren intravilan (el il numeste intravilan-agricol, notiune inexistenta pe piata sau in acte), iar in anul 2000 a cumparat 27,5 hectare situate in aceeasi comuna ilfoveana.

Primul dintre terenuri valora, in momentul achizitiei, aproximativ 130.000 dolari (10 dolari/mp), astazi valoarea acestuia fiind de minimum 1,3 milioane euro (100 euro/mp). In anul 2000, Rusanu a cumparat alte 27,5 hectare (275.000 mp) teren in Voluntari, pentru care, la 30 dolari/mp, ar fi trebuit sa achite 8,25 milioane dolari. Suma este imensa si, chiar daca ar fi fost de trei ori mai mica, ea tot n-ar putea fi justificata. Astazi, valoarea acestui intravilan se ridica la peste 27,5 milioane de euro.

In iunie 2006, Rusanu a donat acest teren celor doua fiice ale sale, Ana Rucsandra si Dana Maria.Valoarea inscrisa in dreptul acestei tranzactii este, conform ultimei declaratii de avere, 1.567.500 (fara precizarea tipului de moneda), dovedind, o data in plus, dispret si aroganta fata de documentele oficiale. Un al treilea teren cumparat de Rusanu, in 1998, este situat in Dambovicioara, judetul Arges, are suprafata de 6.000 mp si o valoare de impozitare de 9.000 lei. La 4 dolari/mp, valoarea de achizitie ar fi de 24.000 dolari. Astazi, valoarea terenului este de aproximativ 120.000 dolari.

Investitii in actiuni: peste 2, 5 milioane dolari
Conform ultimelor declaratii de avere, Rusanu detine actiuni la 11 societati comerciale. Valoarea declarata a acestora este de aproximativ 4,1 miliarde lei vechi (147.000 dolari). Insa, fondurile plasate de Dan Radu Rusanu, prin intermediul firmelor la care este actionar, in achizitionarea de actiuni, in mod deosebit in cele de la societatea International SA, sunt cu mult peste cele alocate celor 11 companii declarate.Incepand din anul 2001, firmele lui Dan Constantin Gritac (Rompac International si Romtur International) au inceput sa achizitioneze actiuni la societatea International SA fie de la FPS (Ministerul Turismului), fie de la alti investitori (Broadhurst etc).

In 2002, situatia actionariatului la societatea International era urmatoarea: Ministerul Turismului – 24,864%, PPM – 29,526%, Romtur – 28,843% si Rompac – 16,776%. Numarul total de actiuni era, atunci, de 21.149.893, la o valoare nominala de 1.000 lei vechi actiunea.Din anul 2003, dupa o majorare de capital efectuata la International SA, numarul actiunilor societatii a crescut la 33.982.223. Valoarea actiunilor tranzactionate pe Rasdaq a crescut, de la un pret de referinta de 0,25 lei in 2002, 0,22 lei in 2003, 0,5 lei in 2004, pana la un leu/actiune, in prima parte a anului trecut.

Din 2002, a intrat in scena Dan Radu Rusanu, care a preluat, pachet cu pachet, controlul absolut al societatii, ajungand sa detina astazi 77% din capitalul social al companiei. O estimare a cheltuielilor efectuate cu achizitionarea de actiuni ale companiei International SA arata ca Rusanu ar fi investit, prin intermediul firmelor la care este actionar, peste 2,5 milioane de dolari in titlurile societatii.

Averea : aproximativ 60 milioane dolari

Terenuri/Retrocedari si achizitii: 3 milioane metri patrati in valoare de 49 milioane de dolari

Dan Radu Rusanu a dat cea mai mare lovitura pe piata imobiliara, dupa ce a intrat, prin retrocedare, in posesia a peste 275 de hectare de teren in judetele Arges, Brasov si Teleorman. El a devenit, astfel, unul dintre cei mai mari latifundiari din Parlamentul Romaniei.Actiunea de recuperare a terenurilor mostenite a inceput sa dea roade imediat dupa ce Rusanu a devenit secretar de stat la Ministerul Finantelor. Astfel, in 1997, i s-au retrocedat (pe numele sotiei) doua terenuri situate in Suslanesti – Arges (7,5 ha – livada) si Rucar – Arges (3,5 ha – intravilan).In anul urmator, in 1998, sotia lui Rusanu a mai primit un teren intravilan in Rucar, cu o suprafata de 0,5 ha. In 1999, Rusanu a primit un teren intravilan, de aceasta data pe numele sau, situat in Putineiu-Teleorman (1 ha). In 2001, pe vremea guvernarii PSD, Rusanu si-a mutat atentia in judetul Brasov, unde i s-a retrocedat un teren intravilan de 8,5 ha in localitatea Fundata.In 2002, tot in Fundata-Brasov, sotia lui Dan Radu Rusanu a mai recuperat alte 10 ha de teren forestier.

Dupa venirea la putere a Aliantei D.A., in 2005, Dan Radu Rusanu a continuat sarabanda retrocedarilor si a obtinut, pe numele sotiei, 50 de hectare de faneata in Rucar – Brasov. Anul acesta, a dat insa lovitura in domeniu si a bifat alte doua mari retrocedari in contul familiei.Astfel, a primit 31 de hectare de teren intravilan in Fundata-Brasov si 163,5 de hectare de teren forestier in judetul Arges. Astfel, familia Rusanu a recuperat 275,5 hectare de teren, suprafata care-l ridica in varful topului politicienilor latifundiari.

La aceasta imensa suprafata, se adauga inca 29,4 hectare de teren intravilan cumparate in Voluntari-SAI si Dambovicioara-Arges, ceea ce ridica la peste trei milioane de metri patrati mosia lui Rusanu, mai exact 3.049.000 mp.Valoarea acestor terenuri poate fi estimata astfel: 4.500 euro – livada din Suslanesti (7,5 ha), 8.900.000 euro terenurile intravilane din Rucar, Fundata si Putinei (44,5 ha, la 20 euro/mp), 520.500 euro terenul forestier (173, ha, la 3000 euro/ha) si 29.400.000 euro terenul intravilan din Voluntari (29,4 ha, la 100 euro/mp). Totalul este naucitor: 38.825.000 euro sau 48.986.911 dolari.

Cladiri – 1,9 milioane dolari
Valoarea celor trei apartamente (180 mp, 85 mp si 65 mp) situate pe str. Ermil Pangrati nr. 35 este de aproximativ 600.000 dolari. Spatiul comercial de la parterul aceluiasi imobil, in suprafata de 560 mp, valoreaza si el cel putin un million de dolari. La acestea, se adauga cele doua imobile din localitatile Dambovicioara si Rucar, judetul Arges, in valoare de aproximativ 300.000 de dolari. Asadar, cele sase imobile totalizeaza 1,9 milioane de dolari.

Actiuni – peste 8.100.000 dolari
La actiunile sau partile sociale detinute si declarate, a caror valoare nominala este de aproximativ 147.000 dolari, se adauga participatiile de la societatea International SA din Sinaia, pe care Dan Radu Rusanu o controleaza in proportie de minimum 77%. Cum numarul total de actiuni ale acestei societati este de 33.982.223, iar valoarea de piata a unei actiuni INTE este de 0,85 lei (ultimul pret de tranzactionare pe Rasdaq, din data de 20 octombrie a.c.), intregul pachet de actiuni detinut de Dan Radu Rusanu prin intermediul firmelor sale (26,187 milioane de actiuni) se ridica la aproape 22,26 milioane lei, adica la aproximativ 8.000.000 de dolari. Dan Radu Rusanu detine, prin intermediul firmelor sale, 26 de milioane de actiuni la compania International S.A. din Sinaia, care include hotelul International si alte cåteva vile din zona montana.

Afacerea Chimpex-Gritac

Un exemplu concret privind modul in care Dan Radu Rusanu isi deruleaza afacerile este cazul Chimpex-Constanta. Societatea Chimpex a fost preluata de la FPS, in anul 1999, de catre firma Rompac International a omului de afaceri constantean Dan Constantin Gritac.La putin timp de la preluare, acesta a vandut firmei Danis Metcom SRL, detinuta de sotia lui Rusanu (60%), un activ constituit din 14 hale si 8,5 hectare de teren, la un pret modic de doua miliarde lei vechi (130.000 dolari), in conditiile in care, potrivit analistilor pietei, valoarea reala era de aproximativ cinci milioane de dolari.

Ulterior, in noiembrie 2000, Dan Radu Rusanu, in calitate de presedinte al Eximbank, a acordat un credit neperformant de cateva sute de miliarde de lei firmei lui Gritac, Rompac International, bani care aveau sa fie recuperati, cu greu, abia in 2004. Cazul avea sa intre, anul trecut, in atentia DNA.In 2002, acelasi Dan Radu Rusanu a preluat, de la prietenul Gritac, societatea Romtur International, firma ce detinea peste 32% din capitalul social al SC International SA din Sinaia. Ulterior, Rusanu avea sa preia controlul absolut al firmei International SA, care detine hotelul International din Sinaia.

Evident, in relatia cu Gritac, Dan Radu Rusanu a folosit-o ca intermediar pe sotia sa, Anca Daniela. In acest mod, el a reusit sa controleze un complex de mai multe zeci de milioane de euro, printre activele International SA fiind incluse, alaturi de hotelul de patru stele International din Sinaia, si vilele Frasin, Stejarul, Bistrita sau motelul Izvorul Rece.Rambursari ilegale de TVAIn perioada in care a fost secretar de stat la Ministerul Finantelor, Dan Radu Rusanu si-a creat o retea de functionari publici fideli, care, conform anchetelor derulate atunci de Corpul de control al ministrului finantelor (IGAI), au incurajat si favorizat rambursarile ilegale de TVA din perioada 1997-2000.

Un astfel de nucleu a activat la conducerea de atunci a DGFP Ilfov.Pintre cei vizati de favorizarea rambursarilor ilegale a fost si Alexandru Vrabie, un apropiat al lui Rusanu, numit la conducerea finantelor din Ilfov. Ulterior, dupa declansarea scandalului rambursarilor ilegale, Vrabie a fost sfatuit sa-si ceara transferul din Finante, el refugiindu-se astfel sub aripa lui Rusanu, la Eximbank.De altfel, cei doi fusesera, pe vremuri, colegi la Centrocoop, in subordinea lui Gioni Popescu. Desi prejudiciul constatat atunci la DGFP Ilfov depasea usor 50 de miliarde de lei vechi, anchetele au fost, abil, stopate.

Cu exceptia presei, nimeni nu a mai legat numele lui Rusanu de rambursarile ilegale de TVA. In perioada in care a fost secretar de stat la Ministerul Finatelor, Dan Radu Rusanu si-a creat o retea de functionari publici fideli, care, conform anchetelor derulate atunci de corpul de control al ministrului Finantelor (IGAI), au incurajat si favorizat rambursarile ilegale de TVA din perioada 1997-2000. Un astfel de nucleu a activat la conducerea de atunci a DGFP Ilfov. Pintre cei vizati de favorizarea rambursarilor ilegale a fost si Alexandru Vrabie, apropiat al lui Rusanu, numit la conducerea finantelor ilfovene.

Ulterior, dupa declansarea scandalului rambursarilor ilegale, Vrabie a fost sfatuit sa-si ceara transferul din Finante, el refugiindu-se astfel sub aripa lui Rusanu, la Eximbank. Dealtfel, cei doi fusesera, pe vremuri, colegi la Centrocoop, in subordinea lui Gioni Popescu. Desi prejudiciul constatat atunci la DGFP Ilfov depasea usor 50 miliarde lei, anchetele au fost, abil, stopate. Cu exceptia presei, nimeni nu a mai legat numele lui Rusanu de rambursarile ilegale de TVA. Anul trecut insa, Dan Radu Rusanu a redeschis subiectul si a impartasit cateva aspecte din experienta frauduloasa a protejatilor sai, in cadrul unei comunicari stiintifice sustinute la Universitatea Romano-Americana.

Titlul lucrarii este destul de sugestiv: “Rambursarea taxei pe valoarea adaugata – potentiala zona de frauda fiscala ». Nu stim daca printre cei din sala s-a aflat si Ene Dinga, fost sef al IGAI si, ulterior, ministru al Integrarii, cel care a descoperit si a decapitat mafia rambursarilor de TVA din Ministerul Finantelor.

Familia Rusanu are o avere estimata de revista „Bilant“ la aproape 60 de milioane de dolari Valoarea la zi a averii lui Dan Radu Rusanu este impresionanta. Ea se bazeaza, in buna parte, pe activele detinute pe piata imobiliara (unele terenuri au fost cumparate, altele primite in contul retrocedarilor), pe cåteva apartamente si pe actiunile detinute la compania International S.A.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.26, noiembrie 2006