Micile secrete ale lui Dinu Patriciu

 

Dinu Patriciu s-a nascut pe 3 august 1950 in Bucuresti si este fiul cunoscutului petrolist si profesor Valeriu Patriciu. Tatal sau a fost profesor de geologie la Politehnica din Timisoara in perioada 1930-1950, iar apoi, pana in 1958, profesor la Universitatea din Bucuresti. Pana in 1947, el a detinut si functia de director al companiei Shell Romania.

Valeriu Patriciu a fost arestat in doua randuri, in 1945 si in 1948, de Siguranta, respectiv Securitate, iar in 1958 a fost dat afara din invatamantul superior pe motiv ca ar fi sprijinit anumite grupuri de rezistenta din Prahova. Pana in 1964, cand a fost reabilitat, sotia sa a fost nevoita sa lucreze ca laboranta pentru a-si intretine familia.

patriciu 1

Arhitectul emirului

Pe Dinu Patriciu il cheama, de fapt, Dan Costache Patriciu. El a absolvit, in 1975, Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Capitala si a devenit ulterior profesor al aceluiasi Institut. In perioada 1975-1984, a castigat cateva premii la concursurile internationale de arhitectura. Daca in 1975 a obtinut locul opt la concursul international pentru cladirea Operei din Sofia, iar in 1977 a primit mentiunea juriului pentru Libraria Nationala din Teheran-Iran, in 1984 Patriciu a obtinut premiul intai pentru arhitectonica centrului capitalei Emiratelor Arabe Unite, Abu-Dhabi.

Asta a facut ca, in perioada 1984-1990, arhitectul Dinu Patriciu sa participe la constructia a 11 cladiri de birouri in Abu-Dhabi, a hotelului de patru stele Al Jazira din Dubai, precum si a patru resedinte pentru seful statului. Conform lui Patriciu, banii care au insotit premiul castigat pentru Abu-Dhabi ar fi fost incasati de catre Securitate prin intermediul Institutului Roman de Consulting Romconsult, firma care se ocupa de gestionarea in exterior a proiectelor de arhitectura si care, in 1989, era condusa de Florin Burada.

Intr-un numar din Scanteia acelor ani, s-a precizat de fapt ca banii castigati, cateva zeci de mii de dolari, ar fi fost donati de catre Patriciu statului roman. Pana in 1989, el a castigat totusi destul de bine, la salariul de profesor adaugandu-se sumele obtinute din meditarea a sute de elevi care aspirau sa intre la Institutul de Arhitectura, precum si castigurile din capitala Emiratelor Arabe Unite. In Romania, Patriciu a proiectat magazinele universale din Focsani si Barlad, precum si mai multe locuinte de lux si sedii ale unor banci.

Aventurier in politica

In 1990, arhitectul Dinu Patriciu intra in politica. Se inscrie in PNL si, pe 20 mai 1990, devine deputat de Timis. Doua luni mai tarziu, in urma unui conflict cu Radu Campeanu, Patriciu, impreuna cu Calin Popescu-Tariceanu, Andrei Chiliman, Radu Cojocaru si Gelu Netea, sunt exclusi din PNL si infiinteaza PNL-Aripa Tanara. In 1992, candideaza din nou pentru Camera Deputatilor, pe listele CDR din Dambovita, si obtine un nou mandat de deputat in legislatura 1992-1996. In 1993, infiinteaza PL ‘93 si devine liderul acestui partid.

In 1997, PL ‘93 fuzioneaza cu PNL – CD, condus de Niculae Cerveni, noua formatiune politica fiind numita Partidul Liberal. Un an mai tarziu, intra in conflict si cu Niculae Cerveni, care se impotriveste comasarii prin absorbtie dintre PL si PNL. Cerveni a numit atunci actiunea lui Patriciu “destabilizatoare si marsava”. Trei ani mai tarziu, Dinu Patriciu devine vicepresedinte al PNL, dupa ce, in 2000, este ales deputat pe listele PNL Prahova. In iunie 2003, fiind pus sa aleaga intre politica si afaceri, renunta la mandatul de deputat in favoarea afacerilor. Doi ani mai tarziu, avea sa cunoasca, pentru prima oara, atmosfera unei celule de arest, dovedind astfel ca nu a facut o alegere tocmai potrivita.

Disparitia misterioasa a doamnei Nastase

In paralel cu politica, Dinu Patriciu s-a lansat in afaceri inca din 1990. Cea mai importanta dintre societatile lui Patriciu de la inceputul anilor ‘90 a fost “Alpha Constructii si Investitii Imobiliare”. Firma, infiintata in 1991, a fost implicata intr-un incident extrem de neplacut, chiar la sfarsitul acelui an. Pentru a construi un ansamblu de locuinte pe strada Scoala Herastrau din Bucuresti, Dinu Patriciu cumpara doua proprietati situate la numerele 12 si 16, care ocupa impreuna 4.000 de metri patrati. Intre ele, la nr. 14, se afla insa proprietatea unor batrani octogenari, care nu se lasa usor convinsi sa-si vanda casa si terenul firmei de constructii a lui Patriciu.

patriciu 21

Dupa multe insistente, reprezentantul firmei Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, George Gaita, reuseste sa-i convinga pe sotii Emilia si Alexandru Nastase sa incheie, pe 14 noiembrie 1991, o intelegere prin care cei doi se obliga ca la o data ulterioara (“de indata ce vor fi stabilite conditiile de pret ce vor fi prevazute in cadrul obligatiilor”) sa vanda societatii lui Dinu Patriciu casa si terenul de 240 mp situate in str. Herastrau nr.14. Prin aceeasi intelegere, George Gaita se obliga sa ofere la schimb 57 dolari/mp de teren plus un imobil situat in strada Bucegi nr. 50, compus din casa si un teren de 400 mp, “de indata ce va putea vinde” acel imobil. Intelegerea era un punct de pornire pentru un viitor contract de vanzare-cumparare.

La mai putin de o luna de la semnarea conventiei, pe 8 decembrie 1991, batranul Nastase moare, iar zece zile mai tarziu, sotia sa dispare de la domiciliu. In aceeasi zi, are loc si un mic incendiu in casa Emiliei Nastase, incendiu sesizat de un vecin de la nr. 18. Un nepot al batranei a cautat-o in acele zile si n-a gasit-o la domiciliu, dar nu a sesizat la Politie disparitia acesteia. Cel care sesizeaza politia va fi, o luna mai tarziu, George Gaita, reprezentantul firmei lui Dinu Patriciu. Acesta avea sa declare ca a cautat-o fara succes pe batrana prin spitale si chiar la morga. Batrana a fost de negasit, cu toata desfasurarea ulterioara de forte din partea Politiei.

Cu toate acestea, desi Emilia Nastase era inca proprietar al imobilului din str. Scoala Herastrau nr. 14, firma lui Patriciu a sprijinit rudele din Focsani ale batranei care au trecut rapid la demolarea imobilului, punandu-le la dispozitie utilaje de transport pentru materialele recuperate in urma demolarii. Desi cazul a fost facut public, nimeni n-a mai aflat, ulterior, nimic despre misterioasa disparitie a batranei Emilia Nastase. Trei ani mai tarziu, in urma unui scandal de presa, Dinu Patriciu a afirmat ca el n-a fost implicat in aceasta disparitie si ca, din contra, firma sa a fost prejudiciata prin amanarea demararii lucrarilor la ansamblul de locuinte.

Andreea din Insulele Belize

O afacere cu iz de teapa a fost semnalata spre sfarsitul anului 1996, cand miliardarul Dinu Patriciu a fost acuzat ca refuza sa-si achite obligatiile contractuale incheiate cu societatea Severnav din Drobeta Turnu-Severin. In februarie 1995, Patriciu a comandat constructia unei nave la Severnav SA, iar patru luni mai tarziu, pe 23 iunie, cargoul multifunctional “Andreea” de 3.050 tdw intra in proprietatea firmei acestuia, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA. Desi constructorul si-a indeplinit la timp obligatiile contractuale, Patriciu achita, in urmatoarele trei luni, mai putin de jumatate din contravaloarea navei.

Intelegatori, cei de la Severnav, accepta, in septembrie 2005, incheierea unui addendum la contractul de livrare, prin care se esaloneaza in zece rate lunare restul de plata, in valoare de 1,26 milioane dolari, ramas neachitat de catre societatea lui Patriciu. O luna mai tarziu, pentru a arata ca este bine intentionat, Patriciu pune la dispozitia Severnav o scrisoare de garantie bancara de la Credit Bank, valabila pana pe 24.07.1996 si semnata de Emil Cioflan. Cu toate acestea, Patriciu a refuzat sa-si mai achite ultimele trei rate, ce totalizau 380.000 de dolari. In septembrie 1996, la patru luni de la intreruperea oricarei legaturi cu Dinu Patriciu, reprezentantii firmei mehedintene inca mai plangeau dupa restul de bani pe la Politie, Justitie si BNR. Ei aflasera, intre timp, faptul ca inainte cu doua zile de a primi nava “Andreea” , Dinu Patriciu o vanduse deja, pe un dolar, societatii “Andreea Shipping” Ltd. din paradisul fiscal Insulele Belize.

Firme la vedere

Dinu Patriciu apare astazi direct implicat, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL Rompetrol Distributie SA si Trustul de presa Ziua (“Ziua” SRL, “Editura Ziua” SRL, “Ana Maria Press” SRL). El figureaza insa, ca administrator, in noua societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator Int. SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA.

De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare, el este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA. Cu toate acestea, de-a lungul anilor, Patriciu a mai participat direct la infiintarea urmatoarelor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz care, cativa ani mai incolo, avea sa escrocheze cateva sute de persoane atrase in jocul piramidal cu certificate de actionar BPS Brokers SA; romano-germanul Perlitz a parasit Romania in 1999, fiind, ulterior, dat in urmarire prin Interpol, el avand la activ si alte ilegalitati comise in Germania), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).In toate aceste firme, alaturi de Dinu Patriciu apare ca actionar sau administrator si partenerul acestuia, George Gaita.

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-RumŠnische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL.

Ziua lui Patriciu a fost foarte profitabila

Dinu Patriciu s-a implicat direct atat in domeniul constructiilor, cat si in mass-media, fonduri mutuale si de investitii, recuperarea creantelor bancare si industria petroliera. Osciland intre politica si afaceri, a incercat sa actioneze cat mai discret si sa se mentina cat mai departe de scandaluri. Cum in afaceri discretia este asigurata cel mai bine de folosirea unor off-shoruri, Patriciu a folosit si aceasta cale pentru a se mentine in umbra. Putini au fost, spre exemplu, cei care au stiut ca managementul cotidianului “Ziua” a fost asigurat, cel putin in primii doi-trei ani, personal de catre Dinu Patriciu.

“Nu stiu daca “Ziua” era singurul ziar profitabil, dar era foarte profitabil si a fost intotdeauna, pentru ca a avut un management corect. Din 1995 pana prin ’98, m-am ocupat personal de chestia asta si a avut intotdeauna profit”, declara recent Patriciu. De altfel, in perioada 1994-2000, Dinu Patriciu a fost presedinte al Omega Press Investment SA, societatea care edita cotidianul “Ziua”. Printre actionarii Omega Press figurau, in stilul obisnuit al afacerilor lui Patriciu, si doua societati straine, Lakeline Limited din Cipru si Omega Media Holdings Ltd din Israel. Ca administrator, alaturi de Sorin Rosca Stanescu si de George Gaita, figura si Dinu Patriciu.

El a renuntat totusi, la sfarsitul anului trecut, la actiunile detinute la trustul de presa “Ziua” in favoarea Sindicatului FSLI condus de Liviu Luca, chiar daca azi inca mai figureaza in scriptele Registrului comertului ca actionar la acest trust. De remarcat ca Omega Press Investments a beneficiat, la inceputul anilor 2000, in sistem barter, de doua autoturisme Hyundai Santamo de la Omar Hayssam, autoturisme introduse ilegal in Romania (in 1999, printr-o firma din Insulele Virgine), dupa ce fusesera declarate furate in China.

Administratorul

Dinu Patriciu s-a implicat, vreme de cativa ani, in administrarea creantelor bugetare. In 1998, Patriciu a avut un rol important, indeosebi prin actiuni de lobby, in infiintarea Fondului de restructurare Dunarea, a carui administrare a fost preluata de catre o societate controlata de el, Administrator Int. Oficial, Administrator Int., societatea care administra si fondul ipotecar Alpha (FDI Alpha), avea drept actionari cateva societati inregistrate in paradisuri fiscale precum Liechtenstein sau Cipru: Administrator Ag. (70%), Tudori si Danama Foundation (infiintate de Sorin Marin, un fost partener al lui Patriciu), Muldown Holdings Ltd. si Lakeline Ltd. Ultima dintre aceste firme – Lakeline, din Cipru – figureaza si printre actionarii societatii care edita cotidianul “Ziua” – Omega Press Investments SA.

Dupa cum se stie deja, administrarea Fondului de restructurare Dunarea, infiintat in 1998, a fost o afacere deloc rentabila pentru stat. Astfel, desi a preluat de la Banca Agricola creantele a peste 280 de societati neperformante, creante in valoare de aproximativ 2.700 miliarde lei (basca lichiditatile de 130 miliarde lei prin care Banca Agricola detinea 90% din capitalul social al Fondului), administratorul fondului n-a reusit sa valorifice mare lucru din acestea, firma Administrator Int. multumindu-se cu incasarea comisionului de administrare. Ulterior, locul Bancii Agricole in Fond a fost luat de catre AVAB.

Cativa ani mai tarziu, Ionel Blanculescu anunta tragerea la raspundere a lui Dinu Patriciu pentru modul in care a administrat Fondul Dunarea ale carui active aveau sa treaca, in final, tot la AVAB. Cu acea ocazie, s-a constatat faptul ca 2,8 milioane dolari fusesera depozitate intr-o fosta banca populara (Eurocredit) falimentata. Cele aproape 3 milioane de dolari reprezentau garantia pentru un credit contractat de o firma a aceluiasi Dinu Patriciu.

Ulterior, in favoarea AVAB avea sa se constituie o noua garantie, constand intr-un teren care avea sa intre rapid in proprietatea AVAB, prin executare. Administrator Int., reprezentata de Dinu Patriciu, a participat si la licitatia pentru preluarea societatii de asigurare Astra, organizata de FPS in octombrie 2000.

Desi s-a clasat pe locul al doilea, dupa firma de apartament Ceptura SRL, societatea Administrator Int. s-a retras din competitie, dand astfel posibilitatea firmei clasate pe locul al treilea, Nova Trade, sa fie declarata castigatoare a licitatiei, in urma unui proces castigat mai tarziu in instanta. Fara retragerea lui Patriciu din cursa pentru Astra, Dan Adamescu, proprietarul Nova Trade, n-ar fi putut avea posibilitatea sa preia societatea de asigurari. Motivele reale ale retragerii lui Patriciu au ramas insa necunoscute.

Petrolistul din off-shore

In anul 1998, impreuna cu fostul sau partener, Sorin Marin, Patriciu a cumparat de la angajatii societatii un pachet semnificativ de actiuni Rompetrol. Tranzactia s-a facut prin intermediul SG International. Rompetrol a fost privatizata prin MEBO in prima parte a deceniului trecut si a fost vanduta de salariati in momentul in care a inceput sa inregistreze pierderi. In 1999, Rompetrol cumpara de la Fondul Proprietatii de Stat (actuala AVAS) rafinaria Vega din Ploiesti. Ulterior, Rompetrol si Vega fuzioneaza, rezultand, astfel, societatea Rompetrol, actualmente listata pe Rasdaq. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, pare a fi preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate permisiva. Interesul lui Dinu Patriciu pentru rafinaria Petromidia este mai vechi. In anul 1997, alaturi de un consortiu format din cateva firme occidentale, Patriciu a intentionat sa preia rafinaria Petromidia, la concurenta cu Glencore (care a participat la licitatia FPS intr-un consortiu cu grupul Grivco, controlat de Dan Voiculescu).

Desi preluarea a esuat, Patriciu n-a renuntat sa spere in reusita achizitiei nici dupa ce societatea turca Akmaya a castigat licitatia pentru privatizarea Petromidia, la sfarsitul anului 1999, inceputul lui 2000. Akmaya, din cauza unor neintelegeri cu FPS, a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Petromidia (69,9%), si in urma unei noi licitatii, grupul Rompetrol (The Rompetrol Grup BV Olanda) a preluat pachetul majoritar de la Petromidia. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de o fiscalitate redusa, The Rompetrol Grup BV Olanda era controlata de un off-shore – Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg. Numele unuia dintre investitori, Sorin Marin, a iesit la iveala in 2001, abia atunci cand si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol, pentru suma de aproximativ 22 de milioane de dolari.

Inainte de a fi preluat de Rompetrol Group BV Olanda, pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a fost transferat in proprietatea mai multor societati. Printre acestea, mentionam fundatiile Danama Foundation, Tudori Foundation din Liechtenstein (reprezentate de Sorin Marin) si Waverton Investments, care avea in spate off-shorul Romania Fund Investments din Luxemburg.

In cursul acestor operatiuni de transfer de actiuni de la o societate la alta, printre proprietarii Rompetrol, cu un pachet minoritar, a aparut si Romania&Moldova Direct Fund, un fond de investitii care-i avea printre actionari pe Dinu Patriciu, International Equity Partners din SUA, IFC si DEG din Germania. Printre societatile utilizate in transferul de actiuni, figureaza si East Capital Investments BV.

In 2003, Romania&Moldova Direct Fund iese din actionariatul Rompetrol si, in acelasi timp, OMV Austria cumpara 25,1% din companie. In aprilie 2005, ca urmare a achizitiei de catre OMV a pachetului majoritar de la Petrom, grupul Rompetrol rascumpara pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social, pachet detinut pana atunci de compania austriaca. Astazi, grupul Rompetrol este controlat de The Rompetrol Group NV Olanda, care este detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia si ai carui actionari sunt Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%).

Stephenson este vicepresedintele firmei olandeze si raspunde de tranzactiile internationale si relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu este presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport al titeiului prin conducte.

Patriciu poposeste in gaura cu sobolani

In 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari. Spre sfarsitul anului, guvernul a hotarat, printr-o ordonanta de urgenta, transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani. Desi atunci a rasuflat usurat, cateva luni mai tarziu, Patriciu a intrat in atentia PNA, ca urmare a unui raport avizat favorabil de Ioan Talpes, privitor atat la modul in care s-a derulat privatizarea Petromidia, cat si la activitatea postprivatizare.

Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat PNA, dupa ce a descoperit si instrumentat implicarea lui Dinu Patriciu si a altor persoane din conducerea grupului Rompetrol intr-o vasta operatiune de spalare de bani. Operatiunea viza peste 20 de firme, trei fundatii si noua persoane fizice. Ulterior, Dinu Patriciu a fost chemat sa dea explicatii la Parchet si, pe 27 mai a.c., a fost acuzat oficial de evaziune fiscala, spalare de bani si inselaciune. Pentru 24 de ore, Dinu Patriciu a fost arestat si obligat sa mediteze, intr-o “gaura” de opt metri patrati, alaturi de infractori marunti si sobolani, la relatia dialectica dintre accize, politica, afaceri si Ioan Talpes.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr.9, iunie 2005

Micile secrete ale lui Codruţ Şereş


In perioada 1993 – 1999, Seres a lucrat in Ministerul Apararii Nationale, fiind absolvent al Academiei Tehnice Militare (ATM). Desi a parasit armata, cu gradul de capitan, Codrut Seres a ramas colaborator al ATM, fiind, in plus, si consultant in afaceri pentru anumite persoane fizice. Ascensiunea politica a lui Codrut Seres a inceput in anul 2001, o data cu intrarea in Partidul Conservator (PC), pe cand lucra inca in Grupul Grivco, ce apartine presedintelui PC.

In plan politic, Codrut Seres a avut o ascensiune extrem de rapida. Dupa ce, in 2001, a devenit membru al partidului condus de Dan Voiculescu (PUR, pe atunci), el a trecut succesiv prin functiile de sef al Departamentului profesional de dezvoltare proiecte (2002), secretar general (2003) si vicepresedinte al PUR (2004).

Tot in 2004 (aprilie), Codrut Seres a fost desemnat candidatul acestui partid pentru functia de presedinte al Romaniei, candidatura la care s-a renuntat, cateva luni mai tarziu, ca urmare a noii aliante cu PSD si a deciziei de a sustine candidatura lui Adrian Nastase. Dupa alegerile din 2004, a devenit senator de Maramures din partea PUR si, la formarea guvernului Tariceanu, a fost desemnat ministru al economiei si comertului. In decembrie 2006, dupa ce o comisie prezidentiala a decis aprobarea cererii procurorului general de incepere a urmaririi penale impotriva lui Codrut Seres, acesta a fost inlocuit cu Varujan Vosganian, miscare insotita de iesirea Partidului Conservator (fost PUR) de la guvernare. Codrut Seres si-a recapatat insa fotoliul de senator in Parlamentul Romaniei.

Viata de familie
Codrut Seres si-a refacut recent viata de familie, el fiind casatorit pentru a doua oara. In 1995 s-a casatorit cu Adina Zugravu, de profesie inginer textilist. Are cu aceasta o fetita, Anca, nascuta in ianuarie 1996. La inceputul lui 2004, datorita „divergentelor de opinie asupra vietii“, sotii Seres au divortat, singura relatie care a mai ramas intre ei fiind Anca, fetita pentru care Codrut achita lunar pensia alimentara. In noiembrie 2004, a cunoscut-o, in Baia Mare, pe Lorina Pop, de care s-a indragostit, dupa cum se spune el, „la prima vedere“. Ulterior, tatal Lorinei, omul de afaceri baimarean Ioan Pop, a devenit consilierul personal al lui Seres. Pe 2 septembrie 2006, Codrut si Lorina s-au casatorit, ceremonia „civila“ consumandu-se cu mare fast la Snagov, pe unul dintre fostele iahturi ale lui Ceausescu. Nasul de cununie a fost controversatul om de afaceri ploiestean Sebastian Aurelian Ghita, patronul grupului de firme Asesoft. De la nunta n-a lipsit nasul spiritual al lui Seres, Dan Voiculescu. Darul de nunta, consemnat oficial in declaratia de avere, a fost de 55.400 de euro, 10.700 dolari si 21.700 lei.

Relatii si jocuri periculoase cu „spioni“

Daca am da crezare procurorilor care-l cerceteaza in „dosarul spionilor de la MEC“, Codrut Seres ar fi un tradator. Conform rezolutiei procurorilor DIICOT, prezentate instantei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la sfarsitul anului trecut (20 decembrie 2006), ministrul Codrut Seres ar fi obtinut si transmis grupului de spionaj coordonat de Stamen Stantchev date si informatii secrete din domeniul economic si comercial de natura a periclita securitatea statului. Acuzatia formulata impotriva sa, de tradare prin transmitere de secrete, este cea mai grava dintre cele care i se puteau aduce, daca tinem cont ca el este si absolventul unei institutii militare.

Acelasi lucru se poate spune si despre Stamen Stantchev, bulgarul acuzat de „spionaj in forma continuata“, cel care ar fi, in acceptia acelorasi procurori, coordonatorul retelei de spionaj economic in care ar fi fost atras ministrul Codrut Seres. Intamplator sau nu, bulgarul Stantchev, ca si Codrut Seres, este si el absolvent al unei institutii militare, din Sofia, specializarea inginer arme. Acuzatiile, bazate si pe rezultatul a mii de ore de filaj si interceptare din partea serviciilor speciale, au fost insotite de scurgerea, mai mult decat suspecta, catre presa, a unor fragmente relevante din stenogramele unor discutii telefonice purtate de ministrul Codrut Seres cu Stamen Stantchev, sau de catre acesta din urma cu alti membri ai „retelei“. Cea mai interesanta dintre discutiile „scurse“ catre presa pare a fi acea dintre Seres si Stantchev, din seara de 29 iunie 2005, data la care tocmai fusese respinsa in guvern ordonanta privind pachetul de 8% din actiunile Petrom cuvenite salariatilor reprezentati de liderul sindical Liviu Luca; actul normativ realizat de consilierul Stamen Stantchev fusese prezentat in guvern de ministrul Codrut Seres. In discutia telefonica mentionata, dupa ce, mai devreme, Seres afirmase ca nu va mai promova inca o data textul proiectului de ordonanta, Stantchev i-a spus acestuia: „Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“. Rupta din context, expresia poate fi pe cat de sugestiva, pe atat de incriminatoare intr-o ecuatie a tradarii. Daca a fost sau nu tradare, doar instanta poate decide. Indiferent de solutia finala insa, el a fost atras, cu siguranta, intr-un joc extrem de periculos. Ca si cand nu ar fi fost de ajuns, numele sau a fost agatat si in dosarul „baietilor destepti“ de la Hidroelectrica, pe baza unei rezolutii a DIICOT de la inceputul lunii aprilie. Seres este acuzat astfel, alaturi de alte opt persoane, de complot si subminarea economiei nationale.

Solicitandu-i un punct de vedere cu privire la acuzatiile care i se aduc in cele doua dosare penale, Codrut Seres ne-a declarat: „La primul dosar „baietii destepti“ m-au „rezolvat“ pentru ca am incercat sa fac curat in piata de energie, incurcandu-le socotelile si facandu-i sa piarda bani. Al doilea dosar este consecinta prezentarii publice a biletelului Alro si a dezvaluirii ca dl. Basescu m-a sunat de trei ori pentru a interveni in favoarea Alro.

Apreciez invinuirile ca fiind denigratoare, mincinoase, fara dovezi, facute sa atraga atentia publica asupra faptului ca se face „reforma“ in justitie; sunt convins ca voi dovedi ca sunt nevinovat. In primul dosar sunt invinuit de fapt, ca la privatizarea Electrica Muntenia Sud, comisia de negociere a obtinut cu 100 milioane de euro mai mult de la cumparator, firma Enel (pretul final fiind de 820 milioane euro, pentru 76% din actiuni, mai mult decat s-a obtinut pentru toate celelalte distributii de electricitate, mai mult decat s-a luat pentru distributiile de gaze naturale sau mai mult decat s-a luat pentru Petrom). Ca sa glumim, as fi inteles sa ma invinuiasca firma Enel (statul italian), si nu procurorii romani.

A doua invinuire priveste vanzarea a 8% din actiunile Petrom catre salariati, proiectul de act normativ fiind expus pe site-ul MEC si fiind intens dezbatut in 2005 si in 2006 in presa, intre sindicate si MEC etc. Actul normativ era finalizat in octombrie 2006, eu ajungand atunci la o solutie legala cu Ministerul Justitiei. In al doilea dosar sunt invinuit pentru faptele din perioada 2002-2004 ale unor angajati ai Hidroelectrica (unii nici macar nu mai erau angajati in 2005, cand am preluat mandatul de ministru). Acesta este pretul pe care il platesc pentru ca am refuzat sa fiu aservit PD“.

Nasul si socrul surprinsi la mierea din borcanul MEC

Codrut Seres a mai fost, teoretic, neinspirat si in momentul in care si-a ales nasul de cununie la casatoria cu baimareanca Lorina Pop. Nasul Ghita, cum l-a numit presa pe omul de afaceri Sebastian Aurelian Ghita, patronul grupului de firme Asesoft, avea o mare calitate si doua defecte pe masura.

„Calitatea“ sa recunoscuta era pozitia buna ocupata in topul milionarilor, iar „defectele“ erau, primul, trecutul pigmentat cu numeroasele „tepe“ comise in afaceri cu institutii bugetare din Prahova, precum si dosarele penale din perioada 2001-2004, si al doilea, contractele incheiate cu MEC sau cu institutii subordonate in perioada 2005-2006. Conform dezvaluirilor presei, Sebastian Ghita a primit, pe relatia cu ministerul condus de Seres, cel putin cinci contracte ce totalizeaza peste 1,5 milioane de euro.

Socrul Ioan

Au existat speculatii insa si cu privire la favorizarea lui Ioan Pop, cel care avea sa-i devina socru in septembrie 2006. Astfel, socrul Ioan a devenit, in 2005, consilierul personal al ministrului Seres. Din acesta postura, el a fost desemnat in consiliile de administratie ale unor societati din subordinea MEC, precum Santierul naval Daewoo Mangalia sau Transgold SA (fosta Aurul SA).

In paralel, Ioan Pop a mai fost cooptat, conform presei maramuresene, si in consiliile de administratie de la firmele Martexin, Trans Euro Hotel, MCB, EcoNord si Bentonita SA. Liderul democratilor maramureseni, Mircea Man, a facut chiar un scandal prelungit pe plan local, cu privire la prezenta socrului Ioan in conducerea societatii aflate in subordinea Remin SA, Econord.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, mai 2007

Micile secrete ale lui Ioan Rus


Ioan Rus s-a nascut pe 21 februarie 1955 in localitatea Urisor din comuna clujeana Caseiu. Are doi frati, Aurel si Gavril. Este casatorit cu Carmelita Rus si are doi copii. Este absolvent al Facultatii de Mecanica din cadrul Institutului Politehnic Cluj-Napoca (1982). In perioada 1982-1984 a fost inginer la Trustul SMA din Cluj, iar ulterior, pentru un an de zile a trecut ca cercetator la Institutul Politehnic din Cluj-Napoca, urmand cariera universitara.

Pana in 1990 si-a continuat activitatea ca asistent universitar in cadrul aceleiasi institutii. In perioada 1990-1994 a fost sef de lucrari, disciplina “Automobile, tractoare si sisteme de propulsie”, iar in perioada 1995-2002, in calitatea de conferentiar universitar a predat “Calculul si constructia automobilelor”. In 2002 devine profesor universitar si coordonator al aceleiasi discipline.

In paralel cu activitatea didactica, Ioan Rus a intrat in afaceri participand la infiintarea unor firme, sau la administrarea altora. Cea mai importanta dintre ele, RMB Inter Auto SRL (Reprezentanta Mercedes Benz) era controlata, printr-un off-shore, de omul de afaceri Ion Tiriac. Astfel, in 1993, Ioan Rus a devenit directorul general al Reprezentantei Mercedes-Benz Transilvania, functie detinuta pana in anul 2000 si, dupa o pauza de patru ani, reluata in 2004. Rus s-a implicat insa, cum vom vedea, si in alte societati precum Napoca Constructii SA (1991), Autosincron SRL (1991), Elixir Medco SRL (1992), IT Transilvania Invest (1998), Ardtrans Auto SRL(1994), Oil Distribution SRL sau Media Pro Transilvania SA.

El a intrat in PDSR in 1994, anul in care si-a luat si titlul stiintific de doctor inginer in “tehnologia constructiilor de masini”, iar in 15 august 1996 a devenit prefectul judetului Cluj, functie detinuta pana pe 28 decembrie acelasi an. In 1998 a devenit prim-vicepresedinte al PDSR Cluj-Napoca. In iunie 2000 revine in administratia publica, ca presedinte al Consiliului Judetean Cluj, iar din decembrie acelasi an, dupa castigarea alegerilor de catre PSD, devine ministru de interne in guvernul Adrian Nastase. Din octombrie 2001, Ioan Rus este ales presedinte al PSD Cluj, iar, un an mai tarziu, vicepresedinte al PSD.

In perioada septembrie 2003-mai 2004 devine vice prim-ministru. A renuntat la aceasta demnitate pentru a candida, in vara lui 2004, la alegerile pentru functia de primar al municipiului Cluj Napoca. A pierdut insa aceasta cursa in favoarea lui Emil Boc, actualul lider al Partidului Democrat. Pe 30 noiembrie 2002 a obtinut de la Ion Iliescu, la gramada, alaturi de alti membri ai guvernului Adrian Nastase, dar si de alti potentati PSD, distinctia “Ordinul Steaua Romaniei in Grad de Cavaler”.

Liderul Grupului de la Cluj

Datorita pozitiei ocupate in Partidul Social Democrat, dar si a modului in care s-a implicat pentru reformarea acestui partid, Ioan Rus este cunoscut mai degraba ca “lider al Grupului de la Cluj” decat ca “fost ministru de interne”. Forta sa in partid a fost resimtita dureros atat de Ion Iliescu, cat si de secundul sau, Adrian Nastase. “Grupul de la Cluj”, cum s-a intitulat gruparea de politicieni ardeleni din cadrul PSD, este constituit din Ioan Rus, Vasile Dancu (senator, fost ministru al Informatiilor Publice si presedinte al Agentiei de strategii guvernamentale), Vasile Puscas (deputat, negociator sef al Romaniei la Uniunea Europeana), Alexandru Farcas (fost ministru al Integrarii), Ilie Sarbu (senator, fost ministru al Agriculturii), dar si din alti politicieni PSD.

Desi a fost numit de Ion Iliescu “coloana a V-a din PSD”, grupul condus de Ioan Rus a reusit sa schimbe conducerea partidului si sa-l impuna pe Mircea Geoana in locul lui Ion Iliescu. De asemenea, a reusit, partial, sa indeparteze de la conducerea executiva a partidului influenta celuilalt grup aflat pana in 2004 la carma acestei formatiuni politice, grupul de la Bacau, reprezentat de Viorel Hrebenciuc, fratii Sechelariu, Corneliu Iacubov, Dan Matei Agathon si, evident, Miron Mitrea. Schimbarea polaritatii in PSD a facut deja doua victime, prin excluderea de la varful partidului a lui Adrian Nastase si a lui Miron Mitrea. De asemenea, este demn de mentionat ca tot din gruparea reformatoare clujeana face parte si George Cristian Maior, actualul director al SRL. Dealtfel, desi pe alte pozitii politice, sunt de mentionat si alti clujeni precum Cozmin Gusa (fost secretar general al PSD, actual lider al PIN), Lavinia {andru, Emil Boc (presedinte al PD), Daniel Morar (seful PNA), generalul Virgil Ardelean (zis “Vulpea”, seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna din MAI), Rares Niculescu (consilierul de imagine al ministrului Vasile Blaga), Andi Boer (seful de cabinet al lui Vasile Blaga), Nelu Pop (seful Politiei de Frontiera) etc. etc.

Afaceri Interne

“Afacerile Interne” au o dubla semnificatie pentru Ioan Rus. Pe de o parte el este vicepresedinte pe acest domeniu in PSD, iar, pe de alta parte, mandatul sau de ministru de interne, din perioada 2000-2004 a fost presarat de mai multe afaceri nebuloase in care s-a putut distinge urma intereselor proprii sau de grup. Dealtfel, daca in spatele fiecarui politician de succes se afla un om de afaceri, atunci in spatele lui Ioan Rus se afla Ion Tiriac. Ca ministru de interne, Rus a avut cateva rezultate notabile, cum sunt anularea in 2002 a vizei pentru romanii care circula in spatiul Schengen, demilitarizarea politiei prin transformarea politistului in functionar public, precum si inceperea descentralizarii administrative, mai ales dupa ce Ministerul de Interne s-a unificat cu cel al Administratiei Publice si a devenit Ministerul Administratiei si Internelor. Pe de alta parte insa, in timpul aceluiasi mandat, ministrul Rus si-a continuat, discret, simtul afacerilor, calitate dobandita dupa sapte ani de administrare a afacerii lui Ion Tiriac din Transilvania. Astfel, el a fost protagonistul mai multor scandaluri publice, toate avand, dincolo de interesele politice care le-au generat, si interese financiare concrete, personale sau de grup. Sunt deja cunoscute marile scandaluri generate de afacerile Bechtel (2,2 miliarde dolari) si EADS (1 miliard dolari), contracte acordate la vremea respectiva prin incredintare directa.

Afacerea parcul industrial

Unul dintre scandalurile importante in care a fost implicat Ioan Rus, care avea sa intre si in atentia PNA, a fost generat de proiectul constructiei Parcului Industrial din Cluj-Napoca, lucrare in care a fost atrasa una dintre firmele lui Ion Tiriac si Ioan Rus, Napoca Constructii SA. Infiintata in 1991, firma Napoca a fost controlata de IT Transilvania Invest cu o participatie de peste 53% din capitalul social. Societatea IT Transilvania Invest SA apartine lui Ion Tiriac in proportie de 96%, ceilalti actionari fiind, in 2001, Ion Alexandru Tiriac (1%), Rodica Tiriac (1%), Ioan Rus (1%) si Mihut Marius Pitigoi (1%). Pana in 2001, unul dintre administratorii de la Napoca Constructii a fost Ioan Rus, iar ulterior locul sau a fost luat de presedintele PSD Cluj, Ştefan Dimitriu.

Ministrul Ioan Rus a fost acuzat, in 2003, ca a beneficiat, prin intermediul firmei Napoca, de fonduri Phare alocate pentru proiectul “Parcul Industrial” din Cluj, proiect care se ridica la 6,2 milioane de euro. Concret, in noiembrie 2002, in urma unei licitatii internationale pentru constructia parcului industrial din Cluj, a fost desemnata castigatoare firma austriaca “Alpine Mayreder Bau” GmbH, societate care, ulterior, a subcontractat o parte a lucrarii catre firma cuplului Tiriac-Rus, in conditiile in care Ioan Rus a fost unul dintre initiatorii si sustinatorii acestui proiect. Dupa scandalul de presa declansat atunci, s-a concluzionat ca afacerea a fost legala, firma in care avea interese ministrul de atunci Ioan Rus fiind aleasa ca subcontractor nu datorita influentei politice, ci datorita faptului ca era “cel mai reprezentativ constructor din judetul Cluj”.

Afacerea Vata

Numele lui Ioan Rus a fost legat si de proiectul “Vata de Jos”, initiat in 1996 de CSAT si care consta in construirea unui “Centru de Telecomunicatii Speciale de rezerva, Pregatire si Recuperare” in localitatea hunedoreana Vata de Jos. Investitia pentru acest proiect, in valoare de peste 70 milioane de dolari, a fost aprobata in 1999, iar la sfarsitul lui 2000, in octombrie, lucrarile de constructii au fost incredintate firmei “Napoca Constructii” SA a lui Ion Tiriac, firma in care avea interese si Ioan Rus. Desi societatea a primit, in doua transe, aproximativ 16 miliarde de lei, lucrarile au fost sistate in mai 2001, dupa ce Ion Iliescu a decis ca investitia este “nerealista”. Nici in acest caz nu s-a putut formula o acuzatie oficiala impotriva lui Ioan Rus, desi o parte din fonduri fusesera alocate dupa ce acesta devenise ministru de interne.

Contracte pe bani publici ale firmei cuplului Tiriac-Rus

Una dintre acuzatiile aduse lui Ioan Rus a fost si aceea ca, prin firma Napoca Constructii SA a beneficiat de contracte finantate din fonduri publice. In campania electorala din 2004, Emil Boc a afirmat ca firma Napoca Constructii a obtinut, in urma unor licitatii, mai multe lucrari finantate din bani publici cum sunt cele pentru Aeroportul international din Cluj, sediul Grupului de Pompieri, blocuri de locuinte pentru tineret in valoare de 217 miliarde lei, blocurile ANL de la Cetatea Fetei (Floresti), renovarea sediului Prefecturii si a Consiliului Judetean, Institutul Oncologic din Cluj, sediul Bibliotecii Judetene etc. Conform acelorasi dezvaluiri, preluate de Mediafax, directorul firmei Napoca era Ştefan Dimitriu, presedintele PSD Cluj, consilier local si presedinte al Camerei de Comert si Industrie Cluj. De asemenea, s-a aratat si implicarea indirecta in aceste afaceri a lui Ioan Rus, care, la obtinerea acestor contracte era ministru al internelor dar si actionar (4%) la IT Transilvania Invest, firma ce detinea controlul societatii Napoca Constructii.

Ale acuzatii i-au fost aduse lui Rus si dupa ce presa a descoperit ca societatea Napoca a castigat licitatii organizate chiar de catre ministerul condus de Ioan Rus. Astfel, este cunoscut cazul lucrarilor de reparatii la sediul Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog Cluj (fostul sediu al Clujana) si al Directiei Judetene a Arhivelor Nationale. Lucrarea a fost preluata in octombrie 2002 de Napoca Constructii, dupa ce au fost inlaturate din cursa firmele Antrepriza de Constructii Industriale Cluj si “Con Tour Invest”, ultima dintre ele fiind firma fiilor presedintelui Consiliului Judetean Cluj, {erban Gratian, fost administrator la, culmea!, Napoca Constructii.

Firmele lui Ioan Rus

In afara de firmele Napoca Constructii SA si IT Transilvania Invest, Ioan Rus a mai fost implicat si in alte societati. Una dintre firmele sale de baza este Autosincron SRL, societate infiintata in 1991, cu sediul in Calea Turzii nr 152 si obiectul de activitate comert cu autovehcule. Actionarii de la Autosincron au fost: Ioan Rus (55%), Mihut Marius Pitigoi (29%), Ionut Bogdan Ioan (2%), Adrian Ivan (2%), Alexandru Irimie (5%), Dumitru Matis (2%) si Grigore Baciut (5%). Administratorul firmei a fost Mihut Marius Pitigoi. Firma Autosincron comercializeaza autoturisme Ford si Land Rover. Prin intermediul acestei societati, Ioan Rus a infiintat, in 2002, firma Oil Distribution SRL in care pachetul majoritar de actiuni (76%) este detinut de Autosincron SRL. Obiectul de activitate al noii societati este “comercializarea combustibililor solizi lichizi si gazosi”.

O alta societate in care s-a implicat Ioan Rus, alaturi de Ion Tiriac, este RMB Inter Auto SRL, firma ai carei actionari erau (in 2003) Autosincron SRL (40%), Uphall Trading Ltd Cipru (55%) si Mihut Marius Pitigoi (5%). Oficial, multa vreme nu au fost cunoscuti actionarii off-shorului Uphall Trading, dar toate indiciile duc la Ion Tiriac. Dealtfel, in 2005, actiunile detinute de Uphall Trading au fost preluate de un alt off-shore al lui Tiriac, Vitexa Holdings Ltd Cipru. Firma “RMB”, al carei obiect de activitate este comercializarea autoturismelor (Ford, Mercedes-Benz, Chrysler, Mazda), are sediul la aceeasi adresa cu IT Transilvania Invest, Calea Campia Turzii nr.152 din Cluj. Prin intermediul acestei societati Ioan Rus a intrat si in Media Pro Transilvania SA, firma in care RMB Inter Auto SRL detine 15% din actiuni.

Printre actionarii Media Pro Transilvania se numara si Media Pro (30%), Editura Sincron (10%), Seltron (15%) si RTI (20%).
Ioan Rus a mai fost actionar si la societatea O alta societate a lui Rus a fost si Elixir Medco SRL, astazi radiata, firma cu activitate in industria farmaceutica. Actionarii societatii au fost Ioan Vuscan (10%), Ioan Onac (25%), Liviu Onac (5%), Ioan Rus (5%), Gavril Jarca (15%(), Dorut Fechete (15%) si Vasile Cozma (25%). De asemenea, Ioan Rus a mai figurat ca administrator si la societatea, azi radiata, Ardtrans Auto SRL.

Averea lui Ioan Rus

In 1996, cand a devenit prefect al judetului Cluj, Ioan Rus detinea 0,8 hectare de teren, o casa de odihna cu o suprafata de 60 mp si o valoare de impozitare de 285.000 lei, un autoturism Dacia 1400 si un cont de 20 de milioane lei in banca (5180 euro). El a mai declarat si actiuni in valoare de 40 milioane lei la societatea Autosincron SRL.

In 2004, dupa demisia din functia de premier in guvernul Adrian Nastase, Ioan Rus a declarat un tren agricol de 1485 mp din 1996 si un teren forestier de 1500 mp tot din 1996, o vila de 189,33 mp, cu o valoare de impozitare de 1,68 miliarde lei, un autoturism Toyota din 1997, cumparat in 2001, un alt autoturism Dacia Super Nova cumparat in 2002, conturi totale in banci de 4 miliarde lei si 60.160 euro, creante de 1,3 miliarde lei (32.270 euro) si 820 actiuni in valoare de 1,4 miliarde lei la Autosincron SRL. Cum se poate observa, el a reusit sa faca un important salt calitativ, si cantitativ in perioada 1996-2004.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.31, aprilie 2007

Micile secrete ale lui Dorin Cocoş

Mici secrete066
Mici secrete067

Cunoscut ca “sotul Elenei Udrea”, Dorin Cocos s-a nascut pe 1 august 1961 in Bucuresti. Este casatorit pentru a doua oara si are cocos2din prima casatorie un copil, Alin, in varsta de 20 de ani. Absolvent al unei facultati tehnice din cadrul Politehnicii Bucuresti, Dorin Cocos a intrat in afaceri imediat dupa 1990, alaturi de un fost coleg de facultate, Adrian Ionel Petrache. Pana in 2005 numele lui Cocos nu era de notorietate, singurele mentiuni aparute in presa, despre el, fiind legate doar de afacerea parcarilor Dalli din Capitala. {i in acel caz, insa, era vorba doar de un nume fara istorie. Avalansa de informatii despre Dorin Cocos, aparute in 2005, se datoreaza exclusiv sotiei sale, Elena Udrea.

In 26 decembrie 2003, cand a spus da in fata consului Romaniei la New York, Gheorghe Dimitrescu, transformat in ofiter al starii civile pentru cuplul Udrea-Cocos, Dorin habar n-avea de ceea ce urma sa i se intample doi ani mai incolo. Nici lui, nici sotiei, si cu atat mai putin lui Traian Basescu. Acesta ar putea fi singurul motiv, din punctul de vedere al unui om de afaceri, pentru care casatoria cu Elena Udrea n-a fost deloc o decizie inteleapta.

Cum a ajuns Cocos o vedeta nationala
Dezvaluirile cu privire la trecutul lui Dorin Cocos fac parte, exclusiv, dintr-o ampla campanie de presa indreptata impotriva presedintelui Traian Basescu. Atacurile mediatice au fost declansate in august 2005, dupa ce presedintele Basescu a facut cateva declaratii publice cu privire la grupurile de interese care influenteaza deciziile guvernamentale, la “baietii destepti” din energie, sau la imixtiunea politicului in justitie. Declansand razboiul impotriva grupurilor “nelegitime” de interese, Basescu a fost el insusi acuzat, destul de rapid, de apartenenta la doua astfel de grupuri: Golden Blitz si Bittner-Petrache.

foto: evz.ro
foto: evz.ro

Bresa prin care s-a reusit aceasta operatiune a fost Elena Udrea, consilierul personal al presedintelui Traian Basescu, si seful cancelariei prezidentiale dupa alegerile din 2004. Dorin Cocos, sotul Elenei, avusese legaturi de afaceri cu grupurile de interese “Golden Blitz” si Bittner-Petrache. Prin urmare, si-au spus strategii acestei imense campanii de manipulare, daca Dorin Cocos are, sau a avut, legaturi cu afaceristii Bittner, Petrache sau Besciu, iar Cocos e sotul Elenei Udrea, care e sefa cancelariei prezidentiale, atunci Basescu poate fi acuzat ca are si el aceleasi legaturi. Prin urmare, daca primii sunt mafioti, atunci Basescu insusi e mafiot. Folosind aceasta logica stramba, presa a fost dirijata asupra lui Dorin Cocos pentru ca prin dezvaluirea legaturilor acestuia cu grupurile de “mafioti”, sa se accentueze imensa culpa a lui Traian Basescu.

Dealtfel, in septembrie 2004, in timpul campaniei electorale, Traian Basescu a afirmat ca “din mafia personala a lui Adrian Nastase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blanculescu si Gabriel Oprea, oameni care sunt condusi din umbra de cuplul Bittner-Petrache”. Aceasta acuzatie, nedovedita inca, avea sa se intoarca precum un bumerang chiar impotriva sa. Aceasta deoarece un ziarist pe cat de incapatanat pe atat de superficial (Mihai Munteanu) de la un cotidian central (EvZ) a reusit sa gaseasca, credea el, veriga lipsa dintre “mafia” lui Nastase si “mafia” lui Basescu. Iar veriga lipsa a fost decretata ca fiind Dorin Cocos. Asa a ajuns Dorin Cocos, dintr-un “no name”, o vedeta nationala, “cocosul dintre Traian Basescu si Adrian Nastase”, asa cum titra cotidianul “Evenimentul Zilei” la debutul campaniei mediatice. Mizand pe iuteala de taste a ziaristului si nebagarea de seama a cititorului sau telespectatorului, presa anti-Basescu a preluat, multiplicat, tocat marunt, analizat pe hectare de pagini, sau ecrane, subiectul, si i-a pus diagnosticul lui Basescu: este mafiot. Asa se face ca mafiotii pur-sange de pe Dambovita si-au ras satisfacuti in barba de capodopera pusa in scena. Evident ca nu-i adevarata, si-au spus ei, dar ce frumos atarna de gatul lui Basescu!

Firmele lui Dorin Cocos

Incepand din 1991, Dorin Cocos a infiintat mai multe societati alaturi de Adrian Ionel Petrache si Alexandru Bittner, doi apropiati ai cercurilor de ineterse din PSD si, mai ales, ai lui Adrian Nastase. “Ei s-au apropiat foarte mult de domnul Adrian Nastase, ca nu-i un mare secret. (…) Iar eu nu m-am apropiat atat de mult de dansul. Am stat foarte departe.”- a declarat presei Dorin Cocos, cand era deja prea tarziu pentru a mai sterge din memorie aceste legaturi primejdioase. Printre firmele infiintate alaturi de cei doi, au fost urmatoarele: “Dalli Exim” SRL (1993) – asociati: Adrian Ionel Petrache (46%), Dorin Cocos (38%), Jose Iacobescu (10%), Gabriel Mihnea Lucov (3%) si Radu Viorel Jianu (3%); “Telemedica” SA (1998) – asociati Alexandru Campeanu, Dorin Cocos, Jose Iacobescu, Nell Cobar Emil, Adrian Petrache, Mioara Radu; “Centrul de Asistenta Medicala” SA (1998) – asociati: Alexandru Bittner, Dorin Cocos, Paul Iliescu, Jose Iacobescu, Nell Cobar Emil, Adrian Petrache si Mioara Radu; , “Dobrovin” SA (2000), CTFM SA (1996) – asociati: Alexandru Campeanu, Victor Cocos (tatal lui Dorin), Vasile Grigoras, Mariana Iacobescu, Nell Cobar Emil, Alexandru Bittner si Adrian Petrache; “Casa de Pensii Private Concordia Romana” SA – asociati: Alexandru Bittner, Adrian Petrache, Anca Burghelea (apoi Petre Ion), Victor Cocos si Stan Georgescu, “Trei Cocosi – Complex International” SRL(2000) – firma infiintata impreuna cu Alexandru Bittner, Dalli International SRL (1997) – infiintata impreuna cu Ştefan Petrache.

Ulterior insa, mai ales dupa intrarea Elenei Udrea in politica, Dorin Cocos s-a retras din majoritatea asocierilor cu Alexandru Bittner si Adrian Petrache. Cel putin oficial. Aceasta deoarece fie in locul lui Dorin Cocos au intrat in firmele respective persoane apropiate acestuia, fie in locul lui Bittner sau Petrache au intrat asa numitii “interpusi”, sau “paravane”. Pe de alta parte, Dorin Cocos si-a dezvoltat si firme in care nu apar direct amicii lui Nastase si anume: “Meditest Global 2002, “Centrul de Expertiza Medicala a Fortei de Munca” SA (2002), “Centrul de Evaluare Medicala si Testare a Fortei de Munca” SA “Euro Hotels International Co” SRL, “EHI Intretinere si Curatenie” SRL, “EHI Restaurant” SRL, “Eurohotels si Asociatii” SRL. Elena Udrea, la randul sau, este actionar in societatea “Elan Group” SRL, alaturi de Dorin Cocos si de Petre Ion.

Afacerea Dalli si milioanele din parcare

Prima afacere de anvergura a lui Dorin Cocos a fost preluarea in concesiune pe zece ani, a tuturor parcarilor din centrul Capitalei, prin firma Dalli Exim SRL. Infiintata in 1993, Dalli Exim i-a avut ca actionari pe Adrian Ionel Petrache (46%), Dorin Cocos (38%), Jose Iacobescu (10%), Gabriel Mihnea Lucov (3%) si Radu Viorel Jianu (3%). Primii doi actionari, Cocos si Petrache, erau prieteni si se cunosteau inca din vremea studentiei. Ceilalti doi, care figurau si ca administratori ai societatii erau, asa cum avea sa se afirme ulterior, oamenii lui Alexandru Bittner. La inceputul lunii mai 1995, pe vremea primarului Crin Halaicu, societatea cuplului Petrache-Cocos a castigat licitatia publica organizata de Consiliul Local al Municipiului Bucuresti, pentru concesionarea unor locuri de parcare, iar o luna mai tarziu, pe 20 iunie, s-a incheiat contractul intre municipalitate si firma Dalli.

Contractul a fost destul de controversat deoarece, ulterior, prin mai multe acte aditionale obiectul acestuia a fost fundamental schimbat. Daca, initial, numarul locurilor de parcare intrate in administrarea Dalli era de 500, ulterior acestea au ajuns la cateva mii, inclusiv parcari subterane. Ceea ce a ramas neschimbat, a fost partea cuvenuita municipalitatii din aceasta afacere, adica 55,5% din incasari. Toti primarii care i-au urmat lui Halaicu, la Capitala, au semnat acte aditionale la contractul cu Dalli, iar prelungirea acestuia, pe perioade de cate cinci ani, s-a facut de Viorel Lis, in 1999, si de Razvan Murgeanu, in 2004.

Contractul este, asadar, valabil pana in 2010, si le-a adus actionarilor de la Dalli profituri de mai multe milioane de dolari. Firma a fost, in mod evident, favorizata de edilii Capitalei, care n-au mai organizat ulterior alte licitatii pentru celelalte spatii destinate parcarilor din Capitala. In anul 2004 insa, cand Elena Udrea a devenit consilier la Primaria Capitalei, Dorin Cocos a iesit din firma Dalli Exim cesionand actiunile detinute. Altfel, sotia sa ar fi intrat in conflict de interese, firma deruland un contract cu primaria.

“Trei Cocosi” extraterestri

Infiintata in 2000, cu sediul in Parcul Herastrau, societatea “Trei Cocosi – Complex International” SRL i-a avut ca actionari pe Dorin Cocos, Alexandru Bittner, sau Elena Udrea, toti trei iesind ulterior, pe motive diferite, din aceasta firma. Sotii Udrea-Cocos au iesit in 2002 din aceasta afacere, asa incat astazi actionarii sunt Olimpia Ulrich, Petre Ion, Alexandrina Tinca si societatea elvetiana Cofigen SA (37%). Conform dezvaluirilor din presa, firma Cofigen mai apare, ca actionar persoana juridica si in alte 13 societati ce apartin cuplului Bittner-Petrache sau interpusilor acestora. Un cotidian central si-a garnisit dezvaluirile despre “Trei Cocosi” cu informatii senzationale, dar fara nici o legatura cu subiectul. Astfel, s-a afirmat ca, in urma cu 40 de ani, societatea Cofigen (evident, “controversata”), l-ar fi imprumutat cu niste bani pe Berlusconi, pentru un proiect imobiliar; ulterior, unul dintre administratorii firmei ar fi fost judecat si exilat; mai incolo se spune despre o alta firma care ar fi cofinantat proiectul lui Berlusconi, iar ulterior firma a fost acuzata ca ar fi spalat banii mafiei.

Povestea, fara legatura cu ce se intampla la “Trei Cocosi” are probabil scopul de a introduce termenul de “mafie” in afacerea din Herastrau. Teoria conspiratiei, tesuta de presa, merge mai departe si leaga numele lui Cocos, fostul actionar de la “Trei Cocosi”, de o afacere care s-a intamplat (daca s-o fi intamplat) la o alta firma, Domino Impex ‘94 SA, cu acelasi sediu ca “Trei Cocosi”.

Evident, printre actionarii noii societati nu figureaza si Dorin Cocos, dar asta nu mai conteaza cata vreme, spune ziaristul superficial de la codidianul central, acolo figureaza “omniprezentii prieteni ai lui Bittner si Cocos: Petre Ion, Olimpia Ulrich si Gheorghe Negrea”. Şi cum “Domino Impex” ar fi dat un tun de 70 milioane de euro, prin acapararea unui teren de sapte hectare de la BTT, se sugereaza ca in spatele acestei lovituri imobiliare ar fi aceiasi Dorin Cocos si Alexandru Bittner. Posibil, numai ca, unde ar fi dovada? La Berlusconi? Nu, doar in mintea lui de ziarist abonat la Registrul Comertului.

Potopul de dezvaluiri de acest tip, cu interpusi, paravane si extraterestri mafioti din Elvetia avea sa continue pana cand Elena Udrea s-a enervat suficient de tare cat sa-si depuna, pe 20 octombrie 2005, demisia pe masa presedintelui. Cateva zile mai tarziu, Dorin Cocos avea sa afirme si el, la un post de televiziune, ca in spatele intregii operatiuni mediatice declansate impotriva sa ar fi stat magnatul inculpat Dinu Patriciu. Posibil, toate indiciile duc intr-acolo, numai ca nici Patriciu n-a lasat vreo dovada care sa confirme afirmatia lui Cocos.

Vize pentru capsunari pe filiera Nastase

Acelasi Cocos a mai derulat o afacere importanta in perioada guvernarii Nastase, ocupandu-se, printr-una dintre firmele sale, “Centrul de Asistenta Medicala” SA, de eliberarea unor certificate medicale pentru muncitorii romani dornici sa pleca la munca in strainatate.

Societatea amintita, infiintata in 1998 de Petrache, Cocos si Bittner ar fi fost favorizata, spune presa, fara licitatie, ca intermediara intre Institutul de Medicina Legala (IML) “Mina Minovici” si Oficiul Migratiei Fortei de Munca (OMFM), pentru eliberarea documentelor amintite. Afacerea ar fi introdus in buzunarele firmei grupului de interese Cocos-Bittner-Petrache, in perioada 2002-2005, peste 300 de miliarde de lei (vechi). Intr-adevar, alaturi de alte doua societati ale lui Dorin Cocos, sau ale unor asociati de-ai acestuia (“Centrul de Expertiza Medicala a Fortei de Munca SA si “Centrul de Diagnostic Clinic International” SA), Centrul de Asistenta Medicala are sediul in incinta IML si, din 2001, un contract de parteneriat cu aceasta institutie.

Firmele lui Cocos au oferit, prin contract, servicii complementare Institutului, monopolizand astfel, cu acordul IML si OMFM, piata acestor servicii. Desi legala, afacerea miroase de la o posta a cumetrie politica, chiar daca celebrii Bittner si Petrache s-au retras, in 2001, din firmele amintite. Unul dintre cenzorii Centrului de Asistenta Medicala a fost, o perioada, insusi Eugen Bejinariu, cel care avea sa devina secretarul general al guvernului in 2004, dupa intrarea lui Adrian Nastase in cursa prezidentiala. Bejinariu a fost si directorul general al RAPPS, iar relatia acestuia cu Bittner era de notorietate.

Mai mult, sotia sa, Camelia Bejinariu, a fost cenzor la doua dintre societatile cuplului Bittner-Petrache, Casa de Pensii Private Concordia Romana SA si Grupul Roman de Investitii- GRI SA. Nu in ultimul rand, pe o aceeasi filiera, sotii Bejinariu au fost nasii de cununie ai lui Remus Truica, fostul sef de cabinet al lui Adrian Nastase. Reamintind si ca Alexandru Bittner este finul lui Nastase, iar nevestele celor doi, Sherry si Dana, au avut chiar o firma impreuna (Silverado Com SRL), suspiciunea nu mai poate fi inlaturata. Afacerea a fost una de clan, tipic pesedista.

Bittner, profesorul de economie politica al matusii Tamara

Alexandru Bittner
Alexandru Bittner

Alexandru Bittner si-a capatat deja notorietatea de privilegiat al lui Adrian Nastase. Unii l-au numit chiar paravan al afacerilor fostului lider PSD. Cea mai recenta implicare a lui Bittner in rotunjirea averii lui Nastase, a fost afacerea matusa Tamara. Alexandru Bittner (foto dreapta) este cel care i-ar fi dat celebrei matusi de 90 de ani a lui Adrian Nastase, cei 400.000 de dolari care aveau sa intre in contul Danei Nastase.

Banii ar fi reprezentat contravaloarea unor bijuterii. Operatiunea a fost sesizata de Oficiul National pentru Combaterea Spalarii Banilor, dar, la ordinul lui Nastase, ancheta a fost stopata, iar documentele incriminatoare au disparut din dosar. Tot Bittner a sfatuit-o apoi pe matusa Tamara (foto stânga) sa-si investeasca economiile in imobiliare si i-ar fi vandut chiar trei apartamente din centrul Capitalei, imobile ajunse apoi pe mosia lui Nastase.

Afacerile lui Alexandru Bittner au tinut capul de afis al ziarelor ani de zile, el fiind acuzat de toate relele sistemului corupt. Finul lui Adrian Nastase si-a vazut insa de treaba lui, iar Justitia de ale ei, fara ca unul sa se inetrsecteze cu cealalta. Printr-o retea compusa din zeci de firme, Bittner a prosperat fara odihna pe toata durata tranzitiei. Mai intai, el a fost unul dintre rasfatatii lui Crin Halaicu, fostul primar general al Capitalei. Sunt deja cunoscute afacerile “Comert in spatii RATB” (infiintarea si preluarea prin Bittner & Co a spatiilor comerciale amplasate in refugiile-adapost), “Mogosoaia – Gardens”, “Sitraco”, “Prima TV”, “Insula Mare a Brailei” (interventia in favoarea lui Culita Tarata), “Piscicola”, “Jurilovca”, “Sturionul” etc. etc.

Grupul de interese de la Golden Blitz


Un al doilea grup de interese pus in carca lui Traian Basescu este cel de la Golden Blitz, reprezentat de patronii restaurantului cu acest nume, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Şi aici, ciuca bataii mediatice este Elena Udrea, prin omnipotentul ei sot, Dorin Cocos. Firma “Golden Blitz”, care are restaurantul in care Traian Basescu obisnuia sa ia masa destul de des, ii are ca actionari pe sotii Dan si Manuela Besciu (33,3%), sotii Sorin Şerban si Liliana Vulpescu (33,3%), respectiv Costin si Gabriela Minculescu (33,3%).

Dan Besciu s-a implicat cu succes si in afacerea Fly Taxi, prin care firma acestuia a preluat, cu sprijinul ministrului Miron Mitrea, serviciile de taximetrie din incinta aeroportului “Henri Coanda”. In afara acestor firme insa, Besciu si Vulpescu mai detin si societatea “Euro Construct Trading ‘98” SRL, o firma privilegiata in preluarea de contracte cu municipalitatea, pe vremea mandatului de primar general al Capitalei, detinut de Traian Basescu, si, ulterior, al celui de Presedinte.

Zecile de contracte vizau asfaltarea si intretinerea unor artere importante din Capitala. Astfel, in 2004, firma celor doi a incheiat 22 de contracte cu Primaria Capitalei pentru artere precum Calea Dorobanti, B-dul Unirii, B-du Ferdinand, B-dul Octavian Goga, B-dul Octavian Grigorescu etc etc. In 2005 insa, firma lui Besciu a incheiat cu Ministerul Transporturilor alte 9 contracte in valoare totala de 510 miliarde lei, dupa ce, in anul anterior incheiase doar un astfel de contract. De asemenea, a mai atras atentia contractul incheiat in 2005, de firma Euro Construct Trading ’98, pentru repararea autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro.

foto: Dan Besciu, Costel Casuneanu si fiul lui Casuneanu
Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a patronilor de la Golden Blitz, a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firmele lui Dorinel Umbrarescu) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov (Moara Vlasiei-Ploiesti). Suma licitata a fost de 200 milioane de euro si s-a incadrat aproape perfect in posibilitatile ministerului transporturilor. Aceasta ultima afacere a fost recent demascata de premierul Tariceanu, ca fiind una in care ar fi direct implicat Traian Basescu. Presedintele ar fi insistat, in mod suspect, ca firmele romanesti sa preia controlul unor lucrari autohtone deoarece consortiile straine, care au castigat majoritatea licitatiilor trecute, s-au dovedit a fi neinteresate in efectuarea unor lucrari de calitate.

Dovada relatiei concrete dintre Dorin Cocos si patronii de la Golden Blitz – Euro Construct, a fost identificata prin societatea West Tour 98 SRL. In aceasta firma, infiintata in 1998 si profilata pe transportul de calatori, actionarii au fost Dorin Cocos (15%), Dan Besciu (25%), Petre Ion (25%), Gabriel Mihnea Lucov (10%) si Sergiu Vladimir Ionescu (25%), devenit apoi consilier al ministrului Miron Mitrea. Desi firma n-a functionat vreodata, legatura lui Cocos cu Besciu&Vulpescu fusese facuta. Cocos avusese relatii de afaceri cu acestia. Faptul ca, la acea data, Elena Udrea nu fusese inca inventata, nu mai avea importanta. Grupul de interese din tineretea lui Cocos era adus ca zestre in casnicia cu Elena si, prin aceasta, era trecut in contul lui Traian Basescu.

Mici secrete068

 

Mici secrete069

Iata cum, micile secrete ale lui Dorin Cocos, necunoscute de Elena pe 26 decembrie 2003, cand a spus DA in fata ofiterului improvizat al starii civile, au devenit “calul troian” impins de grupurile de interese “nelegitime” in curtea de la Cotroceni.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 30, martie 2007

Micile secrete ale lui Varujan Vosganian

Nominalizarea senatorului Varujan Vosganian pentru postul de comisar european a declansat, la sfarsitul anului trecut, unul dintre cele mai mari scandaluri consemnate la varful politicii romanesti. Esecul admiterii candidaturii sale, dupa scoaterea la iveala a unor informatii compromitatoare din trecutul sau mai indepartat, a fost dureros resimtit atat de el, cat si de cei care l-au propus si sustinut fara rezerve. Reprezentant de varf al PNL, gruparea Tariceanu-Patriciu, Vosganian a fost ajutat sa depaseasca „rusinea de la Bruxelles“ prin numirea sa intr-un post-cheie al guvernului, acela de ministru al economiei si comertului.Beneficiar al unei campanii mediatice de reconstructie a imaginii, Varujan Vosganian a reusit astfel, destul de rapid, sa-si stearga de pe frunte stampila stanjenitoare pe care scria „incompatibil UE“, o varianta moderna a mai vechiului „refuzat la export“. Desi dezvaluirile cu privire la trecutul sau controversat n-au fost tocmai placute, ele i-au adus totusi, pentru prima oara in cariera, numirea intr-o functie guvernamentala pe principiul „oricare, numai sa fie“.Asta pentru ca, dupa esecul cu UE, Varujan a fost din nou nominalizat, fara succes, pentru postul de vicepremier ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea. Cum postul n-a mai putut fi accesat, din motive de strategie politica, dar Varujan primise deja semnalul „bun pentru guvern“, liberalul si-a gasit ulterior linistea si implinirea in fotoliul de ministru al economiei.
Varujan Vosganian s-a nascut pe 25 iulie 1958 in Craiova, este casatorit cu Mihaela Stanculescu (45 ani) si are un copil, Armine (15 ani). Sotia lui Varujan este compozitor si profesor universitar si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, in 1985. Armean de origine, Vosganian a absolvit liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, Vrancea, iar apoi, in 1982, Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti. In CV-ul oficial, el nu aminteste nimic despre activitatea de pana in decembrie 1989, ca si cand i-ar fi rusine de propriul sau trecut. Ascunderea deliberata a trecutului este unul dintre motivele care ar fi trebuit sa le dea de gandit celor care l-au propulsat ulterior in inalte demnitati politice si de stat. In 1991, Varujan Vosganian a absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1998 si-a luat doctoratul in economie la ASE Bucuresti. Dupa 1990, Vosganian si-a descoperit o noua meserie, aceea de parlamentar, meserie care i-a permis sa devina, pe rand, poet si scriitor. Vosganian a publicat cateva volume de poezie („Samanul Albastru“ – 1994, „Ochiul alb al reginei“ – 2001, „Iisus cu o mie de brate“ – 2004), proza („Statuia Comandorului“ – 1994), economie („Jurnal de front“ – 1994, „Contradictiile tranzitiei la o economie de piata“-1994 si „Reforma pietelor financiare“ – 1999) sau politica („Dreapta romaneasca. Traditie si Modernitate“ – 2001).Acuzat de colaborationism la Bragadiru

Fragmente necunoscute, sau uitate, din trecutul lui Varujan Vosganian au iesit la iveala dupa ce fostul ofiter CIE, Liviu Turcu, a dezvaluit intr-un cotidian central („Jurnalul National“) faptul ca nominalizatul Guvernului Romaniei pentru functia de comisar al Uniunii Europene „a fost informator al Securitatii“. „A fost recrutat la inceputul anilor ’80 de catre unul dintre ofiterii aflati direct in subordinea serviciului pe care l-am condus in cadrul Centrului de Informatii Externe“, a precizat Liviu Turcu in articolul publicat de „Jurnalul National“ pe 27 octombrie 2006.

In aceeasi zi, intr-un alt cotidian central, a aparut aceeasi informatie privind colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. „Varujan Vosganian ar fi fost, inainte de Revolutie, agent acoperit al fostei Directii de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii de Stat (DSS), au declarat pentru „Evenimentul zilei“ surse apropiate serviciilor secrete. Liberalul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru functia de comisar european ar fi fost recrutat in anii ’80, pe vremea cand era contabil la Intreprinderea de spirt si drojdie Bragadiru, Bucuresti, de unde a trecut la Centrala Berii, intermediara dintre unitate si guvern.

Sursele EvZ sustin ca dosarul lui Varujan Vosganian ar fi fost distrus, insa copia sa microfilmata s-ar afla intr-o arhiva la Bran“ (EvZ, 27 octombrie 2006). Un alt argument in defavoarea lui Vosganian a fost semnalat de Monica Lovinescu, in lucrarea sa, „Jurnal: 1996-1997“, aparuta in 2001. Iata fragmentul: „Marti, 19 noiembrie 1996. Primele proiecte ale Conventiei au explodat din pricina dublei bombe aduse amabil la domiciliu de domnul Magureanu: doua dosare. Primul, al lui Radu Vasile, ce urma sa fie prim-ministru (…). Al doilea, Vosganian, cel care crease o alternativa intelectuala ce-i reusise atat de putin, incat o cedase dupa un an Conventiei, spre a dobandi un loc in Parlament. Acum, se pare ca pe cel de ministru in orice caz nu-l va mai avea.“ (pag. 241, op. cit.). Al patrulea semnal de suspiciune a fost prezentat chiar de catre Alex Mihai Stoenescu, fost lider UFD, in cadrul unei emisiuni televizate. „Imi aduc aminte ca erau pe vremuri niste emisiuni de dezbatere la Tele7 abc, si la una din emisiuni am participat cu domnul Corneliu Vadim Tudor.

Eu eram la UFD, vicepresedinte, si intr-o pauza de acolo mi-a spus: „Seful tau a fost informator“. Dar nu m-a interesat subiectul“. La fel, a continuat Stoenescu, „in iarna lui 1999-2000 s-a prezentat la mine un cetatean, s-a si prezentat ca a fost ofiter de securitate, care mi-a relatat ca e chiar ofiterul care l-ar fi racolat. Eu nu am dat importanta, nici macar nu am discutat cu Varujan Vosganian lucrul acesta“.

In aceeasi serie de dezvaluiri, „Tricolorul“ lui Vadim Tudor a punctat si el in editia din 7 noiembrie 2006: „Varujan Vosganian a fost recrutat de Securitate, in vederea utilizarii sale pentru strainatate, in anul 1983, cand a furat niste navete de bere si, in calitatea sa de economist, a falsificat o serie de acte“.

Cea mai ferma dintre declaratii ramane insa cea a lui Liviu Turcu, persoana care nu numai ca nu si-a retras afirmatiile, dar chiar le-a intarit, recent, printr-o noua serie de dezvaluiri. El si-a justificat demersul deconspirarii lui Vosganian, in ceasul al doisprezecelea al negocierilor pentru desemnarea acestuia in postul de comisar european, prin invocarea prejudiciilor ce ar fi fost inregistrate de Romania, in planul imaginii si al relatiilor externe, daca aceasta deconspirare s-ar fi facut ulterior acestei numiri.

Turcu a atras atentia si asupra faptului ca presedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, dar si cancelariile europene fusesera atentionate, prin intermediul socialistilor europeni, si de alte aspecte discutabile din trecutul lui Vosganian, cum ar fi „calificativul“ folosit in aceste materiale, de „extrema-dreapta camuflata“, cu trimitere la legatura liberalului cu publicatia „Rost“ („printre ai carei fondatori sau mentori se numara persoane aflate in nomenclatoarele occidentale la capitolul legionari recunoscuti“- spune Turcu).

Reactia lui Varujan

Vosganian la toate aceste dezvaluiri a fost de negare toatala a oricarei colaborari cu fostele servicii secrete atat ca informator, cat si ca ofiter. De asemenea, in sprijinul sau au sarit si institutiile abilitate sa ofere informatii cu privire la posibila sa relatie directa cu fosta Securitate. Atat SIE, cat si SRI au negat existenta vreunui dosar informativ (de retea) pe numele lui Varujan Vosganian.

Pozitia a fost sustinuta inclusiv de presedintele Traian Basescu, desi, cum se stie, daca Varujan Vosganian ar fi, prin absurd, in baza de date operativa a SIE, legea obliga aceasta institutie sa-si protejeze oamenii, iar un proces precum cel intentat de Vosganian lui Liviu Turcu nu poate transa, credibil, acest litigiu, fara aducerea unor probe materiale sau/si a unor marturii avizate.

Condamnat sa fie sef, cu pauza de bere

Daca problema colaborationismului ramane neelucidata, alte aspecte din trecutul lui Vosganian incep sa iasa la lumina. Astfel, involuntar, aflam ceea ce Vosganian a refuzat cu obstinatie sa dezvaluie in biografiile sale publice: ca pana in 1989 a lucrat la Fabrica de bere din Bragadiru, ca a mutat navete de bere dintr-un loc in altul, ca incarcator-distribuitor, sau ca apoi s-a transferat in „centrala“, la Fabrica de bere Rahova, unde a avut atributii contabilicesti.

„Dintre toate meseriile pe care le-am avut in decursul timpului, aceasta a fost cea mai glorioasa. Pe atunci, pozitia pe care o ocupam era destul de invidiata. Acolo era un fel de masonerie. Distribuitorii predau secretele lor unor novici pe care ii socoteau demni sa le urmeze. Era o adevarata arta sa manevrezi sticlele ca sa ai mai putine cioburi decat erau normate. La o masina de 12 tone, aveai dreptul sa spargi un anume numar de sticle. Daca spargeai mai putine sticle, le luai pe cele nesparte si vorbeai cu fetele de la Sectia de imbuteliere. Ele iti dadeau o sacosa de cioburi pe care o predai, iar sticlele pline le vindeai“ – a povestit Varujan pentru un cotidian central.

Cu toate acestea, Vosganian afirma despre el ca inca din copilarie si-a inceput cariera de lider, intrerupta temporar, cum am aratat deja, in perioada Bragadiru-Rahova: „Am avut o predestinare de a fi sef inca de cand am intrat in colectivitate: la gradinita eram seful celor care erau recalcitranti; in scoala primara am fost sef de detasament.

Sefiile mele au mers pana intr-acolo incat am fost sef si-n liceu, am fost seful anului scolar si reprezentantul studentilor in consiliul profesoral la facultate, am fost sef de grupa in armata si sef de palier la Jilava, la inchisoare, in noaptea de 21-22 decembrie 1989. Dupa aceea am fost seful Uniunii Armenilor, seful grupului parlamentar al minoritatilor nationale, sef la Uniunea Fortelor de Dreapta“ (Diana Coriciuc, „Dialog cu Varujan Vosganian“).

Bunicul, genocidul si turcii

Conform propriilor sale declaratii, Varujan Vosganian se trage, pe linie materna, dintr-un print, Melic, din Persia. „Stramosul meu dupa mama, Melic, a fost un print care a trait in jurul lacului Urmia din Persia. De alfel, Melic, in limba armeana, inseamna print. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adica ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani si mai bine. Printul Melic s-a impotrivit turcilor pana cand, intelegand ca este o lupta fara leac, si-a luat familia si avutul si s-a mutat in muntii Karabaghului, mai la nord.

Si iarasi, impins de navalitori, s-a asezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut sapte baieti. Cu familiile lor impreuna, ei au intemeiat o asezare care s-a numit Zakar. Satul a existat pana in 1915, cand, in timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci, iar populatia masacrata. Bunicul meu, care era un copil, a scapat fugind, ajungand pe jos in Romania, unde auzise ca s-ar fi refugiat niste veri de-ai sai. Dupa ce i-a gasit, acestia au pus mana de la mana si l-au ajutat pe bunicul sa-si deschida, la Craiova, o pravalie de coloniale.

Din asta, bunicul a facut, cu munca lui, un lant de magazine“, a povestit Vosganian pentru publicatia Tango. Dincolo de livrescul ei, declaratia contine informatii care, intr-un context international, pot provoca mari dureri de cap Turciei. Aceasta deoarece, cum se stie, episodul cu masacrarea populatiei armene din Zakar face parte din controversata chestiune a genocidului la care a fost supusa populatia armeana la inceputul secolului XX, genocid nerecunoscut nici astazi de autoritatile turce si considerat inca o piedica in negocierile acestui stat cu Uniunea Europeana.

Pozitia lui Varujan Vosganian, dincolo de povestile de la gura sobei, i-a determinat pe oficialii turci sa ia atitudine imediat dupa ce liberalul a fost nominalizat pentru postul de comisar european, motivul fiind, conform cotidianului „Hurriyet“, faptul ca „Vosganian a jucat un rol major in decizia Romaniei de a recunoaste genocidul comis de Turcia asupra armenilor“.

Afaceri si politica
Ca om politic, Varujan Vosganian a beneficiat, inca de la infiintarea Uniunii Fortelor de Dreapta, si de sprijinul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, acesta sponsorizand oficial firavul partid al politicianului. Recunoasterea publica a acestei sustineri financiare a dat insa apa la moara celor care vedeau in Vosganian un pericol in plan politic, inclusiv lui Traian Basescu.

De asemenea, informatia a fost folosita si in timpul scandalului privind nominalizarea pentru postul de comisar european, desi sponsorizarea partidelor si a politicienilor de catre oamenii de afaceri este o practica incontestabila in cazul tuturor partidelor politice din Romania. S-a ajuns pana intr-acolo incat oamenii de afaceri, vezi cazul Patriciu, sponsorizeaza si puterea, si opozitia, pentru a-si cumpara linistea indiferent de rezultatele electorale.

Referitor la relatia cu FNI, Vosganian a fost unul dintre investitori, numai ca prabusirea fondului de investitii l-a luat si pe el pe nepregatite: „Intr-adevar, am avut un certificat de 50 de milioane la FNI – a declarat Vosganian pentru un post de televiziune -– insa n-am luat niciodata banii. Mai mult decat atat, este dovada de la Sectia 6 de Politie ca sunt parte la procesul impotriva Ioanei Maria Vlas si FNI“.

Dupa acest esec suferit pe piata de capital, Varujan Vosganian a intrat in diverse combinatii de afaceri, participand la infiintarea a trei societati comerciale. Prima dintre ele se numeste „Euroeconomic“ SA si a fost infiintata in martie 2001, cu sediul la domiciliul lui Vosganian, din strada Ardeleni. Obiectul de activitate al firmei este „activitati auxiliare intermedierilor financiare (cu exceptia caselor de asigurari si de pensii)“. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, in octombrie 2006 Vosganian detinea la aceasta firma 96,3% din capitalul social, echivalentul a 84.700 lei.

Firma, a declarat Vosganian, „nu are decat rolul de a-mi colecta banii de la diverse publicatii precum „Piata Financiara“, „Ziua“ etc.“. Ceilalti asociati ai liberalului sunt Arin Octav Stanescu (0,85%), Melic Vosganian (0,85%), Teodorescu Adrian Ciocanea (0,85%), Dumitru Cocea (0,284%) si Jean Paul Brunet (0,85%). Printre administratorii societatii figureaza Arin Octav Stanescu, Adrian Ciocanea si Dumitru Cocea. Primul dintre ei, Arin Octav Stanescu, este presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). Adrian Ciocanea este secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, dar, conform documentelor oficiale de la ONRC, el figureaza atat ca actionar (fapt consemnat in declaratia sa de avere), cat si ca administrator la firma lui Vosganian. Dumitru Cocea, al treilea asociat, este nimeni altul decat seful de cabinet al lui Varujan Vosganian si, de la sfarsitul anului 2005, finul de cununie al acestuia.

Cea de-a doua dintre societatile lui Vosganian este „Oferta“ SRL, firma infiintata in iulie 2003, cu sediul in strada Pictor Stefan Luchian nr. 12C din Capitala. Firma are ca obiect de activitate editarea revistelor si a periodicelor, iar, ca actionari, cu cate 50% din capitalul social, figureaza Varujan Vosganian si Razvan Bucuroiu, director general al revistei „Lumea Credintei“ editata de compania „Oferta“.

Ultima dintre firmele lui Vosganian a fost infiintata in mai 2006 si se numeste „Abator Express“ SRL. Sediul firmei este in Focsani-Vrancea, cu un un punct de lucru in Tarlaua 58, parcela 258 din localitate, obiectul de activitate al fiind „productia si conservarea carnii“. Ca actionari, alaturi de Varujan Vosganian (10%, reprezentand 11.000 lei) figureaza Dumitru Cocea (10%), Maria Doiciu (10%), Iulian Caraivan (10%), Dorel Boris Simiz (30%), Ion Simiz (15%) si Silviu Simiz (15%). Dintre asociatii de la „Abator Express“, Dorel Boris Simiz a iesit recent in evidenta, fiind implicat in scandalul penal al creditelor luate, in perioada 2001-2003, de la BCR Focsani. Boris Simiz este patronul firmei focsanene Pandora Prod SRL.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 29, februarie 2007

Micile secrete ale lui Radu Stroe

radu stroeMinistrul senator Radu Stroe a reusit performanta de a fi singurul demnitar roman care sfideaza cu succes principiul separatiei puterilor in stat. De sase luni, el detine simultan functiile de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si de presedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii Serviciului Roman de Informatii, fiind, deci, atat membru activ al executivului (Guvern), cat si al legislativului (Parlament).

Starea de incompatibilitate flagranta in care se afla liberalul Stroe, amendata inutil de presa si de cateva ONG-uri, este tolerata de parlamentari, ea fiind, de fapt, o solutie de compromis gasita de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru a controla SRI. De altfel, dorinta lui Tariceanu de a prelua controlul serviciilor de informatii a creat deja o disputa la scena deschisa, indeosebi cu presedintele Traian Basescu, rezultatul confruntarii nefiind inca transat.

Deocamdata, liberalul Radu Stroe este singurul dintre demnitarii liberali care executa, intocmai si la timp, ordinul de a nu parasi meterezele informative privilegiate posibile doar via comisia de la Senat. Soldat sau „ofiter“ disciplinat al partidului, Radu Stroe este un personaj care a ramas, intotdeauna, in linia a doua, ca si cand s-ar teme, din motive pe care deocamdata doar el le cunoaste, sa iasa in prima linie. Trecutul acestuia este presarat cu foarte multe necunoscute mai ales ca, de-a lungul timpului, au existat diverse suspiciuni cu privire la bunele sale intentii.

Biografie seaca si oficiala

Nascut pe 31 august 1949 in localitatea Osoi, judetul Iasi, Radu Stroe a absolvit, in anul 1971, Institutul de Marina Civila din Constanta. In perioada 1972-1974 a lucrat ca ofiter de marina si inginer de navigatie la Navrom Constanta. A trecut apoi, in 1975, in cadrul Departamentului Transporturi Navale din Ministerul Transporturilor si Telecomunicatiilor, ca inginer principal III. In 1981, a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti. Intre 1986 si 1989, a lucrat ca inginer principal la administratia Canalului Dunare-Bucuresti. A fost membru al Partidului Comunist Roman si activist UTC in cadrul ministerului. In 1990, dupa ce a intrat in Partidul National Liberal, a fost promovat in cadrul Ministerului Transporturilor, unde a ocupat succesiv, pana in 1996, functiile de director general adjunct, director general si consilier al ministrului.

In perioada 1997-1998, a fost numit secretar general adjunct al guvernului Victor Ciorbea, iar intre 1998 si 2000, in guvernul Radu Vasile, a fost promovat secretar general al Guvernului. La alegerile parlamentare din 2000, a fost impus pe listele PNL Maramures si a obtinut un mandat de deputat in legislatura 2000-2004. In perioada februarie-septembrie 2001, a fost membru al Biroului permanent al Camerei Deputatilor. De asemenea, a fost membru al Comisiei de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

In 2004, repetand manevra electorala din Maramures, Radu Stroe a devenit senator PNL pe listele Aliantei D.A. – Dreptate si Adevar. Din 2005, a devenit presedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra Serviciului Roman de Informatii. Pe 23 mai 2006, la propunerea lui Calin Popescu Tariceanu, senatorul Radu Stroe este investit in functia de ministru delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, fara a renunta insa la functia si privilegiile detinute in Senat.

Relatia cu Partidul Comunist si Securitatea

Actualul ministru-senator Stroe are un trecut tulbure. Daca azi el este, in esenta, liberal de profesie, functiile detinute in ultimii zece ani derivand din aceasta preocupare politica, pana in 1990 profesia lui era, conform carnetului PCR si convingerilor, aceea de activist UTC in Ministerul Transporturilor. Atractia si apetenta sa din ultimii ani pentru serviciile de informatii au dat apa la moara unora care l-au suspectat ca ar fi fost, pe vremuri, colaborator al Securitatii. Suspiciunea n-a putut fi probata, deoarece n-au aparut inca documente in acest sens. Totusi, recent, presa centrala a consemnat declaratia unui fost coleg al acestuia, comandantul de cursa lunga Adrian Ungureanu, care a afirmat ca „Radu Stroe, secretarul Guvernului, a fost secretar de partid pe Departamentul Transporturi Navale si statea dupa colt, te scria pe hartie ca nu te duci la cuvantarile lui Ceausescu. Si te dadea in primire! Eu cred ca asta a facut mai multa politie politica decat multi altii! Si asta pot s-o spun fata de orisicine“.

De asemenea, presedintele Traian Basescu, intr-un interviu pe care l-a acordat „Gazetei de Maramures“, a dat si el detalii cu privire la trecutul „profesional“ al lui Stroe. Raspunzand unei afirmatii din care rezulta ca Radu Stroe ar fi absolvit acelasi institut (Marina) cu el, Traian Basescu a spus: „Da, dar el a ramas tot un ofiter III inapt medical, iar eu am ajuns comandant pe nava-amiral a Romaniei. E un handicap intre un inapt medical si un comandant de nava. Raman complexele tineretii. Daca va arata uniforma lui, o sa vedeti doar o tresa de ofiter III. Eu mi-am umplut manecile cu toate tresele la care imi dadea dreptul calitatea de absolvent al Institutului de Marina“.

Referitor la toate aceste acuze, Stroe si-a recunoscut, cu timiditate, fostul statut de activist comunist, dar a afirmat ca nu a colaborat cu Securitatea. Dimpotriva, conform propriilor sale declaratii, pentru ca ar fi refuzat sa denunte un coleg care a fugit in strainatate, dar si pentru ca el insusi ar fi devenit suspect ca ar dori sa paraseasca tara, in anul 1974, Securitatea i-ar fi suspendat permisul care ii dadea dreptul sa navigheze. Mai mult, a spus el, ar fi avut chiar doua dosare de urmarire informativa (DUI).

Acesta ar fi motivul pentru care n-a reusit sa-si faca o cariera in marina civila. „N-aveam cum in doi ani sa iau toate tresele, pentru faptul ca Securitatea nu m-a lasat sa navighez mai departe“, a declarat Stroe. Argumentul nu sta insa deloc in picioare deoarece, ulterior, Securitatea l-a lasat pe „suspectul“ Radu Stroe sa devina activist de partid in Ministerul Transporturilor. Se stie ca Securitatea era subordonata partidului, si nu invers. Prin urmare, daca Securitatea, deci partidul, l-ar fi suspectat de „nazdravanii“, atunci nu l-ar fi promovat in esaloanele superioare.

In aceste conditii, suspiciunea cu privire la trecutul acestuia persista, iar Stroe continua s-o alimenteze prin actiuni care nu pot fi altfel explicate. Spre exemplu, in urma cu cateva luni, presa a atras atentia asupra unei liste cu fosti ofiteri de Securitate promovati in administratie si Guvern atat la Cabinetul primului-ministru, cat si la cabinetul presedintelui Comisiei SRI, Radu Stroe, in conditile in care acesta, aliat cu Marius Oprea, declarase un razboi total securistilor vechi sau noi. Printre securistii vechi, consemnati de presa, erau Aleodor Francu, Dan Petrescu, Mihai Darie, dar si Mihai Popescu.

Ulterior, primii doi au fost documentati ca fosti ofiteri de Securitate si indepartati din Cancelaria lui Tariceanu, in vreme ce ultimul, Mihai Popescu, consilier personal al lui Radu Stroe, a fost mentinut in preajma, el fiind declarat „securist de bine“. „Mihai Popescu a lucrat in contraspionaj, loc din care a iesit la pensie. Pentru ca eu nu am experienta si expertiza necesara lucrarilor de la Comisia SRI, am apelat la serviciile unui profesionist. Mentionez ca acesta nu a facut parte din structurile Securitatii ca politie politica“, a declarat Radu Stroe.

Trecand peste faptul ca presedintele Comisiei SRI n-avea de unde sa stie daca securistul vizat a facut sau nu politie politica. Se poate observa ca aceasta declaratie a lui Stroe vine in totala contradictie cu toate celelalte declaratii ale lui privind fosta Securitate, mai ales ca, la fel cum colaboreaza cu consilierul Mihai Popescu, acesta colaboreaza la fel de bine si cu consilierul Marius Oprea, un vanator declarat al securistilor, „de bine“ sau „de rau“, dar cu conditia sa nu fie securistii lor. Adica ai liberalilor.

(Stroe) Victoria parasita, (Palatul) Victoria sa traiasca!

Un alt mic secret al lui Radu Stroe tine de viata sa privata, ceea ce ne determina sa nu insistam prea mult asupra lui, dar nu putem sa-l trecem total cu vederea. Este vorba despre statutul sau de burlac, sau „necasatorit“, asa cum figureaza in autobiografia oficiala. Statutul sau real este insa acela de „divortat“, chiar daca acest amanunt nu conteaza prea tare. Astfel, Radu Stroe a fost casatorit cu Victoria Stroe, nascuta pe 30 iulie 1947, deci cu doi ani mai in varsta decat ministrul-sef de comisie SRI.

Cei doi au divortat inainte ca Stroe sa cucereasca Palatul Victoria, nume predestinat, in calitate de sef al Secretariatului General al Guvernului. Divortul a fost insa un bun prilej de capatuiala pentru liberalul Stroe, deoarece in 1997, invocand acest aspect biografic in fata primarului general al Capitalei, Viorel Lis, acesta i-a facut cadou prin comunicarea nr. 118058/12.01.1998, un apartament bine pozitionat pe bulevardul Burebista. Motivul atribuirii locuintei, situate in bd. Burebista este scurt, cuprinzator si suficient: „salariat la Guvernul Romaniei, cu domiciliul in Sos. N. Titulescu nr. (…) sector 1, proprietatea fostei sotii“.

repartitie stroe cap tabel

 

repartitie_stroe

repartitie stroe cap tabel

De asemenea, desi era „singur“, divortatul Radu Stroe primeste un apartament social de doua camere. Sase ani mai tarziu, pe 7 mai 2004, Radu Stroe, deputat la acea vreme, vinde apartamentul „social“ catre Valeria Victoria Sandulescu, cu 60.000 de euro. Bani declarati. Din nou, numele „Victoria“ intervine in biografia lui Stroe. Numai ca, de aceasta data, cumparatoarea este o fosta vecina de pe acelasi palier (etajul 1) de-a lui Stroe, din blocul D13, persoana nascuta in 1931. Culmea, pensionara Valeria Victoria Sandulescu, cumparatoarea apartamentului lui Stroe, beneficiase si ea de o locuinta sociala de trei camere, tot in blocul D13 nr. 4, din partea aceluiasi primar Viorel Lis, dupa ce fusese evacuata din Str. Helesteului nr. 22A, un imobil al RAPPS.

Legarea de scaun si SPP-ul

O poveste interesanta despre modul in care Radu Stroe si-a indeplinit cu exces de zel atributiile de serviciu a fost dezvaluita de presa centrala si este extrem de sugestiva pentru situatia de incompatibilitate in care se afla, azi, parlamentarul-ministru liberal. Astfel, se spune ca, in vremea guvernarii lui Radu Vasile, acesta hotarase sa-i scoata din Guvern pe toti consilierii impusi de Emil Constantinescu. Printre acestia se afla si medicul ortoped Dan Serban. Numai ca, ortopedul-consilier a refuzat sa plece de la Palatul Victoria si, in semn de protest, s-ar fi legat de scaun cu noduri „marinaresti“.

Radu Stroe, secretarul general al Guvernului, a fost cel care a trebuit sa execute, intocmai si la timp, decizia lui Radu Vasile si, pus in fata unuia care nu voia cu nici un chip sa elibereze functia, si nici scaunul, a trimis SPP-istii sa-l scoata pe ortoped din birou. Acestia „l-au luat la pachet pe Dan Serban, l-au bagat cu chiu cu vai in lift, l-au transportat in curtea interioara a Palatului Victoria, i-au desfacut incomodele si trainicele noduri si l-au scos, pur si simplu, din incinta pe medicul rebel“, se afirma in presa centrala. Ce se va intampla insa daca parlamentarii vor decide ca, data fiind starea de incompatibilitate in care se afla Radu Stroe, acesta sa paraseasca scaunul de la Guvern sau de la Comisia SRI? Se va lega el de scaunul cel mai indragit? Si daca da, cine va chema SPP-ul? Tariceanu sau Basescu? Oricum, problema ramane deschisa.

Si bogat, si actionar la firma lui Patriciu

Ca orice liberal care se respecta, Radu Stroe a intrat si el in randul actionarilor la Rompetrol, firma lui Dan Costache Patriciu, cunoscut si sub numele electoral Dinu Patriciu. Inainte insa de a-si achizitiona actiuni la Patriciu, Radu Stroe a prosperat. Aparent, dupa divort, el ramasese doar cu un teren de 3,4 hectare, mostenit de la parintii sai din comuna ieseana Osoi. Ulterior, in mod inexplicabil, a inceput sa acumuleze. In conditiile in care era bugetar. Trebuie spus totusi ca, pe 6 ianuarie 1999, Radu Stroe a fost cooptat ca membru in Consiliul de Administratie al Bancii Romane de Dezvoltare (BRD) conduse de Bogdan Baltazar, inainte de perfectarea tranzactiei cu Societee Generale. El a ramas in aceasta functie pana in august 2000, cand a fost inlocuit cu Frederic Lucenet, propus de BERD.

Incursiunea la BRD i-a adus calitatea de actionar la aceasta banca, dar nu justifica cei 110.000 dolari declarati de Stroe in 2003, si cu atat mai putin vila de 180 mp cumparata in acelasi an si situata pe strada Gabrielescu Grigore, in zona Piata Iancului-Pantelimon. Conform declaratiilor de avere, Radu Stroe a mai cumparat, in 2004, un Audi A4, in valoare de aproximativ 30.000 de euro si, in acelasi an, a vandut 30.000 de actiuni BRD cu aproximativ 700 milioane lei, adica 21.000 dolari. Tot in 2004 el avea in depozite 24.000 de euro, 60.000 dolari si 750 milioane lei. O avere mai suspecta chiar si decat intregul sau trecut.

Este drept, ca fost secretar general al Guvernului, el a fost acuzat, in cateva randuri, ca protejeaza persoane acuzate de coruptie, cum este cazul fostului prefect de Bistrita, dar si ca institutia condusa de el nu putea justifica suma de 124.000 dolari, bani alocati pentru constructia unei biserici in Albania si deturnati in mod misterios. La fel, conform unor dezvaluiri ale lui Serban Mihailescu, Radu Stroe a fost acuzat ca a angajat o firma sa tunda iarba din fata Guvernului contra sumei de 2.200 de dolari lunar. Evident, toate aceste acuzatii au ramas in aer. De mentionat ca, in 2003, acelasi Radu Stroe declara ca fusese cooptat si in Consiliul de Administratie al Clubului de Fotbal Dinamo Bucuresti, functie neretribuita, deci neinteresanta din punct de vedere financiar.

In ianuarie 2005, dupa o campanie electorala in cadrul careia Radu Stroe a contribuit, oficial, doar cu 350 milioane lei, in conturile sale se mai gaseau 24.000 de euro si 42.000 dolari. In aceeasi luna, el a declarat si achizitionarea a 100.000 de actiuni Petrom, in valoare de 300 milioane lei. Cinci luni mai tarziu, in conturile sale bancare au mai intrat 10.000 de euro. Tot fara explicatie. In ianuarie 2006, desi conturile bancare i-au ramas intacte, Radu Stroe s-a declarat fericitul posesor al unor actiuni la Petrom (42.000, semn ca vanduse mai mult de jumatate din pachetul initial), BRD (1.000 de actiuni evaluate la 3.500–4.000 de euro) si, surpriza!, Rompetrol (100.000 de actiuni evaluate atunci la 3.500–4.000 de euro). Evident, actiunile de la Rompetrol nu le-a cumparat preferential, ci de pe piata libera, deoarece, altfel, ar fi fost inclus in lotul Patriciu si acuzat de „utilizarea de informatiii privilegiate“, „aderarea sau sprijinirea sub orice forma a unui grup infractional“ etc., etc.

Radu Stroe cunoaste legislatia, ca doar a absolvit si dreptul, si suntem convinsi ca, la nevoie, poate justifica fiecare cent care i-a intrat in conturi.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 27-28, decembrie 2006

Micile secrete ale lui Monica Macovei

Monica Macovei a fost atacata in ultimii ani din diverse zone. Cu toate acestea, ramane unul dintre cei mai credibili ministri ai guvernului Tariceanu.

MacoveiMinistrul justitiei, Monica Macovei, este cel mai incomod dintre membrii cabinetului Tariceanu. Desi impotriva sa au fost declansate mai multe campanii de presa, toate in scopul de a o indeparta din fruntea ministerului, Macovei a fost de neclintit.

Toate atacurile de pana acum s-au dovedit nefondate, in cateva randuri autorii fiind chiar obligati sa-si prezinte, in mod public, scuzele de rigoare. Vizata pentru a ocupa un post de comisar european, incepand cu 1 ianuarie 2007, Monica Macovei a fost acuzata public de Dan Voiculescu ca ar fi fost „un procuror feroce in timpul lui Ceausescu“, deoarece ar fi facut parte din „regimul represiv“ al fostului dictator.

In plus, liderii formatiunii politice a lui Voiculescu (Partidul Conservator) au recurs chiar, in vazul tuturor, la santaj: ei i-au cerut sa demisioneze din fruntea justitiei si sa renunte la potentialul post de comisar european, deoarece, in caz contrar, vor dezvalui asa-zise acte de politie politica, comise de aceasta pe vremea in care era procuror. Deoarece ministrul Macovei n-a cedat santajului, Dan Voiculescu a prezentat pe 27 septembrie a.c., in cadrul unei conferinte de presa, o astfel de „proba“. Este vorba despre o autorizatie de perchezitie, stampilata in original si semnata in alb, a spus Voiculescu, chiar de catre Monica Macovei. Evident, indescifrabil.

Procuror la „Gara de Nord“

Biografia oficiala a Monicai Macovei are, poate in mod intentionat, foarte multe lacune cu privire la trecut, ea fiind, in schimb, intesata cu numeroase cursuri, distinctii si articole publicate in limba engleza. Vom incerca, mai jos, sa completam golurile din CV-ul doamnei ministru.
Monica Luisa Macovei (fosta Gherghescu) s-a nascut pe 4 februarie 1959 in Bucuresti, iar parintii sai sunt Vasile si Silvia Gherghescu.

Este divortata si are in intretinere un copil minor, Remus Radu Macovei. Fostul sot al Monicai, Valentin Macovei, este procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 3. Originar din Giurgiu, tatal Monicai a fost jurist si, la inceputul anilor ’70, locuia intr-un apartament din Piata Natiunilor Unite. In 1972, familia Gherghescu s-a mutat, printr-un schimb de locuinta, devenit azi celebru, intr-un imobil nationalizat din strada Intrarea Ioanid nr. 3.

Absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 1982, Monica Macovei a fost repartizata ca procuror in cadrul Procuraturii Locale Giurgiu. La scurt timp dupa definitivat, procurorul Monica Macovei s-a transferat la Procuratura Sectorului 1 din Capitala, unde a functionat pana la inceputul anului 1990. In perioada cat a fost procuror la Sectorul 1, Monica Macovei a instrumentat dosare din domeniul transporturilor.

Surse din justitie afirma ca ea s-a implicat, in acea vreme, in celebrul dosar „Gara de Nord“, o cauza care i-a vizat pe comerciantii din zona. Intr-un atac gazduit de un cotidian central, Ralu Filip, presedinte al CNA, a afirmat ca, dupa ce s-a transferat in Bucuresti, in conditiile in care „nu avea o cariera in spate“, Monica Macovei „a fost desemnata sa supravegheze Militia Transporturi“. Nu sunt cunoscute eventuale implicari ale procurorului Monica Macovei in dosare comandate politic de fostul regim.

In 1990, a devenit seful Biroului de supraveghere cercetari penale, din cadrul Procuraturii Municipiului Bucuresti, iar, in 1993, este promovata in cadrul Parchetului General. Din anul 1992, Monica Macovei incepe sa-si completeze pregatirea profesionala prin urmarea unor cursuri de drept in strainatate. Astfel, in perioada 1992-1994 isi pregateste masteratul la Universitatea Statului New York/Universitatea Central-Europeana (SUA/ Ungaria), de unde obtine titlul Master of Law (LLC) in drept institutional comparat.

Tot in 1994, ea participa la un seminar de Drept international public la Salzburg si la un curs de Teoria si practica drepturilor omului de la Universitatea Birmingham. Un an mai tarziu, urmeaza un curs pentru protectia internationala a drepturilor omului la Universitatea Abo, Finlanda. Este de inteles de ce Monica Macovei n-a mai fost interesata, in toata aceasta perioada, de meseria de procuror din care, in 1997, avea sa se retraga prin demisie.

Din 1994, ea devine profesor asociat la Scoala Superioara de Jurnalism, iar din 1996 consultant la Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), precum si expert/consultant pentru Consiliul Europei, functii pe care le va ocupa pana in 2004. Dupa demisia din functia de procuror in cadrul Parchetului General (1997), ea devine avocat si expert/consultant pentru Federatia Internationala Helsinki, OSI, Centrul European pentru Drepturile Rromilor, UNDP etc. In 2001, este aleasa presedinta a organizatiei APADOR-CH, functie la care renunta dupa ce este numita, la sfarsitul anului 2004, ministru al justitiei in cabinetul Tariceanu.

Macovei si Securitatea

Dupa numirea in functia de ministru al justitiei, atat tatal, cat si fostul sot al Monicai Macovei au fost acuzati, in presa, ca ar fi fost ofiteri de securitate. In primul caz, s-a declansat chiar un adevarat scandal in urma publicarii, intr-un cotidian central, a memoriului unei persoane cu grave probleme psihice, Enache Buleandra. Pensionat pe caz de boala (psihica) la 41 de ani, Buleandra a reusit sa-si publice in presa acuzatiile la adresa lui Vasile Gherghescu, tatal Monicai Macovei, pe care l-ar fi identificat drept un „securist tortionar la Casa Poporului“ dupa 1981.

Conform bolnavului psihic, Buleandra, citat de presa, „ofiterul de securitate“ Vasile Gherghescu ar fi fost „la comanda trupelor de securitate“ de la Casa Poporului, unde ar fi instaurat un regim de teroare, cu asasinate si alte nazdravanii. Imaginatia bolnava a lui Buleandra, folosita de cei pentru care Monica Macovei era un veritabil adversar, n-a avut succesul scontat, deoarece, asa cum s-a aflat ulterior, in perioada „asasinatelor securiste“ (1981-1984) Vasile Gherghescu fusese jurist la uzinele Semanatoarea, si nu seful trupelor de securitate de la Casa Poporului.

Referitor la Valentin Macovei, fostul sot al Monicai, in presa au aparut informatii, nedezmintite inca, despre faptul ca acesta ar fi fost ofiter de securitate pana in 1989. Conform unui cotidian central, numele procurorului Valentin Macovei, alaturi de cel al judecatorului Marin Carcel, ar fi aparut pe o lista cu 30 de magistrati care si-ar fi recunoscut apartenenta la fosta Securitate. Deocamdata, avand in vedere ca Valentin Macovei este in continuare procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3, este de presupus ca acesta nu a desfasurat activitati de politie politica.

Cercetata de Cochinescu, pentru biletele

Primul scandal serios cu care s-a confruntat Monica Macovei a fost la sfarsitul lui 1996, cand procurorul general Nicolae Cochinescu a comandat un control al activitatii acesteia. La acea data, Macovei era procuror in Parchetul General, Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica – Serviciul pentru drepturile omului si criminologie. Controlul comandat de Nicolae Cochinescu a fost executat de seful Monicai Macovei, procurorul Adrian Vlad, si prezentat ulterior procurorului general de catre procurorul-inspector Mihai Carstea. S-au vizat, in mod deosebit, doua aspecte: numarul dosarelor repartizate si nesolutionate in timp rezonabil, si prezenta la serviciu a Monicai Macovei.

Referitor la primul aspect, s-a descoperit ca, din lucrarile repartizate in perioada 1993 – noiembrie 1996, procurorul Monica Macovei lasase nesolutionate 198 de dosare repartizate astfel: 5 din 1993, 54 din 1994, 46 din 1995 si 93 din 1996. Dintre toate aceste lucrari au fost justificate, pana la incheierea controlului, 117 dosare. Verificarile au mai relevat ca, in perioada 1994-1996, Monica Macovei „a avut sase plecari in strainatate la simpozioane“, iar, in 1996, a absentat de la serviciu in perioadele 1 august-15 septembrie (concediu de odihna), 3-18 octombrie (concediu medical) si 17, 18, 29 si 30 octombrie.

Monica Macovei a mai fost acuzata ca intarzia zilnic la program, comparativ cu punctualii sai colegi. In lipsa unor argumente solide necesare lui Cochinescu, pentru a o pedepsi disciplinar pe Macovei, seful acesteia a inclus in raportul de control inclusiv faptul ca Monica Macovei i se adreseaza prin „bilete“, si nu direct. „De asemenea, s-a mai remarcat ca doamna procuror, in relatiile cu seful de serviciu, foloseste biletele in locul convorbirilor directe. Din continutul unui astfel de bilet, scria procurorul inspector Carstea, mai deducem si atitudinea sa superficiala in legatura cu modul operativ de solutionare a plangerilor venite de la cetateni, precum si modul in care intelege sa se poarte cu colegii de serviciu“. Evident, cu astfel de probe la dosar, Nicolae Cochinescu a propus sanctionarea disciplinara.

Monica Macovei a afirmat, referitor la acest raport, ca a fost o urmare a conflictului pe care l-a avut cu Nicolae Cochinescu. „Intr-un conflict cu procurorul general de atunci, Cochinescu, mi-am dat demisia pe principiul «daca nu-ti dai tu demisia, mi-o dau eu». Eu ii reprosam incompatibilitatea cu orice reforma in justitie.

Unul dintre instrumentele folosite impotriva mea a fost cercetarea disciplinara pe care, de fapt, a declansat-o pentru ca, desi el mi-a interzis, eu am plecat trei zile la Bruxelles, la invitatia Parlamentului European sa sustin o prelegere despre transparenta institutiilor in Romania. (…) Nu am primit nici o sanctiune pentru ca fusesem invitata, si am plecat la o bursa Eisenhower, in SUA. Cand m-am intors, mi-am dat demisia pentru ca ma jucasem destul. Voiam sa lucrez serios in domeniul drepturilor omului“, a declarat Monica Macovei.

In gura presei

Marile scandaluri in care a fost atras numele Monicai Macovei, dupa numirea in functia de ministru al justitiei au fost, de fapt, reactii ale grupurilor de interese la reforma initiata in justitie si la declansarea luptei anticoruptie pe stil nou. Astfel, mai multe cotidiane centrale i-au adus acuzatii gratuite, fara a le putea proba. Ulterior, doar in doua cazuri, „Evenimentul zilei“ si „Gandul“, conducerea acestor publicatii s-a simtit obligata sa-si ceara scuze pentru atacurile neintemeiate la adresa ministrului.

Astfel, in „Evenimentul zilei“ din 22 iunie 2005 a fost publicat un articol, „Viciul de procedura al ministrului Macovei“, in care s-a afirmat ca, dupa ce a participat la un congres al avocatilor din Costinesti, Monica Macovei ar fi poposit intr-un local de lux si s-ar fi imbatat „cui“. Evident, conform unor asa-zisi martori oculari, dar anonimi, in numar de sapte, dupa ce s-a facut „cui“, Monica Macovei ar mai fi spart, ca grecii, si niste pahare.

A doua zi, ziarul si-a cerut scuze nu pentru continutul articolului, ci pentru maniera in care a fost redactat. Desi toti martorii „ne-anonimi“ ai evenimentului au negat afirmatiile de la gazeta, ziarului i-au trebuit doua luni ca sa-si ceara scuze pentru aberatiile publicate la adresa lui Macovei.

In ziarul „Gandul“ a fost publicat un articol in care se afirma ca ziaristii sunt in posesia unei scrisori adresate de catre Monica Macovei presedintelui Basescu si premierului Tariceanu, prin care li se cerea schimbarea procurorului Adriana Cristescu din cazul Patriciu. Pentru ca, in realitate, un asemenea document nu a existat, conducerea ziarului a fost nevoita ca, la foarte scurta vreme de la publicarea materialului, sa-i ceara scuze, in mod public, Monicai Macovei.

Nu acelasi lucru s-a intamplat in cazul „Jurnalului National“ care a publicat o asa-zisa dezvaluire, neprobata cu documente sau declaratii asumate, privind patru intalniri secrete, altele decat cea recunoscuta oficial, care ar fi avut loc la guvern intre Monica Macovei, Calin Popescu Tariceanu si Dinu Patriciu. Ziarul nu a produs, pana astazi, vreo proba care sa confirme participarea ministrului Macovei la intalnirile anuntate. Exemplele pot continua.

Casa „nationalizata“ de mama doamnei ministru. Un alt scandal a carui miza a fost tot compromiterea ministrului Macovei se refera la un apartament dintr-un imobil nationalizat care, dupa un lung proces, a revenit chiriasilor, si nu fostilor proprietari. Chiriasii in cauza sunt sotii Gherghescu, parintii doamnei ministru Monica Macovei. Apartamentul in litigiu, situat in str. Intrarea Ioanid nr. 3, a apartinut, pana in 1972, familiei Petrini care detinuse, pana in anii ’50, intregul imobil.

In anul 1972, insa, Ana Maria Petrini a facut un schimb de locuinta cu familia Gherghescu si s-a mutat intr-un apartament detinut de aceasta in Piata Natiunilor Unite. Ulterior, Ana Petrini a cumparat apartamentul preluat de la parintii Monicai Macovei. In 1996, sotii Gherghescu au cumparat si ei, de la stat, apartamentul in care se mutasera cu 24 de ani inainte. In anul 2000, Ana Maria Petrini a cerut in instanta retrocedarea imobilului din str. Ioanid, incercand sa scoata in strada familia de la care primise deja un apartament cu ani in urma. Procesul a fost extrem de controversat, iar finalizarea acestuia a adus mari surprize.

Daca in instantele de fond fostul proprietar a avut castig de cauza, instanta suprema a decis ca locuinta sa revina chiriasilor. Deoarece, insa, decizia instantei supreme a fost data dupa ce fiica sotilor Gherghescu a devenit ministrul justitiei, s-a afirmat ca ar fi fost o decizie comandata de catre aceasta. Cazul a fost speculat intens, subiectiv, dar inutil in planul rezultatelor scontate, de persoane al caror scop a fost denigrarea ministrului Macovei.

Drepturile omului din casele si conturile Monica

Meseria de militant pentru apararea drepturilor omului s-a dovedit a fi, pentru Monica Macovei, o indeletnicire extrem de banoasa. Ea i-a adus actualului ministru al justitiei mai multe case, terenuri, autoturisme si conturi in banci. In ultimul an de militantism, a castigat, oficial, prin cabinetul individual de avocatura „Monica Macovei“, 152 milioane lei, iar din activitati de „cercetare stiintifica“ la APADOR-CH, doar 26,57 milioane lei vechi. Anul urmator, dupa ce a devenit ministru al justitiei, ea a mai primit, de la Strasbourg, din activitati de „asistenta juridica prestata anterior anului 2005“ suma de 14.600 RON, adica 146 milioane lei vechi.

Din salariul de la Ministerul de Justitie a incasat, in 2005, 486 milioane lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii, inca 290 de milioane. De asemenea, Macovei are nu mai putin de 16 conturi si depozite bancare in Romania si Franta, in care detine 29.432,27 dolari, 20.646,27 euro si 55.518,65 RON. La capitolul terenuri, detine trei intravilane in comuna Limanu din judetul Constanta (langa statiunea 2 Mai), cumparate astfel: in 1994 a achizitionat, impreuna cu familia Gherghescu, un teren de 344 mp, cu o valoare de impozitare de 12.600 RON, in 2004 a mai cumparat 1.300 mp cu o valoare de 46.800 RON, iar anul trecut a cumparat, in aceeasi localitate, alti 425 mp cu o valoare de impozitare de 52.755 RON. Cel mai bine sta insa la numarul de case, ea avand astazi patru locuinte: jumatate dintr-o casa de vacanta construita in comuna Limanu-Constanta, cu o suprafata de 42,58 mp si o valoare de impozitare de 11.718 RON, doua apartamente de 66,35 mp si 30,47 mp cumparate in 2001 si situate in Bucuresti pe str. Arghezi nr. 23, cu o valoare totala de impozitare de 114.838 RON.

Ea mai detine, din 1984, un al patrulea apartament de 50,47 mp situat in Capitala, a carui valoare de impozitare este de 52.763 RON. La toate acestea se adauga doua autoturisme, un Tico Daewoo din 1998 si un Suzuki Wagon din 2002. Ea a mai incasat anul trecut si alocatia de stat pentru copii, ceea ce inseamna ca fiul sau, Remus Radu Macovei, nu primeste pensie alimentara de la fostul sot, Valentin Macovei. Trebuie mentionat ca, in declaratia de avere a procurorului Valentin Macovei, fostul sot al Monicai, la capitolul locuinte figureaza o casa de vacanta in 2 Mai, detinuta impreuna cu „Gherghescu“, aceasta fiind, oficial, singura legatura ramasa, in acte, intre familia Monicai si Valentin. De altfel, Valentin Macovei s-a recasatorit cu Adriana, fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, pana pe 7 iunie 2006, cand i s-a acceptat demisia.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 25, octombrie 2006

Micile secrete ale lui Teodor Atanasiu

Teodor Atanasiu, ministrul apararii, este tot mai controversat atat in plan profesional, cat si in politica.

Ministrul apararii nationale, Teodor Atanasiu, a facut recent doua gafe monumentale, care l-au scos din discretia potrivita functiei sale. Prima a fost negarea, in mod public, a faptului ca CD-ul cu informatii strict secrete privind operatiuni militare ale coalitiei din Irak si Afganistan, inclusiv cu dispunerea efectivelor romanesti din zona aeroportului din Kandahar, ar fi o grava incalcare a secretului de stat. Ministrul Atanasiu a declarat, dupa ce informatiile de pe CD-ul sustras de militari din subordine au ajuns la ziaristi, ca „este vorba de date vechi, care daca ar fi fost publicate n-ar fi pus in pericol securitatea misiunilor NATO“. Dovada de ignoranta a ministrului, in acest caz, era un motiv suficient pentru demiterea sa imediata.

A doua gafa de proportii a lui Atanasiu a fost anuntul retragerii trupelor romane din Irak, dupa o discutie privata pe care acesta a avut-o cu primul-ministru Tariceanu intr-un restaurant din Bucuresti. Declaratia celor doi a produs un cutremur pe scena politica romaneasca, deoarece a fost de natura sa aduca grave prejudicii de imagine Romaniei, atat din punctul de vedere al diplomatiei, cat si din perspectiva intereselor noastre strategice.

Ulterior, cand i s-a explicat cate ceva despre gravitatea pozitiei adoptate sau, cel putin, cand a fost fortat sa-si aminteasca de faptul ca nu nu mai este sef de atelier la Cugir, ministrul Atanasiu a renuntat la aberatiile privitoare la retragerea trupelor din Irak, declarate impreuna cu Tariceanu. Atanasiu ramane totusi intr-o functie de importanta vitala pentru Romania. Singura explicatie pentru aceasta numire nu poate fi decat loialitatea absoluta fata de grupul de interese reprezentat de Tariceanu.

Biografie

Teodor Atanasiu s-a nascut pe 23 septembrie 1962 in Cugir, judetul Alba. Este casatorit, pentru a doua oara, si are o fata, Andreea, de 19 ani. Anul trecut, dupa o casnicie de 20 de ani cu Maria Atanasiu, Teodor si-a parasit sotia pentru o persoana apropiata ca varsta de fiica sa. Noua sotie, Laura Maria Bisboaca, are 26 de ani. Actualul ministru al apararii nationale este de profesie inginer. In 1987, a absolvit Facultatea de Mecanica, sectia Tehnologia Constructiilor de Masini, din cadrul Institutului Politehnic din Cluj-Napoca si a obtinut repartitie, ca inginer, la fabrica de „masini cu gloante“ UM Cugir.

In 1995, devine sef de atelier la uzina de armament din Cugir, functie in care se mentine pana in 1996. Trebuie mentionat ca, dupa 1990, intreaga sa cariera profesionala a fost influentata pozitiv de functiile detinute in PNL. Astfel, in perioada 1990-1992, a fost secretar al PNL Cugir, intre 1992 si 1993, presedintele aceleiasi organizatii, iar din 1993 a devenit presedinte al filialei judetene Alba a PNL. In 2001, a devenit membru in Biroul Permanent Central al PNL, iar din februarie 2005, a fost ales membru in Comitetul Executiv PNL, semn ca activistul Atanasiu a demonstrat devotament si supunere fata de linia partidului.

Din 1992, in paralel cu meseria de inginer la Cugir, Atanasiu a devenit consilier la primarie. La inceput, in perioada 1992-1996, a fost consilier local in cadrul Consiliului Local Cugir, iar din 1996 pana in 2004, consilier judetean in Alba. Dupa alegerile locale din 2004, liberalul Atanasiu a devenit presedinte al Consiliului Judetean Alba, functie pe care a ocupat-o pana cand, in decembrie 2004, a fost numit ministru al apararii nationale. Pe de alta parte, succesele din partid l-au propulsat in functii pe care, altfel, e greu de crezut ca le-ar fi putut ocupa. Astfel, la un an dupa ce a fost numit sef de atelier la UM Cugir, Atanasiu devine director la societatea APA-CTTA din Alba Iulia, firma aflata in subordinea consiliului judetean dupa ce, in perioada 1994-1996, a fost membru in Consiliul de Administratie al SC Dragana SA din Cugir.

In 1997, dupa castigarea alegerilor de catre CDR, „specialistul“ de partid Atanasiu este numit membru in Consiliul de Administratie al FPS Bucuresti si director general adjunct la SC Cugir SA. Prima dintre aceste functii a fost detinuta pana in 2000, iar cealalta pana in 2001. In 2001, dupa ce partidul care l-a cocotat in functii a pierdut alegerile, Teodor Atanasiu este retras pentru odihna in functia de „expert parlamentar“ si, in paralel, este plasat ca administrator la una dintre firmele magnatului PNL Dinu Patriciu, «Palplast» Sibiu.

Bisboaca lui Atanasiu

La inceputul lui septembrie 2005, ministrul Teodor Atanasiu a redevenit, pentru scurta vreme, burlac. Dupa 20 de ani de casnicie, dar si dupa moda divorturilor in masa, lansata de Tariceanu, Teodor Atanasiu a divortat de sotia sa, Maria, pentru a se casatori cu Laura-Maria Bisboaca. Nascuta in 28 iunie 1980, deci mai tanara cu aproape doua decenii decat Maria Atanasiu, Bisboaca i-a sucit mintile lui Teo in preajma campaniei electorale din 2004.

Profesia de baza a noii sotii este aceea de traducatoare de limba engleza si franceza, ea fiind prezenta, cu aceasta preocupare, si pe o lista mai veche a Consiliului Judetean Alba.

In iunie 2003, Laura Bisboaca a ocupat unul dintre cele doua posturi din cadrul Antenei Ansamblul Regiunilor Europei (ARE), un birou nou-infiintat in sediul CJ Alba. Ulterior, in septembrie acelasi an, Laura a plecat, pentru doua saptamani, la sediul Secretariatului General al ARE de la Strasbourg, pentru un scurt stagiu de pregatire. Se pare ca viitoarea sotie i-a fost utila acestuia in calitatea ei de traducatoare de limba engleza, o limba greu de priceput pentru seful de atunci al Consiliului Judetean Alba sau ministrul de astazi al apararii. Cert este ca, la sfarsitul lui octombrie 2004, deci in plina campanie electorala, Teodor Atanasiu, in calitatea lui de membru supleant al Antenei ARE, s-a deplasat la Berna, in Elvetia, pentru a participa la o sedinta a Biroului ARE. Ca insotitor in aceasta deplasare, Teodor Atanasiu a cooptat-o pe tanara Laura Bisboaca, angajata a biroului ARE de la Alba Iulia.

In 2005, dupa ce Atanasiu a devenit ministru al apararii, a luat-o la Bucuresti si pe domnisoara Bisboaca, pe care a plasat-o intr-o functie de consilier pe probleme de imagine. Presa a descoperit si dezvaluit rapid legatura extraconjugala a ministrului, si divortul de fosta sotie a fost consemnat oficial pe 1 septembrie 2005. La doua luni dupa divort, Teodor Atanasiu s-a recasatorit cu tanara Laura Bisboaca. Nunta ministrului a fost consumata la Cercul Militar National, iar nasi au fost patronii companiei RAI Asigurari, Doina si Dan Tudor. Fosta traducatoare din Alba Iulia a cunoscut rapid, si pe plan profesional, o ascensiune in pas cu moda liberalismului romanesc.

Astfel, ea a fost brusc cea mai nimerita dintre romance sa ocupe o functie de consilier la Departamentul pentru Relatia cu Parlamentul din cadrul Guvernului Romaniei, iar, azi, Laura-Maria Atanasiu figureaza cu demnitate printre consilierii de la cabinetul presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Laura a fost propulsata rapid si in fruntea unei organizatii de femei a PNL, ministrul Atanasiu convingandu-i pe liberali ca fosta domnisoara Bisboaca e un strateg de frunte.

Astfel, pe 25 martie 2006, nevasta lui Atanasiu a fost aleasa vicepresedinte al Organizatiei Judetene de Femei (OJFL) a PNL Alba. Cu acea ocazie, unul dintre invitati, Ludovic Orban, a facut celebra declaratie politica conform careia femeile liberale nu trebuie sa treaca prin patul vreunui sef pentru a obtine o functie publica. Pentru Laura Atanasiu, fosta Bisboaca, declaratia lui Orban a venit insa prea tarziu, seful fiindu-i deja sot cu acte in regula.

Asociati in politica si afaceri

In paralel cu politica, Teodor Atanasiu s-a implicat si in afaceri. Intr-o monitorizare din 2003, liberalul Atanasiu figura, impreuna cu prima sotie, in nu mai putin de sase societati comerciale: B & M Direct Consulting SRL (Alba Iulia), Credit Consulting SRL (Cugir), Centrum Conf SRL (Cugir), Montag Albu SNC (Cugir), Oxygene SRL (Alba Iulia) si Romvam SRL (Alba Iulia). Ulterior, el a devenit asociat si la Cooperativa de Credit Concordia Cugir. In mai 2006, ministrul Atanasiu mai detinea actiuni doar la firmele Concordia si Credit Consulting SRL. Intre timp insa, la sfarsitul lui 2005, noua lui sotie se lansase si ea in afaceri, infiintand firma Travel Vision Global SRL, o societate care se ocupa cu activitati din domeniul turismului.

In B & M Direct Consulting SRL, infiintata in 2001, Teodor Atanasiu a fost asociat cu Adrian Murg, un fost primar PSD din Cugir, si cu Calin Tudor Berian. Ulterior, atat Adrian Murg, cat si Teodor Atanasiu au renuntat la actiunile detinute. Atanasiu, care in perioada 2003-2004 a fost administrator al societatii, a renuntat la aceasta calitate dupa ce a fost ales in fruntea Consiliului Judetean Alba, iar la sfarsitul lui 2004 a renuntat si la actiunile detinute. Noul actionar majoritar avea sa devina, cu 66,6%, Marinela Mihai.

Deloc intamplator, dupa ce a devenit ministrul apararii, Atanasiu l-a numit pe Nicusor Mircea Mihai, sotul Marinelei Mihai, director general la CN Romtehnica SA. Firma B & M Direct Consulting, al carei obiect de activitate este consultanta pentru afaceri si management, a avut profit doar in 2002 (106,2 milioane lei). In 2003 si 2004, perioada in care a fost administrata de „managerul“ Teodor Atanasiu, societatea a inregistrat pierderi de 12,7 milioane lei (2003) si 24,7 milioane lei (2004).

Credit Consulting SRL a fost infiintata in 2001, dar nu figureaza cu bilanturi anuale depuse la Ministerul Finantelor. Obiectul de activitate este tot consultanta pentru afaceri si management, iar actionarii sunt Atanasiu Teodor (35%), Horia Calin Puscas (35%), Dan Stefan Motreanu (20%) si Tiberiu Hentea (10%). De mentionat ca, astazi, Dan Mihai Motreanu este deputat PNL de Bucuresti si, dupa ce a detinut functia de presedinte al Tineretului National Liberal, a fost numit secretar general al PNL.

Centrum Conf SRL este o societate in care Atanasiu a fost reprezentat de fosta sotie, Maria. Infiintata in 2000, firma, al carei obiect de activitate a fost „fabricarea de articole de imbracaminte pentru lucru”, este azi dizolvata.

Oxygene SRL, infiintata in 2000, are ca obiect de activitate telecomunicatiile. La aceasta societate actionarii sunt Maria Atanasiu (33,3%), Kohalmi Szabo Luminita Doina (33,3%) si Maria Adriana Simedru (33,3%). De mentionat ca, la cateva luni dupa ce a preluat portofoliul de la aparare, Teodor Atanasiu a numit-o pe Luminita Kohalmi, asociata fostei sale sotii, directorul Directiei Relatii Publice din MApN, ea ocupandu-se, din pacate fara succes, de imaginea (publica) a ministrului Atanasiu.

Montag Albu SNC Cugir, ca si Romvam SRL din Alba Iulia, sunt firme deja dizolvate. In prima dintre acestea, infiintata in 1991, Teodor Atanasiu a detinut 20% din actiuni si a fost asociat cu actualul director general de la Romtehnica, Nicusor Mircea Mihai (20%), alaturi de Gheorghe Albu (20%), Emil Nicolae Muntean (20%) si Dan Coriolan Simedru (20%). Ultimul dintre acestia, Coriolan Simedru, este astazi vicepresedintele Consiliului Judetean Alba si a fost deputat PNL de Alba in Parlamentul Romaniei in perioada 1997-2004. In 1997, el a preluat postul de deputat lasat liber prin alegerea lui Costin Georgescu in fruntea SRI.

Romvam SRL a fost infiintata in 2000 si s-a ocupat, oficial, cu „activitati ale altor agentii de transport”. Printre actionarii acestei firme s-au aflat si nevestele liberalilor Atanasiu, Simedru si Motreanu.

Ultima dintre firmele lui Atanasiu, infiintata la sfarsitul anului trecut, este Travel Vision Global SRL si are ca obiect de activitate, „activitati ale agentiilor de turism si asistenta turistica“. Asociat unic si administrator la aceasta firma este noua sotie a ministrului Atanasiu, Laura-Maria (fosta Bisboaca).

Averea lui Atanasiu a crescut inexplicabil dupa divort

Desi ministrul Teodor Atanasiu a „suferit“ un partaj, ca urmare a divortului de anul trecut, totusi, prin casatoria cu tanara Laura Bisboaca, averea acestuia a crescut in mod surprinzator. Astfel, la jumatatea anului trecut, Atanasiu detinea o treime dintr-un teren intravilan de 0,5 ha, situat in Cugir, un apartament de 80 mp in Alba Iulia, un alt apartament de 56 mp in aceeasi localitate, cumparat pe numele fiicei sale, Andreea, si o treime dintr-o vila construita in 2004 in Cugir, cu o suprafata de 200 mp.

El mai detinea doua autoturisme, un Cielo din 1997 si un Opel Omega cumparat in 1999, bijuterii in valoare de 10.000 de euro, 150 milioane lei si 15.000 de euro in conturi si depozite bancare. Veniturile salariale pe 2004 au totalizat 377,58 milioane lei, la ele adaugandu-se veniturile sotiei, Maria Atanasiu, profesor la Scoala Generala nr. 8 din Alba Iulia, care s-au ridicat la 101,71 milioane lei. De mentionat ca Teodor Atanasiu a obtinut castiguri in 2004 de la Camera Deputatilor (expert parlamentar – 37,8 milioane lei), Consiliul Judetean Alba (consilier, presedinte – 184,65 milioane lei), SC Palplast SA Sibiu (admninistrator – 150,35 milioane lei) si MApN (ministru – 4,7 milioane lei). Tot atunci, el a mai declarat actiuni la Cooperativa de Credit Concordia Cugir (10 milioane lei), SC Oxygene SRL (33% – 700.000 lei) si SC Credit Consulting Alba Iulia (30% – 1 milion lei).

Un an mai tarziu, in declaratia de avere din 26 mai 2006, Atanasiu a scris ca detine doua terenuri intravilane in Alba Iulia, la cel deja existent adaugandu-se unul de 422 mp, cumparat anul trecut pe numele noii sale sotii, o noua vila de 300 mp, cumparata tot anul trecut si tot pe numele noii neveste, disparand in schimb cele doua apartamente, cedate, probabil, ca urmare a partajului. Si-a pastrat autoturismul Opel Omega si a declarat bijuterii de 20.000 de euro. I-au crescut in mod la fel de ciudat si conturile bancare deschise in 2005, in care a depus 75.000 de euro, 30.000 dolari si 20.000 RON. Asadar, in numai un an de zile, averea ministrului apararii a crescut, oficial, cu o vila si un teren intravilan in Alba Iulia, basca peste 100.000 de euro in bani si bijuterii.

Veniturile salariale pe 2005, obtinute de ministrul Atanasiu si noua sa sotie, au fost de 48.000 RON, respectiv 30.000 RON, adica aproximativ 21.500 de euro. Cum este greu de crezut ca domnisoara Bisboaca putea, la varsta si meseria ei, sa obtina castiguri pentru a acoperi toate achizitiile facute pe numele ei sau ca aceasta avere s-a adunat din darul de nunta al insurateilor Teo si Laura, ramane un mare semn de intrebare din ce surse o fi avut o crestere asa de rapida averea liberalului Atanasiu.

Fruntas pe judet la pierderi

Argumentul folosit de liberali pentru a justifica numirea lui Atanasiu in fruntea Ministerului Apararii Nationale a fost acela al calitatii sale de bun manager. Numai ca aceasta calitate n-a prea fost dovedita in anii anteriori, in care liberalul a condus, din plin si la foc automat, mai multe institutii publice sau private. Astfel, el a detinut, in perioada 1997-2001, functia de director adjunct la Uzina Mecanica din Cugir, perioada in care datoriile bugetare ale institutiei au crescut de aproape o suta de ori, de la 8,5 miliarde lei la 766 miliarde lei.

De asemenea, daca in 1996 totalul creditelor societatii era de 29 miliarde lei, la sfarsitul lui 2001, cuantumul acestora a crescut la 1.752,4 miliarde lei. Mai mult decat atat, daca in 1996 societatea avea un profit de 6,1 miliarde lei, in 2001 inregistra o pierdere de aproximativ 500 miliarde lei. E posibil ca vina pentru acest dezastru sa nu fie doar a lui Teodor Atanasiu, el fiind atunci manager „adjunct“ la UM Cugir.

De asemenea, el a mai iesit in evidenta prin modul in care, odata ajuns presedintele Consiliului Judetean Alba, a gestionat aiurea banii bugetarilor. Astfel, printre primele masuri luate de Atanasiu la CJ Alba au fost achizitionarea unui autoturism Opel Vectra, in valoare de peste 920 milioane lei, dotarea biroului sau cu mobilier de aproape 100 milioane lei si „convingerea“ a 34 de primari din judet sa apeleze la serviciile de consultanta ale unei firme de apartament, Concept Consulting SRL, infiintata ad-hoc, servicii care au costat aproximativ 1,5 miliarde lei. Evident, banii pe care primarii erau obligati sa-i achite erau de la bugetul local. Din fericire pentru locuitorii judetului, Teodor Atanasiu n-a ramas la conducerea consiliului judetean decat sase luni.

Soldatul lui Dinu Patriciu

Vreme de trei ani, in perioada 2001-2004, Teodor Atanasiu a fost insarcinat ca administrator al uneia dintre firmele lui Dinu Patriciu, Palplast SA Sibiu. El a fost obligat sa renunte la aceasta functie dupa ce, in iunie 2004, a fost ales in fruntea Consiliului Judetean Alba. De remarcat faptul ca, tot in 2001, Atanasiu a fost plasat ca membru in Biroul Permanent Central al PNL.

Societatea Palplast, care face parte din Grupul Rompetrol (97%), se ocupa cu producerea de tevi si fitinguri pentru diverse domenii, in special pentru industria petroliera. Este posibil ca aici sa-si fi dovedit Atanasiu calitatile de bun manager pe baza carora avea sa fie numit, un an mai tarziu, ministru al apararii. Ca semn al pretuirii de care s-a bucurat din partea magnatului liberal, Teodor Atanasiu a fost acceptat, tot in 2001, sa faca parte si din echipa de membri fondatori ai Institutului pentru Libera Initiativa (ILI), alaturi de Dinu Patriciu, Calin Popescu Tariceanu, Ludovic Orban, Bogdan Olteanu, Crin Antonescu, Norica Nicolai, Dan Radu Rusanu etc. Cum se stie deja, fundatia ILI a fost si este in atentia procurorilor, fiind suspectata ca, prin intermediul acesteia, s-ar fi rulat bani care ar fi fost obtinuti in urma unor infractiuni comise de catre presupusul grup de crima organizata condus de Dinu Patriciu.

In luna februarie a.c., fostul consilier prezidential Elena Udrea a dezvaluit legaturile dubioase dintre fundatia ILI si anumite personalitati publice care s-au pronuntat in apararea lui Dinu Patriciu, aflat, cum se stie, in malaxorul justitiei. „Una din explicatiile pentru care vocile care il apara pe domnul Dinu Patriciu sunt atat de prezente, atat de vehemente si ataca permanent ori Parchetul, ori presedintele, ori PD, ar fi faptul ca, spre exemplu, multe dintre ele sunt, probabil, finantate de domnul Patriciu“, a declarat Elena Udrea.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 24, septembrie 2006

Micile secrete ale lui Bogdan Pascu

Vicepremierul propus de Partidul Conservator este legat ombilical de presedintele Dan Voiculescu.
Bogdan Pascu, lider al parlamentarilor conservatori din Camera Deputatilor, a fost desemnat, recent, vicepremier in guvernul Tariceanu, el urmand sa ocupe locul lasat liber in urma demisiei lui George Copos. Alternativa Pascu a fost aleasa dupa ce Dan Voiculescu, presedintele Partidului Conservator, si aspirant la functia de vicepremier, a fost acuzat de catre CNSAS ca, sub numele conspirativ Felix, a facut politie politica.

In copilarie i se spunea „Turbo“. Bogdan Pascu s-a nascut pe 3 iulie 1967 in Bucuresti, intr-o familie de intelectuali, tatal fiind inginer geodez, iar mama (azi decedata) inginer in imbunatatiri funciare. Are un frate in varsta de 46 de ani, care a urmat aceeasi facultate ca si tatal sau, devenind tot inginer geodez. Datorita pasiunii pentru masinile rapide, Bogdan Pascu a fost poreclit, in copilarie, „Turbo“.

Ulterior, dupa ce a terminat liceul, s-a inscris la Facultatea TCM (Tehnologia Constructiilor de Masini) din cadrul Politehnicii Bucuresti, sectia Masini-Unelte, unde, in iunie 1986, a sustinut si trecut cu succes examenul de admitere. La o zi dupa sustinerea acelui examen (18 iunie 1986), deci inainte de a afla rezultatul, Bogdan Pascu s-a angajat ca mecanic auto intr-un service din zona IMGB. Primul salariu pe care l-a castigat aici a fost de 3.033 lei, bani buni la acea vreme.

Dupa ce a fost admis la TCM, el a continuat sa lucreze la service-ul auto pana in toamna anului 1986, cand a trebuit sa plece, pentru noua luni, sa-si satisfaca stagiul militar. La revenirea din armata si-a continuat munca in service pana in cand si-a inceput cursurile la facultate. A absolvit, in 1992, TCM-ul si s-a angajat direct la o firma privata, Baco Import-Export SRL, unde a ocupat, pana in 1993, functia de director comercial. Firma Baco, care avea sa fie desfiintata prin 1997, era o reprezentanta a societatii germane Herlitz, condusa atunci de directorii Cornel Nicolescu si, din partea germana, de Bogdan Palosan.

De la Venera Arapu la Dan Voiculescu, via Tariceanu

In perioada 1993-1998, Pascu a lucrat ca director comercial la grupul de firme „Dom Grup“ ce apartine creatoarei de moda Venera Arapu si sotului ei, Dinu Cizmarescu. In 1998 a fost recrutat, prin firma Antal International, pentru ocuparea unui post de director comercial la Automotive Trading Services, dealer oficial al autoturismelor CitroIn pentru Romania. Firma apartinea lui Calin Popescu Tariceanu, actualul prim-ministru. In acelasi an, Bogdan Pascu s-a inscris la cursurile postuniversitare „Managementul firmei“ la ASE Bucuresti, pe care le-a absolvit in 1999. In anul 2000, a absolvit un MBA (Master in Business Administrator) in cadrul Programului MBA romano-canadian, specializarea Finante.

Pregatirea si obtinerea acestui master i-a schimbat fundamental existenta, deoarece acesta a fost momentul in care a intrat in atentia lui Dan Voiculescu, presedintele grupului de firme Grivco, dar si presedintele Consiliului Director al Programului MBA romano-canadian. Dan Voiculescu recruta absolventi ai acestui program si facea oferte de angajare in cadrul grupului Grivco pentru cei care corespundeau profesional asteptarilor sale. Bogdan Pascu a fost unul dintre acestia si, in anul 2000, a intrat astfel, pe usa din fata, in imperiul lui Dan Voiculescu.

Tot atunci a fost numit director general la Fundatia Umanista „Dan Voiculescu“, fosta Fundatia Crescent. Un an mai tarziu, dupa retragerea lui Dan Voiculescu, Bogdan Pascu a preluat functia de presedinte al acestei fundatii. In acelasi an, a devenit si presedinte al Fundatiei „Romania profunda“, precum si membru in consiliul director al Fundatiei Universitare a Marii Negre.

Intrarea in politica

In anul 2001, Dan Voiculescu l-a convins pe Bogdan Pascu sa intre in politica. „Eu, care aveam o profesie, nu m-am gandit pana atunci sa fac politica. A durat ceva timp, cam patru-cinci luni, pana am fost convins sa accept sa intru in politica. Eu fiind foarte critic in privinta actiunilor si deciziilor politice, si exprimandu-mi deschis si destul de des criticile, am fost abordat de Dan Voiculescu, care mi-a spus ca daca nu sunt de acord cu aia si cu aia, de ce nu merg alaturi de el sa ne implicam direct in politica si sa schimbam ce nu ne convine“, spune Bogdan Pascu. „Ulterior, spune Pascu, am pus la punct un proiect, Ofensiva Tinerilor, care avea sa duca la cooptarea tinerilor in Biroul Permanent al PUR, creandu-se un parteneriat cu politicienii mai varstnici si facand ca votul nostru sa conteze“.

Asa a inceput ascensiunea lui Bogdan Pascu in PUR. Astfel, in 2002 a fost ales seful Corpului de Evaluare si Control al PUR, iar in 2003 a devenit purtatorul de cuvant si vicepresedintele acestui partid. La alegerile parlamentare din 2004, Bogdan Pascu a devenit deputat de Ialomita pe listele Uniunii Nationale PSD-PUR. Pascu spune ca a ales circumscriptia electorala din Ialomita, deoarece bunica sa din partea mamei era din Condeesti, comuna Barcanesti – Ialomita. A fost ales, apoi, lider al grupului parlamentar al conservatorilor din Camera Deputatilor.

Secretul bine pazit al lui Bogdan Pascu

Conform CV-ului publicat pe site-ul oficial de la partid sau Camera Deputatilor, Bogdan Pascu este necasatorit. Cu toate acestea, cel mai scump dintre secretele lui se numeste Adrian-Mihai. Acesta este numele fiului sau Bogdan dintr-o casatorie care s-a intrerupt in urma cu trei ani. In 1991, pe cand era inca student, Bogdan Pascu s-a casatorit cu Mihaela-Dana. Mihaela Pascu, de aceeasi varsta cu Bogdan, a devenit apoi medic oftalmolog si, in 1998, l-a nascut pe Adrian Mihai Pascu. Cinci ani mai tarziu insa, in 2003, sotii Pascu au divortat „in cele mai civilizate conditii“, dupa cum spune Bogdan, dar au ramas prieteni, iar el il viziteaza foarte des pe Adrian aflat, acum, in clasa a III-a.

Declaratie de avere cu Dinu Patriciu

Desemnarea lui Bogdan Pascu pentru functia de vicepremier a ridicat mari semne de intrebare pe scena politica, in conditiile in care demnitarul conservator era, practic, necunoscut opiniei publice. Acesta este si motivul pentru care multi analisti au afirmat ca Pascu este, de fapt, pupila lui Voiculescu, iar trecutul sau a fost scotocit cu rapiditate si pus pe prima pagina a ziarelor. Astfel, pe baza unor informatii colectate din CV-ul acestuia si din declaratiile de avere, au fost evidentiate legaturile lui «de afaceri» atat cu Calin Popescu Tariceanu, cat si cu Dinu Patriciu.

Daca legatura cu Tariceanu a fost prezentata deja, prin firma Automotive Trading Services, cea cu Dinu Patriciu rezulta din faptul ca Bogdan Pascu detine un milion de actiuni la societatea Rompetrol Rafinare Constanta (RRC). Despre aceasta achizitie, Pascu spune ca nu are legatura cu scandalul declansat in urma scoaterii la vanzare, pentru apropiatii lui Patriciu, a actiunilor RRC din 2004. „Nu am cumparat din emisiunea din 2004, ci de pe piata libera, de la bursa, in ianuarie 2005. Anul trecut am cumparat actiuni Rompetrol Rafinare in trei transe. Deocamdata, sunt in pierdere, deoarece le-am achizitionat la 972 lei, si valoarea lor a scazut cu 32%. Tot anul trecut am cumparat actiuni si la SNP Petrom. Pe Dinu Patriciu nu-l cunosc decat de la televizor, n-am avut ocazia sa-l intalnesc vreodata personal“, spune Pascu.

Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Pascu detine, la capitolul imobiliar, un teren de 1.152,14 mp in Voluntari-Ilfov, cu o valoare de impozitare de 42.580 euro, si un sfert dintr-un apartament situat in Berceni, cota indiviza mostenita in 2004, dupa decesul mamei sale. El mai detine, in conturi din banci, 10.254 RON, 15.250 dolari si 6,62 euro, dar si o datorie de 33.150 de euro, pentru un credit contractat pe 20 de ani de la BRD.

Cea mai importanta investitie a facut-o pe piata de capital, de unde a cumparat actiuni care, in decembrie 2005, valorau 303.852 RON. Astfel, Pascu a cumparat 1.000.000 actiuni Rompetrol Rafinare SA (109.000 RON), 2000 de actiuni BRD (27.400 RON), 554 actiuni Altur SA (731,28), 30.005 actiuni SIF Oltenia (77.112,85 RON), 45.000 actiuni SNP Petrom (21.465 RON), 10.350 actiuni Socep (2.173 RON) si 53.201 actiuni Banca Transilvania (65.969,24 RON).

Castigurile salariale din 2004 depasesc 1,42 miliarde lei si au fost realizate la firme din imperiul Voiculescu. Astfel, la Fundatia Umanista Dan Voiculescu el a castigat, ca director general, 847.609.133 lei, la Ominvest SA 141.287.850 lei, la CCA Intact SA, pentru activitatea de consilier management, 423.777.600 lei si la Grivco SA, 14.649.348 lei.

Dan Badea
Revista BILANŢ nr. 22-23, iulie 2006

Micile secrete ale lui Bogdan Olteanu

Surprinzatoarea ascensiune politica a lui Bogdan Olteanu nu are in spate victorii deosebite in spatiul politic sau profesional, ci, mai degraba, o vasta retea de interese de grup si de partid. In ziua alegerii sale in fruntea Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, grabit sa-si laude finul plasat intr-un post-cheie al Parlamentului Romaniei, a declarat ca Bogdan Olteanu este „primul presedinte necomunist” al acestui for legislativ, jignindu-l, in acest fel, pe fostul presedinte taranist al Camerei din legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu. Nasul Tariceanu a uitat, de altfel, sa precizeze ca liberalul „necomunist” Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass, membru de frunte a Partidului Comunist din Romania inca din 1933 si, ulterior, membru in Comitetul Central al PCR.

Bogdan Olteanu si-a gasit „nasul-trambulina“

Bogdan Olteanu s-a nascut pe 29 octombrie 1971, in Bucuresti. Parintii sai, Ecaterina si Danut Florin Olteanu, sunt ingineri, tatal sau fiind, pana in urma cu cativa ani, director general la Tehnofina SA din Bucuresti. In mod surprinzator, Danut Olteanu, ginerele cominternistei Ghizela Vass, figureaza pe listele Fundatiei Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Bogdan Olteanu este casatorit, din 2003, cu Andone Cristina Isabela, care si-a pastrat numele dupa casatorie, si are un copil de 1 an si jumatate, Tea-Iulia.

Nasul de cununie al lui Olteanu a fost Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al PNL si primul-ministru al Romaniei. Pana in decembrie 1989, Bogdan Olteanu n-a fost membru de partid, deoarece abia implinise 18 ani. Stiind din familie ce beneficii aduce insa activismul de partid, Bogdan Olteanu s-a grabit, imediat dupa caderea lui Ceausescu, sa se inscrie intr-un partid in pas cu vremea si a mizat pe partidul condus de liberalul Radu Campeanu. Astfel, in 1991, a devenit membru PNL. De atunci si pana in prezent, cariera politica a lui Olteanu a fost in continua ascensiune. La sfarsitul anului 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. PNL – PD si, ulterior, a fost numit ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2006, a devenit presedintele Camerei Deputatilor.

Absolvent al unui liceu cu profil de matematica-fizica, Olteanu a intrat la Facultatea de Automatica din cadrul Politehnicii Bucuresti, dar, dupa trei ani, din cauza activitatii de partid in care se implicase, a renuntat la cursuri si s-a inscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1997. In 2001, a obtinut un master financiar-bancar la Institutul Bancar Roman. In acelasi an, s-a inscris si la un doctorat in filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Performanta unica: exmatriculat de la doctorat

Inscrierea lui Olteanu la cursurile pentru obtinerea unui doctorat in filosofie de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a fost gandita pentru a da bine in Curriculum Vitae. Insa, la fel ca in cazul studiilor ingineresti, Olteanu a esuat si in studiile filosofice, el fiind exmatriculat de la universitatea clujeana din cauza „chiulului” prelungit. Cu toate acestea, in CV-ul publicat in martie anul acesta pe site-ul Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu se autointitula „doctorand in filosofie”, in conditiile in care, asa cum presa avea sa dezvaluie, el fusese deja exmatriculat de peste un an de zile de la cursurile universitatii clujene.

Intrebat de ziaristi de ce si-a inscris in CV, in fals, titulatura de doctorand, Olteanu a afirmat ca, de fapt, el si-ar fi suspendat lucrarea de doctorat din motive de timp. „Sper sa nu patesc o asemenea rusine”, adica aceea de a fi exmatriculat, a spus Olteanu, desi o patise inca din 1 noiembrie 2004, data la care expirase nu numai perioada „scolara” (de patru ani), dar si cei doi ani de suspendare a lucrarii.

Bunica NKVD cu vila in Zambaccian

Afirmatia lui Olteanu, conform careia n-ar fi fost marcat de comunism, trebuie inteleasa in sensul ca doctrina comunista nu i-a lasat urme sau semne vizibile pe corp sau in comportament, deoarece, altfel, comunismul nu i-a adus neplaceri. Ba, dimpotriva. Desi tanar, pana la sfarsitul lui 1989, el a avut vreme sa activeze ca membru al UTC, iar pana la inceputul anilor ’90, a avut privilegiul sa locuiasca intr-un imobil nationalizat din zona Kiseleff, unul dintre locurile preferate de nomenclaturistii partidului comunist.

Ghizela Vass (foto dreapta, alături de Ceauşescu), bunica din partea mamei, a intrat in PCR in 1933, atunci cand partidul era compus doar din agenti NKVD. Ascensiunea in partid a bunicii a fost fulminanta, in 1945 ea fiind deja membu al CC al PCR si reusind sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70. Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si eliberarea moldovenilor de la Chisinau de sub „jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti de sub jugul lui Maniu si Bratianu. Dupa ce a fost sefa sectiei organizatorice a CC al PCR, in 1954 a fost admisa in secretariatul CC, iar in 1958 o regasim in functia de sefa a sectiei relatii internationale a partidului.

La inceputul anilor ’70, a fost „marginalizata” de Ceausescu in functia de adjunct al sectiei relatii internationale si, in 1982, a fost pensionata. Casa din centrul Capitalei, primita la sfarsitul anilor ’40, cu mobila si tablouri confiscate de la „dusmanii poporului” a fost locul in care si-a crescut nepotul aflat azi in fruntea Camerei Deputatilor. Dupa 1990, pe baza Legii nr. 112, Ghizela Vass a cumparat imobilul din zona Kiseleff, situat pe strada Zambaccian nr. 1. Ulterior, vila a fost revendicata de proprietari, in instanta, si in 2004 a fost recastigata, insa familia lui Bogdan Olteanu a refuzat sa elibereze locuinta. A facut recurs, sperand sa primeasca despagubiri, dar, in final, a fost obligata sa paraseasca imobilul.

Firme si afaceri de familie la biroul de circumscriptie electorala

Sursele de venit ale lui Bogdan Olteanu sunt afacerile personale sau ale sotiei, precum si pozitia privilegiata in PNL. Pana in anul 2005, Bogdan Olteanu a detinut 50% din capitalul social al firmei Gorghiu & Asociatii si a obtinut dividende de 188 milioane lei vechi, pentru anul 2004. Firma a fost infiintata in 2004, iar actionarii actuali ai acesteia sunt Alina Stefania Gorghiu si Tudor Octavian Pop. Alina Gorghiu este un membru de vaza al PNL si a fost aleasa vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj din cadrul acestui partid.

In mai anul trecut, impreuna cu liberalul Vlad Moisescu, Alina Gorghiu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al RAPPS. Intr-o declaratie televizata de anul trecut, Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a afirmat ca Alina Gorghiu este logodnica lui Mihai Voicu, seful secretariatului general al guvernului. Relatiile din PNL sunt, asadar, extrem de bine cimentate. Colac peste pupaza, sediul firmei Gorghiu & Asociatii este pe bd. N. Balcescu nr. 21 din Bucuresti, la aceeasi adresa cu sediul Biroului de circumscriptie electorala al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asa cum figureaza pe site-ul Camerei Deputatilor.

Mai mult, la aceeasi adresa figureaza si societatea civila de avocatura Gorghiu, Pop & Asociatii. O alta firma in care figureaza ca actionar Bogdan Olteanu, alaturi de sotia sa Cristina Andone, este Cristina Consulting SRL, societate infiintata in anul 2002. In 2005, firma a adus familiei lui Olteanu dividende de 40 milioane lei vechi. Evident, sediul social al firmei este la aceeasi adresa „electorala” din bd. Nicolae Balcescu nr. 21, etaj 1. O verificare la adresa indicata arata ca acolo se afla insa „doar birouri ale PNL si sediul unei fundatii”. Olteanu mai are insa o societate, Enjoy Communication Grup SRL, infiintata anul trecut. Asociatii firmei sunt: sotia lui Olteanu, Andone Cristina Isabela (50%), si sora acestuia, Despot Ligia Alexandra (fosta Olteanu). Este de prisos sa mai spunem ca Enjoy Communication are acelasi obiect de activitate cu firmele deja prezentate, dar si acelasi sediu din birourile PNL.

Dincolo de dividende, la bugetul familiei s-a mai adaugat si salariul de la Ogilvy Romania obtinut de Andone Cristina, salariu care era, in 2004, de 1.500 dolari lunar. De asemenea, au mai existat incasari si de la Biroul de avocatura „Bogdan Olteanu”. In declaratia de interese din 2005, Bogdan Olteanu a declarat si faptul ca este actionar la Banca Ion }iriac, fara a preciza, insa, conform legii, numarul de actiuni detinute.
Sursele de venit ale lui Olteanu, pe linie de partid, au fost consistente, el fiind plasat in comisiile de privatizare de la BCR si CEC, de unde a incasat, anul trecut, 64.502 RON, respectiv 27.488 RON.

Averea lui Bogdan Olteanu

Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Olteanu a cumparat, in 2004, o vila de 184 mp in strada Nades din Bucuresti. Valoarea impozabila a imobilului este de 184.754 RON. El mai detine, in localitatea Barasti din Adunatii Copaceni, o casa de vacanta, achizitionata de sotia sa in 2001, cu o valoare impozabila de 4.000 RON. Pentru a-si multumi nasul, cunoscut si ca dealer Citroen, Bogdan Olteanu si-a cumparat un Citroen C3 Pluriel din 2004. In august 2005, Olteanu a vandut un apartament de 70 mp situat in str. N. Racota nr. 8 din Capitala, contra sumei de 97.000 euro.

Valoarea impozabila a apartamentului era, atunci, de 520 milioane lei vechi. In plus, el declara ca, in 2005, si-a imprumutat tatal, pe Danut Olteanu, cu 65.000 de euro. In banci, Bogdan Olteanu mai detine 19.200 euro si 10.460 RON, iar ca bunuri de valoare a declarat desene de Emilio Greco, evaluate la 10.000 de euro, si picturi in valoare de 1.000 euro. Pe de alta parte, anul trecut, a contractat un imprumut de 60.000 de euro de la BRD, pe o perioada de 20 de ani. Veniturile din 2005 au fost, conform ultimei declaratii de avere, de 140.084 RON, sotia sa contribuind la acestea cu 51.989 RON si aproximativ 4.800 dolari. Aceasta inseamna, la valoarea dolarului din 2005, aproximativ 70.000 dolari net.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006