Parolat: HUMANITAS promovează un denigrator public al lui EMINESCU: DAN ALEXE, autor al expresiei metafizice „Futută şi răsfutută”

Acest conținut este protejat prin parolă. Pentru a-l vizualiza vă rugăm să introduceți parola mai jos:

Decizie istorică peste Prut: Cinci români de la Chișinău, în robe vișinii, l-au plesnit cumplit peste bot, pe ocupantul rus, cu LIMBA ROMÂNĂ!

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a decis, astăzi, că limba oficială în acest stat este LIMBA ROMÂNĂ și nu, așa cum au decis ocupanții bolșevici, așa-zisa limbă moldovenească. Decizia este, într-adevăr, istorică și ea reprezintă primul pas spre reîntregirea neamului românesc!

De la stânga la dreapta: Igor Dolea, Tudor Panţâru, Alexandru Tănase, Victor Popa, Petru Răilean şi Aurel Băieşu. (foto: constcourt.md)
Românii suverani de la Chișinău (de la stânga la dreapta: Igor Dolea, Tudor Panţâru, Alexandru Tănase, Victor Popa, Petru Răilean şi Aurel Băieşu). – foto: constcourt.md
Alexandru Tănase, președintele român al Curții Constituționale din Republica Moldova
Alexandru Tănase, președintele român al Curții Constituționale din Republica Moldova

450-limba_romana_patriamea3

ABECEDAR românesc
ABECEDAR românesc
Abecedar din 1949, ”pentru vârstnici”. Se realiza marea alfabetizare a lui Stalin pentru românii arestați odată cu Basarabia
Abecedar din 1949, ”pentru vârstnici”. Se realiza marea alfabetizare a lui Stalin pentru românii arestați odată cu Basarabia
„Scurtă russască grammatică, cu tălmăcire în limba moldovenească, pentru ucenicii Seminariei Chișinăului, și alte altor școale din Basarabiia, cu adăogirea cuvintelor și a dialogurilor, ce să întrebuințază mai adesăori în limba russască și moldovenească. Chișinău. În Tipografiia Mitropoliei Chișinăului. Anul 1819. (foto: tiparituriromanesti.wordpress.com)
„Scurtă russască grammatică, cu tălmăcire în limba moldovenească, pentru ucenicii Seminariei Chișinăului, și alte altor școale din Basarabiia, cu adăogirea cuvintelor și a dialogurilor, ce să întrebuințază mai adesăori în limba russască și moldovenească. Chișinău. În Tipografiia Mitropoliei Chișinăului. Anul 1819. (foto: tiparituriromanesti.wordpress.com)

Cei care au sesizat înaltul for legislativ al Moldovei sunt deputatul ANA GUȚU (26 MARTIE 2013) și grupul de deputați Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru și Gheorghe Brega. Sunt nume ce trebuie reținute de români! La fel cum trebuie reținute numele celor care au luat această Decizie istorică, membri ai Curții Constituționale a Republicii Moldova: președintele Alexandru TĂNASE și judecătorii Aurel BĂIEŞU, Igor DOLEA, Tudor PANŢÂRU, Victor POPA și Petru RAILEAN. 

Ceea ce este mai grav pentru ocupantul rus, referința la Declarația de Independență care, spune Curtea Constituțională, prevalează în fața Constituției, face trimitere la mai multe chestiuni extrem de explozive, printre care și Pactul Ribentrop-Molotov, prin care, din trupul țării au fost smulse Basarabia și Nordul Bucovinei. Așadar, recunoașterea LIMBII ROMÂNE ca limbă oficială în Republica Moldova, transformă Basarabia într-un cartof atât de fierbinte pentru partea asta de lume încât Putin simte deja cum îi ard palmele…Și nu numai lui. 

Iată comunicatul apărut astăzi pe site-ul Curții Constituționale a Republicii Moldova:

Comunicatul de pe siteul CC
Comunicatul de pe siteul CC

La 5 decembrie 2013 Curtea Constituţională a pronunţat hotărârea privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova (sesizările nr. 8b/2013 şi 41b/2013).

La originea cauzei se află sesizările depuse la 26 martie 2013 şi, respectiv, 17 septembrie 2013, completate ulterior, de deputaţii Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Corina Fusu, Boris Vieru şi Gheorghe Brega privind interpretarea dispoziţiilor 13 alin. (1) din Constituţie în coraport cu Preambul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

  Autorii sesizării au pretins, în special, ca prin interpretare să confere Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, adoptată la 27 august 1991, statut de normă constituţională, confirmând astfel că limba oficială a Republicii Moldova este limba română, şi nu „limba moldovenească în baza grafiei latine”, precum este formulat în articolul 13 din Constituţia Republicii Moldova.

În opinia scrisă a Preşedintelui Republicii Moldova se menţionează că denumirea ştiinţifică a limbii de stat în Republica Moldova este un lucru cert, aceasta continuând să fie o problemă de ordin politic.

România Mare, 1938
România Mare, 1938

În viziunea Preşedintelui Republicii Moldova, naţiunea română este organizată în două state româneşti: România şi Republica Moldova. În cazul Republicii Moldova, sunt culese roadele unei ideologii perfide, diseminate pe parcursul a zeci de ani, care se bazează pe conceptul „existenţei a două naţiuni, a două limbi, a două istorii diferite”.

Preşedintele Republicii Moldova consideră că problema denumirii limbii oficiale a statului, determinată de problema identităţii lingvistice a naţiunii titulare, a generat o profundă scindare în cadrul populaţiei Republicii Moldova. Republica Moldova trebuie să-şi rezolve neîntârziat problemele lingvistice, denumirea oficială a limbii de stat urmând să fie determinată doar prin prisma adevărului ştiinţific, fără imixtiunea politicului.

Potrivit Academiei de Ştiinţe a Moldovei, limba de stat (oficială) a Republicii Moldova este limba română, iar sintagma „limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” din articolul 13 alin. (1) din Constituţie poate fi echivalată semantic cu limba română. În acelaşi timp, Academia menţionează necesitatea funcţionării limbii de stat a Republicii Moldova pe baza normelor ortografice ale limbii române.

Sesizarea a fost judecată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă:

Dl  Alexandru TĂNASE, președinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÂRU,

Dl Victor POPA,

Dl Petru RAILEAN, judecători

 

Concluziile Curţii

Audiind argumentele părţilor şi examinând materialele dosarului, Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă consacră crearea noului stat independent Republica Moldova şi stabileşte temeliile, principiile şi valorile fundamentale ale organizării statale a Republicii Moldova.

Curtea a reţinut că Declaraţia de Independenţă, fiind parte integrantă a Preambulului Constituţiei, are valoare de text constituţional şi face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate.

Curtea a statuat că Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nici o prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă.

Prin urmare, orice control de constituţionalitate sau interpretare urmează a avea în vedere nu doar textul Constituţiei, ci şi principiile constituţionale enunţate în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.

Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei,textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează.

Hotărârea Curţii

Pornind de la argumentele invocate mai sus, Curtea Constituţională a hotărât că, în sensul Preambulului Constituţiei, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova face corp comun cu Constituţia, fiind textul constituţional primar şi imuabil al blocului de constituţionalitate. De asemenea, Curtea a statuat că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează. Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 

ABECEDAR în litere kirilice
ABECEDAR în litere kirilice

 

 

Iată documentele care au stat la baza deciziei Curții Constituționale a Republicii Moldova, cele două sesizări făcute de deputații români din Moldova.

 

Sesizarea deputatului Ana GUȚU, DIN 26 MARTIE 2013:

Sesizarea deputatului Ana Guțu
Sesizarea deputatului Ana Guțu

dutu 2 dutu 3 dutu4 dutu5

sesizarea deputatului Ana Guțu
sesizarea deputatului Ana Guțu

 

Verwendung nur mit Belegexemplar/(c) kramar/fischka.com

 

Sesizarea grupului de deputați în frunte cu Valeriu GHIMPU

Sesizarea grupului de deputați liberali în frunte cu Mihai Ghimpu
Sesizarea grupului de deputați liberali în frunte cu Mihai Ghimpu

ghimpu2 ghimpu3 ghimpu4

ghimpu5

ghimpu6 ghimpu7 ghimpu8 ghimpu9 ghimpu10 ghimpu11

Iată și lucrarea unui imbecil de peste Prut, VASILE STATI, ”habilitat ca doctor în istorie” de bolșevici, un cretin care are trebui reținut de autorități pentru trădare națională în interesul Rusiei. Imbecilul Stati a realizat un dictionar moldovenesc-român, traducând cuvintele rusificate pătrunse în limba românilor cotropiți de ruși (numite cuvinte moldovenești!) în limba română. Uitați-vă la fața lui de bizon rus…Așa arată  ocupantul: prost, umflat, impotent de câtă vodkă a înghițit la viața lui și ”habilitat” cu diverse titluri la ȘtefanGheorghiul lor bolșevic.

Vasile Stati, un imbecil care a transformat regionalismele rusofone într-o limbă nouă, învățată de la rusoaica de mumă-sa. Un cretin bolșevic cum avem și noi destui la București în Guvern sau Parlament. Așa arată prostul veritabil.
Vasile Stati, un imbecil care a transformat regionalismele rusofone într-o limbă nouă, învățată de la rusoaica de mumă-sa. Un cretin bolșevic cum avem și noi destui la București în Guvern sau Parlament. Așa arată prostul veritabil.
Dicționar moldovenesc-român, o mostră de prostie veritabilă dar și un atentat la Securitatea statului moldovenesc. Vasile Stati, adică boul (așa se traduce în limba română cuvântul ”stati”) din imagine cu față de rusnac, trebuia legat și aruncat la beci pentru zeci de ani. Nu-i târziu nici acum, după decizia Curții Constituționale! Asta dacă în codul penal al Republicii Moldova există acuzația de trădare.
Dicționar moldovenesc-român, o mostră de prostie veritabilă dar și un atentat la Securitatea statului moldovenesc. Vasile Stati, adică boul (așa se traduce în limba română cuvântul ”stati”) din imagine cu față de rusnac, trebuia legat și aruncat la beci pentru zeci de ani. Nu-i târziu nici acum, după decizia Curții Constituționale! Asta dacă în codul penal al Republicii Moldova există acuzația de trădare.
fragmente din dictionarul trădătorului rusnac, Stati
fragmente din dictionarul trădătorului rusnac, Stati

 dictionar_litera_ab

 

Iată și documentele istorice care au stat la baza Deciziei celor 5 judecători ai Curții Constituționale: Declarația de Independență din 1991 și Declarația de Suveranitate din 1990, după desprinderea Basarabiei din chingile oficiale ale fostei URSS:

 

 

Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. 691
din  27.08.1991

privind Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova

Publicat : 27.08.1991 în Monitorul Oficial Nr. 011     art Nr : 103;118     Promulgat : 27.08.1991

Parlamentul Republicii Moldova d e c r e t e a z ă:

  1. Se aprobă Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova (se anexează).
  2. Prezenta Lege intră în vigoare în momentul adoptării ei.

PREŞEDINTELE
REPUBLICII MOLDOVA                       Mircea SNEGUR

Chişinău, 27 august 1991.
Nr.691-XII.

D E C L A R A Ţ I A

DE INDEPENDENŢĂ A REPUBLICII MOLDOVA.

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA, constituit în urma unor alegeri libere şi democratice,

AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru şi statalitatea sa neîntreruptă în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale;

CONSIDERÎND actele de dezmembrare a teritoriului naţional de la 1775 si 1812 ca fiind în contradicţie cu dreptul istoric şi de neam şi cu statutul juridic al Ţării Moldovei, acte infirmate de întreaga evoluţie a istoriei şi de voinţa liber exprimată a populaţiei Basarabiei şi Bucovinei;

SUBLINIIND dăinuirea în timp a moldovenilor în Transnistria – parte componentă a teritoriului istoric şi etnic al poporului nostru;

LUÎND ACT de faptul că Parlamentele multor state în declaraţiile lor consideră înţelegerea încheiată la 23 august 1939, între Guvernul U.R.S.S. şi Guvernul Germaniei, ca nulă ab initio şi cer lichidarea consecinţelor politico-juridice ale acesteia, fapt relevat şi de Conferinţa internaţională „Pactul Molotov-Ribbentrop şi consecinţele sale pentru Basarabia” prin Declaraţia de la Chişinău, adoptată la 28 iunie 1991;

SUBLINIIND că fără consultarea populaţiei din Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, ocupate prin forţă la 28 iunie 1940, precum şi a celei din R.A.S.S. Moldovenească (Transnistria), formată la 12 octombrie 1924, Sovietul Suprem al U.R.S.S., încălcînd chiar prerogativele sale constituţionale, a adoptat la 2 august 1940 „Legea U.R.S.S. cu privire la formarea R.S.S. Moldoveneşti unionale„, iar Prezidiul său a emis la 4 noiembrie 1940 „Decretul cu privire la stabilirea graniţei între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească„, acte normative prin care s-a încercat, în absenţa oricarui temei juridic real, justificarea dezmembrării acestor teritorii şi apartenenţa noii republici la U.R.S.S.;

REAMINTIND că în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989, drapelul de stat, din 27 aprilie 1990, stema de stat, din 3 noiembrie 1990, şi schimbarea denumirii oficiale a statului, din 23 mai 1991;

PORNIND de la Declaraţia suveranitatii Republicii Moldova, adoptată de Parlament la 23 iunie 1990, şi de la faptul că populaţia Republicii Moldova, exercitînd dreptul său suveran, nu a participat la 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale U.R.S.S., la referendumul asupra menţinerii U.R.S.S.;

TINÎND SEAMA de procesele ireversibile ce au loc în Europa şi în lume de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă;

REAFIRMÎND egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul acestora la autodeterminare, conform Cartei O.N.U., Actului final de la Helsinki şi normelor de drept internaţional;

APRECIIND, din aceste considerente, că a sosit ceasul cel mare al săvîrşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional,

PROCLAMĂ

solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE.

În calitatea sa de STAT SUVERAN şi INDEPENDENT, REPUBLICA MOLDOVA:

SOLICITĂ tuturor statelor şi guvernelor lumii recunoaşterea independenţei sale, astfel cum a fost proclamată de Parlamentul liber ales al Republicii, şi îşi exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele lumii, fiind gata să procedeze la stabilirea de relaţii diplomatice cu acestea, potrivit normelor de drept international şi practicii existente în lume în această materie;

ADRESEAZĂ Organizaţiei Naţiunilor Unite cererea de a fi admisa ca membru cu drepturi depline în organizaţia mondială şi în agenţiile sale specializate;

DECLARĂ că este gata să adere la Actul final de la Helsinki şi la Carta de la Paris pentru o nouă Europă, solicitînd, totodată, să fie admisă cu drepturi egale la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi la mecanismele sale;

CERE Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocieri cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupaţie a acesteia şi să retragă trupele sovietice de pe teritoriul naţional al Republicii Moldova;

HOTARĂŞTE că pe întregul său teritoriu să se aplice numai Constituţia, legile şi celelalte acte normative adoptate de organele legal constituite ale Republicii Moldova;

GARANTEAZĂ exercitarea drepturilor sociale, economice, culturale şi a libertăţilor politice ale tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, inclusiv ale persoanelor aparţinînd grupurilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase, în conformitate cu prevederile Actului final de la Helsinki şi ale documentelor adoptate ulterior Cartei de la Paris pentru o nouă Europă.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

 Chişinău, Parlamentul Republicii Moldova,
27 august 1991
Steagul Republicii Moldova
Steagul Republicii Moldova
 

Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova (RSSM) (1990)

 

Stema Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești
Stema Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești
harta-RM-cu-vecini
Republica Moldova (galben)
Declaraţia de suveranitate a Republicii Sovietice Socialiste Moldova
Nr.148-XII  din  23.06.90
„Vesti” Nr. 8/192, 1990
Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova de legislatura a XII-a în cadrul primei sesiuni, apelînd la adevăr că toţi oamenii sunt egali şi au dreptul la viaţă, libertate şi bunăstare, înţelegînd responsabilitatea istorică pentru soarta Moldovei, care are istorie proprie, cultură şi tradiţii milenare, respectînd dreptul la suveranitatea tuturoar popoarelor, în scopul instaurării legii, protecţiei legale şi stabilităţii sociale, exprimînd dorinţa poporului, declară solemn:
1. Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat suveran. Suveranitatea R.S.S. Moldova este unica şi necesara condiţie a existenţei statalităţii Moldovei.
2. Purtătorul şi sursa suveranităţii este poporul. Suveranitatea se realizează în interesele întregului popor de către organul reprezentativ superior al puterii republicii. Nici o parte a poporului, nici un grup de cetăţeni, nici un partid politic sau organizaţie publică, nici o altă formă de organizaţie, nici o persoană fizică nu au dreptul să-şi atribuie dreptul de a exercita suveranitatea.
3. Republica Sovietică Socialistă Moldova este un stat unitar şi indivizibil.Hotarele R.S.S. Moldova pot fi modificate doar cu acordul amiabil între R.S.S. Moldova şi alt stat suveran în conformitate cu dorinţa popoarelor, în conformitate cu adrvărul istoric şi regulelor acceptate de drept internaţional.

4. Pămîntul, subsolul acestuia, apele, pădurile şi alte resusre naturale, aflate pe teritoriul R.S.S. Moldova, precum şi întreg potenţialul economic, tehnico-ştiinţific şi financiar, alte valori de patrimoniu naţional se află în proprietatea exclusivă a R.S.S. Moldova şi se folosesc în scopul asigurării necesităţilor materiale şi spirituale poporului republicii.

Întreprinderile, organizaţiile, instituţiile, alte obiective, ce aparţin comunităţii statelor independente, statelor străine şi a cetăţenilor acestora, organizaţiilor internaţionale, pot fi amplasate pe teritoriul R.S.S. Moldova, pot utiliza resursele ei naturale doar cu acordul organelor competente ale puterii R.S.S. Moldova în conformitate cu legislaţia republicii.

5. În scopul asigurării garanţiilor social-economice, politice şi juridice ale suveranităţii republicii – Sovietul Suprem al R.S.S. Moldova stabileşte:

  • puterea deplină a Republicii Sovietice Socialiste Moldova asupra deciziilor privitoare la subiectele ce vizează statul şi societatea civilă,
  • supremaţia Constituţiei şi legilor R.S.S. Moldova pe întreg teritoriul R.S.S. Moldova. Legile şi alte acte normative ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste sunt valabile doar după ratificarea acestora de către Sovietul Suprem al republicii. Acţiunea actelor anterioare, care contravin suveranităţii Moldovei se abrogă.

6. Republica Sovietică Socialistă Moldova recunoaşte dreptul suveran al tuturor statelor. Ca stat suveran R.S.S. Moldova are dreptul de a intra în uniuni de state, de delegare în acestea, în mod voluntar, a anumitor predogative, precum şi să lipsească de aceste prerogative sau să se retragă din uniuni în conformitate cu acordul respectiv.

7. Republica Sovietică Socialistă Moldova participă la punerea în aplicare a autorităţiitransferate comunităţii statelor independente, şi a autorizat reprezentanţi în alte state suverane. Divegenţele dintre R.S.S. Moldova şi comunitatea statelor independente se soluţionează în modul prevăzut de acordul respectiv.

8. Pe teritoriul Republicii Sovietice Socialiste Moldova se stabileşte cetăţenia republicii. Tuturor cetăţenilor republicii, cetăţenilor străini şi apatrizilor care au viza de reşedinţa pe teritoriul R.S.S. Moldova, le sunt garantate drepturile şi libertăţile conform Constituţiei şi altor legi ale R.S.S. Moldova, recunoscute principiile şi normele de drept internaţional şi ei sunt obligaţi să respecte legile republicii.

Cetăţenii Moldovei din afara republicii, se află sub protecţia Republicii Sovietice Socialiste Moldova.

9. Republica Sovietică Socialistă Moldova acordă garanţii pentru toţi cetăţenii, partidele politice, organizaţiile publice, mişcările de masă şi organizaţiile religioase, ce activează în conformitate cu prevederile Constituţiei R.S.S. Moldova, şanse juridice egale de a participa la gestionarea statului şi afacerilor publice.

10. Separarea ramurilor legislativă, executivă şi judecătorească ale puterii constituie Principiul de bază al funcţionării R.S.S. Moldova ca stat democratic de drept.

11. Republica Sovietică Socialistă Moldova respectă Carta Naţiunilor Unite, şi afirmă angajamentul său faţă de principiile universal acceptate şi normele de drept internaţional, dorinţa de a trăi cu toate ţările şi popoarele în pace şi armonie. Să ia toate măsurile pentru a evita o confruntare în relaţiile internaţionale, interstatale şi inter-etnice, apărînd interesele poporului R.S.S. Moldova.

12. Republica Sovietică Socialistă Moldova ca un subiect egal al relaţiilor internaţionale se declară o zonă demilitarizată, activ promovează consolidarea păcii şi securităţii, este implicată direct în procesul de cooperare şi securitate precum şi în structurile europene.

13. Această declaraţie este baza pentru dezvoltarea unei noi Constituţii a RSS Moldova, îmbunătăţirea legislaţiei naţionale, poziţia Republicii Sovietice Socialiste Moldova în pregătirea şi semnarea Tratatului de Uniune în cadrul comunităţii de state independente.

 

Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldova,

or. Chişinău, 23 06 1990. , Nr 148-XII.

 

Dan Badea

1 Decembrie 2013: LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI!

LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI, ORIUNDE V-AȚI AFLA! SĂ RETRĂIM MAREA UNIRE CU BASARABIA STRĂBUNĂ ȘI CU CELELALTE TERITORII ROMÂNEȘTI TĂIATE CU BARDA BOȘEVICĂ DIN TRUPUL SFÂNT AL ȚĂRII! Așa să ne-ajute Dumnezeu!!!
LA MULȚI ANI ROMÂNIA! LA MULȚI ANI ROMÂNI, ORIUNDE V-AȚI AFLA! SĂ RETRĂIM MAREA UNIRE CU BASARABIA STRĂBUNĂ ȘI CU CELELALTE TERITORII ROMÂNEȘTI TĂIATE CU BARDA BOȘEVICĂ DIN TRUPUL SFÂNT AL ȚĂRII! Așa să ne-ajute Dumnezeu!!!
ROMÂNIA ÎNTREGITĂ - ROMÂNIA MARE
ROMÂNIA ÎNTREGITĂ – ROMÂNIA MARE

 

BASARABIA

 

Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabiei, fostă parte componentă a Ţării Moldovei) cu România, 27 martie/9 aprilie 1918
Membrii Sfatului Ţării, sala în care s-a semnat Actul Unirii Republicii Democrate Moldoveneşti (succesoarea guberniei Basarabiei, fostă parte componentă a Ţării Moldovei) cu România, 27 martie/9 aprilie 1918

 

Sfatul Tarii, 10 decembrie 1918
Sfatul Tarii, 10 decembrie 1918

 

 

Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România
Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România

 TRANSILVANIA

Marea adunare populară de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918
Marea adunare populară de la Alba Iulia, 1 Decembrie 1918

 

Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia
Episcopul Iuliu Hossu dă citire Rezoluției de la Alba Iulia

Alba_Iulia_Resolution

Delegația Consiliului Dirigent al Transilvaniei venită la București pentru a înmâna Regelui Ferdinand I Actul Unirii; de la stânga la dreapta: Vasile Goldiș, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu.
Delegația Consiliului Dirigent al Transilvaniei venită la București pentru a înmâna Regelui Ferdinand I Actul Unirii; de la stânga la dreapta: Vasile Goldiș, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voievod și Caius Brediceanu.

 

BUCOVINA

 

Legea asupra Unirii Bucovinei cu Regatul adoptata de Parlamentul Romaniei la 29 Decembrie 1918 (pag1)
Legea asupra Unirii Bucovinei cu Regatul adoptata de Parlamentul Romaniei la 29 Decembrie 1918 (pag1) – (foto: basarabia-bucovina.info)
Legea asupra Unirii Bucovinei cu Regatul adoptata de Parlamentul Romaniei la 29 Decembrie 1918 (pag2) - (foto: http://basarabia-bucovina.info/)
Legea asupra Unirii Bucovinei cu Regatul adoptata de Parlamentul Romaniei la 29 Decembrie 1918 (pag2) – (foto: http://basarabia-bucovina.info/)

 

bucovina1

Decretul Regelui Ferdinand de Unire a Bucovinei cu Romania semnat si de Ion I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri la 18 Decembrie 1918 (foto:www.basarabia-bucovina.info)
Decretul Regelui Ferdinand de Unire a Bucovinei cu Romania semnat si de Ion I. C. Bratianu, presedintele Consiliului de Ministri la 18 Decembrie 1918 (foto:www.basarabia-bucovina.info)

 

Publicatia “Glasul Bucovinei” – director Sextil Puscariu – din 16 noiembrie 1918, a doua zi dupa votarea Unirii cu Tara, cu articolele salutare pentru revenirea lui I. Z. Codreanu (foto mai jos) si de sarbatorire a evenimentului din 15/28 noiembrie, semnate de Ion Nistor si Pan Halippa (foto si explicație : http://basarabia-bucovina.info/)
Publicatia “Glasul Bucovinei” – director Sextil Puscariu – din 16 noiembrie 1918, a doua zi dupa votarea Unirii cu Tara, cu articolele salutare pentru revenirea lui I. Z. Codreanu (foto mai jos) si de sarbatorire a evenimentului din 15/28 noiembrie, semnate de Ion Nistor si Pan Halippa (foto si explicație : http://basarabia-bucovina.info/)

 

Regina Maria si Regele Ferdinand la Chisinau, in 1920 (foto:http://basarabia-bucovina.info/)
Regina Maria si Regele Ferdinand la Chisinau, in 1920 (foto:http://basarabia-bucovina.info/)

 

 DEȘTEAPTĂTE ROMÂNE

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte, La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii; Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne, Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine, Româna națiune, ai voștri strănepoți, Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine, „Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate Și oarba neunire la Milcov și Carpați! Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate, Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori, Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare, În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă, Oricare s-ar retrage din gloriosul loc, Când patria sau mama, cu inimă duioasă, Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune, A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim; Acum se vâră cnuta în vetrele străbune, Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie, Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ; Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie, Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri! Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină, Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt. Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!

OBS: Cronologie (wikipedia) – EVENIMENTELE CARE AU CONDUS LA MAREA UNIRE

  • 4 august S.N. 17 august1916 – România, prin guvernul condus de către Ion I. C. Brătianu, semnează Convenția de la București, 1916 cu puterile Antantei(Marea BritanieFranțaItalia (din aprilie 1915) și Imperiul Rus). Conform tratatului, România obține drepturi asupra tuturor teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români. TransilvaniaBanatulBucovinaCrișana și Maramureș (Partium) urmând să devină parte a României după Primul Razboi Mondial dacă România va intra în război. Granița planificată urma o linie cu aproximativ 20-40 de km mai la vest față de granița actuală dintre Ungaria și România, atingând râul Tisa la sud, incluzând astfel întreg Banatul.
  • august 1916 – România atacă Austro-Ungaria. În urma ofensivei armatei române peste Carpați sunt ocupate numeroase localitați: BrașovSf. Gheorghe,Miercurea CiucGheorgheniOrșova. Ofensiva română este oprită după pierderea bătăliei de pe frontul de sud la Turtucaia contra forțelor germane și bulgare. Puterile Centrale (GermaniaAustro-Ungaria), Imperiul Otoman și Regatul Bulgariei lansează o contraofensivă care duce la invadarea sudului României, a Munteniei.
  • 21 noiembrie1916 – Împăratul Franz Joseph al Austriei moare. Împăratul Carol I al Austriei îi succede la tron.
  • 23 noiembrie S.N. 6 decembrie1916 – Pierderea bătăliei pentru apărarea Bucureștiului în fața ofensivei germano-austro-ungare duce la ocuparea capitalei. Capitala României este mutată temporar la Iași, autoritățile și armata retrăgându-se în Moldova. Se formează un guvern de uniune națională din liberali și conservatori, condus de Ion I. C. Brătianu.
  • decembrie 1916 – Ofensiva germană este oprită pe linia frontului MărășeștiGalați. Guvernul, confruntat cu perspectiva străpungerii frontului de către germani, ia decizia să transfere tezaurul în Rusia pentru depozitare.
  • februarie 1917 – Izbucnește Revoluția Rusă din 1917, fapt care va împiedica România să-și valorifice victoriile din vara anului 1917.
  • aprilie 1917 – SUA intră în război de partea Antantei.
  • mai-august 1917 – Trupele românești obțin victorii la MărăștiMărășești și Oituz, împiedicând cucerirea Moldovei de către armata germană.
  • 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917 – Armistițiul de la Focșani dintre România și Puterile Centrale, sub influența evenimentelor din Rusia.
  • 8 ianuarie 1918 – Președintele SUA Woodrow Wilson condamnă orice tratat secret și cere autonomia (auto-determinare) pentru grupurile etnice aparținând Austro-Ungariei, prin celebrul său discurs în fața Congresului american, intitulat Paisprezece Puncte.
  • 18 februarie S.N. 3 martie1918 – Tratatul de la Brest-Litovsk consemnează ieșirea Rusiei din război.
  • 26 – 28 martie, 1918 – Congresul Naționalităților din Austro-Ungaria are loc la Roma. Este adoptată o moțiune, cerându-se recunoașterea dreptului fiecărei națiuni să se constituie într-un stat național, care va rămâne independent sau se va uni cu statul național deja existent.
  • 9 aprilie1918 – Basarabia, după trei luni de independență față de Rusia, își proclamă unirea cu Regatul României. Deputații români și o parte dintre deputații minorităților (în total 86) votează pentru, în timp ce mare parte dintre reprezentanții minorităților (ucrainienirusigermanievreigăgăuzi) (în total 36) se abțin. Doi deputați ucrainieni și unul bulgar (în total 3) votează împotrivă. Declarația este semnată și de către primul ministru (pro-german) al guvernului român Alexandru Marghiloman.
  • 24 aprilie S.N. 7 mai 1918 – Tratatul (Pacea) de la București semnat de România și Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria și Bulgaria) înlocuiește armistițiul semnat la Focșani în 26 noiembrie S.N. 9 decembrie 1917. România revenea la granițele dinainte de război, dar se cedau către Puterile CentraleDobrogea, trecătorile Munților Carpați (5600 Kmp), se impuneau demobilizarea armatei române și controlul german asupra economiei românești. Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României în speranța că soarta războiului se va întoarce. Dispozițiile tratatului nu au intrat în vigoare decât timp de șase luni. Totuși, conform tratatului, Puterile Centrale au început să-și retragă trupele de pe teritorul României.
  • 24 august1918 – Comitetul Național Român ia naștere la Paris, cu Take Ionescu drept președinte, Vasile LucaciuOctavian Goga, Dr. Constantin Angelescu și Ioan Theodor Florescu ca membrii. Comitetul este recunoscut ca „exponentul intereselor națiunii române din Austro-Ungaria” de Franța (29 septembrie), de Statele Unite ale Americii (23 octombrie), de Marea Britanie (29 octombrie), și de Italia (9 noiembrie), cele patru puteri ale Antantei.
  • 2 septembrie1918 – Un Congres al cehilorslovacilorpolonezilorromânilorsârbilorcroaților și rutenilor din Austro-Ungaria are loc la New York. Se adoptă o rezoluție care cere divizarea Austro-Ungariei și eliberarea popoarelor sale.
  • 12 octombrie1918 – Comitetul Executiv al Partidul Național Român (Partida Națională) din Austro-Ungaria, partidul majoritar în Transilvania, are loc laOradea. Se adoptă o declarație „în virtutea dreptului național al fiecărei națiuni să-și decidă propria soartă” a unui Consiliu Român Național Central, organism provizoriu de guvernare pentru Transilvania. În acest scop, Partida Națională înfintează la Arad un Comitet de Acțiune prezidat de Vasile Goldiș.
  • 18 octombrie1918 – Alexandru Vaida-Voevod, proeminentul politician român din Austro-Ungaria, citește declarația de auto-determinare în Parlamentul maghiar al Austro-Ungariei din Budapesta.
  • aceeași zi – Împăratul Carol I al Austriei înaintează un „Manifest către popoarele mele credincioase”, despre reorganizarea Austro-Ungariei într-o federație de șase state independente: Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Polonia și Ucraina. Manifestul nu-și atinge scopul, fiind privit ca un pas ce vine mult prea târziu. Consilii Naționale se înfiintează în teritoriile Austro-Ungariei care preferă să negocieze direct cu puterile Antantei, decât cu un guvern central ce-și pierde puterea. Marea Britanie își intensifică demersurile diplomatice.
  • aceeași zi – Un răspuns la manifestul împăratului Carol I al Austriei este trimis de către Corpul voluntarilor în armata Austro-Ungară din Transilvania și Bucovina, în care se cere unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României. Iuliu Maniu, proeminent politician transilvănean, adună la Viena 70,000 de soldați transilvăneni din armata Austro-Ungară și-i duce în Transilvania.
  • 28 octombrie1918 – Cehoslovacia își declară independența.
  • 29 octombrie1918 – Zonele slave din sudul Austro-Ungariei declară Statul slovenilor, croaților și sârbilor.
  • 31 octombrie1918 – Un nou guvern, condus de Mihály Károlyi, se formează la Budapesta, cu democratul Oszkár Jászi ca ministru al naționalităților. Guvernul ungar încheie uniunea sa cu Austria, dizolvând oficial statul Austro-Ungar.
  • 3 noiembrie1918 – Generalul Weber, din partea Austro-Ungariei, semnează tratatul la Padova, Italia.
  • aceeași zi – Consiliul Național Român Central este creat din reprezentanții Partidului Național Român și din cei ai Partidului Social-Democrat din Transilvania, luând controlul asupra autorităților locale din Transilvania. Aparatul administrativ ungar se dezintegrează. Guvernul lui Károlyi Mihály începe negocieri cu Consiliul Național Român Central.
  • 6 noiembrie1918 – Victoria Antantei pe Frontul de vest este din ce în ce mai aproape și armata generalului Maurice Sarrail din Salonic străpunge liniile bulgare din Frontul Balcanic. Guvernul român pro-german condus de Alexandru Marghiloman demisionează. Un nou guvern, avându-l ca prim ministru pe generalul Constantin Coandă, se formează. Se decretă mobilizare generală.
  • aceeași zi – demobilizarea armatei austro-ungare
  • 10 noiembrie 1918 – România redeclară război Puterilor Centrale.
  • 11 noiembrie1918 – Pe Frontul de vest se semnează Armistițiul cu Germania (Compiègne), Franța.
  • aceeași zi – Declarația de renunțare a împăratului Carol I al Austriei, prin care arată că „nu dorește să fie o piedică pentru viitorul popoarelor sale iubite”. Ofițerii, funcționarii publici și cei asimilați acestora sunt dezlegați de jurământul de credință față de împărat.
  • 12 noiembrie1918 – Primele trupe din armata română intră pe teritoriul Ungariei și ocupă trecătorea montană de la Tulgheș.
  • 13 noiembrie1918 – Armistițiul de pe Frontul Balcanic este semnat la BelgradSerbia, între generalul francez Franchet d’Esperey, șeful armatei orientale a Antantei, și guvernul ungar. Acțiuni militare de mică anvergură continuă pentru câteva zile în sudul Ungariei. Armistițiul stabilește liniile de frontieră între Ungaria, Serbia și România, iar Banatul intră sub administrare sârbească, în pofida Convenției de la București din 1916. Crișana șiMaramureș, incluzând orașele Satu MareOradeaBeiuș și Arad, ca dealtfel și centrul Transilvaniei până la râul Mureș, sunt lăsate sub administrație ungară. Ungaria este obligată de puterile Antantei să permită trupelor armatei române să pătrundă în teritoriile transilvănene la est de linia de demarcație aflată de-a lungul Mureșului. Ungariei îi este permis să păstreze doar opt divizii de armată. Trupele dezarmate se întorc acasă.
  • 1315 noiembrie1918 – Negocierile sunt ținute la Arad între guvernul ungar al lui Károlyi Mihály și Consiliul Național Român Central din Transilvania, fără a ajunge la o înțelegere. Consiliul Național Român Central se retrage de la negocieri și decide să țină alegeri și convine pentru data de 18 noiembrie / 1 decembrie pentruMarea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria, organizată de Marele Sfat al Națiunii Române din Transilvania și Ungaria, încredințându-i și puterea.
  • 1320 noiembrie1918 – Trupele românești ocupă mai multe trecători montane importante de la granița de nord-est cu Ungaria. Intenționează să ocupe aproximativ 1/4 din teritoriul Transilvaniei pentru a-l trece sub administrație românească temporar, așa cum a fost permis prin armistițiul de la Belgrad din 13 noiembrie 1918. Ungaria își retrage din trupe pentru a se conforma armistițiului. Au loc confruntări izolate cu poliția militară ungară.
  • noiembrie 1918 – De-a lungul unui interval de 12 zile, se țin alegeri pentru Marea Adunare Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria. Cei 1,228 de membrii sunt aleși câte 5 din fiecare district electoral stabilit în 1910 (600 de membrii în total), respectiv 628 de reprezentanți ai diferitelor organizații sociale, profesionale și culturale (cler, uniunui profesorale, armată). Entuziasmul local crește, pe măsură ce sunt înaintate cereri precum reforma agrară, votul universal și posibila unire cu România.
  • 25 noiembrie1918 – Armata română ocupă Târgu-Mureș.
  • 28 noiembrie1918 – Cei 100 de membrii aleși în Congresul General al Bucovinei emit o rezoluție de unire necondiționată cu Regatul României. Deputații români (74), germani (7) și polonezi (6) au votat pentru, în timp ce cei 13 deputați ucrainieni s-au retras înaintea votului final.

Alegerea Albei Iulia

Alba Iulia, faimoasa cetate a Bălgradului, fusese aleasă de către Consiliul Național Român Central, care avea sediul la Arad, pentru a adăposti între zidurile ei pe reprezentanții poporului românesc din Transilvania pentru două pricini. La 1 noiembrie 1599Mihai Viteazul, își făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia în fruntea unui alai măreț. Cetatea a fost capitala domnitorului în timpul scurt cât reușise să săvârșească unirea celor trei principate (Muntenia, Moldova și Transilvania). La 1784, pe același platou al Cetății, Horia și Cloșca, sufereau supliciul frângerii pe roată în urma condamnării lor. Pregătirea Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăți. Ședințele preparatoare din cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însuflețite. Discutându-se textul Rezoluției Unirii, redactat de Vasile Goldiș, unii susțineau ca Unirea să se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se adăugaseră și delegații sosiți din Bucovina și Basarabia, susțineau unirea fără condiții. Socialiștii, lucrând sub influența Budapestei, cereau republica și-și exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din urmă s-a stabilit o înțelegere, renunțându-se la toate părțile la punctele de vedere prea intransigente și adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziție, deoarece „nu se poate ca într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o parte o stare de lucruri veche și să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a pune condiții la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziție. Adunarea Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228 de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27 comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare. Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau reprezentate. Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați, sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele armatei Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre Germania. Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români înveșmântați în sumanele de pătură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc. În acest timp, în sala Cazinei militare, delegații țin adunarea. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român. În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea Unirii, iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta. Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române. Rezoluția Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureș, Tisa și Dunăre.” Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă, polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei. La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea Transilvaniei cu România era săvârșită.

Consecințe și războiul dintre Regatul României și Republica Sovietică Ungară

  • 7 decembrie, 1918 – Armata Română intră în Brașov, în sud-estul Transilvaniei.
  • 7 decembrie, 1918 – Armata Română depășește linia de demarcație fixată prin Tratatul de pace de la Belgrad (râul Mureș) și înaintează spre Turda, cu scopul de a ocupa Clujul, cel mai important oraș al Transilvaniei. Puterile Antantei îi ordonă Ungariei să-și retragă trupele.
  • decembrie, 1918 – Guvernul Ungariei decide recrutarea de soldați, pentru a rezista trupelor române, dar timpul este prea scurt. Orașe importante, precum Cluj, se predau fără a opune rezistență.
  • 12 decembrie, 1918 – Trupele române intră în Sibiu (sudul Transilvaniei).
  • 14 decembrie, 1918 – Consiliul Director din Transilvania, ales de etnicii români, trimite la București o delegație condusă de Miron Cristea, episcop de Caransebeș, pentru a negocia detaliile unirii. Regele Ferdinand I al României primește și acceptă Declarația Unirii, proclamată la 1 decembrie de către Adunarea Națională a Românilor din Transilvania și Ungaria.
  • 15 decembrie, 1918 – O Adunare națională a Germanilor din Transilvania și Banat are loc la Mediaș, în centrul Transilvaniei, în care se proclamă o declarație care aprobă decizia de românilor de a se uni cu Regatul României.
  • 22 decembrie, 1918 – În replică, o Adunare Generală a Maghiarilor are loc la Cluj (magh. Kolozsvár oraș situat în centrul Transilvaniei și cel mai mare oraș din Transilvania). Adunarea reafirmă loialitatea maghiarilor din Transilvania pentru Ungaria.
  • 24 decembrie, 1918– Regele Ferdinand I semnează un decret de acceptare a unirii Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, la care guvernul maghiar protestează. La Versailles încep negocierile cu cele patru puteri ale Antantei, precum și cu Cehoslovacia, Ungaria, Serbia, Bulgaria și Rusia, pentru stabilirea noilor granițe.
  • 24 decembrie, 1918– Trupele române intră în Cluj.
  • 14 ianuarie1919 – Trupele române ajung la Baia Mare.
  • ianuarie, 1919 – Puterile Antantei dezaprobă acțiunile românilor, care în schimb susțin că decizia Parlamentului Transilvaniei trebuie să aibă prioritate față de armistițiul dintre Franța și Ungaria.
  • 18 ianuarie, 1919 – Trupele române intră în Sighetu Marmației.
  • 22 ianuarie, 1919 – Trupele române se opresc la noua linie de demarcație indicată de puterile Antantei, lăsând Banat sub controlul Serbiei, iarCrișana sub control Maghiar.
  • 20 martie, 1919 – Generalul francez Vyx, în numele puterilor Antantei, cere Ungariei să renunțe la anumite teritorii și să accepte o nouă linie de demarcație, mai mult sau mai puțin în concordanță cu situația din teren de la acel moment.
  •  21 martie, 1919 – Prim-ministrul magiar Károlyi precizează într-o alocuțiune adresată poporului că nu poate accepta pierderile teritoriale cerute de puterile Antantei, și predă puterea unui guvern de stânga radical, condus de comunistul Béla Kun, care proclamă Ungaria ca Republică Sovietică și renunță la politica pasivă de acceptare a pierderilor teritoriale dictate de Antantă.
  • martie 1919 – Delegația română la Conferința de Pace de la Paris, condusă de prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, cere Consiliului Marilor Puteri să permită României să ocupe teritorii până la râul Tisa (conform înțelegerii de dinaintea intrării României în război). Propunerea este refuzată. Generalul sud-african Jan Smuts este trimis la Budapesta pentru a negocia cu Béla Kun.
  • aprilie 1919 – Tot mai multe informații despre acțiuni anti românești ce au loc în zonele locuite de români aflate sub control maghiar ajung la București. Armatei Române i se ordonă pregătirea unei ofensive generale pentru 16 aprilie 1919.
  • 15 aprilie, 1919, seara – Trupele maghiare organizează un atac împotriva Armatei Române în vestul Transilvaniei.
  • 16 – 19 aprilie, 1919 – Lupte violente au loc în Munții Apuseni, câștigate în final de trupele române (cinci divizii), care sparg linia frontului în câmpia Crișanei.
  • 19 aprilie, 1919 – Ca urmare a reușitei contraofensivei împotriva Republicii Sovietice Maghiare, trupele române intră în Satu Mare.
  • 20 aprilie, 1919 – Trupele române intră în Oradea.
  • 1 mai, 1919 – Trupele române ajung la râul Tisa.
  •  17 iunie-iulie, 1919 – Consiliul Marilor Puteri cere guvernului României să-și retragă trupele la linia de demarcație și îl invită pe Béla Kun la Paris. România răspunde nefavorabil, și afirmă că va accepta condițiile doar dacă Armata Comunistă este dezarmată și demobilizată. Béla Kun refuză acești termeni.
  • 17 iulie, 1919 – Béla Kun ordonă o contraofensivă împotriva Armatei Române.
  • 20 iulie, 1919 – Armata ungară traversează Tisa; au loc bătălii violente.
  • 26 iulie, 1919 – Ofensiva maghiară este înfrântă și se retrage dincolo de Tisa. Au fost capturați mulți prizonieri.
  • tratat cu Iugoslavia
  • 3 august, 1919 – trupele române intră în Timișoara.
  • alegeri, guvernele Văitoianu și Vaida
  • negocieri cu Cehoslovacia, reforma agrară
  • guvernul Averescu, tratate cu Ungaria și Cehoslovacia

Ziua Națională Înainte de 1918, ziua națională a României se sărbătorea în data de 10 Mai, o zi cu însemnătate dublă, fiind ziua în care Principele Carol intra în țară (în 1866) și a fost ziua în care același Principe ratifica Declarația de Independență a României față de Imperiul Otoman în 1877. Odată cu instalarea regimului comunist după forțarea abdicării tronului de către Regele Mihai I, sărbătoarea națională a noii Republici Populare Române a fost declarată 23 august, ca și comemorare a zilei în care Conducătorul Statului, Mareșalul Ion Antonescu a fost înlăturat de la putere de către Mihai I.

Ziua Limbii Române, semn al victoriei în fața totalitarismului roșu (ziare.com)

– interviu cu istoricul Constantin Corneanu, președintele Asociației Europene de Studii geopolitice și strategice „Gh. I. Bratianu”

31-august-ziua-limbii-romane

 strada-31-august-1989-din-chic899inauZiua Limbii Române este un eveniment ce trebuie sărbătorit cu atât mai mult cu cât rusofonii încearcă prin toate mijloacele să separe, la Chișinău, limba română de așa-zisa ”limbă moldoveneasca” – o invenție a comuniștilor. Urmasii lui Stalin si contemporanii lui Putin ar face orice ca LIMBA ROMÂNĂ sa dispară din zona situată între Prut si Nistru, adică din Basarabia românească. Este însă o operațiune imposibilă câtă vreme în Basarabia vor trăi români. Și vor trăi pentru că a trecut vremea deportărilor în Siberia și vine vremea deportărilor în ….Uniunea Europeană.

lb romana

Ceea ce îi neliniștește tot mai mult pe rusofonii lui Voronin, gândacul roșu de la Chișinău. Anexez legile prin care, pe 31 august 1989, s-a trecut la grafia latină, anulându-se Legea din 10 februarie 1941 prin care bolșevicii au introdus alfabetul rus în locul celui latin, după ce ocupaseră teritoriul românesc dintre Prut și Nistru, eliberat, pentru scurtă vreme de armata română aliată cu singura armată care avea interese anti-sovietice la acea dată, armata germană, aliații francezi și englezi fiind atunci cuprinși de lașitate uitând de alianțele cu România, trădând încrederea milioanelor de români lăsați pradă hoardelor bolșevice de la Moskova, Budapesta și Sofia, care au sfârtecat trupul României în perioada iunie-septembrie 1940. Singurul aliat natural al românilor devenea, atunci, Germania nazistă, cu sprijinul căreia aveam să redobândim, pentru 4 ani, Basarabia, dar aveam s-o pierdem ulterior, din cauza lașității politicienilor vremii (Maniu și Brătianu), dar și a regelui Mihai, care au refuzat să se implice în conducerea și deciziile politice ale vremii. România a fost trădată atunci nu numai de foștii ”aliați naturali”, dar și de cei care se aflaseră la conducereea ei până la aducerea în fruntea țării a curvarului corupt Carol al II-lea, ce avea să introducă ulterior dictatura carlistă.

Dan Badea

 

Ziare.com publică astăzi un interviu cu istoricul Constantin Corneanu, despre semnificația acestei sărbători în Basarabia.

Limba romana trebuie sarbatorita in spatiul dintre Prut si Nistru pentru ca ea este simbolul renasterii

Istoricul Constantin Corneanu
Istoricul Constantin Corneanu

nationale dupa anii de teroare stalinista, cand s-a incercat ca tot ce e romanesc in acest spatiu sa fie distrus, declara istoricul Constantin Corneanu intr-un interviu acordat Ziare.com.

Ziua Limbii Romane este sarbatorita in Republica Moldova in fiecare an la data de 31 august, inca din anul 1989. In 2011, mai multe organizatii romanesti din Serbia, Bulgaria, Ungaria si Ucraina au ales aceeasi data, de 31 august, si au cerut autoritatilor romane decretarea ei ca Zi a Limbii Romane pentru romanii de pretutindeni.

Pe teritoriul Romaniei este pentru prima oara cand aceasta sarbatoare este marcata oficial, ca urmare a unui proiect de lege aprobat de Parlament in luna februarie si promulgat de presedintele Traian Basescu la 13 martie.

Pe parcursul acestei zile va fi arborat drapelul romanesc si vor avea loc numeroase evenimente culturale, atat pe teritoriul Romaniei, in Bucuresti, Cluj, Arad, Covasna sau Harghita, cat si in numeroase capitale din intreaga lume, inclusiv Praga, Budapesta, Paris, New York si Tel Aviv.

Despre originea si importanta acestei sarbatori pentru toti vorbitorii de limba romana, dar in mod deosebit pentru cei din Republica Moldova, am discutat cu istoricul Constantin Corneanu, presedintele Asociatiei Europene de Studii geopolitice si strategice „Gh. I. Bratianu”.

Care este originea acestei sarbatori? Cum a fost posibil sa se ia o asemenea decizie in anul 1989?

Originea acestei sarbatori, Ziua Limbii Romane, se afla in conexiune directa cu evenimentele petrecute in spatiul fostei Uniuni Sovietice dupa 1985, respectiv procesele de perestroika si glasnost pe care Mihail Gorbaciov si anturajul sau le-au initiat.

31 august 1989 a fost posibil odata cu aparitia Fronturilor Populare ca forme de opozitie fata de birocratia sovietica si mai apoi ca forme de coagulare a elementelor nationaliste din republicile sovietice, care se vor lupta apoi pentru independenta.

Si la Chisinau Frontul Popular din Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca va reusi sa coaguleze energiile si se va naste ceea ce putem defini ca Miscarea de renastere Nationala din perioada anilor 1988-1989.

Pe acest fond, al destramarii imperiului sovietic, Miscarea de Renastere Nationala reuseste la 31 august 1989, dupa imense dezbateri in parlament, dupa o activizare a opiniei publice, sa impuna ca limba moldoveneasca (romana cu scriere in grafie latina) sa fie recunoscuta oficial de catre autoritati.

La 31 august 1989, cu 100.000 de manifestanti aflati in Piata Marii Adunari Nationale din Chisinau, precum si datorita apelului Frontului Popular din Republica Moldova pentru sustinerea introducerii limbii moldovenesti (romana cu scriere in grafie latina), Sovietul Suprem al RSS Moldovenesti accepta acest lucru.

Putem spune ca 31 august 1989 marcheaza o prima victorie importanta in procesul de renastere nationala.

Toate lucrurile care s-au petrecut la 31 august 1989 s-au petrecut in contextul destramarii imperiului sovietic, al activizarii fortelor nationaliste in republicile socialiste sovietice, al inceperii lungului drum spre independenta pentru tarile baltice si pentru RSS Moldoveneasca.

Din pacate, independenta nu a fost urmata de un proces asemanator celui din 1918, adica nu a fost obtinuta unirea cu Romania.

Acesta este contextul istoric in care 31 august 1989 devine Ziua Limbii Romane.

 

Cum se face ca in Constitutia R.Moldova este inscrisa acum limba moldoveneasca, nu limba romana?

In Constitutia Republicii Moldova apare limba moldoveneasca ca limba de stat in contextul in care, dupa evenimentele din august 1991, dupa razboiul transnistrean, in conditiile aparitiei conceptului „Casa noastra-Republica Moldova” si al activizarii unor forte nu neaparat anti-romanesti, dar in mod sigur anti-reunificare cu Romania, se instaleaza acest concept al constructiei unei statalitati moldovenesti.

Plecand de la acest concept – Republica Moldova, limba noastra moldoveneasca, trecutul nostru istoric – s-a incercat si se incearca in permanenta constituirea unei identitati etnice alta decat cea fireasca si decat cea care a fost recunoscuta la 27 august 1991 in Declaratia de Independenta a Republicii Moldova, atunci cand Parlamentul Republicii Moldova a acceptat formal, in scris, ca spatiul dintre Prut si Nistru este parte componenta a spatiului etnic romanesc.

Se creeaza, astfel, al doilea stat romanesc pe pamant romanesc rapit in urma pactului Ribbentrop-Molotov.

In perioada presedintelui Vladimir Voronin, cand comunistii au condus destinele R.Moldova, limba moldoveneasca si-a capatat locul in paginile Constitutiei Republicii Moldova in acest efort de constructie a unei statalitati, a ‘altceva’ decat ceea ce istoria ne invata, ne arata si ne indeamna sa vedem.

A fost vreodata limba romana limba oficiala dincolo de Prut?

Da, a fost o perioada foarte scurta, dupa Declaratia de Independenta din 27 august 1991 in care limba moldoveneasca (romana cu scriere in grafie latina) a fost impusa ca limba de stat, iar tricolorul romanesc si imnul ‘Desteapta-te, romane!’ au fost simbolurile noului stat Republica Moldova.

Dar a fost o perioada scurta. Miscarea de Renastere Nationala a inceput sa sucombeze sub loviturile revansarde ale celor care nu doreau unirea cu Romania si care, temandu-se ca R Moldova se va deplasa catre un pol geopolitic numit Bucuresti si vom asista la reunificarea Romaniei la fel ca in 1918, au inceput ofensiva impotriva istoriei nationale si a tot ceea ce insemna romanesc la Chisinau ca simbol si ca element de continuitate si de dainuire.

Cum a evoluat in ultimii 23 de ani raportul intre cei care sustin ca vorbesc limba romana si cei care sustin ca vorbesc limba moldoveneasca?

Din pacate, raportul a evoluat destul de ciudat si de cele mai multe ori negativ pentru cei care se declara vorbitori de limba 450-limba_romana_patriamea3romana si care se declara romani ca origine etnica. Indiferent de recensamintele mai mult sau mai putin falsificate, in special in perioada regimului comunist, cand foarte multi s-au declarat ca origine etnica moldoveni si mai putini romani, acest raport roman/moldovean nu a fost favorabil primului deoarece, dupa cum am spus, a fost o ofensiva impresionanta a unor forte care au lansat atacuri furibunde, ‘la baioneta’, impotriva a tot ceea ce era romanesc.

Astfel, in ciuda faptului ca Romania a oferit burse tinerilor din R.Moldova, ca Romania ofera sprijin moral, material, sprijin pentru integrarea in Uniunea Europeana si ca foarte multi cetateni ai R.Moldova doresc pasaport romanesc, in ciuda acestor lucruri, in mintea multora dintre cei care traiesc intre Prut si Nistru rezista ideea ca ei sunt mai mult moldoveni decat romani.

Este un aspect negativ al raporturilor noastre cu acest spatiu si un esec care arata ca Romania nu a reusit sa isi spuna un punct de vedere, desi nu trebuia sa aiba un punct de vedere acolo unde Romania e prezenta in sufletul si in mintea multora.

Citeste si Presedintele FAB Romania: R. Moldova trebuie sa ofere mai mult bursierilor care se intorc acasa

Cat de importanta este limba vorbita de un popor, ce reprezinta ea si de ce trebuie sa ne sarbatorim limba?

Trebuie sa o sarbatorim pentru ca limba este simbolul identitatii noastre nationale, e simbolul care ne confera o particularitate, ne identifica si ne confera originalitate.

In ce priveste sarbatorirea limbii romane in spatiul dintre Prut si Nistru, aceasta este extrem de importanta pentru ca limba este simbolul renasterii nationale dupa anii de teroare stalinista, dupa perioada crunta dintre anii 1940 -1989, cand acest spatiu s-a aflat in componenta URSS, cand s-a incercat ca tot ce e romanesc sa fie distrus.

Sarbatorirea permanenta a acelei zile de 31 august 1989 – alfabetul, grafia in limba latina – este un semn al victoriei noastre in relatia cu fortele totalitarismului rosu, in relatia cu toti cei care au vrut sa stearga din istorie acest spatiu romanesc, sa il transforme intr-un spatiu slav, in orice altceva decat in ceea ce a fost.

Ce reprezinta limba romana pentru basarabeni?

Reprezinta o legatura cu tara si un simbol al identitatii lor, o dovada a faptului ca originea lor etnica nu a fost uitata in ciuda faptului ca sovieticii au incercat sa stearga orice urma.

Citeste si Inlocuirea limbii moldovenesti cu romana: Dupa umilinte, vom avea un moment de demnitate – Interviu

Deputatul Ana Gutu a depus o sesizare la Curtea Constitutionala de la Chisinau in care cere ca limba moldoveneasca sa fie inlocuita cu limba romana in legea fundamentala, sesizare care va fi dezbatuta pe 12 septembrie. Ce sanse de reusita credeti ca are?

Personal, nu cred ca sunt prea multe sanse. Ii doresc din tot sufletul mult succes, dar spatiul politic este extrem de complex si extrem de volatil in aceste momente la Chisinau. Problemele privind integrarea, europeana sau euroasiatica, au nascut foarte multe controverse.

De aceea este important sa sarbatorim limba romana, sa ne aducem aminte de 31 august 1989 si sa luptam ca lucrurile acestea sa nu dispara, dimpotriva, treptat, treptat, sa facem in asa fel ca ele sa fie tot mai cunoscute.

La multi ani, limbii romane si tuturor vorbitorilor ei aflati in spatiul dintre Prut si Nistru, precum si intreaga mea gratitudine pentru cei care au facut posibila ziua de 31 august 1989!

Camelia Badea – ziare.com (Sambata, 31 August 2013, ora 12:05)

 

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 3462  din  31.08.1989

 cu privirea la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 009     Promulgat : 31.08.1989     Data intrarii in vigoare : 31.08.1989

Trecerea limbii moldoveneşti, idiom de origine şi structură romanică la  grafia  latină se bazează pe caracterul mai adecvat, recunoscut  de ştiinţă al alfabetului latin pentru fonetica şi gramatica acestui idiom, pe propunerile cetăţenilor republicii şi are menirea de a contribui  la lichidarea deformărilor ce s-au produs în limbă în virtutea unui şir de cauze  obiective  şi  subiective, la  ridicarea nivelului de cultură lingvistică al poporului moldovenesc, a rolului factorilor  de ordin ştiinţific, etico-moral,  cultural,  psihologo-didactic  şi  social  în dezvoltarea limbii moldoveneşti.

Articolul 1.  A trece scrisul limbii moldoveneşti la grafia  latină.

Articolul 2. A aproba alfabetul limbii moldoveneşti:
A a „a”, Ă ă „ă”, B b „be”, C c „ce”, D d „de”, E e „e”, F f „fe”, G g  „ge”,  H h „ha”, I i „i”, Î î „î”, J j „je”, L l „le”, M m „me”, N  n „ne”, O o „o”, P p „pe”, R r „re”, S s „se”, T t „te”, Ţ ţ „ţe”, U u „u” V v „ve”, X x „ics”, Z z „ze”.
Literele K k,  Q  q,  W  w, Y y se folosesc în nume  proprii  şi  în neologizme cu caracter internaţional.

Articolul 3. A abroga Legea RSS Moldoveneşti din 10 februarie 1941 „Cu privire la trecerea scrisului moldovenesc de la alfabetul latin  la alfabetul rus”.

 

Preşedintele Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

Membru  al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   D. Nidelcu

or. Chişinău, 31 august 1989
N 3462-XI
Republica Moldova
PARLAMENTUL
HOTĂRÎRE Nr. 3463  din  31.08.1989
despre modul de punere în aplicare a Legii RSS Moldoveneşti „Cu privire la revenirea limbii moldoveneşti la grafia latină

 

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 000     Promulgat : 31.08.1989     Data intrarii in vigoare : 31.08.1989

 

În legătură cu  adoptarea  Legii  RSS Moldoveneşti  „Cu  privire  la revenirea  limbii  moldoveneşti  la grafia latină”  Sovietul  Suprem  al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti

h o t ă r ă ş t e :

1. A pune în   aplicare  Legea  RSS  Moldoveneşti  „Cu  privire   la revenirea  limbii moldoveneşti la grafia latină” din momentul publicării ei, pe etape:

Etapa întîi –  anii 1989-1993 – trecerea la grafia latină în sferele vieţii politice, economice, sociale şi culturale a republicii. Începutul creării  bazei tehnico-materiale a poligrafiei, a complexelor de  calcul şi  întărirea  ei,  dotarea lor cu mijloace de imprimat,  reutilarea  şi adaptarea  mijloacelor de imprimat existente pentru tipărirea  ziarelor, revistelor  şi  a  altor materiale în limba moldovenească  cu  caractere latine;   precizarea  şi  revizuirea  comenzilor  pentru  utilagele   şi materialelor corespunzătoare pe anii următori; trecerea la scrisul latin a  tuturor verigilor din sistemului învăţămîntului public; pregătirea şi reciclarea învăţătorilor şi lectorilor, a cadrelor de la întreprinderile poligrafice, din ramurile de deservire în scopul însuşirii scrisului latin;  editarea  documentelor oficiale, a literaturii de  referinţă  şi metodice  privitoare  la ortografia limbii moldoveneşti,  a  literaturii prevăzute în plan, a manualelor, a materialelor didactice şi ilustrative pentru   şcolile   moldoveneşti   de  cultură  generală,   pentru   cele tehnico-profesionale,   pentru  instituţiile  de  învăţămînt  mediu   de specialitate  şi  superior,  a manualelor şi materialelor  intuitive  la limba  moldovenească  pentru şcolile cu predare în limba rusă şi  pentru alte  şcoli  şi  instituţii de învăţămînt; folosirea grafiei  latine  în mijloacele de informare vizuală.

Etapa a doua – anii 1994-1995 – încheierea trecerii la grafia latină în   sferele  vieţii  politice,  economice,  sociale  şi  culturale  ale republicii,  inclusiv  în  activitatea  organelor  puterii  de  stat  şi administraţiei   de  stat,  efectuarea  procedurii  judiciare,   ţinerea lucrărilor  interne de secretariat, a documentaţiei de evidenţă, de dare de  seamă şi financiare de la întreprinderi, instituţii şi  organizaţii, realizarea  legăturii  poştale şi telegrafice pe  teritoriul  republicii Moldoveneşti pe baza grafiei latine, eliberarea către populaţie a noilor buletine de identitate.

2. Ziarele şi  revistele republicane, ziarele orăşeneşti , raionale, de  întreprinderi  şi  instituţii, alte publicaţii, care  se  distribuie numai  abonaţilor, literatura artistică, ştiinţifică, de popularizare  a ştiinţei,  scrise în limba moldovenească, pot fi editate în perioada  de tranziţie, la solicitarea autorilor, abonaţilor şi cu caractere slave.

3. Lucrările  ştiinţifice, operele artistice, materialele  oficiale, cele   metodico-informative   şi  alte  materiale,  editate   în   limba moldovenească  cu  caractere  slave,  rămîn  în  tezaurul  spiritual  al poporului moldovenesc.

4. A da ca însărcinare   Prezidiului   Sovietului  Suprem   al   RSS Moldoveneşti  să  pună  legislaţia  în vigoare  a  RSS  Moldoveneşti  în corespundere  cu Legea RSS Moldoveneşti „Cu privire la revenirea  limbii moldoveneşti la grafia latină„.

5. Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti urmează să înfăptuiască măsuri  pentru  trecerea  pe etape a scrisului  limbii  moldoveneşti  la grafia latină.

    Preşedinte al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

    Membru al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                  D. Nidelcu

    or. Chişinău, 31 august 1989
N 3463-XI

 

 

Republica Moldova
PARLAMENTUL
LEGE Nr. 3464   din  31.08.1989
cu privire la statutul limbii de stat a RSS Moldoveneşti

 

Publicat : 31.08.1989 în B.Of. Nr. 009     Promulgat : 31.08.1989

În scopul lichidării deformărilor survenite în construcţia lingvistică  din  RSS Moldovenească, al luării sub protecţia statului a limbii  moldoveneşti – una dintre premizele fundamentale ale  existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul formaţiei sale naţional-statale suverane al asigurării funcţionării ei în toate sferele pe teritoriul RSS Moldoveneşti şi al reglementării relaţiilor  lingvo-naţionale în republică Sovietul Suprem al RSS Moldoveneşti

h o t ă r ă ş t e :

A completa Constituţia  (Legea  Fundamentală) a RSS Moldoveneşti  cu articolul 701, avînd următorul conţinut:

Articolul 701. Limba de stat a Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti  este limba moldovenească. Limba de stat este folosită în viaţa  politică, economică, socială şi culturală şi funcţionează pe baza grafiei latine.

RSS Moldovenească asigură ocrotirea şi dezvoltarea limbii poporaţiei găgăuze, cea mai mare parte a cărea locuieşte pe teritoriul republicii.

RSS Moldovenească asigură pe teritoriul său condiţiile necesare pentru dezvoltarea şi folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare între naţiunile  din  Uniunea RSS, precum şi a limbilor populaţiilor de alte naţionalităţi.

Modul de întrebuinţare  a limbilor şi corelaţia lor cu limba de stat a RSS  Moldoveneşti  se stabileşte prin legislaţia în vigoare şi prin Legea  RSS Moldoveneşti „Cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti„.

    Preşedinte al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   M. Snegur

    Membru al Prezidiului
Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti                   D. Nidelcu

    or. Chişinău, 31 august 1989
N 3464-X

Borboly Csaba, președintele CJ Harghita – între Apostolul PAUL și ”Apostolul” PAULA (Codruța Kovesi), de la DNA

Îndepărtarea temporară a udmr-istului Borboly Csaba din fruntea Consiliului Județean Harghita, pentru fapte grave de corupție documentate de către Serviciul Teritorial Târgu-Mureș al DNA a fost și este interpretată de către conducerea UDMR drept un abuz politic comis de autoritățile române.136

Acuzat cu dovezi că a drenat importante fonduri publice către apropiați de-ai săi (este vorba despre șapte sute de mii de euro), dar și că și-a primit șpaga corespunzătoare, operațiune specifică indivizilor puși pe căpătuială, groful UDMR Borboly Csaba, pregătit la Budapesta, invocă și el aceleași motive politice, considerându-se o victimă dar și un trimis pe pământ al Apostolului Paul!

apostolul Paul

Apostolul Paul
Apostolul Paul

La ultimul congres al UDMR, unde a fost primit cu urale ca orice inculpat aflat în malaxorul justiției, el l-a invocat pe Apostolul Paul (gândindu-se probabil, inconștient, la ”apostolița” PAULa Codruta Kovesi, șefa DNA – altfel îl invoca pe Apostolul Morar!) care le-a transmis credincioșilor, peste secole, mesajul că ”sunt mai multe lupte în fața noastra decât în spatele nostru”, promițând că el nu se va lăsa descurajat și le va purta cu credință pe toate.

Apostolul Paul, în ultima etapă a vieții sale, în mijlocul celei mai mari încercări a existenței sale, a formulat una din cele mai relevante mesaje ale Bibliei. Acest mesaj ni se adresează și nouă, este valabil și pentru liderii comunității noastre și ne avertizează, că este de datoria noastră să purtăm aceste lupte, să parcurgem întregul drum pe care am pornit, și mai ales să ne păstrăm crezul. Sunt mai multe lupte în fața noastră decât în urma noastră. Dar promit că vom duce la capăt lupta și ne vom păstra credința” – a concluzionat  Borboly Csaba.

Tânărul Borboly, care cerea 10% dintr-un contract, sub formă de sponsorizare pentru o asociație umanitară (”Asociația pentru Ciuc”), bani cu care să-și termine viloiul din Miercurea Ciuc, a semnat ilegal deconturi de 3 milioane de lei pentru două firme în mai puțin de o lună, adică de aproximativ 700.000 de euro, bani încasați ilegal de apropiați de-ai săi abonați la contracte cu statul.

Indiferent de lucrarea Domnului, prin Apostolul Paul – invocată de inculpatul Borboly, lucrarea DNA prin Apostulul Paula (Codruța Kovesi) spune că

Apostolul PAULA (Codruța Kovesi) - foto: jurnalul.ro
Apostolul PAULA (Codruța Kovesi) foto: jurnalul.ro

inculpatul Borboly Csaba a dispus în mod nelegal și nejustificat, în luna decembrie 2010, decontarea sumei de 1.888.914,20 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL pentru o serie lucrări de reabilitare a unui drum județean. Plata s-a făcut în condițiile în care prețurile firmei care a câștigat licitația erau cu mult mai mari decât cele ale firmei excluse din procedura de licitație, în care dirigintele de șantier nu a fost de acord cu acceptarea la plată a lucrărilor și în condițiile în care proiectul inițial nu fusese respectat în ce privește grosimea asfaltului și nici nu exista o dispoziție de modificare a acestui proiect. Prejudiciul produs în dauna județului Harghita prin această activitate este evaluat la suma de 629.178,85 lei și un folos material echivalent pentru SC STRAVIA GROUP SRL”.

Mai mult, tot în aceeași lună, mai exact în perioada 27-29 decembrie 2010,

”același inculpat a dispus în mod nelegal și nejustificat decontarea sumei de 672.051,59 lei în favoarea constructorului SC STRAVIA GROUP SRL și a sumei de 496.632,84 lei în favoarea constructorului SC BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, în ambele cazuri pentru materiale lăsate în custodie. Aceasta, deși bunurile respective nu existau în fapt și în condițiile în care angajarea cheltuielilor de către Consiliul Județean a avut loc la finalul lunii decembrie 2010, deși era evident că cele două firme nu mai aveau timpul necesar ca până la data de 31 decembrie 2010 să facă lucrările angajate, de reabilitare a unor tronsoane de drum județean. În plus, inculpatul cunoștea că procesele verbale de custodie s-au realizat în fals, prin antedatare și prin inserarea nereală că bunurile există ca atare, că au fost recepționate efectiv și au fost predate către reprezentanții celor două firme constructoare”

Ca lucrarea să fie perfectă, el a fost documentat și cerând sfânta șpagă de 10% de la una dintre firmele preferate, Bridge Road Construct, conform documentelor DNA.

Fragment din Comunicatul DNA din 13 mai 2013
Fragment din Comunicatul DNA din 13 mai 2013

”În calitate de președinte al Consiliului Județean Harghita, după efectuarea de către Consiliu, a plății sumei totale de 496.632,84 lei către S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, jud.Harghita, inculpatul Borboly Csaba i-a pretins în mod repetat, în perioada 29 decembrie 2010 – ianuarie 2011, administratorului de fapt al S.C. BRIDGE ROAD CONSTRUCT SRL, prin intermediar, să îi remită 50.000 lei ( 10% din suma decontată) disimulată sub formă de sponsorizare către „Asociația pentru Ciuc” Miercurea Ciuc” spune lucrarea ucenicilor ”Apostulului” PAULa Codruța Kovesi, șeful DNA.

Prins așadar la furat, ca ultimul dintre borfași, șeful UDMR Ciuc face acum presiuni, aflăm, pentru a reveni cât mai repede în fruntea Consiliului Județean Harghita, el fiind un important ordonator de credite în inima HAR-COV-ului dominat de obsesia steagului secuiesc.

În urmă cu doi ani, Borboly Csaba mai fusese în atenția DNA, acuzat fiind de un anonim că și-ar fi construit o parte din viloiul din Miercurea CIUC (Denes Laszlo nr.11) cu bani primiți de la o firmă care câștigase un contract cu CJ Harghita, pentru lucrări la spitalul județean din Miercurea Ciuc, precum și că ar fi vândut cu 50.000 de euro un apartament ce valora aproximativ 20.000 de euro, cumpărătorii fiind, desigur, socrii săi! Asta miroase, chiar și în ungurește, a spălare de bani pe rit nou. La acea dată, DNA a oprit cercetările pe motiv că nu sunt probe suficiente. Acum însă, dosarul de la DNA e mai gros decât Biblia din care a citat Borboly Csaba la ultimul Congres UDMR.

Sigur, DNA a formulat împotriva președintelui CJ Harghita, 9 capete de acuzare pentru încălcarea a șase articole din Codul Penal: ”două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracțiuni de instigare la uz de fals, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă”.

În aceste condiții, lideri ai UDMR au formulat și ei, că așa e regula, acuzația de persecuție politică a tânărului Borboly, numind-o ”un act josnic de intimidare”. Pe 14 mai a.c.. a doua zi după reținerea lui Borboly Csaba, extremiștii maghiari în frunte cu groful Tamas Sandor, președintele CJ Covasna, Antal Arpad Andras, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Petres Sandor, locțiitorul la comandă al CJ Harghita, si alți câțiva primari din așa-zisul ”Ținut Secuiesc”, au adunat mai multe neîmpliniri ordonate de Budapesta și le-au înșirat ca fiind persecuții

fragment din protestul extremistilor unguri
fragment din protestul extremistilor unguri

la care sunt supuși de la Trianon încoace.

”Noi, liderii administraţiilor publice locale ai Uniunii Democrate Maghiare din România din Ţinutul Secuiesc, am primit vestea reţinerii colegului nostru Borboly Csaba cu surprindere şi indignare. Pentru noi este evident că reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Harghita este un act josnic de intimidare. Avem convingerea că acţiunea DNA de luni este parte a procesului în care au fost târâţi numeroşi oameni politici ai Uniunii. În ultima perioadă s-au accentuat şi s-au înmulţit în mod vizibil atacurile la adresa comunităţii noastre: au demarat renaţionalizarea Liceului „Székely Mikó”, i-au persecutat şi hârţuit pe artizanii produselor secuieşti, au vrut să retragă manualele de istorie a secuilor, în multe localităţi din Ţinutul Secuiesc au vrut să îndepărteze simbolurile comunităţii noastre, steagul secuiesc, au dorit să limiteze utilizarea limbii noastre acolo unde de altfel acest lucru este prevăzut de lege. Liderii centrali şi locali ai Uniunii s-au opus de fiecare dată, au respins atacurile şi au căutat soluţii pentru a

finalul protestului extremiștilor unguri din Har-Cov
finalul protestului extremiștilor unguri din Har-Cov

planarea conflictelor. Borboly Csaba a acţionat tocmai în acest sens. Şi-a făcut treaba, a continuat munca, şi a reprezentat cu forţă cauza pentru care luptăm cu toţii: apărarea drepturilor și simbolurilor comunităţii secuieşti. Nu este întâmplătoare nici data aleasă de procurori. Borboly Csaba, gazda celui de al 11-lea Congres UDMR a fost reţinut cu 10 zile înaintea acestui important eveniment politic de la Miercurea Ciuc” au afirmat extremiștii citați.

 

Presiunile pentru anularea ultimei decizii de suspendare pentru 30 de zile a prezenței sale în fruntea CJ Harghita, vor continua, această perioadă expirând la sfârșitul săptămânii în curs.

Motivul invocat de apărătorii lui Borboly este blocarea mersului normal al activității la nivel de Consiliu Județean, ceea ce este cu totul fals.

Consilul Județean Harghita merge cu motoarele duduind din plin. De la arestarea pentru 24 de ore a președintelui CJ Harghita și pînă în urmă cu trei săptămâni, deci în aproximativ o lună de zile au fost date nu mai puțin de 68 de Hotărâri de Consiliu!,mai multe decât în perioada anterioară, când la conducere s-a aflat inculpatul Borboly Csaba. Se poate verifica vrednicia locțiitorului la comandă, Petres Sandor, vicepresedintele CJ Harghita, pe site-ul instituției.

Borboly Csaba nu a fost suspendat și de pe site-ul Consiliului Județean Harghita, unde joacă la dublu!
Borboly Csaba nu a fost suspendat și de pe site-ul Consiliului Județean Harghita, unde joacă la dublu!

Și atunci care-i graba? Borboly Csaba trebuie lăsat să se bucure de familie, așa cum singur a afirmat, concediul forțat la care-l obligă Curtea de Apel Târgu Mureș fiind benefic pentru el și familia lui.

Și pentru că tot au fost înșirate, mai sus, anumite neajunsuri ale maghiarimii, adunate de la Trianon încoace, trebuie să existe cineva care să le dea peste nas celor care, pe pământ românesc, nesocotesc legile statului român.

Invocarea de către extremiștii unguri a cazului Liceului „Székely Mikó” are o bătaie extrem de lungă!

Deși la mijloc este vorba despre o chestiune strict juridică, în care un imobil a fost retrocedat în mod ilegal, prin încălcarea atribuțiilor a trei inculpați, membri ai unei comisiide restituire, Eparhiei Reformate din Ardeal, președintele extremist al UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că este vorba despre ”o renaționalizare a proprietăților care au fost naționalizate de comuniști și care au fost retrocedate în anii ’90 și dupa 2000”, deși clădirea Liceului „Szekely Miko” nu a făcut niciodată parte din patrimoniul Episcopiei Reformate din Ardeal.

Conform oficialilor români, Ministerul Administratiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat in baza OUG Î83/1999. ”In principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis in 1990, cât și a Cărții Funciare care nu avea traducere autorizata în limba română, documente care fusesera depuse în fotocopie de Eparhia Reformata din Ardeal. Prin aceste fapte, acuzații (Marko Attila-Gabor, Marosan Tamas și ce Silviu Clim) au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentand valoarea imobilului”.

Recent, la jumătatea lunii trecute, lobby-ul evreiesc maghiar de la Wasghinton a determinat 20 de congresmani americani, 13 republicani și 7 democrați, membri ai Camerei reprezentanților, să-i scrie secretarului de Stat John Kerrypentru a-i cere să exercite presiuni asupra României pentru ca aceasta să se ocupe de solicitările liderilor evrei şi creştini care revendică biserici, şcoli, spitale, orfelinate şi alte proprietăţi”.

Ungurii sunt, așadar persecutați în țara lor, căreia îi spun țară secuiască pentru că așa se traduce în ungurește cuvântul ”român”: ”secui”.

Borboly Csaba (tinerelul din centru), alături de groful pădurilor, Kersttoy, privind la de trimisul pe pământ al Apostolului Paul, cel cu fes roșu
Borboly Csaba (tinerelul din centru), alături de groful pădurilor, Kerestoy, privind la trimisul pe pământ al Apostolului Paul, cel cu fes roșu

Transformarea cazului Borboly Csaba dintr-o speță juridică, în care patru borfași sunt inculpați într-un dosar penal, într-un caz comandat politic este o aberație la fel de mare și de neacceptat (de orice om cu mintea întreagă) ca Ținutul Secuiesc.

Dealtfel, se poate vedea cu ochiul liber că, nemaifiind la guvernare, UDMR s-ar alia cu oricine le-ar da grofilor unguri de mâncare. Aceasta pentru că, dincolo de sentimentul unguresc al ființei, pentru grofii UDMR există sentimentul diavolesc al banului, amendat, iată, cu strictețe, de ”apostolul” PAULA Codruța Kovesi și ”ucenicii” săi de la Serviciul Teritorial Mureș al DNA.

Dan Badea

”NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI” a spus un jurnalist RUS, într-un articol referitor la Tezaurul României confiscat de bolșevici și pastrat de urmașii lor

 fragment articol apărut pe siteul www.timpul.md

Fragment dintr-un articol, scris de jurnalistul rus Serghei Mihailovici Golubițki, apărut pe siteul www.timpul.md
Putin multumeste subordonatilor din SVR pentru ca au facut totukl ca sa nu inapoieze ce au furat inaintasii lor, de la Trotki la Stalin si pana la predecesorul sau!
Putin multumeste subordonatilor din SVR pentru ca au facut totul ca sa nu inapoieze ce au furat inaintasii lor, de la Trotki și Stalin, pana la predecesorul sau!

Mi se pare incredibil ca un rus, fie el și jurnalist, să aibă bunul simț și să recunoască public faptul că înaintașii lui au fost niște hoți, de care se desolidarizează în mod public și de care îi este rușine. Mi se pare greu de crezut că un rus poate gandi rațional și se poate exprima, iată, coerent, cu privire la Tezaurul României predat Moscovei în Primul Război Mondial, în două tranșe (decembrie 1916 și iulie 1917), Tezaur pe care apoi sovieticii, care au preluat puterea la Kremlin, au refuzat să-l mai înapoieze României, fiind și astăzi un motiv de dispută deschisă între România și dușmanul ei de la Răsărit, Rusia. Sunt șocat de ceea ce am citit într-un cotidian din Moldova, pentru că n-am crezut că și rușii sunt oameni, la fel ca noi, românii.

Sergey Golubitskiy
Sergey Golubitskiy

Am crezut că sunt o bandă imensă de hoți, o hoardă de siloviki condusă de un dictator numit Putin, care, dacă n-ar fi pierdut partida cu Statele Unite, ar fi recucerit ceea ce înaintașii lui din Tratatul de la Varșovia, deținuseră deja. O hoardă barbară de sălbatici.

Iată însă că un rus, Serghei Mihailovici Golubițki, jurnalist ca și mine, mă contrazice, deși în Rusia astfel de jurnaliști sunt împușcați de subordonații lui Putin fără rezerve, cazul jurnalistei Ana Politkovskaia fiind deja de notorietate, după ce pe 7 octombrie 2006, trupul ei a fost găsit în liftul blocului în care locuia, jurnalista fiind împușcată în cap și în piept cu un Makarov, în dulcele stil clasic al KGB-ului. Ne-a lăsat dezvăluirile despre Rusia lui Putin, o Rusie condusă de un dictator provenit din mijlocul celui mai temut serviciu secret al părții ăsteia de lume, KGB.

Iată că azi, un nou jurnalist, de vârsta mea, are curajul să spună că Rusia a furat de la români, că este o nație de hoți, ceea ce, pentru el este o mare rușine. Te respect pentru asta, Serghei Mihailovici Golubițki, deși n-am crezut că voi ajunge să spun vreodată că respect vreun rus în viață!

Preiau, mai jos, fragmente dintr-un text scris de jurnalistul și scriitorul rus Serghei Mihailovici Golubițki, fragmente care au apărut pe 26 iunie pe siteul timpul.md.

Dan Badea

 

Un jurnalist rus, în premieră, spune adevărul despre tezaurul României de la Moscova: NOI SUNTEM NIȘTE HOȚI!

 (…) Așadar, despre ce alegere a  grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-ați dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titlul postării de astăzi. (…)  Cu alte cuvinte, în ceea ce ține de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului românesc”, care nu permite în niciun chip, sub nicio formă, sub niciun fel interpretări ambigue.

Tezaurul României, text scris de Golubițchi
Tezaurul României, text scris de Golubițchi

Și vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanță principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, și într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România și, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au și intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluția APCE.

Suntem urmașii de drept ai unei hoții bolșevice

De ce are această chestiune o importanță principială anume pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur și simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaștem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătății, câte ne spunem nouă înșine că, da, noi suntem niște HOȚI! Noi recunoaștem conștient, în deplinătatea facultăților mintale, că suntem urmașii și continuatorii de drept ai unei hoții bolșevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troțki.

fragment articol (timpul.md)
fragment articol (timpul.md)

Doar așa și nicidecum altfel. Și nici un fel de inepții de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruși despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ține de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nicio tangență cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui și a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaștem obligațiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic și impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât și marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea „aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzații de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoștința cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putință, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Rețelei Naționale a Oamenilor de Afaceri.

fragment din articolul jurnalistului rus
fragment din articolul jurnalistului rus (http://i-business.ru/blogs/23309)

România decide transmiterea temporară a tezaurului în Rusia

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate:  politica țărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici și acum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia. Demersul României a avut consecințe deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printr-o contraofensivă, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română. Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la graniță cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp. În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporară, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziția dominantă pe care o aveau submarinele germane în spațiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

 29042013 tezaur rusia-63280

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii. Pentru Rusia procesul-verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentul Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România. Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a și garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât și pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Tezaurul românesc valorează aproape 3 miliarde de dolari

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecțiile muzeistice aparținând instituțiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur. Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunțit mod cu putință în procesul-verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepția valorii pur istorice a exponatelor de muzeu): 2 miliarde 800 milioane de dolari.

„Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conținut în valoare de 314 580 456 lei și 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei. În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eșalon cu părți ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci, trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917. Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolșevică de teroriști a acaparat puterea sub directa conducere a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronștein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele românești plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic își asuma obligația de păstrare a acestor active, ca și pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului roman”. Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult și-a răsturnat regii, așteaptă și în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoțite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: „În toți acești ani, poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

 0310 tezaur-26903

A fost restituit tot, în afara de cele 93 tone de aur

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se și cuvine oricărei țări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericești, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemir. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolșevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligațiunilor de restituire a ceea ce nu-ți aparține. România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceea ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declarațiile publicate în presa sovietică reiese clar și univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.

 

Ambasadorul rus la Bucuresti face pe prostul in chestiunea Tezaurului
Ambasadorul rus la Bucuresti face pe prostul in chestiunea Tezaurului

Și atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice și monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARȚINE! Și ne-au făcut pe toți ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei!

De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetățean al unei țări care săvârșește pe față și cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creștine: înșelarea celor care ți-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuși la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua – ultima – treaptă a Iadului: pe lacul înghețat Cozit dracii le sfârteca capetele. Pentru orice creștin nu există o crima mai oribilă decât înșelarea celor care ți-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele și țopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor. Din păcate însă, nimănui nu-i pasă de „aurul romanesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredințat toata averea sa, e așa, un fleac , „o chestiune istorică” – spune jurnalistul rus.

Serghei Mihailovici Golubițki este un scriitor, filolog, jurnalist și specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diploma roșie) Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 și-a susținut teza de doctor cu tema „Mitologia  socială și nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeași universitate. Poseda limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză și română. In 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul „Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu  scandalul panamez și terminând cu cazul Enron. Este autor al  cursului multimedia „TeachPro Internet Trading”, care, potrivit  revistei de bursă „Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piața americană. În clasamentul celor „100 de creatori din spațiul postsovietic”, stabilit de „Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, „pentru gândirea creatoare asupra realităților în transformare dinamică”.

Fragmente din articolul lui Serghei Golubțki.

Sursa: http://i-business.ru/ (Rețeaua Națională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)

Material apărut, în 25 iunie 2013, pe siteul http://www.timpul.md

Lilian Zamfiroiu, fostul Redactor Șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ, amicul lui Țîrlea și Ani Matei – foști șei ai UASCR – va fi propus ca președinte al ICR

Rotirea Cadrelor și Restaurația – necesitatea înțeleasă și impusă de șmecherașii de Dâmbovița, Moscova și Budapesta

O stire AGERPRES m-a bulversat, practic, obligându-mă să reacționez imediat cum am citit-o.

Georgică Severin, fost ziarist prahovean și traseist politic, o panaramă ajunsă în Parlamentul României la fel ca majoritatea USL, a anunțat că propunerea USL, o încrucișare între partidul kgb-istului Ion Ilici Iliescu (PSD), al turnătorului dovedit al Securității, Dan Voiculescu (PC) și al subordonatului său, repetentul Crin Antonescu (PNL), este Lilian Zamfiroiu, ”diplomat de carieră” și, de șapte ani, adjunctul ambasadorului român la UNESCO!

Știind cine-i Lilian Zamfiroiu, am încremenit.

Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei Universitatea Comuinistă în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa marele diplomat de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii  care ne-au sufocat! Omolșogul său, de la Convingeri Comuniste era unul Dan Deliu, securist.
Dovada că Lilian Zamfiroiu era redactor șef al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ în 1985. Cei care vor merge la Biblioteca Academiei vor găsi exemplarele revistei si vor vedea și cu ce se ocupa ”marele diplomat” de astăzi, un politruc trecut mai întâi pe la Armată, apoi antrenat la Externe de comuniștii care ne-au sufocat! Omologul său, de la Convingeri Comuniste, era unul Paul Nancă – convertit ulterior la muzica și secondat de un securist, Dan Deliu.
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român
Lilian Zamfiroiu, propus de USL pentru functia de presedinte al Institutului Cultural Român

La jumătatea anilor 80 (84-87), Lilian Zamfiroiu a fost REDACTOR ȘEF al revistei UNIVERSITATEA COMUNISTĂ. Era cel care aplica politica UASCR în presa universitară a Capitalei. Avea, adică, linie directă cu Marius Eduard Țîrlea (ginerele unuia dintre frații Ceaușescu, divortat apoi, după revoluție, cel care, ulterior, avea să devină partenerul lui Virgil Măgureanu în afacerea Columna Bank – marea țeapă de milioane de dolari a anilor 90) și cu celebra CLĂTICI, cenzorul-șef al revistelor studențești.

Revistele studențești (Universitatea Comunistă, Convingeri Comuniste și Viața Studențească) urmau linia politică a UTC, prin intermediul prelungirii sale din lumea studențească, UASCR (Uniunea Studenților Comuniști din România), adică rezerva de cadre a UTC care, la rândul său era rezerva de cadre a PCR.

Ce a anunțat, așadar, traseistul Georgică Severin?

„Propunerea pe care o voi supune audierii mâine în comisiile reunite, evident după ce va trece prin Biroul Permanent ca propunere a USL, este domnul Lilian Zamfiroiu, diplomat de carieră, de şapte ani este adjunctul ambasadorului nostru la UNESCO, deci are o vastă experienţă în zona cultural-internaţional-diplomatică, motive pentru care ni s-a părut nouă că este cel mai apropiat de criteriile pe care trebuie să le îndeplinească în momentul de faţă preşedintele ICR. Este propunerea USL ce va fi înaintată marţi Biroului Permanent al Senatului după care vom audia candidatul şi îl vom supune aprobării plenului Senatului probabil miercuri, bineînţeles dacă va trece de audieri” – a spus Georgică Severin

iar apoi

„De data aceasta, având în vedere şi ce s-a întâmplat în legătură cu ultimii doi preşedinţi, ne-am gândit să o luăm invers. Nu am căutat în primul rând un om, ci ne-am gândit la fişa postului, la ceea ce aşteaptă ţara de la ICR, la rolul acestei instituţii şi la îmbunătăţirea cadrului de colaborare cu toţi reprezentanţii semnificativi ai culturii române şi, totodată, îmbunătăţirea colaborării cu Ministerul Afacerilor Externe. Pornind de la aceste idei, am încercat să gândim un portret robot de preşedinte şi primul rând ceea ce ni s-a părut necesar a fost ca el să nu fie implicat direct în această zonă culturală, în sensul de a putea fi acuzat de vreun partizanat. Ne-a interesat să fie un om cu foarte bune contacte externe, în special pe zona culturală, un om care cunoaşte această zonă. În al treilea rând, ne-a interesat foarte mult să fie un om care colaborează, lucrează cu MAE tocmai pentru a putea elimina asperităţile care s-au demonstrat clar în timpul ultimei conduceri a ICR„, a explicat preşedintele Comisiei pentru cultură şi media de la Senat – se afirmă în știrea AGERPRES

Se pare că un ”colaborator” pe Externe mai bun decât Lilian al nostru, nu e altul! Așa rezultă din ce spune Severin!

Așadar, Lilian, a devenit mare diplomat! Măi să fie!

Iată și ce parcurs (oficial) interesant a avut el:

șef de ziar  comunist

cadru didactic

inspector scolar

Ministerul Apărării Naționale (Relații Publice, 4 animăi să fie!) –

MAE (secretar 1 – cum o fi ajuns direct secretar 1, doar ministrul afacerilor externe din anul 2001, adică Mircea Geoană, știe!) –

coordonator al Arhivelor Diplomatice ale MAE (HOPA!!!!) – motiv suficient de bun pentru a pune cap la cap niște documente secrete până atunci, ce vizau relația România-Italia și de a-și da doctoratul pe acest subiect (”Relații diplomatice româno-italiene, 1919-1940!” – ca să vezi cultură!)-

și, în fine, este numit adjunctul ambasadorului român la UNESCO!!!

Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făcătoare de doctorat pentru autor!
Prezentarea colectiei de texte a lui Lilian Zamfiroiu, degrabă făuritoare de doctorat pentru autor!

Iată-l acum pe Lilian, cu mari găuri în CV-ul oficial, pentru că el a fost și ziarist mai multă vreme la un ziar din Râmnicu Vâlcea (Curierul de Vîlcea), MARE DIPLOMAT de carieră, chipurile (care carieră Lilian?), gata să preia ICR-ul.

Sigur, după opinia mea (mutarea lui pentru 4 ani la MApN și apoi plasarea strategică ca secretar 1 și, HOP în arhivele MAE) el este mult mai dubios chiar și decât domnul acela din Cluj, i-am uitat numele, care a distrus învățământul românesc, care a tras tunuri după tunuri la Cluj, rectorul lui pește, politruc de prima mână în jocul de poker al lui Crin Antonescu și Dan Voiculescu. Marga. Andrei Marga, fost ministru la Educație, Externe, fost președinte la ICR, fost turnător la Securitate. Un om de o calitate morală execrabilă, care și-a pus nepoata secretar general la ICR, după ce o avusese consilieră la MAE. Nu mai vorbim aici de nevastă-sa și funcțiile ei la Universitatea Babeș- Bolyai pe care a tot condus-o ca rector vreme de 15 ani! Aaa, să nu uit: Marga a fost și el, în perioada studenției, omologul din Cluj a lui Țîrlea de la UASCR, adică șeful Uniunii Studenților Comuniști din Cluj. Asta ca să nu mai existe îndoieli cu privire la cine conduce azi România: comuniști și foști securiști care, încurajați de șarpele cu ochelari, Virgil Măgureanu, au preluat puterea economică a țării.

Că e vorba despre RESTAURAȚIE se poate observa și plecând, vorba lui Georgică Severin, pe vrej în sus. Dacă Lilian Zamfiroiu a fost adjunctul ambasadorului UNESCO vreme de 7 ani, cine credeți că a fost Secretarul General???

Un alt comunist de soi din linia a II-a, bine ascuns de ochii presei românești, celebrul activist UASCR, ANI MATEI, ultimul dintre șefii UASCR, politruc comunist veritabil, demn urmaș al lui Țîrlea cel preluat de Măgureanu pentru afacerile private. Culmea, politrucul Ani MATEI, un bun prieten al lui Lilian Zamfiroiu, a fost numit la UNESCO de către guvernul PSD-PD-L, pe 1 aprilie 2009.

ani Matei
Politrucul comunist ANI MATEI
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei - secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!
Nicolae Manolescu e șef, iar politrucul comunist Ani Matei – secretar general. Mai răsfirați de-atât chiar nu se putea! Remus Pricopie a fost readus, pentru necesitățile Androneascăi, în țară, și pus ministru la Educație. Rezerva de cadre e limitată!

Cine este, de fapt, Ani Matei, ajuns la UNESCO, alături de Lilian Zamfiroiu, primul, șef, al doilea, subaltern pe vremuri!

Ani Matei a fost titularizat pe postul de director general al Directiei de invatamint superior din Ministerul Educatiei. Cine este Ani Matei? Ultima pozitie ocupata este aceea de prorector al Scolii Nationale de Stiinte Politice si Administrative (SNSPA). A candidat la inceputul anului 2005 pentru functia de rector, ca reprezentant al „vechii garzi” din SNSPA, apropiata de Vasile Secares („eternul” rector de pina atunci, cu mai multe mandate). A pierdut in favoarea Mihaelei Vlasceanu, multumindu-se cu pozitia de prorector. Inainte a predat la Facultatea de Administratie Publica, al carei actual decan este sotia sa, Lucica Matei, si a fost director adjunct al Institutului National de Administratie, pe vremea guvernului Adrian Nastase, perioada in care INA a trecut printr-un mare scandal financiar. Vorbim, asadar, despre un personal bine conectat si cu o cariera publica de succes.Cei cu memorie mai lunga stiu insa si alte lucruri despre Ani Matei. Acesta a fost membru al secretariatului CC al Uniunii Tineretului Comunist si presedinte al Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania in perioada neagra a ceausismului 1985-1989. I-a prins ca prim-secretari ai UTC pe Nicu Ceausescu (1983-1987) si Ioan Toma (1987-1989)” scria în urmă cu cinci ani Adrian Cioflâncă, actual membru al Colegiul CNSAS

și tot el, mai încolo,

”Dupa ce a activat in comitetul municipal PCR din Bucuresti, Ani Matei a fost propulsat la mijlocul anilor ’80 in fruntea UASCR si in Secretariatul UTC, condus pe atunci de „delfinul” Nicu Ceausescu, virtualul mostenitor al conducerii PCR. Pentru a accede in grupul restrins de la virful UTC, in Politburo-ul Uniunii, era nevoie de relatii bune cu Nicu Ceausescu si de conformism politic fara rest, „calitati” pe care, de buna seama, Ani Matei le-a demonstrat. Stau dovada stenogramele sedintelor Secretariatului UTC, aflate in fondul UTC de la ANIC. Din pacate, documentele Uniunii de dupa 1982 nu sint prelucrate arhivistic si nu pot fi inca studiate sistematic. Dar cele pe care le-am consultat sint suficiente pentru a-l arata pe Ani Matei implicat sistematic si activ in cultul personalitatii lui Ceausescu. In sedinte, Ani Matei furnizeaza mii de studenti pentru manifestatii dedicate lui Ceausescu si recomanda sa fie urmarite „orientarile si indicatiile transmite de tovarasul Nicolae Ceausescu”. In acea vreme, rolul UTC si UASCR fusese redus la functia ancilara de pirghii organizatorice in angrenajul monstruos al cultului personalitatii si de instrumente de control social. Organizatiile de tineret erau parte din complicatul aparat conceput de PCR pentru indoctrinarea si controlarea intregii populatii, precum si pentru umilirea acesteia prin implicarea in cultul personalitatii. Ani Matei s-a numarat printre cei care s-au aflat la virful acestui sistem si ar trebui sa poarte responsabilitatea pentru aceasta.Or, din ceea ce vedem dupa 1989, Ani Matei a facut fata fara probleme schimbarii de regim, convertindu-se cu succes si urmind nestingherit o cariera publica. Asemeni foarte multor fosti activisti, a trecut printr-un proces de „academizare” – despre care vorbeste Mihai Dinu Gheorghiu in cartea sa recenta, „Intelectualii in cimpul puterii” – si reconversie profesionala si politica, raminind in prim planul vietii publice si ocupind pozitii importante in noul aranjament post-decembrist. Faptul ca Ani Matei si sotia sa au activat in SNSPA este cit se poate de semnificativ, aceasta universitate fiind, asa cum se stie, mostenitoare a Academiei „Stefan Gheorghiu”.” – mai scria isoricul și actualul membru al CNSAS, Adrian Cioflâncă.

Așadar, iată unde sunt băieții: RĂSFIRAȚI PRIN LUME, la comanda ”Mai Răsfirați, Băieți, Mai Răsfirați!” – de care-mi amintesc de pe vremea în care eram ziarist la EXPRES și aveam chiar o rubrică purtând acest titlu.

Iată-i că s-au răsfirat!

Din păcate însă, răspund din nou la comenzi și revin, unul câte unul, LA UNITATE, de prin cotloanele în care ”s-au răsfirat” atâta amar de vreme!

Biată Românie, amărât popor care votezi ca prostul satului în proporție de peste 70%, meriți să fii condus de de cei mai mari hoți de pe Dâmbovița!

 

Așa s-a ajuns ca, la vârf, să fie promovată non-valoarea, hoția, impostura, plagiatul, corupția și prostia.

Milioane de români adevărați au murit pentru țara asta, mulți mor în continuare pe fronturi deschise sau nevăzute, în timp ce o mână de șmecheri, mereu aceeași, se rotește la putere, în aceleași cercuri concentrice, PRECUM PĂSĂRILE DE PRADĂ, în deșert, deasupra unui rătăcit ce va fi curând doborât de sete!

Este ROTIREA CADRELOR.

Iată de ce Institutul Cultural Român nu poate fi condus de un intelectual recunoscut pentru valoarea sa intrinsecă. Un intelectual care să impună respect doar prin simpla rostire a numelui său. Să impună respect și valoare, promovând România adevărată, cea care refuză, din neștiință, să-și scoată grumazul de sub cizma șmecherașilor de Dîmbovița, încurajați și sprijiniți de șmecherașii de Budapesta și de șmecherașii de Moscova…

Succes Lilian Zamfiroiu! ”Patria”, ce-0i fi înțelegând tu prin asta!?, îți va fi recunoscătoare!…

Dan Badea

Mareșalul Ion Antonescu: OSTAȘI, VĂ ORDON: TRECEȚI PRUTUL! Zdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte!… (22 iunie ora 2 dimineața!)

Armata română defilează la Chișinău
Armata română defilează la Chișinău, iulie 1941
Maresalul Antonescu dând onorul
Maresalul Ion Antonescu dând onorul (foto Hisoria.ro)

Dictatorul Carol al II-lea, respectiv fiul său, regele Mihai, au cedat teritorii importante ale României, în iunie-septembrie 1940, respectiv 30 decembrie 1947, fără să tragă un singur foc de armă împotriva inamicului sovietic, sau în propriile țeste.

regele-Mihai-si-regele-Carol-al-II-lea-in-1940
Dictatorul Carol al II-lea și fiul său, Mihai I, în 1940
Romani impuscati de catre rusi
Români impușcați de către ruși
Bunicul Badea Gh Ion (1938) in uniforma cuzista - ucis de rusi în 1943, pe frontul de est
Bunicul Badea Gh Ion (1938) in uniforma cuzista – ucis de rusi în 1943, pe Frontul de est (nu i s-a găsit corpul)
Bunicul Badea Gh Ion, la începutul lui 1943 (ultima fotografie in viața), an în care avea să fie ucis de sovietici, pe frontul de est
Bunicul Badea Gh Ion, la începutul lui 1943 (ultima fotografie in viața), an în care avea să fie ucis de sovietici, pe frontul de est (nu i s-a găsit corpul)

Ulterior istoricii, majoritatea politruci (precum Cioroianu sau turnătorul Alex Stoenescu) s-au întrecut în a-l acuza pe Mareșal că n-a fost un erou, iar alții că ar ar fi fost un criminal. Eu personal cred că a fost un erou și nu mă interesează ce spun alții. A făcut și greșeli, pentru că a preluat România după ce fusese transformată într-o dictatură, iar capul mafiei era însuși trădătorul Carol al II-lea, dar a avut curajul să mizeze totul pe o carte: ori reîntregirea ori moartea! Și a pierdut până la urmă fiind trădat de fiul lui Carol al II-lea, Mihai I de Hohenzolern, cel care avea să primească pentru asta ordinl Stalin și un binemeritat șut în cur pe 30 decembrie 1947, neavând curajul să-și tragă un glonte în cap ca alternativă la predarea României, în perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947, către Stalin. Pentru asta poporul rus îi este cel mai bun prieten, invitându-l chiar la sindrofia de 9 mai 2010 (el fiind singurul oficial român – cât de român este s-a văzut în 1947!), cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la căderea fascismului.

„Popor ingrat, nu meriţi nici cenuşa mea“! – ar fi spus Mareșalul Antonescu în finalul procesului său regizat de staliniști în 1946. (apud turnătorul securității și istoricul Alex Mihai Stoenescu)

Câtă dreptate a avut Mareșalul! Un popor care avea să voteze cu sovieticii reprezentați de Ion Ilici Iliescu, în mai 1990, după aproape cinci decenii de comunism, iar apoi, în 2012, cu o alianță a infractorilor români condusă din umbră de turnătorul Dan Voiculescu, numită USL, este o confirmare, peste ani că, în proporție de 80%, suntem un popor care nu merităm nici măcar cenușa Mareșalului.

Asa arăta România (galben) în septembrie 1940 după ce a fost ciopârțită - fără a se trage un singur foc de armă împotriva inamicilor - de sovietici, unguri și bulgari cu acordul Germaniei naziste
Asa arăta România (galben) în septembrie 1940 după ce a fost ciopârțită – fără a se trage un singur foc de armă împotriva inamicilor – de sovietici, unguri și bulgari cu acordul Germaniei naziste

Dacă erau patrioți (termen absurd folosit pentru niște alogeni) n-aveau voie să cedeze o singură palmă de pământ românesc fără luptă. Or ei au făcut-o, motiv pentru care, după opinia mea au fost și au rămas niște trădători și niște lași. Tată și fiu. Pe cât de mari au fost Carol I și Ferdinand, alogeni și ei,  pe atât de mici au fost succesorii lor.

Presa vremii (Universul)
Presa vremii (Universul) – foto Historia.ro

Cel care a încercat și a reușit să spele rușinea cedării fără luptă (ca urmare a ultimatumului și a dictatelor consecutive pactului Hitler-Stalin) către Uniunea sovietică a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herța, către Ungaria a nordului Transilvaniei și către Bulgaria a Dobrogei de Sud, a fost Mareșalul Ion Antonescu, hulit pe nedrept de unii, lăudat pe bună dreptate de alții pentru curajul de a lupta pentru reîntregirea României ciopârțite în 1940.

În noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, la ora 2, Mareșalul Ion Antonescu a dat Armatei române celebrul ordin ”Ostași, vă ordon: TRECEȚI PRUTUL!”, declanșând ofensiva pentru eliberarea Basarabiei ocupate cu un mai devreme, de dușmanul sovietic, în cel mai rușinos mod posibil pentru o nație, adică fără ca românii – aflați, cum spuneam, sub dictatura unui trădător laș, numit Carol al II-lea – să tragă un singur foc de armă împotriva inamicului.

Iată ordinul dat atunci de Mareșal:

Ordinul de zi către armată al generalului Ion Antonescu, conducătorul statului roman,  22 iunie 1941:

“Ostaşi, v-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din cartea neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri. Azi, a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna.

Ostasi, va ordon: treceti Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre.

Ostaşi, plecaţi azi pe drumul biruinţelor lui Ştefan cel Mare ca să cuprindeţi cu jertfa voastră ceea ce au supus strămoşii noştri cu lupta lor. Înainte! Fiţi mândri că veacurile ne-au lăsat aci straja dreptăţii şi zid de cetate creştină. Fiţi vrednici de trecutul românesc.

Ostaşi, veţi lupta cot la cot, suflet de suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă armată a lumii. Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria, camarazilor noştri. Ei luptă pe pamântul moldovean, pentru graniţele noastre şi pentru dreptatea lumii. Fiţi vrednici de cinstea pe care v-au facut-o istoria, armata Marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant, Adolf Hitler.

Ostaşi, înainte! Să luptaţi pentru gloria neamului. Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri. Să cinstiţi prin vitejia voastră amintirea lui Mihai Vodă şi a lui Ştefan cel Mare, a martirilor şi eroilor căzuţi în pământul veşniciei noastre cu gândul ţintă la Dumnezeu. Să luptaţi pentru dezrobirea fraţilor nostri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgânii cotropitori.Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere neamul, regele şi generalul vostru.

Ostaşi, izbânda va fi a noastră. La luptă! Cu Dumnezeu înainte!”

La o lună de zile după acest ordin, Basarabia era eliberată!…

…În 1946, după un proces stalinist, Mareșalul Antonescu, fostl șef al statului, a fost executat prin împușcare! Culmea, cei care au tras au fot români, dar nu soldați ai armatei române, așa cum a cerut Mareșalul, ci gardieni!. Românii deveneau, la ordinul dușmanului rus, călăii propriilor eroi. Ulterior românii aveau să tot împuște români vreme de aproape trei decenii! Sunt doar o parte dintre cei care ”nu merită nici măcar cenușa Mareșalului”….

***

Iată cum îl caracteriza pe Mareșalul Antonescu, în septembrie 1942,cel mai mare jurnalist român din perioada interbelică, Pamfil Șeicaru, patronul Curentul:

„La 6 septembrie 1940, în momentul când omul providenţial, Mareşalul Antonescu, lua în mâini destinele României, pe al cărui tron se urca tânărul nostru rege Mihai I, ţara se părea cu hotarele sfâşiate, neîncrederea, teama, descurajarea străbăteau sufletele tuturor şi toţi ne întrebam ce altă nenorocire vor aduce zilele următoare. Cu mulţimea refugiaţilor tălăzuindu-se pe drumuri, cu autorităţile evacuate, cu ştiri îngrijorătoare venite din locurile pierdute, populaţia şi pământul ţării era imaginea unui stat trăindu-şi ultimele zile.  […]

Sub regimul Mareşalului Antonescu, hoţia şi jaful au fost înfrânate, hărnicia şi cinstea s-au răspândit. În finanţele ţării s-a pus ordine, într-atât încât am avut excedente, tocmai când de aşteptat ar fi fost să nu le avem. Cheltuielile inutile au fost suprimate şi mareşalul a fost primul care a dat exemplul, punând la dispoziţia ţării fondurile ce-i erau atribuite.

Ca armata să poată spune pe câmpul de luptă ceea ce spune acum, ea a trebuit reorganizată, reînarmată şi reinstruită. Totul s-a făcut sub supravegherea Mareşalului, care şi-a găsit, în apropierea armatei, vechea şi nobila sa pasiune de militar. Iar când războiul a izbucnit şi Mareşalul a dat soldaţilor ordinul să treacă Prutul, acest ordin nu a fost un act simbolic, ci unul efectiv, fiindcă însuşi Mareşalul, aflat pe front, şi-a condus armatele peste Prut. […]

Cei doi ani de regim ai Mareşalului Antonescu apar ca ani de renaştere a naţiunii. În plin război şi în plină ridicare, intrăm în al treilea an al noii noastre istorii. Intrăm cu credinţa în viitorul nostru şi cu credinţa în misiunea istorică a Mareşalului Antonescu, sub a cărui conducere ţara şi-a regăsit sufletul“.

Fragmente din Pamfil Şeicaru, „Misiunea istorică a Mareşalului Antonescu“, articol publicat în „Curentul“, 7 septembrie 1942

 

Iată mai jos un material interesant despre eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici, semnat de Manuel Stănescu, în Historia.ro din iunie 2010,

Antonescu: „Ostaşi, vă ordon: Treceţi Prutul!” –

Faţa nevăzută a „războiului sfânt”

 

historia

”La ora 2, în noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, Armata Română primeşte de la generalul Ion Antonescu legendarul ordin: „Ostaşi, treceţi Prutul!“ Un moment care desparte două tragedii naţionale: pierderea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord prin ultimatumul din 1940 şi cucerirea României de către Armata Roşie în 1944.

România a intrat „de facto” în cel de-al Doilea Război Mondial o dată cu ultimatumurile Uniunii Sovietice din 26 şi 28 iunie 1940, care au dus la pierderea Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, prima parte a unei drame în trei acte, jucată în vara aceluiaşi an. Cedarea fără luptă, în pofida asigurărilor repetate ale înaltelor oficialităţi de la Bucureşti că graniţele vor fi apărate cu orice sacrificii, a pus armata Română într-o situaţie umilitoare, cu consecinţe în timp poate mai tragice decât orice înfrângere militară.

După  preluarea puterii în septembrie 1940, generalul Ion Antonescu a declarat fără echivoc: „Noi ne-am aşezat pe Axa Roma-Berlin. Mergem sută în sută şi cu cea mai mare cinste în această direcţie. Am pornit aşa, nu ne mai uităm la dreapta sau la stânga”. Nu şi-a ascuns intenţiile de a lupta chiar şi cu arma în mână pentru eliberarea acestor teritorii în cazul unui conflict (previzibil) dintre Germania şi Uniunea Sovietică.

Evenimentele s-au precipitat după aderarea României la Pactul Tripartit (23 noiembrie 1940). Istoricii sunt în general de acord că Antonescu a avut cunoştinţă de intenţiile germane în ceea ce priveşte Uniunea Sovietică încă din decembrie 1940, cu alte cuvinte, la scurt timp după ce Adolf Hitler semnase, la 18 decembrie,  Directiva nr. 21 (ipoteza „Barbarossa”, planul de invazie a Rusiei în primăvara anului 1941), prin intermediul şefului Misiunii Militare Germane, generalul Erik Hansen. Până în primăvara anului 1941, factorii de decizie de la Berlin au fost convinşi de imposibilitatea folosirii armatei române pentru acţiuni ofensive de amploare, bazându-se în principal pe un raport amplu al generalului Arthur Hauffe, şeful statului major al Misiunii Militare Germane în România, transmis Înaltului Comandament al Armatei de uscat în februarie 1941, care considera că doar diviziile instruite de germani pot fi folosite în acţiuni ofensive de mică amploare.

În luna mai a anului 1941 a fost transferat în România comandamentul Armatei 11 germane (general Eugen von Schobert). La insistenţele generalului Antonescu de a fi înştiinţat de data declanşării operaţiunilor cu cel puţin două săptămâni înainte pentru a avea timpul necesar mobilizării, la 9 iunie, la Predeal, ministrul Germaniei la Bucureşti, Manfred von Killinger, i-a înmânat un petic de hârtie pe care scrisese: 22 iunie.

Detaliile colaborării militare româno-germane au fost pe deplin aduse la cunoştinţa generalului Antonescu la 12 iunie, în cadrul întrevederii cu Hitler de la München şi la 18 iunie, prin scrisoarea trimisă de cancelarul german Conducătorului statului român. Două armate române (3 şi 4, având în compunere 23 de mari unităţi) împreună cu Armata 11 germană formau un grup de armate a cărui comandă era atribuită, din raţiuni politice evidente dar în mod formal, generalului Antonescu. Cunoscută sub denumirea de „Grupul de armate general Antonescu”, această structură se subordona Grupului de Armate „Sud”, comandate de feldmareşalul Gerd von Rundstedt.

Angajarea României în război, la 22 iunie 1941, a vizat refacerea integrităţii teritoriale pe frontiera de est, iar motivele participării româneşti la război nu au coincis de fel cu cele germane.

Forţa combativă a armatei

La  declanşarea operaţiunilor militare forţa combativă a armatei nu era fundamental schimbată faţă de anul precedent. Conform recensământului din 6 aprilie 1941, România avea o populaţie de 13.535.757 de locuitori, din care partea masculină reprezenta 49,3%, respectiv 6.674.757 de persoane. Potrivit calculelor specialiştilor, potenţialul mobilizabil se cifra la circa 2.200.000 persoane, ceea ce reprezenta  32,9% din populaţie şi 16,2% din total. În planul de mobilizare pe anul 1941, în vigoare la 22 iunie, efectivul total de militari se ridica la 1.139.604 militari, din care 39.476 ofiţeri, 57.003 subofiţeri şi 1.043.126 trupă. Planul de mobilizare cuprindea Marele Cartier General, trei comandamente de armată, 11 de corp de armată, 214 formaţiuni operative, 24 formaţiuni de servicii operative, 41 de comandamente, unităţi şi formaţiuni de zonă interioară.

Aeronautica (aviaţia şi artileria antiaeriană) dispunea de 50 de escadrile, dintre care 17 de vânătoare, 15 de bombardament, 7 de observaţie, 6 de legătură şi altele. Totalul avioanelor era de 1.061, dintre care 440 erau pentru şcoală şi instrucţie. Principala forţă a aeronauticii române care a acţionat în campania anului 1941 a fost Gruparea aeriană de luptă, ce avea 253 de avioane, dintre care 205 operative.
Marina (compusă din Divizia de Mare şi Divizia de Dunăre) avea 39 de nave de luptă mai importante, dintre care 22 maritime şi 17 fluviale: patru distrugătoare, submarinul Delfinul, trei vedete torpiloare, trei puitoare de mine etc.

Carenţele de înzestrare erau dublate de cele privind pregătirea cadrelor (în special a celor de rezervă), a instruirii unor contingente datorită restricţiilor bugetare din perioada crizei economice. Serviciile armatei se confruntau cu mari neajunsuri. După formula reputatului istoric Petre Otu, „ceea ce armata română nu a putut plăti cu bani a plătit, mai târziu, cu sânge”.

Transformări ale organismului militar românesc (iunie 1940 – iunie 1941)

Rapturile teritoriale din vara anului 1940 au dus la pierderea unor importante aliniamente defensive, coloana vertebrală a sistemului militar naţional – râul Nistru, Carpaţii Orientali, „porţile” Someşului şi Mureşului, Munţii Apuseni. Au afectat, de asemenea, potenţialul demografic-militar al ţării, disponibilul de mobilizare scăzând cu peste 1/3, de la 3,5 milioane de persoane în 1937, la 2,2 milioane în 1941. În consecinţă, au scăzut şi efectivele contingentelor anuale care se încorporau. Pierderile în oameni au fost completate de cele în materiale din teritoriile cedate: clădiri, fortificaţii, instalaţii, armament, echipament de tot felul. Poziţiile geostrategice pierdute au însemnat o lungire a frontierelor de apărat, pe fondul scăderii populaţiei. Peste toate acestea se instaurase o stare morală dezastruoasă, prin prisma cedărilor fără luptă ale unor teritorii-simbol ale ţării. Poziţia militară a României în plan european s-a diminuat până aproape de dispariţie.

Venit la putere la 6 septembrie 1940, Ion Antonescu şi-a propus un program de reforme militare, concretizat în formula „o armată mică, dar puternică” şi care, printre altele, prevedea: reducerea cadrului de pace şi de mobilizare la resursele demografice şi materiale după rapturile teritoriale, adecvarea structurilor organizatorice la resursele financiare ale statului, dotarea marilor unităţi cu mijloace moderne de luptă (blindate, armament antitanc şi antiaerian, motorizare etc.); desfiinţarea tuturor comandamentelor care nu aveau întrebuinţare în război; crearea unor mari unităţi omogene care să dispună de o bună mobilitate în câmp tactic; perfecţionarea programului de formare a cadrelor şi instruire a trupelor în acord cu doctrina germană şi multe altele. În paralel, a procedat la desconcentrarea trupelor şi la înapoierea rechiziţiilor.

La 16 octombrie 1940 s-au desfiinţat Ministerul Aerului şi Marinei şi Ministerul Înzestrării Armatei (create în 1936 şi, respectiv, 1938). S-a constituit un singur minister, Ministerul Apărării Naţionale, cu patru subsecretariate de stat – al Armatei de Uscat, al Aerului, al Marinei şi al Înzestrării Armatei. Marele Stat Major a fost degrevat de sarcinile administrative şi însărcinat cu pregătirea operativ-strategică a armatei, elaborarea planurilor de operaţii, pregătirea cadrelor şi instruirea trupei.

În locul generalului Florea Ţenescu, trecut în rezervă (împreună cu alţi zece generali), Ion Antonescu l-a numit în fruntea Marelui Stat Major pe generalul Alexandru Ioaniţiu. Au fost desfiinţate comandamentele unor grupuri de armate, armate, corpuri de armată şi mari unităţi.  S-au organizat diviziile de infanterie, revenindu-se la sistemul ternar,  iar diviziile de cavalerie, greoaie şi slab înarmate, au fost transformate în brigăzi, structură mai uşor de condus. Brigada 1 moto-mecanizată, singura mare unitate de acest tip, a fost transformată, în ianuarie 1941, în Divizia 1 blindată, deşi avea în compunere doar un regiment de tancuri. Înzestrarea, în condiţiile în care finanţele ţării ciuntite treceau printr-o situaţie grea, a fost probabil cea mai dificilă problemă, Antonescu încercând să sporească sumele alocate dotării, în perioada septembrie 1940-mai 1941 armata primind fonduri în valoare de 20.504.999.906 lei, din care pentru înzestrare, 13.225.954.

Nu atât banii, cât sursele de aprovizionare constituiau o problemă, principalul furnizor (Germania) abordând o politică reticentă pe fondul propriei nevoi de înzestrare pentru război. Cooperarea româno-germană s-a extins şi în domeniul pregătirii cadrelor şi instruirii trupelor. După sosirea Misiunii Militare Germane în România (octombrie 1940) s-au constituit centre de instrucţie pe arme, cu scopul de a forma „după procedeele germane instructori şi comandanţi de subunităţi şi unităţi până la batalion inclusiv”. De asemenea, trei mari unităţi de infanterie (5,6,13 infanterie) şi Divizia blindată s-au instruit în comun cu unităţi germane, ele fiind considerate „divizii model”. Consilierii germani au fost detaşaţi la Şcoala Superioară de Război pentru prelegeri, aplicaţii tactice şi exerciţii demonstrative necesare pentru familiarizarea cu exigenţele câmpului de luptă a viitorilor ofiţeri.

Operaţiuni militare pe Frontul de Est (iunie-iulie 1941)

Grupul de armate „general Antonescu”, compus din armatele 3 şi 4 române şi 11 germană, avea în subordine 10 comandamente de corp de armată (7 române şi 3 germane), 3 brigăzi de munte române, 4 brigăzi de cavalerie române, 2 brigăzi de fortificaţii române şi alte unităţi eterogene. Acţiunile de luptă au fost sprijinite de Flota 4 aeriană germană şi de Gruparea Aeriană de Luptă română, compusă din 3 flotile de aviaţie de bombardament, 1 flotilă de aviaţie de vânătoare, 1 flotilă de hidroaviaţie, escadrile de recunoaştere, legătură şi observaţie. În zona de operaţii se găseau 4 grupuri de artilerie antiaeriană cu 12 divizioane. Marina militară română dispunea de 39 de nave de luptă mai importante, din care 22 la Marea Neagră şi 17 pe Dunăre. Efectivele totale ale armatei române angajate în luptă însumau 473.102 de militari, pe arme 402.747 armata de uscat, 56.176 aeronautica şi 14.180 marina.

În faţa forţelor germano-române se găsea Frontul de Sud sovietic, constituit din armatele 9 (la sud) şi 18 (la nord), având 8 corpuri de armată (dintre care 3 corpuri mecanizate şi un corp de cavalerie) cu circa 20-24 de mari unităţi.

Conform concepţiei operative a Înaltului Comandament german, la flancul sudic al frontului sovieto-german, în Galiţia, pe direcţia Lvov-Kiev, urma să treacă la ofensivă Grupul de armate „Sud” al feldmareşalului Gerd von Rundstetd, de pe un aliniament de plecare aflat cu circa 100 km mai spre vest. În consecinţă, Grupul de armate „General Antonescu” a primit misiunea iniţială de a fixa, în perioada 22 iunie – 1 iulie, forţele sovietice din faţă şi a crea capete de pod dincolo de Prut („aşteptarea strategică” sau „bătălia aşteptării”). Ulterior, pe măsura progresului forţelor germane, urmau să treacă la ofensivă şi trupele de pe frontul român. Străpungerea apărării inamice cădea în sarcina Armatei 11 germane pe direcţia generală Iaşi, Moghilev, distanţa cea mai scurtă spre Nistru, pentru a tăia în două dispozitivul sovietic. La flancul stâng al Armatei 11, în Bucovina, urma să treacă la ofensivă Armata 3 română, iar în flancul drept, în centrul şi sudul Basarabiei, Armata 4.

Succesul Armatei 3 în Bucovina

Armata 3 română  (condusă de general Petre Dumitrescu) avea la dispoziţie Corpul de munte 1,2 şi 4 mixtă munte, cu un total de 18 batalioane vânători de munte, Divizia 7 infanterie, Brigada 8 cavalerie, trei batalioane mitraliere divizioane, două divizioane de artilerie grea şi alte subunităţi de arme, printre care şi trei escadrile de aviaţie de recunoaştere şi observare.

Concepţia operaţiei prevedea o lovitură principală cu Divizia 7 infanterie, Brigada 2 mixtă munte şi Brigada 8 cavalerie pe direcţia Mihăileni, Noua Suliţă, Hotin şi o lovitură secundară cu brigăzile 1 şi 4 mixtă munte şi un detaşament independent pe direcţia Vicovul de Jos, Storojineţ, Cernăuţi, Hotin. În perioada „aşteptării strategice” (22 iunie – 1 iulie 1941) trupele au desfăşurat acţiuni cu caracter local, incursiuni şi recunoaşteri în dispozitivul inamic. Ofensiva propriu-zisă s-a declanşat la 3 iulie 1941. La 5 iulie, după lupte îndârjite, a fost eliberat Cernăuţiul printr-o manevră dublu învăluitoare a brigăzilor 1 şi 4 mixtă munte.

Continuând acţiunile de luptă, la 8 iulie ostaşii Brigăzii 2 munte au eliberat oraşul Hotin, punând punct campaniei Armatei 3 române de  eliberare a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa. Operaţiunea s-a desfăşurat într-o zonă largă de circa 130 km şi adâncă de aproximativ 70 km, având durata de 6 zile şi un ritm mediu de 12 km în 24 de ore. Terenul accidentat şi precipitaţiile abundente care au mărit debitele de apă au constituit tot atâtea obstacole pentru trupele de infanterie, cavalerie şi vânători.

Concomitent cu acţiunile ofensive pentru eliberarea Hotinului, grosul forţelor Armatei 3 au primit ordin să se deplaseze cât mai repede spre est, paralel cu fluviul, pentru a ajunge la Nistru în zona Moghilev. După ajungerea la Nistru, Armata 3 a primit misiunea de a forţa apărarea inamicului pe fluviu şi să străpungă linia fortificată „Stalin”, în condiţiile în care, la 8 iulie, luptele pentru eliberarea Basarabiei erau departe de a fi încheiate, iar realizarea unor capete de pod la est de fluviu ar fi pus bazele dezvoltării ulterioare a ofensivei.

Luptele de forţare a Nistrului, care avea, în fâşia respectivă, o lăţime de circa 300 m, s-au declanşat la 17 iulie 1941, unităţile realizând capete de pod consolidate prin lupte crâncene în zilele următoare, până la 20 iulie. În zona de acţiune a Corpului de munte şi a Corpului de cavalerie s-a realizat câte un cap de pod cu o dezvoltare de 8-15 km şi adâncime de 7-8 km. Din aceste capete de pod, la 21 iulie  Armata 3 română a trecut la ofensivă spre Bug.

Problemele Armatei 4 la Prut

Armata 4 română,  subordonată grupului de armate „General Antonescu” şi compusă din corpurile 3,5 şi 11 armată (10 divizii, 1 brigadă de cavalerie, 2 brigăzi de fortificaţii şi alte unităţi de diferite arme, sprijinite de Gruparea Aeriană de Luptă) a primit misiunea iniţială de a fixa trupele inamice din sectorul de front, pentru a trece la ofensivă după ce atacul Armatei 11 germană ar fi progresat. Cu începere de la 2 iulie s-a trecut la forţarea Prutului succesiv cu diviziile 35 infanterie, 15 infanterie (la 4 iulie) şi Divizia 1 Gardă.

Până la 7 iulie capetele de pod au fost lărgite, dar în data de 8 iulie Divizia 35 infanterie a suferit o grea înfrângere în masivul Corneşti, considerat cheia strategică a Basarabiei. Corpul 3 armată a încetat ofensiva, în zilele de 11 şi 12 iulie ducând lupte grele în apărare. La 14 iulie ofensiva a fost reluată o dată cu intervenţia Corpului 54 armată german, printr-o manevră dublu învăluitoare (Corpul 54 atacând pe la nord de masivul Corneşti iar Corpul 3 armată român pe la sud). La 16 iulie Divizia 1 blindată română şi 72 infanterie germană au eliberat oraşul Chişinău.

După restructurarea de comandament din noaptea de 17 spre 18 iulie – în urma căruia în locul Grupului de armate „General Antonescu” s-au constituit Frontul de „Nord” şi Frontul de „Sud”, acesta din urmă aflat sub comanda generalului Antonescu – corpurile 3 şi 5 din compunerea Armatei 4 au trecut în urmărirea ­inamicului. La 21 iulie subunităţi de infanterie aparţinând Diviziei 10 infanterie (Corpul 2 armată) au trecut Dunărea pe la Ismail, înaintând spre Cetatea Albă. La 26 iulie 1941, întreaga Basarabie fusese eliberată, în comunicatul Marelui Cartier General român precizându-se: „Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti din răsărit s-a terminat. Din Carpaţi până la mare suntem stăpâni pe hotarele străbune”.

Armata 11 germană (sub conducerera generalului Eugen von Schobert) avea în compunere corpurile 11, 30 şi 54 germane cu 8 divizii de infanterie şi următoarele forţe române: comandamentul Corpului 4 armată, Corpul de cavalerie cu brigăzile 5 şi 6 cavalerie (până la 15 iulie), 5 divizii de infanterie şi Divizia 1 blindată.

În perioada „aşteptării strategice”, pentru a fixa forţele sovietice din faţă şi a identifica tăria dispozitivelor de apărare ale inamicului s-au desfăşurat acţiuni cu caracter local, realizându-se, în zona de acţiune a forţelor germane, cinci capete de pod. Ulterior, misiunea era de a forţa Prutul între Comarna şi Bădragi, după care să dezvolte acţiunile pe direcţia generală Iaşi, Moghilev, pentru a ajunge în scurt timp pe Nistru şi a realiza capete de pod la est de fluviu. În dimineaţa zilei de 2 iulie, orele 3 dimineaţa, trupele Armatei 11 au declanşat ofensiva, fiind puternic sprijinite de artilerie şi aviaţie. Până la sfârşitul zilei capetele de pod au fost lărgite de la adâncimi de 4-10 km la 15-20 km, iar în zilele următoare ofensiva a continuat către Nistru.

Unităţi germane din Corpul 11 armată ajutate de Divizia 1 blindată română au respins, la 4 iulie, un puternic contraatac al inamicului în flancul stâng, iar în dimineaţa zilei de 7 iulie, un detaşament înaintat al Corpului a pus stăpânire, prin surprindere, pe podul de peste Nistru de la Otaci-Moghilev. Având în subordine inclusiv Divizia 6 infanterie română, Corpul 11 a forţat Nistrul la 17 iulie la sud-est de Moghilev şi a dus lupte grele pentru cucerirea cazematelor de pe malul stâng al fluviului, respingând toate contraatacurile inamicului care vizau lichidarea capului de pod.

Corpul 30 armată german a continuat înaintarea pe direcţia Bălţi şi a eliberat oraşul la 7 iulie, cu Divizia 170 germană şi Divizia 14 infanterie română. Către 12-15 iulie, diviziile Corpului au ajuns la Nistru, după ce Divizia 13 infanterie română eliberase Soroca (12 iulie). La 18 iulie, Corpul 30 armată a forţat Nistrul cu diviziile 170 şi 198 infanterie germane, realizând un cap de pod, care în seara zilei avea o dezvoltare frontală de circa 17 km şi o adâncime de 4-6 km.

După trecerea Prutului şi înfrângerea Diviziei 35 infanterie română în masivul Corneşti, la 8 iulie, Corpul 54 armată german (având în subordine diviziile 50 şi 72 infanterie germane şi divizia 5 infanterie şi 1 blindate române) a primit misiunea de a manevra pe la nord rezistenţele inamice din masivul Corneşti (circa 3 divizii) în cooperare cu Divizia 15 infanterie română ce trebuia să învăluie pe la sud. Luptele declanşate în dimineaţa zilei de 14 iulie s-au desfăşurat favorabil, astfel că până în seara zilei de 16 iulie masivul a fost cucerit şi oraşul Chişinău eliberat (de unităţi ale diviziilor 1 blindată română şi 72 infanterie germană).

La 21 iulie, Corpul 54 armată german a forţat Nistrul în zona Dubăsari cu diviziile 50 şi 72 infanterie germană şi a realizat (până la 25 iulie) un cap de pod cu o dezvoltare frontală de 25 km şi o adâncime de 4,6 km. Din capetele de pod realizate la est de Nistru, Armata 11 germană a dezvoltat ofensiva cu Corpurile 11 şi 30 armată pe direcţia Moghilev, Balta, iar cu Corpul 54 armată pe direcţia Dubăsari, Nikolaev (la gurile Bugului), având la stânga Armata 3 română. Diviziile române care au fost în subordinea Armatei 11 germană au trecut apoi în subordinea Armatei 4 române şi au participat la operaţiunea ofensivă de la Odessa.

În cele 33 de zile de luptă trupele române au angajat peste 450.000 de militari, pierzând 24.396 (5.011 morţi, 14.898 răniţi şi 4.487 dispăruţi). Din cauza lipsei de experienţă a trupelor române, insuficienta lor dotare şi a rezistenţei îndârjite a trupelor sovietice, media zilnică a pierderilor (697) a fost mai mare decât cea din întreaga Campanie din Est (540 în fiecare din cele 1.159 zile) şi din Vest (648 în fiecare din cele 262 de zile) luate separat, precum şi pe durata întregului război (559 militari în cele 1.421 de zile).

Dincolo de Nistru

La 27 iulie  1941, cancelarul german Adolf Hitler i-a cerut Conducătorului statului român continuarea acţiunii militare şi dincolo de Nistru, justificând prin buna desfăşurare a operaţiilor militare la flancul de sud al frontului. În răspunsul pe care i l-a dat Führer-ului la 31 iulie, Antonescu a fost ferm, declarând că „va merge până la capăt”, că „nu pune nici un fel de condiţii şi nu discută cu nimic această cooperare pe un nou teritoriu” şi că are „deplină încredere în justiţia pe care Führer-ul cancelar Adolf Hitler o va face poporului român”, aluzie directă la sprijinul pe care spera să-l obţină la sfârşitul războiului pentru recuperarea teritoriului de nord-vest al Transilvaniei, atribuit Ungariei prin arbitrajul germano-italian de la Viena din vara anului 1940.

La 5 septembrie 1941, în şedinţa Consiliului de Miniştri, Antonescu făcea o analiză a motivelor pentru care nu ezitase să ia o asemenea decizie: „În circumstanţele internaţionale de azi, pe cine ne putem sprijini în situaţia noastră? Pe germani. Nu ne sprijinim pe Germania, suntem sfârtecaţi. Şi în lupta pe care o purtăm, puteam eu, când se băteau germanii cu ruşii, după ce am luat Basarabia, puteam să mă opresc? Sau să fi făcut cum spun unii: Să fi aşteptat că ne-ar fi dat-o la pace englezii. Puteam să stau cu braţele încrucişate când germanii se băteau cu ruşii şi să aştept să ni se dea Basarabia de către englezi? Şi dacă am pornit la luptă fără Germania nu am fi luat Basarabia. Bravura soldatului român? Priceperea generalului Antonescu? Sunt mofturi. Putea să fie generalul Antonescu de un miliard de ori mai priceput şi soldatul român de un miliard de ori mai brav, Basarabia şi Bucovina nu le-am fi luat de la ruşi. Şi după ce le-am luat  cu ajutorul armatei germane puteam să mă opresc la Nistru? Puteam eu să spun: Eu mi-am luat partea mea, mă opresc aici. Ca doi ţărani, care pun ce au împreună ca să-şi are locul şi după ce unul şi-a arat să-i spună celuilalt: Eu nu te mai ajut  pentru că eu mi-am făcut treaba mea. Dar aceasta nu o fac nici doi ţărani. Şi cum mi se poate pretinde să fac eu aceasta pe plan militar? Ar însemna să dezonorez şi armata şi poporul român pe veci. Ar fi fost o dezonoare pentru noi să mă fi dus până la Nistru şi să le fi spus nemţilor apoi: La revedere!”.

Antonescu a rămas ferm în a-şi susţine punctul de vedere inclusiv în timpul procesului, declarând la 6 mai 1946: „Când o ţară se angajează într-un război, armata acestei ţări trebuie să meargă până în fundul pământului pentru ca să distrugă forţele inamice, să câştige războiul… Şi răspunsul cel mai bun care vi-l dau este că, atunci când s-a intrat în a doua fază a războiului, pentru cucerirea Transilvaniei de nord, armatele române nu s-au oprit la frontieră, au mers până în inima Europei”. Acest argument este întotdeauna uitat astăzi. De ce se critică vehement trecerea Nistrului, iar trecerea Tisei niciodată? Cu atât mai mult cu cât România a fost declarată stat învins în urma Tratatului de Pace de la Paris din 1947.

Dacă faptul că armata română a ajuns până în Austria (trecând prin Ungaria şi Cehoslovacia) în urma unei campanii la sfârşitul căreia nu i-a fost recunoscută cobeligeranţa nu e pus sub semnul întrebării, de ce se contestă atât de vehement campania din Est? De ce dincolo de Nistru am „cucerit” alături de armata germană, iar la vest de Tisa am „eliberat” în alianţă cu Armata Roşie? Manipularea istoriei din interese politice şi ideologice nu ţine doar de trecut…

Dacă argumentele strategice invocate de generalul Antonescu erau greu de contestat atunci ca şi acum, cele referitoare la loialitatea faţă de un aliat care contribuise decisiv, inclusiv cu jertfă de sânge, pentru eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, au fost şi sunt anacronice pentru un popor dispus întotdeauna să adopte o atitudine „pragmatică”, cu rezultate dezastruoase în cele din urmă”. (Material preluat din Historia. ro, iunie 2010)

Dan Badea

Hrebenciuc și Zgonea, cu Rusia în suflet la Parlament, sfidând milioane de eroi români care au murit cu sufletul sfâșiat de glonțul, baioneta sau tortura rușilor în ultimele două secole

Remember de Ziua Rusiei: În octombrie 1944, la întâlnirea dintre Churchill și Stalin de la Moscova s-a stabilit că influența Uniunii Sovietice în România va fi de 90%. Și a fost totală aproape două decenii…Urma influența brutelor comuniste bine antrenate de sovietici.

Moscova, oct 1944: Documentul pe care s-a consemnat influenta Rusiei în România
”CU RUSIA ADÂNC ÎNFIPTĂ ÎN SUFLET ȘI ÎN ȚARĂ”: Moscova, oct 1944: Documentul pe care s-a consemnat influenta Rusiei în România. Conform istoricului Mihai Retegan Decizia Foreign Office fusese luată cu doi ani înainte, în 31 decembrie 1942!

 

Valeriu Zgonea
Valeriu Zgonea

Valeriu  Zgonea, un neica nimeni ajuns președinte de Cameră,  are Rusia adânc fixată în sufletul lui de CFR-ist făcut la seral, chiar daca la școlile prin care a trecut, ca trenul prin gară, i s-a spus ca este o diferența fatală de ecartament intre liniile ferate românești și cele rusești

Și mai are Rusia în suflet Hrebenciuc, un alt animal politic care vinde si cumpara orice este de vânzare, inclusiv țări sau gogosi cu gaura.

Fragment din Viorel Hrebenciuc

Fragment din Viorel Hrebenciuc

Cei doi au organizat ieri, la Camera Deputaților, o expoziție de fotografii intitulată ”Cu Rusia în suflet”, azi fiind Ziua Rusiei. În vreme ce Victor Ponta se întâlnea la Berlin pentru exact patru minute cu cancelarul german Angela Merkel, pentru a primi iertarea pentru lovitura de stat de anul trecut și binecuvântarea Occidentului pentru politica de coabitare cu Băsescu, strategul și sforarul PSD, Viorel Hrebenciuc, se întâlnea la București cu ambasadorul Rusiei. Motivul aveam să-l aflăm de la Agerpres, care a consemnat o declarație a hrebenciucului ce va intra în istoria trădării naționale a României:

”trebuie să vă spun că generaţii întregi chiar au Rusia în suflet şi să ştiţi că nu exagerez” – a zis Viorel HREBENCIUC.

Într-adevăr, generații întregi de români au murit cu Rusia în suflet, când Rusia avea forma baionetei, a glonțului în ceafă TRAS DE LA 3 CM sau a glonțului în inimă, a obuzului, a cuțitului înfipt în spate, a ocnelor și închisorilor în care s-au prăpădit.

Execuția Mareșalului Ion Antonescu
Mareșalul Ion Antonescu în fața plutonului de execuție, ascultând, demn, pentru ultima oară, sentința de condamnare la moarte prin împușcare
Maresalul Ion Antonescu în fața plutonului de execuție, strigând, cu pălăria ridicată, după ce s-a dat comanda ”FOC!, ”TRĂIASCĂ ROMÂNIA!!!”
Maresalul Ion Antonescu în fața plutonului de execuție, strigând, cu pălăria ridicată, după ce s-a dat comanda ”FOC!, ”TRĂIASCĂ ROMÂNIA!!!”. Iată cum a consemnat un martor acea scenă: ”era seara, pe la ora șase, când a fost executat. Dorința lui de a fi împușcat de noi, de soldați, i-a fost respinsă și a fost împușcat de gardieni. După prima rafală, a salutat și a căzut. Apoi s-a ridicat și le-a cerut să tragă din nou pentru că nu este mort. Atunci, șeful gardienilor l-a împușcat în cap, dar tot nu a murit și iarăși a tras în el…”

Generații întregi au Rusia în suflet, hrebenciucule, dar sunt generații de eroi care nu pot vizita expoziția voastră de fotografii de la Camera Deputaților.

Bunicul meu a murit la fel, tot cu Rusia în suflet dar și în cătarea armei, în războiul de pe Frontul de Est, după ce Mareșalul a ordonat ”Români, treceți Prutul!”.

Bunicul (mort pe frontul de Est) și străbunicul Badea
BUNICUL meu BADEA G. ION (mort pe frontul de Est)  și străbunicul Badea Gheorghe

Nimeni, niciodată, nu i-a găsit rămășițele pământești pentru a i le îngropa creștinește, motiv pentru care și eu am rămas cu Rusia bunicului meu în suflet și în cătare.

11 august 1943: Fruntașului T.R. Badea G. Ion din Regimentul 4 Dorobanți, pentru fapte de arme săvârșite în războiul contra Rusiei Sovietice
11 august 1943: ”Fruntașului T.R. Badea G. Ion din Regimentul 4 Dorobanți, pentru fapte de arme săvârșite în războiul contra Rusiei Sovietice”

Așadar, Rusia, cel mai mare dușman al românilor este și în sufletul nostru, al supraviețuitorilor comunismului pe care ni l-a impus, dar nu în sensul dat de Hrebenciuc, iar dacă ei au adus-o ca s-o agățe în cui, ca pe icoană, în Camera Deputaților, e semn rău și miroase tare urât. Miroase a trădare, iar mirosul ajunge pâna aici, în camera în care scriu acum, deși afară plouă iar Camera Deputaților se află la exact 3 km de mine, în linie de tragere…

Hrebenciuc cu Rusia în suflet
Trădătorul Viorel Hrebenciuc, cu Rusia în suflet 

Poate pentru mulţi pare neuzual numele expoziţiei, ‘Cu Rusia în suflet, dar trebuie să vă spun că generaţii întregi chiar au Rusia în suflet şi să ştiţi că nu exagerez. Ideea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, s-a materializat într-o expoziţie de fotografii despre Federaţia Rusă iar asta spune foarte multe despre pragmatismul preşedintelui Camerei şi al celor care guvernează astăzi, iar când spun pragmatism mă gândesc la faptul că trăim exact în această perioadă momentul când dinamizarea relaţiilor dintre România şi Rusia devin o realitate„, a spus Hrebenciuc, conform AGERPRES, la deschiderea expoziţiei de fotografie „Cu Rusia în suflet” organizată de Camera Deputaţilor şi Ambasada Federaţiei Ruse, la Palatul Parlamentului.

Conform aceleiași surse, ”el a adăugat că a avut o discuţie cu oficialii ruşi în care s-au reiterat o serie de paşi care vor fi făcuţi în perioada următoare. „Vecinătatea marii Rusii a dus la interferenţe între cele două popoare, atât în domeniul cultural cât şi în cel economic, domenii ce nu pot fi neglijate, deşi avem ani întregi în urmă în care relaţiile economice dintre cele două ţări au un singur sens – gazul rusesc spre România şi mai puţin produse româneşti spre Rusia. Este o situaţie pe care noi o putem remedia în perioada următoare, pentru că există voinţa să remediem aceste lucruri„, a precizat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, adică Hrebenciuc. Viorel Hrebenciuc.

Nu mi-a plăcut niciodată Adrian Păunescu, pentru că a fost un  măscărici, un profitor și un poet de curte al lui Ceaușescu, dar tocmai pentru că i-a fost coleg lui Hrebenciuc și unul dintre cei care au murit, la fel, tot cu Rusia în suflet, dar și cu dorul Basarabiei, reamintesc aici unul dintre poemele sale dedicat parcă lui Hrebenciuc, Zgonea sau ”regretatului” Ovidiu Mușetescu (mort și el cu Rusia în suflet, sau cu o parte din ea in buzunar), cel care le-a pus pe tavă rușilor, la ordinul lui Năstase, majoritatea mamuților industriali din metalurgie, siderurgie, industria aluminiului etc.etc. Se numește ”Trădătorilor de țară

E un poem care spune multe despre expoziția organizată de Zgonea și Hrebenciuc, expoziție al cărei titlu este o sfidare la adresa milioanelor de români morți pe fronturile de răsărit în războaiele din ultimele două secole, în Siberia, închisori sau la Canal. Generații care au murit cu Rusia adânc și dureros înfiptă, ca o țepușă uriașă, în suflet.

Iată-l:

tradatorilor de tara

 

Dan Badea

D.U.I ”MATEMATICIANUL” – dosarul meu de la Securitate (I): Urmărit pentru intenția de a-l împușca pe Ceaușescu și pentru instigarea la schimbarea prin forță a regimului ceaușist

Am intrat recent în posesia dosarului meu întocmit de fosta Securitate și am decis să-l fac public, pentru că m-am săturat de ștampilele care mi s-au tot pus de-a lungul vremii de către indivizi care n-au avut, nu au și nu vor avea vreodată curajul pe care l-am avut eu, în 1987, la doar 24 de ani, înfruntând cu brațele goale, dar cu forța cuvântului, cea mai dură mașinărie dictatorială din Estul Europei, regimul Ceaușescu.

1987: Dan Badea- MATEMATICIANUL (foto transmisă la USLA, Direcția a V-a și la alte unități din Capitală, fiind suspectat de atentat la ”Conducerea superioara de partid si de stat”- adică Nicolae Ceaușescu)
1987: Dan Badea- MATEMATICIANUL (foto transmisă la USLA, Direcția a V-a și la alte unități din Capitală, fiind suspectat de atentat la ”Conducerea superioara de partid si de stat”- adică Nicolae Ceaușescu)
Coperta dosarului meu: DUI 889 - MATEMATICIANUL
Coperta dosarului meu: DUI 889 – „MATEMATICIANUL”
matematicianul-170
12.12.1987: Adresa șefului Securității Municipiului București către Securitatea Județului Argeș prin care se solicită date de interes operativ despre mine. Cu două nopți înainte începuse anchetarea mea, la sediul SMB din strada Eforie (vis a vis de Poliția Capitalei) de către colonelul Nicolae Urucu (alias Mircea Ionescu)

Cei care mi-au pus, de-a lungul timpului, diverse ștampile (securist, agent de influență al CIA, trădător etc etc), propagate în anumite medii dar niciodată verificate, pușlamale din breaslă sau din afaceri și politică, vor avea surpriza să constate că Dan Badea, adică eu, a încercat să facă singur, cu doi ani mai devreme de soroc, ceea ce o întreagă turmă de bizoni a reușit în decembrie 1989, e drept, dar asta exclusiv datorită efectului de turmă, efect care, se știe, îl transformă pe laș în viteaz câtă vreme se află însoțit de mii de alți lași ca și el.

Coperta DUI Matematicianul - detaliu
Coperta D.U.I. „MATEMATICIANUL” – detaliu

Dosarul pe care l-am obținut de la CNSAS și despre care fusesem informat că nu există, este un Dosar de Urmărire Informativă (D.U.I.) din care lipsesc enorm de multe file, pentru că au fost depuse în dosarul profesorului Mihai Botez, disident cu care m-am asociat și care s-a dovedit a fi laș, părăsind țara (după ce-mi promisese personal  că n-o va face) asemenea oricăruia dintre românii care se satură să lupte pentru o turmă greu, sau imposibil de urnit.

Dosarul lui Mihai Botez, aflat în lucru în Decembrie 1989, a fost ars, din câte am înțeles, dar al meu, aflat în fișetele securiștilor din Urziceni-Ialomița, care au preluat urmărirea informativă a ”obiectivului”, cum eram denumit, a fost salvat și închis abia în…septembrie 1990.

Din vechiul dosar au fost salvate peste 100 de file care aveau să se adauge unui alt dosar de urmărire informativă care mi s-a deschis în septembrie 1988 și în care s-au continuat măsurile de urmărire declanșate împotriva mea după ce avem să termin Facultatea de matematică și aveam să-mi continui activitatea ca profesor într-un loc uitat de lume, dar nu și de Securitate.

Am fost urmărit de Securitate vreme de peste doi ani, pas cu pas, pentru că mi-am exprimat public intenția de a atenta la viața ”conducerii superioare de partid și de stat” – cum se numea oficial Nicolae Ceaușescu -, am îndemnat populația să se solidarizeze, printr-o scrisoare trimisă la Europa Liberă și citită pe 6 decembrie 1987, și i-am instigat pe români la revoltă și luptă pentru răsturnarea regimului dictatorial ceaușist, insistând că e timpul să facem ceva până nu va fi prea târziu.

Așa s-a ajuns ca fotografia mea mea să fie pusă rapid la ”gazeta de perete” a USLA și Direcția a V-a, pentru a fi recunoscut și reținut în cazul în care aș încerca să pătrund în vreunul dintre obiectivele apărate și să-l împușc pe Ceaușescu, ca și când eram vreun ”Rambo” autohton și nu un amărât de student revoltat dar, e drept, posesor al unui glonț de calibrul 7,62, sustras discret din unitatea în care mi-am făcut stagiul militar.

Din documentele primite în mod oficial de la CNSAS rezultă că eram numit, conspirativ, ”MATEMATICIANUL”, deși nu prea treceam pe la cursuri, având cu totul alte procupări, iar examenele mi le luam învățând în cele câteva zile din sesiune, obicei care n-a fost acceptat de titularul cursului de Ecuații cu derivate parțiale (anul III), lector Viorel Iftimie (a rămas  lector vreme de 24 de ani, în perioada 1967-1991!), care m-a ”ajutat” să termin facultatea odată cu soția (pe vremea aceea, dacă terminai facultatea împreună cu soția aveai avantajul de a primi repartiție împreună cu ea), deci după doi ani de așteptare (unii îi spun repetenție) și de inițiere într-ale jurnalisticii, filozofiei și literaturii, iar apoi, odată trezit la realitate, disidenței anti-ceaușiste. Sigur, când m-am decis să termin facultatea am învățat și am reușit să obțin 10 la Diploma de stat, pentru că nu mai era de joacă.

 Mi-am luat licența în Matematică cu 10, după ce, între două anchete, am înțeles că la cea mai mică abatere voi fi exmatriculat, prin urmare am fost nevoit să învăț și să nu le dau prilejul securiștilor să mă pedepsească prin excludere din Universitate. Asta nu i-a împiedicat însă, să facă presiuni asupra profesorului meu de istorie care mi-a dat nota 4 la un examen, pentru că n-am răspuns la întrebarea ce inseamnă ”C” din expresia ”C. Sănătescu” (generalul desemnat să facă primul guvern după lovitura de stat bolșevică din 23 august 1944)? Sigur, mă uitam ca boul, la profesor, fără să înțeleg ce vrea de la mine (trebui să răspund ”Constantin” - dar eu nu înțelesesem combinația verbală, formulată de profesor, CE INSEAMNĂ C?” - aveam senzația că sunt în plin univers kafkian) și astfel mi-a spus, satisfăcut, că ne întâlnim în toamnă. În ”toamnă” eram studentul din anul IV care știa cel mai bine istoria României, după ce anchetatorul meu mi-a reproșat, ulterior pierderii acelui examen din primul semestru, că ”un om care nu cunoaște istoria țării lui, nu poate să înțeleagă rațiunile unui geniu precum Ceaușescu și rolul său în modernizarea României”...

Mi-am luat licența în Matematică cu 10, după ce, între două anchete, am înțeles că la cea mai mică abatere voi fi exmatriculat, prin urmare am fost nevoit să învăț și să nu le dau prilejul securiștilor să mă pedepsească prin excludere din Universitate. Asta nu i-a împiedicat însă, să facă presiuni asupra profesorului meu de istorie care mi-a dat nota 4 la un examen, pentru că n-am răspuns la întrebarea ce inseamnă ”C” din expresia ”C. Sănătescu” (generalul desemnat să facă primul guvern după lovitura de stat bolșevică din 23 august 1944)? Sigur, mă uitam ca boul, la profesor, fără să înțeleg ce vrea de la mine (trebui să răspund ”Constantin” – dar eu nu înțelesesem combinația verbală, formulată de profesor, CE INSEAMNĂ C?” – aveam senzația că sunt în plin univers kafkian) și astfel mi-a spus, satisfăcut, că ne întâlnim în toamnă. În ”toamnă” eram studentul din anul IV care știa cel mai bine istoria României, după ce anchetatorul meu mi-a reproșat, ulterior pierderii acelui examen din primul semestru, că ”un om care nu cunoaște istoria țării lui, nu poate să înțeleagă rațiunile unui geniu precum Ceaușescu și rolul său în modernizarea României”…

Deși tot timpul am crezut că urmărirea informativă în cazul meu s-a declanșat după citirea scrisorii mele de protest la Europa Liberă, în seara de 6 decembrie 1987, aflu acum, cu o întârziere de 26 de ani că altul a fost motivul invocat de securitate pentru deschiderea D.U.I. ”MATEMATICIANUL”: INTENȚIA DE ATENTAT LA VIAȚA LUI NICOLAE CEAUȘESCU.

Cum s-a ajuns aici am aflat și eu, cu stupoare, luna trecută, citind filele dosarului meu.

Am fost ”turnat” de o fătucă pe care Securitatea mi-a plasat-o cu cinism în camera de cămin din Grozăvești, pe perioada vacanței de vară, cămin în care rămăsesem așteptînd să fie difuzată scrisoarea trimisă la Europa Liberă și să nu mă aresteze Securitatea de acasă.

Turnătoarea, cu numele conspirativ ”Popovici Aurora”, era o ”coristă” din Reșița – Caraș Severin, venită să filmeze pentru spectacolul din 23 August,  care m-a tras de limbă (la figurat, desigur) și a obținut informații suficente pentru deschiderea în regim de urgență a unei supravegheri informativ-operative pe 02.11.1987, cu cinci zile înainte de a mă căsători.

Iată ce raporta ”corista” trimisă de Securitate în camera mea de cămin din complexul studențesc Grozăvești.

”(…)În perioada 8-10 august, am cunoscut un student pe nume BADEA DAN, ce avea o restanță la matematică și locuia în același bloc cu noi.

Din cele discutate cu acest student, am observat că vorbea tot timpul de schimbarea regimului, de un atac împotriva forurilor și a conducerii țării și de o grevă a studenților ce a avut loc în iarnă, de unde s-a ales cu lovituri, iar un bun prieten al său a fost arestat. Am dedus că ar avea din nou aceleași intenții și mai ales procurarea unui instrument sau chiar pușcă îl tentează și nu știe cum ar face să-l construiască el, asemenea instrument. De asemenea îmi vorbea că ar avea legături foarte strânse cu anumite grupuri de studenți din Iași și Timișoara cu care corespondează direct sau prin poștă, urmând din nou a avea loc o ședință a lor după care va urma poate o lovitură.

Vorbea de regimul nostru, vorbea de regimul de la București, de condițiile inumane (cuvântul, ca și altele îi aparține) în care pot trăi acești oameni și de altfel vorbea că noi, românii, suntem niște lași pentru că nimeni nu încearcă nimic și nimeni nui vrea să se unească pentru a distruge acest regim. Vorbea de calea comunismului cu un aer batjocoritor, vorbea de conducerea țării cu un aer de criminal, un fanatic, cum numai în filme am văzut. Tot timpul folosea termenul ”noi” vom întreprinde orice acțiune pentru a realiza această schimbare.

Toate discuțiile s-au purtat în prezența fratelui meu de 17 ani, în camera lui BADEA DAN, cămin Grozăvești, bloc D, et.3, camera 302, Splaiul Independenței 204, sector 6.

Pe studentul BADEA DAN îl mai cunoaște din aceeași perioadă (cenzurat), care lociuiește în căminele din Calea Caransebeșului, care s-a îndrăgostit de BADEA DAN, dar acesta a respins-o, preferând relațiile cu mine. În acest sens am făcut schimb de adrese și urmează să corespondăm.

(…)L-am testat dacă vrea să treacă frontiera de stat fraudulos și nu este preocupat de acest lucru, ci numai de schimbarea regimului de la noi din țară

(…)Citește foarte mult, din diverse domenii,, și are preocupări literare, afirmând că i s-au publicat câteva poezii. Am văzut în camera lui mai multe înscrisuri care exprimă concepțiile sale negative despre societatea socialistă și un fel de articol la adresa lui ADRIAN PĂUNESCU pe care îl detestă ca om.

Este pasionat de filozofie și psihologie, iar înscrisurile pe care le avea în cameră erau dactilografiate la mașina de scris. (…)

Reșița, 9 sept.1987

ss/”Popovici Aurora”

Observații:

”Nota este de primă sesizare, furnizată în urma pregătirii ce i s-a făcut anterior” – scrie cpt. Vasiluță Profir, Șeful Serviciului I – corespondentul Direcției I Informații interne la nivel de județ.

09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)

De aici a pornit, oficial, totul.

17 sept. 1987: Adresa oficială prin care Nota sursei ”Popovici Aurora” a fost trimisă, de la Direcția I, la Securitatea Municipiului București. Prenumele meu apare ION în loc de DAN - semn că și securiștii mai greșesc uneori.
17 sept. 1987: Adresa oficială prin care Nota sursei ”Popovici Aurora” a fost trimisă, de la Direcția I, la Securitatea Municipiului București. Prenumele meu apare ION în loc de DAN – semn că și securiștii mai greșesc uneori.

În realitate însă, cred că deschiderea DUI a fost un pretext, pentru că Securitatea aflase că trimisesem încă din vară o scrisoare la Europa Liberă, dar trecuseră deja câteva luni și aceasta nu fusese difuzată. Prin urmare, cred eu, au trecut la acțiune, crezând și ei, ca și mine, că Scrisoarea nu va mai fi difuzată. Au avut însă și ei o mare surpriză! Protestul meu a fost radiodifuzat abia după cinci luni! Culmea, chiar de ziua ”conducerii superioare de partid și de stat” (dar și a socrului meu!), adică de Sf. Nicolae.

Am explicat, cu câțiva ani în urmă cum am ajuns să mă revolt împotriva regimului ceaușist deși, la acea vreme, credeam că socialismul reformat este o alternativă la dictatura ceaușistă, lipsa de informație făcându-mă să nu iau în calcul faptul că socialismul în varianta Ceaușescu era deja un experiment ratat.

Am explicat și faptul că nu am profitat de gestul meu de revoltă, că n-am urlat ca Dinescu, pe sticlă, pentru curajul de a-l înfrunta pe Dictator, că n-am cerut funcții sau aplauze pentru un gest care mi s-a părut a fi normal în vreme ce tuturor celorlalți li s-a părut a fi o nebunie, și li s-a părut a fi așa din lașitatea și comoditatea specifice neamului astuia de bizoni imbecilizați, un neam altoit cu hoți, curve, ciutaci, chirieaci, ronci, adică derbedei și pușlamale care care nu au nimic în comun cu demnitatea de a fi om și a-ți respecta neamul, steagul și pământul în care te așteaptă strămoșii tăi. Un neam care a dat și genii, dar și idioți și hoți care s-au înmulțit astăzi parcă mai mult decât în orice altă perioadă din istoria României.

Deși atunci mă gândeam că gestul meu va face ca, peste ani, fiul meu să ducă o viață mai bună, în libertate, îmi dau seama acum, după atâția ani, că poporul ăsta n-a meritat un astfel de gest, de vreme ce fiul meu a trebuit să părăsească România ca să fie liber și să poată studia la o facultate de prestigiu și într-o țară în care valorile sunt respectate.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…” – spunea Țuțea, argeșean de-al meu, după alegerile din 20 mai 1990.

Eu n-am făcut temniță, pentru că mi s-a aplicat metoda ”influențării pozitive” – anchetatorii mei fiind siguri că beneficiez de protecție din exterior, deși eram singur cuc.

Eram, cum spuneam, un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac. Am prezentat, într-o postare mai veche, gestul meu din 1987 și urmările lui.

Nu știam atunci cum vedeau anchetatorii mei cazul, ce eforturi făceau pentru a mă supraveghea și a pricepe cine sunt, ce vreau și cum de am avut curajul să-mi dau numele și adresa, ambele reale, spre a fi difuzate la Europa Liberă.

Era o sfidare pe care mintea de securist n-o putea pricepe deoarece frica părea atunci suverană iar  cei care protestau erau imediat săltați și duși. În cazul meu au procedat cu extrem de multă atenție, încercând să descopere rețeaua din care fac parte. Rețea care n-a existat. Eram doar eu și revolta mea.

Pentru cei care nu știu ce-a însemnat libertatea de exprimare înainte de 1989, este un exercițiu util parcurgerea dosarului meu, iar pentru cei care știu este bine să afle că au existat și oameni altfel decât au fost ei. Români care au riscat totul pentru viitorul lor. Unul dintre ei am fost eu. Un anonim care s-a săturat să fie înjurat și privit cu suspiciune de alogeni, mercenari sau de șmecheri din lumea presei, pentru că are curaj, demnitate și onoare pe stil vechi.

Întîmplarea face că acum, ca și atunci când am amintit pentru prima oară despre trecutul meu, după ce numele mi-a apărut pe o listă a celor care, în accepțiunea Europei Libere, erau considerați disidenți, sunt șomer. Mai mult decât atât, blogul pe care mi-am prezentat și exprimat opiniile în mod liber, badeadan.blogspot.com (Adevăruri necesare, prin Investigații la Cheie) a fost eliminat de niște birocrați de la Google, care au luat de bune minciunile spuse de niște escroci pentru care am fot nevoit să lucrez pe post de sclav, ca fiul meu să-și poată face studiile în libertate.

Să ai un trecut ca al meu și să ajungi să slujești tot ce-ai urât în viață, iar apoi să devii șomer pentru că n-ai mai putut suporta umilința cu care ai fost tratat zi de zi, vreme de doi ani, este o palmă pe care am resimțit-o mai dureros decât pumnul greu primit în cap, pe la spate, de la un sergent major care s-a simțit jignit când i-am spus colonelului îmbrăcat în civil care mă interoga, în prima noapte de anchetă din subsolul sediului Securității Municipiului București de pe strada Eforie, că eu ”nu discut cu sergenții majori”. Nu știam că în față aveam un colonel și în spate, păzind ușa pe interior, un sergent major care avea să mă trăznească din senin, de mi-au pocnit oasele gâtului, izbindu-mă cu capul de masă.

Și pentru că, după modul în care a decurs anchetarea mea, sunt convins că motivul real al declanșării urmăririi împotriva mea și a familiei mele (soție, parinți, socri, frați, cumnați) a fost scrisoarea trimisă la Europa Liberă și difuzată în seara de 6 decembrie 1987, iar în materialul anterior am reprodus-o în forma în care a ajuns la Europa Liberă (eu primind o copie a ei în 1991, de la un angajat al acelui post de radio, Liviu Tofan), reproduc mai jos modul în care transcrierea acelei scrisori a ajuns pe masa generalului maior Bucurescu Gianu, șeful Securității Municipiului București.

 

Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag1)
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag1)
pag 2
pag 2
pag3
pag3
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag 4)
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag 4)
Plicul ce conținea scrisoarea mea transcrisă de pe bandă pe care fusese înregistrată de la Europa Liberă de către mr. Lopătitza Tiberiu, transmis secretarului de stat din DSS, Bucurescu Gianu, adjunctul generalului Vlad Iiulian
Plicul ce conținea scrisoarea mea transcrisă de pe bandă pe care fusese înregistrată de la Europa Liberă de către mr. Lopătitza Tiberiu, transmis secretarului de stat din DSS, Bucurescu Gianu, adjunctul generalului Vlad Iulian

Iată și conținutul scrisorii așa cum a fost trimis la postul de radio Europa Liberă:

DOMNULE BOTEZ

Starea de fapt existentă în ţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor, au încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fiii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi, aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea; populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându-se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poate fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo de limitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a forţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a avut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Revoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al dreptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide. Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti”

Dan BADEA – ”MATEMATICIANUL

(va urma)