D.U.I. ”MATEMATICIANUL” – dosarul meu de la Securitate (IV): Încercări staliniste eșuate de reeducare și racolare, prin metoda ”influențării pozitive”

…La început zilnic, apoi de 2-3 ori pe săptămână, trebuia să mă prezint obligatoriu la anchetă, în biroul ”MOȘULUI” – cum l-am poreclit pe anchetatorul meu, colonelul ”Mircea Ionescu”, al cărui nume real era Nicolae Urucu.

După ce fusesem pocnit în cap, pe la spate, de pitecantropul care păzea ușa pe interior, i-am spus anchetatorului meu că m-am antrenat toata vara sa rezist la bătaie, așa că dacă vrea să mă convingă de ceva, bătaia e o metodă total neinspirată în cazul meu. Va trebui să mă convingă, i-am spus, cu argumente logice, că textul scris de mine la Europa Liberă conține neadevăruri și că socialismul este o binefacere.

petre_tutea

Ulterior, când s-a pus problema fabricării unei noi scrisori de dezmințire care să fie trimisă la Europa Liberă sub semnătura mea, i-am spus ca am stabilit cu Mihai Botez ca orice text primit ulterior la Europa Liberă de la mine, prin care aș retracta ceva din textul original, să nu fie difuzat pe post pentru că a fost obținut fie cu forța, fie prin plastografiere.

I-am spus asta deoarece Mihai Botez, înainte să plece din țară, mi-a făcut un fel de ”protecție a muncii”, spunându-mi ce s-ar putea să mi se întâmple după apariția textului pe postul de radio din Munchen, printre ”consecințe” fiind și ”retractarea” sub amenințare/bătaie/tortură/șantaj etc.

MIHAI BOTEZ
MIHAI BOTEZ

I-am mai spus că Botez m-a sfătuit că, pentru a suferi mai puțin, să semnez orice text vor anchetatorii, deoarece angajații de la Europa Liberă sunt destul de ”antrenați” în a recunoaște texte scrise la comanda Securității și nu vor face greșeala de a difuza ceva care să contrazică textul scris inițial.

”Moșul” n-a ținut însă cont de ceea ce i-am spus. Nu numai că m-a pus să retractez, la un moment dat, ceea ce scrisesem, dar m-a pus chiar și să copiez un text bătut la mașina de scris si să-l semnez apoi, text din care rezulta că regret fapta comisă etc etc, o variantă ceaușistă a replicii lui Gheorghe Dinică din filmul Columna: ”În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna care m-a crescut și care m-a hrănit…”. Textul urma să apară în Viața Studențească, să afle toți colegii de ”rătăcirea” mea.

I-am repetat că scriu orice vrea să scriu și atunci, neam prost ca românul, a întins coarda…

Mi-a spus că am colegi care în loc să mergă ”pe trotuarul făcut special pentru ei”, preferă să mergă prin șanțuri, unde sunt tot felul de gunoaie, șanțuri care duc spre canal, însă eu i-aș putea ajuta să se ridice din șanțuri, întinzîndu-le o mână și trăgându-i pe trotuar. ”Ne-ați ajuta și pe noi, în felul acesta, pentru că ar fi mai puțini cei care se murdăresc și n-ar mai trebui să consumăm atâta apă să-i spălăm” – mi-a zis ”Moșul”, dându-mi voie să aprind o țigară Carpați fără filtru.

Nu-mi venea să cred ce-mi propune și l-am întrebat brusc, nervos, dar ca prostul: ”Adică vreți să fiu turnătorul Securității?”. Cuvântul ”turnător” l-a deranjat pe anchetator așa de tare că mi-a ținut o întreagă pledoarie despre ce înseamnă să colaborezi pentru bunăstarea națiunii, pentru apărarea ei de dușmanii care o pândesc peste tot, de ajutorul pe care l-aș putea da unor oameni care nici măcar nu-și dau seama că greșesc mergând prin șanțuri etc etc. I-am spus că dacă el crede că unul ca mine, care a scris și a semnat un text precum acela citit la Europa Liberă va deveni turnător al Securității, ”atunci asta înseamnă că nu se mai poate face nimic pentru România!”. De ce credeți asta?, a întrebat el. ”Pentru că, i-am zis, un om care se revoltă împotriva unui sistem despre care este conștient că-l poate strivi oricând, nu poate fi transformat în opusul lui, cum este, de fapt, un turnător al Securității”!

Eram extrem de nervos pentru că percepeam propunerea colonelului-anchetator ce pe o jignire și credeam că el chiar nu înțelege nimic din ceea ce se întâmplase. M-am înșelat însă, ”Moșul” spunându-mi doar atât: ”să fie păcatul dvs!”. Atunci am înțeles că n-am de-a face cu un dobitoc, așa cum crezusem inițial, ci cu un profesionist. Bătrânul avea experiență, pentru că n-a mai insistat niciodată de atunci cu acea propunere.

Am amintit această întâmplare pentru că, după 1990, foarte mulți turnători ordinari ai Securității spuneau că nu se putea refuza semnarea unui angajament cu securitatea, sau colaborarea cu acea instituție. Iată că se putea! Sunt convins că mulți au refuzat, ca și mine, și nu li s-a întâmplat nimic rău, dacă nu socotim marginalizarea, sau compromiterea lor prin metodele aflate la îndemâna aparatului de dezinformare al fostei Securități.

Cu Francisc Varga, în poziția prizonierului ”cu arma în spate”. Într-o zi am mers în poziția asta, cu mâinile la ceafă, de la Universitate la Piața Romană...
Cu Francisc Varga, coleg si prieten, în poziția prizonierului ”cu arma în spate”. Într-o zi am mers în poziția asta, cu mâinile la ceafă, de la Universitate la Piața Romană…

Atunci, în nopțile acelea interminabile, sau zilele pierdute în care mi se vorbea despre asemănarea dintre Ceaușescu și Napoleon (dictatura – dictator),  n-am înțeles că ”Moșul” urma un plan bine pus la punct, un plan în care figurau toate acțiunile anchetatorului și ale celor care-l sprijineau ”din off”, a turnătorilor plantați în jurul meu atât la facultate, cât și la cămin, ca să nu mai vorbesc de microfoanele plantate în camera în care locuiam cu soția mea, cameră bine ”aranjată” din punct de vedere al Tehnicii operative, înainte de a ne fi repartizată.

Ordinul de recrutare a mea: ”Se va acționa pe linia determinării lui B.D. (BADEA DAN) să furnizeze informații” (fragment din finalul Notei de măsuri ce vor fi întreprInse în cazul ”MATEMATICIANUL”). Am refuzat în așa fel încât ofițerul n-a mai insistat niciodată. Cine spune că nu se putea refuza colaboraționismul, minte.
Ordinul de recrutare a mea: ”Se va acționa pe linia determinării lui B.D. (BADEA DAN) să furnizeze informații” (fragment din finalul Notei de măsuri ce vor fi întreprinse în cazul ”MATEMATICIANUL”). Am refuzat în așa fel încât ofițerul n-a mai insistat niciodată. Cine spune că nu se putea refuza colaboraționismul, minte.

Aveau să treacă 26 de ani ca să aflu toate acestea dintr-un dosar ”cârpit”, de la CNSAS, un dosar din care Direcția a III-a, care-l ancheta pe Mihai Botez, și-a luat partea leului.

Am prezentat în materialul anterior un Plan de măsuri peste  care un șef tâmpit din Securitate scrisese să-mi fie chemați părinții la Universitate și să fiu pus în discuția organizației UTC.

Ulterior însă, am descoperit un alt plan de măsuri, o NOTĂ ce conținea ”măsuri ce vor fi întreprinse în cazul ”MATEMATICIANUL””, document în care a fost consemnată  inclusiv încercarea de recrutare a mea, dar și dezacordul ofițerului (”NU AȘA”) față de metoda punerii în discuția organizației UTC în cadrul cărei să fie înfierată fapta comisă de mine…Majoritatea măsurilor erau în sarcina securistei Universității, lt.col COLIBAN Silvia.

matematicianul-016

Redau conținutul acelei Note deoarece, la câteva luni după emiterea ei, aveam să aflu că lt.col. Silvia Coliban a fost bătută așa de crunt de niște ”necunoscuți” încât a fost obligată să se pensioneze!

Informația mi-a fost furnizată de o prietenă a lui Mihai Botez, ce făcea parte din colectivul de cercetători de la secția de Informatică (persoană care mă abordase lângă unul dintre monștrii de metal în care pe o parte introduceai pachetul uriaș de cartele, iar pe partea cealaltă ieșea, sau nu!, pe hârtia aceea lungă de mărimea unui prosop, programul la care te chinuiai ore întregi dacă chiuliseși exact de la cursul de informatică de care aveai nevoie!).

Și acesta (agresarea securistei Coliban) este unul dintre motivele care l-au determinat pe anchetatorul meu să fie convins că făceam parte dintr-o rețea, deși avea să se pensioneze și el, un an mai încolo, fără să afle nimic în plus față de ceea ce știa după primele săptămâni de anchetă.

”Moșul” ajunsese probabil să se teamă că o va păți și el, deși eu habar nu aveam cine erau ”huliganii” care o călcaseră în picioare pe tovarășa lt.col Silvia Coliban.

...conspirație dincolo de gratiile Universității București
…conspirație dincolo de gratiile Universității București

Noul PLAN al anchetatorilor conținea 12 măsuri active a căror aplicare, credeau ei, va rezolva definitiv cazul MATEMATICIANUL. Adică transformarea mea într-un bizon cum sunt cei care, astăzi votează cu ”puii” lui Ion Iliescu, sau flutura steagul în Piața Universității pentru un securist ordinar care s-a îmbogățit, ca o căpușă supradimensionată, pe spinarea lată a Securității și, apoi, a altor instituții ale statului român, domnul Dan Voiculescu.

Prima dintre măsuri era plasarea a doi informatori pe urmele mele, unul la facultate, altul la cămin, VIRGILIU ȘI RĂSVAN: ”Instruirea și dirijarea cu sarcini a surselor ”Virgiliu” și ”Răsvan” (colegi de facultate) în scopul cunoașterii comportării, atitudinii și manifestărilor obiectivului în facultate și la cămin”.

Nu știu ce puteau afla în plus sursele amintite, câtă vreme eu spusesem ce aveam de spus.

La punctul 2, securista Silvia Coliban și-a propus să-l facă informator pe fostul meu coleg de cameră, sarcină cam grea câtă vreme el avea ocazia să mă toarne încă de la prima declarație dată (pe 14 decembrie 1987) la Securitate, despre mine, dar nu a făcut-o.

Organele noastre vor lua măsura recontactării studentului Ștefan Cristian, fost coleg de cameră cu BADEA DAN, în scopul obținerii de noi date privind preocupările și relațiile obiectivului, preconizându-se atragerea sa la colaborare” – nota securista Coliban, fixând ca termen pentru această treabă, data de 1 februarie 1988.

La fel, prin intermediul unei alte surse, ”MARIN”, scrie lt.col Silvia Coliban la punctul 3, , ”se va lua măsura cunoașterii studentului (cenzurat), din anul IV. Va fi verificat și atras la colaborare în scopul încadrării informative a numitului BADEA DAN și a influențării sale pozitive de a adopta o comportare și atitudine corectă, de renunțare la preocupări care să lezeze securitatea statului, precum și pentru acoperirea informativă a grupei de studenți din care face parte și BADEA DAN

matematicianul-017

Cum voi arăta mai jos, securiștii au greșit grupa din care făceam parte, recrutând un informator din grupa de matematică-informatică din care făcea parte, de fapt, soția mea.

Iată-mă, așadar, în capul listei grupei de matematică-informatică:

Dintr-o greșeală greu de de înțeles, anchetatorii au greșit grupa din care făceam parte, trecându-mă în grupa de matematică-informatică (unde era, de fapt soția mea) și în loc să-i verifice pe colegii mei, i-au verificat pe colegii soției mele consumând aiurea timp și resurse...
Dintr-o eroare greu de de înțeles, anchetatorii au greșit grupa din care făceam parte, trecându-mă în grupa de matematică-informatică (unde era, de fapt soția mea) și în loc să-i verifice pe colegii mei, i-au verificat pe colegii soției mele consumând aiurea timp și resurse…

Prin sursele BOBU și MARIN, continuă Coliban, dar și prin profesorii A,B,C,D (cenzurat, dar nu  mă pot abține să nu-l divulg pe ”D”, care era Dincă George – prorectorul Universității și PERSOANĂ DE ÎNCREDERE pentru Securitate, cum am arătat cu documente în episodul II) ”se va controla permanent activitatea  lui BADEA DAN în facultate, prezența la cursuri și seminarii” etc.

Câți informatori s-au adunat până aici? Așadar, VIRGILIU, RĂSVAN, MARIN, BOBU – surse sigure, verificate, bine antrenate în lupta contra dușmanului de clasă, plus planuri pentru atragerea la colaborare a încă doi colegi. Prin urmare 4 siguri, plus doi planificați. Așadar, aproape șase, sau, mă rog, în termeni pur matematici, undeva în intervalul [4, 6), închis la stânga, deschis la dreapta… Erau suficienți?

Nici pe departe!

Tovarășa Coliban a aflat și de SORIN ROȘCA STĂNESCU, considerat a fi unul dintre prietenii mei, neștiind însă, la acea dată, că individul avea un adevărat har informativ, el fiind deja un informator ordinar la USLA, bine plătit pentru a activitatea sa.

Turnătoria, minciuna, diversiunea și dezinformarea, domenii în care s-a specializat Roșca Stănescu, aveau să-l propulseze, ulterior, în fruntea presei de șantaj postdecembriste, el devenind unul dintre cei mai bogați jurnaliști-șantajiști ai patriei și, ca o încununare a acestor preocupări, senator în Parlamentul României.

Sorin Roșca Stănescu, un turnător ordinar la începutul meseriei de șantajist de presă, o cale sigură spre fotoliul de senator
Sorin Roșca Stănescu, un turnător ordinar la începutul meseriei de șantajist de presă, o cale sigură spre fotoliul de senator

Prin urmare, lt.col. Coliban i-a pregătit lui ROȘCA STĂNESCU o surpriză:În cooperare cu (…) Serviciul 120, mr. Besan Ion se vor stabili date de cunoaștere a numiților (cenzurat) și STĂNESCU ROȘCA, a preocupărilor și pozițiilor lor prezente și se va lua măsura cercetării lor informative în vederea stabilirii unor date cât mai complete privind pe BADEA DAN”. Termenul finalizării cercetării lui Roșca Stănescu era 31 ianuarie 1988, iar cei care răspundeau de această operațiune erau mr. Florea Florica și colonelul Nicolae Urucu (”Moșul”), de la compartimentul cercetări penale al SMB.

Cu Roșca Stănescu aveam deja 7 posibili informatori pe urme, cinci dintre ei fiind sigur informatori sau surse, plus vreo patru cadre didactice care dețineau titlul de ”persoane de încredere”, adică informatori fără angajament, un fel de INFORMATORI HONORIS ”CAUZA”!

Erau suficienți șapte? Sau unsprezece? Ei bine, nu! Lor avea să li se alăture și VASILE și BARBU și…

Ideea era să fie cât mai mulți membri în corul turnătorilor, așa încât melodia informativă, completată cu instrumentele muzicale TO montate în pereții din camera de cămin, să fie cât mai plăcută ochilor și urechilor anchetatorilor mei.

În pagina 3 a Notei, la punctul 6, apare ca sarcină pentru anchetatorul meu ceea ce spuneam deja mai sus, adică obligarea mea de a retracta, printr-o nouă scrisoare trimisă Europei Libere, textul anterior: ””.determinarea lui BADEA DAN de a redacta și expedia la postul de radio ”Europa Liberă” o scrisoare de desmințire a afirmațiilor ostile pe care le-ar fi exprimat într-o scrisoare adresată lui Mihai Botez”.

Tehnicile anilor ’50, prin care „dușmanul poporului” era „determinat” să retracteze cele declarate deja, ba chiar să publice în gazeta centrală o dezmințire și o exprimare convingătoare a regretului pentru fapta comisă, erau reluate aici de oameni care le practicaseră deja pe vremea lui Dej.

Și eram în anul 1987!!!

Prin intermediul factorilor educaționali ai universității, BADEA DAN va fi determinat să publice un articol de dezmințire și regretare a faptei comise, în revista ”Viața Studențească” – se stabilește prin măsura nr.7.

Ca și când aberația gândită de stalinista Silvian (o femeie mignonă, în jur de 55-60 de ani, cu părul alb și cu o moacă de mătușică pe care ai fi ajutat-o oricând să treacă strada) nu era suficient de mare, securista a adăugat: ”Atât prin desmințire, cât și prin articolul din ”Viața Studențească, se va urmări și compromiterea lui BOTEZ MIHAI”.

Pentru cineva care n-a trecut prin malaxorul Securității, îndeosebi prin interogatoriile conduse exclusiv de un colonel de la cercetări penale, este, poate, greu de înțeles ce poate însemna planificarea unor astfel de măsuri.

Să convingi un catâr ca mine, care pe atunci nu avea ce pierde, să facă ceva împotriva voinței sale, era echivalent cu convingerea unui catâr adevărat să scrie o scrisoare de amor.

Lucia Hossu Longin de la Memorialul Durerii, la Memorialul Durerii în Cur, adică de la profesionalism la impostură.
Lucia Hossu Longin de la Memorialul Durerii, la Memorialul Durerii în Cur, adică de la profesionalism la impostură.

Punctul următor era copiat parcă din anchetele despre care aflasem din materialele Luciei Hosssu Longin, de pe vremea în care autoarea nu devenise o  prapagandistă de partid care a transformat, de câțiva ani, profesionalismul din televiziune în opusul său, premiind  și deci girând pe piața mass media românești, ca valori reale, pe cei mai mizerabili manipulatori tv ai României post-decembriste, adică pe cățeii lui Dan Voiculescu.

Citești și nu-ți vine să crezi cum credeau securiștii că pot încerca să opbțină, în 1987, după ce Gorbaciov trecuse pe la București și-i povestise lui Ceaușescu despre perestroika și glasnost, rezultate urmărite prin Experimentul Pitești: înfierarea în cadrul organizației UTC a faptei mele, transformarea mea într-un bizon comunist și exprimarea, în fața colectivului de acuzatori publici, a regretelor pentru greșeala de a ”mușca mâna celui care m-a hrănit”.

Prin organele UTC și a Comitetului de partid din universitate se va realiza punerea în dezbaterea organizației de U.T.C. a numitului BADEA DAN, acțiune care are ca scop înfierarea preocupărilor și faptei săvârșite, precum și influențarea ca în viitor să adopte o poziție politică corectă față de orânduirea noastră. Cu această ocazie, BADEA DAN își va fixa poziția de regret față de fapta comisă” (măsura 8). Termenul fixat pentru transformarea ”catârului” în aplaudac/bizon decerebrat era 31 ianuarie 1988, iar responsabili cu reeducarea erau mr. Florea Florica (alias FLORESCU) și lt.col. Coliban Silvia.

Măsura era însă așa de penibilă încât pănă și ei și-au dat seama și cineva a scris pe marginea textului ce conținea măsura înfierării în cadru organizat a faptei mele, două cuvine de bun simț: ”Nu așa”. Cred însă că nu de penibil s-a temut cel care a scris cele două cuvinte ci de altceva, de o eventuală revoltă a studenților care erau, totuși, de la o facultate ce presupunea că oamenii au un IQ cu mult peste medie și erau greu de transformat în aplaudaci, chiar dacă printre ei erau și mulți ticăloși de tipul turnătorilor plantați în jurul meu.

matematicianul-018

Măsura aplicată va fi ”influențarea pozitivă” ”și prin intermediul părinților soților Badea, care vor fi chemați la rectoratul Universității” au decis anchetatorii, care nu avea nevoie de martiri, cu atât mai mult cu cât nu știau cine se află în spatele meu. Ei erau convinși, aveam să aflu  șapte ani mai încolo, în 1994, de la anchetatorul meu, că eu eram purtătorul de cuvânt, trimis la înaintare, al unui grup suficient de bine poziționat pentru a fi sigur că Securitatea lui Ceaușescu nu-mi va face niciun rău. Asta deoarece frica era așa de mare în acei ani încât orice om întreg la minte, cum se presupunea că sunt eu, după ce am fost anchetat vreme de câteva nopți, nu și-ar permite să-l înjure în așa hal pe Dictator, să-și dea numele și adresa exacte și să mai și spere că nu i se va întâmpla nimic(!).

Cu toate acestea, eram SINGUR ÎN PROTESTUL MEU, ca un ciot ce încerca să stea în fața Aliotmanului, sau a ”Socialismului” – cum parafrazase generalul Gianu Bucurescu, din Scrisoarea a III-a, gestul meu. Eram ”ciotul” din concluzia pusă de șeful SMB, cazului meu: ”Socialismul nu se’mpiedică de-un ciot”.

Mai departe, au decis ei, se va continua interceptarea corespondenței și, ca o noutate, folosirea interceptării din mijloace…mobile, adică o inovație disperată, la acea vreme, pentru traseul unui student nervos.

Pentru stabilirea comentariilor ostile pe care le face la adresa politicii interne și externe a partidului și statului nostru, organele noastre vor lua măsura folosirii T.O.mobile – decid ei, oficial, la finalul NOTEI DE MĂSURI.

Rezoluția finală este însă esența gândirii și a modului de acțiune a securistului ceaușist: transformarea dușmanului de clasă în unealtă umilă și utilă, adică în turnător ordinar: ”Se va acționa pe linia determinării lui B.D să furnizeze informații”.

Interesant este că planul propus de Lt.col. Coliban Silvia (C.S.) a fost aplicat, punct cu punct, numai că n-a dat rezultatele dorite. Poate și pentru că autorul său a fost călcat în picioare, înainte de vreme, de niște ”huligani” care nu se știe cum au putut fi deranjați de blândețea afișată pe fața unei bătrânici sub coaja căreia, cum or fi aflat ”huliganii”?!, se afla o reptilă stalinistă, cu limba bifurcată...

La finalul Notei apare, scris de mână, ordinul/mențiunea de a se încerca recrutarea mea ca informator!

La finalul Notei apare, scris de mână, ordinul/mențiunea de a se încerca recrutarea mea ca informator!

(va urma)

Dan Badea

D.U.I ”MATEMATICIANUL” – dosarul meu de la Securitate (II): ”Cel în cauză instigă la răsturnarea regimului”

Conform documentelor existente în dosarul meu de urmărire informativă (D.U.I.) de la CNSAS, rezultă că ”am fost luat în lucru prin DUI pe data de 10 noiembrie 1987”, primul PLAN DE MĂSURI în cazul meu  fiind aprobat pe data în 7 noiembrie 1987, data în care, coincidență!, am avut cununia civilă.

 Două fotografii de-ale mele, din cele zece, alături de plicul cu care au fost trimise la Direcția a V-a (Pază și Protecție) pentru a fi recunoscut în cazul în care aș încerca să atentez la viața Dictatorului.

Două fotografii de-ale mele, din cele zece, alături de plicul cu care au fost trimise la Direcția a V-a (Pază și Protecție) pentru a fi recunoscut în cazul în care aș încerca să atentez la viața Dictatorului.

Eram deja un pericol pentru securitatea statului.

Portret în tuș realizat de Securitate: DAN BADEA - ”INSTIGATOR LA RĂSTURNAREA REGIMULUI” dictatorial, cu ”O URĂ PROFUNDĂ ÎMPOTRIVA CONDUCERII DE PARTID ȘI DE STAT”...
Portret în tuș realizat de Securitate: DAN BADEA – ”INSTIGATOR LA RĂSTURNAREA REGIMULUI”
NOTA... (pag 2)
NOTA… (pag 2)

Practic, documentul a fost realizat pe 2 noiembrie 1987, după discuția ofițerului anchetator cu un personaj extrem de interesant din Facultatea de Matematică a Universității București, un individ ”titrat” din punct de vedere științific, dar Persoană de Încredere pentru Securitate. Conform informațiilor de pe site-ului CNSAS, persoana de încredere este ”persoana care, fără a fi recrutată oficial, sprijinea Securitatea la solicitarea ofiţerilor, participând la realizarea anumitor sarcini operative (ca influenţarea pozitivă, dezinformarea, destrămarea anturajului etc.)”. Este vorba despre numitul George (Gheorghe) Dincă, prorectorul de atunci al Universității București, cel care a aprobat prima descindere în camera mea de cămin pentru a-mi fi verificat fiecare ungher în care aș fi putut ascunde arme sau muniție pe care urma să le folosesc, așa după cum raportase ”corista” din Reșița cu numele conspirativ ”POPOVICI AURORA”, pentru a-l asasina pe Dictator.

Până când aveam să confirm că sunt cu adevărat periculos pentru  securitatea regimului comunist, adică până la citirea la postul de radio Europa Liberă a scrisorii mele adresate în mod public matematicianului disident Mihai Botez, cu care mă solidarizam în lupta sa împotriva sistemului ceaușist, modelat de el ca un ”sistem înghețat”/închis din punct de vedere matematic, Securitatea Municipiului București mă considera un posibil suspect de atentat la viața ”conducerii superioare de partid și de stat” – numele de botez comunist al lui Nicolae Ceaușescu. După apariția scrisorii, securiștii și-au dat seama că au un caz deosebit, deoarece au acționat ca la carte alertând toate unitățile responsabile atât de paza președintelui cât și de acțiuni de prevenire și combatere a unui act terorist.

Înainte de a prezenta rezultatul discuției ofițerului anchetator, lt.col Crețu Silvia, cu unul dintre primii mei turnători, prorectorul Gheorghe Dincă și realizarea Planului de Măsuri, trebuie să fac

o precizare:

În primii ani de facultate, am colaborat la revistele studențești din capitală, de la Universitatea și Convingeri Comuniste, la Viața Studențească. Deși aveau nume spurcate, acestea erau revistele studențești de atunci. Numai că eu, venind de la țară, dintr-o zonă necooperativizată în care cei mai curajoși dintre locuitori au realizat ultima rezistență anticomunistă în munți (pe unde se strecura Râul  Doamnei, pe care a curs inclusiv sângele ultimiilor luptători din Nucșoara-Argeș), aveam altfel de convingeri.

Așa se face că în cadrul unei anchete studențești pe tema șpăgilor date de studenți pentru o cameră în căminele Universității București, din complexele studențești Grozăvești și 6 Martie, mergând pe vrej în sus ajungeam, indiferent de caz, la cel care răspundea de cămine din partea Univeristății, adică la preorectorul Gheorghe Dincă. El era șeful cel mare fără de care nu se mișca nimic în cămine. Fiind și fiu de miner, adică mereu cu capsa pusă în cazul în care mă întîlneam cu nedreptatea, minciuna sau necinstea, m-am dus direct la prorectorul Dincă să-l întreb de ce ia șpagă de la studenții amărâți pentru cazare în cămine.

Prorectorul m-a primit, la o zi sau două după ce m-am anunțat pentru audiență fiind anunțat că veneam ”de la ziar” și, conform cutumei, eram (sau trebuia să fiu) de-al lor, iar el – ca orice activist – avea nevoie de publicitate în Viața studențească. Numai că atunci când am intrat în luxosul lui birou și a vrut să-mi povestească despre eforturile depuse de Partid, prin Universitate, pentru a mări confortul studenților căminiști, mi-am cerut scuze și l-am pălit, scurt, cu o întrebare: ”Domnule prorector, se spune că luați șpagă pentru repartizare camerelor din căminele Grozăvești, inclusiv de la studenții străini. Cum comentați această acuzație care vi se aduce din mai multe surse studențești, dar și de la persoane din administrația căminelor?”.

Universitarul DINCĂ GEORGE- Persoană de Încredere pentru DSS
Universitarul DINCĂ GEORGE- Persoană de Încredere pentru DSS

Prorectorul, un  individ cu părul complet alb, încremenise. Era, parcă, o pastă albă transpirată cu formă umană din creștet până-n nodul cravatei. Deși avea părul complet alb, se albise și la față auzind o asemenea ”obrăznicie”. El, ditamai profesorul universitar, acuzat de șpagă chiar în biroul său dotat probabil cu microfoane, a amuțit preț de câteva secunde și apoi, după ce mi-a spus că unul ca mine (se interesase cine sunt și aflase că repetasem anul III din motive ”filosofice”) nu are dreptul să-i pună lui astfel de întrebări, m-a poftit nervos cu arătătorul afară, fără alte explicații. Aflat în sediul Facultății de drept, biroul prorectorului era de un lux care mă șocase, dar nu mă intimidase deloc, încă de la intrare, iar răspunsul activistului albinos m-a satisfăcut pe deplin. Habar n-aveam că tocmai îmi făcusem harakiri.  N-aveam să pot publica materialul în care să-l acuz că ia șpagă, pentru că Viața Studențească avea ”standardele” ei, iar cei care scriau acolo erau în mare parte informatori ai Securității. Prorectorul Dincă avea să prezinte ulterior, ofițerului anchetator, varianta sa albinoasă conform căreia mi-ar fi spus că un ”repetent” nu are dreptul să scrie articole în ziar! Sigur, prorectorului Dincă nici măcar nu-i trecuse prin capul lui de activist, transpirat ca un cal, faptul că, peste ani, unul dintre repetenții care, probabil, dăduse și el șpagă să obțină o cameră mai bună în căminul din Grozăvești, avea să devină președintele interimar al României.

dinca- fiul caracalului
Dincă – fiul Caracalului

revenind,

Pe 2 noiembrie 1987, lt.col Crețu Silvia, o securistă conștiincioasă de felul ei, dar complet lipsită de imaginație, l-a luat însă pe prorectorul Dincă drept o sursă credibilă pentru realizarea Planului de Măsuri îndreptat împotriva mea. Adevărul e că omul mă citise: unul care-l acuzase în față că ia șpagă era cu siguranță ”capabil de fapte antisociale”.

”Ștampila” pusă de prorector era însă apă d eploaie față de ceea ce spusese  sursa ”Popovici Aurora” din Reșița, despre mine, anume ca ”vorbea de calea comunismului cu un aer batjocoritor, vorbea de conducerea țării cu un aer de criminal, un fanatic, cum numai în filme am văzut” și că mă chinuiam să contruiesc ”o pușcă”.

Iată ce-a consemnat, olograf,  anchetatoarea creață (lt. col Crețu Silvia) din șueta la o cafea în biroul luxos al prorectorului Gheorghe (George) Dincă, despre ”obiectivul” Dan Badea:

”Din discuțiile purtate cu prorectorul DINCĂ GHEORGHE, profesor la Facultatea de Matematică, care se ocupă de problemele studenților, inclusiv de căminele Universității, în legătură cu studentul BADEA DAN din anul IV au rezultat următoarele:

are o slabă pregătire profesională, dezinteresat în procesul de învățământ, rămas repetent.

– are o comportare și o atitudine discordantă, în sensul că s-a prezentat la tov. Dincă informându-l că intenționează să redacteze niște articole cu un conținut critic și pe care să le publice în ”Viața Studențească”. Întrebat fiind ce anume vrea să critice, a dat explicații din care rezulta labilitatea psihică a acestuia, reaua intenție și idei străine de viața universitară. Profesorul Dincă Gheorghe l-a apostrofat că ”studenții repetenți nu au latyitudinea și dreptul de a publica articole” atâtat timp cât nu sunt exemple profesionale la locul lor de muncă.

-îl apreciază capabil de fapte antisociale.

Raportez că acest student a fost dat în grija prof Dincă care (sic!) se va ocupa de preocupările și activitatea acestuia și organele noastre vor coopera permanent cu org. ASC în vederea angrenării lui în viața organizației de tineret șia influențării sale pozitive”

Semnat lt.col Crețu S.

matematicianul-150 matematicianul-151

Pe baza acestei discuții Lt col Crețu Silvia și-a făcut planul și și-a stabilit pașii de urmat, inclusiv așezarea în dispozitiv a informatorilor BARBU, VIRGIL și VASILE, plasați pe urmele mele de repetent ordinar antisocial, cu ”deviații de comportament”, ”comentarii ostile la adresa politicii interne și externe a partidului și statului nostru” și ”suspect de a săvârși acțiuni de atentat împotriva unor personalități din conducerea superioară de partid și de stat” (e vorba, desigur, de personalitățile multiple ale lui Ceaușescu).

Prin urmare, a decis securista Crețu, ”pentru realizarea obiectivelor propuse, organele noastre vor întreprinde următoarele măsuri:

1. instruirea și dirijarea cu sarcini a sursei ”BARBU” și a informatorului ”VIRGIL” (student la Facultatea de matematică, căminist) în vederea cunoașterii comportării sale prezente, atât în facultate, cât și la cămin; preocupările sale prezente, persoanele cu care se află în relații și natura lor; comentariile politic epe care le face în rânsul colegilor și poziția sa fașă de orțnduirea noastră” (Termen: permanent. Răspunde: lt.col. Crețu Silvia)

2. Măsuri de infiltrare a informatoruluii ”VASILE” (student anul IV facultatea de istorie-filozofie, căminist, care îl cunoaște pe obiectiv din 1984 când colaborau la ”Convingeri comuniste”) și dirijarea cu sarcini în scopul stabilirii concepțiilor sale politice prezente, preocupărilor literare și dacă au un conșinut ostil; legăturile obiectivului în mediul universitar și în afara acestuia , ”preocupările de a-și procura armament sau alte mijloace pe care să le folosească în scop de atentat”. (Termen: permanent. Răspunde: lt.col. Crețu Silvia)”

Mai departe se propune contactarea fostului meu coleg de cameră, obținerea de date noi de la turnătoarea din Caraș Severin, ”corista” ”POPOVICI AURORA” care mi-a fost plasată în camera de cămin etc.

Mi-a atras atenția măsura nr.6:Întrucât obiectivul este semnalat cu preocupări literare, unele având conținut ostil, sub formă legendată, cu sprijinul (cenzurat – dar e vorba despre ”amicul” Gheorghe Dincă, prorectorul Universității București) se va efectua o pătrundere în camera de la cămin unde locuiește. (Termen 21.12.1987. Răspunde: lt.col. Crețu Silvia)”

(…)

8. Se vor întreprinde măsuri ”S” (interceptarea corespondenței scrise – nota mea) pe o perioadă de un an în scopul cunoașterii legăturilor pe care BADEA DAN le are în țară și străinătate, natura acestora.  ”Termen 03,11,1987. Răspunde: lt.col. Crețu Silvia)”

La fel, mai planifică lt.col. Crețu, se vor înainta serviciului ”S” din cadrul SMB, probe de scris aparținând obiectivului, și se vor lua ”Măsuri de identificare și verificare a numitului ”SORIN” absolvent al Facultății de istorie-filozofie care se află în relații apropiate cu Badea Dan, stabilindu-se natura acestora

Șeful colectivului de securiști era cpt. Munteanu Nicolae, anchetatorul Lt.col Crețu Silvia, iar șeful Serviciului Maior Florea Florica.

Primul Plan de Măsuri în DUI MATEMATICIANUL
Primul Plan de Măsuri în DUI MATEMATICIANUL
Primul PLAN DE MĂSURI în DUI MATEMATICIANUL
Primul PLAN DE MĂSURI în DUI MATEMATICIANUL
Primul PLAN DE MĂSURI în DUI MATEMATICIANUL
Primul PLAN DE MĂSURI în DUI MATEMATICIANUL

Pe 4 noiembrie 1987, este activată sursa ”BOBU”. Apare astfel prima Notă informativă olografă semnată de Bobu, care trebuie să fie ori un profesor sau asistent, ori cineva din conducerea ASC, ori de la Secretariatul facultății.

În cadrul facultății, susnumitul are o comportare bună, dar cu rezultatele la învățătură destul (de) slabe (bun, dar prost -nota mea). Absentează foarte mult pe motive medicale. Locuiește la căminul ”Grozăvești” împreună cu Ștefan Cristian care deasemenea este foarte slab.

În facultate este cunoscut ca un element cu o comportare ciudată, impulsiv, recalcitrant. În cadrul muncii generale ASC a făcut diverse reportaje cu referiri la activitatea studențească, lucru pentru care a beneficiat de atenția favorabilă a decanului. Până în prezent nu a fost semnalat cu comentarii ostile, dar în cercuri mai restrînse este capabil să aibă asemenea mannifestări. Provine dintr-o familie modestă, tatăl fiind miner. În facultate nu are prea mulți prieteni, dar se manifestă ca un cunoscător de foarte multe ”probleme”.

04.XI.1987/ SS Bobu.

Turnătorul BOBU
Turnătorul BOBU

Rezoluția pusă pe Nota lui Bobu, adresată securistei Facultății de matematică, SILVIA COLIBAN, este clară: încadrare informativă la cămin și T.O. (adică instalații de ascultare și interceptare audio-video): ”Tov Coliban, la cămin trebuie să-l încadrăm informativ și măsuri T.O. Studiați problema. SS indesc.

rezoluția prin care se cere instalarea tehnicii TO (microfoane etc) în camera de cămin
rezoluția prin care se cere instalarea tehnicii TO (microfoane etc) în camera de cămin

Nota este însoțită de comentariul securistei Crețu: ”Badea Dan urmează să fie lucrat prin DUI. Sursa a fost instruită să stabilească în continuare preocupările, activitatea și comportarea stud. B.D. și S.C, dacă fac comentarii ostile la adresa orînd noastre, față de cine (stud., cadre did.), relațiile lor în facultate. Nota va fi expl. în DUI. Semnat lt col Crețu S.

Pe 9 noiembrie vine și răspunsul de la postul de poliție din comuna unde m-am născut, Coșești-Argeș, răspuns cerut încă de pe 3 octombrie, acesta fiind ultimul document din dosar datat înaintea apariției scrisorii mele de protest anti-dictatorial la Europa Liberă.

Răspunsul este unul din care nu rezultă că aș fi un individ cu probleme.

”Numitul Badea Dan (…)neîncadrat politic, judecat sau condamnat nu a fost, în comună nu este cunoscut în evidențele noastre de miliție și securitate, nu este stăpânit de vicii, nu este văzut în anturajul elementelor dubioase, în perioada cât a locuit în comună, a a vut o comportare bună, nu este cunoscut cu manifestări dușmănoase, în familie are o comportare bună. (…) Investigatul cât și rudele apropiate în comună au o comportare bună, nu sunt cunoscuți în evidențele  noastre de miliție și securitate, nu fac parte din secte religioase, nu întrețin relații cu cetățeni străini, nu au intenții de evaziune.

Semnat Șeful Postului de miliție, Dobroiu Gh. SS indesc.”

page0291 cerere inf cosesti
Cerere de investigații la domiciliul stabil din Argeș al MATEMATICIANULUI
Consătenii mei au numai cuvinte de laudă. Asta înseamnă că-mi erau complici...
Consătenii mei au numai cuvinte de laudă. Asta înseamnă că-mi erau complici…

Nu știu cine e acest Dobroiu, sau dacă mai trăiește, dar i-aș strânge mâna cu plăcere, pentru că nu a mințit, așa cum avea s-o facă omologul lui agramat din comuna Dîrmănești (comună alăturată pe Valea Râului Doamnei), unde mă născusem (pentru că acolo era dispensarul cel mai apropiat) dar care nu mă cunoștea și care a scris, probabil, după dictare, ca dobitocul, pentru că iată ce adaugă acesta, ca un milițian de modă veche, în finalul așa-zisului ”Raport de investigație” trimis la SMB pe 29.12.1987.

Din verificări sa(sic!) stabilit că cel în cauză (BADEA DAN) are legături cu cetățeni străini, cu care corespondează în special din SUA precum și cu posturile de radio reacționare cu care corespondează pe diferite căi în special cu Europa Liberă. Alte date de interes operativ nu sau (sic!) mai putut stabili întrucât cel în cauză nu locuiește pe raza comunei Dîrmănești.

Semnat: Ajutor șef de post Miliție, Vișan Florică

Cum aflase Florică de la Dîrmănești, prin investigațiile lui de milițian, cu cine am eu relații în SUA nu e greu de intuit. El copiase din adresa pe care o primise de la București. Ca orice milițian imbecil dar cu sclipiri de hoț.

Raportul făcut după ureche de milițianul adjunct din Dîrmănești/Argeș
Raportul făcut după ureche de milițianul adjunct din Dîrmănești/Argeș

Pe 7 decembrie 1987, după ce Bucurescu Gianu, șeful Securității Municipiului București ia cunoștință oficial de conținutul scrisorii mele citite în seara precedentă, la emisiunea ”De vorbă cu ascultătorii”, intră în alertă de gradul I. La fel și profesorii din Facultatea de Matematică, mai ales activul de partid…

Era un eveniment deosebit nu numai prin atacul extrem de dur la adresa ”conducerii superioare de  partid și de stat” și a întregului regim dictatorial, dar și prin faptul că semnatarul scrisorii își dăduse numele real și adresa exactă, atât de domiciliu cât și pe cea de la căminul din Grozăvești.

Dacă acest Dan Badea, care semnează, nu e nebun, atunci aveau de a face cu o sfidare sinucigașă a sistemului dictatorial pe care puțini români și-au permis-o până atunci.

Trebuie să fii nebun sau să ai suficient sânge (de donat) în instalație ca să-i spui lui Ceaușescu, deschis, ceea ce i-am spus eu, să-l compari cu Hitler și Stalin, să-i demontezi cultul personalității și să instigi populația la răsturnarea regimului dictatorial!

Devenisem, astfel, ținta piept nr.1 a Securității care, spre marea mea surprindere, a acționat cu extrem de mare intârziere, ”săltându-mă” abia după trei zile de filaj și supraveghere totală. Generalul Gianu Bucurescu, la fel ca și colonelul Goran, erau convinși că fac parte dintr-o rețea care le-a întins o cursă pe care încercau s-o priceapă: generalii lui Ceaușescu refuzau să creadă că au de-a face cu un protest singular/singuratic, al unui tânăr care nu avea absolut pe nimeni lângă el și nici o rețea paramilitară care să reacționeze în caz de nevoie.

După ce în seara de 6 decembrie 1987, în timp ce mă aflam la locuința socrilor mei din Urziceni, iar la Europa Liberă s-a anunțat că se va da citire unei scrisori trimise de studentul la matematici Dan Badea, socrul meu a intrat brusc în camera mea și m-a întrebat daca eu sunt ”cel despre care se anunțase că a trimis o scrisoare….”. Surprins, pentru că nu mă mai așteptam să mai apară acea scrisoare, i-am spus că da, am trimis o scrisoare, dar în vară! Apoi am mers și am ascultat împreună ”rechizitoriul” unui sistem ”înghețat”, citit de vocile inconfundabile ale Ioanei Măgură Bernard, Vlad Georgescu și Horia Georgescu, textul citit ocupând 19 minute și 40 de secunde din spațiul emisiei…

Abia trecuse o lună de când mă căsătorisem, convins fiind că nu va mai apărea textul scrisorii mele la Europa Liberă, iar acum aveam de dat explicații unor oameni care habar n-aveau că își dăduseră singura fiică unui viitor pușcăriaș (politic sau nu, n-avea nicio importanță câtă vreme, după ceea ce ascultaseră ei la radio, ”pușcărie 100%” scria pe ginerele lor)… Sigur, le-am explicat ca sunt revoltat și de ce sunt așa, iar apoi am decis ca a doua zi dimineață să plec la București, împreună cu soția, cu primul tren care trece prin Urziceni, ”trenul de 4 ”, pe de o parte ca să distrug notițele pe care le mai aveam în camera de cămin, cu diverse nume și scheme, iar pe de altă parte ca să nu fiu arestat de acasă, socrul meu fiind un om foarte respectabil în orașul Urziceni.

Așa se face că pe 7 decembrie în jurul orelor 6, cînd am intrat în căminul D din Grozăvești, lângă ghereta portarului era un individ străin de cămin care aștepta pe cineva (sigur se anunțase că voi sosi), iar pe caloriferul de la etajul 3, stătea tolănit un altul care, când am trecut pe lângă el, citea ceva în tavan ca și când eu nici nu existam. Băieții erau la post și voiau să fie văzuți. Voiau să știu că ei știu ceea ce era de știut.

Primul contactat pentru detalii despre ”nebunul” care a scris la Europa Liberă a fost Răsvan Balint, un coleg de an, de la grupa de Informatică din care făcea parte soția mea. În declarația dată, verbal sau în scris, nu a spus ceva rău despre mine. Ba chiar m-a acoperit spunând că nu făceam afirmații dușmănoase la adresa regimului. Indiferent de relația lui cu cei care l-au chestionat, nu mi-a adus prejudicii de niciun fel. Da, îl citeam pe Noica și nu-l ascultam pe Iftimie, lectorul de la ”Ecuații diferențiale cu derivate parțiale”, pentru că nu aveam timp.

matematicianul-144 rasvan balint 7.12
Răsvan Balint, coleg de grupă cu soția mea, a fost primul întrebat despre noi…Nu mi-a spus niciodată că ar fi fost întrebat ceva…

Conform rezoluției puse pe acest raport, colegul Răsvan Balint era considerat SURSĂ pentru anchetatori.

Rezoluția pusă de superiorul ofițerului care se ocupa de caz atrăgea atenția securistului facultății, lt.col Silvia Coliban, să obțină date concrete dela SURSA RĂSVAN BALINT: ”cadrul de relații, cine îl vixzitează dintre colegi, ce preocupări are în afara studiului, date despre soție”
Rezoluția pusă de superiorul ofițerului care se ocupa de caz atrăgea atenția securistului facultății, lt.col Silvia Coliban, să obțină date concrete dela SURSA RĂSVAN BALINT: ”cadrul de relații, cine îl vizitează dintre colegi, ce preocupări are în afara studiului, date despre soție”

A urmat Sursa BOBU. Nu știu cine-a fost acest BOBU, dar tare mi-aș dori să aflu. Oricum turnătorul trebuie să fie o combinație între bou și oaie, dacă-i urmărești atent ”relatările”. Iată ce s-a consemnat din ceea ce raporta BOBU despre studentul DAN BADEA, adică despre mine:

”În ziua de 04.12.1987, orele 16, Sursa ne-a sesizat la plecarea de la program că: studentul Badea Dan din anul IV matematică se afla în fața intrării la Facultatea de matematică; se pare că aștepta pe cineva sau se ferea de cineva, se uita în sus, spre clădire, părea agitat și iscoditor (ce adjectiv insinuant plasează turnătorul Bobu!) cu privirea. Astăzi 07.12.87. lectorul Chițescu Ion a întrebat sursa dacă avem un student Badea Dan în anul III deoarece cineva i-a spus că s-ar fi vorbit la radio despre o scrisoare a studentului. (Rezoluție pe margine: Tov Coliban, măsuri de punere în filaj. SS indesc.) Badea Dan student repetent a fost susținut pentru repetare în mod excepțional a anului III de către decanul facultății.

Sursa a stabilit că nu are relații în rândul colegilor, rămânând în urmă de ei. Foarte recent s-a căsătorit cu colega Stan Georgeta Camelia, serioasă, corectă, necunoscută cu manifestări ostile. În urma căsătoriei au solicitat o cameră la căminul Grozăvești în care să locuiască. În facultate este apreciat ca un element cu deviații de comportament, recalcitrant, uneori violent, indisciplinat la învățătură, sancționat d emai multe ori, cu MS, MSA pentru absențe nemotivate”

07.12.87.

SS indesc. Bobu.

(rezoluție  pe margine: Să aranjăm ca factorii de …să-i repartizeze camera după vacanța de iarnă, timp în care noi să luăm măs. T.O)

matematicianul-145 Nota Bobu 7 12

matematicianul-146 nota bobu 2 7.12 2
Nota lui BOBU, ”boul-oaie” de la Facultatea de Matematică, însoțită de note și completări din partea ofițerilor anchetatori

În aceeași zi s-a elaborat și o scurtă NOTĂ,  de către ofițerul anchetator lt.col Crețu Silvia, un document sec, de serviciu, fără noutăți semnificative.

NOTA RA[PORT PAG 147

  matematicianul-148 NOTA RAPORT

Pe 8 decembrie 1987, apare un nou turnător cu nume rezonant: MILORD. Asta înseamnă că avem de-a face cu un turnător finuț, din lumea bună, pentru că altfel ofițerul îl conspira ca ”Gheorghe” sau ”Vasile”, sau ”Felix” de nu se vedea.

”Milord” e altceva, e ”parfum” pentru un nume conspirativ de turnător ordinar. În realitate însă, din ceea ce toarnă pare a fi un cretin invidios infiltrat la Viața Studențească.

”Badea Dan a colaborat la revista ”Viața Studențească” în urmă cu circa 1 an și jumătate, fiind ”adus” (n-a spus „dus acolo”, ci „adus”), de către Roșca Stănescu de la Informația Bucureștiului. Era un tip ciudat și cu răutăți. A fost îndepărtat de la revistă deoarece fiind pus să facă două reportaje despre studenți (un reportaj despre studenții de la Fac de Ttransporturi) a dezinformat scriind și tendențiios, cu privire la anumite aspecte din facultate.

Se pare că este în relații apropiate cu Roșca Stănescu de la Informația Bucureștiului care și acesta are niște ”bube” fiind un tip care ar trebui supravegheat” – scrie și semnează turnătorul MILORD, căruia cred că și astăzi i-aș administra două sau chiar trei perechi de palme de l-as identifica.

Am fost îndepărtat de la Viața Studențească pentru că am scris o anchetă extrem de critică la adresa activistului George Copos, unul dintre cenzorii comuniști ai revistei, iar tendențiozitatea invocată de Milord era, de fapt, critică pură a abuzurilor, reclamate de studenții de la Facultatea de Transporturi.

Pe de altă parte, referitor la ”bubele” lui Roșca Stănescu, sunt de acord, avea destule, dar să spui despre el că ”ar trebui supravegheat” – este o atitudine ”civică” a lui MILORD specifică jegurilor umane autohtone, care s-au manifestat plenar îndeosebi în anii glorioși ai stalinismului.

Tovarășul turnător ordinar MILORD are aere de scenarist...Cin' să fie, cin' să fie?!...
Tovarășul turnător stalinist MILORD minte cu nerușinare și spune că Roșca Stănescu, care are niște ”bube”, ”ar trebui supravegheat”. Curat-murdar, coane MILORD!

Cu toate acestea, nu m-a deranjat nimeni vreme de trei zile. Atât le-a trebuit anchetatorilor pentru a se asigura că indiferent cine mă susține, își pot permite să mă invite, prin intermediul securistei facultății de matematică, lt.col. COLIBAN SILVIA, în biroul colonelului GHEORGHE GORAN, ȘEFUL SMB. Invitația a fost extrem de politicoasă, fiind scos de la ore împreună cu soția mea, de către secretara Facultății, invitați la Secretariat unde ni s-a spus, de față cu profesorii Radu Ion  că o doamnă ne invită la …sediul poliției pentru ”clarificarea unei probleme”, fiind rugați să mergem cu dânsa, pe jos, pînă pe strada Eforie, la câteva minute distanță de Universitate. Am însoțit-o pe Coliban spre sediul miliției.

Pe drum am scos discret, din portmoneu, o hârtiuță pe care era scris numărul de telefon al fostei soții a lui Mihai Botez, Mariana Celac, număr pe care trebuia să-l apeleaz doar dacă am mari probleme și am băgat hîrtiuța în gură mestecând-o ca pe guma de mestecat și înghițind-o apoi, când am ajuns în fața sediului SMB, de pe strada Beldiman colț cu Eforie (nr.2-4), fiind invitați să intrăm acolo pe motiv că trebuie să îndeplinim o formalitate. Habar n-aveam că acolo era sediul Securității. Intuiam însă ce avea să urmeze dar nu înțelegeam de ce le-a trebuit atâta timp să-mi ceară socoteală…

Era 10 decembrie 1987

Dan Badea”MATEMATICIANUL

(va urma)

D.U.I ”MATEMATICIANUL” – dosarul meu de la Securitate (I): Urmărit pentru intenția de a-l împușca pe Ceaușescu și pentru instigarea la schimbarea prin forță a regimului ceaușist

Am intrat recent în posesia dosarului meu întocmit de fosta Securitate și am decis să-l fac public, pentru că m-am săturat de ștampilele care mi s-au tot pus de-a lungul vremii de către indivizi care n-au avut, nu au și nu vor avea vreodată curajul pe care l-am avut eu, în 1987, la doar 24 de ani, înfruntând cu brațele goale, dar cu forța cuvântului, cea mai dură mașinărie dictatorială din Estul Europei, regimul Ceaușescu.

1987: Dan Badea- MATEMATICIANUL (foto transmisă la USLA, Direcția a V-a și la alte unități din Capitală, fiind suspectat de atentat la ”Conducerea superioara de partid si de stat”- adică Nicolae Ceaușescu)
1987: Dan Badea- MATEMATICIANUL (foto transmisă la USLA, Direcția a V-a și la alte unități din Capitală, fiind suspectat de atentat la ”Conducerea superioara de partid si de stat”- adică Nicolae Ceaușescu)
Coperta dosarului meu: DUI 889 - MATEMATICIANUL
Coperta dosarului meu: DUI 889 – „MATEMATICIANUL”
matematicianul-170
12.12.1987: Adresa șefului Securității Municipiului București către Securitatea Județului Argeș prin care se solicită date de interes operativ despre mine. Cu două nopți înainte începuse anchetarea mea, la sediul SMB din strada Eforie (vis a vis de Poliția Capitalei) de către colonelul Nicolae Urucu (alias Mircea Ionescu)

Cei care mi-au pus, de-a lungul timpului, diverse ștampile (securist, agent de influență al CIA, trădător etc etc), propagate în anumite medii dar niciodată verificate, pușlamale din breaslă sau din afaceri și politică, vor avea surpriza să constate că Dan Badea, adică eu, a încercat să facă singur, cu doi ani mai devreme de soroc, ceea ce o întreagă turmă de bizoni a reușit în decembrie 1989, e drept, dar asta exclusiv datorită efectului de turmă, efect care, se știe, îl transformă pe laș în viteaz câtă vreme se află însoțit de mii de alți lași ca și el.

Coperta DUI Matematicianul - detaliu
Coperta D.U.I. „MATEMATICIANUL” – detaliu

Dosarul pe care l-am obținut de la CNSAS și despre care fusesem informat că nu există, este un Dosar de Urmărire Informativă (D.U.I.) din care lipsesc enorm de multe file, pentru că au fost depuse în dosarul profesorului Mihai Botez, disident cu care m-am asociat și care s-a dovedit a fi laș, părăsind țara (după ce-mi promisese personal  că n-o va face) asemenea oricăruia dintre românii care se satură să lupte pentru o turmă greu, sau imposibil de urnit.

Dosarul lui Mihai Botez, aflat în lucru în Decembrie 1989, a fost ars, din câte am înțeles, dar al meu, aflat în fișetele securiștilor din Urziceni-Ialomița, care au preluat urmărirea informativă a ”obiectivului”, cum eram denumit, a fost salvat și închis abia în…septembrie 1990.

Din vechiul dosar au fost salvate peste 100 de file care aveau să se adauge unui alt dosar de urmărire informativă care mi s-a deschis în septembrie 1988 și în care s-au continuat măsurile de urmărire declanșate împotriva mea după ce avem să termin Facultatea de matematică și aveam să-mi continui activitatea ca profesor într-un loc uitat de lume, dar nu și de Securitate.

Am fost urmărit de Securitate vreme de peste doi ani, pas cu pas, pentru că mi-am exprimat public intenția de a atenta la viața ”conducerii superioare de partid și de stat” – cum se numea oficial Nicolae Ceaușescu -, am îndemnat populația să se solidarizeze, printr-o scrisoare trimisă la Europa Liberă și citită pe 6 decembrie 1987, și i-am instigat pe români la revoltă și luptă pentru răsturnarea regimului dictatorial ceaușist, insistând că e timpul să facem ceva până nu va fi prea târziu.

Așa s-a ajuns ca fotografia mea mea să fie pusă rapid la ”gazeta de perete” a USLA și Direcția a V-a, pentru a fi recunoscut și reținut în cazul în care aș încerca să pătrund în vreunul dintre obiectivele apărate și să-l împușc pe Ceaușescu, ca și când eram vreun ”Rambo” autohton și nu un amărât de student revoltat dar, e drept, posesor al unui glonț de calibrul 7,62, sustras discret din unitatea în care mi-am făcut stagiul militar.

Din documentele primite în mod oficial de la CNSAS rezultă că eram numit, conspirativ, ”MATEMATICIANUL”, deși nu prea treceam pe la cursuri, având cu totul alte procupări, iar examenele mi le luam învățând în cele câteva zile din sesiune, obicei care n-a fost acceptat de titularul cursului de Ecuații cu derivate parțiale (anul III), lector Viorel Iftimie (a rămas  lector vreme de 24 de ani, în perioada 1967-1991!), care m-a ”ajutat” să termin facultatea odată cu soția (pe vremea aceea, dacă terminai facultatea împreună cu soția aveai avantajul de a primi repartiție împreună cu ea), deci după doi ani de așteptare (unii îi spun repetenție) și de inițiere într-ale jurnalisticii, filozofiei și literaturii, iar apoi, odată trezit la realitate, disidenței anti-ceaușiste. Sigur, când m-am decis să termin facultatea am învățat și am reușit să obțin 10 la Diploma de stat, pentru că nu mai era de joacă.

 Mi-am luat licența în Matematică cu 10, după ce, între două anchete, am înțeles că la cea mai mică abatere voi fi exmatriculat, prin urmare am fost nevoit să învăț și să nu le dau prilejul securiștilor să mă pedepsească prin excludere din Universitate. Asta nu i-a împiedicat însă, să facă presiuni asupra profesorului meu de istorie care mi-a dat nota 4 la un examen, pentru că n-am răspuns la întrebarea ce inseamnă ”C” din expresia ”C. Sănătescu” (generalul desemnat să facă primul guvern după lovitura de stat bolșevică din 23 august 1944)? Sigur, mă uitam ca boul, la profesor, fără să înțeleg ce vrea de la mine (trebui să răspund ”Constantin” - dar eu nu înțelesesem combinația verbală, formulată de profesor, CE INSEAMNĂ C?” - aveam senzația că sunt în plin univers kafkian) și astfel mi-a spus, satisfăcut, că ne întâlnim în toamnă. În ”toamnă” eram studentul din anul IV care știa cel mai bine istoria României, după ce anchetatorul meu mi-a reproșat, ulterior pierderii acelui examen din primul semestru, că ”un om care nu cunoaște istoria țării lui, nu poate să înțeleagă rațiunile unui geniu precum Ceaușescu și rolul său în modernizarea României”...

Mi-am luat licența în Matematică cu 10, după ce, între două anchete, am înțeles că la cea mai mică abatere voi fi exmatriculat, prin urmare am fost nevoit să învăț și să nu le dau prilejul securiștilor să mă pedepsească prin excludere din Universitate. Asta nu i-a împiedicat însă, să facă presiuni asupra profesorului meu de istorie care mi-a dat nota 4 la un examen, pentru că n-am răspuns la întrebarea ce inseamnă ”C” din expresia ”C. Sănătescu” (generalul desemnat să facă primul guvern după lovitura de stat bolșevică din 23 august 1944)? Sigur, mă uitam ca boul, la profesor, fără să înțeleg ce vrea de la mine (trebui să răspund ”Constantin” – dar eu nu înțelesesem combinația verbală, formulată de profesor, CE INSEAMNĂ C?” – aveam senzația că sunt în plin univers kafkian) și astfel mi-a spus, satisfăcut, că ne întâlnim în toamnă. În ”toamnă” eram studentul din anul IV care știa cel mai bine istoria României, după ce anchetatorul meu mi-a reproșat, ulterior pierderii acelui examen din primul semestru, că ”un om care nu cunoaște istoria țării lui, nu poate să înțeleagă rațiunile unui geniu precum Ceaușescu și rolul său în modernizarea României”…

Deși tot timpul am crezut că urmărirea informativă în cazul meu s-a declanșat după citirea scrisorii mele de protest la Europa Liberă, în seara de 6 decembrie 1987, aflu acum, cu o întârziere de 26 de ani că altul a fost motivul invocat de securitate pentru deschiderea D.U.I. ”MATEMATICIANUL”: INTENȚIA DE ATENTAT LA VIAȚA LUI NICOLAE CEAUȘESCU.

Cum s-a ajuns aici am aflat și eu, cu stupoare, luna trecută, citind filele dosarului meu.

Am fost ”turnat” de o fătucă pe care Securitatea mi-a plasat-o cu cinism în camera de cămin din Grozăvești, pe perioada vacanței de vară, cămin în care rămăsesem așteptînd să fie difuzată scrisoarea trimisă la Europa Liberă și să nu mă aresteze Securitatea de acasă.

Turnătoarea, cu numele conspirativ ”Popovici Aurora”, era o ”coristă” din Reșița – Caraș Severin, venită să filmeze pentru spectacolul din 23 August,  care m-a tras de limbă (la figurat, desigur) și a obținut informații suficente pentru deschiderea în regim de urgență a unei supravegheri informativ-operative pe 02.11.1987, cu cinci zile înainte de a mă căsători.

Iată ce raporta ”corista” trimisă de Securitate în camera mea de cămin din complexul studențesc Grozăvești.

”(…)În perioada 8-10 august, am cunoscut un student pe nume BADEA DAN, ce avea o restanță la matematică și locuia în același bloc cu noi.

Din cele discutate cu acest student, am observat că vorbea tot timpul de schimbarea regimului, de un atac împotriva forurilor și a conducerii țării și de o grevă a studenților ce a avut loc în iarnă, de unde s-a ales cu lovituri, iar un bun prieten al său a fost arestat. Am dedus că ar avea din nou aceleași intenții și mai ales procurarea unui instrument sau chiar pușcă îl tentează și nu știe cum ar face să-l construiască el, asemenea instrument. De asemenea îmi vorbea că ar avea legături foarte strânse cu anumite grupuri de studenți din Iași și Timișoara cu care corespondează direct sau prin poștă, urmând din nou a avea loc o ședință a lor după care va urma poate o lovitură.

Vorbea de regimul nostru, vorbea de regimul de la București, de condițiile inumane (cuvântul, ca și altele îi aparține) în care pot trăi acești oameni și de altfel vorbea că noi, românii, suntem niște lași pentru că nimeni nu încearcă nimic și nimeni nui vrea să se unească pentru a distruge acest regim. Vorbea de calea comunismului cu un aer batjocoritor, vorbea de conducerea țării cu un aer de criminal, un fanatic, cum numai în filme am văzut. Tot timpul folosea termenul ”noi” vom întreprinde orice acțiune pentru a realiza această schimbare.

Toate discuțiile s-au purtat în prezența fratelui meu de 17 ani, în camera lui BADEA DAN, cămin Grozăvești, bloc D, et.3, camera 302, Splaiul Independenței 204, sector 6.

Pe studentul BADEA DAN îl mai cunoaște din aceeași perioadă (cenzurat), care lociuiește în căminele din Calea Caransebeșului, care s-a îndrăgostit de BADEA DAN, dar acesta a respins-o, preferând relațiile cu mine. În acest sens am făcut schimb de adrese și urmează să corespondăm.

(…)L-am testat dacă vrea să treacă frontiera de stat fraudulos și nu este preocupat de acest lucru, ci numai de schimbarea regimului de la noi din țară

(…)Citește foarte mult, din diverse domenii,, și are preocupări literare, afirmând că i s-au publicat câteva poezii. Am văzut în camera lui mai multe înscrisuri care exprimă concepțiile sale negative despre societatea socialistă și un fel de articol la adresa lui ADRIAN PĂUNESCU pe care îl detestă ca om.

Este pasionat de filozofie și psihologie, iar înscrisurile pe care le avea în cameră erau dactilografiate la mașina de scris. (…)

Reșița, 9 sept.1987

ss/”Popovici Aurora”

Observații:

”Nota este de primă sesizare, furnizată în urma pregătirii ce i s-a făcut anterior” – scrie cpt. Vasiluță Profir, Șeful Serviciului I – corespondentul Direcției I Informații interne la nivel de județ.

09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)

De aici a pornit, oficial, totul.

17 sept. 1987: Adresa oficială prin care Nota sursei ”Popovici Aurora” a fost trimisă, de la Direcția I, la Securitatea Municipiului București. Prenumele meu apare ION în loc de DAN - semn că și securiștii mai greșesc uneori.
17 sept. 1987: Adresa oficială prin care Nota sursei ”Popovici Aurora” a fost trimisă, de la Direcția I, la Securitatea Municipiului București. Prenumele meu apare ION în loc de DAN – semn că și securiștii mai greșesc uneori.

În realitate însă, cred că deschiderea DUI a fost un pretext, pentru că Securitatea aflase că trimisesem încă din vară o scrisoare la Europa Liberă, dar trecuseră deja câteva luni și aceasta nu fusese difuzată. Prin urmare, cred eu, au trecut la acțiune, crezând și ei, ca și mine, că Scrisoarea nu va mai fi difuzată. Au avut însă și ei o mare surpriză! Protestul meu a fost radiodifuzat abia după cinci luni! Culmea, chiar de ziua ”conducerii superioare de partid și de stat” (dar și a socrului meu!), adică de Sf. Nicolae.

Am explicat, cu câțiva ani în urmă cum am ajuns să mă revolt împotriva regimului ceaușist deși, la acea vreme, credeam că socialismul reformat este o alternativă la dictatura ceaușistă, lipsa de informație făcându-mă să nu iau în calcul faptul că socialismul în varianta Ceaușescu era deja un experiment ratat.

Am explicat și faptul că nu am profitat de gestul meu de revoltă, că n-am urlat ca Dinescu, pe sticlă, pentru curajul de a-l înfrunta pe Dictator, că n-am cerut funcții sau aplauze pentru un gest care mi s-a părut a fi normal în vreme ce tuturor celorlalți li s-a părut a fi o nebunie, și li s-a părut a fi așa din lașitatea și comoditatea specifice neamului astuia de bizoni imbecilizați, un neam altoit cu hoți, curve, ciutaci, chirieaci, ronci, adică derbedei și pușlamale care care nu au nimic în comun cu demnitatea de a fi om și a-ți respecta neamul, steagul și pământul în care te așteaptă strămoșii tăi. Un neam care a dat și genii, dar și idioți și hoți care s-au înmulțit astăzi parcă mai mult decât în orice altă perioadă din istoria României.

Deși atunci mă gândeam că gestul meu va face ca, peste ani, fiul meu să ducă o viață mai bună, în libertate, îmi dau seama acum, după atâția ani, că poporul ăsta n-a meritat un astfel de gest, de vreme ce fiul meu a trebuit să părăsească România ca să fie liber și să poată studia la o facultate de prestigiu și într-o țară în care valorile sunt respectate.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…” – spunea Țuțea, argeșean de-al meu, după alegerile din 20 mai 1990.

Eu n-am făcut temniță, pentru că mi s-a aplicat metoda ”influențării pozitive” – anchetatorii mei fiind siguri că beneficiez de protecție din exterior, deși eram singur cuc.

Eram, cum spuneam, un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac. Am prezentat, într-o postare mai veche, gestul meu din 1987 și urmările lui.

Nu știam atunci cum vedeau anchetatorii mei cazul, ce eforturi făceau pentru a mă supraveghea și a pricepe cine sunt, ce vreau și cum de am avut curajul să-mi dau numele și adresa, ambele reale, spre a fi difuzate la Europa Liberă.

Era o sfidare pe care mintea de securist n-o putea pricepe deoarece frica părea atunci suverană iar  cei care protestau erau imediat săltați și duși. În cazul meu au procedat cu extrem de multă atenție, încercând să descopere rețeaua din care fac parte. Rețea care n-a existat. Eram doar eu și revolta mea.

Pentru cei care nu știu ce-a însemnat libertatea de exprimare înainte de 1989, este un exercițiu util parcurgerea dosarului meu, iar pentru cei care știu este bine să afle că au existat și oameni altfel decât au fost ei. Români care au riscat totul pentru viitorul lor. Unul dintre ei am fost eu. Un anonim care s-a săturat să fie înjurat și privit cu suspiciune de alogeni, mercenari sau de șmecheri din lumea presei, pentru că are curaj, demnitate și onoare pe stil vechi.

Întîmplarea face că acum, ca și atunci când am amintit pentru prima oară despre trecutul meu, după ce numele mi-a apărut pe o listă a celor care, în accepțiunea Europei Libere, erau considerați disidenți, sunt șomer. Mai mult decât atât, blogul pe care mi-am prezentat și exprimat opiniile în mod liber, badeadan.blogspot.com (Adevăruri necesare, prin Investigații la Cheie) a fost eliminat de niște birocrați de la Google, care au luat de bune minciunile spuse de niște escroci pentru care am fot nevoit să lucrez pe post de sclav, ca fiul meu să-și poată face studiile în libertate.

Să ai un trecut ca al meu și să ajungi să slujești tot ce-ai urât în viață, iar apoi să devii șomer pentru că n-ai mai putut suporta umilința cu care ai fost tratat zi de zi, vreme de doi ani, este o palmă pe care am resimțit-o mai dureros decât pumnul greu primit în cap, pe la spate, de la un sergent major care s-a simțit jignit când i-am spus colonelului îmbrăcat în civil care mă interoga, în prima noapte de anchetă din subsolul sediului Securității Municipiului București de pe strada Eforie, că eu ”nu discut cu sergenții majori”. Nu știam că în față aveam un colonel și în spate, păzind ușa pe interior, un sergent major care avea să mă trăznească din senin, de mi-au pocnit oasele gâtului, izbindu-mă cu capul de masă.

Și pentru că, după modul în care a decurs anchetarea mea, sunt convins că motivul real al declanșării urmăririi împotriva mea și a familiei mele (soție, parinți, socri, frați, cumnați) a fost scrisoarea trimisă la Europa Liberă și difuzată în seara de 6 decembrie 1987, iar în materialul anterior am reprodus-o în forma în care a ajuns la Europa Liberă (eu primind o copie a ei în 1991, de la un angajat al acelui post de radio, Liviu Tofan), reproduc mai jos modul în care transcrierea acelei scrisori a ajuns pe masa generalului maior Bucurescu Gianu, șeful Securității Municipiului București.

 

Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag1)
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag1)
pag 2
pag 2
pag3
pag3
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag 4)
Scrisoarea semantă de mine si difuzată la Europa Liberă pe 6 decembrie 1987, fiind citită de Ioana Măgură Bernard și Vlad Georgescu (pag 4)
Plicul ce conținea scrisoarea mea transcrisă de pe bandă pe care fusese înregistrată de la Europa Liberă de către mr. Lopătitza Tiberiu, transmis secretarului de stat din DSS, Bucurescu Gianu, adjunctul generalului Vlad Iiulian
Plicul ce conținea scrisoarea mea transcrisă de pe bandă pe care fusese înregistrată de la Europa Liberă de către mr. Lopătitza Tiberiu, transmis secretarului de stat din DSS, Bucurescu Gianu, adjunctul generalului Vlad Iulian

Iată și conținutul scrisorii așa cum a fost trimis la postul de radio Europa Liberă:

DOMNULE BOTEZ

Starea de fapt existentă în ţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor, au încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fiii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi, aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea; populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându-se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poate fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo de limitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a forţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a avut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Revoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al dreptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide. Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti”

Dan BADEA – ”MATEMATICIANUL

(va urma)