Odiseea Crescent: Instrucţiuni minime de utilizare a Arhivei Operative A ICE DUNAREA

ANUNŢ pentru TOŢI cei care s-au aruncat precum orbeţii pe „Arhiva OPERATIVĂ a ICE DUNĂREA”, sperând că vor da, acolo, de urmele salivei otrăvite a VARANULUI.

FELIX, în "general" NABABUL EPOCII DE AUR si al celei CONTEMPORANE, doarme linistit pe moale. Încă...pe moale. Pentru că nu i-a ieşit LOVITURA DE STAT, îl asteaptă însă ani grei de puşcărie, ca pe orice KULMOGUL care ratează, la mustaţă, gâtul victimei!
FELIX, în „general” NABABUL EPOCII DE AUR si al celei CONTEMPORANE, doarme linistit pe moale. Încă…pe moale. Pentru că nu i-a ieşit LOVITURA DE STAT, îl asteaptă însă ani grei de puşcărie, ca pe orice KULMOGUL care ratează, la mustaţă, gâtul victimei!

Tot ce trebuie să ştie salariaţii diverselor trusturi de presă, trimişi de şefii lor să scoată „urme”, „dovezi” etc. ale relaţiei speciale cu Dan Voiculescu, O RELAŢIE DEMONSTRATĂ DEJA DE MINE, este că, înainte ca SIE să predea arhiva la CNSAS, unul dintre generalii lui Dan Voiculescu (voi chiar credeţi că FELIX a fost un doar un turnător ordinar al Securităţii, el care dicuta de pe poziţii de şef cu şefii ICE DUNĂREA?!), anume CONSTANTIN ROTARU a devenit prim-adjunct al directorului SIE, deci cu acces la ARHIVA OPERATIVĂ aflată acum într-o formă care, sunt convins, este curăţată de orice urmă care ar duce la şeful şefului operativ al SIE (adică la Dan Voiculescu). Eu cred că acest personaj împreună – probabil – cu şeful său direct, ex-Directorul SIE de atunci, Constantin Harnagea (un alt invitat permanent al Antenelor lui Dan Voiculescu), a îndepărtat, din motive pe care doar le bănuiesc ŞI CARE POT FI CHIAR LEGALE, toate documentele cere ar fi dus la GRADUL de implicare directă a lui Dan Voiculescu în organigrama ICE DUNĂREA.

Constantin ROTARU, fost director adjunct al ICE Dunărea pînă în 1990, transferat ulterior în SIE unde a activat la vedere până în 1993, iar apoi, în perioada 1994-1998, a făcut, CHIPURILE!!!, o pauză în activitatea de ofiţer ACTIV pentru a pune pe roate, în calitatea de DIRECTOR GENERAL, TRUSTUL media INTACT al securistului DAN VOICULESCU (trust care avea să devină cea mai mare nenorocire pentru mass-media româneşti, atentând, prin angajaţii Antena3, la securitatea naţională a României şi la instituţiile fundamentale ale statului român, în mod deosebit la instituţia Preşedintelui), urmând ca în 1998 SĂ REVINĂ ÎN SIE şi, la scurtă vreme, SĂ FIE AVANSAT LA GRADUL DE GENERAL şi să fie numit PRIM-ADJUNCT AL DIRECTORULUI SIE, Cătălin HARNAGEA (fost plasator de bilete la Teatrul Naţional), unul dintre cele mai sinistre personaje care au condus SIE în ultima sută de ani, la fel cum, la SRI, avea să funcţioneze ca DIRECTOR, inginerul constructor Costin GEORGESCU.

rotaru1-e1392065452296
Prin urmare, cel care a pus pe roate TRUSTUL mass media al lui DAN VOICULESCU, ce avea să fie folosit pentru şantaj, trafic de influenţă, preluări de active de la stat, lovituri de stat etc. etc. lucrase ca adjunct la ICE DUNĂREA (UNITATEA MILITARĂ cu indicativ UM 0107, încadrată cu ofiţeri şi subofiţeri activi de Securitate, acoperită ca o firmă românească de comerţ exterior) a avut acces la ARHIVA OPERATIVĂ A ICE DUNĂREA, înainte ca ea să ajungă la CNSAS.
De asemenea, fostii parteneri de afaceri ai lui Voiculescu, din cadrul ICE Dunărea (de genul unui Dumitru Theodoru etc) au trecut ÎN IMPERIUL GRIVCO.Eu însumi, ca ZIARIST, am primit de la Cătălin HARNAGEA (în anul 2000, pe când lucram la Evenimentul ZILEI), via CORNEL NISTORESCU, un document secret din ARHIVA OPERATIVĂ A ICE DUNĂREA – s-a făcut un troc, eu fiind obligat să renunţ la publicarea unui text compromiţător despre generalul Constantin ROTARU, EI oferindu-mi la schimb UN DOCUMENT SUSTRAS cu aprobarea DIRECTORULUI Harnagea, desigur, DIN ACEA ARHIVĂ – ceea ce înseamnă că ARHIVA ajunsă astăzi la CNSAS nu mai este VIRGINĂ.
documentul primit de la HARNAGEA, ca să stopez, la schimb, o dezvaluire despre Constantin Rotaru. Deciyia a fost a mr. Cornel Nistorescu
Documentul primit de la HARNAGEA, ca să stopez, la schimb, o dezvaluire despre Constantin Rotaru. Decizia a fost a mr. Cornel Nistorescu.

În aceste condiţii, cine ÎŞI IMAGINEAZĂ că poate da, ACOLO, IN ARHIVA AJUNSĂ LA CNSAS, peste un oarecare GENERAL DE SECURITATE numit DAN VOICULESCU, cadru activ al CIE, comandantul acoperit al CRESCENT – firma favorizată în toate contractele externe de către SECURITATE şi înfiinţată, ATENŢIE!, în acelaşi an cu ICE DUNĂREA, SE ÎNŞEALĂ.

FRAIERILOR de ziarişti, care suntem noi FRAIERI – vorba ciobanului garat la stâna cu gratii,

CONFORM DOCUMENTELOR la care avem acces, multi-miliardarul de azi, DAN VOICULESCU (zis FELIX, zis VARANUL, zis PUŞCĂRIABILUL, zis INFRACTORUL CONDAMNAt DEJA DE O INSTANŢĂ LA CINCI ANI DE PUŞCĂRIE CU EXECUTARE – DĂ DOAMNE SĂ-L VĂD LEGAT PE CEL CARE A DISTRUS PRESA ROMÂNĂ POST-DECEMBRISTĂ) n-a fost decât un amărât de turnător ordinar al Securităţii (cred că până şi lui, săracul!, i-e ruşine să accepte acest statut înjositor!!!, dar n-are ce face, altfel dă de DRACU!) chiar dacă era tratat de Ceausescu însuşi, de Aristotel Stamatoiu – şeful CIE, sau de şefii ICE DUNĂREA (ultimul fiind col C. Gavril), inclusiv de şefii UM 0107/AVS (unitatea CIE care răspundea direct în faţa lui POSTELNICU de operaţiunile AVS făcute prin ICE Dunărea, unitate condusă de Stelian Octavian Andronic, iar apoi de Constantin Anghelache – UN COLONEL acoperit pe la RAPID) ca un partener de bază în relaţia import ALUMINĂ sau NESS şi export CIMENT, UREE, FIER BETON, OŢEL DE DIFERITE phi-CALIBRE etc etc.

Problema ARHIVEI OPERATIVE A ICE DUNĂREA, e o problemă mult mai delicată decât cea a ARHIVEI COMERCIALE, IAR EA NU POATE FI CONSULTATĂ DE ZIARIŞTI CARE LUCREAZĂ AZI ÎNTR-O PRESĂ CONTROLATĂ EXCLUSIV DE MAFIA ROMÂNEASCĂ (poate cu excepţia jurnalistilor lui Bobby Paunescu de a B1TV, deşi deţin un document din care rezultă că Dan Voiculescu – CRESCENT A FOST SPRIJINIT SĂ FACĂ BANI INCLUSIV DE TATĂL LUI Bobby, George Constantin Păunescu, fost director în MECECEI, iar asta nu l-a impiedicat pe FELIX-CRESCENT sa-l atace pe GC Paunescu)

Recomand, aşadar, „jurnaliştilor” de seră, care habar n-au ce e aia „aport valutar”, care e diferenţa dintre Crescent şi Dunarea, cine era Edgington si cine Sanbar, ce grad avea Dan Voiculescu în 1982 şi ce grad are el astăzi, în casa lui în care întorci autocamionul, cum a preluat el Crescent Commercial Marittime Ltd Cypru, cum a golit-o de active, cum i-a preluat pe „colegii” de la UM 0107, cum si-a creat apoi imperiul GRIVCO în subteranele căruia avea să pună la capăt lovituri de stat, în fine, cum si de ce isi va petrece niste ani la puscărie dacă nu va reuşi să-i cumpere pe judecători aşa cum a cuumpărat-o pe jigodia (judecătoarea Diana Pasăre) care m-a condamnat pe mine, cu mulţi ani în urmă că l-am numit, pe bună dreptate, „afacerist” şi „UN NABAB AL EPOCII DE AUR”,

să citească mai întâi următoarele materiale scrise de un ŞOMER CARE SI-A CHELTUIT 25 DE ANI DIN VIATA CA SA PRIMEASCĂ, ÎN SCHIMB, PUMNI ÎN CAP DE LA BORFAŞII CARE ŞI-AU PUS LABELE SPURCATE PE PRESA ROMÂNEASCĂ şi au adus-o în situaţia în care orice papagal obraznic, şantajist, sau de-a dreptul idiot, sta lipit de burta televizorului cât e ziua de neagră şi noaptea de albă, slujbaşi care, în proporţie de 95%, sunt complet dezinformaţi şi dezinformează la foc automat populaţia, anuntând că, ÎN SFÂRŞIT şi în PREMIERĂ, aflăm „adevărul” despre ICE Dunărea şi SECURITATE dezvăluind cum îi vindeau securiştii răi pe românii buni, ce preturi se percepeau per capita etc etc., informaţii care sunt mai vechi chiar şi decât racolarea lui Pacepa de către KGB, cum ar spune regretatul Mihai Pelin:

http://www.danbadea.net/2013/11/11/in-1990-crescent-a-inghitit-dunarea-iar-conturile-lui-ceausescu-sunt-de-fapt-conturile-lui-dan-voiculescu-si-ale-sie/

http://www.danbadea.net/2010/09/16/odiseea-crescent-1-cum-am-fost-condamnat-de-o-judecatoare-corupta-pentru-ca-l-am-numit-afacerist-pe-turnatorul-dan-voiculescu/

http://www.danbadea.net/2010/09/19/odiseea-crescent-2-firma-arabului-fouad-sanbar-proprietatea-lui-dan-voiculescu/

http://www.danbadea.net/2011/03/10/odiseea-crescent-3-dan-voiculescu-a-mostenit-una-dintre-cele-mai-eficiente-masini-de-facut-bani-a-lui-ceausescu/

http://www.danbadea.net/2013/03/18/reteaua-de-firme-si-coactionarii-lui-dan-voiculescu-crescent-din-anul-2001-ulterior-crescent-cipru-avea-sa-dispara-din-majoritatea-acestor-societati-maurul-isi-facuse-datoria/

http://www.danbadea.net/2010/02/09/epopeea-crescent-i/

http://www.danbadea.net/2013/03/22/dan-voiculescu-in-careul-de-asi-ai-lui-vasile-blaga/

http://www.danbadea.net/2013/03/10/averea-dracului-ice-dunarea-firma-acoperita-a-securitatii-iii/

http://www.danbadea.net/2013/03/09/averea-dracului-afaceri-si-comisioane-confidentiale-prin-firmele-securitatii-ii/

http://www.danbadea.net/2009/09/23/autodenunt-barter-intre-seful-sie-si-seful-evz-la-ordinul-cotrocenilor-ti-l-dau-pe-dan-voiculescu-mi-l-dai-pe-generalul-constantin-rotaru/

Anexez aici câteva documente inedite:
1. Biografia oficiala (postată PENTRU SCURT TIMP pe site-ul SIE) a lui Constantin Rotaru, fostul adjunct la ICE Dunărea, apoi director general la Intact, iar apoi revenit la SIE şi numit prim-adjunct al Directorului Harnagea (oameni folositi de Dan Voiculescu), document şters rapid de pe site-ul SIE, atunci când băieţii au înţeles ce gafă făcuseră deconspirând, cred eu, implicarea lui Rotaru (astăzi un prosper om de afaceri) într-o operaţiune ce avea să se dovedească a fi UMEDĂ pentru PRESA ROMÂNĂ,
2. Un document (Notă privind realizarea unei operaţiuni de export-import în compensaţie cu Crescent Cipru – 4 pag.) semnat, printre alţii şi de George Constantin Paunescu, Director al secţiei Export-Import I din cadrul MECECEI – document ce arată că Voiculescu a fost ajutat să prospere de tot ce mişca în ţara asta, „râul” (Dunărea), „ramul” (Securitatea – braţul înarmat al PCR)

etc…
20.01.09 059 PAUNESCU 1
20.01.09 060 PAUNESCU 2
20.01.09 061PAUNESCU 3
20.01.09 062 PAUNESCU 41

3. Coperta volumului Averea presedintelui-Conturile Ceausescu, in care am dezvaluit modul in care s-au derulat si motivele care au dus la blocarea cercetarilor privind conturile fostei Securitati, precum si principalii beneficiari ai relatiei cu fosta Securitate, cel mai important fiind Dan Voiculescu.

Averea Presedintelui
Restul documentelor se gasesc în materialele ale caror link-uri le-am indicat deja mai sus.

Succes, copii! 

Dan Badea

Odiseea Crescent (5): ”Arestați-l pe DAN VOICULESCU!”: În 1990 ”Crescent” a înghițit ”Dunărea”, iar ”Conturile lui Ceaușescu” sunt, de fapt, ”Conturile lui Dan Voiculescu și ale SIE”!

UPDATE: Am postat pe pagina mea de Facebook toate documentele referitoare la relația CRESCENT – ICE DUNĂREA (Serviciul 4 – compensare) inclusiv opisul acestora, documente provenite din Arhiva Comercială a ICE Dunărea, desecretizată deja și aflată la Arhivele Naționale.

Din păcate, cineva mi-a atacat site-ul și mi-a distrus toate documentele și fotografiile postate inainte de 17 februarie 2013! Un atac murdar, ce vine în continuarea celor de până acum (care au fost coordonate  direct, prin reclamații și comenzi de familia Mirela și Mihai Iacob , familie ce patronează societatea DRAMIRAL MEDIA GRUP, editorul ziarului Curentul – condus de Mirela Iacob). De această dată nu mă pronunț asupra atacatorului, deși știu cine este. (!)

– Pentru că m-am săturat de câte prostii spun ziariștii de sticlă, pe tema generic numită ”Conturile lui Ceaușescu”, am decis să pun aici, cap la cap, niște informații care să le înlesnească discursul și să înțeleagă toți cum stau lucrurile cu această poveste veche de 23 de ani –

voiculescu1

O întâmplare petrecută în urmă cu mai  bine de un deceniu coroborată cu alte informații adunate ulterior, duc la o posibilă rezolvare a marii enigme postdecembriste referitoare la așa zisele ”CONTURI ALE LUI CEAUȘESCU”, conturi care, în realitate, n-au existat. Ceaușescu n-avea nevoie de conturi, ca Marcos sau alt dictator, pentru că el că stăpânea totul fără a fi însă proprietar pe nimic.

ceausescu-10

Conturile lui Ceaușescu erau de fapt, după opinia mea, Conturile lui Dan Voiculescu – parte din Conturile Securității.

Întâmplări și declarații aparent disparate recompun astăzi o ipoteză logică, dar de-a dreptul șocantă, în cazul în care se va și dovedi a fi adevărată: Imperiul lui Dan Voiculescu este construit pe relația cu ICE Dunărea, iar apoi pe cadavrul fostei unități acoperite a CIE, ascunse, după desființarea din 1990, nu în Romtehnica, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă, ci în burta societății Crescent-Cipru, o altă firmă acoperită și ea, a aceluiași Serviciu român de Informații Externe. Cel puțin așa afirma – când era în viață – unul dintre foștii șefi ai CIE, chiar cel care a înființat ICE Dunărea în 1982.

Sigur, pentru astfel de afirmații Dan Voiculescu a fost, este, și va fi dispus să dea în judecată pe oricine le-ar face, mai puțin pe cei care l-au controlat direct, secret și legal. A făcut-o deja, de-a lungul anilor, a câștigat procese, înclusiv cu Băcanu, pe vremea în care acesta încă nu devenise sclavul unor interese mărunte, dar n-a reușit să bată logica elementară a faptelor.

A câștigat chiar și cu mine un proces, pentru că i-am zis securist și Nabab al Epocii de Aur, ba mai mult, am avut tupeul să-i spun în față că imperiul său ”își are fundația adânc infiltrată cu conturile Securității”. În acel proces, început pe vremea în care eram la Evenimentul Zilei, iar ziarul era de top, atunci, nu cum a  a juns astăzi, și în care mi-am permis să-l calomniez sugerând că ar fi fost securist (!), sau ”afacerist” (termenul a fost considerat jignitor față de tovarășul Voiculescu, de către judecătoarea Diana Iuliana Pasăre, ajunsă ulterior, evident!, la Înalta Curte de Casație și Justiție – o judecătoare iresponsabilă care a făcut de rușine Justiția românească, condamnând un ziarist că i-a spus securistului securist!), sau chiar NABAB AL EPOCII DE AUR, pentru că își permitea în plină dictatură a lui Ceaușescu să-și trimită neamurile (fiicele, nevasta și guvernanta) peste tot prin Europa, să le cazeze la cele mai bune hoteluri, iar de aceste sejururi să se ocupe, la ordinul său, chiar directorul general al Crescent, John Edgington, un papagal englez plasat de fațadă în fruntea unei societăți sub acoperire, Crescent, a câștigat peste 330 milioane lei. Bani buni pentru vremea aceea în care judecătorii erau corupți până în măduva oaselor de la mîna cu care încasau șpaga. Cum poți condamna un jurnalist, altfel decât luând șpagă, sub acuzația că l-a numit securist pe securistul Dan Voiculescu, sau afacerist, pe afaceristul Dan Voiculescu? Iată că s-a putut, detaliile picante ale cazului fiind prezentate de mine în materialul ”Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu”

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Au apărut ipoteze noi, iar banii lui Voiculescu nu pot condamna ipotezele. Asta deoarece nu poți condamna logica, oricâți bani ai pune în joc.

Deocamdată, informațiile importante adunate pînă acum, referitoare la Voiculescu-Crescent, ar fi următoarele:

1. Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanței Crescent-Grecia din București, la cererea, chipurile, a unui libanezo-grec numit Fouad Sanbar, așa-zisul patron al Crescent-Grecia. Numirea lui s-a făcut prin transfer de la ICE Vitrocim, la Oficiul ARGUS (fir[tooltip tiptext=”null”]Tooltip[/tooltip]mă acoperită a Securității, aflată în coordonarea Direcției a III-a), condus de colonelul Dragoș Diaconescu.
 
2. În 1984, Dan Voiculescu este numit director general al reprezentanței Crescent-Cipru (denumirea exactă este CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME (CYPRUS) LTD), un off-shore al aceluiași Fouad Sanbar, conform declarațiilor oficiale. Voiculescu avea mână liberă să decidă asupra tuturor afacerilor Crescent-Cipru și a filialelor sale din Austria (Eisenstadt) sau din oricare altă parte a lumii.

3. Firma Crescent-Cipru a fost preferata Securității românești, prin unitatea militară ICE Dunărea, în comerțul exterior, ajungând, spre exemplu ca în 1987 să dețină monopolul importului de alumină al României, afacere supervizată personal de Nicolae Ceaușescu.

4. Crescent-ul lui Voiculescu a fost, pentru ICE Dunărea (CIE), principalul beneficiar al exporturilor de ciment, uree, produse metalice, aluminiu.

5. Pentru a înțelege cât de importantă a fost firma Crescent pentru Securitatea română, via ICE Dunărea, prezint câteva date furnizate de cei care au pătruns în arhivele ICE Dunărea: în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT-Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale; tot în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE DUNĂREA a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale ROMÂNIEI; în 1989, ICE DUNĂREA (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT – Cipru 49,94% din volumul său total de export li aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale etc etc.

6. Afacerile ICE Dunărea-Crescent au fost realizate fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS, aspect care contravine flagrant practicii curente a ICE DUNĂREA și naște întrebări referitoare la avantajele părții române. Conform procurorilor, ”această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform regulilor epocii – prin operațiuni AVS.

7 În arhivele ICE Dunărea, de la SIE, au fost descoperite, de către procurori, ”indicii conform cărora firma Crescent-Cipru a fost proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public  de constituire a fost dublat de un act juridic secret)”

8. Naș Leon, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid a declarat, conform informațiilor furnizate de mine în ”Averea președintelui”, că firma CRESCENT a fost o societate mixtă româno-cipriotă.

Nas Leon002
Informații consemnate din declarațiile lui Naș Leon, adjunctul șefului Gospodăriei de Partid, veteranul acelei instituții unde era angajat din 1946!

9. Același demnitar din fruntea Gospodăriei de Partid a mai declarat că societatea CRESCENT -Cipru a intrat  în competiție cu Oficiul Economic ”Carpați” (ce deținea ICE Carpați) instituție a Gospodăriei de partid, Crescent fiind chiar favorizată, în 1987, în competiția cu firma PCR, ICE Carpați . Culmea, această favorizare ne-a adus atunci un prejudiciu de peste 2,8 milioane de dolari. Asta deși, cum am dezvăluit în Averea președintelui, toți banii rezultați din această operațiune a Oficiului Carpați erau depuși într-un cont distinct de la BRCE, contul 134, cont la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, iar în 1987 Crescent a deținut monopolul la importul de alumină.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari” – rezumam eu, într-un articol din 1998, informațiile prezentate de un inspector general din Ministerul Finanțelor îngtr-o Notă din februarie 1990.

Iată mai jos și documentul original,  se demonstrează că SECURITATEA a fost, atunci, în 1987, mai tare decât PARTIDUL COMUNIST. Firma CRESCENT  a fost, adică, mai tare decât ICE CARPAȚI! – în dauna statului român.

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) - un minus de 2,3 milioane dolari!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) – un minus de 2,3 milioane dolari!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român - pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român – pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!

10. Au fost identificate, în arhiva operativă a ICE Dunărea cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol), ridicând mari semne de întrebare cu privire la posibila sa apartenență a ICE Dunărea (!)

11. CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989).

12. John Edgington – unul dintre ”proprietarii” CRESCENT menționați în actul public de constituire a firmei a declarat în 1989, în fața unei persoane din conducerea Băncii Centrale a  Ciprului, că societatea CRESCENT este proprietatea lui Nicolae Ceaușescu (vezi lucrarea mea, ”Averea președintelui”) și că el nu mai are nimic de a face cu această societate; se pare că această declarație ar fi fost menționată de către persoana respectivă pen coperta dosarului bancar; de altfel, în 1990, acel dosar nu se mai afla la locul obișnuit, ci în seiful Guvernatorului Băncii centrale a Ciprului! – declara avocatul Ion NESTOR în 1990, în urma unei deplasări făcute în mod special pe tema fondurilor deturnate, în Cipru, Grecia și Austria în perioada 8-18 mai 1990;

13. În posesia comisiei experților canadieni s-a aflat o scrisoare a lui John Edgington adresată reprezentanței din București, prin care, în calitate de Proprietar al Crescent, afirma că ar fi semnat un formular de transfer al acțiunilor Crescent în alb, într-un singur exemplar, pe care l-ar fi încredințat reprezentantului din București, adică lui Dan Voiculescu, deși Fouad Sanbar a afirmat contrariul, anume că formularul în alb i-a fost înmânat lui și l-a completat cu numele său în ultima săptămână din decembrie 1989

Pe lângă acestea au apărut și alte informații care necesită însă o prezentare mai în detaliu.

Așadar,

14. Dan Voiculescu s-a opus în anul 2000 declasificării de către CSAT a arhivei ICE Dunărea și cercetării de către procurori a documentelor din acea arhivă aflată la SIE. El a atacat, inclusiv prin organul său de presă, Jurnalul național, Hotărârea CSAT pe care a declarat-o ilegală, anunțănd cu litere de o șchioapă: CSAT ÎNCALCĂ LEGEA!

După cum se știe, Consiliul Suprem de Apărare a Țării CSAT) a decis, în 17 august 2000, la cererea șefului SIE de atunci, Cătălin Harnagea, declasificarea arhivei ICE Dunărea, o unitate militară (UM 0107) ce acționa sub acoperirea unei întreprinderi de comerț exterior. Mai mult, s-a decis și verificarea arhivei de către doi procurori special desemnați (unul dintre ei fiind Ovidiu Budușan). ”Pentru verificarea modului în care s-au încheiat și derulat contracte, convenții sau alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar susceptibile că au adus prejudicii maeriale și financiare statului român, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va desemna doi procurori  care să studieze arhiva fostei Întreprinderi de Comerț Exterior ”Dunărea”. verificările vor avea regim de confidențialitate până la deschiderea oficială a dosarelor penale privind activitățile penale derulate în cadrul Întreprinderii de Comerț Exterior ”Dunărea” (Art.2).

hotarare CSAT Dunarea
Hotărârea CSAT privind declasificarea arhivei ICE Dunărea, publicată de ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul Național

Decizia semnată de președintele de atunci al CSAT, Emil Constantinescu, se baza pe o adresă a șefului SIE în care se afirma că ”pe parcursul activității desfășurate, prin Întreprinderea de Comerț Exterior ”Dunărea”, s-au încheiat și derulat contracte, convenții, alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar, care au adus prejudicii materiale și financiare statului român”.

prejudicii rez din arhiva ice dunarea
Sesizarea Directorului SIE către secretarul CSAT, din 1 august 2000

Deși n-a pierdut niciodată vreo ocazie de a se arăta deschis cercetărilor privind relația CRESCENT cu conturile generic numite ”ale lui Ceaușescu”, în fapt fiind conturi ale fostei Securități, Dan Voiculescu s-a opus categoric deschiderii arhivei ICE Dunărea, societate din relația cu care el și-a construit un adevărat imperiu economic într-un timp extrem de scurt.

material jurnalul pag 1 pag 2 jurnalul

Asta nu înseamnă decât că el s-a temut ca nu cumva să se afle ceva ce i-ar periclita poziția deținută în cadrul propriilor afaceri. De ce s-ar teme cineva de o verificare din partea unor procurori a arhivei comerciale a unei firme a Securității, sau chiar a arhivei operative a acesteia?!  Pentru că o astfel de cercetare ar duce la aflarea unor secrete ce trebuie apărate. În fapt, e vorba despre secretul lui Polichinelle: CRESCENT nu-i aparține lui Voiculescu, ea fiind, și după opinia mea, o firmă cel puțin mixtă a Securității, dacă nu în totalitate a fostei DSS. Iată, așadar, unde conduc toate informațiile care s-au adunat în ultimii 23 de ani despre relația Dunărea-Voiculescu-Crescent.

Toate informațiile despre adevărata relație a lui Voiculescu cu Crescent se află, (ori s-au aflat, dacă generalul Rotaru nu a pătruns în arhivele operative ale ICE Dunărea) în arhiva de la SIE a ICE Dunărea. Este opinia mea și ea se bazează pe mai multe argumente prezentate în materialele Odiseea Crescent (II) și Odiseea Crescent (III) de pe acest site, dar și în alte materiale publicate.

Iată ce declara Dan Voiculescu în cartea sa ”Adevărul despre CRESCENT” (publicată în anul 2001, când Ion Iliescu, noul președinte al Romțniei, a decis anularea hotărîrii anterioare de declasificare a arhivei ICE Dunărea, deci a resecretizat arhiva operativă!), referitor la pleașca de zeci sau sute de milioane de dolari care i-ar fi căzut pe cap, după ce unui arab (Mikhael Fouad Sanbar) i-ar fi căzut capul – la propriusub tirul gloanțelor pe o stradă din Grecia.

A apărut un testament al acestuia (Fouad Sanbar – nota mea), care a intrat în vigoare în anul 1995 (în timpul guvernului Văcăroiu – nota mea), o dată cu trecerea în nefiinţă a domnului Sanbar. Conform acestuia, toate bunurile firmei Crescent-Cipru vor fi transformate în lichidităţi în momentul în care protectorul testamentului, respectiv subsemnatul, îl va urma în eternitate pe binefăcătorul său (eveniment numit în testament “initiating event”). Sumele astfel obtinute vor fi distribuite în mod echitabil între membrii familiei sale, salariaţii Crescent-Cipru şi o fundaţie perenă, conform ultimei dorinţe a domnului Fouad Sanbar” – scrie Dan Voiculescu în cartea sa de povestiri.

 carte voiculescu001

Povestea cu arabul care, după moartea sa, i-ar fi lăsat moștenire lui Dan Voiculescu, o firmă a cărei valoare este de zeci sau sute de milioane de euro, în condicarte voiculescu002țiile în care el avea o soție necăjită și doi copii handicapați, este o snoavă pe care o poți crede doar dacă ești sub influența alcoolului sau ai primit un ordin în acest sens. Nu cred că există cetățean arab, sau ne-arab, întreg la minte care să pună mai presus de Allah sau Dumnezeu și familie, pe Dan Voiculescu.

Prin urmare, testamentul de care vorbește Dan Voiculescu în cartea sa este o poveste de adormit vigilența Fiscului român sau chiar a Justiției române, care ar putea ancheta, spre exemplu, cum a intrat o firmă acoperită a fostei Securități (Crescent), deci a statului român, înființate departe de țară, în posesia unei persoane private.

Este posibil și ca ipoteza mea să fie o simplă aiureală, dar este a mea și mi-o susțin. Asta pentru că nu există o altă explicație reală a transferului acțiunilor și capitalului social al firmei Crescent către Dan Voiculescu, un simplu angajat al firmei, chiar dacă a deținut poziția de director general al reprezentanței din București a acesteia.

Raportul procurorilor care au cercetat arhiva ICE Dunărea ridică mari semne de întrebare cu provire la legalitatea tranzacțiilor, sugerând chiar că, așa cum arătat la punctul 7, Crescent ar putea fi o firmă românească. Iată, mai jos, pentru cei care n-au avut acces la el, raportul întocmit atunci de procurorul Ovidiu Budușan după vizita aprobată de CSAT în arhiva operativă a ICE Dunărea, raport din care am reținut doar partea referitoare la Crescent:

3. CRESCENT – Cipru

 „Din verificările efectuate referitor la parteneri de afaceri ai ICE “Dunărea” – în colaborare cu care aceasta a derulat contracte de valori  foarte mari – a fost identificată firma CRESCENT –Cipru. Aceasta a beneficiat în 1989 de livrări masive de ciment pe diferite relații (Spania, Republica Dominicană, Algeria), uree, produse metalice, aluminiu. Firma CRESCENT-Cipru a reprezentat pentru ICE “Dunărea” principalul beneficiar al exporturilor vizând produsele amintite, cu urmărirea și derularea livrărilor fiind însărcinate trei din cele șase servicii ale celei din urmă (3,4 și 6).

În urma evaluărilor exporturilor de ciment corespunzătoare anului 1986 (serviciul 6), nu au fost identificate cazuri în care valoarea mărfurilor livrate să nu fi fost încasată de la partenerul extern. Debitele au fost stinse în toate cazurile prin achitarea anticipată a contravalorii produselor livrate, prin acreditiv (L/C), transfer bancar sau prin compensare. S-au consultat în acest sens dosarele de facturi externe (pentru uz intern), dosarele financiare (dispozițiile de plată), extrasele de cont și notele contabile aferente (Anexa nr. 8).

În vederea stabilirii participării firmei Crescent-Cipru la realizarea volumului de afaceri al ICE “Dunărea”, a fost efectuată o evaluare a contractelor și a livrărilor efectuate în anii 1988-1989 de către compania românească în favoarea celei cipriote, prin intermediul Serviciului 6, – ciment și materiale de construcții – stabilindu-se următoarele (Anexa 9):

–           în 1988, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale

–           în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 40%

din totalul exporturilor de ciment ale României (total export ciment 1988 – 3.325 mii tone/ Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/Crescent Cipru 1988 – 1.324.740 tone).

–           În 1989, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT  Cipru 49,94% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

–           în 1989, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 26% din exporturile de ciment ale României (total export ciment 1989 – 1893,2 mii tone/Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/ Crescent Cipru 1989 – 493.227 tone)

–           în 1989, ICE “Dunărea” și CRESCENT Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităților livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor politice de la sfârșitul anului 1989 (Anexa nr.10)

Întregul volum de afaceri menționat mai sus a fost realizat fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS (aspectul contravine flagrant practicii curente a ICE “Dunărea” și naște întrebări referitoare la avantajele reale ale părții române. Această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform epocii – prin operațiuni AVS. Beneficiarul/beneficiarii acestor acțiuni nu au fost identificați).

Ca și în cazul firmei DOBIAS – Austria, există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic de constituire era dublat de un act juridic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (Precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid, conform cărora CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă, și declarația lui JOHN EDGINTON, unul dintre “proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia “CRESCENT” este proprietatea lui “CEAUȘESCU” (surse publice).

În același context, merită menționat faptul că relația dintre directorul sucursalei CRESCENT-Cipru (firmă străină, conform actelor publice de constituire) la București, DAN VOICULESCU, și ICE “Dunărea” a fost una foarte specială și atipică. Astfel, s-au identificat cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol). De asemenea, cu ocazia primirii în anul 1988, de către ICE “Dunărea” a titlului de “Erou al Muncii Socialiste”, VOICULESCU expediază o telegramă prin care felicită firma parteneră în numele său și al colectivului CRESCENT (firmă străină!) pentru distincția primită.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe de altă parte, firma CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989). (Anexa nr. 9)

Pe lângă volumul mare de afaceri derulat cu firma CRESCENT – Cipru, o altă modalitate de favorizare evidentă a firmei cipriote consta în practicarea de către ICE “Dunărea” – în cadrul relațiilor contractuale directe stabilite cu aceasta sau a celor în colaborare cu alte foste Întreprinderi de Comerț Exterior – a unor niveluri de prețuri preferențiale. În acest sens a fost identificat un proiect de raport al Curții Supreme de Control Financiar, încheiat la fosta ICE “METALIMPORTEXPORT”. În acesta se consemna că, “din analiza și controlul efectuat a rezultat că reducerile de prețuri făcute la propunerea și de către directorul METALIMPORTEXPORT, Ghiță Constantin, la contractele încheiate cu firmele EZZ și CRESCENT nu sunt justificate”. Constatarea este argumentată, în raportul amintit, prin descrierea ilegalităților comise, fiind menționate și acelea de fals și uz de fals (fapte penale). Documentul este încheiat cu mențiunea “ICE “DUNĂREA” a participat la contractarea și derularea tuturor contractelor (…), iar la capitolul “propuneri” se menționează “propunerile se vor face dup discutarea proiectului de raport” (Dosar 871, Serviciul 4).OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4. Neîncasarea unor sume datorate de către firma CRESCENT – Cipru, aferente exporturilor de tablă, țevi și oțel beton

În urma evaluării exporturilor de tablă, țevi și beton efectuate de către ICE “Dunărea” în favoarea firmei CRESCENT-Cipru există suspiciunea cu privire la neîncasarea unor livrări efectuate cu precădere la sfârșitul anului 1989.

Astfel, dintr-o notă de convorbire din 25 martie 1989, la care au participat Dan Voiculescu și conducerea ICE “METALIMPORTEXPORT”, împreună cu ofițerul Popoiu Ioan de la ICE “DUNĂREA”, rezultă că Dan Voiculescu a cerut să se extindă termenul de plată convenit inițial cu  cele două firme românești la 120 de zile d ela livrarea mărfii. Partea română a acceptat propunerea cu efect imediat, promițând să întocmească ulterior nota de aprobare a MCECEI. De aici pornesc deficiențe legate de ultimele livrări efectuate în 1989 pentru care nu există nici o dovadă că s-a realizat plata (Nu există facturi, note de realizări, declarații vamale de export sau alte probe care să probeze plata). Astfel:

a)         Nava RASELTINA a părăsit portul Constanța la 5 octombrie 1989, cu 3000 tone tablă, destinația SUA, contract CRESCENT.

b)         Nava ILFOV a părăsit portul Constanța la data de 6 octombrie 1989, cu 1.670 tone oțel beton, destinația SUA, contract CRESCENT.

c)         Nava MUNZUR  a părăsit portul Constanța la 9 octombrie 1989, cu 4.066 tone oțel beton, destinația destinația Turcia, contract CRESCENT.

d)         Nava DIMIS a părăsit portul Constanța la 11 octombrie 1989, cu 8.523 tone tablă, destinația SUA, contract Crescent.

e)         Nava MUNZUR a părăsit portul Constanța la 30 octombrie 1989, cu 3.940 tone oțel beton, destinația Turcia, contract CRESCENT.

f)         Nava CALAFAT a părăsit portul Constanța la 3 noiembrie 1989, cu 7.934 tone oțel beton, destinația Egipt, contract CRESCENT

g)         Nava TELEGA  a părăsit portul Constanța la 22 noiembrie 1989, cu 2.000 tone țevi, destinația Canada, contract CRESCENT.

h)         Nava FĂGĂRAȘ a părăsit portul Constanța la 11 decembrie 1989, cu 8.000 tone oțel beton, destinație SUA, contract CRESCENT.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 5. Neîncasarea unor comisioane confidențiale convenite a fi plătite de către firma CRESCENT-Cipru

 Din evaluarea operațiunilor AVS derulate împreună cu firma CRESCENT-Cipru au fost identificate cazuri în care comisionul confidențial convenit a fi plătit de către firma cipriotă în favoarea ICE “DUNĂREA” nu a fost transferat integral acesteia din urmă.

Astfel, în nota informativă referitoare la desfășurarea unei întâlniri ce a acut loc între D. Teodoru, reprezentantul firmei Crescent-Cipru și Alexandru Voinic, de la ICE “DUNĂREA” (dosarul operațiunii AVS “ALUMINA”) se precizează că, în cadrul discuției “(…) s-au făcut referiri la problema transferului de dolari comunicat (…). S-a reamintit promisiunea făcută în anul 1997, luna februarie că, dacă se va perfecta operațiunea de aport valutar, atunci se vor remite circa 100.000 dolari. Operațiunea s-a derulat, și în contul respectiv s-a remis o sumă mult mai mică. Domnul D. Teodoru a precizat că s-au făcut transferuri în mai multe părți și că nu au mai rămas fonduri disponibile. Totuși, Alex. Voinic a menționat că el a fost foarte supărat că nu s-a respectat promisiunea făcută inițial și ar fi mai bine dacă s-ar analiza din nou situația deoarece, pentru viitor, el nu se va mai preocua pentru perfectarea de afaceri cu firma Crescent. Dl. Teodoru a promis că va discuta cu Dl. D. Voiculescu și, probabil, vor reveni asupra acestui subiect”.

Din verificarea documentelor identificate până în prezent în arhiva operativă, rezultă că acțiunea “ALUMINA” a fost închisă fără să se încaseze întreaga sumă convenită – 100.000 USD – ci doar 27.690 USD. Nu s-a putut stabili destinația finală a diferenței de 62.310 USD, datorată de către firma cipriotă societății “DUNĂREA”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 12.Ion Iliescu, imediat ce a ajuns președinte al României, a resecretizat arhiva ICE Dunărea!

De asemenea, nu există o altă explicație logică (dacă o excludem pe cea a interesului național) a intervenției din anul 2001 a lui Ion Iliescu,  protectorul lui Dan Voiculescu, care a decis blocarea anchetei declanșate printr-o decizie a CSAT, cu un an mai devreme, asupra arhivei ICE Dunărea, și resecretizarea acesteia. Iar ipoteza ”interesului național” în resecretizarea arhivei Dunărea nu poate fi decât aceasta: Firma Crescent, partenerul favorit de afaceri al ICE Dunărea, a fost o firmă a Securității, deci a statului român, iar capitalul reinvestit al acesteia, după 1990, regăsit în imperiul lui Dan Voiculescu este un capital de stat. Asta ar însemna ca GRIVCO – constituită pe structura și cu oamenii de la ICE Dunărea – dar și Intact să fie, de fapt, firme ale statului român cu care a fost cadorisit Dan Voiculescu, firul roșu al Securității în societatea românească de ieri și de astăzi. Ceea ce pare absurd. Sau nu?!…

Deocamdată, tot ce s-a demonstrat din legendele care au însoțit parcursul lui Dan Voiculescu a fost, în primul rând,  statutul său de turnător ordinar al Securității, fapt care, în realitate, este unul pozitiv din perspectiva imensei mize aflate în joc: păi dacă a fost un informator ordinar al Securității, cum mai putea să fie el patronul român, ales tot de Securitate – e drept, de o parte a Securității, adică de CIE, Securitatea externă -, pentru o firmă grecească preluată de la un arab și reînființată apoi în paradisul fiscal din Cipru, în 1982, cu puțină vreme înainte de înfințarea la București a unei societăți surori, ICE Dunărea ?!

Desigur, în iunie 2005, după ce s-a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea, care nu conținea partea operativă a relațiilor dintre Dunărea și Crescent, Voiculescu s-a declarat de acord cu aceasgtă decizie, încercând să arate cât de fericit este el că, astfel, se va demonstra că nu a fost securist sau beneficiar al unor conturi ceaușiste. Printr-o declarație publică de un cinism desăvârșit, asemănătoare celei prin care a renunțat la calitatea de senator pentru că nu i-ar fi convenit nu știu ce lege neadoptată, când el o făcea pentru că îi ajunsese lațul dosarului ICA la gât, cazul fiind aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție, Dan Voiculescu s-a arătat satisfăcut de decizia desecretizării informațiilor de doi lei scoase de la SIE (arhiva comercială a ICE Dunărea)

Biroul e presă al Partidului Conservator este împuternicit, astăzi, 22 iunie, să dea publicităţii următoarea declaraţie de presă a preşedintelui Dan Voiculescu:

 “Îmi exprim satisfacţia faţă de faptul că, în următoarele două săptămâni, arhivele ICE Dunărea ar putea fi declasificate prin transferul de la SIE la Arhivele Naţionale.  Sper din suflet ca acest lucru, vehiculat deocamdată în presă,  să se întâmple în realitate.  Este o veste foarte bună că societatea civilă va avea acces liber la un trecut asupra căruia planează multe semne de întrebare.  Personal, doresc ca prin această măsură să se confirme o dată pentru totdeauna adevărurile pe care le-am susţinut mereu cu fermitate şi în apărarea cărora am fost nevoit să deschid numeroase acţiuni în justiţie: nu am fost ofiţer de Securitate, nu am nici o legătură cu presupusele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu şi nu am păgubit statul român prin neplata unor mărfuri către fosta ICE Dunărea.  În acest context, cer autorităţilor competente ca, la momentul desecretizării, să se pronunţe public, transparent şi categoric asupra acuzelor ce mi-au fost aduse.  În calitatea mea de senator şi de lider al unui partid parlamentar, solicit un răspuns clar, fără echivoc, la toate aceste acuze legate de persoana mea, lansate în special în presă.  Prin toate acestea, doresc să nu rămână nici o umbră de bănuială asupra trecutului meu, astfel încât să pot considera închis un subiect care mi-a lezat profund onoarea şi imaginea publică ani de-a rândul” – declara Voiculescu prin intermediul Biroului de Presă al Partidului Conservator.

15. Generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al CIE: ICE Dunărea a fost folosită și în munca informativă!

doc002

Informația furnizată de Pleșiță este extrem de importantă în clarificarea relației speciale Dunărea-Crescent. Fost șef al CIE în perioada 1980-1984, generalul Nicolae Pleșiță, a declarat că a înființat ICE Dunărea (1982) nu numai pentru activități de comerț exterior ci ”și ca bază de  lansare a operațiunilor proprii de informații. (…) Dunărea a contribuit substanțial la munca informativă, lansând operațiuni valabile și în viitor. (…)Iată de ce ”declasificarea arhivelor” de la Dunărea ar fi iresponsabilă. Nu vom permite să se umble la acele documente fiindcă afectăm siguranța națională” – a declarat fostul șef al Centrului de Informații Externe (umbrela unității militare acoperite  – UM 0107 –  sub numele ICE Dunărea.doc003

Având în vedere faptul că partenerul principal al ICE Dunărea a fost Dan Voiculescu prin Crescent, declarația lui Pleșiță poate sugera că Voiculescu a fost folosit și în astfel de operațiuni, ceea ce i-ar putea contura o poziție importantă în cadrul aparatului, iar titulatura de turnător ordinar, cu care a fost stampilat definitiv și pe bună dreptate de către CNSAS, pare a fi doar o latură nesemnificativă a activității securistice a lui Felix sau Mircea, sau cum l-or mai fi legendat ofițerii cu care a lucrat Voiculescu. Altfel nu se explică de ce s-a opus el deschiderii arhivelor ICE Dunărea, declanșate în 2000 de CSAT.

16:Pleșiță:  După ce a fost desființată, în 1990, ICE Dunărea s-a ”reîncarnat” în Crescent

Dcă mai adăugăm o informație lansată în cadrul unui interviu de Nicolae Pleșiță, avem deja o imagine mai apropiată de realitate asupra trecutului atît de controversat al ”turnătorului” Dan Voiculescu. ”Crescent este colacul de salvare din ce-a mai rămas din ”Dunărea”. Imediat după 1990, generalul Militaru, șeful nostru după revolta populară, a transformat decretul de corecție într-un decret de protecție”.

pag 238 plesita

O afirmație a aceluiași Pleșiță, ce părea pînă astăzi o aiureală, dezvăluie, de fapt, cui aparținea Crescent: STATULUI ROMÂN! Iată textul care susține această ipoteză șocantă chiar și pentru unul ca mine care a urmărit cu atenție fenomenul.

Sediul ”Dunării” era pe strada Varșovia, devenit apoi sediul FSN. ”Și-așa trebuie desființată Dunărea”, a zis Petre Roman, pus pe demolare. Militaru i-a chemat pe cei din fosta conducere a întreprinderii și s-a convins că situația era mult mai serioasă. A pus piciorul în prag și a oprit demolarea când a văzut cât de folositoare era firma pentru țară. Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern. I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea. – A fost o privatizare legală? – întreabă autorul interviului, Patrichi. – Nici o privatizare. A fost doar schimbare de denumire. Atât. Era sub umbrela Armatei și nu s-a putut atinge. Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO” 

Așadar, a spus Pleșiță, adică acela care a înființat ICE DUNĂREA (el era șeful CIE în 1982, cand s-a înființat Dunărea, unitate militară cu acronimul 0107), ICE Dunărea a fost desființată formal, ea continuându-și existența sub acoperirea CRESCENT.

Textul de mai sus, apărut în lucrarea ”Ochii și urechile poporului” – Convorbiri cu Nicolae Pleșiță (autor Viorel Patrichi), are o importanță extraordinară pentru înțelegerea enigmei apartenenței Crescent.

Analizând afirmațiile generalului Pleșiță descoperim ceea ce Dan Voiculescu, dar și un întreg serviciu de informații, au ascuns vreme de atâția ani.

După opinia mea (aștept oricând contra-argumente) afirmațiile făcute de Pleșiță se mulează perfect pe istoricul Crescent, dar confirmă și declarațiile anterioare sau ulterioare făcute de oficiali români sau chiar de angajați ai Crescent, explicând chiar și enigma traseului colonelului Rotaru (Constantin) care a lucrat la ICE Dunărea în perioada 1986-1990, apoi s-a transferat la SIE unde a stat, oficial până în 1993, apoi a trecut la INTACT SA (trustul de presă al lui Dan Voiculescu Crescent) ca director general în perioada 1994-1998, iar apoi a revenit la SIE, prin înaintare la gradul de general și numit prim-adjunct al șefului SIE, Cătălin Harnagea.

rotaru1

Așadar, Constantin Rotaru, cel care în 1990 a avut curajul să mergă la ministrul Apărării de atunci, kgb-istul Nicolae Militaru, pentru a-i spune despre importanța ICE Dunărea (Pleșiță:Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern”), avea să fie apoi unul dintre oamenii de bază ai lui Dan Voiculescu în înființarea imperiului media care avea să se transforme, un deceniu mai târziu, prin intermediul Antena 3, în cel mai important instrument de dezinformare din România pootdecembristă.

Sigur, explicația oficială dată de generalul Rotaru trecerii sale pe la conducerea mass-media voiculesciene (INTACT), urmată de reactivarea cu onoruri și grade la SIE, a fost aceea a unei întreruperi temporare a muncii de ofițer de informații, prin trecere în rezervă, intrarea în afaceri apoi ca simplu civil, urmată de reactivarea sa ca ofițer în Seviciul pe care-l părăsise cu ani în urmă. Ca să-l crezi pe Roataru însă, ai nevoie de cel puțin o sticlă de vodkă înghițită dintr-o singură sorbitură! Trebuie, adică, să fii beat, sau să n-ai habar de logica elementară.

I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea” – a mai afirmat Pleșiță. Inițial am crezut că moșul bate câmpii, pentru că, gândeam eu, Crescent exista din 1980, deci afirmația lui era un non-sens. Numai că Pleșiță n-a spus-o la propriu, ci la figurat. Sigur că el știa de existența Crescent încă din anii în care a aprobat toate operațiunile comune Crescent-Dunărea, deci nu putea să facă o asemenea confuzie cum a lăsat să se înțeleagă în interviul dat lui Patrichi. Prin urmare, dacă nu se senilizase (și nu părea deloc senil în anul 2000), el a spus, în  realitate, după opinia mea, că societatea CRESCENT a preluat prerogativele ICE DUNAREA, atât în plan economic, cât și informativ.  Or așa ceva nu putea fi posibil decât dacă firma Crescent era a  SIE, deci a statului român.

Și mai spune ceva extrem de interesant, Pleșiță: ”Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO”. Luată ca atare, afirmația lui Pleșiță pare o aberație. Cum să-l pună Nicolae Văcăroiu pe Dan Voiculescu director la Crescent când el era deja director al reprezentanței din România a acestei firme încă din 1982? Aberant, nu? Ei bine, nu este chiar așa de aberant dacă adăugăm aici că Dan Voiculescu a devenit patronul (”director” – zice Pleșiță) Crescent chiar în timpul guvernului Văcăroiu (1992-1996), adică în 1995, atunci când cel despre care se spunea că este patronul Crescent, arabul Fouad Sanbar (ucis prin împușcare pe stradă!) i-a lăsat firma, prin testament, lui Dan Voiculescu, să o stăpânească până la sfârșitul vieții lui, urmând ca apoi să-i transforme toate activele în cash și să împartă banii rezultați (deja, conform datelor de la ONRC, Crescent a fost oficial devalizată, capitalul ei fiind folosit la înființarea imperiului Grivco-Intact al lui Voiculescu!) angajaților Crescent și membrilor familiei sale. De asemenea, ca să crezi această afirmație, ai nevoie să bei, dintr-o sorbitură, nu una, ci două sau chiar trei sticle de vodkă!

În concluzie, dacă Pleșiță nu minte, atunci CRESCENT a devenit continuatoarea ICE Dunărea (deja foarte mulți angajați de la Dunărea au fost recuperați, la vedere, de Dan Voiculescu în firmele sale), prin urmare este o firmă a statului român. Cum Pleșiță este mort, el nu mai poate răspunde însă de afirmațiile sale…

Numai că:

Așa cum am arătat mai sus ( vezi punctul 7) în anul 2000, când cei doi procurori au fost desemnați să cerceteze arhiva ICE Dunărea, în urma unei decizii oficiale a CSAT de desecretizare a acesteia, una dintre afirmațiile făcute de oamenii legii a fost și aceasta: ”există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public de constituire era dublat de un act jurisic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de partid, conform cărora ”CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă” și declarația lui JOHN EDGINGTON – unul dintre ”proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia ”CRESCENT este proprietatea lui CEAUȘESCU” (surse publice)

Cele 16 argumente prezentate susțin, cel puțin formal, ipoteza apartenenței CRESCENT- Cipru la fost Securitate. Poate că astfel s-ar putea explica angajarea ca director general la INTACT SA, în perioada 1994-1998,  a fostului director adjunc al ICE DUNĂREA, colonelul Constantin Rotaru care este posibil să fi încercat să ”separe apele”, dându-i Cezarului ce era al Cezarului și păstrând pentru SI(N)E ce era al SIE.  Ar putea fi o explicație cum, la fel, ”transferul” lui Rotaru la INTACT ar putea însemna preluarea controlului și restructurarea imperiului lui Voiculescu de către patronul său real, adică SIE.

Văzând însă palatul uriaș în care locuiește Dan Voiculescu, cu un living de pe care poate decola un avion, dar și averea sa imensă plasată deja fiicelor sale, mă îndoiesc de faptul că statul român poate fi așa de bogat încât să-și permită un asemenea lux.

palatul lui voiculescu

Prin urmare, e posibil ca atât Pleșiță, cât și procurorii (chiar dacă unul dintre ei este celebrul Ovidiu Budușan, astăzi avocat) care au sugerat că societatea Crescent este a statului român, ca să nu mai vorbim de paravanul englez, Edgington, pus de fațadă în fruntea Crescent (folosit însă cu succes ca să-i procure lui Voiculescu în anii 80, pentru cele două odrasle, locuri de cazare în hoteluri dintre cele mai scumpe aflate în marile capitale ale Europei), n-au știut ce vorbesc.

E posibil.

Cum, tot la fel, e posibil ca ei să fi dezvăluit nimic mai mult decât Secretul lui Polichinelle.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai clare, trebuie reamintit aici că toate anchetele de la începutul anilor 90, privind fondurile deturnate din bugetul de stat de către camarilla lui Nicolae Ceausescu, s-au blocat în anchetarea firmei CRESCENT, devenită un TABU pentru oricine încerca să ancheteze jaful comunist.

17. PISTA CRESCENT: ”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu) sugera unul dintre cei care au fost plătiți de guvernul român în 1990, să descopere fondurile deturnate de Ceaușescu (se spunea) din bugetul statului român.

Detain Dan Voiculescu (Arestați-l pe Dan Voiculescu)!
”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu)! – fragment din Raportul R al investigatorilor canadieni

În ”Averea Președintelui”, apărută în 1998 la editura Nemira, am dezvăluit conținutul Raportului secret R întocmit de experții canadieni, care au investigat mai multe piste ce puteau duce la deturnări importante de fonduri de către acoliții lui Ceaușescu.

Reamintesc aici, PISTA CRESCENT, pe care am mai prezentat-o, în rezumat, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei din data de 1 iunie 1998, inclusiv situația la care se ajunsese după ce s-a încercat anchetarea CRESCENT. Ea era aceeași cu care aveam să ne confruntăm la  mai bine de un deceniu mai încolo, când același CRESCENT (dar cu alt stăpân la cârmă) rămânea la fel de misterios și secretizat chiar și pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

coperta Averea Presedintelui

CRESCENT – locul unde s-au impotmolit cercetarile oficiale privind conturile lui Ceausescu

(material apărut în Evenimentul Zilei de Luni, 01 Iunie 1998)

Observație: la acea dată încă mai credeam că au existat Conturile lui Ceaușescu. Prin urmare, sintagma ”Conturile lui Ceaușescu” trebuie citită drept ”Conturile Securității”, sau, după gust, ”Conturile lui Dan Voiculescu”

 evz006

Încheiem astăzi prezentarea unora dintre elementele controversate care s-au constituit în piste de cercetare, în vederea recuperării fondurilor deturnate din patrimoniul statului român de către acoliţii lui Ceauşescu. Imaginea de ansamblu a generoaselor conturi ale lui Ceauşescu este prezentată pe larg, alături de documente senzaţionale inedite, în cartea „Averea preşedintelui” de Dan Badea, carte aflată în curs de apariţie la Editura Nemira. Regimul Iliescu a blocat aflarea adevărului privind conturile lui Ceauşescu, făcând tot posibilul pentru a acoperi urmele lăsate de gaşca de partid şi de stat decapitată strategic în decembrie 1989. Românii au fost jefuiţi sistematic de şmecheri aflaţi în fruntea ţării său de complicii lor.Banul public a servit aceloraşi interese de gaşcă şi s-a depozitat la temelia unor averi nejustificate. Cărăuşii valutari ai lui Ceauşescu şi-au văzut mai departe de treabă sub combinezonul omului de afaceri al tranziţiei şi pe filierele bătătorite ale Securităţii. Proiectul secret R, baza de lucru a experţilor străini angajaţi în descoperirea conturilor lui Ceauşescu, conţine 33 de piste pe care s-a mers în încercarea de recuperare a banilor publici deturnaţi în depozite secrete. CRESCENT este una dintre acele piste impuse de experţii canadieni.

Două au fost problemele principale care urmau a fi rezolvate în urma investigaţiilor.Prima se referea la descoperirea unor posibile deturnări de fonduri în urma cărora statul român ar fi fost prejudiciat.A doua era cea a apartenenței, vizând aflarea adevăratului proprietar al Crescent.

Teoria specialiştilor canadieni

Experţii canadieni au pornit de la informaţiile privind funcţionarea reprezentanței Crescent din România, care s-a bucurat de o „relaţie privilegiată” cu firmele româneşti. Toate relaţiile cu firme străine au fost însă atent controlate de Securitate şi nu se cunoaşte vreun caz de favorizare a unei firme străine fără ca Securitatea lui Ceauşescu să nu fi avut vreun câştig din această.

„Pista (proiectul) „Crescent”, fundamentală pentru experţii canadieni, a fost blocată şi aşa a rămas vreme de 8 ani.

Prezentăm câteva dintre informaţiile care i-au determinat pe câţiva specialişti recunoscuţi în domeniul fraudelor financiare să suspecteze compania Crescent şi să sugereze chiar, în 1990, arestarea lui Dan Voiculescu (!).

Proiect R: Pista CRESCENT, PAG.1
Proiect R: Pista CRESCENT, PAG.1
Proiect R: Pista CRESCENT, pag 2
Proiect R: Pista CRESCENT, pag 2
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT

Proiectul era centrat în jurul ipotezei conform căreia compania Crescent este, de fapt, proprietate românească. Veniturile firmei pe primele 8 luni ale lui 1989 au fost estimate la 97 milioane de dolari.

Crescent a fost înregistrată în Grecia, dar şi în Malta. La Comisia Interdepartamentală exista un document (o scrisoare) în care se preciza că detaliile legate de adevăratul proprietar al companiei se afla la oficiul din Bucureşti.

Persoanele ce urmau a fi intervievate erau: John Edgington, Dan Voiculescu, Teodoru Dumitru, Ion Catoi, Gheorghe Anca, Necula Gheorghe.

Băncile implicate în derularea unor operaţiuni ale Crescent erau: Landeshypothekenbank, Burgenland, Austria; Byblos Arab Finance Bank, Bruxelles, Belgia; MISR Romanian Bank; Manufacturer’s Hanover Trust Company; Frankfurt Bukarest Bank; Societe Generale.

La Societe Generale fusese deja identificat un cont al Crescent, cel cu nr. 020221. Sursa informaţiei era un telex, aflat la comisie, din partea lui Sandvik Internaţional în Bucureşti, telex în care se afirmă că trebuie plătit un comision de 1 544 000 coroane suedeze (aprox. 275 000 dolari) către Crescent. În planul de lucru al canadienilor era detaliat şi planul concret al investigaţiei ce trebuia continuata. Din lipsă de spaţiu nu-l putem reproduce, dar semnalăm o propunere înscrisă în acesta: „Detain Dan Voiculescu (SWM’s suggestion)”. În traducere, asta înseamnă : „Arestaţi-l pe Dan Voiculescu (sugestia lui SWM)„.

La proiectul Crescent au mai fost ataşate şi informaţiile obţinute din alte două piste: „Vitrocim” şi „Jamil Zamel”.

Pista „Vitrocim” vizează o potenţială deturnare de fonduri prin Morgan Bank din New York. Suma deturnată ar fi fost de 158 milioane de dolari, bani rezultaţi în urmă a doua tranzacţii cu ciment ale ICE Vitrocim. Bănuit de deturnarea fondurilor amintite era un membru al familiei Ceauşescu. Prima tranzacţie fiind realizată în perioada 1979-1982, printre cei care ar fi putut da informaţii comisiei era indicat Dan Voiculescu, fost salariat la Vitrocim. În cercetările iniţiate erau vizate băncile Morgan Bank, Midland Bank şi BRCE. Apare şi firma „Alvare Group”, proprietatea unui american cubanez „cunoscut ca având relaţii cu crima organizată, client în afacerile cu ciment”.

Pista „Jamil Zamel” vizează tot o posibilă deturnare de fonduri. Este vorba de o sumă de 250 de mii de dolari pe care libanezul Jamil Zamel ar fi primit-o de la Crescent „pentru o muncă pe care n-a făcut-o”, asta în condiţiile în care primea, oricum, un salariu de 3000 de dolari pe lună. Jamil Zamel avea o firmă de transport maritim înregistrată în Anglia (Nottingham), o casă în Bucureşti pe care a putut-o cumpăra (!) şi conturi în Austria şi Turcia. Un bilanţ al firmei lui Zamel a fost făcut, în martie 1987, de către John Duncan Howard Edgington (Eisenstadt -Austria), patronul de faţadă al Crescent, personaj care doi ani mai devreme apărea ca secretar al firmei lui Zamel. De asemenea, se pare că unul dintre cele 3 pachete de acţiuni ale firmei aparţinea societăţii Crescent. Şi, pentru că lucrurile să fie şi mai încâlcite, „compania ar fi fost dizolvata în 6 decembrie 1989”. Cei care puteau (pot) da relaţii erau: Jamil Zamel, Presură (de la ICE Dunărea), Rania Hatidimitriu şi Dragoş Diaconescu (Oficiul Argus). Din câte se cunoaşte, aceste informaţii cât se poate de concrete nu au fost verificate până la ultimul detaliu şi nici toate persoanele presupuse a fi implicate nu au fost intervievate. Secret de stat degeaba

În problema apartenentei, teoria canadienilor era că proprietarul firmei Crescent ar fi fost Nicolae Ceauşescu deşi, conform raportului Comisiei Guvernamentale (Isărescu), această teorie n-a fost susţinută „cu date concrete (documente sau declaraţii posibil a fi folosite din punct de vedere juridic)”.

O deosebită importanta în conturarea teoriei canadienilor privind proprietarul companiei Crescent a avut-o întâlnirea cu Fouad Sanbar (personaj intens asociat cu firma Crescent) la hotelul „Intercontinental” din Atena (Grecia), pe 12 mai 1990. Deşi rezultatele acestei întâlniri secrete n-au fost făcute publice, ele au fost avute ulterior în vedere de către toţi cei desemnaţi de oficialităţile romane să găsească, chipurile, fondurile deturnate din patrimoniul statului.

Prezentăm astăzi rezumatul unui document care, vreme de opt ani, a fost dosit de autorităţile romane implicate în acoperirea marilor deturnări de fonduri ce se presupune că au avut loc înainte de decembrie 1989.

Potrivit unei NOTE întocmite de avocatul Ion Nestor, în perioada 8-18 mai 1990 (prezentată în original în materialul ”Odiseea Crescent (II)”), acesta împreună cu Rod Stamler (membru al echipei canadiene) s-au deplasat în Cipru, Grecia şi Austria pentru a obţine informaţii referitoare la compania Crescent. Iată rezultatul documentarii echipei aflate în slujba guvernului de atunci al României:

1. Nicosia (Cipru), 8-12 mai 1990

John Edgington, proprietarul aparent („beneficial owner”) al Crescent, era cunoscut aici ca fiind „reporter”, iar la Londra ca „inginer electronist”. În decembrie 1989, Edgington i-a spus unei persoane din conducerea băncii centrale a Ciprului ca societatea Crescent este proprietatea lui Ceauşescu şi că el nu mai are nimic de-a face cu această societate. Afirmaţia ar fi fost menţionată de către bancherul cipriot pe coperta dosarului bancar al companiei Crescent, dosar care la data documentarii echipei „nu se mai afla la locul obişnuit, ci în seiful guvernatorului băncii centrale a Ciprului”;

De înfiinţarea companiei Crescent în Cipru (1984) s-a ocupat firma de expertize şi revizii contabile Coopers & Lybrand (filiala Cipru). Directorul acestei firme a afirmat că proprietarul Crescent este John Edgington, iar directorul adjunct a spus, a doua zi, că proprietarul este Fouad Sanbar; afirmaţiile au fost făcute şi în prezenţa lui Polakis Sarris, un avocat cipriot care a sprijinit investigaţia de aici a echipei conduse de Rod Stamler. Bâlbâiala celor de la Coopers & Lybrand a părut foarte suspectă, cu atât mai mult cu cât ei nu aveau voie să dezvăluie numele adevăratului proprietar fără acordul acestuia;

Dintr-o copie a „recapitulaţiei bilanţului societăţii Crescent pe anul 1988”, obţinută pe cale „strict confidenţială”, s-a constatat o situaţie total diferită faţă de cea cunoscută în România. „Bilanţul atestă sume importante aflate în disponibil în conturi (circa 10 mil $)”. S-au obţinut două rânduri de acte privind înregistrările Crescent de la registrul de comerţ, unele menţionându-l pe Dan Voiculescu drept director, iar celelalte nu.

2. Atena (Grecia), 12-15 mai 1990

La hotelul „Intercontinental” din Atena, Rod Stamler, Polakis Sarris şi Ion Nestor au avut o întrevedere „amicală” cu Fouad Sanbar care a acceptat să discute despre Crescent. Discuţia a fost consemnată de R. Stamler. La întâlnirea fixată pentru a doua zi, Sanbar a revenit asupra promisiunii de a semna stenograma consemnată de Stamler, enervându-se şi negând cele declarate anterior. A părăsit hotelul afirmând că, pe viitor, nu va mai discuta cu reprezentanţii guvernului roman.

Iată ce a afirmat Sanbar, pe 12 mai 1990:

Dan Voiculescu nu a fost niciodată director al societăţii Crescent din Cipru ;

Cifră de afaceri a firmei Crescent a fost de 200 milioane de dolari anual (deşi din informaţiile deţinute era de 500 mil. $ anual, iar din bilanţul oficial depus în Cipru de doar 20 mil. $);

Societatea Crescent din Austria (Eisenstadt) a fost înstrăinata în ultima parte a lui decembrie 1989 (!!!), fără plată vreunui preţ, întrucât imobilul ar fi fost grevat de o ipoteca;

Edgington a fost prezentat drept proprietar beneficiar al Crescent – Cipru după care a semnat un formular de taansfer al acţiunilor în alb, într-un singur exemplar pe care l-a înmânat lui Sanbar care, la rândul lui, l-a încredinţat avocaţilor săi din Londra, unde documentul a rămas tot timpul (deşi în posesia comisiei se afla o scrisoare adresată de Edgington în calitate de proprietar al societăţii „Crescent”, reprezentantei din Bucureşti „în care se afirmă în mod limpede că formularul de transfer al acţiunilor în alb ar fi fost încredinţat reprezentantului din Bucureşti”, Dan Voiculescu);

Sanbar a preluat oficial controlul asupra Crescent la sfârşitul lui decembrie 1989 (!!!)

3. Viena (Austria), 15-18 mai 1990

S-a luat destul de greu legătura (telefonic) cu Edgington, care n-a acceptat o întâlnire cu echipa din România, afirmând că el nu mai are nimic comun cu societatea Crescent. Canadienii au prezentat, la sfârşitul lui iunie 1990, într-un raport adresat ministrului de atunci al justiţiei, Victor Babiuc, rezultatul provizoriu al investigaţiilor referitoare la Crescent, solicitând sprijinul concret al Guvernului României în clarificarea procedurii juridice pentru că acest caz să poată fi rezolvat în instanţă. Cereau, se pare, exact ceea ce erau acuzaţi că nu dăduseră. Iată, mai jos, un fragment din raportul canadienilor în care este expusă situaţia referitoare la compania Crescent:” (…) Această companie presupusă a fi străină (deţinută de străini) a devenit subiectul principal al eforturilor noastre de anchetă că rezultat al informaţiilor pe care le-am obţinut cu succes în România prin intervievare. Informaţiile astfel obţinute au fost completate de către noi cu eforturi de cercetare în afară României (…)În timp ce problema s-a rezolvat cu succes din punct de vedere al cercetărilor, este foarte clar că procedura de acţionare în justiţie la tribunalele din Bucureşti a rămas nerezolvată până astăzi. Nu are sens să continuăm ancheta până când nu se clarifică strategia juridică şi nu se stabileşte o direcţie de acţiune care să permită că dovezile să fie prezentate justiţiei eficient şi în timp util. Trebuie să ne reluăm ancheta asupra Crescent Commercial cât de curând posibil, dar numai dacă echipa se va bucura de sprijinul şi angajarea deplină a Guvernului României„.

Rezultatul a fost blocarea investigaţiilor experţilor străini prin neprelungirea contractului de angajare a acestora şi refuzul constant al regimului Iliescu de a lămuri problema.

Istoric (oficial) al companiei Crescent

În iunie 1991, problema Crescent a revenit în atenţia guvernanţilor României. Atunci, Mugur Isărescu a solicitat sprijinul SRI cu privire la firma Crescent şi la reprezentanţa acesteia din Bucureşti. El i-a cerut lui Virgil Măgureanu să dispună verificarea arhivelor fostei DSS şi să-i comunice datele obţinute „precum şi orice informaţii cu privire la activitatea lor actuală”. Cererea era astfel motivată:

Din verificările efectuate până în prezent de experţi în România, cât şi în străinătate, rezultă că firmă şi reprezentanta acesteia ar fi avut o poziţie privilegiată în anii 1984-1989 şi a realizat importante beneficii din activitatea comercială cu firme româneşti şi în special cu ICE Dunărea, existând indicii privind utilizarea conturilor acestei firme pentru deturnarea unor fonduri valutare” (Adresa nr. 2008/6.06.1991).

Adresa lui Mugur Isarescu prin care îi cere sprijin de specialitate lui Virgil Măgureanu, patronul SRI, cu privire la CRESCENT
Adresa lui Mugur Isarescu prin care îi cere sprijin de specialitate lui Virgil Măgureanu, patronul SRI, cu privire la CRESCENT

Din studierea raportului şi a documentelor comisiei Isărescu nu rezultă însă că această cerere ar fi fost profesional onorată. Iată ce informaţii a reuşit să afle Guvernul României, prin reprezentanţii lui oficiali, la sfârşitul secolului XX, despre o firmă controversată:

Crescent a fost înfiinţată în noiembrie 1980, în Grecia. La începutul lui ianuarie 1982, un „funcţionar particular” numit Fouad Sanbar, cu împuternicire de la nevastă-sa şi însoţit de un „salariat” de la ICE Vitrocim, s-a prezentat la Oficiul ARGUS din Bucureşti şi a solicitat deschiderea unei reprezentante aici. Sanbar a primit rapid autorizaţia pentru reprezentanță şi l-a numit ca director general pe Dan Voiculescu. Din 1984, Biroul Crescent din Bucureşti „reprezintă exclusiv interesele firmei Crescent din Cipru”, tara în care firma, deşi înregistrată, nu-şi putea desfăşura activitatea (?). Firma Crescent „folosea conturi în valută la filialele unor bănci străine din Bucureşti, iar prin contul de la BRCE efectua numai plati necomerciale – salarii, telefon, taxe etc.”. Cifră de afaceri a fost de peste 1 miliard de dolari (în 7 ani), iar profitul anual de „câteva milioane de dolari”, date – spune comisia – confundate de presă.

„Informaţiile” de mai sus au fost tot ceea ce o comisie guvernamentală a putut etala după doi ani de cercetări. Oficial, nu s-a spus nimic despre ceea ce individualiza Crescent-ul, despre motivele reale ale suspectării acestei firme şi nu a alteia. S-a tăcut, probabil, nu pentru că nu s-a ştiut ce reprezentase Crescent, ci pentru că se crease deja o clică financiară care trebuia protejată şi încurajată să prospere. Guvernul devenise guvernanta pentru toţi cei implicaţi în rostuirea fondurilor deturnate pe vremea lui Ceauşescu. S-a dat totuşi o nuanţă de preocupare faţă de problemă.

Presa, atât din ţară, cât şi de aiurea, zgâriase destul de adânc subiectul „conturi secrete” şi deja se iţea, prin crăpături, luciul borcanului cu fonduri. De aceea probabil s-au dat asigurări că investigaţiile vor continua.

Această pistă (Crescent – n.n.) trebuie verificată, spunea raportul Isărescu, printr-un complex de investigaţii în străinătate, atât asupra problemei priorităţii (proprietăţii ?- n.n.) bunurilor firmei, cât şi asupra posibilităţii folosirii conturilor acesteia şi ale celorlalte filiale sau reprezentante din Austria, Statele Unite ale Americii, Malta, Anglia şi Egipt pentru deturnarea unor fonduri în valută din patrimoniul statului. La aceste investigaţii vor putea fi avute în vedere şi documentele folosite de firma în procesele intentate unor ziare în ţară şi străinătate, prin care se susţine că nu ar fi avut nici o legătură cu Securitatea sau fondurile lui Ceauşescu şi că articolele din presa sau filmul prezentat de compania canadiană de televiziune CBC ar conţine numai defăimări şi calomnii la adresa sa (…). Una dintre problemele importante de clarificat ar fi aceea privind semnarea, în alb, de către John Edgington, despre care se susţine că ar fi proprietarul firmei Crescent-Cipru, a unor formulare de transfer de acţiuni, în care, în eventualitatea decesului sau, urma să se înscrie numele noului proprietar de către executorul testamentar. Aceste informaţii sunt cuprinse atât într-o adresa oficială a firmei, cât şi în raportul experţilor canadieni.

Nimic nu era nou. Nu se făcuse şi nici nu avea să se facă un pas în plus pentru clarificare. Cui şi de cine îi pasă? După ce comisia Isărescu predase ştafeta comisiei Dragoş Luchian, datele erau aceleaşi. Vreme de trei ani oficialii romani nu fuseseră capabili să verifice o firmă.

Afacerea Crescent – ICE Metalimportexport – dovada favorizării inexplicabile a Crescent

Dintr-o NOTĂ semnată pe 20.02.1990 de un reprezentant al Ministerului Finanţelor (V. Baghina) rezultă că în 1987 firma Crescent a avut monopolul importului de alumina al României pe anul 1987. Prezentăm în continuare detaliile acestei ciudate afaceri, consemnate de V.B, afacere în care o firmă presupusă străină a fost favorizată în România, într-o competiţie cu firma Partidului Comunist Roman, ICE Carpaţi.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari.

Cine avea interesul şi puterea să facă intenţionat o afacere cu o asemenea pierdere pentru partea romană? Cine era Crescent de a reuşit acapararea monopolului în importul de alumina al României anului 1987?

Aceeaşi întrebare a pus-o şi Liviu Turcu, un ofiţer din fosta Securitate refugiat  SUA, într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lui 1992, comisiei Luchian. Referindu-se la relaţia Securitate – Crescent, Turcu a însămânţat îndoială cu privire la concluziile comisiilor Pop-Isarescu-Luchian afirmând: „În condiţiile unui regim totalitar, în care întregul comerţ exterior se afla sub controlul strict al unui dictator şi al DSS, poate o firmă străină să ajungă la cifre de afaceri de 1,5 miliarde de dolari (un important procent din totalul operaţiunilor de import-export românesc) fiind, în acelaşi timp, lăsată să facă practic ce vrea? Şi dacă directorul acestei companii este şi cetăţean roman, iar restul aparatului de stat şi de comerţ exterior este infiltrat cu ofiţeri şi colaboratori, se poate vorbi cu nonşalanţă de totală ignoranţa cu privire la amestecul Serviciului de informaţii în activităţile comerciale ale firmei respective?

Este cunoscut ca Nicolae Ceauşescu avea la dispoziţie, la BRCE, celebrul cont 134 alimentat din afacerile cu aluminiu ale României. Este contul a cărui evidenta n-a putut fi consultată de experţii canadieni, BRCE refuzând (!?) colaborarea cu guvernul în această privinţă. Dacă acest cont se afla la dispoziţia directă a lui Ceauşescu, şi el era alimentat ca urmare a afacerilor cu aluminiu, este de presupus că şi aceste afaceri se bucurau de o atenţie superioară şi, deci, că nu suportau concurenţa. Lucrurile, după cum am văzut, n-au stat însă aşa. Firma Crescent a făcut concurenta O.E. Carpaţi în aceste afaceri.

fragment din declarația lui Naș Leon, referitoare la Crescent și Dan Voiculescu

„Crescent a fost o societate mixtă romano-cipriota”, afirma Leon Nas în 1990, deşi Dan Voiculescu, directorul general al Crescent (Bucureşti), n-a susţinut niciodată această versiune. Această firmă este, de fapt, „buturugă mică” a conturilor lui Ceauşescu”.

***

Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum...
Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum…

Asta spuneam în 1998.

Astăzi sunt convins că firma Crecent a fost într-adevăr ”buturuga mică ” a a celor conturi, pentru că a răsturnat percepția despre o avere care, de fapt nu era a lui Ceaușescu ci a lui Dan Voiculescu și SIE.

Și pentru a nu rămâne datori istoriei, trebuie să-i dăm Cezarului ce este al lui și să spunem că legenda Conturilor lui Ceaușescu a fost ca în bancul cu bicicleta. Este adevărat că Dictatorul a avut conturi, dar nu erau sute de milioane sau miliarde de dolari, ci de zeci de mii de lei, și nu erau secrete, ci la vedere, și nu erau în străinătate ci în țară, și nu proveneau din deturnări de fonduri, ci din diurnele încasate de el cu ocazia deplasărilor în afara țării. Banii lui s-au adunat rublă cu rublă, leva cu leva, zlot cu zlot etc etc, pînă la colosala sumă de exact 76.633,4 lei, în noiembrie 1987.

Contul lui Nicolae Ceausescu, la 10 nov 1987 (pag.1)
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 10 nov 1987 (pag.1)
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 27 noiembrie 1987: 76.633,4 lei
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 27 noiembrie 1987: 76.633,4 lei

Doi ani mai târziu, conturile sale s-au umflat nițel, ajungând la 84.666,47 lei, bani cu care Dictatorul putea să-și achiziționeze, ca proprietar, ultimul model de Dacia 1310!

Contul lui Nicolae Ceausescu pe 13 oct.1989: 84.666,47 lei
Contul lui Nicolae Ceausescu pe 13 oct.1989: 84.666,47 lei

În paralel însă, conturile lui Dan Voiculescu sunt imposibil de calculat. După opinia mea, la care am dreptul conform constituției, pentru banii pe care Dan Vofederatia romana de businessiculescu i-a investit în cele peste 30 de societăți înființate ca ciupercile după 1989, ar fi trebuit arestat de tot atâtea ori. E doar o opinie personală. Poate fi și o judecată de valoare exprimată de un ziarist care știe ce spune.

Să aduni sute de milioane de euro în câțiva ani, sau să investești miliarde de lei în firme la începutul anilor 90 este, pentru  un cetățean român al acelor vremi o infracțiune prin definiție. Este, după opinia mea, alooo! – vorba unui amic din hiperspatz,  infracțiunea în starea ei pură.

Numai că, în realitate, nu logica așezării argumentelor în text contează, ci existența dovezilor concrete ale săvârșirii unei infracțiuni.  Dovezi care, chiar dacă s-au găsit în arhiva SIE, au fost acoperite și ascunse pentru zeci de ani, ceea ce face ca astăzi, Dan Voiculescu să-și permită să controleze o mașinărie teribilă de dezinformare a populației, aparat compus din agenți de influențare care le-au luat mințile inclusiv părinților mei.

Comparativ cu averea lui Ceaușescu, pe care dacă-l scuturai bine, găseai bani pentru cel mult achiziționarea unei Dacii 1310 cu bord CN, Dan Voiculescu a fost și a rămas un nabab, atât al Epocii de Aur, cât și al Epocii de Bronz care i-a urmat. Cum el și-a donat mare parte din avere fiicelor sale, averea a devenit deja una de familie.

Firmele lui Voiculescu au fost in atentia presei, imaginea de mai sus fiind o pagina din Ziua, semnata de Razvan Savaliuc
Firmele lui Voiculescu au fost in atentia presei, imaginea de mai sus fiind o pagina din Ziua, semnata de Razvan Savaliuc

E o avere greu de măsurat pentru că de la 100 de milioane de euro în sus nici nu mai are rost să numeri… Firmele lui Dan Voiculescu pot fi găsite în articolul meu anterior de pe acest site – Rețeaua de firme și coacționarii lui Dan Voiculescu – Crescent, din anul 2001. Ulterior, Crescent-Cipru avea să dispară din majoritatea acestor societăți… (Maurul își făcuse datoria…)

Dan BADEA

Averea Dracului: ICE DUNAREA, firma acoperită a Securității (III)

doc001

Cea mai importantă firmă acoperită a fostului DSS, inclusă în organigrama serviciului de informații externe de atunci (CIE), încadrată exclusiv cu ofițeri și subofițeri din cadrul Securității a fost ICE DUNĂREA, societate care avea să contribuie la plata datoriei externe a României cu aproximativ 4 miliarde de dolari.

Cea mai importantă firmă așa-zis ”străină” cu care a colaborat ICE Dunărea a fost CRESCENT – societate condusă exclusiv de Dan Voiculescu.

Spun ”firmă așa-zis ”străină””deoarece a fost înregistrată în străinătate, dar a fost predată apoi prin testament, după uciderea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu cu condiția s-o stăpânească pe întreaga durată a vieții sale, iar faptul că a fost condusă exclusiv de Dan Voiculescu, el având puterea totală de decizie în toate afacerile firmei ,este deja demonstrat și recunoscut chiar de către Fouad Sanbar (așa-zisul patron, sau patronul de fațadă al Crescent).

Mentionez că Dan Voiculescu este singurul motiv pentru care mă mai preocupă, astăzi, ICE Dunărea sau orice altceva legat de conturile fostei securități. Aceasta deoarece acest individ este, după opinia mea, cel mai mare rău care s-a abătut asupra României postdecembriste, iar trecutul lui tenebros trebuie privit cu multa atenție.VOICULESCU 1

El a transformat presa română în cel mai eficient instrument de manipulare împotriva intereselor naționale și a ridicat dezinformarea la nivel de artă, o artă la care nici Stalin n-a putut visa,  și tot el a transformat Parlamentul României într-o instituție populată cu cei mai corupți dintre români. A condus și  conduce, cred eu, SISTEMUL care se opune democratizării și modernizării României.

Așadar, voi reaminti ori de câte ori va fi nevoie că imperiul lui Dan Voiculescu s-a creat exact pe această relație dintre ICE Dunărea și Crescent, adică pe relația de afaceri cu Securitatea. Deși oficial, în dosarele securitații interne, el apare că ar fi fost doar un turnător ordinar, nu se știe cum figurează el în dosarele securității externe (CIE_SIE). Până a ajunge însă la episodul Crescent (despre care am mai scris anterior), să vedem cu ce se ocupa ICE Dunărea.

Reiau așadar un articol mai vechi de al meu, pe care îl completez cu documente inedite, parte dintre ele aparute in cartea mea, AVEREA PRESEDINTELUI.

coperta Averea Presedintelui

Iată, mai jos textul apărut în 1998, documentele atasate fiind insa inedite, prezentate aici in exclusivitate:

I. C. E. DUNAREA

”ICE Dunarea a fost o intreprindere de comert exterior a Securitatii, infiintata in octombrie 1982 (prin Decretul C.S nr.382/ 15.10.1982) si lichidata in apr. 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990).

A facut parte din UM 0544-C.I.E (Centrul de Informatii Externe) si era identificata prin codul UM 0107.

A fost condusa, in ordine, de gen. mr. Aristotel Stamatoiu, gen.lt. Epifanie Amohnoaie, col. Gheorghe Badita și col. Constantin Gavril. In 1989 avea 137 de angajati dintre care 115 ofiteri.

A avut 6 servicii operative, un serviciu de navlosire si un compartiment special pentru vanzari armament. A efectuat activitati de import-export atat in nume propriu, cat si in colaborare cu celelalte ICE-uri. Colaborarea a fost, evident, impusa. A facut diverse intermedieri pe baza de comision si actiuni valutare speciale.

Oficial, se stiu foarte putine despre dimensiunea reala a implicarii acestei unitati a Securitatii in operatiunile valutar-financiare dirijate de Ceausescu si colaboratorii lui. Intreprinderea a fost lichidata cu o graba suspecta de guvernul Roman.

DUNAREA a fost mai intai trecuta in subordinea Ministerului Apararii Nationale. Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr.4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitatile din subordine” treceau la MApN. Fiind o unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era „inghitita” provizoriu de ICE Romtehnica. Daca presa nu dezvaluia atunci aspecte controversate din activitatea Dunarii, suntem convinsi ca nici n-ar fi fost nevoie sa fie lichidata, pentru ca nu asta era intentia noilor stapani.

In perioada ianuarie – martie 1990, o echipa de control compusa din specialisti ai MCE, MF, MApN si BRCE a verificat intreaga activitate a ICE Dunarea.

 DUNAREA001

DUNAREA002

DUNAREA003DUNAREA004DUNAREA006 DUNAREA007 DUNAREA008

Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.
Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.

Pe 25 aprilie 1990, ICE Dunarea a intrat oficial in lichidare „in scopul evitarii unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comert exterior” (HG nr.435). Comisia de lichidare avea sa constate ca Dunarea fusese o intreprindere extrem de eficienta, ca aici toate a operatiunile s-au incadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificati sau aprobati.

Oficial, pentru perioada 1982-1989, s-au constatat urmatoarele:

a. Volumul contractelor de export derulate in nume propriu sau in colaborare, inclusiv operatiuni de barter, compensatie si contrapartida, a fost de 4, 59 miliarde dolari;

b. S-au incasat 4,36 miliarde dolari cash din exporturi (inclusiv operatiuni de barter, contrapartida, compensatie)

c. Disponibilitatile in valuta constituite au fost contabilizate numai in conturi deschise la BRCE, ICE Dunarea neavand conturi la banci straine.

Intrebarile ulterioare asupra Dunarii au ramas insa fara raspuns. Fusese o firma a Securitatii iar documentele verificate nu spuneau, in realitate, decit ce scria pe ele. Cine garanta ca n-a existat o dubla contabilizare a lor? Nu era dubla si subordonarea Dunarii? (MCE si MI)

Afaceri cu diamante

Prezentam un exemplu concret care justifica indoiala noastra. E vorba de un aspect referitor la exportul de diamante artificiale al ICE Dunarea. Un referat intocmit la inceputul lui 1990, semnat de doi specialisti si dosit dupa cum cereau vremurile.

„In luna ianuarie 1990, ICE Mefin a preluat de la ICE Dunarea activitatea referitoare la importul si exportul de diamante. In perioada discutiilor ce au precedat preluarea activitatii, ICE Mefin a fost contactata de firma A.D.C.(Anglia), partener de afaceri prioritar pe aceasta relatie. Firma a pretins livrarea deindata a diamantelor artificiale ce au constituit obiectul unuoi contract incheiat cu ICE Dunarea.

ICE Mefin a luat legatura cu Uzina de diamante artificiale Dacia ( ce a functionat in directa subordunare a DSS, iar in prezent este subordonata, potrivit afirmatiiloer conducerii Mefin, Comandamentului pompierilor militari), rezultind ca este executata deja comanda firmei ADC. In aceste conditii s-a dispus livrarea diamantelor, iar firma ADC a platit suma de 20 mii $ SUA.

Pentru a verifica realitatea platii, un lucrator din cadrul ICE Mefin s-a deplasat la ICE Dunarea constatind ca in contractul ce i-a fost prezentat la aceasta din urma unitate, pretul prevazut era de 26 mii $ SUA. Revenind la sediul ICE Mefin, in timpul discutiilor purtate cu conducerea acesteia, au fost chemati prin telex de firma ADC si li s-a comunicat ca din greseala nu s-a trimis suma de 26 mii $, ci doar 20 mii $ SUA.

DUNAREA010 DUNAREA011

Coroborind aceasta situatie cu imprejurarea ca, cu ocazia unei recente vizite la Bucuresti (dupa Revolutie), dl. Jak Luntzer, patronul firmei ADC, a prezentat un inscris (o fotocopie) emanat de la Directia Europa Occidentala (director Pirvutoiu), din care rezulta ca MCECEI a aprobat ca ICE Dunarea sa scindeze sumele obtinute din exporturi in doua categorii cu doua destinatii diferite, deci din coroborarea acestor doua elemente se poate trage concluzia ca ICE Dunarera incheia fie doua contracte, unul in care se trecea pretul real si se incheia in strainatate, si un al doilea in care se trecea un pret mai mic si care era inregistrat in tara, fie, situatie mai greu de admis, ca sumele obtinute din derularea contractului incheiat cu partenerul strain au luat calea a doua conturi diferite.

Intrucit dl. Luntzer si-a anuntat vizita la ICE Mefin, s- a solicitat conducerii sa abordeze in cadrul discutiilor si aceasta chestiune.

Apare ca necesara si verificarea inscrisului la MCECEI, Directia Europa Occidentala, in care scop se va lua legatura cu actualul director Manolache.”

 DUNAREA016

Expertii straini care au cautat fondurile deturnate de Ceausescu & Co au avut informatii ca ICE Dunarea „a fost folosita pentru deturnare de fonduri din Romania”. In Planul „R” ei au inscris atit rezultatul documentarii la care avusesera acces pana atunci (mai 1990) cit si anumite ipoteze de lucru. Iata rezultatele lor la acea data:

„Conturile „Dunarii” de la BRCE, potrivit Serviciilor Secrete (?):

47.21.015.300-9 – $ US (Cont aparut deja in presa – R.L/6.08.’94, n.n.)

47.21.427.300-2 -DM

47.21.437.301-6 – DM

49.11.046.300-7 – $

48.69.715.300-9 – $ US

In aceste conturi au fost inregistrate, se pare, un mare numar de plati facute de companii de transport maritim catre autoritati portuare din Constanta sau de aiurea. Exista suspiciunea ca platile ascundeau cu totul altceva.

Un cont mai aparte era 48.69.715.314-0 – silingi austrieci. Acest cont ascunde numeroase tranzactii cu Dunarea si Dobias in Austria. Banca prin care intrau majoritatea sumelor in acest cont era Donau Bank. O parte din aceste plati au fost achitate pe loc in silingi austrieci sau marci germane lui Nathan Skalet (cetatean austriac, Pasaport nr. Pp 416431). Tranzactiile au fost aprobate de David Vasile, director adjunct. Potrivit lui Constantin Istrate, Skalet vorbeste doar romana si rusa.

Raport R Dunarea001 Raport R Dunarea002

Raportul R - un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu
Raportul R – un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu

Rodica Vlaicu de la BRCE (Serviciul Special 46) a fost foarte suparata pentru ca unul dintre membrii comisiei (CS) a intrat in posesia acestor conturi. Ea a explicat ca sumele din acest cont au rezultat din vanzari catre Uniunea Sovietica de bunuri care au fost reetichetate. Ideea a fost ca sovieticii sa fie obligati sa plateasca bunurile nu in ruble, ci in valuta forte. Din exporturile facute de Dunarea in 1984 au rezultat 754 milioane $.

Documentele justificative au fost vazute de un membru al echipei canadiene (C.S.), dar nu i s-a permis sa le copieze.

Pe 28 aprilie 1990, actele de la BRCE, legate de Dunarea, erau in asa fel amestecate incit nu puteau fi extrase prea repede a afirmat C.I.

O prima concluzie era ca tranzactiile au fost mixate cu tot felul de alte afaceri ale bancii. Totusi, afirmatiile de mai sus nu se potrivesc cu rapoartele despre Dunarea puse deja la dispozitia comisiei.

Documentatia de la BRCE, desi fusese promisa, nu a ajuns la comisie.

Contul OBORE

In iulie 1990, de exemplu, soldul la zi al unui cont deschis cu 5 ani in urma era de 1.334 588, 14 dolari SUA. Numarul contului era 47.11.940.350-8 iar ca titular era trecut numele OBORE. Contul fusese descoperit in primele luni ale lui 1990 de catre expertii canadieni si inscris la capitolul „comisioane secrete”. Lipsa datelor de la BRCE i-a impiedicat sa mearga insa mai departe pe aceasta pista, numita de ei „QUINSHUN”. Informatiile adunate se refereau la deturnarea a 108 000 dolari, in urma unui export de transformatoare in Turcia facut prin Electroimportexport (EIE). „Contractul a fost de peste 20 milioane dolari, iar agentul turc Mustafa ONGUN (de la „Indel”) a primit un comision in functie de vanzari. La finalizarea contractului, EIE se pare ca datora lui M. Ongun 108 000 dolari. Banii ar fi fost deturnati intr-un anumit cont de la BRCE (47.11.940.350-8) apartinand, se pare, ICE Dunarea. Persoanele care pot da relatii sunt: M. Ongun, Rodica V. (BRCE) si Aristide BUTUNOIU (cel care l-a inlocuit, se pare, pe Ongun). Din investigatii s-a aflat ca au existat agenti care plateau comision la Dunarea, comision numit de Suzanne Wolfe bacsis pe invers”.

 Raport R Dunarea004

De-abia in 1991, Mugur Isarescu, presedinte al comisiei guvernamentale cerea blocarea acestui cont. Din adresa lui Isarescu am aflat ca firma care deschise contul in cauza fusese inchisa in… 1988. Iata continutul acelei adrese catre BRCE, semnate de Mugur Isarescu: „In vederea clarificarii provenientei unor sume realizate de reprezentanta firmei „QUINSHUN ENTERPRISES LIMITED” deschisa la Bucuresti in perioada 1981-1988, rugam sa blocati temporar contul 47.11.940.350-8, in care se pastreaza disponibilul ramas dupa incetarea activitatii acesteia”( Adresa Nr. 2001/19.02.1991).

Desi ICE Dunarea fusese de mult lichidata, iar oficial aconturile in valuta de la BRCE fusesera inchise cu sold zero inca din mai 1990″, exista, iata, cel putin un cont dosit, de prasila .

Epilog

Chiar daca, oficial, problema „Dunarea” a fost inchisa, ea nu este nici pe departe clarificata. Guvernele care au „acoperit”-o, lipsite de orice raspundere, vor trebui sa dea totusi niste explicatii, daca i se va nazari vreodata unei autoritati, interesate in aflarea adevarului, sa le ceara. La doi ani dupa lichidarea Dunarii, de exemplu, Comisia Isarescu avea mari greutati in priceperea unor socoteli oficiale care spuneau ca in contul ICE Dunarea se mai gasisera, la 22 dec. 1989, 1,2 milioane de dolari.

Tot neclara parea si afirmatia din raportul de lichidare al ICE Dunarea care spune ca in urma controlului „nu a reiesit ca din acestea (cele 4,59 miliarde dolari rezultate din exporturi- nn) ar fi fost transferate sume in valuta in exterior, in eventuale conturi ale dictatorului„. Prin urmare, „se impune a se analiza – spune raportul comisiei Isarescu – destinatia unor sume de milioane cedate la balanta de plati pe baza unor decrete speciale, in care se mentiona ca preluarea se face fara restituirea valutei sau a echivalentului in lei„. De regula, au observat specialistii lui Isarescu, preluarea la balanta de plati a unor astfel de sume in valuta, de la unitatile exceptate se facea cu titlu de imprumut, sau cu plata echivalentului in lei.DUNAREA014

Prima si
Prima si ultima pagina a unei Situatii a incasarilor cash la balanta de plati externe ale ICE Dunarea utilizate pe baza de acte normative in perioada 1982-februarie 1988

N-a fost explicat pana azi ce rost avea cedarea unor sume deloc neglijabile in CONT SPECIAL PREZIDENTIAL de la BRCE, si nici ce destinatie s-a dat acestor depozite. In 1986, de exemplu, ICE Dunarea a cedat suma de 45 milioane dolari in „contul special prezidential” de la BRCE, in baza unui „decret fara rambursare”( 234/25.12.86).

Dan BADEA,

Material apărut, partial, în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 (Facsimilele sunt inedite)

 

Averea Dracului – afaceri și comisioane confidențiale prin firmele Securității (II)

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Aceasta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum.

Altfel, oameni ca Dan Voiculescu sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Astăzi voi relua aici un material mai vechi, referitor la problema comisioanelor confidențiale care alimentau, ulterior, diverse conturi ale fostului regim, dar și problema desființării firmei ICE Dunărea (UM 0107) – unitate acoperită a fostului DSS, încadrată exclusiv cu ofițeri și personal din fosta Securitatea, dar cunoscută ca o firmă de comerț exterior. Partenerul de afaceri privilegiat al ICE Dunărea a fost…Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Iată de ce eu refuz să cred că Dan Voiculescu a fost doar un tornător ordinar al Securității și îi înțeleg mâhnirea cu care spune că n-a fost informator. Sau…doar informator. Până  a ajunge însă la Crescentul lui Voiculescu, despre care am mai scris AICI, AICI și AICI, postez  un material pe care l-am scris în urmă cu mulți ani, fragment din cartea ce avea să apară la editura Nemira, Averea Președintelui

coperta Averea Presedintelui
Averea Președintelui, Edit. Nemira, 1998, autor Dan Badea

Rezultă, în plus, din materialul și documentele atașate (aici – în exclusivitate), că societatea ARGUS, cea care, oficial, era doar un oficiu banal din cadrul camerei de Comerț și Industrie a RSR ce repartiza personal autohton pentru reprezentanțele firmelor străine la București, se ocupa în realitate cu obținerea de comisioane confidențiale și, așa cum avea să dezvăluie presa străină, cu falisficare profesonistă de documente contra comisioane. Șeful oficiului ARGUS, col. Dragoș Diaconescu un securist (CIE)-afacerist notoriu, care a preluat și aplicat ulterior lui decembrie 1989, vechile practici de la ARGUS, a fost arestat recent în afacerea fraudelor bancare descoperite la sfârșitul anului trecut de profesioniștii DIICOT (vezi, pe larg, AICI).

De menționat că la acea dată și eu credeam că Nicolae Ceaușescu a avut conturi secrete, fiind victima dezinformării celor care au preluat, pe cont propriu, controlul unora dintre afacerile importante ale statului român. 

doc001

Averea Dracului” (II) – afaceri si comisioane confidentiale prin firmele Securitatii

Inca o sursa de alimentare a conturilor secrete ale familiei regimului Ceausescu:

Comisioanele confidentiale

O importanta sursa de fonduri valutare, exploatata la maximum de agentii asa-zis economici ai lui Ceausescu, a fost comisionul. Atit in tara cit si in afara ei, s-au obtinut sume imense din intermedieri pe cit de secrete, pe atit de profitabile. Obtinerea de comisioane a fost transformata de regimul Ceausescu intr-o operatiune valutara speciala prin care s-au alimentat conturi mai mult sau mai putin cunoscute. Confidentialitatea majoritatii comisioanelor a fost pastrata cu strictete si, este de presupus, bine controlata. Pista comisioanelor confidentiale n-a fost batatorita de comisiile care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri, desi au existat destule elemente care au semnalat scurgeri masive de fonduri rezultate din acesta practica. Pina acum, o prezentare a modurilor de obtinere a comisioanelor confidentiale, imaginate de sistemul comunist, a fost facuta de fostul ofiter de securitate Liviu Turcu, intr-o scrisoare deschisa adresata comisiei senatoriale (Dragos Luchian), comisie n-a avut insa vreun rezultat notabil. Iata citeva dintre caile de obtinere a comisioanelor confidentiale ezvaluite de Liviu Turcu :

a. Obtinerea de comisioane confidentiale cu prilejul negocierilor contractelor comerciale de import – export in tara si strainatate; de regula aceste comisioane erau asigurate prin protocoale  confidentiale, separate de contractele propriu-zise, si se depuneau pe numele ICE-ului ce derula contractul, intr-un cont colector de la BRCE aflat sub controlul compartimentului AVS din CIE . Dirijarea banilor intr-un cont al DSS era treaba directorului BRCE si a sefului Departamentului secret din banca(Serviciul 46-nn). Existau 5 conturi colectoare la BRCE.

b. Tranzactii comerciale cu produse ne-romanesti pe piata internationala. Au fost implicate firmele : TERRA, DELTA, TRAWE, ICE DUNAREA, ICE ROMTEHNICA, ICE CARPATI.

c. Replasarea de marfuri de origine straina ca marfuri romanesti pe piete in care detinatorii reali ai marfii erau contingentati.

d. Obtinerea de comisioane confidentiale pentru permiterea trasnzitarii de marfuri straine si indigenizarea acestora.

e. Parteneriatul comercial cu tarile in curs de dezvoltare a caror legislatie financiara le limita scoaterea de sume in valuta forte in exterior sau interzicea detinerea de conturi in strainatate, prin crearea de catre partea romana de depozite si conturi, fie la BRCE sau la alte banci din strainatate.

Exemple de actiuni aducatoare de comisioane: ICE Masinexportimport – 300 000 dolari

Intre ICE Masinexportimport si firma italiana INNOCENTI s-a incheiat un contract de livrare a unui grup de masini necesar IMGB. Contractul, in valoare de 11mil. dolari, fusese aprobat in 1978 si stabilea termenul de livrare la 3 ani.Dupa expirarea acestui termen, desi patrtea italiana avea masinile gata, importul a fost sistat din cauza interdictiilor generale impuse atunci importurilor de catre politica vremii. Dupa o pauza de doi ani, partea romana a reluat tratativele cu italienii, care oricum nu mai aveau alte posibilitati de desfacere pentru grupul de masini necesar IMGB. Profitand de aceasta situatie, romanii au cerut un comision de 700 000 dolari, ca sa cumpere ceea ce tot ei comandasera. Italienii, neavand incotro, au acceptat. S-a facut insa o intelegere privind plata comisionului, asa incit in contul partii romane au fost virati cu acte doar 400 000 dolari, restul ajungand in alta parte. Unde?doc002

Partenerul italian a afirmat ca diferenta de 300 000 dolari a fost achitata „in imprejurari cunoscute de Maravela Ionel, directorul de atunci al ICE Masiniexportimport„. Maravela insa, impreuna cu derulatorul contractului, Nicolae Popescu, au solicitat „cu duritate” celor curiosi „sa nu se amestece in aceasta problema„. Si nu s-au amestecat. In 1990, destinatia celor 300 000 dolari era „neelucidata”.

ARGUS – Comisioane cu sacul

Oficiul Argus a fost, ca si Dunarea, o „firma” a Securitatii. O anexa. Se ocupa oficial cu asigurarea de personal pentru reprezentantele societatilor straine din Romania. Taxa orice firma straina si se vara metodic in orice afacere aducatoare de valuta. Era specialista in comisioane confidentiale. L-a avut ca director pe celebrul Dragos Diaconescu, despre a carui implicare in scufundare navei LUCONA (care avea la bord o moara de macinat minereu de uraniu) s-au spus destule ; Argus ar fi intocmit documentele fictive pentru transportul efectuat de Lucona, documente folosite ulterior la incasarea primelor de asigurare.

Șeful ARGUS, col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu
col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu (foto 2012)

Argus a avut conturi deschise atit la BRCE cit si la filialele unor banci straine din Bucuresti (Societe Generale si Manufacturer’s Hanover Trust). Cu toate acestea nu se stie nimic despre cercetarile comisiilor (investite sa caute fondurile deturnate) asupra acestei firme. Nu s-a spus nimic despre ARGUS. Daca si cum a fost desfiintata. Daca presa a tacut, oficialii n-au spus nimic.

Mentionam mai jos citeva dintre gainariile valutare ale oficiului condus de Dragos Diaconescu, pentru a ne lamuri asupra usurintei cu care se puteau construi fonduri ce puteau primi apoi orice destinatie.

In 1982, intre firmele ICE Geomin si Marc Rich (Elvetia) s-a perfectat o intelegere privind valorificarea de catre firma din Elvetia a unor produse ramase in urma a doua actiuni de cliring ale partii romane (cu India si Pakistan). Intelegerea consta in plata unui comision catre Geomin, taxa ce reprezenta 1,25% din beneficiul rezultat. In afacere a intervenit insa Argus, prin Dragos Diaconescu, care a cerut sa participe si el la incasarea a 50% din comision. Prin Talpos de la MCECEI, Argus a devenit parte la contractul cu Marc Rich, incasind astfel aproximativ 100 000 dolari/anual din aceasta afacere. Valuta era virata de ICE Geomin in contul Argus de la BRCE (cont # 47.23.227.300-4).geomin

In 1983, Louis Drasinovert, angajat roman al firmei germane Hoechst Aktiengesellschaft-RFG, a fost acuzat intr-o prima faza” de spionaj in favoarea Germaniei. Oficiul Argus, responsabil de soarta si apucaturile angajatului roman, s-a dat ranit si a solicitat firmei Hoechst daune in valoare de 460 000 de marci. Firma germana, care avea contracte de export cu ICE Danubiana, a achitat suma ceruta din debitele (datoriile) pe care firma romaneasca le-a avut ca importator al produselor sale.

Desi Danubiana a achitat intreaga suma, Oficiul Argus a informat firma germana ca n-a primit decit exact 136.568 DMW (decizia de plata nr.5959/14.12.1983). Diferenta de peste 320 mii marci, desi a fost incasata de Oficiul Argus, nu a fost confirmata; ea a fost scazuta insa de firma germana din datoria ICE Danubiana. In 1990 nu se stia in ce scopuri fusesera folosite cele 320 mii marci. Si nici de catre cine. Conturile in care Argus a cerut firmei germane sa vireze banii au fost cel de la BRCE (nr. 47.11.091.300-4) si cel de la Manufacturer’s Hanover Trust (nr. 700/284). Firma Hoechst a mai fost tapata de bani si de catre aunele ICE-uri” care i-au solicitat confidential, pentru deschiderea acreditivelor, comisioane cuprinse intre 7-10 % din valoarea acreditivelor, sume care nu mai erau restituite.

doc007

doc008

alt exemplu:

metallgesell001

metallgesell002

metallgesell003

metallgesell004

metallgesell005
documente inedite din arhiva Comisiei Guvernamentale pentru cercetarea fondurilor deturnate din averea statului, comisie condusă de Mugur Isărescu

Sume nefacturate

Sumele achitate de firmele straine oficiului Argus pentru participare (chiar si pentru neparticipare – cazul firmei italienesti Giole) la TIB nu erau facturate. Nu se stie unde ajungeau banii de la Argus. Dragos Diaconescu dadea dispozitie unor ICE-uri, care exportau diverse produse, sa depuna o parte din valoarea marfii in alte conturi decit cele pe care intreprinderile respective le aveau la BRCE. Erau conturi ale Securitatii? Ale Partidului? Ale lui Diaconescu? Nu stim. Stie ex-directorul CONFEX, tov. Poparlan.doc009

La fiecare livrare de marfa din Romania, foarte multe firme straine achitau un comision in conturi ale securitatii. De exemplu, firma germana Hallerman achita in contul 47.21.44.73.00-4 („ES”) un comision de 0,5% din valoarea marfii, ceea ce insemna zeci de mii de dolari. Basca taxa de participare la TIB. Fondurile necontrolate se  adunau astfel bucatica cu bucatica.

Firma BBI-Anglia (firma greceasca) a depus in 1985 o suma intr-un cont al Argus de la Societe Generale-Bucuresti. Contul avea numarul 20183. E o dovada ca Argus nu avea conturi in valuta numai la BRCE. Nu stim ca aceste conturi de la filialele unor banci straine din Bucuresti sa fi fost verificate.doc010

Implicarea directorului ARGUS, Dragos Diaconescu in „Afacerea Sulina” a fost confirmata de Gheorghe Voinoiu de la „RUM CAWO” – Liechtenstein. D. Diaconescu ar fi „mijlocit aranjamentul de depozitare a reziduurilor”, fiind implicat si in incasarea unei parti din taxele de depozitare a acestora.doc013

Dan BADEA (Material apărut în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 – cu excepția facsimilelor care sunt inedite)

***

Adaug articolului publicat de mine în 1998, un document care demonstrează stilul utilizat înca de pe atunci de securistul Dragoș Diaconescu, azi ajuns  la pușcărie pentru practici similare, el fiind acuzat de către patronul unei societăți elvețiene (Cevora Panama) de deturnări de fonduri, falsuri, dezinformări etc. Iată, mai jos documentele prezentate aici în exclusivitate:

cevora panama001
un Referat ce confirmă deturnările de fonduri comise de Dragoș Diaconescu și jefuirea reprezentanței din București a unei firme străine ( CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA)
cevora panama002
acuzatiile lui Marcel Werner, patronul societății jefuite de securiștii lui Diaconescu, transmise prin telex șefului Argus
cevora panama003
pag.2 a telexului de mai sus
cevora panama004
extras de cont de la BRCE al firmei CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA

OBS: Toate documentele ce insotesc acest material provin din arhiva comisiilor care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri din perioada regimului Ceausescu.

Partea despre ICE DUNAREA, care completa acest articol va fi publicata separat, deoarece va fi insotita de alte documente inedite, ce vor aparea in exlusivitate pe acest site.

(va urma)

Dan Badea

 

Averea Dracului: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan (I)

Materialul a fost cenzurat ILEGAL ȘI ABUZIV de compania americană GOOGLE la cererea mincinoasă a conducerii ziarului de șantaj ”CURENTUL” –

CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Asta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum. Altfel, oameni ca Dan Voiculescu (de care ne vom ocupa separat, pe noua platforma de investigatii pe care ma voi muta ca urmare a hartuirii la care sunt supus de către Mirela și Mihai Iacob, patronii Curentul și cârnățarii lui Vasile Blaga) sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) - Editura Nemira, 1998
Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) – Editura Nemira, 1998

Ieri, pe un post TV al unui tânăr pesedist, cineva și-a permis să preia documente și idei din cartea publicată de mine în urmă cu mai bine de 13 ani, ”Averea Președintelui”, fără ca măcar să citeze sursa. Este, dealtfel, obișnuit ca șmecherii pătrunși prin televiziuni de partid să plagieze orice le pică în mână, după modelul șefului lor suprem, Victor Ponta, prim-plagiatorul României.

Anunțul apariției lucrării mele din 1998
Anunțul apariției lucrării mele din 1998


Pentru că la data apariției cărții mele au fost pubicate niște scurte extrase în presă, le reproduc astăzi, cu titlu de cadou făcut altor documentariști ce acționează la comanda patronului, dar care nu au acces la cartea cumpărată atunci, cu sacii – spun unii – de Dan Voiculescu.

Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Iată primul material, apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998.

„Averea Dracului”: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan

           
Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene a recunoscut existenta unor „depuneri ilegale de valuta de catre fostul dictator roman”
averea dracului evz
Oficial, problema fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre regimul Ceausescu n-a putut fi, pina astazi, rezolvata. Regimul Iliescu a facut tot posibilul pentru a bloca toate informatiile privitoare la ingineriile financiare ale lui Ceausescu si ale finantistilor sai de curte. A retezat, una cite una, toate pistele care duceau la borcanul cu fonduri. A creat comisii speciale pentru cautarea si recuperarea acelor fonduri, iar concluzia oficiala a fost ca nu s-a gasit si, deci, nu s-a recuperat nimic. Desi au existat informatii si chiar dovezi ale unor depozite facute de carausi ai lui Ceausescu in banci straine, din Elvetia sau de aiurea, regimul Iliescu n-a facut, aparent, nimic pentru a finaliza cercetarile si pentru a recupera sume importante pentru bugetul de stat. S-a prefacut a nu fi descoperit si a nu cunoaste filierele de scurgere a valutei din si inspre Romania, desi avea toate instrumentele pentru aflarea adevarului. Cu exceptia sotilor Ceausescu, toti cei angrenati in fraudarea Romaniei erau vii si sprijineau noul regim. Toate documentele se aflau sub control si e absurd sa credem ca, vreme de 7 ani, nu se putea da un raspuns cert problemei fondurilor deturnate. Nu s-a vrut insa clarificarea acestei probleme pentru ca ea era cheia tuturor „tunurilor” financiare din Romania postdecembrista.In 1990 au aparut ca din senin firme si afaceristi romani care aveau sa-si consolideze extrem de rapid pozitiile, multi dispunind din start de ciudate rezerve valutare si avind statutul de fosti ofiteri de Securitate. Nimeni n-a verificat vreodata provenienta fondurilor rulate prin firmele lor. Potentatii regimului comunist, care nu fusesera arestati, se imbogateau parca prea repede pentru acele vremuri.Majoritatea celor implicati in afacerile valutare controlate de Ceausescu prin Securitate scoteau acum, din palarie, firme si firmulite garnisite cu contracte in regula si dolari adevarati. Pe la colturi se iteau sponsorizari dubioase, pentru campaniile electorale ce aveau sa vina, in vreme ce prin cutii postale de aiurea se inghesuiau banci sau firme ce urmau sa fie asmutite peste economia nationala. Vechile filiere valutare ale Securitatii, utilizate din plin dupa decembrie 1989, aveau la capete semnul de acces interzis pentru ochii bezmeticiti ai opiniei publice. Pe ele s-au rulat, cu (si in) siguranta, toate fondurile deturnate de regimul comunist, numai ca miscarea a fost nu in interesul statului roman, ci in interes de gasca, o razbunare tirzie a vechililor si carausilor lui Ceausescu.E singura explicatie ce justifica tacerea incapatinata a regimului Iliescu in privinta asa-ziselor conturi ale lui Ceausescu: s-a facut deja decontarea.In urma cu un an am reusit sa descopar si sa consult documente senzationale, adunate de-a lungul anilor de catre comisiile infiintate de guvernul Roman pentru asa-zisa „cercetare si recuperare a fondurilor deturnate de Nicolae Ceausescu si acolitii sai”. Toate acestea erau dosite intr-o arhiva a Ministerului Apararii Nationale, ultimul loc in care s-ar fi gindit cineva sa le caute. Documentele erau insa descompletate. Ca dupa un jaf. Rezulta totusi din ele ca au existat fonduri deturnate si ca s-au localizat oameni, firme, banci si conturi din strainatate care le-au acoperit.Mai rezulta strategia aproape disperata a guvernului Roman de a bloca cercetarile si incercarile de recuperare oficiala a acestor fonduri.”Evenimentul zilei” dezvaluie, incepind de astazi, urme ale ospatului financiar al celor invitati, in taina, la pomana lui Ceausescu: conturile secrete. In curind, pentru gurmanzi, dar si pentru pofticiosi, „ospatul” va fi tratat pe larg in cartea ce va aparea la inceputul lunii iunie, la Editura NEMIRA, „AVEREA PRESEDINTELUI” de Dan Badea.
 
Istoric al cautarii
Oficial, pentru gasirea conturilor secrete au fost infiintate 3 comisii: Interdepartamentala (Teofil Pop), Guvernamentala ( Mugur Isarescu) si Senatoriala ( Dragos Luchian). Problema a mai fost oarecum cercetata si de o a patra comisie, cea condusa de senatorul Valentin Gabrielescu. Dintre acestea, singura care a deschis niste piste interesante de cercetare a fost Comisia Interdepartamentala. Si asta deoarece a beneficiat de sprijinul unor experti straini.
A. Comisia Interdepartamentala
Comisia a fost infiintata, prin ordin guvernamental, pe 13 ianuarie 1990 si a functionat pina in iulie acelasi an. S-a aflat sub autoritatea Ministerului Justitiei, fiind condusa chiar de catre ministrul Teofil Pop. A fost constituita din reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Afacerilor Externe, Apararii, de Interne, Finantelor, Comertului Exterior, Procuraturii Generale, Bancii Romane de Comert Exterior si, putin mai incolo, SRI. Se presupunea atunci ca suma deturnata de Ceausescu si aflata in banci din strainatate era cuprinsa intre 400 de milioane si 5 miliarde de dolari.Investigatiile comisiei au debutat prin verificarea unor intreprinderi romane de comert exterior (I.C.E.) prin intermediul carora se presupunea a fi fost alimentate conturile secrete. Au fost astfel controlate 22 dintre acestea, rezultatele fiind insa nesemnificative. Intreprinderi dubioase ale Securitatii sau Gospodariei de Partid, precum „Dunarea”, „Carpati”,” Terra”,”Argus” au fost gasite „virgine” deoarece controalele au fost fie superficiale, fie lipsite de obiect in urma refuzului unor sefi de a permite accesul la documentele solicitate (bilanturi contabile, dosare comerciale, documente de sinteza). E greu de crezut insa ca acei sefi au refuzat cu adevarat sa prezinte raportul cui trebuia si cind a fost nevoie. Au fost facute demersuri pentru blocarea conturilor din bancile elvetiene, dar si de prin alte banci, in urma aparitiei unor informatii in presa straina referitoare la existenta unor astfel de conturi. Deoarece erau interzise atunci investigatiile in strainatate ale unor experti sau juristi romani, s-a solicitat sprijinul unor experti din Elvetia si Canada. Au fost, astfel, angajate: Casa de avocati din Geneva (Elvetia), condusa de avocat Suzanne Wolfe Martin (perioada 20.02 – 27.05.1990, cu onorariu de 30.000 dolari lunar), si firmele canadiene „Peat Marwick Thorne” (contabilitate juridica) si „Gowling, Stratshi & Henderson” (avocatura) din Toronto, reprezentate de Robert Lindquist, Rod Stamler, Charles Smedmor si Edward Belobaba (perioada 14.03 – 30.06 1990, cu onorariu de 100.000 dolari lunar, plata acestora fiind suportata de catre guvernul canadian). Desi Guy Fontanet nu a fost angajat de guvernul roman, el a fost vizitat, pe 1 mai 1990, la Geneva de insusi vicepremierul Gelu Voican Voiculescu cu care a discutat, evident, despre recuperarea bunurilor Ceausestilor din Elvetia. Acesta este un prim semnal ca s-a mers in paralel cu comisia oficiala condusa de Teofil Pop. Dintre cei care n-aveau nici treaba cu comisia, s-au mai interesat in strainatate de soarta conturilor secrete urmatorii: Victor Atanasie Stanculescu, Lucian Cornescu, Radu Ciuceanu, Mihai Balanescu.
B. Comisia Guvernamentala. Demersuri
Baza juridica a infiintarii si functionarii Comisiei Guvernamentale pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai a fost Hotarirea de Guvern nr. 951/14 august 1990. Desi in hotarirea de infiintare a comisiei erau prevazute a-i fi alocate sediu corespunzator, dotare tehnica, un autoturism si fonduri necesare pentru desfasurarea activitatii (art.16,17), comisia n-a primit nimic, nici macar un telefon, ca sa nu mai vorbim de fax sau, si mai alambicat, fax international! Nu exista dovada mai clara decit aceasta a dezinteresului guvernului Roman in cautarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului! Demersurile cunoscute ale comisiei au fost astfel indreptate doar spre forul tutelar pentru a cersi, pina la autodesfiintare, conditiile promise. O comisie care trebuia sa descopere si sa readuca la buget sume de ordinul sutelor de milioane de dolari, iar dupa unii, de miliarde, n-avea hirtie de xerox pentru multiplicare de documente. Cautarea fondurilor deturnate avea sa inceteze, in fapt, cind Theodor Stolojan avea sa declare public actiunea drept „o aiureala”. El ar fi stat o noapte intreaga sa se gindeasca, ne-a declarat recent un membru al comisiei guvernamentale, daca s-ar fi putut produce o deturnare de fonduri din Romania si, spre dimineata, a ajuns la concluzia ca era imposibil. Deci, „toata aceasta cautare era o aiureala”.
C. COMISIA SENATORIALA
Comisia a fost condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian si a inceput sa lucreze in februarie 1992. Practic, n-a contribuit cu nimic in actiunea descoperirii si recuperarii fondurilor deturnate. Problema raminea deschisa.
Piste de cautare a fondurilor
Portile cunoscute de intrare a fondurilor valutare in Romania, inainte de 22 decembrie 1989, erau Banca Romana de Comert Exterior, filiale ale BNRSR, filialele din Romania ale unor banci straine si „valiza diplomatica”. Toate aceste „porti” au ramas inchise pentru cei care au incercat sa afle cite ceva despre eventuale manipulari nejustificate de fonduri.Controalele facute la BRCE, de exemplu, au fost de suprafata cita vreme nimeni n-a reusit sa clarifice pina astazi rolul acestei banci in deturnarile de fonduri. In anumite conturi deschise aici s-au adunat fonduri din contractele aflate in derulare pe 22 decembrie 1989, sume despre care nu stim nimic. Daca pina atunci valuta colectata ar fi constituit, conform declaratiilor reprezentantilor BRCE, Fondul valutar centralizat al statului, dupa desfiintarea acestui fond ce destinatie s-a dat sumelor colectate ulterior in aceasta banca? De ce a refuzat (si cum putea sa refuze) BRCE sa puna la dispozitia comisiilor de cercetare patronate de guvern documente privind deschiderea unor conturi si operatiuni efectuate la indicatia DSS prin acestea? Aceasta situatie nu era clarificata nici dupa doi ani de cercetari, neputindu-se afla daca sumele incasate in acele conturi reprezentau sau nu drepturile reale cuvenite partii romane.Trebuie spus ca au existat depozite valutare netrecute nici la jumatatea anului 1990 la balanta de plati externe cum, la fel, au existat bilbiieli in raportarea de catre BRCE a disponibilitatilor valutare la 31 dec. 1989, cifrele schimbindu-se aleatoriu, in functie de anotimpuri. Potrivit raportului Comisiei Guvernamentale, ca urmare a nerespectarii „in totalitate de catre BRCE a dispozitiilor guvernului, care impuneau trecerea tuturor disponibilitatilor in valuta ale „unitatilor exceptate” la bugetul statului, in 1991 a fost clarificata situatia unor conturi in valoare de peste 30 milioane de dolari”. Cine si cum a jonglat cu aceste sume? Cine ne asigura ca fonduri ale statului n-au fost rulate in interese de gasca, sau de partid?
Raportul Curtii de Conturi
Daca activitatea BRCE de pina la 22 decembrie 1989 n-a putut fi cunoscuta, pentru ca nimeni nu si-a asumat raspunderea unui control riguros si pertinent in aceasta zona obscura a bancii, exista totusi niste repere ale perioadei care a urmat, repere fixate de Curtea de Conturi a Romaniei, citiva ani mai tirziu. Astfel, in urma unui control al Curtii de Conturi, finalizat in 1996, s-au constatat ciudatenii oarecum penale in activitatea BRCE de dupa 22 decembrie ’89. S-au constatat, printre altele:
1. Nu s-a putut stabili, pe baza de documente, modul de gestionare a „Fondului valutar centralizat al statului” deoarece fondul fusese desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE, in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde dolari SUA.
2. Nu s-a putut verifica daca suma de 153,4 milioane dolari SUA a fost trecuta, potrivit legii, in fondul valutar al tarii. Suma reprezenta disponibilitatile valutare ale fostului Oficiu Economic Central Carpati (in martie 1990).
3. In 1991 BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit „BNR -Fond de stat in valuta”, in care „prin patru operatiuni, a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane dolari SUA, facind datoare in acest fel, BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat, la extern, datorii ale statului.”
4. BNR a acceptat, in februarie 1990, ca in contul sumei de 770,6 milioane dolari SUA din rezerva valutara a statului, pusa temporar la dispozitia BRCE-SA (727,6 mil. $) si a Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (43,0 mil. $), inainte de 1989, sa incaseze contravaloarea acesteia in lei, renuntind la obligatia reintregirii rezervei valutare.De remarcat ca pe 31 decembrie 1989 rezervele valutare ale Romaniei erau de circa 2 miliarde dolari SUA. Acestea au fost rapid epuizate, astfel incit pina la finele lui 1991 creditele externe ale tarii erau de 897 milioane dolari SUA.
Conturile secrete de la Banca Romana de Comert Exterior
Sintagma „conturile lui Ceausescu” acopera cele doua tipuri de conturi, presupuse a fi fost alimentate cu fonduri deturnate de familia Ceausescu din patrimoniul statului, si anume:
a. conturi deschise in strainatate de si pe numele Ceausescu (Elena sau Nicolae)
b. conturi deschise fie pe numele unor colaboratori sau firme reale ori fantoma, fie cu parola, conturi la care aveau acces Nicolae si/sau Elena Ceausescu , dar si cel care le-a deschis.
Pina astazi nu s-au descoperit in banci din strainatate conturi pe numele lui Ceausescu, exceptind cele doua conturi ale lui Valentin Ceausescu in Midlands Bank- Londra (aprox 1000 lire sterline), respectiv Deutsche Bank -Frankfurt, RFG (aprox 1500 DM). E greu de crezut insa ca a existat un cont deschis personal de Nicolae Ceausescu chiar pe numele sau, cind erau atitea posibilitati si motive de a se alege o alta cale. E greu de crezut, dar nu imposibil; in acest caz insa, sumele depuse au fost inmormintate o data cu deponentul, daca nu cumva cheia catre ele o fi fost smulsa la Tirgoviste, in decembrie ’89. Din motivele expuse mai sus, referirile la conturile lui Ceausescu vor viza a doua categorie – conturi deschise prin intermediari care inca mai traiesc. Doar doi au fost impuscati si, cu siguranta, nu i-au luat cu ei si pe colaboratorii de taina. Daca aflam care au fost cei mai de incredere colaboratori ai lui Nicolae si Elena Ceausescu, vom sti cine detine cheia controversatelor conturi.In aceeasi sintagma se includ si conturile presupuse a fi fost deschise la filialele unor banci straine din Romania, conturi despre care bancile in cauza sa nu aiba cunostinta a fi apartinut familiei Ceausescu. Si aici intermediarii din preajma sotilor Ceausescu au de povestit nume, numere, parole, sume si alte indicii. Conturile Securitatii si ale Partidului de la fosta BRCE pot ascunde la fel, sub cine stie ce forme scriptice, baze de alimentare pentru conturile lui Ceausescu.Nu apararea vreunui secret de stat i-a determinat pe „comandantii” BRCE sa refuze colaborarea cu expertii straini si, deci, sa le puna la dispozitie datele solicitate, ci tocmai teama ca nu cumva acesti specialisti sa descopere legatura dintre conturile „la vedere” din BRCE si cele disimulate prin institutiile financiare internationale.
Prezentam mai jos 44 de conturi secrete inregistrate la Banca Romana de Comert Exterior, conturi suspecte de a fi stat la baza marilor deturnari de fonduri din perioada regimului Ceausescu. Pentru ca pina azi situatia acestor conturi n-a fost oficial clarificata, este de presupus ca modul de lucru folosit pina in 1989, a fost preluat si utilizat de noua putere post-decembrista.
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
AȘA ARATĂ (NOUL semn AMERICAN FASCISTOID de Acces Interzis, AL CENZURII) UN FRAGMENT DIN CENZURA GOOGLE. Noua zvastică de peste ocean pusă peste libertatea presei din România.
Răspunsul bancilor elvetiene in legatura cu existenta conturilor familiei Ceausescu
Pe 12 februarie 1990, printr-o adresa purtind antetul MAE, adjunctul ministrului roman de externe, R. Neagu, l-a informat pe Vasile Voloseniuc, presedintele BRCE, despre pozitia principalelor banci elvetiene asupra „depunerii ilegale de valuta de catre fostul dictator roman” comunicindu-i urmatoarele:”Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene (SBS) a recunoscut public existenta unor asemenea fonduri.Conducerea Uniunii Bancilor Elvetiene (UBS) nu exclude prezenta de fonduri de acest gen.Creditul Elvetian(CS) a negat categoric existenta unor depuneri din aceasta categorie„.(Adresa nr.7/432).
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
Raportul lui Neagu de la Externe catre Voloseniuc – starostele conturilor Securitatii – pare de neinteles cita vreme ministrul justitiei si nu presedintele BRCE conducea investigatiile oficiale. Cu atit mai de neinteles cu cit BRCE avea in burta secretele tuturor tranzactiilor valutare dubioase ale regimului Ceausescu.
Incasarile valutare din emigratie
Toate comisiile au fost de acord ca una dintre sursele de colectare a fondurilor valutare pentru regimul Ceausescu a fost emigratia. Au existat intelegeri la cel mai inalt nivel privind comertul cu oameni impus de Ceausescu partenerilor germani sau evrei. S-au incasat sume imense din acest trafic specific orinduirii sclavagiste, sume asupra carora nu s-a dat nici o explicatie oficiala. Ca si cind n-ar fi existat. Prezentam mai jos citeva informatii care justifica necesitatea clarificarii problemei fondurilor rezultate din traficul amintit.
Incasari germane
Negociator din partea germana a fost, vreme de 22 ani, Dr. Heinz Gunther Huesch, care, dupa o informatie din documentarul canadian „Averea Dracului”, ar fi intermediat aproximativ 200.000 de contracte la pretul de 10-15 000 DM/persoana; Huesch n-a confirmat aceasta suma, dar a afirmat: „Este un acord secret si secretul continua si in prezent(1991-n.n.)”. Suma rezultata din aceasta tranzactie sclavagista ar fi fost de 2-3 miliarde de marci.In urma controlului facut la BRCE in 1990, au fost descoperite dovezi ale vinzarilor de etnici germani, ca urmare a intelegerilor secrete dintre RSR si RFG. Sapte ani mai tirziu, un ministru roman de externe, Adrian Severin, avea sa ceara scuze partii germane pentru faptul ca Ceausescu a exportat, ca pe o marfa, etnici germani. Este de presupus ca Severin cunostea, la acea data, termenii intelegerii secrete romano-germane referitoare la rusinoasa tranzactie, daca si-a permis sa transfere asupra Romaniei intreaga vina a acestui troc, vina care, deocamdata, nu este deloc clara. In 1990, Adrian Severin a avut o intilnire cu grupul de experti canadieni care l-au informat despre piedicile intimpinate in cercetarea anumitor documente de la BRCE, dar si de la alte institutii, cit si despre eventualitatea prelungirii contractului cu guvernul Roman.Problema este in continuare un secret bine pazit de ambele parti. Partea germana nu s-a grabit inca sa faca publice culisele afacerii si gradul ei de implicare nu e deloc confortabil, cel putin in fata contribuabilului german. Daca se va dovedi ca oficialitatile RFG au alimentat conturi personale ale lui Ceausescu, in paralel cu conturile curente deschise la BRCE pentru acest tip de tranzactie, vina afacerii va trebui altfel distribuita.Controlul efectuat la BRCE in 1990, chiar lapidar fiind, a evidentiat aspecte extrem de interesante ale emigratiei etnicilor germani: nume, sume, conturi. Prezentam continutul unei NOTE redactate in urma acestei verificari:”
1. In anul 1989, Departamentul Securitatii Statului a avut deschise la BRCE contul OV-78 (colector) si alte 13 conturi (cu functionare intermitenta) prin care s-au efectuat operatiuni de incasari prin transfer bancar, cecuri si depuneri in numerar la ghiseele BRCE si operatiuni de plati prin transfer pentru fructificarea disponibilitatilor prin plasarea acestora pe depozite renumeratorii la banci din strainatate si alte plati. Din contul OV-78 au fost efectuate in anul 1989 depozite de natura celor aratate insumind 29,2 milioane dolari si 119,5 milioane marci, care s-au incasat la termen, fiind in final cedate si utilizate pentru nevoile balantei de incasari si plati externe.
2. In ceea ce priveste modul de intrare a sumelor in valuta in aceste conturi, pe baza datelor puse la dispozitie de catre BRCE, s-au identificat 13 plati efectuate de COMMERZBANK AG-Neuss din RFG, in suma totala de 134.516.790, 00 marci, fara a se cunoaste ce reprezinta sumele, respectiv, daca acesta este nivelul lor real.(…) Platile s-au efectuat de catre COMMERZBANK AG-Neuss, in baza unor telexuri, din ordinul domnului Huesch, invocindu-se in unele cazuri intelegerea pe care ar fi avut-o acesta cu o persoana din Romania numita Dr. Anghelache. De exemplu, in telexul primit de BRCE de la COMMERZBANK AG-Neuss pe data de 24.08.1989 se precizeaza: „Platim astazi conform intelegerii cu dr. ANGHELACHE si din ordinul domnului Huesch 9.308.000,00 marci RFG. Creditam contul dv. la oficiul nostru din Frankfurt cu suma de 9.308.000 marci RFG”. Din discutiile purtate la BRCE, a rezultat ca aceasta persoana avea gradul de colonel, isi desfasura activitatea in cadrul fostului Departament al Securitatii Statului si ca aceste sume ar reprezenta platile care se efectuau in legatura cu plecarea definitiva in RFG a unor romani de origine germana(…) „.Conturile de la BRCE in care au intrat sumele din ordinul lui Huesch au fost: OV-78, FEROVIARUL, AA, AC. Nu cunoastem insa ca vreuna dintre comisii sa-l fi audiat pe celebrul Anghelache, desi e posibil sa fi fost una si aceeasi persoana cu seful AVS din DIE, col. Constantin Anghelache, cel care i-a succedat in functie lui Octavian Stelian Andronic. Dintr-o informatie furnizata de un fost membru al Comisiei Guvernamentale, dr. Anghelache era anul trecut (1997) stabilit in Elvetia. Toate incercarile de a afla ceva pe aceasta tema s-au izbit de oculta institutie numita Asociatia Fostilor Ofiteri anexata SRI.
Germania a cotizat cu aproape 400 de milioane de marci la contul Gospodariei de Partid
In contul OE Carpati de la BRCE intra, la fiecare inceput de trimestru, suma de 8 milioane DM. Cel care supraveghea alimentarea contului cu aceste sume, Marin Cristache, a afirmat ca nu stia de unde veneau banii. „Pe la mijlocul perioadei 1988-1989, aceasta problema a stopat, banii n-au mai venit. A inceput agitatia pentru a se afla de unde veneau acesti bani, ca sa putem afla daca este vorba de o intirziere sau de stoparea acestei sume, ceea ce a durat saptamini de zile. Banii veneau printr-un circuit de banca extrem de sofisticat. Nu cunosc de unde veneau ei si ce reprezentau.” (C. Sen.)Conform unei declaratii a lui Leon Nas, adjunctul sefului Gospodariei de Partid (1953-1989), suma totala primita de Oficiul Economic „Carpati,” (incepind cu trimestrul IV al anului 1978) de la „Bundesbank,” in transe de cite 8 milioane/trimestrial, a fost de 392 000 000 marci. Declaratia a fost facuta cu ocazia audierii de catre o echipa a Comisiei Guvernamentale, pe 24.10.1990. Dispozitia de a accepta si de a urmari intrarea acestor sume in contul OECC ar fi primit-o de la Nicolae Ceausescu prin Iosif Banc. Un alt personaj implicat: col. Octavian Stelian Andronic
Seful serviciului AVS (Aport Valutar Special) din cadrul Directiei de Informatii Externe a fostei Securitati, col. Octavian Stelian Andronic, audiat de comisia guvernamentala, a spus cite ceva despre natura unor intelegeri cu oficialii germani: „(…) In perioada 1981-1985 am lucrat in cadrul U.M. 0544 in calitate de sef al Compartimentului AVS care avea ca obiect al activitatii aducerea in tara a fondurilor valutare rezultate din succesiuni si alte drepturi ale cetatenilor romani, contabilizarea si transferarea in conturile speciale de la BRCE (TN-73; TN -75; OV-80 etc.) a sumelor rezultate din intelegerile cu RFG si Israel privind emigrarea, executarea de operatiuni de aport valutar fara export de marfuri si obtinerea de comisioane din diferite operatiuni de comert exterior.(…)In cadrul relatiilor cu reprezentantul guvernului RFG, prin care ni se faceau platile, la sfirsitul anului 1983 sau inceputul anului 1984, s-a obtinut suplimentar peste sumele ce ni se datorau, aproximativ 1 milion marci vest-germane. Reprezentantul guvernului RFG a conditionat plata acestei sume pe care a depus-o intr-un cont cu mentiunea A (initiala numelui meu de familie), de cumpararea de pe piata vest-germana a unor produse. S-a prezentat aceasta situatie si s-a decis, cu aprobarea fostului dictator, sa fie folosita pentru cumpararea de aparatura speciala, necesara unitatilor Ministerului de Interne.(…)In cadrul tratativelor duse cu reprezentantul guvernului RFG privind emigrarea, acesta mi-a spus ca ei au oferit guvernului roman un credit de 800 000 000 marci vest-germane cu dobinda redusa, pentru importul din RFG de aparatura si utilaje. Aceasta oferta ar fi fost facuta lui Pungan de catre ministrul de externe vest-german prin anii 1982-1983″.
Diplomatul Kroneck de la Bonn are lista cu platile pentru emigranti
La Comisia Guvernamentala au existat, de asemenea, informatii conform carora partea germana depunea in plus si alte sume decit cele negociate intr-un cont din Elvetia la care avea acces numai familia Ceausescu.Printr-o adresa semnata de Teodor Melescanu in 1991, ministrul justitiei Victor Babiuc era informat astfel:”(…)intr-o discutie, la 21 mai 1991, cu dl.Dumitru Ceausu, director adjunct in Ministerul Afacerilor Externe, dl Friedrich Kroneck, ambasador in Ministerul Afacerilor Externe de la Bonn, a relatat urmatoarele: In perioada 1978-1989, dl. Kroneck, s-a ocupat de derularea intelegerilor secrete romano-germane privind emigrarea in R.F. Germania a etnicilor germani din Romania. Initial, intelegerea a fost convenita intre Ceausescu si cancelarul Helmuth Schmidt, pe termen de 5 ani. Ulterior, intelegerea a fost modificata si prelungita, cu actualul cancelar.Sumele de bani pe care partea germana le platea pentru fiecare etnic german erau depuse la o banca elvetiana din Basel in doua conturi. Unul din conturi era deschis si intreprinderilor romanesti, iar celalalt nu era cunoscut decit de cei ce faceau platile si de oamenii de incredere ai familiei Ceausescu (s.a.)” (Adresa nr. 14/1520). Adresa lui Melescanu poarta mentiunea „Dl. Ianculescu, de trimis imediat la dl. Isarescu, guvernatorul Bancii Nat. care coordoneaza comisia privind banii lui N.C. / 03 iunie 91”. (va urma)
Incasari evreiesti
Se estimeaza ca numarul contractelor negociate de partea romana cu sef-rabinul Moses Rosen a fost 400 000. Daca s-a aplicat acelasi regim de plata ca in cazul etnicilor germani, suma obtinuta in urma acestor contracte ar fi de ordinul miliardelor de dolari (!). S-au gasit foarte putine urme ale acestor plati. Iata insa una dintre putinele descoperite. In conturile Securitatii de la BRCE au fost depuse in 1989, de catre diversi ofiteri, CEC-uri emise de mai multe banci din strainatate. Dintre acestea, raportat la marimea sumelor depuse, se evidentiaza urmatoarele:Bank Leumi- Iasrael / 1.200.000 dolari depusi in contul TN-75 la 20.01.89; Bank Hapoalim-New York / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 30.05.89; Bank Leumi Tel- Aviv / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 25.08.89; Bank Hapoalim Israel / 1.000.000 dolari in cont A.A. la 16.11.1989.Suzanne Wolfe, angajata de guvernul roman pentru depistarea conturilor lui Ceausescu, a aflat, in urma unei discutii cu Thomas Lachs (director executiv al Bancii Nationale a Austriei) ca banca „Winter Bank” ar detine conturi ale lui Ceausescu. „Aceasta banca, din Viena, este proprietatea unui evreu ortodox, pe nume Moskovitch, prieten cu rabinul Moses Rosen” (Raport asupra activitatii dnei S.W., avocat din Geneva / 5.06.1990). Moscova – mai importanta decit fondurile deturnate
Din discutiile avute de Suzanne Wolfe, in Israel, cu Zvi Barak -directorul general al departamentului financiar al organizatiei „The Jewish Agency for Israel” – si cu prof. Amnon Rubinstein, deputat in parlamentul israelian (CNESET) „a rezultat, in esenta, ca in relatia cu statul Israel s-ar putea „dezlega enigma”, cel putin in parte, insa dialogul va trebui sa fie purtat intr-o „discretie absoluta”, eventual printr-un mandatat special (de ex. prin dna S.Wolfe). S-a afirmat ca, pentru succesul dialogului, daca Romania ar accepta sa transporte evrei sovietici in Israel, ar putea primi in schimb informatii cu efect revelator, inclusiv despre unele legaturi dintre fostul dictator si Arafat sau Khadafi” (Raport asupra activitatii lui Suzanne Wolfe/5.06.1990).Problema acestui schimb de informatii a fost adusa la cunostinta lui Petre Roman, primul-ministru roman de atunci. Astfel, printr-o adresa semnata de Ion M. Anghel, primul presedinte al Comisiei Guvernamentale, Roman era rugat sa aprobe, printre altele, urmatoarele: „Initierea unor contacte cu reprezentantii Ministerului de Interne israelian in legatura cu propunerea acestora de a analiza conditiile unui schimb de informatii referitoare la deturnarea unor sume in valuta de catre dictator si acolitii acestuia. Aceste convorbiri, propuse de dl. Pesach Teitelman – om de afaceri israelian, ar urma sa aiba loc la Tel-Aviv, in prima parte a lunii noiembrie 1990, la o data care va fi comunicata de catre dl. Teitelman la revenirea acestuia in Romania. Propunem ca la aceasta actiune sa participe trei membri ai comisiei, scop in care este necesara aprobarea sumelor de 30 000 lei si 3 000 sekeli”. (Adresa nr.C.G./1001 din 12 oct.1990)
va urma
Dan Badea,
material apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998

Micile secrete ale lui Mugur Isărescu

Cel mai longeviv demnitar. A reusit sa reziste sub toate regimurile si tuturor asalturilor.

Mugurel Constantin Isarescu, guvernatorul BNR, s-a nascut pe 1 august 1949 in Dragasani-Valcea. Este casatorit si are doi copii, Lacramioara si Costin. Din septembrie 1990, ocupa functia de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, functie pe care a parasit-o, provizoriu, pentru a ocupa vreme de un an postul de prim-ministru in ultimul an al regimului Constantinescu.

Traseul pe care l-a urmat Isarescu pana in 1990 a fost specific generatiei pregatite pentru a prelua puterea dupa caderea regimului Ceausescu, el fiind inclus ulterior pe lista de tehnocrati a noii puteri politice.

Practic, pana la sfarsitul lui 1989, Mugurel Isarescu si-a desavarsit pregatirea profesionala in domeniul financiar-bancar. In 1971, el a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti, specialitatea Relatii Economice Internationale si, in perioada 1971-1990, a fost cercetator la Institutul de Economie Mondiala (IEM) de la Bucuresti, “un apendice” al Securitatii, alaturi de Eugen Dijmarescu, actual viceguvernator la BNR, precum si de Napoleon Pop, care a lucrat in institut inca din 1967. Dupa 1975, Isarescu a fost si cadru didactic universitar la ASE Bucuresti.

Institutul de Economie Mondiala – apendicele Securitatii

Pana in 1990, Institutul de Economie Mondiala (IEM) de la Bucuresti a fost o institutie de acoperire pentru fostul serviciu de informatii externe din cadrul Securitatii (DIE/CIE) si a avut regim de unitate militara. El a fost infiintat si organizat dupa modelul faimosului institut de economie mondiala de la Moscova, condus de nu mai putin faimosul Arbatov. In afara academicianului Costin Murgescu, plasat ca director general, datorita autoritatii profesionale, restul personalului lucra in regim cvasimilitar.

Astfel, generalul Ion Marcu era, concomitent, seful diviziei a II-a (care acoperea geografic toate spatiile externe, mai putin Europa si tarile socialiste) din DIE/CIE (serviciul de informatii externe) si director adjunct al IEM. Institutul unde a lucrat Isarescu vreme de 19 ani era nu numai institutie de acoperire (cu legitimatiile de rigoare ale IEM atat pe nume reale, cat si pe cele legendate), cat si element de tranzit in cadrul biografiilor-legenda ale ofiterilor din centrala trimisi in exterior via scurte stagii in cadrul Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (MCECEI).

In scurtele deplasari de “vizite” si “stadii de cercetare” in Occident sau reuniuni internationale, cei in cauza (cercetatorii din IEM) erau dati in legatura rezidentelor din tarile vizitate si aveau “ordine de misiune” cu sarcinile informativ-operative ce trebuia executate pe durata deplasarii. La intoarcere, se facea analiza rezultatelor, exact ca pentru ofiterii trimisi in misiuni temporare, cu rapoarte etc.

Isarescu, Dijmarescu si Pop, biografii intersectate la ordin

Fosti colegi la Institutul de Economie Mondiala, Mugurel Isarescu, Eugen Dijmarescu si Napoleon Pop au facut parte din corpul special de activisti/propagandisti ai CC al PCR folositi pentru “instruirea” activului de partid central si din teritoriu. Criteriile promovarii in IEM pentru Isarescu au fost diferite fata de cele folosite pentru Dijmarescu. Isarescu a fost promovat in activul de partid pe criteriul “sange proaspat”.

Dijmarescu insa asa cum s-a vazut imediat dupa 1989 avea relatii de familie (inclusiv politica) cu vechea garda ideologica a PCR, gen Valter Roman & co. De aici si aerul de superioritate al lui Dijmarescu in raport cu “provincialul” Mugurel, adica raportul aristocrat-plebeu in ierarhia sociala din fostul regim comunist. Pana in 1990, Eugen Dijmarescu a ocupat pozitii ierarhic superioare lui Isarescu in cadrul IEM, inclusiv prin pozitia de secretar PCR pe institut. Ulterior, ca “senior”, a fost vexat de faptul ca Isarescu a fost numit guvernator al BNR, socotindu-se nedreptatit, chiar daca el insusi a ocupat functii de viceprim-ministru, ministru si ministru secretar de stat, inclusiv pozitia de vicepresedinte al Senatului.

Intre cei doi a fost o oarecare rivalitate mocnita, ce a culminat cu plecarea lui Dijmarescu (foto dreapta) in Japonia, ca ambasador, plecare perceputa ca un exil politic avand in vedere ambitiile sale. Ulterior, in timp ce pozitia lui Isarescu s-a consolidat, Dijmarescu a intrat in penumbra, obtinand cu efort pozitia de viceguvernator al BNR, adica de “subaltern” al colegului sau rival.
Napoleon Pop a tinut si el aproape de cei doi, in buna traditie a ambitiilor politice nutrite de fostii membri ai grupului “Trocadero”.

Intrat in IEM in 1967, Napoleon Pop a ocupat functii importante in cadrul apendicelui DIE/CIE, el fiind seful sectorului “tari cu economie de piata” (1977-1980), seful Oficiului de Informare Documentara pentru Comertul Exterior din IEM (1981-1989), director stiintific al IEM si director al Centrului de Informare Economica (1989-1990).

Din 1990, Napoleon Pop (foto stanga) a intrat direct in guvern, ca secretar de stat la Ministerul Comertului si Turismului (1990-1992), apoi a fost seful Departamentului pentru Integrare Europeana (1993-1994), presedinte-director general la World Trade Center Bucuresti (1994-1996), ministru consilier la Ambasada Romaniei la Washington (1996-1998) si, apoi, din nou la World Trade Center pana in 2000. In legislatura 2000-2004, Napoleon Pop a fost deputat PNL, inlocuindu-l pe Theodor Stolojan. Astazi, Pop este din nou alaturi de Dijmarescu si Isarescu, ocupand functia de membru in Consiliul de administratie al BNR.

Osanale in pas cu vremea

Pana in 1990, Mugurel Isarescu n-a scapat nici el de tributul platit “sultanului” Ceausescu. El a incercat sa se evidentieze in fata conducerii superioare de partid si de stat fie prin aprobarea la scena deschisa a politicii de reducere a cursei inarmarilor, fie prin infierarea politicii dobanzilor practicate de imperialistii americani. Astfel, in “Era socialista” din august 1986, Mugurel Isarescu anunta, cu respect: “Este larg cunoscuta si apreciata in randurile opiniei publice de peste hotare conceptia tovarasului Nicolae Ceausescu privind necesitatea obiectiva a reducerii uriaselor cheltuieli militare, ce constituie baza materiala a cursei inarmarilor si cerinta stringenta a demararii procesului dezarmarii, avand in prim-plan dezarmarea nucleara…” .

Textul era, evident, un material de “serviciu”, deoarece la “Era socialista” nu se publica decat pe baza de ordin si cu aprobarea directa a sefului sectiei de propaganda a CC al PCR. De asemenea, in “Scinteia” din 5 februarie 1986, acelasi Mugurel Isarescu arata: “Un rol preponderent in deteriorarea situatiei economice si financiare a tarilor in curs de dezvoltare l-a avut politica dobanzilor inalte practicate de tarile occidentale, in special de SUA, incepand cu 1979”. O saptamana mai tarziu, in “Scinteia” din 11 februarie 1986, Isarescu semnala din nou raul produs tarilor in curs de dezvoltare de catre imperialisti, concluzionand: “Sint date si fapte care releva realismul aprecierilor din cuvintarea tovarasului Nicolae Ceausescu, potrivit carora inrautatirea considerabila a situatiei economice a tarilor in curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare si asuprire promovate de marile monopoluri”.

Este de inteles de ce, cativa ani mai tarziu, Mugur Isarescu a fost nevoit sa petreaca sase luni in SUA (a se citi trimis in “misiune”) pentru “dezintoxicare” asistata de personal calificat.

Secretar II la ambasada din Washington

In februarie 1990, Mugur Isarescu este trimis de Ministerul Afacerilor Externe la Ambasada Romaniei de la Washington, unde a ocupat vreme de sase luni postul de secretar II. Reamintim ca, cel putin pana in 1990, functia de “secretar II” era, de fapt, un grad diplomatic acordat prin “traditie” ofiterilor sub acoperire, daca acestia indeplineau conditia de varsta minimala. Conform unui cunoscut diplomat cu vechime in bransa, majoritatea omologilor din MAE rareori egalau in conditii identice acest grad, si, de aceea, cand la o ambasada ajungea cate un nou-venit cu functia de secretar II, angajatii ce proveneau din MAE “clipeau semnificativ din ochi”, ceea ce echivala, de fapt, cu deconspirarea automata a ofiterului. Evident, jocuri nevinovate… Desi activitatea depusa de Isarescu in capitala SUA a ramas invaluita in mister, cata vreme, oficial, nu avea o pregatire diplomatica, la revenirea in tara a fost numit guvernator si presedinte al Consiliului de administratie al Bancii Nationale.

Trecerea brusca de la functia de secretar II la aceea de guvernator al Bancii Nationale, in conditiile in care ocuparea pozitiei de guvernator presupune, de regula, ani lungi de experienta in domeniu, intelepciune si un dezvoltat simt al responsabilitatii se poate explica in cazul lui Isarescu prin antecedentele sale de la IEM, cu conexiunile presupuse de acesta, precum si prin nevoia regimului Iliescu de a avea cat mai repede un om de incredere in fruntea celei mai importante institutii financiare a tarii.

Isarescu si “averea dracului”

Dupa numirea in functia de guvernator al BNR, Mugur Isarescu primeste insarcinarea de a conduce “Comisia guvernamentala pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai”. Este posibil ca la numirea sa in functia de guvernator al BNR sa se fi tinut cont si de preluarea controlului asupra comisiei amintite, spinoasa problema a fondurilor deturnate, dand deja destula bataie de cap noului regim politic de la Bucuresti.

Comisia, infiintata in august 1990, a fost condusa initial de catre Ion Anghel care, dupa doua luni, a fost trimis ambasador in Olanda si a lasat, astfel, locul liber pentru Isarescu. Mai trebuie cunoscut faptul ca Ion Anghel a fost in legatura DIE/CIE mai bine de 25 de ani, deci era om “de incredere”, mai ales dupa ce a stat, mai multi ani, ca insarcinat cu afaceri in Cipru si, conform unor surse, a participat chiar la infiintarea firmei “Crescent”.

Cum Anghel era jurist, si nu finantist, chiar daca era in tema cu problema conturilor, a fost necesar ca la conducerea acelei comisii sa fie numit cineva aflat intr-o inalta pozitie institutionala, dar si specialist in finante, ca sa poata transa profesionist chestiunea conturilor. De altfel, Mugur Isarescu nu era familiarizat in detaliu cu operatiunile AVS, el ocupandu-se, mai degraba, cu indeplinirea directivelor de ordin general la capitolul “ingroparea anchetei”. Dupa cum se stie deja, comisia condusa de Isarescu n-a ajuns la rezultate concrete, preocuparea fundamentala a membrilor ei fiind aceea de a adanci si mai mult misterul in jurul fondurilor deturnate de apropiatii fostului dictator. Comisia Isarescu a consemnat totusi aspecte interesante despre persoane implicate in posibile deturnari de fonduri, motiv pentru care activitatea ei a fost, practic, blocata de reprezentantii puterii.

Una dintre concluziile comisiei, confirmata de documente, a fost urmatoarea: “Din verificarile efectuate pana in prezent de experti din Romania si din strainatate, rezulta ca firma “Crescent” si reprezentanta acesteia ar fi avut o pozitie privilegiata intre anii 1984 si 1989 si a realizat importante beneficii din activitatea comerciala cu firme romanesti si, in special, cu ICE Dunarea (firma a Securitatii – n.n.), existand indicii privind utilizarea conturilor acestei firme pentru deturnarea unor fonduri valutare”. Intr-un material aparut in presa, dar neasumat public printr-o semnatura, s-a afirmat ca Isarescu ar fi frecventat, pana in 1990, acelasi cerc de prieteni cu Dan Voiculescu, absolvent si el al ASE (1974) si, ulterior, cadru didactic universitar al aceleiasi institutii, cerc din care ar fi facut parte, printre altii, Gabriela Crainiceanu (nora fostului presedinte al BRCE, un fost protector al lui Isarescu), Dumitru Goiciu (fost ofiter CIE) si Mihai Croitoru (fost ofiter CIE si sef de cabinet al ministrului comertului exterior si al cooperarii economice internationale).

Legatura dintre cei doi ar fi fost facuta de Mihai Croitoru, cumnatul lui Isarescu, care s-ar fi aflat si in relatii apropiate cu unul dintre proprietarii de fatada ai “Crescent Commercial & Maritimme” Ltd., John Edgington. Croitoru, retras in 1978 de la Ambasada Romaniei din Londra, a revenit in diplomatie in ianuarie 1990, cand a fost numit prim-colaborator (ministru – consilier) al ambasadorului Virgil Constantinescu, iar in 1994 a fost numit ambasador la Oslo.

Grupul “Un viitor pentru Romania”

In 1992, Mugur Isarescu a participat la infiintarea grupului “Un viitor pentru Romania” (GUVPR), ce aduna laolalta persoane care constituisera, pe vremuri, grupul “Trocadero” sau care proveneau din diverse institutii precum ADIRI sau Institutul de Economie Mondiala. Conform lui Iosif Boda, grupul UVPR a aparut “in contextul in care FSN se rupea ca partid, in primavara anului 1992”. Printre membrii grupului se aflau Vasile Secares, Vladimir Pasti, Mugur Isarescu, Adrian Nastase, Adrian Severin, Victor Babiuc, Ioan Mircea Pascu, Liviu Muresan, Dan Mircea Popescu, Cornel Codita, Dorel Sandor etc. Dupa ruperea FSN, grupul a devenit, conform lui Iosif Boda, “un fel de placa turnanta de inalnire a unei anumite categorii de intelectuali de orientari diferite”, el transformandu-se, apoi, sub conducerea lui Vasile Secares, in fundatia GUVPR.

Marul lui Mugur si al Elenei Isarescu

Incepand din luna septembrie 1990, odata cu ocuparea functiei de guvernator al BNR, Mugur Isarescu a avut unul dintre cele mai mari salarii din Romania. Anul trecut, de exemplu, Isarescu a castigat, ca guvernator al BNR, 2,977 miliarde lei (aproximativ 73.400 de euro), adica 248,1 de milioane lei lunar. La acestia s-au adaugat inca 111,8 milioane lei de la Academia Romana, plus alte 62 milioane de lei de la ASE.

El mai detine 1,44 miliarde lei, 16.952 dolari si 16.531 euro – in banci romanesti, bijuterii in valoare de 25.000 de euro, tablouri si icoane estimate la 20.000 de euro, vesela de argint de 4.000 de euro si o colectie numismatica evaluata la 15.000 de euro. In paralel, Isarescu are de achitat, la BCR Leasing, doua credite de leasing auto contractate in 2002 si 2005 si care se ridica la 16.192 de euro, respectiv 45.646 de euro. Are un autoturism marca Eagle din 1993 si o barca cu motor Delta, cumparata anul trecut.

La capitolul imobile, Mugur si Elena Isarescu sunt proprietarii a trei locuinte si doua terenuri intravilane situate in Gruiu-Ilfov. Cele doua terenuri au o suprafata de 14.610,9 mp si o valoare totala de impozitare de 792.000 lei. Locuintele sunt reprezentate de un apartament cu o suprafata de 192 mp, din 1992, situat in strada Aurel Vlaicu din Bucuresti si evaluat la 1,8 miliarde lei, o vila situata in Gruiu-Ilfov, cu o suprafata de 260 mp si o valoare de 4,9 miliarde lei, precum si o casa de vacanta de 85 mp, evaluata la 300 milioane lei si situata in Dragasani-Valcea.

Apartamentul din Bucuresti detinut de Mugur Isarescu a fost inclus in celebrul raport “Apartamentul” al fostului sef al corpului de control al primului-ministru, Valerian Stan. Isarescu era vizat pentru ca, in 1990, i se repartizase abuziv, din fondul de stat, un apartament de sapte camere pentru doar trei persoane si, in plus, in 1992, acesta primise aprobarea sa-l cumpere la un pret modic.

Mugur Isarescu a infiintat, in 2003, societatea Mar SRL cu sediul in str. Traian din Dragasani-Valcea, o firma cu profil agricol. In decembrie 2004, administratorul acestei firme era chiar Mugur Isarescu, el figurand, atunci, la Registrul comertului, ca unic asociat al societatii. Dupa acea data, guvernatorul Bancii Nationale a renuntat la functia de administrator, dar si la un pachet de 30% din partile sociale ale firmei pe care le-a cedat sotiei sale, conform declaratiei de avere a oficialului BNR.

Tatal octogenar al guvernatorului, in afaceri cu Heinrich Schorsch

In 1992, Constantin Isarescu, tatal lui Mugur, a participat la infiintarea societatii HCS Comptrans SRL cu sediul in Aleea Castanilor din Ramnicu-Valcea. Actionarii firmei erau Constantin Isarescu (15%), Corneliu Barbu (34%) si HCS Romtrade SRL (51%), ce apartinea omului de afaceri german Heinrich Schorsch.

Firma a fost implicata, in 1993, intr-un scandal mediatic, deoarece a construit o benzinarie pe un teren care ar fi fost obtinut abuziv, cu sprijinul unor functionari locali. Dincolo de aceasta, a atras atentia ciudata asociere dintre tatal guvernatorului, atunci in varsta de 80 de ani, si miliardarul german Schorsch – direct implicat in afaceri de zeci de milioane de dolari cu Banca Nationala a Romaniei.

Schorsch, detinatorul firmei Handels Contur Schorsch (HCS) GmbH din Germania, devenise asociatul lui Constantin Isarescu dupa ce, conform unor rapoarte ale Curtii de Conturi a Romaniei, el fusese favorizat de catre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in detrimentul unor firme romanesti, la importul de materiale pentru fabricarea monedelor si bancnotelor. Astfel, conform raportului, numai in 1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de moneda de 24,1 milioane de marci germane.

Printr-o alta firma a miliardarului german, HCS Romtrade SRL, cea care avea sa controleze societatea la care Constantin Isarescu era asociat, Schorsch a intermediat cumpararea unor autoturisme pentru BNR. De asemenea, se spune in raportul Curtii de Conturi, “prin HCS – Germania s-au achizitionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor proprii de securitate pentru transport valori si au consumuri ridicate de carburanti, cum este cazul a sase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone si una de tip Ford de 3,5 tone. Retine atentia ca achizitionarea acestor mijloace de transport si a inca trei autodube de tip Volkswagen de 0,5 tone, precum si a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a facut in 1991 si fara ca aceste importuri sa fie aprobate de catre Consiliul de administratie al bancii, asa cum prevede legea”. Ulterior, in 1996, Heinrich Schorsch a participat la infiintarea Bancii Comerciale West Bank SA, societate la care detinea atunci, impreuna cu sotia, 10% din capitalul social.

Prim-ministru cu aprobarea nevestei?

Din 1990, Mugur Isarescu se afla in fruntea Bancii Nationale, post pe care l-a parasit, provizoriu, la sfarsitul anului 1999 cand, dupa ce a primit asigurari ca nu-si va pierde locul de la BNR, a acceptat sa-l inlocuiasca pe fostul sau coleg de liceu, Radu Vasile, in functia de prim-ministru. Conform lui Radu Vasile, “Isarescu e exemplul cel mai stralucit de longevitate politica intr-un post important. E un om care, in materie de supravietuire, l-a intrecut pana si pe Iliescu, caci in vreme ce Iliescu a murit spre a reinvia, Isarescu a trait tot timpul, privind cum premierii cad, cum guvernele se schimba si cum partidele cresc, ajung la apogeu si pier.

Este cel mai bun alergator de cursa lunga din istoria postdecembrista a Romaniei si asta, culmea, desi este un om fara stofa de politician”. Totusi, secretele mentinerii lui Isarescu la carma BNR n-au fost inca lamurite, cu atat mai mult cu cat nici chiar incercarile disperate ale lui Florin Georgescu de a-i lua locul n-au fost incununate de succes, acesta din urma fiind, cum se stie, preferatul cuplului Iliescu/Vacaroiu si, in plus, vicepresedintele PSD si seful comisiei parlamentare de buget, finante, banci in legislatura trecuta.

Radu Vasile a mai dezvaluit si faptul ca Isarescu a acceptat postul de prim-ministru “numai dupa ce primise asigurari de la Constantinescu ca scurta lui aventura politica nu ii punea in pericol functia de guvernator al Bancii Nationale”. Astfel, pe 13 decembrie 1999, in jurul pranzului, Mugur Isarescu ar fi acceptat functia de prim-ministru, iar in dupa-amiaza aceleiasi zile s-ar fi razgandit brusc, afirmand ca sotia sa, Elena, nu este de acord ca el sa plece de la Banca Nationala. Pentru a transa problema, Emil Constantinescu i-a invitat in aceeasi noapte, acasa, pe sotii Isarescu.

Purtatorul de cuvant de la Cotroceni avea sa descrie astfel acea noapte de pomina: “La 12.00 noaptea, luam cunostinta de acest adevar: doamna nu vrea. El, Isarescu, a vrut pe la pranz, dar seara a venit ea acasa si nu vrea. La banca, el are inca sase ani si salariu de cinci ori mai mare. Poate copiii ei vor fi terfeliti ca ai presedintelui (…). Presedintele il invita pe Isarescu acasa cu sotia, sa o preseze. (…) Mugur Isarescu vrea sa stie daca i se poate prezerva locul in fruntea bancii. – Da, zice repede presedintele. (…) La unu noaptea avem prim-ministru.

In acest context, una dintre primele masuri luate de Isarescu a fost demiterea lui Ovidiu Grecea din fruntea Departamentului de Control al Guvernului, un personaj care “a fluierat in biserica” fara sa stie exact cu cine se confrunta sau, mai bine zis, cine sta in spatele lui Mugurel Isarescu.

Una dintre explicatiile gasite atunci, pentru aceasta demitere, a fost aceea ca Isarescu nu-i putuse ierta lui Grecea observatiile facute pe tema complicitatii si a responsabilitatii conducerii BNR in marile falimente bancare de pana atunci. Dupa pierderea planificata a alegerilor, Isarescu a revenit, asa cum se stabilise, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr. 10-11, august 2005