De ce doreşte Patriciu ruperea acordului cu FMI

Foto RL
Foto RL

După tunul Petromidia, Dinu Patriciu continuă să viseze la o nouă ţeapă pe care s-o dea statului român: preluarea pe nimic a ROMGAZ şi Transgaz. Informaţia nu este nouă, dar insistenţa mogulului a devenit tot mai agasantă. Dacă în cazul Petromidia el a fost sprijinit de Adrian Năstase, care i-a eşalonat pentru un deceniu datoria de aproape 600 de milioane de euro, convertind-o în acţiuni, astăzi el beneficiază în operaţiuni, firesc, de sprijinul pupilei lui Năstase, adică al lui Victor Ponta.

Ce-l opreşte pe mogul să-şi treacă Romgaz şi Transgaz în portofoliu? Traian Băsescu, evident!

Şi dacă Băsescu nu poate fi schimbat, cu toate eforturile depuse de „alogen”, ce altă cale poate fi găsită pentru a-şi atinge, totuşi, scopul? Desigur, crearea unui cadru adecvat scoaterii la privatizare a celor două companii?

Care ar fi însă acest cadru, câtă vreme subiectul privatizării a devenit deja o chestiune care ţine, exclusiv, de CSAT? Păi singurul cadru propice pentru jefuitorii ultimelor resurse ale României, ar fi falimentul statului român, cum a declarat recent cineva, caz în care s-ar trece rapid la privatizarea tuturor companiilor râvnite de rechini.

Atenţie: Deja Guvernul a anunţat, ieri, o măsură disperată, de avarie: vânzarea unor pachete de acţiuni deţinute la companii precum OMV Petrom (9,84%), Romgaz (15%), Transgaz (15%) şi Transelectrica (15%). Statul deţine acum 20,64% din OMV Petrom, 85.01% din Romgaz (restul fiind la Fondul Proprietatea), 73,51% la Transgaz şi 73,7% din Transelectrica. Vezi aici cam ce-ar mai fi rămas de vândut prin cotloanele ministerului condus de Videanu.

Cum a ajuns la concluzia că e mai uşor să aranjeze falimentarea statului român, decât să-l schimbe pe Traian Băsescu, Patriciu s-a aruncat la gâtul FMI, instituţie care-i strică planurile. Dacă n-ar fi fost împrumutul de la FMI, poate că Romgazul ar fi fost deja plasat, via Patriciu, vreunei companii din fosta URSS. Aşadar, FMI-ul este duşmanul de rezervă al lui Patriciu, personaj alintat de instanţă cu diminutivul de inculpat şi cunoscut de procurori drept unul dintre şefii de cuib al crimei organizate din România.

Primul miliardar care, crezând că FMI=femeie, recunoaşte că este onanist (labagiu)
Primul miliardar care, crezând că FMI=femeie, recunoaşte că este onanist (labagiu)

Dincolo de acest balşoi-interes, Patriciu mai are un motiv serios să înjure FMI. El este legat, culmea, de Petromidia. Conform contractului de privatizare al rafinăriei, din 2000, anul acesta ar trebui ca proprietarul să achite datoriile istorice care se ridicau la 2,4 miliarde lei. Deşi, conform acordului cu FMI, creanţa a fost deja trecută la capitolul venituri în raportul de buget pe 2010, actualul proprietar al fostei Petromidia, KazMunai Gaz, intenţionează să achite doar jumătate din suma datorată. Fapt care contravine, astfel, acordului cu FMI (vezi mai multe aici).

Enervant, nu?

Şi-atunci, nu e mai bine să se ducă la ei acasă domnii ăştia de la FMI care, după mintea de infractor a lui Patriciu, „nu ştiu nimic despre economia românească”? Cam da…

Iată mai jos un material interesant, pe tema asta, apărut pe ziare.com:

Declaratiile recente ale omului de afaceri Dinu Patriciu, dar si ale liderului PSD Victor Ponta, in opinia carora Romania ar trebui „sa trimita acasa” Fondul Monetar International si sa se descurce singura, ar putea ascunde anumite interese financiare.

Cel putin aceasta este explicatia oferita de Cristian Socol, profesor de economie la ASE si de Nicolae Chidesciuc, economist sef ING Bank Romania, prezenti luni seara intr-o emisiune la Money Channel.

Saptamana trecuta, Dinu Patriciu declara, citat de Mediafax: „Din pacate, acesti domni (de la FMI – n.r.) traiesc intr-o lume teoretica. Nu stiu nimic despre economia romaneasca. Asta ii face periculosi in relatia cu un guvern care nici el nu vrea sa faca deloc reforma. Cred ca trebui sa gasim, ca si altii inaintea noastra, o metoda rapida astfel incat sa ii trimitem acasa„.

„Eu iau aceasta declaratie ca o gluma. (…)Cel mai bogat om de afaceri din Romania sigur ca are interes ca FMI sa plece, sa intram intr-un cerc vicios care inseamna neincredere, dobanzi mai mari, imprumuturi. Solutiile domnului Dinu Patriciu, 10% cota unica, taieri de taxe (nu am vazut in nicio tara taieri de taxe atat de mari) ne duc cu siguranta la un deficit de 14% fara probleme. De aceea, inteleg interesul dansului ca om de afaceri. Sigur ca daca statul roman da faliment, trebuie sa recurga la privatizare fortata, in conditii de criza. Mai avem companii prin energie si doreste sa vina dansul sa le cumpere la jumatate de pret”, a explicat Cristian Socol luni seara, la emisiunea „The Money Show”.

Intrebat de moderatorul emisiunii daca „are sens” din punct de vedere economic cererea lui Dinu Patriciu ca Romania sa inceteze colaborarea cu FMI, Nicolae Chidesciuc, economistul sef al ING Bank Romania, a raspuns:

„Nu are sens. Din punct de vedere economic nu are sens deloc. Ar avea sens daca ar exista un guvern care ar fi in stare sa ia singur masuri de ajustare fiscala (…) dar nu este cazul. Nu are sens economic acest lucru si mai mult decat atat, avem experienta perioadei fara FMI, cand Guvernul liberal era la putere, in care practic s-au creat aceste deficite structurale”.

Sau pana in anul 2000 cand ratam acord dupa acord dar domnul Patriciu cumpara Petromidia„, a tinut sa reaminteasca moderatorul emisiunii, Radu Soviani.

Potrivit lui Chidesciuc, se poate verifica pe date aflate inclusiv la Comisia Europeana, ca dupa ce FMI a plecat din Romania salariile si pensiile au crescut ca procente din PIB.

„Se pot vedea marile derapaje. Practic, aceea este perioada in care s-a inceput crearea acestor deficite structurale. Problema s-a amplificat, pentru ca nu am vrut sa luam masuri, si mai tarziu pentru ca nu am avut curajul sa luam acele masuri”, a adaugat economistul sef al ING Bank Romania.

Opinia lui Dinu Patriciu in privinta ruperii relatiilor cu FMI este impartasita, in mod neasteptat, de liderul PSD Victor Ponta, nu si de cel al PNL, Crin Antonescu.

Ponta a completat declaratiile omului de afaceri, sustinand ca acordul cu FMI este „o sinucidere nationala”, este un acord „anormal si denaturat” si ca, daca ar fi la putere l-ar opri imediat.

Mai mult, spre deosebire de conducerea PNL, Victor Ponta a declinat luni invitatia delegatiei FMI de a participa la discutii pe tema acordului cu Romania, acuzand institutia internationala ca „gireaza toate masurile stupide ale Guvernului Boc”.

Camelia Badea 
material preluat de pe ziare.com

Dan Badea

GARDIANUL s-a transferat, în interes de serviciu, la CUTEZĂTORII

Alecu Racoviceanu
Alecu Racoviceanu

După eşecul suferit în ultima campanie electorală, când s-au dus pe apa sâmbetei munca

Lidia Miskievici
Lidia Miskievici

şi credibilitatea lor de-o viaţă, foştii pionieri de la Gardianul, în frunte cu Alecu Racoviceanu şi Lidia Mitchievici-Popeangă (foto sus), au schimbat tactica.

Ei s-au decis să nu-l mai atace pe Băsescu după ce a ajuns preşedinte, pentru că şi-o iau oricum în freză, ci înainte. Adică să-l atace…de mic. Să-l ia de la şcoală, chiar de la grădiniţă dacă se poate, şi să-l toace mărunt, pixell cu pixell, sau hayssam cu hayssam. De ce să mai facă un ziar, cum a fost Gardianul, pentru dezinformarea oamenilor mari, cu drept de vot, care, orice minciună le-ai pune pe prima pagină, ei tot cu Băsescu votează?!

GARDIANUL

Nu frate, şi-au zis ei, facem unul pentru ăia mici, îi luăm de jos, de la grădiniţă, îi manipulăm la sânge până la majorat şi ne asigurăm că peste două mandate s-a terminat cu Băsescu! (Or fi aflat, probabil, că peste zece ani actualul preşedinte va candida din nou…)

Ideea cu manipularea şcolarilor le-a venit de la munca titanică depusă pentru trucarea, pixell cu pixell, a celebrei lucrări video – bună de pus în ramă –  „Băsescu lovind un copil”. L-au tot mângâiat cu palma şi pumnul (pixell cu pixell) pe bietul minor din Ploieşti până le-a picat fisa cu manipularea elevilor dintr-a patra.

Profesionişti desăvârşiţi ai dezinformării, foştii pionieri de la Gardianul au pus, aşadar, mână de la mână şi au reînfiinţat Cutezătorii. Pare incredibil, dar e tristul adevăr: fostul editor al Gardianului a devenit „Cutezătorii – Media Content” SRL.

Firmă pe care foştii pionieri şi gardieni vor scoate, cu sprijinul fostului consilier al primarului Oprescu, Adrian Thiess, cotidianul „Puterea”. De ce Puterea? Pentru că tocmai le-a scăpat, printre degete, atât lor cât şi sponsorilor de anul trecut. Şi dacă nu au puterea propriu-zisă, măcar să aibă hârtia pe care scrie asta, cu litere de-o şchioapă. Ori, ca să te mulţumeşti cu Puterea de hârtie trebuie musai să fii cutezător.

actionari cutezatorii

Au contribuit financiar la noua societate, în mod egal (fiecare cu optimea lui), ca în Falansterul de la Scăieni, următorii:

Alecu (Alexandru-Dan) Racoviceanu, fost director general Gardianul: 12,5%;
Emil (Emilian) Berdeli, fost şef al ediţiei de internet: 12,5%;
Ion-Iulian Alexandru, fost şef Eveniment-Investigaţii: 12,5%;

Dan Marilena, fost şef Economic: 12,5%
Lidia Mitchievici, fost director general: 12,5%;
Maria Trifa – ? – : 12,5%

Mihaela Vîlcu – probabil nevasta fostului redactor şef, Val Vîlcu: 12,5% şi

cutezatorii 1

Andi (Dragoş) Topală – fost redactor şef adjunct : 12,5%

Administratorul firmei se numeşte Daniela Căprăroiu.

Referitor la conţinutul cutezătoarei publicaţii a foştilor pionieri de la Gardianul, rămâne de văzut cum îl vor integra ei pe Hayssam în noua formulă, cum vor prezenta orgiile MISA sau celelalte subiecte de importanţă naţională. O soluţie ar fi să scrie despre copiii lui Hayssam, că nu se poate să nu fi fost şi ei implicaţi în răpire, n’aşa?, au avut ei o înţelegere cu Băsescu sau cu SRI şi SIE…La fel, pot începe operaţiunea de manipulare şi de atac asupra guvernului Boc sabotând „cornul şi laptele”.

În fine, ştiu ei, cutezătorii, să facă scenarii, că doar de aia i-a subvenţionat, în ultimii cinci ani, Sorin Ovidiu Vîntu.

Tot înainte!…

Update (31 martie, 16: 53): Tocmai am citit, pe un blog, un interviu cu Alecu Racoviceanu. El spune că proiectul ziarului „Puterea” este finanţat de „un grup de afaceri din Europa, care in Romania este reprezentat de Adrian Thiess„. Finanţatorul n-ar fi, deci, Sorin Ovidiu Vîntu, se grăbeşte să spună Racoviceanu. Haida de! N-o fi Vîntu, la vedere, că nu-i stă în caracter, dar în spate nu poate fi altcineva. Deocamdată, la vedere, nu avem transpus în noul proiect decât … ultima acţiune ratată a lui Vîntu, de la finele anului trecut. Este vorba despre (ne)participarea lui Mihail Gorbaciov la Gala „Zece pentru România”, după ce prezenţa ultimului lider sovietic fusese dată ca sigură de către mass media controlate de SOV. Acum povestea se repetă. Pe 14 aprilie, la lansarea cotidianului Puterea, este anunţată, din nou, prezenţa lui Mihail Gorbaciov. Să-şi fi luat, ex-gardienii, numele de Cutezătorii doar ca să-l convingă pe Gorbaciov că ei sunt urmaşii foştilor pionieri şi să-l înduplece, astfel, să le facă safteaua la lansarea ziarului? Tocmai acum când, în Moldova se lansează (ce coincidenţă!, tot în aprilie!) şi Publika TV a aceluiaşi Sorin Ovidiu Vîntu?

Dan Badea

Mafia lui Vanghelie: Interlopii vor să pună mâna pe serviciile de informaţii şi protecţie (I)

 

Vanghelie - BOND (foto: semperfidelis.ro)
Vanghelie – BOND (foto: semperfidelis.ro)

Schimbarea anunţată deja a lui Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, readuce în atenţie marile jocuri de culise declanşate la începutul anului de către Marian Vanghelie, liderul interlopilor care doresc (şi au mari şanse) să controleze direct câteva servicii speciale: DGIPI, DGA, STS şi SPP.

Cum se ştie deja, schimbarea precipitată, de la începutul acestui an, a miniştrilor Oprea şi Dragnea s-a datorat bătăliei pentru controlul DGIPI, serviciul secret al MAI, de către cuplul Vanghelie-Hrebenciuc.

Scandalul numirii unui reprezentant cunoscut al interlopilor, în fruntea MAI, a fost evitat în ultimul moment de către PSD. Este vorba despre încercarea lui Vanghelie de a-l plasa la vârful ministerului pe generalul rezervist din SPP Cătălin Voicu, un parlamentar cu foarte multe „bube” şi cu periculoase conexiuni în lumea interlopă.

Interlopii lui Vanghelie atacă grupat la vârful MAI

Asupra lui Liviu Dragnea s-au făcut presiuni directe din partea lui Marian Vanghelie şi a lui Dumitru Iliescu (foto stânga), cel din urmă fiind unul dintre protectorii lui Cătălin Voicu. Implicarea lui Dumitru Iliescu (fost director al SPP în perioada 1990-1996) este justificată de legătura sa directă atât cu Voicu (fostul său subaltern de la SPP şi, ulterior, partener de afaceri) cât şi cu comisarul şef Ionel Georgescu, propus atunci la conducerea DGIPI.

Dincolo de orice alte legături directe, Iliescu şi Georgescu sunt amândoi din Strehaia, judeţul Mehedinţi. Pe de altă parte, Dumitru Iliescu n-ar fi străin de promovarea fostului poliţist de la Rutieră, Ionel Georgescu, personaj care a deţinut o poziţie importantă în DNA (în cadrul poliţiei judiciare) şi care ocupa atunci funcţia de adjunct al şefului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Şi celălălt membru al grupului Vanghelie, propus pentru funcţia de secretar de stat în MAI, generalul Mincu Silvestru, are un punct comun extrem de interesant cu Cătălin Voicu sau Dumitru Iliescu, acesta fiind reprezentat de … fraţii Cămătaru.

Relaţia Cămătarilor cu membrii grupului Vanghelie este, de altfel, de notorietate. La fel, tot de notorietate este apartenenţa grupului „Vanghelie” la celebrul “serviciu de informaţii” al PSD de la sfârşitul anilor 1990 (cum a fost numit de presa vremii), “Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie” (GIPP) SRL .

Echipa de sforari condusă de primarul Sectorului 5 a făcut însă o gafă de proporţii prin insistenţa cu care a susţinut  impunerea lui Cătălin Voicu (foto dreapta, alături de Vanghelie, în stânga imaginii) la conducerea MAI. Nu s-a luat în calcul verificarea, obligatorie de altfel, a trecutului lui Cătălin Voicu. O scurtă documentare asupra acestuia a scos în evidenţă informaţii ce vizau implicarea lui în acţiuni de trafic de influenţă şi de favorizare a unor oameni de afaceri apropiaţi. Culmea, majoritatea acestor informaţii au transpirat din surse MAI, chiar din interiorul serviciului pe care grupul Vanghelie dorea şi doreşte să-l controleze.

Au apărut, în acest fel, motive serioase care l-au determinat pe Voicu să renunţe rapid la pretenţia de a mai ocupa personal funcţia de şef al MAI. Faptul că a renunţat, în ultimul moment la acest post, e o dovadă că l-a avertizat cineva să mai stea „o tură”. Pe de altă parte, o scurtă ocheadă aruncată mai atent peste „gardul” lui Voicu l-a obligat chiar şi pe Vanghelie să „roşească” şi să renunţe la a-l mai susţine, fapt care nu l-a oprit însă din asediul asupra MAI. Şi s-a văzut cum.

OPREA_e93
Gabriel Oprea

Astfel, ministrul numit atunci la interne, Gabriel Oprea, a fost schimbat pentru că l-a numit pe Virgil Ardelean („Vulpea”) la comanda DGIPI, iar Liviu Dragnea (foto stanga) pentru că nu l-a numit în locul „Vulpii” pe Ionel Georgescu, pionul echipei Vanghelie.

Am pierdut doi miniştri din cauza bomboanei otrăvite DGIPI. Liviu Dragnea a demisionat din cauza serviciului secret de la MAI, iar Dan Nica nu poate fi fericit cu asemenea bombă în buzunar la DGIPI„, a afirmat Miron Mitrea.

Ionel Georgescu
Ionel Georgescu

Mai departe, după venirea lui Nica în fruntea MAI, el l-a numit rapid pe Ionel Georgescu (foto stânga) în fruntea DGA (Direcţia Generală Anticorupţie) pentru că dacă nu controlezi direct informaţiile care intră în sistem, le poţi controla pe acelea care ar putea să ducă la deconspirarea „cârtiţelor” ce se află pe ştatul de plată al interlopilor. Şi aici nu este vorba numai despre poliţişti corupţi, adică despre şmecherii cu grade, ci şi despre cei din prefecturi, primării şi consilii judeţene.

Aşadar, faptul că Vanghelie şi Hrebenciuc au făcut tot posibilul să controleze Ministerul Administraţiei şi Internelor e cert. Dealtfel, în mare parte au şi reuşit. Ei şi-au plantat oameni cheie în funcţii importante. Intenţia celor doi lideri PSD a fost demascată însă, chiar şi din interiorul propriului  partid, de către Miron Mitrea:

Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie au ţinut neapărat să ia Ministerul de Interne, Viorel vorbind mereu despre Doi ş’un sfert, despre DGIPI. Argumentul era nevoia PSD de a avea un serviciu de informaţii, să avem informaţii, să ştim ce se întâmplă. Am spus atunci, spun şi acum chiar dacă îi supăr: era vorba de un grup care voia să controleze anumite dosare care se produc acolo. Ceea ce s-a întâmplat întotdeauna în România. Totdeauna partidele şi-au dorit să controleze viaţa politică prin modul în care se manevrează dosare. Vă spune un om trimis în judecată pe astfel de jocuri de dosare. Chiar dacă eu eram într-o asemenea situaţie, şi ei nu erau” a mai dezvăluit Mitrea, pentru Hotnews.

Cornel Şerban, cel numit, totuşi, în fruntea DGIPI şi-a „rupt gâtul” rapid, el fiind chiar la data numirii în atenţia procurorilor DNA. I-a urmat apoi Gelu Drăjneanu (foto dreapta), unul dintre procurorii implicaţi în instrumentarea dosarului Cămătarii, personaj acuzat atunci de a fi „sifonat” informaţii către lumea interlopă, dar care a negat vehement o astfel de posibilitate.

Cu toate acestea, există tot mai multe semnale că Vanghelie a preluat, discret, controlul DGIPI (fosta „Doi şi un Sfert”), adică perla coroanei, iar apoi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul MAI.

Bătălia pentru preluarea SPP, STS şi pedepsirea generalului Pahonţu

A devenit deja o certitudine pentru oricine priveşte cu atenţie la ultimele
„ghiduşii” publice ale aceluiaşi cuplu cu preocupări diversioniste că reţeaua dirijată de ei intenţionează să preia controlul altor două structuri extrem de utile în bătălia politică din toamnă, dar şi de mai târziu.

Motivul raptului pus la cale este evident: pe de o parte, blocarea “scurgerii” de informaţii, către preşedintele României, despre demnitarii arondaţi mafiei PSD-PNL şi izolarea totală a acestuia în perspectiva campaniei electorale din noiembrie, iar, pe de altă parte, obţinerea accesului la informaţii confidenţiale şi/sau compromiţătoare despre demnitarii de stat şi despre înalţii funcţionari publici. Prin urmare, structurile vizate sunt Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Scenariul pus la cale de către grupul interlopilor reprezentat de cei doi politicieni are următoarele coordonate:

1.Crearea cadrului propice pentru promovarea în parlament a unor proiecte de lege ce vizează „confiscarea” serviciilor secrete vizate (SPP, STS) de către MAI; iniţiativa legislativă ar putea fi a senatorului Cătălin Voicu ( supranumit Naşul, omul de casă al generalului Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, şi al lui Marian Vanghelie) sau a unui alt aderent la grupul de tip mafiot reprezentat de acesta.
Proiectele de lege astfel promovate ar trece destul de uşor, cu voturile PNL şi PSD;

2.Trecerea SPP la Jandarmi – unde controlul este deţinut de finul lui Cătălin Voicu, Gheorghe Rizea (foto stânga)- şi a STS la DGIPI (fosta „Doi şi un sfert”)- controlată de Drăjneanu.

Gheorghe Rizea
Gheorghe Rizea

Una dintre mizele importante ale preluării SPP este „capul” directorului actual al serviciului, Lucian Pahonţu (foto dreapta). Acesta este vizat deoarece, după preluarea conducerii acestei instituţii a blocat scurgerile de informaţii despre demnitari, înspre interlopi şi a stricat marile jocuri ale unor paraziţi cu grade din cadrul SPP, printre cei obligaţi să-şi ia tălpăşiţa fiind chiar Gheorghe Rizea, şeful de azi al ..Brigăzii de Intervenţia a Jandarmeriei, fin al lui Voicu, fost consiler al lui Hrebenciuc, iar apoi al ministrului Nica.

şi

3.Modificarea componenţei CSAT prin introducerea în această structură a foştilor preşedinţi (Iliescu, Constantinescu) şi prim-miniştri (Roman,Văcăroiu, Năstase Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu) ceea ce ar schimba complet raportul de forţe în favoarea PSD-PNL.

Perdele de fum
manipulare

Pentru a justifica necesitatea trecerii celor două servicii secrete sub controlul cuplului Vanghelie-Hrebenciuc, au  fost declanşate deja perdele de fum prin declaraţii publice, fără suport probator, cu privire la implicarea SPP şi STS în operaţiuni de poliţie politică.

Se invocă astfel, de către Viorel Hrebenciuc, în mod cu totul fals că, pe de o parte, SPP ar fi fost implicat în acţiuni de poliţie politică (“urmărirea lui Geoană”), iar, pe de altă parte, că STS ar fi fost şi el implicat în interceptarea discuţiilor din comisia Udrea.

(va urma)

Dan Badea

Cozmin Guşă şi diversiunea “cotorul pierdut”, sau rătăcirile unui impostor de profesie

Cozmin Guşă a lansat, zilele trecute, o nouă diversiune anti-Băsescu, în scopul de a demonstra că nu numai americanii nu-l mai vor la Cotroceni pe actualul Preşedinte, dar nici ruşii ideologii de la Kremlin. Deşi diversiunea are mai degrabă un efect contrar celui pe care şi l-au propus autorii, ea merită privită cu atenţie pentru a observa mai bine tehnica manipulării.

Ca să lanseze diversiunea amintită, Guşă a folosit unul dintre instrumentele puse la dispoziţie de Sorin Vîntu, anume Academia Caţavencu. Mai întâi el a făcut în aşa fel ca unul dintre jurnaliştii de la revista lui Vîntu să intre în posesia “cotorului” unui bilet de avion folosit la întoarcerea sa de la Moscova, datat 11 septembrie. Trecem peste faptul că nu se precizează nicăieri anul în care a fost emis acel bilet, jurnalistul mergând „la sigur” că anul este 2009(!).

Totuşi, e absurd să creadă cineva că Guşă şi-a aruncat la gunoi tichetul de călătorie Moscova-Bucureşti, care a fost recuperat de un binevoitor, şi care, la rându-i, s-a dus cu el rapid la revista mogulului. De ce ar fi fost cineva interesat de faptul că Guşă, un fost traseist politic trecut în “rezervă” şi cu afinităţi cunoscute pentru ruşi, ar fi vizitat Moscova?

gusa moscova

Un român care susţine interesele Rusiei în România, culmea!, împotriva intereselor româneşti (vezi alianţa cu Serghei Baburin), se numeşte “trădător” sau, după caz, “agent dublu” (atunci când are ordin să facă asta), iar vizita acestuia la Moscova este firească, deci nu constituie un subiect de presă. Ei bine, tocmai firescul unei astfel de situaţii l-a determinat pe Guşă să regizeze povestea cu “cotorul pierdut” la coşul de gunoi, un pretext credibil pentru a lansa o nouă declaraţie publică diversionistă.

Făcătura, însă, pute de la o poştă. Mesajul transmis de aventurierul şi papagalul de serviciu al mafiei româno-ruse, este acesta: Băsescu nu mai trebuie să fie ales preşedinte al României. Adică nimic nou, pentru că această dorinţă a mafioţilor reiese din aproape fiecare ştire prezentată pe posturile tv ale mogulilor Vîntu şi Voiculescu.

Pentru a fi credibil, Guşă lansează o nouă dezinformare menită să-i justifice demersul. “Dacă Traian Băsescu nu va mai conduce România în 2010, în mod clar South Stream va trece şi prin România şi România va intra pe circuitele de gaze naturale” afirmă impostorul. “Informaţia” plasată de Guşă naivului de la Caţavencu este o preluare, în regie proprie, a declaraţiei făcute, cu două săptămâni înainte, pentru Hotnews, de purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

Cel mai interesant, în declaraţia regizată a impostorului, este motivul “central” al vizitei sale la Moscova: obţinerea de informaţii! “Mă informez!”- a afirmat el. Ca şi când ar fi un veritabil om de afaceri, sau un politician de vârf, Cozmin Guşă declară, pentru revista lui SOV: “Am făcut la Moscova cam acelaşi lucru pe care l-am făcut la Washington şi acelaşi lucru pe care l-am făcut în 2004 atât la Washington, cât şi la Moscova. 2004 – an electoral, dacă nu aţi remarcat!”.

Aşadar, Marele Guşă sugerează că a mers cu misie la Moscova, cum, la fel, ar fi mers şi la Washington. Dacă în 2004 era, totuşi, reprezentantul unui partid important, deci ar fi avut ce căuta în cele două capitale, acum el este un no name, un amărât de lobby-ist, deci nu putea face „acelaşi lucru” pe care l-a făcut cu cinci ani înainte. El are un renume atât de prost încât nici măcar Geoană nu-l recunoaşte ca şi consilier. Impostorul, care-l imită aici pe Silviu Brucan, îşi dă, evident, o importanţă uriaşă, câtă vreme nivelul lui de “penetrare” la Moscova sau Washington este unul nesemnificativ.

Contactele lui Guşă sunt la nivelul drojdiei societăţii ruse sau americane. “Guşă nu are contacte de nivel nici la Moscova şi nici la Washington. Asta e sigură 100%. E de râsul lumii o astfel de ipoteză…Poate bâjbâie, aşa, pe la subsol, dar el din asta trăieşte!” susţine un cunoscător fin (şi autorizat) al acestui tip de relaţii.

Guşă s-a lăudat într-adevăr în urmă cu câţiva ani, pe când era politician de doi bani, că realizează o alianţă cu şovinistul Serghei Baburin, liderul formaţiunii ruseşti “Puterea Poporului”, un susţinător al mafiei transnistrene şi al refacerii sferei de influenţă a fostei Uniuni Sovietice. Nu se ştie însă ce s-a ales de înţelegerea dintre “partidul” (un fel de-a spune) lui Guşă şi mafioţii ruşi. Cert este că ea a fost, chiar şi ca simplă ipoteză de lucru, o idee pe cât de toxică, pe atât de antinaţională.

Serghei Baburin
Serghei Baburin

E posibil însă ca Guşă să fi urmărit, mai degrabă, apărarea intereselor mafiote din Transnistria ale patronilor lui . E posibil şi ca el să reprezinte, aşa cum s-a afirmat în presă, interesele FSB-ului, continuatorul instituţionalizat al KGB-ului. Relaţia lui (ne)“ortodoxă” cu ruşii pe care i-a cunoscut  îl priveşte, cu condiţia să i-o destăinuie soţiei, lui Virgil Măgureanu, sau generalului Constantin Rotaru. Atunci însă când foloseşte această relaţie pentru a-i manipula pe români, Guşă devine impostor. Adică se dă drept altcineva. Cum s-a tot dat în ultimii ani şi românii l-au mirosit şi l-au trimis pe centura politicii, alături de restul partidului, adică de chestia aia care vorbeşte mult şi prost.

În fine, revenind la culisele diversiunii, se poate spune că ea a fost desăvârşită prin invitarea acestuia la televiziunea lui Voiculescu. Acolo, în direct, Guşă a prezentat din nou teoria anti-Băsescu, aşa cum i-a fost comandată de tovarăşii de campanie. El nu putea apărea la Realitatea TV pentru că impostura ar fi fost prea uşor de observat. La fel ca şi Sorin Roşca Stănescu, Cozmin Guşă are sarcina să combată “independent”. Şi pentru că am amintit de SRS, povestea “cotorului pierdut”, ca şi a mesajului despre Băsescu transmis, chipurile, de siloviki lui Putin, a fost publicată şi pe site-ul acestuia.

Astfel, Băsescu a mai câştigat câteva sute de susţinători, dar nu din “prostime” că, vorba lui Guşă, nu lor li se adresează mesajul “Moscovei”…

©Dan Badea

Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi „Banda celor zece spioni CIA”

Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operaţiune de trafic de armament şi de finanţare a unor organizaţii „teroriste”, a fost demontată astăzi, punct cu punct, de către jurnaliştii Liviu Iolu şi Mihai Munteanu în cotidianul Evenimentul Zilei.

munteanu evz1

Deşi întreaga poveste aruncată pe piaţă de fostul turnător H15 conţinea suficiente afirmaţii contradictorii, iar acuzaţiile centrale nu erau însoţite de documente, era nevoie, pentru cei care nu pot desluşi singuri iţele unor astfel de operaţiuni de intoxicare, de probe concrete. Probe care au fost obţinute de jurnaliştii menţionaţi.

Iată, mai jos, extrase din Evenimentul Zilei, câteva dintre afirmaţiile făcute de diversionistul H15 şi contrazise de documentele ziariştilor:

Ce susţine Roşca-Stănescu: Înalţi funcţionari ai Romarm, societate subordonată Ministerului Economiei, se fac vinovaţi de participarea la un grup de crimă organizată. În complicitate cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, şi locotenentul-colonel (r) Cornel Purcărea, înalţii funcţionari din Romarm se află în legătură cu cetăţeanul belgian de origine libaneză Bakri Imad Abdul Reda, urmărit de Interpol pentru ac ti vităţi cu caracter terorist.

Ce a aflat EVZ: Cornel Purcărea şi Bakri Imad Abdul Reda se cunosc, dar conexinea provine colateral, dintr-o afacere cu cereale, în care Mircea Băsescu nu are im plicaţii. Interpol îl viza pe cetăţeanul libanez pentru o tranzacţie comercială, nu pentru activităţi teroriste. 

Ce susţine Roşca-Stănescu: Bakri Imad Abdul Reda este şi acţionar al firmei Romagro Cereal, unde a deţinut participaţii şi Cornel Purcărea. Acesta din urmă acţiona ca reprezentant al Romagro Cereal chiar şi atunci când, formal, nu mai avea nicio legătură cu societatea.

Ce a aflat EVZ: Bakri Imad este acţionar al Romagro Cereal SRL, dar firma se află în divizare deoarece Cornel Purcărea şi libanezul nu s-au înţeles în 2004 asupra profilului firmei. Libanezul nu voia ca societatea să acţioneze ca producător de cereale, ci doar ca importator-exportator.

Ce susţine Roşca-Stănescu: În 2008, înainte ca Interpol să ceară autorităţilor române urmărirea lui Bakri Imad Abdul Reda, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâcea (SCCOV) a descoperit un straniu surplus de gestiune la uzina mecanică din Băbeni, unitate unde Romarm distrugea muniţia adusă, prin contract, din afara graniţelor.

Ce a aflat EVZ: Dosarul în cauză se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea din luna martie a.c., iar explozibilul provine din trun transport făcut în 2008, dar nu din surse externe, ci de la unităţi militare de lângă Bucureşti. În cazul muniţiei din Taiwan, transportul s-a făcut în acest an, sursa fiind externă. Deci, sunt două cazuri diferite.

Ce susţine SRS: Materialele explozibile, provenind din Thailanda, au fost descărcate la Constanţa de către fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acesta fiind însărcinat şi cu reurcarea lor pe vapoare.

Ce a aflat EVZ: Muniţia expirată provine din Taiwan, nu din Thailanda. În depozitele firmei Ice Age SRL din Zona Liberă Agigea, au fost depozitate timp de o lună cele 105 containere cu muniţie expirată. În acţionariatul firmei figurează Raluca Băsescu (50%), fiica lui Mircea Băsescu. Cel din urmă a fost contactat de Cornel Purcărea, care căuta spaţiu de depozitare. 

Ce susţine SRS: De comerciarizarea lor la export s-a ocupat firma Romagro Cereal, condusă de locotenentul- colonel Cornel Purcărea. În trecut, acesta a lucrat în serviciul secret al Armatei, fiind specializat în probleme africane. Muni ţia reexportată de Romagro Cereal a fost vândută către UNITA Angola.

Ce a aflat EVZ: Formaţiunea rebelă armată UNITA Angola s-a desfiinţat în 2000, la scurt timp după uciderea liderului ei, Jonas Savimbi. Din scheletul ei s-a format un partid politic, fără ramificaţie militară. Firma care a importat muniţia expirată a fost Oxo Network Corporation, condusă de Pucărea, nu Romagro. Este vorba exclusiv de import, nu de export, aşa cum susţine Roşca Stănescu.

07facsimil

Mai mult decât atât, Corneliu Purcărea le-a declarat celor doi jurnalişti că, în urmă cu patru ani, a fost şantajat de trimişii lui Roşca Stănescu şi obligat să cotizeze la „ZIUA” cu 40-50.000 de euro, dar că ar fi dat doar 10.000 de euro (foto SUS, document publicat de EvZ).

Banii, obţinuţi de trimişii celui supranumit „Naşul”, au fost daţi, oficial, pentru „publicitate”, numai că aceasta nu ar fi apărut în ziarul condus de SRS.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat în materialul postat, în urmă cu mai multe zile, pe acest blog, SRS a dezvoltat, de-a lungul anilor, o relaţie specială cu ruşii interesaţi de preluarea controlului politico-economic într-o ţară ce avea să pătrundă în NATO şi să se integreze în Uniunea Europeană.

Reacţia lui Roşca Stănescu nu s-a lăsat aşteptată, el  atacându-i, în stilul caracteristic, pe autorii materialului de presă, acuzându-i că au însăilat informaţii primite de la un serviciu secret, fără să specifice dacă este vorba despre SVR sau FSB.

„Am citit mizeria publicata. Pentru orice jurnalist si, probabil, pentru orice cititor, e limpede ca ea nu constituie rezultatul unei investigatii jurnalistice. Au fost pur si simplu insailate informatii primite de la un serviciu secret. Dar nici acel serviciu secret, aflat in slujba lui Basescu, nu si-a putut permite sa nege in intregime evidenta. “Evenimentului Zilei” i-au trebuit 14 zile pentru a ma ataca. La cerere. Voi raspunde, luandu-mi si eu un timp necesar” – a scris H15 pe site-ul său.

Tot astăzi, însă, a venit şi diagnosticul din partea Comisiei SRI care se poate traduce cam aşa: „Roşca Stănescu bate câmpii!”. Concret, în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, preşedintele Cezar Preda a afirmat nu există un caz Băsescu, iar directorul SRI, George Cristian Maior, a spus şi el că nu există nici o legătură între transportul de muniţie vizat şi terorism.

„Suntem o autoritate naţională in domeniul prevenirii terorismului, suntem abilitaţi prin lege, suntem parte a unei comunităţi mai largi din UE şi NATO şi am arătat comisiei că am avut o cunoaştere adâncă în legatură cu toate aspectele semnalate legate de aşa-zisa „conexiune” între acest transport special şi zone ale terorismului, demonstrând că nu există nicio legatura între el şi terorism– a declarat şeful SRI.

Scopul lui Roşca Stănescu a fost, parţial, atins.

Exemplul dat de mine, cu banii primiţi (evident, tot pentru „publicitate” în ziar)de la preşedintele LUKOIL, faptă recunoscută de SRS, este ilustrativ pentru modul de lucru al acestuia, dar şi pentru identificarea celor care stau în spatele lui. Cum am arătat deja, scopul fundamental al dezinformării lansate de Roşca Stănescu a fost compromiterea, în plan internaţional, îndeosebi pe relaţia cu SUA, a preşedintelui Traian Băsescu. Concret, deşi negocierile pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington erau destul de avansate, acesta a anunţat public, la câteva zile de la escaladarea scandalului „Băsescu-terorişti”, că vizita nu va mai avea loc. Iată fragmentul cheie din discursul, recent, al preşedintelui Traian Băsescu:

„Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România

Scopul diversionistului fusese atins.

Scenariul pus la cale de Roşca Stănescu a fost însă mult mai bine elaborat decât l-ar fi dus pe el capul. Ipoteza lansată pe acest blog, cum că în spatele lui Sorin Roşca Stănescu se află marile interese ruseşti poate fi întărită şi de alte două întâmplări pe care, la data postării anterioare, nu le luasem în calcul.

Datele despre implicarea unuia dintre membrii familiei Băsescu (Mircea) într-o operaţiune comercială monitorizată de DGIPI au apărut la începutul acestui an, iar scurgerea lor către grupul diversionist din care face parte Rosca Stănescu a fost aproape instantanee.Prin urmare, acestea au putut fi obţinute cel mai târziu în februarie 2009. Mai departe, după obţinerea informaţiei privind apariţia numelei Băsescu într-o operaţiune cu produse speciale, SRS şi comandamentul din care face parte (alături de Cozmin Guşă, cunoscuta curea de transmisie a ruşilor, primul care a confirmat „adevărul” celor spuse de SRS) au gândit pas cu pas lansarea diversiunii în mass media.

Diversiunea „Banda celor zece spioni CIA”

banda2

Mai întâi s-au asigurat că, deşi evidentă, nu se va putea face legătura dintre ei şi interesele ruseşti. Ce dovadă mai clară puteau avea, că în spatele lor nu sunt ruşii, decât o confirmare a acestui fapt chiar de la autoritatea în materie, adică… Serviciul Român de Informaţii? Cum o asemenea dovadă nu putea fi obţinută, au recurs la un şiretlic specific KGB: plastografia.

Băieţii din spatele lui Roşca Stănescu au obţinut o astfel de „confirmare” contrafăcută de mai multă vreme (la puţin timp după ce Vagit Alekperov, suspectat a fi fost general al KGB, îi dăduse lui SRS, la Intercontinental, cei peste 800.000 de dolari), din care rezultă, nici mai mult nici mai puţin, că Sorin Roşca Stănescu ar fi fost documentat de lucrătorii din SRI ca făcând parte dintr-o reţea de spionaj coordonată de Pacepa şi finanţată din fonduri ale CIA.

Este vorba despre o Notă-Raport, datată 1999, în care se face vorbire despre zece personalităţi ale vremii (politicieni, ziarişti şi foşti ofiţeri de informaţii) angrenate într-o vastă operaţiune de atac mediatic asupra principalelor instituţii ale statului român. Alături de Roşca Stănescu, printre „spioni” mai apar Mircea Răceanu, Radu Ioanid, Adrian Severin, Dan Pavel, Cornel Dumitrescu, Dan Cristian Turturică şi subsemnatul, Dan Badea.

SRI pag 1_1

Coordonatorii retelei ar fi fost, conform documentului, IM Pacepa şi Liviu Turcu. Înarmat cu „dovada”, Sorin Roşca Stănescu a publicat-o pe 30 martie a.c. în cotidianul ZIUA şi a însoţit-o de un editorial menit să abată atenţia de la scopul real urmărit prin acea „dezvăluire”.

SRI pag 3_1

Fiind inclus şi eu pe acea listă, ca agent de influenţă în coordonarea lui Liviu Turcu, am cerut rapid un drept la replică. Eram convins că documentul publicat era realizat de foşti ofiţeri ai SRI şi nu mi-a trecut prin cap că este vorba despre o plastografie a rusofilului SRS, făcută pe baza unui amestec de informaţii reale cu altele false. Deşi mi s-a promis că mi se va da dreptul la replică, directorul cotidianului Ziua a întârziat publicarea protestului meu, suficient de mult ca efectul dezvăluirii să  nu fie alterat. Replica a apărut după vreo săptămână, iar justificarea întârzierii a fost aceea că s-a aşteptat şi un punct de vedere de la SRI care nu a recunoscut autenticitatea documentului şi nici paternitatea acestuia. De menţionat că fostul director al SRI Costin Georgescu a declarat chiar atunci că documentul publicat de SRS este „o prostie”, fapt care nu i-a împiedicat pe manipulatori să-l publice.Deşi am o vastă experienţă în munca de investigaţii, nu am înţeles atunci care putea fi scopul dezvăluirii, cu toate că, la prima vedere parea a fi doar un atac diversionist la adresa SRI. Ei bine, nu a fost numai atât. Era şi un certificat de „bună purtare” al manipulatorului, bun de invocat mai târziu, în campanie.

Precauţie tactică: Refugiul pe blog
Al doilea pas fundamental făcut de Roşca Stănescu, a fost să rupă legăturile vizibile cu Sorin Vântu şi Liviu Luca, aşa încât declanşarea atacului la preşedintele României să pară a fi gestul unui nebun singular al autorului. Astfel, două luni mai încolo, Sorin Roşca Stănescu a rupt definitiv legăturile contractuale cu Ziua, dându-şi demisia în mai 2009. La puţin timp şi-a lansat şi site-ul personal, adică haznaua în şi din care avea să-şi etaleze diversiunile. De la lansarea site-ului, dincolo de un banner postat pe pagina online a ziarului ZIUA, SRS i-a făcut o publicitate continuă în acest cotidian, editorialele sale fiind însoţie de trimiteri repetate la locul unde avea să-şi mute producţiile SF.

Măsura de a nu-i implica direct pe moguli în găzduirea diversiunilor lui SRS a fost bine gândită deoarece, pe de o parte, ei nu pot fi făcuţi responsabili pentru lansarea invenţiilor lui Stănescu, iar, pe de altă parte, este mult mai credibil să preiei şi să dezbaţi ştirea, decât să fabrici. Mass media mogulilor a avut însă un rol fundamental în răspândirea informaţiilor false ale lui SRS şi în manipularea opiniei publice interne şi internaţionale. A avut şi are în continuare, chiar dacă diversiunea turnătorului H15, sau Deleanu, sau Naşul, sau Ivan a fost deja demontată.

Răul a fost făcut, iar instituţii fundamentale în stat precum Preşedinţia, CSAT, Parlament şi SRI au fost atrase în caruselul dement al unui mogulaş acoperit, infiltrat printre ziarişti.

Reiau, mai jos celelalte piese, prezentate deja, ale dominoului rusesc în care stă agăţat Naşu Ivan Stănescu.

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

                                                                                     Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu: „Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.
Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti.

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

basescu-obama1

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

© Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează

Ofensiva anti-Băsescu începe să devină palpitantă. Intelighenţia, stârnită de înjurăturile gripate ale unui tonomat uns director la un Cotidian central, a început să se manifeste zgomotos. 

Vladimir Tismăneanu l-a jignit, chipurile, dintr-un exces de blogger-eală, pe “mai-finul”său confrate, Dorin Tudoran (foto dreapta).

Acesta din urmă l-a executat la rându-i, rapid, pe blogul personal. Numai că, dintr-un exces de zel greu de priceput, poetul Tudoran i-a administrat şi “două sau chiar trei perechi de palme” lui Turcu. Liviu Turcu. Adică fostului ofiţer român de informaţii externe care, în ianuarie 1989, a trecut la americani şi a contribuit astfel, după puteri, la sfârşitul experimentului comunist.

Considerându-l pe Liviu Turcu o victimă colaterală în polemica sa cu Tismăneanu, Dorin Tudoran a mers apoi să se culce fericit. Numai că roncul a scăpat pe blog nişte scrisorele “intime” de la Tudoran în care se face vorbire de “victima colaterală” şi asta l-a scos oarecum din sărite pe profesorul Liviu Turcu.

Ce-a ieşit, a publicat astăzi pe blogul său, Victor Roncea. E vorba despre „o mustrare scrisă” pe care Liviu Turcu i-o dă, în văzul tuturor, via Victor Roncea, lui Dorin Tudoran. O scrisoare a cărei primă parte o prezint mai jos.

Domnule Dorin Tudoran,

Incep cu esentialul. Cele ce urmeaza nu au drept scop declansarea unei polemici in sensul semantic denaturat dar comun azi din pacate in societatea romaneasca, adica a unei ‘incaierari’ care sa faca deliciul amatorilor unor asemenea ‘spectacole’. Pentru mine ‘polemica’ pastreaza prin educatie sensul dialogului antic. Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei de ordin faptic la modul definitiv a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea pe care le-ati facut initial in articolul ‘Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil. Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.

Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’.

Ce a declansat atunci atacul dvs. la adresa mea a fost furia lui V.Tismaneanu si a grupului sau de acoliti pentru pozitia publica avuta cu privire la incompatibilitatea ocuparii pozitiei de sef al comisiei prezidentiale pentru incriminarea comunismului din Romania, atentie, in raport cu eficienta si credibilitatea morala si politica a Raportului final in fata societatii romanesti! Mi-am zis atunci, ‘treaca de la mine, D.T. a facut-o de nevoie, ca un compromis impus de vicisitudinile existentei cotidiene’.

Dupa aceasta mica paranteza, ca om ce sint inca sclavul rigurozitatii factuale ii invit pe cititori sa puna fata’n fata ce spuneati acum trei ani si apoi repetati cu convingere pe blogul dvs. la 21 august 2009 versus precizarile facute in dialogul ulterior cu domnul Victor Roncea pe 26 august 2009.

bobinacar

Textul din “Bobinacarul si energumenii’ publicat in Jurnalul National si apoi reluat la 21 august 2009 in “Tismaneanu vs. Basescu”:

Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie. Asta, cu atit mai mult cu cit ati primit la redactia postului de radio ‘Vocea Americii’ si mi-ati si inminat una din multele scrisori de amenintare si discreditare menite sa-mi distruga credibilitatea in Statele Unite. O pastrez si acum in arhiva mea. Daca as fi procedat in acelasi mod stilistic acum trei ani ar fi trebuit sa spun si eu ‘d-le Tudoran cind o sa mai fiti arestat si luat la interogatoriu de securitate iar familia va va fi amenintata brutal …” Si in cazul dvs., din fericire, nu era vorba ca in cazul meu de tribunalul militar si nici de echipe trimise spre pedepsire prin occident. Va spun ca n-as fi facut-o in veci caci tine de bunul simt si de cei sapte ani de acasa. Cit despre afirmatia mistocar-dimboviteana cu privire la buncarul cu sute de mii de dolari ce prin exagerare la absurd as fi afirmat (ceea ce evident nu am facut-o in articolul incriminat de dvs ) ca ar urma sa fie puse la dispozitia lui V. Tismaneanu am o singura observatie: eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma. Asta daca nu vor folosi metoda trierii de tip tuns si frezat dupa modelul arhivelor securitatii. Cit despre neajunsurile confruntarii publice a textelor ‘stiintifice’ contradictorii elaborate tinind doar seama de avantajele poticio-ideologice ale momentului va recomand sa-l consultati pe ‘Draga Volo” intrucit se bucura la acest capitol de o cvasi-permanenta atentie atit a mass mediei cit si a opiniei publice romanesti.
blog tudoran

Textul continua dupa cum urmeaza:

In sfirsit, Volo, da-te jos de pe ‘caii aia mari; si ai in mina darlogii umilintei. Dupa numai un kilometru, vei intelege ca tot ce lasi in urma e doar o biata martoaga cu ifose de unicorn. Desi vinataile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, cind vor ciinii. Caii adevarati, se intelege.

Emotionant. Cred ca am inteles cu totii cine sint caii si cine sint ciinii cei netrebnici.
Acum iata textul additional in partea referitoare la mine, de altfel deja postat de domnul Victor Roncea pe blog, pe care l-ati transmis in dialogul purtat dupa 21 august 2009:

Domnule Roncea,
…citatul este dintr-un text de acum trei ani (asa cum mentionam in postarea mea), publicat in Jurnalul National, cred ca dl. Liviu Turcu l-a vazut la timpul respectiv. Evident, asta nu inseamna ca ma amestec in invitatia pe care i-o faceti (in momentul respectiv eu, Liviu Turcu habar nu aveam nici de postare si nici de invitatia domnului V. Roncea) –era vorba de o precizare. Cum dl. Turcu se bucura de respectful dvs. (nici pe mine nu ma ocoleste acel respect fata de multe din meritele dlui Turcu)s-ar putea sa-l convinga, mai bine decit o pot face eu, pe colegul dvs. de blog de enormitatile de care m-a acuzat in nota postfata pe blogul dvs. Am postat un mesaj similar pe blogul dvs.
Cele bune,
Dorin Tudoran

Zice domnul Roncea in continuarea aceluiasi dialog: “Cum mi-am exprimat mirarea ca dl Turcu nu a avut nici o replica dl.Tudoran mi-a mai precizat:
Il pretuiesc pe Liviu (sic LT)cred ca este cu adevarat, o minte stralucita. Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f.f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi. Cind am auzit-din multiple surse – ca-l injura pe Volodea si cind am avut si confirmarea, chiar mi-a displacut. Cred ca Liviu s-ar fi asteptat ca Volodea sa-l ajute mai mult din punct de vedere professional –ca intre sociologi. Asta era mai greu de realizat, nu neaparat pentru ca Volodea este f. competitiv (sic) (este, dar a facut mult bine-multora) ci pentru ca lumea era interesata de ce are de spus fostul inalt ofiter de securitate LT, nu sociologul. O drama, o nedreptate, dar lumea este cum este, si Liviu trebuia sa stie la ce se poate si la ce nu se poate astepta. Inteleg ca e bine, acumsi s-a pus pe picioare, ceea ce ma bucura. Daca-l vedeti salutati-l din parte-mi!

Multumesc domnule V. Roncea. Certific primirea salutarilor.

O scurta paranteza cu privire la potentiala ranchiuna fata de V. Tismaneanu care, ziceti dvs. domnule Tudoran, nu a dat curs apelurilor mele disperate de ajutor academic: la data respectiva eu deja aveam invitatia pentru anul 1990 de a veni pentru un an la Boston University ca John M. Olin Fellow. Cu norma de cercetare dar si part-time de guest lecturer. Cu ce m-ar fi putut ajuta V. Tismaneanu in acel moment cind el insusi incerca in disperare conform propriei confesiuni sa vina la Washington si sa intre in rindul cadrelor didactice de la Maryland University?
Ziceti in continuare:

Sigur ca Liviu a vazut articolul inca de la aparitie (are chiar prieteni la J.N.) dar, probabil si-a zis ca nu are rost sa intinda peltea; si bine a facut. La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”(subl. LT)

Inainte de a repune realitatea istorica in drepturile ei adinc abuzate in aceasta secventa marturisesc in premiera publica ca am un handicap educational major: nu am obiceiul sa injur, ca regula, iar daca am facut-o vreodata in public astept in premiera mondiala dovada. Cit despre natura injuraturilor proferate la adresa ‘mimozei mimensis’, recte V. Tismaneanu atunci, in anul de gratie 1989, chiar ca am ramas perplex. Caci la acel an este referinta. Ca atare chiar va rog fie si pe cale particulara sa ma scoateti din ceata asta rational impenetrabila. Daca veti invoca utilizarea semantica a termenului la modul figurativ chiar si asa fondul problemei ramine.
Ca profesionist al muncii de informatii am ramas de asemenea impresionat de afirmatia verificarii de catre dvs personal ‘prin multiple surse’ a actului josnic de a-l fi injurat pe V. Tismaneanu. Deja dvs., V. Tismaneanu si restul grupului aveati retea informativa pe teritoriul Statelor Unite?

Mai ramine, de asemenea, de clarificat in fata cui as fi facut acest lucru si in ce scop. Logic ar fi fost sa o fac in fata unor factori politici sau de influenta politica de sorginte americana altfel nu ar fi avut nici un sens. Eu sint omul actiunilor eficiente. In plus, date fiind contactele mele extrem de limitate cu societatea americana in acea perioada, impuse de grila de securitate personala, mai ramine ipoteza ca vorbeam de unul singur sau foloseam contacte telepatice. Sa fim seriosi. La data respectiva aveam cu totul alte griji, preocupari, iar birfa mi-a repugnat intotdeauna. Intrebati-i pe fostii mei subordonati, colaboratori sau cunoscuti de buna credinta. In rest, trebuie sa recunosc ca plasarea explicatiei in materialul de serviciu publicat de dvs. in Jurnalul National si repostat acum ‘suna bine si convingator’; se vrea a se spune, “domnule, e informatie verificata prin multiple surse, ce mai vreti…” Vorba lui nenea Iancu prin parafraza:‘curat meserie’…
Nu pot sa nu remarc, de asemenea, cita rabdare ati manifestat, mai exact diferenta dintre noiembrie 1989 si 2006 adica 17 ani pentru a ma pedepsi public pentru culpa, citez, ca l-as fi ‘injurat’ pe amicul drag ‘Volo’, cum il numiti scrisoarea cu pricina. Ma intreb daca cel ce a folosit expresia ‘Draga Stolo” nu va plagiat… Memorie de cafru, demna de invidiat, plus setea justitiara manifestata demna de un personaj precum Edmond Dantes alias contele de Monte Cristo. In plus, ce nu inteleg in pofida unor serioase eforturi intelectuale este semnificatia urmatoarei afirmatii facute in continuare:

Atunci insa, m-a pus intr-o situatie f. f.neplacuta: Volodea m-a rugat sa ma intilnesc cu el si tot Volodea m-a rugat sa-l ajut pe Liviu cit pot. Ca ziarist, l-am ajutat facind cu Liviu un interviu epopee si in conditii foarte…dificile; pentru amindoi…

Fidelitatea fata de regulile logicii aristotelice ma obliga sa constat conform textului ca atunci cind ati scris “Bobinacarul si energumenii” in 2006 ca ‘material de serviciu’ ati fost pus intr-o ‘situatie f.f. neplacuta’ din cauza celor intimplate in noiembrie 1989 (?!) Sau poate, mai exact, asocierea a avut drept scop de a induce in mintea cititorilor in mod clar ideea, pentru care ar trebui sa rositi si azi dupa aproape doua decenii, ca opozitia mea, strict opinie personala, altfel bine argumentata, fata de ocuparea pozitiei de sef al Comisiei prezidentiale de catre V.Tismaneanu ar fi de fapt justificata de ranchiuna personala nascuta din refuzul acestuia in calitate de Sfintu Petru de a-mi deschide larg portile ‘paradisului american’?

Atacul la persoana, domnule Tudoran, este descalificant in plan intelectual intr-o polemica rationala. Asta se invata in anul intii de facultate la cursul de logica elementara. Nu convingi publicul ca X sau Y nu trebuie luat in seama, introducind pe usa din spate o falsa premiza, precum cea invocata de dvs. adica prin trimiterea la o situatie incorecta si imaginara petrecuta in urma cu 17 ani. Marturisesc ca atunci cind am citit diatriba in 2006, mai intii, ca reactie la nivelul bunului simt am fost suparat, de, imperfectiuni umane, intre altele si pentru faptul ca la Jurnalul National aveam deja o serioasa audienta publica. Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.

Repostarea textului la 21 august 2009 schimba insa datele problemei la modul serios chiar daca in cadrul dialogului purtat cu dl. Victor Roncea v-ati contrazis singur referitor la persoana mea in citeva zile sarind de la o extrema la alta. Ceea ce m-a scos, vorba dlui Roncea, din preocuparile mele actuale a fost insa afirmatia facuta dupa cum urmeaza, si citez: “La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraph; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.

Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.

Iata deci, informatiile factuale indubitabile referitoare la situatia descrisa incorect de dvs:

– nu v-am intilnit personal niciodata pina in momentul acordarii interviului postului de radio ‘Vocea Americii’ unde va desfasurati activitatea ca redactor;

– decizia de a lua o pozitie publica cu impact maxim la opinia publica romaneasca dar si a oficialilor fostului regim a fost convenita de mine in accord cu autoritatile americane sub a carei protectie de securitate ma aflam 24 de ore din 24 de ore;

– alegerea postului de radio ‘Vocea Americii’ si nu a postului ‘Europa Libera’ are o explicatie eminamente politica. Desi stiam ca postul de radio ‘Europa Libera’ are prin numarul de ore de difuzare o pondere net superioara ‘Vocii Americii’ acesta din urma avea un atu politic superior: era explicit un post de radio oficial al guvernului american si aducea cu el plusul de credibilitate de care era nevoie;

– fiind convenit cu autoritatile americane, acestea au asigurat si cadrul in care s-a desfasurat interviul; fara a intra in detalii va asigur ca in afara garzii de corp care m-a insotit la locul interviului au fost efectuate in mod firesc pentru astfel de situatii si alte verificari inclusiv de personal;

– exact ca in bancurile cu radio Erevan (nu exemplific ca sunt de notorietate) deci, nu V.Tismaneanu si nici dvs. nu mi-ati deschis ‘usa’ la “Vocea Americii” (unde de altfel am continuat ulterior sa particip la diferite emisiuni pe care le-am considerat importante pentru obiectivele mele politice in compania altor redactori) ci ati fost lasati sa credeti asta pentru asigurarea ‘normalitatii situatiei’; mai mult, va asigur punindu-mi in joc intreaga credibilitate, cum se spune, ca eu v-am ales ca interlocutor al interviului si nu vice-versa si asta din doua motive: primul a fost acela ca stiindu-va biografia, dar si ce vi s-a intimplat in tara in confruntarea cu autoritatile fostului regim, ati reprezentat pentru mine in pofida faptului de a nu ne fi cunoscut personal ‘un aliat politic natural’; al doilea motiv a fost unul de ordin tactic: fiind scriitor si cunoscut deja in urma confruntarii cu autoritatile romane drept dizident aveati deja audienta la segmentul opiniei publice care ma interesa foarte mult: cel al intelectualitatii literare considerat de altfel de occidentali ca potential detonator al unor schimbari socio-politice de substanta in Romania;

– in acest context ideea, asa cum afirmati in textul cu pricina, ca m-as fi rugat de V.Tismaneanu sa te roage pe dumneata sa ai bunavointa de a-mi lua un interviu ca favoare personala este nu numai ridicola dar si de un umor nebun ; si cind afirm asta o fac cu blindetea celui care intelege incapacitatea naturala a unui outsider al muncii de informatii de a cunoaste si intelege modul de operare profesionala pentru astfel de operatiuni;

– cum bine stiti interviul epopee difuzat zilnic in fragmente in timpul desfasurarii ultimului Congres al PCR in noiembrie 1989 a facut istorie nu numai pentru postul de radio dar si la nivelul audientei romanesti oficiale si neoficiale; daca Jurnalul National il va republica in noiembrie a.c. in suplimentul ‘Scinteia’ va fi o excelenta ocazie pentru toata lumea sa compare analiza si previziunele mele de atunci cu desfasurarile istorice reale. Cea mai importanta sub aspect tactic dar cu impact strategic a fost predictia ca in momentul atingerii masei critice in sistemul politic prima institutie care-l va abandona pe Nicolae Ceausescu si camarila sa va fi Securitatea, adica DSS. A doua previziune facuta de mine inca din luna iunie 1989 in conversatiile cu analistii specializati pe tema Romaniei a fost ca Nicolae Ceausescu pentru a supravietui va incerca in extremis modelul izolarii albaneze, si deci ca orice asteptare in directia unei inlocuiri a acestuia de un nucleu din virful conducerii PCR (idée altfel puternic propagata pe la Departamentul de Stat inclusiv de V. Tismaneanu cu care sefului biroului Romania se mai consulta din cind in cind, pariindu-se ba pe Stefan Andrei, ba Gogu Radulescu ba pe altii) este inutila, singura alternativa viabila fiind miscarea de strada indifferent de natura detonatorului. Afirmatia avea sa apara si in scris la inceputul lunii noiembrie in unul din cotidienele capitalei americane.

– acum sa lamurim si povestea relatiilor noastre personale; precum spuneam, facind trimitere la comparatia cu bancurile cu radio Erevan, este absolut adevarat (cred ca era spre sfirsitul verii nu-mi amintesc perfect) ca din nou, cu sprijinul autoritatilor, am identificat locatia si organizat o intilnire cu V.Tismaneanu la Philadelphia (folosesc scrierea engleza). Era la vremea respectiva cercetator la Foreign Policy Research Institute si colabora via unor conectii la una din publicatiile de analiza si propaganda ale Departamentului de Stat pe tematica comunismului romanesc. Unele au fost reluate, in nota deja cunoscuta ulterior, la microfonul postului de radio ‘Europa Libera’.

Il stiam pe V. Tismaneanu din perioada cind datorita diferentei de virsta el era inca student iar eu tinar
cercetator si asistent universitar. Ii stiam bine preocuparile pentru ca ne mai intersectasem indirect in lumea publicatiilor dar si a unor cunostinte comune. Scopul intilnirii de atunci a fost din punctul meu de vedere unul pur evaluativ in ideea de a explora si crea cit de cit o posibila platforma comuna de actiune a tuturor celor implicati direct sau indirect in criticarea fostului regim comunist. Intilnirea a fost cordiala si atunci V.Tismaneanu (din nou paradigma bancurilor cu radio Erevan) mi-a vorbit mai pe larg despre ‘prietenul sau apropiat Dorin Tudoran’ care este printre putinii ce are conectii operative cu unii dizidenti din tara dar si in Europa occidentala. I-am confirmat aprecierile mele pozitive despre dvs. si intentia de a folosi unul din posturile de radio ce difuzau in spatiul romanesc. Nu ne vazusem de peste16 ani dar se parea ca am putea face cite ceva impreuna alaturi de altii in folosul Romaniei. Ii cunoasteam destul de bine inca de atunci felul de a fi dar mi-am zis ca la ‘razboi’ aliantele imping la periferie aspecte precum tarele de caracter. Nu avea sa fie, pentru ca la scurt timp, s-a produs precum stiti RUPTURA definitiva in care dvs. aveati sa jucati rolul principal de procuror, executor si curier explicativ.

Viata este plina de coincidente stranii si chiar daca acestea au fost sau sint realmente aleatorii oamenii au tendinta de a le asocia altora pentru ca le servesc ca baza explicativa convenabila pentru anumite concluzii. La un moment dat am fost invitat la o masa rotunda organizata la redactia cotidianului “Washington Times” pe tema situatiei din tarile comuniste est-europene. Au participat numerosi experti si jurnalisti inclusiv din cadrul aparatului tehnico-politic al unor institutii guvernamentale. Pe unii ii cunosteam dupa nume, altii imi erauGaetan

complet necunoscuti. La un moment dat am tresarit cind i s-a dat cuvintul unui participant al carui nume romanesc il stiam, la fel ca si biografia si unele din activitatile desfasurate. Pe parcursul interventiei Victor Gaetan, caci de el este vorba, a adus in discutie incompatibilitatea accesului la unele canale de informare si influenta guvernamentale, precum Departamentul de Stat a unor oameni care prin biografie si activitatile politico-ideologice duse pe durata sederii in tara de origine, recte Romania nu ar trebui sa prezinte incredere. Si l-a mentionat pe V. Tismaneanu. Nimeni nu l-a oprit, nimeni dintre participanti nu l-a criticat deschis si totul a continuat ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat. Reactie nu tocmai surprinzatoare luind in considerare ca cel in cauza, altfel bine educat, cu un doctorat la Sorbona, era ginerele uneia dintre cele mai influente membre a Camerei Reprezentantilor si a establishmentului american reprezentind Partidul Democrat.

Ulterior, aveam sa primesc un telefon de la dumneata, Dorin Tudoran, in care m-ai luat la refec ca desi am fost prezent nu m-am ridicat pe loc si nu l-am ‘contracarat’ ferm pe domnul V. Gaetan. Prin aceasta atitudine am fost acuzat ca la curtea martiala comunista ca l-am tradat de V. Tismaneanu si cu asta relatiile noastre (adica cu V.T. si D.T) s-au rupt definitiv. Dupa socul initial impus de surpriza tonului dar si a fondului acuzatiei imi amintesc perfect ce v-am replicat: mai intii, v-am intrebat de ce nu m-a sunat V. Tismaneanu insusi daca de el era vorba; doi, v-am spus clar ca tonul imi repugna si ca va inselati amindoi ca am parasit Romania venind in SUA cerind azil politic ca sa intru in incaierarile voastre personale ce nu au nimic in comun cu dorinta mea de a contribui la schimbarea spre mai bine a vietii romanilor; trei, cum se face ca, relativ nu cu mult timp inainte amindoi (V.T. si D.T) ati facut alianta cu V. Gaetan si parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa pentru a obtine sprijinul guvernamental si al Congresului pentru activitatile noului Institutului Crestin (nu-mi amintesc acum titlul exact)… adica chestie de fonduri financiare iar dupa ce nu v-ati mai inteles ati intrat intr-un razboi de gherila totala spre dispretul autoritatilor autohtone. Cunosteam povestea inca din perioada in care eram in tara iar serviciul de informatii se ocupa direct de caz.

Cu asta s-au incheiat definitive relatiile noastre care incepusera sub auspicii promitatoare si in care, scuzati-mi formularea, ati actionat ca un simplu valet de serviciu ‘la casa V. Tismaneanu’. O ultima completare clarificatoare: ulterior incidentului aveam sa aflu prin alte mijloace ce anume fusese de fapt detonatorul real al intregii ‘tragedii’: in aceeasi perioada un foarte cunoscut journalist investigator de la “Washington Times” cu care eram in relatii apropiate comisese involuntar o eroare la care declar cu mina pe inima ca nu am fost partas. Omul afirmase in articolul sau in plin ‘elan revolutionar jurnalistic’ ca odata venit in SUA intentia mea era sa mobilizez toate fortele posibile pentru a crea un front unit impotriva regimului de la Bucuresti. I-am reprosat prieteneste eroarea comisa si i-am spus ca romanii nu-s ca americanii si ca prin traditie ‘unde sint trei romani sint cinci organizatii” fapt altfel abil speculat de regimul comunist in manipularea emigratiei romanesti. I-am spus: ‘acu sa te tii, ‘ce mai dragoste’ adica ‘antipatie’ imi vor arata compatriotii mei ‘competitori’ intr-ale schimbarii Romaniei, de a-mi aroga impertinent o atare pozitie tocmai eu care vin din interiorul serviciului de informatii externe’.

Evident ca nu am gresit in predictia mea, mai ales in rindul intelectualilor dizidenti sau pseudo-dizidenti fapt remarcat si in textul dvs., citez: ‘Volodea e un tip foarte competitiv’. Aveti dreptate, asa a fost si asa a ramas pina astazi. Dar nu numai el. Cit despre ‘competitivitatea’ dlui V.Tismaneanu si a grupului sau de interese de dupa decembrie 1989 un pic mai la vale….

VA URMA

Roşca Stănescu a fost platit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA (Update)


Sorin RoşcaStănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.

Acuzaţiile sunt, evident, false.

Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul lui 2008 sau începutul lui 2009, , au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni cu scopul oficial de a fi distruse. Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.

Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui. “Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea” –zice Roşca Stănescu (foto dreapta).

Banii rezultaţi în urma reexportării explozibililor şi a muniţiei de către Mircea Băsescu ar fi ajuns, via Bakri Imad, la organizaţiile teroriste UNITA şi Hezbollah. Operaţiunea ar fi fost însă depistată de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea care s-a pus pe treabă şi a interceptat convorbirile telefonice ale traficanţilor. Dosarul a fost preluat de DGIPI (fosta doi şi un sfert) şi apoi de DIICOT. Imediat ar fi fost informat SRI, care l-ar fi informat apoi pe Preşedinte.

Indignat, Preşedintele Traian Băsescu ar fi ordonat să fie decapitate conducerea DGIPI şi a unităţii militare de la Ciorogârla. Deoarece creierul lui Roşca Stănescu s-a blocat când a ajuns la Ciorogârla, nu ne-a mai explicat care a fost logica schimbărilor de la vârful cunoscutului depozit de muniţie din apropierea Capitalei.

Totuşi, înainte să piardă firul naraţiunii, Roşca reuşeşte să scrie: “cazul Ciorogârla a reprezentat o operaţiune de muşamalizare a operaţiunii în care a fost implicat Mircea Băsescu şi, în acelaşi timp, a devenit, prin schimbările la vârf din Armată, o premiză pentru operaţiuni ilegale în folosul unor persoane, săvârşite cu ocazia acţiunii de înzestrare a Forţelor Armate”. Cum aveam să înţelegem de la televizor, Ciorogârla era dintr-un alt film, dar nu mai contează. Povestea e înţesată cu descrierea teroristului Bakri şi a unor documente fără nici o legătură cu esenţa acuzaţiilor.

De câteva zile, cu toată logistica pusă la cale de Sorin Vântu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi haitele de politicieni şi jurnalişti tolomaci, Roşca Stănescu nu a reuşit să probeze acuzaţia de bază: că Mircea Băsescu a organizat operaţiunea de aducere, descărcare, transport, reambalare şi reexport în Angola a încărcăturii celor cinci vase sosite din Tailanda, şi că fondurile rezultate ar fi alimentat conturile teroriştilor UNITA şi Hezbollah.

El spune tot felul de poveşti ajutătoare, chipurile, dar nu produce dovada coordonării de către Băsescu a acestei operaţiuni. În plus, deşi toţi cei implicaţi s-au pronunţat, nimeni nu confirmă aberaţiile debitate de impostorul Roşca Stănescu.

Doar bâlbâială şi mugete pe televizor. Tonomate şi tolomaci dezbat subiectul, se fac calcule politice, se aşteaptă reacţii, se plătesc traduceri, se trimit la redacţii din străinătate, că poate o pune botul vreun fraier, ca să aiba apoi curva de presă de pe Dâmboviţa noi motive de avânt împotriva “traficantului” de la Cotroceni.

Chiar dacă se dă şi peste cap, Roşca Stănescu nu are nici o dovadă pentru afirmaţiile grave făcute la adresa Preşedintelui.

Pentru un analist obiectiv, acuzaţiile par a fi opera unui om bolnav psihic. Cunoscându-l însă pe autorul aşa-ziselor dezvăluiri, care s-a specializat în lansarea pe piaţa media a minciunilor de tot felul, putem conchide că individul nu e nebun, ci un manipulator pursânge care şi-a făcut din asta o sursă de profit extrem de bănoasă. Dar, cum vom vedea mai încolo, şi altceva.

Cine este Sorin Roşca Stănescu?

CHITANŢA TURNĂTORULUI: "Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele  de securitate suma de lei 500 (cinci sute)" - SS Roşca
CHITANŢA TURNĂTORULUI: „Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele de securitate suma de lei 500 (cinci sute)” – SS Roşca
CHITANŢA TURNATORULUI: "Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei" - H 15
CHITANŢA TURNATORULUI: „Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei” – H 15

 

Urechist cu ştate vechi în Securitatea lui Ceauşescu, specializat în a-şi turna cunoscuţii cu preocupări, chipurile, teroriste, informatorul (apoi sursa) cu numele conspirativ DELEANU, câştiga în anii 70-80 cam câte 500 de lei/turnătorie (vezi chitanţele originale în foto sânga-dreapta).

Conform unui raport al subordonaţilor lui Măgureanu din 1990, în cei 10 ani cât a colaborat cu organele Securităţii ceauşiste, “DELEANU a furnizat peste 200 de materiale informative de interes operativ care au fost exploatate, după verificare, pe diferite linii de muncă”. Acelaşi Raport consemna şi ataşamentul sincer al impostorului de mai târziu, pentru Securitate.”Pentru rezultatele obţinute în activitatea de culegere de informaţii, sinceritate şi ataşamentul faţă de instituţia noastră, DELEANU a fost recompensat material în repetate rânduri”.

raport SRS1

 

raport srs 23

Impostorul mai şi declara apoi, bombastic, că a turnat din patriotism. Păi ce patriotism e ăla, de 500 lei/bucata?

Activitatea aceea secretă, care-l făcea să se simtă superior colegilor, puţini, e drept, care n-aveau prieteni la Secu, avea să-l marcheze pentru totdeauna.

După 1990, turnătorul din anii 80 s-a alăturat găştii lui Băcanu la România Liberă, o grupare de şmecheri care s-au îmbogăţit pe seama privatizării frauduloase a fostului organ de partid şi de stat.

Prin 1992, dosarul lui Roşca a ajuns în presă iar impostorul, care ascunsese opiniei publice relaţia cu fosta securitate în timp ce îi acuza pe securişti de toate relele, a fost obligat să toarne la altă masă. Cel care i-a dat o pâine atunci turnătorului deconspirat a fost Ion Cristoiu, care l-a angajat ca redactor şef adjunct la Evenimentul Zilei.

Ulterior, SRS a intrat în slujba unui alt paravan cu relaţii în mafia autohtonă, Cristian Burci, înfiinţând cotidianul Ultimul Cuvânt, o publicaţie la care am lucrat şi eu de la primul număr până la ultimul.

Fostul turnător al Securităţii a înfiinţat apoi cotidianul Ziua, o gazetă despre care s-a spus că a instaurat în România postdecembristă instituţia şantajului prin presă.

A făcut carieră cu Patriciu lângă el. În paralel, a început să se îmbogăţească masiv. A adunat firme, conturi grase, vile. Milioane de euro… Foto: Tonomate altădată incompatibile

Cum se ştie, Comandantul de la Ziua, supranumit Naşul, a declanşat şi întreţinut cele mai mizerabile campanii din presa românească, bazate pe fals şi minciună, de la Iliescu-KGB (făcătura prin care a fost inventat Igor Botnariciuc, un aşa-zis martor al racolării de către KGB a lui Ion Iliescu), la “subofiţerul Petre Olaru sub hipnoză” şi, acum, la Băsescu-Hezbollah.

Omul e artist în scenarii de ficţiune şi are relaţii în cele mai fetide zone ale societăţii româneşti. Cine ia colecţia ziarului Ziua şi-i întreabă pe toţi cei terfeliţi, la comandă, despre adevărul celor scrise acolo, va putea scrie tratate despre manipulare, diversiune şi minciună.

Atacurile interesate la adresa unor ţinte indicate probabil de sponsorii generoşi, că nimeni nu minte fără motiv, dovedesc faptul că SRS a părăsit de multă vreme profesiunea de jurnalist, devenind un fel de comandant al ziariştilor, un manipulator-şef, un diversionist prin excelenţă.

Îmi amintesc că, în urmă cu puţini ani, în timp ce lucram la un cotidian central coordonat telefonic de Roşca Stănescu, directorul publicaţiei respective lua poziţia de drepţi când vorbea la telefon cu “comandantul”. Subordonaţii lui SRS acţionau cam ca silovikii lui Putin. Directorul ăla de ziar care se ridica în picioare şi tremura de frică la apelul telefonic al lui SRS (care sunase să ordone cum trebuia să apară a doua zi un atac asupra lui Monica Macovei vis a vis de cazul Ion Ion Ţiriac) avea să ajungă apoi, via-Tăriceanu, consul într-o importantă ţară occidentală.

Aşadar, fostul turnător al Securităţii, supranumit Deleanu şi H15, căpătase forţa şi aura unui mafiot adevărat.

Relaţiile cu Patriciu şi, apoi, cu Sorin Vântu, aveau să-i dea puterea de care avea nevoie să influenţeze opinia publică şi politicul în România. Puterea de a lansa azi nişte elucubraţii pe care nişte pseudojurnalişti cu minte puţină şi cu salarii de mii de euro le tot diseacă mărunt pe sticlele televizoarelor.

Care sunt însă interesele aflate în spatele acuzaţiilor de pe blogul fostului turnător cu plată al Securităţii?

„Maica” Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu:Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.

Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti. Apoi, jurnaliştii George Roncea si Mihai Isac de la cotidianul ATAC au fost puşi brutal pe liber de la acest ziar după ce au dezvăluit legăturile pe care le are Rompetrol cu Gazprom şi forţele din jurul Kremlinului în favoarea unor politicieni, afacerişti şi ziarişti aflaţi pe la vârful puterii în România

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică:

SORIN ROŞCA STĂNESCU: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în

basescu-obama1

calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu.

Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

Update. MAE tocmai a anunţat că noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Mark H. Gitenstein (foto stânga), a fost primit astăzi de minstrul Cristian Diaconescu, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare. Cei doi au tăifăsuit însă de două ori mai mult decât timpul programat, adică peste o oră, dar nu au mai făcut declaraţii de presă la finalul întrevederii, aşa cum se precizase anterior. Gitenstein va fi primit, săptămâna viitoare, de „traficantul-terorist-de-armament” Traian Băsescu.Curajos om, ambasadorul!

Oricum, fiţi cu ochii sârmă pe Sorin Roşca Stănescu şi pe cauciucurile maşinii ambasadorului american.

Dan Badea

O lecţie gratuită de investigaţii pentru studenţii de la Jurnalistică: Cum se demonstrează că Guşă nu a rupt relaţiile de afaceri cu Sorin Vîntu

Deşi pare absurd, Cozmin Guşă are nevoie de credibilitate pentru a putea conduce campania diversionistă în favoarea lui Mircea Geoană, protejatul mogulilor pentru fotoliul de la Cotroceni.

Că Geoană e o gloabă pe care şi dac-o îndopi cu jăratic tot gloabă rămâne, ba chiar rişti să se facă scrum, e o altă poveste.

Deocamdată sunt interese şi sume foarte mari aruncate în joc, iar aspiratorul Guşă, respins definitiv de electorat, vrea să sugă şi el cât mai mult din ugerul generos al sponsorilor disperaţi de ameninţarea Băsescu.

Dincolo de speculaţiile privind strânsele sale relaţii cu forţe ruseşti ostile României, sau cu foşti securişti de tipul Virgil Măgureanu şi Iulian Vlad, Guşă are o mică relaţie oficială de afaceri cu Sorin Vîntu. Cei doi au înfiinţat împreună, în februarie 2009, firma SOCO Dezvoltare & Management SRL. Cum discursul diversionist pro-Geoană sau anti-Băsescu al lui Guşă, la Realitatea TV, ar putea fi interpretat ca o afacere a lui Vîntu, pentru simplul fapt că între mogul şi protejatul său există o banală relaţie de afaceri, cei doi au căzut de acord să lanseze zvonul că acea relaţie a fost ruptă, ceea ce ar însemna că între ei nu mai există interese de business.

Pentru asta au ales un „ventilator” care să răspândească zvonul că Vîntu a ieşit din firma SOCO, după ce i-a vîndut lui Guşă acţiunile pe care le deţinuse.

„Ventilatorul” la îndemână, specializat în lansarea rapidă de şuşanele fără suport real s-a dovedit a fi o chestie online care răspunde la numele de Inpolitics, secondată la puţin timp de Hotnews.

Odată plasată pe net, „ştirea” privind ruptura dintre Vîntu şi Guşă a făcut înconjurul ţării, mass media preluînd fără discernământ gogoaşa confirmată de Guşă şi de Vîntu. Spun „fără discernământ” pentru că o minimă verificare la RECOM ar fi dezvăluit faptul că, deocamdată, Vîntu figurează în continuare ca acţionar, alături de Guşă, în firma SOCO. De ce un ziarist l-ar crede pe Guşă , sau pe SOV, fără o minimă dovadă pusă la dispoziţie? Adevărul e că un ziarist nu l-ar crede, dar în presă nu prea mai lucrează ziarişti, ci mercenari, sau răspândaci. Un ziarist ar fi verificat informaţia şi abia apoi, după confirmare, ar fi dat-o publicităţii.

Dacă aş fi fost ziarist care scrie la ziar şi aş fi fost obligat să decid rapid dacă dau „verde” unei astfel de ştiri, aş fi făcut următoarele operaţiuni de bază:

1. Aş fi verificat credibilitatea sursei primare. Cine e Inpolitics?

crin s-a insurat in secret

 

inpolitics ventilator

O chestie online (nu se poate defini nicicum ca o agenţie de ştiri) care a dat până acum foarte multe dezinformări: de la „ştirea” conform căreia Daniel Dăianu va fi premier, în locul lui Boc „cel mai plauzibil la sfârşitul lui iunie”, la aceea conform căreia Crin Antonescu s-ar fi căsătorit în secret cu iubita lui (şuşanea retrasă de pe site, probabil la ordinul şefului PNL, la puţin timp de la postare), sau la gulguta care spune că Traian Băsescu se va căsători, la anul, cu Elena Udrea (un zvon preluat după patru zile de la lansarea sa pe blogul unui diversionist din PNL; motivul preluării a fost abaterea atenţiei de la complotul pus la cale de gaşca lui Orban pentru incriminarea discreţionară a Elenei Udrea). Dacă observăm şi că semnatarul tuturor acestor idioţenii are nume de societate de transporturi în comun (ITB-Iacob Tiberiu Bogdan sau invers), concluzia e clară: credibilitate zero, adică manipulare totală sau „produs toxic”. Verificarea ar fi durat 5 (cinci minute).

2. Pentru a nu cădea însă în capcana „Petrică şi lupul” (adică să nu cred tot ce spune chestia numită Inpolitics doar pentru că s-a dovedit că manipulează la greu), aş mai fi făcut o verificare: este reală presupusa ruptură din sfera afacerilor dintre Vîntu şi Guşă? Răspuns obţinut rapid: NU!

Presupunând că, într-adevăr, Vîntu ar fi ieşit din asocierea cu Guşă, confirmată –să zicem- de vânzarea participaţiei în firma SOCO- singura legătură oficială directă dintre cei doi -, ei mai au, la vedere, cel puţin o relaţie de afaceri, uşor ascunsă pentru un ziarist de mâna a doua, cum sunt cei care azi scriu la ziar. Relaţia ascunsă dintre Vîntu şi Guşă, care n-a fost încă denunţată şi nici deconspirată îl are ca intermediar pe Maricel Păcuraru.

GDP

 

 

 

Prestige media

Astfel, o verificare rapidă la RECOM ar fi adus informaţia că prolificul Cozmin Guşă, dincolo de SOCO, mai figurează ca acţionar şi la societatea GDP SOLUTION SRL, alături de firmele PRESTIGE MEDIA SRL şi NIRO INVESTMENT SA.

Are Vîntu legătură demonstrabilă cu vreuna dintre societăţi? Are. Cu amândouă.

În ceea ce priveşte NIRO, legătura e speculativă şi mai greu de demonstrat în câteva minute. Pentru asta îţi trebuie vechime în niro1investigaţii, ceea ce un angajat într-o instituţie media de azi nu prea mai are. Grupul Niro e înţesat de foşti securişti, sau de angajaţi de la doi şi un sfert şi Vîntu nu e deloc străin de relaţiile cu mulţi dintre ei, inclusiv cu patronul „Nicu Niro”, alias Nicolae Dumitru (foto dreapta).

Cum demonstrarea legăturii necesită dovezi iar ele nu pot fi obţinute decât în câteva ore, timp care ar întârzia decizia publicării ştirii avute în atenţie, trecem la pista nr.2: PRESTIGE MEDIA SRL. Firma, înfiinţată în Vânători-Galaţi aparţine unei anume Alexandra-Beatrice PĂCURARU. Ajunşi aici avem, deja, revelaţia: locaţia Vânători-Galaţi combinată cu numele Păcuraru dă, aproape sigur, Maricel Păcuraru, adică paravanul lui Sorin Ovidiu Vîntu în afacerile privind Postcom şi Poşta Română, sau în coordonarea cotidianului GARDIANUL.

Dacă demonstrăm că Beatrice Păcuraru e o rudă a lui Maricel, un escroc cu mai multe infracţiuni la activ, atunci putem trage concluzia.

O arhivă bine pusă la punct, sau o relaţie la poliţie, ne poate da informaţia privind realţiile de rudenie dintre Alexandra-Beatrice Păcuraru şi Maricel Păcuraru. Personal, căutând rapid în baza mea de date am descoperit că numele Alexandra-Beatrice Păcuraru apare menţionat, ca fiică a lui Maricel Păcuraru, într-o cerere de graţiere adresată de către acesta, în urmă cu 11 ani, preşedintelui Emil Constantinescu.cerere gratiere

Cum, în cerere, apare ca an al naşterii lui Beatrice 1997, iar în documentul RECOM apare 1987, o scurtă demonstraţie logică duce la concluzia că e vorba despre una şi aceeaşi persoană.

Concluzia este, astfel, următoarea: COZMIN GUŞĂ este asociat într-o firmă cu fiica unui paravan al lui Sorin Ovidiu Vîntu. (Obs.: În lipsa arhivei se dă un telefon de verificare fie la Primăria din Vânători-Galaţi, fie la Poliţie (Evidenţa Populaţiei), fie se caută, după imaginaţia fiecăruia, altă sursă).

PRESTIGE MEDIA ADVERTISING

Pentru ca termenul de „paravan” să nu fie perceput doar ca o simplă speculaţie, se poate merge mai departe pentru a se demonstra că Maricel Păcuraru este şi partener direct de afaceri cu Sorin Vîntu. Pentru asta se apelează din nou la RECOM, sau la arhiva acestui blog, şi se descoperă că Sorin Ovidiu Vîntu şi Maricel Păcuraru au înfiinţat împreună, în 12 mai 2009, deci la peste o lună după ce Guşă s-a asociat cu fiica paravanului Păcuraru, firma PRESTIGE MEDIA ADVERTISING SRL (foto stânga). Cu această informaţie, cercul se închide.

Concluzia este că Guşă este asociat, într-o firmă, cu fiica paravanului dar şi a partenerului oficial de afaceri al lui Sorin Vîntu, anume cu escrocul Maricel Păcuraru. Termenul de escroc nu este gratuit, el reieşind din dosarele penale ale infractorului.

3. După ce aflăm că Guşă are o relaţie ascunsă, prin intermediari, cu Sorin Vîntu, mai facem o verificare, deşi nu este neapărat necesară pentru ceea ce avem de demonstrat. Verificăm dacă nu cumva relaţia cu fiica escrocului Păcuraru este pur întâmplătoare.

O întrebare adresată lui Google ne dă imediat răspunsul: relaţia nu este întâmplătoare! Alexandra-Beatrice Păcuraru, asociata lui Cozmin Guşă este, culmea, lider al Partidului Iniţiativa Naţională, ea deţinând funcţia de şef al departamentului „studenţi”. Orice comentariu este inutil aici, entitatea numită PIN fiind invenţia lui Guşă şi, apoi, jucăria unei individe isterice căreia nu-i reţin numele, crescută în studiourile lui Sorin Vîntu.

Reţinem deci că relaţia lui Guşă cu Alexandra-Beatrice Păcuraru nu este întâmplătoare. Guşă a ştiut precis cu cine se asociază.

4. Deşi nu vrem să luăm Pulitzer, sau premiul PAPAGALILOR de la CRP, mai facem totuşi un efort profesional, dacă tot suntem ziarişti, şi încercăm să aflăm dacă diversionistul Guşă a avut, în trecut, vreo legătură cu Maricel Păcuraru, caz în care, dacă răspunsul va fi afirmativ, va trebui să DECIDEM în ce măsură se mai susţine afirmaţia că relaţia cu Păcuraru este, de fapt, o acoperire pentru relaţia cu Sorin Vîntu.

Maricel Pacuraru - patravanul lui SOV
Maricel Pacuraru – patravanul lui SOV

Verificarea ne duce, rapid, la o declaraţie semnificativă a lui Guşă prin care Maricel Păcuraru (foto stânga) este înfierat cu mânie proletară. Declaraţia ne dă dreptul să afirmăm că traseistul Cozmin Guşă este un impostor ordinar, in sensul că una afirmă azi şi alta face mâine. Iată justificarea acestei afirmaţii ca o rezultantă între informaţia proaspăt obţinută şi cea care reiese dintr-o declaraţie făcută de şmecheraş în urmă cu trei ani, şi preluată de un cotidian central. „Sute de miliarde de lei vechi de la Posta Romana au ajuns, prin doua contracte de asigurari, in conturile societatii Postcom SA, ai carei proprietari sunt trei directori din Posta si doi deputati alesi pe listele Blocului National Democratic. Liderul PIN, Cosmin Gusa, a continuat ieri seria dezvaluirilor privind afacerile ce se fac pe spezele Postei Romane, anuntand ca a sesizat Curtea de Conturi in cazul asigurarii salariatilor Postei Romane. Inarmat cu documente, Gusa a sustinut ca proprietarii Postcom sunt directorii Ion Bara, Emanuel Lepadatu si Mihaela Tutu, precum si deputatii Costel Ovidenie si Olguta Cocrea. Potrivit lui Gusa, Posta Romana a incheiat cu Allianz-Tiriac, la inceputul acestui an, un contract de asigurare de viata pentru cei 35.000 de angajati. Din valoarea totala de 187 de miliarde de lei vechi, a fost acordat un comision de 117 miliarde de lei vechi firmei Continental Asig, din Galati, ca agent al Allianz Tiriac. Potrivit lui Gusa, Continental Asig este controlata de Postcom, astfel ca banii de la Postcom au ajuns prin „fel de fel de plasamente si contracte” la firmele unor rude si prieteni ai omului de afaceri Maricel Pacuraru. Potrivit lui Gusa, Postcom a cumparat actiuni la SC Nova Constructii civile si industriale, SC Pronova SRL, SC POSTFARM SRL, SC Post Vama SRL, SC Post Service SA si a cumparat cartele pelegrin de peste 2 milioane de euro de la Perfect Tour SRL, detinuta de Corina Pacuraru. Toate aceste plasamente au fost facute la firme care nu au valoare pe piata si apartin apropiatilor lui Maricel Pacuraru, a apreciat Gusa. „Banii Postei, plasamente de milioane de euro, au ajuns in posesia grupului de interese Maricel Pacuraru”, a aratat Gusa. El a apreciat ca „aceasta formula este mai elaborata decat coruptia gen Nastase”. „Este o coruptie portocalie care foloseste compania de asigurari Allianz, numarul doi in Europa, si pagubeste salariatii Postei”, a mai spus Gusa. Liderul PIN a mai aratat ca va sesiza in aceasta problema si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Blocul National Sindical”.

La acea dată, în 2006, grupul de interese al lui Maricel Păcuraru, individ care controla atunci cotidianul Gardianul, era acelaşi cu al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Relaţia este de notorietate şi nu merită atenţia noastră. Dacă va fi cazul, însă, o vom dezvolta.

Deocamdată aflăm că Guşă tocmai s-a asociat cu fiica unui individ pe care, în trecut, l-a acuzat de toate relele, individ folosit drept paravan în afaceri de Sorin Vântu. Şi mai aflăm ceva, ca bonus pentru munca depusă: administratorul firmei lui Guşă, un anume Emil BERTALAN, este şi administrator la Postfarm SRL, una dintre societăţile implicate în nelegiuirile depistate de el în trecutul apropiat.

Concluzia este, aşadar, următoarea: “Ştirea”publicată pe site-ul Inpolitics este o manipulare ordinară, difuzată de răspândaci interesaţi sau de fraieri care preiau fără să verifice; şuşaneaua era menită să ascundă relaţia de afaceri dintre Sorin Vîntu şi Cozmin Guşă în scopul de a nu compromite demersurile diversioniste ale lui Guşă, făcute cu logistica lui Vîntu, pentru susţinerea lui Mircea Geoană şi demonizarea lui Traian Băsescu.

Quot erat demonstrandum.

Pentru o şi mai bună percepţie a celor aflate, nu strică să plasăm informaţiile descoperite într-o schemă relaţională.

schema3

Cine se mai îndoieşte de demonstraţia de mai sus, să privească atent la evoluţia individului Guşă pe posturile siameze de televiziune Realitatea Tv şi Antena 3.

O evoluţie interesată a unui politician respins de electorat, deci ratat, şi, în acelaşi timp, a unui diversionist ordinar, deci impostor.

Realitatea este că individul care i-a trădat pe aproape toţi cei cu care a lucrat are credibilitate nulă, dovadă că n-a reuşit să-i convingă pe electori în niciuna dintre campaniile la care a fost parte de când a inventat paravanul numit PIN, iar toate apariţiile lui pe sticla lui Vîntu, sau Voiculescu, sunt încercări disperate de a cerşi, acum, voturi pentru fostul arbitru din divizia Onoare, de la Bragadiru sau Voluntari, Mircea Geoană.

Dan Badea

 

Bileţele „scuipate“ la ordin de „Agentul Victoria“

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este primul demnitar român care a declarat „porţi deschise“ pentru spioni la Palatul Victoria.

Cele câteva exemple „clasice“ dezvăluite de noi în seria publicistică „Agentul Victoria“, dintre care se detaşează net Dennis Deletant şi Erno Rudas, sunt doar vârful aisbergului.

Presa centrală, controlată în proporţie covârşitoare de interese politico-financiare, a preferat să evite subiectul lansat de noi şi să slujească interesele unor patroni, aflate în conflict flagrant cu interesul public. Cei vizaţi însă n-au reacţionat cum era firesc, ci s-au pripit să caute în altă parte sursa dezvăluirilor. Şi-au spus că informaţiile publicate de noi, e drept, de primă mână, nu pot fi cunoscute şi „lansate“ decât de SRI sau SIE. Şi au atacat SRI, cu toate „tunurile“ din dotare.

Au declanşat, ca replică, dar şi ca pe o perdea de fum, scandalul bileţelelor, folosindu-se de o „răpitoare de noapte“ cu numele „Glaucidium passerinum“ („ciuvica“).

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)
CIUVICA
CIUVICA

Asta se întâmpla pe 23 septembrie, iar noi prezentaserăm doar cazurile „Marius Oprea“ şi „Dennis Deletant“.
A doua zi după „atac“, pe 24 septembrie, s-au trezit însă cu ditamai spionul ungar în ogradă şi, complet năuciţi, au luat-o de la capăt, neştiind de unde li se trage. Dacă în spatele dezvăluirilor s-ar fi aflat SRI-ul, cum îngăima unul dintre cei vizaţi de noi, atunci, în mod logic, după „ghiuleaua“ cu desconspirarea „Grupului de Evidenţă“, ar fi trebuit ca SRI-ul să dea „la loc comanda“ şi să-şi adune „răniţii“. Asta în caz că ghiuleaua nu era una de manevră.

Or, „Interesul Public“ şi-a continuat dezvăluirile, ceea ce însemna, la fel de logic, că tartorul era altul. Şi atunci? Cine să fie adevăratul autor? SIE? E posibil să fi zăbovit o vreme şi asupra acestei noi variante de răspuns deoarece, după „episodul Rudas-Tăriceanu“, în SIE a apărut la un moment dat îngrijorarea că s-ar putea ca de la ei să fi fost o scurgere necontrolată de informaţii. Şi unii, şi alţii s-au lămurit însă rapid că nici SIE nu era vinovatul.

Adresa falsificata de CIUVICA
Adresa falsificata de CIUVICA

Să fie atunci Asociaţia Morală a Foştilor Securişti, anunţată public de Talpeş, ca paravan pentru sifonarea unor documente cu care a plecat de la Cotroceni? Le-a luat ceva vreme, o săptămână întreagă!, până au găsit o nouă explicaţie, din păcate la fel de falsă, şi, după ce s-au repliat, au rostit în cor numele preşedintelui. Au recurs aşadar la varianta de serviciu. A fost ca în bancul cu cei doi miliţieni care, găsind un mort pe strada Edgar Quinet şi neştiind cum să scrie numele străzii în procesul-verbal, l-au mutat pe Academiei, ca să-şi uşureze munca.

Era 1 octombrie, iar noi dezvăluiserăm deja „afacerea Rudas-Tăriceanu“, o poveste care îi dădea frisoane celui din urmă. Aşadar, şi-au spus „dalmaţienii“, cine decât Traian Băsescu putea să ştie ceea ce nici ei nu ştiau, luaţi separat? Şi, printr-o nouă şarjă de bileţele, au mutat accentul de pe SRI, dovedit ca „mână moartă“, pe Traian Băsescu, transformând totul într-un joc de ping-pong Victoria-Cotroceni. Evident, au avut grijă să atragă de partea lor şi atenţia PSD-ului, introducându-l în scenă, gratuit, şi pe simpaticul Ponta. Această categorie de indivizi care au uitat că mai există şi un al treilea combatant, „Interesul Public“, merită toată atenţia noastră.

Pentru astăzi le-am pregătit o „poveste“ din care nu se ştie dacă vor înţelege mare lucru. Mizăm însă pe inteligenţa cititorilor noştri care s-au săturat de conduita duplicitară a unor persoane cocoţate pe baricadele societăţii civile, de unde s-au erijat în moraliştii naţiunii, tocmai pentru a încerca să se desprindă de tenebrele trecutului care le dau frisoane, tulburându-le conştiinţa şi impingându-i la excese periculoase, de negare a propriei matrice identitare naţionale.

Continuăm dezvăluirile, cu „Micul nostru Pino“, în scopul de a atrage atenţia contraspionajului naţional asupra mizei pe care Guvernul o reprezintă pentru serviciile de informaţii străine, oricare ar fi acestea, deoarece statele responsabile îşi fundamentează politica lor externă pe o profundă cunoaştere, îndeosebi prin mijloace secrete, a membrilor guvernelor actuale şi viitoare, a liderilor şi personalităţilor proeminente din partidele cu şanse de a accede la putere, neezitând să încline şi balanţa puterii, atunci când interesele le-o cer.

Dan Badea

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 08 Octombrie 2007