Tonomatul Adrian Ursu şi-a tras fabrică de mobilă în secuime

Adrian Ursu, unul dintre tonomatele favorite ale lui Nuş, a folosit recent câţiva arginţi ca să cumpere un sfert dintr-o fabrică de mobilă. Afacerea este una discretă, departe de ochii invidioşi ai jurnaliştilor calici de la Bucureşti.

Sclavul lui Vîntu şi-a plasat banii lui de buzunar tocmai în Covasna, la societatea Unio-Impex SRL. Asociaţii tonomatului oltean sunt covăsnenii Iulian Ungureanu, Petru Ungureanu şi Dan-Călin Nedelcu.

foto Baricada
foto Baricada

Implicarea mercenarului în afacerea cu mobilă confirmă informaţia conform căreia în industria mobilei evaziunea fiscală este la ea acasa. Pe de altă parte, asta e un semn al prosperităţii jurnaliştilor de pe moşia turnătorului Nuş.

Ursu nu e la prima afacere. El s-a mai implicat, alături de alţi mercenari din mass media româneşti, în câteva firme care i-au adus mari satisfacţii financiare.

Prima dintre ele a fost Curier SRL (2001), în care a activat alături de Lelia Munteanu, Ioan Barbu, Sorin Alexandru Barbu şi Silviu Popescu.

munteanu_ursu_2-001

 

fabrica luii ursu

La fel, tot în 2001 el a mai participat la înfiinţarea firmei Super Media Group SRL, alături de Lelia-Valentina Munteanu, Iulia Ştefania Octavia Rădulescu şi Iulius Cezar.

În 2003 a fost ales, pentru patru ani, în Consiliul de Administraţie al SC Adevărul SA.

În 2005, jurnalistul-afacerist înfiinţează alături de alţi mercenari din mass media societatea Crucişătorul SA. Tovarăşii lui Ursu au fost următorii: Mircea Dinescu (20%), Popescu Cristian (CTP – 35,3%), Bogdan Chirieac (14,9%), Lelia Valentina Munteanu (14,9%). Ulterior, mercenarii au majorat capitalul social al firmei  de la 10.000 de ron la 2.850.000 de ron! Pe această firmă, al cărei control avea să fost preluat de Adrian Sârbu, prin Publimedia International, a fost lansat pe piaţă cotidianul Gândul. Mercenarii şi-au vândut destul de scump mare parte din acţiunile deţinute aici.

După ce li s-a alăturat şi negrişorul Marius Niţu, echipa de la Adevărul a mai preluat, pe 5 mai 2005, şi acţiunile firmei Theodora Consulting SRL de la un anume Corneliu Mircea Dumitrescu.

Băieţii s-au descurcat de fiecare dată, au făcut bani frumoşi din publicitate şi din promovarea intereselor celor care plăteau mai bine, indiferent de culoarea politică.

Foto Baricada
Foto Baricada

Au fost şi au rămas mercenari. Acum execută comenzile lui Nuş încercând să îndeplinească, întocmai şi la timp, ordinele transmise de la periferia Moscovei.

Dan Badea

 

Şantajistul Bogdan Chirieac, la masă cu ministrul Sebastian Vlădescu

Ministrul sebastian Vladescu alaturi la o cafea cu Chirieac. Bogdan Chirieac.
Ministrul Sebastian Vladescu alaturi la o cafea cu santajistul Chirieac. Bogdan Chirieac.

Ministrul Sebastian Vlădescu s-a întâlnit aseară, 27 martie, pe terasa Ambiance Caffe din Dorobanţi, cu şantajistul Bogdan Chirieac – zis şi „Pielea Pu…i„.
Cei doi au avut o discuţie destul de relaxată, condimentată şi de intervenţiile junei însoţitoare a fostului jurnalist de la Adevărul şi Gândul.

După ce a fost direct implicat, alături de Sorin Roşca Stănescu, în afacerea de şantaj la adresa şefului ANI, Chirieac a fost excomunicat din breasla jurnaliştilor, însă el a fost recuperat rapid de Sorin Ovidiu Vîntu.

Cum Vîntu are mari probleme cu fiscul, una dintre ele fiind celebra rambursare ilegală a unui TVA de peste de 60 milioane euro,  este posibil ca mogulul să-l fi trimis pe Chirieac la o discuţie împăciuitoare cu ministrul Finanţelor.

La fel, însă, este posibil ca şantajistul Chirieac însuşi să pună la cale o nouă afacere cu Vlădescu. Indiferent de subiectele abordate, cei doi s-au despărţit, la finalul întâlnirii, ca doi vechi amici. Vlădescu a plecat singur cu Passatul sau, iar Chireac s-a retras discret cu juna sa escortă feminină.

Iată, mai jos, câteva dintre imaginile surprinse la terasa Ambiance Caffe, pe 27 martie 2010, de un paparazzo de la saptamanalul Atac la persoană (Victor N. Bogdan).

vladescu 020

 Sebastian Vlădescu şi Bogdan Chirieac discută despre neamurile lor cu cefe roşii
vladescu 022
 Apare juna lui Bogdan Chirieac şi se îndreaptă către locul dezbaterilor politico-financiare. Dincolo de copac se iţeşte faţa şantajistului de presă.
vladescu 027
Vlădescu nu pare convins de propunere…Calculează atent marimea comisionului.

vladescu 029

Înţelegerea a fost parafată.
vladescu 048
 Subiecţii părăsesc locul faptei. Ca să nu fie surprinşi de paparazzi, cei doi decid să iasă separat.
vladescu 052
 Întâi iese Chirieac cu juna
vladescu 053
 Cei doi sunt foarte apropiaţi unul de altul
vladescu 066
După exact două minute, Vlădescu ajunge şi el la limuzina parcată în apropiere. S-a destrăbălat destul. De luni, patria are din nou nevoie de serviciile sale.
29 martie 2010
Dan Badea

Şantajiştii PSD-PNL şi maşinăria de propagandă tip “Goebbels”

Şantajistul nr 1 al Presei române, H15, zis şi NAŞUL. Supranumit Roşca. Sorin Roşca Stănescu.
Şantajistul nr 1 al Presei române, H15, zis şi NAŞUL. Supranumit Roşca. Sorin Roşca Stănescu.
Cotidianul “Curentul” a publicat, săptămâna trecută, stenogramele înregistrării audio a unei încercări nereuşite de şantajare a şefului Agenţiei Naţionale de Integritate, Cătălin Macovei. Şantajiştii sunt doi dalmaţieni ai presei care şi-au făcut din meseria de jurnalist un mijloc de trai pe picior mare. Este vorba despre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac, doi veritabili “derbedei cu ştaif”  ai presei care au devenit multimilionari în euro ascunşi sub pălăria de jurnalist.
Despre Roşca Stănescu, inculpat în dosarul Rompetrol, se şopteşte de multă vreme că e un şantajist profesionist, dar nu s-a putut proba această acuzaţie până când n-a fost înregistrat chiar în timpul derulării acţiunii de şantaj. Complicele său, Bogdan Chirieac, este şi el cunoscut ca agent de influenţă folosit, pentru manipularea opiniei publice, de către oameni de afaceri sau politicieni. Chirieac a făcut şi el milioane din afaceri cu instituţii ale statului, îndeosebi cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, el câştigând însă destul şi din combinaţii de afaceri cu CT Popescu, Adrian Ursu sau Lelia Munteanu.
milionarul santajist BOGDAN GHIRIEAC
milionarul santajist BOGDAN GHIRIEAC

Conform dezvăluirii de presă, cei doi aşa-zişi jurnalişti au avut, la sfârşitul lunii septembrie, o întâlnire cu şeful ANI în scopul de a obţine de la acesta date compromiţătoare despre trei importanţi politicieni PDL, date pe care urmau să le folosească împotriva “şefului lor”, Preşedintele Traian Băsescu. Politicienii vizaţi de şantajişti sunt miniştrii Vasile Blaga, Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Pentru a-l forţa pe înaltul funcţionar de stat din fruntea ANI să colaboreze, şantajistul Roşca Stănescu l-a ameninţat cu publicarea unui document din care rezultă că ar fi girat, cu semnătura, un împrumut luat de un prieten de la un “cămătar” şi apoi, afirma şantajistul, ar fi împărţit banii cu amicul său fără să-i mai returneze. În timpul discuţiilor, Roşca s-a arătat dispus să “închidă ochii” asupra existenţei documentului invocat, cu condiţia ca şeful ANI să-i dea informaţii despre conturile din străinătate ale lui Vasile Blaga, dar şi despre ceilalţi doi ministri.

Şantajul face parte din strategia de campanie a mafiei PSD-PNL

Nici "ei nu mai ştiu câţi sunt"...

Cazul prezentat este unul extrem de grav pentru mass-media româneşti iar “presa ticăloşită” a încercat să-l ignore la început, principalele posturi de televiziune, cu excepţia B1TV, refuzând abordarea lui în prima zi a lansării pe piaţă. Motivul boicotării acestor informaţii, de către presa cartelată a mogulilor Vîntu, Voiculescu şi Patriciu, este extrem de simplu: şantajiştii serveau interesele acestora, iar toţi pe ale mafiei PSD-PNL. Cum să spui că Roşca Stănescu este un şantajist profesionist când el consiliază şi coordonează discret maşinăria de presă a lui Sorin Vîntu, aliat, la rândul lui, cu Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu în războiul anti-Băsescu? La fel şi în cazul lui Chirieac, un negrişor umil al aceluiaşi Sorin Vîntu dar care a fost, în plus, infiltrat pe linie PSD în Televiziunea Română condusă de Alexandru Sassu?

Dacă, iniţial, tonomatele lui Vîntu de la Realitatatea TV au evitat subiectul, ulterior l-au preluat respectând însă principiile învăţate la şcoala de dezinformare a lui Sorin Roşca Stănescu:  negarea faptelor (nu este adevărat că a fost şantaj), inversarea faptelor (nu Roşca Stănescu l-a şantajat pe Macovei, ci acesta din urmă a oferit informaţii din interior, despre existenţa unor conturi secrete în străinătate ale miniştrilor vizaţi), amestecul dintre adevăr şi minciună (este adevărat că s-au cerut informaţii de la şeful ANI, dar asta face parte din strategia jurnalistului de investigaţii), modificarea motivului (nu s-a urmărit obţinerea de informaţii pentru a fi folosite la decredibilizarea miniştrilor PDL şi atacul asupra lui Traian Băsescu, ci informarea corectă a opiniei publice). Aşa se face că tonomatele lui Vîntu şi Voiculescu au mutat complet accentul de pe şantaj pe schimbarea din funcţie a lui Cătălin Macovei deoarece, spun “deontologii” plătiţi să mintă, acesta nu avea ce să caute la o întâlnire cu cei doi “jurnalişti “, nu trebuia să discute despre cei aflaţi în atenţia ANI şi nu e normal să-i apară semnătura, nici chiar ca martor, pe un act de împrumut. Manipularea funcţionează, aşadar, din plin.

ONG-urile de serviciu sar în apărarea şantajiştilor

Reprezentantii Soros si GDS,  Mirciulica Toma si cei din Coalitia "Opriti Codurile", inclusiv Codul Familiei
Reprezentantii Soros si GDS, Mirciulica Toma si cei din Coalitia „Opriti Codurile”, inclusiv Codul Familiei, civili „descoperiţi”

La fel cum au fost folosite şi în operaţiunea “Opriţi codurile”, sau “Anulaţi referendumul”, câteva ONG-uri de casă ale mafiei PSD-PNL au primit şi de această dată ordinul de a interveni pentru a abate atenţia de la şantaj. Asociaţiile diversioniste, unite ad-hoc sub sigla Alianţa pentru Statul de Drept sunt Active Watch-Agenţia de Monitorizare a Presei (condusă de nudistul Mircea Toma), Asociaţia Pro-Democraţia a pnl-istului de serviciu Cristian Pârvulescu, Centrul de Resurse Juridice condus de veşnicul contestatar al lui Traian Băsescu, Valerian Stan, Transparency International România dirijată de pnl-istul Victor Alistar şi Alianţa Civică, feuda unor frustraţi cu pretenţii intelectuale.

Goebbels - propagandistul nr 1 al lui Hitler, omologul nazist în planul propagandei, al lui SRS.
Goebbels – propagandistul nr 1 al lui Hitler, omologul în planul propagandei, al lui SRS.

Alianţa de mai sus şi-a propus aşadar să ceară, la iniţiativa unui membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI) cu nume de păsărică, Codru Vrabie, convocarea acestui for pentru a discuta schimbarea din funcţie a lui Cătălin Macovei.

Iată cum, la ordinele celor care controlează presa, orice informaţie care nu convine cartelului instituit de moguli este fie ascunsă, fie folosită conform intereselor de tip mafiot ale acestora. Justificarea acestei atitudini este evidentă: orice apare pe micul ecran sau în presa scrisă trebuie folosit împotriva preşedintelui Traian Băsescu. În cazul minciunilor dovedite, cum sunt cele lansate continuu de Sorin Roşca Stănescu –  acest derbedeu care a încercat să-l compromită pe plan internaţional pe Preşedintele României, cu invenţia lui legată de arme şi terorişti – ele au rostul lor bine definit de Goebbels: “o minciună repetată de o mie de ori ramâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”.

Dan Badea

Dr. Liviu Turcu: România derbedeilor „cu ştaif“

Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti.

Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun.
Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.

Marea famiglie

Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie.

Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta.
Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (http://badeadan.blogspot.com/- mutat pe www.danbadea.net) au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.

Sarcini dificile

Dr Liviu Turcu in Romania
Dr Liviu Turcu in Romania

Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace.
Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern.

Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.

Faza critică

România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale.
Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat.
Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil… Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.

Dr. Liviu Turcu

România derbedeilor „cu ştaif“
Curentul – vineri, 13 noiembrie 2009

Stenograma şantajului aplicat de cuplul Bogdan Chirieac-Sorin Roşca Stănescu şefului ANI , Cătălin Macovei

Reproduc, mai jos, stenograma şantajului  practicat de derbedeii de presă Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac asupra şefului ANI, document plasat într-unul dintre ziarele de partid ale PD-L, care „a relatat că Macovei a fost supus unui şantaj legat de faptul că ar fi contractat un împrumut de 100.000 de euro şi că „ţinta încercării de şantaj” ar fi miniştrii PDL Adriean Videanu, Vasile Blaga şi Radu Berceanu, care ar avea conturi nedeclarate în străinătate. Nici Macovei, nici Roşca Stănescu nu au contestat stenogramele” – (Mediafax).
sorin-rosca-stanescu-bogdan-chirieac-mediafax
Cele două tonomate, Roşca şi Chirieac, îl presează pe şeful ANI să dea relaţii despre ţinte vizate de mafia PSD-PNL. Cum se poate constata, Chirieac şi Roşca vor să afle numerele de cont ale lui Vasile Blaga, dar şi date despre Videanu şi Berceanu. Ţinta finală este, evident, Traian Băsescu.  Cei care se mai îndoiesc de faptul că Băsescu este ţinta unor derbedei fără scrupule, să urmăreascu atent stilul, dar şi limbajul folosit de haimanalele Roşca şi Chirieac.

Transcrierea discuţiei dintre Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu şi Vlad Macovei

(…)

Bogdan Chirieac (BC): Sfatul meu e să fii cât mai oficial.
Cătălin Macovei, şeful ANI (CM): Da, da, da.
BC: Să-ţi exprimi nemulţumirea, că au fost nişte articole nedrepte, dar tu respecţi presa şi de asta nici n-ai dat în judecată.
CM: Exact, şi de aia am şi acceptat să ne vedem.
Se aude Sorin Roşca Stănescu (SRS) pe fundal intrând, vorbind la telefon.
SRS: Deci cum i-am spus şi lui Bogdan eu nu am nicio simpatie pentru tine…
CM: Mă bucur să aud. Mie-mi plac discuţiile astea bărbăteşti.
SRS: N-am nicio antipatie personală.
CM: Sunt convins şi de asta, vă cred.
SRS: Să dea Dumnezeu să aibă Bogdan dreptate şi-ntr-o bună zi să am o simpatie. Pot să-ţi spun de ce nu azi. Pentru că ştiu că ai mers de la unul la altul încercând să-ţi păstrezi, să-ţi consolidezi poziţia.
CM: De la unul la altul, în ce sens?
SRS: Ăştia pe care-i controlezi i-ai mai iertat, i-ai mai nu ştiu ce. Ai făcut un fel de negustorie cu această instituţie publică în detrimentul…
CM: Nu, ăsta ar fi un lucru foarte grav. Haideţi să discutăm. Mie-mi place că discutăm bărbăteşte că de-aia am şi venit. Să ne vedem. Nu, negustorie nu am făcut, că dacă făceam negustorie să ştiţi că nu ajungeam să dau cu subsemnatul cât am dat. Că nu mă apăra nimeni, să ştiţi. Mâine, ăştia cu care ziceţi că am făcut eu comerţ, negustorie mă scuipă ca pe o măsea stricată.
SRS: Ştii cum să te aperi singur. Cum ai încercat să blochezi raportul Curţii de Conturi că ai găsit doi consilieri că sunt incompatibili.
CM: Vreţi să vă spun adevărul? Deci acolo-s mai mulţi incompatibili. Sunt vreo 7. Discutăm deschis, da? Vreau să vă spun că eu puteam să le fac rău. Nici în momentul de faţă nu are nimeni de la Curtea de Conturi dosar şi cu toate astea.
SRS: Şi ce dacă sunt incompatibili? Nu despre asta vorbim.
CM: Păi staţi puţin, lăsaţi-mă să vă spun. Pentru că nu am vrut să se spună că-i o răzbunare. Pentru că ei au constatat nişte rahaturi până la urmă acolo. Că eu n-am furat, spre deosebire de alţii, şi puteam să le fac dosar, că una e să le zici pe gură că eşti incompatibil cu… Doamne iartă-mă! Ei, eu întâi rezolv această problemă pe cale legală, că am văzut că şi dvs. vă place justiţia. Vă rezolv în justiţie şi după aia ne ocupăm. Pentru că mie nu-mi place să fac răzbunări pentru că e foarte simplu. Le faci dosar şi te duci: ia, hai prietene să negociem. Asta ca să vă răspund la subiectul cu Curtea de Conturi.
SRS: Deci pot să public raportul Curţii de Conturi? Chiar dacă ei n-au dat drumul oficial?
CM: Puteţi să-l publicaţi bineînţeles. Dar eu…
SRS: Eu nu ştiu cât de prieten eşti tu cu el. (n.r. cu BC)
CM: Asta să v-o spună Bogdan, că eu nu-mi permit să…
SRS: Nu, dar e vorba de o chestie foarte gravă. Dacă poate, s-o vadă şi el sau nu. E vorba de tine, nu de altcineva.
CM: Să vă răspundă Bogdan.
Roşca ameninţă cu „nişte acte“
SRS: Am nişte acte. Voi vă hotărâţi dacă uită discuţia. Poţi s-o uiţi?
CM: Eu zic că nu, n-o uita. Nu mizaţi pe asta că nu ştiu.
BC: Deci pot să uit dacă am venit cu el la tine.
SRS: Păi ştii că ai luat 100.000 de la un domn?
CM: Nu, arătaţi-mi hârtia!
SRS: Nu ştiu… (scoate documentul)
CM: Nu, domnu’ ăsta a luat împrumut.
SRS: E semnătura ta?
CM: Da!
SRS: Şi ce scrie aici?
CM: „În prezenţa martorului“. „Contractul a fost încheiat în prezenţa martorului Macovei“. Da, aşa e, şi e valabil şi în ziua de azi că ăla n-a dat banii. Adevărat tot ce scrie de la un cap la altul şi adevărat că-i semnătura mea. Dar n-am luat eu, din păcate. Acum îmi pare rău, fie vorba între noi, că n-am luat nimic de acolo.
SRS: Păi da. Acum informaţia care-o am e că aţi împărţit banii: tu, martorul, cu ăsta care a luat.
CM: Domnul Roşca, ar fi fost bine. Mă credeţi, acum asta n-am cum să dovedesc, dar n-am luat nici măcar un cent şi n-am făcut rău.
SRS: Şi dacă n-ai făcut chestia asta, atunci de ce i-ai dat avocatului cu pixul, semnătura?
CM: Că s-a încheiat în prezenţa mea.
SRS: Nu asta, ce n-am adus…
CM: La ce vă referiţi?
SRS: Că te-ai angajat că-i dai banii înapoi tu şi te-ai pârât singur; ai dat o declaraţie olografă în faţa acestui avocat.
CM: Nu, asta aicia nu.
SRS: Nu?
CM: Nu. Arătaţi-mi declaraţia! Ce Dumnezeu! Deci dacă am recunoscut că astea-s? Cum să-i dau? Am înnebunit în somn? Când să-i dau? Eu ştiu că avocatul ar vrea să ia banii de la mine acuma. Dar dacă luam eu banii? Să ştiţi că eu nu am o problemă cu datoriile. Eu când iau un ban îl dau până la ultimul înapoi.
BC: Dar domnul ăla cine-i?
CM: Domnul ăla era un cămătar.

De la acte la amante

BC: Nu e de la amantă?
CM: Nu-i de la amantă, nu, dar totul este absolut real. N-are rost să…
BC: Nu, că-mi dau şi eu seama. Ştii bine că avem şi noi de astea…
CM: Nu!
SRS: Dom’le, cu amantele întotdeauna trebuie să ţii seama.
CM: Nevastă-mea nu divorţează de mine.
BC: Şi dacă n-ai grijă de amantă, odată te varsă!
SRS: Dom’le, Patriciu a cumpărat acu câtva timp o colecţie extraordinară la o sumă infimă, de la un nenorocit de baron din Franţa care era în proces de divorţ, ştii? Nu se înţelegeau la preţ cu nevasta şi l-a reclamat la fisc şi au venit ăia să-i ia gâtul, că a trişat… Şi el la fisc, cu câteva sute de mii, acu’ nu ştiu câţi ani, că nu mai avea bani, că era criză…
CM: Asta-n România?
SRS: Nu, în Franţa! Şi le-a luat pe nimic. Era în pragul sinuciderii. S-a dus Dinu şi a luat pe nimic şi ăla îi pupa şi mâinile.
BC: Deci asta e.
CM: Oricum maestrul şi Cancan-ul au făcut un lucru bun din toată… mie-mi place să văd partea plină a paharului. Sunt cel mai fidel, nu mă mai prindeţi cu gagici şi cu…
SRS: Asta nu e bine.
CM: Asta mi-a zis şi el, că e cea mai mare greşeală, înspre bătrâneţe.

Ţintele lui SRS: Blaga, Videanu, Berceanu şi „şeful lor“

SRS: Începusem o discuţie şi a rămas aşa, în coadă de peşte, cu Videanu!
CM: Aşa e.
SRS: N-am amestecat la vremea aceea şi numele de Blaga.
CM: Da.
SRS: La data aceea. Pentru ca „poporul“ să afle adevărul, pentru a se face puţină dreptate, m-ar interesa unde v-aţi dus cu investigaţiile. Până unde au ajuns aceste investigaţii.
CM: Păi la Blaga s-a terminat. Asta ştiţi!
SRS: Nu ştiu! Şi l-aţi găsit curat?
CM: Păi am dat-o public asta. Ce-am terminat. Blaga a justificat tot.
SRS: Nu i-aţi găsit conturile de afară?
CM: Suntem în procedură… Lui Blaga?
SRS: Da.
CM: Sincer, nu le-am căutat.
SRS: Urât.
CM: Urât, dar nu am ştiut.
SRS: Dar ceilalţi doi?
CM: La ceilalţi doi sunt procedurile în curs. Durează. Ştiţi cum v-am zis şi la televiziune. Elveţia nu mai e ce-a fost. Elveţia dă tot acuma, dar e o procedură mai complicată.
SRS: Păi şi dacă le dă după alegeri?
CM: Am înţeles. Poate dă înainte de alegeri. Aici aveţi dreptate că, dacă afli prea târziu, degeaba afli.
SRS: Ar trebui să se ştie.
CM: Am înţeles ideea. Dar ziceţi-mi cu Blaga. Are conturi în străinătate? Dar chiar habar n-am avut. În ce ţară?
SRS: Franţa!
CM: Franţa? Păi cu francezii avem o relaţie bună.
BC: Franţa e ca-n România.
CM: Păi da. Da-s pe numele lui, că dacă-s pe-a lui văru’ n-am competenţa. Pentru că în Franţa nu-i complicat, cum zice şi Bogdan. Ce mi-e Franţa, ce mi-e România. Dar dacă nu-s pe numele lui sau pe-a lui nevastă-sa, pa şi la revedere. Copiii sunt majori din câte ştiu eu.
SRS: Păi şi cât mai durează procedura asta?
CM: Dacă v-aş zice că durează o saptămână… Nu vă pot garanta cât mai durează. Nu ştiu, uite o să mă interesez şi vă transmit mâine prin Bogdan. Că eu acuma sunt ocupat să dau cu subsemnatul pe la diverse autorităţi, că tot ziceţi dvs. Că mă şantajează, că mă are Băsescu la mână cu nu ştiu ce. Şi chiar nu prea m-am mai preocupat în ultima vreme ce s-a mai întâmplat, dar mâine vă transmit prin maestru’.
SRS: Da, Bogdane?
CM: Că eu cred că nu mai e. Teoretic n-ar trebui să mai dureze mult.
SRS: Oricum, şi nişte detalii ar fi utile. Unde sunt, cum sunt, numere. Mmm?
CM: Am înţeles.

Dărnicia lui Roşca

SRS: Dacă, de pildă, tu-mi dai numerele de cont eu le trimit câte 5 Euro.
BC râde cu poftă
CM: De ce?
SRS: Ca să le verific. (n.r. – râde cu poftă. De fapt, el le trimite bani ca să vadă demnitarii că el le ştie conturile. Incomod, nu? Şi apoi „să-i poată strânge de coaie“ după cum mărturiseşte ulterior).
CM: Asta putem să facem şi noi.
SRS: Poate voi n-aveţi. Eu am. I-am strâns.
BC şi SRS râd cu poftă.
CM: Noi n-avem, e-adevărat.
BC: Naşule, pregăteşte şi tu 1000. Nu intră 5 Euro.
SRS: Ba da, intră.
CM: Cum să nu, intră şi 2 euro jumate.
SRS: Nu merită, băi.
BC: La Videanu, sub un milion nici nu se uită. Las-o-n pula mea!
SRS râde.
SRS: Au intrat mulţi acuma de la Urdăreanu (patronul UTI) la Videanu.
CM: Poftiţi?
BC: Au intrat foarte mulţi bani în vara asta de la Urdăreanu. Foarte mulţi.
CM: La Videanu?
SRS: Şi la Berceanu, şi la Videanu.
CM: Foarte interesantă treaba cu nea Punguţă, ăla.
SRS: Da.
CM: Soţia poate să fie subiectul nostru pentru că…
SRS: Dar nu, e foarte interesant. Nu ştiu dacă ai apucat să vezi, c-am postat aseară târziu, dar am avut o problemă cu serverul. Ei chiar sunt acţionari cu Sulfina Barbu.
CM: Am citit.
BC: Ce-a făcut?
CM: KVB. L-am avut şi noi, dar l-am scăpat, ăsta, cum îl chema, ăla de la Garda de Mediu.
SRS: Cum v-a scăpat că a dat declaraţii aiurea să se apere. Silvian, care-a fost ofiţer.
BC: Ştim cu toţii. Păi a fost şeful lui Băsescu!
SRS: Am enorm de multe detalii şi date. E un dosar aşa gros, că l-am postat eu seara.
CM: Cu Sulfina n-am prea priceput la sfârşit, dar îl mai iau o dată. Nu că eu citesc în fiecare zi blogul dvs. ca să văd dacă mai apar şi eu pe-acolo şi de aia…

Chirieac, trist că l-a părăsit amanta

SRS
: Dacă-l cunoaştem împreună pe Bogdan, n-apari nicăieri.
CM: E, n-am ştiut asta…
SRS: Dacă tot am făcut cunoştinţă, eu sunt foarte corect.
CM: La fel şi eu.
SRS: Iar atunci, degeaba spui c-am dat tot ce-am avut. La televizor, cu aia era călare pe mine. Câştigase procesul cu tine.
CM: Păi da, l-a câştigat, dar mai e recursul.
SRS: Eu puteam să mă duc la două televiziuni – Realitatea TV şi Antena 3, n.red -, tu-ţi dai seama ce emisiuni făceam. Ce audienţă!
BC: Ce emisiune?
CM: Nu e Bogdane, n-ai pierdut nimic. Trebuie să fim cinstiţi.
BC: Sunt disperat. Iară m-a abandonat amanta… Sunt pielea pulii.
CM: Uite, pe tine nu te prinde Cancan-ul, numai pe mine mă prinde.
CB: Ce, bă, sunt demnitar?
SRS: Suntem oameni obişnuiţi. Cum zice el: cetăţean.
BC: Standard mediu suntem!
SRS râde cu poftă
BC: Standard mediu suntem, în pula mea!
SRS: Şomer, mă!
BC: Eu sunt şef de ONG, director de ONG.
CM: OK, vedem ce este, şi mâine mă văd cu maestrul (BC).

Roşca vrea să-l strângă pe Berceanu de coaie

SRS: Absolut! Sincer, preocupările mele nu sunt să fac rău unor oameni; nici lui Berceanu. Problema mea e că ăsta distruge un sistem… democratic. Am o problemă.
CM: Berceanu e un tip.
SRS: Nu Berceanu distruge, şeful lor.
CM: Da’ să ştiţi, după părerea mea, Berceanu e un tip care nu ştiu de cât răspunde acolo. El e cam independent.
SRS: El joacă. E unul dintre marii actori ai ţării, îi merge capul, are experienţă. Jos pălăria.
BC: Are coaie.
SRS: Dar cineva trebuie să i le strângă şi lui. Da’ şi decât să i le strângă pe jos când nu mai are rost, i le strâng eu între picioare.
Bogdan Chirieac râde cu poftă.
CM: Maestre, cu părere de rău, trebuie să vă zic că n-am beneficiat de niciun cent.
SRS: Deci omul n-a vrut să-mi dea ce i-ai dat tu în scris.
CM: Păi n-are.
SRS: Şi a spus că nu-mi dă, că nu vrea să te bage în puşcărie. Îţi dau cuvântul meu.
CM: Da, eu vă cred.
SRS: C-a spus că nu vrea să se-ajungă la un dosar penal.
CM: Vă cred, dar ideea este: la ce dosar penal? C-aş fi luat nişte bani?
SRS: I-ai dat nişte declaraţii. Poate că băuseşi…
CM: Nu, stau prost cu băutura.
SRS: Ai dat nişte declaraţii în care ai recunoscut nişte lucruri grave. Ca o garanţie că-i vei da banii.
CM: Nu. Vă rog să verificaţi. Nu vi se pare nefiresc? V-a dat începutul şi de ce nu v-a dat şi… Că aia era…
SRS: Probabil ca să te atenţioneze prin mine. Dar pe mine nu mă interesează cei 50.000.
CM: Dar să ştiţi că eu discut cu băiatul ăla; mai discut şi acum, deci nu…

Pentru Roşca şi Chirieac, 50.000 de euro nu mai reprezintă o sumă

SRS: Deci pe mine nu mă interesează banii în afacerea asta: ai tăi, ai lui, ai cui or fi, pe mine mă interesează…
CM: Pe mine m-ar fi interesat, că e o sumă, care pentru mine, cel puţin, e o sumă mare asta.
Bogdan Chirieac râde.
SRS: Pentru mine nu mai e (râde şi el)
CM: Sunteţi în altă ligă.
SRS: Recunosc deschis.
CM: Sunteţi în altă ligă, dar vă spun: acea hârtie nu există, sincer, că dacă discutăm atât de deschis încât n-avea rost ca să vă ascund. Nu i-am dat ăluia în scris. N-aveam cum să-i dau în scris aşa ceva.
SRS: Bun! Ajută opinia publică, te rog frumos. Niciodată nu se va şti că-i ceva de la tine. Niciodată. Deci eu niciodată nu am divulgat vreo sursă. La mine nu există aşa ceva. În definitiv, şi tu ai nevoie să-ţi faci ceva la un moment dat, să se vadă că voi munciţi acolo, şi atunci lumea ştie că nu mă am bine cu tine, nu? Aşa ştie toată lumea.
CM: Da!
SRS: Şi-atunci, perfect. Dacă eu scot ceva, am pe cineva acolo. Şi când scot ceva, nu scot împotriva activităţii voastre, mă refer la partea pozitivă a activităţii voastre, ci scot împotriva unor cetăţeni care n-au fost corecţi. Gândeşte-te că avem cel mai bun prilej şi cele mai bune condiţii de a colabora. Nimeni nu poate să bănuiască.
CM: Să ne suspecteze de prietenii.
SRS: Corect ce spun?
CM: Da!

Urmează discuţia a lui Roşca Stănescu cu Bogdan Chirieac despre o conferinţă.
Îi sună telefonul, vorbeşte.

SRS: Iar am băgat nişte nenorociri pe site…
BC: Ce?
CM: Citeşte şi-o să vezi.
SRS: Citeşte!
Vorbesc despre postările de pe blogul lui din data de 25.09. Audierile în cazul Băbeni, generalul Olaru, că merg la comisia de apărare Nica şi Diaconescu şi apoi despre o damă de consumaţie ieftină şi sigură, de 100 de euro partida.

Chirieac, artizanul pre-şantajului

Cătălin Macovei: Cum eşti, Bogdane?
Bogdan Chirieac: Am avut şi perioade mai bune…
CM: Aşa e, na… Cu balamucul de rigoare… Tu ce faci?
BC: Bani.
CM: E bine dacă faci şi nişte bani. Înseamnă că faci şi lucruri bune…
BC: Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?
CM: Dac-o spui tu, înseamnă că e chiar nasol.
BC: Am vorbit aseară cu el (Sorin Roşca Stănescu – n. red.) despre ce ar fi vorba şi a zis că sunt două înscrisuri.
CM: Aşa.
BC: Că pizda aceea s-a dus la el, da (e vorba de o dră secretară de la ANI – n. red.), deci două chestii olografe în pula mea.
CM: Da…

Dovada şantajului de presă

BC: Şi că de data asta nu le-ar da, dar vrea şi el ceva la schimb, şi anume să avansezi cu dosarele lui Berceanu şi Videanu.
CM: Aha. Dar despre ce înscrisuri e vorba?
BC: Acum o să aflăm că dac-aş şti… Că el aseară…
CM: Înţeleg că-s chestii oficiale, nu-s amoroase.
BC: Habar nu am!
CM: Dacă-s amoroase n-are decåt să le dea.
BC: Nici n-am vrut să insist, că era Ciuvică cu ochii pe noi.
CM: Aa, v-aţi văzut „face to face“.
BC: Face to face, de ce? C-am fost aseară la emisiune cu el.
CM: De, frate, eu vreau să spună că nu mă mai uit la emisiuni, nu mai…
BC: Foarte bine faci.
CM: Îmi bag pula, m-am săturat.
BC: Foarte bine faci.
CM: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.
BC: Aşa e…
BC: Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!
CM: Mănåncă singuri?
BC: Da.
CM: Nici asta nu e corect.
BC: Deci nu că fură, că de furat fură de rup.
CM: Băi, dar nu e corect.
BC: Dar nu-mpart nimic! Videanu i-a mai dat, Berceanu chiar mai puţin. I-au mai dat la campanie lui Băsescu, dar în rest nimic. Numai ei. Şi au perfectă dreptate ăştia: „Băi, du-te în pula mea“. Povestea ăsta, Victoraş Ponta, în guvern, nici la DIP-ul nu era aşa (Dan Ioan Popescu – n. red.), cåte chestii din alea nediscutate bagă Videanu. Ştii că e şedinţă de guvern marţea asta…

După şantaj, se ling rănile

BC: Şi ăştia-s prietenii tăi?
CM: Da.
BC: Mă rog.
CM: Da mă, dar asta e subţire. Mă gândesc.
BC: Trebuie mai multă grijă.
CM: Nu, ăla, creditorul e problema. Păi zicea că ce: să-i scriu eu! Doar n-am înnebunit? Asta e bluf! Îi dădea ăla… Păi îţi dai seama că dacă îi dădea astea şi-aş fi scris eu ceva, eraaaa…
(…)
CM: Să mă gåndesc pånă luni să văd care-i problema… Deci eu credeam că-i altceva, cine ştie ce. Băi, dar mă crezi că acolo eu am fost pur şi simplu martor; eu n-am avut, şi ţi-am zis după, ce circ, că ăla a făcut uråt. Bă, că să-mi dea ăla bani. Da mă, să-ţi dea banii, dar nu veni la mine, că eu am fost martor la încheiere şi mă duc oriunde şi spun că i-ai dat bani că el zicea că „ce, dom’le, nu mai recunoşti?“. Ba da, dom’le, recunosc că i-ai dat banii, dar eu n-am nicio treabă.
BC: Şi ăsta de ce nu i-a dat banii.
CM: Că dracu să-l ia. Că n-a avut de unde.
BC: Dar pentru ce, ca să cumpere un pămånt, ceva?
CM: Bogdane, sincer să fiu, nu ştiu ce e. Ăştia aveau nişte combinaţii cu terenuri între ei. Nu ştiu şi mai bine că nu ştiu.

Fezandeala: „Ce caută preşedintele ANI cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară“

CM: Nu ştiu, e foarte delicată. Pånă la urmă, dacă e să scrie… Mă, omule, tu nu-nţelegi că acuma chiar n-am niciun interes să te mint pe tine: chiar nu am avut nicio treabă.
BC: Nu asta-i problema.
CM: Ştiu că nu asta-i problema, legal vorbind.
BC: Nu ai niciun fel de problemă în planul legalităţii. Problema este strict în planul imaginii în ceea ce te priveşte.
CM: Da
BC: Aia, în pula mea.
CM: Păi da, poa’ să scrie, e escroc. A escrocat, pă pula mea.
BC: A escrocat, n-a escrocat…
CM: Bogdane, dar asta vreau să spun că e o chestie de când lucram în domeniul privat. Deci nu-i acuma. E din 2007. N-aveam nicio funcţie publică.
BC: Mă gandesc că…
CM: Nici măcar garant, că dacă e s-o luăm pe… sunt martor mă, martor că s-a încheiat contractul.
BC: Deci dac-o spargem o spargem. S-o spargem măine.
CM: Păi cum s-o spargem måine?
BC: S-o dăm noi în presă. Necentrată pe tine.
CM: Mda, băi şi m-am întålnit acum vreo două luni cu el. Ăla: „ce faci?“. „Bine, ăla nu mi-a dat banii“. „Şi eu ce vrei să-ţi fac?“. S-au auzit, s-au pula mea..
BC: Deci asta-i ticăloşie groasă, månca-ţi-aş, să-i lase înscrisurile lui NAŞU’.
CM: Eu cred că nu i le-a dat lui. Cred că le-a dat prin cineva, printr-un intermediar.
BC: De unde ştii tu. Cred că NAŞU’ cånd a dat în tine, s-a dus! Că aşa se întåmplă. Dai într-unul, vine lumea singură. Nu că n-avea de unde să-l ştie pe ăsta.
CM: Păi n-avea. E un avocat de doi lei. Corect! Şi lumea atunci: uite, dom’le, că mai ştiu şi eu. Ştiu cum e, se rostogoleşte treaba.
BC: Fiindcă să-ţi spun o chestie. Dacă treaba cu gagica în planul opiniei publice n-a avut absolut nicio relevanţă, ai şi remarcat. Băi ce ticăloşi. De asta-ţi spun. Eu le gestionez în planul imaginii. Chestiunea cu banu’. Lumea-i mult mai atentă la bani.
CM: Ştiu decåt la gagici şi la…
BC: Deci asta cu gagica îţi garantez că nu ţi-a scăzut cu nimic, ba dimpotrivă. Dar asta cu banii, ce caută preşedintele ANI, cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară.
CM: Bine, îţi dai seama că poate ăştia nu-s nici mafioţi, nu-s nimic. Ăla care a dat banii e avocat şi celălalt e om obişnuit. Nu sunt. Dar poate s-o bage, s-o umfle, ştii?
BC: Adică ce, tu îi bănuieşti pe ăştia de bună-credinţă. Dacă era bună-credinţă nu puneau måna pe documentele astea. Despre ce vorbim.

„PSD o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI“

BC: Aia, că ai pe cineva. Chiar dacă nu te acuză pe tine direct, te acuză că nu poţi stăpåni instituţia. Eu ţi-o analizez exact aşa cum e şi chiar vreau să găsesc o soluţie să te scot din căcatul ăsta. Pe de altă parte, dacă o dă el cum vrea el, e o chestie ultra-nasoală, din cauza asta mă gåndesc să o spargem noi. Fiindcă ăştia care e, pula mea, deci PSD, o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI care e amestecat în mafia imobiliară.

Prelucrarea psihologică a şefului ANI

CM: Spune-i că vreau să mă gåndesc pånă luni. Vreau să-mi analizez şi eu…
BC: Nu trebuie să-i spun nimic deocamdată.
CM: … şansele, să pun în balanţă.
BC: Deci, dacă mă sună…
CM: Eu sunt un tip calculat. Îmi place să analizez.
BC: Pulică ăsta! Ticălosul care a dat, nu poţi să-l contactezi?
CM: Ba da, o să vorbesc cu el. Îţi dai seama că o să mă duc peste el!
BC: Dar ai o singură problemă. Tot ce-i spui îi spune lui Roşca.
CM: Cu cine, cu ăla care a dat banii.
BC: Da. Ăla te-a dat în gåt.
CM: Păi da, ăla m-a dat în gåt.
BC: Deci tot ce-i spui îi spune.
CM: Da. Şi cred că nu o să-i convină lu’ ăsta, după aia, că el ştie.
BC: Deci, opinia mea e că ăla e un ticălos sinistru cu care nu mai ai…
CM: Nici nu ar fi bine să-l contactez.
BC: Mai ales că orice-i spui o să spună „dom’le, a încercat să mă ameninţe“.
CM: Şi dăm în altele.
BC: Dăm în alte chestii, da.
CM: Pe de altă parte, să vorbesc cu ăla care a luat banii.
BC: Nu, tu nu mai ai ce să faci în cazul ăsta.
Vorbeşte la telefon.
BC: Opinia mea e că în niciun caz să-i contactezi pe cei doi. Deci singura ta chestie este că erai în domeniul privat şi în cazul unui proces vei depune ca martor.
CM: Exact.
BC: Pentru că în acest moment orice vorbire cu aceştia…
CM: Nu poate decåt să înrăutăţească situaţia.
BC: Deci dacă ăla care a dat banul… Bătråne, e asemenea calitate umană încåt a dat aceste hårtii cu tine lui Roşca. Despre ce vorbim?
CM: Îţi dai seama că…
BC: Despre ce pula mea vorbim? Îţi dai seama cu ce te confrunţi acolo? Deci absolut e ceva înspăimîntător. Şi asta-i la tine, bătråne: atacul.
CM: Pai da. Îţi dai seama că îl doare în pulă pe ăla de la care a luat bani. Că ăla e un nimeni. Bun, şi care să fie interesul lui ăla? O fi luat ceva bani?
BC: N-ai văzut ce i-o fi spus lui ăsta. Şi alte chestii, şi nu ştiu ce. S-o fi dus la Roşca că tu ai luat jumate din bani.
CM: Şi i-am dat şi scris.
BC: Aia cu scrisul a încercat el marea cu degetul să te sperie un pic, dar…
CM: Păi unde să le scriu. N-ai auzit: „te-oi fi îmbătat“. Stau prost cu băutura.
BC: A, mai poa’ să fie altceva. Mai poate fi o făcătură.
CM: E, asta ar fi nasol dacă e, dar…
BC: Dragul meu, se descoperă. Se descoperă că e o făcătură şi pe cine mai interesează.
CM: Corect. Că vorba aia, scrie la calculator textul şi semnătura mea, mare şmecherie, se scanează.
BC: Deci despre ce vorbim? Adică poate fi un set-up (înscenare, n.r.) complet. Iar în partea asta, pula mea. Asta-ţi spun, că faptul că există semnătura ta pe aia de martor şi de nu ştiu ce este suficient de…, şi-i autentică. Este suficient pentru a cauţiona şi o eventuală declaraţie a ta, falsă.
Chirieac: „Are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă“
CM: Prin care să fie grozăvii.
BC: Da, falsă!
CM: Păi ăsta-i adevărul. Ce vroiai să zic, că nu-i a mea?
BC: Bă, ce ticălos, să-mi bag pula în mă-sa, ce ticălos. Îţi spun că are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă. (Era o referire a lui Băsescu chiar la el, într-o emisiune de la TVR –
n. red.)

„Dracu’ Roşca şi fra-su Vîntu“: „O să le publice sau o să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…“

BC: Ştii cine îl poate bloca pe Roşca?
CM: Mm?
BC: Dar scapi de dracu, dai de fra-su: Vîntu!
CM: Şi Vîntu o să vrea acelaşi lucru.
BC: Vezi? Pula mea! Ei nici de şantaj nu poţi să-i acuzi. Nu ţi-au cerut nimic. Ţi-au cerut să-ţi faci datoria.
CM: (Råde) Păi da, dar mi-a cerut să-i dau lui cum ar veni.
BC: Ca ziarist, să-i dai lui ca să publice, că neavånd raportul ăsta ţi-a cerut să-i dai informaţii ca să le publice. Acum, ca să le publice sau să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…
CM: Asta nu mai ştiu.
BC: Dar oficial (oficial însemnånd la EL CAPITANO – n. red.) ţi-a cerut ca să dai acte să le publice. Pentru „interesul public“, pentru „a salva ţara“.
CM pufneşte.
(Curentul)

Afacerile „speciale” ale tonomatului Bogdan Chirieac

chirieac_ctp-001
În urmă cu doi ani, înainte de a fi exclus din mass-media controlate de moguli, am avut posibilitatea să public două materiale de presă despre Bogdan Chirieac. Acest derbedeu de presă, implicat recent în şantajarea unui înalt demnitar al statului, a dezvoltat afaceri  de zeci de milioane de euro alimentate de la buget. Nu se ştie, spre exemplu, dacă şi el a folosit, sau nu, şantajul, pentru a ajunge să pună mâna pe contractele cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dar din ultimele dezvăluiri referitoare la întâlnirea cu şeful ANI, de la restaurantul El Capitan, rezultă cel puţin că aprobă această practică de tip mafiot. Pentru cei care nu ştiu cine este Bogdan Chirieac, un individ care şi-a făcut „numărul” în cârdăşie cu un alt derbedeu de presă, CT Popescu, prezint mai jos cele două articole documentate riguros şi publicate într-un cotidian care avea să fie închis, practic, de mafiotul (Marius Locic) care-l patrona, două luni mai târziu.
Nastase şi jurnaliştii de casă
Nastase şi jurnaliştii de casă (foto badpolitics.ro)

Mai întâi trebuie făcute nişte scurte consideraţii tehnice. Mitul jurnaliştilor de televizor este o mare intoxicare mass media.

99% dintre „jurnaliştii” care apar la televizor sunt nişte impostori! Un jurnalist adevărat, de presă scrisă, nu apare pe micul ecran decât dacă prezenţa sa este absolut necesară pentru clarificarea unei situaţii extreme. Nu mai vorbim despre jurnalistul de investigaţii care, odată apărut la televizor, nu-şi mai poate face meseria deoarece va exista riscul să fie oricând recunoscut de cei pe care îi investighează. Prin urmare, din perspectiva acestei meserii, apariţia la tv. este o abdicare de la principiile de bază ale jurnalismului de investigaţii. Asta înseamnă că toţi cei care sunt surprinşi spunând palavre la tv., dar afirmă că sunt jurnalişti de investigaţii, sunt, cum spuneam mai sus, impostori. Consideraţiile au fost necesare pentru a explica de ce indivizi precum Chirieac, Popescu sau alţii de aceeaşi teapă au ajuns să fie „apreciaţi”, chipurile, de bizonii pe care au avut grijă să-i manipuleze ani de-a rândul.

Iată ce scriam eu, în 2007, despre Bogdan Chirieac şi despre incompatibilitatea dintre calitatea sa de ziarist şi aceea de om de afaceri de succes:

1. SCRIITORII TELECOMUNICAŢIILOR SPECIALE

Chirieac avere

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a acordat, în 2006, fără licitaţie, contracte de zeci de milioane de euro unor firme „de apartament“ controlate de jurnalistul Bogdan Chirieac sau de consilierul prezidenţial Daniel Moldoveanu.

Un cotidian central al dezvăluit, ieri, implicarea ziaristului Bogdan Chirieac într-o afacere dubioasă, de zeci de milioane de euro, cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS). Profitul înregistrat, anul trecut, de pe urma afacerilor vizate, a fost de peste cinci milioane de euro. Bani frumoşi nu numai pentru un ziarist, dar şi pentru un potent om de afaceri.
Dacă Chirieac era un simplu om de afaceri, dezvăluirea ar fi trecut neobservată. El însă este un cunoscut formator de opinie şi, prin intermediul presei, poate influenţa decizii politice la cel mai înalt nivel. Prin urmare, descoperim aici o crasă incompatibilitate morală între cele două feţe ale ziaristului de la „Gândul“. De ziarist şi de om de afaceri. Asta cu toate că şeful său, Cristian Tudor Popescu, se face că nu pricepe unde e ciudăţenia.
Şeful Clubului Român de Presă, tovarăş şi el cu Chirieac în câteva firme, are toate motivele să-şi acopere colegul ziarist, cum a făcut-o şi atunci când a aflat că acelaşi Chirieac, dăduse cu subsemnatul la Securitate pe vremea în care era un simplu ghid turistic. Dezvăluirea privind relaţia specială a firmei lui Chirieac cu STS, mai ales datorită modului prin care această firmă a fost favorizată este, cu atât mai mult, un semnal de alarmă cu privire la un posibil trafic de influenţă făcut pe lângă instituţia condusă de generalul maior Marcel Opriş.

Cum vom vedea, însă, mai jos, STS-ul condus de generalul Opriş (foto stânga) nu se află la prima afacere încheiată cu o firmă controlată direct sau din umbră de un nume sonor al scenei publice româneşti, el fiind recidivist în acordarea unor contracte de milioane de euro prin negociere cu o singură sursă, sau chiar în urma unor licitaţii.

Concret, „Evenimentul zilei“ a publicat, ieri, sub titlul „Tunurile lui Chirieac“ (semnat Mihai Munteanu) modul în care firma Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţ ii SRL (CSR) a beneficiat de contracte de aproximativ 24 milioane de euro, mare parte din ele fiind obţinute prin încredinţare directă, deci fără licitaţie, de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Panamaua pusă la cale de ziaristul-afacerist Chirieac este demontată piesă cu piesă.

Pentru a beneficia de contractele cu STS, dar şi cu alte instituţii bugetare – cheia reuşitei în afaceri – Chirieac a preluat o firmă care mergea mai mult în pierdere, de la acţionari la fel de dubioşi ca şi el. Este vorba de societatea CSR în care ziaristul de la „Adevărul“ (la acea dată) a devenit asociat. Ca măsură de precauţie, pentru a evita indiscreţ ia confraţilor, şi-a asigurat 34% din societate prin intermediul mamei sale, Doina Chirieac, pe care a plasat-o la înaintare.

Aşa se face că, la vedere, firma care avea să sugă zeci de milioane de euro de la STS aparţinea, în scripte unor bătrâne de 68 de ani (Doina Chirieac), respectiv 76 de ani (Gheorghiu Elvira). Modelul fusese deja patentat de amicul lui Chirieac, Adrian Năstase cu celebra „mătuşă Tamara“. Garnisită cu cele două bătrâne, firma fostului ghid turistic Chirieac a devenit rapid unicul distribuitor autorizat, din România, al echipamentelor de radiocomunicaţii produse de Motorola, favor obţinut de la „Motorola Israel“ Ltd. Deloc întâmplător, unul dintre administratorii CSR avea să fie, în 2004-2005, Petrişor Peiu, fost consilier personal al premierului Năstase. Mai departe, totul a decurs normal, ziaristul Chirieac având suficiente atuuri pentru a prelua, pe bandă rulantă, milioanele de euro de la STS.

Afacerea TETRA – Chirieac

Cum Serviciul de Telecomunicaţii Speciale plănuise deja dezvoltarea reţelei naţionale de radiocomunicaţii mobile (din cadrul sistemului TETRA), a căutat special, spune ziaristul de la „Evenimentul zilei“, firma lui Bogdan Chirieac pentru a-i încredinţa câteva contracte de achiziţie echipamente Motorola. Numai în doi ani, 2006 şi 2007, între cei doi parteneri (STS şi CSR) au fost încheiate opt contracte ce totalizează 24 milioane de euro. „Cinci dintre aceste contracte s-au parafat după ce serviciul special a consultat doar o singură ofertă: a firmei lui Chirieac“, dezvăluie „Evenimentul zilei“.

Evident, contractele fără licitaţie au însumat peste 20 de milioane de euro. Profiturile firmei, după implicarea directă a lui Chirieac, au crescut rapid, ele fiind, în 2005, de 1,7 milioane de euro, iar în 2006, de 5,1 milioane de euro, bani imposibil de obţinut din prestaţia exclusivă de ziarist sau analist politic. Iată însă că, prin îmbinarea ziaristicii cu afacerile, se pot obţine profituri mai mari decât din, să spunem, afaceri cu armament sau bomboane Kojak. Mariajul dintre STS şi firma lui Chirieac ridică, evident, mari semne de întrebare cu privire la moralitatea, sau, de ce nu?, legalitatea acestei asocieri contractuale. Aceasta deoarece STS ar fi avut, conform sursei citate, alternativa încheierii contractelor direct cu firma-mamă Motorola, şi nu cu distribuitorul din România, alternativă posibilă datorită faptului că STS mai încheiase un astfel de contract cu firma americană, fără cooptarea intermediarului român.

Legătura Chirieac-Călin este întărită prin 3A
Acţionarii de faţadă ai firmei Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRl sunt, azi, bătrânele Doina Chirieac (34%), mama lui Bogdan, şi Gheorghiu Elvira (66%), soacra unui anume Ştefan Călin. După boom-ul financiar consemnat în urma afacerilor cu statul, via STS, cei doi păpuşari au mai înfiinţat, în urmă cu două luni, în sistem fifty-fifty, încă o societate. De această dată cei doi apar la vedere, cu numele de scenă. Firma se numeşte „3A Unic Business SRL“ şi are sediul în strada Alexandru Constantinescu nr.51, etaj 1, sector 1 Bucureşti, iar ca obiect de activitate „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“; administratorul societă- ţii este un anume Corneliu Mircea Dumitrescu.

CT Popescu şi Bogdan Chirieac sunt tovarăşi de afaceri
Şeful de la „Gândul“ al lui Bogdan Chirieac, Cristian Tudor Popescu, este asociat în două dintre afacerile lui Bogdan Chirieac, alături de alţi ziarişti productivi, sub aspectul afacerilor, din fosta redacţie de la „Adevărul“. Banii câştigaţi de pe urma presei au fost bine investiţi de productivii ziarişti în firmele „Theodora Consulting“ SRL şi „Crucişătorul“ SA (editorul ziarului „Gândul“). Astfel, în prima dintre firme, Bogdan Chiriac este asociat cu Adrian Ursu (19,5%), Cristian Tudor Popescu (19,5%), Lelia Munteanu (19,5%) şi Marius Niţu (2%). În „Crucişătorul“, Chirieac îi are ca tovarăşi pe Adrian Ursu (6%), Lelia Munteanu (6%), Cristian Tudor Popescu (14%), precum şi pe Adrian Sârbu, prin Publimedia Internaţional (68%). În paralel, acelaşi Chirieac a mai înfiinţat şi societatea „Media Consult“ SRL, în care deţine 50% din acţiuni, restul aparţinând lui Eugeniu Cristescu, nume ce aminteşte izbitor de cel al şefului Serviciului Special de Informaţii din anii ’40. Conform unei estimări a averii lui Chirieac, făcute de „Săptămâna Financiară“, acesta deţinea, anul trecut, dincolo de acţiunile din firme, o vilă în Mogoşoaia, estimată la maximum 700.000 de euro, un apartament în strada Popa Savu, din Bucureşti, în valoare de 300.000 de euro, un autoturism de teren Toyota RAV4 şi conturi în bănci de 200.000 de euro. Având în vedere numai profitul obţinut anul trecut de firma CSR, lui Chirieac i-au intrat în buzunar exact 1,734 mlioane de euro. Şi asta e doar profitul din afacerea cu STS.

Chirieac şi senatorul „slănină“

Numele lui Bogdan Chirieac a mai fost implicat şi în alte afaceri dubioase semnalate, la vremea lor, de presă. Astfel, dacă acum şi-a trimis la înaintare mama de 68 de ani, în urmă cu câţiva ani el şi-a plasat soţia într-o afacere pe relaţia cu senatorul PSD, Aristide Roibu (foto stânga). Colegul Ovidiu Zară dezvăluia, atunci, o reţea de interese financiare construită pe fondurile primite de Roibu, prin societatea Omega Prodinvest. Firma avea ca acţionari societatea elveţiană Wellinvest, pe Aristide Roibu, soţia şi fiul, iar ca administrator pe senatorul PSD. Conform sursei citate, Aristide Roibu ar fi cheltuit sume imense de bani, din conturile acţionarului elveţian, pentru deplasări externe personale sau ale unora dintre apropiaţii săi politici şi din presă. Printre fericiţii „excursionişi“ au fost soţia lui Roibu, fiul său (n.r. – director financiar la firmele Omega), Dan Ovidiu Marţian (baiatul lui Dan Martian), Leontina Ilie (soţia ministrului de atunci al Apelor si Mediului), „precum şi soţia unui celebru editorialist (angajată de Roibu la una din firmele Omega – e vorba despre soţia lui Cristian Tudor Popescu)“. De asemenea, conform materialului apărut în ziarul „Evenimentul zilei“, „prin Omega Imobiliara, Roibu a dat firmei MOTTO TGV SRL, lucrări valorând 2,7 miliarde lei“. Întrebat dacă nu cumva la acea firmă este asociată şi soţia unui cunoscut şi telegenic ziarist (Bogdan Chiriac, naşul de cununie al băiatului lui Aristide Roibu) de la acelaşi cotidian central «Adevărul» ca şi editorialistul de mai sus (Cristian Tudor Popescu), iar familia respectivă i-a cununat fiul, Roibu a răspuns: „Nu, domnule, nu-i neam cu mine de niciun fel. Ce naşi, fini? Naşi, fini, ce? Hai, dom’e, asta-i băşcălie!“. La capitolul „cadouri“ poate figura vânzarea de la Omega a unui Espero GLX cu… 10,7 milioane lei (inclusiv TVA), către Leontina Ilie. Maşina, neachitată la Omega, a „păpat“ înainte de vânzare îmbunătăţiri de 20 milioane lei“.

STS recidivează

Cum spuneam, STS nu se află însă la prima „abatere“ în preferinţele pentru intermediarii aflaţi, ce coincidenţă!, exact acolo unde se acordă contractele fără licitaţie. Şi, tot coincidenţă!, intermediarii sunt nume sonore din viaţa publică românească. Astfel, tot în 2006, STS a mai încheiat un astfel de contract cu o firmă controlată de consilierul prezidenţial şi şeful Comunităţii Naţionale de Informaţii, Daniel Moldoveanu. Firma se numeşte „Total Systems Communications“ SRL (TSC), iar Daniel Moldoveanu deţinea aici 98% din capitalul social. În iulie 2006, STS a atribuit acestei societăţi un contract de livrare echipamente electrice în valoare de un milion de euro (aproximativ 33 miliarde lei vechi). Şi în acest caz, modul de atribuire a fost prin negociere cu o singură sursă. Afacerea dintre STS şi Moldoveanu este şi ea dubioasă câtă vreme firma agreată de serviciul (STS), aflat sub controlul CSAT, aparţine ea însăşi unui demnitar cu atribuţii în securitatea naţională, Moldoveanu fiind secretar de stat şi şef al Oficiului de Informaţii Integrate din cadrul Comunităţii Naţionale de Informaţii. Cazul a reprezentat, cu siguranţă, un flagrant conflict de interese, trecut însă cu vederea de şeful STS sau de alte instituţii cu atribuţii de control. Justificarea celor implicaţi atunci în afacere a fost asemănătoare celei a lui Chirieac. Firma TSC era unic distribuitor în România al echipamentelor de care STS avea nevoie (sisteme de multiplexoare/demultiplexoare semnal optic), acestea fiind produse de compania canadiană Evertz. Când am publicat datele acestei afaceri, într-un alt cotidian central, şi am cerut poziţia STS, am fost convins de bunacredinţă a generalului Marcel Opriş, care a încercat să-mi demonstreze că licitaţia a fost perfect legală, cu atât mai mult cu cât relaţia cu firma lui Moldoveanu era mai veche, încă de pe vremea în care acesta nu era consilier prezidenţial. Daniel Moldoveanu a afirmat şi el, în urmă cu câteva luni, că nu s-a implicat în administrarea firmei, el fiind doar acţionar. Mai mult, pentru a îndepărta conflictul flagrant de interese ce decurge din această relaţie contractuală, Moldoveanu a cesionat acţiunile firmei către administratorul societăţ ii, Vergil Ghiţă. Afacerea dintre STS şi firma „Total Systems Communications“ SRL a mai dezvăluit atunci şi o altă incompatibilitate. Asociatul lui Moldoveanu în firma TSC, Daniel Gruia, era şi el un nume sonor al politicii de partid şi de stat, el fiind consilier personal al ministrului Comunicaţ iilor şi Tehnologiei Informaţiilor, Nagy Zsolt. Cum se ştie, şeful lui Gruia avea să intre ulterior în atenţia DNA fiind cercetat penal pentru implicare în scandalul spionilor. Cum se poate constata, cele două afaceri ce poartă marca STS (şi milioanele de euro de la bugetul de stat), seamănă ca două picături de apă: ambele sunt atribuite, fără licitaţie, unor persoane influente. Prin urmare, coincidenţa este extrem de ţipătoare şi, cum spuneam, atrage mari semne de întrebare cu privire la interesele aflate în joc, fie din partea STS, fie a persoanelor direct implicate şi aflate pe buza traficului de influenţă.


Prin firma Medist SA, Sebastian Vlădescu a periat dinţii STS 

O a treia afacere cu cântec a STS a fost încheiată în 2005 cu firma unei alte persoane suficient de vizibile în plan guvernamental, Sebastian Vlădescu. Este vorba despre celebra firmă „Medist“ SA, controlată atunci de Vlădescu, prin soţia sa, Carmen. Firma a avut, de-a lungul anilor, contracte privilegiate cu instituţiile statului, afaceri care i-au adus profituri uriaşe celui care avea să devină ministrul Finanţelor în Guvernul Tăriceanu. Referitor la relaţia cu STS, ea a constat în încheierea unui contract, este drept, în valoare de doar 6,5 miliarde lei, pentru furnizarea de aparatură medicală destinată dotării cabinetelor stomatologice. Pentru ca incompatibilitatea să nu fie flagrantă, contractul a fost atribuit însă în urma unei licitaţii cu trei ofertanţi, câştigătorul fiind cel firesc, adică „firma soţiei“ ministrului Vlădescu.

Afacerile suspecte ale ziaristului Bogdan Chirieac cu Serviciul de Telecomunicaţ ii Speciale ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele interese ale acestuia. Cum se răsfrâng aceste interese private în activitatea cotidiană din presă a afaceristului, este o chestiune ce ţine de interpretarea posibilelor acţiuni de lobby făcute de-a lungul ultimilor ani de către ziaristul în cauză. Dacă au existat sau nu astfel de „influenţe“, asta este o întrebare la care, deocamdată, nu poate răspunde nimeni. Preşedintele Clubului Român de Presă este Cristian Tudor Popescu, asociat în presă şi afaceri cu Chirieac, deci prea ocupat pentru a putea da un răspuns obiectiv.
(Dan Badea, 09 Noiembrie 2007, Interesul Public

 

2. PENIŢELE MOTOROLA

Jurnalistul Bogdan Chirieac, de la „Gândul“, s-a folosit de presă pentru prosperitatea în afaceri

Ziaristul Bogdan Chirieac a încurcat atât de grosier presa cu afacerile încât o să-i fie destul de greu să-şi mai recupereze credibilitatea necesară pentru a-şi promova afacerile. Pentru că, în cazul său, aceasta a fost cheia de la casa cu bani: poziţia influentă din presă a fost abil folosită pentru accesul la contracte de zeci de milioane de euro cu statul român.

Vom demonstra, astăzi, pe baza unei scurte analize a activităţii publicistice a lui Chirieac, faptul că el a încercat din greu să influenţeze opinia publică, prin vârful peniţei, vizavi de unul dintre rivalii „Motorola“, compania care încredinţase firmei acestuia exclusivitatea distribuţiei în România a echipamentelor sale de radiocomunicaţii. Concurentul Motorola, pus la index de ziaristul Chirieac, în tandem cu unii dintre colegii săi de la „Gândul“ ,dar şi de la alte publicaţii centrale, este concernul european EADS.

Cum ziaristul de la „Gândul“ se afla într-un flagrant conflict de interese între statutul de ziarist şi cel de om de afaceri, ne vom ocupa doar de cazul său, ceilalţi confraţi care au abordat subiectul fiind, până la proba contrarie, ziarişti interesaţi de informarea corectă a opiniei publice. Particularitatea „cazului Chirieac“ este dată de dubla sa calitate – ziarist şi om de afaceri – dovedită recent de „Evenimentul zilei“ prin dezvăluirea implică rii sale în preluarea de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, fără licitaţie, a unor contracte în valoare de peste 20 de milioane de euro, alte milioane de euro adăugându-se ulterior pe principiul bulgărelui de zăpadă.

Cum am prezentat deja mai sus, profiturile pe anul trecut ale firmei în care este implicat Bogdan Chirieac, Centrul pentru Servicii de Radiocomunicaţii SRL (CSR), i-au adus acestuia aproape două milioane de euro. Şi asta doar pentru că s-a interpus, ca intermediar, între compania Motorola şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, pentru livrarea unor echipamente de radiocomunicaţii produse de firma americană. Statutul de intermediar obţinut nu era posibil, Chirieac nefiind specialist în radiocomunicaţii, decât datorită poziţiei deţinute de el în presa centrală.

Aşadar, compania Motorola a considerat util să folosească numele Bogdan Chirieac pentru a-şi promova mai bine produsele în România. Până aici, nu este nimic ilegal. Fiecare face ce vrea, cu numele său. Conflictul de interese apare însă în momentul în care ziaristul Chirieac începe să mâzgălească hârtia de ziar, sau să zgârie urechea telespectatorilor, cu opiniile sale referitoare la firma pe care o reprezintă, sau la concurenţii acesteia. Adică în momentul în care foloseş te presa pentru a-şi promova afacerea. Ceea ce, cum vom demonstra mai jos, s-a şi produs.

Am ales, ca exemplu de studiu, cazul conflictului EADS – Motorola. Faptul că Motorola şi EADS sunt concurenţi pe piaţa echipamentelor de radiocomunicaţii nu mai trebuie demonstrat. Mai mult, presa a arătat deja că echipamentele contractate de STS prin firma lui Chirieac, necesare dezvoltării sistemului de radiocomunicaţii TETRA, erau produse şi de EADS numai că nu corespundeau, probabil, cerinţelor părţii române.

Subiectul a fost abordat frontal chiar de Bogdan Chirieac, deşi asta nu făcea parte din atribuţiile sale de serviciu de la ziarul „Gândul“. Pare aberant să-i ceri, unui comentator de politică externă, să scrie despre echipamente de radiocomunicaţii sau sisteme digitale de comunicaţii radio mobile şi de date. Numai că analistul Bogdan Chirieac a parcurs rapid tema radiocomunicaţiilor, după ce a devenit acţionar la CSR şi a început să scrie. Aşa a produs, după ce a parafat contractul cu Motorola, mai multe texte în care concernul EADS devenea simbolul corupţiei europene, răul relelor, bau-baul imperialist.

La operaţiunea împotriva concurentului Motorola a pus umărul, cu vârf şi îndesat, cum vom vedea mai jos, inclusiv Cristian Tudor Popescu, şeful Clubului Român de Presă. Ziarist de birou, CTP nu a avut vreme să investigheze personal adevărul celor scrise de Chirieac şi a pră- vălit mormane de epitete, în stilul cunoscut, peste cocoaşa EADS.

„EADS a vrut să ne integreze în Africa“ – se tânguia Bogdan Chirieac

Revenind la ziaristul-afacerist Chirieac, prezentăm mai jos un fragment dintr-unul din textele în care personajul execută public firma concurentă celei de la care-şi încasa profiturile. Referindu-se la contractul de securizare a frontierei de stat a României, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, Chirieac radiografiază la sânge această afacere făcută de Guvernul Năstase cu EADS.

Iată ce spune el, în articolul apărut în cotidianul „Gândul“, pe 15 noiembrie 2005: „Din nefericire, în contact cu Bucureştiul, EADS s-a comportat ca si cum ar fi trebuit să securizeze nu frontiera Europei cu fostul spaţiu sovietic, ci pe cea dintre Ghana şi Togo. Preţul contractului a fost stabilit rotund, pentru început, la 1 miliard de euro. În schimbul lor, românii urmau să primească mărgele colorate. Tehnologia de comunicaţii propusă – Tetrapol – este nestandardizată de autoritaţile de resort din Europa – ETSI. Preţul era însă absurd de mare. Ar fi fost ca şi cum, în ziua de astăzi, s-ar fi livrat românilor televizoare alb-negru cu lămpi, dar la preţul plasmelor color ultramoderne. EADS ştia bine ce face. Compania era singurul producător de Tetrapol. Dacă România nu ar fi preluat sistemul, fabrica s-ar fi închis. (Fapt care, astăzi, s-a şi întĺmplat). În acelaşi timp, EADS fiind unic producător, Guvernul Năstase a avut un bun motiv pentru a adopta formal încredinţarea directă în dauna licitaţiei. Nu doar tehnologic existau hibe. Algoritmii de criptare sau codurile de acces la sateliţi se aflau la EADS şi nu la autorităţile române. Apoi, cu tot miliardul care se cerea, era securizată doar o mică parte a frontierei. Pentru restul, trebuiau alte miliarde. Când noul ministru de Interne, Vasile Blaga, s-a dus la Bruxelles la începutul acestui an, a constatat că Europa nu se suprapune cu EADS-ul. Astfel, datorită faptului că s-a ales tehnologia Tetrapol şi că nu fusese o licitaţie, 450 milioane euro, bani Phare pregătiţi special pentru ţara noastră de UE, nu mai puteau fi acordaţi“.

Critica dură adusă EADS, din textul de mai sus, făcută de afaceristul ascuns în haina ziaristului Chirieac, este un exemplu concret de influenţare a opiniei publice în sensul dorit de sforar. Autorul articolului băgă însă şi fitile, de genul celor din revistele de scandal, reamintind de anumite acuzaţii făcute de presă, dar nedovedite vreodată, cu privire la comisioanele plătite de EADS: „Presa franceză şi cea germană au relatat că un prim comision de 20 milioane de euro ar fi fost achitat de EADS în contractul de securizare a frontierei. Fireşte, nu s-a putut dovedi nimic. Unii vorbesc că ar fi fost bani pentru campania electorală a lui Gerhard Schroeder, cu care Guvernul Năstase avea relaţii preferenţ iale. Nu se va investiga niciodată. Astăzi, pe cale să devină cancelar al Germaniei este dna Angela Merkel, elevă a legendarului Helmut Kohl, Unificatorul. Nici el nu a fost anchetat de Guvernul Schroeder pentru finanţări ilegale de campanii electorale“.

„Integrarea europeană a corupţiei româneşti“
Pe 20 iunie 2006, în plin proces de îmbogăţire de pe urma relaţiei speciale cu Motorola, dar şi cu STS, Bogdan Chirieac găseşte oportun să mai tragă o copită peste botul concernului EADS, pornind de la scandalul listelor din afacerea Clearstream. Iată un fragment din forma scrisă a gândurilor lui Bogdan Chirieac, apărută în ziarul „Gândul“ din 20 iunie 2006: „Scandalul EADS a dezvăluit şpaga din afacerea Clearstream, dar şi afacerile de la bursă cu acţiunile companiei. Anul trecut, publicaţia «Le Point» dezvăluia plata de catre EADS a unui comision de 25 de milioane de euro pentru contractul atribuit fără licitaţie pentru securizarea frontierei de stat a României. Atunci, afacerea s-a îngropat, dar cutremurul actual din EADS poate redeschide şi acest capitol.

În Franţa, însuşi preşedintele Chirac, altminteri un mare prieten al României, aşteaptă cu emoţie terminarea mandatului prezidenţial, când justiţia îşi va relua cursul, el trebuind să facă faţă acuzaţiilor de mare corupţie din perioada când era primar al Parisului“. Se poate observa, din scurtul fragment de mai sus, îngrijorarea care l-a cuprins pe reprezentantul Motorola cu privire la posibilitatea ca intermediarii din afacerea securizării frontierei României să scape nepedepsiţi. Evident, se observă din nou preluarea unor zvonuri, referitoare la dimensiunea „comisionului“ plătit de EADS, zvonuri apărute într-un cotidian de limbă franceză.

Cu două săptămâni înainte de apariţia atacului de mai sus, Bogdan Chirieac mai plasase, într-un alt material („America – o ţară din Lumea a treia“), o scurtă înjurătură la adresa EADS. Iată forma acelei scurte, dar concludente „informaţii“, plasate în fruntea unui şir de cazuri de şpagă din Europa: „Concernul EADS a plătit şpagă ce pare să fi ajuns până la preşedintele ţării (…)“ – decreta, sigur pe el, Chirieac. Se poate observa totuşi faptul că termenul „şpagă“ este folosit suspect de des în textele lui Chirieac, semn că analiştii de politică externă sunt şi ei conectaţi la terminologia infracţională, cum, la fel, se poate observa că ziaristul îşi argumentează destul de des afirmaţiile prin intermediul zvonurilor.

C.T. Popescu ridică mingea la fileul lui Chirieac
Directorul ziarului „Gândul“, deci şeful editorial al lui Bogdan Chirieac, a atacat şi el, cu mânie proletară specifică, afacerea EADS, chiar înaintea lui Bogdan Chirieac. Astfel, pe 1 noiembrie 2005, deci cu două săptămâni înaintea materialului „EADS a vrut să ne integreze în Africa“, Cristian Tudor Popescu, deranjat că ambasadorul britanic Quinton Quayle a mutat ţinta anticorupţie de pe „rechini“ pe „crocodili“, a publicat editorialul „Integrarea în boala comună“. Şi voi sunteţi şpăgari, e noua revelaţie a lui CTP.

Unul dintre exemplele date de şeful lui Chirieac este chiar EADS, fapt care i-a ridicat nepermis de elegant mingea la fileu lui Bogdan Chirieac, afaceristul acoperit din redacţia „Gândul“. Iată ce spunea atunci şeful Clubului Român de Presă: „Profund mişcată de ancheta amărâţilor de la organizaţia falimentară ONU, Daimler Chrysler zice că e o firmă prea mare ca să ţină socoteală la peanuts money – şpăgi de câteva mii de dolari.

ctp-001

În schimb, în cazul contractului României cu EADS pentru securizarea frontierelor, încheiat sub guvernarea Năstase, e vorba de 400 de milioane euro potrivit preşedintelui Băsescu, confirmat de ministrul de Interne, Blaga, bani din buzunarul contribuabilului român care urmau să intre în conturile concernului franco-german pe daiboj, întrucât se suprapuneau cu un ajutor de 450 milioane euro care venea oricum de la UE. Dacă lucrurile stau aşa, nu pot decât să constat că o asemenea megaşpagă depăşeşte până şi nivelul marelui EADS: ea nu putea fi dată decât cu aprobarea responsabililor politici la cel mai înalt nivel din Germania şi România şi era cu siguranţă cunoscută de serviciile secrete din cele două ţări.

Chestia asta cine o anchetează, Procuratura Generală sub conducerea lui Ilie Botoş căruia îi dă telefon premierul Tăriceanu şi îi spune să aplice legea, cum a dat atunci cĺnd a fost băgat la subsemnatul miliardarul velin Patriciu? Iar la nemţi o exista vreun procuror Morar fără girofar care să ancheteze guvernul Schroeder?“ – se întreabă C.T. Popescu. Fragmentul de mai sus justifică, desigur, una dintre afirmaţiile pe care directorul de la „Gândul“ le-a făcut după ce a aflat din presă că Bogdan Chirieac a câştigat milioane de euro din contracte primite fără licitaţie de la statul român, via STS. Astfel, el a declarat, pentru cotidianul care a dezvă luit panamaua lui Chirieac, următoarele: „Eu nu am observat nicio debalansare a vreunui material într-o direcţie sau alta, mai ales că Chirieac e comentator pe politica externă“. Păi cum să observe C.T. Popescu o „debalansare“, câtă vreme el însuşi i-a pus pe tavă, analistului de la Externe, posibilitatea de a-şi rezolva, prin presă, interesele!

Ziarişti specializaţi în EADS
O simplă căutare pe site-ul ziarului „Gândul“ arată că termenul „EADS“, coşmarul afaceristului Bogdan Chirieac, apare în 77 de articole de presă. Ceea ce ne-a atras în mod deosebit atenţia a fost numărul mare de articole, care înfierează concernul european, semnate de ziarista Eliza Frâncu. Din lipsă de spaţiu şi pentru a nu fi acuzaţi că facem noi înşine publicitate cotidianului amintit, ne rezumăm doar la a semnala titlurile articolelor semnate de jurnalista Frâncu. Iată câteva dintre acestea: „Birourile ministrului francez al apărării şi sediile serviciilor de informaţii – percheziţionate de magistraţi“ (22 aprilie 2006), „Preşedintele şi premierul francez au încercat să manipuleze afacerea Clearstream pentru a scăpa de Nicolas Sarkozy“ (29 aprilie 2006), „Preşedintele Franţei, mânjit şi el de afacerea Clearstream“ (12 mai 2006), „Celebrul «corb» din afacerea Clearstream îşi arată faţa (19 mai 2006), „Fostul vicepreşedinte EADS – în custodia poliţiei“ (31 mai 2006), „Certuri franco-germane la EADS (20 iunie 2006), „Conducerea EADS, înlocuită cu directori din companii controlate de statul francez (4 iulie 2006), „La Dresda, Vladimir Putin a pus bazele axei energetice Moscova- Berlin“ (12 octombrie 2006), „Frontierele romane si bulgare – veriga slaba a securităţii europene“ (20 decembrie 2006), „Rusia a cumparat 5 la suta din EADS, mamutul industriei de aparare europene“ (25 septembrie 2006), „Fostul premier francez anchetat pentru că l-a implicat pe Sarkozy în scandalul Clearstream“ (6 iulie 2007), „Conducere unică la EADS prin rotaţie“ (17 iulie 2007), „Jacques Chirac, adus în faţa Justiţiei pentru fapte de corupţie“ (21 iulie 2007), „Proiectul Galileo scindează Europa“(22 septembrie 2007), „Corupţie la EADS cu voia statului francez“ (4 octombrie 2007), „Mogulul mediatic Arnaud Lagardere – implicat în scandalul EADS“ (5 octombrie 2007).

Exemplele de mai sus sunt doar câteva dintre articolele ce au legătură directă cu EADS, semnate de Eliza Frâncu, un ziarist specializat, evident, în acelaşi domeniu cu Bogdan Chirieac. Care ar putea fi miza afacerilor EADS, pentru proprietarul ziarului „Gândul“, sau pentru directorul editorial, nu ştim. Observăm doar atenţia deosebită care se acordă acestui subiect atât de sensibil pentru unul dintre afaceriştii acoperiţi în haină de ziarist, de acolo, Bogdan Chirieac.

C.T. Popescu are afaceri cu Chirieac

munteanu_ursu_2-001
Pe de altă parte, nu putem fi de acord cu o altă declaraţie a aceluiaşi C.T. Popescu făcută tot în „Evenimentul Zilei“ de ieri: „Mai intâi vreau să repet ceea ce am declarat ziarului dumneavoastră ieri (miercuri n.r.): nu cunosc şi nu am nici o tangenţă cu afacerile domnului Bogdan Chirieac. Mai departe, societatea Crucişătorul, cea care editează ziarul «Gândul» şi în care acţionar majoritar este Publimedia, care aparţine grupului Mediapro, cu acţionar majoritar Adrian Sarbu, nu are nici un fel de legatură cu afacerile domnului Chirieac. Punct. Eu, personal, nu am avut, nu am şi noi avea afaceri câtă vreme sunt ziarist“. Declaraţia de mai sus cuprinde o „inexactitate repetată“, ca să nu-i spunem minciună: este negarea vreunei relaţii de afaceri cu Bogdan Chirieac şi, în general, negarea derulării oricărei afaceri de către C.T. Popescu. Ultima dintre afirmaţii este contrazisă chiar de CTP, prin menţionarea faptului că este acţionar la „Crucişătorul“ SA, o firmă care derulează activităţi comerciale, deci o afacere în adevăratul sens al cuvântului. Ba chiar, am putea spune, o afacere bună.

Mai mult, în afacerea „Crucişătorul“, Popescu (14%) este asociat chiar cu Bogdan Chirieac, persoană ce deţine 6% din acţiuni. O altă afacere în care sunt implicaţi cei doi este, cum am mai precizat, societatea „Theodora Consulting SRL, firmă în care CTP deţine 19,5%, iar Chirieac 39,5%. În aceste condiţii, când cei doi figurează ca parteneri în firme, indiferent de domeniul lor de activitate, a spune că nu faci afaceri este echivalent cu a arunca undiţa în balta plină de peşte, şi a spune că nu pescuieşti.

Publicitate editorială pentru FORD şi Toyota
Răsfoind paginile „Gândul“ am mai descoperit şi alte derapaje interesante ale lui Bogdan Chirieac. Unul dintre acestea se referă la compania americană Ford, iar celălalt la autoturismul Toyota RAV4. Articolele ce vizează cele două subiecte sunt exemple grosolane de publicitate mascată. Primul dintre materiale, denumit sugestiv „Big Mac cu praz“ şi publicat pe 13 septembrie 2007, prezintă beneficiile pătrunderii pe piaţa românească a companiei auto Ford. Iată câteva mostre de text: „Cu adevărat însă, americanii vin în Româ- nia prin instalarea Ford la Craiova. Este un eveniment care va ajuta la transformarea României. S-a scris că fosta uzină Daewoo s-a vândut prea ieftin, cu 57 milioane euro. Craiova nu este, însă, o afacere imobiliară, aşa cum au fost, de exemplu, fabricile din interiorul Bucureştiului, desfiinţate toate, pe locul lor fiind construite mall-uri şi birouri. (…) Deja Renault are o problemă cu transportul Loganurilor. Fordul pregă- teşte, din capul locului, Calafatul ca port la Dunăre pe care să îmbarce maşinile spre inima Europei. Până la urmă însă, cu o asemenea producţie de automobile şi cu Bruxellesul pe cap, Băsescu şi ceilalţi politicieni vor face şi autostrăzi, nu doar scandal. Nu în ultimul rând, impactul cultural va fi important“ – filozofează analistul.

Şi dacă fragmentul de analiză tocmai prezentat nu convinge cititorul, prezentăm un alt fragment, de data asta din materialul „Toyota RAV4 – maşina fără piese de schimb“, publicat în „Gândul“ din 12 septembrie 2006. Iată ce reclamă minunată face analistul de politică externă aflat în pauză pentru şofat: „Acum trei ani, m-am bucurat mult să achiziţionez o Toyota RAV4 în rate. (…) RAV-ul meu îşi asumă gropile cu multă responsabilitate. De asemenea, nici bordurile proaspăt schimbate nu sunt un obstacol atunci când e vorba de a găsi un loc de parcare în supraaglomeratul Bucureşti. În privinţa maşinii, o japoneză fabricată în Japonia, prietenii mi-au vorbit înainte de achiziţie numai de bine. Rafinament şi tehnologie niponă. (…) Într-adevăr, Toyota, numărul doi mondial, şi cu tendinţă clară de a depăşi General Motors, aflat încă pe locul întâi, s-a întrecut pe sine în RAV4. Motorul Diesel consumă în medie 8 litri la sută. Maşina e silenţioasă în interior, frânează bine, accelerează bine, e confortabilă şi spaţioasă. În clasamentul mondial, Toyota se află tot pe locul doi, după Mazda, în ceea ce priveşte numărul de defecţiuni pe autovehicul-kilometru“ – pledează analistul cu înflăcărare. Nu ştim cum a fost posibilă apariţia acestui text de „politică externă“, fără semnul „P“ de la publicitate. Este adevărat, mai jos, în text, Chirieac spune că maşina tocmai descrisă a avut un defect de fabricaţie, la ambreiaj, reparat însă de dealer, dar se grăbeşte să adauge, pentru a nu strica frumuseţe de afiş publicitar, că astfel de defecte sunt rare la producătorul japonez.

„Astfel, RAV-ul meu a avut neşansa să fie printre cele foarte puţine vehicule japoneze cu defecţiuni tehnice din fabricaţie“ – zice Chirieac înainte de a-şi îndrepta atenţia lui de analist „pe externe“ asupra reprezentanţelor din România care nu au suficiente piese de schimb. „Altminteri, încheie analistul la volan, maşina Toyota RAV4 este minunată până când trebuie să ajungi cu ea în service, iar în România asta se întâmplă des“.
Orice alte comentarii sunt de prisos.
(Dan Badea, 10 Noiembrie 2007, Interesul Public)