Bileţele „scuipate“ la ordin de „Agentul Victoria“

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este primul demnitar român care a declarat „porţi deschise“ pentru spioni la Palatul Victoria.

Cele câteva exemple „clasice“ dezvăluite de noi în seria publicistică „Agentul Victoria“, dintre care se detaşează net Dennis Deletant şi Erno Rudas, sunt doar vârful aisbergului.

Presa centrală, controlată în proporţie covârşitoare de interese politico-financiare, a preferat să evite subiectul lansat de noi şi să slujească interesele unor patroni, aflate în conflict flagrant cu interesul public. Cei vizaţi însă n-au reacţionat cum era firesc, ci s-au pripit să caute în altă parte sursa dezvăluirilor. Şi-au spus că informaţiile publicate de noi, e drept, de primă mână, nu pot fi cunoscute şi „lansate“ decât de SRI sau SIE. Şi au atacat SRI, cu toate „tunurile“ din dotare.

Au declanşat, ca replică, dar şi ca pe o perdea de fum, scandalul bileţelelor, folosindu-se de o „răpitoare de noapte“ cu numele „Glaucidium passerinum“ („ciuvica“).

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)
CIUVICA
CIUVICA

Asta se întâmpla pe 23 septembrie, iar noi prezentaserăm doar cazurile „Marius Oprea“ şi „Dennis Deletant“.
A doua zi după „atac“, pe 24 septembrie, s-au trezit însă cu ditamai spionul ungar în ogradă şi, complet năuciţi, au luat-o de la capăt, neştiind de unde li se trage. Dacă în spatele dezvăluirilor s-ar fi aflat SRI-ul, cum îngăima unul dintre cei vizaţi de noi, atunci, în mod logic, după „ghiuleaua“ cu desconspirarea „Grupului de Evidenţă“, ar fi trebuit ca SRI-ul să dea „la loc comanda“ şi să-şi adune „răniţii“. Asta în caz că ghiuleaua nu era una de manevră.

Or, „Interesul Public“ şi-a continuat dezvăluirile, ceea ce însemna, la fel de logic, că tartorul era altul. Şi atunci? Cine să fie adevăratul autor? SIE? E posibil să fi zăbovit o vreme şi asupra acestei noi variante de răspuns deoarece, după „episodul Rudas-Tăriceanu“, în SIE a apărut la un moment dat îngrijorarea că s-ar putea ca de la ei să fi fost o scurgere necontrolată de informaţii. Şi unii, şi alţii s-au lămurit însă rapid că nici SIE nu era vinovatul.

Adresa falsificata de CIUVICA
Adresa falsificata de CIUVICA

Să fie atunci Asociaţia Morală a Foştilor Securişti, anunţată public de Talpeş, ca paravan pentru sifonarea unor documente cu care a plecat de la Cotroceni? Le-a luat ceva vreme, o săptămână întreagă!, până au găsit o nouă explicaţie, din păcate la fel de falsă, şi, după ce s-au repliat, au rostit în cor numele preşedintelui. Au recurs aşadar la varianta de serviciu. A fost ca în bancul cu cei doi miliţieni care, găsind un mort pe strada Edgar Quinet şi neştiind cum să scrie numele străzii în procesul-verbal, l-au mutat pe Academiei, ca să-şi uşureze munca.

Era 1 octombrie, iar noi dezvăluiserăm deja „afacerea Rudas-Tăriceanu“, o poveste care îi dădea frisoane celui din urmă. Aşadar, şi-au spus „dalmaţienii“, cine decât Traian Băsescu putea să ştie ceea ce nici ei nu ştiau, luaţi separat? Şi, printr-o nouă şarjă de bileţele, au mutat accentul de pe SRI, dovedit ca „mână moartă“, pe Traian Băsescu, transformând totul într-un joc de ping-pong Victoria-Cotroceni. Evident, au avut grijă să atragă de partea lor şi atenţia PSD-ului, introducându-l în scenă, gratuit, şi pe simpaticul Ponta. Această categorie de indivizi care au uitat că mai există şi un al treilea combatant, „Interesul Public“, merită toată atenţia noastră.

Pentru astăzi le-am pregătit o „poveste“ din care nu se ştie dacă vor înţelege mare lucru. Mizăm însă pe inteligenţa cititorilor noştri care s-au săturat de conduita duplicitară a unor persoane cocoţate pe baricadele societăţii civile, de unde s-au erijat în moraliştii naţiunii, tocmai pentru a încerca să se desprindă de tenebrele trecutului care le dau frisoane, tulburându-le conştiinţa şi impingându-i la excese periculoase, de negare a propriei matrice identitare naţionale.

Continuăm dezvăluirile, cu „Micul nostru Pino“, în scopul de a atrage atenţia contraspionajului naţional asupra mizei pe care Guvernul o reprezintă pentru serviciile de informaţii străine, oricare ar fi acestea, deoarece statele responsabile îşi fundamentează politica lor externă pe o profundă cunoaştere, îndeosebi prin mijloace secrete, a membrilor guvernelor actuale şi viitoare, a liderilor şi personalităţilor proeminente din partidele cu şanse de a accede la putere, neezitând să încline şi balanţa puterii, atunci când interesele le-o cer.

Dan Badea

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 08 Octombrie 2007

Agentul VICTORIA (V): Trecutul spionului Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a recunoscut, săptămâna trecută, că a fost asociat în afaceri vreme de doi ani, în timp ce era patron al firmei Automotive Trading Service, dar şi prim-ministru al României, cu un spion ungar.Rudas Ernö, fostul şef al spionajului ungar în România, a intrat în atenţia Securităţii încă din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâ neşti pentru o revistă samizdat, coordonată de Laszlo Tokes şi Szocs Geza.În 1988, spionul cu acoperire diplomatică a avut misiunea să verifice credibilitatea lui Stelian Tănase în vederea folosirii acestuia ca sursă pentru Occident. Retras în acelaşi an de la post, pentru a nu fi expulzat, el a fost retrimis în 1989 în România, pe o funcţie inferioară, în locul unui alt coleg care fusese prins în flagrant răspândind manifeste în Bucureşti.Numit ambasador al Ungariei în România, după 1990, Rudas Ernö şi-a continuat activitatea de spionaj, iar în 1993, ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a prezentat omologului său ungar, la Gyula, un dosar cu faptele ofiţerului.

Bunicul stalinist Laszlo RUDAS
Bunicul stalinist Laszlo RUDAS

 

"Meritele" bunicului, au fost recunoscute public, la nivel national!
„Meritele” bunicului, au fost recunoscute public, la nivel national!

Bunicul său, Laszlo Rudas (vezi foto), a fost membru de frunte al Cominternului încă din anii ‘20 când s-a refugiat la Moscova. În 1941, el a fost acuzat de spionaj în favoarea Ungariei, iar după ce a revenit la Budapesta, a fost numit preşedintele Tribunalului Poporului.

Din punct de vedere al originii socio-politice, spionul Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu, este ceea ce sunt Volodea Tismăneanu, Petre Roman, Bogdan Olteanu, Horia Radu Patapievici, Bujor Sion şi alţi fii sau nepoţi de comunişti pur-sânge.

Prezentăm astăzi câteva dintre faptele „de arme“ ale lui Rudas Ernö, partenerul de afaceri al premierului Tăriceanu vreme de mai bine de patru ani. În loc să renunţe la colaboarea cu spionul ungar, dezvăluită de noi, premierul Tăriceanu a continuat legătura otrăvită cu Rudas Ernö cel puţin doi ani după ce a devenit primul-ministru al României.

Deşi astăzi spune că a renunţat de câteva luni la asocierea flagrantă dintre firma sa, Automotive Trading Service SRL, şi fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Rudas Ernö, asta nu schimbă cu nimic conflictul de interese (ca să nu spunem trădarea) în care s-a aflat până la „ruperea“ legăturii. Şi nu e vorba de interesul său financiar, ci de interesul public.

Nu ştim încă în ce a constat această colaborare otrăvită. Nu ştim nici dacă asta a influenţat în vreun fel mariajul la guvernare dintre partidul condus de Tăriceanu şi UDMR. Ceea ce ştim cu certitudine este faptul că premierul României are mari probleme la capitolul morală. Evident, când vorbim de morală, nu ne referim nici la celebrul bileţel prin care a încercat să intervină pentru magnatul Dinu Patriciu, şi nici la obiceiul său de a-şi schimba nevasta după cum îi filează farul de la motocicletă.

Ne referim la morala specifică unui şef de guvern obligat să-i slujească exclusiv pe români şi interesele lor naţionale. Cât de inspirată a fost asocierea lui Tăriceanu cu Rudas Ernö rezultă şi din cele de mai jos, unde am încercat să „culegem“ aspecte din trecutul glorios al asociatului său şi al neamurilor acestuia.

Urma oficială, prin România, a lui Rudas Ernö
Rudas Ernö s-a născut la Cluj, în 1951, deşi în actele de la Registrul Comerţului figurează că s-ar fi născut la Budapesta. Când Ernö avea opt ani, familia sa a fost nevoită să se întoarcă în Ungaria, iar el şi-a continuat acolo studiile, beneficiind de privilegiile presupuse de „calitatea“ înaintaşilor săi.

A revenit însă în România la terminarea facultăţii, a stat în Bucureşti vreo 2-3 ani şi apoi s-a întors la Budapesta. Imediat a fost angajat în Ministerul de Externe din Ungaria şi, după un stagiu de pregătire în munca spionajului, a fost repartizat în funcţia de consul general la Consulatul maghiar din Cluj.

A fost avansat apoi la rangul de consilier, respectiv ministru consilier, în cadrul Ambasadei Ungariei la Bucureşti. În 1988 a fost retras de la post, „ca sancţiune pentru nedelimitarea activităţii diplomatice oficiale de acţiunile ostile României, implicate de calitatea sa de ofiţer al Securităţii Republicii Populare Ungaria“.

În 1989, Rudas Ernö revine la Ambasada ungară din România pe o poziţie inferioară celei deţinute anterior, anume de secretar cu probleme economice şi comerciale. L-a înlocuit astfel pe predecesorul său, tot ofiţer al securităţii ungare, prins însă în flagrant în timp ce răspândea manifeste pe traseul Grădina Icoanei-Piaţa Rosetti-Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti.

Spionul ungar înlocuit de Rudas fusese documentat ca la carte de Securitate: după ce l-au prins în flagrant i-au înregistrat video recunoaş- terea faptei, pentru a putea fi dată Televiziunii Române şi agenţiilor de presă internaţionale, în cazul în care Guvernul Ungariei ar fi negat ori protestat. N-a fost însă cazul. El a fost înlocuit cu un alt ofiţer.

Cu revista samizdat în valiza diplomatică

Presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), episcopul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului, Laszlo Tokes (stanga) discuta cu presedintele UDMR, Marko Bela (dreapta), la sediul organizatiei judetene Cluj a UDMR, in Cluj-Napoca, vineri, 3 noiembrie 2006. LORAND VAKARCS / MEDIAFAX foto
Presedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania (CNMT), episcopul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului, Laszlo Tokes (stanga) discuta cu presedintele UDMR, Marko Bela (dreapta), la sediul organizatiei judetene Cluj a UDMR, in Cluj-Napoca, vineri, 3 noiembrie 2006. (LORAND VAKARCS / MEDIAFAX foto)

În primăvara lui 1982, pe când era consul general la Consulatul maghiar din Cluj, Rudas Ernö a intrat în atenţia Securităţii deoarece aducea materiale din Occident pentru o publicaţie samizdat, coordonată de Laszlo Tokes (foto) şi Szocs Geza. Publicaţia, tipărită în limba maghiară, se numea „Contrapuncte“.

Dacă Laszlo Tokes este un nume deja celebru, despre Szocs Geza ştim că prin 1983 a fost expulzat din România, a deţinut apoi funcţia de redactor-şef al Secţiei Maghiare a postului de radio Europa Liberă, iar după 1990 a fost secretar general al UDMR, funcţie deţinută până prin 1993.

Rudas Erno
Rudas Erno, spion ungar

Iată ce consemna atunci o publicaţie tipărită în Franţa, în 1983, Caiete Maghiare: „Referitor la implicarea autorităţilor de la Budapesta în apariţia publicaţiei samizdat „Ellekpontok“ („Contrapuncte“), anchetatorii securităţii au fost interesaţi în primul rând de activitatea prim-consulului din Cluj al Republicii Ungare, Ernö Rudas, cel care primea prin poşta diplomatică materialele ce urmau să fie publicate în revista samizdat.

Odată cu aceste materiale au venit şi diferite sume de bani, din care autorităţile au reuşit să depisteze 2.727 de forinţi şi diferite documente cu vize în alb, necompletate. În timpul anchetei, toţi cei trei redactori ai gazetei „Ellekpontok“ (Kovacs Attila, Szocs Geza şi Toth Karoly) au fost întrebaţi obsesiv despre legăturile lor cu Ernö Rudas“. Cu menţiunea că din grup mai făcea parte şi filosoful orădean Augustin Molnar, sursele noastre confirmă cele de mai sus.

Mai mult, aflăm că grupul responsabil cu editarea revistei „Ellekpontok“ era denumit „Biroul de presă pentru Transilvania“. De asemenea, ni se spune, după ce activitatea lor a fost descoperită şi documentată, „membrii grupului, cu excepţ ia lui Tokes, au acceptat să primească paşapoarte şi să se stabilească în străinatate.

Copleşiţi de „politeţea şi generozitatea“ Securităţii, care se conforma, de fapt, dispoziţiei lui Nicolae Ceauşescu , ei au acceptat să dea şi nişte angajamente olografe că se vor abţine de la manifestări ostile României“.

Misiune: verificarea credibilităţii lui Stelian Tănase


La sfârşitul lui 1988, Rudas Ernö a primit ordinul să întocmească un dosar despre activitatea lui Stelian Tănase (foto), după ce acesta a redactat un protest anticomunist care a ajuns şi la Ambasada maghiară din Bucureşti.

Misiunea lui Rudas a fost aceea de a documenta gradul de credibilitate a lui Stelian Tănase, dacă nu este cumva un provocator, precum şi oportunitatea folosirii sale ca sursă pentru Occident. Informaţia a fost făcută publică de un disident maghiar, Peter Banyai, odată cu lansarea uneia dintre cărţile lui Stelian Tănase. Mai aflăm că în elaborarea dosarului despre S. Tănase, cele mai multe informaţii i-au fost furnizate lui Rudas de istoricul Lajos Demeny.

Revoluţionarul Rudas din Studioul 4 al TVRL

În decembrie 1989, conform mărturiei unui lucrător din Televiziunea Română, secţia maghiară, Rudas Ernö a fost în Studioul 4 al Televiziunii, împreună cu Domokos Geza şi ambasadorul de atunci al Ungariei în România, Szucs Pal.

Deşi acesta din urmă nu intenţiona să intervină pe postul naţional românesc de televiziune, Rudas Ernö a fost cel care l-a determinat pe ambasador să ia cuvântul şi să salute alungarea dictatorului şi instaurarea democraţiei originale.

Rudas Ernö a fost pârât de Meleşcanu, la Gyula

Surse diplomatice ne-au informat că la întâlnirea ministrului de Externe român (Teodor Meleşcanu) cu omologul sau ungar, la Gyula, cu prilejul dezvelirii bustului lui Liviu Rebreanu (20 martie 1993), ministrul român a avut un consistent dosar documentar asupra gravelor şi repetatelor încălcări de către Rudas Ernö şi alţi diplomaţi unguri, a prevederilor „Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice încheiată la Viena la 18 aprilie 1961“.

Erau vizate concret încălcări ale prevederilor care cer personalului diplomatic să-şi îndeplinească funcţiile numai prin mijloace licite şi să nu se amestece în treburile interne ale statului acreditar (art.4), precum şi ignorarea dispoziţiilor art.3 lit.d. din Convenţie, care stipulează că diplomaţii trebuie „să se informeze prin mijloace licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul acreditar(…)“.

Ministrul de Externe, Geza Jeszenszky a luat act cu îngrijorare de faptul că România ar putea cere măsura retragerii diplomaţilor în cauză de la post. I s-a explicat că nu există o asemenea intenţie, dacă Ungaria va debloca negocierea Tratatului de bază şi îşi va atenţiona diplomaţii să acţioneze în limitele normelor dreptului internaţional şi în respectul legilor naţionale ale României.

Ministrul ungar de Externe a dorit să se revanşeze, cerând serviciilor de informaţ ii pentru securitate un dosar similar privind diplomaţi români aflaţi la post în Ungaria. A constatat surprins că un asemenea dosar nu exista. Cu sau fără umor, poate chiar uşor ironic, Geza Jeszenszky a avut o replică memorabilă: „Voi nu aveţi spioni în Ungaria, sau ei sunt atât de buni, ori contraspionajul nostru atât de slab, încât nu-i simţim?“

După ce a fost deconspirat, Rudas a fost retras

Pentru Rudas Ernö, 17 iulie 1995 a fost ultima zi petrecută în calitate de ambasador al Republicii Ungare în România. Asta s-a întâmplat după ce, în acelaşi an, într-un cotidian maghiar („Pesti Hirlap“) au fost pezentate informaţiile publicate în nr. 25 al revistei „Spionaj-Contraspionaj“, care apărea la Bucureşti, şi în care se vorbea despre activitatea de spion a lui Rudas Ernö, pe atunci ambasador plenipotenţiar, a şefului biroului de presă MTI (Otto Oltvanyi) şi a lui Arady Sandor, fost ataşat militar al Ungariei în România.

Diplomaţi ungari implicaţi în afaceri
Rudas Ernö nu este singurul diplomat maghiar care s-a implicat în afaceri cu România. De altfel implicarea în afaceri a foştilor diplomaţi unguri face parte dintr-un plan mai amplu de preluare a puterii economice, cu precădere în Transilvania, de către cetăţeni unguri sau de etnie maghiară. Din categoria diplomaţilor, cei mai vizibili au fost Ernö Rudas, Laszlo Konya, Laszlo Alfoldi, fost consul general la Cluj, iar apoi ataşat de presă la Ambasada ungară de la Bucureşti. Ei au înfiinţat mai multe societăţi şi au preluat altele, chiar de la FPS, acoperind mai multe domenii, unele dintre ele strategice.

Cazul cel mai flagrant, care confirmă graba de a îndeplini misiunea de la Budapesta, este cel al lui Karoly Bitany, fost prim-consul al Ungariei la Cluj. Acesta a cumpărat de la FPS o societate de construcţii montaj din Zalău chiar în timp ce deţinea funcţia diplomatică de la Consulatul maghiar din Cluj. În presa de limba maghiară au apărut apoi declaraţii ale lui Bitany Karoly, conform cărora regreta atunci că s-a implicat în afaceri înainte de a părăsi calitatea oficială de diplomat.

El a fost implicat şi într-o poveste de spionaj de la Duna Epszer RT, o societate unde consilierul juridic şi directorul reprezentanţei din România era un anume Laszlo Koji, fost ofiţer de securitate din Cluj. Alături de oficiali unguri, la misiunea trasată de Budapesta a răspuns pozitiv şi Verestoy Attila, cel mai bogat dintre maghiari.

Declaraţii ale unor lideri de la Budapesta confirmă fără echivoc miza „bătăliei“ economice din Transilvania, ca parte a revizionismului ungar. Astfel, Lukacs Miklos, ex-consilierul pentru probleme politice al fostului premier ungar, Antal Jozsef declara: „Ungaria are un plan de integrare treptată a Transilvaniei, atrăgând-o în sfera sa de influenţă prin amplificarea legăturilor în domeniile economic, politic, cultural şi religios, aceasta fiind strategia cea mai indicată în actuala conjunctură internaţională“.

De asemenea, fostul ataşat militar al Ungariei la Bucureş ti, Arady Sandor, dovedit ca spion ungar înainte de 1990, a declarat scurt: „Autorităţile budapestane vor acţiona lent, dar precis în sfera economicului, considerâ nd această cale cea mai sigură pentru a penetra şi acapara Transilvania“.

Ataşatul Alfoldy, racola ziarişti prin bodegile Bucureştiului
Conform declaraţiei unui coleg de breaslă, fostul consul general la Cluj şi, ulterior, ataşatul de presă al ambasadei ungare la Bucureşti, Laszlo Alfoldy avea un apetit exagerat pentru „racolări“ din rândul ziariştilor români. El avea un obicei „bizar“: invita ziarişti prin cârciumi şi bodegi rău famate, le făcea cinste cu băutură şi le propunea colaborări „reciproc avantajoase“.

„Am fost şi eu invitat, deci cunosc metoda, ne-a declarat un confrate ziarist. L-am întrebat cu ce ocazie dă de băut. Zice, ştiţi, să colaborăm în viitor, să vedem cu ce ne putem ajuta reciproc etc. El când mă invita era diplomat, a fost şi consul şef la Cluj, prin 1998.

Are şi afaceri cu Verestoy Attila. De regulă prefera jurnalişti cunoscători de limba maghiară, dar care îşi desfăşoară activitatea în redacţii româneşti. De regulă, pentru că există şi o excepţie, un cunoscut „moralist“ al presei româneşti care este bun prieten de-al lui Alfoldy şi cu care l-am văzut în câteva cârciumi din Bucureşti.

Alfoldy prefera pentru întâlniri cârciuma de drogaţi de pe 1 Mai, cea care se află vizavi de spitalul de acolo, precum şi o cârciumă aflată undeva, între Şcoala Iancului şi Baba Novac, cum faci dreapta spre Baba Novac, pe o străduţă la stânga, pe linia de tramvai. Ideea era să ne ajutăm reciproc (îţi dă un subiect, sau tu scrii despre activitatea lui, iar el face «cinste»)“.

Dan Badea
Constantin Corneanu

Text apărut în Interesul Public din 01 Octombrie 2007

AGENTUL VICTORIA (IV): Nume de cod „IFRIM“

premierul Calin Popescu Tariceanu
Premierul Calin Popescu Tariceanu (2007)

Dosarele serviciilor secrete româneşti cuprind în cazul operaţiunii Rudas Erno-Călin Popescu Tăriceanu numele de cod „IFRIM“. Acest indicativ este atribuit unuia dintre cei doi. Sursele noastre ne-au dezvăluit că metoda prin care sunt alese indicativele pentru persoanele dintr-o operaţiune informativ-operativă cuprinde neapărat un indiciu, atunci când este cazul, că persoana respectivă este de o altă naţionalitate, chiar dacă are cetăţenie română.

Astfel, cum IFRIM nu poate fi asociat cu identitatea lui Rudas Erno, ar rezulta că actualul premier are acest nume de cod. Toate datele unei astfel de operaţiuni, după o analiză a serviciului specializat din cadrul CNI, ajung numai pe masa preşedintelui României, acesta fiind destinatarul privilegiat al tuturor informaţiilor serviciilor secrete. Este incredibil cum a ajuns un premier să aibă nume de cod într-o acţiune de contraspionaj. (M.E.)

Dezinformarea premierului
Asocierea în afaceri a premierului Călin Popescu Tăriceanu cu Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este un adevăr de necontestat. Documentele publicate în numărul de azi al cotidianului nostru confirmă această afirmaţie. Deşi au trecut patru zile de la dezvăluirea noastră privind legătura pe cât de vizibilă, pe atât de suspectă, dintre primul-ministru al României şi spionul ungar Rudas Erno, cei vizaţi au aplicat teoria struţului şi au refuzat să dea orice replică.

Premierul se află într-un mare impas: nu poate să infirme legătura cu Erno, pentru că există probe care l-ar contrazice, dar nu poate nici să confirme, pentru că, în acest caz, ar recunoaşte că s-a asociat cu un spion, ceea ce ar conduce rapid la suspiciuni de trădare. Se pare însă că premierul a găsit totuşi o soluţie, evident, provizorie, să ne aburească.

După ce a întors problema pe toate părţile, soluţia găsită este de a afirma că numele său nu apare, direct, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL (H-D), alături de cel al lui Rudas Erno. Prin urmare, el nu este DIRECT, implicat în afacere. În acest mod, crede el, a închis gura „detractorilor“.

Numai că, un asemenea răspuns, dacă ar fi oficial, ar depăşi limitele bunului simţ, ca să nu spunem ale prostiei. Asta deoarece nici noi n-am afirmat că Tăriceanu este direct implicat în firma H-D, ci indirect, prin intermediul societăţii Automotive Trading Services SRL (ATS), al cărei patron, cu 85% din capitalul social, este Călin (Constantin Anton) Popescu Tăriceanu, premierul de azi al României.

980-entree

Dacă nu apare numele lui Tăriceanu în firma H-D (iniţialele provin de la de la Harley Davidson), asta nu înseamnă că el nu este implicat în afacerea cu Rudas Erno, câtă vreme firma sa, ATS, deţine jumătate din afacerea cu spionul ungar. Altfel spus, banii rezultaţi din această relaţie suspectă se duc jumătate la Rudas Erno şi jumătate la ATS, deci la Călin Popescu Tăriceanu şi la asociatul său Răzvan Valeriu Bucurescu. Este exact ceea ce am arătat deja în articolul nostru din 25 septembrie.

O mică particulă care a ascuns secretul lui Tăriceanu
Ceea ce n-am spus atunci, din lipsă de spaţiu, a fost faptul că, în opinia noastră, a existat o oarecare premeditare a ascunderii acestei asocieri dubioase de ochii curioşilor. Este vorba despre o chestiune tehnică, utilizată des de cei care vor să-şi ascundă urmele.

Astfel, la înregistrarea acţionarilor firmei H-D la Registrul Comerţului s-a comis o „greşeală“ privind numele firmei lui Tăriceanu care intra în asocierea cu ungurul Rudas: firma a fost trecută în acte, ca acţionar, cu particula „SC“ în faţă, adică „SC ATS“ SRL şi nu „ATS“, cum era normal.

Asta face ca, la o căutare pe serviciul electronic al ONRC, după criteriul „acţionari persoane juridice“, dacă vrei să afli în ce firme apare acţionarul „Automotive Trading Services“, să nu ajungi la H-D Clasic Motorcycles, motorul de căutare fiind reglat să găsească toate firmele care încep cu primul cuvânt („Automotive“).

Prin urmare, în cazul nostru, în care firma lui Tăriceanu a fost înscrisă cu particula „SC“ înaintea denumirii reale, existau toate şansele să nu dăm peste panamaua cu spionul ungur. Numai că experienţa îndelungată în depăşirea acestor tipuri de şmecherii tehnice, ne-a fost utilă şi ne-a dus exact în centrala de spionaj de la Budapesta.

Am afirmat mai sus că a existat „o oarecare premeditare“ a ascunderii asocierii otrăvite cu spionul ungar. Tăriceanu nu este la prima astfel de şmecherie „tehnică“ utilizată în afaceri. Recent, o revista mondena a publicat un document din care rezultă că, în 1992, înainte de înregistrarea firmei ATS la Registrul Comerţului, o anume Cornelia Trântescu a declarat că este verişoara lui Tăriceanu şi că este de acord cu stabilirea sediului firmei „vărului“ în apartamentul său din strada str. Rovine nr.3 Bucureşti.

Conform aceleiaşi publicaţii, la puţin timp de la această declaraţie, cei doi „verişori“ au devenit soţi: Cornelia s-a căsătorit cu Călin. Dacă relaţia lor de rudenie, anterioară căsătoriei, este reală, atunci Tăriceanu are apucături cel puţin ciudate, în raport cu canoanele Bisericii Ortodoxe Române, ai cărei enoriaşi sunt majoritari în ţara în care Tăriceanu se simte grec.

declaratie trantescu tariceanu1

Guvernul României dezinformează

Ultima oră. Printr-un comunicat de presă, Guvernul anunţă că acţionarii firmei ATS, care distribuie motociclete, sunt Călin Popescu Tăriceanu şi B.Bucurescu. La fel, se spune, „unele cotidiene au prezentat informaţii potrivit cărora premierul Călin Popescu- Tăriceanu ar fi partener de afaceri, în cadrul firmei respective, cu fostul ambasador al Ungariei la Bucureşti, Rudas Erno, considerat ca fiind spion“.

Nu ştim cine a prezentat „informaţiile“ la care se referă comunicatul. Ziarul nostru a dezvăluit altceva: Călin Popescu Tărticeanu este asociat în afaceri, prin firma Automotive Trading Service SRL (ATS), cu spionul ungar Rudas Erno. Altfel spus, firma lui Tăriceanu, ATS, apare în acte ca asociat al lui Rudas Erno. E chiar atât de greu de priceput de către scribii de la Palatul Victoria? Vor să le mai desenăm o dată schema relaţională a relaţiei otrăvite a şefului lor?

Dan Badea
Text apărut în Interesul Public, 28 septembrie 2007

Al patrulea bilet

Inculpatul Dinu Patriciu, prim-ministrul din umbra al Romaniei, a şutat puternic de trei ori, saptamana trecuta, in gardul de la Cotroceni. Mai intai a iesit pe un post de televiziune si l-a atacat direct pe Traian Basescu, apoi a lansat, prin doua ziare controlate, documentul ce purta „infama” rezolutie de respectare a legii, semnata de presedintele Basescu, iar in cea de-a treia zi, ca lovitura de gratie data cu bocancul valid al lui Tariceanu, si-a plantat un fost consilier in functia de sef peste toate departamentele din subordinea premierului.

Fost consilier al lui Patriciu, dar si al cuplului Emil Constantinescu – Mugur Ciuvica, noul prim-consilier Dorin Marian (foto, centru) este un adversar vechi al lui Traian Basescu si va incerca sa echilibreze balanta de forte de pe frontul Victoria-Cotroceni. Deocamdata insa, prin chiar simpla sa numire in dreapta lui Tariceanu, Dorin Marian a echilibrat scorul in razboiul biletelor dintre cele doua palate. Si el s-a dovedit a fi, cum vom vedea, un sforar la fel de priceput ca si Tariceanu in protejarea unor interese de gasca, prin interventii flagrante si abuzive pe langa autoritatile statului.

Desi nu este o noutate, „biletul” lui Dorin Marian reprezinta o mostra evidenta de trafic de influenta sau de amestec flagrant al politicului in justitie, documentul fiind descoperit intr-un dosar penal, alaturi de un alt „bilet” semnat de tristul presedinte (pe atunci) Emil Constantinescu.

Dorin Marian: Draga Vulpe, asculta comanda la mine!

8293_poza

Cel de-al patrulea bilet (foto sus), intrat in scena prin numirea recenta a lui Dorin Marian in functia de prim-consilier al premierului, cu rang de secretar de stat, a fost emis chiar de catre acesta pe 20 august 1997. La acea vreme, Dorin Marian era consilier al presedintelui Emil Constantinescu pe probleme de aparare si siguranta nationala.

Sensibilizat de o doamna de la o firma cu probleme, consilierul prezidential de atunci a redactat un „bilet” oficial, cu antet si semnatura, prin care i-a ordonat sefului Politiei Capitalei, colonelul Virgil Ardelean (zis Vulpea), sa rezolve „urgent, corect si eficient” cazul doamnei si sa fie tinut la curent cu derularea cercetarilor.

Inainte de a prezenta continutul exact al biletului, mentionam ca doamna care l-a impresionat pe Dorin Marian se numeste Anca Mihaela Dumitrescu si era, alaturi de celebrul Stefan Riza, unul dintre actionarii societatii „Liberty” SRL, suspectata ca ar fi adus imense prejudicii statului.

Iata biletoiul adresat „domnului colonel Virgil Ardelean – seful Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti”: „Va trimit, spre competenta cercetare urgenta si luarea masurilor (indesc.) legale, memoriul numitei Dumitrescu Anca Mihaela. Avand in vedere imensitatea prejudiciului reclamat, cat si posibilitatea sustragerii valorilor si bunurilor pe timpul cercetarilor, va rog sa implicati in acest caz cadre foarte bine pregatite si in care aveti incredere ca vor solutiona corect si eficient cazul. De asemenea, va rog sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor. Cu stima, Dorin Marian, consilier prezidential”. Urmeaza stampila si semnatura.

Virgil Ardelean executa intocmai si la timp

Inregistrat, o saptamana mai incolo, la serviciul economic al Politiei Capitalei, biletul sefuletului de la Cotroceni, purtator de putere prezidentiala, a fost ulterior trecut pe ordinea de zi a unui anume colonel Mihai, prin rezolutia pusa de Virgil Ardelean, pe data de 5 septembrie 1997: „Col. Mihai – sub coordonarea dvs. nemijlocita, o echipa de specialisti ai serviciului organizeaza si desfasoara cercetarea acestei urgente; rog multa operativitate si profesionalism (…)”.

Urmarea acestei interventii de la varf a fost cea fireasca. „Specialistii” lui Ardelean au instrumentat cazul si l-au trimis mai departe procurorilor, incepand astfel odiseea celebrului caz de coruptie „Riza-Liberty”, devenit mandria Cotroceniului de atunci. Evident, Stefan Riza, colegul si asociatul doamnei Dumitrescu, avea sa fie arestat (1998), apoi eliberat, apoi din nou arestat (2000), apoi iar eliberat, dupa care a urmat jocul cu dosarul la toate capetele posibile, pana in zilele noastre, in functie probabil de taria biletelelor aruncate in joc.

Intre timp insa, in acelasi caz, au intrat in vizorul conducerii Parchetului General si magistratii, si politistii care au intarziat solutionarea lucrarii, patru dintre ei fiind cercetati de un coleg si, evident, gasiti nevinovati de musamalizarea afacerii. In iunie 2000, cand a fost trimis in judecata pentru inselaciune si evaziune fiscala, Stefan Riza era acuzat de prejudicierea statului cu suma de 8 milioane de dolari, pe baza unei expertize contestate. Ce se stie cu certitudine este ca totul s-a musamalizat, iar presa, care a dezvaluit itele acestui caz, si-a racit tusul de pomana.

Conform „Jurnalului National“, care a prezentat pe larg acest caz, cei care au intocmit si aprobat rechizitoriul din dosarul penal nr. 532/P/1999 (procurorul Lucian Papici, procurorul-sef Flavius Craznic si procurorul general adjunct Mircea Zarie) au scos-o de sub urmarire penala pe doamna Dumitrescu, pila lui Dorin Marian, si l-au aruncat in groapa cu lei doar pe Stefan Riza. Acesta insa, ca sa iasa basma curata, ar fi aruncat in joc, conform altui cotidian, aproximativ 500.000 de dolari si 22 de avocati, unul dintre acestia fiind insusi celebrul Antonie Iorgovan.

Biletul lui Dorin Marian e mai ingalbenit ca al lui Tariceanu

Disputa din cazul Riza paleste insa in fata biletelului de la care a pornit tot circul penal, intins pe trei mandate prezidentiale. Descoperit in martie anul trecut de colegii de la „Jurnalul National“, in dosarul penal nr.532/P/1999 (volumul 1, fila 132), unde era depus, culmea!, ca proba, biletul lui Dorin Marian n-a impresionat la acea data pe nimeni. Asta, deoarece Traian Basescu nu prezentase inca biletelul galben de la Tariceanu, prin care era intrebat daca nu se intereseaza la justitie de soarta inculpatului Dinu Patriciu, iar Dorin Marian isi vedea linistit de „apararea si siguranta” personala a afacerilor, alaturi de Catalin Harnagea.

Acum insa, dupa ce Dan Voiculescu si Dinu Patriciu au iesit la razboi cu gloante oarbe, transformate de presa in adevarate ghiulele, manaria lui Dorin Marian, proaspat consilier al lui Tariceanu, seamana aproape perfect cu interventia premierului pentru majoritarul de la Rompetrol. Chiar daca nu incepe cu „Draga Vulpe”, traficul de influenta transpira prin toti porii hartiei ingalbenite de ani. Grija deosebita manifestata in 1997 de Dorin Marian pentru alegerea „cadrelor” („foarte bine pregatite si in care aveti incredere”) si supravegherea atenta a desfasurarii de forte politienesti („sa ma informati periodic asupra avansarii cercetarilor”) spune totul despre demersul consilierului Dorin Marian pentru cauza unei doamne care nu se numeste „armata”, „justitie” sau „politie”, ci Anca Mihaela Dumitrescu.

Pila consilierului Dorin, felicitata si incurajata de presedintele Emil Constantinescu

Pentru ca demersul sa capete un sens, aceiasi jurnalisti curiosi, de la „Jurnalul National“, au mai descoperit in dosarul penal al lui Stefan Riza un al doilea biletel, semnat insa nu de Dorin Marian, ci de insusi presedintele Emil Constantinescu. Este vorba de o felicitare transmisa aceleiasi Anca Mihaela Dumitrescu pe 8 martie 2000, data la care doamna respectiva avea statutul de invinuit in acelasi dosar penal cu Stefan Riza.

Iata continutul felicitarii semnate de Emil Constantinescu: „Inceputul primaverii este in mod traditional momentul in care gandurile noastre se indreapta cu recunostinta catre cele carora le datoram totul, incepand cu viata. Stiu ca traiul unei femei in Romania zilelor noastre nu este intotdeauna usor si, cu siguranta, a fi manager in aceste vremuri de pionierat economic este la fel de dificil. Daca sensibilitatea si devotamentul sunt atribute dintotdeauna ale femeii, dumneavoastra, Doamna, le intregiti acum cu competenta si capacitate de decizie si faceti din aceasta dubla performanta un act de curaj, pentru care aveti intreaga mea admiratie. Fie ca este vorba de eforturile prea adesea ignorate ale mamei, sotiei si fiicei sau raspunderea de a-i conduce pe altii spre bunastarea unei economii cu adevarat europene, vreau sa stiti ca puteti oricand conta pe respectul si intregul meu sprijin. Doresc mult ca aceasta primavara sa aduca roadele in care ne-am pus cu totii speranta”.

Fie ca a fost o simpla felicitare multiplicata pentru toate doamnele „manager” ale patriei, fie ca a fost o adresa personala, scrisorica presedintelui Emil Constantinescu, dublata de munca procurorilor sarguinciosi, i-a adus destinatarei, trei luni mai incolo, „roadele in care ne-am pus speranta”: scoaterea de sub urmarire penala si trimiterea in judecata a evazionistului Riza, lucrat de „specialistii” “foarte bine pregatiti” si „de incredere” ai supusului Virgil Ardelean, aflat sub comanda vigilenta a „sefului” Dorin de la Cotroceni. Documentul de mai sus a fost descoperit, spun ziaristii de la „Jurnalul National“, tot in dosarul penal al lui Stefan Riza, volumul 3, fila 33.

Care scor?

Contra-biletelele aruncate in lupta de adversarii lui Traian Basescu contin rezolutii prin care presedintele solicita „analiza” si „rezolvare legala”, conform fisei postului. Aceasta constatare o poti face insa doar daca nu ti-ai conectat axonii neuronilor la vreunul dintre grupurile de interese deranjate de Traian Basescu. „Rog analizati aceasta scrisoare si dispuneti masuri in conformitate cu interesele guvernului (deci nu ale lui Dinu Patriciu sau ale doamnei Anca! – n.n. CB) si, daca este posibil, cu interesele economiei nationale” (deci nu ale Rompetrol sau Liberty SRL – n.n. CB) – ii transmitea Traian Basescu ministrului Codrut Seres pe un memoriu al ALRO.

Cea de-a doua rezolutie, mai scurta decat prima, „rog analizati si rezolvare legala”, nici nu mai trebuie comentata. Asta daca, fireste, axonii sunt corect pozitionati, iar dendritele n-au luat-o razna.

In schimb insa, biletelul galben al lui Tariceanu, prin care-si indemna presedintele sa vorbeasca anchetatorilor despre Patriciu cu semn de intrebare („Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?”), nu poate fi altfel interpretat decat ca o rugaminte de a face dracului ceva „sa-l salvam pe patron”. Si cu un singur neuron se poate constata acest lucru.

Tot la fel se observa, cum am aratat, si in cazul biletului redactat de Dorin Marian acum un secol, pe vremea in care Vulpea era seful Politiei Capitalei, iar Emil Constantinescu era presedinte de tara. In aceste conditii, acceptand ca doi este egal cu doi, despre care scor o fi vorba?

Consiglierul Dorin Marian

Geologul Marius Dorin Marian din Gherla a devenit cunoscut dupa ce a fost numit, la sfarsitul lui 1996, consilier prezidential pe probleme de aparare si siguranta nationala. In 2000, pentru sase luni, Dorin Marian a fost seful Administratiei Prezidentiale, iar ulterior a condus campania electorala a CDR 2000 cu rezultatele cunoscute. In timpul mandatului lui Emil Constantinescu, personajul n-a iesit in evidenta decat prin aroganta cu care trata problemele importante si, evident, prin imixtiuni de genul celei de mai sus, ca sa nu mai vorbim de tigareta II, o afacere in care numele i-a fost pomenit cam de prea multe ori.

In tot acest timp, el a avut o foarte buna colaborare cu seful SIE, Catalin Harnagea. In 1999, datorita atributiunilor de serviciu, el a inregistrat o convorbire telefonica purtata cu Traian Basescu pe care l-a provocat la o discutie despre arestarea prefectului de Brasov, Ioan Opris. Cativa ani mai incolo, inregistrarea a ajuns la Ciuvica, care a dat-o la gazeta.

In februarie 2000, surse de peste Ocean informau ca acelasi Dorin Marian i-ar fi pregatit lui Teodor Melescanu o surpriza de proportii cu ocazia vizitei acestuia in SUA. Surpriza ar fi constat intr-un dosar, real sau contrafacut, plasat diasporei, din care rezulta ca Teodor Melescanu ar fi fost ofiter de securitate. Din anumite motive insa, dosarul n-a mai fost valorificat, iar Melescanu a aflat totusi de actiunea care i se pregatise.

Imediat dupa alegerile din 2000, Dorin Marian a devenit anonim, dar a fost recuperat rapid, impreuna cu Catalin Harnagea, de omul de afaceri Dinu Patriciu, generos de altfel cu detinatorii de informatii. Oficial, nu se stie ce a facut el pentru magnatul petrolului, dar se stie cu certitudine ca si-a incasat banii pentru serviciile aduse. La fel si Harnagea. Tot oficial, in 2001, el a fost consilier pentru dezvoltarea afacerilor Rompetrol Group in Sudan.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.
Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

Presa a publicat deja o ilustrata in care Dorin Marian aparea alaturi de Dinu Patriciu si de viitorul terorist Omar Hayssam. De asemenea, scandalul Patriciu a scos la iveala si alte modalitati prin care Dinu Patriciu a alimentat conturile cuplului Dorin Marian-Catalin Harnagea, cum a fost cazul Fundatiei Institutul pentru Libera Initiativa (ILI) in contul careia au intrat peste 100 de miliarde de lei, bani suspectati a proveni din infractiuni comise de catre grupul de crima organizata condus, conform procurorilor, de Dinu Patriciu.

Culmea, printre cei arondati grupului Patriciu, avea sa se numere, alaturi de Dorin Marian, si Teodor Melescanu – membru in Consiliul Director al Fundatiei ILI. Cand e vorba de bani, nu prea mai conteaza dosarul.

Dorin Marian si Harnagea, afaceristi de succes pe piata informatiilor

In paralel cu activitatea depusa in slujba lui Dinu Patriciu, Dorin Marian (foto stanga) s-a dezvoltat si pe orizontala, printr-o interesanta retea de firme in care si-a luat ca principal asociat pe fostul sef al SIE, Catalin Harnagea (foto dreapta).

Cuplul „specialistilor” in informatii a infiintat firmele „Instant Consulting” SRL (infiintata in 2005), „ICAR Energy” SRL (2005), „Oltenia Motors” SRL (2003), „ICAR Business Research” SRL (1992) si „International Trust Consulting” SRL (2002).

Activitatea de baza a ramas consiglierea sau consultanta pentru „afaceri si management”. Separat, Dorin Marian figureaza doar in firmele „Technic Glass” SRL (2001) si „Mara Automobile” SRL (2005). Prin societatea ICAR Consulting SRL, cei doi controleaza si firma pentru realizarea si furnizarea de programe, RCD Solutions SRL, infiintata in 2001. De asemenea, el a mai avut o firma, „Nicolas Home Agency Top” SRL, infiintata in 2002, al carei obiect de activitate era publicitatea, societate care a fost lichidata.

O asociere interesanta a celor doi „specialisti” ai informatiilor se regaseste in firma „International Trust Consulting” SRL, ai carei actionari sunt nume grele din fostul FPS. Este posibil ca, prin aceasta societate, cei 18 actionari sa fi intentionat sa dea consigliere la tot poporul. Printre ceilalti actionari ai firmei se afla Radu Sarbu, fostul sef al FPS, insotit de o armata de fosti directori din FPS: Adrian Mavrochefalos (fostul fps-ist sef de la Braila), Ovidiu Furnica (seful de la Constanta), Mihai Stolojanu (Bucuresti), George Vodislav (Sibiu), Nicolae Cirica (fost director de vanzari), Radoslav Iovanovici (seful de la Caras Severin) etc. etc.

„Suntem o firma care exploatam informatiile economice pe care le detin asociatii. Atat Harnagea, cat si Dorin Marian au avut acces la acest tip de informatii, care pot fi exploatate, evident, daca nu lezeaza securitatea statului. Ma refer la informatile comerciale”, declara Radu Sarbu, in urma cu cativa ani, despre motivele asocierii cu cei doi consiglieri.

Revenirea unuia dintre ei la treburile tarii, dupa ce si-a golit probabil sacul cu informatii, este de aceea extrem de dubioasa. Sa vrea Dorin Marian doar sa-si incarce bateriile informative, sa aiba patria nevoie de priceperea sa sau sa fie doar o miscare a unui pion pe tabla de operatiuni a celuilalt cuplu, Tariceanu-Patriciu? Ramane de vazut in zilele imediat urmatoare.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Revista PREZENT, 20 februarie 2007

Micile secrete ale lui Monica Macovei

Monica Macovei a fost atacata in ultimii ani din diverse zone. Cu toate acestea, ramane unul dintre cei mai credibili ministri ai guvernului Tariceanu.

MacoveiMinistrul justitiei, Monica Macovei, este cel mai incomod dintre membrii cabinetului Tariceanu. Desi impotriva sa au fost declansate mai multe campanii de presa, toate in scopul de a o indeparta din fruntea ministerului, Macovei a fost de neclintit.

Toate atacurile de pana acum s-au dovedit nefondate, in cateva randuri autorii fiind chiar obligati sa-si prezinte, in mod public, scuzele de rigoare. Vizata pentru a ocupa un post de comisar european, incepand cu 1 ianuarie 2007, Monica Macovei a fost acuzata public de Dan Voiculescu ca ar fi fost „un procuror feroce in timpul lui Ceausescu“, deoarece ar fi facut parte din „regimul represiv“ al fostului dictator.

In plus, liderii formatiunii politice a lui Voiculescu (Partidul Conservator) au recurs chiar, in vazul tuturor, la santaj: ei i-au cerut sa demisioneze din fruntea justitiei si sa renunte la potentialul post de comisar european, deoarece, in caz contrar, vor dezvalui asa-zise acte de politie politica, comise de aceasta pe vremea in care era procuror. Deoarece ministrul Macovei n-a cedat santajului, Dan Voiculescu a prezentat pe 27 septembrie a.c., in cadrul unei conferinte de presa, o astfel de „proba“. Este vorba despre o autorizatie de perchezitie, stampilata in original si semnata in alb, a spus Voiculescu, chiar de catre Monica Macovei. Evident, indescifrabil.

Procuror la „Gara de Nord“

Biografia oficiala a Monicai Macovei are, poate in mod intentionat, foarte multe lacune cu privire la trecut, ea fiind, in schimb, intesata cu numeroase cursuri, distinctii si articole publicate in limba engleza. Vom incerca, mai jos, sa completam golurile din CV-ul doamnei ministru.
Monica Luisa Macovei (fosta Gherghescu) s-a nascut pe 4 februarie 1959 in Bucuresti, iar parintii sai sunt Vasile si Silvia Gherghescu.

Este divortata si are in intretinere un copil minor, Remus Radu Macovei. Fostul sot al Monicai, Valentin Macovei, este procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 3. Originar din Giurgiu, tatal Monicai a fost jurist si, la inceputul anilor ’70, locuia intr-un apartament din Piata Natiunilor Unite. In 1972, familia Gherghescu s-a mutat, printr-un schimb de locuinta, devenit azi celebru, intr-un imobil nationalizat din strada Intrarea Ioanid nr. 3.

Absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 1982, Monica Macovei a fost repartizata ca procuror in cadrul Procuraturii Locale Giurgiu. La scurt timp dupa definitivat, procurorul Monica Macovei s-a transferat la Procuratura Sectorului 1 din Capitala, unde a functionat pana la inceputul anului 1990. In perioada cat a fost procuror la Sectorul 1, Monica Macovei a instrumentat dosare din domeniul transporturilor.

Surse din justitie afirma ca ea s-a implicat, in acea vreme, in celebrul dosar „Gara de Nord“, o cauza care i-a vizat pe comerciantii din zona. Intr-un atac gazduit de un cotidian central, Ralu Filip, presedinte al CNA, a afirmat ca, dupa ce s-a transferat in Bucuresti, in conditiile in care „nu avea o cariera in spate“, Monica Macovei „a fost desemnata sa supravegheze Militia Transporturi“. Nu sunt cunoscute eventuale implicari ale procurorului Monica Macovei in dosare comandate politic de fostul regim.

In 1990, a devenit seful Biroului de supraveghere cercetari penale, din cadrul Procuraturii Municipiului Bucuresti, iar, in 1993, este promovata in cadrul Parchetului General. Din anul 1992, Monica Macovei incepe sa-si completeze pregatirea profesionala prin urmarea unor cursuri de drept in strainatate. Astfel, in perioada 1992-1994 isi pregateste masteratul la Universitatea Statului New York/Universitatea Central-Europeana (SUA/ Ungaria), de unde obtine titlul Master of Law (LLC) in drept institutional comparat.

Tot in 1994, ea participa la un seminar de Drept international public la Salzburg si la un curs de Teoria si practica drepturilor omului de la Universitatea Birmingham. Un an mai tarziu, urmeaza un curs pentru protectia internationala a drepturilor omului la Universitatea Abo, Finlanda. Este de inteles de ce Monica Macovei n-a mai fost interesata, in toata aceasta perioada, de meseria de procuror din care, in 1997, avea sa se retraga prin demisie.

Din 1994, ea devine profesor asociat la Scoala Superioara de Jurnalism, iar din 1996 consultant la Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH), precum si expert/consultant pentru Consiliul Europei, functii pe care le va ocupa pana in 2004. Dupa demisia din functia de procuror in cadrul Parchetului General (1997), ea devine avocat si expert/consultant pentru Federatia Internationala Helsinki, OSI, Centrul European pentru Drepturile Rromilor, UNDP etc. In 2001, este aleasa presedinta a organizatiei APADOR-CH, functie la care renunta dupa ce este numita, la sfarsitul anului 2004, ministru al justitiei in cabinetul Tariceanu.

Macovei si Securitatea

Dupa numirea in functia de ministru al justitiei, atat tatal, cat si fostul sot al Monicai Macovei au fost acuzati, in presa, ca ar fi fost ofiteri de securitate. In primul caz, s-a declansat chiar un adevarat scandal in urma publicarii, intr-un cotidian central, a memoriului unei persoane cu grave probleme psihice, Enache Buleandra. Pensionat pe caz de boala (psihica) la 41 de ani, Buleandra a reusit sa-si publice in presa acuzatiile la adresa lui Vasile Gherghescu, tatal Monicai Macovei, pe care l-ar fi identificat drept un „securist tortionar la Casa Poporului“ dupa 1981.

Conform bolnavului psihic, Buleandra, citat de presa, „ofiterul de securitate“ Vasile Gherghescu ar fi fost „la comanda trupelor de securitate“ de la Casa Poporului, unde ar fi instaurat un regim de teroare, cu asasinate si alte nazdravanii. Imaginatia bolnava a lui Buleandra, folosita de cei pentru care Monica Macovei era un veritabil adversar, n-a avut succesul scontat, deoarece, asa cum s-a aflat ulterior, in perioada „asasinatelor securiste“ (1981-1984) Vasile Gherghescu fusese jurist la uzinele Semanatoarea, si nu seful trupelor de securitate de la Casa Poporului.

Referitor la Valentin Macovei, fostul sot al Monicai, in presa au aparut informatii, nedezmintite inca, despre faptul ca acesta ar fi fost ofiter de securitate pana in 1989. Conform unui cotidian central, numele procurorului Valentin Macovei, alaturi de cel al judecatorului Marin Carcel, ar fi aparut pe o lista cu 30 de magistrati care si-ar fi recunoscut apartenenta la fosta Securitate. Deocamdata, avand in vedere ca Valentin Macovei este in continuare procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3, este de presupus ca acesta nu a desfasurat activitati de politie politica.

Cercetata de Cochinescu, pentru biletele

Primul scandal serios cu care s-a confruntat Monica Macovei a fost la sfarsitul lui 1996, cand procurorul general Nicolae Cochinescu a comandat un control al activitatii acesteia. La acea data, Macovei era procuror in Parchetul General, Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica – Serviciul pentru drepturile omului si criminologie. Controlul comandat de Nicolae Cochinescu a fost executat de seful Monicai Macovei, procurorul Adrian Vlad, si prezentat ulterior procurorului general de catre procurorul-inspector Mihai Carstea. S-au vizat, in mod deosebit, doua aspecte: numarul dosarelor repartizate si nesolutionate in timp rezonabil, si prezenta la serviciu a Monicai Macovei.

Referitor la primul aspect, s-a descoperit ca, din lucrarile repartizate in perioada 1993 – noiembrie 1996, procurorul Monica Macovei lasase nesolutionate 198 de dosare repartizate astfel: 5 din 1993, 54 din 1994, 46 din 1995 si 93 din 1996. Dintre toate aceste lucrari au fost justificate, pana la incheierea controlului, 117 dosare. Verificarile au mai relevat ca, in perioada 1994-1996, Monica Macovei „a avut sase plecari in strainatate la simpozioane“, iar, in 1996, a absentat de la serviciu in perioadele 1 august-15 septembrie (concediu de odihna), 3-18 octombrie (concediu medical) si 17, 18, 29 si 30 octombrie.

Monica Macovei a mai fost acuzata ca intarzia zilnic la program, comparativ cu punctualii sai colegi. In lipsa unor argumente solide necesare lui Cochinescu, pentru a o pedepsi disciplinar pe Macovei, seful acesteia a inclus in raportul de control inclusiv faptul ca Monica Macovei i se adreseaza prin „bilete“, si nu direct. „De asemenea, s-a mai remarcat ca doamna procuror, in relatiile cu seful de serviciu, foloseste biletele in locul convorbirilor directe. Din continutul unui astfel de bilet, scria procurorul inspector Carstea, mai deducem si atitudinea sa superficiala in legatura cu modul operativ de solutionare a plangerilor venite de la cetateni, precum si modul in care intelege sa se poarte cu colegii de serviciu“. Evident, cu astfel de probe la dosar, Nicolae Cochinescu a propus sanctionarea disciplinara.

Monica Macovei a afirmat, referitor la acest raport, ca a fost o urmare a conflictului pe care l-a avut cu Nicolae Cochinescu. „Intr-un conflict cu procurorul general de atunci, Cochinescu, mi-am dat demisia pe principiul «daca nu-ti dai tu demisia, mi-o dau eu». Eu ii reprosam incompatibilitatea cu orice reforma in justitie.

Unul dintre instrumentele folosite impotriva mea a fost cercetarea disciplinara pe care, de fapt, a declansat-o pentru ca, desi el mi-a interzis, eu am plecat trei zile la Bruxelles, la invitatia Parlamentului European sa sustin o prelegere despre transparenta institutiilor in Romania. (…) Nu am primit nici o sanctiune pentru ca fusesem invitata, si am plecat la o bursa Eisenhower, in SUA. Cand m-am intors, mi-am dat demisia pentru ca ma jucasem destul. Voiam sa lucrez serios in domeniul drepturilor omului“, a declarat Monica Macovei.

In gura presei

Marile scandaluri in care a fost atras numele Monicai Macovei, dupa numirea in functia de ministru al justitiei au fost, de fapt, reactii ale grupurilor de interese la reforma initiata in justitie si la declansarea luptei anticoruptie pe stil nou. Astfel, mai multe cotidiane centrale i-au adus acuzatii gratuite, fara a le putea proba. Ulterior, doar in doua cazuri, „Evenimentul zilei“ si „Gandul“, conducerea acestor publicatii s-a simtit obligata sa-si ceara scuze pentru atacurile neintemeiate la adresa ministrului.

Astfel, in „Evenimentul zilei“ din 22 iunie 2005 a fost publicat un articol, „Viciul de procedura al ministrului Macovei“, in care s-a afirmat ca, dupa ce a participat la un congres al avocatilor din Costinesti, Monica Macovei ar fi poposit intr-un local de lux si s-ar fi imbatat „cui“. Evident, conform unor asa-zisi martori oculari, dar anonimi, in numar de sapte, dupa ce s-a facut „cui“, Monica Macovei ar mai fi spart, ca grecii, si niste pahare.

A doua zi, ziarul si-a cerut scuze nu pentru continutul articolului, ci pentru maniera in care a fost redactat. Desi toti martorii „ne-anonimi“ ai evenimentului au negat afirmatiile de la gazeta, ziarului i-au trebuit doua luni ca sa-si ceara scuze pentru aberatiile publicate la adresa lui Macovei.

In ziarul „Gandul“ a fost publicat un articol in care se afirma ca ziaristii sunt in posesia unei scrisori adresate de catre Monica Macovei presedintelui Basescu si premierului Tariceanu, prin care li se cerea schimbarea procurorului Adriana Cristescu din cazul Patriciu. Pentru ca, in realitate, un asemenea document nu a existat, conducerea ziarului a fost nevoita ca, la foarte scurta vreme de la publicarea materialului, sa-i ceara scuze, in mod public, Monicai Macovei.

Nu acelasi lucru s-a intamplat in cazul „Jurnalului National“ care a publicat o asa-zisa dezvaluire, neprobata cu documente sau declaratii asumate, privind patru intalniri secrete, altele decat cea recunoscuta oficial, care ar fi avut loc la guvern intre Monica Macovei, Calin Popescu Tariceanu si Dinu Patriciu. Ziarul nu a produs, pana astazi, vreo proba care sa confirme participarea ministrului Macovei la intalnirile anuntate. Exemplele pot continua.

Casa „nationalizata“ de mama doamnei ministru. Un alt scandal a carui miza a fost tot compromiterea ministrului Macovei se refera la un apartament dintr-un imobil nationalizat care, dupa un lung proces, a revenit chiriasilor, si nu fostilor proprietari. Chiriasii in cauza sunt sotii Gherghescu, parintii doamnei ministru Monica Macovei. Apartamentul in litigiu, situat in str. Intrarea Ioanid nr. 3, a apartinut, pana in 1972, familiei Petrini care detinuse, pana in anii ’50, intregul imobil.

In anul 1972, insa, Ana Maria Petrini a facut un schimb de locuinta cu familia Gherghescu si s-a mutat intr-un apartament detinut de aceasta in Piata Natiunilor Unite. Ulterior, Ana Petrini a cumparat apartamentul preluat de la parintii Monicai Macovei. In 1996, sotii Gherghescu au cumparat si ei, de la stat, apartamentul in care se mutasera cu 24 de ani inainte. In anul 2000, Ana Maria Petrini a cerut in instanta retrocedarea imobilului din str. Ioanid, incercand sa scoata in strada familia de la care primise deja un apartament cu ani in urma. Procesul a fost extrem de controversat, iar finalizarea acestuia a adus mari surprize.

Daca in instantele de fond fostul proprietar a avut castig de cauza, instanta suprema a decis ca locuinta sa revina chiriasilor. Deoarece, insa, decizia instantei supreme a fost data dupa ce fiica sotilor Gherghescu a devenit ministrul justitiei, s-a afirmat ca ar fi fost o decizie comandata de catre aceasta. Cazul a fost speculat intens, subiectiv, dar inutil in planul rezultatelor scontate, de persoane al caror scop a fost denigrarea ministrului Macovei.

Drepturile omului din casele si conturile Monica

Meseria de militant pentru apararea drepturilor omului s-a dovedit a fi, pentru Monica Macovei, o indeletnicire extrem de banoasa. Ea i-a adus actualului ministru al justitiei mai multe case, terenuri, autoturisme si conturi in banci. In ultimul an de militantism, a castigat, oficial, prin cabinetul individual de avocatura „Monica Macovei“, 152 milioane lei, iar din activitati de „cercetare stiintifica“ la APADOR-CH, doar 26,57 milioane lei vechi. Anul urmator, dupa ce a devenit ministru al justitiei, ea a mai primit, de la Strasbourg, din activitati de „asistenta juridica prestata anterior anului 2005“ suma de 14.600 RON, adica 146 milioane lei vechi.

Din salariul de la Ministerul de Justitie a incasat, in 2005, 486 milioane lei, iar de la Consiliul Superior al Magistraturii, inca 290 de milioane. De asemenea, Macovei are nu mai putin de 16 conturi si depozite bancare in Romania si Franta, in care detine 29.432,27 dolari, 20.646,27 euro si 55.518,65 RON. La capitolul terenuri, detine trei intravilane in comuna Limanu din judetul Constanta (langa statiunea 2 Mai), cumparate astfel: in 1994 a achizitionat, impreuna cu familia Gherghescu, un teren de 344 mp, cu o valoare de impozitare de 12.600 RON, in 2004 a mai cumparat 1.300 mp cu o valoare de 46.800 RON, iar anul trecut a cumparat, in aceeasi localitate, alti 425 mp cu o valoare de impozitare de 52.755 RON. Cel mai bine sta insa la numarul de case, ea avand astazi patru locuinte: jumatate dintr-o casa de vacanta construita in comuna Limanu-Constanta, cu o suprafata de 42,58 mp si o valoare de impozitare de 11.718 RON, doua apartamente de 66,35 mp si 30,47 mp cumparate in 2001 si situate in Bucuresti pe str. Arghezi nr. 23, cu o valoare totala de impozitare de 114.838 RON.

Ea mai detine, din 1984, un al patrulea apartament de 50,47 mp situat in Capitala, a carui valoare de impozitare este de 52.763 RON. La toate acestea se adauga doua autoturisme, un Tico Daewoo din 1998 si un Suzuki Wagon din 2002. Ea a mai incasat anul trecut si alocatia de stat pentru copii, ceea ce inseamna ca fiul sau, Remus Radu Macovei, nu primeste pensie alimentara de la fostul sot, Valentin Macovei. Trebuie mentionat ca, in declaratia de avere a procurorului Valentin Macovei, fostul sot al Monicai, la capitolul locuinte figureaza o casa de vacanta in 2 Mai, detinuta impreuna cu „Gherghescu“, aceasta fiind, oficial, singura legatura ramasa, in acte, intre familia Monicai si Valentin. De altfel, Valentin Macovei s-a recasatorit cu Adriana, fost procuror in cadrul Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bucuresti, pana pe 7 iunie 2006, cand i s-a acceptat demisia.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr 25, octombrie 2006

Averea lui Călin Popescu Tăriceanu

Mici secrete057

Premierul României, Calin Popescu Tăriceanu, şi-a dezvoltat, în paralel, cariera de politician şi de om de afaceri. A debutat în politică în 1990, ca deputat PNL, şi în 1991 a participat la înfiinţarea postului de radio “Radio Contact”. Afacerile în care s-a implicat, în ultimii 15 ani, au acoperit diverse domenii, de la media, transporturi rutiere sau lucrări de construcţii, la intermedieri financiare.

Daca în politică a fost permanent în lumina reflectoarelor, ca deputat, ministru, presedinte al PNL si premier, in business a actionat cu prudenta, diversificandu-si participatiile (cu un aport de 20%-30% din capitalul social) la companii din domenii variate. A jucat doar o singura carte in comertul cu automobile, la societatea Automotive, unde a devenit asociat unic, carte care s-a dovedit castigatoare. Insa a intrat intr-un sistem relational care, in timp, s-a dezvoltat in jurul lui, datorita rolului pe care l-a jucat in mediul politic si de afaceri romanesc.

Nume sonore din businessul romanesc si din mediul politic i-au fost sau ii sunt parteneri de afaceri: ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, fostul presedinte al AVAS, Gabriel ZbArcea, presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, omul de afaceri Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Nicolae Badea, Cristian Burci – un apropiat al lui Miron Mitrea – Cristian Boureanu, suspendat temporar din PNL.

Biografie
Călin Popescu Tăriceanu s-a născut pe 14 ianuarie 1952 în Bucureşti. Este căsătorit, pentru a patra oară (!), şi are doi copii.

În 1976 a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti, specializarea inginer hidrotehnician. A lucrat, în perioada 1976-1977 la Consiliul Naţional al Apelor, filiala Argeş, iar între 1977-1979 ca inginer la Trustul de Construcţii Industriale Bucureşti. În perioada 1980-1991 a fost asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică. În mai 1990 devine deputat de Arad din partea PNL şi membru în Comisia Economică a Camerei Deputaţilor.

Mici secrete050

În iunie 1990 participă la crearea PNL- AT (Aripa Tânără) iar în 1992 a candidat fără succes la Primăria Capitalei. În perioada 1992-1996 este director general la Radio Contact România. De asemenea, din 1993 devine partener asociat la Automotive Trading Services, dealer oficial Citroen pentru România. Este membru fondator dar şi preşedinte al APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile) în perioada 1994-1997 şi 2001-2003, ulterior devenind preşedinte de onoare APIA.

In perioada 1993-2004 a fost vicepreşedinte al PNL, iar între octombrie 2004-februarie 2005 a fost preşedinte interimar al acestui partid. Din februarie 2005 este preşedintele PNL. În 1996 a devenit deputat de Bucureşti pe listele CDR, iar între 1996-1997 a fost ministru de stat şi ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul Ciorbea. În perioada 2000-2004 a fost deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor. În perioada 2003- martie 2004 a fost administrator la societatea controlată de Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream SA. Firma a intrat, de anul trecut, în atenţia Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor şi a Parchetului, fiind suspectată de implicare în operaţiuni de spălare de bani. Anul trecut, Călin Popescu Tăriceanu avea o avere, estimată de unii, la 15 milioane de euro, deşi în realitate lucrurile nu stau chiar aşa.

TĂRICEANU FIRMĂ CU FIRMĂ

1.Automotive Trading Services (ATS) SRL
Este societatea care se presupune că i-a adus lui Tăriceanu cele mai multe venituri. Firma, profilată pe comerţ cu autovehicule, este unicul dealer autorizat Citroen pentru România. ATS a fost înfiinţată pe 23 septembrie 1992, Tariceanu contribuind la capitalul social cu 400.000 de lei (aproximativ 1300 dolari, la valoarea medie din 1992 de 307,95 lei/dolar cf. BNR), corespunzător celor 33 de procente deţinute.

Istoricul acestei societăţi arată că, de-a lungul anilor, la Registrul Comerţului s-au operat şapte cereri de menţiuni. Astfel, în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu devine asociat unic (100%) la ATS, aportul său la capitalul social fiind, atunci, de 2768 dolari (20 mil. lei).

În aprilie 1998, în urma unei majorări de capital însoţită de cooptarea unui nou acţionar, Tăriceanu revenea la o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33%, cu un aport la capitalul social de 84 milioane lei (9.464,2 dolari, la valoarea medie de 8.875,55 lei/dolar), ceea ce înseamnă un plus de 64 mil lei (7.211 dolari). În firmă se face o infuzie de capital din partea noului partener care, în schimbul acţiunilor primite, contribuie cu 168 milioane lei (18.928,4 $).

Noul asociat, Paneuro Internaţional SRL din Podeni, Târgu Mureş, se retrage însă din societate doi ani mai târziu, pe 17 aprilie 2000, moment în care, ca urmare a unei noi majorări de capital, valoarea acţiunilor lui Tăriceanu ajunge la 252 milioane lei (11.616,7 dolari la valoarea medie de 21.692,74 lei/$). Astfel, Tariceanu cumpără actiunile de la Paneuro International cu 168 milioane lei, adică 7.744,5 dolari. Pe 10 mai 2005, în urma unei noi majorări de capital la ATS, acesta ajunge la 500 milioane lei (23.049,1 dolari), deci cu o contribuţie în plus de 248 mil. lei (8.512 dolari).

Pe 4 decembrie 2001 Tăriceanu face o nouă majorare de capital la ATS, acesta ajungând la 3,5 miliarde lei (120.436,9 dolari). Noua infuzie de capital s-a ridicat astfel la 3 miliarde lei, adică 103.231,6 dolari.

Ultima modificare în acţionariatul de la Automotive Trading Services SRL are loc pe 25 noiembrie 2005, după alegerile generale, când Călin Popescu Tăriceanu vinde 10% din acţiunile societăţii către Valeriu Bogdan Bucurescu, valoarea acestora fiind de 35.000 RON (12.012,2 $ la valoarea de 2,9137 RON/$). Astfel, de la sfârşitul lui 2005, Călin Popescu Tăriceanu mai deţine doar 90% din Automotive Trading Services SRL.

Cu toate acestea, în ultima declaraţie de avere din 31.12.2005, prim ministrul Tăriceanu declară că deţine 100% din ATS, deşi, cum se poate proba prin documentele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), el înstrăinase deja, cu o lună mai devreme, 10% din aceste acţiuni, menţiune operată deja la ONRC.

În concluzie, de la înfiinţare până în acest moment (ianuarie 2006), contribuţia financiară a lui Tăriceanu la capitalul social al firmei Automotive Trading Services a fost de 128.467 dolari.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la societatea Automotive Trading Services SRL, conform profiturilor nete înregistrate în bilanţurilor oficiale depuse la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor, au fost de 2.008.672,3 dolari.

Conform ultimului bilanţ depus de ATS la Ministerul Finanţelor şi publicat pe site-ul acestuia, firma avea în 2004 datorii care se ridicau la 240,5 miliarde lei (7,36 milioane dolari), de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate în 2003. În acelaşi timp, totalul activelor circulante se ridica la 259,2 miliarde lei (7,94 milioane dolari) iar activele imobilizate erau de 30,765 miliarde lei (942.657 dolari).

2. ROMTRUCKS SRL

Societatea, înregistrată în decembrie 1994, are ca obiect de activitate « transporturi rutiere de mărfuri ». La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu deţinea 20% din capitalul social cu un aport subscris de 200.000 lei (120,8 dolari). În iunie 1998, ca urmare a unei majorări de capital, valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu este de 400.000 lei (45 dolari). În octombrie 2003, acţionarul Dan Sergiu Celebidache îi vinde lui Tăriceanu 30% din acţiuni, fiecare dintre cei doi ajungând să deţină câte 50% din societate.

Pe 9 ianuarie 2006, la un an de la preluarea mandatului de prim ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu iese din Romtrucks SRL vânzându-şi acţiunile către Dan Sergiu Celebidache (30%) şi Dan Cozmin Săndescu (20%).

Dividendele cuvenite lui Tăriceanu în perioada 1994-2004, au fost de 3980 dolari
Astfel, societatea a înregistrat profituri în anii 1996, 1997, 2000, 2002 şi 2003, în ceilalţi ani consemnând pierderi. Profiturile nete cuvenite lui Tăriceanu au fost repartizate astfel: 1996 – 272.800 lei (88,5 dolari), 1997 – 4.322.400 lei (603 dolari), 2000 – 260.600 lei (12 dolari), 2002- 41.264.600 lei (1248,3 dolari) şi în 2003 de 67.329.800 lei (2028 dolari). Dacă în 2001 societatea avea înregistrate pierderi de 487,6 milioane lei, în 2004 acestea erau de 477,9 milioane lei.

3. PRIMA BROADCASTING GROUP SA

Înfiinţată în septembrie 1991, societatea Radio Contact România SA a lansat postul «Radio Contact», unul dintre primele posturi private de radio din România. La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu a avut 22% din capitalul social al acestei societăţi (220 părţi sociale), corespunzător unui aport la capital de 275.000 lei (3.596 dolari). În iulie 1993, el deţinea 18% din capitalul social (10.080 ps) echivalentul a 15.113 dolari, celelalte acţiuni fiind deţinute de Radio Contact Bruxelles (74%) şi Giuseppe Rossi (8%). Conform propriilor declaraţii publice, el nu a contribuit financiar la capitalul social, acţiunile fiindu-i oferite gratis de către acţionarul majoritar. În august 1999 are loc prima majorare serioasă de capital, contribuţia lui Tăriceanu fiind de 169.550.000 lei (11.054 dolari), numărul de acţiuni deţinute atunci fiind de 144.000. Pe 30 mai 2000, acţiunile deţinute de Tăriceanu corespundeau unui aport la capitalul social de 360 milioane lei, după o infuzie de capital de 178.748.000 lei (8.239,9 dolari). Urmare a unei tranzacţii de succes, pe 27 noiembrie 2003, Călin Popescu Tăriceanu vinde 143.999 acţiuni (18%) contra unei sume rămase confidenţială, el menţinându-şi însă o acţiune «de control» a cărei valoare era atunci de doar 2500 lei. Cumpărătorul este societatea “European Radio Investment” Ltd Londra (acţionar persoană fizică este Anthony William Ghee – 99%) care preia astfel 99, 9997%. În urma acestei tranzacţii postul de radio îşi schimbă numele în “Kiss FM”. Pe 26 septembrie 2005 Tăriceanu iese din “Prima Broadcasting Group » după ce vinde acţiunea « de control » cu 10.000 de euro.

În jurul tranzacţiei menţionate, prin care controlul oficial al postului de radio Contact a fost preluat de societatea londoneză, iar controlul real de către Cristian Burci, patronul de la Prima TV s-au lansat numeroase speculaţii, toate acreditând ideea că proprietarul real al fostului Radio Contact ar fi Cristian Burci. Pe noi ne interează însă mai puţin proprietarul cât preţul real oferit pentru acţiunile cumpărate de acesta. Astfel, pe 1 martie 2005, SBS Broadcasting a anunţat preluarea controlului televiziunii Prima TV şi a posturilor de radio Kiss FM şi RadioStar contra sumei de 30,3 milioane de euro.

Conform comunicatului, cele două posturi de radio au fost preluate contra sumei de 22,5 milioane de euro. Presupunând că preţul Kiss FM ar fi fost de 11,25 milioane euro, rezultă că valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu, care reprezentau 18% din total, ar fi fost acum de aproximativ două milioane de euro. Având în vedere însă că tranzacţia din 2005 s-a făcut după rebrandarea celor două posturi de radio, valoarea acestora a crescut cu cel puţin 50%. În aceste condiţii se poate aprecia că valoarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu se situează sub un milion de euro. La vremea respectivă, pe 13.11. 2003, s-a lansat chiar, în presă, cifra de 1,5 milioane dolari ca fiind estimarea pe baza unor « surse din piaţă » a valorii acţiunilor (74%) deţinute de Radio Contact Bruxelles.

Asta ar însemna ca pachetul deţinut de Tăriceanu să fi fost evaluat la 365.000 de euro. Numai că, în piaţă, aceste calcule nu au prea mare relevanţă câtă vreme, spre exemplu, o acţiune de 2500 de lei a fost vândută oficial, de acelaşi Tăriceanu, cu 10.000 de euro, adică cu o valoare de 145.000 de ori mai mare. În lipsa unor date oficiale, tranzacţiile de acest gen fiind greu de controlat, putem avansa cifra de 700.000 de euro, ca medie a celor două estimări prezentate.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la Radio Contact, în perioada 1991-2003, totalizează 205.204.7 dolari.

Mici secrete051

4. Leader High-Tech (LHT) SA

Înfiinţată în septembrie 1998, cu obiectul de activitate “fabricarea calculatoarelor şi a altor echipamente electronice”, societatea a fost dizolvată în 2005. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social al LHT a fost de 100 milioane lei (11.266,9 dolari), corespunzător a 10% din acţiuni. În aprilie 1999, ca urmare a unei majorări de capital, Tăriceanu contribuie cu încă 50 milioane lei (3.261 dolari) la capitalul social. În aprilie 2000, capitalul social se reduce aşa încât aportul lui Popescu Tăriceanu scade la 2,5 milioane lei. Pe 22 iulie 2005, prin nepreschimbarea în termenul legal al certificatului de înmatriculare, societatea este dizolvată de drept.

Conform datelor de bilanţ, Lider High-Tech a înregistrat profituri doar în 1998 (1.266.000 lei), 2001 (1.016.000 lei) şi 2002 (1.080.000 lei), acestea fiind nesemnificative pentru a fi luate în calcul. În 2004 societatea avea datorii de 460, 4 milioane lei.
Demn de semnalat este faptul că printre acţionarii societăţii s-a aflat şi Sebastian Vlădescu (18,5%), actualul ministru de finanţe, alături de Nicolae Rotileanu (49%), Ionel Manole (12,5%) şi societatea Medist SA a aceluiaşi Sebastian Vlădescu.

5. ICARE Services SRL – firmă de sertar

Înfiinţată în 1994, cu sediul în strada Jean Louis Calderon nr.4 sector 2 Bucureşti, societatea a funcţionat până în 2005 “în clandestinitate”, câtă vreme nu a depus vreodată bilanţuri la instituţiile în drept. Singura urmă a acestei firme se găseşte doar în declaraţia de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Acţionarii de la Icare Services au fost : Călin Popescu Tăriceanu (7,52%), Giuseppe Rossi (5,3%), Andrei Călin Mihăileanu (3,09%), Dana Croitoru (6, 19%), Alexei Florescu (6,19%), Ion Corlan (5,3%) şi societatea franceză Euromat Services (64,48%). Administratorul acestei firme a fost un anume Cyrille Polack din Boulogne-Billancourt, Franţa.

6. SOPAS – Servicii Financiare & Leasing SA

Societatea a fost înfiinţată în 1993, cu sediul în Bucureşti, strada Siriului nr.74-76 şi obiectul principal de activitate «servicii prestate în special întreprinderilor». Capitalul social, la înfiinţare, a fost de un miliard de lei (1.315.772,1 dolari) sumă din care contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu a fost de 3 milioane lei (3.947,3 dolari), corespunzător celor 0,3% din acţiuni. Printre acţionarii de la SOPAS se află nume sonore din afacerile şi politica românească precum George Danielescu (3,61%), Ion Basgan (5,92%), Ioan Andrei Chiliman (0,3%), Marcel Ivan (0,06%), Dan Constantinescu (1,04%), Eugen Bara (0,3%), Victor Babiuc (1,56%), Ovidiu Nicolescu (0,15%). De asemenea, acţionarii persoane juridice sunt Banca Ion }iriac (6,12%), Credit Bank SA (5%), ARI Electronics SRL (2, 79%), Radio Contact România SA (1,49%), Flanco Import Export SRL (6,67%) şi BRRE – Libra Bank SA (9,99%).

Printre administratorii acestei firme, numit în 1999, a fost nu mai puţin celebrul George Danielescu, unul dintre artizanii de la SAFI FMOA.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la SOPAS au fost de 6.587 dolari.

Mici secrete053

7. INTERVAM SA

Societatea a fost înfiinţată în iulie 1994, cu sediul în Calea Victoriei nr 21 şi obiectul de activitate intermedieri financiare, creditare şi servicii prestate în special întreprinderilor. Firma are acelaşi nucleu de acţionari care se regăsesc şi la SOPAS, cu câteva modificări. Spre exemplu, în locul lui Victor Babiuc sau Marcel Ivan, aici apare în schimb Dan Radu Ruşanu (0,95%). De asemenea, ca persoane juridice apar firme celebre precum ELVILA Internaţional (4,9%), FMOA – Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (2,45%), SAFI SA (2,45%), Vimob Impex SRL (50,215%), Publimedia SRL (8%), Radio Contact România SA (4,9%) etc. Printre administratorii societăţii apar nume de finanţişti la fel de celebri precum Dan Radu Ruşanu, Paul Coman sau Doina Popescu.
Călin Popescu Tăriceanu intră în INTERVAM pe 11 aprilie 1995, cu un aport la capitalul social de 24, 5 milioane lei (12.049,4 dolari), corespunzător unui pachet de 2% din acţiuni. La aceeaşi dată devine acţionar persoană juridică şi Radio Contact România SA (5%). În iulie 2000 Tăriceanu îşi dublează aportul la capitalul social (cu echivalentul a 1129,4 dolari), ajungând la 49 milioane lei (4,9%). În acelaşi timp, în societate apare un nou acţionar, Libra Bank, care preia 63,56 din acţiuni de la câteva firme care ies din societate (Elvila International, Vimob Impex, SAFI, şi FMOA). În august 2002, acţiunile deţinute de Tăriceanu se reduc la 1,225 %. O nouă majorare de capital, din aprilie 2005, reduce pachetul de acţiuni al lui Călin Popescu Tăriceanu la 0,74%.

Societatea a înregistrat profituri nesemnificative până în 1997, când acestea s-a ridicat la 248,65 milioane lei. Profituri au mai fost înregistrate în 2000 (1,787 miliarde lei) şi în 2004 (1,243 miliarde lei). Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu au fost aşadar, în 2000, de 57.332.916 lei (2642,9 dolari), iar în 2004 de 15.226.750 lei (466 dolari).

8. TILT & PARTNERS Production România SA

Înfiinţată în februarie 1994, societatea a avut ca obiect de activitate editarea înregistrărilor sonore şi un capital social de 3 milioane de lei. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social a fost de 690.000 lei (416,8 dolari), el deţinând 23% din acţiuni. Ceilalţi acţionari au fost Giuseppe Rossi (20%), belgianul Houtmans Pierre (7%) şi societatea belgiană TILT & PARTNERS. În mai 2005 societatea a fost dizolvată prin nepreschimbarea în termen legal a certificatului de înmatriculare.

Dividendele încasate de Tăriceanu în perioada 1994-2005 au fost în valoare de 16.402,3 dolari.
Societatea a înregistrat profituri doar în perioada 1994-1998. În perioada 1999-2004 societatea a înregistrat pierderi de mai multe sute de milioane lei.

9. L.C.S. Cargo Internaţional SRL

Înfiinţată în 1994, societatea LCS a avut ca obiect de activitate «transporturi terestre de călători, ocazionale», iar acţionarii au fost, alături de Călin Popescu Tăriceanu (200.000 lei, adică 121 dolari, corespunzător la 20% din acţiuni), Laura-Delia Irinescu (45%) şi Dan Sergiu Celebidache (35%). Singurul an în care societatea a înregistrat profit a fost 1995 (225.270.000 lei). Dividendele cuvenite lui Tăriceanu, în 1995 au fost de 45.054.000 lei (22.158, 2 dolari). În 2000, societatea a cerut dizolvarea pe motiv că se află în « imposibilitatea realizării obiectului de activitate ». Cu toate acestea, societatea a fost dizolvată în 2005 prin nepreschimbarea în termen legal al certificatului de înmatriculare.

Mici secrete054

10. PUBLI-MEDIA SRL

Societatea a fost înfiinţată în februarie 1995 şi a avut drept obiect principal de activitate “intermedieri în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole de piele” deşi numele şi activitatea ulterioară a Publi-Media a fost asociat pe bună dreptate cu publicitatea. De la înfiinţare şi până în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu a deţinut 85% din capitalul social, cu un aport de 850.000 lei (418 dolari). În noiembrie 1997 acesta şi-a redus cu 5% numărul de acţiuni, iar, în aprilie 1998, a ajuns să deţină doar 32%. Ceilalţi acţionari au fost, din 1998, Giuseppe Rossi (20%) şi belgianul Pierre Houtmans (48%). În iunie 2005 societatea a fost dizolvată.Conform bilanţurilor depuse la fisc, societatea a înregistrat profituri în primii 3 ani de activitate, ulterior fiind mai degrabă susţinută financiar pentru a acoperi pierderile înregistrate.
Dividendele cuvenite lui Tăriceanu au fost de 160.642,7 dolari.


11. LIBRA BANK SA

Călin Popescu Tăriceanu a participat cu 74 milioane lei (0,592%), adică 24.006 dolari, la înfiinţarea, în ianuarie 1996, a Libra Bank. În mai 2005, când acţiunile deţinute reprezentau 0,148% din capitalul social al băncii, Tăriceanu iese din acţionariatul acesteia. Nu se cunoaşte câştigul obţinut de el din această societate. Printre acţionari s-au aflat, alături de Tăriceanu, majoritatea celor care se regăsesc în societăţile SOPAS şi INTERVAM, la care se adaugă şi alţii precum Viorel Cataramă (4 miliarde lei), Gheorghe Tofan (1,7 miliarde lei) şi Elvila Internaţional (6,9 miliarde lei).

12. Antrepriza de Lucrări Publice şi Industriale – A.L.P.I. SA

Societatea a fost înfiinţată în 1999, cu sediul la domiciliul lui Călin Popescu Tăriceanu din str. Sf. Spiridon nr.6, apt.5, sector 2, Bucureşti. Obiectul de activitate al societăţii a fost «lucrări de construcţii inclusiv lucrări de artă», iar aportul lui Tăriceanu la capitalul social a fost de 25 milioane lei (1630,4 dolari). Printre acţionari se regăsesc Sebastian Vlădescu (18%), Cristian Alexandru Boureanu (13%), Nicolae Drumen (15%), Gabriel Ioan Pivnicov (14%) şi Rossi Giuseppe (5%). De la înfiinţare şi până la dizolvarea din 2004 firma a înregistrat pierderi, cu o singură excepţie : în 2001 a avut un profit de 86 milioane lei.

Mici secrete055

13. CLUBUL VINULUI SRL

Clubul Vinului SRL, infiintata in 11 noiembrie 2004 de trei avocati de la casa de avocatura Popovici&Asociatii, a adunat rapid, sub aceeasi umbrela, cateva zeci de personalitati din politica si afaceri. Contributia lui Calin Popescu Tariceanu la capitalul social al acestei firme a fost de 129 milioane lei (3.952,6 dolari). Obiectul de activitate al firmei este “inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare”. Pe 8 decembrie 2004, la o luna de la infiintare si dupa ce Alianta D.A. a castigat alegerile, in Clubul Vinului au intrat 31 de noi asociati, iar capitalul social a crescut de la 100 de milioane la 5,93 miliarde lei.

Iata cateva dintre personalitatile care au investit, umar la umar, in aceasta afacere: Calin Popescu Tariceanu (2,17%) – prim-ministru al Romaniei, Dinu Patriciu (4,35%) – presedintele Grupului Rompetrol, Dan Corneliu Pascariu (4,35%) – presedinte HVB Bank, Gabriel Aurel Popoviciu (4,35%) – om de afaceri (ginerele lui Ion Dinca, zis “Teleaga”, secretarul Comitetului Central pe probleme de armata si securitate in regimul lui Nicolae Ceausescu), Nicolae Badea (2,17%) – actionar DINAMO, ginerele lui Ion Dinca, Gilda Lazar (2,17%) – Director Corporate Affairs la JTI Romania, Silviu Lucian Boghiu (4,35%) – fost director general Electrica SA, Arpad Zoltan Paszkany (4,35%) – patron CFR Cluj, Gabriel Ionel Zbarcea (2,17%) – fost presedinte AVAS (ianuarie – septembrie 2005) si altii.

Cea mai interesanta prezenta in acest grup este cetateanul american Bogdan Bartolomeu, domiciliat in Washington DC, om de afaceri cu cateva firme in Romania: SDV-SCAC, International SRL, CIB Trans SRL si Avantgos SRL. Bartolomeu este sotul Ilincai Preoteasa, fiica ministrului de externe al Romaniei din perioada 1955-1957 si prima sotie a fostului premier, Adrian Nastase. Adrian Nastase si Ilinca Proteasa au fost casatoriti pentru o scurta perioada, in timpul studentiei. Ulterior, aceasta s-a recasatorit si a emigrat in Statele Unite ale Americii. Atragerea lui Bogdan Bartolomeu in societatea Clubul Vinului SRL poate fi cu noroc pentru grupul de afaceri cimentat cu aceasta ocazie.
De asemenea, printre asociati se afla si cativa cetateni de pretutindeni: Lesly Tedesco – Trieste/Italia, Anthony Trevor Gibbs – Limasol/Cipru, Michael Peter Lloyd – Marea Britanie, Gunsbourg Mark L.J. – Ville de Bruxelles/ Belgia, Fereyre Claude Georges – Elvetia si Vasile Paraschiv – Bruxelles/Belgia.

Concluzie : Din documentele oficiale depuse la Ministerul Finanţelor şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că, în perioada 1991-2005, sumele investite de Călin Popescu Tăriceanu în firmele la care a fost, sau este, acţionar, sunt de 210.078 dolari.
De asemenea, dividendele care i s-au cuvenit de la aceste societăţi, în aceeaşi perioadă, totalizează 2.426.576 dolari.

Cheltuieli
Coşul zilnic. Cheltuielile lui Călin Popescu Tăriceanu cu «coşul zilnic» sunt extrem de dificil de cuantificat datorită stilului de viaţă al acestuia. Decapotabilele de la începutul anilor 90, sau motocicletele Harley Davidson de mai târziu, chiar dacă acestea au fost cumpărate « la mâna a doua », indică cheltuieli lunare de minimum 2000 de euro. Asta înseamnă că în cei 16 ani se poate estima că ele s-au ridicat la cel puţin 384.000 de dolari.
Aport la capitalul social al firmelor în care a fost acţionar : 210.078 dolari.
Achiziţii imobile : vila din Năvodari – 2,8 miliarde lei (96.000 dolari), vila din Ciofliceni-Snagov 3 miliarde lei (103.000 dolari), apartamentul din str. Sf. Spiridon nr.6 – 28,1 milioane lei (9.115 dolari), apartamentul din Calea Plevnei nr.141 – 497.000 dolari şi apartamentul din B-dul 1 Mai nr. 68A – 100.000 dolari.
Achiziţii acţiuni : 81.912 dolari (BRD, SIF 2, SIF3, SIF5, Sicomed şi TLV) şi 153.202 dolari (Rompetrol rafinare Constanţa)
Achiziţii automobile de epocă: 12.000 dolari

Averea declarată : 1.081.052 dolari
Conform ultimei declaraţii de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu, el deţine 3 locuinţe, patru maşini de epocă, patru conturi în bănci şi acţiuni la mai multe societăţi.
Imobile : 216.538 dolari (declarat) / 600.000 dolari (estimat). Tăriceanu deţine din 1998 un apartament de 120 mp situat pe Calea Moşilor nr 113C, cu o valoare de impozitare de 511 milioane lei (17.538 dolari). Valoarea de piaţă a acestui imobil este însă de aproximativ 10 ori mai mare, adică de aproximativ 150.000 de dolari.

Al doilea imobil este o vilă situată în Ciofliceni-Snagov, cu o suprafaţă de 500 mp şi evaluată « preliminar » la 3 miliarde lei (103.000 dolari). Terenul aferent construcţiei are o suprafaţă de 1700 mp. Construcţia vilei, începută în 2002, este finalizată în proporţie de 85%. {i aceasta este subevaluată, valoarea reală fiind de câteva ori mai mare, de cel puţin 300.000 de dolari. În 2004, Călin Popescu Tăriceanu a mai cumpărat o vilă în Năvodari – Constanţa cu o suprafaţă de 136,9 mp şi o valoare de impozitare de 2,8 miliarde lei (96.000 dolari) deşi valoarea reală este de aproximativ 150.000 de dolari.

Autoturisme: 12.000 dolari. Colecţia de maşini de epocă a lui Călin Popescu Tăriceanu este compusă din trei autoturisme Citroen fabricate în 1955,1967 şi 1986, precum şi un FIAT 850 din 1966. Valoarea acestora este mai mult sentimentală. Conform unui expert de la Retromobil, valoarea acestora nu depăşeşte 12.000 de dolari (Citroen 1955 – 7000 dolari, Citroen 1967 – 3000 dolari, Citroen 1982 – 1000 dolari şi FIAT 850 din 1966 – 1000 dolari).

Conturi în bănci: 640.224 dolari. Pe 31 decembrie 2005 conturile deţinute în bănci de Călin Popescu Tăriceanu totalizau 514.815 euro (640.224 dolari, la un raport euro/dolar de 1,2436). Astfel, el deţine într-un cont deschis în 2003, la ING România, 200.000 de euro, şi în trei conturi deschise la HVB România în 1998 sumele de 150.000 de euro, 4,7 miliarde lei şi 43.700 dolari.
Acţiuni: 209.290 dolari. Situaţia acţiunilor deţinute de Tăriceanu şi a valoarii acestora pe 31 decembrie 2005 este, conform declaraţiei personale, următoarea : 2000 acţiuni BRD – 274 mil. lei (9.404 dolari), 3000 acţiuni SIF 2 – 67,5 mil. lei (2.317 dolari), 4000 acţiuni SIF 3 – 84 mil lei (2.883 dolari), 34.500 acţiuni SIF 5 – 886,65 mil lei (30.431 dolari), 86.650 acţiuni Banca Transilvania (TLV) – 1074,46 mil lei (36.877 dolari), 3.500 acţiuni (100%) la Automotive Trading Services SRL – 3,5 mld. lei (120.124 dolari), 25 de acţiuni la ALPI SA (dizolvare) – 25 mil lei (858 dolari), 980 acţiuni la Intervam SA – 49 mil lei (1.682 dolari), 17 acţiuni la ICARE Services SA (dizolvare) – 170.000 lei (6 dolari), 69 acţiuni la TILT & Partners Productions Romania SRL (dizolvare) – 690.000 lei (24 dolari), 20 acţiuni la LCS Cargo International SRL (dizolvare) – 200.000 lei (7 dolari), 10 acţiuni la Romtrucks – 1 mil lei (34 dolari), 8 acţiuni la Publi-Media SRL (dizolvare) – 800.000 lei (27 dolari), 2.500 acţiuni Leader High-Tech (dizolvare) – 2,5 mil lei (86 dolari), 30 acţiuni SOPAS SA – 3 mil lei (103 dolari) şi 129 acţiuni la Clubul Vinului SRL – 129 mil lei (4.427 dolari).

Operaţiuni reflectate în declaraţiile de avere

Operaţiunile financiare care se reflectă în declaraţiile de avere ale lui Călin Popescu Tăriceanu, începând cu 27 mai 2004 sunt următoarele :
2004 :
– cumpără vila din Năvodari : 2,8 miliarde lei (96.000 dolari);

– continuă construcţia vilei din Ciofliceni-Snagov, investind încă 2 miliarde lei (61.281 dolari) ;

– vinde, la sfârşitul anului, cele 10 milioane de acţiuni de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) cu o sumă neprecizată. Acestea au fost cumpărate, pe 9 aprilie 2004, cu 5 miliarde lei (153.202 dolari) şi, pe 27 mai 2004, valorau deja 6,5 miliarde lei. Preţul acţiunilor RRC a crescut până la sfârşitul anului, pe 6 ianuarie 2005 înregistrându-se chiar 1.150 lei/acţiune. Conform declaraţiei de avere din mai 2005, totalul câştigurilor înregistrate anul precedent la bursă a fost de 575,9 milioane lei (17.678 dolari ) ceea ce înseamnă că n-au fost declarate şi câştigurile obţinute din vânzarea acţiunilor RRC fiind exclus ca Tăriceanu să vândă acţiunile RRC sub valoarea de piaţă.
2005 (până pe 17 mai):

– depune în conturi 114.850 euro (142.827 dolari)

– cumpără acţiuni SIF 3 în valoare de 53,2 mil lei (1.826 dolari), acţiuni SIF 5 în valoare de 434,7 mil lei (14.919 dolari), acţiuni SICOMED în valoare de 199,5 mil lei (6847 dolari) şi acţiuni TLV (Banca Transilvania) în valoare de 400 mil lei (13.728 dolari)
2005 (17 mai-31 decembrie)
– cumpără acţiuni BRD în valoare de 274 mil lei (9.404 dolari), acţiuni SIF2 în valoare de 67,5 mil lei (2.317 dolari) şi acţiuni TLV în valoare de 674,46 mil lei (23.148 dolari)
– vinde acţiunea de la Prima Broadcasting Group SA cu 10.000 de euro (12.436 dolari).

Venituri realizate în 2004 din salariu, dividende şi speculaţii bursiere : 135.283 dolari

Călin Popescu Tăriceanu declară că în 2004 a obţinut din salariul de parlamentar 367,94 milioane lei (11.274 dolari, la valoarea din 2004), iar din acţiuni speculative la bursă (BVB) 575,96 milioane lei (17.678 dolari). El a mai obţinut 10.000 de euro (12.436 dolari) prin vânzarea unei acţiuni deţinute la Prima Broadcasting Group SA. A mai încasat, de asemenea, dividende în valoare de 2,735 mld lei (93.895 dolari), cuvenite pentru anul fiscal 2004, de la societatea Automotive Trading Services SRL.

Semne de întrebare şi neconcordanţe

Investiţia la ATS. Anul trecut, într-un interviu acordat în 2004 unui săptămânal bucureştean, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că la înfiinţarea firmei Automotive Trading Services, a contribuit cu 700.000 de dolari. « Contribuţia mea financiară la înfinţarea firmei ATS a fost de aproximativ 700.000 de dolari, ceea ce însemna o treime din acţiuni » – a spus Tăriceanu. Dacă informaţia este adevărată, atunci actualul prim ministru are o problemă cel puţin de credibilitate. Aceasta deoarece, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la înfiinţarea ATS contribuţia financiară a lui Tăriceanu a fost de 400.000 lei, adică 1300 de dolari.

Afacerea Rompetrol.

În declaraţia de avere a lui Călin Popescu Tăriceanu, din 27 mai 2004, acesta a consemnat cele 10 milioane de acţiuni pe care le-a achiziţionat, în aprilie 2004, de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC).

Ulterior, în declaraţia din 16 decembrie 2004, pachetul de acţiuni nu a mai fost consemnat, ceea ce înseamnă că, între timp, acţiunile au fost vândute.

În mod normal, conform legii, suma încasată în schimbul acţiunilor RRC ar fi trebuit să apară într-una din declaraţiile de avere din 2005. În declaraţia de avere din 6 mai 2005 premierul Tăriceanu a consemnat, cu meţiunea “ câştiguri din operaţiuni pe bursa B.V.Bucureşti », suma de 575.965.390. Numai că este greu de crezut că aceşti bani reprezintă câştigul din vânzarea acţiunilor RRC, deoarece la sfrşitul lui 2004, când Tăriceanu a declarat public că a vândut acele acţiuni, preţul acestora a crescut, el ajungând, pe 6 ianuarie 2005, la 1150 de lei/acţiune.

Asta înseamnă că, dacă le-ar fi vândut la sfârşitul lui 2004, câştigul încasat de premier ar fi fost egal cu suma investită, deci de aproape 5 miliarde lei. Ori, conform declaraţiei de avere, câştigul ar fi fost de zece ori mai mic, dacă nu luăm în calcul faptul că, în 2004, premierul a mai tranzacţionat pe bursă şi acţiuni la SIF-uri sau Sicomed. Pe de altă parte, implicarea lui Tăriceanu în afacerea cu acţiunile RRC cade sub incidenţă penală, chiar dacă el a fost audiat în această cauză doar în calitate de martor. Cum se ştie, tranzacţiile bursiere cu acţiuni RRC, desfăşurate în perioada 7-15 aprilie 2004, au intrat nu numai în atenţia CNVM ci şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în cauză fiind cercetate mai multe persoane din conducerea Rompetrol în frunte cu Dinu Patriciu, acuzaţiile fiind de spălare de bani, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, constituirea unui grup infracţional organizat etc.

Tranzacţia efectuată de Tăriceanu, pe 9 aprilie 2004, intră şi ea în acelaşi cerc al suspiciunilor, fostul administrator de la Rompetrol Downstream fiind bănuit că a acţionat « la pont » în această tranzacţie. Este posibil ca secretul din jurul câştigului realizat de Tăriceanu, din această afacere, să aibă o legătură destul de strânsă cu ancheta aflată în curs de derulare, deşi premierul a declarat că a vândut cele 10 milioane de acţiuni după ce a devenit prim ministru pentru a nu fi acuzat de conflict de interese, afirmaţie care nu se susţine prin nici un argument logic.

Afacerea Radio Contact.
Vânzarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu la Radio Contact România, la sfârşitul lui 1993, este la fel de tenebroasă ca şi începutul acesteia. Cum a declarat deja, Călin Popescu Tăriceanu n-a investit nici un leu în afacerea Radio Contact, el fiind ales de investitorul belgian (Radio Contact Bruxelles) ca partener căruia i s-ar fi oferit gratis un pachet de 18 % din societatea Radio Contact România (RCR) SA. Tranzacţia n-a fost însă consemnată în scriptele ONRC, datele oficiale consemnând cu totul altceva, şi anume faptul că la înfiinţarea firmei contribuţia lui Tăriceanu a fost de 275.000 lei, care reprezentau contravaloarea a 22% din capitalul social

Ulterior, în 1993, pachetul deţinut de Tăriceanu s-a micşorat cu trei procente şi a rămas la această valoare până pe 27 noiembrie 2003 când a fost vândut. Suma primită de el în schimbul acestor acţiuni a rămas însă confidenţială şi n-a fost evidenţiată în declararaţia de avere din 2004. Un an şi jumătate mai târziu, în martie 2005, acţiunile Radio Contact împreună cu cele de la Radio Star au fost achiziţionate cu 22,5 milioane de euro. Cum am arătat deja, în altă parte, valoarea pachetului de 18% deţinut de Tăriceanu poate fi estimată, cu lejeritate, la cel puţin un million de euro, bani care nu s-au regăsit în declaraţia de avere din 2004 a lui Tăriceanu. Aceeaşi situaţie ciudată s-a putut observa şi în urma vânzării, în septembrie 2005, a acţiunii “de control” care se mai afla în posesia lui Tăriceanu, la un preţ de 145.000 de ori mai mare decât cel real şi anume 10.000 de euro pentru 2500 de lei.

Răspândirile imobiliare ale lui Tăriceanu

Imobile înstrăinate: 797.000 dolari. Tot în contul lui Călin Popescu Tăriceanu, la capitolul achiziţii, pot fi trecute alte trei imobile pe care acesta le-a înstrăinat sau care au fost înregistrate pe alte nume. Este vorba despre un apartament din str. Sf. Spiridon nr 6 în valoare de aproximativ 170.000 de euro (200.000 de dolari), un alt apartament din B-dul 1 MAI nr 68A, bl.52, scara A etaj 3, apt 7, sector 1 Bucureşti, evaluat la 100.000 dolari şi apartamentul dublu (şase camere) din Calea Plevnei nr 141, situat la etajul 7 şi evaluat la 400.000 de euro ( 497.000 dolari), apartament aflat în proprietatea mamei premierului.

Apartamentul de burlac. Nefiind o publicaţie de scandal nu ne vom referi aici la cele patru neveste ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Facem doar observaţia de bun simţ că unul dintre motivele pentru care averea premierului nu prea iese la socoteală şi pare mai mică decât cea care s-ar cuveni, poate avea o strânsă legătură cu repercursiunile în plan material presupuse de acţiunile de divorţ când, de regulă, averea se reduce la jumătate.

Spre exemplu, în 1993 lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a repartizat de la primărie un apartament de 3 camere situat într-un imobil din strada Sf. Spiridon nr 6 din Bucureşti în condiţiile în care, la acea dată, era burlac. Apartamentul a făcut obiectul unui scandal destul de serios atunci când s-a descoperit că a fost cumpărat de Tăriceanu la câteva luni după ce imobilul din care făcea parte a fost revendicat de fostul proprietar, Dan Negreanu, un octogenar emigrat în 1979 în SUA. Astfel, pe 18 noiembrie 2006, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Cornelia Popescu Tăriceanu (soţia pe care o avea la acea dată) au cumpărat acel apartament (nr.5) cu 28,1 milioane lei (9.115 dolari). Apartamentul de 164 mp se află astăzi în posesia Corneliei Tăriceanu iar valoarea acestuia depăşeşte 170.000 de euro.
Mici secrete056
Apartamentul duplex de 400.000 de dolari. Presa a mai semnalat deja o altă proprietate a lui Tăriceanu care nu se regăseşte în declaraţia lui de avere. Este vorba de o locuinţă descoperită de colegii de la Jurnalul Naţional pe Calea Plevnei nr.141, locul în care premierul s-a mutat cu familia încă din 2000. Locuinţa, proprietatea mamei premierului, este compusă din două apartamente de 6 camere situate la etajul 7, unul dintre vecinii premierului fiind Cristian Boureanu. Valoarea acestui apartament dublu se ridică la aproximativ 400.000 de euro.
Călin Popescu Tăriceanu a mai figurat cu domiciliul într-un apartament din B-dul 1 Mai nr 68 A sector 1, Bucureşti.

Este vorba despre apartamentul nr.7 din blocul nr. 52, scara A etaj 3, locuinţă care a avut, probabil, aceeaşi soartă cu celelalte. Aici şi-a declarat Tăriceanu domiciliul când a intrat în firmele Romtrucks, SOPAS, Icare Services , LCS Cargo Internaţional sau Publi-Media SRL. Culmea, firma Publi-Media avea sediul în strada Sf. Spiridon (locuinţa cedată ex-soţiei Cornelia) în vreme ce domiciliul lui Tăriceanu era în B-dul 1 MAI nr. 68A. Valoarea acestui apartament poate fi estimată la 100.000 de dolari.
Dan Badea

Revista BILANŢ nr 17, februarie 2006