Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

Apariţie surpriză în afacerea Căşuneanu-Voicu: „paravanul” Mişu Popescu , consilierul ministrului transporturilor Ludovic Orban

Dincolo de inculpaţii cunoscuţi, precum Căşuneanu, Locic sau Florin Costiniu, afacerea anchetată de procurorii anticorupţie scoate în prim plan un alt personaj dubios aflat de mai multe ori în atenţia presei, şi chiar a DNA, pentru presupuse fapte de corupţie.

misu (1)

Mihai-Gabriel-Popescu-p

Este vorba despre celebrul Mihai Gabriel Popescu (foto stânga şi dreapta – dupa ce a devenit şmecher ), alias Mişu Popescu sau Mişu Pricopsitu. Deţinător al unei averi fabuloase pentru un funcţionar de stat, care include şi două locuinţe în Miami, Mişu Popescu n-a prea lăsat urme vizibile în operaţiunile sale politico-financiare. Conform investigaţiilor noastre însă, el este unul dintre cei care, la fel ca şi Cătălin Voicu, a folosit cel puţin un paravan pentru a beneficia de sumele uriaşe alocate de CNADR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) patronilor unor companii agreate.

Cazul Căşuneanu-Voicu

casuneanu
Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost acuzat deja la jumătatea lunii trecute, de către procurorii DNA, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În schimbul unor mari sume de bani, el a intervenit la judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a obţine, în două litigii aflate pe rolul acestei instanţe, soluţii favorabile pentru oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Toţi cei patru sunt, astăzi, inculpaţi.

Catalin Voicu
Catalin Voicu

În ceea ce priveşte cazul Căşuneanu, implicarea lui Cătălin Voicu este extrem de interesantă. Dincolo de sumele de bani folosite pentru mituirea sa şi, mai departe, a judecătorului Costiniu care, se spune, trebuia să-i capaciteze şi pe magistraţii implicaţi direct în dosarele vizate, descoperim şi alt tip de complicităţi.

proces Umbrarescu_PA CO

Deşi anchetatorii n-au oferit prea multe informaţii legate de acest caz, surse din apropierea acestora au afirmat că miza o constituie rezolvarea favorabilă a unui recurs făcut de Căşuneanu după ce pierduse o licitaţie organizată de CNADR. Indiferent însă de cauza aflată în cercetarea DNA, atrage atenţia în mod deosebit consorţiul cu care Costel Căşuneanu s-a prezentat la licitaţia contestată ulterior. Astfel, alături de firma sa, PA&CO International SRL, au fost atrase alte două societăţi: GECOR SRL şi Guard Security International SRL.

Gecor – firma paravan a lui Cătălin Voicu

Firma Gecor SRL, abonată la contracte de milioane de euro cu statul, a aparţinut oficial, vreme de aproape patru ani (2004-2007), lui Cătălin Voicu. Evident, în acte figura mama acestuia, Voicu Gherghina, azi în vârstă de 72 de ani. Paravanele folosite aici au fost însă soţii Cusă Gheorghe şi Ioana, unul dintre ei ieşind din acţionariat pe perioada în care a fost găzduită, în acte, mama interlopului Voicu. Cei doi soţi sunt, fireşte, finii lui Cătălin Voicu. Conexând aceste date cu acelea din dosarul cercetat de DNA, constatăm că Voicu avea, dincolo de şpaga aferentă, şi interese de afaceri în acest caz.

Guard Security – paravanul lui Mişu Popescu

Ceea ce surprinde în cazul Căşuneanu-Voicu-Costiniu, este implicarea în afacere a fostului consilier al lui Ludovic Orban, Mişu Popescu. Cum se ştie, Mişu Popescu a ocupat funcţia de consilier al ministrului Transporturilor în perioada 2007-septembrie 2008. Cu un trecut extrem de controversat, mai ales după ce a deţinut mai multă vreme funcţia de director general al Hotelului Bucureşti din Capitală, fostul ţărănist a intrat în afaceri şi, ulterior, după 2000, în PNL. Presa a prezentat deja averea individului, care se ridică la mai multe milioane de euro şi din care fac parte şi două apartamente plasate în Miami-Florida, dar şi un avion nerecunoscut însă de afacerist.

Odată ajuns consilier al ministrului Ludovic Orban (foto dreapta), Mişu Pricopsitu a devenit şi membru în Consiliul de Administraţie al CNADR, adică exact locul de unde pornesc sutele de milioane de euro, anual, pentru afacerile regilor asfaltului. Pentru a nu intra direct în combinaţie cu Căşuneanu, cu atât mai mult cu cât presa a semnalat deja o relaţie neprincipială a sa cu regele asfaltului, el şi l-a plasat în asocierea cu Pa&Co pe unul dintre paravanele folosite şi în trecut. Este vorba despre un anume Vlad Cristian, patronul societăţii de “investigaţii şi protecţie” Guard Security International SRL. Firma acestuia a participat în consorţiu, alături de PA&Co şi Gecor la licitaţiile organizate de CNADR în toamna lui 2008-2009.

Paravanul lui Mişu Popescu, Vlad Cristian, este un vechi asociat al acestuia în cel puţin trei firme, astăzi fiind în funcţiune doar una dintre ele. Astfel, cei doi au fost tovarăşi în societăţile Terra RT Impex SRL şi Euronetwork SRL, azi figurând asociaţi doar în Global Economic Phone SRL. Paravanul Vlad Cristian este exact “veriga lipsă” a relaţiei consilierului lui Orban cu afaceristul Căşuneanu şi nu numai.

Pricopsitu şi-a făcut “intrare” şi la Romstrade

Nelu Iordache (stânga)
Nelu Iordache (stânga)

Paravanul lui Pricopsitu a intrat însă şi în combinaţie cu un alt rege al drumurilor (terestre şi aeriene), Nelu Iordache (foto stânga, discutând cu ministrul Orban), adică patronul Romstrade şi al Blue Air. Firma Romstrade apare ca acţionar persoană juridică (33,3%) în Compania Stingeri şi Intervenţii SA în care Vlad Cristian (“paravanul”) figurează şi el ca acţionar. Compania Romstrade a primit şi ea, se ştie, contracte de zeci de milioane de euro de la CNADR, locul în care a poposit Mişu Pricopsitu. Ca un element de culoare, printre acţionarii firmei amintite figurează şi fiica generalului maior Aurel Udor, fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Aşadar, ca o primă concluzie, deşi anchetatorii au luat în calcul elemente ale unor infracţiuni flagrante care, însoţite de dovezi, duc la întocmirea unui rechizitoriu, n-ar strica să-şi arunce un ochi şi pe noile conexiuni descoperite de noi în spatele afacerilor cu asfalt, zăpadă şi… nisipuri din Miami.

Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

act aditional 7

Pe 21 decembrie 2009, exact când procurorii îi spuneau de ce va fi trimis în faţa unei instanţe de judecată şi de ce ar fi cazul să nu părăsească domiciliul din cartea de identitate, CNADR îl miluia pe afacerist cu un contract de aproape un milion de euro (965.007 euro) plus TVA pentru lucrări pe centura Ploieşti Vest.

Este vorba despre un act adiţional (nr. 7, foto sus) la un contract în valoare de 23,4 milioane de euro, câştigat pe vremea lui Mişu Pricopsitu, contract care, ulterior, prin mai multe acte adiţionale, s-a “umflat” şi a ajuns la 34 milioane de euro.

Dan Badea

 

Averea preşedintelui Traian Băsescu ©

Mici secrete065

avere base 1
Traian Băsescu, actualul Preşedinte al României, a fost, de-a lungul ultimilor ani, protagonistul unor tranzacţii care au ridicat mari semne de întrebare asupra provenienţei sumelor necesare perfectării acestora. Suspiciunile în cazul său se fundamentează pe cel puţin două argumente scurte dar esenţiale : a câştigat puţin şi a cheltuit mult.
Pe de o parte, toate câştigurile lui Băsescu de după 1990, au provenit, oficial, din salariul primit ca funcţionar sau înalt demnitar al statului, precum şi din dividendele primite de la firmele în care el şi soţia sa au fost, sau sunt, acţionari. Prin urmare, toate achiziţiile făcute de el trebuie să fie acoperite din aceste surse de venit.Pe de altă parte, cum se ştie, Băsescu a fost implicat în scandaloasa afacere a vânzării flotei care a adus statului român pagube de peste trei sute de milioane de dolari. Deşi gradul său de vinovăţie în această afacere n-a fost încă pe deplin cuantificat, participarea lui la înstrăinarea navelor româneşti, chiar şi numai prin semnăturile rămase pe diversele documente ale tranzacţiilor cu nave, este mai presus de orice îndoialăDeşi până în prezent nimeni nu a demonstrat că din afacerile cu nave care au păgubit statul român, Băsescu ar fi fost recompensat financiar sau în alt mod, suspiciunile asupra lui au rămas să alimenteze imaginaţia multora dintre adversarii săi politici. Dacă Traian Băsescu a fost sau nu interesat în afacerea privind vânzarea flotei româneşti şi, ca urmare, dacă a fost sau nu recompensat pentru asta, este o problemă a cărei rezolvare se află în curtea justiţiei. În ceea ce ne priveşte, pe baza principiului prezumţiei de nevinovăţie, vom exclude afacerea “flota” din calculele privind provenienţa veniturilor familiei Băsescu.Tot ceea ce ne interesează în acest demers jurnalistic este de a pune în balanţă veniturile şi cheltuielile lui Traian Băsescu şi de a constata dacă există sau nu vreo diferenţă între acestea. Dacă acul balanţei va trage periculos de mult într-o parte, indiferent care va fi aceasta, înseamnă că Traian Băsescu are o problemă şi, odată cu el, şi noi.
Averea până în 19892 BASE
Traian Băsescu declara, în urmă cu câţiva ani, că până în 1990 el adunase deja, în conturi la CEC, un milion de lei. “Pe mine m-a găsit Revoluţia cu bani. După 12 ani de serviciu pe mare, după trei ani de serviciu în Belgia, eram un om care câştigase bani mulţi. (…)Dacă mă căutaţi la CEC în vremurile acelea, vedeaţi că aveam un milion de lei.(…) Deci nu m-a găsit revoluţia sărac! Eu înainte de a-mi cumpăra Mercedesul, am avut trei maşini Audi” – declara Băsescu, în iulie 2002, pentru “Jurnalul Naţional”.Menţionăm că declaraţia lui Băsescu a fost făcută după ce s-a descoperit că acesta investise brusc, aproape două miliarde de lei, intr-un teren şi un autoturism de lux. Revenind la milionul declarat de Băsescu, acesta reprezenta, la valoarea din 1989, aproximativ 67.000 de dolari, având în vedere că valoarea medie a dolarului a fost atunci de 14,92 lei. Dacă am lua de bună această declaraţie privind existenţa milionului în conturi la CEC, singura observaţie care se poate face este că el a fost un privilegiat al sistemului.Puţini erau cei care, în 1989, aveau asemenea economii la CEC. Spre exemplu, Elena Ceauşescu avea în depozite pe librete CEC, la aceeaşi dată, aproximativ 270.000 lei, sumă confiscată în aprilie 1990. Revenind la Băsescu, dacă banii economisiţi proveneau din activitatea “pe mare” a acestuia, aşa cum a afirmat, atunci ei nu pot fi justificaţi altfel decât prin activităţi ilegale câtă vreme, cum vom vedea, ei nu pot fi acoperiţi din salariile sau diurna încasate de marinar.1 base

“Am fost comandant pe navă de un milion de barili, care oriunde acosta în lumea asta primea ceea ce se numeşte capa pentru comandant (…) Am făcut şi buf. Am fost marinar şi nimic din ceea ce fac marinarii nu îmi este străin” – recunoştea Băsescu în acelaşi interviu. Buf-ul, adică bişniţa sau contrabanda cu diverse produse (ţigări, cafea, blugi etc.), era tolerat de autorităţi în mediile marinăreşti cu condiţia ca acesta să nu depăşească anumite limite şi, evident, să fie însoţit de “cadoul” sau comisionul pentru responsabilii din ţară.

Venituri legale de 1,3 mil.lei în perioada 1976-1989

Sursele legale de venit pentru Traian Băsescu au fost, în perioada 1976-1990, salariul corespunzător funcţiilor deţinute. Astfel, între 1976-1981 el a fost ofiţer maritim gradele III, II şi I pe nave de mare tonaj la Navrom Constanţa. Salariul mediu lunar în această perioadă a fost de aproximativ 3.500 lei, ceea ce înseamnă că veniturile totale s-au ridicat, în această primă etapă, la 210.000 lei.

În perioada 1981-1987, Traian Băsescu a deţinut funcţia de căpitan de cursă lungă şi comandant de navă (“Argeş“, “Crişana” şi “Biruinţa”). Salariul unui comadant de navă era de aproximativ 6000 lei, prin urmare câştigurile sale în cei şase ani au fost de aproximativ 432.000 lei.

Diurna care se adaugă aici, presupunând că în fiecare an Băsescu a stat nouă luni pe mare, este de 3240 dolari, calculată la doi dolari pe zi. Asta înseamnă încă aproximativ 48.000 lei, la o medie de 15 lei/dolar. Cea mai bănoasă funcţie, deţinută în acele vremuri de către Băsescu, a fost aceea de şef al Agenţiei Navrom la Anvers-Belgia, post ocupat în perioada 1987-1989.

Nu cunoaştem cu exactitate cum a fost retribuit el, în acea perioadă, dar presupunem că salariul, comparabil cu al unui director general, nu a depăşit 10.000 de lei. Asta înseamnă încă 240.000 lei în aceşti ultimi doi ani. Deorece este posibil ca Traian Băsescu să mai fi primit, la Anvers, o indemnizaţie lunară în dolari, care se adăuga celei din ţară, să presupunem că ea a fost de aproximativ 1000 dolari lunar, adică 24.000 dolari în cei doi ani, deci încă 348.000 lei, sumă calculată la paritatea de 14,5 lei/dolar.
În concluzie, veniturile legale ale lui Traian Băsescu în perioada 1976-1989 au fost de maximum 1,278 milioane lei.

Cheltuieli

Cheltuielile lunare ale unei familii de condiţie modestă, compusă din trei persoane, se ridicau atunci la aproximativ 2.500 de lei. Asta înseamnă că, în cei 18 ani antedecembrişti, familia Băsescu a cheltuit cu menajul zilnic o sumă totală de aproximativ 540.000 de lei. Dacă la aceşti bani adăugăm, să zicem, 500 de lei lunar pentru alte cheltuieli, se pot adăuga încă aproximativ 100.000 lei la acest capitol. Nu am inclus aici şi mobilarea apartamentului de patru camere din Constanţa, şi cheltuielile cu şcolarizarea copilului (Ioana), şi chermezele familiei etc etc. Asta înseamnă că în cei 18 ani familia Băsescu ar fi trăit la limita sărăciei şi ar fi cheltuit 3000 de lei lunar, adică o sumă totală de 640.000 lei.

Pe de altă parte, în ultima declaraţie de avere, Traian Băsescu a recunoscut şi alte valori dobândite în perioada 1975-1989. Astfel, el a declarat bijuterii (cercei, brăţări, lănţişoare etc.) în valoare de 20.000 de euro precum şi ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de euro. De asemenea, el a mai declarat tablouri în valoare de 17.000 de euro dobândite în perioada 1985-2000. Prin urmare, la sfârşitul lui 1989, Băsescu deţinea valori de aproximativ 60.000 de dolari. Asta înseamnă încă aproximativ 895.000 de lei. Totalul cheltuielilor familiei Băsescu, în perioada 1976-1989 ajunge astfel la 1,535 milioane lei.

Concluzie
Făcând diferenţa dintre venituri şi cheltuieli rezultă că la sfârşitul lui 1989, Băsescu ar fi trebuit să aibă o gaură la bugetul familiei de 257.000 lei. În realitate însă, aşa cum el însuşi a declarat, « revoluţia » l-a prins cu un milion de lei la teşcherea. Dacă i-am da crezare, asta înseamnă că valoarea minimă a “buf”-ului marinarului Băsescu a depăşit 1,25 milioane lei (83.800 dolari), bani obţinuţi din bişniţă şi contrabandă marinărească
.

Averea după 1990

După 1990 TraianBăsescu şi-a câştigat existenţa, oficial, din salariul de bugetar la Ministerul Transporturilor, Parlament, Primăria Capitalei şi Preşedinţie precum şi din dividendele încasate de la firmele în care el sau soţia sa au fost acţionari. În ianuarie 1990, Băsescu era director general al Inspectoratului de Stat al Navigaţiei Civile din Ministerul Transporturilor şi a fost numit apoi subsecretar de stat şi şef al Departamentului Transporturi Navale. În mai 1991 a devenit ministru al Transporturilor, post ocupat până la alegerile din 1992.

A fost apoi, până la demisia din aprilie 1996, deputat în Parlamentul României. După o pauză bugetară de o jumătate de an, Băsescu a devenit din nou, la sfârşitul lui 1996, ministru al Transporturilor, funcţie în care s-a menţinut până la jumătatea anului 2000 când a fost ales primar general al Capitalei. Din decembrie 2004 este Preşedintele României.

Venituri legale: 161.563 dolari

Pentru a stabili veniturile aproximative din salarii ale lui Traian Băsescu, obţinute după 1990, să presupunem că demnitarul ar fi încasat un salariu lunar comparabil cu cel din 2000 când a ocupat succesiv funcţiile de ministru şi primar general al Capitalei. În anul 2000 Băsescu a declarat, ca venituri din salarii, 183 milioane lei (8436 dolari), adică 15,2 milioane de lei, sau 703 dolari lunar (la valoarea medie a dolarului pe anul 2000, de 21.692,7 lei) .Presupunem aşadar că, anual, Băsescu ar fi câştigat 8.500 dolari. Asta înseamnă că, până în ianuarie 2005, veniturile din salarii ale lui Traian Băsescu au totalizat aproximativ 120.000 dolari sau 3,9 miliarde lei la valoarea medie din 2004. De menţionat că soţia acestuia, Maria Băsescu, a fost casnică, deci nu a contribuit la aceste venituri.
avere 2_3
Fabrica de îngheţată, firmele preşedintelui şi partenerii de afaceri

Familia Traian şi Elena Băsescu a înfiinţat, începând cu 1994, firmele Triton Company SA (1994), Prod Cros SRL (1994), A.M.C. Cros SRL (1994) şi M.T. Vega Transport SRL (1996). Prima dintre acestea, Triton Company, este o societate cu sediul în str. Justiţiei din Constanţa şi are ca obiect principal de activitate întreţinerea, repararea şi dezmembrarea navelor. Firma s-a mai ocupat şi cu plasarea de marinari români pe navele maritime internaţionale, precum şi cu afaceri cu fier vechi.

Traian Băsescu deţine aici 20% din capitalul social, alături de Paul Brânză, Dorel Popa, Dumitru Ionescu şi Lidia Alexandra Ionescu. O vreme, până la ocuparea funcţiei de ministru al transporturilor, Băsescu a fost şi administrator (director) al acestei firme. Ulterior, pe 11 octombrie 1999, s-a retras din această funcţie, dar, în timp ce era ministru, firma Triton a avut contracte de mai multe miliarde de lei chiar cu ministerul condus de Băsescu.

Astfel, Triton Company a executat lucrări de reparaţii pentru regiile « Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) – RA Galaţi şi « Grup-ul Intervenţii Salvare Navală » (GISN). În 1999, spre exemplu, din contractele cu AFDJ Galaţi Triton a încasat pentru repararea navei « Rovinari 21 », 833,7 milioane lei, iar din contractul cu GISN (pentru R/S « Viteazul ») peste un miliard de lei.
Profiturile firmei Triton au fost, începând cu 1998, destul de mari. Dacă în 1998, profitul net al societăţii era de 414 milioane lei, în 2000 el ajunsese la 1,3 miliarde lei, sumă care avea să mai fie atinsă în 2003, după o scădere la 100 de milioane în 2001. Totalul profiturilor nete în perioada 1998-2004 s-a ridicat, în cazul lui Triton Company, la 5,124 miliarde lei.

Cu toate acestea, profitul a fost în mare parte reinvestit. « Cea mai mare parte a profitului a fost reinvestită, dar am ridicat exact cât îmi trebuie ca să trăiesc bine » a declarat Băsescu într-un interviu. Aşadar, el a primit de la Triton Company doar o parte din dividendele care i se cuveneau şi care s-ar ridica la peste un miliard de lei. Presupunem, prin urmare, că a ridicat totuşi jumătate din această sumă în ultimii şase ani, adică 500 de milioane lei.

7 base

O a doua firmă care a generat venituri din dividende pentru familia Băsescu este Prod Cros SRL, celebra fabrică de îngheţată de la Constanţa.
Înfiinţată în 1994 de soţia şi fratele lui Traian Băsescu, societatea Prod Cros SRL îi are ca acţionari pe Maria Băsescu (20%), Mircea Băsescu (39%), Anca Luciana Ivaşcu (39%) şi Dumitru Scăiceanu (2%). De-a lungul anilor, această societate a fost în atenţia opiniei publice deorece Băsescu a afirmat în mai multe rânduri că aceasta ar fi afacerea care îi asigură o parte din venituri.

Conform datelor de bilanţ ale societăţii însă, Prod Cros SRL a avut cel mai mare profit în 2002 când, la o cifră de afaceri de 7 miliarde lei, profitul net a fost de 173 de milioane lei. Trebuie menţionat că, în 2003, Prod Cros a înregistrat pierderi de aproximativ 700 de milioane lei, iar în perioada 1998-2001 profitul a fost reinvestit. Referitor la dividendele ridicate de Maria Băsescu de la aceast firmă, ele au fost de 4 milioane lei în 1996, 20 de milioane în 1997, 34 de milioane în 2002 (în caz că a ridicat dividendele) şi 24 de milioane în 2004 (conform declaraţiei de avere a lui Traian Băsescu). Aşadar, un total al veniturilor de 82 de milioane lei în zece ani.

O a treia firmă a familiei Băsescu este A.M.C. Cros SRL al cărei obiect de activitate este fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor. Acţionarii sunt aceiaşi ca în Prod Cros SRL : Maria Băsescu (20%), Mircea Băsescu (39%), Anca Luciana Ivaşcu (39%) şi Dumitru Scăiceanu (2%). Firma a fost, în iunie a.c., la un pas de a fi executată silit de fisc datorită datoriilor de peste 537 de milioane lei la bugetul de stat. Datoriile AMC Cros erau constituite din 371,6 milioane lei impozit pe profit şi 165,9 milioane penalităţi de întârziere.

Banii au fots achitaţi de Mircea Băsescu pe 29 iunie 2005, după un scandal de presă şi la intervenţia preşedintelui Traian Băsescu, cu o zi înainte de împlinirea termenului limită acordat de Ministerul Finanţelor. Firma de lactate a familiei Băsescu nu a adus, de-a lungul anilor, mari profituri familiei Băsescu. Conform bilanţurilor societăţii aceasta a înregistrat profituri nete de 303 milioane (1999), 151 milioane (2000), 252,8 milioane (2001), 642 milioane (2002) şi 141 milioane în 2003. În 2004 AMC Cros avea datorii de 429,7 milioane lei. Nu ştim ca Maria Băsescu să fi ridicat dividende de la această societate dar, conform unor informaţii, profitul a fost reinvestit.

Ultima dintre firmele lui Băsescu este M.T. Vega Transport SRL, o societate înfiinţată în 1996, cu sediul la domiciliul din b-dul Aviatorilor al lui Traian Băsescu şi cu obiectul de activitate « transporturi maritime şi de coastă ». Firma, controlată în totalitate de Traian Băsescu, n-a avut activitate şi, deci, n-a înregistrat profituri.
În concluzie, veniturile din dividende ale familiei Băsescu au totalizat până la sfârşitul anului trecut aproximativ 582 milioane lei.

Consultanţă şi expertiză judiciară

Traian Băsescu a mai declarat, oficial, câştiguri şi din activităţi de consultanţă şi expertiză judiciară de aproximativ 5000 de dolari anual, numai că după anul 2000 (inclusiv) el nu a obţinut venituri din această sursă. De asemenea, este de presupus că el nu şi-a exercitat abilităţile de expert judiciar nici câtă vreme a ocupat funcţia de ministru al transporturilor, altfel am fi aflat cu siguranţă la vremea respectivă, prin urmare singura perioadă în care putea practica această meserie ar fi 1993-1996. Presupunem aşadar că a câştigat din consultanţă aproximativ 15.000 dolari.Afacerile imobiliare ale lui Traian BăsescuPrima achiziţie importantă a lui Traian Băsescu, în domeniul imobiliar, a fost făcută pe 26 mai 1992 când a cumpărat apartamentul din Constanţa contra sumei de 140.000 de lei (456 dolari, la valoarea medie de 307 lei/dolar). Apartamentul de patru camere fusese repartizat, în 1980, din fondul locativ de stat, familiei Băsescu şi cumpărarea lui a reprezentat un adevărat chilipir.Odiseea locativă a lui Băsescu a început însă în ianuarie 1991 când a ocupat un apartament din strada Argentina nr.2 (zona Piaţa Victoriei), locuinţă pusă la dispoziţia Ministerului Transporturilor de către Primăria Capitalei. În august acelaşi an însă, Traian Băsescu a renunţat la apartamentul din Piaţa Victoriei şi a primit în aceeaşi zi (22 august), cu aprobarea prim-ministrului Petre Roman, repartiţie pentru vila din bulevardul Aviatorilor nr.57. Contractul de închiriere pentru acest imobil a fost semnat de Traian Băsescu, cu ICRAL Herăstrău, în 28 august 1991.

În 1997, deoarece locuinţa din Aviatorilor a fost retrocedată foştilor proprietari, ministrul Băsescu a solicitat RAAPPS o nouă locuinţă de protocol şi i-a fost atribuit un apartament în imobilul din B-dul Mareşal Prezan nr.4, unde era vecin cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu. El a rămas în acest imobil până la începutul lui 2003 deşi, pe 14 august 2002, Primăria Capitalei îi repartizează un nou apartament de 369 mp într-o casă naţionalizată din strada Stefan Mihăileanu nr.2.

Pe 9 august 2000 Traian Băsescu a cumpărat, dela un oarecare Nicolae Peticilă, un teren de 3.700 mp în Băneasa (str. Aleea Privighetorilor) cu 1,483 miliarde lei, adică 13 dolari/mp în condiţiile în care preţul zonei se apropia de 100 dolari/mp. De menţionat că, în acelaşi timp cu Băsescu şi în prelungirea terenului achiziţionat de acesta, omul de afaceri Costel Căşuneanu a cumpărat şi el un teren de aceleaşi dimensiuni dar la un preţ de trei ori mai mare, adică aproximativ 5 miliarde lei.

O lună mai târziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Băsescu cumpără de la Costel Căşuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 390 de milioane lei (13.000 dolari). Limuzina fusese înmatriculată în România cu câteva zile înainte de tranzacţie şi valora cu mult mai mult decât a plătit Băsescu, numai că preţul a fost redus datorită relaţiei de prietenie dintre acesta şi Căşuneanu.

Omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, a beneficiat în mai multe rânduri, pe vreme când Băsescu era ministru al Transporturilor, de licenţe de transport. În 14 octombrie 2002 Traian Băsescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor, la un preţ de opt ori mai mare decât cel cu care îl achiziţionase, adică 12 miliarde lei. Deloc întâmplător, generosul cumpărător al terenului din Băneasa este o doamnă (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de unde provine şi Căşuneanu.

Cu banii obţinuţi, Băsescu achiziţionează, o săptămână mai târziu, o vilă situată în Băneasa şi pe care plăteşte 9,3 miliarde lei (280.000 dolari). Pe 12 noiembrie 2002 Băsescu donează fiicei sale, Ioana, vila din Băneasa. În februarie 2003, cu o lună înainte de a părăsi locuinţa din str. Mareşal Prezan, el cumpără apartamentul din Mihăileanu cu 640 milioane lei (19.300 dolari). Ulterior, în urma unui scandal de presă generat de ilegalităţile locative comise de Băsescu, el a anunţat public faptul că renunţă la apartamentul din strada Mihăileanu, numai că, de vreme ce el n-a fost scos din declaraţia de avere de pe site-ul preşedinţiei, înseamnă că aparţine în continuare lui Traian Băsescu.

Mai trebuie adăugat aici şi faptul că, la majoratul fiicei sale, aceasta a primit, conform declaraţiilor de presă, un autoturism.
Aşadar, afacerile imobiliare consemnate mai sus, au presupus venituri de 12 miliarde lei din care s-au cheltuit 11,813 miliarde lei. Asta înseamnă un profit net de 187 milioane lei (6230 dolari), sumă care se adaugă celorlalte venituri ale familiei.

Declaraţia de avere

4 base

Conform declaraţiei de avere, Traian Băsescu deţine din 2002 un apartament de 370 mp în Bucureşti (str. Stefan Mihăileanu), cu o valoare impozabilă de 2,48 miliarde lei, un garaj de 30 mp cu o valoare impozabilă de 42,3 milioane lei, două terenuri intravilane de 174 mp, respectiv 46 mp, ce reprezintă cota indiviză ce-i revine din suprafaţa alocată apartamentului, respectiv garajului.

El mai are un Matiz cumpărat în 2003 şi un Peugeot din 2005. Are bijuterii în valoare de 20.000 de euro, achiziţionate în perioada 1975-1979, ceasuri şi brichete în valoare de 35.000 de euro achiziţionate în aceeaşi perioadă şi tablouri de 17.000 de euro cumpărate în perioada 1985-2000. El mai deţine trei depozite în valută : 40.800 dolari la ABN AMRO (2001), 33.032 dolari la ING Bucureşti (2002), 26.597 euro la ING Bucureşti.

A mai declarat, de asemenea, pe 11 mai 2005, 5.569 dolari. A declarat acţiuni la trei societăţi comerciale : SC Prod Cros SRL (28%), SC Triton SA (20%) şi MT Vega Company (100%, fără activitate). A mai depus cupoane de privatizare la şase societăţi comerciale, dar nu a încasat de aici dividende. Veniturile salariale declarate pe 2004, de la Primărie şi Preşedinţie, au fost de 401,9 milioane lei, iar veniturile soţiei, din dividende, au fost de 24,2 milioane lei. De asemenea el a mai declarat 2.500 de euro obţinuţi cu titlul de diurnă în 2004.

Raportul dintre avere şi venituri

Un calcul sumar al valorilor deţinute de Băsescu, altele decât cele deja socotite, arată o valoare aproximativă de 140.000 de dolari. Am inclus aici sumele în valută, maşinile şi o parte din tablouri. Cum veniturile totale calculate în perioada 1990-2005 au fost de aproximativ 161.563 dolari, iar economiile declarate se ridică la 140.000 de dolari, înseamnă că în 15 ani familia Băsescu a cheltuit pentru “a trăi bine” 21.500 de dolari. Adică 127 dolari lunar. Asta înseamnă, la o familie de patru persoane, mai puţin de un milion de lei lunar. Absurd. Prin urmare, undeva s-a produs o greşeală. Să presupunem aşadar că, într-adevăr, Traian Băsescu a avut, la sfârşitul lui 1989, un milion de lei la CEC. Asta înseamnă că la cei 21.000 dolari îi adăugăm şi pe cei 83.800 de dolari obţinuţi înainte de 1989 din acţiuni de contrabandă şi bişniţă marinărească. Ar însemna că în 14 ani familia Băsescu a cheltuit 104.800 de dolari.

Cheltuielile lunare ar fi fost astfel de 623 de dolari, adică 155 de dolari de persoană. Pare credibilă această sumă pentru nevoile unui membru al familiei Băsescu? Cu siguranţă nu. Aceasta deoarece n-am socotit aici campaniile electorale, nici îmbrăcămintea de lux, nici cele trei maşini Audi schimbate de Băsescu, nici autoturismul cumpărat fiicei sale la majorat, nici călătoriile în străinătate, nici ieşirile la restaurant cu Elena Udrea, nici etc. etc. De aceea, e posibil ca undeva să se fi strecurat o eroare.

Povestea fabricii de îngheţată a lui Băsescu

Fabrica de îngheţată a familiei Băsescu a stat, implicit, la baza unui proces pe care Traian Băsescu l-a intentat lui Valerian Stan, fostul şef al corpului de control al premierului Victor Ciorbea. Stan afirmase, în 2000, că Traian Băsescu a beneficiat, pentru afacerile sale şi ale familiei, de «circa un million de dolari din credite externe destinate sectorului privat românesc”. În replică, Traian Băsescu l-a acţionat în instanţă pe Valerian Stan şi i-a cerut daune morale, pentru calomnie, de un milion de dolari.

Exemplul ales de Valerian Stan, pentru a-şi justifica afirmaţiile, a fost un credit de aproape 200.000 de dolari obţinut de la Banca Agricolă, în condiţii preferenţiale, de către una dintre firmele familiei Băsescu. Banii erau solicitaţi pentru achiziţionarea unor utilaje necesare fabricării industriale a îngheţatei de la firma italiană Tehnogel SPA şi plata taxelor vamale şi a TVA. Din suma totală, 158.000 de dolari proveneau din credite BERD/BIRD.

Deşi, într-o primă fază, după dispariţia unui document esenţial din dosar, Băsescu a obţinut condamnarea lui Stan, ulterior, la Secţia a II-a penală a Tribunalului Bucureşti, Valerian Stan a fost absolvit de orice a vină. Aceasta deoarece, într-adevăr, fabrica de îngheţată a familiei Băsescu fusese obţinută printr-un credit de la Banca Agricolă, contractat pe 18 mai 1994. Creditul, care consta în 158.000 de dolari şi 41.375.000 lei, a fost luat pe numele societăţii Star Marine SRL (firma fratelui lui Traian Băsescu) iar contractul a fost semnat de Mircea Băsescu şi Anca Luciana Ivaşcu. Dobânda la creditul în valută a fost de 9% pe an, iar la creditul în lei de 34,5%.

La acea dată, spre exemplu, dobânda practicată de Banca Dacia Felix la creditele în valută era de peste 20% pe an. Dincolo de dobânda preferenţială obţinută de firma familiei, când Traian Băsescu ocupa funcţia de vicepreşedinte al Comisiei de Industrie din Camera Deputaţilor, trei ani mai încolo, pe 10 iulie 1997, când Traian Băsescu era ministru al Transporturilor, firma Prod Cros SRL apare printre cele care au beneficiat, în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.43, de “regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate la categoria pierdere la Banca Agricolă” şi trecute la datoria publică. Cu toate acestea, conform unei adrese de la Direcţia Juridică a Băncii Agricole – Raiffeisen SA, din 2001, creditul contractat pe numele Star Marine SRL a fost rambursat în totalitate, în 1999.

Dacă familia Băsescu a achitat totuşi creditul de la Banca Agricolă, ea a “uitat” în schimb să achite drepturile cuvenite unui consilier comercial însărcinat de Mircea Băsescu cu perfectarea documentaţiei, a contractului şi a tratativelor cu firma italiană Technogel Spa. Suma pe care familia Băsescu s-a eschivat s-o mai plătească era de 5200 de dolari. Toate demersurile făcute de consilierul Ioan M. Oprea, la mai mulţi ani de la perfectarea în bune condiţii a afacerii, au rămas fără ecou, familia Băsescu refuzând să-şi onoreze obligaţiile.

Iată ce declara consilierul Oprea, în 2000, despre modul în care a fost escrocat de familia Băsescu, după ce fusese angajat să se ocupe de tratativele cu partenerul italian, : “Subsemnatul am fost recomandat lui Mircea Băsescu de către cunoscutul meu, dl. Hustiu Nicolae, care era şi el antrenat în acel proiect. După întocmirea proiectului de contract şi depunerea cererilor pentru obţinerea vizelor de intrare-ieşire în Italia, după convenirea cu dl. Mircea Băsescu a comisionului ce mi se cuvenea, am efectuat o deplasare la Constanţa unde am avut o întrevedere cu dl. Mircea Băsescu, dna. Anca Ivaşcu şi dl. Traian Băsescu.

În cadrul întrevederii le-am prezentat proiectul de contract redactat în limba engleză şi argumentre tehnico-comerciale privind viitoarele negocieri. Peste puţin timp au sosit vizele, am trimis ex. nr.1 al Convenţiei asupra comisionului pentru a fi semnat de dl. Mircea Băsescu. La data de 1 februarie 1994 am luat avionul pentru Milano-Italia. Dl. Băsescu a spus că a uitat exemplarul nr.1 al Convenţiei pentru comision, dar mi-a dat asigurări că totul va fi plătit după perfectarea contractului de import. Negocierile cu fabricantul italian au fost dificile mai ales cele referitoare la garantarea service-ului după punerea în fiuncţiune a fabricii şi asistenţa post garanţie. După 2 zile de negocieri contractul a fost semnat iar a doua zi am revenit în ţară.

Imediat după semnarea contractului am constatat vizibil o schimbare de atitudine din partea cuplului Ivaşcu-Băsescu, ceea ce pentru mine a fost un sentiment prevestitor de rele. Pe aeroport, dl. M.Băsescu, căruia i-am înmânat şi exemplarul nr.2 al Convenţiei de comision, mi-a dat din nou asigurări privind plata sumei de cca. 5200 dolari SUA ce mi se cuvenea de drept. A trecut o lună, au trect două şi nimic nu semişca din partea d-lui M. Băsescu. Atunci, cunoscând faptul că şi dl. Raian Băsescu face parte din grupul de proprietari, am făcut o vizită la sediul central al PD din Bucureşti unde era şi pe atunci tot vicepreşedinte.

Ascultând despre ce este vorba, mi-a spus vădit încurcat că va căuta să vorbească cu fratele său şi va rezolva problema. Săptămânile şi lunile treceau, fabrica a fost adusă în ţară, iar la toatre scrisorile trimise d-lui Băsescu nu primeam răspuns. La una din convorbirile mele telefonice, dl. Mircea Băsescu mi-a spus: “Ce comision vreţi de la mine? V-am plimbat prin Italia, aţi făcut o excursie la Milano, ce mai vreţi?”. Când i-am spus că am avut o convenţie, că am făcut un contract şi că i-am cumpărat o fabrică de îngheţată cu care face şi el şi asociaţii lui bani grei, mi-a închis cu neruşinare şi nesimţire telefonul în nas.”

Cel care l-a recomandat pe pe Ioan M. Oprea familiei Băsescu, Nicolae Hustiu, confirmă şi el, printr-o declaraţie semnată în mai 1995, afirmaţiile consilierului comercial şi s-a oferit chiar să apară ca martor într-un proces pe care Oprea l-ar fi intentat familiei Băsescu.

Pentru dl. I.M.Oprea a devenit foarte clar că a fost escrocat în mod incalificabil de dl. M.Băsescu şi mi-a cerut explicaţii privind procesura de urmat. I-am răspuns că întrucât am ieşit din preconizata asociere la fabrica de îngheţată, nu-mi pot asuma răspunderea pentru nerespectarea convenţiei de către dl. M.Băsescu, dar pot oricând confirma existenţa ei şi asistenţa acordată de I. Oprea în pregătirea, tratarea şi semnarea contractului de import al fabricii de îngheţată aparţinând celor doi asociaţi menţionaţi mai sus (Mircea Băsescu şi Anca Ivaşcu – n.red.), precum şi nivelul comisionului (2,5% din valoarea contractului) convenit şi acceptat de M.Băsescu şi subsemnatul.

Având în vedere justeţea reclamaţiei d-lui I. Oprea am consimţit să-i dau prezenta declaraţie spre a-i servi în procesul pe care îl va deschide împotriva celor doi asociaţi de la SC Star Marine, respectiv ai fabricii de îngheţată adusă din Italia. Această declaraţie a mea este irevocabilă în text şi conţinut şi o voi susţine în faţa instanţelor de justiţie până când Dl. I Oprea îşi va primi comisionul pentru serviciile acordate firmei şi proprietarilor ei”.

De menţionat că, în 2000, consilierul Oprea încă mai trimitea scrisori pe la autorităţile competente, pentru a-şi recupera banii.

avere 3_4

Băsescu a incendiat Rouen-ul

Într-o declaraţie televizată, făcută cu mai mulţi ani în urmă, Traian Băsescu a recunoscut că a înşelat autorităţile franceze pentru a scăpa de o condamnare penală într-un proces declanşat de organele de justiţie din Franţa. Declaraţia lui Băsescu a trecut aparent neobservată de către cei interesaţi, deoarece ea venea la 17 ani de la comiterea faptei şi nu mai putea avea urmări în plan juridic.

Numai că, astăzi, Traian Băsescu este preşedintele României şi, în acest context, orice faptă reprobabilă din trecutul lui poate ajuta la conturarea cât mai corectă a profilului moral al acestuia şi poate da semnificaţii noi unora dintre acţiunile sale prezente şi viitoare. Prezentăm aşadar modul în care actualul preşedinte al României a înţeles să depăşească un grav incident diplomatic şi penal la puţin timp după ce a devenit comandant de navă în flota maritimă românească.

Pe 23 iunie 1998, în cadrul emisiunii «Starea de veghe- În spatele uşilor închise», moderată de Sorin Roşca Stănescu la postul de televiziune «Prima TV», a fost invitat ministrul de atunci al Transporturilor Traian Băsescu. Printre problemele dezbătute în cadrul emisiunii a fost şi aceea a colaborării lui Băsescu cu fosta Securitate şi, în acel context, invitatul a dezvăluit în premieră un incident mai vechi în care a fost implicat şi a cărui responsabilitate nnu şi-a asumat-o în faţa autorităţilor interesate, el mulţumindu-se doar cu o notă-raport înaintată Securităţii. Conform declaraţiei lui Băsescu, în 1981, la puţin timp după ce a preluat comanda navei «Argeş» cu care se afla în misiune în portul francez Rouen, a fost protagonistul unui incendiu devastator produs la bordul acestei nave, incident care a dus la deversarea încărcăturii petroliere de pe navă şi la incendierea altor 38 de nave aflate în rada portului francez.

Din mărturia fostului comandant Băsescu a rezultat că incendiul a fost declanşat din cauza unei instalaţii de pe nava « Argeş« şi că, pentru a scăpa de răspunderea penală presupusă de urmările acestuia, a modificat probele care i-ar fi putut conduce pe anchetatorii francezi la cauzele reale ale incendiului. Prin această manevră Băsescu a scăpat basma curată după ce dăduse cu subsemnatul câteva săptămâni în faţa organelor de justiţie franceze. Paguba produsă şi evaluată la 12 milioane de dolari a rămas totuşi în litigiu şi nu se ştie cum a fost ulterior acoperită.

Prezentăm, pentru conformitate, transcrierea declaraţiei făcute de Traian Băsescu în cadrul emisiunii de la Prima TV :

Traian Băsescu : Sunt câteva episoade foarte interesante aş spune eu, (…) care au făcut obiectul de interes al organelor de securitate din România în mod cert. Spre exemplu, când eram comandant pe nava « Argeş«, la trei luni de când îmi obţinusem brevetul de comandant. Am luat foc în portul Rouen, nu numai eu, 38 de nave au fost în incendiul din Rouen, în Franţa.

Nava suspectată că a generat poluarea, care a făcut ca tot bazinul portului Rouen şi Sena să fie tot o flacără pe o întindere de 3 km, a fost nava mea pentru că era cea mai mare din zonă şi eram, descărcam NAFTA în dana rafinăriei « Sholfrancaise ». Am stat acolo 28 de zile în anchetă. Legislaţia franceză funcţiona corect. Adică nu trebuia să dovedesc eu că nu s-a produs poluarea de la mine, ci autorităţile franceze trebuia să dovedească faptul că s-a produs poluarea de la mine. În cele 28 de zile m-am prezentat şi la Tribunal, am fost în ancheta organelor de justiţie franceze şi, după 28 de zile, instanţa s-a pronunţat că nu poate fi vina navei « Argeş« . Am plecat, dar a rămas un litigiu, o acuzaţie comercială asupra navei de circa 12 milioane de dolari, o cerere de daune.

Sorin Roşca Stănescu : Probabil să dai cu subsemnatu’, foarte mult !

Traian Băsescu: A fost un litigiu, am explicat organelor de securitate ce s-a întâmplat cu noi acolo şi, acum pot să o spun public, nu mai e nici un secret, am schimbat ceva în instalaţie înainte să permitem accesul autorităţilor franceze la bord, ceea ce a făcut imposibilă demonstraţia, demonstrarea vinei noastre…

Sorin Roşca Stănescu: S-a prescris? Să nu audă cumva…

Traian Băsescu: Da, dar nu puteam să nu spun care a fost realitatea, măcar armatorului, armatorul nu puteam să mi-l mint, iar în echipaj erau destui care ştiau ce s-a întâmplat. Ar fi fost un risc pentru un comandant să nu spună cauza acelei poluări şi…a dramei produse acolo. A făcut obiect de interes pentru organele de securitate acest incident, dar, din punct de vedere tehnic”.

avere 5_6
Revista BILANŢ nr.14, noiembrie 2005, pag. 25-33