Potăile lui Vîntu și Voiculescu încearcă să muște SRI-ul de fund

 (Update postat la sfarșitul materialului)
manipulare1 f

”Berbecul” informatorilor securității Felix-Voiculescu și Nuș-Vîntu, folosit – fără succes până acum! – la spargerea porților de la Cotroceni, este reutilizat asăzi, cu și mai multă forță, după ce USL a preluat în urma unei imense campanii de dezinformare controlul Parlamentului și al Guvernului României.

De această dată însă, porțile la care bat capii crimei organizate sau ai mafiei politico-financiare din România, direct sau, în cazul unora indisponibilizați în celulele pușcăriilor, prin reprezentanții lor, sunt DNA, CSM, ANI, Procurorul General și SRI. Puterea actuală și-a pus deocamdată, la adăpost, Ministerul Justiției (Mona Pivniceru) și Avocatul Poporului (Valer Dorneanu).
Dacă privești la televizorul lui Voiculescu, Ghiță sau Vîntu, instituțiile vizate se află sub un uriaș asediu. Bătălia pentru CSM seamănă  oarecum, la scară, cu bătălia din vara trecută pentru demiterea președintelui țării. Asediul asupra CSM, condus de Mona Pivniceru prin anexele ei AMR, UNJR și gașca lui Horațiu Dumbravă, are ca scop revocarea din această instituție a judecătorilor Cristi Danileț și Alina Ghica, magistrați cu coloana vertebrală greu de îndoit de cizma lui Voiculescu. Antena 3, încremenită în proiectul anti-Băsescu titra ieri, spre exemplu, cu litere mari, ”Oamenii lui Băsescu goniți din CSM”.
Sorin Roșca Stănescu, Cel mai mare Diversionist al Patriei!
Sorin Roșca Stănescu, Cel mai mare Diversionist al Patriei!
Căpetenia mașinăriei de dezinformare a USL, Sorin Roșca Stănescu, fost informator al Securității și cunoscut șantajist de presă, devenit azi senator PNL în Parlamentul României, a cerut alături de semi-analfabetul Gigi Becali, deputat PNL, desființarea ANI.
”ANI nu ar trebui să existe”, iar ”CNA e un rău teribil care a crescut ca un cancer” – declară Roșca Stănescu, șeful suprem al tonomatelor lui Vîntu și Voiculescu. Deputatul Becali, declarat de Crin Antonescu drept urmaș al Brătienilor, latră și el spre CCR, cu ochii beliți la camera de luat vederi: ”O declar neconstituțională dacă va fi cazul, dacă voi fi dat în judecată pe tema asta (…) Nu pot să o declar acuma. Când nu o să fie Zegrean și cu Aspazia Cojocaru, atunci am să o declar, când o sa plece ăia de acolo„, crezând probabil că CCR e o oaie scăpată de pe moșia lui din Băneasa.
Mai mult, același Roșca Stănescu, sluga credincioasă a lui Vîntu, Voiculescu și Năstase, și-a vizitat stăpânii aflați după gratii și a declarat că ”sunt necesare două amnistii”, deoarece pentru a treia n-a mai fost cazul, Voiculescu sustrăgîndu-se până acum celulei care îi este repartizată cel puțin după faptele din dosarul ICA. Așadar, sunt necesare acum doar amnistiile lui Năstase și Vîntu. Cel care a compromis pentru totdeauna presa română, în loc să ajungă la pușcărie, a ajuns senator al României.
Foștii discipoli ai săi de la Ziua, Radu Tudor și cei ascunși la  lumea_justiției_lui_vintu_si_voiculescu.ro, sau prin alte locații, pun și ei umărul de ani buni la demolarea instituțiilor statului care se opun mafiei gulerelor albe, instituții atacate acum cu disperare de hienele care latră continuu dincolo de sticla antenelor.
0-SRI

Atacul asupra magistraților care-și mai fac meseria cu demnitate și onoare, judecători și procurori, câți or mai fi în țara asta, nu este însă perfect dacă nu este însoțit și de atragerea în marea hărmălaie de la televizor, fără o justificare reală, a Serviciului Român de Informații (SRI).

Neavând argumente reale așadar, pentru a ataca instituția pe care, spre exemplu, Vîntu încă o blesteamă că l-a ”stenogramat” când îl alimenta pe Nicolae Popa pe sub mână, cu fonduri de la FNI, sclavii acestuia, coordonați discret de comandantul Sorin Roșca Stănescu sau mr. Cornel Nistorescu, inventează acuzații hilare asupra unei instituții ai cărei angajați au vârsta medie a copiilor lor, dacă soțiile lor i-ar fi conceput la vârsta tinereții. Media de vîrstă a angajaților SRI este de 37 de ani, cu doi ani mai puțin decât avea fiul șantajistului Roșca Stănescu atunci când s-a împușcat în cap, nemaiputând suporta gândul că a accidentat mortal un om.
sorin ovidiu vintu

Atacurile tot mai dese asupra SRI, coordonate de securiști avortați din sistem, de sereiști cu mentalități securiste formate la școala lui Vlad, Măgureanu și Timofte, sau de tonomatele iresponsabile dar bine plătite ale unor grupuri infracționale bine organizate ale gulerelor albe, sunt dovezi clare ale faptului că SRI a ajuns să-i deranjeze nu numai pe spioni, ci și pe bandiți, pe cei mai mari bandiți ai țării pe care îi vedem la televizor cu cătușe la mîini, la cauciucul căruciorului, sau chiar cu ”pansamente” Burberry la gât.

Bandiții au ajuns să se teamă de SRI mai rău decât de poliție. Un așa-zis analist politic și militar pripășit de ceva vreme pe la Antena 3 și format la școala de presă de șantaj a lui Roșca Stănescu, a ajuns să sugereze pe blogul personal, într-o încercare disperată de compromitere a lucrătorilor antiteroriști ai SRI, că atentatul cu bombă de la Piatra Neamț ar putea fi ”un scenariu al serviciilor secrete” făcut în scop de a-și reface imaginea după ce s-ar fi implicat în acțiuni politice de partea lui Băsescu, un argument solid pentru un buget mare cerut zilele acestea de serviciile secrete, sau o perdea de fum pentru acoperirea scandalului din CSM.
Expertul Grigoraș
Expertul Grigoraș

Un alt individ folosit în campania din ultimele zile, la fel ca în campania din 2009, este un expert audio-video, Cătălin Grigoraș, care a spus ceea ce Vîntu repetă de câțiva ani, anume că ”interceptările folosite de Serviciul Român de Informații ca probe în anumite procese ar putea fi trucate”, Grigoraș fiind același expert care în 2009 declara că CD-ul cu filmulețul trucat ”Băsescu lovind un copil” ar fi fost contaminat cu markerul.  Referitor la interceptările SRI, desigur, ar putea fi trucate, la fel ca și interceptările FBI, CIA sau FSB, dar sunt? Răspunsul nu mai contează! Antena 3 titrează mare, sub expertul Grigoraș, pe fond galben: CUM SE FALSIFICĂ INTERCEPTĂRILE SRI.

Expertul Grigoraș a fost folosit, în urmă cu câțiva ani, la lansarea site-ului lumeajustitiei.ro, o altă armă folosită acum împotriva CSM și a altor instituții ale statului, site coordonat de alți doi discipoli de bază de-ai lui Sorin Roșca Stănescu, Răzvan Savaliuc și Adina Anghelescu.
Îmi amintesc că pe același expert Grigoraș l-am văzut cu câțiva ani în urmă în redacția de la Gardianul înainte, desigur, ca Gardianul să posteze pe site-ul său caseta trucată cu ”Băsescu părând că lovește un copil”.
ANDI TOPALA - diversionist la comandă
ANDI TOPALA – diversionist la comandă

In aceeași redacție se afla pe atunci și Andi Topală, un jurnalist care a fost și el subordonat al lui Roșca Stănescu la Gardianul lui Vîntu. Acest Topală a lansat, pe 20 decembrie 2012, o dezinformare specifică maestrului său, prin care anunță, chipurile, o dezvăluire a unui ofițer activ al SRI privind zice el, poliția politică pe care o practică Serviciul condus nu de Măgureanu sau Timofte, cum ne-am fi așteptat, ci de diplomatul George Cristian Maior.

Topală acționează de fapt după metoda deja brevetată de mașinăria de dezinformare anti-românească condusă de Voiculescu și Vîntu, printr-o armată de inși fără caracter, metodă despre care am mai scris pe acest blog și care constă în lansarea în online a unui material otrăvit (fals, trucat, mincinos etc) pentru a fi preluat apoi pe antenele mogulilor și prezentat drept adevăr absolut.
”Sursa Zilei va prezenta în curând mărturiile incendiare ale unui ofițer SRI activ despre poliția politică practicată la nivel înalt în structurile de informații. În așteptarea instalării Guvernului Ponta 2, deocamdată vă prezentăm o mostră a declarației olografe făcute de ofițerul SRI autorităților competente și îngropate de acestea într-un sertar. Am ascuns intenționat în declarație pasajele referitoare la autoritățile cărora li s-a adresat ofițerul urmând să o prezentăm integral” – scria Topală pe site-ul său.
Dealtfel, foștii sau actualii angajați cu șira spinării curbată ai lui Voiculescu și Vîntu nici nu se mai sinchisesc să ascundă faptul că mint cu nerușinare, mai ales de când Victor Ponta a dovedit că se poate minți direct, în față, fără ocolișuri atît de costisitoare.
Materialul, publicat pe un site creat peste vară (Sursa Zilei), realizat de o anexă a fostului Gardianul, nu a atras inițial atenția pentru că, la acea dată, lumea se gândea la porcii de sacrificiu și nu la cei răspândiți în mediul online.
Ieri însă, după ce scandalul CSM s-a copt suficient de bine, magistrații fiind surprinși într-o încăierare de care nu i-ai fi crezut capabili –  pleava justiției românești sărind la gâtul a trei colegi care luptă împotriva corupției -,  numitul Topală Andi, care fusese PASIV mai bine de trei săptămâni în cazul anunțat pe 20 decembrie, primește sarcina să pună gaz pe foc și să reamintească povestea cu ACTIVUL din SRI.
art21 f7

 

Prin urmare updatează vechea comandă. ”Pentru că un important realizator TV de la o celebră televiziune națională și-a manifestat disponibilitatea de a dezbate subiectul privind dezvăluirile ofițerului SRI, informăm pe această cale cititorii, cu scuzele de rigoare, că amânăm publicarea documentului pentru ziua în care se va produce emisiunea, ținând cont de faptul că aceasta trebuie pregătită în cele mai mici amănunte, dar vă asigurăm că este o chestiune de câteva zile” – zice fostul pasiv, activat ieri, Topală.
(Pariem că ”televiziunea națională” aparține lui Dan Voiculescu??? Și că se numește ANTENA 3?)
Documentul publicat de TOPALĂ
Documentul publicat de TOPALĂ
Dacă te uiți cu lupa la facsimilul publicat de el, descoperi o filă dintr-o petiție adresată de un ofițer SRI unui ”președinte” (probabil de comisie) care pune niște întrebări din care ar rezulta că există un magistrat care ar fi ofițer acoperit al SRI ce ar fi cerut în repetate rânduri să fie scos din rândul acestei tagme și care ar fi fost întâmpinat cu refuz categoric de conducerea SRI. Astfel, magistratul respectiv ar fi fost obligat să jure strâmb declarând oficial că nu e acoperit, nici informator și nici colaborator al vreunui serviciu secret.
Dacă cele dezvăluite de Andi Topală ar fi adevărate, atunci SRI ar avea o mare problemă, magistraților fiindu-le interzis, prin lege, să fie agenți acoperiți ai unui serviciu secret, deci și SRI-ului să-i recruteze/angajeze/acopere.
Sunt însă adevărate cele scrise pe foaia tonomatului Topală? El zice că da, pentru că altfel n-ar fi postat cu litere mari și roșii un titlu ca acesta: Mărturii incendiare ale unui ofițer SRI activ despre poliția politică la nivel înalt”.
El nu se întreabă, ci afirmă, așa cum l-a învățat SRS.  
Nu publică, ci promite că publică.
Nu prezintă tot adevărul, ci doar o parte din el, și aceea vizibilă cu lupa, dar doar pe porțiuni.
Este exact tehnica dezinformării învățată la școala lui Roșca Stănescu.
Nu știm numele ofițerului SRI care face ”dezvăluirea”, nu știm numele sereistului așa-zis ”acoperit” din magistratură, nu știm despre ce act de poliție politică e vorba, cazul unui magistrat care ar fi și ofițer acoperit fiind unul de-a dreptul penal și nu unul de poliție politică, nu știm decât ce spune manipulatorul Topală.
Mai știm însă, din experiența anterioară, că stăpânii celor de teapa lui Topală urmăresc să scoată la rampă conducerea SRI, să atragă cu forța instituția condusă de Cristian Maior în mocirla dezbaterii publice tocmai acum, în plin scandal al magistraților de la CSM. Culmea, asta vine după ce, recent, premierul Ponta și-a subordonat serviciul secret al Ministerului de Interne, cunoscut mai bine sub numele de ”Doi și un sfert”, după exact 23 de ani de la înființare, serviciu folosit la greu în trecut în acțiuni de poliție politică.
În fine, nu este însă o informație clasificată faptul că Vîntu și alți mafioți din afaceri sau politică se află în arest, în dosarele aflate pe rolul instanțelor sau pe mâna procurilor și datorită înregistrărilor făcute profesionist de SRI la cererea instituțiilor care instrumentau cazurile respective (Parchet general, DNA, DIICOT etc). Aceasta deoarece SRI este autoritatea națională în materia interceptării comunicațiilor telefonice, iar celelalte instituții (DNA, SIE, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul MIRA și Direcția de Combatere a Crimei Organizate din IGPR), după obținerea autorizațiilor legale pentru interceptarea comunicațiilor, se adresază Serviciului pentru punerea în aplicare a acestora.
sri f9

 

Ieri, la solicitarea Hotnews, Serviciul Român de Informații a dat un comunicat de presă cu privire la materialul semnat de Andi Topală pe site-ul său obscur, document în care se afirmă că ofițerul care acuză Serviciul de poliție politică există, într-adevăr, că a făcut memorii către diverse instituții, conform dreptului său la petiție, că toate informațiile din acele memorii au fost verificate, nu numai de SRI, dar că ACUZAȚIILE NU SE CONFIRMĂ, ca să-l parafrazez, la culoare, pe Topală.
Iată mai jos comunicatul SRI:
„Materialul publicat reprezinta o parte dintr-un memoriu realizat de catre un cadru al institutiei noastre,  care a adresat de-a lungul timpului mai multe petitii si memorii catre diverse institutii, inclusiv catre Serviciului Roman de Informatii, ca forma de manifestare a dreptului de petitionare.
Cel in cauza a fost primit in audienta de catre factori abilitati din Serviciu, inclusiv la nivelul comisiilor desemnate pentru a clarifica/verifica aspectele semnalate, ce tineau de presupuse activitati care ar fi avut loc, in trecut, anterior demararii, in anul 2007, a procesului de transformare institutionala a Serviciului.
De asemenea, in cadrul institutiei, aceste semnalari primite, inclusiv spre competenta solutionare de laorganisme cu atributii in domeniu,  similar sesizate, au fost minutios verificate, evaluate si analizate,de catre comisii interne constituite la ordinul conducerii SRI, fara a fi identificate elemente care sa certifice ilegalitati sau practici neconforme cu cadrul normativ intern, in activitatea institutiei.
Rezultatele multiplelor verificari efectuate care nu au confirmat exisitenta unor practici ilegale – ce ar putea fi asimilate unor „activitati de politie politica”-, au fost comunicate, in conditiile legii, atat petentului cat si institutiilor sesizate de acesta. In acest context, petentul a confirmat ca este satisfacut cu demersurile facute de institutia noastra si de rezultatele comunicate.
Referitor la existenta ofiterilor  acoperiti in randul magistratilor, precizam faptul ca SRI actioneaza in conformitate cu legile si actele normative conexe activitatii sale specifice in acest domeniu specializat. In acest sens, Serviciul aplica cu strictete prevederile legii privind statutul judecatorilor si procurorilor, modificata si completata, potrivit carora acestora le este interzis sa detina calitatea de „lucrator operativ, inclusiv acoperiti, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii”.
SRI se supune controlului concret si permanent exercitat de Comisia comuna permanenta a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitatii sale, fata de orice siuatie in care sunt semnalate abuzuri sau incalcari ale cadrului legal ori a normelor interne ce guverneaza activitatea Serviciului. Subliniem ca SRI acorda o atentie deosebita si manifesta disponibilitate pentru clarificarea/verificarea tuturor semnalarilor de natura celor expuse mai sus, in conformitate cu valorile si standardele euroatlantice ale comunitatii de intelligence din care facem parte.
Consideram regretabil faptul ca si in aceasta situatie se incearca atragerea institutiei noastre in dezbaterea publica fara nici un fundament real, inclusiv cu sprijinul unor fosti angajati ai intitutiei noastre.”
Pentru că există totuși întrebări la care nu se dă răspuns în acest comunicat, iar Topală nu le-a pus deoarece nu adevărul îl interesează pe el câtă vreme ordinul de zi pe unitate (cum bine spunea ieri Tăpălagă într-un excelent editorial) dat de Dan Voiculescu este ”Atacați instituțiile statului”, am avut o scurtă discuție explicativă cu purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava, încercând să aflu mai multe despre documentul provenit de la una dintre comisiile căreia i-a fost adresat și plasat în scop de manipulare în mediul online.
Dan Badea: Ofițerul care a făcut acea petiție este cadru activ al SRI sau a fost dat afară?

Sorin Sava: Da domnule, este cadru activ al SRI. N-a fost dat afară, nici nu s-a pus problema. Ofițerul acesta activ, căruia nu-i dăm numele, a făcut de-a lungul timpului mai multe memorii la diverse instituții, la comisii, la ONGuri, unde a dorit. De ce? Pentru că dreptul de petiționare nu este îngrădit nimănui din cadrul Serviciului. El a fost primit în audiență de conducerea Serviciului în repetate rânduri, inclusiv recent. Deci nu a fost chemat, că e o diferență, ci a fost primit, adică el a cerut să fie primit în audiență. A primit răspunsuri satisfăcătoare și a fost mulțumit de ceea ce a primit și de la conducerea serviciului și de la celelalte organisme unde a făcut petiții.

D.B.: Ați primit vreo solicitare din partea celor care au publicat anunțul ”incendiar” despre ”poliția politică” anunțată cu roșu deasupra semnăturii lui Topală?
Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI
Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI

 

S.S.: Nu, tocmai, ce m-a surprins pe mine a fost că domnul Andi Topală nu ne-a cerut un punct de vedere, deși am vorbit cu dânsul prin luna ianuarie după ce aflasem de materialul publicat prin decembrie, că începuseră să mă sune cei de la televiziuni să mă întrebe despre materialul respectiv apărut pe un site despre care nu știam nimic atunci. L-am sunat pe domnul Topală pe la începutul lunii ianuarie și după ce i-am urat la mulți ani, i-am spus că am văzut că are pe siteul acela un material, și l-am întrebat de ce nu ne-a cerut și nouă un punct de vedere despre aceasta? El ne solicitase, prin decembrie, un punct de vedere pe altă temă și i-am spus acum, domle cum ne-ați întrebat atunci despre ce v-a interesat, de ce nu ne-ați întrebat și despre asta?  ”Lăsați domle c-o să vedeți, cu siguranță o să ne mai auzim” – mi-a spus domnul Topală. Deci ne-a dat cu flit, pe românește, nu ne-a cerut un punct de vedere.

Noi când am fost solicitați am răspuns, că deja se știa în toată presa de ”senzaționalul” acela. Ne-au sunat cei de la Hotnews, ne-au cerut un punct de vedere vis a vis de informațiile apărute și l-am dat, el este publicat deja.
Cum se știe, magistraților le este interzis prin lege să fie ”lucratori operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informatii”. Ei dau anual o declarație pe această temă, sunt verificați etc. E o aberație să mai spui că azi există magistrați care ar fi ofițeri acoperiți. Categoric vă spunem că nu există așa ceva!
D.B: Știți la ce instituții a făcut ofițerul SRI acele petiții? A sesizat cumva ministrul justiției sau CSM, instituții care, conform legii 303 pot cere CSAT verificarea declarațiilor date de magistrați?
S.S.: Nu știu exact. Pot să vă spun câteva comisii la care el a făcut petiții și care ne-au solicitat un punct de vedere. În Comunicatul de presă pe care l-am dat, am afirmat că rezultatele verificărilor efectuate efectuate ”care nu au confirmat exisitenta unor practici ilegale – ce ar putea fi asimilate unor „activitati de politie politica”-, au fost comunicate, in conditiile legii, atat petentului cat si institutiilor sesizate de acesta”. S-au făcut comisii, s-au făcut cercetări…
D.B.: Vă amintiți dacă printre acestea a fost și comisia parlamentară de control a SRI?
SS.:Da, cu siguranță! A fost și Comisia pentru cercetarea abuzurilor și corupției din Camera Deputaților, au fot mai multe, nu le știu acum pe toate. Noi respectăm cadrul legal. Dacă ați observat, magistrații dau anual o declarație care poate fi verificată de ministrul justiției, de CSM, de CSAT.
D.B.: Este o întrebare totuși, la care revin. Conform legii 303/2004, vă citez, ”Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii ori a ministrului justiției” dacă declarațiile magistraților, date pe proprie răspundere ”că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații” sunt reale sau nu. În acest caz, ofițerul SRI s-a adresat CSM sau ministrului justiției să ceară CSAT verificarea celor semnalate de el privind sereistul acoperit din magistratură?
S.S.: Chiar nu știu dacă s-a adresat și ministrului justiției. Ce trebuie să se știe este că el este în continuare ofițer activ, pentru că mulți au întrebat dacă l-am dat afară. Nu l-am dat domnule afară, s-au făcut cercetări, comisii, era dreptul său legal la petiție.
D.B.: Mă refer la ofițerii acoperiți care au un statut special…
SS.: Domnule, nimic nu se face decât în condițiile legii. Dacă legea nu permite ca aceștia să fie puși pe masa comisiei, cu siguranță nu sunt puși. Acum trebuie văzut cadrul legal, ce se prevede în acest caz.
D.B.: Și dacă totuși ar fi venit o cerere de la CSAT cu privire la suspiciunea existenței unui magistrat care să fie și ofițer acoperit, SRI n-ar putea să ascundă documentele?
S.S.: Nu poate serviciul să ascundă nimic față de nicio instituție, mai ales față de cele care au control asupra ei. Domnule, sunt documente, mai ales dacă sunt clasificate, care sunt înseriate, înregistrate, clasificate pe perioade mari, deci nimeni nu-și permite așa ceva. Sunt documente în arhivă de acum 100 de ani. Toată activitatea desfășurată de serviciu este gestionată strict în cadrul legal.
1223400301-4 f11

UPDATE: (20.01.2013, orele 13.20): Ofițerul SRI, al cărui memoriu făcut în urmă cu câțiva ani și vizează finalul ”perioadei Timofte” (2005-2006) este folosit azi de potăile lui Dan Voiculescu pentru a ataca SRI și a acapara Justiția, a dat o scurta declarație pentru Evz, pe care o reproduc aici:

”Am făcut mai multe rapoarte în care am sesizat acele aspecte și le-am depus la mai multe instituții. Am fost primit în audiențe și de către conducerea acelor instituții și de către conducerea SRI. Ca urmare, s-au inițiat niște acțiuni, s-a tăiat în carne vie acolo unde s-au constatat niște adevăruri, s-a făcut ce trebuia făcut. Mai multe nu am ce să spun

Evenimentul Zilei a publicat și memoriul ofițerului SRI, pregătit pentru a ataca instituțiile statului (SRI, Justiție) și pentru ca reprentantul mafiei politico financiare din țara asta, Dan Voiculescu, să pună cizma lui de turnător ordinar al Securității și de partener de bază al aparatului ceaușist în afaceri (în perioada 1982-1989) pe gâtul românilor.
Informațiile de mai jos, au fost verificate și chiar dacă nu s-au confirmat, cred că merită să cunoaștem conținutul integral accestui memoriu. Motiv pentru care îmi permit să-l postez și aici:

/* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:”Table Normal”; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-parent:””; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-ansi-language:#0400; mso-fareast-language:#0400; mso-bidi-language:#0400;}

Domnule preşedinte,
Subsemnatul … ofiţer în cadrul SRI, cu respectul cuvenit, vă solicit audierea mea în regim de urgenţă pentru a vă aduce la cunoştinţă abuzuri săvârşite de decidenţi SRI ca urmare a raportărilor efectuate atât la nivelul conducerii instituţiei cât şi la nivelul comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamenar asupra activităţii SRI.Întrucât domnul preşedinte…… mi-a comunicat în cadrul audierilor că cea mai mare parte din aspectele semnalate, altele decât cele care ţin de poliţie politică, nu sunt de competența comsiei conduse de domnia sa, vă supun atenţiei celelalte aspecte a căror gravitate o apreciaţi dumneavoastră.În concret, vă fac cunoscut un set de întrebări, la care propun să răspundă atât eu cât şi domnul prim adjunct Coldea, în şedinţe diferite, în ordinea stabilită de dumneavoastră. Prin recurgerea la o astfel de procedura consider că audierile se vor desfăşura la obiect şi într-un timp relativ scurt, membrii comisiei având posibilitatea să-şi  formuleze cu anticipaţie întrbarile corespunzătoare pe marginea subiectului ce se doreşte a fi detaliat.
Din această perspectivă, cu permisiunea dumneavoastră, formulez următoarele întrebări:
1 Este adevărat că, în pofida prevederilor legii 300 din 2004 republicata, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, există magistraţi care colaborează cu serviciul de informaţii sau mai grav au stătu de ofiţer acoperit? Cunoaşteţi situaţia unui magistrat care pe parcursul mai multor ani a solicitat insistent să i se aprobe renunţarea la statutul de ofiţer acoperit fără a i se aprobă cererea? Este adevărat că în toţi aceşti ani magistratul a fost constrâns să încalce legea prin completarea unor declaraţii pe proprie răspundere prin care rezultă că nu face parte din rândul ofiţerilor acoperiţi, informatorilor şi colaboratorilor serviciilor de informaţii?
2 Aveţi cunoştinţă despre cazul unui ofiter care a interceptat ilegal convorbiri telefonice din dispoziţia unui lider politic judeţean, cu legături de autoritate la cel mai înalt nivel? Dacă da, ce obligaţii aveţi în astfel de cazuri şi de ce nu aţi dispus măsurile legale?
3. Care era statutul lui, ce probe deţinea la momentul arestării şi ce efecte ar fi produs în structura de vârf a instituţiilor în eventualitatea publicării-predării lor instituţiilor abilitate? Existau informaţii privitoare la iminenta sa suprimare fizică? Dacă da, au fost verificate în vederea identificării autorului/autorilor eventual şi celor care au dispus eliminarea sa fizică?
4. Ofiţerii care au marşat în direcţia ordonată de obţinerea unor date, informaţii şi documente ce ţin de poliţie politică(aspecte punctuale au făcut obiectul sesizării comisiei de control a SRI) au beneficiat de avansări promovări şi/sau li s-a oferit posibilitatea să-şi angajeze rudele apropiate în instituție drept recompensă pentru modul cum şi-au îndeplinit sarcinile? Au aceşti ofiţeri nou-angajați utilitate pe posturile pe care sunt încadraţi?
5. Există în SRI ofiţeri care sub o formă sau alta au refuzat să se implice personal sau prin direcționarea subordonaţilor în culegerea unor astfel de informaţii? Este adevărat că asupra acestora s-au dispus presiuni greu de suportat cu intenţia de a-i determina să-şi prezinte demisia, deşi calificativele obţinute de ei în ultimii ani erau de foarte bine?
6. Este adevărat că presiunile la care a fost supus unul dintre ofiţerii care nu s-a conformat au constat în practici ce încalcă în mod vădit drepturi prevăzute de Constituţie( art 21,22,26,41,52 şi 52), respectiv:- îngrădirea drepturilor de a se adresa instituţiilor abilitate, prin utilizarea unor forme de constrângere extreme?- declanşarea unor provocări a căror finalitate a fost ştirbirea autorităţii în fața subalternilor sau în cadrul colectivului din care face parte?- combinaţii ce au vizat terorizarea să psihică, având ca victime colaterale membrii familiei ofiţerului- provocări care au condus la deteriorarea climatului şi a relaţiilor din familie?- sancţiuni pentru situaţii neconforme cu realitatea?- diminuări salariale pentru fapte care nu cădeau în sarcina sa?- acordarea cu întârziere a soldei?- punerea în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile?
7. Există ofiţer sancţionat căruia, din dispoziţia dumneavoastră, contrar reglementărilor, nu i s-a adus la cunoştinţă măsura luată asupra lui şi nici cauzele care au stat la baza aplicării ei? Aceeaşi situaţie şi în cazul calificativului acordat?
8.Este adevărat că ofiţerul care şi-a exprimat în scris şi în mod repetat intenţia de a-i raporta domnului director abuzurile şi practicile de poliţie politică din instituţie a fost obstrucționat permanent în acest drept al său? Mai mult, au existat situaţii când ofiţerului i se aducea la cunoştinţă că este aşteptat la raport de domnul director, iar după ce acesta se deplasa sute de km constata că decidentul este în concediu de odihnă sau, în alte cazuri era aşteptat de cadre delegate de dumneavoastră? Există o prevedere în regulament potrivit căreia repetarea faptelor de care se face vinovat un cadru militar se redirecţionează la nivelul ierarhic superior acestuia, în speţă domnului director? De ce nu s-a aplicat regulamentul în acest caz?
9. Pentru a constrânge ofiţerii incomozi să-şi dea demisia, utilizaţi drept instrument neacordarea/amânarea acordării autorizaţiei la informaţiile clasificate, profitând de o prevedere a legii potrivit căreia persoanei supuse verificării nu i se aduce la cunoştinţă motivul pentru care se referă eliberarea autorizaţiei? Există situaţii de depăşire cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru eliberarea autorizaţiei? Ce se ascunde în spatele acestui exces şi cine se face responsabil de nerespectarea prevederilor legii?
10. Există ofiţeri care nu au beneficiat de decontarea cheltuielilor de transport pe perioada concediilor, în ciuda prevederilor legale deşi au solicitat în nenumărate rânduri, inclusiv în scris, acordarea acestui drept? Care este raţiunea pentru care s-a acordat în mod arbitrar acest drept?
11. Există ofiţeri cărora, din ordinul dumneavoastră li s-a comunicat în mod oficial că au fost înaintaţi în grad înainte de termen fără ca acest lucru să concorde cu realitatea? Realizaţi impactul unei astfel de minciuni care finalizate ies la iveală, fie şi după ani de zile? Consideraţi că în acest mod i s-a încălcat reputaţia?
12. Există practici, recomandate de dumneavoastră , potrivit cărora decizii importante privind: – cuantumul salarial obţinut pe postul transferat- funcţia reală pe care urmează să se transfere- conţinutul şi modul de aplicare a unor ordonanţe/ ordine cu caracter intern- drepturi băneşti acordate în anumite situaţii- condiţii de cazare Nu se aduc la cunoştinţa cadrelor sau, în alte cazuri sunt dezinformate(prin transmiteri pe cai indirecte a unor mesaje disparate şi implicit incoerente) sau, mai grav, minţite în legătură cu situaţia existentă? Dacă da, conştientizaţi consecinţele confuziei şi neîncrederii generate în corpul acestor ofiţeri pentru care minciuna reprezintă un subterfugiu mizerabil, iar onoarea şi demnitatea virtuţi supreme?
13. Cunoaşteţi că ofiţerul care şi-a făcut cunoscută în scris intenţia de a sesiza comisiei unele abuzuri precum şi faptul că instituţia nu este echidistanta politic, a fost amenințat cu trecerea imediată în rezervă (fără a exista motive care să susţină decizia), dar şi cu suprimarea fizică? Din aceleaşi considerente acelaşi ofiţer a fost ameninţat cu sesizarea Parchetului?  La ordinul cui s-a apelat la aceste forme extreme de şantaj, din moment ce el avea obligaţia legală să raporteze comisiei parlamentare?
14. Este adevărat că aţi dispus ca prin combinaţii judiciare elaborate şi corelate ofiţerul incomod să fie atras în activităţi infracţionale de către cadre active şi în rezervă care au primit ordine stricte în acest sens? Pentru ce se doreşte cu atâta consecventa că acest ofiţer să fie anchetat?
15. Cunoaşteţi situaţia unui ofiţer care, timp de peste patru ani, a transmis conducerii SRI zeci de raportări punctuale verificabile(cine, când , unde, etc) privind abuzuri şi acţiuni de poliţie politică? Ce s-a întâmplat cu acele raportări transmise în marea lor majoritate după producerea evenimentelor? Dar cu casetele ce conţin discuţiile purtate pe aceleaşi teme?
16. Puteţi preciza de câţi ani este monitorizat continuu acest ofiţer? Câţi lucrători au fost angrenaţi? Ce mijloace s-au folosit şi care este costul total al operaţiunilor derulate? Acceptaţi că ofiţerul are o conduită ireproşabilă din moment ce, în pofida provocărilor/ monitorizărilor îndelungate, nu există nicio dovadă să susţină contrarul?
17. S-a procedat vreodată la dezinformări sau contrafacerea unor probe în ceea ce-l priveşte pe ofiţeri? Dacă deţineţi probe privind orice nerespectare a reglementărilor interne sunteţi de acord să îi cereţi să întocmească un raport pe marginea împrejurării respective? La solicitările sale repetate i s-a comunicat că nu i se poate reproşa nimic, atât în plan profesionat cât şi sub palier contrainformativ? Dacă lucrurile stau aşa, cum explcati măsurile dispuse împotrivă să?
18. În baza principiului necesităţii de a cunoaşte prevăzut de legea 82 din 2002 puteţi pune la dispoziţia comisiei toate raportările sale olografe privind abuzurile la care a fost supus şi ilegalităţile săvârşite de decidenţi? Ce acţiuni aţi întreprins în urma raportărilor sale, altele decât cele referitoare la monitorizarea sa permanentă?
19. Cunoaşteţi că deşi aţi dispus ca ofiţerul să fie transferat pe cât posibil de mult, (pentru că nu are studiile prevăzute), a fost apreciat cu calificativul de foarte bine(98 de puncte) în pofida presiunilor la care a fost supus?
20. Ce şanse la o viaţă normală îi mai acordaţi unei persoane care a cutezat să vă pună întrebările de mai sus, persoana care, în naivitatea lui de ofiţer SRI, încă mai aspira la o cultură europeană şi valori democratice?
Rog transmiterea setului de întrebări tuturor membrilor Comisiei, inclusiv domnului director al SRI căruia, cu respectul cuvenit, îi solicit şi pe această cale aprobarea ieşirii la raport.Dată fiind necesitatea respectării cadrului legal privitor la condiţiile de acces la informaţiile clasificate, rog Comisia să-mi confirme în scris, înainte de audiere, dacă în integralitatea componenței sale este abilitată să ia act de informaţiile deţinute, în totalitate sau în parte, în baza principiului necesităţii de a cunoaşte prevăzut de actele normative în domeniu”.
 
Dan Badea