Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

Apariţie surpriză în afacerea Căşuneanu-Voicu: „paravanul” Mişu Popescu , consilierul ministrului transporturilor Ludovic Orban

Dincolo de inculpaţii cunoscuţi, precum Căşuneanu, Locic sau Florin Costiniu, afacerea anchetată de procurorii anticorupţie scoate în prim plan un alt personaj dubios aflat de mai multe ori în atenţia presei, şi chiar a DNA, pentru presupuse fapte de corupţie.

misu (1)

Mihai-Gabriel-Popescu-p

Este vorba despre celebrul Mihai Gabriel Popescu (foto stânga şi dreapta – dupa ce a devenit şmecher ), alias Mişu Popescu sau Mişu Pricopsitu. Deţinător al unei averi fabuloase pentru un funcţionar de stat, care include şi două locuinţe în Miami, Mişu Popescu n-a prea lăsat urme vizibile în operaţiunile sale politico-financiare. Conform investigaţiilor noastre însă, el este unul dintre cei care, la fel ca şi Cătălin Voicu, a folosit cel puţin un paravan pentru a beneficia de sumele uriaşe alocate de CNADR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) patronilor unor companii agreate.

Cazul Căşuneanu-Voicu

casuneanu
Senatorul PSD Cătălin Voicu a fost acuzat deja la jumătatea lunii trecute, de către procurorii DNA, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă. În schimbul unor mari sume de bani, el a intervenit la judecătorul Florin Costiniu, preşedintele Secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a obţine, în două litigii aflate pe rolul acestei instanţe, soluţii favorabile pentru oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic. Toţi cei patru sunt, astăzi, inculpaţi.

Catalin Voicu
Catalin Voicu

În ceea ce priveşte cazul Căşuneanu, implicarea lui Cătălin Voicu este extrem de interesantă. Dincolo de sumele de bani folosite pentru mituirea sa şi, mai departe, a judecătorului Costiniu care, se spune, trebuia să-i capaciteze şi pe magistraţii implicaţi direct în dosarele vizate, descoperim şi alt tip de complicităţi.

proces Umbrarescu_PA CO

Deşi anchetatorii n-au oferit prea multe informaţii legate de acest caz, surse din apropierea acestora au afirmat că miza o constituie rezolvarea favorabilă a unui recurs făcut de Căşuneanu după ce pierduse o licitaţie organizată de CNADR. Indiferent însă de cauza aflată în cercetarea DNA, atrage atenţia în mod deosebit consorţiul cu care Costel Căşuneanu s-a prezentat la licitaţia contestată ulterior. Astfel, alături de firma sa, PA&CO International SRL, au fost atrase alte două societăţi: GECOR SRL şi Guard Security International SRL.

Gecor – firma paravan a lui Cătălin Voicu

Firma Gecor SRL, abonată la contracte de milioane de euro cu statul, a aparţinut oficial, vreme de aproape patru ani (2004-2007), lui Cătălin Voicu. Evident, în acte figura mama acestuia, Voicu Gherghina, azi în vârstă de 72 de ani. Paravanele folosite aici au fost însă soţii Cusă Gheorghe şi Ioana, unul dintre ei ieşind din acţionariat pe perioada în care a fost găzduită, în acte, mama interlopului Voicu. Cei doi soţi sunt, fireşte, finii lui Cătălin Voicu. Conexând aceste date cu acelea din dosarul cercetat de DNA, constatăm că Voicu avea, dincolo de şpaga aferentă, şi interese de afaceri în acest caz.

Guard Security – paravanul lui Mişu Popescu

Ceea ce surprinde în cazul Căşuneanu-Voicu-Costiniu, este implicarea în afacere a fostului consilier al lui Ludovic Orban, Mişu Popescu. Cum se ştie, Mişu Popescu a ocupat funcţia de consilier al ministrului Transporturilor în perioada 2007-septembrie 2008. Cu un trecut extrem de controversat, mai ales după ce a deţinut mai multă vreme funcţia de director general al Hotelului Bucureşti din Capitală, fostul ţărănist a intrat în afaceri şi, ulterior, după 2000, în PNL. Presa a prezentat deja averea individului, care se ridică la mai multe milioane de euro şi din care fac parte şi două apartamente plasate în Miami-Florida, dar şi un avion nerecunoscut însă de afacerist.

Odată ajuns consilier al ministrului Ludovic Orban (foto dreapta), Mişu Pricopsitu a devenit şi membru în Consiliul de Administraţie al CNADR, adică exact locul de unde pornesc sutele de milioane de euro, anual, pentru afacerile regilor asfaltului. Pentru a nu intra direct în combinaţie cu Căşuneanu, cu atât mai mult cu cât presa a semnalat deja o relaţie neprincipială a sa cu regele asfaltului, el şi l-a plasat în asocierea cu Pa&Co pe unul dintre paravanele folosite şi în trecut. Este vorba despre un anume Vlad Cristian, patronul societăţii de “investigaţii şi protecţie” Guard Security International SRL. Firma acestuia a participat în consorţiu, alături de PA&Co şi Gecor la licitaţiile organizate de CNADR în toamna lui 2008-2009.

Paravanul lui Mişu Popescu, Vlad Cristian, este un vechi asociat al acestuia în cel puţin trei firme, astăzi fiind în funcţiune doar una dintre ele. Astfel, cei doi au fost tovarăşi în societăţile Terra RT Impex SRL şi Euronetwork SRL, azi figurând asociaţi doar în Global Economic Phone SRL. Paravanul Vlad Cristian este exact “veriga lipsă” a relaţiei consilierului lui Orban cu afaceristul Căşuneanu şi nu numai.

Pricopsitu şi-a făcut “intrare” şi la Romstrade

Nelu Iordache (stânga)
Nelu Iordache (stânga)

Paravanul lui Pricopsitu a intrat însă şi în combinaţie cu un alt rege al drumurilor (terestre şi aeriene), Nelu Iordache (foto stânga, discutând cu ministrul Orban), adică patronul Romstrade şi al Blue Air. Firma Romstrade apare ca acţionar persoană juridică (33,3%) în Compania Stingeri şi Intervenţii SA în care Vlad Cristian (“paravanul”) figurează şi el ca acţionar. Compania Romstrade a primit şi ea, se ştie, contracte de zeci de milioane de euro de la CNADR, locul în care a poposit Mişu Pricopsitu. Ca un element de culoare, printre acţionarii firmei amintite figurează şi fiica generalului maior Aurel Udor, fostul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.
Aşadar, ca o primă concluzie, deşi anchetatorii au luat în calcul elemente ale unor infracţiuni flagrante care, însoţite de dovezi, duc la întocmirea unui rechizitoriu, n-ar strica să-şi arunce un ochi şi pe noile conexiuni descoperite de noi în spatele afacerilor cu asfalt, zăpadă şi… nisipuri din Miami.

Căşuneanu a primit un milion de euro exact când i se citea materialul de urmărire penală

act aditional 7

Pe 21 decembrie 2009, exact când procurorii îi spuneau de ce va fi trimis în faţa unei instanţe de judecată şi de ce ar fi cazul să nu părăsească domiciliul din cartea de identitate, CNADR îl miluia pe afacerist cu un contract de aproape un milion de euro (965.007 euro) plus TVA pentru lucrări pe centura Ploieşti Vest.

Este vorba despre un act adiţional (nr. 7, foto sus) la un contract în valoare de 23,4 milioane de euro, câştigat pe vremea lui Mişu Pricopsitu, contract care, ulterior, prin mai multe acte adiţionale, s-a “umflat” şi a ajuns la 34 milioane de euro.

Dan Badea

 

Mafia lui Vanghelie: Naşul Cătălin Voicu a fost invitat forţat la DNA

voicu6

Update 3 (16:09): Cătălin Voicu a declarat pentru Antena 3 că procurorii anticorupţie i-au interzis să se întâlnească cu următoarele persoane: Ion Năstase (consilie personal), Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, Dan Ioan Popescu şi Cezar Bivolaru. 
 
Update 2 (15:23 ): DNA a informat, printr-un comunicat de presă, că senatorul Cătălin Voicu este inculpat sub acuzaţia de trafic de influenţă. Acesta este acuzat că, în 2009, a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. Inculpatul Voicu are interdicţie pentru 30 de zile de a părăsi localitatea. Iată, mai jos comunicatul emis de DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul CĂTĂLIN VOICU, senator, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că în cursul anului 2009, inculpatul Cătălin Voicu a pretins şi primit sume de bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze civile şi penale aflate pe rolul organelor judiciare. Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 decembrie 2009, procurorii anticorupţie au dispus faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile. Alte detalii privind acest dosar vor fi comunicate în momentul în care desfăşurarea investigaţiilor va permite acest lucru (…)”

Update1 (14:35): Cătălin Voicu a ieşit vesel de la DNA, recunoscând că are calitatea de învinuit într-un dosar confidenţial. „Urmărirea penală este secretă” – a spus el. 

voicu5

Senatorul PSD a lăsat să se înţeleagă că acuzaţiile care i se aduc ţin şi de calitatea sa de avocat şi de cea de parlamentar, iar una dintre acuzaţii ar putea fi aceea de „trafic de influenţă”.

„Naşul” Cătălin Voicu, membru de bază al clanului Vanghelie şi adânc implicat în lumea interlopă, a fost reţinut INVITAT astăzi LA DNA. El a fost ridicat de pe stradă şi dus direct la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie fiind cercetat pentru trafic de influenţă şi dezvăluire de informaţii clasificate. „Am fost arestat din faţa casei. Eram în maşina senatorială, am fost blocat de o maşină de poliţie şi scos cu forţa. Mi s-a spus că dacă mă opun o să-mi pună cătuşele. Nu am dat nicio declaraţie procurorilor DNA, pentru că îmi aştept avocatul. Nu ştiu de ce am fost arestat, dar gândiţi-vă că în acest moment Comisia de Apărare din Senat, al cărei vicepreşedinte sunt, l-a audiat pe directorul STS, Marcel Opriş, iar noi vrem să continuăm cercetările„, a declarat Voicu, pentru NewsIn.

Viorel Hrebenciuc (foto: Mircea Restea)
Viorel Hrebenciuc (foto: Mircea Restea)

Reţinerea Invitarea sa la DNA, fără acordul Senatului, poate avea legătură cu infracţiuni ce ţin de securitatea naţională. Senator PSD şi vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Senat, Cătălin Voicu s-a implicat de-a lungul anilor în mai multe operaţiuni ilegale, atât de trafic de influenţă cât şi de obţinere şi plasare de informaţii în medii în care el sau cei din grupul său aveau interese financiare ori de altă natură.

La fel, după eşecul candidaturii sale la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor, unde a fost propus de Vanghelie, Cătălin Voicu şi-a plasat oameni de încredere în structurile MAI, unul dintre ei fiind fostul colonel SPP Gheorghe Rizea.
col Gheorghe Rizea inspectand trupa si astepatand ordine de la NAŞU
col Gheorghe Rizea inspectand trupa si astepatand ordine de la NAŞU
Gheorghe Rizea
COL. Gheorghe Rizea

Acesta din urmă a fost plasat în funcţia de consilier al ministrului Nica, iar, apoi, a preluat conducerea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei (BSIJ), “Vlad Ţepeş”. Imediat ce a preluat şefia BSIJ, Rizea a reuşit să desfiinţeze Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie (GSPI) din MAI, ACVILA, o echipă de elită compusă din profesionişti antrenaţi şi pregătiţi să intervină în orice condiţii şi împotriva oricărui infractor de pe teritoriul ţării. Miza desfiinţării grupului ACVILA este, pe de o parte, dorinţa lui Rizea de a prelua comanda şi controlul total al luptătorilor respectivi şi, pe de altă parte, o răzbunare mai veche faţă de fostul şef al Brigăzii de Intervenţie a Jandarmeriei, generalul Lucian Pahonţu, şeful de azi al SPP.

Alături de Rizea, Cătălin Voicu îl are alături, ca mentor şi tovarăş, pe generalul de patru stele în rezervă Dumitru Iliescu, fostul câine de pază şi protecţie al lui Ion Iliescu.

Prin intermediul pionilor plasaţi în MAI, gruparea Voicu, Vanghelie, Iliescu a fost implicată, conform informaţiilor din ultima vreme, în sustragerea de documente confidenţiale de la DGIPI, fosta doi şi un sfert.

cununia civila de la Mogosoaia

Până la primirea unui comunicat oficial de la DNA cu privire la acuzaţiile aduse lui Voicu îi invit pe cititori să se familiarizeze cu câteva informaţii referitoare la senatorul interlop. Fragmentul de mai jos face parte dintr-o serie de materiale inedite despre gruparea de tip mafiot Vanghelie-Voicu-Rizea-Iliescu aflată în coordonarea lui Hrebenciuc (vezi AICI, AICI, AICI, AICI şi AICI)  Reamintesc doar că după publicarea acelor materiale am fost ameninţat în mai multe rânduri de gorile aflate în slujba celor de mai sus, plângerea făcută de mine cu două luni în urmă, la Secţia 11 Poliţie, rămânând fără răspuns. Ultimele  ameninţări au venit cu trei zile înainte de alegeri, pe 3 decembrie, ameninţări prin care mi se mai dădeau câteva zile de linişte, urmând să fiu ridicat apoi pentru…”trafic de droguri”: „O să te luăm pentru drogurile pe care le vinzi unor copii, fătălăule” – mi-a transmis „pitecantropul” lui Rizea, alături de alte ameninţări la adresa mea şi a familiei mele. Iată însă că primul „ridicat” a fost binefăcătorul lui Rizea, senatorul Voicu…
NAŞUL Cătălin Voicu
Catalin_Voicu1

Primul şi cel mai important membru al grupării este Cătălin Voicu (foto), senator PSD, supranumit NAŞUL. Studiaţi-l cu atenţie şi observaţi privirea inteligentă care face toţi banii. Cocoaşa din creştetul capului, semn că felcerul băuse în timpul serviciului…şi mâna întinsă discret, ca într-un ritual sicilian… Omul are trei facultăţi făcute la foc automat, pentru că e şi general medaliat de Ion Iliescu. Prin isprăvile sale, personajul pare a fi o prelungire la cel mai înalt nivel al lumii interlope. A ocupat şi ocupă, nestingherit, funcţii importante în stat. Astăzi este vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României. O funcţie extrem de importantă pentru un personaj implicat în acţiuni de trafic de influenţă.

Cel mai frumos „portret” al lui Voicu l-am găsit pe blogul Sorinei Matei, unul dintre jurnaliştii acreditaţi pe politic. E un portret de interlop sadea şi merită citit cu atenţie. Traseul „profesional” al individului este fascinant. Pare a fi un tip de o inteligenţă deosebită deşi, dacă îi vezi privirea, ai jura că e logănar, adică genul acela de individ care şi-a cumparat Logan ca să mergă în uichend (sic!) să facă mici la grătar, în staţiune. E un Vanghelie cu diplomă.

În vârstă de 44 de ani, Voicu pare a fi un fel de colecţionar pervers de diplome. Dacă îi citeşti CV-ul descoperi că omul a absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de transmisiuni din Sibiu (1986), Facultatea de Ingineria Mediului (1997), Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie, başca un curs postuniversitar de, atenţie!, ştiinţe poliţieneşti! Ca să pună capac la toate astea, Voicu şi-a mai tras şi o înscriere la doctorat, în 2003, că la banii lui nu mai contează.

A fost ofiţer activ până în 1997, iar apoi a intrat, oficial, în afaceri, pentru că până atunci acţionase clandestin pe acest tărâm. În perioada 1999-2001 a fost consilier la Camera Deputaţilor, iar apoi (2001-2004) consilier la Administraţia Prezidenţială. În legislatura anterioară a fost deputat PSD de Bacău, promovat şi susţinut de Hrebenciuc, iar astăzi este senator de …”logănari”, adică de Bucureşti.

Oficial, Cătălin Voicu este, pe cât de titrat, pe atât de „rupt în fund”. E sărac lipit şi, deşi are nevastă şi copii, stă în superba vilă din str. Dr Athanase Demostene.

fragment declaratie avere Voicu
fragment declaratie avere Voicu

N-are casă, chipurile, şi locuieşte cu părinţii! Când îi citeşti decalaraţia de avere lăcrimezi de compasiune faţă de un demnitar incapabil să-şi ia şi el un apartament social şi să fie stăpân pe viaţa lui. Dacă nu ştii despre o asemenea declaraţie de avere şi faci săpături, descoperi un Ali Baba cu brăcinarul doldora de arginţi, cu palate, castele şi nestemate. Poate că toate cele pe care le găseşti cu ajutorul lui Goagle sau Gulgăl, sau cum i-o mai zice Vanghelie, sunt poveşti. La fel cum ar putea fi şi informaţiile de mai jos, dacă ele nu ar proveni din nişte dosare puse la macerat.

Iată aşadar câteva elemente care conturează imaginea unui interlop de clasă, şcolit la curtea lui Mitică Iliescu a fraţilor Cămătaru şi a mardeiaşilor de cartier, dar plasat în Parlamentul României în care a reuşit o performanţa demnă de Cartea Recordurilor: în trei ani, a luat cuvântul de la tribuna Camerei Deputaţilor o treime de minut, de fapt exact …21 de secunde! Dacă mai stătea 9, vorbea un minut!. E posibil ca ăsta să fie pariul vieţii sale, pentru că mai are patru ani de efort şi poate că va reuşi să depăşească minutul de aur!

Prezint mai jos nişte informaţii adunate de „albinuţe” pe care „universitarul” tot încearcă să le găjbească de peste nouă luni, adică exact de când i-a intrat în ţeastă ideea de a pune bâta pe cocoaşa DGIPI.
Hrebenciuc-dTrafic de influenţă.
„În perioada 2005-2006, urmare cointeresării lui Viorel Hrebenciuc, Petru Andronache şi Coroiu Nicolae (foşti directori în cadrul SC ELECTRICA SA), Cătălin Voicu a sprijinit SC TECH SAFETY SA Târgu Jiu (aparţinând relaţiei sale apropiate, omul de afaceri Radu Dan Floareafoto dreapta) să introducă în stocurile SC ELECTRICA SA importante cantităţi de echipamente contrafăcute, supraevaluate şi de o calitate sub standarde specifice, prin falsificarea documentelor de provenienţă.Prin eliberarea dispoziţiilor de achiziţie a echipamentelor menţionate şi constituirea de stocuri fictive s-a creat un prejudiciu estimat la zeci de milioane de euro. Ulterior, prin intervenţiile sale, Cătălin Voicu a reuşit deturnarea cercetărilor penale pe unele aspecte colaterale, astfel încât nici administratorii SC TECH SAFETY SA şi nici conducerea din perioada respectivă a SC ELECTRICA SA să nu fie incluşi în investigaţiile declanşate”.
135307_articol
Scurgere de informaţii pentru un prim-procuror suspectat de corupţie
„În cursul lunii octombrie 2005, în urma reţinerii de către DNA, pentru luare de mită, a unor angajaţi ai Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu (Dumitru Safta şi Ion Marius Ştefan), Cătălin Voicu i-a furnizat lui Emil Gabriel Vucă (fost prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu) informaţii privind rezultatele anchetei, atenţionându-l că cei doi au dat declaraţii din care rezulta implicarea sa în acte de corupţie. Totodată, i-a atras atenţia că procurorii DNA acţionau pentru obţinerea de autorizaţii pentru interceptarea comunicaţiilor sale, precum şi ale procurorilor Radu Rădulescu şi Aurelian Filip, suspectaţi de implicarea în acte de corupţie”.
Influenţarea pozitivă a doi „pivniceri” din CSM.

florica-bejinaru1

„În perioada martie-mai 2007 a exercitat trafic de influenţă asupra a doi membri ai CSM (vicepreşedin tele Dan Chiujdeafoto dreapta –  şi judecătorul Florica Bejenariufoto stânga), obţinând, la 03.05.2007, revocarea lui Emil Gheorghe Moţa din funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj şi asigurarea
interimatului funcţiei de către Gheorghe Focşan (cunoscut drept procuror corupt şi

apropiat mediului interlop local), care l-a asigurat că va acţiona în scopul soluţionării favorabile a dosarelor penale în care era implicat omul de afaceri Radu Dan Floarea.

C Nicolescu Dolj

De asemenea, la începutul lunii mai 2007, a acţionat pentru menţinerea în funcţie a şefului IPJ Gorj, comisar-şef Constantin Nicolescu (foto dreapta sus), care i-a promis soluţionarea favorabilă a dosarelor aceluiaşi om de afaceri”.
Trafic de influenţă pe lângă Silion şi Meleşcanu
costica silion„În februarie 2007 a exercitat acţiuni de trafic de influenţă asupra inspectorului general MELESCANU - TIMISOARAal Jandarmeriei Române, generalul Costică Silion (foto stânga), şi a ministrului Apărării, Teodor Meleşcanu (dreapta), obţinând încheierea unor contracte de furnizare produse alimentare şi echipamente de protecţie între unităţi ale jandarmeriei şi MAp şi firma SC TECH SAFETY SA. Pentru a putea participa la licitaţiile organizate în acest sens, Radu Dan Floarea, de comun acord cu responsabilii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Gorj, a achitat către bugetul de stat datorii certe şi exigibile de 350.000 lei, restul datoriei de 2.268.000 lei fiind contestată formal în instanţă”.
„În aprilie 2007, cu sprijinul lui Teodor Meleşcanu şi al lui Ion Marcu, director general al SC TERMOELECTRICA SA Bucureşti, a facilitat societăţilor comerciale la care este acţionar Radu Dan Floarea furnizarea de echipamente de protecţie către sucursalele SC ELECTROCENTRALE SA Constanţa şi Iernut, cu practicarea unor adaosuri comerciale supraevaluate.catalin_voicu_86032300_30902300
În acelaşi mod, Cătălin Voicu  (foto dreapta, obosit tare) i-a intermediat lui Radu Dan Floarea încheierea unor contracte având ca obiect „livrarea de echipamente de protecţie către CN CĂI FERATE – CFR SA Bucureşti”, la preţuri supraevaluate (adaos comercial de 150-300%)”.
„În iunie 2007 a intervenit pe lângă factori decizionali din cadrul MIRA în vederea falsificării rezultatelor concursului din data de 07.06.2007 pentru ocuparea funcţiei de inspector şef adjunct al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Giurgiu, obţinând ocuparea postului de către comisarul şef Ion Dragomir.
Ulterior, conducerea MIRA a decis anularea concursului şi reevaluarea dosarelor candidaţilor, constatând că Ion Dragomir nu îndeplinea condiţiile pentru participarea la concurs”.
Dan Badea

GARDIANUL devine oficial, din cauza lui Vanghelie, tribuna dejecţiilor DGIPI

patriciu

Cotidianul „Gardianul„, controlat de Sorin Ovidiu Vîntu prin intermediul lui Liviu Luca, publică în ediţia sa de astăzi, 23 octombrie, o aşa-zisă dezvăluire care ar sugera implicarea lui Traian Băsescu în fuga lui Omar Hayssam (foto sus, în bluză verde, alături de Dinu Patriciu – centru – şi Dorin Marian – dreapta).

Conform „documentului” (cel mai probabil „o făcătură”) publicat de gazeta amintită, Hayssam ar fi  afirmat, înainte de a intra în arest, că Traian Băsescu i-ar fi spus să plece din România. În realitate însă, „Gardianul” nu face decât să joace pe melodia lui Vanghelie şi să confirme astfel previziunile făcute în urmă cu aproape două luni de acest lider al PSD, aflat în cârdăşie cu Hrebenciuc, Cătălin Voicu şi generalul Mitică Iliescu.

Asta înseamnă, dacă i-am da crezare lui Vanghelie (şi nu văd de ce nu am face-o, câtă vreme se dovedeşte că a avut dreptate) că „Gardianul” a devenit tribuna DGIPI, sau că execută ordinele venite de la ofiţeri ai acestui serviciu secret. Iată ce spunea Vanghelie (foto stânga, alături de şeful Cătălin Voicu) pe 7 septembrie 2009:

„Se discută, şi am discutat şi cu dumneavostră (jurnaliştii – n.r.), şi cu domnişoara, şi cu domnişoara (jurnalişti – n.r.) se discută despre faptul că există o bucăţică cu Omar Hayssam în care preşedintele poate să aibă o problemă. Asta nu ştiu, vedem în următoarea perioadă cum va apărea pe piaţă şi nu e calitatea mea să verific eu cum se transmit acele date pe piaţă şi către mass-media„, a afirmat el.

mafiotul cu grade, Remus Span
mafiotul cu grade, Remus Span

Cu regret faţă de foştii mei colegi de la această publicaţie, trebuie să mărturisesc faptul că am văzut cel puţin un ofiţer de la DGIPI venit în redacţia „Gardianul” şi mă refer aici doar la celebrul comisar şef Remus Şpan (foto dreapta, publicată, evident, de Gardianul). Am aflat, pe surse, că individul este mason (şorţar, adică mascul dubios cu şorţuleţ sau rochiţă) şi că acesta ar fi motivul pentru care ar fi poposit, din când în când, prin redacţia amintită. E posibil însă ca nu masoneria să-l fi trimis printre negrişorii lui Vîntu, deşi dacă ai lua la analizat lista masonilor implicaţi ai fi de altă părere…

Şpan nu a fost însă singurul ofiţer DGIPI (transferat de ceva vreme la IGPF) care a venit în vizită la anumite persoane din redacţie, dar deocamdată doar el pare a corespunde profilului conturat de Vanghelie, adică de turnător. Conform informaţiilor apărute în presă, Şpan este un individ lipsit de scrupule, un personaj implicat atât în scurgeri de informaţii din DGIPI, cât şi în complicitate cu infractori şi membri ai crimei organizate din ţara asta. Cineva m-a informat,  chiar pe acest blog, că Şpan oferea informaţii secrete chiar şi celor implicaţi în afacerea Buldozerul:

„Danut vezi ca prietenul prietenului tau de la Gardianul, comisarul sef Remus Span nu a fost demis degeaba. Are doua dosare penale, unul la DIICOT pentru divulgare de secrete si unul pentru coruptie la DNA. Fratele Remus este cel care le oferea protectie si informatii din interior infractorilor din afacerea Buldozerul.
I-au retras certificatul ORNISS si i-au perchezitionat biroul si casa. Span a fost citat cu mandat de aducere, dar s-a internat si si-a tras certificat medical ca nu poate suporta regimul penitenciar” – mi-a transmis un „Anonim” de bine.

Prin urmare există persoane care cunosc traseul lui Şpan prin redacţiile bucureştene, dar şi traseul gazdelor acestuia (din Bucureşti sau Satu Mare), ceea ce îi face pe unii să aibă coşmaruri atunci când ajung în dormitor şi sting lumina. Unii deja se gândesc, probabil, sau ar trebui să se gândească, dacă vor fi săltaţi în această noapte sau în următoarea. Nu vor afla decât atunci când vor auzi bătăile în uşă. Până atunci vor executa, ca şi până acum, ordinele superiorilor…

hayssam

Revenind la diversiunea lansată de „Gardianul” cu sprijinul DGIPI (evident, dacă ne luăm după Vanghelie şi nu văd de ce nu ne-am lua câtă vreme a previzionat corect!) ea a fost făcută respectând standardele impuse de tonomatele consacrate ale lui Sorin Ovidiu Vîntu. Iată ce se spune că ar fi declarat Hayssam:  

„A plecat el (dr Yassin- nn.DB) in Irak asa cum v-am spus. De acolo am tinut legatura cu el tot timpul. I-am raspuns la tot ce-a solicitat, ce-a vrut. Intre timp, asa cum stiti, au fost cateva intalniri cu Presedintele. Si atunci, eu chiar am inceput sa intreb de presiunile care se faceau asupra mea si domnul Presedinte chiar mi-a spus: “Iti iei copiii si du-te in America! Eu sunt Presedintele Romaniei si ai toate garantiile!” I-am spus: “Domnule Presedinte, uitati, speculatiile de care a aflat presa, sunt monitorizat…”. “Nu, te rog frumos sa stai linistit, eu iti garantez ca nu se atinge nimeni de un fir de par de al tau!” “Bine, domnule Presedinte, cum spuneti, mergem la orice, la orice posibil”. Si Presedintele a cerut sa mai mearga cineva sa-l ajute pe doctorul Yassin. Si intre timp eu am fost arestat”.

 

realitatea ventilator

Cine crede ce spune Hayssam, poate crede orice. Interlopii lui Vanghelie asta vor să se înţeleagă. Şi dacă vor ei, atunci e musai. Numai că nu toţi îi susţinem pe interlopi. Iată de ce unii dintre noi ne putem permite să-i corectăm pe slujbaşii lui Sorin Vîntu.

Picture 042

Dealtfel, cum se ştie deja, materialele manipulatorii lansate prin „Gardianul” sunt preluate imediat de Realitatea TV şi împrăştiate asemenea rahatului aruncat în ventilator. Nu mai vorbim aici de tonomatele care aleargă disperate pe ruta Vîntu (RTV)-Voiculescu (Antena3)-Vîntu (RTV), doar pentru că aşa îşi pot servi stăpânul care le dă „ovăzul”.

Revenind la parabola „ventilatorului”, cam aşa s-a întâmplat şi aseară cu diversiunea Hayssam. Astfel, la emisiunea de pe Realitatea TV a tonomatului Adrian Ursu (un individ cunoscut deja pentru lipsa oricărei urme de profesionalism jurnalistic), generalul Degeratu a afirmat că după ştiinţa sa, oficial, nimeni nu a înregistrat discuţia cu Hayssam care a avut loc, în septembrie 2005, la Parchetul General.

Prin urmare, dacă ea ar fi reală,  atunci cel care ar fi înregistrat-o ilegal nu putea fi decât un membru al mafiei anti Băsescu. Ar putea fi vorba, evident, şi de o „făcătură”, ceea ce nu m-ar mira. Oricum, „documentul” nu confirmă decât că, înainte de a fi arestat, Hayssam a afirmat că Băsescu i-ar fi spus că poate parăsi ţara şi ar putea chiar să-l sprijine. Adică afirmaţii fără altă valoare decât cea percepută de manipulatorii lui Sorin Vîntu.

Presupunând prin absurd că aşa ar fi stat lucrurile, care ar fi problema? Dacă Băsescu a afirmat că îl ajută să plece din ţară, acelaşi Băsescu a mai afirmat, conform presupusului document, că nimeni nu i se va atinge de un fir de păr. Ori Hayssam a fost apoi rapid arestat, ceea ce contrazice ultima afirmaţie, adică Băsescu nu i-a spus sirianului adevărul. Prin urmare lucrurile nu stau aşa cum sugerează fiţuica folosită de mafia anti-Băsescu.

Evident, întrebându-i pe „jurnaliştii” de la „Gardianul” dacă Băsescu ar fi fost în stare să-i promită lui Hayssam scoaterea discretă din ţară, răspunsul e afirmativ, ăsta e visul vieţii lor de câţiva ani încoace! Acolo până şi caricaturistul e înţepenit, de câţiva ani, pe comanda anti-Băsescu!…Cine-i bagă, însă, în seamă, în afara celor doi moguli care le asigură salariile şi dispensele?

Revenind la combinaţia cu Realitatea TV, ventilatorul care împrăştie rahatul „Gardianul”, ea a fost împlinită prin desemnarea lui Adrian Ursu şi a fostei angajate a lui Dan Voiculescu (mereu îi uit numele, probabil că e unul care nu contează) ca gazde ale dezbaterii publice a acestei manipulări.

Picture 043

 

Picture 026

Ursu şi-a făcut datoria de slugă aşa încât printre invitaţii săi la emisiunea de execuţie publică a lui Traian Băsescu au fost persoane precum Ovidiu Ohanesian, Mugur Ciuvică, Bogdan Chirieac, Mitică Iliescu, Dan Nica şi Sorin Roşca Stănescu, adică duşmani declaraţi ai lui Traian Băsescu.

Dintre ei, Ovidiu Ohanesian este singurul pe care îl înţeleg deoarece un om care a stat cu pistolul la tâmplă poate să spună orice, indiferent dacă valoarea de adevăr a spuselor sale este zero, aceasta fiind mai puţin importantă faţă de experienţa trăită, pe propria-i piele, în Irak. Ceilalţi indivizi amintiţi, însă, nu sunt decât nişte papagali de serviciu aflaţi în subordinea mafioţilor anti-Băsescu.

Generalul rezervist Mitică Iliescu, spre exemplu, adică şeful şefului (Voicu) lui Vanghelie, a intervenit ca să lanseze ipoteza că nu DGIPI ar fi făcut interceptarea publicată de Gardianul ci altcineva.

cununia civila de la Mogosoaia

Astfel, Iliescu a afirmat că a aflat anul trecut de această discuţie dintre Hayssam şi Degeratu, şi că ea nu ar fi fost înregistrată de DGIPI, ci de către un alt serviciu de informaţii cu atribuţii în Siguranţa Naţională. Ghici care?!

Iliescu s-a referit, evident la SRI, fie pentru că omul are un fix, fie că bănuieşte că SRI este singurul serviciu de informaţii care-i poate proba implicarea în mafia anti-Băsescu.

Rolul lui Dumitru Iliescu este însă priceput de oricine, anume acela de a înlătura suspiciunea că tocmai serviciul de informaţii pe care l-a controlat vreme de aproape nouă luni (DGIPI) a scos pe piaţă făcătura cu Hayssam. Păi dacă el nu se disculpă, atunci cine s-o facă?!

Dumitru Iliescu a comis însă o greşeală fundamentală intervenind la RTV: el a confirmat că şi-a păstrat vechea reţea de poliţie politică, aflată în slujba lui Ion Iliescu, reţea care l-a alimentat continuu cu informaţii chiar şi după ce a trecut în rezervă.

Dacă s-a făcut o asemenea stenogramă, sau s-a contrafăcut, atunci e de înţeles cum e posibil să fi aflat de ea tocmai cel care îl controlează pe Vanghelie, beneficiarul primar şi de facto al informaţiilor de la DGIPI!

©Dan Badea

Mafia lui Vanghelie: Generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu şi famiglia (III)

cununia_civila_de_la_Mogosoaia

Unul dintre capii mafiei cu epoleţi a echipei Vanghelie-Hrebenciuc este generalul cu patru stele Dumitru Venicius Iliescu, zis Maurul, zis Mitică.

Fost „câine de pază” al lui Ion Iliescu până la sfârşitul lui 1996, Mitică Iliescu este creatorul şi binefăcătorul personajelor prezentate în primele două părţi ale acestui material, Cătălin Voicu („Naşul”) şi Gheorghe Rizea („Finul”). Pe de altă parte, la rândul său, el însuşi a beneficiat de protecţia lui Ion Iliescu şi a camarilei din spatele „bătrânului edec”. Aşa se explică de ce, indiferent de acuzaţiile aduse de-a lungul timpului, a scăpat basma curată şi, mai mult, a prosperat ca un adevărat nabab. El şi, bineînţeles, apropiaţii săi (foto dreapta.

Trecutul de politruc al lui Dumitru Iliescu

Politruc de formaţie, Mitică Iliescu are un trecut de invidiat. Ascensiunea lui post-decembristă ridică mari semne de întrebare cu privire la meritele deosebite pe care le are în consolidarea şi controlul asupra noii mafii politico-financiare.

Dumitru Iliescu zis Mitica
Dumitru Iliescu zis Mitica

Născut pe 18 august 1956, în Greci-Mehedinţi, Mitică Iliescu s-a orientat după absolvirea şcolii militare de ofiţeri şi, ca tânăr locotenent, a devenit secretar UTC la liceul militar Dimitrie Cantemir (1978-1980), iar apoi secretar de partid (1980-1982). Ulterior îl regăsim, pentru cinci ani, instructor UTC la Consiliul Politic Superior al Armatei, controlat de Ilie Ceauşescu (foto dreapta). Absolvă, în 1989 facultatea politico-militară din cadrul Academiei Militare şi este numit instructor cu probleme de propagandă PCR la Regimentul 2 Mecanizat, funcţie în care rămâne până în ianuarie 1990.


„Câine de pază” cu merite deosebite la Cotroceni

După implicarea sa în reprimarea demonstraţiilor anticomuniste de la Intercontinental, din noaptea de 21 decembrie 1989, când a fost acuzat că ar fi ordonat blindatelor să treacă peste revolutionarii din spatele baricadei dintre Inter şi Dunărea, căpitanul Mitică Iliescu (foto stânga) s-a orientat din nou. A doua zi, pe 22 decembrie dimineaţa, el participă împreună cu maiorul Gheorghe Carp, un alt personaj de tristă amintire, la dispozitivul de la Scala. Ulterior, împreună cu alţi câţiva colegi politruci, printre care şi locotenentul Gabriel Naghi dar şi plutonierul Răduţac, Mitică s-a „lipit” rapid de Ion Iliescu pe care l-a transportat cu un TAB la MApN, apoi la Televiziunea Română şi apoi peste tot pe unde a fost nevoie.

Din acea zi el a devenit paznicul lui Ion Iliescu şi a fost numit şeful Subunităţii de Pază şi Protocol, apoi şeful Unităţii Speciale de Pază şi Protocol transformate, ulterior, în Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP). Rămâne în fruntea SPP până în noiembrie 1996 când demisionează şi trece la dispoziţia Ministerului de Interne. După ce preia, mai întâi, funcţia de locţiitor al comandantului trupelor de jandarmi, el este numit, de ministrul Gavril Dejeu, comandantul Brigăzii16 Jandarmi din Bacău, fieful lui…Viorel Hrebenciuc. Rămâne în funcţie până în februarie 1997, după care trece în rezervă şi intră în afaceri.

Făt Frumos cu stele pe umeri

d_iliescu_generalPentru „merite” deosebite, Dumitru Iliescu a cunoscut o ascensiune în grad nemaiîntâlnită: în şapte ani el a fost avansat de cinci ori. În decembrie 1989 era căpitan, în ianuarie 1990 maior, în iunie 1990 locotenent-colonel iar în mai 1991 colonel. O ascensiune care, pentru un ofiţer al armatei române, se realizează în 15 ani. Mai departe, pe 1 decembrie 1994, Mitică Iliescu devine general de brigadă, avansat de preşedintele Iliescu.

În noiembrie 1996, înainte de a părăsi corabia de la Cotroceni, Ion Iliescu îi mai dă o stea generalului Mitică devenit, astfel, general de divizie cu două stele. Şi asta n-avea să fie suficient. În 2002, după ce Mitică Iliescu îşi crease o importantă reţea de afaceri, preşedintele Ion Iliescu îl readuce în funcţia de consilier în cadrul Departamentului de Securitate Naţională alături de…Cătălin Voicu, tovarăşul său de afaceri, cel pe care l-a crescut şi promovat în SPP. În 2003, Mitică Iliescu este avansat, din nou, la gradul de general de corp de armată (trei stele), iar în octombrie 2004 la gradul de general de armată (4 stele), cel mai înalt grad militar acordat pe timp de pac.

Afacerile lui Mitică, dezvăluite de presă

antalia 2

Presa a semnalat, de-a lungul anilor,  implicarea directă a generalului Mitică de la Cotroceni în diverse afaceri dubioase, de la tipografia din subsolul Casei Poporului, la traficul cu combustibili pe relaţia Iugoslavia, sau la protecţia unor reţele mafiote. El a beneficiat, ca orice nomenclaturist al noii puteri, de un superb apartament de 7 camere situat în str. Aurel Vlaicu nr.42-46, fiind vecin cu generalul Carp, Dijmărescu, Stolojan, Isărescu, Baltazar, Talpeş etc. Iată, spre exemplu, ce consemna Valerian Stan, şeful departamentului de Control al Guvernului, în 1997.

Iliescu Dumitru – şeful Serviciului Pază şi Protocol: la 01.01.1990 locuia împreună cu soţia şi 2 copii într-un apartament de 4 camere situat în str. 13 Septembrie, într-o locuinţă obţinută în baza aprobării Ministerului Apărării Naţionale; Garnizoana Bucureşti comunică dlui Dumitru Iliescu, la 23.01.1990, că i s-a repartizat un apartament cu 4 camere în B-dul Victoria Socialismului; la 23.11.1990, Secretariatul General al Preşedinţiei României comunică dlui Iliescu că i s-a aprobat atribuirea unui apartament cu 7 camere, 150 mp suprafaţă locuibilă, situat în imobilul din str.Aurel Vlaicu nr. 42-46, inclusiv garaj (iniţial acest apartament a avut aceeaşi destinaţie cu cel al dlui Dijmărescu Eugen); în adresa nr.429/19.12.1990, Unitatea Specială a Serviciului de Pază şi Protocol a menţionat că dl. Iliescu îndeplineşte şi funcţia de secretar de stat şi, ca atare, beneficiază de 2 camere în plus, menţiune contrară prevederilor art.6 din Legea nr.5/1973, care îi dădea dreptul la o singură cameră în plus; la data repartizării apartamentului situat în imobilul din str.Aurel Vlaicu nr. 42-46, dl. Iliescu nu era angajat al Ministerului Apărării Naţionale şi, în consecinţă, nu apare justificată şi legală decizia acestui minister de a-i atribui o locuinţă cu 7 camere din fondul locativ de stat.

Generalul Mitică a rămas, evident, proprietarul apartamentului respectiv. Dealtfel, toate semnalele trase de presă cu privire la anumite afaceri dubioase ale lui Dumitru Iliescu au fost muşamalizate sau trecute cu vederea. Inclusiv acuzaţiile privind implicarea în represiunea din decembrie 1989. Iată mai jos , ca exemplu, un extras dintr-un cotidian central cu privire la câteva suspiciuni exprimate în mod public.

Sub comanda lui Dumitru Iliescu, SPP se transforma neoficial intr-un serviciu de informatii al Cotrocenilor. Apoi, ca si celelalte servicii secrete din tara, institutia sa devine un paravan al afacerilor dubioase, care se tin lant;
tipografia de doua milioane de dolari, instalata in Casa Poporului, la subsolul corpului B-3, care depasea cu mult nevoile reale ale SPP. In fapt la aceasta tipografie se tipareau, cu bani negri, necontabilizati, afisele electorale ale PDSR. Ancheta demarata de Parchet si Curtea de Conturi a fost musamalizata de autoritati;
– autor al scandalului cumpararii de arme marca UZI si JERICHO, de la furnizori din Israel;
– a dirijat achizitionarea de autoturisme Opel Vectra, Frontera si Omega, pentru Presedintie, de la o firma-dealer, a caror directori erau fosti ofiteri de Securitate, desi alte firme au prezentat oferte mult mai atractive din punct de vedere financiar;
– cat a fost sef al SPP a fost acuzat de intreaga presa de complicitate cu mafia tiganeasca din Strehaia si de implicare in marile afaceri ilegale cu alcool si produse petroliere. Ofiteri SPP au fost surprinsi chiar facand trafic cu uraniu la Snagov, intregul scandal fiind scos la lumina de UM 0215;

– avansarile in grad pe orice alte criterii decat cele profesionale au fost mereu o preocupare aparte a generalului Iliescu. Inclusiv amanta sa, plutonier la bucataria SPP, a trecut de la cazan si polonic, direct la cabinetul directorului SPP, ca sefa de protocol;
(…)
– Dumitru Iliescu a coordonat operatiunea de tiparire si lipire a afiselor electorale tiparite de Adrian Costea in strainatate. Ofiterii SPP au asigurat aducerea afiselor din Franta, prin vama romaneasca, fara plata taxelor vamale;

– detine o imensa vila pe malul lacului Mogosoaia, pentru a carei amplasare si construire a fost ajutat de primarul Dan Claudiu Tanasescu, cel mai vestit traficant al PDSR de terenuri rezidentiale, a caror matrapazlacuri au fost retinute pe larg de Departamentului de Control al Guvernului, insa la Parchet, dosarul penal a fost musamalizat.


Dumitru Iliescu, şeful Serviciului secret al PDSR

Eu însumi am dezvăluit în „Evenimentul Zilei” , din 10 mai 2000, implicarea lui Mitică Iliescu în celebra afacere Costea şi în înfiinţarea, cu ajutorul foştilor ofiţeri SPP dar şi ai altor structuri, a serviciului secret al PDSR. Ascunsă în spatele unor firme de protecţie şi pază, conduse de Dumitru Iliescu şi oamenii săi de încredere, noua structură de informaţii a primit, la înfiinţare, 300.000 de dolari numai de la Adrian Costea. Astfel, în 1997, generalul Iliescu a înfiinţat două firme de „pază şi protecţie”.

voicu tuguiat

Prima , Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie (GIPP) SRL avea capitalul social de 300 milioane lei şi  următorii asociaţi: Dumitru Iliescu – 25%, Tiron Cristiana– 13,34%, Dăscălescu Ştefan – 11,67%, Dumitraşcu Mihail – 11,67%,  Cristina Antonela Avram – 10%, Floarea Neagu – 10%, Mircea Răduţac – 10%, Fulga Dinu – 8,32%. Sediul firmei GIPP era pe str. Ankara nr.2.

Dacă generalul rezervist Iliescu apărea ca asociat în această societate, un alt general SPP era administrator. Este vorba de Gheorghe Arădăvoaice care, din 10 ianuarie1997, apare ca vicepreşedinte GIPP. Alături de el, printre administratori se mai aflau: Victor Buzdugan, Romulus Paul, Gheorghe Tiron şi „Naşul” Catalin Voicu. Obiectul de activitate declarat al GIPP era „activităţi de investigaţie şi protecţie a bunurilor şi persoanelor”.

antalia1

Cea de-a doua societate înfiinţată tot atunci, posibil din aceiaşi bani ai lui Costea, a fost Agenţia Internaţională de Protecţie şi Pază 2000 SRL (AIPP). De-abia aici lucrurile intrau pe făgaşul obişnuit deoarece, ca asociat al generalului Iliescu, apărea un alt general rezervist, de data asta din Serviciul de Informaţii Externe, Dumitru Ciobanu. Acesta a lucrat până în 1989 în cadrul CIE pentru UM 0195 (contraspionaj extern) condusă de generalul Ioan Moţ. A fost şeful Serviciului Europa de Nord (Marea Britanie, Suedia, Danemarca, Norvegia şi Finlanda) din cadrul Diviziei Europa (UM 0199). În SIE, a ajuns şef al Diviziei Contrainformaţii (CI) Externe. Dumitru Ciobanu, promovat şi el în câţiva ani de la maior la  general, a fost trecut în rezervă ca urmare a unui scandal în care a fost implicat şi adjunctul şefului SIE de atunci (Ioan Talpes), generalul Silinescu. Dupa trecerea în rezervă, Ciobanu a intrat, evident, în afaceri de anvergură.

Afacerea Mogoşoaia

Recent, Dumitru Iliescu a fost reclamat la Parchet de către Romsilva pentru că ar fi ocupat, prin abuz, o mare suprafaţă de teren din Mogoşoaia. Iată ce a consemnat, pe această temă, cotidianul Ziua:

„Este vorba despre o suprafata totala de circa 21,5 hectare, constituite din 1,5 ha preluate cu titlu de revolutionar, 10 ha cumparate de la o persoana fizica si alte 10 ha transferate pe teritoriul comunei Mogosoaia, din comuna mehedinteana Greci. Un hectar ii revine in acelasi mod tatalui generalului de patru stele, Venicius. Primarul comunei Mogosoaia, Paul Precup, s-a referit si la „unele inadvertente” sesizate intre ceea ce scria pe autorizatiile de constructie, respectiv 500 metri patrati, cat apar pe declaratia de impozitare, imobiliara, si ceea ce exista de fapt acolo, mentionand ca „proprietarul a fost amendat”. Mai multi localnici au declarat ca proprietatea generalului a fost inconjurata cu bariere si cai de acces interzise, pentru a-i opri pe ziaristi si pe curiosii care l-ar fi putut deranja”.

Afaceri la zi ale famigliei Iliescu

antalia4Generalul Dumitru Iliescu nu mai este direct implicat în acţionariatul niciunei firmedin România. Asta nu este însă un impediment, deoarece nea Mitică are rude. Are tată, soră, nepoată, fiice şi prieteni. Iar ei, cu toţii au firme, unele chiar cu specific de…pază şi protecţie.

Deşi pare incredibil, generalul şi-a instruit neamurile într-ale protecţiei, pentru că altfel nu se explică de ce sora, nepoata, sau chiar fiica sa au investit în astfel de afaceri.

Tatăl Venicius

Să-i dăm însă cezarului ce e al lui şi să începem cu bătrânul Venicius, tatăl generalului Iliescu, un venerabil domn de 82 de ani care figurează la ONRC drept acţionar în două firme: Romtabac Trading SRL (comert cu ridicata al băturilor) şi Mineral Waters Grup SRL.

venicius firme

Prima firmă are sediul în Craiova, iar cea de-a doua în Mogoşoaia, pe strada Rozelor nr. 4B. Ambele firme sunt, deocamdată inactive, prima fiind în insolvenţă, iar cea de-a doua în întrerupere temporară de activitate.

Sora Elisabeta
Sora generalului Iliescu, Elisabeta, figurează şi ea ca administrator la două firme cu nume destul de milităros: Armia Grup S SRL şi Armia Force Grup SRL.

Iliescu Elisabeta admin

Prima dintre ele, ai cărei acţionari sunt Loredana Alina Bontea (fiica Elisabetei Iliescu) şi Daia Steluţa şi-a întrerupt temporar activitatea din 1 august a.c. Cea de-a doua, Armia Force Group, care are ca domeniu de activitate „consultanţă pentru afaceri şi management” (celebra acoperire pentru orice tip de activitate bazată pe intervenţii de orice natură, influenţă, relaţii etc) are şi ea aceeaşi situaţi: activitate suspectată.

Nepoata Alina Bontea şi soţul acesteia, Vlad

Fiica Elisabetei Iliescu, deci nepoata lui Mitică, are nu mai puţin de şase societăţi în care figurează ca acţionar. Prima dintre ele, Agenţia Română de Securitate SRL este deja celebră datorită scandalului provocat la sediul acesteia de către SPP-iştii Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora, trimişi să-l cuminţească forţat pe Gheorghe Tiron, unul dintre manageri. Că nepoata Alina nu era decât un paravan pentru unchiul Mitică Iliescu, asta rezultă din plângerea lui Gheorghe Tiron dată la Poliţie în 2002. Tiron este unul dintre foştii administratori de la firma GIPP înfiinţată în 1997 cu banii lui Adrian Costea.

Iată fragmente din declaraţia sa dată la Secţia 1 Poliţie, preluate din presa vremii, cu menţiunea că doi dintre cei „trei bărbaţi” care au condus ostilităţile au fost identificaţi ulterior şi sunt lucrătorii de atunci ai SPP Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora.

Gheorghe Rizea (cel cu cutitul) la antrenament
Gheorghe Rizea (cel cu cutitul) la antrenament
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii

 

„Am fost administrator la SC Agentia Romana de Securitate SRL – J 40/7167/1999, de la infiintarea societatii si pana in data de 28 octombrie 2002, cand mi-a fost adusa la cunostinta revocarea din aceasta functie de catre asociatul societatii Bontea Alina Loredana (n.red.- nepoata gen. Dumitru Iliescu, consilier prezidential). Dupa data de 05.11.2002 am inceput sa pun la dispozitia asociatului actele contabile. Anterior am pus la dispozitia asociatului documentele originale ale societatii: certificat unic de inregistrare, contract de societate, modificari la Registrul Comertului, autorizatia societatii, autorizatia de detinere de armament etc. Ulterior au inceput sa apara divergente intre mine si noul asociat – Bontea Alina Loredana – nepoata generalului Dumitru Iliescu si doamna Elena Iliescu, care a fost imputernicita cu semnatura in banca in numele societatii si doamna Elisabeta Iliescu – sora domnului general, care nu are nici o functie sau imputernicire pentru societate. Am fost acuzat ca am administrat prost societatea, fapt ce s-a soldat cu un control din partea Garzii Financiare Centrale, care a intocmit o nota de constatare. Ulterior mi s-a adus la cunostiinta ca doresc sa faca (asociatul prin rudele sale) o expertiza contabila privind starea financiar-contabila a societatii pana in momentul cat am fost administrator. Cat timp am fost la sediu le-am pus la dispozitie acte ale societatii pentru efectuarea expertizei. Cateva zile am lipsit de la sediul societatii si astazi cand am venit la sediu mi s-au intamplat urmatoarele:

Stochita Dumitru
Stochita Dumitru

– astazi, 22.11.2002, in jurul orelor 14.15 – 14.30 ma aflam la sediu si au intrat in holul cladirii Elena Iliescu, Elisabeta Iliescu, Vlad Bontea (sotul asociatului), Stochita Dumitru (fiul Elisabetei Iliescu – foto dreapta), Carmen Preda (fina Elenei Iliescu) si cu inca trei barbati solizi.

Femeile au inceput sa strige sa le dau actele, iar conducatorul barbatilor mi-a pus in vedere ca-mi acorda cinci minute, din care a trecut unul, ca sa le dau actele. Au intrat in biroul in care eram si au inceput sa-mi ia actele din dulap, fara discernamant, la gramada, impreuna cu alte documente care se aflau acolo, documente care apartin SC Arcadia International SRL unde sunt asociat unic.

In acest timp se aflau in birou si domnii Gheorghe Dinca si Simion Vasile. Conducatorul barbatilor a inceput sa ma ameninte cu bataia, cu distrugerea, pe mine si familia mea, copiii mei si tot neamul meu. M-a tras de geaca intr-o camera alaturata, a inchis usa si printre usoare lovituri la cap si gat (era de fata si Elena Iliescu) a repetat amenintarile mentionate. Arat ca in acele momente mi-a fost foarte teama in ceea ce priveste integritatea mea personala si arat ca si in acest moment siguranta mea, cat si a familiei mele o consider nesigura, cunoscand foarte bine cine se afla in spatele acestor actiuni de control si actiuni de forta – generalul Dumitru Iliescu, consilier prezidential. Corneliu Petrescu, care se afla in sediu si pe care, de asemenea, l-au amenintat, a chemat Politia. La sosirea reprezentantilor Politiei Sectiei 1 cei trei s-au retras (doi priveau permanent pe geam) si chiar la solicitarea expresa a politistilor au refuzat sa se legitimeze, fapt ce a dus la evacuarea celor trei barbati de catre politisti spre a fi identificati. Tot in momentele cand erau in biroul in care ma aflam, politistii s-au simtit jigniti de refuzul obraznic al conducatorului barbatilor de a se legitima, conducatorul acestora cerea protectie la telefon si chiar a inmanat telefonul lui mobil unui domn de la Politie pentru a vorbi cu cineva „inalt” care il protejeaza. Nu stiu daca cei trei barbati au fost legitimati sau nu, cert este ca erau acolo (…) dupa care am plecat la Sectia 1 Politie pentru a depune prezenta plangere”

Ana Imobiliare

Celelalte societăţi în care figurează ca acţionar Alina Bontea sunt Digital Top Consulting SRL (Alina Bontea -95%, Cristian Dan Preda – 5%), Anne S Company SRL (Alina Bontea 5%, Vlad Bontea 95%), Armia Grup S SRL , Ana Imobiliare SRL (Joiţoiu Iliescu Ana Maria – 95%, Alina Bontea – 5%) şi Lider Mega Construct SRL (Joiţoiu Iliescu Ana Maria-50%, Alina Bontea – 50%). Soţul Alinei mai are şi el, în plus, două societăţi, Master Top Protection SRL şi Universal Clean SRL.

Fiica Ana-Maria

Dumitru Iliescu şi-a transmis, cum spuneam, talentele sale de „paznic” şi fiicei sala, Ana-Maria. Aceasta  figurează ca acţionar unic la Agenţia de Pază Arcadia SRL, o societate al cărei obiect de activitate este acelaşi cu al SPP, adică „activităţi de protecţie şi gardă„. Firma este administrată însă de o altă societate, Digital Top Consulting SRL reprezentată, ca administrator, de nepoata Alina Loredana Bontea. Sediul Agenţiei este într-un imobil din Bucureşti sector 3, str Jean Steriadi nr.40.

BMW

O altă societate care aparţine tot fiicei Ana-Maria (95%) este Ana Imobiliare SRL, cu sediul în Mogoşoaia, strada Rozelor nr. 4B etaj1. Firma este administrată tot de nepoata Alina, care deţine şi ea 5% din capitalul social. O a treia societate, deţinută tot împreună cu Alina Bontea, este Lider Mega Construct SRL.

Am lăsat pentru final o imagine care spune multe despre relaţiile de rudenie dintre membrii clanului Vanghelie-Hrebenciuc, asezonaţi  cu Dumitru Iliescu şi Cătălin Voicu. Imaginea a fost surprinsă, deloc întâmplător, că tot vorbim de mafia cu epoleţi, în faţa Cercul Militar Naţional. Iat-o:

NAŞUL Voicu şi finii
NAŞUL Voicu şi finii

PS. Le multumesc foarte mult, pentru sustinere si solidaritate, cititorilor acestui blog, colegilor de „front” Niku_elektriku, Florin BudescuFocusBlog , NapocaNews şi, evident, luptătorilor de cursă lungă de pe site-ul Semper Fidelis, inclusiv „semperist-ului profesionist”.

©Dan Badea

Mafia lui Vanghelie a trecut la ameninţări: „deja ştiu unde stai, fătălăule…eu cred că o să-ţi stea mai bine fără buze şi dinţi”


text amenintari

Un psihopat (un interlop din mafia lui Vanghelie, sau chiar Gheorghe Rizea, rămâne de văzut) mi-a trimis în dimineaţa aceasta două mesaje de ameninţare, scrise în limbajul specific mardeiaşilor care şi-au croit drum în viaţă cu pumnul, cuţitul sau măciuca.

Ameninţările au fost postate astăzi la orele 8:31 şi 8:35 în cadrul rubricii de Comentarii la materialul „Acvila nu mai e…acolo, dar se va întoarce!„. Materialul face parte dintr-un grupaj mai amplu („Mafia lui Vanghelie…”) menit să aducă în atenţia opiniei publice, cu acces la blogosferă, cine sunt cei care doresc să preia guvernarea României.

voicu tuguiat

 

col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii

 

Dacă reacţia unor astfel de personaje este de tipul celei prezentate mai sus, atunci asta înseamnă că nu m-am înşelat şi că securitatea cetăţeanului este la îndemâna interlopilor.

În ceea ce mă priveşte, mi-am asumat de multă vreme riscurile atitudinii mele civice, ceea ce înseamnă, pentru mintea îngustă a celui care mă ameninţă, că un accident de tipul celui imaginat nu poate decât să mă oblige la un scurt „concediu de odihnă”.

De asemenea, menţionez că nu primesc bani pentru ceea ce scriu pe acest blog, deoarece fac parte din grupul de ziarişti indezirabili „executaţi” deja de mafia anti-Băsescu, adică de aceia care controlează mass media românească. Scriu pentru ca îmi pasă.

Rog autorităţile din subordinea „buldogului”, menţionat în ameninţarea de mai sus, să ia act de această stare de fapt. Ataşez, pentru conformitate, IP-ul celui care a postat cele două comentarii „nervoase”.

amenintari

După cum se observă, psihopatul a intrat mai întâi pe site-ul Semper Fidelis, a luat „lumină” şi, apoi, a pătruns pe acest blog.

amenintare IP

I-au trebuit patru minute să scrie prima ameninţare şi încă aproape unsprezece minute pentru a doua. Faptul că s-a gândit atât de mult, asupra a ce şi cum să scrie, e semn că legătura dintre neuronii psihopatului nu se face prin sinapse, ci prin lanţuri şi muşchi.

PS. Voi continua. Cu sau fără pauză de „concediu”.
Dan Badea

Mafia lui Vanghelie: Interlopii vor să pună mâna pe serviciile de informaţii şi protecţie (I)

 

Vanghelie - BOND (foto: semperfidelis.ro)
Vanghelie – BOND (foto: semperfidelis.ro)

Schimbarea anunţată deja a lui Dan Nica, ministrul administraţiei şi internelor, readuce în atenţie marile jocuri de culise declanşate la începutul anului de către Marian Vanghelie, liderul interlopilor care doresc (şi au mari şanse) să controleze direct câteva servicii speciale: DGIPI, DGA, STS şi SPP.

Cum se ştie deja, schimbarea precipitată, de la începutul acestui an, a miniştrilor Oprea şi Dragnea s-a datorat bătăliei pentru controlul DGIPI, serviciul secret al MAI, de către cuplul Vanghelie-Hrebenciuc.

Scandalul numirii unui reprezentant cunoscut al interlopilor, în fruntea MAI, a fost evitat în ultimul moment de către PSD. Este vorba despre încercarea lui Vanghelie de a-l plasa la vârful ministerului pe generalul rezervist din SPP Cătălin Voicu, un parlamentar cu foarte multe „bube” şi cu periculoase conexiuni în lumea interlopă.

Interlopii lui Vanghelie atacă grupat la vârful MAI

Asupra lui Liviu Dragnea s-au făcut presiuni directe din partea lui Marian Vanghelie şi a lui Dumitru Iliescu (foto stânga), cel din urmă fiind unul dintre protectorii lui Cătălin Voicu. Implicarea lui Dumitru Iliescu (fost director al SPP în perioada 1990-1996) este justificată de legătura sa directă atât cu Voicu (fostul său subaltern de la SPP şi, ulterior, partener de afaceri) cât şi cu comisarul şef Ionel Georgescu, propus atunci la conducerea DGIPI.

Dincolo de orice alte legături directe, Iliescu şi Georgescu sunt amândoi din Strehaia, judeţul Mehedinţi. Pe de altă parte, Dumitru Iliescu n-ar fi străin de promovarea fostului poliţist de la Rutieră, Ionel Georgescu, personaj care a deţinut o poziţie importantă în DNA (în cadrul poliţiei judiciare) şi care ocupa atunci funcţia de adjunct al şefului Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Şi celălălt membru al grupului Vanghelie, propus pentru funcţia de secretar de stat în MAI, generalul Mincu Silvestru, are un punct comun extrem de interesant cu Cătălin Voicu sau Dumitru Iliescu, acesta fiind reprezentat de … fraţii Cămătaru.

Relaţia Cămătarilor cu membrii grupului Vanghelie este, de altfel, de notorietate. La fel, tot de notorietate este apartenenţa grupului „Vanghelie” la celebrul “serviciu de informaţii” al PSD de la sfârşitul anilor 1990 (cum a fost numit de presa vremii), “Grupul Internaţional de Pază şi Protecţie” (GIPP) SRL .

Echipa de sforari condusă de primarul Sectorului 5 a făcut însă o gafă de proporţii prin insistenţa cu care a susţinut  impunerea lui Cătălin Voicu (foto dreapta, alături de Vanghelie, în stânga imaginii) la conducerea MAI. Nu s-a luat în calcul verificarea, obligatorie de altfel, a trecutului lui Cătălin Voicu. O scurtă documentare asupra acestuia a scos în evidenţă informaţii ce vizau implicarea lui în acţiuni de trafic de influenţă şi de favorizare a unor oameni de afaceri apropiaţi. Culmea, majoritatea acestor informaţii au transpirat din surse MAI, chiar din interiorul serviciului pe care grupul Vanghelie dorea şi doreşte să-l controleze.

Au apărut, în acest fel, motive serioase care l-au determinat pe Voicu să renunţe rapid la pretenţia de a mai ocupa personal funcţia de şef al MAI. Faptul că a renunţat, în ultimul moment la acest post, e o dovadă că l-a avertizat cineva să mai stea „o tură”. Pe de altă parte, o scurtă ocheadă aruncată mai atent peste „gardul” lui Voicu l-a obligat chiar şi pe Vanghelie să „roşească” şi să renunţe la a-l mai susţine, fapt care nu l-a oprit însă din asediul asupra MAI. Şi s-a văzut cum.

OPREA_e93
Gabriel Oprea

Astfel, ministrul numit atunci la interne, Gabriel Oprea, a fost schimbat pentru că l-a numit pe Virgil Ardelean („Vulpea”) la comanda DGIPI, iar Liviu Dragnea (foto stanga) pentru că nu l-a numit în locul „Vulpii” pe Ionel Georgescu, pionul echipei Vanghelie.

Am pierdut doi miniştri din cauza bomboanei otrăvite DGIPI. Liviu Dragnea a demisionat din cauza serviciului secret de la MAI, iar Dan Nica nu poate fi fericit cu asemenea bombă în buzunar la DGIPI„, a afirmat Miron Mitrea.

Ionel Georgescu
Ionel Georgescu

Mai departe, după venirea lui Nica în fruntea MAI, el l-a numit rapid pe Ionel Georgescu (foto stânga) în fruntea DGA (Direcţia Generală Anticorupţie) pentru că dacă nu controlezi direct informaţiile care intră în sistem, le poţi controla pe acelea care ar putea să ducă la deconspirarea „cârtiţelor” ce se află pe ştatul de plată al interlopilor. Şi aici nu este vorba numai despre poliţişti corupţi, adică despre şmecherii cu grade, ci şi despre cei din prefecturi, primării şi consilii judeţene.

Aşadar, faptul că Vanghelie şi Hrebenciuc au făcut tot posibilul să controleze Ministerul Administraţiei şi Internelor e cert. Dealtfel, în mare parte au şi reuşit. Ei şi-au plantat oameni cheie în funcţii importante. Intenţia celor doi lideri PSD a fost demascată însă, chiar şi din interiorul propriului  partid, de către Miron Mitrea:

Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie au ţinut neapărat să ia Ministerul de Interne, Viorel vorbind mereu despre Doi ş’un sfert, despre DGIPI. Argumentul era nevoia PSD de a avea un serviciu de informaţii, să avem informaţii, să ştim ce se întâmplă. Am spus atunci, spun şi acum chiar dacă îi supăr: era vorba de un grup care voia să controleze anumite dosare care se produc acolo. Ceea ce s-a întâmplat întotdeauna în România. Totdeauna partidele şi-au dorit să controleze viaţa politică prin modul în care se manevrează dosare. Vă spune un om trimis în judecată pe astfel de jocuri de dosare. Chiar dacă eu eram într-o asemenea situaţie, şi ei nu erau” a mai dezvăluit Mitrea, pentru Hotnews.

Cornel Şerban, cel numit, totuşi, în fruntea DGIPI şi-a „rupt gâtul” rapid, el fiind chiar la data numirii în atenţia procurorilor DNA. I-a urmat apoi Gelu Drăjneanu (foto dreapta), unul dintre procurorii implicaţi în instrumentarea dosarului Cămătarii, personaj acuzat atunci de a fi „sifonat” informaţii către lumea interlopă, dar care a negat vehement o astfel de posibilitate.

Cu toate acestea, există tot mai multe semnale că Vanghelie a preluat, discret, controlul DGIPI (fosta „Doi şi un Sfert”), adică perla coroanei, iar apoi Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) din cadrul MAI.

Bătălia pentru preluarea SPP, STS şi pedepsirea generalului Pahonţu

A devenit deja o certitudine pentru oricine priveşte cu atenţie la ultimele
„ghiduşii” publice ale aceluiaşi cuplu cu preocupări diversioniste că reţeaua dirijată de ei intenţionează să preia controlul altor două structuri extrem de utile în bătălia politică din toamnă, dar şi de mai târziu.

Motivul raptului pus la cale este evident: pe de o parte, blocarea “scurgerii” de informaţii, către preşedintele României, despre demnitarii arondaţi mafiei PSD-PNL şi izolarea totală a acestuia în perspectiva campaniei electorale din noiembrie, iar, pe de altă parte, obţinerea accesului la informaţii confidenţiale şi/sau compromiţătoare despre demnitarii de stat şi despre înalţii funcţionari publici. Prin urmare, structurile vizate sunt Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Scenariul pus la cale de către grupul interlopilor reprezentat de cei doi politicieni are următoarele coordonate:

1.Crearea cadrului propice pentru promovarea în parlament a unor proiecte de lege ce vizează „confiscarea” serviciilor secrete vizate (SPP, STS) de către MAI; iniţiativa legislativă ar putea fi a senatorului Cătălin Voicu ( supranumit Naşul, omul de casă al generalului Dumitru Iliescu, fostul şef al SPP, şi al lui Marian Vanghelie) sau a unui alt aderent la grupul de tip mafiot reprezentat de acesta.
Proiectele de lege astfel promovate ar trece destul de uşor, cu voturile PNL şi PSD;

2.Trecerea SPP la Jandarmi – unde controlul este deţinut de finul lui Cătălin Voicu, Gheorghe Rizea (foto stânga)- şi a STS la DGIPI (fosta „Doi şi un sfert”)- controlată de Drăjneanu.

Gheorghe Rizea
Gheorghe Rizea

Una dintre mizele importante ale preluării SPP este „capul” directorului actual al serviciului, Lucian Pahonţu (foto dreapta). Acesta este vizat deoarece, după preluarea conducerii acestei instituţii a blocat scurgerile de informaţii despre demnitari, înspre interlopi şi a stricat marile jocuri ale unor paraziţi cu grade din cadrul SPP, printre cei obligaţi să-şi ia tălpăşiţa fiind chiar Gheorghe Rizea, şeful de azi al ..Brigăzii de Intervenţia a Jandarmeriei, fin al lui Voicu, fost consiler al lui Hrebenciuc, iar apoi al ministrului Nica.

şi

3.Modificarea componenţei CSAT prin introducerea în această structură a foştilor preşedinţi (Iliescu, Constantinescu) şi prim-miniştri (Roman,Văcăroiu, Năstase Ciorbea, Radu Vasile, Tăriceanu) ceea ce ar schimba complet raportul de forţe în favoarea PSD-PNL.

Perdele de fum
manipulare

Pentru a justifica necesitatea trecerii celor două servicii secrete sub controlul cuplului Vanghelie-Hrebenciuc, au  fost declanşate deja perdele de fum prin declaraţii publice, fără suport probator, cu privire la implicarea SPP şi STS în operaţiuni de poliţie politică.

Se invocă astfel, de către Viorel Hrebenciuc, în mod cu totul fals că, pe de o parte, SPP ar fi fost implicat în acţiuni de poliţie politică (“urmărirea lui Geoană”), iar, pe de altă parte, că STS ar fi fost şi el implicat în interceptarea discuţiilor din comisia Udrea.

(va urma)

Dan Badea