Odiseea Crescent (3): Dan Voiculescu a moştenit una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani a lui Ceauşescu

UPDATE (orele 13:05): Instanţa supremă a decis: Dan Voiculescu, alias FELIX(& Mircea) a fost colaboratorul Securităţii!
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
La proces. (foto: adevarul.ro)
La proces. (foto: adevarul.ro)

Turnătorul Dan Voiculescu va afla astăzi dacă îşi merită, sau nu, numele de cod Felix. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pune astfel capăt procesului pe care colaboratorul cu acte al Securităţii l-a intentat CNSAS ca urmare a deconspirării acţiunilor de poliţie politică derulate de Felix în anii ’70 (amănunte aici).

Personal, cred că activitatea de informator a lui Dan Voiculescu este doar începutul colaborării lui cu fostul Departament al Securităţii Statului (DSS). Trebuie să fii naiv să crezi că un personaj care, la începutul anilor ’80, devenea un partener de bază al departamentului „afaceri” al fostului DSS, nu era el însuşi un membru important al aparatului de securitate. Cum am arătat deja într-o postare anterioară (aici), Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În acelaşi an în care Voiculescu a fost numit şeful Crescent, Ceauşescu înfiinţa, printr-un decret (C.S.382/15.10.1982) care nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial, unitatea militară 0107 care acţiona sub acoperirea unei întreprinderi de comerţ exterior numite ICE DUNĂREA.

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Eu cred că transferul lui Dan Voiculescu, via Oficiul ARGUS (compartiment controlat direct de DSS din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR), la Crescent, a făcut parte din planul mai amplu de înfiinţare şi funcţionare a unităţii acoperite din cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE, sau UM 0544), ICE Dunărea. Am cel puţin patru argumente pentru a susţine această ipoteză.

1. Primul ţine de termenii operaţiunii. Pe 1 martie 1982, Dan Voiculescu a fost transferat în interes de serviciu, „pe perioadă determinată”, de la ICE Vitrocim, unde ocupase chiar şi funcţia de şef al serviciului de Aport Valutar Special (AVS), la Oficiul Argus prin care a fost încadrat ca director al reprezentanţei Crescent-Grecia. Nimeni nu putea fi, atunci, angajatul reprezentanţei din România a unei firme străine, altfel decât prin intermediul Oficiului Argus.

Pe 1 octombrie 1982 statutul lui se clarifică definitiv pentru că devine angajat al Crescent pe perioadă „nedeterminată”. De ce? Ce-l determinase pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent-Grecia, să bată palma cu Voiculescu pentru tot restul vieţii sale? Eu cred că un ordin. Un ordin al superiorului său. Asta deoarece, două săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie, Nicolae Ceauşescu semna decretul de înfiinţare a ICE DUNĂREA care, în 1990, avea 137 de cadre acoperite dintre care 115 erau ofiţeri. ICE Dunărea a fost acea „societate” care intermedia orice afacere de comerţ exterior făcută de către firmele româneşti. Mutarea lui Voiculescu la Crescent coincide, aşadar, cu „lansarea la apă” a partenerului român de afaceri al firmei „greceşti”, ICE Dunărea.

PA010217

2. Al doilea argument este că, la puţin timp de la înfiinţare, Crescent devine partenerul de bază („principalul beneficiar”) al ICE Dunărea pentru operaţiuni de export ciment, uree, produse metalice şi aluminiu. Un raport realizat în anul 2000 de către doi procurori care au avut acces la dosarul ICE Dunărea din arhiva SIE, a consemnat date care confirmă importanţa deosebită pe care fostul DSS o acorda relaţiei cu Crescent, firmă pe care o trata ca şi când i-ar fi aparţinut. Asta deoarece toate operaţiunile derulate prin Crescent – Cipru (societate înfiinţată în 1984, de acelaşi Fouad Sanbar, al cărei director general a fost numit tot Dan Voiculescu – vezi detalii aici) au fost realizate „fără dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operaţiuni AVS„, ceea ce contravenea flagrant practicii curente a ICE Dunărea.

Ce putea însemna asta? Fie Crescent era, ca şi ICE Dunărea, o firmă acoperită a DSS, fie cineva de la vârful ICE Dunărea deturna fonduri. Personal, cred că nimeni din conducerea ICE Dunărea nu-şi putea permite să-l sfideze pe cel care stabilise aceste reguli, adică pe Nicolae Ceauşescu. Prin urmare, ipoteza că firma era a Securităţii este mult mai credibilă.

PA010216

Că firma condusă de Dan Voiculescu ajunsese în ultimii ani ai regimului Ceauşescu să domine piaţa exporturilor româneşti pe direcţiile amintite, o confirmă documente aflate în arhiva comercială a ICE Dunărea. Conform raportului amintit,

„- în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul Crescent Cipru, 66,98% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe diferite realţii finale”
– în 1988, prin intermediul Crescent-Cipru, ICE Dunărea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul Crescent Cipru 49,94% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe relaţii finale;
– în 1989, prin intermediul Crescent Cipru, ICE Dunărea a realizat 26%  din exporturile de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea şi Crescent Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităţilor livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor din decembrie 1989″.

rotaru1

3. Al treilea argument este că unul dintre directorii adjuncţi ai ICE Dunărea, Constantin Rotaru, a fost angajatul SIE până în 1994, apoi al lui Dan Voiculescu în perioada 1994-1998, când i-a pus pe picioare în calitate de director general „organizaţia” INTACT SA (cea care deţinea trustul media al mogulului Voiculescu), iar apoi s-a reîntors cu misiunea îndeplinită în SIE unde a fost avansat în scurt timp ca prim adjunct al directorului SIE, Cătălin Harnagea. Activitatea derulată de ofiţerul Rotaru pe ruta CIE (care deţinea ICE Dunărea)-SIEINTACT SA (controlată la înfiinţare prin Crescent cu 46,6%)-SIE sugerează o continuitate benefică pentru ambele părţi. Rotaru nu este însă singurul ofiţer al CIE, care a lucrat şi în subordinea comandanţilor militari din ICE Dunărea dar şi a lui Dan Voiculescu. Un alt personaj de notorietate este Mihai Lazăr, fost angajat ICE Dunărea, preluat apoi de Voiculescu în grupul Grivco, dar mai sunt şi alţii.

4. Al patrulea argument este cel privind moştenirea Crescent, care i-a revenit, după 1990, lui Dan Voiculescu. Cel despre care s-a spus că ar fi fost patronul Crescent, libanezul Fouad Sanbar, i-ar fi lăsat moştenire lui Dan Voiculescu, prin testament, întreaga afacere. Nu soţiei, nu rudelor, nu vecinilor, nu libanezilor sau grecilor apropiaţi, ci exact lui Dan Voiculescu. Mă rog, nu pentru vecie, ci pe perioada vieţii „salariatului”, urmând ca, la rândul său, Dan Voiculescu să împartă apoi această avere, tot prin testament, celorlalţi salariaţi ai Crescent. Asta cu condiţia ca la moartea „salariatului”-moştenitor să mai fi rămas ceva din Crescent -Cipru. Cum am arătat însă într-o postare anterioară, averea Crescent s-a transformat în averea Voiculescu.

Argumentele de mai sus sunt, cred eu, suficiente pentru a justifica, logic, o ipoteză cu privire la trecutul şi sursa averii lui Dan Voiculescu, fost turnător, colaborator şi apoi partener cu drepturi egale al ofiţerilor care controlau ICE Dunărea,  dar şi moştenitor al unei averi rezultate din relaţia cu fostul DSS.

Dan Voiculescu n-a moştenit, aşadar, conturile pe care, dealtfel, Ceauşescu nu le-a avut vreodată, ci a moştenit altceva: Crescent, una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani din ultimii cinci ani ai regimului ceauşist.

Iată mai jos, ca bonus pentru „les connaiseurs„, câteva dintre ultimele documente încheiate la sfârşitul lui 1989 (octombrie-noiembrie) de ICE Dunărea sau Dan Voiculescu – Crescent.

20.01.09 128

 

20.01.09 129

20.01.09 130
20.01.09 130 20.01.09 131
20.01.09 132
20.01.09 133

Decembrie 1989: Col. Dumitru Rașină: Ceauşescu – informat încă din noiembrie ’89 că va fi asasinat

Mirela Iacob, patroana Curentul, a cerut eliminarea acestei declarații de pe blogul meu (badeadan.blogspot.ro), pe motiv că publicarea ei încalcă legea dreptului de autor. S-o fi referit la Rășină, sau la cel care a consemnat-o? Dacă știe al cui este scrisul din facsimil discutăm despre dreptul de autor. Dar sotia infractorului Mihai Iacob nu știe nici măcar ce-i acela document de interes public!

Declaratie col Dumitru Rășină – fost șef al Securității Arad – , dată în fata Comisiei Gabrielescu:

Consemnarea declaratiei lui RASINA DUMITRU de catre un membru al Comisiei Gabrielescu
Consemnarea declaratiei lui RASINA DUMITRU, pe 2 iunie 1994, de catre un membru al Comisiei Gabrielescu

”Am ieşit din detenţie la 1 iunie ‘90. Am fost şeful securităţii Arad din 1985 până în 1990. La 15 septembrie ‘85, miercuri, orele 15.30, a avut loc catastrofa de la Brăila când a ars toată fabrica de celofan. Am plecat acolo. Lui Ceauşescu i s-a raportat că a ars doar o legătură de celofan. Noaptea a sunat Ceauşescu, eu i-am spus adevărul. Apoi m-a sunat Bobu care m-a întrebat cine mi-a dat aprobare să-i spun lui Ceauşescu ce am spus. Apoi dimineaţă Vlad mi-a comunicat că sunt mutat la Arad. Aşa am ajuns la Arad. Mi s-a promis că voi fi numit la Dunărea, Iosif Constantin Drăgan mi-a promis că mă ia la «Fiat» (el nu ştia că sunt ofiţer  de securitate – am fost în Italia la un curs ca ofiţer acoperit – ca angajat la Dacia – service).

La 1 iunie ‘89 m-au chemat la Vlad, au spus că voi fi primit la Cabinetul 2 în vederea numirii mele la «Dunărea». Vlad m-a însoţit la Cabinetul 2, Elena Ceauşescu a spus că mă cunoaşte şi doreşte să mă numească la I.C. Dunărea. Dar eu am refuzat spunând că ştiu ce face  «Dunărea» (vindea mărfurile româneşti care nu se puteau vinde pe cale normală) şi n-am vrut să fac acelaşi lucru. Cumnatul lui Postelnicu era director adjunct la «Dunărea». Atunci ea (Elena Ceauşescu) mi-a spus: «Ieşi afară!».
Vlad mi-a spus să plec la Arad că mă trece în rezervă.
Convingerea mea că Vlad, în evenimente, a vrut să preia puterea împreună cu Verdeţ. Prin august ‘90-martie ‘91, am fost chemat la revista «Europa», m-a primit Neacşu – am vrut să spun despre Vlad că n-a dat ordin să se tragă, că a fost alături de revoluţie.

01ceau

Eu am colindat multe ţări, am avut mai multe paşapoarte, am cules informaţii multe pentru industria chimică astfel că l-am refuzat pe Neacşu. Eu ştiu că Vlad timp de 27 de minute a fost prim-ministru, ministru de interne, şeful securităţii în guvernul lui Verdeţ. Vlad era totdeauna carierist, dar laş. Dacă era bărbat se prezenta la televiziune unde a fost chemat, dar nu s-a prezentat.

Ceauşescu știa ce urmeaza

În 11 noiembrie 1989 la Iaşi, Braşov şi Bucureşti s-au ţinut consfătuiri cu şefii judeţeni de securitate. Convocarea era secretă. Erau Vlad, Stamatoiu, Curticeanu. Am fost chemat personal de Vlad la telefonul guvernamental de acasă, fără niciun mijloc de înregistrare – nici creion, nici carnet de notiţe, să mă prezint a doua zi la ora 11 la Braşov, singur, fără şofer. Eram convocaţi toţi şefii de securitate din Transilvania – Banat şi Gorj – era şi Stamatoiu. La Bucureşti erau cei din Oltenia şi Muntenia – la Vlad, iar la Iaşi cei din Moldova – Dobrogea – condusă de gen. Nicolicioiu.
La ora 11.01 gen. Stamatoiu a deschis plicul – a spus că ne va prezenta un material făcut din ordinul lui Ceauşescu. În plicul sigilat erau 6 file cu caractere mari – sus: Cancelaria CC. Se intitula «Notă» şi cuprindea 3 idei:
1. Din informaţiile exterioare şi interne rezultă neîndoielnic că în maxim 3 luni se va întâmpla:
a) lichidarea lui Ceauşescu cu ocazia vizitei în Crimeea sau Moscova;
b) demiterea lui Ceauşescu la o Plenară ce se va organiza într-un loc secret;
c) apariţia unor manifestaţii tip Braşov sau Valea Jiului cu elemente declasate, huliganice care se vor ciocni cu armata.
2. Sarcini pentru aparatul de securitate:
a) şeful securităţii nu dă niciun fel de sarcină subordonaţilor pentru verificarea acestor informaţii, a explicat, să nu se creeze panică).
b) fiecre lucrător să-şi analizeze informatorii şi aşteaptă informaţii de genul de la punct 1,
c) şefii judeţeni vor instrui şefii de birouri să-şi sporească vigilenţa,
d) dacă apar informaţii de genul de la pct. 1 să sune personal pe Stamatoiu,
e) în cazul întâmplării situaţiilor de la pct. 1, securitatea nu se implică în acţiuni de stradă, reprimarea manifestanţilor, ci se rezumă la munca informativă şi va colabora cu primii secretari judeţeni.
Am plecat la Arad şi am ţinut o şedinţă cu ai mei, dar am chemat şi câţiva ofiţeri de miliţie. Pe Sălceanu nu l-am chemat. Prin asta, de fapt, am încălcat dispoziţiile lui Stamatoiu. I-am chemat şi pe miliţieni pt. că reţeaua informatică din mediul rural era la şeful de post din comună.
Când s-a dat starea de necesitate l-am întrebat pe Vlad, ce să fac cu cei doi ofiţeri tineri de securitate din trupele USLA. Mi-a spus să-i las acolo. I-am lăsat  şi i-am retras în 22 decembrie, orele 11. Eu la Arad n-am primit ordin de la Vlad să ne dezarmăm cu toate că în «Europa» colegul meu Petrişor (de la Sibiu) a afirmat acest lucru – deci a minţit. Cu şefii miliţiilor nu se prea putea lucra, din cei 40 din ţară circa 30 se ocupau numai cu numirea şefilor de la Bucureşti. Vlad nu lucra nimica fără aprobarea lui Ceauşescu şi-l verifica şi Postelnicu. Eu eram la judeţ de frontieră, ne-am înarmat în urma teleconferinţei şi n-am primit niciun ordin transmis de la Vlad să ne dezarmăm. Ne-a dezarmat armata – maiorul Micu – în 22 decembrie ‘89.
Vlad n-a fost mereu securist, era lucrător de cadre – punea pe unul şi pe altul să ajungă sus. Ideologul lui a fost col. Vasile de la secţia sinteză – colectivul există şi acum la SRI. Degeaba revista «Europa» îl laudă acuma pe Vlad!

sdfddzgvd
Declaratia lui Rasina Dumitru (2 iunie 1994) – pag 4

 

Când au început evenimentele la Timişoara, m-au sunat să le dau oameni pentru filaj şi tehnică, dar nu le-am dat pt. că n-am avut.
În dosarul meu de cercetare penală sunt o serie de declaraţii neadevărate. La mine s-a găsit fenoftaleină – eu consum aşa ceva pentru digestie.
La Arad, pe 21 decembrie lumea era pe stradă, revoluţia a reuşit acolo.
Pe 21 ora 14 a sosit la Arad un procuror militar de la Oradea, trimis de Macri şi Vlad să ne aresteze pt. că nu am reprimat manifestaţia. Nu m-au arestat. Pe 22 dimineaţa, la ora 7 am raportat la Bucureşti că la Arad nu-i nimic desosebit. La ora 9, pe 22, m-a sunat gen. Macri de la Timişoara că de ce am raportat că nu e nimic în Arad. M-a înjurat şi a spus să-mi aleg singur unde să fiu judecat. Apoi mi-a telefonat Postelnicu, la ora 11, pe 22 decembrie: «tov. colonel, dai drumul la toţi arestaţii». Am spus că nu răspund de ăia. A apărut Vlad la telefon, mi-a spus «Căpcăunule, execută ordinul». I-am spus şi lui că arestaţii nu-s la mine, sunt la Cioflică – să vorbească cu el! Mi-a mai reproşat că manifestanţii au ocupat Poşta şi releul TV de la Şiria.
Locotenentul meu, maiorul Rusu, mi-a spus în 10 decembrie că la Şiria s-a ţinut o şedinţă de generalul Ilie Ceauşescu şi şefi de armată şi am încurcat-o pentru că am fost criticat că de ce am dat informaţii cu privire la grănicerii «călăuză», care câştigau bani grei cu trecerea unor persoane peste graniţă. La Şiria s-au discutat probleme pentru cazul intrării ungurilor în Transilvania – cum s-a vehiculat.

declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994
declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994

În Arad erau C-tin Radu şi Ilie Matei – la şedinţa comandamentului militar. Radu s-a ridicat şi a spus: «dacă şeful securităţii are pregătită echipa de arestări». M-am ridicat şi am spus că e treaba miliţiei. A spus nu, că generalul Vlad a dat ordin să se pregătească listele A şi B. Listele erau de pe vremea lui Gh. Dej: că în stare de urgenţă cei din lista A trebuie ridicaţi şi aduşi într-o zonă necunoscută, iar cei din lista B – izolaţi aproape de localitate. Am spus că nu aveam listele A şi B. Matei atunci s-a ridicat şi a spus că nu ne facem datoria. Am spus că de la Vlad n-am ordine, am părăsit şedinţa. Am avut doi subalterni care locuiau la Timişoara, au plecat acasă în 15 decembrie urmând să revină în 17 decembrie, Aslan Ana şi Chirilă. M-au sunat pe 17 că nu pot ajunge la ora 8 pentru că în Timişoara se trage în casa lui Tokeş, sunt morţi şi răniţi. Au ajuns pe la ora 12, aparatul era în sală, le-am spus în şedinţă să povestească ce au văzut la Timişoara. Staţia de radio ce am avut-o în portbagajul maşinii mele i-am dat drumul şi am auzit ce se vorbea la Timişoara: «alo, Vulturul, du-te şi ia cele 5 flori». I s-a răspuns: «Tov. general sunt cu Dacia, nu pot lua 5 cadavre cu ea».
Am luat măsuri de organizare a obiectivelor importante în 17 şi 18. Mi s-a raportat că forţele militare din cetate, pompierii din Arad, pompierii de la Ineu au plecat la Timişoara. Auzeam pe staţie, se mai cereau maşini de pompieri. S-a blocat orice acces în oraşul Timişoara. Eu i-am instruit pe cei de la Vinga şi cei de la Lipova. (De la Lipova, muncitorii de la topitorie vroiau să vină în Arad).

declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994
declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994

De la Vinga mi s-a raportat că vine un tren de la Vâlcea cu luptători. Am spus cum vin, cum să plece. A venit trenul la ora 12 şi a plecat la ora 14. Sălceanu m-a întrebat de ce le-am dat drumul la luptători? Am spus că nu ştiu să fi intrat ungurii în ţară, ce să facă aici? Luptătorilor din tren li s-a spus că ungurii fac prăpăd în Banat! În 21 i-am adus în sediu pe toţi oamenii mei din întreprinderi. Din efectivul de miliţie a judeţului Arad au fost trimişi luptători în IAS-uri şi CAP-urile din jud. Timiş să păstreze ordinea. Ştie Văduva, Jitea, Cioflică. Pe 21 seara, pe la ora 19, am primit o informaţie de la o ofiţereasă, Hârţe, că peste 8.000 de oameni sunt în faţa primăriei şi restaurantele au dat manifestanţilor bere şi vin, contra cost. Manifestanţii erau încercuiţi de cordoane de miliţieni în poziţii de tragere cu TAB-uri funcţionând. Fata era speriată – ea răspunde de Hotel Parc.
Comandantul de la Consiliul Judeţean era condus de prima secretară – care avea 4 ajutoare: şeful miliţiei, şeful inspectoratului, şeful garnizoanei, şeful gărzilor patriotice, Angheloiu – şeful secretarului cu probleme organizatorice. Între acest comandant şi cei de la Timişoara era o foarte bună coordonare şi colaborare. Am luat legătura cu toţi şefii de restaurante să oprească vânzările de băutură. Voicilă a fost somat să se dea jos, nu s-a dat. Maiorul Noghiu mi-a raportat că sunt câţiva străini – bişniţari – între manifestanţi şi traficanţi de benzină: 7 persoane, printre care Ungar Carol – care era în atenţia noastră. Ofiţerul meu l-a adus la mine pe Ungar Carol – în birou eram mai mulţi. Ungar Carol lucra în compartimentul de informaţii externe, ne aducea informaţii din exterior, avea dublă cetăţenie – dar îşi făcea şi comerţul său particular. I-am spus să meargă la Voicilă să-i spună ca manifestaţia să continue paşnic pentru că armata are ordin să tragă şi să nu se consume băutură pentru ca să dea ocazia la provocări.
Dimineaţa am luat legătura la Serviciu – am spus că-i pericol, să nu tragă armata. Peste 10 minute m-a sunat că va scoate preoţii cu lumânări, sfeşnice, şi au şi ieşit preoţii care au început să facă slujbă.
Mai e un moment când m-a sunat omul de la UTA că directorul se opune să iasă oamenii cu 2 coşciuge făcute pentru soţii Ceauşescu. I-am spus să-i lase să iasă. Cel de la gardă, subofiţerul, la ora 7 a dat ordin să se tragă foc de avertisment, dar manifestanţii au continuat drumul. Gen Ţencu, şeful direcţiei «T», a luat legătura cu cpt. Sârbuţ şi i-a spus că se defectase sistemul – să ardă benzile magnetice – pe la 21 noaptea. După fuga lui Ceauşescu au plecat subordonaţii mei cu ce aveau ei prin dulapuri, cu 2 camioane să le ardă în pădure. Nu ştiu de soarta dosarelor informative din fişete – ulterior Ursică mi-a spus că documentele de bază există, că nu sunt probleme.

declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994 - pag 4
declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994 – pag 4

Am plecat la 22 din inspectorat, în 22, la spital să-mi fac insulină, am revenit la birou la 3 noaptea – am fost chemat că se trage de la Parc. Chiriţă – ofiţerul de serviciu, mi-a spus că se trage la Aeroport. Am dat telefon, dar Bochi mi-a spus că-i linişte, nu se trage.
Şefa BID-ului (Biroul de Informaţii şi Date) era cumsecade, m-a asigurat că nu sunt probleme la Arad, valorile au rămas, inclusiv valori de patrimoniu, confiscate. S-a lucrat cu trei categorii de reţele informative:
a) cea normală cu care am lucrat noi
b) reţeaua direcţiei a V-a şi a IV-a, cu care s-a lucrat pentru familie, pentru treburi de partid. Ăştia erau în toată ţara – nu răspundea în faţa mea, ci direct la gen. Neagoe şi Vasile: în hoteluri, restaurante, case de vînătoare
c) reţeaua de informaţii externe, 0544 pentru probleme interne – cu ei erau supravegheaţi toţi directorii, miliţienii – etc – lucrau cu indicative – noi îi cam deserveam. Venea agentul din Bucureşti, îmi punea capsă la telefonul meu şi ascultam în Bucureşti. De această reţea ştia numai Stamatoiu. Ăştia ne lucrau pe noi şi cu toată lumea.
În plus agentura secţiei militare – condusă de Ioan Coman, verificau toţi viitorii primi secretari – chiar şi secretarii de comună.
(…) Eu trimiteam săptămânal 10 colete de carne de la Arad pentru foştii mei subalterni şi părinţii lor – pentru că era foamete.

(…) La Arad am făcut probleme care nu au convenit DSS-ului: veneau de la 0544 – măi, ăstuia îi dai paşaport de emigrare, bineînţeles contra cost – la început 8.000 de mărci, apoi a ajuns la 16.000 de mărci. Le ceream după profesie, şi în 2 luni primeau paşaportul. Venea cel de la Bucureşti cu paşaportul în buzunar – îi spunea să vină cu banii, să stabilim când şi cu ce pleci – să nu duci butelia cu tine… etc. Era un pelerinaj la nemţi toată noaptea, le luau cu maşina de la ei: butelia, lada frigorifică, băutură etc.
Erau pe categorii – liste: cu cei cu probleme care crează necazuri: greva foamei, proteste etc.
Văzând, am redactat ordinul «Zărand», m-am dus la Vlad cu cel prin care am oprit orice încasare de valută pentru paşapoartele de emigrare. Am oprit activităţile grupei 0544 de a depista familiile care intenţionau să emigreze. Era după vizita lui Genscher, care a spus că şi aşa statul german plăteşte pentru fiecare german, de ce se mai iau bani oamenilor şi bunuri.
Nemţii primeau 2-3.000 de mărci în plus la ce li se cerea numai să plece mai repede. Le luau: bani pentru Dinamo, pentru viză de flotant etc. etc.
Anul ăsta (1994 – n.n.), pe 2 martie, am fost la Arad şi am auzit că n-ar fi morţi!
Dl. gen. Diaconescu Ghe. – procuror-şef adjunct – a fost şi el în avionul ce a ajuns la Arad în 22 decembrie – ştia ofiţereasa Aslan Alexandra, plus echipa televiziunii armatei. Lista pasagerilor a fost predată gen. Micu.

La ora 18, Voicilă (în 22) m-a chemat la sediu, m-a cooptat în FSN, mi-a spus să fac orice operaţiune – am făcut liste – am plecat pe la ora 21. Eram cu inginerul Toga Romeo dimineaţa, în 23 dec a venit un om, m-a arestat. Noaptea eram lângă revoluţionarul „Buruiană“, se uita la ceas şi spunea ne culcăm jos că se trage! Ne-am culcat şi într-adevăr s-a tras în geam. De unde ştia Buruiană că se trage?!
Maiorul Juncă, ofiţer de-al meu, mi-a spus că în zona lui erau cetăţeni maghiari, nemţi, în vizită la rude, care ar fi tras spre consiliu.
Am dat eu şi un alt ordin «XX» – în legătură cu toţi cetăţenii maghiari din România cu intenţii curate sau ba. Pentru că, cu ocazia zilei de 6 octombrie, au venit foarte mulţi în Arad şi n-au mai plecat. Din ordinul meu «XX» – organele de vamă trebuiau să completeze o fişă – numele, unde merge turistul şi numărul maşinii. Fişele veneau la serviciul 110, selectau cei care veneau des, care contactau militari… etc. Concluzii ce s-au tras: numărul cetăţenilor ce au intrat a crescut cu 15% în perioada iunie – iulie. Iar înainte de 6 octombrie numărul era foarte mare, circa 80 de oameni zilnic. Tineri, necăsătoriţi. Am discutat asta cu Bucureştiul – col. Bordea şi Raţiu.

declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994 - pag 5
declaratie col. Rasina Dumitru (fragment), iunie 1994 – pag 5

Dar ştiu două lucruri: 1) În iulie ‘89, a sosit deghizat, în Arad, şeful trupelor aeriene de desant din Ungaria. A purtat discuţii la dr. Hacsek. Hacsek a chemat pe cei trei antrenori de karate din Arad – unguri – generalul a întrebat câţi unguri sunt în echipele lor – a spus că inspectează Harghita, Covasna, Mureş, Cluj. I-a dat sugestii să scoată toţi românii din aceste echipe şi să stabilească zone de antrenament paramilitare şi că toamna vor primi şi ajutoare fianciare. Hacsek era medic ginecolog. Generalul a lăsat şi ceva valută, 4-5.000 de mărci. Aceste trei casete cu traduceri de limba maghiară, căpitanul Suciu le-a dat generalului Nicolicioiu de la 110.

Generalul Nuţă şi Mihalea au venit cu valuta şi aurul şvabilor din Timişoara, au fost la Cioflică acasă şi de acolo au plecat la Hotel Parc“.

(Col. Răşină Dumitru, 2 iunie 1994, Comisia senatorială de cercetare a evenimentelor din Decembrie 1989)

Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Ultima parte)

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de „centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului
precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: „NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei„. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o „deschidere” manipulativa menita sa-l aseze pe V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: „…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premiza, citez: „Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: „Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu „obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: „Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

„Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) „savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz „sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: „Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la „executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o „copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios „si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou „celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), „Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: „sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectualilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest „teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau „Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. „Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia „crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind „loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii „meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru „marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia „fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la „noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda „suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica „originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care „expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.

Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: „abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea „revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul „Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul „Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in „Ziua”, in virtutea „crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte „voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. „Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: „Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, „mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din „scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei „Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul „civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti astepta mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative „pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii – adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o „demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu „dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea „d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la „Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi „imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui „extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu „dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania. 

PS: Polemica dintre Liviu Turcu şi Dorin Tudoran are un singur, mare, defect: s-a declanşat în plină campanie electorală, ceea ce nu poate genera decât suspiciuni cui privire la sinceritatea luărilor de poziţie. Nenorocirea face ca Vladimir Tismăneanu, subiectul central al harţei, să fie un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu şi, tocmai de aceea, victima unor atacuri suburbane din partea lui Cornel Nistorescu, unul dintre tonomatele aruncate în joc de mafia politico-financiară care doreşte capul lui Băsescu. Deşi argumentaţia logică, rece, tăioasă şi aproape chirurgicală a lui Liviu Turcu pare credibilă, ea nu justifică decât un punct de vedere exprimat de un grupuscul de interese aflat în conflict deschis cu grupul Tismăneanu (Dan Badea)

Micile secrete ale lui Bogdan Olteanu

Surprinzatoarea ascensiune politica a lui Bogdan Olteanu nu are in spate victorii deosebite in spatiul politic sau profesional, ci, mai degraba, o vasta retea de interese de grup si de partid. In ziua alegerii sale in fruntea Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, grabit sa-si laude finul plasat intr-un post-cheie al Parlamentului Romaniei, a declarat ca Bogdan Olteanu este „primul presedinte necomunist” al acestui for legislativ, jignindu-l, in acest fel, pe fostul presedinte taranist al Camerei din legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu. Nasul Tariceanu a uitat, de altfel, sa precizeze ca liberalul „necomunist” Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass, membru de frunte a Partidului Comunist din Romania inca din 1933 si, ulterior, membru in Comitetul Central al PCR.

Bogdan Olteanu si-a gasit „nasul-trambulina“

Bogdan Olteanu s-a nascut pe 29 octombrie 1971, in Bucuresti. Parintii sai, Ecaterina si Danut Florin Olteanu, sunt ingineri, tatal sau fiind, pana in urma cu cativa ani, director general la Tehnofina SA din Bucuresti. In mod surprinzator, Danut Olteanu, ginerele cominternistei Ghizela Vass, figureaza pe listele Fundatiei Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Bogdan Olteanu este casatorit, din 2003, cu Andone Cristina Isabela, care si-a pastrat numele dupa casatorie, si are un copil de 1 an si jumatate, Tea-Iulia.

Nasul de cununie al lui Olteanu a fost Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al PNL si primul-ministru al Romaniei. Pana in decembrie 1989, Bogdan Olteanu n-a fost membru de partid, deoarece abia implinise 18 ani. Stiind din familie ce beneficii aduce insa activismul de partid, Bogdan Olteanu s-a grabit, imediat dupa caderea lui Ceausescu, sa se inscrie intr-un partid in pas cu vremea si a mizat pe partidul condus de liberalul Radu Campeanu. Astfel, in 1991, a devenit membru PNL. De atunci si pana in prezent, cariera politica a lui Olteanu a fost in continua ascensiune. La sfarsitul anului 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. PNL – PD si, ulterior, a fost numit ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2006, a devenit presedintele Camerei Deputatilor.

Absolvent al unui liceu cu profil de matematica-fizica, Olteanu a intrat la Facultatea de Automatica din cadrul Politehnicii Bucuresti, dar, dupa trei ani, din cauza activitatii de partid in care se implicase, a renuntat la cursuri si s-a inscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1997. In 2001, a obtinut un master financiar-bancar la Institutul Bancar Roman. In acelasi an, s-a inscris si la un doctorat in filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Performanta unica: exmatriculat de la doctorat

Inscrierea lui Olteanu la cursurile pentru obtinerea unui doctorat in filosofie de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a fost gandita pentru a da bine in Curriculum Vitae. Insa, la fel ca in cazul studiilor ingineresti, Olteanu a esuat si in studiile filosofice, el fiind exmatriculat de la universitatea clujeana din cauza „chiulului” prelungit. Cu toate acestea, in CV-ul publicat in martie anul acesta pe site-ul Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu se autointitula „doctorand in filosofie”, in conditiile in care, asa cum presa avea sa dezvaluie, el fusese deja exmatriculat de peste un an de zile de la cursurile universitatii clujene.

Intrebat de ziaristi de ce si-a inscris in CV, in fals, titulatura de doctorand, Olteanu a afirmat ca, de fapt, el si-ar fi suspendat lucrarea de doctorat din motive de timp. „Sper sa nu patesc o asemenea rusine”, adica aceea de a fi exmatriculat, a spus Olteanu, desi o patise inca din 1 noiembrie 2004, data la care expirase nu numai perioada „scolara” (de patru ani), dar si cei doi ani de suspendare a lucrarii.

Bunica NKVD cu vila in Zambaccian

Afirmatia lui Olteanu, conform careia n-ar fi fost marcat de comunism, trebuie inteleasa in sensul ca doctrina comunista nu i-a lasat urme sau semne vizibile pe corp sau in comportament, deoarece, altfel, comunismul nu i-a adus neplaceri. Ba, dimpotriva. Desi tanar, pana la sfarsitul lui 1989, el a avut vreme sa activeze ca membru al UTC, iar pana la inceputul anilor ’90, a avut privilegiul sa locuiasca intr-un imobil nationalizat din zona Kiseleff, unul dintre locurile preferate de nomenclaturistii partidului comunist.

Ghizela Vass (foto dreapta, alături de Ceauşescu), bunica din partea mamei, a intrat in PCR in 1933, atunci cand partidul era compus doar din agenti NKVD. Ascensiunea in partid a bunicii a fost fulminanta, in 1945 ea fiind deja membu al CC al PCR si reusind sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70. Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si eliberarea moldovenilor de la Chisinau de sub „jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti de sub jugul lui Maniu si Bratianu. Dupa ce a fost sefa sectiei organizatorice a CC al PCR, in 1954 a fost admisa in secretariatul CC, iar in 1958 o regasim in functia de sefa a sectiei relatii internationale a partidului.

La inceputul anilor ’70, a fost „marginalizata” de Ceausescu in functia de adjunct al sectiei relatii internationale si, in 1982, a fost pensionata. Casa din centrul Capitalei, primita la sfarsitul anilor ’40, cu mobila si tablouri confiscate de la „dusmanii poporului” a fost locul in care si-a crescut nepotul aflat azi in fruntea Camerei Deputatilor. Dupa 1990, pe baza Legii nr. 112, Ghizela Vass a cumparat imobilul din zona Kiseleff, situat pe strada Zambaccian nr. 1. Ulterior, vila a fost revendicata de proprietari, in instanta, si in 2004 a fost recastigata, insa familia lui Bogdan Olteanu a refuzat sa elibereze locuinta. A facut recurs, sperand sa primeasca despagubiri, dar, in final, a fost obligata sa paraseasca imobilul.

Firme si afaceri de familie la biroul de circumscriptie electorala

Sursele de venit ale lui Bogdan Olteanu sunt afacerile personale sau ale sotiei, precum si pozitia privilegiata in PNL. Pana in anul 2005, Bogdan Olteanu a detinut 50% din capitalul social al firmei Gorghiu & Asociatii si a obtinut dividende de 188 milioane lei vechi, pentru anul 2004. Firma a fost infiintata in 2004, iar actionarii actuali ai acesteia sunt Alina Stefania Gorghiu si Tudor Octavian Pop. Alina Gorghiu este un membru de vaza al PNL si a fost aleasa vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj din cadrul acestui partid.

In mai anul trecut, impreuna cu liberalul Vlad Moisescu, Alina Gorghiu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al RAPPS. Intr-o declaratie televizata de anul trecut, Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a afirmat ca Alina Gorghiu este logodnica lui Mihai Voicu, seful secretariatului general al guvernului. Relatiile din PNL sunt, asadar, extrem de bine cimentate. Colac peste pupaza, sediul firmei Gorghiu & Asociatii este pe bd. N. Balcescu nr. 21 din Bucuresti, la aceeasi adresa cu sediul Biroului de circumscriptie electorala al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asa cum figureaza pe site-ul Camerei Deputatilor.

Mai mult, la aceeasi adresa figureaza si societatea civila de avocatura Gorghiu, Pop & Asociatii. O alta firma in care figureaza ca actionar Bogdan Olteanu, alaturi de sotia sa Cristina Andone, este Cristina Consulting SRL, societate infiintata in anul 2002. In 2005, firma a adus familiei lui Olteanu dividende de 40 milioane lei vechi. Evident, sediul social al firmei este la aceeasi adresa „electorala” din bd. Nicolae Balcescu nr. 21, etaj 1. O verificare la adresa indicata arata ca acolo se afla insa „doar birouri ale PNL si sediul unei fundatii”. Olteanu mai are insa o societate, Enjoy Communication Grup SRL, infiintata anul trecut. Asociatii firmei sunt: sotia lui Olteanu, Andone Cristina Isabela (50%), si sora acestuia, Despot Ligia Alexandra (fosta Olteanu). Este de prisos sa mai spunem ca Enjoy Communication are acelasi obiect de activitate cu firmele deja prezentate, dar si acelasi sediu din birourile PNL.

Dincolo de dividende, la bugetul familiei s-a mai adaugat si salariul de la Ogilvy Romania obtinut de Andone Cristina, salariu care era, in 2004, de 1.500 dolari lunar. De asemenea, au mai existat incasari si de la Biroul de avocatura „Bogdan Olteanu”. In declaratia de interese din 2005, Bogdan Olteanu a declarat si faptul ca este actionar la Banca Ion }iriac, fara a preciza, insa, conform legii, numarul de actiuni detinute.
Sursele de venit ale lui Olteanu, pe linie de partid, au fost consistente, el fiind plasat in comisiile de privatizare de la BCR si CEC, de unde a incasat, anul trecut, 64.502 RON, respectiv 27.488 RON.

Averea lui Bogdan Olteanu

Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Olteanu a cumparat, in 2004, o vila de 184 mp in strada Nades din Bucuresti. Valoarea impozabila a imobilului este de 184.754 RON. El mai detine, in localitatea Barasti din Adunatii Copaceni, o casa de vacanta, achizitionata de sotia sa in 2001, cu o valoare impozabila de 4.000 RON. Pentru a-si multumi nasul, cunoscut si ca dealer Citroen, Bogdan Olteanu si-a cumparat un Citroen C3 Pluriel din 2004. In august 2005, Olteanu a vandut un apartament de 70 mp situat in str. N. Racota nr. 8 din Capitala, contra sumei de 97.000 euro.

Valoarea impozabila a apartamentului era, atunci, de 520 milioane lei vechi. In plus, el declara ca, in 2005, si-a imprumutat tatal, pe Danut Olteanu, cu 65.000 de euro. In banci, Bogdan Olteanu mai detine 19.200 euro si 10.460 RON, iar ca bunuri de valoare a declarat desene de Emilio Greco, evaluate la 10.000 de euro, si picturi in valoare de 1.000 euro. Pe de alta parte, anul trecut, a contractat un imprumut de 60.000 de euro de la BRD, pe o perioada de 20 de ani. Veniturile din 2005 au fost, conform ultimei declaratii de avere, de 140.084 RON, sotia sa contribuind la acestea cu 51.989 RON si aproximativ 4.800 dolari. Aceasta inseamna, la valoarea dolarului din 2005, aproximativ 70.000 dolari net.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006

Micile secrete ale lui Ioan Talpeş

Ioan Talpes a fost cel mai important dintre sfetnicii lui Ion Iliescu si a asigurat, vreme de mai multi ani, legatura dintre acesta si serviciile secrete.

Comunist pana in 1989 si social-democrat pana anul trecut, Ioan Talpes a facut recent eforturi deosebite pentru a deveni taranist si a se inscrie in PPCD, partidul condus de Gheorghe Ciuhandu. Cum era si firesc, anticorpii fostului PNTCD l-au respins pe strategul fostului FSN, desi oferta acestuia era destul de tentanta, in conditiile in care taranistii au fost, practic, exclusi de pe scena politica romaneasca.

Talpes sta si la baza declansarii scandalului Patriciu, el fiind cel care a avizat si a trimis procurorilor anticoruptie, in 2004, un memorandum referitor la Dinu Patriciu si Petromidia.

Scurta biografie oficiala

Ioan Talpes s-a nascut pe 24 august, 1944, in localitatea Toplet din Caras-Severin. Este casatorit cu Zoe Talpes si are un copil, Ioan Codru. A absolvit, in 1970, Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1980 Scoala de ofiteri activi “Nicolae Balcescu” din Sibiu. In 1980, si-a luat doctoratul in istorie. In perioada 1970-1988, a lucrat, in calitate de cercetator stiintific si, ulterior, ca ofiter MapN, la Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara din Bucuresti. Acesta este si unul dintre motivele pentru care Talpes a fost acuzat ulterior, in presa, ca ar fi fost “unul dintre istoricii de casa ai generalului Ilie Ceausescu”. Din 1988 pana in martie 1990, a fost redactor-sef la Editura Militara, iar in perioada martie-iulie 1990 a detinut functia de director al acestei edituri.

Ioan Talpes si-a inceput cariera politica in 4 iulie 1990, cand a devenit, pentru doi ani, consilier al presedintelui Romaniei, Ion Iliescu. Pe 9 aprilie 1992, Ioan Talpes il inlocuieste pe Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informatii Externe (SIE), functie pe care o paraseste, prin demisie, pe 31 iulie 1997. Exista informatii conform carora schimbarea lui Caraman din fruntea SIE ar fi fost facuta la cererea expresa a lui Manfred Worner, pe atunci secretar general al NATO.

In perioada noiembrie 1997- decembrie 1998, Talpes a ocupat functia de ambasador al Romaniei la Sofia, post pe care l-a parasit tot ca urmare a unei demisii. Din ianuarie 1999, a revenit alaturi de presedintele PDSR Ion Iliescu si a ocupat functia de consilier personal al acestuia pana in decembrie 2000. Dupa castigarea alegerilor prezidentiale din noiembrie 2000, de catre Iliescu, Ioan Talpes ajunge din nou consilier prezidential, precum si sef al departamentului Securitatii Nationale si Administratiei Prezidentiale. Din martie 2004, Talpes a fost cooptat in guvernul Adrian Nastase, fiind numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei.

Dupa ultimele alegeri generale, Ioan Talpes a devenit senator de Caras-Severin pe listele PSD. Anul trecut a demisionat din PSD si a devenit senator independent. Recent, a incercat, fara succes, sa se inscrie in Partidul Popular Crestin Democrat condus de Gheorghe Ciuhandu.

Talpes versus Patriciu

La inceputul lui 2004, Ioan Talpes si-a dat acordul ca un material realizat de Paul Sarbu, consilier in Departamentului Securitatii Nationale de la Cotroceni, sa fie inaintat spre verificare procurorilor anticoruptie. In memorandumul avizat de Talpes, erau prezentate acuzatii la adresa lui Dinu Patriciu cu privire la modul in care a fost privatizata Petromidia, precum si la fluxuri financiare suspecte din cadrul Rompetrol. Cateva luni mai tarziu, impotriva lui Patriciu a fost declansata urmarirea penala. Patriciu l-a acuzat atunci pe Talpes, proaspat numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei, ca s-ar afla in spatele anchetei, deoarece apara interesele lui Ovidiu Tender, unul dintre protejatii de notorietate ai Cotroceniului.

Conflictul declansat atunci continua si astazi chiar daca, intre timp, ambele grupuri de interese, reprezentate de Patriciu si Tender, sunt in faze avansate ale urmaririi penale. Talpes a negat, evident, orice legatura cu Ovidiu Tender, desi sunt tot mai multe semnale ca intre acestia exista o stransa legatura: atragerea lui Ovidiu Tender in sponsorizarea unei intruniri a serviciilor secrete din Europa, care a avut loc in urma cu cativa ani, la Sinaia, prezenta lui Tender la nunta lui Codru Talpes, favorizarea omului de afaceri timisorean in preluarea, dupa 2000, a controlului mai multor afaceri din domenii sensibile precum industria petroliera, energie nucleara, prospectiuni geologice si, nu in ultimul rand, nelipsita prezenta a lui Tender din delegatiile oficiale ale lui Ion Iliescu.

Seful spionilor intre Emil Constantinescu, Pacepa si Magureanu

In perioada in care Ioan Talpes a ocupat functia de director al SIE, in Romania au avut loc mai multe operatiuni de contrabanda in care au fost implicati atat ofiteri de informatii (fosti sau activi), cat si persoane, indeosebi cetateni arabi, aflate sub controlul acestora. La fel, in domeniul marilor privatizari au patruns indivizi si firme straine a caror bonitate nu numai ca n-a fost verificata de cei in masura sa faca acest lucru, dar au fost chiar sprijiniti de acestia sa dea marile tunuri postdecembriste. Sunt deja de notorietate cazurile Puma-Faur, Mike si Elie Nassar, Zaher Iskandarani, Columna-Bank, Jimbolia, Tigareta etc.

Traficul de armament si de droguri si contrabanda cu tigari au fost operatiuni la ordinea zilei in perioada 1990-1996, si nu putine au fost cazurile in care, in spatele acestora, s-a presupus existenta unor operatiuni speciale, de care serviciile de informatii conduse de Magureanu si Talpes, n-au fost deloc straine. Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a lansat, anul trecut, acuzatii dure la adresa lui Ion Iliescu si Ioan Talpes afirmand ca, in timpul regimurilor Iliescu, in Romania s-a creat si consolidat un sistem oligarhic generalizat. Intr-o replica adresata lui Constantinescu, Ioan Talpes a respins acuzatiile acestuia si a afirmat chiar ca, in vremea mandatului sau din fruntea SIE, a interzis operatiunile speciale.

“Sunt obligat sa va informez ca eu am fost acela care, dupa ce am obtinut aprobarea domnului Ion Iliescu, am interzis desfasurarea “operatiilor speciale” , a declarat Talpes. Se poate documenta si hotararea care a reconferit legalitate operatiunilor speciale. Cat m-am aflat la conducerea SIE, nu s-au desfasurat actiuni de “contrabanda cu tigari si arme, in serviciul oligarhiilor, cu aprobarea statului”. Este bine de precizat, pentru opinia publica, cine a organizat actiuni de contrabanda si cu aprobarea cui. Cel putin in cazul Tigareta 2”.

La cateva saptamani de la atacul lui Emil Constantinescu, un cotidian central a publicat o declaratie a generalului SIE (r) Ion Mihai Pacepa, in care acesta afirma ca, pe timpul lui Talpes, Serviciul de Informatii Externe a fost un serviciu de tip sovietic. “Generalul Ioan Talpes, care l-a inlocuit pe Caraman, fusese colaborator apropiat al clanului Ceausescu si era familiar cu spionajul de tip comunist. Cu Talpes la carma, SIE a ramas un serviciu de tip sovietic. In 1993, majoritatea cadrelor de conducere a MAE si circa 60% din ambasadori erau aceiasi ofiteri pe care DIE ii platea cand eram la carma sa. Ca sa nu lase echivoc ca spionajul, nu MAE, tragea sforile diplomatice, cand presedintele Iliescu a facut prima vizita oficiala la Washington el a fost insotit de seful SIE. Cunosteam bine ce a insemnat asta, pentru ca Ceausescu m-a luat cu el in 90% din vizitele pe care le-a facut in tari necomuniste”, a declarat Pacepa.

Daca Pacepa l-a acuzat pe Talpes ca a mentinut un sistem de tip sovietic in SIE, Virgil Magureanu este de cu totul alta parere. Conform unei declaratii a acestuia, publicate anul trecut intr-un alt cotidian central, Talpes ar fi omul americanilor, deoarece le-ar fi predat acestora liste cu agenti romani perfect conspirati si integrati in SUA. “Prin ’91-’92, SIE, prin Ioan Talpes, incepuse cu vizitele la Washington, cu dosare ale unor ofiteri prezentati partii americane ca perfect conspirati. Ni se cerea si noua avizul si ni se spunea ca americanii preseaza pentru “a-i da in gat” pe unii si pe altii care sunt acolo. Erau pe acele liste oameni care nu au facut actiuni de spionaj impotriva SUA, i-ar fi descoperit americanii, erau oameni care s-au integrat perfect acolo si care au adus chiar beneficii relatiei reciproce si au si contribuit la operatiuni punctuale. Dar in final au fost deconspirati. (…) Omul (Talpes – n.r.) pleca cu mapa, pe asta doar si-a construit cariera. Pai, daca te duci pe teritoriul unui fost inamic si ii pui in brate documentele, prost sa fii si sa nu le primesti. Sigur ca le-au asimilat pe unele. Dar sa vezi intamplare! Acum cativa ani, Sergiu Nicolaescu declara cum ca SRI ar fi predat acele documente americanilor. L-am sunat pe Talpes, care mi-a spus ca va vedea ce se intampla, ca trebuie sa se inceteze. Dupa o vreme, a recunoscut ca numai el putea sa le dea, pentru ca americanii le asteptau. Dar nu a facut o dezmintire publica, asteptand sa vada ce iese”.

In iulie 1997, dupa scandalul declansat de presupusa racolare de catre serviciile romanesti de informatii a ambasadorului elvetian Jean Pierre Vettovaglia, Ioan Talpes a preferat sa-si dea demisia din functia de director al SIE. Ulterior, s-a dovedit ca acuzatiile privind racolarea diplomatului elvetian, prin intermediul unei jurnaliste focoase, erau lipsite de fundament, elvetianul fiind trimis din nou in misiune, in 2000.

Talpes la negocieri cu Iskandarani

Despre activitatea lui Talpes in fruntea SIE exista cel putin doua marturii facute de persoane din conducerea acestui serviciu de informatii. Este vorba de generalii Dumitru Ciobanu, fost sef al contraspionajului extern, si Corneliu Grigoras, fost sef al unitatii de protectie interna din SIE.
La inceputul anului 1997, dupa venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, generalul SIE Dumitru Ciobanu i-a inaintat consilierului prezidential Catalin Harnagea un raport detaliat cu privire la acte grave de coruptie de la varful si din interiorul SIE. Generalul “turnator” ii platea astfel o polita lui Talpes, pe motiv ca acesta il pusese sub supraveghere informativ-operativa. Talpes a fost acuzat atunci ca ar fi primit de la Zaher Iskandarani, in 1995, sase milioane de dolari pentru sustinerea lui Ion Iliescu. El a insotit aceasta acuzatie cu o inregistrare audio a convorbirii telefonice dintre generalul de politie Ion Suceava si Zaher Iskandarani, inregistrare facuta cu ajutorul generalului Suceava. Iata un scurt extras din acea convorbire telefonica: “General Ion Suceava: Cate milioane ai dat, pe bune asa… spune-mi si mie ca sa nu mor prost… sa vad si eu cam ce poate sa faca un demnitar in Romania… asa, in general… cam cat a fost… 7-8 milioane? – Zaher Iskandarani: Da, aproape 6 milioane… lui Talpes. General Ion Suceava : Dolari sau lei? – Zaher Iskandarani : Dolari, ca daca erau lei…”. Raportul generalului Ciobanu, sustinut si de seful acestuia, generalul Constantin Silinescu, a fost analizat de echipa lui Emil Constantinescu, precum si de Comisia parlamentara de control al SIE, iar rezultatul cercetarilor a fost ca acuzatiile la adresa lui Talpes nu se sustin. Prin urmare, in martie 1997, la propunerea lui Ioan Talpes, cei doi generali rebeli au fost demisi si, ulterior, indepartati din SIE. Talpes a recunoscut insa ca s-a intalnit o singura data cu Zaher Iskandarani, la sediul SIE, si ca acesta ar fi fost dispus sa ofere statului, “ca actiune umanitara”, trei milioane de dolari pentru a fi judecat corect, dar ca el nu a luat nici un ban, ba chiar a cerut arestarea acestuia. Iskandarani ar fi fost adus atunci, la sediul SIE, de un personaj politic important. “L-am primit doar pentru ca acel personaj care l-a adus mi-a spus ca are informatii foarte importante legate de siguranta nationala. Cand a venit la mine in birou, i-am spus ca nu va iesi de acolo nearestat si l-am sunat pe generalul Pitulescu, pentru a-l aresta, insa i-am spus sa nu o faca in biroul meu, ci la cateva strazi mai incolo. Cand a venit la mine, Zaher a crezut ca poate negocia despre posibilitatea ca el sa fie judecat drept si cineva sa-i asigure protectia”, a declarat Talpes. Cativa ani mai tarziu, Emil Constantinescu a declarat ca personajul care a intervenit pe langa Talpes, pentru a-l primi pe Iskandarani, a fost consilierul prezidential al lui Ion Iliescu, Victor Opaschi.
Daca acuzatia privind coruperea lui Talpes n-a fost confirmata, asta nu inseamna insa ca toate informatiile din raportul Ciobanu au fost inventate. Afacerile derulate de coloneii SIE Ion Giotoiu si Nicolae Boroi, protejati atunci de generalul Alexandru Tanasescu, sunt de notorietate, acestia detinand mai multe firme prin care si-au completat la greu veniturile. Mai mult, cei doi colonei au devenit, deloc intamplator, vecini in acelasi imobil de pe strada Plantelor din Capitala cu fiul lui Razvan Temesan, presedintele de atunci al Bancorex. De mentionat ca imobilul fusese construit de una dintre firmele familiei colonelului Boroi, “Romcan Enterprises” SRL.

Coruptia din SIE a mai fost confirmata, in acei ani, si de fostul sef al unitatii de protectie, generalul Corneliu Grigoras. Declaratia generalului Grigoras, cu privire la acest aspect, nu prea lasa loc la interpretari. “Talpes n-a miscat un pai in SIE. I-am spus ca este cel mai bun director pe care l-am avut. N-a avut nici o atitudine fata de ofiterii SIE care incalcau legea. Sa stiti ca pe vremea lui Silinescu si a lui Ciobanu au fost trimisi la post oameni cu un trecut dubios. Atunci cand i-am sesizat acest lucru lui Silinescu, mi s-a raspuns ca mai au cativa ani pana la pensie si trebuie sa stranga si ei un ban. Acestea au fost criteriile. Marile afaceri in care sunt implicati ofiteri SIE s-au facut dupa venirea lui Talpes ca director si dupa ce baiatul lui Talpes s-a casatorit cu fata lui Silinescu. Trebuia ca unul dintre ei sa plece din SIE. Silinescu, avand functie de adjunct, il coordona pe Ciobanu. Daca s-ar fi facut un control real, s-ar fi constatat multe nereguli in utilizarea fondurilor. Directia de Protectie condusa de mine a fost paralizata. Oamenii pe care i-am cerut sa lucreze sub comanda mea au fost trimisi cu functii in strainatate. Silinescu si Ciobanu au facut acest lucru pentru ca in directie sa nu mai lucreze profesionisti” – a declarat generalul Grigoras.

Cuscrul lui Talpes, omul lui Nastase

Ironia sortii a facut ca ofiterul care a instrumentat atacul din 1997 la adresa lui Ioan Talpes sa fie chiar cuscrul acestuia, generalul Constantin Silinescu, care ocupa si functia de adjunct al directorului SIE. La acea data, fiul lui Talpes, Ioan Codru, era casatorit cu fiica lui Silinescu. Scandalul in care au fost implicati generalii Talpes si Silinescu a dus, inevitabil, la distrugerea familiei celor doi copii ai acestora, ei divortand la putin timp dupa ce parintii lor au parasit Serviciul de Informatii Externe. Cinci ani mai incolo, in 2003, Codru Talpes s-a recasatorit cu o tanara bulgaroaica, Veronika Kirilova, pe care o cunoscuse la Sofia, in perioada in care tatal sau detinea functia de ambasador in capitala bulgara. Nunta celor doi a fost facuta cu mare fast la fosta resedinta de vara a lui Ceausescu de la Snagov, nasul fiind secretarul de stat al MApN de atunci, George Cristian Maior.

Dupa despartirea de Talpes, cuscrul Silinescu a trecut in dreapta lui Adrian Nastase, dupa un mic stagiu pe langa Petre Roman. Silinescu i-a alaturat astfel lui Ristea Priboi, fostul sau subordonat de pe vremea cand dirijau spionajul romanesc in Marea Britanie. Generalul Constantin Silinescu a devenit astfel, in 2001, consilierul pe probleme de siguranta nationala al premierului Adrian Nastase, in vreme ce ex-cuscrul sau ocupa aceeasi functie la Cotroceni. Ulterior, Constantin Silinescu a fost numit comisar general al Garzii Nationale de Mediu, post din care avea sa fie inlocuit, anul trecut, cu un alt fost ofiter din serviciul de informatii externe (SIE), Silvian Ionescu.

Averea lui Talpes-patru case

Conform ultimei declaratii de avere, Ioan Talpes nu este deloc un om sarac. In 1978, el a mostenit o casa de 420 mp si un teren agricol de un hectar in localitatea Toplet din Caras-Severin. Dupa 1990, averea lui Talpes a inceput sa creasca proportional cu pozitia detinuta. Astfel, in 1991, el a primit cu chirie de la stat un apartament luxos de patru camere in Capitala, cu o suprafata de 143,17 mp, pe strada Aurel Vlaicu nr. 42-46. Ulterior a cumparat acel apartament, iar astazi figureaza ca sediu pentru una dintre firmele fiului sau Ioan Codru Talpes. Pentru a achizitiona apartamentul din Bucuresti, Talpes declara ca a facut un credit pe trei ani (1991-1994). In 1995, anul in care a fost vizitat la sediul SIE de catre Zaher Iskandarani, a carui oferta declara ca a refuzat-o, averea lui Talpes s-a rotunjit cu un teren agricol de 1,5 hectare in Slanic Prahova si cu o vila (casa de vacanta) de 359 mp in Snagov, imobil a carui valoare de impozitare declarata este de 2,8 miliarde lei vechi. In perioada 1995-1997, el a mai facut un credit pentru achizitionarea unui autoturism Daewoo. In 1999, Talpes a achizitionat un teren intravilan de 1.000 mp la Uzlina, o localitate de pe bratul Sfantul Gheorghe din Delta Dunarii. Este posibil ca acesta sa fie motivul pentru care, in 2000, Ioan Talpes si-a permis achizitionarea unei barci cu motor. In 2003, cu un ultim efort, seful administratiei prezidentiale Ioan Talpes a iesit din nou la cumparaturi si a achizitionat o casa de 162 mp in localitatea Toplet, el detinand si un autoturism Volkswagen, fabricat tot in 2003. In intreaga sa cariera, generalul de corp de armata Ioan Talpes a reusit sa stranga “elemente de decor” in valoare de 78.000 de euro, repartizate astfel: bijuterii de 18.000 de euro, obiecte de arta si cult de 25.000 de euro si “colectii de arta + numismatica” in valoare de 35.000 de euro. Nu se stie cum pot fi justificate toate aceste achizitii, daca avem in vedere doar salariul sau de ofiter/director SIE/consilier al lui Ion Iliescu/senator si profesor SNSPA, precum si salariul de bibliograf al sotiei sale de la MApN.

Codru Talpes, intre Iosif Armas si Cico Dumitrescu

Fiul lui Ioan Talpes a urmat, la inceputul anilor 1990, cursurile Academiei de Politie unde, conform istoricului Marius Oprea, ar fi beneficiat de favorurile sefului logisticii din acea institutie, Aurel Ceciu. Iata cum descrie Marius Oprea aceasta relatie: “In perioada 1992 – 1994, dupa cum sustine o sursa care ii cunoaste bine biografia, Aurel Ceciu a reusit sa intre in gratiile sefului SIE, Ioan Talpes. La Academia de Politie, prin campul sau larg de relatii, seful logisticii s-a ocupat personal de “soarta” lui Codru Talpes, student al acestei institutii, la specialitatea Politia pentru Controlul Trecerii Frontierei. Codru Talpes era singurul student “decazarmat”, deci nu statea la un loc cu ceilalti in caminele Academiei. Codru nu venea decat la examenele de sesiune, iar aceste examene ii erau “aranjate” lui Codru de comandantul Dobrinoiu sau de adjunctul sau cu “spatele”, Aurel Ceciu. De fapt, la admiterea lui in 1992, cand dadea a doua oara acest examen, Codru a avut noroc si cu “tata Talpes”: se afirma ca ar fi cunoscut dinainte subiectul la istorie, subiect scris tocmai de catre generalul Talpes, in seara dinaintea examenului, la o vila a SIE din Mangalia, unde se afla in concediu. Astfel, calea lui Ceciu spre o cariera in spionajul romanesc era deschisa. Dar intra aici ca sef cu “spatele”, adica loctiitor cu problemele logistice – un sector de activitate pe care il stia deja foarte bine”, spune Marius Oprea. Afirmatiile acestuia au fost insa contrazise de Ioan Talpes, care a declarat ca nu a facut nici un fel de interventii in favoarea fiului sau, toate acuzatiile fiind facute, din motive de razbunare, de catre “inamicii” sai din SIE.

Codru Talpes a fost atras insa in afaceri cu Iosif Armas si Emil (Cico) Dumitrescu. El apare ca actionar la doua societati comerciale, Minaquarom SRL si H.T.S. Trading SRL, infiintate la inceputul lui 2003.

Minaquarom SRL, al carei obiect de activitate este “productia de ape minerale si bauturi racoritoare nealcoolice” are sediul chiar in comuna natala a lui Ioan Talpes, iar actionarii acesteia sunt omul de afaceri PSD Iosif Armas (34%), sotia consilierului de stat Emil (Cico) Dumitrescu, Doina Dumitrescu (33%) si Codru Talpes (33%). De remarcat faptul ca implicarea in aceasta afacere a sotiei lui Cico Dumitrescu este de fatada, fiind greu de crezut ca profesorul universitar Doina Dumitrescu-Ionescu, sef de sectie la Spitalul Universitar din Bucuresti, precum si seful unei clinici de chirurgie plastica, are timp sau habar de afacerile cu ape minerale din Toplet. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, firma de partid a lui Talpes-Armas-Dumitrescu nu a depus bilanturi contabile pe 2003 si 2004. Administratorii de la Minaquarom sunt Codru Talpes si Iancu Marius Gogaltan din Baile Herculane.

Cealalta societate a lui Codru Talpes, HTS Trading, a fost infiintata in ianuarie 2003, cu sediul la domiciliul lui Talpes din strada Aurel Vlaicu nr. 42-46 din Capitala, si are ca obiect de activitate “cultivarea cerealelor, porumbului si a altor plante”, semn ca studiile facute de fiul lui Talpes la Academia de Politie “Ioan Cuza” nu i-au fost de nici un folos. Conform datelor de la Registrul Comertului, societatea a mers in pierdere, iar bilantul depus pe site-ul Ministerului Finantelor dovedeste ca actionarul unic, Codru Talpes, n-are, cu exceptia numelui, nici o alta legatura cu agricultura.

Caracatita fratelui Gheorghe de la Constanta

Fratele lui Ioan Talpes, Gheorghe, a stiut cel mai bine sa profite de pozitia consilierului de la Cotroceni. In vreme ce Ioan Talpes se ocupa cu destinul natiunii, fratele Gheorghe infiinta firme peste firme, ca o adevarata caracatita de afaceri, si a reusit astfel sa lanseze pe piata nu mai putin de 11 societati in care au fost atrasi diversi cetateni cu sau fara legatura cu serviciile secrete. De altfel, afacerile acestuia au fost si in atentia politiei atunci cand “dusmanii” din SIE ai lui Ioan Talpes au cautat sa-i gaseasca punctele nevralgice. In raportul din 1997, generalul SIE Dumitru Ciobanu a prezentat o situatie a afacerilor lui Gheorghe Talpes, asa cum rezulta dintr-o informare primita de la seful Politiei, generalul Costica Voicu. Iata, mai jos, fragmentul din raportul Ciobanu cu privire la aceste afaceri: “Generalul de divizie Voicu Costica, seful IGP, mi-a prezentat din proprie initiativa ca fratele generalului de divizie Talpes Ioan, respectiv Talpes Gheorghe, din Constanta, care anterior anului 1989 a fost simplu barman, are sase firme puternice, astfel: “Com-Unic” SRL, prin care detine barul “Melody” Neptun; “Phoenix Shipping and Trading LTD.Co.”, prin care s-au efectuat operatiuni de trafic de benzina cu incalcarea embargoului impus Iugoslaviei (realizandu-se, in acest fel, o frauda de circa un milion dolari si de aproximativ 5 miliarde lei, toate acestea cu concursul direct al presedintelui Bancorex, Razvan Temesan). Dosarul respectiv nu a putut fi instrumentat pana in prezent din cauza interventiilor lui Talpes Ioan. Colonelul Bogdan din Constanta, care are in preocupare cazul, poate confirma si raporta detalii. La data de 18.02.1997, Voicu Costica mi-a relatat ca deja a inceput procedura legala, inclusiv prin implicarea Parchetului, de cercetare a acestei cauze: “Eurodif Casino” SRL, firma prin care detine hotelul “Comodore”, din Mamaia; “Kumako International” SRL, care atesta faptul ca fratele sefului SIE este asociat cu un cetatean american si cu un cetatean turc; “Vega Trading ’95” SRL, prin care a inchiriat docuri la dana 2 Port Constanta. De aici se exporta marfurile propriei sale firme “Phoenix Shipping And rading LTD”; “Ralco International” SRL, firma de acoperire pentru angajarea de actori pe care-i folosesc la barul “Melody” si la hotelul “Comodore” din Mamaia”, se afirma in celebrul Raport Ciobanu.

De la elaborarea acelui raport, Gheorghe Talpes a progresat vizibil si a mai infiintat, in ciuda lui Costica Voicu, inca cinci firme: “International Consulting Service” SRL (alaturi de un italian, Maurizio Gagliardi), “Gemipet” SRL, “T.M.R. Distribution Group” SRL, “Business Sport” SRL si “D.P.S. – Management Grup” SA. In acelasi timp, rudele din Constanta ale lui Talpes au mai infiintat si alte firme pe numele Ralucai Talpes (“Intelect Team” SRL) si al lui George Giuliano Talpes (“Alt Trend M.G” SRL, “Visual Consulting” SRL si “Visual Propaganda” SRL). Daca Ioan Talpes nu poate fi facut responsabil pentru afacerile fratelui sau, este greu de crezut ca implicarea intr-una din firmele lui Gheorghe Talpes a fostului colonel DIE, Cornel Rudareanu, poate fi intamplatoare. Astfel, conform datelor de la Registrul Comertului, Cornel Rudareanu apare ca actionar in firma “D.P.S. – Management”SA, alaturi de Gheorghe Talpes, Vasile Blanaru, Mihai Rotariu si firma “Forey Man” SRL din Stefanesti-Arges. Firma, infiintata in 2002, are sediul pe strada Splaiul Independentei nr. 319 din Capitala si in 2004 avea o cifra de afaceri de 11,3 miliarde lei.

Colonelul rezervist Cornel Rudareanu a fost ofiter SIE pana in 1990, iar ulterior a fost angajat in SRI si a ocupat functiile de sef de cabinet al directorului SRI Virgil Magureanu si sef de protocol al aceleiasi institutii.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.20, mai 2006

Micile secrete ale lui Mugur Isărescu

Cel mai longeviv demnitar. A reusit sa reziste sub toate regimurile si tuturor asalturilor.

Mugurel Constantin Isarescu, guvernatorul BNR, s-a nascut pe 1 august 1949 in Dragasani-Valcea. Este casatorit si are doi copii, Lacramioara si Costin. Din septembrie 1990, ocupa functia de guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, functie pe care a parasit-o, provizoriu, pentru a ocupa vreme de un an postul de prim-ministru in ultimul an al regimului Constantinescu.

Traseul pe care l-a urmat Isarescu pana in 1990 a fost specific generatiei pregatite pentru a prelua puterea dupa caderea regimului Ceausescu, el fiind inclus ulterior pe lista de tehnocrati a noii puteri politice.

Practic, pana la sfarsitul lui 1989, Mugurel Isarescu si-a desavarsit pregatirea profesionala in domeniul financiar-bancar. In 1971, el a absolvit Academia de Studii Economice din Bucuresti, specialitatea Relatii Economice Internationale si, in perioada 1971-1990, a fost cercetator la Institutul de Economie Mondiala (IEM) de la Bucuresti, “un apendice” al Securitatii, alaturi de Eugen Dijmarescu, actual viceguvernator la BNR, precum si de Napoleon Pop, care a lucrat in institut inca din 1967. Dupa 1975, Isarescu a fost si cadru didactic universitar la ASE Bucuresti.

Institutul de Economie Mondiala – apendicele Securitatii

Pana in 1990, Institutul de Economie Mondiala (IEM) de la Bucuresti a fost o institutie de acoperire pentru fostul serviciu de informatii externe din cadrul Securitatii (DIE/CIE) si a avut regim de unitate militara. El a fost infiintat si organizat dupa modelul faimosului institut de economie mondiala de la Moscova, condus de nu mai putin faimosul Arbatov. In afara academicianului Costin Murgescu, plasat ca director general, datorita autoritatii profesionale, restul personalului lucra in regim cvasimilitar.

Astfel, generalul Ion Marcu era, concomitent, seful diviziei a II-a (care acoperea geografic toate spatiile externe, mai putin Europa si tarile socialiste) din DIE/CIE (serviciul de informatii externe) si director adjunct al IEM. Institutul unde a lucrat Isarescu vreme de 19 ani era nu numai institutie de acoperire (cu legitimatiile de rigoare ale IEM atat pe nume reale, cat si pe cele legendate), cat si element de tranzit in cadrul biografiilor-legenda ale ofiterilor din centrala trimisi in exterior via scurte stagii in cadrul Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (MCECEI).

In scurtele deplasari de “vizite” si “stadii de cercetare” in Occident sau reuniuni internationale, cei in cauza (cercetatorii din IEM) erau dati in legatura rezidentelor din tarile vizitate si aveau “ordine de misiune” cu sarcinile informativ-operative ce trebuia executate pe durata deplasarii. La intoarcere, se facea analiza rezultatelor, exact ca pentru ofiterii trimisi in misiuni temporare, cu rapoarte etc.

Isarescu, Dijmarescu si Pop, biografii intersectate la ordin

Fosti colegi la Institutul de Economie Mondiala, Mugurel Isarescu, Eugen Dijmarescu si Napoleon Pop au facut parte din corpul special de activisti/propagandisti ai CC al PCR folositi pentru “instruirea” activului de partid central si din teritoriu. Criteriile promovarii in IEM pentru Isarescu au fost diferite fata de cele folosite pentru Dijmarescu. Isarescu a fost promovat in activul de partid pe criteriul “sange proaspat”.

Dijmarescu insa asa cum s-a vazut imediat dupa 1989 avea relatii de familie (inclusiv politica) cu vechea garda ideologica a PCR, gen Valter Roman & co. De aici si aerul de superioritate al lui Dijmarescu in raport cu “provincialul” Mugurel, adica raportul aristocrat-plebeu in ierarhia sociala din fostul regim comunist. Pana in 1990, Eugen Dijmarescu a ocupat pozitii ierarhic superioare lui Isarescu in cadrul IEM, inclusiv prin pozitia de secretar PCR pe institut. Ulterior, ca “senior”, a fost vexat de faptul ca Isarescu a fost numit guvernator al BNR, socotindu-se nedreptatit, chiar daca el insusi a ocupat functii de viceprim-ministru, ministru si ministru secretar de stat, inclusiv pozitia de vicepresedinte al Senatului.

Intre cei doi a fost o oarecare rivalitate mocnita, ce a culminat cu plecarea lui Dijmarescu (foto dreapta) in Japonia, ca ambasador, plecare perceputa ca un exil politic avand in vedere ambitiile sale. Ulterior, in timp ce pozitia lui Isarescu s-a consolidat, Dijmarescu a intrat in penumbra, obtinand cu efort pozitia de viceguvernator al BNR, adica de “subaltern” al colegului sau rival.
Napoleon Pop a tinut si el aproape de cei doi, in buna traditie a ambitiilor politice nutrite de fostii membri ai grupului “Trocadero”.

Intrat in IEM in 1967, Napoleon Pop a ocupat functii importante in cadrul apendicelui DIE/CIE, el fiind seful sectorului “tari cu economie de piata” (1977-1980), seful Oficiului de Informare Documentara pentru Comertul Exterior din IEM (1981-1989), director stiintific al IEM si director al Centrului de Informare Economica (1989-1990).

Din 1990, Napoleon Pop (foto stanga) a intrat direct in guvern, ca secretar de stat la Ministerul Comertului si Turismului (1990-1992), apoi a fost seful Departamentului pentru Integrare Europeana (1993-1994), presedinte-director general la World Trade Center Bucuresti (1994-1996), ministru consilier la Ambasada Romaniei la Washington (1996-1998) si, apoi, din nou la World Trade Center pana in 2000. In legislatura 2000-2004, Napoleon Pop a fost deputat PNL, inlocuindu-l pe Theodor Stolojan. Astazi, Pop este din nou alaturi de Dijmarescu si Isarescu, ocupand functia de membru in Consiliul de administratie al BNR.

Osanale in pas cu vremea

Pana in 1990, Mugurel Isarescu n-a scapat nici el de tributul platit “sultanului” Ceausescu. El a incercat sa se evidentieze in fata conducerii superioare de partid si de stat fie prin aprobarea la scena deschisa a politicii de reducere a cursei inarmarilor, fie prin infierarea politicii dobanzilor practicate de imperialistii americani. Astfel, in “Era socialista” din august 1986, Mugurel Isarescu anunta, cu respect: “Este larg cunoscuta si apreciata in randurile opiniei publice de peste hotare conceptia tovarasului Nicolae Ceausescu privind necesitatea obiectiva a reducerii uriaselor cheltuieli militare, ce constituie baza materiala a cursei inarmarilor si cerinta stringenta a demararii procesului dezarmarii, avand in prim-plan dezarmarea nucleara…” .

Textul era, evident, un material de “serviciu”, deoarece la “Era socialista” nu se publica decat pe baza de ordin si cu aprobarea directa a sefului sectiei de propaganda a CC al PCR. De asemenea, in “Scinteia” din 5 februarie 1986, acelasi Mugurel Isarescu arata: “Un rol preponderent in deteriorarea situatiei economice si financiare a tarilor in curs de dezvoltare l-a avut politica dobanzilor inalte practicate de tarile occidentale, in special de SUA, incepand cu 1979”. O saptamana mai tarziu, in “Scinteia” din 11 februarie 1986, Isarescu semnala din nou raul produs tarilor in curs de dezvoltare de catre imperialisti, concluzionand: “Sint date si fapte care releva realismul aprecierilor din cuvintarea tovarasului Nicolae Ceausescu, potrivit carora inrautatirea considerabila a situatiei economice a tarilor in curs de dezvoltare este tocmai rezultatul politicii deliberate de exploatare si asuprire promovate de marile monopoluri”.

Este de inteles de ce, cativa ani mai tarziu, Mugur Isarescu a fost nevoit sa petreaca sase luni in SUA (a se citi trimis in “misiune”) pentru “dezintoxicare” asistata de personal calificat.

Secretar II la ambasada din Washington

In februarie 1990, Mugur Isarescu este trimis de Ministerul Afacerilor Externe la Ambasada Romaniei de la Washington, unde a ocupat vreme de sase luni postul de secretar II. Reamintim ca, cel putin pana in 1990, functia de “secretar II” era, de fapt, un grad diplomatic acordat prin “traditie” ofiterilor sub acoperire, daca acestia indeplineau conditia de varsta minimala. Conform unui cunoscut diplomat cu vechime in bransa, majoritatea omologilor din MAE rareori egalau in conditii identice acest grad, si, de aceea, cand la o ambasada ajungea cate un nou-venit cu functia de secretar II, angajatii ce proveneau din MAE “clipeau semnificativ din ochi”, ceea ce echivala, de fapt, cu deconspirarea automata a ofiterului. Evident, jocuri nevinovate… Desi activitatea depusa de Isarescu in capitala SUA a ramas invaluita in mister, cata vreme, oficial, nu avea o pregatire diplomatica, la revenirea in tara a fost numit guvernator si presedinte al Consiliului de administratie al Bancii Nationale.

Trecerea brusca de la functia de secretar II la aceea de guvernator al Bancii Nationale, in conditiile in care ocuparea pozitiei de guvernator presupune, de regula, ani lungi de experienta in domeniu, intelepciune si un dezvoltat simt al responsabilitatii se poate explica in cazul lui Isarescu prin antecedentele sale de la IEM, cu conexiunile presupuse de acesta, precum si prin nevoia regimului Iliescu de a avea cat mai repede un om de incredere in fruntea celei mai importante institutii financiare a tarii.

Isarescu si “averea dracului”

Dupa numirea in functia de guvernator al BNR, Mugur Isarescu primeste insarcinarea de a conduce “Comisia guvernamentala pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai”. Este posibil ca la numirea sa in functia de guvernator al BNR sa se fi tinut cont si de preluarea controlului asupra comisiei amintite, spinoasa problema a fondurilor deturnate, dand deja destula bataie de cap noului regim politic de la Bucuresti.

Comisia, infiintata in august 1990, a fost condusa initial de catre Ion Anghel care, dupa doua luni, a fost trimis ambasador in Olanda si a lasat, astfel, locul liber pentru Isarescu. Mai trebuie cunoscut faptul ca Ion Anghel a fost in legatura DIE/CIE mai bine de 25 de ani, deci era om “de incredere”, mai ales dupa ce a stat, mai multi ani, ca insarcinat cu afaceri in Cipru si, conform unor surse, a participat chiar la infiintarea firmei “Crescent”.

Cum Anghel era jurist, si nu finantist, chiar daca era in tema cu problema conturilor, a fost necesar ca la conducerea acelei comisii sa fie numit cineva aflat intr-o inalta pozitie institutionala, dar si specialist in finante, ca sa poata transa profesionist chestiunea conturilor. De altfel, Mugur Isarescu nu era familiarizat in detaliu cu operatiunile AVS, el ocupandu-se, mai degraba, cu indeplinirea directivelor de ordin general la capitolul “ingroparea anchetei”. Dupa cum se stie deja, comisia condusa de Isarescu n-a ajuns la rezultate concrete, preocuparea fundamentala a membrilor ei fiind aceea de a adanci si mai mult misterul in jurul fondurilor deturnate de apropiatii fostului dictator. Comisia Isarescu a consemnat totusi aspecte interesante despre persoane implicate in posibile deturnari de fonduri, motiv pentru care activitatea ei a fost, practic, blocata de reprezentantii puterii.

Una dintre concluziile comisiei, confirmata de documente, a fost urmatoarea: “Din verificarile efectuate pana in prezent de experti din Romania si din strainatate, rezulta ca firma “Crescent” si reprezentanta acesteia ar fi avut o pozitie privilegiata intre anii 1984 si 1989 si a realizat importante beneficii din activitatea comerciala cu firme romanesti si, in special, cu ICE Dunarea (firma a Securitatii – n.n.), existand indicii privind utilizarea conturilor acestei firme pentru deturnarea unor fonduri valutare”. Intr-un material aparut in presa, dar neasumat public printr-o semnatura, s-a afirmat ca Isarescu ar fi frecventat, pana in 1990, acelasi cerc de prieteni cu Dan Voiculescu, absolvent si el al ASE (1974) si, ulterior, cadru didactic universitar al aceleiasi institutii, cerc din care ar fi facut parte, printre altii, Gabriela Crainiceanu (nora fostului presedinte al BRCE, un fost protector al lui Isarescu), Dumitru Goiciu (fost ofiter CIE) si Mihai Croitoru (fost ofiter CIE si sef de cabinet al ministrului comertului exterior si al cooperarii economice internationale).

Legatura dintre cei doi ar fi fost facuta de Mihai Croitoru, cumnatul lui Isarescu, care s-ar fi aflat si in relatii apropiate cu unul dintre proprietarii de fatada ai “Crescent Commercial & Maritimme” Ltd., John Edgington. Croitoru, retras in 1978 de la Ambasada Romaniei din Londra, a revenit in diplomatie in ianuarie 1990, cand a fost numit prim-colaborator (ministru – consilier) al ambasadorului Virgil Constantinescu, iar in 1994 a fost numit ambasador la Oslo.

Grupul “Un viitor pentru Romania”

In 1992, Mugur Isarescu a participat la infiintarea grupului “Un viitor pentru Romania” (GUVPR), ce aduna laolalta persoane care constituisera, pe vremuri, grupul “Trocadero” sau care proveneau din diverse institutii precum ADIRI sau Institutul de Economie Mondiala. Conform lui Iosif Boda, grupul UVPR a aparut “in contextul in care FSN se rupea ca partid, in primavara anului 1992”. Printre membrii grupului se aflau Vasile Secares, Vladimir Pasti, Mugur Isarescu, Adrian Nastase, Adrian Severin, Victor Babiuc, Ioan Mircea Pascu, Liviu Muresan, Dan Mircea Popescu, Cornel Codita, Dorel Sandor etc. Dupa ruperea FSN, grupul a devenit, conform lui Iosif Boda, “un fel de placa turnanta de inalnire a unei anumite categorii de intelectuali de orientari diferite”, el transformandu-se, apoi, sub conducerea lui Vasile Secares, in fundatia GUVPR.

Marul lui Mugur si al Elenei Isarescu

Incepand din luna septembrie 1990, odata cu ocuparea functiei de guvernator al BNR, Mugur Isarescu a avut unul dintre cele mai mari salarii din Romania. Anul trecut, de exemplu, Isarescu a castigat, ca guvernator al BNR, 2,977 miliarde lei (aproximativ 73.400 de euro), adica 248,1 de milioane lei lunar. La acestia s-au adaugat inca 111,8 milioane lei de la Academia Romana, plus alte 62 milioane de lei de la ASE.

El mai detine 1,44 miliarde lei, 16.952 dolari si 16.531 euro – in banci romanesti, bijuterii in valoare de 25.000 de euro, tablouri si icoane estimate la 20.000 de euro, vesela de argint de 4.000 de euro si o colectie numismatica evaluata la 15.000 de euro. In paralel, Isarescu are de achitat, la BCR Leasing, doua credite de leasing auto contractate in 2002 si 2005 si care se ridica la 16.192 de euro, respectiv 45.646 de euro. Are un autoturism marca Eagle din 1993 si o barca cu motor Delta, cumparata anul trecut.

La capitolul imobile, Mugur si Elena Isarescu sunt proprietarii a trei locuinte si doua terenuri intravilane situate in Gruiu-Ilfov. Cele doua terenuri au o suprafata de 14.610,9 mp si o valoare totala de impozitare de 792.000 lei. Locuintele sunt reprezentate de un apartament cu o suprafata de 192 mp, din 1992, situat in strada Aurel Vlaicu din Bucuresti si evaluat la 1,8 miliarde lei, o vila situata in Gruiu-Ilfov, cu o suprafata de 260 mp si o valoare de 4,9 miliarde lei, precum si o casa de vacanta de 85 mp, evaluata la 300 milioane lei si situata in Dragasani-Valcea.

Apartamentul din Bucuresti detinut de Mugur Isarescu a fost inclus in celebrul raport “Apartamentul” al fostului sef al corpului de control al primului-ministru, Valerian Stan. Isarescu era vizat pentru ca, in 1990, i se repartizase abuziv, din fondul de stat, un apartament de sapte camere pentru doar trei persoane si, in plus, in 1992, acesta primise aprobarea sa-l cumpere la un pret modic.

Mugur Isarescu a infiintat, in 2003, societatea Mar SRL cu sediul in str. Traian din Dragasani-Valcea, o firma cu profil agricol. In decembrie 2004, administratorul acestei firme era chiar Mugur Isarescu, el figurand, atunci, la Registrul comertului, ca unic asociat al societatii. Dupa acea data, guvernatorul Bancii Nationale a renuntat la functia de administrator, dar si la un pachet de 30% din partile sociale ale firmei pe care le-a cedat sotiei sale, conform declaratiei de avere a oficialului BNR.

Tatal octogenar al guvernatorului, in afaceri cu Heinrich Schorsch

In 1992, Constantin Isarescu, tatal lui Mugur, a participat la infiintarea societatii HCS Comptrans SRL cu sediul in Aleea Castanilor din Ramnicu-Valcea. Actionarii firmei erau Constantin Isarescu (15%), Corneliu Barbu (34%) si HCS Romtrade SRL (51%), ce apartinea omului de afaceri german Heinrich Schorsch.

Firma a fost implicata, in 1993, intr-un scandal mediatic, deoarece a construit o benzinarie pe un teren care ar fi fost obtinut abuziv, cu sprijinul unor functionari locali. Dincolo de aceasta, a atras atentia ciudata asociere dintre tatal guvernatorului, atunci in varsta de 80 de ani, si miliardarul german Schorsch – direct implicat in afaceri de zeci de milioane de dolari cu Banca Nationala a Romaniei.

Schorsch, detinatorul firmei Handels Contur Schorsch (HCS) GmbH din Germania, devenise asociatul lui Constantin Isarescu dupa ce, conform unor rapoarte ale Curtii de Conturi a Romaniei, el fusese favorizat de catre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in detrimentul unor firme romanesti, la importul de materiale pentru fabricarea monedelor si bancnotelor. Astfel, conform raportului, numai in 1992, prin firma HCS GmbH s-au efectuat importuri pentru baterea de moneda de 24,1 milioane de marci germane.

Printr-o alta firma a miliardarului german, HCS Romtrade SRL, cea care avea sa controleze societatea la care Constantin Isarescu era asociat, Schorsch a intermediat cumpararea unor autoturisme pentru BNR. De asemenea, se spune in raportul Curtii de Conturi, “prin HCS – Germania s-au achizitionat din import mijloace de transport valori care nu corespund normelor proprii de securitate pentru transport valori si au consumuri ridicate de carburanti, cum este cazul a sase autodube blindate tip GMC de 3,5 tone si una de tip Ford de 3,5 tone. Retine atentia ca achizitionarea acestor mijloace de transport si a inca trei autodube de tip Volkswagen de 0,5 tone, precum si a unui autoturism de tip Opel Vectra s-a facut in 1991 si fara ca aceste importuri sa fie aprobate de catre Consiliul de administratie al bancii, asa cum prevede legea”. Ulterior, in 1996, Heinrich Schorsch a participat la infiintarea Bancii Comerciale West Bank SA, societate la care detinea atunci, impreuna cu sotia, 10% din capitalul social.

Prim-ministru cu aprobarea nevestei?

Din 1990, Mugur Isarescu se afla in fruntea Bancii Nationale, post pe care l-a parasit, provizoriu, la sfarsitul anului 1999 cand, dupa ce a primit asigurari ca nu-si va pierde locul de la BNR, a acceptat sa-l inlocuiasca pe fostul sau coleg de liceu, Radu Vasile, in functia de prim-ministru. Conform lui Radu Vasile, “Isarescu e exemplul cel mai stralucit de longevitate politica intr-un post important. E un om care, in materie de supravietuire, l-a intrecut pana si pe Iliescu, caci in vreme ce Iliescu a murit spre a reinvia, Isarescu a trait tot timpul, privind cum premierii cad, cum guvernele se schimba si cum partidele cresc, ajung la apogeu si pier.

Este cel mai bun alergator de cursa lunga din istoria postdecembrista a Romaniei si asta, culmea, desi este un om fara stofa de politician”. Totusi, secretele mentinerii lui Isarescu la carma BNR n-au fost inca lamurite, cu atat mai mult cu cat nici chiar incercarile disperate ale lui Florin Georgescu de a-i lua locul n-au fost incununate de succes, acesta din urma fiind, cum se stie, preferatul cuplului Iliescu/Vacaroiu si, in plus, vicepresedintele PSD si seful comisiei parlamentare de buget, finante, banci in legislatura trecuta.

Radu Vasile a mai dezvaluit si faptul ca Isarescu a acceptat postul de prim-ministru “numai dupa ce primise asigurari de la Constantinescu ca scurta lui aventura politica nu ii punea in pericol functia de guvernator al Bancii Nationale”. Astfel, pe 13 decembrie 1999, in jurul pranzului, Mugur Isarescu ar fi acceptat functia de prim-ministru, iar in dupa-amiaza aceleiasi zile s-ar fi razgandit brusc, afirmand ca sotia sa, Elena, nu este de acord ca el sa plece de la Banca Nationala. Pentru a transa problema, Emil Constantinescu i-a invitat in aceeasi noapte, acasa, pe sotii Isarescu.

Purtatorul de cuvant de la Cotroceni avea sa descrie astfel acea noapte de pomina: “La 12.00 noaptea, luam cunostinta de acest adevar: doamna nu vrea. El, Isarescu, a vrut pe la pranz, dar seara a venit ea acasa si nu vrea. La banca, el are inca sase ani si salariu de cinci ori mai mare. Poate copiii ei vor fi terfeliti ca ai presedintelui (…). Presedintele il invita pe Isarescu acasa cu sotia, sa o preseze. (…) Mugur Isarescu vrea sa stie daca i se poate prezerva locul in fruntea bancii. – Da, zice repede presedintele. (…) La unu noaptea avem prim-ministru.

In acest context, una dintre primele masuri luate de Isarescu a fost demiterea lui Ovidiu Grecea din fruntea Departamentului de Control al Guvernului, un personaj care “a fluierat in biserica” fara sa stie exact cu cine se confrunta sau, mai bine zis, cine sta in spatele lui Mugurel Isarescu.

Una dintre explicatiile gasite atunci, pentru aceasta demitere, a fost aceea ca Isarescu nu-i putuse ierta lui Grecea observatiile facute pe tema complicitatii si a responsabilitatii conducerii BNR in marile falimente bancare de pana atunci. Dupa pierderea planificata a alegerilor, Isarescu a revenit, asa cum se stabilise, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr. 10-11, august 2005

Micile secrete ale lui Vasile Blaga

mici secrete blaga1

A fost asociat cu seful Crescent Austria. A ajuns ministru de interne. Numit recent in functia de ministru al administratiei si internelor, Vasile Blaga este un politician care a reusit sa se mentina multa vreme departe de indiscretia presei. A aparut brusc in prim-planul vietii politice pe 21 decembrie 2004, cand a fost numit consilier prezidential pe probleme de securitate si siguranta nationala, sef al Departamentului Securitatii Nationale.

Care este legatura dintre Vasile Blaga si Securitatea Nationala sau cea dintre activitatea acestuia si serviciile secrete? Sunt intrebari la care doar presedintele Traian Basescu poate da un raspuns. Oficial, Blaga nu este un profesionist al informatiilor. In toate functiile detinute pana astazi, a prevalat criteriul politic, si nu cel profesional. Cel mai vizibil dintre meritele lui este, de departe, succesul obtinut ca sef al campaniei prezidentiale a lui Traian Basescu

.Mecanica, politica, administratie si girofar la poarta

Fost inginer mecanic pana in 1990, Vasile Blaga a fost surprins de evenimentele din decembrie 1989 in functia de director la Intreprinderea Mecanica Hyperion din Stei, judetul Bihor. Devenit proaspat revolutionar, Blaga si-a descoperit curand vocatia de politician. A fost ales deputat de Bihor si a ocupat functiile de presedinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvarii Nationale) Stei si vicepresedinte al CFSN Bihor pana in 1991, cand a fost numit presedinte al FSN Bihor, functie pe care avea s-o detina pana in 1997. In perioada 1991-1993 a fost numit prefect de Bihor, iar intre 1993 si 1996, a detinut functia de director general al Directiei Regionale Vamale Oradea.

Dupa alegerile parlamentare din 1996, a devenit senator PD, iar intre 1997 si 2001 a ocupat functia de secretar general al PD. In 1999, a absolvit cursurile Colegiului National de Aparare. Dupa victoria in alegeri a Aliantei D.A. PNL-PD, a fost numit, pentru o saptamana, consilier prezidential pe probleme de aparare, securitate si siguranta nationala, fiind desemnat ulterior ministru al administratiei si internelor din cabinetul Tariceanu. De atunci, in fata vilei sale din Oradea sta zi si noapte, pentru supravegherea locuintei, o masina a Politiei.

Politicianul si fabrica de scaune

Ca orice politician abil, Vasile Blaga a inteles din timp legatura dintre politica si afaceri, cu atat mai mult cu cat s-a aflat, vreme de trei ani, in fruntea Directiei Regionale Vamale Oradea. Asa se face ca, in paralel cu activitatea politica, Vasile Blaga s-a lansat in afaceri, unde a atras-o si pe sotia sa, Margareta Violett Blaga, profesor de limba germana.

Afacerile sotilor Blaga au acoperit domenii dintre cele mai diverse: comisionariat vamal, activitati ale institutiilor financiare si bancare, productie de mobilier (scaune), comert cu piese si accesorii pentru autovehicule etc. Sotii Blaga s-au implicat, ca actionari, in cel putin 11 societati comerciale fie direct, fie prin achizitionarea de actiuni de pe piata bursiera.

Daca astazi Vasile Blaga declara ca detine actiuni la societatile Multimod SA (44,5%), Petrolsub SA (1,7%), BRD (80.000 actiuni), Romania Combi SA, Banca Transilvania, Banca Romexterra si SIF Banat-Crisana, in urma cu doi ani el mai figura ca actionar si la Supermod Impex SRL Oradea (9,99%), Mobimod SA (44,5% – societate oradeana cu acelasi domeniu de activitate ca Multimod SA, dar cu sediul pe Str. Grivitei nr. 18) si Confort Astra Import Export SA (46,26% impreuna cu sotia sa). De asemenea, Margareta Violett Blaga figura separat ca actionar la alte trei societati: Romagro Transport SRL Suplacu de Barcau (20%), Selinvest SA Brasov (15%) si Romania Combi SA (0,16%).
Aceasta incursiune in lumea afacerilor n-a fost decat benefica pentru politicianul Vasile Blaga, averea oficiala a acestuia concretizandu-se azi, dincolo de actiunile detinute in societatile amintite, intr-un teren intravilan de 378 mp dobandit in 1996, doua locuinte, doua conturi curente – de 26.000 dolari si 27.000 euro, – un depozit colateral de 20.000 dolari si o creanta de 50.000 de euro.

Suspectii fini, familia Bruchental

Anul trecut, in presa locala din Oradea a fost dezvaluita activitatea infractionala a unuia dintre finii familiei Blaga, Coriolan Bruchental Pop, condamnat in prima instanta la cinci ani de inchisoare pentru contrabanda si falsificare de instrumente oficiale. Scandalul s-a produs in vreme ce sotia lui Coriolan Pop, Ionela Pop Bruchental, figura pe listele Aliantei D.A. PNL-PD pentru Camera Deputatilor. Lui Vasile Blaga i s-a imputat faptul ca si-a impus fina pe aceste liste, precum si ca ar fi intervenit pentru a-si scapa finul de puscarie. Aceasta ultima acuzatie n-a putut fi insa probata, ea tinand mai degraba de maiestria unui avocat decat de influenta politicianului.

Tovarasii Despa si Redl

In anul 2002, Vasile Blaga a participat la majorarea capitalului social al firmei Confort Astra Import Export SA din Oradea. Societatea, care se ocupa de comert cu piese si accesorii pentru autovehicule, apartinea unui fost nomenclaturist local al PCR, Nicolae Popescu, secretar cu probleme economice in PD Bihor. Alaturi de Popescu, in actionariatul de la Confort Astra mai figurau Ion Despa (un var al lui Popescu, stabilit in Austria) si Walter Redl (cetatean austriac). Cei doi oameni de afaceri fusesera invitati in 1992 de catre Popescu pentru a face o infuzie de capital in societatea oradeana, precum si pentru a beneficia de facilitatile la plata impozitului, aferente unei societati mixte romano-austriece.

Conform unui articol din presa oradeana, Ion Despa a lucrat pana in 1989 la Agentia Economica romana din Viena, ca reprezentant al ICE TehnoforestExportImport, putand fi deci suspectat de legaturi cu fosta Securitate. Walter Redl era si este directorul general al filialei Crescent din Austria (Crescent Commercial &Maritime Ges.m.b.H), societate care apartine grupului Grivco al lui Dan Voiculescu (foto).

Desi apropierea dintre un lider PD si directorul general al uneia dintre societatile liderului PUR, Dan Voiculescu, parea o asociere contra naturii, Vasile Blaga a intrat destul de usor in afacere. Cu opt sute de milioane de lei, sotii Blaga au preluat, fiecare, cate 23,13% din capitalul social. Cateva luni mai tarziu, Vasile Blaga a declarat ca a intrat in afacere la rugamintea lui Nicolae Popescu si ca nu stia prea multe despre vechii asociati: “M-a rugat prietenul meu, Nicu, sa intru in afacere. De unde naiba sa ma gandesc cine mai e in firma? Este adevarat ca nu l-am intrebat pe Nicu”, a mai spus Vasile Blaga.

Referitor la Walter Redl si la functia detinuta de acesta la Crescent, Blaga a raspuns cu aceeasi inocenta: “Ce, asta a lucrat pentru Crescent? Si cu ce se ocupa firma? Creatia Securitatii? Aoleu, ii spun clar lui Nicu: In trei minute sa-i retragi pe astia din firma! Ori pleaca ei, ori plec eu! Cand am acceptat sa intru in afacere, am auzit ca sunt asociat doar cu un var de-al lui Nicu, stabilit in Viena. N-am stiut ca Despa asta a lucrat la Agentia Economica. Pai, toti de acolo erau agenti de-ai Securitatii. Altfel nu aveai cum sa lucrezi in strainatate„. Evident, din dorinta de a se dezvinovati, pe Vasile Blaga l-a luat gura pe dinainte, deoarece daca ar fi urmat aceeasi logica si in privinta lui Traian Basescu, care a lucrat vreme de doi ani la Agentia din Anvers, ar fi trebuit sa se retraga si din PD. Cert este ca, in prima parte a anului trecut, Blaga s-a retras din Confort Astra.

Magureanu sau Cladovan?

Cladovan
Cladovan


O alta necunoscuta a afacerilor lui Vasile Blaga este implicarea sa in actionariatul Petrolsub SA, societate controlata de catre firme din controversatul Grup Euro Columna (Fertinvest Holding Ltd-Elvetia, Euro House 2000 SRL Bucuresti si Eurotrading Chemicals Bucuresti). In legatura cu aceasta afacere, au mai fost vehiculate nume sonore ale unor persoane precum Virgil Magureanu (care a oferit vreme de doi ani consultanta pentru rafinaria Petrolsub –FOTO DREAPTA), Marius Eduard Tarlea (direct implicat in actionariatul si strategia grupului Euro Columna, precum si apropiat al lui Virgil Magureanu) si Teodor Cladovan (fost director general pana in anul 2000 la Petrolsub SA si, ulterior, deputat PD – FOTO STANGA). Dincolo de cele 374 000 de actiuni (1,7%) detinute de Blaga la Petrolsub SA, presa a semnalat si atragerea sotiei sale, retribuita ca translator, in afacerea condusa aproape de faliment de catre Teodor Cladovan. De altfel, Margareta Violett Blaga figureaza ca actionar intr-o firma (Romagro Transport SRL ) inregistrata in 1994 in Suplacu de Barcau, alaturi de Cornelia Cladovan, o dovada in plus ca familia este celula de baza a societatii.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr. 5, februarie 2005

Micile secrete ale lui Iosif Constantin Drăgan

Revista Bilanţ nr.2 din noiembrie 2004
Revista Bilanţ nr.2 din noiembrie 2004
Biografie
IosifConstantinDraganOmul de afaceri aflat pe primul loc in topul celor mai bogati romani, cu o avere evaluata la peste 800 miloane de dolari, s-a nascut la 20 iunie 1917, in Lugoj. Paraseste Romania in 1940 si se stabileste la Milano-Italia. Este licentiat in Drept si Stiinte Economice si Politice.

In 1948 infiinteaza, la Milano-Italia, firma ButanGas S.p.A care se ocupa cu imbutelierea si distribuirea gazului petrolier lichefiat (GPL) si care are filiale importante in 10 tari.
In 1949 infiinteaza, la Roma, asociatia Miscarea Romana pentru Unitatea Europei. Conduce aceasta asociatie si lanseaza revista “Buletinul European” ca organ de presa al miscarii.
In 1966 devine presedinte al Federatiei Internationale de Marketing. In 1967 infiinteaza, la Roma, Fundatia Europeana “Dragan”. Din 1973 este membru al Camerei de Comert italo-romane, iar in 1978 infiinteaza Camera de Comera romano-italiana. In 1983, la Viena, este numit membru in comitetul de conducere al Asociatiei Culturale Internationale a Etniei Romane.
In 1990 infiinteaza la Bucuresti “Dragan European Business School”. In 1992, la Lugoj, infiinteaza “Universitatea Europeana Dragan”, o investitie de 2 milioane de dolari.
Dupa 1990 investeste in Romania peste 40 milioane dolari. Dincolo de afacerea cu GPL, investitiile sale s-au concretizat in invatamant, mass-media si tipografii. A infiintat reviste si ziare precum « Natiunea », “Renasterea Banateana”, “Redesteptarea”, postul TV “Europa Nova”, postul de radio “RadioNova FM” din Lugoj, tipografia FED PRINT si editurile “Dragoprint” si “Europa Nova” etc. S-a recasatorit, dupa 1990, cu fiica generalului Stefan Gusa, Veronica Gusa de Dragan, cu care are trei copii.

A inceput afacerile cu o masina de scris
Iosif Constantin Dragan a plecat din tara in primavara lui 1940, « pentru perfectionarea studiilor juridico-economice », pe baza unei burse oferite de guvernul italian. « Am plecat cu trenul… si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferita de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Cultura » – avea sa declare el intr-un interviu publicat anul trecut in « Jurnalul National ». Licentiat al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, I.C. Dragan avea sa obtina astfel inca o licenta in Drept, la Universitatea « La Sapienza » din Roma, precum si o licenta in Stiinte Economice si Politice. Stabilit la Milano, I.C Dragan a refuzat sa se mai intoarca in tara si s-a lansat in afaceri.
Prima afacere a lui Iosif Constantin Dragan a fost intermedierea unei tranzactii cu negru de fum. Dupa sustinerea unei teze de doctorat la Universitatea de Drept din Roma, dar in lipsa unei sustineri financiare, I.C. Dragan s-a vazut nevoit sa-si gaseasca singur mijloace de subzistenta. Pe langa traducerea in limba romana a unor lucrari de specialitate, cum ar fi traducerile din Giorgio del Vecchio (mai tarziu, acesta a fost numit presedinte onorific al ButanGas), el s-a orientat spre comert. In 1941, la 24 de ani, tanarul Dragan a reusit sa intermedieze cateva contracte intre parteneri din Romania si Italia in conditiile in care nu avea la dispozitie decat o masina de scris. Desi la acea data, pentru a face o impresie buna, voia sa treaca el insusi drept comerciant, in realitate nu avea nici macar un sediu pe care sa-l indice pentru eventuala primire a corespondentei. Antetul primelor scrisori „de afaceri“ era „Dotto Giuseppe C. Dragan, Via Battaglioni Universitari 1, Roma”, iar adresa mentionata nu era altceva decat adresa caminului studentesc din Roma unde, la camera 37 de la etajul doi, se afla averea tanarului intreprinzator roman: masina de scris si cateva coli cu antetul amintit. In aceste conditii, a reusit sa intermedieze cumpararea de catre un italian a unei cantitati de negru de fum de la un roman. A castigat atunci 3.000 de lire italiene, bani cu care si-a achitat datoriile la Casa dello studente si si-a cumparat un „impermeabil“. Dupa „negru de fum“ a urmat o afacere cu „o partida de vaselina (un vagon)“, deci un nou comision. Ulterior, a intrat in relatii cu persoane din conducerea societatii romano-italiene A.P.I.R. (firma constituita prin asocierea dintre filiala din Italia a societatii romanesti „Creditul Minier“ si grupul „Fiat“), ceea ce a insemnat o rampa de lansare in afacerile ce aveau sa urmeze.

Caderea lui Mussolini – prima afacere profitabila a lui Dragan
« Initial a infiintat o banca, apoi a devenit asociat la societatea petroliera Dacia , care i-a adus castiguri frumoase », afirma Mihai Pelin in lucrarea « Opisul emigratiei politice ». Astfel, debutul real in afaceri al lui Iosif Constantin Dragan a fost favorizat insa de inlaturarea de la putere a lui Mussolini, eveniment care a dus la blocarea tuturor legaturilor economice dintre Italia si Romania, deci si la blocarea activitatii tuturor firmelor mixte romano-italiene. Momentul, spune Mihai Pelin, a fost foarte bine exploatat de catre I.C. Dragan. Astfel, impreuna cu atasatul comercial la Legatia romana din Roma, Mihai Carciog (unchiul fostului presedinte al societatii comerciale « Expres », trustul de presa care editeaza cotidianul « Evenimentul Zilei »), au preluat activele unor societati mixte romano-italiene aflate in impas datorita blocadei, firme care aveau conturi in bancile italiene si au inceput, cu acestea, propriile afaceri. Actiunea de preluare si utilizare a activelor amintite s-a produs cu acordul reprezentantilor societatilor respective care, astfel, isi puteau continua activitatile aflate in derulare. Spre sfarsitul anilor ’40, cand s-au reluat legaturile diplomatice ale Romaniei cu Italia, cei doi oameni de afaceri au restituit statului roman sumele pe care le luasera – provizoriu – din conturile firmelor mixte. Ulterior, Dragan s-a despartit de Mihai Carciog, fiecare dezvoltand propriile afaceri.

Mihai Carciog si epavele grecesti
La putin timp dupa debutul afacerilor incepute cu Dragan, fostul atasat comercial de la Roma, Mihai Carciog, a revenit in Romania pentru a-si lua familia dar nu i s-a mai permis sa paraseasca tara. A fost insa sprijinit de cineva din cadrul Legatiei Italiei de la Bucuresti, care i-a eliberat un pasaport fals, el reusind sa paraseasca tara odata cu alti italieni care se intorceau dupa razboi in Italia. Dupa 1945, Mihai Carciog a cumparat de la statul grec toate epavele navelor scufundate in apele teritoriale grecesti. O parte dintre acestea au fost readuse pe linia de plutire si folosite ulterior in scopuri comerciale, restul epavelor fiind dezmembrate si vandute ca fier vechi. Carciog fusese interesat indeosebi de epavele navelor militare, cuprul si alama recuperate de pe acestea fiind valorificate extrem de profitabil in contextul in care piata europeana se confrunta cu o mare criza de cupru si alama, criza generata de inundarea de catre nemti, inainte de retragerea din Iugoslavia, a minelor de la Bor – locul in care se aflau cele mai importante zacaminte cu minereu de cupru din Europa.

Dragania si butelia de aragaz
Ideea care avea sa-i aduca celebritatea lui Dragan a plecat de la banala – astazi – butelie de aragaz. Inainte de al doilea razboi mondial, butelia de aragaz era patent romanesc detinut exclusiv de firma romaneasca “Aragaz”. Cel care a « popularizat » in Italia aceasta alternativa la combustibilul traditional a fost Iosif Constantin Dragan. In conditiile specifice ale Italiei, datorate cantitatilor insuficiente de lemn sau carbune pentru nevoile casnice si industriale, introducerea gazului petrolier lichefiat (GPL) pe scara larga, pornind de la banala butelie de aragaz, avea sa se dovedeasca a fi o afacere de succes. In 1948 Iosif Constantin Dragan a infiintat la Milano « ButanGas » S.p.A, o societate care avea sa se extinda rapid atat in intreaga Italie cat si in alte peste zece state importante din Europa sau Orientul Mijlociu. In anii care au urmat, societatea lui I.C. Dragan a devenit unul dintre liderii europeni in domeniul distributiei de gaz petrolier lichefiat pentru uz casnic si industrial. Investitiile facute in state precum Italia sau Grecia i-au adus omului de afaceri de origine romana atat profit cat si recunoastere. Daca in Italia, Iosif Constantin Dragan a fost decorat cu cel mai inalt ordin civil, acela de Cavaler al Republicii Italia, in Grecia o localitate a primit numele Dragania. « In Grecia exista o localitate langa Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru ca aici am creat prima zona industriala din Grecia », a spus omul de afaceri.
Multi ani mai tarziu, in 2000, un cartier din Lugoj a primit numele lui Iosif Constantin Dragan dupa ce acesta i-a sprijinit pe locuitorii acelei comunitati sa-si achite toate datoriile pe care le aveau catre regiile locale.

Afacerea “Conopida”
Printre afacerile de inceput, abordate de Iosif Constantin Dragan, s-au aflat si cele de comert cu diverse produse cum ar fi maturi, legume sau tesaturi. « Am importat si exportat tesaturi si fibre din Italia în Romania pentru panzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gandit afaceri cu banalele, dar utilele maturi. Am facut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia facand comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare… » – a declarat Dragan.
O afacere nereusita din acele vremuri si-a pus pentru totdeauna amprenta pe “viitorul” gastronomic al omului de afaceri. Astfel, spune un apropiat al acestuia, Iosif Constantin Dragan nu suporta conopida. Cum o vede se schimba la fata. « Alergia » a fost contactata in urma cu cateva decenii dupa ce intreaga cantitate de conopida, aflata in vagoanele unui tren ce o transporta in Elvetia, s-a stricat ca urmare a retinerii trenului la granita italo-elvetiana (Bellinzona) din cauza unor formalitati vamale. Caderea afacerii, garnisita cu mirosul cumplit de conopida stricata au fost doua elemente de baza care l-au traumatizat pentru tot restul vietii pe omul de afaceri. Dealtfel, intimplarea a fost consemnata chiar si in volumul de memorii al mamei sale, « Radacini », lucrare aparuta in 1981 la editura Nagard. Iata cum a descris Cornelia Murariu Dragan, mama lui I.C. Dragan, aceasta trauma a fiului sau :
“(…) Si-atuncea, Constantin o inceput sa lucreze cu comertul, mai ales cu Elvetia. Vin acasa:
– Mama, am sa duc mancare in Elvetia, zarzavaturi. Acuma am o suta de vagoane de conopida din Italia, pentru export.
Era unul Volponi, un functionar. Il trimite inainte de Craciun. Ii cam placea sa beie. O stat acolo. Aud la telefon :
– Sa dai atata, atata, maturi, conopida. I-am zis :
– De ce sa dai atatea vagoane de conopida, nu vezi ca e frig? Mai trimite si
altele.
Si atunci am avut o presimtire. Duce el cateva vagoane, si atunci Elvetia spune:
– Deajuns, nu ne mai trebuie, prea multi au trimis si sta si ingheata.
Atata ura o prins de-atunci Constantin pe conopida, ca nici nu mai voia s-o manance. Cumparam conopida s-o dau la masa si el zicea sa lepad conopida, sa n-o mai vada la masa. O tineam intr-un balcon, dar el :
– Leapad-o, Mama!
Am mancat-o eu cu servitoarea, cu bucatareasa.”
(Cornelia Murariu Dragan, “Radacini”, pag. 121, Editura Nagard, Roma, 1981)

IC Dragan, Legiunea si Securitatea
Dupa ce s-a stabilit in Italia, Iosif Constantin Dragan n-a mai revenit in tara vreme de 18 ani. Intre timp, in jurul lui s-a tesut legenda trecutului legionar bazata pe trei fapte petrecute in acei ani. Prima dintre acestea dateaza din 29 noiembrie 1940 cand tanarul Dragan a publicat, in revista fascista « Conquiste d’Impero », un articol despre Corneliu Zelea Codreanu. Articolul respectiv a reprezentat si inca reprezinta un argument pentru multi dintre cei care l-au considerat si inca il mai considera pe Iosif Constantin Dragan drept fost legionar. Un al doilea fapt l-a constituit gazduirea la Milano, in vila sa de pe Via Larga nr.9-11, a fostului prefect legionar al judetului Caras, Octavian Rosu. Motivul adevarat al gazduirii lui Rosu a fost insa relatia de prietenie existenta intre fostul prefect si parintii din tara a lui Dragan. Cel de-al treilea fapt, care l-a stigmatizat in acea perioada, a fost finantarea apararii lui Oliviu Beldeanu, cel care impreuna cu alti patru emigranti romani au atacat si ocupat in 1955 Legatia romana din Berna-Elvetia. Acesta a fost si motivul pentru care Iosif Constantin Dragan a fost trecut pe lista neagra a Directiei de Informatii Externe (DIE) din cadrul fostei Securitati cu mentiunea « In caz de identificare, sa fie retinut », invocandu-se refuzul acestuia de a se mai intoarce in tara. Dealtfel, se pare ca membrii grupului Beldeanu nu fusesera legionari insa, conform lui Mihai Pelin, acuzatorii publici de la « Scanteia » in frunte cu Silviu Brucan i-au numit astfel pe atacatorii de la Berna. Asa zisul trecut legionar al lui Dragan are insa o palida sustinere cata vreme, pe de o parte, numele lui n-a figurat niciodata pe vreo lista a membrilor acelei miscari iar, pe de alta parte, insisi legionarii din Spania l-au numit pe Dragan « gazarul rosu », in revista « Carpatii » de la Madrid, dupa ce acesta a refuzat sa-i sprijine. Zvonurile lansate insa de diversi emigranti frustrati din diaspora romana au continuat pe aceeasi tema, afirmandu-se chiar ca Dragan fugise in Italia cu…tezaurul miscarii legionare.

Dragan si Ceausescu
Dupa 1968, Iosif Constantin Dragan a revenit periodic in Romania si s-a intilnit chiar, in citeva randuri, cu Nicolae Ceausescu. Acesta a fost un alt motiv pentru care omul de afaceri a fost acuzat ca ar fi fost in relatii apropiate cu Nicolae Ceausescu si ar fi sprijinit, din afara tarii, regimul comunist de la Bucuresti. Afirmatiile au constituit insa obiectul citorva procese de rasunet in care ziaristii italieni si-au prins urechile, ei preluind diversele zvonuri sau constructii ipotetice care au tot circulat de-a lungul anilor. Cert este ca Iosif Constantin Dragan a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i fi recunoscute in Romania contributiile intelectuale, teoriile si convingerile publicate de-a lungul vremii la propriile edituri.

Iosif C. Dragan si Nicolae Ceausescu
Iosif C. Dragan si Nicolae Ceausescu

Mihai Pelin, care a citit toate stenogramele discutiilor dintre Dragan si Ceausescu gasite in arhivele fostei Securitati, sustine ca « e o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti ». Intr-un interviu publicat in revista « Lumea », fostul sef al DIE Nicolae Plesita afirma chiar ca Elena Ceausescu s-a aratat chiar intrigata de intilnirile dintre cei doi, semn ca Dragan nu era atat de apropiat pe cat s-a afirmat : « Primirea la seful statului este o chestiune diplomatica. Asa a ajuns si Iosif Constantin Dragan la Ceausescu. El avea niste posibilitati in Italia, venea prin tara. A facut promisiuni si Ceausescu l-a primit de cateva ori. Dragan a avut contributia lui la dezvoltarea marketingului nostru, dar pe Ceausescu nu l-a multumit si s-a suparat. Leana a facut scandal din invidie. Nu apucase inca sa-i bage tehnica si nu stia ce face Dragan la Ceausescu. Nae Nastase, seful de cabinet, a incurcat-o. Venea Leana, isi sugea maseaua si incerca sa intre. „Seful e ocupat… nu se poate“. Leana l-a dat afara pe Nae. Ea voia sa intre la seful statului ca la bucatarie. „Cine-i asta, ma?“ S-au gasit codosi ca Bobu care sa spuna ca Dragan ii rapeste timpul lui Ceausescu. Atat i-a trebuit Leanei. Pe Doicaru il porecleau „Dovleac“. „Da? Dovleac l-a adus? Ei, las’ ca-i arat eu lui!“ Asa l-a blocat Leana pe Dragan si la fel l-a matrasit si pe Gelli ». (Nicolae Plesita, « Politica si servicii secrete », Lumea nr4/2000).

Proiecte inedite
FGFGH
foto: destinationspoint.com

iron_gate_-_decebalus_sculpture

 

Printre proiectele inedite ale omului de afaceri Dragan se afla si capul lui Decebal sculptat pe o stanca de peste 60 de metri din Clisura Dunarii. Proiectul de peste un milion de dolari initiat in urma cu un deceniu se afla in stadiu de finalizare, sub capul regelui dac fiind sculptata si inscriptia „Decebalus Rex Dragan fecit“.
O confesiune
Mihai Pelin (scriitor, istoric, ziarist – vezi foto) a tinut neaparat sa faca o scurta declaratie cu privire la acest material. Din motive de spatiu, textul trimis de acesta nu a mai fost dat publicitatii in revista Bilant. Il reproduc mai jos.
« Am lucrat aproape sase ani incheiati la fundatia lui Iosif Constantin Dragan, la Venetia si la Milano. Avea si el niste fixuri , legate de importanta tracilor in istorie, chestiune cu care nu aveam nici o relatie. Insa nu mi-a impus niciodata ce sa fac, cum sa fac si spre ce finalitate sa bat.
(…) Daca stiai cum sa-l abordezi era un om de o generozitate deosebita. Cred ca multe din aiurelile care i s-au asezat in spinare au fost inventate de romanii din emigratie. Iosif Constantin Dragan era un om extrem de bogat si multi emigranti romani l-au cautat cu lacrimi in ochi si cu palaria in mana , contand pe o sinecura. Iar cand plecau de la el constatau ca nu au in palarie nimic. De unde resentimente si vorbe in dunga aruncate in vant. Lui putin ii pasa. Am avut ocazia sa intalnesc un emigrant cunoscut de la Munchen, care poposise cateva saptamani la sediul fundatiei din Milano si care incerca sa ma persuadeze ca Dragan era un personaj deosebit de suspect. Emigrantul fusese rugat sa urce niste cutii de carton de la un etaj la altul din sediul din Via Larga si dintr-o cutie i-ar fi cazut un pistol. Era convins ca Dragan cumpara armament pentru Ceausescu, dirijandu-l clandestin catre Bucuresti, ca si cum Ceausescu nu ar fi dispus de destule fabrici de armament, la Plopeni, la Marsa, sau la Cugir. Asemenea idiotenii au avut circulatie intr-o epoca revoluta, fara ca cineva sa le pipaie logica.
Intre altele, am citit toate stenogramele discutiilor dintre Iosif Constantin Dragan si Nicolae Ceausescu. E o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti. Nu se intalneste in stenogramele respective nimic din ceea ce i s-a imputat magnatului de la Milano in presa de dupa decembrie 1989. neted vorbind, Dragan ar fi vrut sa construiasca o conducta de petrol de la coastele Greciei pana in sudul Olteniei, traversand teritoriul Bulgariei, astfel incat petrolierele de mare tonaj care alimentau cu titei rafinariile romanesti sa nu mai traverseze Dardanelele si Bosforul. Dar s-a lovit mereu de obtuzitatea lui Ceausescu. Apoi ar fi vrut sa i se publice si unele lucrari in edituri romanesti, ceea ce l-ar fi legitimat ca intelectual autentic, pentru ca volumele aparute in editura proprie nu prea erau luate in consideratie de italienni. Si ce e rau in asta ? N-au aparut atatea rebuturi in editurile romanesti, si inainte, si dupa decembrie 1989?
Despre ceea ce a scris si a publicat Iosif Constantin Dragan fiecare crede ce vrea. Si eu cred ce vreau si poate nu cred ceva ce ar putea sa se confunde cu o admiratie. Dar asta nu-mi ingaduie sa vorbesc ireverentios despre un om care mi-a facut numai bine. M-a ajutat sa vad tari straine, mi-a dat posibilitatea sa stiu ce inseamna sa traiesti in Occident pe banii tai, castigati cinstit, si a fost totdeauna atent si politicos cu mine. De ce ar trebui neaparat sa-l injur ?
»

Dan Badea

bilant nr 2 1
Text aparut, partial cenzurat, in Revista BILANŢ nr 2, noiembrie 2004
Motivul pentru care textul apărut în revista Bilanţ a fost cenzurat, se datorează unor persoane din anturajul lui I.C. Drăgan care au încercat şi au reuşit (sub ameninţarea unui proces penal) să scoată pasaje importante din textul original.
Între timp (21 august 2008) Iosif Constantin Drăgan a decedat. Cu opt luni mai devreme, murea Mihai Pelin (14 august 2007)…