Cătălin Harnagea şi învăţăturile unor foşti directori CIA către Traian Băsescu (Update)

Tema „izolării totale, în plan extern” a preşedintelui Traian Băsescu a fost reluată azi, la televiziunea lui Voiculescu, printr-o nouă „mărturie”. Rolul papagalului de serviciu a fost preluat, de la Guşă, de către Harnagea. Cătălin Harnagea.

Mesajul anti-Băsescu, adus de rusofilul Guşă pe „cotorul” de la Moscova este, astfel, întărit prin ultimele „învăţături” sosite tocmai de la Washington printr-un cetăţean din preajma lui Patriciu.

Deşi atât Guşă cât şi Harnagea pretind a fi fost, în acelaşi scop, la Washington, cei doi nu s-au „călcat pe picioare” şi au avut grijă să susţină amândoi aceeaşi predică. De asemenea, deşi vizita lui Harnagea în SUA a fost făcută înaintea vizitei lui Guşă la Moscova, cel dintâi a aşteptat, politicos, cu bonul de ordine la brăcinar, să-i vină rândul să sufle în ventilatorul Antena 3.

Două vorbe despre cetăţeanul Harnagea…

Înainte de a-i prezenta „învăţăturile”, să spunem câteva cuvinte despre personaj (foto dreapta, deghizat). Fost ziarist, fost subordonat al lui PM Băcanu, iar apoi al lui Ciorbea, Harnagea devine consilier prezidenţial al lui Emil Constantinescu iar în 1997 este numit şef al SIE, post în care rămâne până la începutul anului 2001. Participă intens la campania anti-PSD din 2000, inclusiv cu documente scoase – nu se ştie de cine – din SIE şi plasate pe „piaţă”.

(Autodenunţ: Un astfel de document a ajuns şi la mine prin 2000, pe când eram la Evenimentul Zilei, documentul fiind oferit „în barter”, adică în schimbul…nepublicării unei dezvăluiri despre generalul Constantin Rotaru, prim-adjunctul SIE. Samsarul care a coordonat afacerea a fost, evident, Cornel Nistorescu, cel care era atunci extrem de interesat să-l protejeze pe prim-adjunctul amicului său Harnagea. Documentul primit la schimb îl viza pe…Dan Voiculescu şi relaţia Crescent-Dunărea. El a fost, dealtfel, publicat de mine ulterior. Harnagea i-a mai servit, însă, şi pe alţii, cum aveam să aflu ulterior, cu aceeaşi mărinimie...)

Este, de aceea, extrem de credibilă afirmaţia lansată de Ioan Talpeş, conform căreia dosarul lăsat de el la SIE, în 1997, referitor la Petromidia şi „creanţa Libia”, avea să rămână ascuns. Ulterior, după ieşirea din SIE, în Rompetrolul lui Patriciu avea să apară însă chiar Harnagea, la braţ cu Dorin Marian.

Intrarea în afaceri a celor doi sforari ai administraţiei Constantinescu s-a făcut în tandem, ei înfiinţând împreună câteva societăţi care aveau să-i procopsească. Au ieşit, ulterior, din relaţia văzută cu Patriciu, dar au ţinut mereu aproape de miliardar.

Harnagea s-a evidenţiat însă prin celebra snoavă lansată de Băcanu, fostul  lui şef, conform căreia Sorin Ovidiu Vîntu ar fi pus la cale asasinarea acestuia. Fostul şef al SIE urma să fie asasinat, chipurile, cu un scuter, de un individ pe nume Mailat, căruia i s-ar fi oferit pentru operaţiune 70.000 de dolari. Din motive necunoscute însă, atentatul nu a mai avut loc. S-a râs mult la vremea respectivă pe această temă, dar Harnagea a căpătat astfel notorietate.

Acesta poate fi motivul pentru care, cu câteva săptămâni în urmă Cătălin Harnagea a făcut o vizită privată, în calitatea lui de cetăţean român, în SUA şi, în aceeaşi calitate, dublată de nostalgiile din SIE, s-a întâlnit cu doi dintre foştii directori ai CIA, Porter Goss (2004-2006, foto stânga) şi Geoge Tenet (1997-2004, foto dreapta).

S-a mai întâlnit el şi cu alţii, pe drum, dar asta ţine de o altă postare. Întâlnirea a stat, de fapt, sub semnul Stratfor, o agenţie de intelligence…ca oricare alta.

Învăţăturile Stratfor şi ale foştilor directori CIA către Băsescu, transmise prin medium-ul Cătălin

Ce a fost mandatat să afle Harnagea? Că Traian Băsescu, secondat, pe alocuri, de Mircea Geoană, i-a sâcâit atât de tare pe americani cu dorinţa lui de a vizita SUA că a fost nevoie de intervenţia hotărâtă a ambasadorului Gitenstein pentru a tranşa chestiunea: nici o vizită în anul electoral! Intervenţiile lui Băsescu s-ar fi făcut pe anumite canale speciale, altele decât cele diplomatice, folosite de obicei pentru probleme de siguranţă naţională.

Bucureştiul a primit din primăvară un răspuns foarte clar, că anul acesta nici unul dintre candidaţi nu că nu este primit, dar nu este indicat să se întâlnească cu primii trei oameni din statul american, cu preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul de stat şi asta nu fiindcă America sau Statele Unite nu priveşte România ca un partener extrem de apropiat şi un partener strategic şi important.

Semnalele au fost date, dar se pare că aici n-au fost înţelese cum trebuiau şi s-au făcut presiuni şi pe alte canale, nu pe cele normale, diplomatice. Canale speciale, intrând pe canale care ţin de conlucrarea unor instituţii româneşti cu instituţii din Statele Unite, pe partea de siguranţă naţională. Nu e vorba de SIE, sau de un alt serviciu, e vorba de canale care sunt deschise, în general şi pentru asemenea mesaje, nu este obligatoriu să le foloseşti doar pentru mesaje care ţin de partea operativă comună… Vorbim de canale care sunt în cadrul unor instituţii ale statului din România, care au fost folosite pentru a cere şi a încerca să rezolve o problemă care era deja rezolvată de la început…

N-au fost presiuni într-un sens… nenormal, au fost nişte întrebări dar care au venit foarte des. Şi anume: poate preşedintele să viziteze Statele Unite? am putea să rezolvăm anumite întâlniri? şamd. Lucruri care se fac, v-am spus, pe canalele respective speciale se fac, se pun asemenea întrebări. Ceea ce a deranjat foarte tare este că aceste semnale au fost după ce s-au dat răspunsurile extrem de tranşante, au existat în continuare.

Tranşarea de către ambasadorul american a acestei probleme, aici, la Bucureşti, a fost exact rezultatul acestor intervenţii, să le spun, dese şi destul de vehemente.

Din trei candidaţi, doi au făcut presiuni, dar se pare că al doilea a înţeles şi probabil că va avea întâlniri dar la un nivel care se permite în acest moment. E vorba de Mircea Geoană. Domnul Antonescu, după câte ştiu, nu are de gând să facă vizite foarte lungi. Nu cred că se va duce în Statele Unite fiindcă în primul rând şi probabil, rezultatul alegerilor va ţine de impresia creată în ţară”.

Nu ştiu cât de reală este povestea spusă de Harnagea, dar îmi amintesc faptul că în campania electorală din 2000 Dorin Marian a folosit o întreagă reţea de astfel de „canale” pentru a răspândi, în interes electoral, în SUA, dosarul de căpitan de securitate al unui politician român apropiat atunci de Ion Iliescu şi aflat, azi, culmea!, în aceeaşi vecinătate mărinimoasă a lui Patriciu.

Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.
Patriciu și Hayssam într-o țară arabă, negociind la tarabă cumpărarea unui kil de gaz lampant.

S-a încercat atunci compromiterea politicianului, dar „canalele” au ripostat mai vehement decât Gitenstein, iar Dorin Marian (foto dreapta– în spatele blondei-alături de Patriciu – centru- şi Omar Hayssam – cu bluza verde; instantaneul a fost surprins într-un bazar din…Sudan) s-a întors apoi la Bucureşti cu coada între picioare. Politicianul vizat a aflat, atunci, ce i se pregătise şi mare mi-a fost mirarea când, peste ani, l-am văzut în aceeaşi barcă alături de şmecheraşul detractor.

Ca să fie în ton cu „fratele” său Guşă, Harnagea a mai dat un semnal: Guşă are dreptate cu Moscova lui!

Contează foarte mult (o relaţie foarte bună cu Moscova), mai ales că în acest moment Washingtonul este extrem de interesat ca să aibă o relaţie bună şi de lungă durată cu Moscova, iar ceea ce ar putea crea şi ar putea face România, ar putea să fie un suport pentru noua operă pe care o creează cei de la Washington, în privinţa relaţiei cu Moscova şi în privinţa unor ţări din Orientul Apropiat.

Semnalul nu este însă pentru Traian Băsescu, scos din cărţi dacă ne-am lua după tonomatele lui Patriciu, Voiculescu sau Vîntu, ci pentru Crin, Mircea, sau Sorin.

„Tot ce se întâmplă în jurul nostru în aceste zile, inclusiv renunţarea scutului antirachetă în Polonia şi Cehia şi întreaga politică pe care americanii o fac acum cu Moscova ţine foarte mult şi de viitorul începând din noiembrie sau decembrie care se va schimba sau nu în Bucureşti„.

De ce fapte mai este acuzat Băsescu, de către detectivii lui Harnagea de la Stratfor? Ei bine, este acuzat că nu ştie să comunice şi că, atunci când totuşi o face, te sperie. Un exemplu în acest sens este „comunicarea” din zilele ultimului conflict sângeros de la Chişinău: Băsescu ar fi cerut intervenţia militară străină împotriva comuniştilor lui Voronin.

„Şeful statului nu întotdeauna a ştiut să comunice ceea ce ar fi trebuit, ceea ce se aştepta de la el. Un singur exemplu mi-au dat cei de la Stratfor, care pentru mine a fost extrem de interesant, şi anume ştiau, şi aici au făcut comparaţie, ştiau declaraţia preşedintelui, dacă o mai ţineţi minte în momentul conflictului de la Chişinău. Şi a fost o declaraţie care cred că s-a comentat de dl Stan la Antena 3, care a trecut puţin neobservată, că declarativ preşedintele, practic, a susţinut o intervenţie armată în Moldova. Asemenea intervenţii, ca mesaj, nu sunt normale”.

UPDATE: Cristian Diaconescu e inteligent, deci Harnagea minte
Cătălin Harnagea, din graba de a executa întocmai şi la timp ordinul patronului său, îl contrazice chiar şi pe Cristian Diaconescu, ministrul român de externe. Când spune că „partea română” a fost avertizată încă „din primăvară”, de către americani, cu privire la interdicţia aplicată „candidaţilor” români la preşedinţie de a vizita Washingtonul, la vârf, el intra în contradicţie cu ministrul Diaconescu. Asta pentru că, pe 15 iunie a.c., la emisiunea Zig-Zag, Cristian Diaconescu s-a arătat optimist cu privire la posibila vizită a preşedintelui Traian Băsescu la Washington.

Iată cum a fost consemnată, atunci, de Ziare.com, acestă declaraţie:

„In privinta unei eventuale vizite a presedintelui Traian Basescu la Washington, Diaconescu s-a aratat optimist. „Speranta noastra este ca va avea loc. Vreau sa va spun ca la trei zile dupa ce m-am intors de la Washington, SUA, Departamentul de Stat ne-a anuntat in legatura cu noul ambasador. Sigur am tinut discret acest lucru, pana cand se face comunicarea din partea Departamentului de Stat, dar vreau sa va spun ca noi, inaintea altor state cu traditie in spatiul euro-atlantic, am primit acest semnal”,a mai spus Diaconescu.

Acesta a mai explicat ca intentia pentru vizita presedintelui Basescu fusese anuntata de mai multa vreme iar ministrul roman de Externe a avut la Washington o misiune mult mai complexa.

„Am dorit sa vedem nivelul de acceptabilitate in acest moment, nu numai in legatura cu vizita presedintelui, in legatura cu proiectele americane la Marea Neagra, in legatura cu coridoarele energetice, in legatura cu parteneriatul strategic intre Romania si SUA. A fost o chestiune de tatonare. Era o noua administratie si doream sa stim cum stam in relatia cu aceasta noua administratie”, a declarat Diaconescu.

Declaraţia lui Diaconescu a fost făcută după întâlnirea pe care a avut-o cu Hilary Clinton, şeful Departamentului de Stat (foto).

Dacă „semnalul” primit de ministru a fost dătător de „speranţă”, atunci la ce se referă Harnagea? Să ştie mai bine băieţii lui Friedman, din Stratfor, ce a discutat H. Clinton cu Diaconescu? Mă îndoiesc. Opinia mea e că papagalul de serviciu pe ventilatorul A3, Cătălin, bate câmpii. Diaconescu este suficient de inteligent ca să interpreteze corect un semnal, atunci când îl primeşte.

Concluzia, provizorie, evident, este că Patriciu joacă tare. La fel ca şi Voiculescu. Ei nici nu prea mai au alternative. Dacă iese Băsescu, ei…intră. Fiecare cu gaşca lui, dar în celule separate.

PS: Intr-o viitoare postare voi prezenta pe larg culisele şi elementele „barter”-ului încheiat între Nistorescu (directorul EvZ) şi Harnagea (directorul SIE), în prima jumătate a lui 2000.

Voi prezenta atât textul despre generalul SIE Constantin Rotaru, blocat prin intervenţia directă din partea lui Harnagea, cât şi documentul primit la schimb de la SIE, via Nistorescu,  şi care muta accentul de pe Costantin Rotaru pe Dan Voiculescu. „Evenimentul Zilei”, la acea dată era angajat politic de partea Convenţiei Democrate şi a lui Emil Constantinescu, la ordinele căruia declanşase, de fapt, operaţiunea „Deschideţi Dosarul ICE DUNĂREA”

©Dan Badea

Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi „Banda celor zece spioni CIA”

Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operaţiune de trafic de armament şi de finanţare a unor organizaţii „teroriste”, a fost demontată astăzi, punct cu punct, de către jurnaliştii Liviu Iolu şi Mihai Munteanu în cotidianul Evenimentul Zilei.

munteanu evz1

Deşi întreaga poveste aruncată pe piaţă de fostul turnător H15 conţinea suficiente afirmaţii contradictorii, iar acuzaţiile centrale nu erau însoţite de documente, era nevoie, pentru cei care nu pot desluşi singuri iţele unor astfel de operaţiuni de intoxicare, de probe concrete. Probe care au fost obţinute de jurnaliştii menţionaţi.

Iată, mai jos, extrase din Evenimentul Zilei, câteva dintre afirmaţiile făcute de diversionistul H15 şi contrazise de documentele ziariştilor:

Ce susţine Roşca-Stănescu: Înalţi funcţionari ai Romarm, societate subordonată Ministerului Economiei, se fac vinovaţi de participarea la un grup de crimă organizată. În complicitate cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, şi locotenentul-colonel (r) Cornel Purcărea, înalţii funcţionari din Romarm se află în legătură cu cetăţeanul belgian de origine libaneză Bakri Imad Abdul Reda, urmărit de Interpol pentru ac ti vităţi cu caracter terorist.

Ce a aflat EVZ: Cornel Purcărea şi Bakri Imad Abdul Reda se cunosc, dar conexinea provine colateral, dintr-o afacere cu cereale, în care Mircea Băsescu nu are im plicaţii. Interpol îl viza pe cetăţeanul libanez pentru o tranzacţie comercială, nu pentru activităţi teroriste. 

Ce susţine Roşca-Stănescu: Bakri Imad Abdul Reda este şi acţionar al firmei Romagro Cereal, unde a deţinut participaţii şi Cornel Purcărea. Acesta din urmă acţiona ca reprezentant al Romagro Cereal chiar şi atunci când, formal, nu mai avea nicio legătură cu societatea.

Ce a aflat EVZ: Bakri Imad este acţionar al Romagro Cereal SRL, dar firma se află în divizare deoarece Cornel Purcărea şi libanezul nu s-au înţeles în 2004 asupra profilului firmei. Libanezul nu voia ca societatea să acţioneze ca producător de cereale, ci doar ca importator-exportator.

Ce susţine Roşca-Stănescu: În 2008, înainte ca Interpol să ceară autorităţilor române urmărirea lui Bakri Imad Abdul Reda, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâcea (SCCOV) a descoperit un straniu surplus de gestiune la uzina mecanică din Băbeni, unitate unde Romarm distrugea muniţia adusă, prin contract, din afara graniţelor.

Ce a aflat EVZ: Dosarul în cauză se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea din luna martie a.c., iar explozibilul provine din trun transport făcut în 2008, dar nu din surse externe, ci de la unităţi militare de lângă Bucureşti. În cazul muniţiei din Taiwan, transportul s-a făcut în acest an, sursa fiind externă. Deci, sunt două cazuri diferite.

Ce susţine SRS: Materialele explozibile, provenind din Thailanda, au fost descărcate la Constanţa de către fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acesta fiind însărcinat şi cu reurcarea lor pe vapoare.

Ce a aflat EVZ: Muniţia expirată provine din Taiwan, nu din Thailanda. În depozitele firmei Ice Age SRL din Zona Liberă Agigea, au fost depozitate timp de o lună cele 105 containere cu muniţie expirată. În acţionariatul firmei figurează Raluca Băsescu (50%), fiica lui Mircea Băsescu. Cel din urmă a fost contactat de Cornel Purcărea, care căuta spaţiu de depozitare. 

Ce susţine SRS: De comerciarizarea lor la export s-a ocupat firma Romagro Cereal, condusă de locotenentul- colonel Cornel Purcărea. În trecut, acesta a lucrat în serviciul secret al Armatei, fiind specializat în probleme africane. Muni ţia reexportată de Romagro Cereal a fost vândută către UNITA Angola.

Ce a aflat EVZ: Formaţiunea rebelă armată UNITA Angola s-a desfiinţat în 2000, la scurt timp după uciderea liderului ei, Jonas Savimbi. Din scheletul ei s-a format un partid politic, fără ramificaţie militară. Firma care a importat muniţia expirată a fost Oxo Network Corporation, condusă de Pucărea, nu Romagro. Este vorba exclusiv de import, nu de export, aşa cum susţine Roşca Stănescu.

07facsimil

Mai mult decât atât, Corneliu Purcărea le-a declarat celor doi jurnalişti că, în urmă cu patru ani, a fost şantajat de trimişii lui Roşca Stănescu şi obligat să cotizeze la „ZIUA” cu 40-50.000 de euro, dar că ar fi dat doar 10.000 de euro (foto SUS, document publicat de EvZ).

Banii, obţinuţi de trimişii celui supranumit „Naşul”, au fost daţi, oficial, pentru „publicitate”, numai că aceasta nu ar fi apărut în ziarul condus de SRS.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat în materialul postat, în urmă cu mai multe zile, pe acest blog, SRS a dezvoltat, de-a lungul anilor, o relaţie specială cu ruşii interesaţi de preluarea controlului politico-economic într-o ţară ce avea să pătrundă în NATO şi să se integreze în Uniunea Europeană.

Reacţia lui Roşca Stănescu nu s-a lăsat aşteptată, el  atacându-i, în stilul caracteristic, pe autorii materialului de presă, acuzându-i că au însăilat informaţii primite de la un serviciu secret, fără să specifice dacă este vorba despre SVR sau FSB.

„Am citit mizeria publicata. Pentru orice jurnalist si, probabil, pentru orice cititor, e limpede ca ea nu constituie rezultatul unei investigatii jurnalistice. Au fost pur si simplu insailate informatii primite de la un serviciu secret. Dar nici acel serviciu secret, aflat in slujba lui Basescu, nu si-a putut permite sa nege in intregime evidenta. “Evenimentului Zilei” i-au trebuit 14 zile pentru a ma ataca. La cerere. Voi raspunde, luandu-mi si eu un timp necesar” – a scris H15 pe site-ul său.

Tot astăzi, însă, a venit şi diagnosticul din partea Comisiei SRI care se poate traduce cam aşa: „Roşca Stănescu bate câmpii!”. Concret, în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, preşedintele Cezar Preda a afirmat nu există un caz Băsescu, iar directorul SRI, George Cristian Maior, a spus şi el că nu există nici o legătură între transportul de muniţie vizat şi terorism.

„Suntem o autoritate naţională in domeniul prevenirii terorismului, suntem abilitaţi prin lege, suntem parte a unei comunităţi mai largi din UE şi NATO şi am arătat comisiei că am avut o cunoaştere adâncă în legatură cu toate aspectele semnalate legate de aşa-zisa „conexiune” între acest transport special şi zone ale terorismului, demonstrând că nu există nicio legatura între el şi terorism– a declarat şeful SRI.

Scopul lui Roşca Stănescu a fost, parţial, atins.

Exemplul dat de mine, cu banii primiţi (evident, tot pentru „publicitate” în ziar)de la preşedintele LUKOIL, faptă recunoscută de SRS, este ilustrativ pentru modul de lucru al acestuia, dar şi pentru identificarea celor care stau în spatele lui. Cum am arătat deja, scopul fundamental al dezinformării lansate de Roşca Stănescu a fost compromiterea, în plan internaţional, îndeosebi pe relaţia cu SUA, a preşedintelui Traian Băsescu. Concret, deşi negocierile pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington erau destul de avansate, acesta a anunţat public, la câteva zile de la escaladarea scandalului „Băsescu-terorişti”, că vizita nu va mai avea loc. Iată fragmentul cheie din discursul, recent, al preşedintelui Traian Băsescu:

„Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România

Scopul diversionistului fusese atins.

Scenariul pus la cale de Roşca Stănescu a fost însă mult mai bine elaborat decât l-ar fi dus pe el capul. Ipoteza lansată pe acest blog, cum că în spatele lui Sorin Roşca Stănescu se află marile interese ruseşti poate fi întărită şi de alte două întâmplări pe care, la data postării anterioare, nu le luasem în calcul.

Datele despre implicarea unuia dintre membrii familiei Băsescu (Mircea) într-o operaţiune comercială monitorizată de DGIPI au apărut la începutul acestui an, iar scurgerea lor către grupul diversionist din care face parte Rosca Stănescu a fost aproape instantanee.Prin urmare, acestea au putut fi obţinute cel mai târziu în februarie 2009. Mai departe, după obţinerea informaţiei privind apariţia numelei Băsescu într-o operaţiune cu produse speciale, SRS şi comandamentul din care face parte (alături de Cozmin Guşă, cunoscuta curea de transmisie a ruşilor, primul care a confirmat „adevărul” celor spuse de SRS) au gândit pas cu pas lansarea diversiunii în mass media.

Diversiunea „Banda celor zece spioni CIA”

banda2

Mai întâi s-au asigurat că, deşi evidentă, nu se va putea face legătura dintre ei şi interesele ruseşti. Ce dovadă mai clară puteau avea, că în spatele lor nu sunt ruşii, decât o confirmare a acestui fapt chiar de la autoritatea în materie, adică… Serviciul Român de Informaţii? Cum o asemenea dovadă nu putea fi obţinută, au recurs la un şiretlic specific KGB: plastografia.

Băieţii din spatele lui Roşca Stănescu au obţinut o astfel de „confirmare” contrafăcută de mai multă vreme (la puţin timp după ce Vagit Alekperov, suspectat a fi fost general al KGB, îi dăduse lui SRS, la Intercontinental, cei peste 800.000 de dolari), din care rezultă, nici mai mult nici mai puţin, că Sorin Roşca Stănescu ar fi fost documentat de lucrătorii din SRI ca făcând parte dintr-o reţea de spionaj coordonată de Pacepa şi finanţată din fonduri ale CIA.

Este vorba despre o Notă-Raport, datată 1999, în care se face vorbire despre zece personalităţi ale vremii (politicieni, ziarişti şi foşti ofiţeri de informaţii) angrenate într-o vastă operaţiune de atac mediatic asupra principalelor instituţii ale statului român. Alături de Roşca Stănescu, printre „spioni” mai apar Mircea Răceanu, Radu Ioanid, Adrian Severin, Dan Pavel, Cornel Dumitrescu, Dan Cristian Turturică şi subsemnatul, Dan Badea.

SRI pag 1_1

Coordonatorii retelei ar fi fost, conform documentului, IM Pacepa şi Liviu Turcu. Înarmat cu „dovada”, Sorin Roşca Stănescu a publicat-o pe 30 martie a.c. în cotidianul ZIUA şi a însoţit-o de un editorial menit să abată atenţia de la scopul real urmărit prin acea „dezvăluire”.

SRI pag 3_1

Fiind inclus şi eu pe acea listă, ca agent de influenţă în coordonarea lui Liviu Turcu, am cerut rapid un drept la replică. Eram convins că documentul publicat era realizat de foşti ofiţeri ai SRI şi nu mi-a trecut prin cap că este vorba despre o plastografie a rusofilului SRS, făcută pe baza unui amestec de informaţii reale cu altele false. Deşi mi s-a promis că mi se va da dreptul la replică, directorul cotidianului Ziua a întârziat publicarea protestului meu, suficient de mult ca efectul dezvăluirii să  nu fie alterat. Replica a apărut după vreo săptămână, iar justificarea întârzierii a fost aceea că s-a aşteptat şi un punct de vedere de la SRI care nu a recunoscut autenticitatea documentului şi nici paternitatea acestuia. De menţionat că fostul director al SRI Costin Georgescu a declarat chiar atunci că documentul publicat de SRS este „o prostie”, fapt care nu i-a împiedicat pe manipulatori să-l publice.Deşi am o vastă experienţă în munca de investigaţii, nu am înţeles atunci care putea fi scopul dezvăluirii, cu toate că, la prima vedere parea a fi doar un atac diversionist la adresa SRI. Ei bine, nu a fost numai atât. Era şi un certificat de „bună purtare” al manipulatorului, bun de invocat mai târziu, în campanie.

Precauţie tactică: Refugiul pe blog
Al doilea pas fundamental făcut de Roşca Stănescu, a fost să rupă legăturile vizibile cu Sorin Vântu şi Liviu Luca, aşa încât declanşarea atacului la preşedintele României să pară a fi gestul unui nebun singular al autorului. Astfel, două luni mai încolo, Sorin Roşca Stănescu a rupt definitiv legăturile contractuale cu Ziua, dându-şi demisia în mai 2009. La puţin timp şi-a lansat şi site-ul personal, adică haznaua în şi din care avea să-şi etaleze diversiunile. De la lansarea site-ului, dincolo de un banner postat pe pagina online a ziarului ZIUA, SRS i-a făcut o publicitate continuă în acest cotidian, editorialele sale fiind însoţie de trimiteri repetate la locul unde avea să-şi mute producţiile SF.

Măsura de a nu-i implica direct pe moguli în găzduirea diversiunilor lui SRS a fost bine gândită deoarece, pe de o parte, ei nu pot fi făcuţi responsabili pentru lansarea invenţiilor lui Stănescu, iar, pe de altă parte, este mult mai credibil să preiei şi să dezbaţi ştirea, decât să fabrici. Mass media mogulilor a avut însă un rol fundamental în răspândirea informaţiilor false ale lui SRS şi în manipularea opiniei publice interne şi internaţionale. A avut şi are în continuare, chiar dacă diversiunea turnătorului H15, sau Deleanu, sau Naşul, sau Ivan a fost deja demontată.

Răul a fost făcut, iar instituţii fundamentale în stat precum Preşedinţia, CSAT, Parlament şi SRI au fost atrase în caruselul dement al unui mogulaş acoperit, infiltrat printre ziarişti.

Reiau, mai jos celelalte piese, prezentate deja, ale dominoului rusesc în care stă agăţat Naşu Ivan Stănescu.

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

                                                                                     Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu: „Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.
Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti.

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

basescu-obama1

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

© Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Ultima parte)

Domnule Dorin Tudoran,

Ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale haideti sa revedem impreuna fie si sumar ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Mai intii imi permit sa observ ca titlul creaza de la bun inceput anumite confuzii semnalate chiar si de unii dintre comentatorii blogului dvs. Da, marturisesc ca am avut rabdarea, cam greu pusa la incercare, dar am citit cele peste 200 de comentarii la adresa textului si am constatat din nou ceea ce remarcasem din parcurgerea comentariilor specifice mass mediei romanesti: exista si la specia blog categoria cititorilor pro X si anti X care isi dau cu presupusul indiferent de gradul de cunoastere a subiectului si carora indiferent ce argumente logice le-ai aduce e un efort inutil intrucit ramin pe pozitiile inculcate de „centrul ideologic coordonator” precum stinca Gibraltarului. O alta categorie este a celor care nu intra in celelalte doua dar se impart in subcategoria oamenilor de buna credinta informati si neinformati si care simt nevoia sa-si exprime opiniile in spiritul libertatii de exprimare dobindite dupa atita amar de vreme. E un fel de terapeutica recuperatorie. In sfirsit, mai exista o categorie total aparte si anume a celor care folosesc spatiul comentariilor pentru a se pronunta pe subiecte ce-i intereseaza dar care nu au absolut nici o legatura cu subiectul postarii. Batalia cea mai apriga se duce evident intre taberele pro si contra iar nivelul argumentatiei ma face inca o data sa conchid ca implementarea democratiei reale in societatea romaneasca va fi un proces extrem de dureros si indelungat. Vorbeam asadar de confuzia creata de insusi titlul ales: el lasa sa se inteleaga prin particula vs. (versus) ca ar fi vorba de o contrapunere de pozititii intre V. Tismaneanu si presedintele T. Basescu. Ca nu e vorba de asa ceva cititorul educat stie deja sau intelege din parcurgerea textului. Ziceti dvs. in deschiderea materialului
precum la o partida de sah simultan cu aprinderea luminii verzi pentru pornirea roller-coaster-lui intelectual mentionat mai sus, pe un ton imperativ: „NU Vladimir Tismaneanu este marea problema a Romaniei„. Dixit. Chiar asa dle Dorin Tudoran? Aveti chiar sentimentul, ca observator obiectiv al evolutiei politice din Romania ca tara a intrat la ananghie datorita unei imaginare perceptii privindu-i pe cei doi? Sau e doar o „deschidere” manipulativa menita sa-l aseze pe V. Tismaneanu ab-initio pe piedestalul cel mai inalt in ierarhia ordinii valorice romanesti spre multumirea/anestezierea insatiabilei sale sete de a fi oriunde si oricind adulat ? Eu daca as fi un simplu cetatean si as fi citit materialul v-as fi scris imediat: dle Tudoran nu fiti ingrijorat de loc la acest capitol, noi romanii avem alte necazuri si inca mari de tot fie si daca amintesc criza economica. Dupa aceasta introducere declansati sarja intii de cavalerie: „…marea problema a Romaniei este Traian Basescu”.

Tudoran ofera varianta de exit pentru Tismaneanu

Apoi aplicati un aparent impecabil silogism. Prima premiza, citez: „Dl Tismaneanu se bucura in acest moment de increderea Presedintelui…”; a doua premisa:oamenii sint deceptionati de prestatia din primul mandat” si deci il urasc mai mult sau mai putin pe presedinte; concluzia irefutabila: V. Tismaneanu e urit si atacat in prezent pe nedrept pentru ca este identificat cu persoana presedintelui T. Basescu. Actul intii de serviciu manipulativ indeplinit! V. Tismaneanu este asadar victima involuntara a relatiei sale apropiate cu presedintele T.Basescu. Iar pentru cei care banuiti ca s-ar putea sa nu va accepte prea usor silogismul simtiti nevoia unei augmentatii laudatorii gratuite suplimentare dar cu tinta precisa dupa cum urmeaza: „Pentru unii imaginea analistului obiectiv (sic) s-a topit si a fost uzurpata de imaginea agentului electoral”. Si mai adaugati filozofic spre luminarea celor care fiind mai grei de cap nu au inteles cum e cu „obiectivitatea marelui analist” perceput pentru moment pe post de agent electoral: „Analiza obiectiva (sic) poate parea plicticoasa unora; propaganda electorala este iritanta mai pentru toti”. Adinc. Chiar pentru toti? Inclusiv sustinatorii presedintelui T.Basescu? Sau poate pentru majoritea intelectualilor mai putin cei din grupul de interese politice din care face parte V.T? In plus, in acest context cele doua asocieri pe care intr-un fel le contrapuneti au tot atita legatura cit cele din celebra conversatie purtata intre faimosul matematician Grigore Moisil cu un june hitru ce a vrut sa-l puna in incurcatura intrebindu-l public: ‘domnule profesor care este legatura intre metru si parametru?’ La care profesorul a raspuns zimbind: ‘tinere intre metru si parametru este cam tot atita legatura cit este intre stass si parastas……..’.

„Buletin de Cotroceni”

Intrucit parcurgerea per paragraf desi este foarte interesanta si relevanta depaseste spatiul blogosferic prezent voi selecta pentru logica discursului momentele mai importante in care observatorii imaginarului roller-coaster intelectual traiesc momentele cheie ale pasagerilor la schimbarea brusca de directie asociate firesc cu binecunoscutele exclamatii de rigoare. Ziceti deci in continuare:

– si dusmanii dlui T. Basescu si ai dlui V.Tismaneanu (observati in continuare elementul cheie al asocierii) „savirsesc” erori ce le auto submineaza propriile interese; la primul caz tragind in V.T. ii dau ragaz lui T.B; la al doilea caz „sporesc sansele agresatului de a deveni o victima inocenta”. Ce oroare Doamne si cum vor mai sari cu mic si mare romanii de la opinca la vladica sa corecteze aceasta nedreptate…si ca sa fie si mai limpede acest lucru afirmati imperativ: „Nici un om de buna credinta nu poate saluta asemenea executii josnice”. Ca sa fie clar pentru toata lumea: nu numai ca cei care l-au atacat pe V.T. (unde cind si cum nu stim din simpla parcurgere a textului) sint niste netrebnici dar daca cei 21 de milioane romani nu iau atitudinea specificata mai sus atunci conform unui simplu rationament cei ce nu vor lua atitudine numai ca nu sint oameni de buna credinta dar si complici la „executia josnica” a lui V.T. Tare. Dur. Asta nu va impiedica in acelasi pasaj – ca de pe virful maxim al loialitatii de grup atins de roller costerul nostru intelectual sa porniti senin la vale dindu-i o „copita zdravana” (expresie folosita cu predilectie in cercurile literare) afirmind sententios „si sunt putini cei atita iute de picior ca dl. Tismaneanu cind este vorba de a se declara victime”. Ca sa fie si mai limpede le mai reamintiti, citez din nou „celor ce-l urasc visceral pe V.T” ca in afara faptului ca isi bat singuri cuie in talpa subminindu-si atingerea propriilor obiective strategice (si atunci la ce bun tot recursul, dle Tudoran?), „Cei ce practica aceasta gherila anti-Basescu via anti-Tismaneanu nu pot cistiga partida”. De ce? Pentru ca cei doi, citez din nou: „sint oameni cu un talent extraordinar la a folosi oameni. Pina cind unul din cei doi (din nou a se remarca sensul matematic al egalitatii) nu se va satura de cit l-a folost pe celalalt, un Basescu vs. Tismaneanu este exclus. Mai mult, la ce-ar fi bun, daca respectul si colaborarea intre cei doi pot determina pasi de care societatea romaneasca are nevoie ca de aer?”

Grupul piramidal de interese nocive al noilor comisari ideologici

Acesta este pasajul care, dle Tudoran, a declansat cel de al treilea motiv de a va trimite aceasta scrisoare. El pune in discutie una dintre cele mai dureroase probleme ale societatii romanesti: responsabilitatea intelectualitatii romanesti pentru esecul reconcilierii nationale ca urmare a unei pasivitati incredibile fata de confiscarea de catre un grupuscul de interese pur private, prin monopolizare, a centrului decizional in problematica ideologica din sistemul politic romanesc. Cu consecinte nefaste in primul rind pentru procesul de modernizare al tarii. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Sunt constient ca ar fi o eroare sa blamez in corpore pe tot cei angajati, foarte multi, cu cele mai bune intentii in activitatile ce intra sub umbrela mai larga a societatii civile. Absenta insa a unui curent de opinie care sa reactioneze ferm la monopolul abuziv al grupului de interese din care facteti parte este deprimanta.

Un grup de intelectuali si pseudo-intelectuali reuniti de un oportunism rarisim si un trecut ideologic si cultural extrem de similar s-a insinuat in cel mai pur stil machiavelic in structurile institutionale romanesti ce au un rol educational profund pentru generatiile care nu au cunoscut la nivelul propriei experiente fostul regim comunist. Organizati piramidal dupa reguli intilnite doar in cadrul regimurilor totalitare noii comisari ideologici incearca sa rescrie zi de zi si ceas de ceas istoria politica a Romaniei in deplina complicitate cu factorii politici corupti care ii finanteaza din bani publici (CNSAS, Institutul Cultural Roman, Centrele culturale din strainatate, ministerul culturii dar si alte institutii sponsorizate de stat) sau surse private (politrucii infiltrati in mass media). Factorii politici mentionati ii folosesc la rindul lor ca vitrina ideologica in raporturile cu societatile democratice occidentale si grilele evaluative utilizate de acestea. Un quid-pro-quo dupa modelul o mina spala pe alta in cel cel pur stil mafiot. Daca totul s-ar fi redus doar satisfacerea setei de vizibilitate publica si parazitarea desantata temporara a bugetului public ar fi fost cum ar fi fost, ca de, traim in Romania,nu? Dar grupul acesta care s-a erijat fraudulos in postura de Gini pentru noua constiinta politica si morala a Romaniei a desacralizat in realitate rind pe rind si sistematic procese moral politice esentiale pentru iesirea tarii din marasmul ideologic mostenit.

Masluirea prezentului, trecutului si viitorului

Tocmiti ca la tirgul de vite de samsari cu resurse financiare obtinute prin mijloace ilegale pe care pina si un copil de pe strada le cunoaste, noii comisari si mandarini ideologici au masluit rind pe rind finalizarea unor obiective cu adinca semnificatie in constiinta ceteanului de rind precum epurarea clasei politice de fostii colaborationisti (a se citi din nou monopolul triajului selectiv la CNSAS) si condamnarea la rece in termeni credibili si obiectivi a comunismului ca specie de regim politic. Sint doua teme care m-au preocupat in mod deosebit luind de altfel si pozitie publica. Restul oamenilor de bine, adica a intelectualilor seriosi au preferat sa se retraga de pe scena confruntarii unii fiind intimidati la scena deschisa altii de sila si lehamite.

Pe acest „teren” m-am intersectat si confruntat de pe pozitii de idei cu grupul vostru de interese si mai ales cu prietenul tau „Volo”. Oportunismul, veleitarismul, duplicitatea, labilitatea morala si obsesia megalomanica de a deveni noul Jdanov al Romaniei sau macar un Leonte Rautu al ingineriei socio-psihologice romanesti simultan cu pozitia de impiegat de miscare al relatiilor romano-americane le cunosc de mult.

Scrisoarea catre Ion Ratiu

Cu toate acestea, poate paradoxal pentru unii eu nu am abordat subiectul in mass media decit de doua ori in 20 de ani. Nu s-ar spune ca am facut-o prea des. Prima interventie am facut-o printr-o scrisoare adresata public dlui Ratiu care recent finantase instituirea unei catedre de istorie si civilizatie romaneasca la prestigioasa Georgetown University. Atunci mi-am exprimat opinia ca dl. V. Tismaneanu nu indeplineste nici pe departe conditiile impuse de specialitatatea de profil pentru a ocupa o pozitie demna de eruditia unui Nicolae Iorga sau Vasile Pirvan. Mi se pare si azi aberant ca o atare pozitie cheie in perceptia culturii si civilizatiei romanesti pe un spatiu geografic atit de important precum Statele Unite sa fie incredintata altcuiva decit unei personalitati cu recunoastere internationala in domeniul respectiv. Am atras de asemenea atentia la momentul respectiv despre aranjamentele de culise incorecte ce se faceau de catre candidat pentru a-si vedea scopul dus la bun sfirsit. Nu am fost singurul care si-a exprima opozitia in mod public si am si azi credinta ca nu am fost factorul decisiv in decizia colectiva luata la Georgetown University de a oferi postul unui alt candidat universitar. Azi, imi zic, mai in gluma sau mai in serios bine ca V. Tismaneanu nu l-a plasat in acea pozitie pe prietenul sau apropiat Sorin Antohi sau pe Mihnea Berindei. „Popularitea” de care se bucura in mass media romaneasca cei doi prieteni apropiati ai dlui V. Tismaneanu ma scuteste de a intra in detalii.

Fata in fata cu Traian Basescu

A doua oara, interventia mea s-a produs mult mai tirziu cind se discuta deja public numirea sa ca sef al Comisiei prezidentiale pentru studierea comunismului. Nu trebuie sa fii mare expert ca sa intelegi ca abordarea in maniera credibila a unei teme atit de importante pentru trecutul dar si viitorul Romaniei trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii minimale:

– sa aiba sprijinul neconditionat al clasei politice si a ocupantilor principalelor ramuri ale puterii de stat; deci sa existe vointa politica pentru succesul unui asemenea proiect;
– elaborarea Raportului sa fie incredintata unei structuri (in cazul discutat unei Comisii) din care sa faca parte doua categorii de oameni: personalitati cu o reputatie profesionala si morala impecabila care se bucura de respectul marii majoritati a populatiei; cetateni, care prin experienta nemijlocita in raport cu fostul regim politic reprezinta in mod echilibrat dincolo de orice dubiu la nivelul perceptiei publice un punct evaluativ de referinta obiectiv; evident ca in orice alta structura similara, comisiei urmind a-i fi augmentata un aparat tehnic de prelucrare a informatiilor;
– evaluarile si recomandarile Comisiei sa fie elaborate intr-o maniera care sa aiba efecte practice nemijlocite in viata publica, inclusiv de ordin legislativ;
Nici una dintre aceste conditii nu aveau cum sa fie indeplinite din start numindu-l pe V. Tismaneanu la sefia acesteia indiferent cit de prezidentiala s-a dorit a fi aceasta decizie.

Basescu incoltit de grupurile de interese politico-economice

Si acum e momentul sa lamurim citeva lucruri cu privire la geneza deciziei presedintelui T. Basescu. O decizie luat in circumstante speciale dictata de raportul de forte pe scena politica romaneasca. In acel moment presedintele T. Basescu intrase deja in conflict acut cu principalele grupuri de interese politice, economice si financiare ce dominau copios Romania post-decembrie 1989. Baza sa de sustinere la categoria acestor grupuri desi semnificativa nu puteau egala puterea si influenta celor dintii. Principala baza de sprijin raminea o parte insemnata a opiniei publice care a si facut posibila alegerea sa in fruntea tarii. Ca in orice sistem politic factorii politici au nevoie si de sprijinul intelectualitatii sau ma rog a partii celei mai vizibile in spatiul public. Tributar ca mai toti politicenii romani ideii ca vectorul extern occidental este una din cheile asigurarii succesului si sprijinului regimului respectiv presedintele T. Basescu a acceptat o alianta ad-hoc cu gruparea zgomotoasa a celor ce s-au erijat in promotorii de virf a valorilor democratice liberale, recte grupul de interese ce face obiectul prezentei discutii. In schimbul activismului deschis pro-TB (ca profesionisti ai propagandei politice) presedintele le-a dat la schimb pozitiile de conducere solicitate in institutiile mentionate anterior. Grupul respectiv avea sa puna mina pe pirghiile institutionale la care au rivnit de ani de zile prilej de a-si instala si largi sub aspect organizatoric reteaua. Un obiectiv strategic neatins nici macar in perioada administratiei Constantinescu, primul presedinte adus la putere avind ca forta motrice organizatiile societatii civile.
Cind am citit afirmatia ca V. Tismaneanu se bucura de increderea presedintelui T. Basescu m-a bufnit instantaneu un ris homeric.

Nefastul Plesu

Personajul a fost introdus pe usa din spate a scenei politice de catre dl.Plesu si alti intelectuali cu staif ai regimurilor post-decembrie 1989. Ideea dlui. presedinte de a institui Comisia prezidentiala si a o da pe mina prietenului dvs. a avut un singur scop: de a capitaliza politic masiv pe plan intern si mai ales extern pe un subiect atit de delicat. Un subiect care atirna greu in traista politicii externe romanesti si nu putea fi scos cu nici un chip de pe agenda internationala. Nu voi merge pina acolo incit sa afirm ca in mod intentionat cunoscind foarte bine situatia raporturilor de forte din Romania presedintele T. Basescu prin nominalizare a compromis intentionat intregul proiect la capitolul credibilitate. Ce insa a devenit extrem de vizibil dupa prezentarea de catre el insusi a unei extrem de sumare formule a Raportului final in parlament este totala lipsa de apetit pentru a forta aplicarea in practica a recomandarilor menite sa aiba forta legislativa.

Presedintele T. Basescu avea sa fie supus pe drept ulterior si unui tir mass media nu numai din partea celor interesati la modul personal (membrii fostei nomenclaturi) sa boicoteze Raportul dar si a celor care prin definitie ar fi trebuit sa fie in tabara sustinatorilor acestui Proiect (militantii anti-comunisti, victimele fostului regim, conducerea Bisericii Ortodoxe, etc.). Inclin sa cred ca presedintele a tras invataturile din greseala savirsita si unde cum se spune planul de acasa nu s-a potrivit cu cel din tirg. Cit despre anti-comunismul feroce in plan ideologic al presedintelui, invit pe toata lumea sa-i reciteasca declaratiile publice. Nu este un sustinator al comunismului dar nici un militant al anti-comunismului. E un om cu orientari politice absolut pragmatice. Ultima greseala ar fi sa-l considerati dle Tudoran pe presedintele T. Basescu un naiv in evaluarea lui V. Tismaneanu. Chestia cu increderea reciproca e o gluma si inca nu una de buna calitate.

Presedintele T. Basescu stia foarte bine caracterul traseist politico-ideologic al prietenului dvs. care ca sa va folosesc expresia „crosetase” deja in cel mai pur stil mercenar pe rind „loialitati’ succesive fata de Nicolae Ceausescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si acum venise rindul lui. Si era sa uit, V. Tismaneanu a mai fost la inceputul anilor 90, e drept putin mai discret din cauza circumstantelor politice si …monarhist!, participind ca balon de incercare la lansarea campaniei cunoscute de reintoarcere in tara a fostului monarh.

Hopa-marxisto-comunisto-leninisto-ceausisto-social-iliescian-liberalo-tapo-popularo-neoconservator de stramba-dreapta

In plus, acceptarea tezei atit de vehiculata cu aplomb de cercul prietenilor dvs. ca orice intelectual are dreptul sa-si corecteze la un moment dat in viata optiunile politico-ideologice intimpina in cazul prietenului dvs. o mare problema: mai intii a fost marxist si comunist infocat; apoi a trecut la social democratie cind l-a cultivat de dl. Ion Iliescu; apoi s-a reciclat la un fel de liberalism cind s-a aciuat pe linga presedintele Emil Constantinescu (si pe care acum il critica in termeni foarte aspri ca sa nu folosesc un alt termen); in sfirsit acum de cind este in colegiul Institutului infiintat de PD-L, adica partidul presedintelui T. Basescu care a sarit scurt de la Internationala Socialista la Miscarea populista (PPE in parlamentul european) este evident un …adept al dreptei doctrinare conservator populiste! Prietenul dvs. pare a fi un perfect Hopa Mitica in breasla convertitilor ideologic care schimba atasamentul doctrinar mai ceva decit copii cuminti batistele…
Ce mai urmeaza? Raspunsul este foarte simplu: depinde de culoarea politica a celui ce va veni in viitor la cirma puterii.

Profesorii de minciuni

Revenind la oile noastre cum se spune, drept urmare, intreagul proiect antamat sub umbrela Cotroceniului s-a transformat de la bun inceput intr-o susanea din care seful Comisiei, adica prietenul dvs., sub privirile ingaduitoare ale presedintelui T. Basescu si-a construit o platforma de vis pentru lansarea unei campanii publice fara precedent in favoarea cultivarii sistematice a propriei imagini publice. Tinta: V.Tismaneanu pe post de salvator al constiintei politice a neamului romanesc. In orgoliul sau nemasurat dar si de teama unor competitori profesionali autentici V. Tismaneanu a numit in Comisie oameni care nu ar fi indeplinit in cazul unei selectii corecte nici macar baremul de a lucra in aparatul tehnic al acesteia. Oameni cu o experienta profesionala insuficienta in raport cu obiectivul Comisiei dar care in calitate de prieteni si dependenti ai sefului Comisiei reprezentau garantia ca nu-i vor da dureri de cap la actul final al impartirii „meritelor” publice. Nimeni nu a protestat fie si din orgoliu profesional minimal de ce Comisia prezidentiala s-a transformat peste noapte exclusiv in Comisia Tismaneanu. (Si nu.. Ierunca- Lovinescu, din respect pentru „marii inaintasi”- nota mea, VR :). In aceste conditii esecul politic al actiunii a fost garantat de la bun inceput spre satisfactia „fostilor” care pentru moment chiar isi vazusera amenintate sinecurele izvorite din apartenenta la „noua clasa politica” in fapt in majoritatea ei componenta de baza a vechii nomenclaturi care si-a lipit singura, prin reciclare, peste noapte, noua eticheta ideologica.

Metoda „suveica-retur”

Analiza ar fi insa incompleta daca nu as aduce la masa discutiei si citeva lucruri despre tehnica „originala” folosita de V. Tismaneanu pentru a crea precum in studiourile hollywoodiene imaginea morganatica a unui om cheie in evolutia relatiilor romano-americane de dupa 1989. Morisca creata a lucrat citva ani buni pe ambele maluri ale Atlanticului dar a ramas lucrativa dupa 1996-1997 doar pe malurile Dimbovitei. Totul a inceput cu ideea ingenioasa de a intra in contact cu conducerea FSN, respectiv dl. Ion Iliescu sub pretextul unui interviu pentru o revista cu profil politic americana. Drept urmare a solicitat redactiei o delegatie scrisa care sa-i permita intrarea la cabinetul dlui Ion Iliescu. Cum evenimentele din Romania se aflau din plin in atentia mass mediei dar si a cancelariilor occidentale conducerea redactiei i-a dat delegatia. Evident ca atunci cind V. Tismaneanu a anunat partea romana ca a venit sa ia un interviu sefului FSN pentru mass media americana usile i s-au deschis automat. Prietenul dvs. nu a scapat desigur ocazia de a vorbi despre relatiile si intrarile sale speciale in culisele politice americane, respectiv Departamentul de Stat si Congresul SUA. Reflexele pavloviene ale factorilor politici din Romania au functionat perfect. Pasul intii al moristi deci a fost un succes.

CIA a oprit morisca: deces profesional si academic definitiv

La reintoarcere, dupa inminarea interviului sau ma rog a ceea ce a reprezentat discutia de rigoare V. Tismaneanu a oferit celor din Departmanetul de Stat, respectiv celui ce raspundea de desk-ul Romania dar si celui din sectorul de resort din cadrul directiei de cercetare si intelligence, informatii evaluative obtinute cum se spune la prima mina despre situatia din tara. Suveica retur. Situatia apoi avea sa devina un mecanism repetitiv: in Romania prietenul dvs. juca precum in cazul cacialmalei la jocul de poker, cartea unui vector american important ce nu poate fi minimalizat sau neluat in seama; in Statele Unite juca rolul marelui expert in probleme romanesti si sursa de informatii credibile prin contactele directe avute la nivelul liderilor politici romani. In Statele Unite morisca s-a oprit insa curind, la data mentionata mai sus, in momentul in care „expertul” V.Tismaneanu s-a discreditat definitiv la Departamentul de Stat prin furnizarea de informatii si evaluari total eronate despre situatia politica din Romania. Deces profesional si academic definitiv. Factorii politici seriosi din Romania aveau sa constate cit de curind la rindul lor ca pretentia lui V. Tismaneanu de a fi un factotum al relatiilor romano-americane este absolut imaginara. Si ca de fapt, numai doi americani de origine romana au jucat in limitele rationale de functionare ale aparatului guvernamental american un asemenea rol important.

Nici in plan academic, ca expert in problematica comunismului romanesc prietenul dvs. nu a obtinut in mod real recunoasterea cercurilor academice americane traditional implicate in studierea problemelor romanesti. Pentru ultima sa carte caracterizarea a venit in mod necrutator: „abordarea nu intruneste conditiile de rigurozitate documentara pe baza studiului materialelor de arhiva pentru a fi calificata ca stiintifica”. Ma refer desigur la istoria politica a PCR. O opinie neinstituionala dar venita nu din gura oricui. Declaratiile favorabile ale altor academici pe care V.Tismaneanu ii citeaza ad nauseam se va observa ca sint de serviciu, cei in cauza facind parte din cercul sau de prieteni sau aliati ocazionali.

Atacul pe sub birou

In sfirsit, dar nu in cele din urma, sa va mai reamintesc un incident extrem de semnificativ nu numai pentru caracterul prietenului dvs. dar si a modului de operare cind se izbeste de ceea ce nu-i convine. Intre cei care in mod public s-au exprimat critic la adresa persoanei sale ca sef al Comisiei precum si a continutului Raportului final s-a numarat la un moment dat si specialistul care a ocupat un timp si postul de sef al biroului Romania din cadrul CIA. Cercetator stiintific de meserie si bun cunoscator al realitatilor romanesti si-a permis sa faca o analiza serioasa a limitelor si neajunsurilor Raportului final in nume propriu, de pe pozitii intelectuale, citind deopotriva si alte observatii critice facute de cercetatori cu reputatie ca Michael Shafir sau analisti ca Ciprian Siulea si altii. Ca represalii, prietenul dvs. a organizat o ambuscada ce nu poate trezi decit dezgustul si dispretul oricarui om de buna credinta. Prin intermediul unei conectii politice personale (ticalosia ca si prostia sint universale deci nu se opreste la granitele Romaniei) a plasat in mod mascat sub o forma diabolica la institutia amintita ideea ca unul din functionarii acesteia atacind Raportul Tismaneanu, ca raport insusit de insusi presedintele Romaniei creeaza impresia ca Statele Unite dezavueaza cvasi-oficial insasi ideea „revolutionara” de condamnare a comunismului in aceasta tara. Ce mai incolo – incoace, eveniment grav, ce poate crea confuzii nedorite in intelegerea politicii americane fata de Romania. Sa mai precizez ca asa cum bine stiti, functionarilor publici americani nu li se permite sa exprime pozitii in probleme ce ar putea crea confuzii la adresa intelegerii pozitiei oficiale a Washington-lui. Iar cind o fac trebuie sa obtina aprobare prealabila. Dar analistul desk-lui pe Romania din cadrul CIA isi exprimase pozitia in chestiune ca intelectual – si nu ca functionar al serviciului de informatii – pe blogul sau personal, de unde dl. Roncea l-a preluat, cu acordul acestuia, in cotidianul „Ziua”. Nimeni nu poate controla astfel de preluari in ziua de azi. Cert este ca prietenul „Volo” a cerut nici mai mult nici mai putin decit capul analistului CIA publicat de Roncea in „Ziua”, in virtutea „crimei” comise, deci sa fie dat afara. Ceea ce desigur nu s-a intimplat citusi de putin, luind doar o sapuneala pentru a fi avut proasta inspiratie de a-si exercita dreptul unui demers critic intelectual la adresa a ceea ce a considerat ca este o productie chioara si schioapa. De retinut insa pentru toata lumea cam cum isi regleaza V. Tismaneanu conturile cu colegii sai din mediul academic fie aici in Statele Unite fie in Romania unde are la dispozitie o haita intreaga de gonasi. Si evident nu numai din mediul academic…

Noua meserie din nomenclatorul Cotrocenilor: analist sinecurist pe viata

Cum proiectul cu Raportul a cam intrat in uitare in absenta obiectului muncii ce il poate mentine in atentia agorei, dl.Tismaneanu in prezent desfasoara intens o noua susanea via prietenul sau Iliesiu. Acesta din urma trimbiteaza pe toate canalele publice posibile alaturi de alte „voci independente” evident (a se citi acoliti si aliati ai lui V.T.) despre necesitatea infiintarii unei Comisii prezidentiale care sa se ocupe de anchetarea evenimentelor din decembrie 1989 si apoi a celebrelor mineriade. Prietenul dvs. „Volo” ar fi stat el ca si altii ceva mai prudent pe bara spectatorilor la conflictul pro si anti T. Basescu daca nu ar fi socotit ca intrind in arena, asa cum spuneti pe post de agent electoral, nu ar fi mizat prin aceasta miscare sa faca o investitie care dupa potentiala victorie a candidatului sustinut ii va aduce sefia mult doritei noii Comisii prezidentiale.

Pamfletarul de serviciu al unei galerii in picaj

Ar mai fi inca multe, multe lucruri de spus la acest capitol dar deja cred ca am pus greu la incercare puterea de lecturare a cititorilor.
Am sa inchei dle Tudoran cu un citat cu care am fost si sint si azi absolut de acord: „Cum stau prost cu timpul,” zice autorul, „mi-ar fi fost mai usor sa va raspund dvs. si colaboratorilor dvs. cu un pamflet. Dar pamfletele nu rezolva mai niciodata nimic. Ele fac doar deliciul galeriei si cam atit…”
Cine este autorul? Dvs., adica Dorin Tudoran si este un extras din „scrisoarea deschisa” adresata parintelui Gheorghe Calciu Dumitreasa (sa-i fie tarina usoara!) prin intermediul revistei „Lumea Libera” nr. 156 din 28 septembrie 1991 (click foto dreapta jos). Subiectul? O polemica aprinsa despre cine are dreptul sa preia conducerea sectiei canadiano-americane a Aliantei Civice.
Si atunci cum ramine cu practicarea continua de catre dvs. a stilului pamfletar la adresa cercului dvs. de prieteni din nucleul „civic” si inclusiv la adresa lui V. Tismaneanu precum ultimul postat pe blogul dvs.? Doar pentru deliciul galeriei ?

Numai bine,
Liviu Turcu

P.S. : Dupa publicarea primei parti a interventiei mele desi ati declarat ca veti astepta mai intii sa cititi intregul text nu v-ati putut abtine facind urmatorul comentariu: ” Nu stiu la ce Institut si neintelegeri financiare te referi. In anii aceia existau multe initiative „pro-Romania”. Existau si cereri de finantare, evident.
Unele proiecte au parut finantatorilor mai convingatoare, altele au parut mai putin convingatoare. Ca se pot insela si finantatorii — adevarat. Cererea de finantare la care am participat (sub egida FPRI) a fost aprobata de National Endowment for Democracy. Asa a aparut revista Agora intre 1987 si 1993. Gandindu-ma la aceasta realitate – pe care cred ca e greu sa o „demantelezi” – ma intreb ce vrei sa spui cu „dispretul autoritatilor autohtone”?”

Mazilirea si umilirea „d-lui” Parinte Gheorghe Calciu, dupa 21 ani de temnita comunista

Dle Tudoran,

Referinta mea in partea I-a nu are nici o legatura cu cele mentionate de dvs., adica proiectul Agora s.a.m.d.
Eu am facut trimitere la „Institutul pentru Credinta si Libertate” (Faith and Liberty Institute) fondat de parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa si Victor Gaetan. In calitate de co-presedinti primul miza pe calitatea publica recunoscuta de dizident politic iar cel de al doilea pe cea de expert, bun cunoscator al culiselor politice americane in calitatea de fost asistent al speaker-lui Camerei Reprezentantilor, Tip O’Neil.
Institutul a fost creat exact in contextul descris mai sus cind administratia Reagan a creat National Endowment for Democracy ca centru coordnator si de finantare a activitatilor menite sa incurajeze fortele capabile sa determine democratizarea in societatilor comuniste. Din Colegiul de conducere al Institutului au facut parte importante personalitati americane de orientare politica conservatoare care erau familiarizate cu tematica romaneasca. Potrivit declaratiei lui Victor Gaetan (dar confirmata mie si de parintele Calciu mai tirziu) in vara anului 1986 Carl Gershman, presedintele N.E.D, l-a invitat pe Victor Gaetan sa se intilneasca la Philadelphia cu Michael Radu si V. Tismaneanu pentru a discuta o posibila aliniere de forte sub egida Institutului. Cu ocazia discutiei V. Tismaneanu a propus ca cei doi co-presedinti sa accepte includerea in Colegiul de conducere al Institutului a propriei persoane, a lui Radu Michael, plus a dvs. dle Tudoran urmind sa fie apoi „imbunatatita” componenta acestuia si cu alte participari ce vor fi precizate ulterior. Dl.Victor Gaetan afirma ca V.Tismaneanu ar fi adus drept argument suprem in favoare schimbarilor solicitate citez ” ar fi mult mai relevanta participarea mea (V.T.), a lui Radu (Michael) si Dorin Tudoran, ca elemente cunoscute in Romania si cu audienta in bordul N.E.D.,(referinta la distribuirea de fonduri de sustinere) decit a unui preot, cu multe bube in cap si a unui „extremist” fost ambasador fie el si american la Bucuresti (referinta este la ambasadorul David Funderburk), etc.”.
Ca totul a ramas o vreme in coada de peste cum se spune dupa care a urmat ruptura datorita refuzului ferm al celor doi co-presedinti de a da curs propunerilor este o alta poveste. Cert ramine faptul ca in urma incriminarilor reciproce pe culoarele mecanismului politic american rezultatul a fost discreditarea pe ansamblu a ambelor parti. De aici formularea mea cu „dispretul” si dezamagirea autoritatilor mentionate de arbitra la infinit acest conflict. Pierdere clara pentru Romania. 

PS: Polemica dintre Liviu Turcu şi Dorin Tudoran are un singur, mare, defect: s-a declanşat în plină campanie electorală, ceea ce nu poate genera decât suspiciuni cui privire la sinceritatea luărilor de poziţie. Nenorocirea face ca Vladimir Tismăneanu, subiectul central al harţei, să fie un susţinător al preşedintelui Traian Băsescu şi, tocmai de aceea, victima unor atacuri suburbane din partea lui Cornel Nistorescu, unul dintre tonomatele aruncate în joc de mafia politico-financiară care doreşte capul lui Băsescu. Deşi argumentaţia logică, rece, tăioasă şi aproape chirurgicală a lui Liviu Turcu pare credibilă, ea nu justifică decât un punct de vedere exprimat de un grupuscul de interese aflat în conflict deschis cu grupul Tismăneanu (Dan Badea)

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA