Averea Dracului: ICE DUNAREA, firma acoperită a Securității (III)

doc001

Cea mai importantă firmă acoperită a fostului DSS, inclusă în organigrama serviciului de informații externe de atunci (CIE), încadrată exclusiv cu ofițeri și subofițeri din cadrul Securității a fost ICE DUNĂREA, societate care avea să contribuie la plata datoriei externe a României cu aproximativ 4 miliarde de dolari.

Cea mai importantă firmă așa-zis ”străină” cu care a colaborat ICE Dunărea a fost CRESCENT – societate condusă exclusiv de Dan Voiculescu.

Spun ”firmă așa-zis ”străină””deoarece a fost înregistrată în străinătate, dar a fost predată apoi prin testament, după uciderea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu cu condiția s-o stăpânească pe întreaga durată a vieții sale, iar faptul că a fost condusă exclusiv de Dan Voiculescu, el având puterea totală de decizie în toate afacerile firmei ,este deja demonstrat și recunoscut chiar de către Fouad Sanbar (așa-zisul patron, sau patronul de fațadă al Crescent).

Mentionez că Dan Voiculescu este singurul motiv pentru care mă mai preocupă, astăzi, ICE Dunărea sau orice altceva legat de conturile fostei securități. Aceasta deoarece acest individ este, după opinia mea, cel mai mare rău care s-a abătut asupra României postdecembriste, iar trecutul lui tenebros trebuie privit cu multa atenție.VOICULESCU 1

El a transformat presa română în cel mai eficient instrument de manipulare împotriva intereselor naționale și a ridicat dezinformarea la nivel de artă, o artă la care nici Stalin n-a putut visa,  și tot el a transformat Parlamentul României într-o instituție populată cu cei mai corupți dintre români. A condus și  conduce, cred eu, SISTEMUL care se opune democratizării și modernizării României.

Așadar, voi reaminti ori de câte ori va fi nevoie că imperiul lui Dan Voiculescu s-a creat exact pe această relație dintre ICE Dunărea și Crescent, adică pe relația de afaceri cu Securitatea. Deși oficial, în dosarele securitații interne, el apare că ar fi fost doar un turnător ordinar, nu se știe cum figurează el în dosarele securității externe (CIE_SIE). Până a ajunge însă la episodul Crescent (despre care am mai scris anterior), să vedem cu ce se ocupa ICE Dunărea.

Reiau așadar un articol mai vechi de al meu, pe care îl completez cu documente inedite, parte dintre ele aparute in cartea mea, AVEREA PRESEDINTELUI.

coperta Averea Presedintelui

Iată, mai jos textul apărut în 1998, documentele atasate fiind insa inedite, prezentate aici in exclusivitate:

I. C. E. DUNAREA

”ICE Dunarea a fost o intreprindere de comert exterior a Securitatii, infiintata in octombrie 1982 (prin Decretul C.S nr.382/ 15.10.1982) si lichidata in apr. 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990).

A facut parte din UM 0544-C.I.E (Centrul de Informatii Externe) si era identificata prin codul UM 0107.

A fost condusa, in ordine, de gen. mr. Aristotel Stamatoiu, gen.lt. Epifanie Amohnoaie, col. Gheorghe Badita și col. Constantin Gavril. In 1989 avea 137 de angajati dintre care 115 ofiteri.

A avut 6 servicii operative, un serviciu de navlosire si un compartiment special pentru vanzari armament. A efectuat activitati de import-export atat in nume propriu, cat si in colaborare cu celelalte ICE-uri. Colaborarea a fost, evident, impusa. A facut diverse intermedieri pe baza de comision si actiuni valutare speciale.

Oficial, se stiu foarte putine despre dimensiunea reala a implicarii acestei unitati a Securitatii in operatiunile valutar-financiare dirijate de Ceausescu si colaboratorii lui. Intreprinderea a fost lichidata cu o graba suspecta de guvernul Roman.

DUNAREA a fost mai intai trecuta in subordinea Ministerului Apararii Nationale. Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr.4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitatile din subordine” treceau la MApN. Fiind o unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era „inghitita” provizoriu de ICE Romtehnica. Daca presa nu dezvaluia atunci aspecte controversate din activitatea Dunarii, suntem convinsi ca nici n-ar fi fost nevoie sa fie lichidata, pentru ca nu asta era intentia noilor stapani.

In perioada ianuarie – martie 1990, o echipa de control compusa din specialisti ai MCE, MF, MApN si BRCE a verificat intreaga activitate a ICE Dunarea.

 DUNAREA001

DUNAREA002

DUNAREA003DUNAREA004DUNAREA006 DUNAREA007 DUNAREA008

Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.
Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.

Pe 25 aprilie 1990, ICE Dunarea a intrat oficial in lichidare „in scopul evitarii unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comert exterior” (HG nr.435). Comisia de lichidare avea sa constate ca Dunarea fusese o intreprindere extrem de eficienta, ca aici toate a operatiunile s-au incadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificati sau aprobati.

Oficial, pentru perioada 1982-1989, s-au constatat urmatoarele:

a. Volumul contractelor de export derulate in nume propriu sau in colaborare, inclusiv operatiuni de barter, compensatie si contrapartida, a fost de 4, 59 miliarde dolari;

b. S-au incasat 4,36 miliarde dolari cash din exporturi (inclusiv operatiuni de barter, contrapartida, compensatie)

c. Disponibilitatile in valuta constituite au fost contabilizate numai in conturi deschise la BRCE, ICE Dunarea neavand conturi la banci straine.

Intrebarile ulterioare asupra Dunarii au ramas insa fara raspuns. Fusese o firma a Securitatii iar documentele verificate nu spuneau, in realitate, decit ce scria pe ele. Cine garanta ca n-a existat o dubla contabilizare a lor? Nu era dubla si subordonarea Dunarii? (MCE si MI)

Afaceri cu diamante

Prezentam un exemplu concret care justifica indoiala noastra. E vorba de un aspect referitor la exportul de diamante artificiale al ICE Dunarea. Un referat intocmit la inceputul lui 1990, semnat de doi specialisti si dosit dupa cum cereau vremurile.

„In luna ianuarie 1990, ICE Mefin a preluat de la ICE Dunarea activitatea referitoare la importul si exportul de diamante. In perioada discutiilor ce au precedat preluarea activitatii, ICE Mefin a fost contactata de firma A.D.C.(Anglia), partener de afaceri prioritar pe aceasta relatie. Firma a pretins livrarea deindata a diamantelor artificiale ce au constituit obiectul unuoi contract incheiat cu ICE Dunarea.

ICE Mefin a luat legatura cu Uzina de diamante artificiale Dacia ( ce a functionat in directa subordunare a DSS, iar in prezent este subordonata, potrivit afirmatiiloer conducerii Mefin, Comandamentului pompierilor militari), rezultind ca este executata deja comanda firmei ADC. In aceste conditii s-a dispus livrarea diamantelor, iar firma ADC a platit suma de 20 mii $ SUA.

Pentru a verifica realitatea platii, un lucrator din cadrul ICE Mefin s-a deplasat la ICE Dunarea constatind ca in contractul ce i-a fost prezentat la aceasta din urma unitate, pretul prevazut era de 26 mii $ SUA. Revenind la sediul ICE Mefin, in timpul discutiilor purtate cu conducerea acesteia, au fost chemati prin telex de firma ADC si li s-a comunicat ca din greseala nu s-a trimis suma de 26 mii $, ci doar 20 mii $ SUA.

DUNAREA010 DUNAREA011

Coroborind aceasta situatie cu imprejurarea ca, cu ocazia unei recente vizite la Bucuresti (dupa Revolutie), dl. Jak Luntzer, patronul firmei ADC, a prezentat un inscris (o fotocopie) emanat de la Directia Europa Occidentala (director Pirvutoiu), din care rezulta ca MCECEI a aprobat ca ICE Dunarea sa scindeze sumele obtinute din exporturi in doua categorii cu doua destinatii diferite, deci din coroborarea acestor doua elemente se poate trage concluzia ca ICE Dunarera incheia fie doua contracte, unul in care se trecea pretul real si se incheia in strainatate, si un al doilea in care se trecea un pret mai mic si care era inregistrat in tara, fie, situatie mai greu de admis, ca sumele obtinute din derularea contractului incheiat cu partenerul strain au luat calea a doua conturi diferite.

Intrucit dl. Luntzer si-a anuntat vizita la ICE Mefin, s- a solicitat conducerii sa abordeze in cadrul discutiilor si aceasta chestiune.

Apare ca necesara si verificarea inscrisului la MCECEI, Directia Europa Occidentala, in care scop se va lua legatura cu actualul director Manolache.”

 DUNAREA016

Expertii straini care au cautat fondurile deturnate de Ceausescu & Co au avut informatii ca ICE Dunarea „a fost folosita pentru deturnare de fonduri din Romania”. In Planul „R” ei au inscris atit rezultatul documentarii la care avusesera acces pana atunci (mai 1990) cit si anumite ipoteze de lucru. Iata rezultatele lor la acea data:

„Conturile „Dunarii” de la BRCE, potrivit Serviciilor Secrete (?):

47.21.015.300-9 – $ US (Cont aparut deja in presa – R.L/6.08.’94, n.n.)

47.21.427.300-2 -DM

47.21.437.301-6 – DM

49.11.046.300-7 – $

48.69.715.300-9 – $ US

In aceste conturi au fost inregistrate, se pare, un mare numar de plati facute de companii de transport maritim catre autoritati portuare din Constanta sau de aiurea. Exista suspiciunea ca platile ascundeau cu totul altceva.

Un cont mai aparte era 48.69.715.314-0 – silingi austrieci. Acest cont ascunde numeroase tranzactii cu Dunarea si Dobias in Austria. Banca prin care intrau majoritatea sumelor in acest cont era Donau Bank. O parte din aceste plati au fost achitate pe loc in silingi austrieci sau marci germane lui Nathan Skalet (cetatean austriac, Pasaport nr. Pp 416431). Tranzactiile au fost aprobate de David Vasile, director adjunct. Potrivit lui Constantin Istrate, Skalet vorbeste doar romana si rusa.

Raport R Dunarea001 Raport R Dunarea002

Raportul R - un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu
Raportul R – un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu

Rodica Vlaicu de la BRCE (Serviciul Special 46) a fost foarte suparata pentru ca unul dintre membrii comisiei (CS) a intrat in posesia acestor conturi. Ea a explicat ca sumele din acest cont au rezultat din vanzari catre Uniunea Sovietica de bunuri care au fost reetichetate. Ideea a fost ca sovieticii sa fie obligati sa plateasca bunurile nu in ruble, ci in valuta forte. Din exporturile facute de Dunarea in 1984 au rezultat 754 milioane $.

Documentele justificative au fost vazute de un membru al echipei canadiene (C.S.), dar nu i s-a permis sa le copieze.

Pe 28 aprilie 1990, actele de la BRCE, legate de Dunarea, erau in asa fel amestecate incit nu puteau fi extrase prea repede a afirmat C.I.

O prima concluzie era ca tranzactiile au fost mixate cu tot felul de alte afaceri ale bancii. Totusi, afirmatiile de mai sus nu se potrivesc cu rapoartele despre Dunarea puse deja la dispozitia comisiei.

Documentatia de la BRCE, desi fusese promisa, nu a ajuns la comisie.

Contul OBORE

In iulie 1990, de exemplu, soldul la zi al unui cont deschis cu 5 ani in urma era de 1.334 588, 14 dolari SUA. Numarul contului era 47.11.940.350-8 iar ca titular era trecut numele OBORE. Contul fusese descoperit in primele luni ale lui 1990 de catre expertii canadieni si inscris la capitolul „comisioane secrete”. Lipsa datelor de la BRCE i-a impiedicat sa mearga insa mai departe pe aceasta pista, numita de ei „QUINSHUN”. Informatiile adunate se refereau la deturnarea a 108 000 dolari, in urma unui export de transformatoare in Turcia facut prin Electroimportexport (EIE). „Contractul a fost de peste 20 milioane dolari, iar agentul turc Mustafa ONGUN (de la „Indel”) a primit un comision in functie de vanzari. La finalizarea contractului, EIE se pare ca datora lui M. Ongun 108 000 dolari. Banii ar fi fost deturnati intr-un anumit cont de la BRCE (47.11.940.350-8) apartinand, se pare, ICE Dunarea. Persoanele care pot da relatii sunt: M. Ongun, Rodica V. (BRCE) si Aristide BUTUNOIU (cel care l-a inlocuit, se pare, pe Ongun). Din investigatii s-a aflat ca au existat agenti care plateau comision la Dunarea, comision numit de Suzanne Wolfe bacsis pe invers”.

 Raport R Dunarea004

De-abia in 1991, Mugur Isarescu, presedinte al comisiei guvernamentale cerea blocarea acestui cont. Din adresa lui Isarescu am aflat ca firma care deschise contul in cauza fusese inchisa in… 1988. Iata continutul acelei adrese catre BRCE, semnate de Mugur Isarescu: „In vederea clarificarii provenientei unor sume realizate de reprezentanta firmei „QUINSHUN ENTERPRISES LIMITED” deschisa la Bucuresti in perioada 1981-1988, rugam sa blocati temporar contul 47.11.940.350-8, in care se pastreaza disponibilul ramas dupa incetarea activitatii acesteia”( Adresa Nr. 2001/19.02.1991).

Desi ICE Dunarea fusese de mult lichidata, iar oficial aconturile in valuta de la BRCE fusesera inchise cu sold zero inca din mai 1990″, exista, iata, cel putin un cont dosit, de prasila .

Epilog

Chiar daca, oficial, problema „Dunarea” a fost inchisa, ea nu este nici pe departe clarificata. Guvernele care au „acoperit”-o, lipsite de orice raspundere, vor trebui sa dea totusi niste explicatii, daca i se va nazari vreodata unei autoritati, interesate in aflarea adevarului, sa le ceara. La doi ani dupa lichidarea Dunarii, de exemplu, Comisia Isarescu avea mari greutati in priceperea unor socoteli oficiale care spuneau ca in contul ICE Dunarea se mai gasisera, la 22 dec. 1989, 1,2 milioane de dolari.

Tot neclara parea si afirmatia din raportul de lichidare al ICE Dunarea care spune ca in urma controlului „nu a reiesit ca din acestea (cele 4,59 miliarde dolari rezultate din exporturi- nn) ar fi fost transferate sume in valuta in exterior, in eventuale conturi ale dictatorului„. Prin urmare, „se impune a se analiza – spune raportul comisiei Isarescu – destinatia unor sume de milioane cedate la balanta de plati pe baza unor decrete speciale, in care se mentiona ca preluarea se face fara restituirea valutei sau a echivalentului in lei„. De regula, au observat specialistii lui Isarescu, preluarea la balanta de plati a unor astfel de sume in valuta, de la unitatile exceptate se facea cu titlu de imprumut, sau cu plata echivalentului in lei.DUNAREA014

Prima si
Prima si ultima pagina a unei Situatii a incasarilor cash la balanta de plati externe ale ICE Dunarea utilizate pe baza de acte normative in perioada 1982-februarie 1988

N-a fost explicat pana azi ce rost avea cedarea unor sume deloc neglijabile in CONT SPECIAL PREZIDENTIAL de la BRCE, si nici ce destinatie s-a dat acestor depozite. In 1986, de exemplu, ICE Dunarea a cedat suma de 45 milioane dolari in „contul special prezidential” de la BRCE, in baza unui „decret fara rambursare”( 234/25.12.86).

Dan BADEA,

Material apărut, partial, în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 (Facsimilele sunt inedite)

 

Odiseea Crescent (3): Dan Voiculescu a moştenit una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani a lui Ceauşescu

UPDATE (orele 13:05): Instanţa supremă a decis: Dan Voiculescu, alias FELIX(& Mircea) a fost colaboratorul Securităţii!
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
La proces. (foto: adevarul.ro)
La proces. (foto: adevarul.ro)

Turnătorul Dan Voiculescu va afla astăzi dacă îşi merită, sau nu, numele de cod Felix. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pune astfel capăt procesului pe care colaboratorul cu acte al Securităţii l-a intentat CNSAS ca urmare a deconspirării acţiunilor de poliţie politică derulate de Felix în anii ’70 (amănunte aici).

Personal, cred că activitatea de informator a lui Dan Voiculescu este doar începutul colaborării lui cu fostul Departament al Securităţii Statului (DSS). Trebuie să fii naiv să crezi că un personaj care, la începutul anilor ’80, devenea un partener de bază al departamentului „afaceri” al fostului DSS, nu era el însuşi un membru important al aparatului de securitate. Cum am arătat deja într-o postare anterioară (aici), Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În acelaşi an în care Voiculescu a fost numit şeful Crescent, Ceauşescu înfiinţa, printr-un decret (C.S.382/15.10.1982) care nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial, unitatea militară 0107 care acţiona sub acoperirea unei întreprinderi de comerţ exterior numite ICE DUNĂREA.

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Eu cred că transferul lui Dan Voiculescu, via Oficiul ARGUS (compartiment controlat direct de DSS din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR), la Crescent, a făcut parte din planul mai amplu de înfiinţare şi funcţionare a unităţii acoperite din cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE, sau UM 0544), ICE Dunărea. Am cel puţin patru argumente pentru a susţine această ipoteză.

1. Primul ţine de termenii operaţiunii. Pe 1 martie 1982, Dan Voiculescu a fost transferat în interes de serviciu, „pe perioadă determinată”, de la ICE Vitrocim, unde ocupase chiar şi funcţia de şef al serviciului de Aport Valutar Special (AVS), la Oficiul Argus prin care a fost încadrat ca director al reprezentanţei Crescent-Grecia. Nimeni nu putea fi, atunci, angajatul reprezentanţei din România a unei firme străine, altfel decât prin intermediul Oficiului Argus.

Pe 1 octombrie 1982 statutul lui se clarifică definitiv pentru că devine angajat al Crescent pe perioadă „nedeterminată”. De ce? Ce-l determinase pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent-Grecia, să bată palma cu Voiculescu pentru tot restul vieţii sale? Eu cred că un ordin. Un ordin al superiorului său. Asta deoarece, două săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie, Nicolae Ceauşescu semna decretul de înfiinţare a ICE DUNĂREA care, în 1990, avea 137 de cadre acoperite dintre care 115 erau ofiţeri. ICE Dunărea a fost acea „societate” care intermedia orice afacere de comerţ exterior făcută de către firmele româneşti. Mutarea lui Voiculescu la Crescent coincide, aşadar, cu „lansarea la apă” a partenerului român de afaceri al firmei „greceşti”, ICE Dunărea.

PA010217

2. Al doilea argument este că, la puţin timp de la înfiinţare, Crescent devine partenerul de bază („principalul beneficiar”) al ICE Dunărea pentru operaţiuni de export ciment, uree, produse metalice şi aluminiu. Un raport realizat în anul 2000 de către doi procurori care au avut acces la dosarul ICE Dunărea din arhiva SIE, a consemnat date care confirmă importanţa deosebită pe care fostul DSS o acorda relaţiei cu Crescent, firmă pe care o trata ca şi când i-ar fi aparţinut. Asta deoarece toate operaţiunile derulate prin Crescent – Cipru (societate înfiinţată în 1984, de acelaşi Fouad Sanbar, al cărei director general a fost numit tot Dan Voiculescu – vezi detalii aici) au fost realizate „fără dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operaţiuni AVS„, ceea ce contravenea flagrant practicii curente a ICE Dunărea.

Ce putea însemna asta? Fie Crescent era, ca şi ICE Dunărea, o firmă acoperită a DSS, fie cineva de la vârful ICE Dunărea deturna fonduri. Personal, cred că nimeni din conducerea ICE Dunărea nu-şi putea permite să-l sfideze pe cel care stabilise aceste reguli, adică pe Nicolae Ceauşescu. Prin urmare, ipoteza că firma era a Securităţii este mult mai credibilă.

PA010216

Că firma condusă de Dan Voiculescu ajunsese în ultimii ani ai regimului Ceauşescu să domine piaţa exporturilor româneşti pe direcţiile amintite, o confirmă documente aflate în arhiva comercială a ICE Dunărea. Conform raportului amintit,

„- în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul Crescent Cipru, 66,98% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe diferite realţii finale”
– în 1988, prin intermediul Crescent-Cipru, ICE Dunărea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul Crescent Cipru 49,94% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe relaţii finale;
– în 1989, prin intermediul Crescent Cipru, ICE Dunărea a realizat 26%  din exporturile de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea şi Crescent Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităţilor livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor din decembrie 1989″.

rotaru1

3. Al treilea argument este că unul dintre directorii adjuncţi ai ICE Dunărea, Constantin Rotaru, a fost angajatul SIE până în 1994, apoi al lui Dan Voiculescu în perioada 1994-1998, când i-a pus pe picioare în calitate de director general „organizaţia” INTACT SA (cea care deţinea trustul media al mogulului Voiculescu), iar apoi s-a reîntors cu misiunea îndeplinită în SIE unde a fost avansat în scurt timp ca prim adjunct al directorului SIE, Cătălin Harnagea. Activitatea derulată de ofiţerul Rotaru pe ruta CIE (care deţinea ICE Dunărea)-SIEINTACT SA (controlată la înfiinţare prin Crescent cu 46,6%)-SIE sugerează o continuitate benefică pentru ambele părţi. Rotaru nu este însă singurul ofiţer al CIE, care a lucrat şi în subordinea comandanţilor militari din ICE Dunărea dar şi a lui Dan Voiculescu. Un alt personaj de notorietate este Mihai Lazăr, fost angajat ICE Dunărea, preluat apoi de Voiculescu în grupul Grivco, dar mai sunt şi alţii.

4. Al patrulea argument este cel privind moştenirea Crescent, care i-a revenit, după 1990, lui Dan Voiculescu. Cel despre care s-a spus că ar fi fost patronul Crescent, libanezul Fouad Sanbar, i-ar fi lăsat moştenire lui Dan Voiculescu, prin testament, întreaga afacere. Nu soţiei, nu rudelor, nu vecinilor, nu libanezilor sau grecilor apropiaţi, ci exact lui Dan Voiculescu. Mă rog, nu pentru vecie, ci pe perioada vieţii „salariatului”, urmând ca, la rândul său, Dan Voiculescu să împartă apoi această avere, tot prin testament, celorlalţi salariaţi ai Crescent. Asta cu condiţia ca la moartea „salariatului”-moştenitor să mai fi rămas ceva din Crescent -Cipru. Cum am arătat însă într-o postare anterioară, averea Crescent s-a transformat în averea Voiculescu.

Argumentele de mai sus sunt, cred eu, suficiente pentru a justifica, logic, o ipoteză cu privire la trecutul şi sursa averii lui Dan Voiculescu, fost turnător, colaborator şi apoi partener cu drepturi egale al ofiţerilor care controlau ICE Dunărea,  dar şi moştenitor al unei averi rezultate din relaţia cu fostul DSS.

Dan Voiculescu n-a moştenit, aşadar, conturile pe care, dealtfel, Ceauşescu nu le-a avut vreodată, ci a moştenit altceva: Crescent, una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani din ultimii cinci ani ai regimului ceauşist.

Iată mai jos, ca bonus pentru „les connaiseurs„, câteva dintre ultimele documente încheiate la sfârşitul lui 1989 (octombrie-noiembrie) de ICE Dunărea sau Dan Voiculescu – Crescent.

20.01.09 128

 

20.01.09 129

20.01.09 130
20.01.09 130 20.01.09 131
20.01.09 132
20.01.09 133

Răspunsul lui Dorin Tudoran la scrisoarea lui Liviu Turcu: CEAŢA CE VINE DIN SPION (Dorin Tudoran)

Dorin Tudoran i-a răspuns astăzi punctual, pe blogul său, lui Liviu Turcu, după ce acesta din urmă i-a adresat o lungă scrisoare deschisă, postată pe blogul lui Victor Roncea şi preluată de mine (aici şi aici). Deranjat de reluarea unor afirmaţii mai vechi făcute de Dorin Tudoran, fostul ofiţer CIE Liviu Turcu a încercat să radiografieze „grupul politico-ideologic” la care ar fi fost anexat fostul disident român, grup controlat de Vladimir Tismăneanu. Mai mult, identificându-l pe Tismăneanu drept nucleul acestei polemici, Liviu Turcu a oferit informaţii extrem de interesante despre ascensiunea sa ante şi post revoluţionară, precum şi despre modul în care Tismăneanu s-ar fi folosit, în acest scop, printre altele, şi de imaginea şi prestigiul lui Tudoran.
Răspunsul lui Dorin Tudoran, scris pe acelaşi ton academic, nu este mai putin interesant, cu atât mai mult cu cât el se termină cu o propunere împăciuitoare. „În final, vă propun un târg, spune Dorin Tudoran. Acceptați-l. E foarte avantajos pentru dumneavoastră: Eu continuu să vă tratez drept sociologul Liviu Turcu, uitând de ofiţerul de Securitate cu acelaşi nume care v-a uzurpat existenţa timp de paispezece ani (1975-1989). Estimp, dvs. continuaţi să mă trataţi drept ce am fost, sunt şi rămân, Dorin Tudoran„. De ce ar fi târgul propus de Tudoran „foarte avantajos” pentru sociologul Liviu Turcu, nu ştim încă. El vine, însă, înainte ca Liviu Turcu să fi terminat ceea ce avea de spus.Iată mai jos răspunsul lui Dorin Tudoran, preluat de pe blogul acestuia. (Dan Badea)

CEAŢA CE VINE DIN SPION 
    – Răspuns dlui Liviu Turcu
Domnule Liviu Turcu,
Răspund aici primei părţi a scrisorii deschise pe care mi-aţi adresat-o pe blogul dlui Victor Roncea, duminica, 30 august (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/08/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-fostul.html). Din lipsă de timp, voi folosi textul dvs., aşa cum a fost postat – fără semne diacritice româneşti.
Comentez tot aici, în capitolul Acum şi peste 200 de ani, doar două afirmații ale dvs. din partea a doua a scrisorii pe care mi-o adresați la 2 septembrie (http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/dr-liviu-turcu-vs-dorin-tudoran-si.html).
Îmi este  greu să ghicesc dacă şi când voi avea răgazul să vă răspund la afirmații din părțile următoare ale scrisorii dvs. Dacă vă răspund, veţi afla. Dacă nu, nu o luaţi ca pe un semn de timiditate. Ar putea fi doar hotărârea de a nu prelungi o discuţie care, cel puţin pentru mine, pare a nu duce decât la stimularea unui apetit, și așa mare, pentru senzațional, speculații, fabulații și confabulații, propensiune pe care acest blog nu își propune să o încurajeze.
Intenţionam să răspund o singură dată, după ce veţi spune tot ce aveţi de spus. Se întâmplă, însă, că mă aflu între două călătorii și angajat în finalizarea unor proiecte semnificative, în vreme ce dvs., deși la fel de ocupat, îmi păreți angajat într-un demers de lungă durată. Este un efort epopeic pe care nu ştiu dacă voi putea să-l urmăresc în întregime.Scuzele

Citaţi următoarele din textul meu Bobinocarul şi energumenii, publicat în urmă cu trei ani în Jurnalul Naţional şi postat în acest an pe blgul de faţă.:
“Un sfat: Volo, inapoi la carti.
O rugaminte: data viitoare cind mai defecteaza dl. Turcu, nu ma ruga sa-l intilnesc. Recunosc, e ‘un tip eminent’, care poate deschide toate usile, chiar si buncarul in care zac sutele de mii de dolari pe care ti le-ar fi pasat dl. Patapievici, dar nu sunt ‘precis’ ce fel de om este prietenul tau. Mai inchide din usi. Nu de alta, dar e curent si, dupa cum simti, te trage.”

Şi comentaţi:
Mai intii retin tonul peiorativ absolut minimalizator in termeni valorici morali referitor la decizia mea de a ramine in occident si care a fost urmata de condamnarea mea la moarte in contumacie.”

Aveţi dreptate. Faptul că textul respectiv era scris pe un ton ironic iar paragraful incriminat se adresa altcuiva şi nu dvs. nu pot constitui o scuză. Scuzele, vă rog să le primiţi acum, aici, împreună cu asigurarea că nu am minimalizat niciodată hotărârea dvs. de a rămâne în Occident.

Croşetarea adevărului
Reamintiţi ce îi scriam dlui Roncea:
“La postarea articolului pe blogul meu, aveam optiunea sa elimin acel paragraf; dar as fi fost acuzat – pe buna dreptate – ca am ‘crosetat’ un adevar.”

Şi comentaţi:
“Deci, cu alte cuvinte m-am inselat cind am gindit ce am gindit acum trei ani. Mea culpa.
Continuati sa afirmati sus si tare cum se spune ca ceea ce ati afirmat in doua rinduri este un ‘adevar’ ce nu poate fi ‘crosetat’.
O adevarata ofranda depusa pe altarul deontologic jurnalistic.
Dupa precizarile ce urmeaza sper ca atit personal cit si eventualii cititori de buna credinta vor avea in sfirsit o perceptie corecta a situatiei reale.”

Adevărul a cărui croşetare nu am dorit să o fac era păstrarea paragrafului incriminat de dvs. Dacă îl eliminam, cum m-am gândit o clipă să procedez, puteam fi pus pe două coloane şi acuzat de… croşetare. Din două opţiuni — niciuna ideală – am ales păstrarea citatului.  Un motiv de confuzie este şi acela că, atunci când îi transmiteam dlui Roncea un mesaj privat, nu mi-am făcut prea multe griji cu editarea lui. Nu am bănuit că dl Roncea îl va face public — nimic de ascuns, doar că, pentru mine, graniţa între public şi privat rămâne în picioare.

Despre ”materiale de serviciu”
Afirmaţi:
Atunci, din motive pe care le voi explica mai tirziu am preferat sa nu va dau o replica corectiva cu speranta ca eroarea comisa a fost un simplu derapaj impus de circumstantele scrierii unui “material de serviciu” si dictat de obligatiile apartenentei la grupul de interese ce-l sprijineau neconditionat pe Vladimir Tismaneanu.”/…/”Mai apoi, intelepciunea cea din urma mi-a impus teza mentionata mai sus adica cea cu ‘Treaca de la mine…ce nu face omul pentru o piine alba sau poate chiar o felie de cozonac…”.
Apoi precizaţi, pentru generaţiile mai tinere:
“Pentru cei mai tineri precizez ca un ‘material de serviciu’ reprezinta in gazetarie elaborarea constienta a unui comentariu in care sub aparentele maxime ale unei asa zise obiectivitati se plaseaza prin manipularea abila a unui amestec de informatii corecte cu informatii false idei si teze menite sa trimita opinia publica intr-o directie aflata in grav conflict cu realitatea. Cu alte cuvinte este un instrument ‘clasic’ utlizat in tehnica dezinformarii de tip ‘gri’. “

Sunteţi o excepţie. Cine a citit  cu atenţie textul meu — şi în 2006 şi acum — a înţeles că numai de sprijin necondiţionat nu era vorba. Credeam că era foarte clar pentru toată lumea că am postat un articol publicat acum trei ani, tocmai spre a dovedi că respectul şi dragostea mea pentru un om nu implică un sprijin necondiţionat, în orice fel de situaţie.
Nu trebuie să vă uitaţi  mai departe de textul discuţiei noastre, difuzată de Vocea Americii, text pe care l-aţi publicat în Jurnalul Naţional, în ziua de 6 noiembrie 2006, spre a descoperi, în propriile dvs. cuvinte, ce a trebuit să faceţi sau doar să vă faceţi că nu vedeţi  pentru a mânca pâinea albă şi cozonacul Securităţii. E înţelept ca, înainte de a se uita la masa altuia, fiecare din noi să se uite la farfuria de sub nasul propriu. Altfel, riscăm să avem tot felul de vedenii.

Acum şi peste 200 de ani
În legătură cu acuzaţiile pe care le-aţi adus şi înţeleg că le aduceţi în continuare dlui Tismăneanu şi Institutului Cultural Român, îmi comunicaţi:
“Eu cind scriu ceva ma raportez in primul rind la verificarea in timpi istorici, adica afirmatiile facute sa reziste verificarilor si de acum si peste 200 de ani. Susaneaua mentionata de mine in comentariul meu de atunci a fost planuita in mod real si chiar si dupa ce a fost demantelata public a continuat in alte forme diluate. O simpla revizie financiara corecta la Institutul Cultural Roman ma va confirma.”
Foarte bine, dle Turcu!  Cum nu am vreo legătură nici cu ce numiţi “şuşanea menţionată”, nici cu ceea ce alţii ar putea numi, bănuiesc, “o iniţiativă a ICR”, aştept în deplină linişte prezentarea probelor.
Printre informațiile pe care le oferiți opiniei publice despre trecutul dlui Vladimir Tismăneanu prin intermediul …(vezi continuarea aici)

Micile secrete ale lui Varujan Vosganian

Nominalizarea senatorului Varujan Vosganian pentru postul de comisar european a declansat, la sfarsitul anului trecut, unul dintre cele mai mari scandaluri consemnate la varful politicii romanesti. Esecul admiterii candidaturii sale, dupa scoaterea la iveala a unor informatii compromitatoare din trecutul sau mai indepartat, a fost dureros resimtit atat de el, cat si de cei care l-au propus si sustinut fara rezerve. Reprezentant de varf al PNL, gruparea Tariceanu-Patriciu, Vosganian a fost ajutat sa depaseasca „rusinea de la Bruxelles“ prin numirea sa intr-un post-cheie al guvernului, acela de ministru al economiei si comertului.Beneficiar al unei campanii mediatice de reconstructie a imaginii, Varujan Vosganian a reusit astfel, destul de rapid, sa-si stearga de pe frunte stampila stanjenitoare pe care scria „incompatibil UE“, o varianta moderna a mai vechiului „refuzat la export“. Desi dezvaluirile cu privire la trecutul sau controversat n-au fost tocmai placute, ele i-au adus totusi, pentru prima oara in cariera, numirea intr-o functie guvernamentala pe principiul „oricare, numai sa fie“.Asta pentru ca, dupa esecul cu UE, Varujan a fost din nou nominalizat, fara succes, pentru postul de vicepremier ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea. Cum postul n-a mai putut fi accesat, din motive de strategie politica, dar Varujan primise deja semnalul „bun pentru guvern“, liberalul si-a gasit ulterior linistea si implinirea in fotoliul de ministru al economiei.
Varujan Vosganian s-a nascut pe 25 iulie 1958 in Craiova, este casatorit cu Mihaela Stanculescu (45 ani) si are un copil, Armine (15 ani). Sotia lui Varujan este compozitor si profesor universitar si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, in 1985. Armean de origine, Vosganian a absolvit liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, Vrancea, iar apoi, in 1982, Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti. In CV-ul oficial, el nu aminteste nimic despre activitatea de pana in decembrie 1989, ca si cand i-ar fi rusine de propriul sau trecut. Ascunderea deliberata a trecutului este unul dintre motivele care ar fi trebuit sa le dea de gandit celor care l-au propulsat ulterior in inalte demnitati politice si de stat. In 1991, Varujan Vosganian a absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1998 si-a luat doctoratul in economie la ASE Bucuresti. Dupa 1990, Vosganian si-a descoperit o noua meserie, aceea de parlamentar, meserie care i-a permis sa devina, pe rand, poet si scriitor. Vosganian a publicat cateva volume de poezie („Samanul Albastru“ – 1994, „Ochiul alb al reginei“ – 2001, „Iisus cu o mie de brate“ – 2004), proza („Statuia Comandorului“ – 1994), economie („Jurnal de front“ – 1994, „Contradictiile tranzitiei la o economie de piata“-1994 si „Reforma pietelor financiare“ – 1999) sau politica („Dreapta romaneasca. Traditie si Modernitate“ – 2001).Acuzat de colaborationism la Bragadiru

Fragmente necunoscute, sau uitate, din trecutul lui Varujan Vosganian au iesit la iveala dupa ce fostul ofiter CIE, Liviu Turcu, a dezvaluit intr-un cotidian central („Jurnalul National“) faptul ca nominalizatul Guvernului Romaniei pentru functia de comisar al Uniunii Europene „a fost informator al Securitatii“. „A fost recrutat la inceputul anilor ’80 de catre unul dintre ofiterii aflati direct in subordinea serviciului pe care l-am condus in cadrul Centrului de Informatii Externe“, a precizat Liviu Turcu in articolul publicat de „Jurnalul National“ pe 27 octombrie 2006.

In aceeasi zi, intr-un alt cotidian central, a aparut aceeasi informatie privind colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. „Varujan Vosganian ar fi fost, inainte de Revolutie, agent acoperit al fostei Directii de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii de Stat (DSS), au declarat pentru „Evenimentul zilei“ surse apropiate serviciilor secrete. Liberalul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru functia de comisar european ar fi fost recrutat in anii ’80, pe vremea cand era contabil la Intreprinderea de spirt si drojdie Bragadiru, Bucuresti, de unde a trecut la Centrala Berii, intermediara dintre unitate si guvern.

Sursele EvZ sustin ca dosarul lui Varujan Vosganian ar fi fost distrus, insa copia sa microfilmata s-ar afla intr-o arhiva la Bran“ (EvZ, 27 octombrie 2006). Un alt argument in defavoarea lui Vosganian a fost semnalat de Monica Lovinescu, in lucrarea sa, „Jurnal: 1996-1997“, aparuta in 2001. Iata fragmentul: „Marti, 19 noiembrie 1996. Primele proiecte ale Conventiei au explodat din pricina dublei bombe aduse amabil la domiciliu de domnul Magureanu: doua dosare. Primul, al lui Radu Vasile, ce urma sa fie prim-ministru (…). Al doilea, Vosganian, cel care crease o alternativa intelectuala ce-i reusise atat de putin, incat o cedase dupa un an Conventiei, spre a dobandi un loc in Parlament. Acum, se pare ca pe cel de ministru in orice caz nu-l va mai avea.“ (pag. 241, op. cit.). Al patrulea semnal de suspiciune a fost prezentat chiar de catre Alex Mihai Stoenescu, fost lider UFD, in cadrul unei emisiuni televizate. „Imi aduc aminte ca erau pe vremuri niste emisiuni de dezbatere la Tele7 abc, si la una din emisiuni am participat cu domnul Corneliu Vadim Tudor.

Eu eram la UFD, vicepresedinte, si intr-o pauza de acolo mi-a spus: „Seful tau a fost informator“. Dar nu m-a interesat subiectul“. La fel, a continuat Stoenescu, „in iarna lui 1999-2000 s-a prezentat la mine un cetatean, s-a si prezentat ca a fost ofiter de securitate, care mi-a relatat ca e chiar ofiterul care l-ar fi racolat. Eu nu am dat importanta, nici macar nu am discutat cu Varujan Vosganian lucrul acesta“.

In aceeasi serie de dezvaluiri, „Tricolorul“ lui Vadim Tudor a punctat si el in editia din 7 noiembrie 2006: „Varujan Vosganian a fost recrutat de Securitate, in vederea utilizarii sale pentru strainatate, in anul 1983, cand a furat niste navete de bere si, in calitatea sa de economist, a falsificat o serie de acte“.

Cea mai ferma dintre declaratii ramane insa cea a lui Liviu Turcu, persoana care nu numai ca nu si-a retras afirmatiile, dar chiar le-a intarit, recent, printr-o noua serie de dezvaluiri. El si-a justificat demersul deconspirarii lui Vosganian, in ceasul al doisprezecelea al negocierilor pentru desemnarea acestuia in postul de comisar european, prin invocarea prejudiciilor ce ar fi fost inregistrate de Romania, in planul imaginii si al relatiilor externe, daca aceasta deconspirare s-ar fi facut ulterior acestei numiri.

Turcu a atras atentia si asupra faptului ca presedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, dar si cancelariile europene fusesera atentionate, prin intermediul socialistilor europeni, si de alte aspecte discutabile din trecutul lui Vosganian, cum ar fi „calificativul“ folosit in aceste materiale, de „extrema-dreapta camuflata“, cu trimitere la legatura liberalului cu publicatia „Rost“ („printre ai carei fondatori sau mentori se numara persoane aflate in nomenclatoarele occidentale la capitolul legionari recunoscuti“- spune Turcu).

Reactia lui Varujan

Vosganian la toate aceste dezvaluiri a fost de negare toatala a oricarei colaborari cu fostele servicii secrete atat ca informator, cat si ca ofiter. De asemenea, in sprijinul sau au sarit si institutiile abilitate sa ofere informatii cu privire la posibila sa relatie directa cu fosta Securitate. Atat SIE, cat si SRI au negat existenta vreunui dosar informativ (de retea) pe numele lui Varujan Vosganian.

Pozitia a fost sustinuta inclusiv de presedintele Traian Basescu, desi, cum se stie, daca Varujan Vosganian ar fi, prin absurd, in baza de date operativa a SIE, legea obliga aceasta institutie sa-si protejeze oamenii, iar un proces precum cel intentat de Vosganian lui Liviu Turcu nu poate transa, credibil, acest litigiu, fara aducerea unor probe materiale sau/si a unor marturii avizate.

Condamnat sa fie sef, cu pauza de bere

Daca problema colaborationismului ramane neelucidata, alte aspecte din trecutul lui Vosganian incep sa iasa la lumina. Astfel, involuntar, aflam ceea ce Vosganian a refuzat cu obstinatie sa dezvaluie in biografiile sale publice: ca pana in 1989 a lucrat la Fabrica de bere din Bragadiru, ca a mutat navete de bere dintr-un loc in altul, ca incarcator-distribuitor, sau ca apoi s-a transferat in „centrala“, la Fabrica de bere Rahova, unde a avut atributii contabilicesti.

„Dintre toate meseriile pe care le-am avut in decursul timpului, aceasta a fost cea mai glorioasa. Pe atunci, pozitia pe care o ocupam era destul de invidiata. Acolo era un fel de masonerie. Distribuitorii predau secretele lor unor novici pe care ii socoteau demni sa le urmeze. Era o adevarata arta sa manevrezi sticlele ca sa ai mai putine cioburi decat erau normate. La o masina de 12 tone, aveai dreptul sa spargi un anume numar de sticle. Daca spargeai mai putine sticle, le luai pe cele nesparte si vorbeai cu fetele de la Sectia de imbuteliere. Ele iti dadeau o sacosa de cioburi pe care o predai, iar sticlele pline le vindeai“ – a povestit Varujan pentru un cotidian central.

Cu toate acestea, Vosganian afirma despre el ca inca din copilarie si-a inceput cariera de lider, intrerupta temporar, cum am aratat deja, in perioada Bragadiru-Rahova: „Am avut o predestinare de a fi sef inca de cand am intrat in colectivitate: la gradinita eram seful celor care erau recalcitranti; in scoala primara am fost sef de detasament.

Sefiile mele au mers pana intr-acolo incat am fost sef si-n liceu, am fost seful anului scolar si reprezentantul studentilor in consiliul profesoral la facultate, am fost sef de grupa in armata si sef de palier la Jilava, la inchisoare, in noaptea de 21-22 decembrie 1989. Dupa aceea am fost seful Uniunii Armenilor, seful grupului parlamentar al minoritatilor nationale, sef la Uniunea Fortelor de Dreapta“ (Diana Coriciuc, „Dialog cu Varujan Vosganian“).

Bunicul, genocidul si turcii

Conform propriilor sale declaratii, Varujan Vosganian se trage, pe linie materna, dintr-un print, Melic, din Persia. „Stramosul meu dupa mama, Melic, a fost un print care a trait in jurul lacului Urmia din Persia. De alfel, Melic, in limba armeana, inseamna print. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adica ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani si mai bine. Printul Melic s-a impotrivit turcilor pana cand, intelegand ca este o lupta fara leac, si-a luat familia si avutul si s-a mutat in muntii Karabaghului, mai la nord.

Si iarasi, impins de navalitori, s-a asezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut sapte baieti. Cu familiile lor impreuna, ei au intemeiat o asezare care s-a numit Zakar. Satul a existat pana in 1915, cand, in timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci, iar populatia masacrata. Bunicul meu, care era un copil, a scapat fugind, ajungand pe jos in Romania, unde auzise ca s-ar fi refugiat niste veri de-ai sai. Dupa ce i-a gasit, acestia au pus mana de la mana si l-au ajutat pe bunicul sa-si deschida, la Craiova, o pravalie de coloniale.

Din asta, bunicul a facut, cu munca lui, un lant de magazine“, a povestit Vosganian pentru publicatia Tango. Dincolo de livrescul ei, declaratia contine informatii care, intr-un context international, pot provoca mari dureri de cap Turciei. Aceasta deoarece, cum se stie, episodul cu masacrarea populatiei armene din Zakar face parte din controversata chestiune a genocidului la care a fost supusa populatia armeana la inceputul secolului XX, genocid nerecunoscut nici astazi de autoritatile turce si considerat inca o piedica in negocierile acestui stat cu Uniunea Europeana.

Pozitia lui Varujan Vosganian, dincolo de povestile de la gura sobei, i-a determinat pe oficialii turci sa ia atitudine imediat dupa ce liberalul a fost nominalizat pentru postul de comisar european, motivul fiind, conform cotidianului „Hurriyet“, faptul ca „Vosganian a jucat un rol major in decizia Romaniei de a recunoaste genocidul comis de Turcia asupra armenilor“.

Afaceri si politica
Ca om politic, Varujan Vosganian a beneficiat, inca de la infiintarea Uniunii Fortelor de Dreapta, si de sprijinul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, acesta sponsorizand oficial firavul partid al politicianului. Recunoasterea publica a acestei sustineri financiare a dat insa apa la moara celor care vedeau in Vosganian un pericol in plan politic, inclusiv lui Traian Basescu.

De asemenea, informatia a fost folosita si in timpul scandalului privind nominalizarea pentru postul de comisar european, desi sponsorizarea partidelor si a politicienilor de catre oamenii de afaceri este o practica incontestabila in cazul tuturor partidelor politice din Romania. S-a ajuns pana intr-acolo incat oamenii de afaceri, vezi cazul Patriciu, sponsorizeaza si puterea, si opozitia, pentru a-si cumpara linistea indiferent de rezultatele electorale.

Referitor la relatia cu FNI, Vosganian a fost unul dintre investitori, numai ca prabusirea fondului de investitii l-a luat si pe el pe nepregatite: „Intr-adevar, am avut un certificat de 50 de milioane la FNI – a declarat Vosganian pentru un post de televiziune -– insa n-am luat niciodata banii. Mai mult decat atat, este dovada de la Sectia 6 de Politie ca sunt parte la procesul impotriva Ioanei Maria Vlas si FNI“.

Dupa acest esec suferit pe piata de capital, Varujan Vosganian a intrat in diverse combinatii de afaceri, participand la infiintarea a trei societati comerciale. Prima dintre ele se numeste „Euroeconomic“ SA si a fost infiintata in martie 2001, cu sediul la domiciliul lui Vosganian, din strada Ardeleni. Obiectul de activitate al firmei este „activitati auxiliare intermedierilor financiare (cu exceptia caselor de asigurari si de pensii)“. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, in octombrie 2006 Vosganian detinea la aceasta firma 96,3% din capitalul social, echivalentul a 84.700 lei.

Firma, a declarat Vosganian, „nu are decat rolul de a-mi colecta banii de la diverse publicatii precum „Piata Financiara“, „Ziua“ etc.“. Ceilalti asociati ai liberalului sunt Arin Octav Stanescu (0,85%), Melic Vosganian (0,85%), Teodorescu Adrian Ciocanea (0,85%), Dumitru Cocea (0,284%) si Jean Paul Brunet (0,85%). Printre administratorii societatii figureaza Arin Octav Stanescu, Adrian Ciocanea si Dumitru Cocea. Primul dintre ei, Arin Octav Stanescu, este presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). Adrian Ciocanea este secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, dar, conform documentelor oficiale de la ONRC, el figureaza atat ca actionar (fapt consemnat in declaratia sa de avere), cat si ca administrator la firma lui Vosganian. Dumitru Cocea, al treilea asociat, este nimeni altul decat seful de cabinet al lui Varujan Vosganian si, de la sfarsitul anului 2005, finul de cununie al acestuia.

Cea de-a doua dintre societatile lui Vosganian este „Oferta“ SRL, firma infiintata in iulie 2003, cu sediul in strada Pictor Stefan Luchian nr. 12C din Capitala. Firma are ca obiect de activitate editarea revistelor si a periodicelor, iar, ca actionari, cu cate 50% din capitalul social, figureaza Varujan Vosganian si Razvan Bucuroiu, director general al revistei „Lumea Credintei“ editata de compania „Oferta“.

Ultima dintre firmele lui Vosganian a fost infiintata in mai 2006 si se numeste „Abator Express“ SRL. Sediul firmei este in Focsani-Vrancea, cu un un punct de lucru in Tarlaua 58, parcela 258 din localitate, obiectul de activitate al fiind „productia si conservarea carnii“. Ca actionari, alaturi de Varujan Vosganian (10%, reprezentand 11.000 lei) figureaza Dumitru Cocea (10%), Maria Doiciu (10%), Iulian Caraivan (10%), Dorel Boris Simiz (30%), Ion Simiz (15%) si Silviu Simiz (15%). Dintre asociatii de la „Abator Express“, Dorel Boris Simiz a iesit recent in evidenta, fiind implicat in scandalul penal al creditelor luate, in perioada 2001-2003, de la BCR Focsani. Boris Simiz este patronul firmei focsanene Pandora Prod SRL.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 29, februarie 2007