Sorin Roşca Stănescu, Patriciu şi subordonaţii PNL-istului Dan Radu Ruşanu au fost implicaţi în afaceri cu Omar Hayssam

Cotidianul ZIUA, adică maşinăria de propagandă a lui Sorin Roşca Stănescu folosită în scopuri personale, de gaşcă şi de partid, a beneficiat şi de sprijinul logistic al lui Omar Hayssam. Cei care şi-au făcut un stindard din lupta contra lui Traian Băsescu, folosind fuga lui Hayssam ca muniţie de război, s-au lăfăit câţiva ani în limuzinele aceluiaşi „terorist” PSD, Omar Hayssam.
Unul dintre beneficiarii afacerilor lui Hayssam, ziaristul-santajist Sorin Rosca Stanescu
Unul dintre beneficiarii afacerilor lui Hayssam, ziaristul-santajist Sorin Rosca Stanescu

Este vorba despre două autoturisme Hyundai Santamo pe care firma lui Patriciu şi Roşca Stănescu, Omega Press Investments, cea care edita cotidianul Ziua, le-a primit în barter de la una dintre firmele lui Hayssam. Ceea ce este şi mai grav pentru mogulul Patriciu şi pupinul său şantajist Roşca Stănescu, autoturismele primite de la Hayssam fuseseră introduse ilegal în România după ce fuseseră furate şi li se schimbaseră seriile de şasiu.

Horia TABACU
Horia TABACU

Perioada în care au fost primite aceste „cadouri” de la româno-sirianul Omar coincide cu

col (r) Ristea PRIBOI
col (r) Ristea PRIBOI

materialul scris despre arab de unul dintre angajaţii de atunci ai Ziua, Horia Tabacu, dar

şi cu protecţia oferită firmelor sale de către proaspătul rezervist al SIE, col (r) Ristea Priboi.

Dacă pe Horia Tabacu aveam să-l regăsim câţiva ani mai încolo, în firma ospătarului Marius Locic, înconjurat de alţi trei generali rezervişti din SIE (Isar, Isac şi Haş), Ristea Priboi (foto dreapta) ajunsese în 2000 subordonatul direct al lui Viorel Hrebenciuc în cadrul Echipei Centrale de campanie electorală a PDSR (viitorul PSD). Postul ocupat de Priboi, în schema de campanie electorală de atunci, era acela de şef al  Direcţiei Resurse Financiare, el fiind în paralel şi administratorul uneia dintre firmele lui Hayssam.

Sorin Roşca Stănescu, protectorul publicitar al mafiotului arab, ţipă azi pe toate canalelele controlate de finanţatorii săi, că Hayssam ar fi fost în cârdăşie cu Băsescu, el aplicând principiul lui Goebbels conform căruia „o minciună repetată de o mie de ori rămâne tot o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine un adevăr„.

Hayssam a fost protejat de oamenii PNL-istului Dan Radu Ruşanu

creierul mafiot al PNL
creierul mafiot al PNL

Deoarece sunt primul ziarist care a dezvăluit, în 2001, relaţia de afaceri a lui Hayssam cu partidul lui Geoană, Năstase şi Hrebenciuc, se pare că tot eu sunt acela care dezvăluie astăzi, în premieră, relaţia aceluiaşi Hayssam cu partidul lui Patriciu şi Antonescu (PNL), via un alt personaj dubios care se numeşte Dan Radu Ruşanu (foto stânga). Deşi, în cazul său, relaţia este una indirectă, eu nu poate fi trecută uşor cu vederea.

Astfel, conform unui document pe care îl postez la finalul acestui text, Omar Hayssam a fost protejat de-a lungul anilor de către subordonaţii direcţi ai lui Dan Radu Ruşanu din Finanţe. Mai întâi au fost cei din Direcţia Generală a Finaţelor Publice Bucureşti, din Vamă, Garda Financiară, iar apoi cei din Ministerul Finanţelor.

Numele celor care l-au protejat pe mafiotul româno-sirian care a devenit membru al partidului lui Geoană şi Hrebenciuc, sunt : Marius Vorniceanu şi Nicolae Trandafir (funcţionari superiori în cadrul Gărzii Financiare), Bratu Vasilica (şef serviciu contabilitate Vama Chitila), Petre Cernat (director Administraţia Financiară Bucureşti), Doina Popescu (şef serviciu contabilitatea în Direcţia de Impozite şi Taxe), Ion Iconaru (şeful Administraţiei Financiare sector 1) etc. Dintre cei de mai sus, Iconaru, Cernat şi Popescu Doina erau subordonaţii direcţi ai lui Dan Radu Ruşanu, cel care, după venirea CDR la putere a devenit secretar de stat la finanţe şi era cât pe ce să fie numit ministru dacă nu dezvăluiam eu, în Evenimentul Zilei din 1999-2000, mafia rambursărilor ilegale de TVA („Jaf la Curtea lui Remeş”).Unul dintre protectori, Marius Vorniceanu, avea să fie numit, anul trecut, consilier de conturi la Curtea de Conturi a României aflată sub controlul lui Nicolae Văcăroiu.

Tot atunci, în timpul anchetelor referitoare la rambursările ilegale de TVA, aflasem că unii dintre subordonaţii lui Ruşanu, spre exemplu Aldea de la Ilfov, erau specializaţi pe firme arabe şi îi ajutau pe patronii acestora să recupereze ilegal TVA-ul după care împărţeau prada. Toate dosarele erau însă blocate la IGP, iar ceilalţi inspectori din finanţe primiseră ordine să nu se amestece în controale deoarece operaţiunile respective ar fi fost făcute de către SIE. Evident, numele serviciului de informaţii externe era utilizat ca sperietoare pentru ca mafioţii să-şi rotunjească liniştiţi averile.

Prin acest tip de complicitate a reuşit Hayssam să-şi construiască imperiul financiar şi să atragă astfel atenţia autorităţilor americane aflate în plin război contra terorismului dar şi al celor care-l finaţează.

Hayssam si protectorul sau Nastase

În acea perioadă însă, faptul că Hayssam era protejat de camarila lui Adrian Năstase şi era purtat cu avionul prezidenţial al lui Ion Iliescu în aproape toate călătoriile externe, alături de alţi oameni de afaceri, i-a determinat pe anchetatori să se mişte cu multă precauţie şi să întârzie arestarea mafiotului. Tocmai când se intenţiona însă acest lucru, adică la începutul lui 2005, Omar Hayssam a pus la cale celebra operaţiune de răpire a jurnaliştilor români din Irak în scopul de a se oferi apoi, să-i „salveze”, să-i aducă teferi în ţară, să devină un erou naţional şi să scape de acuzaţiile grave pregătite de procurori în câteva dosare.

Iată cum, prin complicitatea mafiei PSD-PNL, dar şi a unor cozi de topor din presă, Omar Hayssam a parcurs, nestingherit, drumul de la contrabandist de ţigări la terorist.

Profitând însă de controlul quasitotal al mass media, tonomatele lui Vîntu, Voiculescu şi Patriciu au lansat însă propria versiune cu privire la Hayssam şi protectorii lui. În pura tradiţie a dezinformării, ei l-au acuzat de complicitate pe Traian Băsescu, adică tocmai pe cel care a permis anchetatorilor să-l aresteze pe Hayssam.

Ca o pată de culoare, documentul pe care-l postez în premieră, mai jos, conţine şi alte nume de apropiaţi ai lui Hayssam, precum o anume „ziaristăJUNCAN Floriana, sau arhicunoscutul Dinu Gheorghe pe care, se spune, Hayssam l-ar fi sprijinit cu banii de care avea nevoie pentru a putea prelua funcţia de director general al Direcţiei Generale a Vămilor.

Iată, mai jos, „prăjitura” promisă, un aliment pe care-l păstrez nealterat de vreo patru ani, deoarece nu am putut să-l „servesc” ca „desert” opiniei publice nici la Adevărul lui Patriciu, nici la Gardianul lui Vîntu. Poftă mare!
NOTA
Începuturile afacerilor lui Hayssam...
Începuturile afacerilor lui Hayssam…
În perioada 1994-1996, Omar Hayssam, fiul lui Khaled şi Zahra, născut la 01.07.1963 în Siria, în prezent cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, str. Spătarului nr.4, sector 2, a importat mari cantităţi de ţigări, cafea boabe şi solubilă, sustrăgându-se sistematic de la plata taxelor vamale sau a impozitului pe profit.
Cu sprijinul a diferiţi factori de decizie din unele instituţii abilitate pentru control financiar, fiscal şi vamal, cel în cauză a creat un sistem de fraudare a legilor româneşti prin solicitarea recuperării TVA-ului aferent exportului (fără dovada stingerii declaraţiilor de încasare valutară), a TVA-ului pentru mărfuri ce există doar în documente, întocmirea de procese verbale fictive la punctele de livrare a produselor destinate exportului către SC Omar Company SRL Siria, conform cărora aceste mărfuri nu corespundeau calităţii şi cantităţii menţionate în contract, în acest mod reuşind eludarea prevederilor HG nr.18 şi 70 privind obligativitatea repatrierii valutei.
De asemenea, vămuirea produselor importante se efectua numai prin vama Chitila, unde sus-numitul se bucura de sprijin din partea conducerii acesteia şi, deşi operaţiunea era ilegală, solicita permanent recuperarea garanţiilor de tranzit intern.
Pentru obţinerea TVA de la Direcţia Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti a recurs la cesionarea fictivă a societăţilor sale unor cetăţeni români care solicitau sumele cuvenite de la Administraţiile Finanţelor Publice de sectoare. Aşa este cazul SC Raul 2000 Impex SRL, cesionată lui Buciu Vasile din Bucureşti, care i-a schimbat denumirea în Oltena-95 Impex, recuperând astfel taxe vamale şi comision vamal în valoare de 208.822.776 lei. O altă metodă a fost cea a folosirii de facturi cu preţuri subevaluate (de 5-6 ori sub cele externe), emise pe numele altor firme, deşi marfa era destinată lui Omar Hayssam.
Astfel, în zilele 05, 07 şi 08.09.1995, prin Vama Borş au intrat mai multe TIR-uri cu cafea solubilă, având ca destinatari declaraţi SC Dima 3M SRL din Galaţi, SC Coralis Trade Impex şi SC Romtem Company, ambele din Bucureşti. Prin trafic de influenţă şi corupţie, Omar Hayssam şi-a creat relaţii cu funcţionari din Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia de Supraveghere şi Control Vamal şi Garda Financiară. Spre exemplu, Trandafir Nicolae şi Vornicescu (Vorniceanu – nn D.B.) Marius, foşti funcţionari superiori în cadrul Gărzii Financiare, l-au ajutat şi consiliat într-o acţiune de evitare a unui control efectuat asupra mai multor containere cu marfă, sosite în portul Constanţa.
S-au obţinut date din care rezultă că a fost sprijinit şi de Bratu Vasilica, şef serviciu contabilitate Vama Chitila, Cojocaru Cezar Radu, director Romtrans Citila, Cernat Petre, director Administraţia Financară Bucureşti, Popescu Doina, şef serviciu Contabilitate în Direcţia de Impozite şi Taxe, Iconaru Ion, şeful Administraţiei Financiare Sector 1 şi Grigoriu Ionuţ, director în cadrul FPS.
În iunie 1996, Cernat Petre l-a susţinut pe Omar Hayssam pentru recuperarea TVA, în valoare de 800.000.000 lei, la un import de cafea de 4 miliarde lei, realizat pe numele firmei sale, Kahraman SRL. Din verificări a reieşit că marfa nu a existat decât scriptic, fiind transferată de la SC Nura SRL.Despre Omar Hayssam s-a stabilit că prin Sentinţa nr.6338-29.05.1996 Judecătoria Sectorului 2 i-a respins solicitarea privind anularea unei amenzi contravenţionale, în valoare de 2,5 miliarde lei, pentru nerepatrierea valutei în cadrul a 22 operaţiuni de export, conform declaraţiilor de încasare valutară prezentate în proces.
Omar Hayssam a realizat numeroase exporturi de cherestea şi pal, oferind comisioane substanţiale în valută lui Sberea Ion, director la Regia Autonomă Sudrel Bucureşti, Pascu Constantin şi Popovici Stefa, ambii de la SC Mopaf Vrancea SA.De asemenea, începând cu luna octombrie 1995 a sustras şi implicat în operaţiuni comerciale pe Altangiu Şerban, directorul SC Mercur Trading SA Bucureşti, pe numele căreia a importat 12 tone de cafea solubilă şi 30.900.000 pachete ţigări ASSOS şi LM, la preţuri subevaluate.
Firmele prin intermediul cărora a derulat tranzacţiile comerciale au depus în diferite conturi sume mari, reprezentând garanţii de tranzit intern după cum urmează: Raul 2000 Impex SRL – 9,6 miliarde lei, Alaziz Impex SRL – 2,6 miliarde lei, MR Hamadi Impex SRL – 800 milioane lei şi Arir Impex SRL – 440 milioane lei. Prin SC Omar Company SRL, cu sediul declarat în Bucureşti, Şoseaua Nordului nr.107, Omar Hayssam a efectuat exporturi de tractoare, zirconiu şi cherestea (sub formă de pal, pentru eludarea contingentării) în Siria, sumele obţinute transferându-le într-un cont personal, prin Banca Româno-Egipteană, la o bancă din Damasc.
Acţiuni similare de comerţ exterior a mai realizat şi prin SC Manhattan Enterprises SRL cu sediul la adresa sus- menţionată, Uno International Eximp SRL din str. Rumeoara nr.17, SC Inter Victoria SRL, SC N’Cooper SRL, ambele cu sediile fictive în str. Piatra Mare nr.7, în urma cărora nu a repatriat valuta obţinută. Omar Hayssam este căsătorit cu Omar Adela, născută la 07.10.1966, iar până la 11.05.2000 au locuit în str. Ceahlău nr.23, bl.66, ap.11, sector 6, după care s-au mutat la actuala adresă. Aceştia au deţinut mai multe autoturisme străine de lux, printre care un Mercedes 300, nr.B-04-GUV, radiat în urma vânzării la 06.02.2001.
Printre legăturile lui Omar Hayssam au fost identificate următoarele: Bogdan Petrescu (nepotul lui George Păunescu), Saşa Marinescu (patronul firmei Bastos Nyc), Costel Ciucă (coacţionar la firmele Bastos Nyc şi Cinta Bastos dinBelgia), Constantinescu Alexandra (angajată la firma Tamisa Trading SRL, implicată în afacerea Ţigareta 2), Sucată Florin (fost marinar, angajat la SPP) şi Juncan ( (Jucan – nn D.B.) Floriana, ziaristă.
De asemenea se cunoaşte faptul că la începutul anului 2000 l-a sprijinit cu bani pe Dinu Gheorghe, cu care se află în relaţii de prietenie, pentru ca acesta să  obţină funcţia de director general al Direcţiei Generale a Vămilor. Printre firmele cu care a derulat afaceri se numără Trump Invest SRL, Mas Med Invest SRL şi Atom Plus SRL, toate folosite în traficul cu ţigări de către Măgureanu Virgil şi Giony Popescu. În ultima perioadă, Omar Hayssam a procedat la desfiinţarea unora din firmele sale, acestea fiind trecute pe numele altor parteneri de afaceri ori reprofilate pe producerea şi comercializarea de alcool, aparatură electrică de uz casnic ş.a.
În prezent, Omar Hayssam şi soţia sa Omar Adela, figurează ca asociaţi /administratori la mai multe firme, după cum urmează:
Uno International Eximp SRL Nehoiu (J10/397/2001), specializată în închirierea bunurilor mobiliare proprii sau închiriate, având ca asociaţi pe Omar Hayssam şi Omar Mahmoud Khaled;
Bucovina Enterprises SRL Vatra Dornei, obiect de activitate-producerea de ape minerale îmbuteliate la surse, având ca asociaţi pe Omar Hayssam şi soţia sa, Omar Adela;
Manhattan Fashion SRL Bucureşti, profilată în fabricarea unor articole de încălţăminte, are ca asociat unic pe Omar Hayssam;
SSANGYONG Motors Romania SRL Bucureşti, specializată în comerţul cu autovehicule, este administrată de Omar Adela, care deţine şi 50% diun capitalul social al firmei;
Sirom Forest SA Bucureşti, care derulează activităţi de tăiere, rindeluire şi impregnare a lemnului, acţionar majoritar fiind Omar Hayssam;
Rio Bucovina Distribution SRL Bucureşti, cu obiect de activitate comerţul cu ridicata al băuturilor, asociaţi fiind soţii Omar;World Hotels SA Bucureşti, care derulează activităţi de hoteluri şi moteluri cu restaurant, unde acţionari persoane fizice sunt soţii Omar;
Florian Haus Prodcom SRL Bucureşti, specializată în fabricarea produselor pe nază de carne, având ca asociaţi pe Omar hayssam şi Omar Mukhles;
Best City SRL Bucureşti, având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul cu articole şi aparate electrice de uy casnic, unde Omar Hazssam deţine 50% din capitalul social;
City Center SRL Bucureşti, care derulează activităţi de închiriere a bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, având ca asociaţi pe Omar Adela şi Omar Hayssam, care îndeplineşte şi funcţia de administrator.
Agro City Center SRL Bucureşti, cu acelaşi obiect de activitate, asociat şi administrator fiind Omar Hayssam. Această firmă are două filiale în judeţul Alba şi Brăila, care funcţionează ca societăţi comerciale, înmatriculate sub nr. J1/227/2000, respectiv J9/1/2002.
Referitor la SC Agro City Center SRL. se cunoaşte că a achiziţionat cantitatea de 63 kg. erbicid sub denumirea comercială de Dacsulfuron 750wp/sp, în baza contractului nr.387/28.03.2002, încheiat cu SC Dacrom Primex SRL Bucureşti. Livrarea s-a efectuat, după ce, în prealabil, Omar Hayssam a avizat un bilet la ordin (semnând Omar Mohamad), pentru suma de 28676 dolari, reprezentând o rată scadentă ce trebuia achitată de societatea beneficiară. La 19.09.2002, Banca Comercială Ion Ţiriac SA a respins la plată fila CEC respectivă pentru lipsa de disponibil în cont. Până la data de 31.10.2002 obligaţia nu a fost onorată, deşi marfa fusese livrată, fapta ce se încadrează în art.215, alin.3, cod penal, care prevede şi sancţionează infracţiunea de înşelăciune.
În legătură cu Omar Hayssam s-a mai stabilit că, prin intermediul SC City Center SRL, a încheiat cu TVR, SC OMEGA PRESS INVESTMENT SA şi SC RH Press SRL contracte sistem „barter” privind livrarea a 40 autoturisme marca Hyundai Santamo (în urma publicităţii nu s-a plătit cu bani cu cu produs, respectiv autoturismul).Astfel, potrivit datelor obţinute, în anul 1998-1999, un lot de 40 autoturisme marca Hyundai Santamo au fost exportate de către Hyundai Motor Company – Seul către Republica Populară Chineză, care nu au mai ajuns la destinaţie întrucât au fost declarate ca furate, firma beneficiară încasând asigurările.
Ulterior, la data de 11.11.1999, după modificarea seriilor de şasiu, aceste autoturisme au fost introduse în România de către firma Islands General Trade Co. Ltd., cu sediul declarat în Mail Mall PO BOX 964 Road Town Tortola – Insulele Virgine Britanice, societate off-shore ce nu a putut fi identificată.
Autoturismele au fost preluate de firma beneficiară, SSANGYONG Trading Romania SRL (J40/1040/1997) cu sediul în Şos. Bucureşti/Ploieşti nr.19/22, bl.XII/2, sector 1, ce are ca obiect de activitate „prelucrarea brută a lemnului şi impregnarea lemnului”. Asociat unic şi administrator este cetăţeanul irakian Aadil M. Muklaf, născut la 01.10.1958, cu domiciliul în localitatea Ramadi, posesor al paşaportului seria PA/M/0493693.
Preluarea maşinilor a fost efectuată de beneficiar prin reprezentantul său, SC Champ Invest SA (J40/657/1991), cu sediul în Bucureşti, Şos. Odăi nr.17, sector 1, ce are ca obiect de activitate „activităţi ale altor agenţii de transport”. Asociaţii acestei firme sunt: Adela Dumitrescu, născută la 31.07.1922, domiciliată în Bucureşti, str. Pavel Tcacenco nr.15, sector 2; Mihail Dumitrescu, născut la 23.07.1952 în Făgăraş, judeţul Braşov, cetăţean italian cu domiciliul Avezzano – Via Sabotino nr.30 – Italia, care este şi administratorul firmei; cetăţenii italieni Pompea Bucilli, născut la 01.10.1954 şi Rosalba Bucilli, născută la 31.10.1964, ambii domiciliaţi în localitatea Sora-Italia.
Şase dintre aceste autoturisme au fost achiziţionate la data de 10.05.2001, de către SC Pasquall Prod SRL de la firma Best Wood Nehoiu SRL (administrată în acea perioadă de Omar Hayssam). SC Pasquall Prod SRL (J40/896/2000), cu sediul în Bucureşti, b-dul Camil Ressu nr.3, bl.13A, ap.90, sector 3, are ca obiect de activitate „cultura cerealelor”, iar asociaţii firmei sunt Iliescu Constantin Cristinel, născut la 03.03.1956, domiciliat în str. Competiţiei nr.7, sector 2 şi Ranetescu Horia, născut la 14.12.1938, domiciliat în str. D-na Ghica nr.1, (..), sector 2. Administrator al acesteia este Zaharia Ion, născut la 14.121956, domiciliat în municipiul Slobozia, b-dul Unirii, bl. E17(…).
Firma Best Wood Nehoiu SRL (J40/453/2000), cu sediul în oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, str. 1 decembrie 1918 nr.3-5, are ca obiect de activitate „prelucrarea brută a lemnului şi impregnarea lemnului”. Asociaţi la această firmă sunt Layth E. Abd al Lateef, cetăţean irakian, născut la 05.08.1973, domiciliat în Bagdad, posesor al paşaportului seria PA-211539 şi societatea Ogharit SCS din Siria, iar administratorii sunt Popescu I. Gheorghe, născut la 02.04.1939, domiciliat în localitatea Nehoiu, str. 1 Decembrie 1918, bl.A3, (…) şi Voicu Marian, născut la 08.09.1961, domiciliat în Braşov, str. Harmanului nr.29,(…).
Din verificări a rezultat faptul că firma Hyundai Motor Company nu a folosit niciodată cele şase serii de şasiu, iar singura societate din România autorizată să importe şi să comercializeze autoturisme marca Hyundai este Hyundai Auto Romania SRL.La data de 11.06.2001, prin intermediul fostului administrator al firmei Pasqall Prod SRL, Bănică Pascu, zis „Paul”, nascut la 21.01.1959, domiciliat în Intrarea Ştefan Furtună nr.11, (…) sector1, un număr de trei autorutisme Hyundai Santamo au fost preluate fără plată de către Răduţu Bibi, născut la 20.07.1933, domiciliat în Calea Griviţei nr.115, (…) sector 1 şi fără forme legale în Calea Griviţei nr.228, bl.4, ap.15, sector 1. S-a stabilit că Răduţu Bibi este o verigă importantă a aceste filiere internaţionale de trafic cu autoturisme furate, fiind cunoscut ca o persoană cu relaţii în lumea oamenilor de afaceri (fost director la Cazinoul Hilton) şi a cetăţenilor ruşi şi moldoveni, cu ajutorul cărora, prin violenţă, îşi rezolvă diferite „probleme de afaceri”. Sus numitul a înmatriculat pe nume propriu cele trei autoturisme, prin intermediul lui Duică Valeriu Robert, născut la 229.09.1967, domiciliat în Bucureşti, str. Gala Galaction nr. 30, persoană specializată în asemenea activităţi, pentru care percepe între 150 şi 200 dolari, clienţii acestuia fiind , în general, cei care cunosc provenienţa dubioasă a autoturismelor.
Actualul administrator al SC Pasqall Prod SRL, Istrate Mihai, a reclamat la secţia 4 Poliţie faptul că Răduţu Bibi a achiziţionat de la această firmă trei autoturisme Hyundai Santamo, fără a le plăti, fapt dovedit prin acte şi martori, prejudiciul creat fiind de peste 1,5 miliarde lei.
Totodată, s-a stabilit că din lotul de 40 autoturisme marca Hyundai Santamo un număr de şapte maşini figurează înmatriculate după cum urmează:  
Legatura dintre Hayssam și firma lui Sorin Roșca Stănescu, fost ziarist-șantajist, actual senator PNL
Legatura dintre Hayssam și firma lui Sorin Roșca Stănescu, fost ziarist-șantajist, actual senator PNL
două autoturisme sunt înmatriculate pe SC Omega Press Investment SA(J40/14168/1994), cu sediul în Intrarea Străuleşti nr.1, sector 1, ce are ca obiect de activitate „tipărirea ziarelor”, fiind folosite de către angajaţii cotidianului Ziua. Această societate are ca asociaţi pe: Călin Daniela, născută la 16.11.1974 şi Călin Raluca, născută la 09.02.1982, ambele cu domiciliul în b-dul Camil Ressu nr.20, bl.6bis, (…), sector 3; Lichiardopol Nicolae Mirel, născut la 01.06.1958, domiciliat în Splaiul Unirii nr.33, bl.M4, (…), sector 3, precum şi firmele Lakeline Limited din Cipru şi Omega Media Holdings Ltd. – Israel. Ca administratori figurează următorii: Cristof Cornelia, născută la 20.09.1955, domiciliată în str. Turda nr.108, (…); Patriciu Dan Costache, născut la 03.08.1950, domiciliat în str. Herăstrău nr.33, Gaiţă Georgeta, născută la 24.04.1955, domiciliată în str. S.V. Rachmaninov nr.27; Pătraşcu Adela, născută la 27.12.1960, domiciliată în b-dul Basarabia nr.75, (…); Pleşoianu Ioana, născută la 18.10.1955, domiciliată în str. Teiul Doamnei nr.19, (…), Sorin Ştefan Roşca Stănescu, născut la 09.08.1949, domiciliat în str. 10 Mese nr.8, (…), sector 2 (preşedinte şi director general); Stegaru Florică, născut la 30.11.1948, domiciliat în Şos. Pantelimon nr. 239, (…) şi firma Livcont SRL cu sediul în str. Teiul Doamnei nr. 19, bl.39, ap.11.
Patru autoturisme sunt înmatriculate pe Compania Română de Radio şi Televiziune SRL (J40/3694/1993) cu sediul în str. Anton Pann nr.52, ap.2, sector 3, ce are ca obiect „activităţi de radiodifuziune”, fiind folosite de personalul TVR. Această firmă are ca asociaţi pe SC Radio Popular SA, cu sediul în str. Păun Petre nr.3 şi Gabrea Radu Bartholomeu, cetăţean german, născut la 20.08.1937, domiciliat în localitatea Steinbach – Germania, care este şi administrator, împreună cu Samoilă Gheorghe Ştefan, născut pe 06.08.1948.
Un alt autoturism este înmatriculat pe SC RH Press SRL (J40/2667/1997), cu sediul în Calea Plevnei nr.114, sector 1, având ca obiect de activitate „tipărirea ziarelor”, fiind exploatat de personalul publicaţiei Cotidianul. Firma menţionată are ca asociaţi societăţile comerciale Regent House Printing & Publishing SRL, cu sediul în str. C-tin Istrati nr.46 şi Regent House Properties Limited, din Londra-Marea Britanie, iar administrator este Husar Călin, născut la 02.03.1964, domiciliat la adresa sus-amintită.

Dan Badea

Micile secrete ale lui Ioan Talpeş

Ioan Talpes a fost cel mai important dintre sfetnicii lui Ion Iliescu si a asigurat, vreme de mai multi ani, legatura dintre acesta si serviciile secrete.

Comunist pana in 1989 si social-democrat pana anul trecut, Ioan Talpes a facut recent eforturi deosebite pentru a deveni taranist si a se inscrie in PPCD, partidul condus de Gheorghe Ciuhandu. Cum era si firesc, anticorpii fostului PNTCD l-au respins pe strategul fostului FSN, desi oferta acestuia era destul de tentanta, in conditiile in care taranistii au fost, practic, exclusi de pe scena politica romaneasca.

Talpes sta si la baza declansarii scandalului Patriciu, el fiind cel care a avizat si a trimis procurorilor anticoruptie, in 2004, un memorandum referitor la Dinu Patriciu si Petromidia.

Scurta biografie oficiala

Ioan Talpes s-a nascut pe 24 august, 1944, in localitatea Toplet din Caras-Severin. Este casatorit cu Zoe Talpes si are un copil, Ioan Codru. A absolvit, in 1970, Facultatea de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1980 Scoala de ofiteri activi “Nicolae Balcescu” din Sibiu. In 1980, si-a luat doctoratul in istorie. In perioada 1970-1988, a lucrat, in calitate de cercetator stiintific si, ulterior, ca ofiter MapN, la Centrul de Studii si Cercetari de Istorie si Teorie Militara din Bucuresti. Acesta este si unul dintre motivele pentru care Talpes a fost acuzat ulterior, in presa, ca ar fi fost “unul dintre istoricii de casa ai generalului Ilie Ceausescu”. Din 1988 pana in martie 1990, a fost redactor-sef la Editura Militara, iar in perioada martie-iulie 1990 a detinut functia de director al acestei edituri.

Ioan Talpes si-a inceput cariera politica in 4 iulie 1990, cand a devenit, pentru doi ani, consilier al presedintelui Romaniei, Ion Iliescu. Pe 9 aprilie 1992, Ioan Talpes il inlocuieste pe Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informatii Externe (SIE), functie pe care o paraseste, prin demisie, pe 31 iulie 1997. Exista informatii conform carora schimbarea lui Caraman din fruntea SIE ar fi fost facuta la cererea expresa a lui Manfred Worner, pe atunci secretar general al NATO.

In perioada noiembrie 1997- decembrie 1998, Talpes a ocupat functia de ambasador al Romaniei la Sofia, post pe care l-a parasit tot ca urmare a unei demisii. Din ianuarie 1999, a revenit alaturi de presedintele PDSR Ion Iliescu si a ocupat functia de consilier personal al acestuia pana in decembrie 2000. Dupa castigarea alegerilor prezidentiale din noiembrie 2000, de catre Iliescu, Ioan Talpes ajunge din nou consilier prezidential, precum si sef al departamentului Securitatii Nationale si Administratiei Prezidentiale. Din martie 2004, Talpes a fost cooptat in guvernul Adrian Nastase, fiind numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei.

Dupa ultimele alegeri generale, Ioan Talpes a devenit senator de Caras-Severin pe listele PSD. Anul trecut a demisionat din PSD si a devenit senator independent. Recent, a incercat, fara succes, sa se inscrie in Partidul Popular Crestin Democrat condus de Gheorghe Ciuhandu.

Talpes versus Patriciu

La inceputul lui 2004, Ioan Talpes si-a dat acordul ca un material realizat de Paul Sarbu, consilier in Departamentului Securitatii Nationale de la Cotroceni, sa fie inaintat spre verificare procurorilor anticoruptie. In memorandumul avizat de Talpes, erau prezentate acuzatii la adresa lui Dinu Patriciu cu privire la modul in care a fost privatizata Petromidia, precum si la fluxuri financiare suspecte din cadrul Rompetrol. Cateva luni mai tarziu, impotriva lui Patriciu a fost declansata urmarirea penala. Patriciu l-a acuzat atunci pe Talpes, proaspat numit in functia de ministru de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile Apararii Nationale, Integrarii Europene si Justitiei, ca s-ar afla in spatele anchetei, deoarece apara interesele lui Ovidiu Tender, unul dintre protejatii de notorietate ai Cotroceniului.

Conflictul declansat atunci continua si astazi chiar daca, intre timp, ambele grupuri de interese, reprezentate de Patriciu si Tender, sunt in faze avansate ale urmaririi penale. Talpes a negat, evident, orice legatura cu Ovidiu Tender, desi sunt tot mai multe semnale ca intre acestia exista o stransa legatura: atragerea lui Ovidiu Tender in sponsorizarea unei intruniri a serviciilor secrete din Europa, care a avut loc in urma cu cativa ani, la Sinaia, prezenta lui Tender la nunta lui Codru Talpes, favorizarea omului de afaceri timisorean in preluarea, dupa 2000, a controlului mai multor afaceri din domenii sensibile precum industria petroliera, energie nucleara, prospectiuni geologice si, nu in ultimul rand, nelipsita prezenta a lui Tender din delegatiile oficiale ale lui Ion Iliescu.

Seful spionilor intre Emil Constantinescu, Pacepa si Magureanu

In perioada in care Ioan Talpes a ocupat functia de director al SIE, in Romania au avut loc mai multe operatiuni de contrabanda in care au fost implicati atat ofiteri de informatii (fosti sau activi), cat si persoane, indeosebi cetateni arabi, aflate sub controlul acestora. La fel, in domeniul marilor privatizari au patruns indivizi si firme straine a caror bonitate nu numai ca n-a fost verificata de cei in masura sa faca acest lucru, dar au fost chiar sprijiniti de acestia sa dea marile tunuri postdecembriste. Sunt deja de notorietate cazurile Puma-Faur, Mike si Elie Nassar, Zaher Iskandarani, Columna-Bank, Jimbolia, Tigareta etc.

Traficul de armament si de droguri si contrabanda cu tigari au fost operatiuni la ordinea zilei in perioada 1990-1996, si nu putine au fost cazurile in care, in spatele acestora, s-a presupus existenta unor operatiuni speciale, de care serviciile de informatii conduse de Magureanu si Talpes, n-au fost deloc straine. Fostul presedinte al Romaniei, Emil Constantinescu, a lansat, anul trecut, acuzatii dure la adresa lui Ion Iliescu si Ioan Talpes afirmand ca, in timpul regimurilor Iliescu, in Romania s-a creat si consolidat un sistem oligarhic generalizat. Intr-o replica adresata lui Constantinescu, Ioan Talpes a respins acuzatiile acestuia si a afirmat chiar ca, in vremea mandatului sau din fruntea SIE, a interzis operatiunile speciale.

“Sunt obligat sa va informez ca eu am fost acela care, dupa ce am obtinut aprobarea domnului Ion Iliescu, am interzis desfasurarea “operatiilor speciale” , a declarat Talpes. Se poate documenta si hotararea care a reconferit legalitate operatiunilor speciale. Cat m-am aflat la conducerea SIE, nu s-au desfasurat actiuni de “contrabanda cu tigari si arme, in serviciul oligarhiilor, cu aprobarea statului”. Este bine de precizat, pentru opinia publica, cine a organizat actiuni de contrabanda si cu aprobarea cui. Cel putin in cazul Tigareta 2”.

La cateva saptamani de la atacul lui Emil Constantinescu, un cotidian central a publicat o declaratie a generalului SIE (r) Ion Mihai Pacepa, in care acesta afirma ca, pe timpul lui Talpes, Serviciul de Informatii Externe a fost un serviciu de tip sovietic. “Generalul Ioan Talpes, care l-a inlocuit pe Caraman, fusese colaborator apropiat al clanului Ceausescu si era familiar cu spionajul de tip comunist. Cu Talpes la carma, SIE a ramas un serviciu de tip sovietic. In 1993, majoritatea cadrelor de conducere a MAE si circa 60% din ambasadori erau aceiasi ofiteri pe care DIE ii platea cand eram la carma sa. Ca sa nu lase echivoc ca spionajul, nu MAE, tragea sforile diplomatice, cand presedintele Iliescu a facut prima vizita oficiala la Washington el a fost insotit de seful SIE. Cunosteam bine ce a insemnat asta, pentru ca Ceausescu m-a luat cu el in 90% din vizitele pe care le-a facut in tari necomuniste”, a declarat Pacepa.

Daca Pacepa l-a acuzat pe Talpes ca a mentinut un sistem de tip sovietic in SIE, Virgil Magureanu este de cu totul alta parere. Conform unei declaratii a acestuia, publicate anul trecut intr-un alt cotidian central, Talpes ar fi omul americanilor, deoarece le-ar fi predat acestora liste cu agenti romani perfect conspirati si integrati in SUA. “Prin ’91-’92, SIE, prin Ioan Talpes, incepuse cu vizitele la Washington, cu dosare ale unor ofiteri prezentati partii americane ca perfect conspirati. Ni se cerea si noua avizul si ni se spunea ca americanii preseaza pentru “a-i da in gat” pe unii si pe altii care sunt acolo. Erau pe acele liste oameni care nu au facut actiuni de spionaj impotriva SUA, i-ar fi descoperit americanii, erau oameni care s-au integrat perfect acolo si care au adus chiar beneficii relatiei reciproce si au si contribuit la operatiuni punctuale. Dar in final au fost deconspirati. (…) Omul (Talpes – n.r.) pleca cu mapa, pe asta doar si-a construit cariera. Pai, daca te duci pe teritoriul unui fost inamic si ii pui in brate documentele, prost sa fii si sa nu le primesti. Sigur ca le-au asimilat pe unele. Dar sa vezi intamplare! Acum cativa ani, Sergiu Nicolaescu declara cum ca SRI ar fi predat acele documente americanilor. L-am sunat pe Talpes, care mi-a spus ca va vedea ce se intampla, ca trebuie sa se inceteze. Dupa o vreme, a recunoscut ca numai el putea sa le dea, pentru ca americanii le asteptau. Dar nu a facut o dezmintire publica, asteptand sa vada ce iese”.

In iulie 1997, dupa scandalul declansat de presupusa racolare de catre serviciile romanesti de informatii a ambasadorului elvetian Jean Pierre Vettovaglia, Ioan Talpes a preferat sa-si dea demisia din functia de director al SIE. Ulterior, s-a dovedit ca acuzatiile privind racolarea diplomatului elvetian, prin intermediul unei jurnaliste focoase, erau lipsite de fundament, elvetianul fiind trimis din nou in misiune, in 2000.

Talpes la negocieri cu Iskandarani

Despre activitatea lui Talpes in fruntea SIE exista cel putin doua marturii facute de persoane din conducerea acestui serviciu de informatii. Este vorba de generalii Dumitru Ciobanu, fost sef al contraspionajului extern, si Corneliu Grigoras, fost sef al unitatii de protectie interna din SIE.
La inceputul anului 1997, dupa venirea la Cotroceni a lui Emil Constantinescu, generalul SIE Dumitru Ciobanu i-a inaintat consilierului prezidential Catalin Harnagea un raport detaliat cu privire la acte grave de coruptie de la varful si din interiorul SIE. Generalul “turnator” ii platea astfel o polita lui Talpes, pe motiv ca acesta il pusese sub supraveghere informativ-operativa. Talpes a fost acuzat atunci ca ar fi primit de la Zaher Iskandarani, in 1995, sase milioane de dolari pentru sustinerea lui Ion Iliescu. El a insotit aceasta acuzatie cu o inregistrare audio a convorbirii telefonice dintre generalul de politie Ion Suceava si Zaher Iskandarani, inregistrare facuta cu ajutorul generalului Suceava. Iata un scurt extras din acea convorbire telefonica: “General Ion Suceava: Cate milioane ai dat, pe bune asa… spune-mi si mie ca sa nu mor prost… sa vad si eu cam ce poate sa faca un demnitar in Romania… asa, in general… cam cat a fost… 7-8 milioane? – Zaher Iskandarani: Da, aproape 6 milioane… lui Talpes. General Ion Suceava : Dolari sau lei? – Zaher Iskandarani : Dolari, ca daca erau lei…”. Raportul generalului Ciobanu, sustinut si de seful acestuia, generalul Constantin Silinescu, a fost analizat de echipa lui Emil Constantinescu, precum si de Comisia parlamentara de control al SIE, iar rezultatul cercetarilor a fost ca acuzatiile la adresa lui Talpes nu se sustin. Prin urmare, in martie 1997, la propunerea lui Ioan Talpes, cei doi generali rebeli au fost demisi si, ulterior, indepartati din SIE. Talpes a recunoscut insa ca s-a intalnit o singura data cu Zaher Iskandarani, la sediul SIE, si ca acesta ar fi fost dispus sa ofere statului, “ca actiune umanitara”, trei milioane de dolari pentru a fi judecat corect, dar ca el nu a luat nici un ban, ba chiar a cerut arestarea acestuia. Iskandarani ar fi fost adus atunci, la sediul SIE, de un personaj politic important. “L-am primit doar pentru ca acel personaj care l-a adus mi-a spus ca are informatii foarte importante legate de siguranta nationala. Cand a venit la mine in birou, i-am spus ca nu va iesi de acolo nearestat si l-am sunat pe generalul Pitulescu, pentru a-l aresta, insa i-am spus sa nu o faca in biroul meu, ci la cateva strazi mai incolo. Cand a venit la mine, Zaher a crezut ca poate negocia despre posibilitatea ca el sa fie judecat drept si cineva sa-i asigure protectia”, a declarat Talpes. Cativa ani mai tarziu, Emil Constantinescu a declarat ca personajul care a intervenit pe langa Talpes, pentru a-l primi pe Iskandarani, a fost consilierul prezidential al lui Ion Iliescu, Victor Opaschi.
Daca acuzatia privind coruperea lui Talpes n-a fost confirmata, asta nu inseamna insa ca toate informatiile din raportul Ciobanu au fost inventate. Afacerile derulate de coloneii SIE Ion Giotoiu si Nicolae Boroi, protejati atunci de generalul Alexandru Tanasescu, sunt de notorietate, acestia detinand mai multe firme prin care si-au completat la greu veniturile. Mai mult, cei doi colonei au devenit, deloc intamplator, vecini in acelasi imobil de pe strada Plantelor din Capitala cu fiul lui Razvan Temesan, presedintele de atunci al Bancorex. De mentionat ca imobilul fusese construit de una dintre firmele familiei colonelului Boroi, “Romcan Enterprises” SRL.

Coruptia din SIE a mai fost confirmata, in acei ani, si de fostul sef al unitatii de protectie, generalul Corneliu Grigoras. Declaratia generalului Grigoras, cu privire la acest aspect, nu prea lasa loc la interpretari. “Talpes n-a miscat un pai in SIE. I-am spus ca este cel mai bun director pe care l-am avut. N-a avut nici o atitudine fata de ofiterii SIE care incalcau legea. Sa stiti ca pe vremea lui Silinescu si a lui Ciobanu au fost trimisi la post oameni cu un trecut dubios. Atunci cand i-am sesizat acest lucru lui Silinescu, mi s-a raspuns ca mai au cativa ani pana la pensie si trebuie sa stranga si ei un ban. Acestea au fost criteriile. Marile afaceri in care sunt implicati ofiteri SIE s-au facut dupa venirea lui Talpes ca director si dupa ce baiatul lui Talpes s-a casatorit cu fata lui Silinescu. Trebuia ca unul dintre ei sa plece din SIE. Silinescu, avand functie de adjunct, il coordona pe Ciobanu. Daca s-ar fi facut un control real, s-ar fi constatat multe nereguli in utilizarea fondurilor. Directia de Protectie condusa de mine a fost paralizata. Oamenii pe care i-am cerut sa lucreze sub comanda mea au fost trimisi cu functii in strainatate. Silinescu si Ciobanu au facut acest lucru pentru ca in directie sa nu mai lucreze profesionisti” – a declarat generalul Grigoras.

Cuscrul lui Talpes, omul lui Nastase

Ironia sortii a facut ca ofiterul care a instrumentat atacul din 1997 la adresa lui Ioan Talpes sa fie chiar cuscrul acestuia, generalul Constantin Silinescu, care ocupa si functia de adjunct al directorului SIE. La acea data, fiul lui Talpes, Ioan Codru, era casatorit cu fiica lui Silinescu. Scandalul in care au fost implicati generalii Talpes si Silinescu a dus, inevitabil, la distrugerea familiei celor doi copii ai acestora, ei divortand la putin timp dupa ce parintii lor au parasit Serviciul de Informatii Externe. Cinci ani mai incolo, in 2003, Codru Talpes s-a recasatorit cu o tanara bulgaroaica, Veronika Kirilova, pe care o cunoscuse la Sofia, in perioada in care tatal sau detinea functia de ambasador in capitala bulgara. Nunta celor doi a fost facuta cu mare fast la fosta resedinta de vara a lui Ceausescu de la Snagov, nasul fiind secretarul de stat al MApN de atunci, George Cristian Maior.

Dupa despartirea de Talpes, cuscrul Silinescu a trecut in dreapta lui Adrian Nastase, dupa un mic stagiu pe langa Petre Roman. Silinescu i-a alaturat astfel lui Ristea Priboi, fostul sau subordonat de pe vremea cand dirijau spionajul romanesc in Marea Britanie. Generalul Constantin Silinescu a devenit astfel, in 2001, consilierul pe probleme de siguranta nationala al premierului Adrian Nastase, in vreme ce ex-cuscrul sau ocupa aceeasi functie la Cotroceni. Ulterior, Constantin Silinescu a fost numit comisar general al Garzii Nationale de Mediu, post din care avea sa fie inlocuit, anul trecut, cu un alt fost ofiter din serviciul de informatii externe (SIE), Silvian Ionescu.

Averea lui Talpes-patru case

Conform ultimei declaratii de avere, Ioan Talpes nu este deloc un om sarac. In 1978, el a mostenit o casa de 420 mp si un teren agricol de un hectar in localitatea Toplet din Caras-Severin. Dupa 1990, averea lui Talpes a inceput sa creasca proportional cu pozitia detinuta. Astfel, in 1991, el a primit cu chirie de la stat un apartament luxos de patru camere in Capitala, cu o suprafata de 143,17 mp, pe strada Aurel Vlaicu nr. 42-46. Ulterior a cumparat acel apartament, iar astazi figureaza ca sediu pentru una dintre firmele fiului sau Ioan Codru Talpes. Pentru a achizitiona apartamentul din Bucuresti, Talpes declara ca a facut un credit pe trei ani (1991-1994). In 1995, anul in care a fost vizitat la sediul SIE de catre Zaher Iskandarani, a carui oferta declara ca a refuzat-o, averea lui Talpes s-a rotunjit cu un teren agricol de 1,5 hectare in Slanic Prahova si cu o vila (casa de vacanta) de 359 mp in Snagov, imobil a carui valoare de impozitare declarata este de 2,8 miliarde lei vechi. In perioada 1995-1997, el a mai facut un credit pentru achizitionarea unui autoturism Daewoo. In 1999, Talpes a achizitionat un teren intravilan de 1.000 mp la Uzlina, o localitate de pe bratul Sfantul Gheorghe din Delta Dunarii. Este posibil ca acesta sa fie motivul pentru care, in 2000, Ioan Talpes si-a permis achizitionarea unei barci cu motor. In 2003, cu un ultim efort, seful administratiei prezidentiale Ioan Talpes a iesit din nou la cumparaturi si a achizitionat o casa de 162 mp in localitatea Toplet, el detinand si un autoturism Volkswagen, fabricat tot in 2003. In intreaga sa cariera, generalul de corp de armata Ioan Talpes a reusit sa stranga “elemente de decor” in valoare de 78.000 de euro, repartizate astfel: bijuterii de 18.000 de euro, obiecte de arta si cult de 25.000 de euro si “colectii de arta + numismatica” in valoare de 35.000 de euro. Nu se stie cum pot fi justificate toate aceste achizitii, daca avem in vedere doar salariul sau de ofiter/director SIE/consilier al lui Ion Iliescu/senator si profesor SNSPA, precum si salariul de bibliograf al sotiei sale de la MApN.

Codru Talpes, intre Iosif Armas si Cico Dumitrescu

Fiul lui Ioan Talpes a urmat, la inceputul anilor 1990, cursurile Academiei de Politie unde, conform istoricului Marius Oprea, ar fi beneficiat de favorurile sefului logisticii din acea institutie, Aurel Ceciu. Iata cum descrie Marius Oprea aceasta relatie: “In perioada 1992 – 1994, dupa cum sustine o sursa care ii cunoaste bine biografia, Aurel Ceciu a reusit sa intre in gratiile sefului SIE, Ioan Talpes. La Academia de Politie, prin campul sau larg de relatii, seful logisticii s-a ocupat personal de “soarta” lui Codru Talpes, student al acestei institutii, la specialitatea Politia pentru Controlul Trecerii Frontierei. Codru Talpes era singurul student “decazarmat”, deci nu statea la un loc cu ceilalti in caminele Academiei. Codru nu venea decat la examenele de sesiune, iar aceste examene ii erau “aranjate” lui Codru de comandantul Dobrinoiu sau de adjunctul sau cu “spatele”, Aurel Ceciu. De fapt, la admiterea lui in 1992, cand dadea a doua oara acest examen, Codru a avut noroc si cu “tata Talpes”: se afirma ca ar fi cunoscut dinainte subiectul la istorie, subiect scris tocmai de catre generalul Talpes, in seara dinaintea examenului, la o vila a SIE din Mangalia, unde se afla in concediu. Astfel, calea lui Ceciu spre o cariera in spionajul romanesc era deschisa. Dar intra aici ca sef cu “spatele”, adica loctiitor cu problemele logistice – un sector de activitate pe care il stia deja foarte bine”, spune Marius Oprea. Afirmatiile acestuia au fost insa contrazise de Ioan Talpes, care a declarat ca nu a facut nici un fel de interventii in favoarea fiului sau, toate acuzatiile fiind facute, din motive de razbunare, de catre “inamicii” sai din SIE.

Codru Talpes a fost atras insa in afaceri cu Iosif Armas si Emil (Cico) Dumitrescu. El apare ca actionar la doua societati comerciale, Minaquarom SRL si H.T.S. Trading SRL, infiintate la inceputul lui 2003.

Minaquarom SRL, al carei obiect de activitate este “productia de ape minerale si bauturi racoritoare nealcoolice” are sediul chiar in comuna natala a lui Ioan Talpes, iar actionarii acesteia sunt omul de afaceri PSD Iosif Armas (34%), sotia consilierului de stat Emil (Cico) Dumitrescu, Doina Dumitrescu (33%) si Codru Talpes (33%). De remarcat faptul ca implicarea in aceasta afacere a sotiei lui Cico Dumitrescu este de fatada, fiind greu de crezut ca profesorul universitar Doina Dumitrescu-Ionescu, sef de sectie la Spitalul Universitar din Bucuresti, precum si seful unei clinici de chirurgie plastica, are timp sau habar de afacerile cu ape minerale din Toplet. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, firma de partid a lui Talpes-Armas-Dumitrescu nu a depus bilanturi contabile pe 2003 si 2004. Administratorii de la Minaquarom sunt Codru Talpes si Iancu Marius Gogaltan din Baile Herculane.

Cealalta societate a lui Codru Talpes, HTS Trading, a fost infiintata in ianuarie 2003, cu sediul la domiciliul lui Talpes din strada Aurel Vlaicu nr. 42-46 din Capitala, si are ca obiect de activitate “cultivarea cerealelor, porumbului si a altor plante”, semn ca studiile facute de fiul lui Talpes la Academia de Politie “Ioan Cuza” nu i-au fost de nici un folos. Conform datelor de la Registrul Comertului, societatea a mers in pierdere, iar bilantul depus pe site-ul Ministerului Finantelor dovedeste ca actionarul unic, Codru Talpes, n-are, cu exceptia numelui, nici o alta legatura cu agricultura.

Caracatita fratelui Gheorghe de la Constanta

Fratele lui Ioan Talpes, Gheorghe, a stiut cel mai bine sa profite de pozitia consilierului de la Cotroceni. In vreme ce Ioan Talpes se ocupa cu destinul natiunii, fratele Gheorghe infiinta firme peste firme, ca o adevarata caracatita de afaceri, si a reusit astfel sa lanseze pe piata nu mai putin de 11 societati in care au fost atrasi diversi cetateni cu sau fara legatura cu serviciile secrete. De altfel, afacerile acestuia au fost si in atentia politiei atunci cand “dusmanii” din SIE ai lui Ioan Talpes au cautat sa-i gaseasca punctele nevralgice. In raportul din 1997, generalul SIE Dumitru Ciobanu a prezentat o situatie a afacerilor lui Gheorghe Talpes, asa cum rezulta dintr-o informare primita de la seful Politiei, generalul Costica Voicu. Iata, mai jos, fragmentul din raportul Ciobanu cu privire la aceste afaceri: “Generalul de divizie Voicu Costica, seful IGP, mi-a prezentat din proprie initiativa ca fratele generalului de divizie Talpes Ioan, respectiv Talpes Gheorghe, din Constanta, care anterior anului 1989 a fost simplu barman, are sase firme puternice, astfel: “Com-Unic” SRL, prin care detine barul “Melody” Neptun; “Phoenix Shipping and Trading LTD.Co.”, prin care s-au efectuat operatiuni de trafic de benzina cu incalcarea embargoului impus Iugoslaviei (realizandu-se, in acest fel, o frauda de circa un milion dolari si de aproximativ 5 miliarde lei, toate acestea cu concursul direct al presedintelui Bancorex, Razvan Temesan). Dosarul respectiv nu a putut fi instrumentat pana in prezent din cauza interventiilor lui Talpes Ioan. Colonelul Bogdan din Constanta, care are in preocupare cazul, poate confirma si raporta detalii. La data de 18.02.1997, Voicu Costica mi-a relatat ca deja a inceput procedura legala, inclusiv prin implicarea Parchetului, de cercetare a acestei cauze: “Eurodif Casino” SRL, firma prin care detine hotelul “Comodore”, din Mamaia; “Kumako International” SRL, care atesta faptul ca fratele sefului SIE este asociat cu un cetatean american si cu un cetatean turc; “Vega Trading ’95” SRL, prin care a inchiriat docuri la dana 2 Port Constanta. De aici se exporta marfurile propriei sale firme “Phoenix Shipping And rading LTD”; “Ralco International” SRL, firma de acoperire pentru angajarea de actori pe care-i folosesc la barul “Melody” si la hotelul “Comodore” din Mamaia”, se afirma in celebrul Raport Ciobanu.

De la elaborarea acelui raport, Gheorghe Talpes a progresat vizibil si a mai infiintat, in ciuda lui Costica Voicu, inca cinci firme: “International Consulting Service” SRL (alaturi de un italian, Maurizio Gagliardi), “Gemipet” SRL, “T.M.R. Distribution Group” SRL, “Business Sport” SRL si “D.P.S. – Management Grup” SA. In acelasi timp, rudele din Constanta ale lui Talpes au mai infiintat si alte firme pe numele Ralucai Talpes (“Intelect Team” SRL) si al lui George Giuliano Talpes (“Alt Trend M.G” SRL, “Visual Consulting” SRL si “Visual Propaganda” SRL). Daca Ioan Talpes nu poate fi facut responsabil pentru afacerile fratelui sau, este greu de crezut ca implicarea intr-una din firmele lui Gheorghe Talpes a fostului colonel DIE, Cornel Rudareanu, poate fi intamplatoare. Astfel, conform datelor de la Registrul Comertului, Cornel Rudareanu apare ca actionar in firma “D.P.S. – Management”SA, alaturi de Gheorghe Talpes, Vasile Blanaru, Mihai Rotariu si firma “Forey Man” SRL din Stefanesti-Arges. Firma, infiintata in 2002, are sediul pe strada Splaiul Independentei nr. 319 din Capitala si in 2004 avea o cifra de afaceri de 11,3 miliarde lei.

Colonelul rezervist Cornel Rudareanu a fost ofiter SIE pana in 1990, iar ulterior a fost angajat in SRI si a ocupat functiile de sef de cabinet al directorului SRI Virgil Magureanu si sef de protocol al aceleiasi institutii.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.20, mai 2006