Averea Dracului – afaceri și comisioane confidențiale prin firmele Securității (II)

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Aceasta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum.

Altfel, oameni ca Dan Voiculescu sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Astăzi voi relua aici un material mai vechi, referitor la problema comisioanelor confidențiale care alimentau, ulterior, diverse conturi ale fostului regim, dar și problema desființării firmei ICE Dunărea (UM 0107) – unitate acoperită a fostului DSS, încadrată exclusiv cu ofițeri și personal din fosta Securitatea, dar cunoscută ca o firmă de comerț exterior. Partenerul de afaceri privilegiat al ICE Dunărea a fost…Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Iată de ce eu refuz să cred că Dan Voiculescu a fost doar un tornător ordinar al Securității și îi înțeleg mâhnirea cu care spune că n-a fost informator. Sau…doar informator. Până  a ajunge însă la Crescentul lui Voiculescu, despre care am mai scris AICI, AICI și AICI, postez  un material pe care l-am scris în urmă cu mulți ani, fragment din cartea ce avea să apară la editura Nemira, Averea Președintelui

coperta Averea Presedintelui
Averea Președintelui, Edit. Nemira, 1998, autor Dan Badea

Rezultă, în plus, din materialul și documentele atașate (aici – în exclusivitate), că societatea ARGUS, cea care, oficial, era doar un oficiu banal din cadrul camerei de Comerț și Industrie a RSR ce repartiza personal autohton pentru reprezentanțele firmelor străine la București, se ocupa în realitate cu obținerea de comisioane confidențiale și, așa cum avea să dezvăluie presa străină, cu falisficare profesonistă de documente contra comisioane. Șeful oficiului ARGUS, col. Dragoș Diaconescu un securist (CIE)-afacerist notoriu, care a preluat și aplicat ulterior lui decembrie 1989, vechile practici de la ARGUS, a fost arestat recent în afacerea fraudelor bancare descoperite la sfârșitul anului trecut de profesioniștii DIICOT (vezi, pe larg, AICI).

De menționat că la acea dată și eu credeam că Nicolae Ceaușescu a avut conturi secrete, fiind victima dezinformării celor care au preluat, pe cont propriu, controlul unora dintre afacerile importante ale statului român. 

doc001

Averea Dracului” (II) – afaceri si comisioane confidentiale prin firmele Securitatii

Inca o sursa de alimentare a conturilor secrete ale familiei regimului Ceausescu:

Comisioanele confidentiale

O importanta sursa de fonduri valutare, exploatata la maximum de agentii asa-zis economici ai lui Ceausescu, a fost comisionul. Atit in tara cit si in afara ei, s-au obtinut sume imense din intermedieri pe cit de secrete, pe atit de profitabile. Obtinerea de comisioane a fost transformata de regimul Ceausescu intr-o operatiune valutara speciala prin care s-au alimentat conturi mai mult sau mai putin cunoscute. Confidentialitatea majoritatii comisioanelor a fost pastrata cu strictete si, este de presupus, bine controlata. Pista comisioanelor confidentiale n-a fost batatorita de comisiile care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri, desi au existat destule elemente care au semnalat scurgeri masive de fonduri rezultate din acesta practica. Pina acum, o prezentare a modurilor de obtinere a comisioanelor confidentiale, imaginate de sistemul comunist, a fost facuta de fostul ofiter de securitate Liviu Turcu, intr-o scrisoare deschisa adresata comisiei senatoriale (Dragos Luchian), comisie n-a avut insa vreun rezultat notabil. Iata citeva dintre caile de obtinere a comisioanelor confidentiale ezvaluite de Liviu Turcu :

a. Obtinerea de comisioane confidentiale cu prilejul negocierilor contractelor comerciale de import – export in tara si strainatate; de regula aceste comisioane erau asigurate prin protocoale  confidentiale, separate de contractele propriu-zise, si se depuneau pe numele ICE-ului ce derula contractul, intr-un cont colector de la BRCE aflat sub controlul compartimentului AVS din CIE . Dirijarea banilor intr-un cont al DSS era treaba directorului BRCE si a sefului Departamentului secret din banca(Serviciul 46-nn). Existau 5 conturi colectoare la BRCE.

b. Tranzactii comerciale cu produse ne-romanesti pe piata internationala. Au fost implicate firmele : TERRA, DELTA, TRAWE, ICE DUNAREA, ICE ROMTEHNICA, ICE CARPATI.

c. Replasarea de marfuri de origine straina ca marfuri romanesti pe piete in care detinatorii reali ai marfii erau contingentati.

d. Obtinerea de comisioane confidentiale pentru permiterea trasnzitarii de marfuri straine si indigenizarea acestora.

e. Parteneriatul comercial cu tarile in curs de dezvoltare a caror legislatie financiara le limita scoaterea de sume in valuta forte in exterior sau interzicea detinerea de conturi in strainatate, prin crearea de catre partea romana de depozite si conturi, fie la BRCE sau la alte banci din strainatate.

Exemple de actiuni aducatoare de comisioane: ICE Masinexportimport – 300 000 dolari

Intre ICE Masinexportimport si firma italiana INNOCENTI s-a incheiat un contract de livrare a unui grup de masini necesar IMGB. Contractul, in valoare de 11mil. dolari, fusese aprobat in 1978 si stabilea termenul de livrare la 3 ani.Dupa expirarea acestui termen, desi patrtea italiana avea masinile gata, importul a fost sistat din cauza interdictiilor generale impuse atunci importurilor de catre politica vremii. Dupa o pauza de doi ani, partea romana a reluat tratativele cu italienii, care oricum nu mai aveau alte posibilitati de desfacere pentru grupul de masini necesar IMGB. Profitand de aceasta situatie, romanii au cerut un comision de 700 000 dolari, ca sa cumpere ceea ce tot ei comandasera. Italienii, neavand incotro, au acceptat. S-a facut insa o intelegere privind plata comisionului, asa incit in contul partii romane au fost virati cu acte doar 400 000 dolari, restul ajungand in alta parte. Unde?doc002

Partenerul italian a afirmat ca diferenta de 300 000 dolari a fost achitata „in imprejurari cunoscute de Maravela Ionel, directorul de atunci al ICE Masiniexportimport„. Maravela insa, impreuna cu derulatorul contractului, Nicolae Popescu, au solicitat „cu duritate” celor curiosi „sa nu se amestece in aceasta problema„. Si nu s-au amestecat. In 1990, destinatia celor 300 000 dolari era „neelucidata”.

ARGUS – Comisioane cu sacul

Oficiul Argus a fost, ca si Dunarea, o „firma” a Securitatii. O anexa. Se ocupa oficial cu asigurarea de personal pentru reprezentantele societatilor straine din Romania. Taxa orice firma straina si se vara metodic in orice afacere aducatoare de valuta. Era specialista in comisioane confidentiale. L-a avut ca director pe celebrul Dragos Diaconescu, despre a carui implicare in scufundare navei LUCONA (care avea la bord o moara de macinat minereu de uraniu) s-au spus destule ; Argus ar fi intocmit documentele fictive pentru transportul efectuat de Lucona, documente folosite ulterior la incasarea primelor de asigurare.

Șeful ARGUS, col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu
col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu (foto 2012)

Argus a avut conturi deschise atit la BRCE cit si la filialele unor banci straine din Bucuresti (Societe Generale si Manufacturer’s Hanover Trust). Cu toate acestea nu se stie nimic despre cercetarile comisiilor (investite sa caute fondurile deturnate) asupra acestei firme. Nu s-a spus nimic despre ARGUS. Daca si cum a fost desfiintata. Daca presa a tacut, oficialii n-au spus nimic.

Mentionam mai jos citeva dintre gainariile valutare ale oficiului condus de Dragos Diaconescu, pentru a ne lamuri asupra usurintei cu care se puteau construi fonduri ce puteau primi apoi orice destinatie.

In 1982, intre firmele ICE Geomin si Marc Rich (Elvetia) s-a perfectat o intelegere privind valorificarea de catre firma din Elvetia a unor produse ramase in urma a doua actiuni de cliring ale partii romane (cu India si Pakistan). Intelegerea consta in plata unui comision catre Geomin, taxa ce reprezenta 1,25% din beneficiul rezultat. In afacere a intervenit insa Argus, prin Dragos Diaconescu, care a cerut sa participe si el la incasarea a 50% din comision. Prin Talpos de la MCECEI, Argus a devenit parte la contractul cu Marc Rich, incasind astfel aproximativ 100 000 dolari/anual din aceasta afacere. Valuta era virata de ICE Geomin in contul Argus de la BRCE (cont # 47.23.227.300-4).geomin

In 1983, Louis Drasinovert, angajat roman al firmei germane Hoechst Aktiengesellschaft-RFG, a fost acuzat intr-o prima faza” de spionaj in favoarea Germaniei. Oficiul Argus, responsabil de soarta si apucaturile angajatului roman, s-a dat ranit si a solicitat firmei Hoechst daune in valoare de 460 000 de marci. Firma germana, care avea contracte de export cu ICE Danubiana, a achitat suma ceruta din debitele (datoriile) pe care firma romaneasca le-a avut ca importator al produselor sale.

Desi Danubiana a achitat intreaga suma, Oficiul Argus a informat firma germana ca n-a primit decit exact 136.568 DMW (decizia de plata nr.5959/14.12.1983). Diferenta de peste 320 mii marci, desi a fost incasata de Oficiul Argus, nu a fost confirmata; ea a fost scazuta insa de firma germana din datoria ICE Danubiana. In 1990 nu se stia in ce scopuri fusesera folosite cele 320 mii marci. Si nici de catre cine. Conturile in care Argus a cerut firmei germane sa vireze banii au fost cel de la BRCE (nr. 47.11.091.300-4) si cel de la Manufacturer’s Hanover Trust (nr. 700/284). Firma Hoechst a mai fost tapata de bani si de catre aunele ICE-uri” care i-au solicitat confidential, pentru deschiderea acreditivelor, comisioane cuprinse intre 7-10 % din valoarea acreditivelor, sume care nu mai erau restituite.

doc007

doc008

alt exemplu:

metallgesell001

metallgesell002

metallgesell003

metallgesell004

metallgesell005
documente inedite din arhiva Comisiei Guvernamentale pentru cercetarea fondurilor deturnate din averea statului, comisie condusă de Mugur Isărescu

Sume nefacturate

Sumele achitate de firmele straine oficiului Argus pentru participare (chiar si pentru neparticipare – cazul firmei italienesti Giole) la TIB nu erau facturate. Nu se stie unde ajungeau banii de la Argus. Dragos Diaconescu dadea dispozitie unor ICE-uri, care exportau diverse produse, sa depuna o parte din valoarea marfii in alte conturi decit cele pe care intreprinderile respective le aveau la BRCE. Erau conturi ale Securitatii? Ale Partidului? Ale lui Diaconescu? Nu stim. Stie ex-directorul CONFEX, tov. Poparlan.doc009

La fiecare livrare de marfa din Romania, foarte multe firme straine achitau un comision in conturi ale securitatii. De exemplu, firma germana Hallerman achita in contul 47.21.44.73.00-4 („ES”) un comision de 0,5% din valoarea marfii, ceea ce insemna zeci de mii de dolari. Basca taxa de participare la TIB. Fondurile necontrolate se  adunau astfel bucatica cu bucatica.

Firma BBI-Anglia (firma greceasca) a depus in 1985 o suma intr-un cont al Argus de la Societe Generale-Bucuresti. Contul avea numarul 20183. E o dovada ca Argus nu avea conturi in valuta numai la BRCE. Nu stim ca aceste conturi de la filialele unor banci straine din Bucuresti sa fi fost verificate.doc010

Implicarea directorului ARGUS, Dragos Diaconescu in „Afacerea Sulina” a fost confirmata de Gheorghe Voinoiu de la „RUM CAWO” – Liechtenstein. D. Diaconescu ar fi „mijlocit aranjamentul de depozitare a reziduurilor”, fiind implicat si in incasarea unei parti din taxele de depozitare a acestora.doc013

Dan BADEA (Material apărut în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 – cu excepția facsimilelor care sunt inedite)

***

Adaug articolului publicat de mine în 1998, un document care demonstrează stilul utilizat înca de pe atunci de securistul Dragoș Diaconescu, azi ajuns  la pușcărie pentru practici similare, el fiind acuzat de către patronul unei societăți elvețiene (Cevora Panama) de deturnări de fonduri, falsuri, dezinformări etc. Iată, mai jos documentele prezentate aici în exclusivitate:

cevora panama001
un Referat ce confirmă deturnările de fonduri comise de Dragoș Diaconescu și jefuirea reprezentanței din București a unei firme străine ( CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA)
cevora panama002
acuzatiile lui Marcel Werner, patronul societății jefuite de securiștii lui Diaconescu, transmise prin telex șefului Argus
cevora panama003
pag.2 a telexului de mai sus
cevora panama004
extras de cont de la BRCE al firmei CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA

OBS: Toate documentele ce insotesc acest material provin din arhiva comisiilor care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri din perioada regimului Ceausescu.

Partea despre ICE DUNAREA, care completa acest articol va fi publicata separat, deoarece va fi insotita de alte documente inedite, ce vor aparea in exlusivitate pe acest site.

(va urma)

Dan Badea

 

Averea Dracului: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan (I)

Materialul a fost cenzurat ILEGAL ȘI ABUZIV de compania americană GOOGLE la cererea mincinoasă a conducerii ziarului de șantaj ”CURENTUL” –

CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Asta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum. Altfel, oameni ca Dan Voiculescu (de care ne vom ocupa separat, pe noua platforma de investigatii pe care ma voi muta ca urmare a hartuirii la care sunt supus de către Mirela și Mihai Iacob, patronii Curentul și cârnățarii lui Vasile Blaga) sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) - Editura Nemira, 1998
Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) – Editura Nemira, 1998

Ieri, pe un post TV al unui tânăr pesedist, cineva și-a permis să preia documente și idei din cartea publicată de mine în urmă cu mai bine de 13 ani, ”Averea Președintelui”, fără ca măcar să citeze sursa. Este, dealtfel, obișnuit ca șmecherii pătrunși prin televiziuni de partid să plagieze orice le pică în mână, după modelul șefului lor suprem, Victor Ponta, prim-plagiatorul României.

Anunțul apariției lucrării mele din 1998
Anunțul apariției lucrării mele din 1998


Pentru că la data apariției cărții mele au fost pubicate niște scurte extrase în presă, le reproduc astăzi, cu titlu de cadou făcut altor documentariști ce acționează la comanda patronului, dar care nu au acces la cartea cumpărată atunci, cu sacii – spun unii – de Dan Voiculescu.

Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Iată primul material, apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998.

„Averea Dracului”: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan

           
Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene a recunoscut existenta unor „depuneri ilegale de valuta de catre fostul dictator roman”
averea dracului evz
Oficial, problema fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre regimul Ceausescu n-a putut fi, pina astazi, rezolvata. Regimul Iliescu a facut tot posibilul pentru a bloca toate informatiile privitoare la ingineriile financiare ale lui Ceausescu si ale finantistilor sai de curte. A retezat, una cite una, toate pistele care duceau la borcanul cu fonduri. A creat comisii speciale pentru cautarea si recuperarea acelor fonduri, iar concluzia oficiala a fost ca nu s-a gasit si, deci, nu s-a recuperat nimic. Desi au existat informatii si chiar dovezi ale unor depozite facute de carausi ai lui Ceausescu in banci straine, din Elvetia sau de aiurea, regimul Iliescu n-a facut, aparent, nimic pentru a finaliza cercetarile si pentru a recupera sume importante pentru bugetul de stat. S-a prefacut a nu fi descoperit si a nu cunoaste filierele de scurgere a valutei din si inspre Romania, desi avea toate instrumentele pentru aflarea adevarului. Cu exceptia sotilor Ceausescu, toti cei angrenati in fraudarea Romaniei erau vii si sprijineau noul regim. Toate documentele se aflau sub control si e absurd sa credem ca, vreme de 7 ani, nu se putea da un raspuns cert problemei fondurilor deturnate. Nu s-a vrut insa clarificarea acestei probleme pentru ca ea era cheia tuturor „tunurilor” financiare din Romania postdecembrista.In 1990 au aparut ca din senin firme si afaceristi romani care aveau sa-si consolideze extrem de rapid pozitiile, multi dispunind din start de ciudate rezerve valutare si avind statutul de fosti ofiteri de Securitate. Nimeni n-a verificat vreodata provenienta fondurilor rulate prin firmele lor. Potentatii regimului comunist, care nu fusesera arestati, se imbogateau parca prea repede pentru acele vremuri.Majoritatea celor implicati in afacerile valutare controlate de Ceausescu prin Securitate scoteau acum, din palarie, firme si firmulite garnisite cu contracte in regula si dolari adevarati. Pe la colturi se iteau sponsorizari dubioase, pentru campaniile electorale ce aveau sa vina, in vreme ce prin cutii postale de aiurea se inghesuiau banci sau firme ce urmau sa fie asmutite peste economia nationala. Vechile filiere valutare ale Securitatii, utilizate din plin dupa decembrie 1989, aveau la capete semnul de acces interzis pentru ochii bezmeticiti ai opiniei publice. Pe ele s-au rulat, cu (si in) siguranta, toate fondurile deturnate de regimul comunist, numai ca miscarea a fost nu in interesul statului roman, ci in interes de gasca, o razbunare tirzie a vechililor si carausilor lui Ceausescu.E singura explicatie ce justifica tacerea incapatinata a regimului Iliescu in privinta asa-ziselor conturi ale lui Ceausescu: s-a facut deja decontarea.In urma cu un an am reusit sa descopar si sa consult documente senzationale, adunate de-a lungul anilor de catre comisiile infiintate de guvernul Roman pentru asa-zisa „cercetare si recuperare a fondurilor deturnate de Nicolae Ceausescu si acolitii sai”. Toate acestea erau dosite intr-o arhiva a Ministerului Apararii Nationale, ultimul loc in care s-ar fi gindit cineva sa le caute. Documentele erau insa descompletate. Ca dupa un jaf. Rezulta totusi din ele ca au existat fonduri deturnate si ca s-au localizat oameni, firme, banci si conturi din strainatate care le-au acoperit.Mai rezulta strategia aproape disperata a guvernului Roman de a bloca cercetarile si incercarile de recuperare oficiala a acestor fonduri.”Evenimentul zilei” dezvaluie, incepind de astazi, urme ale ospatului financiar al celor invitati, in taina, la pomana lui Ceausescu: conturile secrete. In curind, pentru gurmanzi, dar si pentru pofticiosi, „ospatul” va fi tratat pe larg in cartea ce va aparea la inceputul lunii iunie, la Editura NEMIRA, „AVEREA PRESEDINTELUI” de Dan Badea.
 
Istoric al cautarii
Oficial, pentru gasirea conturilor secrete au fost infiintate 3 comisii: Interdepartamentala (Teofil Pop), Guvernamentala ( Mugur Isarescu) si Senatoriala ( Dragos Luchian). Problema a mai fost oarecum cercetata si de o a patra comisie, cea condusa de senatorul Valentin Gabrielescu. Dintre acestea, singura care a deschis niste piste interesante de cercetare a fost Comisia Interdepartamentala. Si asta deoarece a beneficiat de sprijinul unor experti straini.
A. Comisia Interdepartamentala
Comisia a fost infiintata, prin ordin guvernamental, pe 13 ianuarie 1990 si a functionat pina in iulie acelasi an. S-a aflat sub autoritatea Ministerului Justitiei, fiind condusa chiar de catre ministrul Teofil Pop. A fost constituita din reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Afacerilor Externe, Apararii, de Interne, Finantelor, Comertului Exterior, Procuraturii Generale, Bancii Romane de Comert Exterior si, putin mai incolo, SRI. Se presupunea atunci ca suma deturnata de Ceausescu si aflata in banci din strainatate era cuprinsa intre 400 de milioane si 5 miliarde de dolari.Investigatiile comisiei au debutat prin verificarea unor intreprinderi romane de comert exterior (I.C.E.) prin intermediul carora se presupunea a fi fost alimentate conturile secrete. Au fost astfel controlate 22 dintre acestea, rezultatele fiind insa nesemnificative. Intreprinderi dubioase ale Securitatii sau Gospodariei de Partid, precum „Dunarea”, „Carpati”,” Terra”,”Argus” au fost gasite „virgine” deoarece controalele au fost fie superficiale, fie lipsite de obiect in urma refuzului unor sefi de a permite accesul la documentele solicitate (bilanturi contabile, dosare comerciale, documente de sinteza). E greu de crezut insa ca acei sefi au refuzat cu adevarat sa prezinte raportul cui trebuia si cind a fost nevoie. Au fost facute demersuri pentru blocarea conturilor din bancile elvetiene, dar si de prin alte banci, in urma aparitiei unor informatii in presa straina referitoare la existenta unor astfel de conturi. Deoarece erau interzise atunci investigatiile in strainatate ale unor experti sau juristi romani, s-a solicitat sprijinul unor experti din Elvetia si Canada. Au fost, astfel, angajate: Casa de avocati din Geneva (Elvetia), condusa de avocat Suzanne Wolfe Martin (perioada 20.02 – 27.05.1990, cu onorariu de 30.000 dolari lunar), si firmele canadiene „Peat Marwick Thorne” (contabilitate juridica) si „Gowling, Stratshi & Henderson” (avocatura) din Toronto, reprezentate de Robert Lindquist, Rod Stamler, Charles Smedmor si Edward Belobaba (perioada 14.03 – 30.06 1990, cu onorariu de 100.000 dolari lunar, plata acestora fiind suportata de catre guvernul canadian). Desi Guy Fontanet nu a fost angajat de guvernul roman, el a fost vizitat, pe 1 mai 1990, la Geneva de insusi vicepremierul Gelu Voican Voiculescu cu care a discutat, evident, despre recuperarea bunurilor Ceausestilor din Elvetia. Acesta este un prim semnal ca s-a mers in paralel cu comisia oficiala condusa de Teofil Pop. Dintre cei care n-aveau nici treaba cu comisia, s-au mai interesat in strainatate de soarta conturilor secrete urmatorii: Victor Atanasie Stanculescu, Lucian Cornescu, Radu Ciuceanu, Mihai Balanescu.
B. Comisia Guvernamentala. Demersuri
Baza juridica a infiintarii si functionarii Comisiei Guvernamentale pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai a fost Hotarirea de Guvern nr. 951/14 august 1990. Desi in hotarirea de infiintare a comisiei erau prevazute a-i fi alocate sediu corespunzator, dotare tehnica, un autoturism si fonduri necesare pentru desfasurarea activitatii (art.16,17), comisia n-a primit nimic, nici macar un telefon, ca sa nu mai vorbim de fax sau, si mai alambicat, fax international! Nu exista dovada mai clara decit aceasta a dezinteresului guvernului Roman in cautarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului! Demersurile cunoscute ale comisiei au fost astfel indreptate doar spre forul tutelar pentru a cersi, pina la autodesfiintare, conditiile promise. O comisie care trebuia sa descopere si sa readuca la buget sume de ordinul sutelor de milioane de dolari, iar dupa unii, de miliarde, n-avea hirtie de xerox pentru multiplicare de documente. Cautarea fondurilor deturnate avea sa inceteze, in fapt, cind Theodor Stolojan avea sa declare public actiunea drept „o aiureala”. El ar fi stat o noapte intreaga sa se gindeasca, ne-a declarat recent un membru al comisiei guvernamentale, daca s-ar fi putut produce o deturnare de fonduri din Romania si, spre dimineata, a ajuns la concluzia ca era imposibil. Deci, „toata aceasta cautare era o aiureala”.
C. COMISIA SENATORIALA
Comisia a fost condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian si a inceput sa lucreze in februarie 1992. Practic, n-a contribuit cu nimic in actiunea descoperirii si recuperarii fondurilor deturnate. Problema raminea deschisa.
Piste de cautare a fondurilor
Portile cunoscute de intrare a fondurilor valutare in Romania, inainte de 22 decembrie 1989, erau Banca Romana de Comert Exterior, filiale ale BNRSR, filialele din Romania ale unor banci straine si „valiza diplomatica”. Toate aceste „porti” au ramas inchise pentru cei care au incercat sa afle cite ceva despre eventuale manipulari nejustificate de fonduri.Controalele facute la BRCE, de exemplu, au fost de suprafata cita vreme nimeni n-a reusit sa clarifice pina astazi rolul acestei banci in deturnarile de fonduri. In anumite conturi deschise aici s-au adunat fonduri din contractele aflate in derulare pe 22 decembrie 1989, sume despre care nu stim nimic. Daca pina atunci valuta colectata ar fi constituit, conform declaratiilor reprezentantilor BRCE, Fondul valutar centralizat al statului, dupa desfiintarea acestui fond ce destinatie s-a dat sumelor colectate ulterior in aceasta banca? De ce a refuzat (si cum putea sa refuze) BRCE sa puna la dispozitia comisiilor de cercetare patronate de guvern documente privind deschiderea unor conturi si operatiuni efectuate la indicatia DSS prin acestea? Aceasta situatie nu era clarificata nici dupa doi ani de cercetari, neputindu-se afla daca sumele incasate in acele conturi reprezentau sau nu drepturile reale cuvenite partii romane.Trebuie spus ca au existat depozite valutare netrecute nici la jumatatea anului 1990 la balanta de plati externe cum, la fel, au existat bilbiieli in raportarea de catre BRCE a disponibilitatilor valutare la 31 dec. 1989, cifrele schimbindu-se aleatoriu, in functie de anotimpuri. Potrivit raportului Comisiei Guvernamentale, ca urmare a nerespectarii „in totalitate de catre BRCE a dispozitiilor guvernului, care impuneau trecerea tuturor disponibilitatilor in valuta ale „unitatilor exceptate” la bugetul statului, in 1991 a fost clarificata situatia unor conturi in valoare de peste 30 milioane de dolari”. Cine si cum a jonglat cu aceste sume? Cine ne asigura ca fonduri ale statului n-au fost rulate in interese de gasca, sau de partid?
Raportul Curtii de Conturi
Daca activitatea BRCE de pina la 22 decembrie 1989 n-a putut fi cunoscuta, pentru ca nimeni nu si-a asumat raspunderea unui control riguros si pertinent in aceasta zona obscura a bancii, exista totusi niste repere ale perioadei care a urmat, repere fixate de Curtea de Conturi a Romaniei, citiva ani mai tirziu. Astfel, in urma unui control al Curtii de Conturi, finalizat in 1996, s-au constatat ciudatenii oarecum penale in activitatea BRCE de dupa 22 decembrie ’89. S-au constatat, printre altele:
1. Nu s-a putut stabili, pe baza de documente, modul de gestionare a „Fondului valutar centralizat al statului” deoarece fondul fusese desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE, in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde dolari SUA.
2. Nu s-a putut verifica daca suma de 153,4 milioane dolari SUA a fost trecuta, potrivit legii, in fondul valutar al tarii. Suma reprezenta disponibilitatile valutare ale fostului Oficiu Economic Central Carpati (in martie 1990).
3. In 1991 BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit „BNR -Fond de stat in valuta”, in care „prin patru operatiuni, a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane dolari SUA, facind datoare in acest fel, BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat, la extern, datorii ale statului.”
4. BNR a acceptat, in februarie 1990, ca in contul sumei de 770,6 milioane dolari SUA din rezerva valutara a statului, pusa temporar la dispozitia BRCE-SA (727,6 mil. $) si a Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (43,0 mil. $), inainte de 1989, sa incaseze contravaloarea acesteia in lei, renuntind la obligatia reintregirii rezervei valutare.De remarcat ca pe 31 decembrie 1989 rezervele valutare ale Romaniei erau de circa 2 miliarde dolari SUA. Acestea au fost rapid epuizate, astfel incit pina la finele lui 1991 creditele externe ale tarii erau de 897 milioane dolari SUA.
Conturile secrete de la Banca Romana de Comert Exterior
Sintagma „conturile lui Ceausescu” acopera cele doua tipuri de conturi, presupuse a fi fost alimentate cu fonduri deturnate de familia Ceausescu din patrimoniul statului, si anume:
a. conturi deschise in strainatate de si pe numele Ceausescu (Elena sau Nicolae)
b. conturi deschise fie pe numele unor colaboratori sau firme reale ori fantoma, fie cu parola, conturi la care aveau acces Nicolae si/sau Elena Ceausescu , dar si cel care le-a deschis.
Pina astazi nu s-au descoperit in banci din strainatate conturi pe numele lui Ceausescu, exceptind cele doua conturi ale lui Valentin Ceausescu in Midlands Bank- Londra (aprox 1000 lire sterline), respectiv Deutsche Bank -Frankfurt, RFG (aprox 1500 DM). E greu de crezut insa ca a existat un cont deschis personal de Nicolae Ceausescu chiar pe numele sau, cind erau atitea posibilitati si motive de a se alege o alta cale. E greu de crezut, dar nu imposibil; in acest caz insa, sumele depuse au fost inmormintate o data cu deponentul, daca nu cumva cheia catre ele o fi fost smulsa la Tirgoviste, in decembrie ’89. Din motivele expuse mai sus, referirile la conturile lui Ceausescu vor viza a doua categorie – conturi deschise prin intermediari care inca mai traiesc. Doar doi au fost impuscati si, cu siguranta, nu i-au luat cu ei si pe colaboratorii de taina. Daca aflam care au fost cei mai de incredere colaboratori ai lui Nicolae si Elena Ceausescu, vom sti cine detine cheia controversatelor conturi.In aceeasi sintagma se includ si conturile presupuse a fi fost deschise la filialele unor banci straine din Romania, conturi despre care bancile in cauza sa nu aiba cunostinta a fi apartinut familiei Ceausescu. Si aici intermediarii din preajma sotilor Ceausescu au de povestit nume, numere, parole, sume si alte indicii. Conturile Securitatii si ale Partidului de la fosta BRCE pot ascunde la fel, sub cine stie ce forme scriptice, baze de alimentare pentru conturile lui Ceausescu.Nu apararea vreunui secret de stat i-a determinat pe „comandantii” BRCE sa refuze colaborarea cu expertii straini si, deci, sa le puna la dispozitie datele solicitate, ci tocmai teama ca nu cumva acesti specialisti sa descopere legatura dintre conturile „la vedere” din BRCE si cele disimulate prin institutiile financiare internationale.
Prezentam mai jos 44 de conturi secrete inregistrate la Banca Romana de Comert Exterior, conturi suspecte de a fi stat la baza marilor deturnari de fonduri din perioada regimului Ceausescu. Pentru ca pina azi situatia acestor conturi n-a fost oficial clarificata, este de presupus ca modul de lucru folosit pina in 1989, a fost preluat si utilizat de noua putere post-decembrista.
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
AȘA ARATĂ (NOUL semn AMERICAN FASCISTOID de Acces Interzis, AL CENZURII) UN FRAGMENT DIN CENZURA GOOGLE. Noua zvastică de peste ocean pusă peste libertatea presei din România.
Răspunsul bancilor elvetiene in legatura cu existenta conturilor familiei Ceausescu
Pe 12 februarie 1990, printr-o adresa purtind antetul MAE, adjunctul ministrului roman de externe, R. Neagu, l-a informat pe Vasile Voloseniuc, presedintele BRCE, despre pozitia principalelor banci elvetiene asupra „depunerii ilegale de valuta de catre fostul dictator roman” comunicindu-i urmatoarele:”Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene (SBS) a recunoscut public existenta unor asemenea fonduri.Conducerea Uniunii Bancilor Elvetiene (UBS) nu exclude prezenta de fonduri de acest gen.Creditul Elvetian(CS) a negat categoric existenta unor depuneri din aceasta categorie„.(Adresa nr.7/432).
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
Raportul lui Neagu de la Externe catre Voloseniuc – starostele conturilor Securitatii – pare de neinteles cita vreme ministrul justitiei si nu presedintele BRCE conducea investigatiile oficiale. Cu atit mai de neinteles cu cit BRCE avea in burta secretele tuturor tranzactiilor valutare dubioase ale regimului Ceausescu.
Incasarile valutare din emigratie
Toate comisiile au fost de acord ca una dintre sursele de colectare a fondurilor valutare pentru regimul Ceausescu a fost emigratia. Au existat intelegeri la cel mai inalt nivel privind comertul cu oameni impus de Ceausescu partenerilor germani sau evrei. S-au incasat sume imense din acest trafic specific orinduirii sclavagiste, sume asupra carora nu s-a dat nici o explicatie oficiala. Ca si cind n-ar fi existat. Prezentam mai jos citeva informatii care justifica necesitatea clarificarii problemei fondurilor rezultate din traficul amintit.
Incasari germane
Negociator din partea germana a fost, vreme de 22 ani, Dr. Heinz Gunther Huesch, care, dupa o informatie din documentarul canadian „Averea Dracului”, ar fi intermediat aproximativ 200.000 de contracte la pretul de 10-15 000 DM/persoana; Huesch n-a confirmat aceasta suma, dar a afirmat: „Este un acord secret si secretul continua si in prezent(1991-n.n.)”. Suma rezultata din aceasta tranzactie sclavagista ar fi fost de 2-3 miliarde de marci.In urma controlului facut la BRCE in 1990, au fost descoperite dovezi ale vinzarilor de etnici germani, ca urmare a intelegerilor secrete dintre RSR si RFG. Sapte ani mai tirziu, un ministru roman de externe, Adrian Severin, avea sa ceara scuze partii germane pentru faptul ca Ceausescu a exportat, ca pe o marfa, etnici germani. Este de presupus ca Severin cunostea, la acea data, termenii intelegerii secrete romano-germane referitoare la rusinoasa tranzactie, daca si-a permis sa transfere asupra Romaniei intreaga vina a acestui troc, vina care, deocamdata, nu este deloc clara. In 1990, Adrian Severin a avut o intilnire cu grupul de experti canadieni care l-au informat despre piedicile intimpinate in cercetarea anumitor documente de la BRCE, dar si de la alte institutii, cit si despre eventualitatea prelungirii contractului cu guvernul Roman.Problema este in continuare un secret bine pazit de ambele parti. Partea germana nu s-a grabit inca sa faca publice culisele afacerii si gradul ei de implicare nu e deloc confortabil, cel putin in fata contribuabilului german. Daca se va dovedi ca oficialitatile RFG au alimentat conturi personale ale lui Ceausescu, in paralel cu conturile curente deschise la BRCE pentru acest tip de tranzactie, vina afacerii va trebui altfel distribuita.Controlul efectuat la BRCE in 1990, chiar lapidar fiind, a evidentiat aspecte extrem de interesante ale emigratiei etnicilor germani: nume, sume, conturi. Prezentam continutul unei NOTE redactate in urma acestei verificari:”
1. In anul 1989, Departamentul Securitatii Statului a avut deschise la BRCE contul OV-78 (colector) si alte 13 conturi (cu functionare intermitenta) prin care s-au efectuat operatiuni de incasari prin transfer bancar, cecuri si depuneri in numerar la ghiseele BRCE si operatiuni de plati prin transfer pentru fructificarea disponibilitatilor prin plasarea acestora pe depozite renumeratorii la banci din strainatate si alte plati. Din contul OV-78 au fost efectuate in anul 1989 depozite de natura celor aratate insumind 29,2 milioane dolari si 119,5 milioane marci, care s-au incasat la termen, fiind in final cedate si utilizate pentru nevoile balantei de incasari si plati externe.
2. In ceea ce priveste modul de intrare a sumelor in valuta in aceste conturi, pe baza datelor puse la dispozitie de catre BRCE, s-au identificat 13 plati efectuate de COMMERZBANK AG-Neuss din RFG, in suma totala de 134.516.790, 00 marci, fara a se cunoaste ce reprezinta sumele, respectiv, daca acesta este nivelul lor real.(…) Platile s-au efectuat de catre COMMERZBANK AG-Neuss, in baza unor telexuri, din ordinul domnului Huesch, invocindu-se in unele cazuri intelegerea pe care ar fi avut-o acesta cu o persoana din Romania numita Dr. Anghelache. De exemplu, in telexul primit de BRCE de la COMMERZBANK AG-Neuss pe data de 24.08.1989 se precizeaza: „Platim astazi conform intelegerii cu dr. ANGHELACHE si din ordinul domnului Huesch 9.308.000,00 marci RFG. Creditam contul dv. la oficiul nostru din Frankfurt cu suma de 9.308.000 marci RFG”. Din discutiile purtate la BRCE, a rezultat ca aceasta persoana avea gradul de colonel, isi desfasura activitatea in cadrul fostului Departament al Securitatii Statului si ca aceste sume ar reprezenta platile care se efectuau in legatura cu plecarea definitiva in RFG a unor romani de origine germana(…) „.Conturile de la BRCE in care au intrat sumele din ordinul lui Huesch au fost: OV-78, FEROVIARUL, AA, AC. Nu cunoastem insa ca vreuna dintre comisii sa-l fi audiat pe celebrul Anghelache, desi e posibil sa fi fost una si aceeasi persoana cu seful AVS din DIE, col. Constantin Anghelache, cel care i-a succedat in functie lui Octavian Stelian Andronic. Dintr-o informatie furnizata de un fost membru al Comisiei Guvernamentale, dr. Anghelache era anul trecut (1997) stabilit in Elvetia. Toate incercarile de a afla ceva pe aceasta tema s-au izbit de oculta institutie numita Asociatia Fostilor Ofiteri anexata SRI.
Germania a cotizat cu aproape 400 de milioane de marci la contul Gospodariei de Partid
In contul OE Carpati de la BRCE intra, la fiecare inceput de trimestru, suma de 8 milioane DM. Cel care supraveghea alimentarea contului cu aceste sume, Marin Cristache, a afirmat ca nu stia de unde veneau banii. „Pe la mijlocul perioadei 1988-1989, aceasta problema a stopat, banii n-au mai venit. A inceput agitatia pentru a se afla de unde veneau acesti bani, ca sa putem afla daca este vorba de o intirziere sau de stoparea acestei sume, ceea ce a durat saptamini de zile. Banii veneau printr-un circuit de banca extrem de sofisticat. Nu cunosc de unde veneau ei si ce reprezentau.” (C. Sen.)Conform unei declaratii a lui Leon Nas, adjunctul sefului Gospodariei de Partid (1953-1989), suma totala primita de Oficiul Economic „Carpati,” (incepind cu trimestrul IV al anului 1978) de la „Bundesbank,” in transe de cite 8 milioane/trimestrial, a fost de 392 000 000 marci. Declaratia a fost facuta cu ocazia audierii de catre o echipa a Comisiei Guvernamentale, pe 24.10.1990. Dispozitia de a accepta si de a urmari intrarea acestor sume in contul OECC ar fi primit-o de la Nicolae Ceausescu prin Iosif Banc. Un alt personaj implicat: col. Octavian Stelian Andronic
Seful serviciului AVS (Aport Valutar Special) din cadrul Directiei de Informatii Externe a fostei Securitati, col. Octavian Stelian Andronic, audiat de comisia guvernamentala, a spus cite ceva despre natura unor intelegeri cu oficialii germani: „(…) In perioada 1981-1985 am lucrat in cadrul U.M. 0544 in calitate de sef al Compartimentului AVS care avea ca obiect al activitatii aducerea in tara a fondurilor valutare rezultate din succesiuni si alte drepturi ale cetatenilor romani, contabilizarea si transferarea in conturile speciale de la BRCE (TN-73; TN -75; OV-80 etc.) a sumelor rezultate din intelegerile cu RFG si Israel privind emigrarea, executarea de operatiuni de aport valutar fara export de marfuri si obtinerea de comisioane din diferite operatiuni de comert exterior.(…)In cadrul relatiilor cu reprezentantul guvernului RFG, prin care ni se faceau platile, la sfirsitul anului 1983 sau inceputul anului 1984, s-a obtinut suplimentar peste sumele ce ni se datorau, aproximativ 1 milion marci vest-germane. Reprezentantul guvernului RFG a conditionat plata acestei sume pe care a depus-o intr-un cont cu mentiunea A (initiala numelui meu de familie), de cumpararea de pe piata vest-germana a unor produse. S-a prezentat aceasta situatie si s-a decis, cu aprobarea fostului dictator, sa fie folosita pentru cumpararea de aparatura speciala, necesara unitatilor Ministerului de Interne.(…)In cadrul tratativelor duse cu reprezentantul guvernului RFG privind emigrarea, acesta mi-a spus ca ei au oferit guvernului roman un credit de 800 000 000 marci vest-germane cu dobinda redusa, pentru importul din RFG de aparatura si utilaje. Aceasta oferta ar fi fost facuta lui Pungan de catre ministrul de externe vest-german prin anii 1982-1983″.
Diplomatul Kroneck de la Bonn are lista cu platile pentru emigranti
La Comisia Guvernamentala au existat, de asemenea, informatii conform carora partea germana depunea in plus si alte sume decit cele negociate intr-un cont din Elvetia la care avea acces numai familia Ceausescu.Printr-o adresa semnata de Teodor Melescanu in 1991, ministrul justitiei Victor Babiuc era informat astfel:”(…)intr-o discutie, la 21 mai 1991, cu dl.Dumitru Ceausu, director adjunct in Ministerul Afacerilor Externe, dl Friedrich Kroneck, ambasador in Ministerul Afacerilor Externe de la Bonn, a relatat urmatoarele: In perioada 1978-1989, dl. Kroneck, s-a ocupat de derularea intelegerilor secrete romano-germane privind emigrarea in R.F. Germania a etnicilor germani din Romania. Initial, intelegerea a fost convenita intre Ceausescu si cancelarul Helmuth Schmidt, pe termen de 5 ani. Ulterior, intelegerea a fost modificata si prelungita, cu actualul cancelar.Sumele de bani pe care partea germana le platea pentru fiecare etnic german erau depuse la o banca elvetiana din Basel in doua conturi. Unul din conturi era deschis si intreprinderilor romanesti, iar celalalt nu era cunoscut decit de cei ce faceau platile si de oamenii de incredere ai familiei Ceausescu (s.a.)” (Adresa nr. 14/1520). Adresa lui Melescanu poarta mentiunea „Dl. Ianculescu, de trimis imediat la dl. Isarescu, guvernatorul Bancii Nat. care coordoneaza comisia privind banii lui N.C. / 03 iunie 91”. (va urma)
Incasari evreiesti
Se estimeaza ca numarul contractelor negociate de partea romana cu sef-rabinul Moses Rosen a fost 400 000. Daca s-a aplicat acelasi regim de plata ca in cazul etnicilor germani, suma obtinuta in urma acestor contracte ar fi de ordinul miliardelor de dolari (!). S-au gasit foarte putine urme ale acestor plati. Iata insa una dintre putinele descoperite. In conturile Securitatii de la BRCE au fost depuse in 1989, de catre diversi ofiteri, CEC-uri emise de mai multe banci din strainatate. Dintre acestea, raportat la marimea sumelor depuse, se evidentiaza urmatoarele:Bank Leumi- Iasrael / 1.200.000 dolari depusi in contul TN-75 la 20.01.89; Bank Hapoalim-New York / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 30.05.89; Bank Leumi Tel- Aviv / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 25.08.89; Bank Hapoalim Israel / 1.000.000 dolari in cont A.A. la 16.11.1989.Suzanne Wolfe, angajata de guvernul roman pentru depistarea conturilor lui Ceausescu, a aflat, in urma unei discutii cu Thomas Lachs (director executiv al Bancii Nationale a Austriei) ca banca „Winter Bank” ar detine conturi ale lui Ceausescu. „Aceasta banca, din Viena, este proprietatea unui evreu ortodox, pe nume Moskovitch, prieten cu rabinul Moses Rosen” (Raport asupra activitatii dnei S.W., avocat din Geneva / 5.06.1990). Moscova – mai importanta decit fondurile deturnate
Din discutiile avute de Suzanne Wolfe, in Israel, cu Zvi Barak -directorul general al departamentului financiar al organizatiei „The Jewish Agency for Israel” – si cu prof. Amnon Rubinstein, deputat in parlamentul israelian (CNESET) „a rezultat, in esenta, ca in relatia cu statul Israel s-ar putea „dezlega enigma”, cel putin in parte, insa dialogul va trebui sa fie purtat intr-o „discretie absoluta”, eventual printr-un mandatat special (de ex. prin dna S.Wolfe). S-a afirmat ca, pentru succesul dialogului, daca Romania ar accepta sa transporte evrei sovietici in Israel, ar putea primi in schimb informatii cu efect revelator, inclusiv despre unele legaturi dintre fostul dictator si Arafat sau Khadafi” (Raport asupra activitatii lui Suzanne Wolfe/5.06.1990).Problema acestui schimb de informatii a fost adusa la cunostinta lui Petre Roman, primul-ministru roman de atunci. Astfel, printr-o adresa semnata de Ion M. Anghel, primul presedinte al Comisiei Guvernamentale, Roman era rugat sa aprobe, printre altele, urmatoarele: „Initierea unor contacte cu reprezentantii Ministerului de Interne israelian in legatura cu propunerea acestora de a analiza conditiile unui schimb de informatii referitoare la deturnarea unor sume in valuta de catre dictator si acolitii acestuia. Aceste convorbiri, propuse de dl. Pesach Teitelman – om de afaceri israelian, ar urma sa aiba loc la Tel-Aviv, in prima parte a lunii noiembrie 1990, la o data care va fi comunicata de catre dl. Teitelman la revenirea acestuia in Romania. Propunem ca la aceasta actiune sa participe trei membri ai comisiei, scop in care este necesara aprobarea sumelor de 30 000 lei si 3 000 sekeli”. (Adresa nr.C.G./1001 din 12 oct.1990)
va urma
Dan Badea,
material apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998

Averea lui Theodor Stolojan

Theodor Stolojan a reintrat in arena politica dupa ce, vreme de aproape un an si jumatate, a stat in umbra presedintelui Traian Basescu. Daca intrarea lui in anonimat s-a facut, inaintea alegerilor din 2004, din motive de sanatate, revenirea a avut aceeasi motivatie, numai ca, de aceasta data, cel bonav a fost presedintele Basescu, si nu de stres, ci de hernie de disc.

Stolojan a facut o serie de declaratii publice, mai ales cu privire la incalcarea intelegerilor si a protocolului Aliantei DA de catre liderul PNL Calin Popescu Tariceanu, si a primit deja replici dure din partea sustinatorilor premierului.

Finantist de succes, cu o practica indelungata la Banca Mondiala, Theodor Stolojan n-a reusit totusi sa fie suficient de transparent in privinta finantelor proprii, precum si a afacerilor de familie in care s-a implicat inca de pe vremea cand era primul-ministru al Romaniei.

Conform estimarilor facute de revista „Bilant“, Stolojan ar avea de justificat suma de peste 800.000 de dolari, ca diferenta dintre veniturile si cheltuielile din ultimii 16 ani, un bilant realizat pe baza informatiilor si a documentelor accesibile din surse publice. O explicatie plauzibila a minusului bilantier consemnat in acest caz poate fi gasita in castigurile nedeclarate ale familiei, fonduri care pot fi astfel justificate.

Carte de vizita

Theodor Stolojan s-a nascut la Targoviste pe 24 octombrie 1943, este casatorit cu Elena (61 ani) si are doi copii, Ada (32 ani) si Vlad (34 ani). A absolvit in 1966 Academia de Studii Economice (ASE) Bucuresti, Facultatea de Finante si Contabilitate. In perioada 1966-1968, a fost economist la Frigotehnica Bucuresti, iar ulterior, pana in 1971, economist in cadrul Ministerului Industriei Alimentare (MIA).

In perioada 1972-1991, a fost angajat al Ministerului Finantelor, unde a parcurs succesiv toate treptele, pana la functia de ministru. Astfel, a fost economist (1972-1977) si sef de serviciu (1978-1982) la Directia bugetului statului, director adjunct si director al Directiei valutare si a relatiilor financiare internationale (1983-1987), inspector general in Directia veniturilor statului si consilier al ministrului finantelor (1988-1989), prim-adjunct al ministrului finantelor (29 decembrie 1989-aprilie 1990) si ministru al finantelor in perioada mai 1990-aprilie 1991.

In perioada mai – septembrie 1991, a fost presedintele Agentiei Nationale de Privatizare, iar in perioada octombrie 1991-noiembrie 1992 a detinut functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei.

Din decembrie 1992 pana in 1998, a functionat ca economist si senior economist la Banca Mondiala. Aici s-a ocupat, printre altele, de dezvoltarea si implementarea programelor de privatizare in Republica Moldova si Uzbekistan, precum si de programele de privatizare din Kirghistan, Ucraina si Etiopia. Din 1996, a devenit director in Consiliul de administratie al Fondului Romano-American, el figurand si azi ca membru in boardul acestui fond de investitii.

Dupa revenirea in tara (1999), a infiintat firma de consultanta Strategic Consulting SRL si a fost numit presedinte al societatii Tofan Corporate Finance SA, din cadrul grupului de firme al lui Gelu (Gheorghe) Tofan, functie pe care a detinut-o pana in august 2000. Tot in 1999, a fost numit director in Consiliul de administratie al Bancii Romanesti. In acelasi timp, a fost si consultant la Banca Mondiala pentru Republica Moldova, in domeniul creditelor pentru ajustarea structurala.

In 2001, a detinut functia de consultant pentru societatea italiana Tomex SEL SRL Bucuresti, iar din 2002, functioneaza ca profesor universitar la Universitatea Transilvania din Brasov si, ulterior, la Universitatea Romano-Germana din Sibiu. Dupa ce, in iulie 2000, a devenit membru al PNL, in august 2002 a fost ales presedinte al acestui partid, functie pe care a detinut-o pana in august 2004, cand a delegat atributiile de presedinte al PNL lui Calin Popescu Tariceanu.

Veniturile familiei Stolojan: 1.504.808 dolari

Venituri din salarii: 1.291.861 dolari
Dintre toti demnitarii de pe scena politica romaneasca, Theodor Stolojan a avut, de departe, cele mai mari venituri din salarii, el fiind, poate, singurul politician care, la o adica, poate sa-si justifice capitalul plasat in afaceri doar din retributia de pe statul de plata.

Totalul castigurilor salariale in perioada 1990-1992, ani in care Stolojan a fost, succesiv, prim-adjunct al ministrului finantelor, ministrul finantelor si prim-ministru, este de aproximativ 19.400 dolari. Din decembrie 2002 insa, Stolojan a lucrat, vreme de sase ani, ca economist si senior-economist la Banca Mondiala. Intrebat despre salariul primit de la Banca Mondiala, intr-un interviu realizat de Marius Tuca, Stolojan a refuzat sa dezvaluie cuantumul acestuia. „Am fost platit foarte bine acolo, nu numai comparativ cu standardele din Romania, ci si cu standardele din SUA.

Nu am voie sa spun public suma pe care o primeam anual de la Banca Mondiala, nu este moral, dar nivelurile de retribuire se situeaza intre cele mai bune din administratia de inalt nivel din SUA. Banii pe care i-am castigat la Banca Mondiala si cei pe care i-am castigat lucrand apoi, doi ani, in sectorul privat, daca i-as fi pus intr-un cont in strainatate, traiam eu si, in mare masura, copiii mei, fara griji deosebite, numai din dobanzi“ – a declarat Theodor Stolojan. Intr-adevar, postul ocupat de Stolojan la Banca Mondiala este platit cu sume cuprinse intre 10.000 si 15.000 de dolari lunar.

La aceasta se adauga diverse alte beneficii: asigurarea transportului cu avionul, diurna, scolarizarea baiatului sau. Luand in calcul numai salariul estimat, inseamna ca, in cei sase ani cat a fost angajat al institutiei amintite, Stolojan a castigat, in medie, 150.000 de dolari anual, adica 900.000 de dolari. De asemenea, dupa revenirea in tara, Stolojan a continuat sa primeasca bani de la Banca Mondiala, cu titlu de pensie pentru anii lucrati efectiv. Conform declaratiilor de avere din anii 2005 si 2006, pensia primita de la Banca Mondiala a fost de aproximativ 1.300 dolari/lunar, adica de aproximativ 109.000 dolari in ultimii sapte ani.

In perioada 1999 – august 2000, ca director al Tofan Corporate Finance, estimam un salariu lunar de 5.000 dolari, adica un total de 100.000 dolari. Cum, in 2001, Stolojan a fost consultant pentru societatea italiana Tomex SEL SRL, iar un asemenea post este retribuit cu aproximativ 2.000 de dolari lunar, se mai poate adauga la castigurile salariale din acel an si suma de 24.000 dolari. Pentru perioada 2000-2003, estimam castigurile obtinute din activitatea didactica la aproximativ 15.000 dolari anual, ceea ce mai adauga inca 60.000 de dolari la totalul veniturilor salariale.

Conform declaratiei de avere, castigurile salariale din 2004 au fost de 765.686.286 lei, adica de 23.461 dolari. In 2005, functia de consilier prezidential i-a adus lui Stolojan, la o valoare medie lunara a salariului de 33,4 milioane lei, inca 400,8 milioane lei vechi, plus 502,5 milioane lei vechi din activitati didactice, ca profesor universitar la Universitatea Transilvania din Brasov si Universitatea Romano-Germana din Sibiu, ceea ce inseamna, in total, inca 31.000 dolari. La aceste castiguri se adauga si pensia sotiei care, incepand din 2002, a adus la bugetul familiei, anual, aproximativ 200 milioane lei vechi, deci inca 800 milioane lei vechi in ultimii patru ani, adica aproximativ 25.000 dolari.

Conturi in banci: 43.579 dolari
Conform declaratiei de avere din 10 ianuarie 2006, Stolojan avea in conturi la Misr Romanian Bank 8.421 dolari, 26.424 euro, 89 lire sterline si 35.910.000 lei vechi. La cursul din 20 mai 2006, aceasta inseamna 43.579 dolari. De mentionat ca, in urma cu un an, Theodor Stolojan avea in conturi bancare 71.870 dolari.

Venituri din dividende: 169.368 dolari
Societatea Strategic Consulting SRL, ai carei actionari sunt Elena si Theodor Stolojan, a functionat cu pierderi in primii doi ani de activitate (1999-2000). In 2001, profitul net a fost de un milion lei, pentru ca in 2002 acesta sa creasca la 1,042 miliarde lei (31.523 dolari). In 2003, profitul net a fost de 1,292 miliarde lei (38.916 dolari), in 2004 a fost de 1,020 miliarde lei (31.253 dolari). In 2005, Stolojan a incasat dividende de 750 milioane lei vechi, bani pe care i-a investit, conform propriei declaratii, in achizitia de actiuni de pe piata libera. Anul trecut, societatea a avut un profit asemanator, Stolojan afirmand in ultima declaratie de avere ca a incasat dividende de 921,52 milioane lei vechi (31.628 dolari), bani pe care i-a utilizat pentru finantarea constructiei vilei din Ilfov a fiului sau.

Aparent, o alta sursa de castiguri ar fi societatea Pavcrib Clabucet Sosire din Predeal, numai ca aceasta era cat pe ce sa falimenteze, avand in vedere imensele datorii rostogolite in perioada 1999-2005. Astfel, daca in 1999 aceasta firma avea pierderi de 1,529 miliarde lei si datorii de 7,318 miliarde lei, in anul 2001 pierderile s-au redus la 121,7 milioane lei, iar datoriile au crescut la 10,825 miliarde lei.

In 2002, desi societatea a inregistrat un profit net de 569 milioane lei, datoriile s-au ridicat la 28,755 miliarde lei. In 2003, profitul s-a dublat, ajungand la 1,072 miliarde, iar datoriile au crescut si ele la 32,094 miliarde. In 2004, cuantumul datoriilor a ajuns la 33,894 miliarde lei, adica aproximativ un milion de euro si este de inteles de ce a fost nevoie de interventia lui Theodor Stolojan care a facut o infuzie de 23,1 miliarde lei, justificand imprumutul ca fiind „finantarea unui obiectiv de turism avand ca proprietari pe cei doi copii ai mei (90%) si o terta persoana“.
Firma Tofan Agro SRL a avut profit doar in 2001, de 289,3 milioane lei, in anii urmatori inregistrand pierderi. Dividendele cuvenite lui Stolojan reprezinta 72,3 milioane lei vechi (2.488 dolari).

Societatea romano-italiana Sepal SA, transformata ulterior in Kronospan Sepal SA, la care Elena Stolojan detinea 0,0195%, a avut pierderi pana in 2004 cand, dupa schimbarea actionariatului (Elena Stolojan nu se mai regaseste printre actionarii firmei), a ajuns la un profit de 218,375 miliarde lei.

Firma Ropan SEL SA, la care Elena Stolojan detinea 60% din actiuni, este in lichidare si nu a depus bilanturi in perioada 2002-2004.

Unipan SA, firma controlata de Gelu Tofan si la care Stolojan detinea 10,09% din capitalul social, a avut in 2000 un profit de 5,328 miliarde lei, dupa ce cu un an in urma acumulase pierderi de 35,337 miliarde lei. Dividendele pe anul 2000, care i se cuveneau lui Stolojan, au fost de 528 milioane lei vechi (24.340 dolari), el renuntand, ulterior, la calitatea de actionar la Unipan SA.

La aceste sume se mai adauga 284,78 milioane lei (9.220 dolari), incasati de Elena Stolojan in 2004 si 2005, in calitate de administrator la societatea italiana Tomex SEL SRL. Specificam faptul ca, in lipsa unor documente oficiale, nu ne putem pronunta asupra celorlalte castiguri obtinute de membrii familiei Stolojan din partea firmelor in care au fost actionari sau administratori.

Cheltuielile familiei Stolojan: 2.315.817 dolari

Cosul zilnic in 15 ani: 288.000 dolari
Modul de viata al familiei Stolojan, care n-a iesit in evidenta, de-a lungul anilor, prin excese mondene sau de alt tip, dezvaluie un spirit cumpatat in cheltuirea banilor. Pe de alta parte, cheltuielile familiei au fost mult diminuate, cel putin in anii in care acesta a functionat la Banca Mondiala, deoarece, pe langa salariu, Stolojan a beneficiat si de diurne consistente. In aceste conditii, o estimare a cheltuielilor lunare ale familiei, in care intra atat cheltuielile curente, cat si cele legate de diverse deplasari in tara sau strainatate, precum si de petrecerea concediilor de odihna, indica o medie de 1.500 dolari. Aceasta inseamna ca, in perioada 1990-2005, totalul acestor cheltuieli se ridica la 288.000 dolari.

Achizitii imobile: 233.200 dolari
Conform declaratiei de avere, Theodor Stolojan detine, in comuna damboviteana Razvad, un teren intravilan cu o suprafata totala de 10.284 mp, achizitionat, pe parcele, in anii 1992, 1996 si 2004. Valoarea de piata a acestui teren este de aproximativ 92.000 de dolari (7 euro/mp). El mai declara o cota de jumatate dintr-o casa de 46 mp, situata in Bucuresti, pe str. Izlaz nr. 7, precum si jumatate din terenul aferent de 113 mp de la aceeasi adresa. Valoarea de impozitare a celor doua imobile, mostenite in 1997 de Elena Stolojan, este de 235 milioane lei vechi, adica de 8.514 dolari.

In anul 2002, Theodor Stolojan a terminat de construit o vila/casa de vacanta de 178 mp in Predeal, imobil pe care l-a donat, in octombrie 2004, fiului sau Vlad. Impreuna cu vila, Stolojan i-a donat fiului sau si cei 640 mp aferenti constructiei. Valoarea de impozitare a imobilului este de 2,9 miliarde lei vechi, adica 105.000 dolari, iar valoarea de piata este de aproximativ 300.000 dolari. Anul trecut, Stolojan a mai finantat constructia unei case de odihna (din lemn) in judetul Ilfov, pentru Vlad Stolojan, costurile declarate fiind de un miliard de lei vechi, adica 36.200 dolari. Familia Stolojan a mai achizitionat, in 1991, un apartament de sapte camere cu o suprafata de 218 mp. Pretul de achizitie este infim fata de valoarea de azi a imobilului situat pe str. Aurel Vlaicu nr. 42-46 din centrul Capitalei, valoare care se ridica la aproximativ 350.000 dolari.

Investitii in actiuni: 1.173.184 dolari
In ultima declaratie de avere, Stolojan a afirmat ca detine actiuni la Banca Transilvania (383.933 actiuni), Petrom SA (69.000 actiuni), IPROEB Bistrita (10.000 actiuni), Alprom Slatina (4.500 actiuni) si Strategic Consulting SRL (411 parti sociale), ultima dintre societati fiind proprietatea familiei. Valoarea acestor actiuni era, pe 20 mai a.c., de 459.488, 695 RON, repartizata astfel: 351.298, 695 RON – Banca Transilvania (0,915), 35.190 RON – Petrom SA (0,51), 10.800 RON – IPROEB Bistrita (1,08), 21.100 RON – Alprom Slatina (societate inchisa) si 41.100 RON – Strategic Consulting SRL.

In octombrie 2004, Theodor Stolojan a transferat fiicei sale Ada „prin vanzare-cumparare la bursa“, actiuni in valoare de 200.000 RON, iar ginerelui sau, Ovidiu Palea, actiuni in valoare de 150.000 RON.

De asemenea, consultand declaratiile de avere din ultimii trei ani ale lui Stolojan, constatam ca el a mai detinut actiuni la SIF Oltenia (70.000 actiuni in 2004), Ardaf (500.000 actiuni in 2004 si 200.000 actiuni in mai 2005) si la Electrocontact Botosani (100.000 actiuni in 2005). Valoarea totala a acestor actiuni, inscrisa in declaratiile de avere, era de 118.500 RON repartizata dupa cum urmeaza: 51.500 RON – Ardaf, 58.400 RON – SIF Oltenia si 8.600 RON – Electrocontact. In concluzie, folosind ca baza de calcul declaratiile de avere ale lui Stolojan, constatam ca investitiile sale pe piata bursiera se ridica la aproximativ 927.989 RON, si aceasta doar in ultimii trei ani.

Tot la acest capitol, se poate adauga si investitia de 2.310.000 RON facuta in 2004 la hotelul „Premier“ din Predeal, in numele societatii Pavcrib Clabucet Sosire SRL, firma controlata in proportie de 90% de catre Vlad Stolojan (fiu) si Ada Palea (fiica).

Investitii in firme: 621.433 dolari
Familia Stolojan a participat, de-a lungul anilor, la infiintarea sau/si administrarea a cel putin zece firme, prin depunerea de diverse sume drept capital social.

Astfel, in 1991, Elena Stolojan a contribuit cu 600.000 lei vechi (7.846 dolari) la infiintarea societatii Dragon Medical Complex, iar Vlad Stolojan a depus 15.000 lei vechi (196 dolari) la capitalul social al firmei Rompower SRL.

In 1992, cei doi copii ai lui Stolojan, Ada si Vlad, au contribuit cu 110 milioane lei vechi (357.200 dolari la valoarea medie anuala de de 307,95 lei/dolar) la capitalul social al firmei Pavcrib Clabucet Sosire SRL, iar Ada Stolojan a investit 40.000 lei (130 dolari) la firma Lory-Ada Import Export Co SRL.

In 1994, Elena Stolojan a contribuit cu 1.350.000 lei (816 dolari) la IT & International Trade & Investment Co SRL, iar Theodor Stolojan cu 344 milioane lei (207.844 dolari) la Unipan SA. In 1998, cei doi soti au depus 414 milioane lei vechi (46.645 dolari) la infiintarea firmei de familie Strategic Consulting SRL, Elena Stolojan investind, in plus, 18,591 milioane lei (2.095 dolari) in Sepal SA.

Un an mai tarziu, Theodor Stolojan a contribuit cu cate 500.000 lei (65 dolari in total) la infiintarea firmelor G & G Mercato SRL si Tofan Agro SRL. In 2000, Elena Stolojan a mai depus 15 milioane lei vechi (691 dolari), ca aport social la infiintarea firmei Ropan SEL SA. In total, membrii familiei Stolojan au investit, astfel, ca aport la capitalul social al firmelor de mai sus, suma de 621.433 dolari.

Afacerile familiei Stolojan

Afacerea locativa a premierului Stolojan
Intr-un interviu acordat in urma cu cativa ani postului de radio BBC, Theodor Stolojan afirma, printre altele, ca epoca marilor potlogarii din Romania postdecembrista ar fi inceput in 1992. „(…)Asta este sansa mea, ca eu am plecat in 1992 din Romania, si sapte ani am lucrat in alta parte. Deci, in epoca marilor potlogarii din Romania eu am lipsit (…)“ – spunea Stolojan.

Pentru cei care au trait in Romania ultimilor ani si au urmarit modul in care s-au nascut si dezvoltat capitalistii autohtoni, afirmatia lui Stolojan are valoarea unei „aiureli“ bine ticluite. Nu se poate ca finantistul Stolojan sa nu stie care este valoarea si statutul primului milion de lei (de dolari – la altii) pentru un afacerist. Ei bine, marea majoritate a multimiliardarilor romani de azi au facut „primul milion“ exact in perioada ’90 – ’92, aceasta in vreme ce BRCE (viitoarea Bancorex) facea „pierdut“ primul milion de dolari, potlogarie ramasa neelucidata pina in ziua de azi.

Inainte de a lipsi din Romania, pentru cei „sapte ani“, Theodor Stolojan a fost, pe rand, ministru de finante, presedinte al Agentiei Romane pentru Privatizare si, in sfarsit, prim-ministru in a doua epoca Iliescu.

Afacerile familiei Stolojan, din anii 1991-1992, s-au concretizat in infiintarea a patru firme, basca o improprietarire cu un superb apartament de sapte camere in Aurel Vlaicu nr. 42-46. Locuinta i-a fost atribuita lui Stolojan de catre Secretariatul General al Guvernului (SGG) in 7 mai 1991, desi, la acea data, demnitarul mai avea un apartament in cartierul bucurestean Drumul Taberei, pe care, in 1995, l-a donat fiicei sale, Ada. La doua saptamani dupa ce a parasit functia de prim-ministru, Theodor Stolojan a cumparat apartamentul primit de la SGG, devenind astfel proprietar cu acte in regula pe doua apartamente din Capitala.

Escrocheria „Megapower“

Conform modei lansate in tranzitie, Stolojan si-a implicat in afaceri atat sotia, cat si cei doi copii. Astfel, prima afacere de anvergura in care a aparut numele Stolojan a fost „Megapower“, care, in esenta, s-a dovedit a fi o escrocherie de proportii facuta de cativa demnitari ai regimului Iliescu, in vremea guvernarilor Roman-Stolojan-Vacaroiu. Printre demnitarii implicati in afacere a fost insa si Theodor Stolojan. Implicarea acestuia s-a facut in calitate de ministru al finantelor, de prim-ministru, de tata si de sot.

Reamintim ca, prin afacerea „Megapower“, statul roman a pierdut peste 11 milioane de dolari, bani care au umflat conturile unora dintre cei implicati. Pe scurt, afacerea Megapower a pornit de la crearea unei societati mixte romano-americane, cu scopul declarat de a produce, prin utilizarea de inalta tehnologie, surse electronice de alimentare necesare unor domenii sensibile de activitate. Pe baza unei hotarari din 1990 a guvernului Roman, ministrul Stolojan a identificat si asigurat personal, printr-o nota semnata in 1991, atat sursa de finantare a afacerii cat si suma necesara.

Era vorba despre un imprumut in valoare de 2,5 miliarde de lei (12,4 milioane dolari) de la Banca Romana pentru Dezvoltare, bani cu care a fost inzestrat IIRUC, partenerul roman, pentru a-i transfera peste Ocean. Nota amintita s-a facut dupa ce unul dintre initiatorii proiectului, Robert Deutsch, l-a vizitat personal pe ministrul Stolojan. Desi Stolojan a afirmat tot timpul ca n-a avut nici un interes in escrocheria Megapower, acelasi Robert Deutsch a infiintat in Romania anului 1991 un satelit al firmei Megapower in care si l-a luat drept asociat pe tanarul de 19 ani, Vlad Stolojan (foto stanga), fiul proaspatului prim-ministru Theodor Stolojan.

Firma in care Stolojan si-a plasat mostenitorul se numeste „Rompower“ SRL si a avut urmatorii actionari: Vlad Stolojan (9%), Mihai Tudor Baltac (9%), Cotar Aurica (6%), Damian Sorin (9%) Deutsch Robert (36,3%), Hurduc Mihai Dan (9%), Iosif Nicolae Mihai (9%), Maiereanu Vlad Dan (3%) si Moldovan Corina (9%).

Relatia lui Stolojan cu un alt initiator al proiectului Megapower, americanizatul Cristian Lazarovici, s-a facut prin Elena Stolojan, sotia demnitarului. Aceasta a fost colega, la Facultatea de Electrotehnica, promotia 1968, cu Lazarovici. Intrebat despre implicarea sa in afacerea Megapower, Stolojan a considerat ca singurul lucru pe care si-l reproseaza este faptul ca fiul sau a fost implicat in Rompower: „Apreciez ca a fost o greseala ca am acceptat acea participare a fiului meu, pentru ca in asemenea situatii se creeaza un asa-numit conflict de interese, de care orice persoana publica trebuie sa se fereasca“.

Daca singura implicare a lui Stolojan in itele „Megapower“ ar fi doar aceasta, cum a lasat sa se inteleaga, mai treaca-mearga. Ce te faci insa daca descoperi ca si sotia lui Stolojan a intrat intr-o afacere impreuna cu partenerul roman al lui „Megapower Corporation“, anume cu IIRUC, firma pe care Stolojan gasise de cuviinta ca trebuie imprumutata cu cei aproape 12 milioane de dolari?

In tandem cu Dragomir Corleone
Tot in 1991, sotia ministrului finantelor Theodor Stolojan participa la infiintarea firmei „Dragon Medical Complex“ SA. Societatea, cu un capital social de 356,1 milioane lei vechi are sediul in str. Garlei nr.1, adresa care, partitionata ulterior cu 1A, 1B, adaposteste sediile unor importante firme ale lui Dan Voiculescu. Dintre obiectele de activitate ale firmei „Dragon“, inscrise la Registrul Comertului, amintim „asistenta spitaliceasca, sanatoriala si medicala ambulatorie“.

Firma ii avea ca asociati persoane fizice pe urmatorii: Elena Stolojan, Dumitru Dragomir, Dumitru Carmen, Gheorghe V. Hogas, Leonard Nicolae Bratila, Clement Florin Bratila si Paulian Leonard Bratila. Ca asociati persoane juridice au fost: „Apecim“, „Business Trade and Travel“, „Centrocoop“, „Dacia Felix Tour“ SA, „IIRUC“ SA si „Regia Autonoma a Tutunului“.
Pe de alta parte, legatura dintre Stolojan si IIRUC este mai mult decit evidenta. Pentru a inlatura orice urma de indoiala, trebuie sa observam ca directorul general de la IIRUC, Cornel Moldovan, este unul dintre administratorii firmei „Dragon Medical Complex“ (din 21 martie 1991).

El a fost si membru in Consiliul de administratie al „Megapower“, afacere in urma careia acelasi Moldovan a fost trimis in judecata pentru infractiunea de „abuz in serviciu contra intereselor publice“, prejudiciul constatat de procurorul, pe atunci, Victor Ponta, fiind cei 11,773 milioane dolari cu care a fost finantata (via IIRUC), in 1991, firma de peste Ocean. Revenind la „Dragon Medical Complex“, remarcam inca o stranie coincidenta: directorul economic al firmei poarta un nume inconfundabil: Gheorghe Hogas.

Este chiar numele colonelului CIE (Centrul de Informatii Externe) care, conform unei surse din serviciile secrete, a lucrat in cadrul Diviziei SUA si a fost apoi adjunct al unitatii independente UM 0107 AVS din cadrul aceluiasi serviciu de informatii al DSS, unitate al carei ultim comandant a fost lt. col Constantin Anghelache. Potrivit unor surse anonime, Gheorghe Hogas a fost unul dintre principalii ofiteri de legatura „pe profil financiar“ ai lui Stolojan, pe timpul cat era in Ministerul Finantelor, in cadrul Departamentului Relatii Valutare si Financiare Internationale.

Evident, spune sursa citata, relatia era „in deplina si constienta cooperare cu Departamentul Securitatii Statului, care asigura sumele reprezentand transele datoriei externe platite de Romania, conform indicatiilor directe, personale, ale lui Nicolae Ceausescu“. Daca mai spunem si ca mult cautatele conturi ale Securitatii, altele decat cele din scriptele preluate de SRI, au fost gestionate chiar de unitatea din care a facut parte Hogas si Anghelache, parca intelegem „aiureala“ decretata in 1992 de catre Stolojan.

O investitie de peste 350.000 dolari

Dincolo de „Rompower“, Stolojan si-a indrumat copiii spre alte doua firme. Prima dintre acestea se numeste „Lory-Ada Import Export Co“ SRL, o firma infiintata in 1992 cu 100.000 lei si ai carei asociati au fost Loreley Antonella Petrescu (60%) si Ada Stolojan (40%). La 18 ani, fiica lui Stolojan era deja administrator al acestei firme. In 1996, insa, Ada Stolojan s-a retras din firma, cu putin inainte de izbucnirea unui scandal in urma caruia zeci de familii au fost escrocate de Loreley Petrescu, impreuna cu tatal vitreg al acesteia, Ion Suteu. Cei doi imprumutasera bani de la camatari si reusisera sa convinga mai multe persoane sa gireze imprumutul cu propriile lor locuinte, iar la scadenta girantii aveau sa-si piarda locuintele gajate.

A doua dintre societati este Pavcrib Clabucet Sosire SRL din Predeal, firma in care apar ca asociati atat Vlad Stolojan (45%) cu 54 milioane lei vechi, cat si Ada Palea (fosta Stolojan), cu alte 54 milioane lei vechi. Al treilea asociat al firmei este Vasile Paval, cu o participare de 10 % la capitalul social. Aceasta ultima afacere, in care Stolojan a depus, la incheierea mandatului de premier, echivalentul a aproximativ 350.000 dolari, este constituita din exploatarea hotelului Premier din Predeal. Cum am aratat deja, firma a avut mari probleme si a inregistrat pierderi care, in 2004, ajunsesera la un milion de euro, si numai interventia directa a lui Theodor Stolojan, prin infuzie de capital, a mai stabilizat situatia la Predeal.

Societatea Pavcrib Clabucet a mai atras atentia, de-a lungul ultimilor ani, fie pentru ca a beneficiat de fonduri bugetare nerambursabile, fie pentru ca a obtinut, de la Ministerul Finantelor, amanari la plata unor datorii acumulate la bugetul de stat.
Astfel, la inceputul lui 2004, Pavcrib Clabucet Sosire a depus un proiect la Ministerul Integrarii Europene (MIE), pe baza caruia a solicitat finantare din fonduri nerambursabile.

Titlul proiectului realizat de Ada si Vlad este „Stimularea dezvoltarii economice a Predealului prin sprijinirea unei investitii a unei firme turistice locale“. Contractul de finantare a fost incheiat cu Agentia pentru Dezvoltare Regionala (ADR) Centru si a fost avizat de MIE, iar ajutorul de stat aprobat a fost cuprins intre 350 milioane lei si 3,5 miliarde lei vechi, cu termen de decontare a cheltuielilor pe 10 decembrie 2004.

De asemenea, recent, Mugur Ciuvica a dezvaluit ca, in august 2002, Pavcrib Clabucet a beneficiat de esalonarea unei datorii la bugetul de stat de 392,8 milioane lei.

Afaceri fratesti cu petrol

La inceputul anului 1999, dupa expirarea contractului cu Banca Mondiala, Stolojan intra in afaceri alaturi de Gelu Tofan. Oficial, a preluat conducerea activitatii de expertiza, strategie si negociere in domeniul investitiilor si politicilor de dezvoltare din cadrul companiei Tofan Grup. Ulterior, devine presedintele uneia dintre firmele grupului, Tofan Corporate Finance (TCF), cu care participa la preluarea unei societati de distributie a petrolului din Republica Moldova, Tirex Petrol. Ca economist la Banca Mondiala, in cadrul Departamentului de Dezvoltare a Sectorului Privat, Theodor Stolojan s-a ocupat cu „dezvoltarea si implementarea programelor de dezvoltare“ in Republica Moldova si Uzbekistan.

A oferit, de asemenea, in acelasi for, consultanta in politicile economice pentru Republica Moldova. Iata de ce, spre sfarsitul anului 1999, firma „Tofan Corporate Finance“ SA se alatura SNP Petrom, Franciza Petrom SA, Petroserv SA si Petrostar SA constituind Societatea Romana de Petrol (SRP), societate care demareaza negocierile privind preluarea controlului asupra Tirex Petrol. Afacerea, gandita in stilul specific ministrului industriilor de atunci, Radu Berceanu, s-a vrut a fi un soi de „preluare prin compensare“, avand in vedere ca Moldova datora catre societatea romana de electricitate (datoare si ea la SNP Petrom), pentru energia distribuita, o suma de peste 20 milioane dolari, datorie care s-ar fi anulat in cazul preluarii de catre CRP a societatii Tirex. Numai ca „fratii“ nu s-au prea inteles la pret.

Moldovenii, in baza unei evaluari de atunci, au solicitat pentru Tirex o suma cuprinsa intre 15 si 20 milioane dolari, iar romanii s-au gindit la o oferta de zece ori mai mica. Negocierile au mai fost blocate si de vestea primita pe parcurs, conform careia Tirex datora unei societati ruso-germane suma de 7 milioane dolari.

Stolojan l-a descoperit si pe Marin Anton, cel care avea sa preia, cativa ani mai tarziu, prin societatea V&V Trading Company SA, managementul societatii Rafo Onesti si sa coabiteze mai multa vreme cu fratii Marian si Octavian Iancu. Pana in anul 2000, Marin Anton a fost manager general la Uzina de Anvelope Danubiana din Popesti Leordeni si vicepresedinte al Tofan Grup. Introdus de Stolojan pe listele PNL, Marin Anton avea sa devina deputat de Ilfov si sa se implice in afaceri de anvergura sub haina parlamentara.

Stolojan a administrat paine si placinte pentru Tofan
Dincolo de afacerile cu petrol, Stolojan s-a implicat si in afaceri cu produse de panificatie. Astfel, el a fost actionar in doua firme al caror obiect de activitate este circumscris produselor de panificatie si patiserie. Prima dintre aceste firme a fost infiintata in 1994 si se numeste Unipan SA. Stolojan a fost aici actionar si administrator, detinand 10,09% din capitalul social, ceea ce inseamna o contributie de 344 milioane lei vechi. In aceeasi pozitie, se ragaseste si fosta purtatoare de cuvant a Guvernului din 1992, Virginia Gheorghiu, care controla 5,31% din capitalul social al firmei.

Virginia Gherghiu detinea, de altfel ca si Stolojan, o pozitie foarte inalta in cadrul Grupului Tofan, aceea de vicepresedinte executiv. Actionarul majoritar la Unipan este Gheorghe (Gelu) Tofan (foto dreapta) cu 60,17%. A doua firma a triadei Stolojan-Gheorghiu-Tofan a fost infiintata in 1999, sub numele de G & G Mercato SRL, cu un capital de 2 milioane lei vechi.
Ulterior, Theodor Stolojan a parasit aceste firme, cedand actiunile celorlalti asociati.

Sotia, asociata cu afaceristi italieni pentru productia de mobilier

Sotia lui Stolojan s-a implicat, ca actionar, in nu mai putin de cinci firme. Am aratat deja implicarea in Dragon Medical. Celelalte societati sunt: IT & I International Trade & Investment CO SRL, Strategic Consulting SRL, Ropan Sel SA si Sepal SA.
Firma IT & I infiintata in 1994 are sediul in Constanta si o sucursala in Bucuresti. Elena Stolojan a detinut la aceasta firma 45% din capitalul social, asociatii sai fiind constantenii Doru Dan Preda (45%) si Elena Preda (10%). Pozitia in firma a sotiei lui Stolojan a fost de „administrator sucursala“.

Strategic Consulting SRL este firma de familie a sotilor Stolojan. Sediul firmei este chiar apartamentul celor doi, situat pe str. Aurel Vlaicu din Bucuresti. Capitalul social al societatii este de 414 milioane lei, din care 41.400 dolari, repartizat astfel: sotul – 99,28%, sotia – restul.
Firma Ropan Sel SA pare a fi un soi de „capusa“ pentru Sepal SA. Aflata azi in lichidare, societatea cu sediul in Sebes, judetul Alba, a fost infiintata in anul 2000 si a avut ca obiect de activitate productia de mobilier pentru birou si magazine (exclusiv cele din metal). Aportul Elenei Stolojan la capitalul social al firmei este de numai 15 milioane lei vechi, adica 60%.

Ceilalti asociati sunt: Victor Mihai Iliescu (10%), Daniela Ostopovici (10%), Mihaila Stan (10%) si Angela Teleoaca (10%). Firma are o stransa legatura cu societatea Sepal SA infiintata in 1998, la aceeasi adresa din Sebes – Alba ( str. M Kogalniceanu nr. 59). Cu un capital social subscris de 97,673 miliarde lei vechi si varsat de doar 24,727 miliarde, din care 18,49 milioane lei si 1,27 milioane dolari, firma are ca obiect de activitate prelucrarea bruta si impregnarea lemnului. Asociatii societatii Sepal erau Elena Stolojan (0,01%) si italienii Frati Dante (0,09%), Frati Luigi (0,09%) si Tarana Alberto (0,09%). Ca asociat persoana juridica, aparea firma Pir Projet Industriels de Roumanie SA cu un aport la capitalul social de 94,378 miliarde lei vechi, din care 5,267 milioane dolari, adica 99,687%. Actionarul majoritar este inregistrat in str. Val des Bons Malades nr. 231 din Kirchberg – Luxemburg.

Theodor Stolojan – groparul conturilor Securitatii din bancile straine

Fost inalt functionar al finantelor in „epoca Ceausescu“, Theodor Stolojan a blocat, in 1992, actiunea de cautare a fondurilor deturnate de la bugetul statului de catre apropiatii clanului Ceausescu. Fara a-si motiva, cu argumente solide, teoria conform careia „era imposibil sa se fi deturnat fonduri“ de catre reprezentanti ai regimului Ceausescu, Stolojan a decretat drept „o aiureala“ intreaga operatiune de cautare a acestor fonduri, ridiculizand astfel incercarile de recuperare, pentru bugetul de stat, a unor sume estimate la mai multe sute de milioane de dolari.

Aceasta cu atat mai mult, cu cat functiile detinute de Stolojan, incepand din 1972, au gravitat in jurul Directiei Bugetului de Stat, respectiv Directia Veniturilor Statului din cadrul Ministerului Finantelor. Regimul Ceausescu a creat o masinarie bine pusa la punct pentru obtinerea de fonduri valutare din operatiuni ilegale desfasurate pe intreg mapamondul. Au fost infiintate in strainatate o puzderie de firme fie mixte, fie cu statut de firme fantoma, societati care-si derulau activitatile financiare prin intermediul unor banci straine si ale caror conturi erau cunoscute de un numar restrans de persoane.

Masina de facut bani a lui Ceausescu, cu toate terminalele din bancile straine, a ramas ascunsa opiniei publice si din cauza „expertizei“ lui Stolojan, ca sa nu spunem a complicitatii cu mostenitorii acestei masinarii valutare. Cunostintele lui privind modul in care a fost achitata „datoria externa“ a Romaniei ceausiste nu puteau ocoli mecanismele si procedeele ilegale de obtinere a fondurilor valutare necesare acoperirii acelei datorii, mecanisme coordonate unitar de specialisti din cadrul fostului DSS, indeosebi din partea fostului compartiment AVS din Centrul de Informatii Externe.

E absurd sa credem ca toate aceste operatiuni, aflate in desfasurare in decembrie 1989, puteau inceta brusc in urma „schimbarii“ de sistem din 1990. Toate conturile romanesti din strainatate au ramas neatinse, si, daca o parte dintre acestea au fost golite de catre reprezentantii romani sau straini care le-au deschis, cu siguranta au mai ramas multe dintre ele neatinse. Un exemplu cunoscut este cazul ofiterului CIE, Nicolae Nadejde, care, in 1993, a fost trimis in instanta de catre conducerea SIE pentru recuperarea unei sume de peste 250.000 dolari, suma aflata in contul unei firme a securitatii infiintate de un panamez inainte de 1989.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006