Viitorul ”Președinte al României”, Dan Diaconescu, nu poate să-și justifice, din afacerile la vedere, averea

diaconescu presedinte

L-am văzut luni seara, la OTV, pe Dan Diaconescu. Şi am ascultat pentru prima oară, mai mult de un minut, ce spune. Deşi unii îl consideră jurnalist, ba chiar a şi fost premiat pentru asta, eu sunt convins că, profesional, individul nu are absolut nicio legătură cu această meserie. E o formă de manifestare primitivă a lui Ciutacu, sau una superioară a lui Mircea Badea. E ca un tractorist semianalfabet ce cântă la pian şi ale cărui zgomote atrag bizoni de tipul celor care, zilele trecute, purtau lozinci cu numele idolului lor proaspăt arestat pentru şantaj.

L-am văzut luni seara pe Dan Diaconescu vorbind în ”calitate” de, titra el, ”viitor președinte al României”. În realitate vorbea în limbajul unui parvenit, al unui cocălar care-şi freacă ghiulul cu mâneca, să lucească. Vorbea de bani. De mulţi bani.

DD1

 

DD2

Spunea că unul i-ar fi împrumutat odată 500.000 de euro, că un altul l-ar fi sponsorizat cu 80.000 de euro, că yahtul cumpărat ar fi costat 2,5 milioane de euro, că numai taxele plătite statului român, de firmele lui, se ridică la 50 de milioane de euro (!). Vorbea de limuzinele, elicopterul şi avionul achiziţionate de el pentru, chipurile, OTV. A spus ceva şi de Rolls Royce-ul cu care nevastă-sa i-a adus, la arest, periuţa de dinţi şi săpunul…

(Am văzut, până acum, mulți escroci pe ecranul televizorului care și-au exprimat dorința de a fi președinte al României. Îmi amintesc că, odată, chiar unul dintre mogulii de azi mi-a spus că va candida și el la președinția României, dar ca mai înainte va trebui să câștige simpatia oamenilor, după ce le subtilizase economiile. Voia să înceapă campania de imagine prin oferirea gratuită a unor…loturi de pământ…Mă întreba ce părere am eu despre asta. Individul escrocase multă lume într-un joc de tip Caritas și trebuia să-și spele imaginea. N-a candidat încă, dar părea hotărât s-o facă. I-am spus că e bine să ajuți oamenii, dar când ai 95% notorietate negativă, n-ai șanse să ajungi Președinte oricâte cadouri le-ai face… ”Negativă, sau pozitivă, nu conteaza, mi-a zis el. Notorietatea e notorietate. Punct”. Asta era în urmă cu vreo opt ani. Am amintit de el pentru că are legătură cu Dan Diaconescu, patronul de carton al OTV)

Revenind la delirul lui Dan Diaconescu de luni seara, l-am ascultat până a spus că n-a încasat niciodată dividende din firmele sale. Și că așa și-ar fi permis să achiziționeze, pe firmă, toate cele… Știind de averea uriașă pe care o afișează ostentativ, evaluată de unii la peste 33 milioane de euro, mi-am propus să verific dacă ea poate fi, în vreun fel, justificată.

Am făcut-o și, după verificările firmelor deținute și a bilanțurilor contabile depuse oficial la Ministerul Finanțelor, am ajuns la o concluzie șocantă, sau senzațională după cum zice el: până în 2009, firmele lui Dan Diaconescu au avut profituri totale de 1.021.493 euro, iar datoria totală a acestor firme era, tot atunci, de 4.294.668 euro. Situația vizează bilanțurile firmelor Oglinda Press SRL (profituri: 740.736 euro, datorii: 1.829.177 euro), Oglinda Television SA (pierderi: 342.785 euro, datorii: 428.805)  și Ocram Televiziune SRL (profituri: 623.542 euro, datorii: 2.036.686 euro).

Așadar, profitul oficial al tuturor firmelor lui Diaconescu ar fi putut justifica doar una dintre casele pe care le deține acesta, vila de un milion de euro pe care o avea deja în 2007.

avere diaconescu _500 miliardari 2008

Ar mai rămâne de justificat yahtul (2,5 milioane euro), vila din Primăverii (2,5 milioane euro), blocul din Băneasa (2,7 milioane euro), vila de la Sinaia (300.000 euro), blocul de pe b.dul Carol (10 milioane de euro), apartamentul din Constanța (600.000 euro), un Rolls Royce Phantom (385.000 euro), un Rolls-Royce Drophead (340.000 de euro), un Bentley Flying Spur (200.000 de euro), un elicopter (5 milioane euro) și un avion Cessna (4 milioane euro). Adică… 28,25 milioane de euro! Cum de nu s-a sesizat nimeni până acum cu privire la această ciudățenie?

Averea sa era estimată, în 2008, la 25-27 milioane de euro și se spunea că, din această sumă, 20 milioane de euro ar reprezenta contravaloarea primită de la Sorin Ovidiu Vîntu pentru pachetul de 19,9 % din acțiunile societății care deține licența OTV, Ocram Televiziune SRL. Zvonul nu a fost confirmat, vreodată, iar averea lui Dan Diaconescu a crescut în mod inexplicabil la peste 33 milioane de euro. Asta în paralel cu creșterea datoriilor.

Astăzi, firmele lui Dan Diaconescu se află în situația de a fi executate silit de fisc, pentru neplata unor datorii la bugetul de stat de aproximativ 760.000 euro (3,3 milioane lei).

Așadar, dacă oficial Dan Diaconescu este în situația de a fi executat silit, el având datorii la stat de 760.000 de euro, dacă până în 2008 profiturile tuturor firmelor sale erau de un milion de euro, iar datoriile de 4,3 milioane de euro, de unde a avut el aproape 30 de milioane de euro pentru a-și permite averea pe care o afișează? Pentru că din radiografierea afacerilor sale transparente rezultă că este falit!

Și dacă aceasta este averea afișată, cât de mare este cea reală? Și cum a fost ea făcută? Ar putea proveni ea, exclusiv din ”taxe” pe apariția, sau pe ”neapariția”, după caz, la OTV?

dan-diaconescu-bogdan-maran

Ar putea! Cazul pe care DNA îl are în lucru și în care este vorba despre o ”taxă de neapariție” pe post, ce se ridică la 200.000 de euro, este un argument destul de serios în favoarea acestei ipoteze.

Sorin Ovidiu Vîntu şi-a lansat copiii în afaceri de pe platforma GELSOR

 Ionut si Ioana Vintu (foto: evz.ro)

Ionut si Ioana Vintu (foto: evz.ro)

Magnatul Sorin Ovidiu Vîntu şi-a lansat copiii în afaceri după o reţetă pe care a experimentat-o chiar el în urmă cu douăzeci de ani. Ionuţ Codrin Vîntu şi Ioana Vîntu au trecut astfel, începând din aprilie 2009, la munca de jos, fără a mai ţine cont de sofisticatele studii făcute prin strainătate.

Deşi pare de necrezut, singurul băiat al multimiliardarului Sorin Vîntu, urmaşul acestuia, intră în afaceri la nivel de chioşc. La fel ca taică-său. Numai că, de această dată, pentru succesul proprietarului de tarabă, adică a lui Vîntu junior, s-a folosit o uriaşă maşinărie de propagandă cum s-a dovedit a fi grupul Realitatea-Caţavencu.

Exotic Smoothie

Pe 14 aprilie 2009, Ionuţ Codrin Vîntu a înfiinţat două societăţi cu sediul în Splaiul Unirii nr.6, exact în locul în care în urmă cu peste un deceniu era adăpostit Gelsor, societatea implicată în scandalul FNI.

Prima dintre firme se numeşte Exotic Smoothie SRL în care Ionuţ Codrin Vîntu deţine 80% din capitalul social, partenerul său cu 20% fiind un anume Matei Laurenţiu Vişan. Societatea are ca obiect de activitate „comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, băuturilor şi produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe”, adică…munca de jos. Să faci studiile în Anglia şi să ajungi gestionar la chioşc, e o formulă interesantă pentru succesul în afaceri.

Dealtfel, conform unor informaţii neconfirmate oficial, una dintre societăţile copiilor lui SOV ar fi fost implicată în afacerea chioşcurilor din B.dul Aviatorilor, acelea din mijlocul cărora Realitatea Tv a lansat celebrele „linguriţe de criză”.

aviatorilor

Anul trecut, imperiul media al lui Sorin Vîntu s-a implicat plenar în mediatizarea aşa-zisului „Târg Vintage” de pe Aviatorilor, dar şi a celorlalte târguri care i-au urmat, fie că era vorba despre antichităţi, fie de carte. Pentru publicitatea manifestărilor comerciale au fost folosite Realitatea TV, Radio Guerilla, Revista 24 Fun, Realitatea FM, Realitatea.net, cotidianul.ro etc. etc. Dacă ar fi existat Gelsor, Vîntu l-ar fi folosit şi pe el în mediatizare, atât de mare importanţă i s-a acordat evenimentului. Ulterior, produsele expuse la aceleaşi chioşcuri au fost bine reflectate în programele de ştiri ale Realităţii TV, ca şi când bulendrele expuse acolo scoteau România din criză.

Exotic_Mangalia_Ionut Vintu

Că firma lui Vîntu junior deserveşte clientul la tarabă, sau că îşi propune asta cu tot dinadinsul, este un fapt fără dubii. Astfel, acţionarii societăţii Exotic Smoothie SRL au făcut chiar, în acest scop,  o menţiune specială la Registrul Comerţulu al cărei conţinut este următorul: „înfiinţarea unui punct de lucru cu activitate pe platforma betonată în suprafata de 12.m.p., amenajată pe terenul situat în Mangalia-staţiunea Neptun, judeţul Constanţa, începând cu data de 11.05.2009 până la data 10.05.2012″. Suprafaţa indică un chioşc, iar un anunţ de angajare publicat pe internet (foto dreapta) ne lămureşte şi asupra activităţii desfăşurate acolo: comerţ cu sucuri naturale. Bun băiat!

A doua dintre afacerile lui Vîntu junior, născută tot în fostul sediu Gelsor, este Primo Baby International SRL, societate aflată azi într-o temporară întrerupere de activitate. Ionuţ Vîntu este aici acţionar unic şi administrator, iar firma se ocupă cu „intermedieri în comerţul cu textile, confecţii din blană , încălţăminte şi articole din piele”. Interesantă afacere, nobil scopul: să îmbraci şi să încalţi poporul cu dare de mână (blană, piele etc), în vreme de criză! Nu ştim dacă şi această societate s-a implicat în circul ambulant de pe B.dul Aviatorilor, dar ne va spune, cu siguranţă, primarul Chiliman dacă a fost ceva în neregulă.

Ca element de noutate, chiar revoluţionar!, în stilul de a face afaceri al familiei Vîntu, este de remarcat faptul că în cazul firmei Primo Baby International este, coincidenţă de nume, pentru prima oară după scandalul FNI când un membru al familiei Vîntu apare ca administrator într-o firmă. Asta deoarece una dintre calităţile fundamentale ale lui SOV a fost aceea a neimplicării sale oficiale în conducerea firmelor pe care le-a controlat. Aşa se face că, fără semnătură de administrator, anchetatorii atraşi de combinaţiile specifice ale acţionarului majoritar nu au putut să-l agaţe, oricât de mult s-au străduit. Juniorul pare a fi, sub acest aspect, altfel decât bătrânul speculant.

Fiica lui Vîntu combinată cu şeful IT de la Realitatea Tv

Ioana Vintu
Ioana Vintu (pe scaun)

ricky

Ioana Vîntu (foto stanga, pe scaun), fiica din prima căsătorie a lui Sorin Ovidiu Vîntu, ne-a făcut şi ea o surpriză de proporţii asociindu-se cu unul dintre angajaţii tatălui ei de la Realitatea TV.

Ea a înfiinţat astfel, tot anul trecut, la Bucureşti, societatea Online Business Consulting SRL. Contrar zicalei conform căreia nu e bine să pui toate ouăle în acelaşi coş, şi această firmă a fost plasată tot în fostul sediu al Gelsor. Interesant este însă co-acţiuonarul Ioanei Vîntu din Online Business. El se numeşte Richeard Constantin Tufeanu şi deţine 30% din afacere, restul revenindu-i Ioanei. Richeard Tufeanu este însă cunoscut în trustul Realitatea-Caţavencu sub numele de Ricky şi este directorul IT al acestui trust.

Online Business Consulting

Tot anul trecut, pe vremea scandalului generat de raportul Oxford Analitica, atunci când patronul trustului Realitatea Tv a fost acuzat, pe bună dreptate, că foloseşte instrumentele mass media deţinute în campania de demolare a lui Traian Băsescu, Sorin Vîntu a declarat că trustul nu-i mai aparţine. El s-a ascuns atunci, pentru prima oară, în spatele copiilor săi. „Nu e cazul să comentez această informaţie. Nu eu, ci copiii mei sunt proprietarii trustului de presă Realitatea-Caţavencu. Iar ei nu au nici cel mai mic interes politic”.

Contactat telefonic pentru a-i cere punctul de vedere cu privire la cele de mai sus, Sorin Ovidiu Vîntu n-a aşteptat nici măcar să afle despre ce anume este vorba şi a spus, ca poetul, doar atât: „Nu am nici un punct de vedere/ Mulţumesc, la revedere!„.

Voiam să verific, la sursă, dacă informaţiile privind implicarea copiilor săi în afacerea din Aviatorilor sunt reale sau nu.

Stăpânul de ziarişti, cumpăraţi la 1000 de euro kg „în viu”, a închis telefonul imediat ce a aflat că este inoportunat de altcineva decât sclavii lui de la Realitatea, sau de pe blogurile care îi prezintă oficial, sub formă de scurte interviuri, dezinformările bine puse la punct.

Dan Badea