Averea Dracului: ICE DUNAREA, firma acoperită a Securității (III)

doc001

Cea mai importantă firmă acoperită a fostului DSS, inclusă în organigrama serviciului de informații externe de atunci (CIE), încadrată exclusiv cu ofițeri și subofițeri din cadrul Securității a fost ICE DUNĂREA, societate care avea să contribuie la plata datoriei externe a României cu aproximativ 4 miliarde de dolari.

Cea mai importantă firmă așa-zis ”străină” cu care a colaborat ICE Dunărea a fost CRESCENT – societate condusă exclusiv de Dan Voiculescu.

Spun ”firmă așa-zis ”străină””deoarece a fost înregistrată în străinătate, dar a fost predată apoi prin testament, după uciderea așa-zisului patron, lui Dan Voiculescu cu condiția s-o stăpânească pe întreaga durată a vieții sale, iar faptul că a fost condusă exclusiv de Dan Voiculescu, el având puterea totală de decizie în toate afacerile firmei ,este deja demonstrat și recunoscut chiar de către Fouad Sanbar (așa-zisul patron, sau patronul de fațadă al Crescent).

Mentionez că Dan Voiculescu este singurul motiv pentru care mă mai preocupă, astăzi, ICE Dunărea sau orice altceva legat de conturile fostei securități. Aceasta deoarece acest individ este, după opinia mea, cel mai mare rău care s-a abătut asupra României postdecembriste, iar trecutul lui tenebros trebuie privit cu multa atenție.VOICULESCU 1

El a transformat presa română în cel mai eficient instrument de manipulare împotriva intereselor naționale și a ridicat dezinformarea la nivel de artă, o artă la care nici Stalin n-a putut visa,  și tot el a transformat Parlamentul României într-o instituție populată cu cei mai corupți dintre români. A condus și  conduce, cred eu, SISTEMUL care se opune democratizării și modernizării României.

Așadar, voi reaminti ori de câte ori va fi nevoie că imperiul lui Dan Voiculescu s-a creat exact pe această relație dintre ICE Dunărea și Crescent, adică pe relația de afaceri cu Securitatea. Deși oficial, în dosarele securitații interne, el apare că ar fi fost doar un turnător ordinar, nu se știe cum figurează el în dosarele securității externe (CIE_SIE). Până a ajunge însă la episodul Crescent (despre care am mai scris anterior), să vedem cu ce se ocupa ICE Dunărea.

Reiau așadar un articol mai vechi de al meu, pe care îl completez cu documente inedite, parte dintre ele aparute in cartea mea, AVEREA PRESEDINTELUI.

coperta Averea Presedintelui

Iată, mai jos textul apărut în 1998, documentele atasate fiind insa inedite, prezentate aici in exclusivitate:

I. C. E. DUNAREA

”ICE Dunarea a fost o intreprindere de comert exterior a Securitatii, infiintata in octombrie 1982 (prin Decretul C.S nr.382/ 15.10.1982) si lichidata in apr. 1990 (prin H.G. nr.435/ 25.04.1990).

A facut parte din UM 0544-C.I.E (Centrul de Informatii Externe) si era identificata prin codul UM 0107.

A fost condusa, in ordine, de gen. mr. Aristotel Stamatoiu, gen.lt. Epifanie Amohnoaie, col. Gheorghe Badita și col. Constantin Gavril. In 1989 avea 137 de angajati dintre care 115 ofiteri.

A avut 6 servicii operative, un serviciu de navlosire si un compartiment special pentru vanzari armament. A efectuat activitati de import-export atat in nume propriu, cat si in colaborare cu celelalte ICE-uri. Colaborarea a fost, evident, impusa. A facut diverse intermedieri pe baza de comision si actiuni valutare speciale.

Oficial, se stiu foarte putine despre dimensiunea reala a implicarii acestei unitati a Securitatii in operatiunile valutar-financiare dirijate de Ceausescu si colaboratorii lui. Intreprinderea a fost lichidata cu o graba suspecta de guvernul Roman.

DUNAREA a fost mai intai trecuta in subordinea Ministerului Apararii Nationale. Pe 26 decembrie 1989, in urma decretului nr.4 semnat de Ion Iliescu, DSS si „toate unitatile din subordine” treceau la MApN. Fiind o unitate (0107) aflata in schema CIE (0544) din DSS, ICE Dunarea era „inghitita” provizoriu de ICE Romtehnica. Daca presa nu dezvaluia atunci aspecte controversate din activitatea Dunarii, suntem convinsi ca nici n-ar fi fost nevoie sa fie lichidata, pentru ca nu asta era intentia noilor stapani.

In perioada ianuarie – martie 1990, o echipa de control compusa din specialisti ai MCE, MF, MApN si BRCE a verificat intreaga activitate a ICE Dunarea.

 DUNAREA001

DUNAREA002

DUNAREA003DUNAREA004DUNAREA006 DUNAREA007 DUNAREA008

Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.
Primul Raport informativ, postdecembrist, despre ICE Dunarea, ajuns pe masa ministrului Justitiei, Teofil Pop. Raportul fusese cerut in vederea stabilirii eventualelor deturnari de fonduri de care era suspectata ICE Dunarea.

Pe 25 aprilie 1990, ICE Dunarea a intrat oficial in lichidare „in scopul evitarii unor paralelisme in activitatea intreprinderilor de comert exterior” (HG nr.435). Comisia de lichidare avea sa constate ca Dunarea fusese o intreprindere extrem de eficienta, ca aici toate a operatiunile s-au incadrat in indicatorii de preturi si eficienta economica planificati sau aprobati.

Oficial, pentru perioada 1982-1989, s-au constatat urmatoarele:

a. Volumul contractelor de export derulate in nume propriu sau in colaborare, inclusiv operatiuni de barter, compensatie si contrapartida, a fost de 4, 59 miliarde dolari;

b. S-au incasat 4,36 miliarde dolari cash din exporturi (inclusiv operatiuni de barter, contrapartida, compensatie)

c. Disponibilitatile in valuta constituite au fost contabilizate numai in conturi deschise la BRCE, ICE Dunarea neavand conturi la banci straine.

Intrebarile ulterioare asupra Dunarii au ramas insa fara raspuns. Fusese o firma a Securitatii iar documentele verificate nu spuneau, in realitate, decit ce scria pe ele. Cine garanta ca n-a existat o dubla contabilizare a lor? Nu era dubla si subordonarea Dunarii? (MCE si MI)

Afaceri cu diamante

Prezentam un exemplu concret care justifica indoiala noastra. E vorba de un aspect referitor la exportul de diamante artificiale al ICE Dunarea. Un referat intocmit la inceputul lui 1990, semnat de doi specialisti si dosit dupa cum cereau vremurile.

„In luna ianuarie 1990, ICE Mefin a preluat de la ICE Dunarea activitatea referitoare la importul si exportul de diamante. In perioada discutiilor ce au precedat preluarea activitatii, ICE Mefin a fost contactata de firma A.D.C.(Anglia), partener de afaceri prioritar pe aceasta relatie. Firma a pretins livrarea deindata a diamantelor artificiale ce au constituit obiectul unuoi contract incheiat cu ICE Dunarea.

ICE Mefin a luat legatura cu Uzina de diamante artificiale Dacia ( ce a functionat in directa subordunare a DSS, iar in prezent este subordonata, potrivit afirmatiiloer conducerii Mefin, Comandamentului pompierilor militari), rezultind ca este executata deja comanda firmei ADC. In aceste conditii s-a dispus livrarea diamantelor, iar firma ADC a platit suma de 20 mii $ SUA.

Pentru a verifica realitatea platii, un lucrator din cadrul ICE Mefin s-a deplasat la ICE Dunarea constatind ca in contractul ce i-a fost prezentat la aceasta din urma unitate, pretul prevazut era de 26 mii $ SUA. Revenind la sediul ICE Mefin, in timpul discutiilor purtate cu conducerea acesteia, au fost chemati prin telex de firma ADC si li s-a comunicat ca din greseala nu s-a trimis suma de 26 mii $, ci doar 20 mii $ SUA.

DUNAREA010 DUNAREA011

Coroborind aceasta situatie cu imprejurarea ca, cu ocazia unei recente vizite la Bucuresti (dupa Revolutie), dl. Jak Luntzer, patronul firmei ADC, a prezentat un inscris (o fotocopie) emanat de la Directia Europa Occidentala (director Pirvutoiu), din care rezulta ca MCECEI a aprobat ca ICE Dunarea sa scindeze sumele obtinute din exporturi in doua categorii cu doua destinatii diferite, deci din coroborarea acestor doua elemente se poate trage concluzia ca ICE Dunarera incheia fie doua contracte, unul in care se trecea pretul real si se incheia in strainatate, si un al doilea in care se trecea un pret mai mic si care era inregistrat in tara, fie, situatie mai greu de admis, ca sumele obtinute din derularea contractului incheiat cu partenerul strain au luat calea a doua conturi diferite.

Intrucit dl. Luntzer si-a anuntat vizita la ICE Mefin, s- a solicitat conducerii sa abordeze in cadrul discutiilor si aceasta chestiune.

Apare ca necesara si verificarea inscrisului la MCECEI, Directia Europa Occidentala, in care scop se va lua legatura cu actualul director Manolache.”

 DUNAREA016

Expertii straini care au cautat fondurile deturnate de Ceausescu & Co au avut informatii ca ICE Dunarea „a fost folosita pentru deturnare de fonduri din Romania”. In Planul „R” ei au inscris atit rezultatul documentarii la care avusesera acces pana atunci (mai 1990) cit si anumite ipoteze de lucru. Iata rezultatele lor la acea data:

„Conturile „Dunarii” de la BRCE, potrivit Serviciilor Secrete (?):

47.21.015.300-9 – $ US (Cont aparut deja in presa – R.L/6.08.’94, n.n.)

47.21.427.300-2 -DM

47.21.437.301-6 – DM

49.11.046.300-7 – $

48.69.715.300-9 – $ US

In aceste conturi au fost inregistrate, se pare, un mare numar de plati facute de companii de transport maritim catre autoritati portuare din Constanta sau de aiurea. Exista suspiciunea ca platile ascundeau cu totul altceva.

Un cont mai aparte era 48.69.715.314-0 – silingi austrieci. Acest cont ascunde numeroase tranzactii cu Dunarea si Dobias in Austria. Banca prin care intrau majoritatea sumelor in acest cont era Donau Bank. O parte din aceste plati au fost achitate pe loc in silingi austrieci sau marci germane lui Nathan Skalet (cetatean austriac, Pasaport nr. Pp 416431). Tranzactiile au fost aprobate de David Vasile, director adjunct. Potrivit lui Constantin Istrate, Skalet vorbeste doar romana si rusa.

Raport R Dunarea001 Raport R Dunarea002

Raportul R - un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu
Raportul R – un rezumat al raportului expertilor canadieni care au cercetat deturnarile de fonduri ale regimului Ceausescu

Rodica Vlaicu de la BRCE (Serviciul Special 46) a fost foarte suparata pentru ca unul dintre membrii comisiei (CS) a intrat in posesia acestor conturi. Ea a explicat ca sumele din acest cont au rezultat din vanzari catre Uniunea Sovietica de bunuri care au fost reetichetate. Ideea a fost ca sovieticii sa fie obligati sa plateasca bunurile nu in ruble, ci in valuta forte. Din exporturile facute de Dunarea in 1984 au rezultat 754 milioane $.

Documentele justificative au fost vazute de un membru al echipei canadiene (C.S.), dar nu i s-a permis sa le copieze.

Pe 28 aprilie 1990, actele de la BRCE, legate de Dunarea, erau in asa fel amestecate incit nu puteau fi extrase prea repede a afirmat C.I.

O prima concluzie era ca tranzactiile au fost mixate cu tot felul de alte afaceri ale bancii. Totusi, afirmatiile de mai sus nu se potrivesc cu rapoartele despre Dunarea puse deja la dispozitia comisiei.

Documentatia de la BRCE, desi fusese promisa, nu a ajuns la comisie.

Contul OBORE

In iulie 1990, de exemplu, soldul la zi al unui cont deschis cu 5 ani in urma era de 1.334 588, 14 dolari SUA. Numarul contului era 47.11.940.350-8 iar ca titular era trecut numele OBORE. Contul fusese descoperit in primele luni ale lui 1990 de catre expertii canadieni si inscris la capitolul „comisioane secrete”. Lipsa datelor de la BRCE i-a impiedicat sa mearga insa mai departe pe aceasta pista, numita de ei „QUINSHUN”. Informatiile adunate se refereau la deturnarea a 108 000 dolari, in urma unui export de transformatoare in Turcia facut prin Electroimportexport (EIE). „Contractul a fost de peste 20 milioane dolari, iar agentul turc Mustafa ONGUN (de la „Indel”) a primit un comision in functie de vanzari. La finalizarea contractului, EIE se pare ca datora lui M. Ongun 108 000 dolari. Banii ar fi fost deturnati intr-un anumit cont de la BRCE (47.11.940.350-8) apartinand, se pare, ICE Dunarea. Persoanele care pot da relatii sunt: M. Ongun, Rodica V. (BRCE) si Aristide BUTUNOIU (cel care l-a inlocuit, se pare, pe Ongun). Din investigatii s-a aflat ca au existat agenti care plateau comision la Dunarea, comision numit de Suzanne Wolfe bacsis pe invers”.

 Raport R Dunarea004

De-abia in 1991, Mugur Isarescu, presedinte al comisiei guvernamentale cerea blocarea acestui cont. Din adresa lui Isarescu am aflat ca firma care deschise contul in cauza fusese inchisa in… 1988. Iata continutul acelei adrese catre BRCE, semnate de Mugur Isarescu: „In vederea clarificarii provenientei unor sume realizate de reprezentanta firmei „QUINSHUN ENTERPRISES LIMITED” deschisa la Bucuresti in perioada 1981-1988, rugam sa blocati temporar contul 47.11.940.350-8, in care se pastreaza disponibilul ramas dupa incetarea activitatii acesteia”( Adresa Nr. 2001/19.02.1991).

Desi ICE Dunarea fusese de mult lichidata, iar oficial aconturile in valuta de la BRCE fusesera inchise cu sold zero inca din mai 1990″, exista, iata, cel putin un cont dosit, de prasila .

Epilog

Chiar daca, oficial, problema „Dunarea” a fost inchisa, ea nu este nici pe departe clarificata. Guvernele care au „acoperit”-o, lipsite de orice raspundere, vor trebui sa dea totusi niste explicatii, daca i se va nazari vreodata unei autoritati, interesate in aflarea adevarului, sa le ceara. La doi ani dupa lichidarea Dunarii, de exemplu, Comisia Isarescu avea mari greutati in priceperea unor socoteli oficiale care spuneau ca in contul ICE Dunarea se mai gasisera, la 22 dec. 1989, 1,2 milioane de dolari.

Tot neclara parea si afirmatia din raportul de lichidare al ICE Dunarea care spune ca in urma controlului „nu a reiesit ca din acestea (cele 4,59 miliarde dolari rezultate din exporturi- nn) ar fi fost transferate sume in valuta in exterior, in eventuale conturi ale dictatorului„. Prin urmare, „se impune a se analiza – spune raportul comisiei Isarescu – destinatia unor sume de milioane cedate la balanta de plati pe baza unor decrete speciale, in care se mentiona ca preluarea se face fara restituirea valutei sau a echivalentului in lei„. De regula, au observat specialistii lui Isarescu, preluarea la balanta de plati a unor astfel de sume in valuta, de la unitatile exceptate se facea cu titlu de imprumut, sau cu plata echivalentului in lei.DUNAREA014

Prima si
Prima si ultima pagina a unei Situatii a incasarilor cash la balanta de plati externe ale ICE Dunarea utilizate pe baza de acte normative in perioada 1982-februarie 1988

N-a fost explicat pana azi ce rost avea cedarea unor sume deloc neglijabile in CONT SPECIAL PREZIDENTIAL de la BRCE, si nici ce destinatie s-a dat acestor depozite. In 1986, de exemplu, ICE Dunarea a cedat suma de 45 milioane dolari in „contul special prezidential” de la BRCE, in baza unui „decret fara rambursare”( 234/25.12.86).

Dan BADEA,

Material apărut, partial, în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 (Facsimilele sunt inedite)

 

Averea Dracului – afaceri și comisioane confidențiale prin firmele Securității (II)

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Aceasta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum.

Altfel, oameni ca Dan Voiculescu sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Astăzi voi relua aici un material mai vechi, referitor la problema comisioanelor confidențiale care alimentau, ulterior, diverse conturi ale fostului regim, dar și problema desființării firmei ICE Dunărea (UM 0107) – unitate acoperită a fostului DSS, încadrată exclusiv cu ofițeri și personal din fosta Securitatea, dar cunoscută ca o firmă de comerț exterior. Partenerul de afaceri privilegiat al ICE Dunărea a fost…Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Iată de ce eu refuz să cred că Dan Voiculescu a fost doar un tornător ordinar al Securității și îi înțeleg mâhnirea cu care spune că n-a fost informator. Sau…doar informator. Până  a ajunge însă la Crescentul lui Voiculescu, despre care am mai scris AICI, AICI și AICI, postez  un material pe care l-am scris în urmă cu mulți ani, fragment din cartea ce avea să apară la editura Nemira, Averea Președintelui

coperta Averea Presedintelui
Averea Președintelui, Edit. Nemira, 1998, autor Dan Badea

Rezultă, în plus, din materialul și documentele atașate (aici – în exclusivitate), că societatea ARGUS, cea care, oficial, era doar un oficiu banal din cadrul camerei de Comerț și Industrie a RSR ce repartiza personal autohton pentru reprezentanțele firmelor străine la București, se ocupa în realitate cu obținerea de comisioane confidențiale și, așa cum avea să dezvăluie presa străină, cu falisficare profesonistă de documente contra comisioane. Șeful oficiului ARGUS, col. Dragoș Diaconescu un securist (CIE)-afacerist notoriu, care a preluat și aplicat ulterior lui decembrie 1989, vechile practici de la ARGUS, a fost arestat recent în afacerea fraudelor bancare descoperite la sfârșitul anului trecut de profesioniștii DIICOT (vezi, pe larg, AICI).

De menționat că la acea dată și eu credeam că Nicolae Ceaușescu a avut conturi secrete, fiind victima dezinformării celor care au preluat, pe cont propriu, controlul unora dintre afacerile importante ale statului român. 

doc001

Averea Dracului” (II) – afaceri si comisioane confidentiale prin firmele Securitatii

Inca o sursa de alimentare a conturilor secrete ale familiei regimului Ceausescu:

Comisioanele confidentiale

O importanta sursa de fonduri valutare, exploatata la maximum de agentii asa-zis economici ai lui Ceausescu, a fost comisionul. Atit in tara cit si in afara ei, s-au obtinut sume imense din intermedieri pe cit de secrete, pe atit de profitabile. Obtinerea de comisioane a fost transformata de regimul Ceausescu intr-o operatiune valutara speciala prin care s-au alimentat conturi mai mult sau mai putin cunoscute. Confidentialitatea majoritatii comisioanelor a fost pastrata cu strictete si, este de presupus, bine controlata. Pista comisioanelor confidentiale n-a fost batatorita de comisiile care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri, desi au existat destule elemente care au semnalat scurgeri masive de fonduri rezultate din acesta practica. Pina acum, o prezentare a modurilor de obtinere a comisioanelor confidentiale, imaginate de sistemul comunist, a fost facuta de fostul ofiter de securitate Liviu Turcu, intr-o scrisoare deschisa adresata comisiei senatoriale (Dragos Luchian), comisie n-a avut insa vreun rezultat notabil. Iata citeva dintre caile de obtinere a comisioanelor confidentiale ezvaluite de Liviu Turcu :

a. Obtinerea de comisioane confidentiale cu prilejul negocierilor contractelor comerciale de import – export in tara si strainatate; de regula aceste comisioane erau asigurate prin protocoale  confidentiale, separate de contractele propriu-zise, si se depuneau pe numele ICE-ului ce derula contractul, intr-un cont colector de la BRCE aflat sub controlul compartimentului AVS din CIE . Dirijarea banilor intr-un cont al DSS era treaba directorului BRCE si a sefului Departamentului secret din banca(Serviciul 46-nn). Existau 5 conturi colectoare la BRCE.

b. Tranzactii comerciale cu produse ne-romanesti pe piata internationala. Au fost implicate firmele : TERRA, DELTA, TRAWE, ICE DUNAREA, ICE ROMTEHNICA, ICE CARPATI.

c. Replasarea de marfuri de origine straina ca marfuri romanesti pe piete in care detinatorii reali ai marfii erau contingentati.

d. Obtinerea de comisioane confidentiale pentru permiterea trasnzitarii de marfuri straine si indigenizarea acestora.

e. Parteneriatul comercial cu tarile in curs de dezvoltare a caror legislatie financiara le limita scoaterea de sume in valuta forte in exterior sau interzicea detinerea de conturi in strainatate, prin crearea de catre partea romana de depozite si conturi, fie la BRCE sau la alte banci din strainatate.

Exemple de actiuni aducatoare de comisioane: ICE Masinexportimport – 300 000 dolari

Intre ICE Masinexportimport si firma italiana INNOCENTI s-a incheiat un contract de livrare a unui grup de masini necesar IMGB. Contractul, in valoare de 11mil. dolari, fusese aprobat in 1978 si stabilea termenul de livrare la 3 ani.Dupa expirarea acestui termen, desi patrtea italiana avea masinile gata, importul a fost sistat din cauza interdictiilor generale impuse atunci importurilor de catre politica vremii. Dupa o pauza de doi ani, partea romana a reluat tratativele cu italienii, care oricum nu mai aveau alte posibilitati de desfacere pentru grupul de masini necesar IMGB. Profitand de aceasta situatie, romanii au cerut un comision de 700 000 dolari, ca sa cumpere ceea ce tot ei comandasera. Italienii, neavand incotro, au acceptat. S-a facut insa o intelegere privind plata comisionului, asa incit in contul partii romane au fost virati cu acte doar 400 000 dolari, restul ajungand in alta parte. Unde?doc002

Partenerul italian a afirmat ca diferenta de 300 000 dolari a fost achitata „in imprejurari cunoscute de Maravela Ionel, directorul de atunci al ICE Masiniexportimport„. Maravela insa, impreuna cu derulatorul contractului, Nicolae Popescu, au solicitat „cu duritate” celor curiosi „sa nu se amestece in aceasta problema„. Si nu s-au amestecat. In 1990, destinatia celor 300 000 dolari era „neelucidata”.

ARGUS – Comisioane cu sacul

Oficiul Argus a fost, ca si Dunarea, o „firma” a Securitatii. O anexa. Se ocupa oficial cu asigurarea de personal pentru reprezentantele societatilor straine din Romania. Taxa orice firma straina si se vara metodic in orice afacere aducatoare de valuta. Era specialista in comisioane confidentiale. L-a avut ca director pe celebrul Dragos Diaconescu, despre a carui implicare in scufundare navei LUCONA (care avea la bord o moara de macinat minereu de uraniu) s-au spus destule ; Argus ar fi intocmit documentele fictive pentru transportul efectuat de Lucona, documente folosite ulterior la incasarea primelor de asigurare.

Șeful ARGUS, col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu
col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu (foto 2012)

Argus a avut conturi deschise atit la BRCE cit si la filialele unor banci straine din Bucuresti (Societe Generale si Manufacturer’s Hanover Trust). Cu toate acestea nu se stie nimic despre cercetarile comisiilor (investite sa caute fondurile deturnate) asupra acestei firme. Nu s-a spus nimic despre ARGUS. Daca si cum a fost desfiintata. Daca presa a tacut, oficialii n-au spus nimic.

Mentionam mai jos citeva dintre gainariile valutare ale oficiului condus de Dragos Diaconescu, pentru a ne lamuri asupra usurintei cu care se puteau construi fonduri ce puteau primi apoi orice destinatie.

In 1982, intre firmele ICE Geomin si Marc Rich (Elvetia) s-a perfectat o intelegere privind valorificarea de catre firma din Elvetia a unor produse ramase in urma a doua actiuni de cliring ale partii romane (cu India si Pakistan). Intelegerea consta in plata unui comision catre Geomin, taxa ce reprezenta 1,25% din beneficiul rezultat. In afacere a intervenit insa Argus, prin Dragos Diaconescu, care a cerut sa participe si el la incasarea a 50% din comision. Prin Talpos de la MCECEI, Argus a devenit parte la contractul cu Marc Rich, incasind astfel aproximativ 100 000 dolari/anual din aceasta afacere. Valuta era virata de ICE Geomin in contul Argus de la BRCE (cont # 47.23.227.300-4).geomin

In 1983, Louis Drasinovert, angajat roman al firmei germane Hoechst Aktiengesellschaft-RFG, a fost acuzat intr-o prima faza” de spionaj in favoarea Germaniei. Oficiul Argus, responsabil de soarta si apucaturile angajatului roman, s-a dat ranit si a solicitat firmei Hoechst daune in valoare de 460 000 de marci. Firma germana, care avea contracte de export cu ICE Danubiana, a achitat suma ceruta din debitele (datoriile) pe care firma romaneasca le-a avut ca importator al produselor sale.

Desi Danubiana a achitat intreaga suma, Oficiul Argus a informat firma germana ca n-a primit decit exact 136.568 DMW (decizia de plata nr.5959/14.12.1983). Diferenta de peste 320 mii marci, desi a fost incasata de Oficiul Argus, nu a fost confirmata; ea a fost scazuta insa de firma germana din datoria ICE Danubiana. In 1990 nu se stia in ce scopuri fusesera folosite cele 320 mii marci. Si nici de catre cine. Conturile in care Argus a cerut firmei germane sa vireze banii au fost cel de la BRCE (nr. 47.11.091.300-4) si cel de la Manufacturer’s Hanover Trust (nr. 700/284). Firma Hoechst a mai fost tapata de bani si de catre aunele ICE-uri” care i-au solicitat confidential, pentru deschiderea acreditivelor, comisioane cuprinse intre 7-10 % din valoarea acreditivelor, sume care nu mai erau restituite.

doc007

doc008

alt exemplu:

metallgesell001

metallgesell002

metallgesell003

metallgesell004

metallgesell005
documente inedite din arhiva Comisiei Guvernamentale pentru cercetarea fondurilor deturnate din averea statului, comisie condusă de Mugur Isărescu

Sume nefacturate

Sumele achitate de firmele straine oficiului Argus pentru participare (chiar si pentru neparticipare – cazul firmei italienesti Giole) la TIB nu erau facturate. Nu se stie unde ajungeau banii de la Argus. Dragos Diaconescu dadea dispozitie unor ICE-uri, care exportau diverse produse, sa depuna o parte din valoarea marfii in alte conturi decit cele pe care intreprinderile respective le aveau la BRCE. Erau conturi ale Securitatii? Ale Partidului? Ale lui Diaconescu? Nu stim. Stie ex-directorul CONFEX, tov. Poparlan.doc009

La fiecare livrare de marfa din Romania, foarte multe firme straine achitau un comision in conturi ale securitatii. De exemplu, firma germana Hallerman achita in contul 47.21.44.73.00-4 („ES”) un comision de 0,5% din valoarea marfii, ceea ce insemna zeci de mii de dolari. Basca taxa de participare la TIB. Fondurile necontrolate se  adunau astfel bucatica cu bucatica.

Firma BBI-Anglia (firma greceasca) a depus in 1985 o suma intr-un cont al Argus de la Societe Generale-Bucuresti. Contul avea numarul 20183. E o dovada ca Argus nu avea conturi in valuta numai la BRCE. Nu stim ca aceste conturi de la filialele unor banci straine din Bucuresti sa fi fost verificate.doc010

Implicarea directorului ARGUS, Dragos Diaconescu in „Afacerea Sulina” a fost confirmata de Gheorghe Voinoiu de la „RUM CAWO” – Liechtenstein. D. Diaconescu ar fi „mijlocit aranjamentul de depozitare a reziduurilor”, fiind implicat si in incasarea unei parti din taxele de depozitare a acestora.doc013

Dan BADEA (Material apărut în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 – cu excepția facsimilelor care sunt inedite)

***

Adaug articolului publicat de mine în 1998, un document care demonstrează stilul utilizat înca de pe atunci de securistul Dragoș Diaconescu, azi ajuns  la pușcărie pentru practici similare, el fiind acuzat de către patronul unei societăți elvețiene (Cevora Panama) de deturnări de fonduri, falsuri, dezinformări etc. Iată, mai jos documentele prezentate aici în exclusivitate:

cevora panama001
un Referat ce confirmă deturnările de fonduri comise de Dragoș Diaconescu și jefuirea reprezentanței din București a unei firme străine ( CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA)
cevora panama002
acuzatiile lui Marcel Werner, patronul societății jefuite de securiștii lui Diaconescu, transmise prin telex șefului Argus
cevora panama003
pag.2 a telexului de mai sus
cevora panama004
extras de cont de la BRCE al firmei CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA

OBS: Toate documentele ce insotesc acest material provin din arhiva comisiilor care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri din perioada regimului Ceausescu.

Partea despre ICE DUNAREA, care completa acest articol va fi publicata separat, deoarece va fi insotita de alte documente inedite, ce vor aparea in exlusivitate pe acest site.

(va urma)

Dan Badea

 

Autodenunţ. Barter între şeful SIE şi şeful EvZ, la ordinul Cotrocenilor: ţi-l dau pe Dan Voiculescu, mi-l dai pe generalul Constantin Rotaru!

Nistorescu Razboivoiculescu costumCampania anti-Băsescu a reuşit să adune, sub acelaşi steag,  indivizi care s-au războit ani mulţi, pe viaţă şi pe moarte, şi care, poate tocmai pentru că s-au săpat cu atâta ură unii pe alţii, au ajuns în aceeaşi groapă. O groapă acoperită cu un ecran de sticlă prin care n-ai cum să nu-i vezi pe foştii combatanţi înotând voioşi în rahatul vărsat la comun.

În urmă cu nouă ani n-aş fi crezut că este posibil ca Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea şi Cornel Nistorescu să stea la o masă plătită de Dan Voiculescu. La acea vreme, mogulul era duşmanul public nr.1 al administraţiei Constantinescu, aflat însă pe acelaşi eşafod cu mogulul de mai târziu, Sorin Ovidiu Vîntu.

 Tot atunci, eu eram unul dintre ziariştii din subordinea lui Cornel Nistorescu şi aveam „sarcini” pe ambele „fronturi”. Eram, într-un fel, ca un proiectil bun de pus pe ţeava pistolului şi trimis la ţintă. Nistorescu, marele şef, folosea des expresia „om pe ţeavă”. Uneori, o punea chiar pe colţul unor materiale primite la redacţie, iar asta însemna că e ordin să-l execuţi pe cel vizat. „Turturică, pune un om pe ţeavă!” – transmitea el comanda către dispecer (vezi facsimil, unde comanda viza niste mafioti obraznici de la PNL; comanda a rămas neexecutată pentru că m-am „fofilat”, nedorind sa ma implic într-un conflict PNL-PNŢcd ).

ORDIN semnat de Nistorescu: "TURTURICA PUNE UN OM PE TEAVA!". Cine era omul cel mai potrivit decat Dan Badea? Nimeni, desigur! Derbedeii nu stiau sa faca investigatii, cum s-a dovedit in cei 25 de ani de presa, ci doar sa comenteze ca papagalii prin toate ziarele/televiziunile pe unde au fost. Comentarii care i-au facut milionari pe amandoi! Si pe Nistorescu si pe slugoiul lui de casă cu nume de păsărică!
ORDIN semnat de Nistorescu: „TURTURICA PUNE UN OM PE TEAVA!”. Cine era omul cel mai potrivit decat Dan Badea? Nimeni, desigur! Derbedeii nu stiau sa faca investigatii, cum s-a dovedit in cei 25 de ani de presa, ci doar sa comenteze ca papagalii prin toate ziarele/televiziunile pe unde au fost. Comentarii care i-au facut milionari pe amandoi! Si pe Nistorescu si pe slugoiul lui de casă cu nume de păsărică!

Făceam parte din plutonul de execuţie al „mafiei politico-financiare” aşa cum o percepea, sau cum avea ordin s-o perceapă, atunci, directorul editorial al cotidianului Evenimentul Zilei. Ziarul era, cum se ştie, un oficios al administraţiei Constantinescu şi a fost folosit din plin pentru jocurile politice ale şmecherilor de la Cotroceni.

Se ajunsese până într-acolo încât venea la redacţie dosarul de la Cotroceni, adus de un ofiţer de la protecţie care stătea la uşa încăperii până ce ziariştii copiau cât puteau de mult din documentele conţinute. Nu se admiteau copii xerox, ci doar notiţe…Era dosarul Jimbolia. Pentru un ziarist, a fi servit cu dosare reprezintă un mare privilegiu. Pentru sforarul din spatele lui însă, e o ocazie de a câştiga imagine, bani şi putere.

L-am auzit zilele astea pe Nistorescu afirmând, dintr-o groapă acoperită cu sticlă, că el nu este atât anti-Băsescu, cât, mai degrabă, un ziarist care a „hămăit” întotdeuna la putere, oricare ar fi fost ea. Mai mult, a spus el, asta e obligaţia ziaristului, să critice puterea. Minţea, evident, cu o nesimţire debordantă şi nu mă refer aici la perioada Ceauşescu. Trec peste faptul că misiunile lui externe, ante-decembriste, nu i-au lăsat nici măcar o secundă liberă pentru a critica puterea de atunci.

Coperta cartii mele, Averea Presedintelui
Coperta cartii mele, Averea Presedintelui

Cazul pe care îl prezint astăzi este mai mult decât edificator pentru că evidenţiază mizeria morală a unui şef de publicaţie intrat în cârdăşie cu alţi doi şefi, unul de stat şi unul de serviciu de spionaj.

Cum am promis, voi prezenta câteva elemente privind „execuţia” mediatică lui Dan Voiculescu, declanşată la jumătatea anului 2000.  O execuţie la care am participat din plin, fără a avea însă timp să pricep că, în spatele operaţiunii în care fusesem atras, se aflau păpuşarii de la Cotroceni. De altfel, s-a exploatat atunci buna mea credinţă în a desluşi adevărul despre fondurile fostei Securităţi, deturnate de afaceriştii lui Ceauşescu. Scrisesem chiar o carte despre acele fonduri, „Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescu” (foto stânga), în 1998, şi una dintre pistele de cercetare era Crescentul condus de Voiculescu.

În aceste condiţii, în iunie 2000 s-a declanşat prin intermediul Evenimentului Zilei operaţiunea „civică” numită ad-hoc „Deschideţi dosarul Dunărea!”. Fiind în preajma campaniei electorale, atacul coordonat de la Cotroceni împotriva lui Dan Voiculescu avea caracteristicile clare ale unui şantaj. Pe mine, ca ziarist de investigaţie, nu mă preocupa însă politica ziarului, nu participam la şedinţe şi eram, alături de ceilaţi colegi ziarişti, negrişori pe plantaţia lui Nistorescu.

Operaţiunea amintită, ale cărei culise le-am aflat când era prea târziu, a presupus ca printr-o campanie de presă să se justifice o decizie a CSAT de desecretizare a arhivei ICE Dunărea, adică a uneia dintre firmele Securităţii cu care Dan Voiculescu, în calitatea lui de director al Crescent, derulase afaceri de sute de milioane de dolari. Campania, dusă de Evenimentul Zilei, avea să fie un succes pentru Cotroceni, dar un dezastru pentru mine.

A fost un succes pentru Cotroceni deoarece, la puţin timp de la declanşarea atacului de presă, CSAT a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea aflate în custodia SIE şi doi procurori au fost trimişi, rapid, s-o cerceteze. S-a făcut apoi un raport din care rezulta, printre altele, că Dan Voiculescu a avut relaţii de afaceri, prin intermediul Crescent, cu firma Securităţii, ICE Dunărea.

"ziarist independent" tinut intre dinti
„ziarist independent” tinut intre dinti

A fost un dezastru pentru mine deoarece unul dintre materialele de „campanie” intitulat „Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (articol bazat pe un dosar pus la dispoziţie de Nistorescu), alături de un editorial al aceluiaşi Nistorescu şi intitulat „Ţuguiaţii” (bazat pe injurii şi atacuri la persoană adresate lui Voliculescu) au făcut, la comun, obiectul unui proces intentat de mogul şi câştigat de el cu succes. Aproape 300 de milioane de lei daune….Atât de mare succes a avut Dan Voiculescu la judecătoarea Diana Pasăre, încât aceasta a considerat jignitoare inclusiv expresia…”afacerist„, folosită de mine în sintagma Dan Voiculescu a fost „un afacerist creat şi sprijinit de Securitate la începutul anilor ’80”.

Ei bine, în acest context, al campaniei anti-Voiculescu, s-a petrecut „barterul” de care aminteam într-o postare anterioară.

Trocul: Capul lui Rotaru pentru capul lui Voiculescu

foto_rotaruTocmai terminasem o scurtă investigaţie cu privire  la trecutul controversat al generalului Constantin Rotaru (stânga), prim-adjunctul directorului SIE la acea dată. Din material rezulta că, după ce fusese director adjunct al ICE Dunărea (firmă acoperită a fostei Securităţi), ofiţerul intrase în SIE pentru ca, în perioada 1994-1998, să facă o pauză şi să conducă trustul de presă al lui Dan Voiculescu (Compania Intact SA). Ulterior, el a revenit în SIE cu acelaşi grad şi a fost rapid avansat, devenind prim adjunct al directorului Cătălin Harnagea.

Pentru că nu găsisem nicăieri o urmă a trecerii în rezervă a ofiţerului am bănuit că el a lucrat în interes de serviciu pentru Dan Voiculescu. Mai mult, de aici se puteau naşte interpretări cu privire la paternitatea reală a firmei Crescent. Materialul era, la acea dată, destul de „periculos”.

Astăzi el nu mai are decât valoare „istorică”, generalul de patru stele Constantin Rotaru fiind trecut în rezervă, în 2005, şi devenind apoi un prosper om de afaceri. Iată despre ce text era vorba.

„Averea Diavolului” – a avere INTACTĂ

Constantin Rotaru, omul numărul doi din Serviciul de Informaţii Externe al României a condus vreme de patru ani imperiul mediatic al Nababului Epocii de Aur.
Sub bagheta lui Dan Voiculescu s-a încercat refacerea ICE DUNĂREA

O „greşeală” a unui funcţionar din aparatul tehnic al Serviciului român de Informaţii Externe (SIE) aruncă în aer toate zăvoarele trase de Dan Voiculescu peste secretul unui imperiu creat cu migală în ultimii zece ani. Imperiul Crescent devine astfel mai uşor de înţeles pentru cei care se întreabă cine e Voiculescu şi al cui e el. „Greşeala” invocată constă în prezentarea cu tîlc, pe site-ul de pe Internet al SIE, a biografiei colonelului Constantin Rotaru, adjunctul cu rang de secretar de stat al Directorului SIE. Biografia lui Rotaru, cosmetizată după canoanele muncii secrete de informaţii, are un periculos punct de inflexiune localizat în perioada 1994-1998, ani de clacă ai colonelului-secretar de stat pe moşia arendată de Voiculescu.

De la „Dunărea”, via SIE, în solda lui Dan Voiculescu

Biografia oficială a colonelului SIE, Constantin Rotaru, conţine neadevăruri şi omisiuni ce ridică mari semne de întrebare atît asupra misiunii avute în ultimii ani de către ofiţer, cît şi a relaţiei dintre SIE şi Dan Voiculescu. Astfel, în biografia oficială a lui Rotaru scrie (vezi facsimil 1)

rotaru12

că în perioada 1986 – 1993 ar fi fost „Director adjunct al Direcţiei de Prognoză şi Evaluare Economică” din SIE. În realitate, în perioada 1986-1990 n-a existat o direcţie cu acest nume în serviciul de informaţii externe (CIE) de atunci al României. Constantin Rotaru a fost însă Director adjunct al unei celebre unităţi acoperite din cadrul fostului DSS, unitatea UM 0107, cunoscută sub numele de Întreprinderea de Comerţ Exterior „DUNĂREA”.

Document oficial de infiintare al Crescent - Cypru
Document oficial de infiintare al Crescent – Cypru
Semnătura oficiala a lui Constantin Rotaru de la ICE Dunarea
Semnătura oficiala a lui Constantin Rotaru de la ICE Dunarea

Pentru cei care au uitat reamintim că „ICE Dunărea” a fost o super structură gigantică de comerţ exterior, coordonată direct de Nicolae Ceauşescu si Tudor Postelnicu (ca şef al DSS), prin care s-au realizat operaţiuni de comerţ exterior de miliarde de dolari SUA in cei peste şapte ani de existenţă. A fost port- drapelul întreprinderilor de comerţ exterior şi, în semn de recunoaştere, i-a fost acordat de către fostul dictator de mai multe ori succesiv „Ordinul Muncii clasa I”. Pentru anul 1989 ICE Dunarea primise drept plan de execuţie sarcina de a finaliza operaţiuni de comerţ exterior în valoare de 1 miliard de dolari, cifră care vorbeşte de la sine atît despre dimensiunile implicării DSS cît şi a serviciului său de informaţii externe (CIE) în activităţile de aducere a valutei forte în „visteria” ţării. Să mai amintim in treacăt ca firma Crescent, condusa atunci de Dan Voiculescu, derula masiv operaţiuni comerciale cu şi prin ICE Dunărea sau mai exact U.M.0107. Întrebarea care se pune este cine a preluat majoritatea operaţiunilor comerciale şi partenerii străini ai lui U.M. 0107, alias ICE Dunarea? Reidentificarea acestora în peisajul „noilor firme născute în economia de piaţă” de după 1989 ar putea fi nu numai interesanta dar şi benefică sub multe aspecte. Colonelul Rotaru a lucrat deci acoperit, ca funcţionar în comerţul exterior, fapt omis din biografia cifrată de pe Internet.

Oficial, Direcţia condusă de Rotaru nu există 

O a doua ciudăţenie este însăşi presupusa „Direcţie de prognoză şi evaluare economică” în fruntea căreia Rotaru ar fi activat, în perioada 1993-1994 (respectiv 1998-1999) ca Director adjunct (respectiv Director). Conform organigramei SIE prezentate pe acelaşi site de pe Internet, în Serviciul de Informaţii Externe nu există o Direcţie cu acest nume.

Colonelul SIE acoperit de Presa lui Voiculescu

În al treilea rînd, colonelul Rotaru a îndeplinit oficial, în perioada 1994 – 1998, funcţia de „Director General al Companiei INTACT SA”, firmă a lui Dan Voiculescu (!). Numele complet al firmei este „Corporaţia pentru Cultură şi Artă INTACT SA„, firmă înfiinţată în 1991 cu un capital social de aproximativ 10 milioane dolari, iar asociaţii sînt : „Crescent Commercial and Maritime Cyprus Ltd” (46, 5993 %), „Grivco SRL” (49, 1213 % ), „Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu” (2, 3304 % ), „Grivco Internaţional SA” (1,1652 %), „Intact Advertising SA” (0, 7838%). Trustul de presă al lui Dan Voiculescu s-a aflat deci, vreme de 4 (patru) ani, exact în perioada de maturizare, sub controlul direct al ofiţerului SIE Constantin Rotaru. Evident, Rotaru nu este singurul ofiţer provenit de la „Dunărea” şi recuperat în schema lui Voiculescu. Dacă Rotaru şi-ar fi continuat activitatea şi după 1998 în compania controversatului om de afaceri, n-ar fi fost nimic ieşit din comun; Dan Voiculescu are în subordine, cum spuneam, destui ofiţeri (fie ei în rezervă) din serviciile secrete române (cu experienţă şi ştate vechi ca ofiţeri acoperiţi), şi unul în plus n-ar fi modificat cu nimic coloratura personalului său. Ceea ce surprinde este însă altceva. În biografia oficială a lui Rotaru nu se precizează dacă a activat ca ofiţer acoperit, sau în rezervă, în solda lui Dan Voiculescu.

După cei patru ani de directorat în fruntea trustului ce avea în parohie postul de televiziune „Antena 1”, cotidianul „Jurnalul Naţional” etc., colonelul Constantin Rotaru reapare ca ofiţer activ în Serviciul de Informaţii Externe, cu acelaşi grad şi pe aceiaşi funcţie: Director al misterioasei „Direcţii de Prognoză şi Evaluare Economică”. „Sincopa” de patru ani în activitatea ofiţerului, altfel ascendentă pe linie profesională, fără precizarea trecerii în rezervă (1994) şi reactivării (1998), urmată de numirea (1999) ca adjunct cu rang de secretar de stat al Directorului SIE, este de natură să adîncească şi mai mult enigma asupra rolului jucat de ofiţer în imperiul Crescent. Trebuie spus că nu stă în practica serviciilor secrete să scoată un om din centrală, să-l trimită în civilie pentru cîţiva ani şi să-l reangajeze apoi cu aceiaşi funcţie în sistem. Astfel de cazuri pot fi posibile doar în măsura în care ofiţerul respectiv „a lipsit” cu misiune de la locul de muncă, lucrînd acoperit în altă parte, în cazul nostru, la „Intact”-ul lui Voiculescu.

Faptul că la puţin timp de la „reactivare”, după staţionarea benefică în fruntea trustului de presă INTACT, colonelul C. Rotaru devine al doilea om din Serviciul de Informaţii Externe, nu poate avea decît două explicaţii: ori firma INTACT este, ca pe vremuri, una de acoperire pentru SIE, cam cum era la altă scară Institutul de Economie Mondială pînă în decembrie 1989 (fief-ul ofiţerilor acoperiţi cu diplome de mari invăţaţi şi care avea să ‘producă’ după 1989 un prim-ministru, miniştri şi o intreagă pleiadă de consilieri şi experţi ai preşedinţiei şi şefului guvernului), ori Constantin Rotaru este un geniu al „secret-service” – ului de pe Dîmboviţa.Cum ultima variantă este greu de acceptat (altfel n-ar mai fi părăsit centrala SIE), rămîne de analizat „mariajul” dintre SIE şi Imperiul Crescent, o continuitate de fapt a tipului de relaţii antedecembriste. Iată cum, urmărind traseul unui singur om aflat pe statele de plată ale lui Dan Voiculescu şi Cătălin Harnagea, şeful SIE, constatăm o periculoasă simbioză dintre zona mass-media şi serviciul român de informaţii externe. Dacă reamintim că Dan Voiculescu mai conduce şi un partid politic, lucrurile se complică. Patronul colonelului Constantin Rotaru tocmai a făcut oalianţă cu principalul partid de opoziţie, dovadă că nimic nu se pierde ci doar se rearanjează „întocmai şi la timp”, cum cere sfînta necesitate. Şi ar mai fi o nedumerire: dacă totul este „intact”, atunci de ce nu s-a sesizat nimeni pînă acum? Cît priveşte necesarele explicaţii din partea conducerii SIE, ele nu pot fi obţinute deoarece Cătălin Harnagea refuză, e drept, politicos, o discuţie pe această temă. Cel puţin aşa ni s-a dat de înţeles prin numeroasele amînări şi contramandări ale unei discuţii explicative.

DAN BADEA

Casetă: Un BMW pentru grupa operativă a CIE de la Crescent Austria

Filiala Crescent-Austria era condusă de W. Redl (omul de faţadă al lui Dan Voiculescu la Eisenstadt). Daca Voiculescu spune, minţind cu atîta naturaleţe, ca nu avea legaturi deosebite cu Marin Ceauşescu şi nici cu CIE, atunci cum se face ca cel puţin unul (in realitate mai multe) dintre autoturismele filialei Crescent-Austria (BMW 525) a fost dat spre folosinţă Agentiei Comerciale a Ambasadei române din Viena, Crescent Austria plătind in continuare, oficial, inregistrarea, benzina şi asigurarile? Mai exact, autoturismul BMW 525 a fost dat în folosinţa grupei operative ce acţiona în cadrul agenţiei conduse de Marin Ceauşescu, grupă ce era compusa din ofiţerii acoperiţi trimisi la post de catre CIE, azi SIE. Acest lucru poate fi dovedit de autorităţile austriece însărcinate cu supravegherea şi protecţia Ambasadei Române la Viena.

Referitor la traseul textului prezentat mai sus, după ce l-am propus spre a fi publicat…a intrat în „amânări”. Pentru că începusem să mârâi prin redacţie, neînţelegând de ce e blocat materialul, într-o zi am fost chemat în cabinetul lui Nistorescu. Bănuind despre ce e vorba, nu l-am lăsat să aştepte.

Tot maior aţi rămas?„, l-am întrebat, făcând aluzie la un carton aflat pe biroul lui şi pe care scria „Mr. Cornel Nistorescu”. „Ei, pe dracu, dacă tu găseşti vreo hârtie pe care să scrie că am fost securist, atunci ies din presă!„- mi-a răspuns.

M-a atacat apoi frontal: „Uite, am vorbit cu Harnagea şi el zice că nu e bine să dăm materialul cu Rotaru. În schimb, ne-a dat un document de la ei din care rezulta o chestie tare. E o legătură între Voiculescu, Dunărea şi nişte generali egipteni. Deci tranzacţie de armament! Tare, nu? Ce zici?„…

Ce era să zic? Un document de la SIE în schimbul unei speculaţii era un schimb demn de luat în seamă…”Şi eu ce fac cu materialul pe care l-am scris?„- am încercat un simulacru de cârteală, convins fiind că, de vreme ce primise deja documentul (vezi facsimil, jos) de la Harnagea, se bătuse palma cu Rotaru. „Uită-l şi ocupă-te de ăsta!„, mi-a mai zis. Documentul provenea din arhiva comercială, deci nu operativă, a ICE Dunărea.

document sie_dunarea

M-am ocupat, evident, de document, dar numai după ce mi-a  cerut să fac o radiografie a ceea ce a însemnat ICE Dunărea precum şi o prezentare a relaţiilor avute cu Crescent. „Băgăm documentul, mai bagi şi nişte facsimile de la tine, punem titlul „Deschideţi arhiva Dunărea” şi gata!„. Atacul meu speculativ asupra lui Rotaru, adjunctul lui Harnagea, urma să fie înlocuit cu un atac sprijinit de şeful SIE, deci oarecum documentat, asupra lui Dan Voiculescu.

Aşa a şi fost. Pe 7 iulie 2000 am publicat materialul „Deschideţi arhiva ICE Dunărea„, iar 10 zile mai târziu a fost trimis la SIE, să cerceteze arhiva, şeful de la Anticorupţie, procurorul Buduşan. CSAT-ul şi-a făcut şi el treaba, arhiva fiind desecretizată, deci Nistorescu avea motive clare de mândrie patriotică: misiunea fusese îndeplinită cu succes, întocmai şi la timp!

deschideti dosarul dunarea

Din punctul meu de vedere, ca ziarist, eram câştigat pentru că obţinusem un document important care mă ajuta să creionez o stare de fapt ascunsă atâţia ani. Cât priveşte materialul blocat, am avut grijă ca informaţia centrală să apară, sub altă formă, într-un alt cotidian. Astfel, toată lumea a fost mulţumită.

image-2007-12-3-2048540-41-emil-constantinescu-dezlantuie-impotriva-societatii-civile

harnagea ant 3

harnagea ant 3

Întâmplarea face ca, nouă ani mai încolo, personajele direct implicate în răsunătorul atac mediatic asupra lui Dan Voiculescu să fie promovate pe televiziunea acestuia, într-o sforţare comună de demonizare a lui Traian Băsescu, preşedintele în funcţie al României.

S-au îngrămădit în spatele sticlei care ne desparte de groapa cu dejecţii Emil Constantinescu, Cătălin Harnagea, Cornel Nistorescu şi, obişnuitul casei, Mugur Ciuvică. Adică exact aceia care, pe vremuri, voiau capul duşmanului public nr.1, de atunci, Dan Voiculescu. Acesta este şi motivul pentru care, în faţa mea, complotiştii descrişi mai sus nu sunt decât nişte derbedei.

© Dan Badea