Averea Dracului: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan (I)

Materialul a fost cenzurat ILEGAL ȘI ABUZIV de compania americană GOOGLE la cererea mincinoasă a conducerii ziarului de șantaj ”CURENTUL” –

CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele, este echivalentă cu METODA FOLOSITĂ DE NAZIȘTI pentru ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Asta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum. Altfel, oameni ca Dan Voiculescu (de care ne vom ocupa separat, pe noua platforma de investigatii pe care ma voi muta ca urmare a hartuirii la care sunt supus de către Mirela și Mihai Iacob, patronii Curentul și cârnățarii lui Vasile Blaga) sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) - Editura Nemira, 1998
Volumul meu, Averea Președintelui (coperta 1) – Editura Nemira, 1998

Ieri, pe un post TV al unui tânăr pesedist, cineva și-a permis să preia documente și idei din cartea publicată de mine în urmă cu mai bine de 13 ani, ”Averea Președintelui”, fără ca măcar să citeze sursa. Este, dealtfel, obișnuit ca șmecherii pătrunși prin televiziuni de partid să plagieze orice le pică în mână, după modelul șefului lor suprem, Victor Ponta, prim-plagiatorul României.

Anunțul apariției lucrării mele din 1998
Anunțul apariției lucrării mele din 1998


Pentru că la data apariției cărții mele au fost pubicate niște scurte extrase în presă, le reproduc astăzi, cu titlu de cadou făcut altor documentariști ce acționează la comanda patronului, dar care nu au acces la cartea cumpărată atunci, cu sacii – spun unii – de Dan Voiculescu.

Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Anuntul apariției lucrării mele în Evenimentul Zilei
Iată primul material, apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998.

„Averea Dracului”: O afacere ultrasecreta a regimului Iliescu – Roman si Stolojan

           
Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene a recunoscut existenta unor „depuneri ilegale de valuta de catre fostul dictator roman”
averea dracului evz
Oficial, problema fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre regimul Ceausescu n-a putut fi, pina astazi, rezolvata. Regimul Iliescu a facut tot posibilul pentru a bloca toate informatiile privitoare la ingineriile financiare ale lui Ceausescu si ale finantistilor sai de curte. A retezat, una cite una, toate pistele care duceau la borcanul cu fonduri. A creat comisii speciale pentru cautarea si recuperarea acelor fonduri, iar concluzia oficiala a fost ca nu s-a gasit si, deci, nu s-a recuperat nimic. Desi au existat informatii si chiar dovezi ale unor depozite facute de carausi ai lui Ceausescu in banci straine, din Elvetia sau de aiurea, regimul Iliescu n-a facut, aparent, nimic pentru a finaliza cercetarile si pentru a recupera sume importante pentru bugetul de stat. S-a prefacut a nu fi descoperit si a nu cunoaste filierele de scurgere a valutei din si inspre Romania, desi avea toate instrumentele pentru aflarea adevarului. Cu exceptia sotilor Ceausescu, toti cei angrenati in fraudarea Romaniei erau vii si sprijineau noul regim. Toate documentele se aflau sub control si e absurd sa credem ca, vreme de 7 ani, nu se putea da un raspuns cert problemei fondurilor deturnate. Nu s-a vrut insa clarificarea acestei probleme pentru ca ea era cheia tuturor „tunurilor” financiare din Romania postdecembrista.In 1990 au aparut ca din senin firme si afaceristi romani care aveau sa-si consolideze extrem de rapid pozitiile, multi dispunind din start de ciudate rezerve valutare si avind statutul de fosti ofiteri de Securitate. Nimeni n-a verificat vreodata provenienta fondurilor rulate prin firmele lor. Potentatii regimului comunist, care nu fusesera arestati, se imbogateau parca prea repede pentru acele vremuri.Majoritatea celor implicati in afacerile valutare controlate de Ceausescu prin Securitate scoteau acum, din palarie, firme si firmulite garnisite cu contracte in regula si dolari adevarati. Pe la colturi se iteau sponsorizari dubioase, pentru campaniile electorale ce aveau sa vina, in vreme ce prin cutii postale de aiurea se inghesuiau banci sau firme ce urmau sa fie asmutite peste economia nationala. Vechile filiere valutare ale Securitatii, utilizate din plin dupa decembrie 1989, aveau la capete semnul de acces interzis pentru ochii bezmeticiti ai opiniei publice. Pe ele s-au rulat, cu (si in) siguranta, toate fondurile deturnate de regimul comunist, numai ca miscarea a fost nu in interesul statului roman, ci in interes de gasca, o razbunare tirzie a vechililor si carausilor lui Ceausescu.E singura explicatie ce justifica tacerea incapatinata a regimului Iliescu in privinta asa-ziselor conturi ale lui Ceausescu: s-a facut deja decontarea.In urma cu un an am reusit sa descopar si sa consult documente senzationale, adunate de-a lungul anilor de catre comisiile infiintate de guvernul Roman pentru asa-zisa „cercetare si recuperare a fondurilor deturnate de Nicolae Ceausescu si acolitii sai”. Toate acestea erau dosite intr-o arhiva a Ministerului Apararii Nationale, ultimul loc in care s-ar fi gindit cineva sa le caute. Documentele erau insa descompletate. Ca dupa un jaf. Rezulta totusi din ele ca au existat fonduri deturnate si ca s-au localizat oameni, firme, banci si conturi din strainatate care le-au acoperit.Mai rezulta strategia aproape disperata a guvernului Roman de a bloca cercetarile si incercarile de recuperare oficiala a acestor fonduri.”Evenimentul zilei” dezvaluie, incepind de astazi, urme ale ospatului financiar al celor invitati, in taina, la pomana lui Ceausescu: conturile secrete. In curind, pentru gurmanzi, dar si pentru pofticiosi, „ospatul” va fi tratat pe larg in cartea ce va aparea la inceputul lunii iunie, la Editura NEMIRA, „AVEREA PRESEDINTELUI” de Dan Badea.
 
Istoric al cautarii
Oficial, pentru gasirea conturilor secrete au fost infiintate 3 comisii: Interdepartamentala (Teofil Pop), Guvernamentala ( Mugur Isarescu) si Senatoriala ( Dragos Luchian). Problema a mai fost oarecum cercetata si de o a patra comisie, cea condusa de senatorul Valentin Gabrielescu. Dintre acestea, singura care a deschis niste piste interesante de cercetare a fost Comisia Interdepartamentala. Si asta deoarece a beneficiat de sprijinul unor experti straini.
A. Comisia Interdepartamentala
Comisia a fost infiintata, prin ordin guvernamental, pe 13 ianuarie 1990 si a functionat pina in iulie acelasi an. S-a aflat sub autoritatea Ministerului Justitiei, fiind condusa chiar de catre ministrul Teofil Pop. A fost constituita din reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Afacerilor Externe, Apararii, de Interne, Finantelor, Comertului Exterior, Procuraturii Generale, Bancii Romane de Comert Exterior si, putin mai incolo, SRI. Se presupunea atunci ca suma deturnata de Ceausescu si aflata in banci din strainatate era cuprinsa intre 400 de milioane si 5 miliarde de dolari.Investigatiile comisiei au debutat prin verificarea unor intreprinderi romane de comert exterior (I.C.E.) prin intermediul carora se presupunea a fi fost alimentate conturile secrete. Au fost astfel controlate 22 dintre acestea, rezultatele fiind insa nesemnificative. Intreprinderi dubioase ale Securitatii sau Gospodariei de Partid, precum „Dunarea”, „Carpati”,” Terra”,”Argus” au fost gasite „virgine” deoarece controalele au fost fie superficiale, fie lipsite de obiect in urma refuzului unor sefi de a permite accesul la documentele solicitate (bilanturi contabile, dosare comerciale, documente de sinteza). E greu de crezut insa ca acei sefi au refuzat cu adevarat sa prezinte raportul cui trebuia si cind a fost nevoie. Au fost facute demersuri pentru blocarea conturilor din bancile elvetiene, dar si de prin alte banci, in urma aparitiei unor informatii in presa straina referitoare la existenta unor astfel de conturi. Deoarece erau interzise atunci investigatiile in strainatate ale unor experti sau juristi romani, s-a solicitat sprijinul unor experti din Elvetia si Canada. Au fost, astfel, angajate: Casa de avocati din Geneva (Elvetia), condusa de avocat Suzanne Wolfe Martin (perioada 20.02 – 27.05.1990, cu onorariu de 30.000 dolari lunar), si firmele canadiene „Peat Marwick Thorne” (contabilitate juridica) si „Gowling, Stratshi & Henderson” (avocatura) din Toronto, reprezentate de Robert Lindquist, Rod Stamler, Charles Smedmor si Edward Belobaba (perioada 14.03 – 30.06 1990, cu onorariu de 100.000 dolari lunar, plata acestora fiind suportata de catre guvernul canadian). Desi Guy Fontanet nu a fost angajat de guvernul roman, el a fost vizitat, pe 1 mai 1990, la Geneva de insusi vicepremierul Gelu Voican Voiculescu cu care a discutat, evident, despre recuperarea bunurilor Ceausestilor din Elvetia. Acesta este un prim semnal ca s-a mers in paralel cu comisia oficiala condusa de Teofil Pop. Dintre cei care n-aveau nici treaba cu comisia, s-au mai interesat in strainatate de soarta conturilor secrete urmatorii: Victor Atanasie Stanculescu, Lucian Cornescu, Radu Ciuceanu, Mihai Balanescu.
B. Comisia Guvernamentala. Demersuri
Baza juridica a infiintarii si functionarii Comisiei Guvernamentale pentru identificarea si recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de catre Nicolae Ceausescu si colaboratorii sai a fost Hotarirea de Guvern nr. 951/14 august 1990. Desi in hotarirea de infiintare a comisiei erau prevazute a-i fi alocate sediu corespunzator, dotare tehnica, un autoturism si fonduri necesare pentru desfasurarea activitatii (art.16,17), comisia n-a primit nimic, nici macar un telefon, ca sa nu mai vorbim de fax sau, si mai alambicat, fax international! Nu exista dovada mai clara decit aceasta a dezinteresului guvernului Roman in cautarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului! Demersurile cunoscute ale comisiei au fost astfel indreptate doar spre forul tutelar pentru a cersi, pina la autodesfiintare, conditiile promise. O comisie care trebuia sa descopere si sa readuca la buget sume de ordinul sutelor de milioane de dolari, iar dupa unii, de miliarde, n-avea hirtie de xerox pentru multiplicare de documente. Cautarea fondurilor deturnate avea sa inceteze, in fapt, cind Theodor Stolojan avea sa declare public actiunea drept „o aiureala”. El ar fi stat o noapte intreaga sa se gindeasca, ne-a declarat recent un membru al comisiei guvernamentale, daca s-ar fi putut produce o deturnare de fonduri din Romania si, spre dimineata, a ajuns la concluzia ca era imposibil. Deci, „toata aceasta cautare era o aiureala”.
C. COMISIA SENATORIALA
Comisia a fost condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian si a inceput sa lucreze in februarie 1992. Practic, n-a contribuit cu nimic in actiunea descoperirii si recuperarii fondurilor deturnate. Problema raminea deschisa.
Piste de cautare a fondurilor
Portile cunoscute de intrare a fondurilor valutare in Romania, inainte de 22 decembrie 1989, erau Banca Romana de Comert Exterior, filiale ale BNRSR, filialele din Romania ale unor banci straine si „valiza diplomatica”. Toate aceste „porti” au ramas inchise pentru cei care au incercat sa afle cite ceva despre eventuale manipulari nejustificate de fonduri.Controalele facute la BRCE, de exemplu, au fost de suprafata cita vreme nimeni n-a reusit sa clarifice pina astazi rolul acestei banci in deturnarile de fonduri. In anumite conturi deschise aici s-au adunat fonduri din contractele aflate in derulare pe 22 decembrie 1989, sume despre care nu stim nimic. Daca pina atunci valuta colectata ar fi constituit, conform declaratiilor reprezentantilor BRCE, Fondul valutar centralizat al statului, dupa desfiintarea acestui fond ce destinatie s-a dat sumelor colectate ulterior in aceasta banca? De ce a refuzat (si cum putea sa refuze) BRCE sa puna la dispozitia comisiilor de cercetare patronate de guvern documente privind deschiderea unor conturi si operatiuni efectuate la indicatia DSS prin acestea? Aceasta situatie nu era clarificata nici dupa doi ani de cercetari, neputindu-se afla daca sumele incasate in acele conturi reprezentau sau nu drepturile reale cuvenite partii romane.Trebuie spus ca au existat depozite valutare netrecute nici la jumatatea anului 1990 la balanta de plati externe cum, la fel, au existat bilbiieli in raportarea de catre BRCE a disponibilitatilor valutare la 31 dec. 1989, cifrele schimbindu-se aleatoriu, in functie de anotimpuri. Potrivit raportului Comisiei Guvernamentale, ca urmare a nerespectarii „in totalitate de catre BRCE a dispozitiilor guvernului, care impuneau trecerea tuturor disponibilitatilor in valuta ale „unitatilor exceptate” la bugetul statului, in 1991 a fost clarificata situatia unor conturi in valoare de peste 30 milioane de dolari”. Cine si cum a jonglat cu aceste sume? Cine ne asigura ca fonduri ale statului n-au fost rulate in interese de gasca, sau de partid?
Raportul Curtii de Conturi
Daca activitatea BRCE de pina la 22 decembrie 1989 n-a putut fi cunoscuta, pentru ca nimeni nu si-a asumat raspunderea unui control riguros si pertinent in aceasta zona obscura a bancii, exista totusi niste repere ale perioadei care a urmat, repere fixate de Curtea de Conturi a Romaniei, citiva ani mai tirziu. Astfel, in urma unui control al Curtii de Conturi, finalizat in 1996, s-au constatat ciudatenii oarecum penale in activitatea BRCE de dupa 22 decembrie ’89. S-au constatat, printre altele:
1. Nu s-a putut stabili, pe baza de documente, modul de gestionare a „Fondului valutar centralizat al statului” deoarece fondul fusese desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE, in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde dolari SUA.
2. Nu s-a putut verifica daca suma de 153,4 milioane dolari SUA a fost trecuta, potrivit legii, in fondul valutar al tarii. Suma reprezenta disponibilitatile valutare ale fostului Oficiu Economic Central Carpati (in martie 1990).
3. In 1991 BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit „BNR -Fond de stat in valuta”, in care „prin patru operatiuni, a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane dolari SUA, facind datoare in acest fel, BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat, la extern, datorii ale statului.”
4. BNR a acceptat, in februarie 1990, ca in contul sumei de 770,6 milioane dolari SUA din rezerva valutara a statului, pusa temporar la dispozitia BRCE-SA (727,6 mil. $) si a Ministerului Comertului Exterior si Cooperarii Economice Internationale (43,0 mil. $), inainte de 1989, sa incaseze contravaloarea acesteia in lei, renuntind la obligatia reintregirii rezervei valutare.De remarcat ca pe 31 decembrie 1989 rezervele valutare ale Romaniei erau de circa 2 miliarde dolari SUA. Acestea au fost rapid epuizate, astfel incit pina la finele lui 1991 creditele externe ale tarii erau de 897 milioane dolari SUA.
Conturile secrete de la Banca Romana de Comert Exterior
Sintagma „conturile lui Ceausescu” acopera cele doua tipuri de conturi, presupuse a fi fost alimentate cu fonduri deturnate de familia Ceausescu din patrimoniul statului, si anume:
a. conturi deschise in strainatate de si pe numele Ceausescu (Elena sau Nicolae)
b. conturi deschise fie pe numele unor colaboratori sau firme reale ori fantoma, fie cu parola, conturi la care aveau acces Nicolae si/sau Elena Ceausescu , dar si cel care le-a deschis.
Pina astazi nu s-au descoperit in banci din strainatate conturi pe numele lui Ceausescu, exceptind cele doua conturi ale lui Valentin Ceausescu in Midlands Bank- Londra (aprox 1000 lire sterline), respectiv Deutsche Bank -Frankfurt, RFG (aprox 1500 DM). E greu de crezut insa ca a existat un cont deschis personal de Nicolae Ceausescu chiar pe numele sau, cind erau atitea posibilitati si motive de a se alege o alta cale. E greu de crezut, dar nu imposibil; in acest caz insa, sumele depuse au fost inmormintate o data cu deponentul, daca nu cumva cheia catre ele o fi fost smulsa la Tirgoviste, in decembrie ’89. Din motivele expuse mai sus, referirile la conturile lui Ceausescu vor viza a doua categorie – conturi deschise prin intermediari care inca mai traiesc. Doar doi au fost impuscati si, cu siguranta, nu i-au luat cu ei si pe colaboratorii de taina. Daca aflam care au fost cei mai de incredere colaboratori ai lui Nicolae si Elena Ceausescu, vom sti cine detine cheia controversatelor conturi.In aceeasi sintagma se includ si conturile presupuse a fi fost deschise la filialele unor banci straine din Romania, conturi despre care bancile in cauza sa nu aiba cunostinta a fi apartinut familiei Ceausescu. Si aici intermediarii din preajma sotilor Ceausescu au de povestit nume, numere, parole, sume si alte indicii. Conturile Securitatii si ale Partidului de la fosta BRCE pot ascunde la fel, sub cine stie ce forme scriptice, baze de alimentare pentru conturile lui Ceausescu.Nu apararea vreunui secret de stat i-a determinat pe „comandantii” BRCE sa refuze colaborarea cu expertii straini si, deci, sa le puna la dispozitie datele solicitate, ci tocmai teama ca nu cumva acesti specialisti sa descopere legatura dintre conturile „la vedere” din BRCE si cele disimulate prin institutiile financiare internationale.
Prezentam mai jos 44 de conturi secrete inregistrate la Banca Romana de Comert Exterior, conturi suspecte de a fi stat la baza marilor deturnari de fonduri din perioada regimului Ceausescu. Pentru ca pina azi situatia acestor conturi n-a fost oficial clarificata, este de presupus ca modul de lucru folosit pina in 1989, a fost preluat si utilizat de noua putere post-decembrista.
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bînci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 2)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Conturi de la BRCE (Banca Română de Comerț Exterior) în care se virau bani, de la diferite bănci din lume, inclusiv pentru cumpărarea/vânzarea de evrei și etnici germani/sași/secui (pag 3)
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
Situația unor conturi (ale SECURITĂȚII) deschise în evidențele BRCE
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
CENZURA GOOGLE asupra SITE-urilor mele este echivalentă cu ARDEREA CĂRȚILOR INTERZISE de către NAZIȘTI!
AȘA ARATĂ (NOUL semn AMERICAN FASCISTOID de Acces Interzis, AL CENZURII) UN FRAGMENT DIN CENZURA GOOGLE. Noua zvastică de peste ocean pusă peste libertatea presei din România.
Răspunsul bancilor elvetiene in legatura cu existenta conturilor familiei Ceausescu
Pe 12 februarie 1990, printr-o adresa purtind antetul MAE, adjunctul ministrului roman de externe, R. Neagu, l-a informat pe Vasile Voloseniuc, presedintele BRCE, despre pozitia principalelor banci elvetiene asupra „depunerii ilegale de valuta de catre fostul dictator roman” comunicindu-i urmatoarele:”Conducerea Societatii Bancilor Elvetiene (SBS) a recunoscut public existenta unor asemenea fonduri.Conducerea Uniunii Bancilor Elvetiene (UBS) nu exclude prezenta de fonduri de acest gen.Creditul Elvetian(CS) a negat categoric existenta unor depuneri din aceasta categorie„.(Adresa nr.7/432).
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
În băncile elvețiene s-au găsit conturi secrete în care erau depuse sume de bani de reprezentanți ai fostului regim comunist din România
Raportul lui Neagu de la Externe catre Voloseniuc – starostele conturilor Securitatii – pare de neinteles cita vreme ministrul justitiei si nu presedintele BRCE conducea investigatiile oficiale. Cu atit mai de neinteles cu cit BRCE avea in burta secretele tuturor tranzactiilor valutare dubioase ale regimului Ceausescu.
Incasarile valutare din emigratie
Toate comisiile au fost de acord ca una dintre sursele de colectare a fondurilor valutare pentru regimul Ceausescu a fost emigratia. Au existat intelegeri la cel mai inalt nivel privind comertul cu oameni impus de Ceausescu partenerilor germani sau evrei. S-au incasat sume imense din acest trafic specific orinduirii sclavagiste, sume asupra carora nu s-a dat nici o explicatie oficiala. Ca si cind n-ar fi existat. Prezentam mai jos citeva informatii care justifica necesitatea clarificarii problemei fondurilor rezultate din traficul amintit.
Incasari germane
Negociator din partea germana a fost, vreme de 22 ani, Dr. Heinz Gunther Huesch, care, dupa o informatie din documentarul canadian „Averea Dracului”, ar fi intermediat aproximativ 200.000 de contracte la pretul de 10-15 000 DM/persoana; Huesch n-a confirmat aceasta suma, dar a afirmat: „Este un acord secret si secretul continua si in prezent(1991-n.n.)”. Suma rezultata din aceasta tranzactie sclavagista ar fi fost de 2-3 miliarde de marci.In urma controlului facut la BRCE in 1990, au fost descoperite dovezi ale vinzarilor de etnici germani, ca urmare a intelegerilor secrete dintre RSR si RFG. Sapte ani mai tirziu, un ministru roman de externe, Adrian Severin, avea sa ceara scuze partii germane pentru faptul ca Ceausescu a exportat, ca pe o marfa, etnici germani. Este de presupus ca Severin cunostea, la acea data, termenii intelegerii secrete romano-germane referitoare la rusinoasa tranzactie, daca si-a permis sa transfere asupra Romaniei intreaga vina a acestui troc, vina care, deocamdata, nu este deloc clara. In 1990, Adrian Severin a avut o intilnire cu grupul de experti canadieni care l-au informat despre piedicile intimpinate in cercetarea anumitor documente de la BRCE, dar si de la alte institutii, cit si despre eventualitatea prelungirii contractului cu guvernul Roman.Problema este in continuare un secret bine pazit de ambele parti. Partea germana nu s-a grabit inca sa faca publice culisele afacerii si gradul ei de implicare nu e deloc confortabil, cel putin in fata contribuabilului german. Daca se va dovedi ca oficialitatile RFG au alimentat conturi personale ale lui Ceausescu, in paralel cu conturile curente deschise la BRCE pentru acest tip de tranzactie, vina afacerii va trebui altfel distribuita.Controlul efectuat la BRCE in 1990, chiar lapidar fiind, a evidentiat aspecte extrem de interesante ale emigratiei etnicilor germani: nume, sume, conturi. Prezentam continutul unei NOTE redactate in urma acestei verificari:”
1. In anul 1989, Departamentul Securitatii Statului a avut deschise la BRCE contul OV-78 (colector) si alte 13 conturi (cu functionare intermitenta) prin care s-au efectuat operatiuni de incasari prin transfer bancar, cecuri si depuneri in numerar la ghiseele BRCE si operatiuni de plati prin transfer pentru fructificarea disponibilitatilor prin plasarea acestora pe depozite renumeratorii la banci din strainatate si alte plati. Din contul OV-78 au fost efectuate in anul 1989 depozite de natura celor aratate insumind 29,2 milioane dolari si 119,5 milioane marci, care s-au incasat la termen, fiind in final cedate si utilizate pentru nevoile balantei de incasari si plati externe.
2. In ceea ce priveste modul de intrare a sumelor in valuta in aceste conturi, pe baza datelor puse la dispozitie de catre BRCE, s-au identificat 13 plati efectuate de COMMERZBANK AG-Neuss din RFG, in suma totala de 134.516.790, 00 marci, fara a se cunoaste ce reprezinta sumele, respectiv, daca acesta este nivelul lor real.(…) Platile s-au efectuat de catre COMMERZBANK AG-Neuss, in baza unor telexuri, din ordinul domnului Huesch, invocindu-se in unele cazuri intelegerea pe care ar fi avut-o acesta cu o persoana din Romania numita Dr. Anghelache. De exemplu, in telexul primit de BRCE de la COMMERZBANK AG-Neuss pe data de 24.08.1989 se precizeaza: „Platim astazi conform intelegerii cu dr. ANGHELACHE si din ordinul domnului Huesch 9.308.000,00 marci RFG. Creditam contul dv. la oficiul nostru din Frankfurt cu suma de 9.308.000 marci RFG”. Din discutiile purtate la BRCE, a rezultat ca aceasta persoana avea gradul de colonel, isi desfasura activitatea in cadrul fostului Departament al Securitatii Statului si ca aceste sume ar reprezenta platile care se efectuau in legatura cu plecarea definitiva in RFG a unor romani de origine germana(…) „.Conturile de la BRCE in care au intrat sumele din ordinul lui Huesch au fost: OV-78, FEROVIARUL, AA, AC. Nu cunoastem insa ca vreuna dintre comisii sa-l fi audiat pe celebrul Anghelache, desi e posibil sa fi fost una si aceeasi persoana cu seful AVS din DIE, col. Constantin Anghelache, cel care i-a succedat in functie lui Octavian Stelian Andronic. Dintr-o informatie furnizata de un fost membru al Comisiei Guvernamentale, dr. Anghelache era anul trecut (1997) stabilit in Elvetia. Toate incercarile de a afla ceva pe aceasta tema s-au izbit de oculta institutie numita Asociatia Fostilor Ofiteri anexata SRI.
Germania a cotizat cu aproape 400 de milioane de marci la contul Gospodariei de Partid
In contul OE Carpati de la BRCE intra, la fiecare inceput de trimestru, suma de 8 milioane DM. Cel care supraveghea alimentarea contului cu aceste sume, Marin Cristache, a afirmat ca nu stia de unde veneau banii. „Pe la mijlocul perioadei 1988-1989, aceasta problema a stopat, banii n-au mai venit. A inceput agitatia pentru a se afla de unde veneau acesti bani, ca sa putem afla daca este vorba de o intirziere sau de stoparea acestei sume, ceea ce a durat saptamini de zile. Banii veneau printr-un circuit de banca extrem de sofisticat. Nu cunosc de unde veneau ei si ce reprezentau.” (C. Sen.)Conform unei declaratii a lui Leon Nas, adjunctul sefului Gospodariei de Partid (1953-1989), suma totala primita de Oficiul Economic „Carpati,” (incepind cu trimestrul IV al anului 1978) de la „Bundesbank,” in transe de cite 8 milioane/trimestrial, a fost de 392 000 000 marci. Declaratia a fost facuta cu ocazia audierii de catre o echipa a Comisiei Guvernamentale, pe 24.10.1990. Dispozitia de a accepta si de a urmari intrarea acestor sume in contul OECC ar fi primit-o de la Nicolae Ceausescu prin Iosif Banc. Un alt personaj implicat: col. Octavian Stelian Andronic
Seful serviciului AVS (Aport Valutar Special) din cadrul Directiei de Informatii Externe a fostei Securitati, col. Octavian Stelian Andronic, audiat de comisia guvernamentala, a spus cite ceva despre natura unor intelegeri cu oficialii germani: „(…) In perioada 1981-1985 am lucrat in cadrul U.M. 0544 in calitate de sef al Compartimentului AVS care avea ca obiect al activitatii aducerea in tara a fondurilor valutare rezultate din succesiuni si alte drepturi ale cetatenilor romani, contabilizarea si transferarea in conturile speciale de la BRCE (TN-73; TN -75; OV-80 etc.) a sumelor rezultate din intelegerile cu RFG si Israel privind emigrarea, executarea de operatiuni de aport valutar fara export de marfuri si obtinerea de comisioane din diferite operatiuni de comert exterior.(…)In cadrul relatiilor cu reprezentantul guvernului RFG, prin care ni se faceau platile, la sfirsitul anului 1983 sau inceputul anului 1984, s-a obtinut suplimentar peste sumele ce ni se datorau, aproximativ 1 milion marci vest-germane. Reprezentantul guvernului RFG a conditionat plata acestei sume pe care a depus-o intr-un cont cu mentiunea A (initiala numelui meu de familie), de cumpararea de pe piata vest-germana a unor produse. S-a prezentat aceasta situatie si s-a decis, cu aprobarea fostului dictator, sa fie folosita pentru cumpararea de aparatura speciala, necesara unitatilor Ministerului de Interne.(…)In cadrul tratativelor duse cu reprezentantul guvernului RFG privind emigrarea, acesta mi-a spus ca ei au oferit guvernului roman un credit de 800 000 000 marci vest-germane cu dobinda redusa, pentru importul din RFG de aparatura si utilaje. Aceasta oferta ar fi fost facuta lui Pungan de catre ministrul de externe vest-german prin anii 1982-1983″.
Diplomatul Kroneck de la Bonn are lista cu platile pentru emigranti
La Comisia Guvernamentala au existat, de asemenea, informatii conform carora partea germana depunea in plus si alte sume decit cele negociate intr-un cont din Elvetia la care avea acces numai familia Ceausescu.Printr-o adresa semnata de Teodor Melescanu in 1991, ministrul justitiei Victor Babiuc era informat astfel:”(…)intr-o discutie, la 21 mai 1991, cu dl.Dumitru Ceausu, director adjunct in Ministerul Afacerilor Externe, dl Friedrich Kroneck, ambasador in Ministerul Afacerilor Externe de la Bonn, a relatat urmatoarele: In perioada 1978-1989, dl. Kroneck, s-a ocupat de derularea intelegerilor secrete romano-germane privind emigrarea in R.F. Germania a etnicilor germani din Romania. Initial, intelegerea a fost convenita intre Ceausescu si cancelarul Helmuth Schmidt, pe termen de 5 ani. Ulterior, intelegerea a fost modificata si prelungita, cu actualul cancelar.Sumele de bani pe care partea germana le platea pentru fiecare etnic german erau depuse la o banca elvetiana din Basel in doua conturi. Unul din conturi era deschis si intreprinderilor romanesti, iar celalalt nu era cunoscut decit de cei ce faceau platile si de oamenii de incredere ai familiei Ceausescu (s.a.)” (Adresa nr. 14/1520). Adresa lui Melescanu poarta mentiunea „Dl. Ianculescu, de trimis imediat la dl. Isarescu, guvernatorul Bancii Nat. care coordoneaza comisia privind banii lui N.C. / 03 iunie 91”. (va urma)
Incasari evreiesti
Se estimeaza ca numarul contractelor negociate de partea romana cu sef-rabinul Moses Rosen a fost 400 000. Daca s-a aplicat acelasi regim de plata ca in cazul etnicilor germani, suma obtinuta in urma acestor contracte ar fi de ordinul miliardelor de dolari (!). S-au gasit foarte putine urme ale acestor plati. Iata insa una dintre putinele descoperite. In conturile Securitatii de la BRCE au fost depuse in 1989, de catre diversi ofiteri, CEC-uri emise de mai multe banci din strainatate. Dintre acestea, raportat la marimea sumelor depuse, se evidentiaza urmatoarele:Bank Leumi- Iasrael / 1.200.000 dolari depusi in contul TN-75 la 20.01.89; Bank Hapoalim-New York / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 30.05.89; Bank Leumi Tel- Aviv / 1.000.000 dolari depusi in cont A.A. la 25.08.89; Bank Hapoalim Israel / 1.000.000 dolari in cont A.A. la 16.11.1989.Suzanne Wolfe, angajata de guvernul roman pentru depistarea conturilor lui Ceausescu, a aflat, in urma unei discutii cu Thomas Lachs (director executiv al Bancii Nationale a Austriei) ca banca „Winter Bank” ar detine conturi ale lui Ceausescu. „Aceasta banca, din Viena, este proprietatea unui evreu ortodox, pe nume Moskovitch, prieten cu rabinul Moses Rosen” (Raport asupra activitatii dnei S.W., avocat din Geneva / 5.06.1990). Moscova – mai importanta decit fondurile deturnate
Din discutiile avute de Suzanne Wolfe, in Israel, cu Zvi Barak -directorul general al departamentului financiar al organizatiei „The Jewish Agency for Israel” – si cu prof. Amnon Rubinstein, deputat in parlamentul israelian (CNESET) „a rezultat, in esenta, ca in relatia cu statul Israel s-ar putea „dezlega enigma”, cel putin in parte, insa dialogul va trebui sa fie purtat intr-o „discretie absoluta”, eventual printr-un mandatat special (de ex. prin dna S.Wolfe). S-a afirmat ca, pentru succesul dialogului, daca Romania ar accepta sa transporte evrei sovietici in Israel, ar putea primi in schimb informatii cu efect revelator, inclusiv despre unele legaturi dintre fostul dictator si Arafat sau Khadafi” (Raport asupra activitatii lui Suzanne Wolfe/5.06.1990).Problema acestui schimb de informatii a fost adusa la cunostinta lui Petre Roman, primul-ministru roman de atunci. Astfel, printr-o adresa semnata de Ion M. Anghel, primul presedinte al Comisiei Guvernamentale, Roman era rugat sa aprobe, printre altele, urmatoarele: „Initierea unor contacte cu reprezentantii Ministerului de Interne israelian in legatura cu propunerea acestora de a analiza conditiile unui schimb de informatii referitoare la deturnarea unor sume in valuta de catre dictator si acolitii acestuia. Aceste convorbiri, propuse de dl. Pesach Teitelman – om de afaceri israelian, ar urma sa aiba loc la Tel-Aviv, in prima parte a lunii noiembrie 1990, la o data care va fi comunicata de catre dl. Teitelman la revenirea acestuia in Romania. Propunem ca la aceasta actiune sa participe trei membri ai comisiei, scop in care este necesara aprobarea sumelor de 30 000 lei si 3 000 sekeli”. (Adresa nr.C.G./1001 din 12 oct.1990)
va urma
Dan Badea,
material apărut în Evenimentul zilei din 28 mai 1998

Amintiri din Epoca de aur a Presei Libere

În urmă cu mulți ani, emisiunea ”Reporter Tele7”, era cea mai apreciata emisiune de publicistica tv din România. Am fost onorat să fac parte din acea echipă și am fost nominalizat de 3 ori la APTR 1998, 1999 și 2000), pe vremea în care se aprecia profesionalismul din mass media românești.
echipa reporter tele7 2

echipa tele 7 1

Primul meu film pentru Reporter Tele7, PUȘCĂRIE LA DOMICILIU (Detention a domicile) a fost selecționat pentru Festivalul Internațional al Programelor Audiovizuale de la Biarritz – Franța din ian.1997, fiind singurul reportaj românesc la secțiunea ”Grands Reportages et Faits de Société.

fipa f3

 cuprins f4
pag 1 c f5
   pag 2 f 6
puscarie la domiciliu f7

Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu

Aşa cum am promis, în urmă cu ceva timp, deschid dosarul CRESCENT. Scopul dezvăluirilor care vor urma este de a demonstra o afirmaţie făcută de mine, în urmă cu nouă ani, dar contrazisă public, sub jurământ, de general colonel (r) Mihai Caraman, medaliat de KGB pentru succesele lui, din anii ’60, împotriva NATO, rectivat ca Director al Serviciului român de Informaţii Externe în perioada 1990-1992.
In 1970, Dan Voiculescu era sublocotenent
In 1970, Dan Voiculescu era sublocotenent
Afirmaţia mea a fost următoarea: „Imperiul creat de Voiculescu îşi are fundaţia infiltrată de fondurile Securităţii„. Justificarea acestei afirmaţii este că toată averea lui Dan Voiculescu provine din relaţia firmei Crescent (pe care a condus-o, iar apoi a preluat-o temporar, zice el) cu Securitatea

Caraman a contestat ceea ce am spus, declarând că afirmaţia mea este „o pură fantezie”. După deschiderea arhivei comerciale a ICE Dunărea, sunt în măsură să-l contrazic pe kgb-istul Mihai Caraman.

Dan Voiculescu este o creaţie a Securităţii ceauşiste, un partener în spirit dar şi în acte al acesteia. 
Un colaborator apropiat. Un om pe mâna căruia Securitatea a putut raporta îndeplinirea planului la contracte externe. Un om de bază al unei unităţi militare acoperite a fostului DSS, înfiinţate în 1982 printr-un decret clasificat cu Strict Secret de Importanţă Deosebită, UM 0107, adică ICE Dunărea.

Pentru a justifica acest demers sunt obligat să fac, însă, un nou  

Autodenunţ:

Articolul care l-a scos din uniforma pe "generalissimul" Dan Voiculescu! (pag1)
Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag1)
Articolul care l-a scos din uniforma pe "generalissimul" Dan Voiculescu! (pag 2)
Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag 2)

Aşadar, în urmă cu mulţi ani, am avut un proces cu Dan Voiculescu.

Eram publicist-comentator la Evenimentul Zilei şi pentru că Nistorescu, directorul ziarului, avea un război personal cu Dan Voiculescu, mi-a cerut să scriu un material despre patronul Intact. Mi-a dat nişte documente, mi-a spus să le „traduc” în limbaj accesibil opiniei publice şi să le public. Am scris atunci materialul „Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (foto sus).

Documentele publicate erau nişte telexuri transmise de Voiculescu proprietarului de carton al Crescent, John Edgington, căruia îi cerea să rezerve, pe numele sotiei sale (Sofia), a fiicelor (Camelia şi Corina) şi a unei însoţitoare (Anca Gheorghe) bilete de avion şi camere de hotel în câteva capitale europene (Istanbul, Atena, Paris, Roma, Viena). Voiculescu îşi trimitea familia în vacanţă, prin Europa, şi voia să fie sigur că  va avea cel mai frumos sejur. Iată documentele:

Voiculescu cere, in 1986, in plin regim dictatorial, conditii de NABAB pentru neamurile lui cu cefe rosii. Cui ii cere? "Paravanului" plasat, ca SEF, in fruntea CRESCENT!
Voiculescu cere, in 1986, in plin regim dictatorial, conditii de NABAB pentru neamurile lui cu cefe rosii. Cui ii cere? „Paravanului” plasat, ca SEF, in fruntea CRESCENT!
"Paravanul" John Edgington executa intocmai si la timp comanda "generalissimului", care pentru fraieri trecea drept un biet turnator ordinar al securitatii!...
„Paravanul” John Edgington executa intocmai si la timp comanda „generalissimului”, care pentru fraieri trecea drept un biet turnator ordinar al securitatii!…
Asta se întâmpla în 1986, în plină dictatură a lui Ceauşescu. Românii făceau atunci foamea, stăteau la cozi interminabile pentru a putea cumpăra, pentru ciorbă, ghiare de pui, sau copite de porc, supranumite „adidaşi”, iar Dan Voiculescu solicita cazare pentru neamurile lui, „într-un hotel foarte bun” de pe Champs-Elysee, sau din centrul Romei şi Vienei. Pentru cei care n-au trăit acele vremuri, mai trebuie precizat că niciun român nu putea să-şi permită un sejur, de acest tip, în Europa de Vest, fără să aibă legături strânse la vârful PCR sau al Securităţii. Fără să fie, adică, unul de-al lor.

Am scris, aşadar, textul, convins că Dan Voiculescu a fost un răsfăţat al Epocii de Aur. Şi astăzi sunt convins de asta. Îmi amintesc că atunci, în 1986, student la Facultatea de Matematică fiind, mâncam zaţ (de cafea) pe pâine, iar un an mai încolo eram anchetat de Securitate pentru că scrisesem, revoltat, la Europa Liberă. În schimb, Voiculescu era cel mai important „partener” de afaceri al ICE Dunărea (UM 107), firma acoperită a fostului Departament al Securităţii Statului (DSS).

Eram, aşadar, îndreptăţit să scriu despre Voiculescu.
(Asta o ştia şi Nistorescu, un individ pe care Decembrie 89 l-a surprins ca trimis special al regimului în ţările arabe şi care, ulterior, s-a folosit de buna mea credinţă pentru a-şi regla conturile cu diverşi oameni de afaceri pe care îi şantaja. Astăzi el este multi-milionar în euro, iar eu încă nu ştiu cu ce o să-mi întreţin fiul admis la cea mai prestigioasa universitate din Londra).

Revenind la comanda primita de la directorul ziarului EvZ, in aceeaşi zi în care am primit documentele despre Voiculescu, Dan Cristian Turturică, redactor şef şi mâna dreaptă a lui Cornel Nistorescu, şi-a permis să adauge, în textul semnat de mine, ultima frază. Individul, cu un caracter nativ de slugă, intra, în calitatea lui de redactor şef, pe textele jurnaliştilor şi adăuga tot ce-i trecea prin cap. La mine a adăugat următoarea frază: „Cum de un angajat putea să-i solicite patronului să-i rezerve bilete de avion şi camere la hotel (musai cele mai bune!), pentru familie, numai un colonel de securitate, probabil, ne-ar putea spune!„. De ce colonel şi nu maior, sau general, n-am înţeles. Omul, adică Turturică, era limitat, credea că în Securitate cel mai mare grad era de colonel. Prostia lui avea să-l propulseze ulterior în diverse funcţii, el fiind şi azi bine apreciat de infractorii care au investit în presă, deşi pe toţi i-a ţepuit cum s-a priceput mai bine, de la Vîntu (Realitatea TV) la Adamescu (România liberă), via Christoforidis (Prezent).

După apariţia textului în presă, a urmat un proces pe care, cu sprijinul unei judecătoare corupte, sau imbecile, l-a câştigat Voiculescu. Poate şi pentru că am fost judecat la pachet cu Nistorescu, care, incapabil să scrie ceva real, îl acuza pe Dan Voiculescu, într-un editorial, că are capul ţuguiat (!), sau că e miliardar de carton.

Judecătoarea care a dat sentinţa se numeşte Diana Iuliana Pasăre.

Iată ce judecată de valoare a făcut, printre altele, „judecătoarea” lui Dan Voiculescu: „autorul articolului a folosit o expresie jignitoare, contestând calitatea de om de afaceri a reclamantului („afacerist”). Altfel spus, faptul că în loc de „om de afaceri”, i-am spus lui Dan Voiculescu „afacerist„, reprezintă, după mintea de bibilică a lui Pasăre, o jignire!

Să fii condamnat pentru că i-ai zis lui Dan Voiculescu AFACERIST, iată măsura justiţiei româneşti, cea care a decis astazi ca Sorin Ovidiu Vintu ne este un pericol public.

O judecatoare năimită (şpăguită), sau tâmpită a considerat ca l-am jignit pe tovaraşul turnator ordinar al Securitatii, Dan Voiculescu, numindu-l "afacerist"! Idioata in robă m-a condamnat, desi fiecare cuvant/expresie/propozitie/fraza erau corecte in textul scris de mine! Judecatoarea corupta sau tampita avea sa fie promovata apoi la Inalta Curte! Se numeste Diana Iuliana Pasăre!
O judecatoare năimită (şpăguită), sau tâmpită a considerat ca l-am jignit pe tovaraşul turnator ordinar al Securitatii, Dan Voiculescu, numindu-l „afacerist”! Idioata in robă m-a condamnat, desi fiecare cuvant/expresie/propozitie/fraza erau corecte in textul scris de mine! Judecatoarea corupta sau tampita avea sa fie promovata apoi la Inalta Curte! Se numeste Diana Iuliana Pasăre!

Judecătorul Diana Iuliana Pasăre a reţinut sensul peiorativ al expresiei folosite de mine şi, cum spuneam,  m-a condamnat. Nouă ani mai încolo, Pasăre avea să ajungă judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Asta este încă o dovadă clară a faptului că mafioţii români controlează justiţia. Am fost obligat să plătesc, alături de Nistorescu, azi o ruşine a presei române, 265 milioane lei despăgubiri. Cum condamnarea a fost făcută „în solidar” cu publicaţia Evenimentul Zilei, portăreii s-au îndreptat, pentru a obţine aceşti bani, spre publicaţia respectivă.

Ulterior, aveam să aflu că avocatul meu în acel proces avea să devină pentru scurtă vreme avocat la Intact (firma lui Voiculescu), iar Nistorescu, un invitat de bază al postului tv Antena3 (firma lui Voiculescu). Şi asta în timp ce era un executant fidel al ordinelor lui Sorin Ovidiu Vîntu deci, evident, un milionar în euro.

Nedreptatea resimţită atunci, în condiţiile în care, ca ziarist, nu făcusem  altceva decât să prezint viaţa de huzur pe care şi-a permis-o familia unui român în plină dictatură ceauşistă, m-a făcut să-mi pierd încrederea în justiţia românească. Să iei pumni în ceafă de la nişte securişti este una, dar să-i iei de la un judecător tânăr este cu totul altceva. Mai ales dacă eşti pocnit contra cost.

Mai trebuie adăugat un amănunt: taxa de timbru (10%, parcă) pentru pretenţiile de 10 miliarde despăgubiri cerute de Voiculescu, pentru „reperarea” onoarei, a fost plătită de…Crecent Commercial & Maritime ltd.

Cele de mai sus reprezintă un preambul pentru ceea ce va urma şi nu vreau să existe comentarii cu privire la motivaţia dezvăluirilor mele.

O instanţă românească a decis că averea lui Voiculescu nu a fost „infiltrată” cu fondurile Securităţii, dar eu voi demonstra contrariul: toată averea lui Dan Voiculescu provine de pe urma acestei relaţii. El nu putea să aibă astăzi imperiul pe care îl are fără un parteneriat cu Securitatea. Dealtfel, acesta este şi motivul pentru care cel mai important om din firma Crescent era Dan Voiculescu, şi cea mai importantă filială a Crescent era cea din România.

(Va urma)

Dan Badea

Dr. Liviu Turcu: România derbedeilor „cu ştaif“

Scandalul provocat de difuzarea publică a conversaţiei lui Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), oferă opiniei publice, la aproape 20 de ani de la abandonarea fostului regim, ocazia de a evalua direct şi fără intermediari cam care este „starea de fapt“ a Romåniei de azi. Asta pentru că, în pofida aparenţei, nu este vorba doar de un scandal izolat, cu iz particular, ci de o „fereastră“ deschisă neintenţionat, prin care romånii au şansa de a înţelege mai bine ca niciodată modul în care „funcţionează“ mecanismul noii democraţii romåneşti.

Nu că marea majoritate a populaţiei, din naivitate sau ignoranţă, nu ar simţi instinctiv că este condusă/călărită de o clasă politică ce se chinuie să afişeze public masca ataşamentului pentru valorile sistemului politic democratic. O mască, ascunzând în realitate faţa hådă a fostei nomenclaturi, aflată în direct concubinaj şi complicitate cu segmentul lumpenar ce beneficiază masiv de experienţa condamnaţilor de drept comun.
Pentru comentariul de faţă, contextul politico-electoral în care înregistrarea a fost realizată contează mai puţin. Ea are însă darul de a furniza prin inducţie informaţii preţioase, la prima mână, cum se spune, cu privire la un „modus operandi“ cvasigeneralizat în sistemul politic actual. Un adevărat secret al lui Polichinelle pentru că, prin proporţiile metastazice ale corupţiei, traficul de influenţă, şantajul, scurgerea intenţionată de informaţii sensibile, actele ilegale de compromitere personală sau instituţională, delaţiunea şi sperjurul sunt doar cåteva dintre mijloacele practicate, asistate şi acceptate de voie sau de nevoie de mai toţi factorii decizionali. De aici alterarea la limite extrem de periculoase a însăşi substanţei şi funcţionalităţii structurilor instituţionale din Romånia de azi.

Marea famiglie

Şantajul încercat la adresa uneia din instituţiile-cheie îndrituite să investigheze elementele suspecte de corupţie din rândul clasei politice, respectiv Agenţia Naţională de Integritate, nu este o excepţie spectaculară, ci regula practicată în întregul sistem. Ca într-un domino sociopolitic de proporţii rar întâlnite, în ultimii 20 de ani s-au prăbuşit/alterat în raport cu însuşi statutul normal de funcţionare instituţie după instituţie, indiferent că aparţineau unei ramuri a puterii sau alteia. În acest mod, sistemul instituţional a trecut din poziţia de servant public (public servant) în cea de servant privat (private servant) al unui număr restrâns de grupuri de interese politice, economice şi financiare. Cele mai importante instituţii ale statului român au fost privatizate în folosul unor nuclee oculte de putere. Este situaţia clasică definitorie pentru statul mafiot ca stat captiv aflat sub controlul „marii famiglii“. Efervescenţa şi aşa-zisul dinamism al vieţii politice româneşti sunt cel mai adesea produsul competiţiei conflictuale între aceste grupuri de interese care controlează fiecare separat doar anumite sectoare ale sistemului instituţional. Aşa se explică toate convulsiile disfuncţionale din cadrul unor importante instituţii ale statului român şi unde se confruntă la modul tacit sau conflictual deschis structuri care în mod normal ar trebui să coopereze sau să se afle pe aceeaşi poziţie. Cel mai spectacular exemplu este oferit de scurgerea intenţionată de informaţii sensibile din cadrul unor servicii secrete ale ţării pentru compromiterea sau punerea în defensivă operaţională a altora. Sau când dosarele investigative întocmite de o instituţie sunt stopate sau blocate de altele în mod artificial, sub pretexte de ordin tehnico-birocratic. De aici ping-pongul cunoscut între poliţie, servicii de informaţii, Parchet şi justiţie.

Dar nu este numai atât. În originalul sistem „democratic“ românesc, criteriile de bază ale ocupării funcţiilor de conducere în structurile instituţionale sunt practic două: validarea apartenenţei directe la grupul de interese politic dominant al momentului şi fiabilitatea dependenţei candidatului faţă de grup prin deţinerea unui volum suficient de informaţii compromiţătoare despre acesta.
Primul criteriu, de altfel şi cel mai răspândit în România de azi, ţine de modelul sociologic al relaţiilor tribale de tipul rudeniei directe sau asociative. În această din urmă categorie se înscrie expansiunea fără precedent în perioada postdecembristă a relaţiilor de tipul naşi/fini care permit, din motive lesne de înţeles, expansiunea ca dimensiune şi pondere a „tribului“, adică a grupului de interese respectiv. Este metoda sporirii şansei de succes într-o lume în care competiţia între acestea a devenit în ultimii ani tot mai acerbă. Dacă o organizaţie nonguvernamentală serioasă şi-ar propune să alcătuiască harta acestui tip de relaţii la nivelul clasei politice româneşti, imaginea vă asigur că ar fi extrem de şocantă pentru o ţară altfel membră a Uniunii Europene. Ziarişti investigatori de mare valoare profesională şi morală, şi când spun asta mă gândesc în primul rând la un profesionist precum Dan Badea (http://badeadan.blogspot.com/- mutat pe www.danbadea.net) au defrişat deja la modul sectorial o parte a acestei configuraţii. Dar e doar începutul, iar efortul presupune resurse umane şi financiare mult mai mari pentru a putea fi finalizat în bune condiţiuni. Este clar nevoie de un sprijin financiar extern din partea unei instituţii europene de prestigiu.

Sarcini dificile

Dr Liviu Turcu in Romania
Dr Liviu Turcu in Romania

Odată configurată harta „marii famiglii“ româneşti, se pune evident problema sanitizării/deratizării sociopolitice a acesteia. O sarcină de mare dificultate având în vedere structura acestor grupuri de interese ce domină azi discreţionar viaţa politică, economică şi financiară a României. Relaţiile de rudenie şi de interes prin asociere ale acestei constelaţii de structuri de tip mafiot nu pot fi eradicate atâta timp cât elementele-cheie ale sistemului politic şi instituţional sunt sub controlul acestora. Reconstrucţia cadrului instituţional democratic se poate face doar prin două mijloace.
Primul presupune o amplă activitate de educaţie civică a marii mase a românilor, menită să-i scoată din condiţia de „captivi“ ai operaţiunilor actuale de manipulare şi dezinformare. În mod paradoxal, deşi după 1989 au fost înfiinţate sute de ONG-uri cu resurse financiare impresionante, mai nici una dintre ele nu şi-a câştigat, din păcate, notorietatea pe linia obiectivului amintit mai sus. Dimpotrivă, cele mai multe s-au transformat în anexe mercenare ale grupurilor de interese aparţinând „marii famiglii“. Revenind la procesul menţionat, odată realizat obiectivul renaşterii adevăratei conştiinţe civice şi morale, se impune crearea sub aspect organizatoric a unei formaţiuni politice al cărei principal obiectiv ar trebui să fie reformarea şi sanitizarea actualului sistem politic. În acel moment votul şi alegerile libere vor deveni poarta legitimă a accesului la pârghiile puterii şi vor permite finalizarea obiectivului propus: repunerea României în drepturile unui sistem democratic modern.

Al doilea mijloc de reconstrucţie şi sanitizare presupune o restructurare a sistemului de „sus în jos“ prin decizia curajoasă a unei facţiuni „luminate“ din cadrul actualei „famiglii“ de interese de a-şi asuma rolul sanitizării în detrimentul restului grupurilor de interese. Sună a canibalism politic, dar istoria cunoaşte destule cazuri reale care au finalizat cu succes obiectivele propuse. Un proces mai scurt sub aspect temporal care ar putea acompania pentru un timp procesul ridicării nivelului culturii politice a marii mase a alegătorilor. Este un tip de tranziţie pe care l-au cunoscut chiar şi regimurile posttotalitare indiferent de natura ideologică a acestora. Un regim democratic autoritar de tipul, să spunem, al celui din Singapore (şi e doar unul dintre exemple) poate contribui serios la accelerarea procesului educaţiei civice şi morale a populaţiei şi care, în cazul României, se află într-o serioasă derivă. Cei ce se vor opune unei asemenea idei confundă, din naivitate sau ipocrizie, conceptul libertăţii personale cu anarhia definită ca „mamă a controlului discreţionar“ de către „marea famiglie“. Pentru mine, ca şi pentru alţi analişti autohtoni sau occidentali, este clar că actuala Constituţie a fost de la bun început gândită pentru a proteja influenţa grupurilor de interese ce aveau să se instaleze la pârghiile decizionale ale statului român. Sistemul actual nu are menirea, aşa cum se pretinde, să asigure un echilibru rezonabil al ramurilor puterii, ci de a asigura mai degrabă blocajul instituţional atunci când una dintre ramuri ia măsuri ce nu convin grupurilor de interese ce controlează măcar una dintre ele.

Faza critică

România este într-o fază critică în care, pentru reformarea profundă în spiritul valorilor democraţiei occidentale a sistemului actual, are nevoie de un sistem politic de tipul republicii prezidenţiale.
Cu aceasta ajungem la un sector ce exultă în prezent ca mijloc de manipulare şi dezinformare a opiniei publice: mass-media. Cu mai bine de 15 ani în urmă am afirmat profetic că invocarea libertăţii absolute în mass-media românească este un act manipulaţionist ce a avut rolul de a servi drept umbrelă psihologică în compensaţie pentru absenţa accesului la informaţii mediatice în fostul regim comunist. În realitate, mass-media postdecembristă a fost parazitată de la bun început de un complex proces diversionist având drept scop controlul percepţiei publice atât despre trecut, cât şi despre evoluţiile curente. Ele au fost totodată paravanul operaţiunilor de preluare a controlului politic, economic şi financiar de către grupurile de interese născute din fosta clasă politică a regimului comunist în deplină conivenţă cu fostul segment colaboraţionist al birocraţiei instituţiilor de stat.
Într-o fază ulterioară marcată de altfel evolutiv şi de caracterul conflictual acut al relaţiilor între nucleele principalelor grupuri de interese ce dominau deja sistemul mass-media au intrat în proces de cartelizare. O cartelizare ce a fost însoţită de epurarea jurnaliştilor care încă mai credeau că pot şi trebuie să fie fideli valorilor deontologice şi înregimentarea directă, fără perdea, cum se spune, a celor rămaşi la operaţiuni dictate direct de controlorii mass-mediei respective. Audio-vizualul a devenit în ultimii 20 de ani factorul preponderent în formarea sau, mai bine zis, deformarea sub control a percepţiei opiniei publice. Orice cercetare cu minime pretenţii ştiinţifice nu poate evita constatarea împingerii percepţiei publice generale cu preponderenţă spre zone triviale, vulgare, în detrimentul inculcării valorilor morale şi civice ce constituie în mod obiectiv fundamentul unei solide culturi politice individuale. Simpla intrare în contact direct cu alegătorii te face să constaţi efectul nefast al întărâtării manipulative la adresa unui candidat sau altul pe motive nu numai superficiale, dar pur şi simplu ilogice. Dan Badea şi alţii numesc marea masă a victimelor manipulate „bizoni“. Cred că alegerea termenului invocă spre neştiinţa multora finalul tragic al busculadei create artificial/manipulativ de către vânătorii de bizoni. Ideal ar fi ca odată „lămuriţi“, bizonii să redirecţioneze busculada pe direcţia manipulatorilor. E greu, dar nu imposibil… Până atunci nu-mi rămâne să constat decât că România se află nu numai pe mâna cui nu trebuie, dar şi la discreţia unor derbedei ce se vor cu „ştaif“. Discuţia dintre Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac cu Cătălin Macovei este în acest sens de un simbolism excepţional pentru „starea de fapt“ a României actuale, cu un calificativ dur la adresa clasei politice şi a grupurilor de interese dominante.

Dr. Liviu Turcu

România derbedeilor „cu ştaif“
Curentul – vineri, 13 noiembrie 2009

Europa Liberă îmi recunoaşte statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti.

fragment din articolul apărut în Jurnalul național
fragment din articolul apărut în Jurnalul național

Este vorba despre lista publicată în suplimentul „Scânteia” al Jurnalului Naţional (vezi articolul „Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere„) şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:  

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de „disident” următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

mihai botez22

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez, gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste. Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.

Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac.
Scrisoare Dan Badea_00

După citirea scrisorii (facsimil sus, avizarea documentului pentru apariţia pe post) la postul de radio Europa Liberă, de către Vlad Georgescu şi Ioana Măgură Bernard (foto jos), pe 6 decembrie 1987, a început „dansul”.

vlad georgescu si ioana magura bernard
Vlad Georgescu si Ioana Magura Bernard

 

Am fost anchetat şi supravegheat permanent vreme de doi ani de către Securitate, mi s-a declanşat atunci, pentru prima oară, poate de frică, poate de stress, un tremor al mâinilor de care nu mai aveam să scap niciodată, dar, tot atunci, am aflat ce înseamnă să fii liber. Să ai curajul să-i spui împăratului că e gol! E un sentiment care, dacă nu te ucide, te întăreşte pentru totdeauna, iar cei care l-au încercat ştiu foarte bine ce spun.

Alături de mine a fost anchetată, separat, şi soţia mea, singurul prieten care mi-a rămas alături şi nu m-a părăsit în ciuda tuturor presiunilor făcute asupra ei. Ea avea să rămână singurul meu sprijin în bătăliile care au urmat.

Revenind la „dansul” cu anchetatorul, n-am fost bătut, aproape deloc, la interogatorii. Am primit doar un pumn în ceafă, pe la spate, de mi-am auzit gâtul trosnind înainte de a cădea. Motivul a fost că i-am spus colonelului anchetator (Urucu) că nu discut cu sergenţii majori şi că am pretenţia să fiu anchetat de un ofiţer superior care a absolvit o facultate. Nu ştiam că e colonel, era civil şi avea o privire în care nu distingeam urme de inteligenţă. Mă înşelasem, iar adevăratul sergent major, un zdrahon care mă adusese şi stătea în spatele meu, s-a simţit jignit şi m-a izbit fără nici un ordin. Asta a fost tot. De atunci, nimeni nu m-a mai atins, fizic, deşi teroarea psihică a fost permanentă, până în 22 decembrie 1989.

Din perioada acelor interogatorii ştiu că se putea refuza colaborarea cu Securitatea. Cei care, după 1990, au fost dovediţi ca şi colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi ca poliţie politică şi au invocat faptul că au fost forţaţi la colaborare, mint pentru a-şi ascunde slăbiciunea, sau lipsa de caracter. Eu unul am refuzat şi n-aveau ce să-mi mai facă.

Protestul meu de atunci, care avea să mă urmărească şi mai încolo, a fost însă aproape inutil. Am intrat ca berbecul în malaxorul unui aparat de măcinat creiere, crezând că voi schimba lumea. Un fost coleg de atunci, Răsvan Popescu (actualul şef al CNA), chiar mi-a zis, cu reproş, înainte să nu mă mai cunoască: „ce bă, crezi că schimbi tu lumea?”. Avea dreptate. N-am schimbat-o…

Primul care m-a trădat atunci, dincolo de colegii sau cunoscuţii de tipul arătat, a fost chiar Mihai Botez. Deşi discutasem cu el, de mai multe ori, şi convenisem că un protest este eficient doar dacă este făcut de români care trăiesc în România şi nu de anonimi sau de români plecaţi peste hotare, mai mult, deşi am primit asigurarea lui că va rămâne în ţară, a plecat în SUA la 2-3 luni după ce primise scrisoarea mea de protest. Fusese repartizat la un Centru de Calcul de la Tulcea, iar apoi primise viza penru Statele Unite. Aşadar, mă solidarizasem cu un laş. Evident, mi-am asumat protestul, dar tot timpul am simţit gustul amar al inutilităţii. Pentru că nimeni nu s-a mai alăturat, atunci, gestului meu.

Ulterior, în 1988, a apărut ca disident şi Mircea Dinescu, fostul scribălău de la Ştefan Gheorghiu (foto sus, notând conştiincios versurile lui Ceauşescu), dar el făcea deja parte din lotul lansat şi protejat de KGB. Cum aveam să aflu după 1990, şi Mihai Botez făcuse parte din acelaşi lot.

Culmea, anchetatorul meu (colonelul Nicolae Urucu, de la Direcţia a III-contraspionaj de la compartimentul Cercetări penale al SMB) a fost convins până la moarte că făceam parte dintr-o reţea a CIA, iar asta am aflat-o în 1994 când l-am reîntâlnit şi am discutat cu el de pe alte poziţii: eu ziarist, el pensionat, dar tremurând amândoi – eu ca urmare a stressului şi fricii din nopţile cu interogatorii, iar el de şocul reîntâlnirii uneia dintre victimele sale…Discuţia a fost însă raţională şi aşa am aflat că el avea convingerea că fac parte dintr-o reţea. Anchetatorul Urucu (nume legendat  „Mircea Ionescu”) a murit cu această convingere, falsă, deoarece cu excepţia lui Botez nu avusesem nici o altă conexiune pe linia protestului meu.

Protestul a mai fost inutil şi pentru că, deşi riscasem totul pentru viitorul fiului meu, nenăscut atunci, aveam să constat ulterior, după două decenii, că n-aveam să reuşesc să-i ofer un alt viitor decât cel pe care singur şi-l poate face. Băiatul meu are astăzi aproape 18 ani, ieri tocmai a aflat că a fost admis în comunitatea MENSA (adică a celor cu un IQ destul de ridicat), a fost olimpic la fizică şi engleză, e în ultimul an la cel mai bun liceu din Capitală, e şeful clasei, iar la anul va pleca să studieze la o Universitate din Anglia în cazul în care va prinde o bursă. Dacă ar rămâne în ţară ar ajunge şomer, ca taică-său, sau ar trebui să suporte presiunea zilnică a unei societăţi bolnave, călărite de politicieni mafioţi.

coperta Averea Presedintelui

După 1990, am încercat să schimb ceva în ţara asta şi am renunţat la postul de profesor de matematică pentru acela de ziarist.

Am scris sute de anchete, am făcut mai multe filme şi reportaje de televiziune, am fost nominalizat de trei ori la faza finală a APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română), am fost nominalizat şi am participat cu un film („Puşcărie la domiciliu”) la Festivalul Internaţional al Producţiilor Audiovizuale de la Biarritz-Franţa (foto dreapta), am scris singura carte de pe piaţă pe tema conturilor fostei securităţi (Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescufoto sus), iar de mai multe luni am devenit freelancer, un fel de şomer nerecunoscut ca atare.

FIPA biarritz_puscarie la domiciliu

De multe ori am fost indus în eroare şi vândut chiar de şefii mei, pentru bani sau alte avantaje. Am rămas însă jurnalist de investigaţii, chiar dacă ziarele centrale, dar şi televiziunile private au încăput pe mâna mafiei politico-financiare autohtone, poate cu două excepţii notabile: Evenimentul Zilei şi Emisiunea Naşul a lui Radu Moraru de la B1TV.

Nu m-am lăudat niciodată cu activitatea mea de disident anti-comunist, am invocat-o doar aluziv, în câteva rânduri, ca argument pentru buna mea credinţă, pusă, de tot atâtea ori, sub semnul întrebării.

banda2.JPG (2)

M-am mai justificat o dată, în urmă cu mai multe luni, atunci când fiţuica Ziua a lansat un document atribuit SRI, dar nerecunoscut de instituţia invocată, din care rezulta că aş fi fost membru al unei reţele de influenţă a CIA compusă din persoane precum Adrian Severin, Sorin Roşca Stănescu, Dan Pavel, Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Mircea Răceanu, Radu Ioanid etc. Am amintit acolo, pe scurt, despre anchetarea mea din perioada 1987-1989.

Asta a coincis, oarecum, şi cu disponibilizarea mea de la Gardianul, ziarul aceluiaşi paravan Liviu Luca, în fapt fiind vorba despre o formulă de concediere deoarece linia ziarului era subordonată intereselor mafiei politico-financiare, concentrată pe atacul continuu împotriva lui Traian Băsescu, iar eu neputând accepta să mai scriu – pentru a-mi câştiga existenţa – împotriva convingerilor mele.

Kimura-Toshiro-Japan

Am fost lăudat, înjurat, dat în judecată, jignit, numit „securist”, „agent CIA”, „omul lui SOV”, bătut, ameninţat, disponibilizat etc. etc. Până şi pe acest blog, cu un număr redus de cititori, m-au ajuns ameninţările unora…Am trecut însă peste toate. Personal, deşi am cam obosit predicând în pustiu, n-am renunţat încă şi nu cred că voi renunţa.

Sunt un jurnalist obişnuit, care nu apare la televizor, nu are exerciţiul retoricii, nu face jocuri politice şi se străduieşte să rămână cât mai anonim posibil pentru un om dedicat presei de investigaţii.  Deocamdată m-am refugiat pe acest blog unde imi mai dau, din când în când, cu presupusul despre ceea ce ni se întâmplă. Sper că va veni o vreme în care opinia publică va exclude tonomatele din presă, iar patronii vor fi obligaţi să-i lase pe profesionişti să-şi facă meseria.

Iată, mai întâi textul Protestului meu din 1987:

DOMNULE BOTEZ

Vin la dv-stră deoarece este necesar să vin. Starea de fapt existentă înţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor a încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi,aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea;populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându+se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poati fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni, care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo d elimitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a foorţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a a vut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Rvoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, , revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al drptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide.Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti

Deşi nu are decât valoare pur istorică, prezint, mai jos, în facsimil, scrisoarea trimisă de mine postului de radio Europa Liberă şi citită chiar de ziua lui Ceauşescu (Sfântul Nicolae), pe 6 decembrie 1987.  Menţionez că textul a fost corectat şi adnotat de Vlad Georgescu, iar documentul mi-a fost pus la dispoziţie în 1991, la cererea mea, de către unul dintre redactorii acestui post de radio.

Scrisoare Dan Badea_00 Scrisoare Dan Badea_01
Scrisoare Dan Badea_1 Scrisoare Dan Badea_1_1 Scrisoare Dan Badea_2 Scrisoare Dan Badea_3 Scrisoare Dan Badea_4 Scrisoare Dan Badea_5 Scrisoare Dan Badea_6 Scrisoare Dan Badea_7 Scrisoare Dan Badea_8 Scrisoare Dan Badea_9 Scrisoare Dan Badea_10 Scrisoare Dan Badea_11 Scrisoare Dan Badea_12 Scrisoare Dan Badea_13 Scrisoare Dan Badea_14

Dan Badea

O laudă, cu tâlc, de la Sorin Roşca Stănescu: „Un amestec exploziv numit Dan Badea”

Dinu-Patriciu-Rosca-Stanescu-Traian-Basescu1

Sorin Rosca Stănescu mă uimeşte din nou. Diversionist de mare clasă, el fiind, de departe, cel dintâi manipulator din presa română, SRS publică astăzi pe site-ul său un text despre mine şi acest blog. Un text de câteva rânduri în care, aparent, mă laudă şi îsi invită amicii să urmărească blogul meu. Iată-l:

Un ziarist vertical si un blog de mare forta. Iata un amestec exploziv. A fost atat de deranjant pentru politicienii vremii, incat i-au facut tot ce se putea pentru a-l marginaliza. Manipulandu-i, in acest sens, chiar si pe unii jurnalisti. Ceea ce posteaza astazi pe site Dan Badea se cuvine sa intre in atentia celor care nu se feresc de marile adevaruri. Motiv pentru care atrag atentia asupra adresei blog-ului sau: http://badeadan.blogspot.com

Nota lui Roşca, intitulată “Un amestec exploziv numit Dan Badea”, nu este însă, nici pe departe, o laudă.

rosca blog1

Cum să lauzi pe cineva care, cel putin speculativ, a demonstrat că eşti plătit (de ruşi) pentru a susţine politica Moscovei şi, deci, pentru a-l ataca pe Traian Băsescu?

Cum să-i faci reclamă, tu, luptător declarat anti-Băsescu, unuia care consideră că Traian Băsescu este suficient de catâr ca să nu facă înţelegeri cu mafioţii şi mogulii pe care-i reprezinţi?

lovin

Ultimele mele postări referitoare la Sorin Roşca Stănescu au fost destul de dure la adresa lui şi m-aş fi aşteptat la o reacţie pe măsură. Care nu a venit.

Culmea, au mai fost şi alţi jurnalişti cu experienţă, unul dintre ei fiind Tiberiu Lovin, pe blogul său (foto dreapta), care au remarcat argumentele folosite de mine pentru justificarea demersurilor filo-ruse ale lui Roşca Stănescu.

Titlul Notei m-a dus cu gândul, mai întâi, la ultima diversiune(azi demontată deja) a lui Roşca, cea privind vapoarele cu explozibili aduse de Mircea Băsescu din Tailanda şi retrimise apoi, peste mări, în beneficiul “teroriştilor”.

Ce-o fi vrând să spună, prin “amestec exploziv”?- m-am întrebat. Nu cumva o sa lanseze povestea că “amestecul exploziv” aflat pe vasul sosit în portul Constanţa a fost, de fapt…Dan Badea? Care apoi a fost ascuns în depozitul nepoatei Preşedintelui? Şi care, tocmai de aceea, e un susţinător al lui Băsescu?

Lăsând gluma deoparte, mărturisesc faptul că nu am înţeles, iniţial, de ce mă laudă Roşca. Orice s-ar spune, el nu este tâmpit. Tot parcursul său de până acum o dovedeşte. Nu este nici masochist, pentru că niciodata nu i-a plăcut să ia pumni în cap, ba chiar, mai degrabă, preferă să moară cu tine de gât. În fine, el nu este nici ziarist de investigaţii, pentru că a alterat toate subiectele abordate până acum, de la Iliescu-KGB, la Băsescu-terorişti. În schimb, cum spuneam, este un profesionist al diversiunii. Şi atunci, în aceste condiţii, ce vrea Roşca de la mine, m-am întrebat?

blog rosca 2

Aveam să înţeleg câteva minute mai încolo, după ce Nota publicată pe site-ul său s-a transformat în …delaţiune, printr-o singură trăsătură de condei: trimiterea din finalul notei nu mai era la blogul meu, ci la un anume articol de pe acest blog (vezi foto stânga, ultimul rând). 

Este vorba despre o analiză mai veche făcută de mine pentru revista Bilanţ şi intitulată Averea lui Traian Băsescu. Aşadar, nu blogul meu era interesant, ci materialul în care demonstram că, luat la bani mărunţi, Traian Băsescu nu poate justifica nişte venituri.

basescu-cowboylarge1

De ce o fi recurs la o adevărată parabolă, doar pentru a-şi trimite admiratorii la o mai veche analiză de-a mea, mi-e greu să pricep. Textul meu era public, din el s-au alimentat toţi detractorii preşedintelui Băsescu (cel mai recent fiind Marius Oprea, în cartea  – aflată în lucru – despre trecutul Preşedintelui), prin urmare SRS putea să-mi ceară acordul să-l preia, cu citarea sursei, şi i-l dădeam.

M-aş fi aştepat, totuşi, ca pe blogul său, Sorin Roşca Stănescu să publice, în primul rând ultimele materiale postate de mine şi care-l vizează direct: “Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA” şi “Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi “Banda celor 10 spioni CIA””. N-a făcut-o. Ca şi mine, l-a ales pe Băsescu. Este şi motivul pentru care l-am trecut în blogroll.

Morala

Când te laudă Sorin Roşca Stănescu ai grijă că, de fapt, îl atacă pe Traian Băsescu!

© Dan Badea

Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi „Banda celor zece spioni CIA”

Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operaţiune de trafic de armament şi de finanţare a unor organizaţii „teroriste”, a fost demontată astăzi, punct cu punct, de către jurnaliştii Liviu Iolu şi Mihai Munteanu în cotidianul Evenimentul Zilei.

munteanu evz1

Deşi întreaga poveste aruncată pe piaţă de fostul turnător H15 conţinea suficiente afirmaţii contradictorii, iar acuzaţiile centrale nu erau însoţite de documente, era nevoie, pentru cei care nu pot desluşi singuri iţele unor astfel de operaţiuni de intoxicare, de probe concrete. Probe care au fost obţinute de jurnaliştii menţionaţi.

Iată, mai jos, extrase din Evenimentul Zilei, câteva dintre afirmaţiile făcute de diversionistul H15 şi contrazise de documentele ziariştilor:

Ce susţine Roşca-Stănescu: Înalţi funcţionari ai Romarm, societate subordonată Ministerului Economiei, se fac vinovaţi de participarea la un grup de crimă organizată. În complicitate cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, şi locotenentul-colonel (r) Cornel Purcărea, înalţii funcţionari din Romarm se află în legătură cu cetăţeanul belgian de origine libaneză Bakri Imad Abdul Reda, urmărit de Interpol pentru ac ti vităţi cu caracter terorist.

Ce a aflat EVZ: Cornel Purcărea şi Bakri Imad Abdul Reda se cunosc, dar conexinea provine colateral, dintr-o afacere cu cereale, în care Mircea Băsescu nu are im plicaţii. Interpol îl viza pe cetăţeanul libanez pentru o tranzacţie comercială, nu pentru activităţi teroriste. 

Ce susţine Roşca-Stănescu: Bakri Imad Abdul Reda este şi acţionar al firmei Romagro Cereal, unde a deţinut participaţii şi Cornel Purcărea. Acesta din urmă acţiona ca reprezentant al Romagro Cereal chiar şi atunci când, formal, nu mai avea nicio legătură cu societatea.

Ce a aflat EVZ: Bakri Imad este acţionar al Romagro Cereal SRL, dar firma se află în divizare deoarece Cornel Purcărea şi libanezul nu s-au înţeles în 2004 asupra profilului firmei. Libanezul nu voia ca societatea să acţioneze ca producător de cereale, ci doar ca importator-exportator.

Ce susţine Roşca-Stănescu: În 2008, înainte ca Interpol să ceară autorităţilor române urmărirea lui Bakri Imad Abdul Reda, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâcea (SCCOV) a descoperit un straniu surplus de gestiune la uzina mecanică din Băbeni, unitate unde Romarm distrugea muniţia adusă, prin contract, din afara graniţelor.

Ce a aflat EVZ: Dosarul în cauză se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea din luna martie a.c., iar explozibilul provine din trun transport făcut în 2008, dar nu din surse externe, ci de la unităţi militare de lângă Bucureşti. În cazul muniţiei din Taiwan, transportul s-a făcut în acest an, sursa fiind externă. Deci, sunt două cazuri diferite.

Ce susţine SRS: Materialele explozibile, provenind din Thailanda, au fost descărcate la Constanţa de către fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acesta fiind însărcinat şi cu reurcarea lor pe vapoare.

Ce a aflat EVZ: Muniţia expirată provine din Taiwan, nu din Thailanda. În depozitele firmei Ice Age SRL din Zona Liberă Agigea, au fost depozitate timp de o lună cele 105 containere cu muniţie expirată. În acţionariatul firmei figurează Raluca Băsescu (50%), fiica lui Mircea Băsescu. Cel din urmă a fost contactat de Cornel Purcărea, care căuta spaţiu de depozitare. 

Ce susţine SRS: De comerciarizarea lor la export s-a ocupat firma Romagro Cereal, condusă de locotenentul- colonel Cornel Purcărea. În trecut, acesta a lucrat în serviciul secret al Armatei, fiind specializat în probleme africane. Muni ţia reexportată de Romagro Cereal a fost vândută către UNITA Angola.

Ce a aflat EVZ: Formaţiunea rebelă armată UNITA Angola s-a desfiinţat în 2000, la scurt timp după uciderea liderului ei, Jonas Savimbi. Din scheletul ei s-a format un partid politic, fără ramificaţie militară. Firma care a importat muniţia expirată a fost Oxo Network Corporation, condusă de Pucărea, nu Romagro. Este vorba exclusiv de import, nu de export, aşa cum susţine Roşca Stănescu.

07facsimil

Mai mult decât atât, Corneliu Purcărea le-a declarat celor doi jurnalişti că, în urmă cu patru ani, a fost şantajat de trimişii lui Roşca Stănescu şi obligat să cotizeze la „ZIUA” cu 40-50.000 de euro, dar că ar fi dat doar 10.000 de euro (foto SUS, document publicat de EvZ).

Banii, obţinuţi de trimişii celui supranumit „Naşul”, au fost daţi, oficial, pentru „publicitate”, numai că aceasta nu ar fi apărut în ziarul condus de SRS.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat în materialul postat, în urmă cu mai multe zile, pe acest blog, SRS a dezvoltat, de-a lungul anilor, o relaţie specială cu ruşii interesaţi de preluarea controlului politico-economic într-o ţară ce avea să pătrundă în NATO şi să se integreze în Uniunea Europeană.

Reacţia lui Roşca Stănescu nu s-a lăsat aşteptată, el  atacându-i, în stilul caracteristic, pe autorii materialului de presă, acuzându-i că au însăilat informaţii primite de la un serviciu secret, fără să specifice dacă este vorba despre SVR sau FSB.

„Am citit mizeria publicata. Pentru orice jurnalist si, probabil, pentru orice cititor, e limpede ca ea nu constituie rezultatul unei investigatii jurnalistice. Au fost pur si simplu insailate informatii primite de la un serviciu secret. Dar nici acel serviciu secret, aflat in slujba lui Basescu, nu si-a putut permite sa nege in intregime evidenta. “Evenimentului Zilei” i-au trebuit 14 zile pentru a ma ataca. La cerere. Voi raspunde, luandu-mi si eu un timp necesar” – a scris H15 pe site-ul său.

Tot astăzi, însă, a venit şi diagnosticul din partea Comisiei SRI care se poate traduce cam aşa: „Roşca Stănescu bate câmpii!”. Concret, în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, preşedintele Cezar Preda a afirmat nu există un caz Băsescu, iar directorul SRI, George Cristian Maior, a spus şi el că nu există nici o legătură între transportul de muniţie vizat şi terorism.

„Suntem o autoritate naţională in domeniul prevenirii terorismului, suntem abilitaţi prin lege, suntem parte a unei comunităţi mai largi din UE şi NATO şi am arătat comisiei că am avut o cunoaştere adâncă în legatură cu toate aspectele semnalate legate de aşa-zisa „conexiune” între acest transport special şi zone ale terorismului, demonstrând că nu există nicio legatura între el şi terorism– a declarat şeful SRI.

Scopul lui Roşca Stănescu a fost, parţial, atins.

Exemplul dat de mine, cu banii primiţi (evident, tot pentru „publicitate” în ziar)de la preşedintele LUKOIL, faptă recunoscută de SRS, este ilustrativ pentru modul de lucru al acestuia, dar şi pentru identificarea celor care stau în spatele lui. Cum am arătat deja, scopul fundamental al dezinformării lansate de Roşca Stănescu a fost compromiterea, în plan internaţional, îndeosebi pe relaţia cu SUA, a preşedintelui Traian Băsescu. Concret, deşi negocierile pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington erau destul de avansate, acesta a anunţat public, la câteva zile de la escaladarea scandalului „Băsescu-terorişti”, că vizita nu va mai avea loc. Iată fragmentul cheie din discursul, recent, al preşedintelui Traian Băsescu:

„Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România

Scopul diversionistului fusese atins.

Scenariul pus la cale de Roşca Stănescu a fost însă mult mai bine elaborat decât l-ar fi dus pe el capul. Ipoteza lansată pe acest blog, cum că în spatele lui Sorin Roşca Stănescu se află marile interese ruseşti poate fi întărită şi de alte două întâmplări pe care, la data postării anterioare, nu le luasem în calcul.

Datele despre implicarea unuia dintre membrii familiei Băsescu (Mircea) într-o operaţiune comercială monitorizată de DGIPI au apărut la începutul acestui an, iar scurgerea lor către grupul diversionist din care face parte Rosca Stănescu a fost aproape instantanee.Prin urmare, acestea au putut fi obţinute cel mai târziu în februarie 2009. Mai departe, după obţinerea informaţiei privind apariţia numelei Băsescu într-o operaţiune cu produse speciale, SRS şi comandamentul din care face parte (alături de Cozmin Guşă, cunoscuta curea de transmisie a ruşilor, primul care a confirmat „adevărul” celor spuse de SRS) au gândit pas cu pas lansarea diversiunii în mass media.

Diversiunea „Banda celor zece spioni CIA”

banda2

Mai întâi s-au asigurat că, deşi evidentă, nu se va putea face legătura dintre ei şi interesele ruseşti. Ce dovadă mai clară puteau avea, că în spatele lor nu sunt ruşii, decât o confirmare a acestui fapt chiar de la autoritatea în materie, adică… Serviciul Român de Informaţii? Cum o asemenea dovadă nu putea fi obţinută, au recurs la un şiretlic specific KGB: plastografia.

Băieţii din spatele lui Roşca Stănescu au obţinut o astfel de „confirmare” contrafăcută de mai multă vreme (la puţin timp după ce Vagit Alekperov, suspectat a fi fost general al KGB, îi dăduse lui SRS, la Intercontinental, cei peste 800.000 de dolari), din care rezultă, nici mai mult nici mai puţin, că Sorin Roşca Stănescu ar fi fost documentat de lucrătorii din SRI ca făcând parte dintr-o reţea de spionaj coordonată de Pacepa şi finanţată din fonduri ale CIA.

Este vorba despre o Notă-Raport, datată 1999, în care se face vorbire despre zece personalităţi ale vremii (politicieni, ziarişti şi foşti ofiţeri de informaţii) angrenate într-o vastă operaţiune de atac mediatic asupra principalelor instituţii ale statului român. Alături de Roşca Stănescu, printre „spioni” mai apar Mircea Răceanu, Radu Ioanid, Adrian Severin, Dan Pavel, Cornel Dumitrescu, Dan Cristian Turturică şi subsemnatul, Dan Badea.

SRI pag 1_1

Coordonatorii retelei ar fi fost, conform documentului, IM Pacepa şi Liviu Turcu. Înarmat cu „dovada”, Sorin Roşca Stănescu a publicat-o pe 30 martie a.c. în cotidianul ZIUA şi a însoţit-o de un editorial menit să abată atenţia de la scopul real urmărit prin acea „dezvăluire”.

SRI pag 3_1

Fiind inclus şi eu pe acea listă, ca agent de influenţă în coordonarea lui Liviu Turcu, am cerut rapid un drept la replică. Eram convins că documentul publicat era realizat de foşti ofiţeri ai SRI şi nu mi-a trecut prin cap că este vorba despre o plastografie a rusofilului SRS, făcută pe baza unui amestec de informaţii reale cu altele false. Deşi mi s-a promis că mi se va da dreptul la replică, directorul cotidianului Ziua a întârziat publicarea protestului meu, suficient de mult ca efectul dezvăluirii să  nu fie alterat. Replica a apărut după vreo săptămână, iar justificarea întârzierii a fost aceea că s-a aşteptat şi un punct de vedere de la SRI care nu a recunoscut autenticitatea documentului şi nici paternitatea acestuia. De menţionat că fostul director al SRI Costin Georgescu a declarat chiar atunci că documentul publicat de SRS este „o prostie”, fapt care nu i-a împiedicat pe manipulatori să-l publice.Deşi am o vastă experienţă în munca de investigaţii, nu am înţeles atunci care putea fi scopul dezvăluirii, cu toate că, la prima vedere parea a fi doar un atac diversionist la adresa SRI. Ei bine, nu a fost numai atât. Era şi un certificat de „bună purtare” al manipulatorului, bun de invocat mai târziu, în campanie.

Precauţie tactică: Refugiul pe blog
Al doilea pas fundamental făcut de Roşca Stănescu, a fost să rupă legăturile vizibile cu Sorin Vântu şi Liviu Luca, aşa încât declanşarea atacului la preşedintele României să pară a fi gestul unui nebun singular al autorului. Astfel, două luni mai încolo, Sorin Roşca Stănescu a rupt definitiv legăturile contractuale cu Ziua, dându-şi demisia în mai 2009. La puţin timp şi-a lansat şi site-ul personal, adică haznaua în şi din care avea să-şi etaleze diversiunile. De la lansarea site-ului, dincolo de un banner postat pe pagina online a ziarului ZIUA, SRS i-a făcut o publicitate continuă în acest cotidian, editorialele sale fiind însoţie de trimiteri repetate la locul unde avea să-şi mute producţiile SF.

Măsura de a nu-i implica direct pe moguli în găzduirea diversiunilor lui SRS a fost bine gândită deoarece, pe de o parte, ei nu pot fi făcuţi responsabili pentru lansarea invenţiilor lui Stănescu, iar, pe de altă parte, este mult mai credibil să preiei şi să dezbaţi ştirea, decât să fabrici. Mass media mogulilor a avut însă un rol fundamental în răspândirea informaţiilor false ale lui SRS şi în manipularea opiniei publice interne şi internaţionale. A avut şi are în continuare, chiar dacă diversiunea turnătorului H15, sau Deleanu, sau Naşul, sau Ivan a fost deja demontată.

Răul a fost făcut, iar instituţii fundamentale în stat precum Preşedinţia, CSAT, Parlament şi SRI au fost atrase în caruselul dement al unui mogulaş acoperit, infiltrat printre ziarişti.

Reiau, mai jos celelalte piese, prezentate deja, ale dominoului rusesc în care stă agăţat Naşu Ivan Stănescu.

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

                                                                                     Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu: „Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.
Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti.

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

basescu-obama1

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

© Dan Badea