Case pentru copiii de la Doi şi un Sfert

drajneanu002

Consiliul Local al Sectorului 3 a realizat o performanţă unică în istoria Administraţiei publice locale: a construit case pentru copiii de ştabi. Aceasta este singura explicaţie acceptabilă a unei hotărâri, adoptate recent, prin care edilii locali au schimbat peste noapte (într-un week-end!) criteriile de acordare a locuinţelor construite din bugetul primăriei. Au ajuns, astfel, în capul listei de priorităţi, tot soiul de beizadele ale unor oameni de afaceri, politicieni, chestori din Poliţie sau de la DGIPI, artişti etc etc.

Cel mai flagrant dintre toate aceste cazuri este al lui Daniela Diana Drăjneanu, nepoata fostului şef de la DGIPI din mandatul lui Dan Nica, Gelu Drăjneanu. Calităţile “deosebite” ale acestei tinere de doar 23 de ani au plasat-o pe locul trei (foto dreapta) al listei de priorităţi pentru obţinerea unei garsoniere, cu un total de 182 de puncte, la o diferenţă de 7 puncte de primul clasat şi de 152 de puncte de ultimul.

Faptul că Primăria Sectorului 3 s-a decis să construiască mai multe apartamente pentru tineri este lăudabil, dar asta nu poate fi valabil decât pentru cazurile sociale.

drajneanu001
Spre exemplu, bunul simţ spune că nu poţi să-i dai de la Primărie, cum a făcut-o ANL, casă ieftină construită pe banii comunităţii locale, unui milionar de-al lui Vîntu (Robert Turcescu), sau fiicei miliardarului Bucşaru. Asta deoarece în Sector sunt mii de oameni fără locuinţă, unii evacuaţi deja din fostele case retrocedate, alţii în curs de evacuare, alţii cu mulţi copii înghesuiţi într-o cameră cu chirie etc etc. Cu toate acestea, consilierii PD-L de la Sectorul 3, care deţin majoritatea în Consiliul Local, decid că pot beneficia de locuinţă de la primărie doar cei care, în principal, au salariul mare şi studii superioare. Îndeplinirea acestor două criterii este echivalentul a 100 de puncte, 70 pentru un salariu de peste 1361 lei şi 30 pentru studii superioare. În acelaşi timp însă, un chiriaş evacuat, sau care urmează a fi evacuat primeşte 15 puncte, iar un evacuat din imobilele retrocedate pe baza legilor 112/1995 sau 10/2001 primeşte 20 de puncte. Asta este invenţia de ultimă oră a şmecherilor PD-L de la sectorul 3 al Capitalei. Aşa s-a ajuns la dominarea listelor de priorităţi de persoane precum Drăjneanu.

Calităţi: fiică-nepoată-ofiţer la DGIPI

Care sunt calităţile “deosebite” ale tinerei Daniela Diana Drăjneanu, dincolo de satisfacerea criteriilor legale

chestor Gelu Drajneanu
chestor Gelu Drajneanu

sau, mă rog, legalizate parcă la ordin, de consilierii PD-L?

În primul rând este fiica din prima căsătorie a lui Florică Drăjneanu, fost şef al poliţiei Sectorului 3 din Capitală, iar apoi adjunct al şefului unei Diviziuni din DGIPI (fostul Doi şi un Sfert).

În al doilea rând este nepoata chestorului Gelu Drăjneanu (foto dreapta), fost prim adjunct al şefului IGPR, apoi consilier al ministrului Dan Nica şi Director al DGIPI până în 1 octombrie 2009.

În al treilea rând, mama ei, Teodora Mocanu (prima soţie a lui Florică) este referent la serviciul Autorizări din Primăria Sectorului 3.

În al patrulea rând, tânăra Daniela Diana este ea însăşi, cum altfel?,ofiţer la DGIPI. Cel puţin aşa rezultă din documentele depuse la dosar în care se precizează că este “poliţist” în cadrul MAI-DGIPI, cu un salariu de 1489 lei, adică 70 puncte. Ea a absolvit în 2008 Facultatea de ştiinţe economice, specializarea management, şi calităţile ei deosebite au impus-o printre “poliţiştii” de la fosta Doi şi un Sfert.

Tolerată în spaţiu şi timp

Drajneanu_Florica_200609-1

Tatăl tinerei Daniela Diana, calicul Florică Drăjneanu, şi-a păstrat pentru el, după divorţ, jumătate din apartamentul conjugal, de două camere, din strada Horbotei nr.4.
Acesta a fost locul în care a fost “tolerată” în spaţiu, atâţia ani, fiica ştabului de la IPI. Drept răsplată pentru asta, Daniela Diana a primit de la Primărie 15 puncte.

Faptul că tatăl şi unchiul ei sunt doi oameni suficient de bogaţi încât să-i poată asigura o garsonieră este mai presus de orice îndoială. O simplă parcurgere a ultimelor declaraţii de avere ale acestora este suficientă pentru a justifica afirmaţia făcută. Cei doi deţin vile, apartamente, conturi în bănci de zeci de mii de euro, firme, afaceri. Dacă fiica lui Florică a fost trimisă la primărie, pentru casă, fiul lui Gelu, e mare om de afaceri.

ASI

Astfel, el controlează firmele Dinamic Target Impex SRL, Laguna Door SRL (alături de Găluşcă Ionuţ Gheorghe) şi Laguna Trans SRL (alături de Andronescu Alexandru Vlad). Însuşi Gelu Drăjneanu, astăzi avocat la casa de avocatură a cumnatei sale, Carmen Mariana Drăjneanu, figurează la Recom ca acţionar al firmei ASI – Agenţie de Sprijin Investigativ SRL (foto stânga), alături de Perca Ilie şi Belciu Mădălin Alexandru. El a pătruns în firma celor doi în 2006, după ce aceştia i-au cedat nişte acţiuni. Interesant este faptul că în declaraţiile de avere ale lui Gelu Drăjneanu n-au figurat cele 6 părţi sociale(28, 57%) deţinute la ASI, fapt care ar fi trebuit să atragă autosesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Revenind la Primăria S3 şi la casele acordate pe criterii originale, nu putem decât să-i felicităm pe consilierii PD-L pentru performanţa lor.

Să dai case la bogaţi, sau şmecheri, câtă vreme familii cu cinci copii stau în stradă, şi să-ţi motivezi alegerea prin aceea că dacă le-ai da si amărâţilor locuinţe ei n-ar avea bani de întreţinere, este o performanţă ce trebuia consemnată.

Dan Badea