Odiseea Crescent (3): Dan Voiculescu a moştenit una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani a lui Ceauşescu

UPDATE (orele 13:05): Instanţa supremă a decis: Dan Voiculescu, alias FELIX(& Mircea) a fost colaboratorul Securităţii!
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
La proces. (foto: adevarul.ro)
La proces. (foto: adevarul.ro)

Turnătorul Dan Voiculescu va afla astăzi dacă îşi merită, sau nu, numele de cod Felix. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pune astfel capăt procesului pe care colaboratorul cu acte al Securităţii l-a intentat CNSAS ca urmare a deconspirării acţiunilor de poliţie politică derulate de Felix în anii ’70 (amănunte aici).

Personal, cred că activitatea de informator a lui Dan Voiculescu este doar începutul colaborării lui cu fostul Departament al Securităţii Statului (DSS). Trebuie să fii naiv să crezi că un personaj care, la începutul anilor ’80, devenea un partener de bază al departamentului „afaceri” al fostului DSS, nu era el însuşi un membru important al aparatului de securitate. Cum am arătat deja într-o postare anterioară (aici), Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În acelaşi an în care Voiculescu a fost numit şeful Crescent, Ceauşescu înfiinţa, printr-un decret (C.S.382/15.10.1982) care nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial, unitatea militară 0107 care acţiona sub acoperirea unei întreprinderi de comerţ exterior numite ICE DUNĂREA.

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Eu cred că transferul lui Dan Voiculescu, via Oficiul ARGUS (compartiment controlat direct de DSS din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR), la Crescent, a făcut parte din planul mai amplu de înfiinţare şi funcţionare a unităţii acoperite din cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE, sau UM 0544), ICE Dunărea. Am cel puţin patru argumente pentru a susţine această ipoteză.

1. Primul ţine de termenii operaţiunii. Pe 1 martie 1982, Dan Voiculescu a fost transferat în interes de serviciu, „pe perioadă determinată”, de la ICE Vitrocim, unde ocupase chiar şi funcţia de şef al serviciului de Aport Valutar Special (AVS), la Oficiul Argus prin care a fost încadrat ca director al reprezentanţei Crescent-Grecia. Nimeni nu putea fi, atunci, angajatul reprezentanţei din România a unei firme străine, altfel decât prin intermediul Oficiului Argus.

Pe 1 octombrie 1982 statutul lui se clarifică definitiv pentru că devine angajat al Crescent pe perioadă „nedeterminată”. De ce? Ce-l determinase pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent-Grecia, să bată palma cu Voiculescu pentru tot restul vieţii sale? Eu cred că un ordin. Un ordin al superiorului său. Asta deoarece, două săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie, Nicolae Ceauşescu semna decretul de înfiinţare a ICE DUNĂREA care, în 1990, avea 137 de cadre acoperite dintre care 115 erau ofiţeri. ICE Dunărea a fost acea „societate” care intermedia orice afacere de comerţ exterior făcută de către firmele româneşti. Mutarea lui Voiculescu la Crescent coincide, aşadar, cu „lansarea la apă” a partenerului român de afaceri al firmei „greceşti”, ICE Dunărea.

PA010217

2. Al doilea argument este că, la puţin timp de la înfiinţare, Crescent devine partenerul de bază („principalul beneficiar”) al ICE Dunărea pentru operaţiuni de export ciment, uree, produse metalice şi aluminiu. Un raport realizat în anul 2000 de către doi procurori care au avut acces la dosarul ICE Dunărea din arhiva SIE, a consemnat date care confirmă importanţa deosebită pe care fostul DSS o acorda relaţiei cu Crescent, firmă pe care o trata ca şi când i-ar fi aparţinut. Asta deoarece toate operaţiunile derulate prin Crescent – Cipru (societate înfiinţată în 1984, de acelaşi Fouad Sanbar, al cărei director general a fost numit tot Dan Voiculescu – vezi detalii aici) au fost realizate „fără dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operaţiuni AVS„, ceea ce contravenea flagrant practicii curente a ICE Dunărea.

Ce putea însemna asta? Fie Crescent era, ca şi ICE Dunărea, o firmă acoperită a DSS, fie cineva de la vârful ICE Dunărea deturna fonduri. Personal, cred că nimeni din conducerea ICE Dunărea nu-şi putea permite să-l sfideze pe cel care stabilise aceste reguli, adică pe Nicolae Ceauşescu. Prin urmare, ipoteza că firma era a Securităţii este mult mai credibilă.

PA010216

Că firma condusă de Dan Voiculescu ajunsese în ultimii ani ai regimului Ceauşescu să domine piaţa exporturilor româneşti pe direcţiile amintite, o confirmă documente aflate în arhiva comercială a ICE Dunărea. Conform raportului amintit,

„- în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul Crescent Cipru, 66,98% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe diferite realţii finale”
– în 1988, prin intermediul Crescent-Cipru, ICE Dunărea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul Crescent Cipru 49,94% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe relaţii finale;
– în 1989, prin intermediul Crescent Cipru, ICE Dunărea a realizat 26%  din exporturile de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea şi Crescent Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităţilor livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor din decembrie 1989″.

rotaru1

3. Al treilea argument este că unul dintre directorii adjuncţi ai ICE Dunărea, Constantin Rotaru, a fost angajatul SIE până în 1994, apoi al lui Dan Voiculescu în perioada 1994-1998, când i-a pus pe picioare în calitate de director general „organizaţia” INTACT SA (cea care deţinea trustul media al mogulului Voiculescu), iar apoi s-a reîntors cu misiunea îndeplinită în SIE unde a fost avansat în scurt timp ca prim adjunct al directorului SIE, Cătălin Harnagea. Activitatea derulată de ofiţerul Rotaru pe ruta CIE (care deţinea ICE Dunărea)-SIEINTACT SA (controlată la înfiinţare prin Crescent cu 46,6%)-SIE sugerează o continuitate benefică pentru ambele părţi. Rotaru nu este însă singurul ofiţer al CIE, care a lucrat şi în subordinea comandanţilor militari din ICE Dunărea dar şi a lui Dan Voiculescu. Un alt personaj de notorietate este Mihai Lazăr, fost angajat ICE Dunărea, preluat apoi de Voiculescu în grupul Grivco, dar mai sunt şi alţii.

4. Al patrulea argument este cel privind moştenirea Crescent, care i-a revenit, după 1990, lui Dan Voiculescu. Cel despre care s-a spus că ar fi fost patronul Crescent, libanezul Fouad Sanbar, i-ar fi lăsat moştenire lui Dan Voiculescu, prin testament, întreaga afacere. Nu soţiei, nu rudelor, nu vecinilor, nu libanezilor sau grecilor apropiaţi, ci exact lui Dan Voiculescu. Mă rog, nu pentru vecie, ci pe perioada vieţii „salariatului”, urmând ca, la rândul său, Dan Voiculescu să împartă apoi această avere, tot prin testament, celorlalţi salariaţi ai Crescent. Asta cu condiţia ca la moartea „salariatului”-moştenitor să mai fi rămas ceva din Crescent -Cipru. Cum am arătat însă într-o postare anterioară, averea Crescent s-a transformat în averea Voiculescu.

Argumentele de mai sus sunt, cred eu, suficiente pentru a justifica, logic, o ipoteză cu privire la trecutul şi sursa averii lui Dan Voiculescu, fost turnător, colaborator şi apoi partener cu drepturi egale al ofiţerilor care controlau ICE Dunărea,  dar şi moştenitor al unei averi rezultate din relaţia cu fostul DSS.

Dan Voiculescu n-a moştenit, aşadar, conturile pe care, dealtfel, Ceauşescu nu le-a avut vreodată, ci a moştenit altceva: Crescent, una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani din ultimii cinci ani ai regimului ceauşist.

Iată mai jos, ca bonus pentru „les connaiseurs„, câteva dintre ultimele documente încheiate la sfârşitul lui 1989 (octombrie-noiembrie) de ICE Dunărea sau Dan Voiculescu – Crescent.

20.01.09 128

 

20.01.09 129

20.01.09 130
20.01.09 130 20.01.09 131
20.01.09 132
20.01.09 133

Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu

Aşa cum am promis, în urmă cu ceva timp, deschid dosarul CRESCENT. Scopul dezvăluirilor care vor urma este de a demonstra o afirmaţie făcută de mine, în urmă cu nouă ani, dar contrazisă public, sub jurământ, de general colonel (r) Mihai Caraman, medaliat de KGB pentru succesele lui, din anii ’60, împotriva NATO, rectivat ca Director al Serviciului român de Informaţii Externe în perioada 1990-1992.
In 1970, Dan Voiculescu era sublocotenent
In 1970, Dan Voiculescu era sublocotenent
Afirmaţia mea a fost următoarea: „Imperiul creat de Voiculescu îşi are fundaţia infiltrată de fondurile Securităţii„. Justificarea acestei afirmaţii este că toată averea lui Dan Voiculescu provine din relaţia firmei Crescent (pe care a condus-o, iar apoi a preluat-o temporar, zice el) cu Securitatea

Caraman a contestat ceea ce am spus, declarând că afirmaţia mea este „o pură fantezie”. După deschiderea arhivei comerciale a ICE Dunărea, sunt în măsură să-l contrazic pe kgb-istul Mihai Caraman.

Dan Voiculescu este o creaţie a Securităţii ceauşiste, un partener în spirit dar şi în acte al acesteia. 
Un colaborator apropiat. Un om pe mâna căruia Securitatea a putut raporta îndeplinirea planului la contracte externe. Un om de bază al unei unităţi militare acoperite a fostului DSS, înfiinţate în 1982 printr-un decret clasificat cu Strict Secret de Importanţă Deosebită, UM 0107, adică ICE Dunărea.

Pentru a justifica acest demers sunt obligat să fac, însă, un nou  

Autodenunţ:

Articolul care l-a scos din uniforma pe "generalissimul" Dan Voiculescu! (pag1)
Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag1)
Articolul care l-a scos din uniforma pe "generalissimul" Dan Voiculescu! (pag 2)
Articolul care l-a scos din uniforma pe „generalissimul” Dan Voiculescu! (pag 2)

Aşadar, în urmă cu mulţi ani, am avut un proces cu Dan Voiculescu.

Eram publicist-comentator la Evenimentul Zilei şi pentru că Nistorescu, directorul ziarului, avea un război personal cu Dan Voiculescu, mi-a cerut să scriu un material despre patronul Intact. Mi-a dat nişte documente, mi-a spus să le „traduc” în limbaj accesibil opiniei publice şi să le public. Am scris atunci materialul „Dan Voiculescu, nabab în Epoca de Aur” (foto sus).

Documentele publicate erau nişte telexuri transmise de Voiculescu proprietarului de carton al Crescent, John Edgington, căruia îi cerea să rezerve, pe numele sotiei sale (Sofia), a fiicelor (Camelia şi Corina) şi a unei însoţitoare (Anca Gheorghe) bilete de avion şi camere de hotel în câteva capitale europene (Istanbul, Atena, Paris, Roma, Viena). Voiculescu îşi trimitea familia în vacanţă, prin Europa, şi voia să fie sigur că  va avea cel mai frumos sejur. Iată documentele:

Voiculescu cere, in 1986, in plin regim dictatorial, conditii de NABAB pentru neamurile lui cu cefe rosii. Cui ii cere? "Paravanului" plasat, ca SEF, in fruntea CRESCENT!
Voiculescu cere, in 1986, in plin regim dictatorial, conditii de NABAB pentru neamurile lui cu cefe rosii. Cui ii cere? „Paravanului” plasat, ca SEF, in fruntea CRESCENT!
"Paravanul" John Edgington executa intocmai si la timp comanda "generalissimului", care pentru fraieri trecea drept un biet turnator ordinar al securitatii!...
„Paravanul” John Edgington executa intocmai si la timp comanda „generalissimului”, care pentru fraieri trecea drept un biet turnator ordinar al securitatii!…
Asta se întâmpla în 1986, în plină dictatură a lui Ceauşescu. Românii făceau atunci foamea, stăteau la cozi interminabile pentru a putea cumpăra, pentru ciorbă, ghiare de pui, sau copite de porc, supranumite „adidaşi”, iar Dan Voiculescu solicita cazare pentru neamurile lui, „într-un hotel foarte bun” de pe Champs-Elysee, sau din centrul Romei şi Vienei. Pentru cei care n-au trăit acele vremuri, mai trebuie precizat că niciun român nu putea să-şi permită un sejur, de acest tip, în Europa de Vest, fără să aibă legături strânse la vârful PCR sau al Securităţii. Fără să fie, adică, unul de-al lor.

Am scris, aşadar, textul, convins că Dan Voiculescu a fost un răsfăţat al Epocii de Aur. Şi astăzi sunt convins de asta. Îmi amintesc că atunci, în 1986, student la Facultatea de Matematică fiind, mâncam zaţ (de cafea) pe pâine, iar un an mai încolo eram anchetat de Securitate pentru că scrisesem, revoltat, la Europa Liberă. În schimb, Voiculescu era cel mai important „partener” de afaceri al ICE Dunărea (UM 107), firma acoperită a fostului Departament al Securităţii Statului (DSS).

Eram, aşadar, îndreptăţit să scriu despre Voiculescu.
(Asta o ştia şi Nistorescu, un individ pe care Decembrie 89 l-a surprins ca trimis special al regimului în ţările arabe şi care, ulterior, s-a folosit de buna mea credinţă pentru a-şi regla conturile cu diverşi oameni de afaceri pe care îi şantaja. Astăzi el este multi-milionar în euro, iar eu încă nu ştiu cu ce o să-mi întreţin fiul admis la cea mai prestigioasa universitate din Londra).

Revenind la comanda primita de la directorul ziarului EvZ, in aceeaşi zi în care am primit documentele despre Voiculescu, Dan Cristian Turturică, redactor şef şi mâna dreaptă a lui Cornel Nistorescu, şi-a permis să adauge, în textul semnat de mine, ultima frază. Individul, cu un caracter nativ de slugă, intra, în calitatea lui de redactor şef, pe textele jurnaliştilor şi adăuga tot ce-i trecea prin cap. La mine a adăugat următoarea frază: „Cum de un angajat putea să-i solicite patronului să-i rezerve bilete de avion şi camere la hotel (musai cele mai bune!), pentru familie, numai un colonel de securitate, probabil, ne-ar putea spune!„. De ce colonel şi nu maior, sau general, n-am înţeles. Omul, adică Turturică, era limitat, credea că în Securitate cel mai mare grad era de colonel. Prostia lui avea să-l propulseze ulterior în diverse funcţii, el fiind şi azi bine apreciat de infractorii care au investit în presă, deşi pe toţi i-a ţepuit cum s-a priceput mai bine, de la Vîntu (Realitatea TV) la Adamescu (România liberă), via Christoforidis (Prezent).

După apariţia textului în presă, a urmat un proces pe care, cu sprijinul unei judecătoare corupte, sau imbecile, l-a câştigat Voiculescu. Poate şi pentru că am fost judecat la pachet cu Nistorescu, care, incapabil să scrie ceva real, îl acuza pe Dan Voiculescu, într-un editorial, că are capul ţuguiat (!), sau că e miliardar de carton.

Judecătoarea care a dat sentinţa se numeşte Diana Iuliana Pasăre.

Iată ce judecată de valoare a făcut, printre altele, „judecătoarea” lui Dan Voiculescu: „autorul articolului a folosit o expresie jignitoare, contestând calitatea de om de afaceri a reclamantului („afacerist”). Altfel spus, faptul că în loc de „om de afaceri”, i-am spus lui Dan Voiculescu „afacerist„, reprezintă, după mintea de bibilică a lui Pasăre, o jignire!

Să fii condamnat pentru că i-ai zis lui Dan Voiculescu AFACERIST, iată măsura justiţiei româneşti, cea care a decis astazi ca Sorin Ovidiu Vintu ne este un pericol public.

O judecatoare năimită (şpăguită), sau tâmpită a considerat ca l-am jignit pe tovaraşul turnator ordinar al Securitatii, Dan Voiculescu, numindu-l "afacerist"! Idioata in robă m-a condamnat, desi fiecare cuvant/expresie/propozitie/fraza erau corecte in textul scris de mine! Judecatoarea corupta sau tampita avea sa fie promovata apoi la Inalta Curte! Se numeste Diana Iuliana Pasăre!
O judecatoare năimită (şpăguită), sau tâmpită a considerat ca l-am jignit pe tovaraşul turnator ordinar al Securitatii, Dan Voiculescu, numindu-l „afacerist”! Idioata in robă m-a condamnat, desi fiecare cuvant/expresie/propozitie/fraza erau corecte in textul scris de mine! Judecatoarea corupta sau tampita avea sa fie promovata apoi la Inalta Curte! Se numeste Diana Iuliana Pasăre!

Judecătorul Diana Iuliana Pasăre a reţinut sensul peiorativ al expresiei folosite de mine şi, cum spuneam,  m-a condamnat. Nouă ani mai încolo, Pasăre avea să ajungă judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Asta este încă o dovadă clară a faptului că mafioţii români controlează justiţia. Am fost obligat să plătesc, alături de Nistorescu, azi o ruşine a presei române, 265 milioane lei despăgubiri. Cum condamnarea a fost făcută „în solidar” cu publicaţia Evenimentul Zilei, portăreii s-au îndreptat, pentru a obţine aceşti bani, spre publicaţia respectivă.

Ulterior, aveam să aflu că avocatul meu în acel proces avea să devină pentru scurtă vreme avocat la Intact (firma lui Voiculescu), iar Nistorescu, un invitat de bază al postului tv Antena3 (firma lui Voiculescu). Şi asta în timp ce era un executant fidel al ordinelor lui Sorin Ovidiu Vîntu deci, evident, un milionar în euro.

Nedreptatea resimţită atunci, în condiţiile în care, ca ziarist, nu făcusem  altceva decât să prezint viaţa de huzur pe care şi-a permis-o familia unui român în plină dictatură ceauşistă, m-a făcut să-mi pierd încrederea în justiţia românească. Să iei pumni în ceafă de la nişte securişti este una, dar să-i iei de la un judecător tânăr este cu totul altceva. Mai ales dacă eşti pocnit contra cost.

Mai trebuie adăugat un amănunt: taxa de timbru (10%, parcă) pentru pretenţiile de 10 miliarde despăgubiri cerute de Voiculescu, pentru „reperarea” onoarei, a fost plătită de…Crecent Commercial & Maritime ltd.

Cele de mai sus reprezintă un preambul pentru ceea ce va urma şi nu vreau să existe comentarii cu privire la motivaţia dezvăluirilor mele.

O instanţă românească a decis că averea lui Voiculescu nu a fost „infiltrată” cu fondurile Securităţii, dar eu voi demonstra contrariul: toată averea lui Dan Voiculescu provine de pe urma acestei relaţii. El nu putea să aibă astăzi imperiul pe care îl are fără un parteneriat cu Securitatea. Dealtfel, acesta este şi motivul pentru care cel mai important om din firma Crescent era Dan Voiculescu, şi cea mai importantă filială a Crescent era cea din România.

(Va urma)

Dan Badea