Maria Băsescu din G.ral Dona, „şopârla” bătrână a lui Andrei Bădin

Andrei Bădin a lansat pe blogul sau o noua “şopârlă” specifică tipului de manipulare kgb.ista cu care ne-a obişnuit marea familie Voiculescu. “O anumită Maria Băsescu este vecină în sectorul 1 al Capitalei cu Viorel Hrebenciuc” – zice Bădin. “Nu avem însă confirmarea că este soţia preşedintelui”, continuă el. “Până una alta, preşedintele ar trebui să ne facă o scurtă precizare: are legatură sau nu cu vila din str. General Dona nr.9 familia sa? Este sau nu o coincidenţă de nume?” – încheie interogativ angajatul trustului motănesc. În loc să verifice “informaţia” cu „vecina” lui Hrebe, cum îi stă bine unui ziarist care primeşte un pont, el o lansează pe net spre sfânta manipulare a bizonului care s-a dovedit că înghite pe nemestecate orice-i îndeşi în guşă.

Dacă ar fi verificat (la faţa locului sau în baza de date a poliţiei de pe net), ar fi observat că Maria Băsescu din str.General Nicolae Dona nr.9, sector 1 este născută în 24.04.1936, deci NU E.

O aprofundare a investigaţiei ar fi dus la concluzia că locatara din G.ral Dona nu are nici relaţii de rudenie cu familia preşedintelui Băsescu. Prin urmare, “şopârla” n-ar mai fi fost avortată în urechea bizonului. Numai că nu aceasta era intenţia autorului, ci dezinformarea prin manipulare.

În urmă cu un an el a lansat pe “blogul” familiei Voiculescu (Jurnalul Naţional) o “şopârlă” de acelaşi tip. Atunci era vorba însă de o anume “Elena Băsescu, singură”. Iată ce scria Bădin pe 19.03.2008: “Primarul Traian Băsescu a semnat în 2001 o repartiţie pentru o anume “Elena Băsescu, singură”. Jurnalul Naţional solicită Primăriei Capitalei să clarifice dacă persoana în cauză face parte sau nu din familia preşedintelui”. Recunoaşteţi stilul şopârlesc? Atunci, culmea, autorul dezinformării avea, în aceeaşi troacă, chiar şi răspunsul la întrebare, oferit de primarul Videanu, dar a preferat să publice textul din acelaşi motiv pentru care îşi justifica salariul: ciocolata la hectar, servită prin ventilator.

Şi când te gândeşti că numai în Bucureşti sunt peste 200 de ziarişti fără slujbă, unii dintre ei tocmai pentru ca au refuzat să mănânce acest fel de mancare…

basescu politie

Oricum, pentru că tot e deschis (de cinci ani) sezonul la vânătoarea lui Băsescu, îi ofer angajatului fiicei lui Felix, gratis, informaţia următoare: numai în Bucureşti erau înregistrate, în 2000 (anul e ales ca sa aiba patina vremii), 72 de persoane cu numele BĂSESCU, toate cazate în apartamente şi vile, deci nu socotim şi copiii străzii; dintre acestea, patru aveau prenumele MARIA, patru ELENA, două IOANA, una JENICA (orice om are o mamă) şi una prenumele de TRAIAN . Prin urmare, va putea sa lanseze 67 de şopârle grosolane (varani), dar identice, pe canalele greţoase ale familiei Voiculescu. Astea (şopârlele, desigur) numai din Bucureşti, că la nivel naţional e prăpăd. Îi urez succesuri.