PUTEREA: Al cui e ziarul lui Vîntu?

gorbi1

Lansarea de ieri, cu mare fast, a cotidianului „Puterea”, editat de Cutezătorii lui Alecu Racoviceanu, ridică mari semne de întrebare cu privire la scopul real al apariţiei acestei publicaţii. Observând că echipa editorială este cea asmuţită, în perioada 2007-2009, de Sorin Vîntu şi de mafia PSD-PNL împotriva lui Traian Băsescu şi a democraţiei din România, sunt obligat să mă îndoiesc cu privire la bunele intenţii ale patronului ascuns al noii publicaţii. După opinia mea, proprietarul puterii de hârtie este Vîntu. Sorin Ovidiu Vîntu. Iată şi câteva dintre argumentele ce mă determină să cred asta:

1. Echipa editorială este compusă, la vârf, exclusiv, din foştii angajaţi de bază ai lui Sorin Ovidiu Vîntu care au editat cotidianul Gardianul : Alecu Racoviceanu, Lidia Popeangă-Mitchievici, Val Vâlcu, Andi Topală, Ion Alexandru, Marilena Dan. Mai mult, cei de mai sus ocupă aceleaşi poziţii pe care le-au avut la fostul ziar al lui SOV. Apare în plus Cristian Şuţu, fost angajat şi el al aceluiaşi Vîntu, dar cu un accentuat simţ al perversiunii, motiv pentru care a fost repartizat la secţiunea politic.

Sorin Ovidiu Vintu
Sorin Ovidiu Vintu

2. Angajaţii de la „Puterea” provin, în majoritate, de la „crescătoria” aceluiaşi Sorin Vîntu, adică Gardianul, Ziua, Cotidianul, Business Standard. Mai mult, fosta echipă de la Ziua controlată de Vîntu, numită acum ziuaveche.ro, a anunţat deja că va apărea la pachet cu…Puterea. A dracului coincidenţă, Răzvane!

3. Aducerea lui Val Vâlcu  în echipa de conducere este unul dintre cele mai tari argumente că ziarul este al lui Vîntu. Complet lipsit de simţul gazetăresc, incapabil să priceapă sau să scrie în timp util o ştire de presă, om de casă al celor care plătesc mai bine, Val Vâlcu a fost impus şi la Gardianul de acelaşi Sorin Ovidiu Vîntu din motive care au rămas până azi necunoscute. Deşi este absurd să crezi, pentru că este imposibil să demonstrezi, că VV e ziarist adevărat, el se menţine, aşadar, în echipa de comando a lui SOV. Întrebarea fundamentală ar fi, aici, care este rolul real al lui Vâlcu în afacere?!

4. Adrian Ragnar Thiess este un bun amic al lui Sorin Vîntu şi un paravan acceptabil pentru acest tip de afacere. Mason cunoscut, la fel ca Racoviceanu, dar pezevenghi de mâna a doua, cu multe procese pe rol, Thiess e un înlocuitor acceptabil al cunoscuţilor pioni moldoveni folosiţi de Vîntu în afacerile finalizate, fără excepţie, cu tunuri financiare consistente.

facatura lui alecu racoviceanu & co
facatura lui alecu racoviceanu & co

5. După ce a fost forţat să închidă toate ziarele folosite ca instrumente de atac împotriva instituţiilor statului român (Preşedinţie, Guvern, Justiţie, Parlament etc.), închidere datorată nevoii de a şterge urmele tunului Petromservice, dar şi compromiterii iremediabile a jurnaliştilor-mercenari folosiţi de el în ultima campanie electorală (vezi în foto dreapta opera pixellată a lui Racoviceanu & Co), Sorin Vîntu a rămas fără o pistă de lansare a intoxicărilor necesare maşinăriei de dezinformare reprezentată de Realitatea Tv.

Gardianul fusese o bună rampă de lansare a dezinformărilor comandate de Vîntu şi de mafia PSD-PNL, iar închiderea sa prematură îl lăsase pe SOV descoperit, mai ales în perspectiva unor procese pe direcţiile Popa-FNI şi TVA-Petrom. După ce a fost executat aproape trei ani de presă, în perioada 2000-2002, Sorin Vîntu a înţeles că dacă ai presă ai puterea şi a făcut totul ca să aibă „crescătoria” lui de presă. Şi-a creat-o şi o are. Crede cineva că el ar fi atât de tâmpit încât să renunţe la mercenarii pe care i-a plătit atâta amar de vreme ca să-i execute comenzile? Că dacă a desfiinţat ziarele pe care le-a controlat, a renunţat la cel mai bun şi mai sigur mijloc de manipulare, şantaj şi dezinformare?

gorbi3

6. Lansarea ziarului a fost mediatizată excesiv şi exclusiv de Realitatea Tv, vidanja de intoxicare a lui Sorin Vîntu. Dacă Vîntu n-ar fi fost implicat şi ar fi dorit să nu se cunoască implicarea lui în noua fiţuică, ar fi interzis această mediatizare, cum a făcut-o Dan Voiculescu. El însă a ajuns într-o asemenea stare de autosuficienţă încât nu-i mai pasă că-şi sabotează singur proiectele. Sau poate socoteşte că lumea ştie că el nu e atât de fraier încât să se autoexpună gratuit. Explicaţia mediatizării lui Gorbaciov şi a lansării ziarului ţine, astfel, atât de calculul rece al publicităţii, cât şi de sentimentul greu de cenzurat al grandomaniei care-i caracterizează pe cei de teapa lui.

7. „Jurnaliştii” de la Puterea sunt şi ei mediatizaţi excesiv de către acelaşi post tv. Unii dintre ei, mai blonzi, apar constant pe sticla lui Vîntu, deşi au o minte atât de odihnită încât atunci când se exprimă generează doar ilaritate. Şi reflexul de schimbat canalul. Ei îşi spun, evident, pentru că nu-i amendează nimeni pentru fals intelectual, jurnalişti de…”investigaţii”.

Gusa si..."traseista"
Gusa si…”traseista”

8. Lansarea cotidianului s-a făcut sub semnul lui Mihai Gorbaciov, o mascotă arvunită deja de Sorin Ovidiu Vîntu, la sfârşitul anului trecut, pentru participarea la circul tatuliscian numit „Zece pentru…”. Este posibil ca Gorbaciov să fi încasat deja cele câteva sute de mii de euro plătite pentru deplasarea la circul lui Vîntu, iar refuzul său ulterior, de a mai onora invitaţia, să nu se datoreze stării de sănătate invocate oficial, ci unui motiv cât se poate de practic. Se împlineau, atunci, 20 de ani de la declanşarea revoltei anticomuniste de la Bucureşti, iar vizita lui Gorbaciov ar fi fost un prilej de ample acţiuni de protest dacă ţinem cont de implicarea ruşilor în prezervarea puterii neocomuniste de către echipa lui Ion Iliescu. Faptul că Gorbaciov a venit totuşi să lanseze un produs al mercenarilor lui Vîntu este un argument în plus că el a încasat deja banii pentru vizita din decembrie 2009. Altfel de ce să fi fost el invitatul de onoare şi nu, să zicem, Helmuth Kohl sau Gerhard Shroeder, reprezentanţi mai credibili ai investitorilor de faţadă anunţaţi (capitalul „german” investit, chipurile, în Puterea), sau de ce nu George Bush?!

9. La festivitatea de lansare a participat şi Cozmin Guşă, unul dintre pionii de bază ai lui Vîntu pe relaţia cu mafia rusă din Transnistria, Moldova şi periferia Moscovei. Mercenarul e atât de cunoscut încât nu mai merită să-mi pierd vremea cu el.

10. Un alt pion al lui Vîntu, prezent la lansare, este Mihai Craiu, fost simbriaş, acum emancipat, al lui Dan Voiculescu. Mihai Craiu a trecut oficial în barca lui SOV, iar, conform unor declaraţii apărute pe un site apropiat lui SOV, el intenţionează să se ocupe, prin firma Media Consulta, de marketing, publicitate şi distribuţie pentru noua publicaţie. Este cunoscut că Sorin Vîntu şi Mihai Craiu au înfiinţat împreună firma Realitatea Media Barter Deals, societate deţinută în proporţii egale de cei doi.

11. Printre invitaţii de la prânzul oferit în cinstea rusului s-a aflat şi Horia Mihălcescu, fostul purtător de cuvînt al, cum altfel?, Petromservice! Adică a firmei care aparţinea cuplului Vîntu-Luca şi care a patronat Gardianul, Ziua şi celelalte oficine mass-media ale lui SOV. Mihălcescu a fost, ani buni, şi editorialist la Ziua, precum şi director general al societăţii Red Apple Communication International, firmă controlată la un moment dat de acelaşi SOV prin intermediul celebrei firme offshore Comac Ltd.

Gorbaciov_foto Ilici

12.La prânzul oferit în cinstea lui Gorbaciov au participat mai mulţi  agenţi de influenţă ai spaţiului ex-sovietic, având în vedere relaţiile lor politice sau de afaceri pe această direcţie. Trecem peste „tautologia” Ion Iliescu şi amintim aici numele unora precum Ovidiu Tender, Dan Fischer, Boby Păunescu (fiul rusofilului George Constantin Păunescu), Doru Boştină (vezi relaţia ruşilor cu  Energy Holding), Viorel Cataramă etc. Interesantă este însă prezenţa directorului general al Transelectrica, Adrian Băicuşi, în contextul în care interesele lui Vîntu pe zona energetică, başca afacerea cu CET-urile, în relaţia cu Rusia, au început să crească.

13. Lansarea fiţuicii conduse de Cutezătorii lui Racoviceanu & Co s-a făcut la o săptămână după ce a fost lansată Publika TV, vidanja blilingvă ruso-română de la Chişinău. Interesele lui Vîntu pe zona de răsărit sunt vechi şi ombilicale, relaţia lui cu mafia rusă, de la care a primit ordinul acceptul să pătrundă propagandistic pe piaţa Moldovei fiind mai presus de orice îndoială. În acest context, sunt convins că Puterea va servi şi ca rampă de lansare a unor dezinformări pentru Publika TV.

vintu hitru1

14. Gardianul, care a fost controlat exclusiv de Vîntu, la început prin Roşca Stănescu, iar apoi prin Racoviceanu, n-a fost niciodată recunoscut de SOV, el intrând totuşi, târziu dar oficial, în imperiul controlat de Petromservice. Şi falimentând cu succes. Puterea, cotidian controlat azi prin capital aşa-zis „german”, conform declaraţiilor publice ale editorilor, are acţionariat ascuns şi asta nu face decât să confirme faptul că în spatele ei se află indivizi certaţi cu legea. Patronul unui ziar, în cazul în care doreşte informarea corectă a opiniei publice, nu stă ascuns decât dacă are intenţii infracţionale. Sau dacă este el însuşi infractor, mafiot etc. Nu există ziar serios cu acţionariat ascuns, pentru că scopul fundamental al existenţei unui ziar este informarea corectă a opiniei publice, deci presupune un grad extrem de ridicat de transparenţă. Or, dacă patronatul e ascuns chiar din start, cititorilor potenţiali, gândul nu te poate duce decât la mafie, nicicum la un om de afaceri onest. Personal sunt însă convins că aşa-zisul capital „german” este de fapt româno-rusesc, Germania fiind cunoscută ca placă turnantă pentru capitalul rusesc dar şi pentru mafia rusă a siloviki-lor, adică mafia cu vipuşcă.

În concluzie, acţionariatul „ascuns” de la Puterea nu poate fi, aşa cum am sugerat deja, decât de tip mafiot. Coroborând toate suspiciunile şi certitudinile de mai sus, acesta corespunde 99% cu profilul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Tatăl.

Update (orele 20:30): Pentru cei care mai aveau dubii cu privire la patronatul Puterea, am o veste tristă: Răzvan Dumitrescu, tonomat sui-generis al lui Vîntu, a făcut deja o emisiune specială pentru a promova publicitar un material apărut în cotidianul Puterea. În consecinţă, el l-a invitat în emisiune (Realitatea Zilei) pe bisexualul Val Vâlcu, redactor şef la Gardianul Puterea. Prin urmare, scopul pentru care a fost înfiinţat cotidianul Puterea, adică acela de a alimenta cu intoxicări vidanja de sticlă a lui Vîntu, începe să se dezvăluie. Evident, la început, băieţii vor folosi documente veritabile, pentru credibilitate, iar apoi, când vine ordinul de manipulare, se lansează atacul mediatic împotriva adversarilor patronului. Acesta a fost, de altfel, şi rolul Gardianului: de a fi folosit drept sursă, chipurile, independentă, pentru scenariile anti-româneşti ale mafiei româno-ruse împrăştiate de ventilatorul Realitatea TV. Şi pentru interesele de aceleaşi tip ale masoneriei.

Dan Badea

GARDIANUL s-a transferat, în interes de serviciu, la CUTEZĂTORII

Alecu Racoviceanu
Alecu Racoviceanu

După eşecul suferit în ultima campanie electorală, când s-au dus pe apa sâmbetei munca

Lidia Miskievici
Lidia Miskievici

şi credibilitatea lor de-o viaţă, foştii pionieri de la Gardianul, în frunte cu Alecu Racoviceanu şi Lidia Mitchievici-Popeangă (foto sus), au schimbat tactica.

Ei s-au decis să nu-l mai atace pe Băsescu după ce a ajuns preşedinte, pentru că şi-o iau oricum în freză, ci înainte. Adică să-l atace…de mic. Să-l ia de la şcoală, chiar de la grădiniţă dacă se poate, şi să-l toace mărunt, pixell cu pixell, sau hayssam cu hayssam. De ce să mai facă un ziar, cum a fost Gardianul, pentru dezinformarea oamenilor mari, cu drept de vot, care, orice minciună le-ai pune pe prima pagină, ei tot cu Băsescu votează?!

GARDIANUL

Nu frate, şi-au zis ei, facem unul pentru ăia mici, îi luăm de jos, de la grădiniţă, îi manipulăm la sânge până la majorat şi ne asigurăm că peste două mandate s-a terminat cu Băsescu! (Or fi aflat, probabil, că peste zece ani actualul preşedinte va candida din nou…)

Ideea cu manipularea şcolarilor le-a venit de la munca titanică depusă pentru trucarea, pixell cu pixell, a celebrei lucrări video – bună de pus în ramă –  „Băsescu lovind un copil”. L-au tot mângâiat cu palma şi pumnul (pixell cu pixell) pe bietul minor din Ploieşti până le-a picat fisa cu manipularea elevilor dintr-a patra.

Profesionişti desăvârşiţi ai dezinformării, foştii pionieri de la Gardianul au pus, aşadar, mână de la mână şi au reînfiinţat Cutezătorii. Pare incredibil, dar e tristul adevăr: fostul editor al Gardianului a devenit „Cutezătorii – Media Content” SRL.

Firmă pe care foştii pionieri şi gardieni vor scoate, cu sprijinul fostului consilier al primarului Oprescu, Adrian Thiess, cotidianul „Puterea”. De ce Puterea? Pentru că tocmai le-a scăpat, printre degete, atât lor cât şi sponsorilor de anul trecut. Şi dacă nu au puterea propriu-zisă, măcar să aibă hârtia pe care scrie asta, cu litere de-o şchioapă. Ori, ca să te mulţumeşti cu Puterea de hârtie trebuie musai să fii cutezător.

actionari cutezatorii

Au contribuit financiar la noua societate, în mod egal (fiecare cu optimea lui), ca în Falansterul de la Scăieni, următorii:

Alecu (Alexandru-Dan) Racoviceanu, fost director general Gardianul: 12,5%;
Emil (Emilian) Berdeli, fost şef al ediţiei de internet: 12,5%;
Ion-Iulian Alexandru, fost şef Eveniment-Investigaţii: 12,5%;

Dan Marilena, fost şef Economic: 12,5%
Lidia Mitchievici, fost director general: 12,5%;
Maria Trifa – ? – : 12,5%

Mihaela Vîlcu – probabil nevasta fostului redactor şef, Val Vîlcu: 12,5% şi

cutezatorii 1

Andi (Dragoş) Topală – fost redactor şef adjunct : 12,5%

Administratorul firmei se numeşte Daniela Căprăroiu.

Referitor la conţinutul cutezătoarei publicaţii a foştilor pionieri de la Gardianul, rămâne de văzut cum îl vor integra ei pe Hayssam în noua formulă, cum vor prezenta orgiile MISA sau celelalte subiecte de importanţă naţională. O soluţie ar fi să scrie despre copiii lui Hayssam, că nu se poate să nu fi fost şi ei implicaţi în răpire, n’aşa?, au avut ei o înţelegere cu Băsescu sau cu SRI şi SIE…La fel, pot începe operaţiunea de manipulare şi de atac asupra guvernului Boc sabotând „cornul şi laptele”.

În fine, ştiu ei, cutezătorii, să facă scenarii, că doar de aia i-a subvenţionat, în ultimii cinci ani, Sorin Ovidiu Vîntu.

Tot înainte!…

Update (31 martie, 16: 53): Tocmai am citit, pe un blog, un interviu cu Alecu Racoviceanu. El spune că proiectul ziarului „Puterea” este finanţat de „un grup de afaceri din Europa, care in Romania este reprezentat de Adrian Thiess„. Finanţatorul n-ar fi, deci, Sorin Ovidiu Vîntu, se grăbeşte să spună Racoviceanu. Haida de! N-o fi Vîntu, la vedere, că nu-i stă în caracter, dar în spate nu poate fi altcineva. Deocamdată, la vedere, nu avem transpus în noul proiect decât … ultima acţiune ratată a lui Vîntu, de la finele anului trecut. Este vorba despre (ne)participarea lui Mihail Gorbaciov la Gala „Zece pentru România”, după ce prezenţa ultimului lider sovietic fusese dată ca sigură de către mass media controlate de SOV. Acum povestea se repetă. Pe 14 aprilie, la lansarea cotidianului Puterea, este anunţată, din nou, prezenţa lui Mihail Gorbaciov. Să-şi fi luat, ex-gardienii, numele de Cutezătorii doar ca să-l convingă pe Gorbaciov că ei sunt urmaşii foştilor pionieri şi să-l înduplece, astfel, să le facă safteaua la lansarea ziarului? Tocmai acum când, în Moldova se lansează (ce coincidenţă!, tot în aprilie!) şi Publika TV a aceluiaşi Sorin Ovidiu Vîntu?

Dan Badea

O lecţie gratuită de investigaţii pentru studenţii de la Jurnalistică: Cum se demonstrează că Guşă nu a rupt relaţiile de afaceri cu Sorin Vîntu

Deşi pare absurd, Cozmin Guşă are nevoie de credibilitate pentru a putea conduce campania diversionistă în favoarea lui Mircea Geoană, protejatul mogulilor pentru fotoliul de la Cotroceni.

Că Geoană e o gloabă pe care şi dac-o îndopi cu jăratic tot gloabă rămâne, ba chiar rişti să se facă scrum, e o altă poveste.

Deocamdată sunt interese şi sume foarte mari aruncate în joc, iar aspiratorul Guşă, respins definitiv de electorat, vrea să sugă şi el cât mai mult din ugerul generos al sponsorilor disperaţi de ameninţarea Băsescu.

Dincolo de speculaţiile privind strânsele sale relaţii cu forţe ruseşti ostile României, sau cu foşti securişti de tipul Virgil Măgureanu şi Iulian Vlad, Guşă are o mică relaţie oficială de afaceri cu Sorin Vîntu. Cei doi au înfiinţat împreună, în februarie 2009, firma SOCO Dezvoltare & Management SRL. Cum discursul diversionist pro-Geoană sau anti-Băsescu al lui Guşă, la Realitatea TV, ar putea fi interpretat ca o afacere a lui Vîntu, pentru simplul fapt că între mogul şi protejatul său există o banală relaţie de afaceri, cei doi au căzut de acord să lanseze zvonul că acea relaţie a fost ruptă, ceea ce ar însemna că între ei nu mai există interese de business.

Pentru asta au ales un „ventilator” care să răspândească zvonul că Vîntu a ieşit din firma SOCO, după ce i-a vîndut lui Guşă acţiunile pe care le deţinuse.

„Ventilatorul” la îndemână, specializat în lansarea rapidă de şuşanele fără suport real s-a dovedit a fi o chestie online care răspunde la numele de Inpolitics, secondată la puţin timp de Hotnews.

Odată plasată pe net, „ştirea” privind ruptura dintre Vîntu şi Guşă a făcut înconjurul ţării, mass media preluînd fără discernământ gogoaşa confirmată de Guşă şi de Vîntu. Spun „fără discernământ” pentru că o minimă verificare la RECOM ar fi dezvăluit faptul că, deocamdată, Vîntu figurează în continuare ca acţionar, alături de Guşă, în firma SOCO. De ce un ziarist l-ar crede pe Guşă , sau pe SOV, fără o minimă dovadă pusă la dispoziţie? Adevărul e că un ziarist nu l-ar crede, dar în presă nu prea mai lucrează ziarişti, ci mercenari, sau răspândaci. Un ziarist ar fi verificat informaţia şi abia apoi, după confirmare, ar fi dat-o publicităţii.

Dacă aş fi fost ziarist care scrie la ziar şi aş fi fost obligat să decid rapid dacă dau „verde” unei astfel de ştiri, aş fi făcut următoarele operaţiuni de bază:

1. Aş fi verificat credibilitatea sursei primare. Cine e Inpolitics?

crin s-a insurat in secret

 

inpolitics ventilator

O chestie online (nu se poate defini nicicum ca o agenţie de ştiri) care a dat până acum foarte multe dezinformări: de la „ştirea” conform căreia Daniel Dăianu va fi premier, în locul lui Boc „cel mai plauzibil la sfârşitul lui iunie”, la aceea conform căreia Crin Antonescu s-ar fi căsătorit în secret cu iubita lui (şuşanea retrasă de pe site, probabil la ordinul şefului PNL, la puţin timp de la postare), sau la gulguta care spune că Traian Băsescu se va căsători, la anul, cu Elena Udrea (un zvon preluat după patru zile de la lansarea sa pe blogul unui diversionist din PNL; motivul preluării a fost abaterea atenţiei de la complotul pus la cale de gaşca lui Orban pentru incriminarea discreţionară a Elenei Udrea). Dacă observăm şi că semnatarul tuturor acestor idioţenii are nume de societate de transporturi în comun (ITB-Iacob Tiberiu Bogdan sau invers), concluzia e clară: credibilitate zero, adică manipulare totală sau „produs toxic”. Verificarea ar fi durat 5 (cinci minute).

2. Pentru a nu cădea însă în capcana „Petrică şi lupul” (adică să nu cred tot ce spune chestia numită Inpolitics doar pentru că s-a dovedit că manipulează la greu), aş mai fi făcut o verificare: este reală presupusa ruptură din sfera afacerilor dintre Vîntu şi Guşă? Răspuns obţinut rapid: NU!

Presupunând că, într-adevăr, Vîntu ar fi ieşit din asocierea cu Guşă, confirmată –să zicem- de vânzarea participaţiei în firma SOCO- singura legătură oficială directă dintre cei doi -, ei mai au, la vedere, cel puţin o relaţie de afaceri, uşor ascunsă pentru un ziarist de mâna a doua, cum sunt cei care azi scriu la ziar. Relaţia ascunsă dintre Vîntu şi Guşă, care n-a fost încă denunţată şi nici deconspirată îl are ca intermediar pe Maricel Păcuraru.

GDP

 

 

 

Prestige media

Astfel, o verificare rapidă la RECOM ar fi adus informaţia că prolificul Cozmin Guşă, dincolo de SOCO, mai figurează ca acţionar şi la societatea GDP SOLUTION SRL, alături de firmele PRESTIGE MEDIA SRL şi NIRO INVESTMENT SA.

Are Vîntu legătură demonstrabilă cu vreuna dintre societăţi? Are. Cu amândouă.

În ceea ce priveşte NIRO, legătura e speculativă şi mai greu de demonstrat în câteva minute. Pentru asta îţi trebuie vechime în niro1investigaţii, ceea ce un angajat într-o instituţie media de azi nu prea mai are. Grupul Niro e înţesat de foşti securişti, sau de angajaţi de la doi şi un sfert şi Vîntu nu e deloc străin de relaţiile cu mulţi dintre ei, inclusiv cu patronul „Nicu Niro”, alias Nicolae Dumitru (foto dreapta).

Cum demonstrarea legăturii necesită dovezi iar ele nu pot fi obţinute decât în câteva ore, timp care ar întârzia decizia publicării ştirii avute în atenţie, trecem la pista nr.2: PRESTIGE MEDIA SRL. Firma, înfiinţată în Vânători-Galaţi aparţine unei anume Alexandra-Beatrice PĂCURARU. Ajunşi aici avem, deja, revelaţia: locaţia Vânători-Galaţi combinată cu numele Păcuraru dă, aproape sigur, Maricel Păcuraru, adică paravanul lui Sorin Ovidiu Vîntu în afacerile privind Postcom şi Poşta Română, sau în coordonarea cotidianului GARDIANUL.

Dacă demonstrăm că Beatrice Păcuraru e o rudă a lui Maricel, un escroc cu mai multe infracţiuni la activ, atunci putem trage concluzia.

O arhivă bine pusă la punct, sau o relaţie la poliţie, ne poate da informaţia privind realţiile de rudenie dintre Alexandra-Beatrice Păcuraru şi Maricel Păcuraru. Personal, căutând rapid în baza mea de date am descoperit că numele Alexandra-Beatrice Păcuraru apare menţionat, ca fiică a lui Maricel Păcuraru, într-o cerere de graţiere adresată de către acesta, în urmă cu 11 ani, preşedintelui Emil Constantinescu.cerere gratiere

Cum, în cerere, apare ca an al naşterii lui Beatrice 1997, iar în documentul RECOM apare 1987, o scurtă demonstraţie logică duce la concluzia că e vorba despre una şi aceeaşi persoană.

Concluzia este, astfel, următoarea: COZMIN GUŞĂ este asociat într-o firmă cu fiica unui paravan al lui Sorin Ovidiu Vîntu. (Obs.: În lipsa arhivei se dă un telefon de verificare fie la Primăria din Vânători-Galaţi, fie la Poliţie (Evidenţa Populaţiei), fie se caută, după imaginaţia fiecăruia, altă sursă).

PRESTIGE MEDIA ADVERTISING

Pentru ca termenul de „paravan” să nu fie perceput doar ca o simplă speculaţie, se poate merge mai departe pentru a se demonstra că Maricel Păcuraru este şi partener direct de afaceri cu Sorin Vîntu. Pentru asta se apelează din nou la RECOM, sau la arhiva acestui blog, şi se descoperă că Sorin Ovidiu Vîntu şi Maricel Păcuraru au înfiinţat împreună, în 12 mai 2009, deci la peste o lună după ce Guşă s-a asociat cu fiica paravanului Păcuraru, firma PRESTIGE MEDIA ADVERTISING SRL (foto stânga). Cu această informaţie, cercul se închide.

Concluzia este că Guşă este asociat, într-o firmă, cu fiica paravanului dar şi a partenerului oficial de afaceri al lui Sorin Vîntu, anume cu escrocul Maricel Păcuraru. Termenul de escroc nu este gratuit, el reieşind din dosarele penale ale infractorului.

3. După ce aflăm că Guşă are o relaţie ascunsă, prin intermediari, cu Sorin Vîntu, mai facem o verificare, deşi nu este neapărat necesară pentru ceea ce avem de demonstrat. Verificăm dacă nu cumva relaţia cu fiica escrocului Păcuraru este pur întâmplătoare.

O întrebare adresată lui Google ne dă imediat răspunsul: relaţia nu este întâmplătoare! Alexandra-Beatrice Păcuraru, asociata lui Cozmin Guşă este, culmea, lider al Partidului Iniţiativa Naţională, ea deţinând funcţia de şef al departamentului „studenţi”. Orice comentariu este inutil aici, entitatea numită PIN fiind invenţia lui Guşă şi, apoi, jucăria unei individe isterice căreia nu-i reţin numele, crescută în studiourile lui Sorin Vîntu.

Reţinem deci că relaţia lui Guşă cu Alexandra-Beatrice Păcuraru nu este întâmplătoare. Guşă a ştiut precis cu cine se asociază.

4. Deşi nu vrem să luăm Pulitzer, sau premiul PAPAGALILOR de la CRP, mai facem totuşi un efort profesional, dacă tot suntem ziarişti, şi încercăm să aflăm dacă diversionistul Guşă a avut, în trecut, vreo legătură cu Maricel Păcuraru, caz în care, dacă răspunsul va fi afirmativ, va trebui să DECIDEM în ce măsură se mai susţine afirmaţia că relaţia cu Păcuraru este, de fapt, o acoperire pentru relaţia cu Sorin Vîntu.

Maricel Pacuraru - patravanul lui SOV
Maricel Pacuraru – patravanul lui SOV

Verificarea ne duce, rapid, la o declaraţie semnificativă a lui Guşă prin care Maricel Păcuraru (foto stânga) este înfierat cu mânie proletară. Declaraţia ne dă dreptul să afirmăm că traseistul Cozmin Guşă este un impostor ordinar, in sensul că una afirmă azi şi alta face mâine. Iată justificarea acestei afirmaţii ca o rezultantă între informaţia proaspăt obţinută şi cea care reiese dintr-o declaraţie făcută de şmecheraş în urmă cu trei ani, şi preluată de un cotidian central. „Sute de miliarde de lei vechi de la Posta Romana au ajuns, prin doua contracte de asigurari, in conturile societatii Postcom SA, ai carei proprietari sunt trei directori din Posta si doi deputati alesi pe listele Blocului National Democratic. Liderul PIN, Cosmin Gusa, a continuat ieri seria dezvaluirilor privind afacerile ce se fac pe spezele Postei Romane, anuntand ca a sesizat Curtea de Conturi in cazul asigurarii salariatilor Postei Romane. Inarmat cu documente, Gusa a sustinut ca proprietarii Postcom sunt directorii Ion Bara, Emanuel Lepadatu si Mihaela Tutu, precum si deputatii Costel Ovidenie si Olguta Cocrea. Potrivit lui Gusa, Posta Romana a incheiat cu Allianz-Tiriac, la inceputul acestui an, un contract de asigurare de viata pentru cei 35.000 de angajati. Din valoarea totala de 187 de miliarde de lei vechi, a fost acordat un comision de 117 miliarde de lei vechi firmei Continental Asig, din Galati, ca agent al Allianz Tiriac. Potrivit lui Gusa, Continental Asig este controlata de Postcom, astfel ca banii de la Postcom au ajuns prin „fel de fel de plasamente si contracte” la firmele unor rude si prieteni ai omului de afaceri Maricel Pacuraru. Potrivit lui Gusa, Postcom a cumparat actiuni la SC Nova Constructii civile si industriale, SC Pronova SRL, SC POSTFARM SRL, SC Post Vama SRL, SC Post Service SA si a cumparat cartele pelegrin de peste 2 milioane de euro de la Perfect Tour SRL, detinuta de Corina Pacuraru. Toate aceste plasamente au fost facute la firme care nu au valoare pe piata si apartin apropiatilor lui Maricel Pacuraru, a apreciat Gusa. „Banii Postei, plasamente de milioane de euro, au ajuns in posesia grupului de interese Maricel Pacuraru”, a aratat Gusa. El a apreciat ca „aceasta formula este mai elaborata decat coruptia gen Nastase”. „Este o coruptie portocalie care foloseste compania de asigurari Allianz, numarul doi in Europa, si pagubeste salariatii Postei”, a mai spus Gusa. Liderul PIN a mai aratat ca va sesiza in aceasta problema si Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Blocul National Sindical”.

La acea dată, în 2006, grupul de interese al lui Maricel Păcuraru, individ care controla atunci cotidianul Gardianul, era acelaşi cu al lui Sorin Ovidiu Vîntu. Relaţia este de notorietate şi nu merită atenţia noastră. Dacă va fi cazul, însă, o vom dezvolta.

Deocamdată aflăm că Guşă tocmai s-a asociat cu fiica unui individ pe care, în trecut, l-a acuzat de toate relele, individ folosit drept paravan în afaceri de Sorin Vântu. Şi mai aflăm ceva, ca bonus pentru munca depusă: administratorul firmei lui Guşă, un anume Emil BERTALAN, este şi administrator la Postfarm SRL, una dintre societăţile implicate în nelegiuirile depistate de el în trecutul apropiat.

Concluzia este, aşadar, următoarea: “Ştirea”publicată pe site-ul Inpolitics este o manipulare ordinară, difuzată de răspândaci interesaţi sau de fraieri care preiau fără să verifice; şuşaneaua era menită să ascundă relaţia de afaceri dintre Sorin Vîntu şi Cozmin Guşă în scopul de a nu compromite demersurile diversioniste ale lui Guşă, făcute cu logistica lui Vîntu, pentru susţinerea lui Mircea Geoană şi demonizarea lui Traian Băsescu.

Quot erat demonstrandum.

Pentru o şi mai bună percepţie a celor aflate, nu strică să plasăm informaţiile descoperite într-o schemă relaţională.

schema3

Cine se mai îndoieşte de demonstraţia de mai sus, să privească atent la evoluţia individului Guşă pe posturile siameze de televiziune Realitatea Tv şi Antena 3.

O evoluţie interesată a unui politician respins de electorat, deci ratat, şi, în acelaşi timp, a unui diversionist ordinar, deci impostor.

Realitatea este că individul care i-a trădat pe aproape toţi cei cu care a lucrat are credibilitate nulă, dovadă că n-a reuşit să-i convingă pe electori în niciuna dintre campaniile la care a fost parte de când a inventat paravanul numit PIN, iar toate apariţiile lui pe sticla lui Vîntu, sau Voiculescu, sunt încercări disperate de a cerşi, acum, voturi pentru fostul arbitru din divizia Onoare, de la Bragadiru sau Voluntari, Mircea Geoană.

Dan Badea