Odiseea Crescent (5): ”Arestați-l pe DAN VOICULESCU!”: În 1990 ”Crescent” a înghițit ”Dunărea”, iar ”Conturile lui Ceaușescu” sunt, de fapt, ”Conturile lui Dan Voiculescu și ale SIE”!

UPDATE: Am postat pe pagina mea de Facebook toate documentele referitoare la relația CRESCENT – ICE DUNĂREA (Serviciul 4 – compensare) inclusiv opisul acestora, documente provenite din Arhiva Comercială a ICE Dunărea, desecretizată deja și aflată la Arhivele Naționale.

Din păcate, cineva mi-a atacat site-ul și mi-a distrus toate documentele și fotografiile postate inainte de 17 februarie 2013! Un atac murdar, ce vine în continuarea celor de până acum (care au fost coordonate  direct, prin reclamații și comenzi de familia Mirela și Mihai Iacob , familie ce patronează societatea DRAMIRAL MEDIA GRUP, editorul ziarului Curentul – condus de Mirela Iacob). De această dată nu mă pronunț asupra atacatorului, deși știu cine este. (!)

– Pentru că m-am săturat de câte prostii spun ziariștii de sticlă, pe tema generic numită ”Conturile lui Ceaușescu”, am decis să pun aici, cap la cap, niște informații care să le înlesnească discursul și să înțeleagă toți cum stau lucrurile cu această poveste veche de 23 de ani –

voiculescu1

O întâmplare petrecută în urmă cu mai  bine de un deceniu coroborată cu alte informații adunate ulterior, duc la o posibilă rezolvare a marii enigme postdecembriste referitoare la așa zisele ”CONTURI ALE LUI CEAUȘESCU”, conturi care, în realitate, n-au existat. Ceaușescu n-avea nevoie de conturi, ca Marcos sau alt dictator, pentru că el că stăpânea totul fără a fi însă proprietar pe nimic.

ceausescu-10

Conturile lui Ceaușescu erau de fapt, după opinia mea, Conturile lui Dan Voiculescu – parte din Conturile Securității.

Întâmplări și declarații aparent disparate recompun astăzi o ipoteză logică, dar de-a dreptul șocantă, în cazul în care se va și dovedi a fi adevărată: Imperiul lui Dan Voiculescu este construit pe relația cu ICE Dunărea, iar apoi pe cadavrul fostei unități acoperite a CIE, ascunse, după desființarea din 1990, nu în Romtehnica, așa cum s-a lăsat să se înțeleagă, ci în burta societății Crescent-Cipru, o altă firmă acoperită și ea, a aceluiași Serviciu român de Informații Externe. Cel puțin așa afirma – când era în viață – unul dintre foștii șefi ai CIE, chiar cel care a înființat ICE Dunărea în 1982.

Sigur, pentru astfel de afirmații Dan Voiculescu a fost, este, și va fi dispus să dea în judecată pe oricine le-ar face, mai puțin pe cei care l-au controlat direct, secret și legal. A făcut-o deja, de-a lungul anilor, a câștigat procese, înclusiv cu Băcanu, pe vremea în care acesta încă nu devenise sclavul unor interese mărunte, dar n-a reușit să bată logica elementară a faptelor.

A câștigat chiar și cu mine un proces, pentru că i-am zis securist și Nabab al Epocii de Aur, ba mai mult, am avut tupeul să-i spun în față că imperiul său ”își are fundația adânc infiltrată cu conturile Securității”. În acel proces, început pe vremea în care eram la Evenimentul Zilei, iar ziarul era de top, atunci, nu cum a  a juns astăzi, și în care mi-am permis să-l calomniez sugerând că ar fi fost securist (!), sau ”afacerist” (termenul a fost considerat jignitor față de tovarășul Voiculescu, de către judecătoarea Diana Iuliana Pasăre, ajunsă ulterior, evident!, la Înalta Curte de Casație și Justiție – o judecătoare iresponsabilă care a făcut de rușine Justiția românească, condamnând un ziarist că i-a spus securistului securist!), sau chiar NABAB AL EPOCII DE AUR, pentru că își permitea în plină dictatură a lui Ceaușescu să-și trimită neamurile (fiicele, nevasta și guvernanta) peste tot prin Europa, să le cazeze la cele mai bune hoteluri, iar de aceste sejururi să se ocupe, la ordinul său, chiar directorul general al Crescent, John Edgington, un papagal englez plasat de fațadă în fruntea unei societăți sub acoperire, Crescent, a câștigat peste 330 milioane lei. Bani buni pentru vremea aceea în care judecătorii erau corupți până în măduva oaselor de la mîna cu care încasau șpaga. Cum poți condamna un jurnalist, altfel decât luând șpagă, sub acuzația că l-a numit securist pe securistul Dan Voiculescu, sau afacerist, pe afaceristul Dan Voiculescu? Iată că s-a putut, detaliile picante ale cazului fiind prezentate de mine în materialul ”Odiseea CRESCENT (1): Cum am fost condamnat de o judecătoare coruptă pentru că l-am numit AFACERIST pe TURNĂTORUL Dan Voiculescu”

Astăzi însă, lucrurile s-au schimbat. Au apărut ipoteze noi, iar banii lui Voiculescu nu pot condamna ipotezele. Asta deoarece nu poți condamna logica, oricâți bani ai pune în joc.

Deocamdată, informațiile importante adunate pînă acum, referitoare la Voiculescu-Crescent, ar fi următoarele:

1. Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanței Crescent-Grecia din București, la cererea, chipurile, a unui libanezo-grec numit Fouad Sanbar, așa-zisul patron al Crescent-Grecia. Numirea lui s-a făcut prin transfer de la ICE Vitrocim, la Oficiul ARGUS (fir[tooltip tiptext=”null”]Tooltip[/tooltip]mă acoperită a Securității, aflată în coordonarea Direcției a III-a), condus de colonelul Dragoș Diaconescu.
 
2. În 1984, Dan Voiculescu este numit director general al reprezentanței Crescent-Cipru (denumirea exactă este CRESCENT COMMERCIAL & MARITIME (CYPRUS) LTD), un off-shore al aceluiași Fouad Sanbar, conform declarațiilor oficiale. Voiculescu avea mână liberă să decidă asupra tuturor afacerilor Crescent-Cipru și a filialelor sale din Austria (Eisenstadt) sau din oricare altă parte a lumii.

3. Firma Crescent-Cipru a fost preferata Securității românești, prin unitatea militară ICE Dunărea, în comerțul exterior, ajungând, spre exemplu ca în 1987 să dețină monopolul importului de alumină al României, afacere supervizată personal de Nicolae Ceaușescu.

4. Crescent-ul lui Voiculescu a fost, pentru ICE Dunărea (CIE), principalul beneficiar al exporturilor de ciment, uree, produse metalice, aluminiu.

5. Pentru a înțelege cât de importantă a fost firma Crescent pentru Securitatea română, via ICE Dunărea, prezint câteva date furnizate de cei care au pătruns în arhivele ICE Dunărea: în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT-Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale; tot în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE DUNĂREA a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale ROMÂNIEI; în 1989, ICE DUNĂREA (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT – Cipru 49,94% din volumul său total de export li aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale etc etc.

6. Afacerile ICE Dunărea-Crescent au fost realizate fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS, aspect care contravine flagrant practicii curente a ICE DUNĂREA și naște întrebări referitoare la avantajele părții române. Conform procurorilor, ”această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform regulilor epocii – prin operațiuni AVS.

7 În arhivele ICE Dunărea, de la SIE, au fost descoperite, de către procurori, ”indicii conform cărora firma Crescent-Cipru a fost proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public  de constituire a fost dublat de un act juridic secret)”

8. Naș Leon, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid a declarat, conform informațiilor furnizate de mine în ”Averea președintelui”, că firma CRESCENT a fost o societate mixtă româno-cipriotă.

Nas Leon002
Informații consemnate din declarațiile lui Naș Leon, adjunctul șefului Gospodăriei de Partid, veteranul acelei instituții unde era angajat din 1946!

9. Același demnitar din fruntea Gospodăriei de Partid a mai declarat că societatea CRESCENT -Cipru a intrat  în competiție cu Oficiul Economic ”Carpați” (ce deținea ICE Carpați) instituție a Gospodăriei de partid, Crescent fiind chiar favorizată, în 1987, în competiția cu firma PCR, ICE Carpați . Culmea, această favorizare ne-a adus atunci un prejudiciu de peste 2,8 milioane de dolari. Asta deși, cum am dezvăluit în Averea președintelui, toți banii rezultați din această operațiune a Oficiului Carpați erau depuși într-un cont distinct de la BRCE, contul 134, cont la dispoziția lui Nicolae Ceaușescu, iar în 1987 Crescent a deținut monopolul la importul de alumină.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari” – rezumam eu, într-un articol din 1998, informațiile prezentate de un inspector general din Ministerul Finanțelor îngtr-o Notă din februarie 1990.

Iată mai jos și documentul original,  se demonstrează că SECURITATEA a fost, atunci, în 1987, mai tare decât PARTIDUL COMUNIST. Firma CRESCENT  a fost, adică, mai tare decât ICE CARPAȚI! – în dauna statului român.

Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag1)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) - un minus de 2,3 milioane dolari!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român (pag2) – un minus de 2,3 milioane dolari!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român - pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român – pag 3 (Voiculescu trebuia anchetat încă de atunci)
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!
Documentul ce probează că între firma PCR (ICE Carpați) și firma SIE (Crescent) a câștigat Securitatea în paguba statului român: CRESCENT ”a avut, practic, monopolul importului de alumină în anul 1987”!

10. Au fost identificate, în arhiva operativă a ICE Dunărea cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol), ridicând mari semne de întrebare cu privire la posibila sa apartenență a ICE Dunărea (!)

11. CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989).

12. John Edgington – unul dintre ”proprietarii” CRESCENT menționați în actul public de constituire a firmei a declarat în 1989, în fața unei persoane din conducerea Băncii Centrale a  Ciprului, că societatea CRESCENT este proprietatea lui Nicolae Ceaușescu (vezi lucrarea mea, ”Averea președintelui”) și că el nu mai are nimic de a face cu această societate; se pare că această declarație ar fi fost menționată de către persoana respectivă pen coperta dosarului bancar; de altfel, în 1990, acel dosar nu se mai afla la locul obișnuit, ci în seiful Guvernatorului Băncii centrale a Ciprului! – declara avocatul Ion NESTOR în 1990, în urma unei deplasări făcute în mod special pe tema fondurilor deturnate, în Cipru, Grecia și Austria în perioada 8-18 mai 1990;

13. În posesia comisiei experților canadieni s-a aflat o scrisoare a lui John Edgington adresată reprezentanței din București, prin care, în calitate de Proprietar al Crescent, afirma că ar fi semnat un formular de transfer al acțiunilor Crescent în alb, într-un singur exemplar, pe care l-ar fi încredințat reprezentantului din București, adică lui Dan Voiculescu, deși Fouad Sanbar a afirmat contrariul, anume că formularul în alb i-a fost înmânat lui și l-a completat cu numele său în ultima săptămână din decembrie 1989

Pe lângă acestea au apărut și alte informații care necesită însă o prezentare mai în detaliu.

Așadar,

14. Dan Voiculescu s-a opus în anul 2000 declasificării de către CSAT a arhivei ICE Dunărea și cercetării de către procurori a documentelor din acea arhivă aflată la SIE. El a atacat, inclusiv prin organul său de presă, Jurnalul național, Hotărârea CSAT pe care a declarat-o ilegală, anunțănd cu litere de o șchioapă: CSAT ÎNCALCĂ LEGEA!

După cum se știe, Consiliul Suprem de Apărare a Țării CSAT) a decis, în 17 august 2000, la cererea șefului SIE de atunci, Cătălin Harnagea, declasificarea arhivei ICE Dunărea, o unitate militară (UM 0107) ce acționa sub acoperirea unei întreprinderi de comerț exterior. Mai mult, s-a decis și verificarea arhivei de către doi procurori special desemnați (unul dintre ei fiind Ovidiu Budușan). ”Pentru verificarea modului în care s-au încheiat și derulat contracte, convenții sau alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar susceptibile că au adus prejudicii maeriale și financiare statului român, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție va desemna doi procurori  care să studieze arhiva fostei Întreprinderi de Comerț Exterior ”Dunărea”. verificările vor avea regim de confidențialitate până la deschiderea oficială a dosarelor penale privind activitățile penale derulate în cadrul Întreprinderii de Comerț Exterior ”Dunărea” (Art.2).

hotarare CSAT Dunarea
Hotărârea CSAT privind declasificarea arhivei ICE Dunărea, publicată de ziarul lui Dan Voiculescu, Jurnalul Național

Decizia semnată de președintele de atunci al CSAT, Emil Constantinescu, se baza pe o adresă a șefului SIE în care se afirma că ”pe parcursul activității desfășurate, prin Întreprinderea de Comerț Exterior ”Dunărea”, s-au încheiat și derulat contracte, convenții, alte operațiuni comerciale și bancare cu aport valutar, care au adus prejudicii materiale și financiare statului român”.

prejudicii rez din arhiva ice dunarea
Sesizarea Directorului SIE către secretarul CSAT, din 1 august 2000

Deși n-a pierdut niciodată vreo ocazie de a se arăta deschis cercetărilor privind relația CRESCENT cu conturile generic numite ”ale lui Ceaușescu”, în fapt fiind conturi ale fostei Securități, Dan Voiculescu s-a opus categoric deschiderii arhivei ICE Dunărea, societate din relația cu care el și-a construit un adevărat imperiu economic într-un timp extrem de scurt.

material jurnalul pag 1 pag 2 jurnalul

Asta nu înseamnă decât că el s-a temut ca nu cumva să se afle ceva ce i-ar periclita poziția deținută în cadrul propriilor afaceri. De ce s-ar teme cineva de o verificare din partea unor procurori a arhivei comerciale a unei firme a Securității, sau chiar a arhivei operative a acesteia?!  Pentru că o astfel de cercetare ar duce la aflarea unor secrete ce trebuie apărate. În fapt, e vorba despre secretul lui Polichinelle: CRESCENT nu-i aparține lui Voiculescu, ea fiind, și după opinia mea, o firmă cel puțin mixtă a Securității, dacă nu în totalitate a fostei DSS. Iată, așadar, unde conduc toate informațiile care s-au adunat în ultimii 23 de ani despre relația Dunărea-Voiculescu-Crescent.

Toate informațiile despre adevărata relație a lui Voiculescu cu Crescent se află, (ori s-au aflat, dacă generalul Rotaru nu a pătruns în arhivele operative ale ICE Dunărea) în arhiva de la SIE a ICE Dunărea. Este opinia mea și ea se bazează pe mai multe argumente prezentate în materialele Odiseea Crescent (II) și Odiseea Crescent (III) de pe acest site, dar și în alte materiale publicate.

Iată ce declara Dan Voiculescu în cartea sa ”Adevărul despre CRESCENT” (publicată în anul 2001, când Ion Iliescu, noul președinte al Romțniei, a decis anularea hotărîrii anterioare de declasificare a arhivei ICE Dunărea, deci a resecretizat arhiva operativă!), referitor la pleașca de zeci sau sute de milioane de dolari care i-ar fi căzut pe cap, după ce unui arab (Mikhael Fouad Sanbar) i-ar fi căzut capul – la propriusub tirul gloanțelor pe o stradă din Grecia.

A apărut un testament al acestuia (Fouad Sanbar – nota mea), care a intrat în vigoare în anul 1995 (în timpul guvernului Văcăroiu – nota mea), o dată cu trecerea în nefiinţă a domnului Sanbar. Conform acestuia, toate bunurile firmei Crescent-Cipru vor fi transformate în lichidităţi în momentul în care protectorul testamentului, respectiv subsemnatul, îl va urma în eternitate pe binefăcătorul său (eveniment numit în testament “initiating event”). Sumele astfel obtinute vor fi distribuite în mod echitabil între membrii familiei sale, salariaţii Crescent-Cipru şi o fundaţie perenă, conform ultimei dorinţe a domnului Fouad Sanbar” – scrie Dan Voiculescu în cartea sa de povestiri.

 carte voiculescu001

Povestea cu arabul care, după moartea sa, i-ar fi lăsat moștenire lui Dan Voiculescu, o firmă a cărei valoare este de zeci sau sute de milioane de euro, în condicarte voiculescu002țiile în care el avea o soție necăjită și doi copii handicapați, este o snoavă pe care o poți crede doar dacă ești sub influența alcoolului sau ai primit un ordin în acest sens. Nu cred că există cetățean arab, sau ne-arab, întreg la minte care să pună mai presus de Allah sau Dumnezeu și familie, pe Dan Voiculescu.

Prin urmare, testamentul de care vorbește Dan Voiculescu în cartea sa este o poveste de adormit vigilența Fiscului român sau chiar a Justiției române, care ar putea ancheta, spre exemplu, cum a intrat o firmă acoperită a fostei Securități (Crescent), deci a statului român, înființate departe de țară, în posesia unei persoane private.

Este posibil și ca ipoteza mea să fie o simplă aiureală, dar este a mea și mi-o susțin. Asta pentru că nu există o altă explicație reală a transferului acțiunilor și capitalului social al firmei Crescent către Dan Voiculescu, un simplu angajat al firmei, chiar dacă a deținut poziția de director general al reprezentanței din București a acesteia.

Raportul procurorilor care au cercetat arhiva ICE Dunărea ridică mari semne de întrebare cu provire la legalitatea tranzacțiilor, sugerând chiar că, așa cum arătat la punctul 7, Crescent ar putea fi o firmă românească. Iată, mai jos, pentru cei care n-au avut acces la el, raportul întocmit atunci de procurorul Ovidiu Budușan după vizita aprobată de CSAT în arhiva operativă a ICE Dunărea, raport din care am reținut doar partea referitoare la Crescent:

3. CRESCENT – Cipru

 „Din verificările efectuate referitor la parteneri de afaceri ai ICE “Dunărea” – în colaborare cu care aceasta a derulat contracte de valori  foarte mari – a fost identificată firma CRESCENT –Cipru. Aceasta a beneficiat în 1989 de livrări masive de ciment pe diferite relații (Spania, Republica Dominicană, Algeria), uree, produse metalice, aluminiu. Firma CRESCENT-Cipru a reprezentat pentru ICE “Dunărea” principalul beneficiar al exporturilor vizând produsele amintite, cu urmărirea și derularea livrărilor fiind însărcinate trei din cele șase servicii ale celei din urmă (3,4 și 6).

În urma evaluărilor exporturilor de ciment corespunzătoare anului 1986 (serviciul 6), nu au fost identificate cazuri în care valoarea mărfurilor livrate să nu fi fost încasată de la partenerul extern. Debitele au fost stinse în toate cazurile prin achitarea anticipată a contravalorii produselor livrate, prin acreditiv (L/C), transfer bancar sau prin compensare. S-au consultat în acest sens dosarele de facturi externe (pentru uz intern), dosarele financiare (dispozițiile de plată), extrasele de cont și notele contabile aferente (Anexa nr. 8).

În vederea stabilirii participării firmei Crescent-Cipru la realizarea volumului de afaceri al ICE “Dunărea”, a fost efectuată o evaluare a contractelor și a livrărilor efectuate în anii 1988-1989 de către compania românească în favoarea celei cipriote, prin intermediul Serviciului 6, – ciment și materiale de construcții – stabilindu-se următoarele (Anexa 9):

–           în 1988, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul CRESCENT Cipru, 66,98% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale

–           în 1988, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 40%

din totalul exporturilor de ciment ale României (total export ciment 1988 – 3.325 mii tone/ Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/Crescent Cipru 1988 – 1.324.740 tone).

–           În 1989, ICE “Dunărea” (Serviciul 6) a realizat prin intermediul CRESCENT  Cipru 49,94% din volumul său total de export și aproape integral exportul de ciment pe diferite relații finale.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

–           în 1989, prin intermediul CRESCENT – Cipru, ICE “Dunărea” a realizat 26% din exporturile de ciment ale României (total export ciment 1989 – 1893,2 mii tone/Anuarul statistic al României, 1990; total export ciment ICE “Dunărea”/ Crescent Cipru 1989 – 493.227 tone)

–           în 1989, ICE “Dunărea” și CRESCENT Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităților livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor politice de la sfârșitul anului 1989 (Anexa nr.10)

Întregul volum de afaceri menționat mai sus a fost realizat fără dublarea actelor comerciale propriu-zise, cu operațiuni AVS (aspectul contravine flagrant practicii curente a ICE “Dunărea” și naște întrebări referitoare la avantajele reale ale părții române. Această stare de fapt și-ar putea afla explicația în realizarea unor importante deturnări de fonduri ce ar fi putut fi obținute – conform epocii – prin operațiuni AVS. Beneficiarul/beneficiarii acestor acțiuni nu au fost identificați).

Ca și în cazul firmei DOBIAS – Austria, există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic de constituire era dublat de un act juridic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (Precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de Partid, conform cărora CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă, și declarația lui JOHN EDGINTON, unul dintre “proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia “CRESCENT” este proprietatea lui “CEAUȘESCU” (surse publice).

În același context, merită menționat faptul că relația dintre directorul sucursalei CRESCENT-Cipru (firmă străină, conform actelor publice de constituire) la București, DAN VOICULESCU, și ICE “Dunărea” a fost una foarte specială și atipică. Astfel, s-au identificat cazuri în care notele de protocol întocmite după încheierea unor negocieri comerciale îl menționează pe Voiculescu drept “membru al delegației române” (NC 5907 din 3 decembrie 1987, dosar 221, Protocol) și chiar membru al delegației ICE “Dunărea” (NC 1165 din 22 aprilie 1989, dosar 221, Protocol). De asemenea, cu ocazia primirii în anul 1988, de către ICE “Dunărea” a titlului de “Erou al Muncii Socialiste”, VOICULESCU expediază o telegramă prin care felicită firma parteneră în numele său și al colectivului CRESCENT (firmă străină!) pentru distincția primită.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Pe de altă parte, firma CRESCENT Cipru a fost acționară în cadrul firmelor grecești BALKANMAR și INTERMAR (navlosire). Cele trei companii dețineau, conform verificărilor efectuate, o poziție absolut privilegiată în relația lor comercială cu ICE “Dunărea”, prin intermediul lor fiind efectuate majoritatea operațiunilor derulate de către Serviciul 6 (77% în 1988 și 62% în 1989). (Anexa nr. 9)

Pe lângă volumul mare de afaceri derulat cu firma CRESCENT – Cipru, o altă modalitate de favorizare evidentă a firmei cipriote consta în practicarea de către ICE “Dunărea” – în cadrul relațiilor contractuale directe stabilite cu aceasta sau a celor în colaborare cu alte foste Întreprinderi de Comerț Exterior – a unor niveluri de prețuri preferențiale. În acest sens a fost identificat un proiect de raport al Curții Supreme de Control Financiar, încheiat la fosta ICE “METALIMPORTEXPORT”. În acesta se consemna că, “din analiza și controlul efectuat a rezultat că reducerile de prețuri făcute la propunerea și de către directorul METALIMPORTEXPORT, Ghiță Constantin, la contractele încheiate cu firmele EZZ și CRESCENT nu sunt justificate”. Constatarea este argumentată, în raportul amintit, prin descrierea ilegalităților comise, fiind menționate și acelea de fals și uz de fals (fapte penale). Documentul este încheiat cu mențiunea “ICE “DUNĂREA” a participat la contractarea și derularea tuturor contractelor (…), iar la capitolul “propuneri” se menționează “propunerile se vor face dup discutarea proiectului de raport” (Dosar 871, Serviciul 4).OLYMPUS DIGITAL CAMERA

4. Neîncasarea unor sume datorate de către firma CRESCENT – Cipru, aferente exporturilor de tablă, țevi și oțel beton

În urma evaluării exporturilor de tablă, țevi și beton efectuate de către ICE “Dunărea” în favoarea firmei CRESCENT-Cipru există suspiciunea cu privire la neîncasarea unor livrări efectuate cu precădere la sfârșitul anului 1989.

Astfel, dintr-o notă de convorbire din 25 martie 1989, la care au participat Dan Voiculescu și conducerea ICE “METALIMPORTEXPORT”, împreună cu ofițerul Popoiu Ioan de la ICE “DUNĂREA”, rezultă că Dan Voiculescu a cerut să se extindă termenul de plată convenit inițial cu  cele două firme românești la 120 de zile d ela livrarea mărfii. Partea română a acceptat propunerea cu efect imediat, promițând să întocmească ulterior nota de aprobare a MCECEI. De aici pornesc deficiențe legate de ultimele livrări efectuate în 1989 pentru care nu există nici o dovadă că s-a realizat plata (Nu există facturi, note de realizări, declarații vamale de export sau alte probe care să probeze plata). Astfel:

a)         Nava RASELTINA a părăsit portul Constanța la 5 octombrie 1989, cu 3000 tone tablă, destinația SUA, contract CRESCENT.

b)         Nava ILFOV a părăsit portul Constanța la data de 6 octombrie 1989, cu 1.670 tone oțel beton, destinația SUA, contract CRESCENT.

c)         Nava MUNZUR  a părăsit portul Constanța la 9 octombrie 1989, cu 4.066 tone oțel beton, destinația destinația Turcia, contract CRESCENT.

d)         Nava DIMIS a părăsit portul Constanța la 11 octombrie 1989, cu 8.523 tone tablă, destinația SUA, contract Crescent.

e)         Nava MUNZUR a părăsit portul Constanța la 30 octombrie 1989, cu 3.940 tone oțel beton, destinația Turcia, contract CRESCENT.

f)         Nava CALAFAT a părăsit portul Constanța la 3 noiembrie 1989, cu 7.934 tone oțel beton, destinația Egipt, contract CRESCENT

g)         Nava TELEGA  a părăsit portul Constanța la 22 noiembrie 1989, cu 2.000 tone țevi, destinația Canada, contract CRESCENT.

h)         Nava FĂGĂRAȘ a părăsit portul Constanța la 11 decembrie 1989, cu 8.000 tone oțel beton, destinație SUA, contract CRESCENT.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 5. Neîncasarea unor comisioane confidențiale convenite a fi plătite de către firma CRESCENT-Cipru

 Din evaluarea operațiunilor AVS derulate împreună cu firma CRESCENT-Cipru au fost identificate cazuri în care comisionul confidențial convenit a fi plătit de către firma cipriotă în favoarea ICE “DUNĂREA” nu a fost transferat integral acesteia din urmă.

Astfel, în nota informativă referitoare la desfășurarea unei întâlniri ce a acut loc între D. Teodoru, reprezentantul firmei Crescent-Cipru și Alexandru Voinic, de la ICE “DUNĂREA” (dosarul operațiunii AVS “ALUMINA”) se precizează că, în cadrul discuției “(…) s-au făcut referiri la problema transferului de dolari comunicat (…). S-a reamintit promisiunea făcută în anul 1997, luna februarie că, dacă se va perfecta operațiunea de aport valutar, atunci se vor remite circa 100.000 dolari. Operațiunea s-a derulat, și în contul respectiv s-a remis o sumă mult mai mică. Domnul D. Teodoru a precizat că s-au făcut transferuri în mai multe părți și că nu au mai rămas fonduri disponibile. Totuși, Alex. Voinic a menționat că el a fost foarte supărat că nu s-a respectat promisiunea făcută inițial și ar fi mai bine dacă s-ar analiza din nou situația deoarece, pentru viitor, el nu se va mai preocua pentru perfectarea de afaceri cu firma Crescent. Dl. Teodoru a promis că va discuta cu Dl. D. Voiculescu și, probabil, vor reveni asupra acestui subiect”.

Din verificarea documentelor identificate până în prezent în arhiva operativă, rezultă că acțiunea “ALUMINA” a fost închisă fără să se încaseze întreaga sumă convenită – 100.000 USD – ci doar 27.690 USD. Nu s-a putut stabili destinația finală a diferenței de 62.310 USD, datorată de către firma cipriotă societății “DUNĂREA”.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 12.Ion Iliescu, imediat ce a ajuns președinte al României, a resecretizat arhiva ICE Dunărea!

De asemenea, nu există o altă explicație logică (dacă o excludem pe cea a interesului național) a intervenției din anul 2001 a lui Ion Iliescu,  protectorul lui Dan Voiculescu, care a decis blocarea anchetei declanșate printr-o decizie a CSAT, cu un an mai devreme, asupra arhivei ICE Dunărea, și resecretizarea acesteia. Iar ipoteza ”interesului național” în resecretizarea arhivei Dunărea nu poate fi decât aceasta: Firma Crescent, partenerul favorit de afaceri al ICE Dunărea, a fost o firmă a Securității, deci a statului român, iar capitalul reinvestit al acesteia, după 1990, regăsit în imperiul lui Dan Voiculescu este un capital de stat. Asta ar însemna ca GRIVCO – constituită pe structura și cu oamenii de la ICE Dunărea – dar și Intact să fie, de fapt, firme ale statului român cu care a fost cadorisit Dan Voiculescu, firul roșu al Securității în societatea românească de ieri și de astăzi. Ceea ce pare absurd. Sau nu?!…

Deocamdată, tot ce s-a demonstrat din legendele care au însoțit parcursul lui Dan Voiculescu a fost, în primul rând,  statutul său de turnător ordinar al Securității, fapt care, în realitate, este unul pozitiv din perspectiva imensei mize aflate în joc: păi dacă a fost un informator ordinar al Securității, cum mai putea să fie el patronul român, ales tot de Securitate – e drept, de o parte a Securității, adică de CIE, Securitatea externă -, pentru o firmă grecească preluată de la un arab și reînființată apoi în paradisul fiscal din Cipru, în 1982, cu puțină vreme înainte de înfințarea la București a unei societăți surori, ICE Dunărea ?!

Desigur, în iunie 2005, după ce s-a decis desecretizarea arhivei comerciale a ICE Dunărea, care nu conținea partea operativă a relațiilor dintre Dunărea și Crescent, Voiculescu s-a declarat de acord cu aceasgtă decizie, încercând să arate cât de fericit este el că, astfel, se va demonstra că nu a fost securist sau beneficiar al unor conturi ceaușiste. Printr-o declarație publică de un cinism desăvârșit, asemănătoare celei prin care a renunțat la calitatea de senator pentru că nu i-ar fi convenit nu știu ce lege neadoptată, când el o făcea pentru că îi ajunsese lațul dosarului ICA la gât, cazul fiind aproape de finalizare la Înalta Curte de Casație și Justiție, Dan Voiculescu s-a arătat satisfăcut de decizia desecretizării informațiilor de doi lei scoase de la SIE (arhiva comercială a ICE Dunărea)

Biroul e presă al Partidului Conservator este împuternicit, astăzi, 22 iunie, să dea publicităţii următoarea declaraţie de presă a preşedintelui Dan Voiculescu:

 “Îmi exprim satisfacţia faţă de faptul că, în următoarele două săptămâni, arhivele ICE Dunărea ar putea fi declasificate prin transferul de la SIE la Arhivele Naţionale.  Sper din suflet ca acest lucru, vehiculat deocamdată în presă,  să se întâmple în realitate.  Este o veste foarte bună că societatea civilă va avea acces liber la un trecut asupra căruia planează multe semne de întrebare.  Personal, doresc ca prin această măsură să se confirme o dată pentru totdeauna adevărurile pe care le-am susţinut mereu cu fermitate şi în apărarea cărora am fost nevoit să deschid numeroase acţiuni în justiţie: nu am fost ofiţer de Securitate, nu am nici o legătură cu presupusele conturi ale lui Nicolae Ceauşescu şi nu am păgubit statul român prin neplata unor mărfuri către fosta ICE Dunărea.  În acest context, cer autorităţilor competente ca, la momentul desecretizării, să se pronunţe public, transparent şi categoric asupra acuzelor ce mi-au fost aduse.  În calitatea mea de senator şi de lider al unui partid parlamentar, solicit un răspuns clar, fără echivoc, la toate aceste acuze legate de persoana mea, lansate în special în presă.  Prin toate acestea, doresc să nu rămână nici o umbră de bănuială asupra trecutului meu, astfel încât să pot considera închis un subiect care mi-a lezat profund onoarea şi imaginea publică ani de-a rândul” – declara Voiculescu prin intermediul Biroului de Presă al Partidului Conservator.

15. Generalul Nicolae Pleșiță, fost șef al CIE: ICE Dunărea a fost folosită și în munca informativă!

doc002

Informația furnizată de Pleșiță este extrem de importantă în clarificarea relației speciale Dunărea-Crescent. Fost șef al CIE în perioada 1980-1984, generalul Nicolae Pleșiță, a declarat că a înființat ICE Dunărea (1982) nu numai pentru activități de comerț exterior ci ”și ca bază de  lansare a operațiunilor proprii de informații. (…) Dunărea a contribuit substanțial la munca informativă, lansând operațiuni valabile și în viitor. (…)Iată de ce ”declasificarea arhivelor” de la Dunărea ar fi iresponsabilă. Nu vom permite să se umble la acele documente fiindcă afectăm siguranța națională” – a declarat fostul șef al Centrului de Informații Externe (umbrela unității militare acoperite  – UM 0107 –  sub numele ICE Dunărea.doc003

Având în vedere faptul că partenerul principal al ICE Dunărea a fost Dan Voiculescu prin Crescent, declarația lui Pleșiță poate sugera că Voiculescu a fost folosit și în astfel de operațiuni, ceea ce i-ar putea contura o poziție importantă în cadrul aparatului, iar titulatura de turnător ordinar, cu care a fost stampilat definitiv și pe bună dreptate de către CNSAS, pare a fi doar o latură nesemnificativă a activității securistice a lui Felix sau Mircea, sau cum l-or mai fi legendat ofițerii cu care a lucrat Voiculescu. Altfel nu se explică de ce s-a opus el deschiderii arhivelor ICE Dunărea, declanșate în 2000 de CSAT.

16:Pleșiță:  După ce a fost desființată, în 1990, ICE Dunărea s-a ”reîncarnat” în Crescent

Dcă mai adăugăm o informație lansată în cadrul unui interviu de Nicolae Pleșiță, avem deja o imagine mai apropiată de realitate asupra trecutului atît de controversat al ”turnătorului” Dan Voiculescu. ”Crescent este colacul de salvare din ce-a mai rămas din ”Dunărea”. Imediat după 1990, generalul Militaru, șeful nostru după revolta populară, a transformat decretul de corecție într-un decret de protecție”.

pag 238 plesita

O afirmație a aceluiași Pleșiță, ce părea pînă astăzi o aiureală, dezvăluie, de fapt, cui aparținea Crescent: STATULUI ROMÂN! Iată textul care susține această ipoteză șocantă chiar și pentru unul ca mine care a urmărit cu atenție fenomenul.

Sediul ”Dunării” era pe strada Varșovia, devenit apoi sediul FSN. ”Și-așa trebuie desființată Dunărea”, a zis Petre Roman, pus pe demolare. Militaru i-a chemat pe cei din fosta conducere a întreprinderii și s-a convins că situația era mult mai serioasă. A pus piciorul în prag și a oprit demolarea când a văzut cât de folositoare era firma pentru țară. Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern. I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea. – A fost o privatizare legală? – întreabă autorul interviului, Patrichi. – Nici o privatizare. A fost doar schimbare de denumire. Atât. Era sub umbrela Armatei și nu s-a putut atinge. Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO” 

Așadar, a spus Pleșiță, adică acela care a înființat ICE DUNĂREA (el era șeful CIE în 1982, cand s-a înființat Dunărea, unitate militară cu acronimul 0107), ICE Dunărea a fost desființată formal, ea continuându-și existența sub acoperirea CRESCENT.

Textul de mai sus, apărut în lucrarea ”Ochii și urechile poporului” – Convorbiri cu Nicolae Pleșiță (autor Viorel Patrichi), are o importanță extraordinară pentru înțelegerea enigmei apartenenței Crescent.

Analizând afirmațiile generalului Pleșiță descoperim ceea ce Dan Voiculescu, dar și un întreg serviciu de informații, au ascuns vreme de atâția ani.

După opinia mea (aștept oricând contra-argumente) afirmațiile făcute de Pleșiță se mulează perfect pe istoricul Crescent, dar confirmă și declarațiile anterioare sau ulterioare făcute de oficiali români sau chiar de angajați ai Crescent, explicând chiar și enigma traseului colonelului Rotaru (Constantin) care a lucrat la ICE Dunărea în perioada 1986-1990, apoi s-a transferat la SIE unde a stat, oficial până în 1993, apoi a trecut la INTACT SA (trustul de presă al lui Dan Voiculescu Crescent) ca director general în perioada 1994-1998, iar apoi a revenit la SIE, prin înaintare la gradul de general și numit prim-adjunct al șefului SIE, Cătălin Harnagea.

rotaru1

Așadar, Constantin Rotaru, cel care în 1990 a avut curajul să mergă la ministrul Apărării de atunci, kgb-istul Nicolae Militaru, pentru a-i spune despre importanța ICE Dunărea (Pleșiță:Generalul Rotaru era colonel atunci și i-a prezentat situația cu tot curajul, iar Militaru a prezentat totul la Guvern”), avea să fie apoi unul dintre oamenii de bază ai lui Dan Voiculescu în înființarea imperiului media care avea să se transforme, un deceniu mai târziu, prin intermediul Antena 3, în cel mai important instrument de dezinformare din România pootdecembristă.

Sigur, explicația oficială dată de generalul Rotaru trecerii sale pe la conducerea mass-media voiculesciene (INTACT), urmată de reactivarea cu onoruri și grade la SIE, a fost aceea a unei întreruperi temporare a muncii de ofițer de informații, prin trecere în rezervă, intrarea în afaceri apoi ca simplu civil, urmată de reactivarea sa ca ofițer în Seviciul pe care-l părăsise cu ani în urmă. Ca să-l crezi pe Roataru însă, ai nevoie de cel puțin o sticlă de vodkă înghițită dintr-o singură sorbitură! Trebuie, adică, să fii beat, sau să n-ai habar de logica elementară.

I-au schimbat doar denumirea în ”Crescent” și ”Dunărea” și-a continuat activitatea” – a mai afirmat Pleșiță. Inițial am crezut că moșul bate câmpii, pentru că, gândeam eu, Crescent exista din 1980, deci afirmația lui era un non-sens. Numai că Pleșiță n-a spus-o la propriu, ci la figurat. Sigur că el știa de existența Crescent încă din anii în care a aprobat toate operațiunile comune Crescent-Dunărea, deci nu putea să facă o asemenea confuzie cum a lăsat să se înțeleagă în interviul dat lui Patrichi. Prin urmare, dacă nu se senilizase (și nu părea deloc senil în anul 2000), el a spus, în  realitate, după opinia mea, că societatea CRESCENT a preluat prerogativele ICE DUNAREA, atât în plan economic, cât și informativ.  Or așa ceva nu putea fi posibil decât dacă firma Crescent era a  SIE, deci a statului român.

Și mai spune ceva extrem de interesant, Pleșiță: ”Guvernul Văcăroiu l-a pus director pe Dan Voiculescu, care a privatizat-o prin metoda MEBO”. Luată ca atare, afirmația lui Pleșiță pare o aberație. Cum să-l pună Nicolae Văcăroiu pe Dan Voiculescu director la Crescent când el era deja director al reprezentanței din România a acestei firme încă din 1982? Aberant, nu? Ei bine, nu este chiar așa de aberant dacă adăugăm aici că Dan Voiculescu a devenit patronul (”director” – zice Pleșiță) Crescent chiar în timpul guvernului Văcăroiu (1992-1996), adică în 1995, atunci când cel despre care se spunea că este patronul Crescent, arabul Fouad Sanbar (ucis prin împușcare pe stradă!) i-a lăsat firma, prin testament, lui Dan Voiculescu, să o stăpânească până la sfârșitul vieții lui, urmând ca apoi să-i transforme toate activele în cash și să împartă banii rezultați (deja, conform datelor de la ONRC, Crescent a fost oficial devalizată, capitalul ei fiind folosit la înființarea imperiului Grivco-Intact al lui Voiculescu!) angajaților Crescent și membrilor familiei sale. De asemenea, ca să crezi această afirmație, ai nevoie să bei, dintr-o sorbitură, nu una, ci două sau chiar trei sticle de vodkă!

În concluzie, dacă Pleșiță nu minte, atunci CRESCENT a devenit continuatoarea ICE Dunărea (deja foarte mulți angajați de la Dunărea au fost recuperați, la vedere, de Dan Voiculescu în firmele sale), prin urmare este o firmă a statului român. Cum Pleșiță este mort, el nu mai poate răspunde însă de afirmațiile sale…

Numai că:

Așa cum am arătat mai sus ( vezi punctul 7) în anul 2000, când cei doi procurori au fost desemnați să cerceteze arhiva ICE Dunărea, în urma unei decizii oficiale a CSAT de desecretizare a acesteia, una dintre afirmațiile făcute de oamenii legii a fost și aceasta: ”există indicii potrivit cărora firma CRESCENT Cipru a fost o proprietate românească, constituită în mod confidențial (actul juridic public de constituire era dublat de un act jurisic secret). În consecință, statului român i s-ar fi cuvenit un procent din toate beneficiile firmei, în raport cu ponderea sa de participare la capitalul social. (precizăm în acest sens și informațiile furnizate de NAȘ LEON, adjunctul șefului fostei Gospodării de partid, conform cărora ”CRESCENT-ul a fost o societate mixtă româno-cipriotă” și declarația lui JOHN EDGINGTON – unul dintre ”proprietarii” menționați în actul public de constituire a firmei – făcută în decembrie 1989 unei persoane din conducerea Băncii Centrale a Ciprului, conform căreia ”CRESCENT este proprietatea lui CEAUȘESCU” (surse publice)

Cele 16 argumente prezentate susțin, cel puțin formal, ipoteza apartenenței CRESCENT- Cipru la fost Securitate. Poate că astfel s-ar putea explica angajarea ca director general la INTACT SA, în perioada 1994-1998,  a fostului director adjunc al ICE DUNĂREA, colonelul Constantin Rotaru care este posibil să fi încercat să ”separe apele”, dându-i Cezarului ce era al Cezarului și păstrând pentru SI(N)E ce era al SIE.  Ar putea fi o explicație cum, la fel, ”transferul” lui Rotaru la INTACT ar putea însemna preluarea controlului și restructurarea imperiului lui Voiculescu de către patronul său real, adică SIE.

Văzând însă palatul uriaș în care locuiește Dan Voiculescu, cu un living de pe care poate decola un avion, dar și averea sa imensă plasată deja fiicelor sale, mă îndoiesc de faptul că statul român poate fi așa de bogat încât să-și permită un asemenea lux.

palatul lui voiculescu

Prin urmare, e posibil ca atât Pleșiță, cât și procurorii (chiar dacă unul dintre ei este celebrul Ovidiu Budușan, astăzi avocat) care au sugerat că societatea Crescent este a statului român, ca să nu mai vorbim de paravanul englez, Edgington, pus de fațadă în fruntea Crescent (folosit însă cu succes ca să-i procure lui Voiculescu în anii 80, pentru cele două odrasle, locuri de cazare în hoteluri dintre cele mai scumpe aflate în marile capitale ale Europei), n-au știut ce vorbesc.

E posibil.

Cum, tot la fel, e posibil ca ei să fi dezvăluit nimic mai mult decât Secretul lui Polichinelle.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai clare, trebuie reamintit aici că toate anchetele de la începutul anilor 90, privind fondurile deturnate din bugetul de stat de către camarilla lui Nicolae Ceausescu, s-au blocat în anchetarea firmei CRESCENT, devenită un TABU pentru oricine încerca să ancheteze jaful comunist.

17. PISTA CRESCENT: ”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu) sugera unul dintre cei care au fost plătiți de guvernul român în 1990, să descopere fondurile deturnate de Ceaușescu (se spunea) din bugetul statului român.

Detain Dan Voiculescu (Arestați-l pe Dan Voiculescu)!
”Detain Dan Voiculescu” (Arestați-l pe Dan Voiculescu)! – fragment din Raportul R al investigatorilor canadieni

În ”Averea Președintelui”, apărută în 1998 la editura Nemira, am dezvăluit conținutul Raportului secret R întocmit de experții canadieni, care au investigat mai multe piste ce puteau duce la deturnări importante de fonduri de către acoliții lui Ceaușescu.

Reamintesc aici, PISTA CRESCENT, pe care am mai prezentat-o, în rezumat, într-un articol publicat în Evenimentul Zilei din data de 1 iunie 1998, inclusiv situația la care se ajunsese după ce s-a încercat anchetarea CRESCENT. Ea era aceeași cu care aveam să ne confruntăm la  mai bine de un deceniu mai încolo, când același CRESCENT (dar cu alt stăpân la cârmă) rămânea la fel de misterios și secretizat chiar și pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

coperta Averea Presedintelui

CRESCENT – locul unde s-au impotmolit cercetarile oficiale privind conturile lui Ceausescu

(material apărut în Evenimentul Zilei de Luni, 01 Iunie 1998)

Observație: la acea dată încă mai credeam că au existat Conturile lui Ceaușescu. Prin urmare, sintagma ”Conturile lui Ceaușescu” trebuie citită drept ”Conturile Securității”, sau, după gust, ”Conturile lui Dan Voiculescu”

 evz006

Încheiem astăzi prezentarea unora dintre elementele controversate care s-au constituit în piste de cercetare, în vederea recuperării fondurilor deturnate din patrimoniul statului român de către acoliţii lui Ceauşescu. Imaginea de ansamblu a generoaselor conturi ale lui Ceauşescu este prezentată pe larg, alături de documente senzaţionale inedite, în cartea „Averea preşedintelui” de Dan Badea, carte aflată în curs de apariţie la Editura Nemira. Regimul Iliescu a blocat aflarea adevărului privind conturile lui Ceauşescu, făcând tot posibilul pentru a acoperi urmele lăsate de gaşca de partid şi de stat decapitată strategic în decembrie 1989. Românii au fost jefuiţi sistematic de şmecheri aflaţi în fruntea ţării său de complicii lor.Banul public a servit aceloraşi interese de gaşcă şi s-a depozitat la temelia unor averi nejustificate. Cărăuşii valutari ai lui Ceauşescu şi-au văzut mai departe de treabă sub combinezonul omului de afaceri al tranziţiei şi pe filierele bătătorite ale Securităţii. Proiectul secret R, baza de lucru a experţilor străini angajaţi în descoperirea conturilor lui Ceauşescu, conţine 33 de piste pe care s-a mers în încercarea de recuperare a banilor publici deturnaţi în depozite secrete. CRESCENT este una dintre acele piste impuse de experţii canadieni.

Două au fost problemele principale care urmau a fi rezolvate în urma investigaţiilor.Prima se referea la descoperirea unor posibile deturnări de fonduri în urma cărora statul român ar fi fost prejudiciat.A doua era cea a apartenenței, vizând aflarea adevăratului proprietar al Crescent.

Teoria specialiştilor canadieni

Experţii canadieni au pornit de la informaţiile privind funcţionarea reprezentanței Crescent din România, care s-a bucurat de o „relaţie privilegiată” cu firmele româneşti. Toate relaţiile cu firme străine au fost însă atent controlate de Securitate şi nu se cunoaşte vreun caz de favorizare a unei firme străine fără ca Securitatea lui Ceauşescu să nu fi avut vreun câştig din această.

„Pista (proiectul) „Crescent”, fundamentală pentru experţii canadieni, a fost blocată şi aşa a rămas vreme de 8 ani.

Prezentăm câteva dintre informaţiile care i-au determinat pe câţiva specialişti recunoscuţi în domeniul fraudelor financiare să suspecteze compania Crescent şi să sugereze chiar, în 1990, arestarea lui Dan Voiculescu (!).

Proiect R: Pista CRESCENT, PAG.1
Proiect R: Pista CRESCENT, PAG.1
Proiect R: Pista CRESCENT, pag 2
Proiect R: Pista CRESCENT, pag 2
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT
Proiect R: Pista CRESCENT

Proiectul era centrat în jurul ipotezei conform căreia compania Crescent este, de fapt, proprietate românească. Veniturile firmei pe primele 8 luni ale lui 1989 au fost estimate la 97 milioane de dolari.

Crescent a fost înregistrată în Grecia, dar şi în Malta. La Comisia Interdepartamentală exista un document (o scrisoare) în care se preciza că detaliile legate de adevăratul proprietar al companiei se afla la oficiul din Bucureşti.

Persoanele ce urmau a fi intervievate erau: John Edgington, Dan Voiculescu, Teodoru Dumitru, Ion Catoi, Gheorghe Anca, Necula Gheorghe.

Băncile implicate în derularea unor operaţiuni ale Crescent erau: Landeshypothekenbank, Burgenland, Austria; Byblos Arab Finance Bank, Bruxelles, Belgia; MISR Romanian Bank; Manufacturer’s Hanover Trust Company; Frankfurt Bukarest Bank; Societe Generale.

La Societe Generale fusese deja identificat un cont al Crescent, cel cu nr. 020221. Sursa informaţiei era un telex, aflat la comisie, din partea lui Sandvik Internaţional în Bucureşti, telex în care se afirmă că trebuie plătit un comision de 1 544 000 coroane suedeze (aprox. 275 000 dolari) către Crescent. În planul de lucru al canadienilor era detaliat şi planul concret al investigaţiei ce trebuia continuata. Din lipsă de spaţiu nu-l putem reproduce, dar semnalăm o propunere înscrisă în acesta: „Detain Dan Voiculescu (SWM’s suggestion)”. În traducere, asta înseamnă : „Arestaţi-l pe Dan Voiculescu (sugestia lui SWM)„.

La proiectul Crescent au mai fost ataşate şi informaţiile obţinute din alte două piste: „Vitrocim” şi „Jamil Zamel”.

Pista „Vitrocim” vizează o potenţială deturnare de fonduri prin Morgan Bank din New York. Suma deturnată ar fi fost de 158 milioane de dolari, bani rezultaţi în urmă a doua tranzacţii cu ciment ale ICE Vitrocim. Bănuit de deturnarea fondurilor amintite era un membru al familiei Ceauşescu. Prima tranzacţie fiind realizată în perioada 1979-1982, printre cei care ar fi putut da informaţii comisiei era indicat Dan Voiculescu, fost salariat la Vitrocim. În cercetările iniţiate erau vizate băncile Morgan Bank, Midland Bank şi BRCE. Apare şi firma „Alvare Group”, proprietatea unui american cubanez „cunoscut ca având relaţii cu crima organizată, client în afacerile cu ciment”.

Pista „Jamil Zamel” vizează tot o posibilă deturnare de fonduri. Este vorba de o sumă de 250 de mii de dolari pe care libanezul Jamil Zamel ar fi primit-o de la Crescent „pentru o muncă pe care n-a făcut-o”, asta în condiţiile în care primea, oricum, un salariu de 3000 de dolari pe lună. Jamil Zamel avea o firmă de transport maritim înregistrată în Anglia (Nottingham), o casă în Bucureşti pe care a putut-o cumpăra (!) şi conturi în Austria şi Turcia. Un bilanţ al firmei lui Zamel a fost făcut, în martie 1987, de către John Duncan Howard Edgington (Eisenstadt -Austria), patronul de faţadă al Crescent, personaj care doi ani mai devreme apărea ca secretar al firmei lui Zamel. De asemenea, se pare că unul dintre cele 3 pachete de acţiuni ale firmei aparţinea societăţii Crescent. Şi, pentru că lucrurile să fie şi mai încâlcite, „compania ar fi fost dizolvata în 6 decembrie 1989”. Cei care puteau (pot) da relaţii erau: Jamil Zamel, Presură (de la ICE Dunărea), Rania Hatidimitriu şi Dragoş Diaconescu (Oficiul Argus). Din câte se cunoaşte, aceste informaţii cât se poate de concrete nu au fost verificate până la ultimul detaliu şi nici toate persoanele presupuse a fi implicate nu au fost intervievate. Secret de stat degeaba

În problema apartenentei, teoria canadienilor era că proprietarul firmei Crescent ar fi fost Nicolae Ceauşescu deşi, conform raportului Comisiei Guvernamentale (Isărescu), această teorie n-a fost susţinută „cu date concrete (documente sau declaraţii posibil a fi folosite din punct de vedere juridic)”.

O deosebită importanta în conturarea teoriei canadienilor privind proprietarul companiei Crescent a avut-o întâlnirea cu Fouad Sanbar (personaj intens asociat cu firma Crescent) la hotelul „Intercontinental” din Atena (Grecia), pe 12 mai 1990. Deşi rezultatele acestei întâlniri secrete n-au fost făcute publice, ele au fost avute ulterior în vedere de către toţi cei desemnaţi de oficialităţile romane să găsească, chipurile, fondurile deturnate din patrimoniul statului.

Prezentăm astăzi rezumatul unui document care, vreme de opt ani, a fost dosit de autorităţile romane implicate în acoperirea marilor deturnări de fonduri ce se presupune că au avut loc înainte de decembrie 1989.

Potrivit unei NOTE întocmite de avocatul Ion Nestor, în perioada 8-18 mai 1990 (prezentată în original în materialul ”Odiseea Crescent (II)”), acesta împreună cu Rod Stamler (membru al echipei canadiene) s-au deplasat în Cipru, Grecia şi Austria pentru a obţine informaţii referitoare la compania Crescent. Iată rezultatul documentarii echipei aflate în slujba guvernului de atunci al României:

1. Nicosia (Cipru), 8-12 mai 1990

John Edgington, proprietarul aparent („beneficial owner”) al Crescent, era cunoscut aici ca fiind „reporter”, iar la Londra ca „inginer electronist”. În decembrie 1989, Edgington i-a spus unei persoane din conducerea băncii centrale a Ciprului ca societatea Crescent este proprietatea lui Ceauşescu şi că el nu mai are nimic de-a face cu această societate. Afirmaţia ar fi fost menţionată de către bancherul cipriot pe coperta dosarului bancar al companiei Crescent, dosar care la data documentarii echipei „nu se mai afla la locul obişnuit, ci în seiful guvernatorului băncii centrale a Ciprului”;

De înfiinţarea companiei Crescent în Cipru (1984) s-a ocupat firma de expertize şi revizii contabile Coopers & Lybrand (filiala Cipru). Directorul acestei firme a afirmat că proprietarul Crescent este John Edgington, iar directorul adjunct a spus, a doua zi, că proprietarul este Fouad Sanbar; afirmaţiile au fost făcute şi în prezenţa lui Polakis Sarris, un avocat cipriot care a sprijinit investigaţia de aici a echipei conduse de Rod Stamler. Bâlbâiala celor de la Coopers & Lybrand a părut foarte suspectă, cu atât mai mult cu cât ei nu aveau voie să dezvăluie numele adevăratului proprietar fără acordul acestuia;

Dintr-o copie a „recapitulaţiei bilanţului societăţii Crescent pe anul 1988”, obţinută pe cale „strict confidenţială”, s-a constatat o situaţie total diferită faţă de cea cunoscută în România. „Bilanţul atestă sume importante aflate în disponibil în conturi (circa 10 mil $)”. S-au obţinut două rânduri de acte privind înregistrările Crescent de la registrul de comerţ, unele menţionându-l pe Dan Voiculescu drept director, iar celelalte nu.

2. Atena (Grecia), 12-15 mai 1990

La hotelul „Intercontinental” din Atena, Rod Stamler, Polakis Sarris şi Ion Nestor au avut o întrevedere „amicală” cu Fouad Sanbar care a acceptat să discute despre Crescent. Discuţia a fost consemnată de R. Stamler. La întâlnirea fixată pentru a doua zi, Sanbar a revenit asupra promisiunii de a semna stenograma consemnată de Stamler, enervându-se şi negând cele declarate anterior. A părăsit hotelul afirmând că, pe viitor, nu va mai discuta cu reprezentanţii guvernului roman.

Iată ce a afirmat Sanbar, pe 12 mai 1990:

Dan Voiculescu nu a fost niciodată director al societăţii Crescent din Cipru ;

Cifră de afaceri a firmei Crescent a fost de 200 milioane de dolari anual (deşi din informaţiile deţinute era de 500 mil. $ anual, iar din bilanţul oficial depus în Cipru de doar 20 mil. $);

Societatea Crescent din Austria (Eisenstadt) a fost înstrăinata în ultima parte a lui decembrie 1989 (!!!), fără plată vreunui preţ, întrucât imobilul ar fi fost grevat de o ipoteca;

Edgington a fost prezentat drept proprietar beneficiar al Crescent – Cipru după care a semnat un formular de taansfer al acţiunilor în alb, într-un singur exemplar pe care l-a înmânat lui Sanbar care, la rândul lui, l-a încredinţat avocaţilor săi din Londra, unde documentul a rămas tot timpul (deşi în posesia comisiei se afla o scrisoare adresată de Edgington în calitate de proprietar al societăţii „Crescent”, reprezentantei din Bucureşti „în care se afirmă în mod limpede că formularul de transfer al acţiunilor în alb ar fi fost încredinţat reprezentantului din Bucureşti”, Dan Voiculescu);

Sanbar a preluat oficial controlul asupra Crescent la sfârşitul lui decembrie 1989 (!!!)

3. Viena (Austria), 15-18 mai 1990

S-a luat destul de greu legătura (telefonic) cu Edgington, care n-a acceptat o întâlnire cu echipa din România, afirmând că el nu mai are nimic comun cu societatea Crescent. Canadienii au prezentat, la sfârşitul lui iunie 1990, într-un raport adresat ministrului de atunci al justiţiei, Victor Babiuc, rezultatul provizoriu al investigaţiilor referitoare la Crescent, solicitând sprijinul concret al Guvernului României în clarificarea procedurii juridice pentru că acest caz să poată fi rezolvat în instanţă. Cereau, se pare, exact ceea ce erau acuzaţi că nu dăduseră. Iată, mai jos, un fragment din raportul canadienilor în care este expusă situaţia referitoare la compania Crescent:” (…) Această companie presupusă a fi străină (deţinută de străini) a devenit subiectul principal al eforturilor noastre de anchetă că rezultat al informaţiilor pe care le-am obţinut cu succes în România prin intervievare. Informaţiile astfel obţinute au fost completate de către noi cu eforturi de cercetare în afară României (…)În timp ce problema s-a rezolvat cu succes din punct de vedere al cercetărilor, este foarte clar că procedura de acţionare în justiţie la tribunalele din Bucureşti a rămas nerezolvată până astăzi. Nu are sens să continuăm ancheta până când nu se clarifică strategia juridică şi nu se stabileşte o direcţie de acţiune care să permită că dovezile să fie prezentate justiţiei eficient şi în timp util. Trebuie să ne reluăm ancheta asupra Crescent Commercial cât de curând posibil, dar numai dacă echipa se va bucura de sprijinul şi angajarea deplină a Guvernului României„.

Rezultatul a fost blocarea investigaţiilor experţilor străini prin neprelungirea contractului de angajare a acestora şi refuzul constant al regimului Iliescu de a lămuri problema.

Istoric (oficial) al companiei Crescent

În iunie 1991, problema Crescent a revenit în atenţia guvernanţilor României. Atunci, Mugur Isărescu a solicitat sprijinul SRI cu privire la firma Crescent şi la reprezentanţa acesteia din Bucureşti. El i-a cerut lui Virgil Măgureanu să dispună verificarea arhivelor fostei DSS şi să-i comunice datele obţinute „precum şi orice informaţii cu privire la activitatea lor actuală”. Cererea era astfel motivată:

Din verificările efectuate până în prezent de experţi în România, cât şi în străinătate, rezultă că firmă şi reprezentanta acesteia ar fi avut o poziţie privilegiată în anii 1984-1989 şi a realizat importante beneficii din activitatea comercială cu firme româneşti şi în special cu ICE Dunărea, existând indicii privind utilizarea conturilor acestei firme pentru deturnarea unor fonduri valutare” (Adresa nr. 2008/6.06.1991).

Adresa lui Mugur Isarescu prin care îi cere sprijin de specialitate lui Virgil Măgureanu, patronul SRI, cu privire la CRESCENT
Adresa lui Mugur Isarescu prin care îi cere sprijin de specialitate lui Virgil Măgureanu, patronul SRI, cu privire la CRESCENT

Din studierea raportului şi a documentelor comisiei Isărescu nu rezultă însă că această cerere ar fi fost profesional onorată. Iată ce informaţii a reuşit să afle Guvernul României, prin reprezentanţii lui oficiali, la sfârşitul secolului XX, despre o firmă controversată:

Crescent a fost înfiinţată în noiembrie 1980, în Grecia. La începutul lui ianuarie 1982, un „funcţionar particular” numit Fouad Sanbar, cu împuternicire de la nevastă-sa şi însoţit de un „salariat” de la ICE Vitrocim, s-a prezentat la Oficiul ARGUS din Bucureşti şi a solicitat deschiderea unei reprezentante aici. Sanbar a primit rapid autorizaţia pentru reprezentanță şi l-a numit ca director general pe Dan Voiculescu. Din 1984, Biroul Crescent din Bucureşti „reprezintă exclusiv interesele firmei Crescent din Cipru”, tara în care firma, deşi înregistrată, nu-şi putea desfăşura activitatea (?). Firma Crescent „folosea conturi în valută la filialele unor bănci străine din Bucureşti, iar prin contul de la BRCE efectua numai plati necomerciale – salarii, telefon, taxe etc.”. Cifră de afaceri a fost de peste 1 miliard de dolari (în 7 ani), iar profitul anual de „câteva milioane de dolari”, date – spune comisia – confundate de presă.

„Informaţiile” de mai sus au fost tot ceea ce o comisie guvernamentală a putut etala după doi ani de cercetări. Oficial, nu s-a spus nimic despre ceea ce individualiza Crescent-ul, despre motivele reale ale suspectării acestei firme şi nu a alteia. S-a tăcut, probabil, nu pentru că nu s-a ştiut ce reprezentase Crescent, ci pentru că se crease deja o clică financiară care trebuia protejată şi încurajată să prospere. Guvernul devenise guvernanta pentru toţi cei implicaţi în rostuirea fondurilor deturnate pe vremea lui Ceauşescu. S-a dat totuşi o nuanţă de preocupare faţă de problemă.

Presa, atât din ţară, cât şi de aiurea, zgâriase destul de adânc subiectul „conturi secrete” şi deja se iţea, prin crăpături, luciul borcanului cu fonduri. De aceea probabil s-au dat asigurări că investigaţiile vor continua.

Această pistă (Crescent – n.n.) trebuie verificată, spunea raportul Isărescu, printr-un complex de investigaţii în străinătate, atât asupra problemei priorităţii (proprietăţii ?- n.n.) bunurilor firmei, cât şi asupra posibilităţii folosirii conturilor acesteia şi ale celorlalte filiale sau reprezentante din Austria, Statele Unite ale Americii, Malta, Anglia şi Egipt pentru deturnarea unor fonduri în valută din patrimoniul statului. La aceste investigaţii vor putea fi avute în vedere şi documentele folosite de firma în procesele intentate unor ziare în ţară şi străinătate, prin care se susţine că nu ar fi avut nici o legătură cu Securitatea sau fondurile lui Ceauşescu şi că articolele din presa sau filmul prezentat de compania canadiană de televiziune CBC ar conţine numai defăimări şi calomnii la adresa sa (…). Una dintre problemele importante de clarificat ar fi aceea privind semnarea, în alb, de către John Edgington, despre care se susţine că ar fi proprietarul firmei Crescent-Cipru, a unor formulare de transfer de acţiuni, în care, în eventualitatea decesului sau, urma să se înscrie numele noului proprietar de către executorul testamentar. Aceste informaţii sunt cuprinse atât într-o adresa oficială a firmei, cât şi în raportul experţilor canadieni.

Nimic nu era nou. Nu se făcuse şi nici nu avea să se facă un pas în plus pentru clarificare. Cui şi de cine îi pasă? După ce comisia Isărescu predase ştafeta comisiei Dragoş Luchian, datele erau aceleaşi. Vreme de trei ani oficialii romani nu fuseseră capabili să verifice o firmă.

Afacerea Crescent – ICE Metalimportexport – dovada favorizării inexplicabile a Crescent

Dintr-o NOTĂ semnată pe 20.02.1990 de un reprezentant al Ministerului Finanţelor (V. Baghina) rezultă că în 1987 firma Crescent a avut monopolul importului de alumina al României pe anul 1987. Prezentăm în continuare detaliile acestei ciudate afaceri, consemnate de V.B, afacere în care o firmă presupusă străină a fost favorizată în România, într-o competiţie cu firma Partidului Comunist Roman, ICE Carpaţi.

În 1987, s-au derulat în România două mari contracte referitoare la aluminiu. Cele două afaceri, consumate în paralel, constau în import de alumina (calcinata), prelucrarea acesteia la IA Slatina şi exportul aluminiului (blocuri) rezultat. Firmele importatoare (româneşti) implicate erau ICE Carpaţi şi ICE Mineralimportexport, iar partenerii străini ai acestora erau KAINES – Anglia, respectiv Crescent – Cipru. Contractul dintre Carpaţi şi KAINES (aprobat în mai 1987) prevedea importul a 50 mii tone alumina, la preţul de 140,4 $/to CIF Constantă. Celălalt contract, dintre Mineralimportexport şi Crescent (derulat în perioada aprilie -octombrie1987), era unul de „prelucrare” în România a cantităţii de 25 mii tone alumina calcinată, în fapt un import, la preţul de 172 $/to CIF Constantă (4.,3 milioane dolari). În perioada derulării celor două afaceri, între Carpaţi şi Mineralimportexport a avut loc un meci al depeşelor din care rezultă că operaţiunea încheiată de aceasta din urmă nu este avantajoasă. S-a propus anularea şi ieşirea din contractul încheiat cu Crescent – Cipru. Astfel, la solicitarea MICH, CIMNR şi IA Slatina, cu telexul nr.10987 / 20.05.1987, ICE Mineralimportexport a notificat firmei Crescent – Cipru anularea contractului încheiat. Totuşi, în mod inexplicabil, contractul cu Crescent s-a derulat integral, asta în vreme ce contractul ICE Carpaţi a fost parţial blocat de interese rămase obscure. Influenţele valutare negative ale contractului cu Crescent au fost de aproximativ 800 000 dolari la importul aluminei, şi de 1,5 milioane dolari la exportul aluminiului (prin ICE Metalimportexport). Astfel, favorizarea firmei Crescent ne-a costat 2,3 milioane de dolari.

Cine avea interesul şi puterea să facă intenţionat o afacere cu o asemenea pierdere pentru partea romană? Cine era Crescent de a reuşit acapararea monopolului în importul de alumina al României anului 1987?

Aceeaşi întrebare a pus-o şi Liviu Turcu, un ofiţer din fosta Securitate refugiat  SUA, într-o scrisoare adresată, la sfârşitul lui 1992, comisiei Luchian. Referindu-se la relaţia Securitate – Crescent, Turcu a însămânţat îndoială cu privire la concluziile comisiilor Pop-Isarescu-Luchian afirmând: „În condiţiile unui regim totalitar, în care întregul comerţ exterior se afla sub controlul strict al unui dictator şi al DSS, poate o firmă străină să ajungă la cifre de afaceri de 1,5 miliarde de dolari (un important procent din totalul operaţiunilor de import-export românesc) fiind, în acelaşi timp, lăsată să facă practic ce vrea? Şi dacă directorul acestei companii este şi cetăţean roman, iar restul aparatului de stat şi de comerţ exterior este infiltrat cu ofiţeri şi colaboratori, se poate vorbi cu nonşalanţă de totală ignoranţa cu privire la amestecul Serviciului de informaţii în activităţile comerciale ale firmei respective?

Este cunoscut ca Nicolae Ceauşescu avea la dispoziţie, la BRCE, celebrul cont 134 alimentat din afacerile cu aluminiu ale României. Este contul a cărui evidenta n-a putut fi consultată de experţii canadieni, BRCE refuzând (!?) colaborarea cu guvernul în această privinţă. Dacă acest cont se afla la dispoziţia directă a lui Ceauşescu, şi el era alimentat ca urmare a afacerilor cu aluminiu, este de presupus că şi aceste afaceri se bucurau de o atenţie superioară şi, deci, că nu suportau concurenţa. Lucrurile, după cum am văzut, n-au stat însă aşa. Firma Crescent a făcut concurenta O.E. Carpaţi în aceste afaceri.

fragment din declarația lui Naș Leon, referitoare la Crescent și Dan Voiculescu

„Crescent a fost o societate mixtă romano-cipriota”, afirma Leon Nas în 1990, deşi Dan Voiculescu, directorul general al Crescent (Bucureşti), n-a susţinut niciodată această versiune. Această firmă este, de fapt, „buturugă mică” a conturilor lui Ceauşescu”.

***

Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum...
Dan Voiculescu m-a amenintat inca de atunci cu procesul, la fel cum i-a amenintat si pe anchetatorii canadieni si elvetieni, dar in mod inexplicabil a renuntat! Poate incearca din nou, acum…

Asta spuneam în 1998.

Astăzi sunt convins că firma Crecent a fost într-adevăr ”buturuga mică ” a a celor conturi, pentru că a răsturnat percepția despre o avere care, de fapt nu era a lui Ceaușescu ci a lui Dan Voiculescu și SIE.

Și pentru a nu rămâne datori istoriei, trebuie să-i dăm Cezarului ce este al lui și să spunem că legenda Conturilor lui Ceaușescu a fost ca în bancul cu bicicleta. Este adevărat că Dictatorul a avut conturi, dar nu erau sute de milioane sau miliarde de dolari, ci de zeci de mii de lei, și nu erau secrete, ci la vedere, și nu erau în străinătate ci în țară, și nu proveneau din deturnări de fonduri, ci din diurnele încasate de el cu ocazia deplasărilor în afara țării. Banii lui s-au adunat rublă cu rublă, leva cu leva, zlot cu zlot etc etc, pînă la colosala sumă de exact 76.633,4 lei, în noiembrie 1987.

Contul lui Nicolae Ceausescu, la 10 nov 1987 (pag.1)
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 10 nov 1987 (pag.1)
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 27 noiembrie 1987: 76.633,4 lei
Contul lui Nicolae Ceausescu, la 27 noiembrie 1987: 76.633,4 lei

Doi ani mai târziu, conturile sale s-au umflat nițel, ajungând la 84.666,47 lei, bani cu care Dictatorul putea să-și achiziționeze, ca proprietar, ultimul model de Dacia 1310!

Contul lui Nicolae Ceausescu pe 13 oct.1989: 84.666,47 lei
Contul lui Nicolae Ceausescu pe 13 oct.1989: 84.666,47 lei

În paralel însă, conturile lui Dan Voiculescu sunt imposibil de calculat. După opinia mea, la care am dreptul conform constituției, pentru banii pe care Dan Vofederatia romana de businessiculescu i-a investit în cele peste 30 de societăți înființate ca ciupercile după 1989, ar fi trebuit arestat de tot atâtea ori. E doar o opinie personală. Poate fi și o judecată de valoare exprimată de un ziarist care știe ce spune.

Să aduni sute de milioane de euro în câțiva ani, sau să investești miliarde de lei în firme la începutul anilor 90 este, pentru  un cetățean român al acelor vremi o infracțiune prin definiție. Este, după opinia mea, alooo! – vorba unui amic din hiperspatz,  infracțiunea în starea ei pură.

Numai că, în realitate, nu logica așezării argumentelor în text contează, ci existența dovezilor concrete ale săvârșirii unei infracțiuni.  Dovezi care, chiar dacă s-au găsit în arhiva SIE, au fost acoperite și ascunse pentru zeci de ani, ceea ce face ca astăzi, Dan Voiculescu să-și permită să controleze o mașinărie teribilă de dezinformare a populației, aparat compus din agenți de influențare care le-au luat mințile inclusiv părinților mei.

Comparativ cu averea lui Ceaușescu, pe care dacă-l scuturai bine, găseai bani pentru cel mult achiziționarea unei Dacii 1310 cu bord CN, Dan Voiculescu a fost și a rămas un nabab, atât al Epocii de Aur, cât și al Epocii de Bronz care i-a urmat. Cum el și-a donat mare parte din avere fiicelor sale, averea a devenit deja una de familie.

Firmele lui Voiculescu au fost in atentia presei, imaginea de mai sus fiind o pagina din Ziua, semnata de Razvan Savaliuc
Firmele lui Voiculescu au fost in atentia presei, imaginea de mai sus fiind o pagina din Ziua, semnata de Razvan Savaliuc

E o avere greu de măsurat pentru că de la 100 de milioane de euro în sus nici nu mai are rost să numeri… Firmele lui Dan Voiculescu pot fi găsite în articolul meu anterior de pe acest site – Rețeaua de firme și coacționarii lui Dan Voiculescu – Crescent, din anul 2001. Ulterior, Crescent-Cipru avea să dispară din majoritatea acestor societăți… (Maurul își făcuse datoria…)

Dan BADEA

Ovidiu Miculescu (nume conspirativ ”ADRIAN”), dictatorul de la Radio România, ar trebui retras urgent la centru sau…în centrală!

Adrian Valentin Moise
Adrian Valentin Moise, liderul sindical  care-i stă ca un os de pește, în gât, lui Miculescu
Ovidiu Miculescu (foto Mediafax)
Ovidiu Miculescu – ”patronul” Radio România, moștenit pe linie de partid  (foto Mediafax)

În lumea ideală a investigațiilor există o expresie ce ține de abc-ul meseriei: ”Follow the money” (”urmărește traseul banilor”). În lumea reală a jurnalismului de investigații, când nu ai acces la secretul/circuitul bancar al unei persoane sau al unui grup aflat în atenție, te mulțumești și cu principiul pe care eu îl numesc ”Folow the track record!” (urmărește trecutul).

Ca jurnalist de investigații, dar și ca membru al MediaSind, mă simt obligat să fiu solidar cu ideile apărate de Adrian Valentin Moise (presedintele Sindicatului Unit al Salariaților din SRR și vicepreședinte pe zona radio al FRJ MediaSind), una dintre victimele președintelui Societății Române de Radio (SRR), Ovidiu Miculescu.  Acesta din urmă este un ”domn” care și-a depășit demult fișa postului, s-a transformat într-un mic dictator pe banii statului și, ceea ce este mai grav, a folosit pentru asta influența și, posibil, anumite structuri ale statului chiar  împotriva intereselor de stat, pentru că încălcarea abuzivă, în mod nejustificat, a principiilor constituționale ce fac posibilă libertatea de exprimare a unui jurnalist într-un stat este o încălcare a intereselor acelui stat.

Ovidiu Miculescu a călcat, deci, pe bec. Prin urmare mă simt obligat să-mi pun celebra întrebare formulată de Toma Caragiu și repetată, magistral, de Dem Rădulescu:

CE AVEM NOI AICI?!

Cum e posibil ca, de luni de zile, un scandal de talie internațională din lumea mass-media, generat de stilul dictatorial al unui manager la o societate a statului  (cazul Miculescu vs. Moise), să se amplifice în mod nedorit fără ca instituția autorizată a statului să intervină pentru aplanarea acestui conflict?! Ce interese împiedică o comisie parlamentară să mențină în funcție un dictator ce a depășit demult hotarele profesiei, a legii dar și a bunului simț?

Ovidiu Miculescu, președintele SRR, se cere înapoi în centrală!
Ovidiu Miculescu, președintele SRR, se cere înapoi în centrală!

Înainte de a prezenta conflictul care l-a făcut celebru și necesită schimbarea lui de urgență din fruntea SRR, voi face câteva considerații și sugestii cu privire la cine ar putea să-l protejeze pe micul dictator din SRR.

Din analiza trecutului domnului Miculescu, rezultă că activitatea acestuia s-a împletit armonios cu aceea a fostului ofițer SIE, Constantin Rotaru, fost ofițer acoperit la ICE Dunărea (în sensul în care ICE Dunărea era o firmă acoperită a Centrului de Informații Externe) și ajuns, apoi, după ce și-a îndeplinit misiunea construirii imperiului media al lui Dan Voiculescu, prim-adjunct al directorului SIE, Harnagea. Asta nu înseamnă neapărat că Miculescu e ofițer SIE, dar nici că nu e. Totuși, ca să fii ofițer SIE, conform normelor, trebuie să fii un om tare deștept, ceea ce nu prea e cazul la grăsunelul Miculescu, un individ al cărui grobianism e de notorietate. Sigur, normele nu se respectă întotdeauna dar…la noblesse oblige!

O să v-o luați de n-o să aveți aer!” – s-a stropșit obraznic ieri pe 24 iulie, grăsunul Miculescu, la președintele Sindicatului Unit al Salariaților din Radio România (SUS-RR), Adrian Moise, amenințându-l direct în cel mai pur stil golănesc!

Așadar,

Întâmplarea face că, luna trecută, un senator din Parlamentul României, Valer Marian, un personaj ciudat, e drept, dar membru pe atunci al Comisiei de Abuzuri, să-l interpeleze pe premierul Victor Ponta și să-i ceară demiterea lui Ovidiu Miculescu, pe care îl suspectează a fi fost ofițer acoperit al fostei Securități și că ar fi continuat să rămână și azi membru al unui serviciu secret, individ care, aflat în fruntea SRR comite abuz după abuz ca și când ar fi pe propria moșie.  Mai mult chiar, senatorul PSD – pe atunci, între timp părăsind partidul – spune că Ovidiu Miculescu s-a lăudat a fi  fost, înainte de numirea sa în funcția de președinte al SRR, consilierul pe probleme de servicii secrete al lui Victor Ponta, președintele PSD, dar și prieten de familie.

Iată un fragment din interpelarea senatorului Valer Marian:

Personal, am avut ocazia să-l cunosc pe Ovidiu Miculescu cu 21 de ani în urmă, respectiv în timpul campaniei pentru alegerile locale din 1992, când a venit la Satu Mare la mama soţiei sale, Simona Miculescu, devenită ulterior consilier pe probleme externe al preşedintelui Ion Iliescu, actualmente ambasadorul României la ONU. L-am întâlnit într-un restaurant unde stătea la masă cu şeful de atunci al SRI Satu Mare, care mi l-a prezentat mie şi unor colegi jurnalişti, dar după câteva schimburi de cuvinte am întrerupt dialogul pentru că manifesta un comportament arogant şi grobian. Întrebându-l pe şeful SRI cine este individul, acesta mi-a răspuns că un coleg de-al său. L-am reîntâlnit pe Miculescu anul trecut, în timpul campaniei pentru alegerile locale, când a venit la Satu  Mare împreună cu dumneavoastră, domnule prim-ministru şi când am aflat că vă este consilier personal. Ulterior am aflat că s-a lăudat unor cunoscuţi din Satu Mare că vă este consilier pe servicii secrete şi că familia sa se numără printre cele 3-4 familii care participă la evenimentele dumneavoastră importante de familie (alături de familia naşului George Maior şi de familia socrului Ilie Sârbu). Toate acestea fac plauzibilă supoziţia Ovidiu Miculescu ar fi fost ofiţer acoperit al Securităţii şi că ar fi actualmente ofiţer acoperit al unui serviciu secret, astfel putându-se explica lipsa informărilor sale de la CNSAS.

Pentru aceste motive, vă solicit, domnule prim-ministru, să  dispuneţi o verificare minuţioasă a activităţii actualului Preşedinte Director-General al SRR şi să-l demiteţi pe numitul Ovidiu Miculescu, cel puţin pentru motive de incompatibilitate evidentă şi de colaborare cu Securitatea, chiar dacă vă este amic şi consilier personal” – spune senatorul Valer Marian în interpelarea sa din 3 iunie 2013.

Dacă luna trecută, senatorul (traseist) Valer Marian sugera aparteneța lui Ovidiu Miculescu la un serviciu secret, ceea ce ar putea explica de ce astăzi, la CNSAS, nu există decât angajamentul său cu Securitatea, dar nu și Notele sale informative (cum se proceda în cazul celor ce semnau angajamentul cu Satana, Dracul sau Securitatea) trecutul acestuia de după 1990 sugerează că serviciul secret invocat de Valer Marian ar putea fi SIE.

De ce SIE și nu SRI? Pentru că o întâmplare ciudată, alta decât ce povestită de Valer Marian se mulează parcă perfect pe pielea grăsunelului.

Trecem peste faptul că soția sa e ambasador la ONU (deci om de bază pe Externe!), și ne întoarcem în timp, în 1994, când Ovidiu Miculescu este angajat în trustul securistului Dan Voiculescu, cel care și-a turnat în modul cel mai ordinar posibil rudele, ca să mânânce și el o bucată de pâine albă.

CV - oficial - Ovidiu Miculescu (pag1)
CV – oficial – Ovidiu Miculescu (pag1)
CV - oficial - Ovidiu Miculescu (pag2). Se observă că, teoretic, îi lipsesc complet din CV 4 ani din viață: 2000-2004!
CV – oficial – Ovidiu Miculescu (pag2). Se observă că, teoretic, îi lipsesc complet din CV 4 ani din viață: 2000-2004!

Conform CV-ului său, Ovidiu Miculescu a avut în cadrul Trustului Intact (al cărui patron oficial era Dan Voiculescu) un traseu identic cu al unui securist celebru al vremii, colonelul SIE- pe atunci – Constantin Rotaru, fost director adjunct la firma acoperită a Securității ICE Dunărea (UM 0107), iar apoi, în perioada 1990-1994 – directorul unei direcții din cadrul Serviciului de Informații Externe.

imagine postată pe site-ul SIE, privind trecutul colonelului - pe atunci - Constantin Rotaru, fostul șef al INTACT SA în aceeași perioadă cu fostul informator ”Adrian” Ovidiu Miculescu
Imagine postată pe site-ul SIE, privind trecutul colonelului – pe atunci – Constantin Rotaru, fostul șef al INTACT SA în aceeași perioadă cu fostul informator ”Adrian” Ovidiu Miculescu. Ulterior, informația a fost ștearsă de pe site-ul SIE.De fapt, Rotaru n-a lucrat niciodată, până în 1990 la Direcția de Prognoză și evaluare economică din CIE, care n-a existat, ci  la ICE DUNĂREA sau UM 0107

În 1994, atât Constantin Rotaru, cât și Ovidiu Miculescu, se transferă fiecare de unde era, la Trustul  Intact.

Fostul (?) ofițer SIE Constantin Rotaru devine Director General al Trustului Intact, iar fostul informator Ovidiu Miculescu, ce ocupa din 1993 funcția de director de imagine în TVR, devine corespondent al Antena 1 la Wasghinton DC, loc unde se afla și soția sa, Simona Miculescu. Devine, așadar, un subordonat al ofițerului SIE Constantin Rotaru (aflat, probabil într-o scurtă ”întrerupere de sarcină” militară). Ulterior, în 1996, Ovidiu Miculescu revine în patrie și ocupă, pana in 1998, funcția de director executiv al postului Antena 1 (parte a grupului Intact), unde a coordonat Consiliul Executiv, statiile locale, casa de productie a Antenei 1 si a companiei de vanzari de publicitate a televiziunii. Așadar, până în 1998, rămâne în Grupul Intact, părăsindu-l apoi pentru a merge la Prima TV a lui Cristian Burci, un alt personaj venit de pe alte meleaguri și interesant pentru serviciile sale. Mass media, desigur. Ei bine, aici intervine coincidența: tot în 1998, șeful cel mare, Constantin Rotaru, părăsește și el, ca la ordin!, Trustul Intact, revenind în SIE și fiind ridicat în grad!

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu

Rotaru devine general SIE, iar câteva luni mai încolo devine prim-adjunctul șefului SIE, Constantin Harnagea. Misiunea fusese, probabil, un mare succes! Altfel nu se explică avansarea sa într-o asemenea poziție!!

Așadar, atât Miculescu Ovidiu cât și Rotaru Nicolae, primul un no-name (pe atunci) al doilea un vajnic ofițer SIE, servesc în același timp, aceeași instituție: trustul INTACT al celui ce moștenise mașina de făcut bani a Securității, Crescent, Dan Voiculescu.

Coincidență? Habar n-am! Observ însă că practicile lui Ovidiu Miculescu sunt de tip securist, un senator al României cere verificarea lui în arhivele serviciilor secrete, în vreme ce el, în disprețul legii, conduce cu mână forte, în stil dictatorial, o instituție de stat ce poate fi folosită în scopuri de informare dar și dezinformare sau manipulare a populației, în funcție de ordinul șefului său direct, sau de directivele primite pe linie de partid. Rămâne de văzut.

Cum a informat de fiecare dată MediaSind, abuzurile ”patronului” Radio România Actualități (Societatea Română de Radiodifuziune – SRR), Ovidiu Miculescu, au devenit deja de notorietate, conflictul dintre el și Adrian Valentin Moise, reprezentantul salariaților în Consiliul de Administrație și președintele SUS-RR, fiind un bun prilej de analiză a trecutului acestui grăsunel nervos, bine acoperit cu imunitate de toate culorile în fața stilului dictatorial cu care l-a înzestrat fami(g)lia lui.

 60620948

Înainte de toate, trebuie reafirmat un adevăr simplu dar fundamental pentru înțelegerea mizei aflate în joc și, deci, a motivului care mă determină să-i acord puțină atenție acestui domn: Radioul Public (la fel ca și Televiziunea Națională) este un obiectiv strategic pentru statul român, prin urmare cu utilitate și de interes public. În fruntea sa nu trebuie să ajungă orice ins impus fără niciun criteriu de profesionalism sau rectitudine morală, de un partid sau altul, ci o persoană responsabilă care să impună respect prin propria atitudine/conduită și profesionalismul său recunoscut.

Or, ce avem noi aici? – vorba lui Toma Caragiu.

Avem un personaj scos parcă din analele Securității sau ale PCR. Un ”carnasier” agresiv, care întreține un conflict continuu cu liderul de sindicat din instituție, Adrian Moise, care trimite, pe banii statului (adică ai mei, contribuabilul), două subordonate să monitorizeze și să submineze, printr-o diversiune specific securistă, o întâlnire organizată de jurnaliștii din lumea întreagă în cadrul Congresului Mondial al Jurnaliștilor de la Dublin-Irlanda cu mentiunea ca trimisele nu aveau o acreditare valabila pentru Congres.

Sigur, persoanele ce primiseră misiunea să boicoteze lucările Congresului Mondial al Jurnaliștilor au fost făcute pachet și scoase din incintă cu forța, de femeia de serviciu, Miculescu fiind astfel umilit în capacitatea sa de ”superior” din ”centrala” de la București. Misiunea celor două era, conform Mediasind, aceea de a-l compromite pe reprezentantul României din partea SRR, vicepreședinte al Federației Sindicatelor Jurnaliștilor MediaSind, Adrian Valentin Moise.

 

Jim Boumelha, președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor, alături de Adrian Moise, liderul SUS-RR, concediat abuziv de Ovidiu Miculescu (nume conspirativ ”ADRIAN”)
Jim Boumelha, președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor, alături de Adrian Moise, liderul SUS-RR, concediat abuziv de Ovidiu Miculescu (nume conspirativ ”ADRIAN”)

De ce trebuia compromis sindicalistul Moise? Pentru că așa voia mușchiul carnasierului Miculescu.

Numai că scandalul iscat de cele două subordonate a fost extrem de neplăcut pentru imaginea breslei, dar și a  României, Miculescu fiind obligat să-și muște buzele și să-și ceară scuze, adică să aleagă varianta B a planului de diversiune gândit de el (singur sau în gașcă, rămâne de văzut).

Cum și de ce s-a ajuns aici?

Iată un scurt istoric al conflictului dintre Ovidiu ”ADRIAN” Miculescu – ”patronul” Radioului Public- și Adrian Moise –  șeful Sindicatului din SRR (SUS RR – Sindicatul Unit al Salariaților din Radio România):

La început n-a fost Cuvântul, cum se spune, ci Scrisul. În cazul nostru, Angajamentul semnat de Ovidiu Miculescu cu Securitatea, document despre care a aflat șeful sindicatului din SRR, Adrian Valentin Moise.

Adeverința CNSAS care confirma că Ovidiu Miculescu a semnat un Angajament cu Securitatea, sub numele conspirativ ”ADRIAN”!
Adeverința CNSAS care confirma că Ovidiu Miculescu a semnat un Angajament cu Securitatea, sub numele conspirativ ”ADRIAN”!

Este vorba de o Adeverință (nr.3165/15.11.2011) în care, printre altele, se afirmă:

”domnul MICULESCU Ovidiu este titular al dosarului fond rețea (categoria TURNĂTORI ORDINARI – nota mea Dan Badea) nr. R 94603 (cotă CNSAS). Domnia sa a fost recrutat la data de 27.03.1987 pentru ”apărarea contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participă la activități protocolare”. A semnat un Angajament, atribuindu-i-se numele conspirativ ”ADRIAN”. Direcția de Specialitate nu a identificat informații transmise Securității de către domnul MICULESCU Ovidiu

Mai mult, același neastâmpărat șef al sindicatului din SRR a mai aflat și despre o incompatibilitate în care se afla Ovidiu Miculescu, el fiind, în același timp, în perioada iulie 2010 – iulie 2012, membru al Consiliului de Administrație al SRR și director la Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR).  Adică el centra, el dădea cu  căpățâna! Așa a început conflictul dintre cei doi, informatorul și incompatibilul Miculescu începând hărțuirea sindicalistului tare’n gură, ca orice sindicalist cu vechime de 20 de ani!

 

1. Pe 7 decembrie 2012, șeful de sindicat Adrian Moise a fost, așadar, convocat la o aşa-zisă „comisie de analiză şi verificare”, la care a fost asistat de preşedintele Federaţiei Române a Jurnaliştilor Mediasind, Cristi Godinac, fapt ce l-a deranjat foarte mult pe preşedintele SRR, Miculescu, motiv pentru care acesta a emis ordinul nr. 880/14.12.2012, prin care i-a luat sindicalistului dreptul de semnătură pentru bonurile de intrare în Societatea Română de Radio (SRR). De-aici încolo nu mai intra oricine în sediul Radioului Public să-l prindă, Doamne ferește!, în flagrant pe Miculescu violând, să zicem, antena postului public de radio.

2. Pe 11 februarie 2013, președintele SUS SRR, Adrian Moise a sesizat Agenția  Națională de Integritate cu privire la posibila incompatibilitate în care se afla președintele SRR, Ovidiu Miculescu.

Sesizarea ANI privind incompatibilitatea lui Ovidiu Miculescu, șeful SRR
Sesizarea ANI privind incompatibilitatea lui Ovidiu Miculescu, șeful SRR

 

3. Oficial însă, scandalul public a început pe 27 martie 2013, în Parlamentul European, la o dezbatere privind libertatea presei în România, organizată de eurodeputatele PNL Norica Nicolai și Renate Weber, unde FRJ MediaSind a fost reprezentat de vicepreședintele pe domeniul radio, Adrian Valentin Moise – președintele Sindicatului Unit din SRR.

Dincolo de poziția oficială a MediaSind, prezentată cu acea ocazie printr-un comunicat, vicepreședintele Moise a solicitat depolitizarea conducerilor SRTV și SRR invocând atât pierderile de peste 130 milioane de euro ale SRTV, din ultimii ani, cât și disponibilizarea a peste 600 de salariați. Referitor lșa Radioul Public, sindicalistul Moise a reamintit că, spre exemplu, șeful acestuia, Ovidiu Miculescu, numit pe criterii politice, este „o persoană care a semnat un angajament în 27.03.1987 cu fosta securitate (Dosarul fond de reţea nr. R 94603) prin care acesta se angaja  să se ocupe de „apărarea contrainformativă a persoanelor care fac parte din grupul de presă ce participa la activităţi protocolare”. Moise a oferit și date concrete despre acest angajament infamant: La adresa SRR nr. P14606/10/13.12.2010 s-a emis Adeverinţa CNSAS nr. 3165/15.11.2011” (vezi AICI date suplimentare)

4.Pe 4 aprilie, președintele SRR, aflând despre isprava liderului de sindicat Adrian Moise, care a cerut depolitizarea conducerii instituției, dar l-a și demascat ca având un angajament demnat cu fosta Securitate, a convocat o ședință a Consiliului de Administrație al SRR pentru a-l lua la întrebări pe sindicalist. ”În cel mai pur stil  securist, în data de 4 aprilie a.c. a fost convocată şedinţa Consiliului de Administraţie pentru a-l chestiona pe liderul sindical referitor la mandatul pe care acesta l-a primit din partea FRJ MediaSind, în calitate de vicepreşedinte al organizaţiei pe domeniul radio, la dezbaterea organizată de mai mulţi europarlamentari la Bruxelles, pe tema Raportului MCV” – anunța, pe 14 aprilie, printr-un comunicat, MediaSind.

Ulterior, liderul sindical a protestat și ”față de diminuarea ilegală a veniturilor angajaţilor SRR prin nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă din Mass-Media”, a sesizat ANI cu privire la incompatibilitatea directoruluii general Miculecu în anumite funcții și a condamnat public angajamentul acestuia, sub numele de informator ADRIAN, semnat în 1987 cu fosta Securitate, în scopul de a-i urmări, culmea!, pe jurnaliști.

Asta i-a pus capac ”neobrăzatului” din fruntea sindicatului!

5. Pe 15 aprilie ”patronul” Radioului Public, Miculescu, a cerut cercetarea disciplinară a sindicalistului Valentin Adrian Moise, inventând acuzații dintre cele mai fantasmagorice.

6. Pe 17 aprilie, liderul de sindicat Adrian Valentin Moise a fost executat. Prin Decizia nr 259/17.04.2013 a Preşedintelui-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu s-a desfăcut contractul individual de muncă al reprezentantului salariaţilor din Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi preşedinte al Sindicatului Unit al Salariaţilor-Radio Romania, Adrian Valentin Moise!

7. Pentru că nu s-a mulțumit doar cu concedierea rebelului care l-a demascat public, domnul ”patron” Miculescu, a trecut la alte represalii, pe 22 aprilie violând sediul SUS-RR, prin desigilarea ilegală (în lipsa unei hotărâri judecătorești) a acestuia și schimbarea yalei de la intrare. Acesta este motivul pentru care, astăzi, Ovidiu Miculescu este cercetat penal fiind acuzat de spargerea sediului şi de  confiscarea documentelor Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România. El şi-a recunoscut fapta chiar în faţa Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, precum şi într-o scrisoare oficială transmisă preşedintelui FIJ, Jim Boumelha, în data de 17 mai a.c.

Ovidiu Miculescu, cercetat penal la sesizarea SUS-RR pentru tulburare de posesie (art 220 CP) și furt (art 208 CP)
Ovidiu Miculescu, cercetat penal la sesizarea SUS-RR pentru tulburare de posesie (art 220 CP) și furt (art 208 CP)

8. Din acest moment, organizațiile sindicale ale jurnaliștilor s-au sesizat și au declanșat acțiuni de protest la adresa abuzurilor președintelui SRR, Octavian Miculescu, numele acestuia devenind sinonim cu al unui satrap de presă, un mic dictator la el pe moșie, un  jupân care taie și spânzură fără să țină cont că  SRR nu e un domeniu primit cadou de la tat-su.

 

9. Două zile mai târziu, pe 24 aprilie, Ovidiu Miculescu a instaurat  teroarea în SRR, interzicând printr-un așa-zis ”Regulament de prezenţă şi comunicare în mediul online” scurgere oricărei informații din interior, deși ”interiorul” era reprezentat de o instituție publică a mass media, constituită din jurnaliști al căror drept la opinie este, astfel, încălcat în mod flagrant. Dealtfel, Mediasind a reacționat imediat, printr-un comunicat de presă, acuzând din nou practicile dictatoriale ale lui Miculescu. ”Având în vedere că Societatea Română de Radiodifuziune este un serviciu public de interes naţional plătit din bani publici, considerăm că aceste prevederi încalcă în mod flagrant Constituţia României, Carta Drepturilor Omului, Legea avertizorului public, Contractul Colectiv de Muncă din Mass-Media şi normele europene din domeniul libertăţii de exprimare. Din acest motiv, FRJ MediaSind cere Consiliului de Administraţie să anuleze hotărârea adoptată, în caz contrar sindicatele afiliate la organizaţie din cadrul SRR vor ataca în justiţie acest Regulament, inclusiv prin plângeri penale pentru abuz în funcţie” – se afirmă într-un comunicat MediaSind. Ce le impunea fostul securist Miculescu, angajaților din SRR? Iată câteva dintre dorințele lui:

„de a nu dezvălui informaţii confidenţiale despre instituţie, şi anume acele informații care sunt de ordin intern şi care prin publicarea lor ar pune SRR într-o situație dezavantajoasă față de competitorii de pe piața liberă;
–  de a se abţine de la comentarii care ar putea să  aducă prejudicii de imagine instituţiei;
–  de a se abţine de la comentarii care ar putea să aducă prejudicii imaginii persoanelor din cadrul SRR.” (asta il viza personal!)
–  este interzis personalului  din cadrul SRR, indiferent de natura raportului juridic cu SRR, să publice pe site-urile personale şi să transmită altor publicaţii online (colaboratori) informaţii care aparţin SRR şi la care au acces în baza statutului de angajat sau colaborator al SRR.”

10. În perioada 13-15 mai a.c, la Verviers, Belgia, în cadrul Congresului Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEJ) ”s-a votat în unanimitate moţiunea propusă de Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind împotriva abuzurilor conducerii Societății Române de Radiodifuziune asupra Sindicatului Unit al Salariaților din SRR și a liderului acestuia. (…) De asemenea, s-a convenit cu președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor (FIJ), Jim Boumelha, ca în cazul în care autoritățile române refuză în continuare să sancționeze abuzurile administrației conduse de Ovidiu Miculescu, să fie discutate și aprobate noi forme de protest la Congresul FIJ ce va avea loc la Dublin în iunie 2013, proteste care pot  culmina cu pichetarea ambasadelor României în cele peste 100 de state unde FIJ are federații afiliate, pichetarea Parlamentului European, Comisiei Europene și a altor instituții internaționale (vezi aici documentul adoptat).

11. Pe 21 mai 2013, informează MediaSind,  Ovidiu Miculescu a investit 150.000 de euro într-un sistem de supraveghere video și de control acces a salariaților din Radio România. ”Membrii Consiliului de Administraţie, după ce s-au întors de la audierea din cadrul Comisiei de abuzuri a Camerei Deputaţilor pe tema ilegalităţilor din SRR, au votat, cu excepţia reprezentantului salariaţilor, Adrian Moise, achiziţionarea şi montarea în sediul SRR din str. General Berthelot nr 60-64, sector 1 Bucureşti a unui sistem de supraveghere video şi de control a accesului în Casa Radio. Sistemul are în dotare peste 60 de camere video şi 9 puncte de acces şi costă aproximativ 150 000  euro, inclusiv TVA. De altfel, nu este singura cheltuială importantă a administraţiei radioului public. În ultima perioadă, preşedintele-director general Ovidiu Miculescu s-a deplasat, pe bani publici, în Vietnam, Marea Britanie, Tenerife şi China”.

 

12. La Congresul Federației Internaționale a Jurnaliștilor, organizat la Dublin-Irlanda în perioada 4-7 iunie a.c, s-a votat o ”moțiune de urgență împotriva abuzurilor administraţiei Societăţii Române de Radiodifuziune conduse de Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general, faţă de salariaţii instituţiei publice şi a liderului Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România, Adrian Moise”.

S-a cerut, de asemenea reîncadrarea liderului de sindicat, dar s-a consemnat și încercare eșuată, dar penibilă a două diversioniste trimise de Miculescu să perturbe activitatea Congresului prin vociferări și scandal de mahala. Pe 10 iunie, printr-un comunicat public, Comitetul Executiv al FRJ MediaSind a protestat ”împotriva campaniei de denigrare a organizaţiei, Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor  şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor declanşate de conducerea Societăţii Române de Radiodifuziune în propriile programe de ştiri, precum şi pe site-ul unui cotidian central (Cotidianul – nota mea Dan Badea).

instrument basist

Din aceste motive, Comitetul Executiv va acţiona în judecată conducerea  SRR şi publicaţia Cotidianul.ro  pentru grave prejudicii de imagine aduse FRJ MediaSind, Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor şi Federaţiei Europene a Jurnaliştilor”.

Articol din Cotidianul.ro în care se face reclamă mascată SRR.
Articol din Cotidianul.ro în care se face reclamă mascată SRR.

13. Printr-o operațiune de dezinformare specifică securiștilor bine antrenați în astfel de acțiuni, Ovidiu Miculescu a plasat în cadrul propriilor materiale ale Radio România, dar și într-o fițuică diversionistă (COTIDIANUL condus de Cornel Nistorescu) materiale denigratoare la adresa Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ), Federaţiei Europene a Jurnaliştilor (FEJ) şi a FRJ MediaSind, fără a cere și poziția organizațiilor acuzate. Acesta este motivul pentru care Mediasind a răspuns punctual, printr-un comunicat de presă, fiecărei acuzații. (Vezi aici demontarea diversiunii lui ”Adrian” Miculescu).

14. Decăderea morală a directorului fițuicii online Cotidianul, Cornel Nistorescu, protectorul lui Miculescu, este totală. Pe măsură ce a îmbătrânit, creierul frezorului din Cugir s-a degradat mai rapid decât al unui bolnav de Alzhaimer.  Liderii jurnaliștilor din întreaga lume i-au transmis, printre altele,  așadar, fostului director al Evenimentului Zilei și autorul celebrului eseu filosofic ”Nutzi, spaima putzii”, următoarele: ”

”Respingem în totalitate alegaţiile din cuprinsul articolelor dumneavoastră, pe care le considerăm neadevărate, rasiste şi xenofobe, o falsificare a celor petrecute în fapt. Articolele dumneavoastră constituie o pată ruşinoasă pe imaginea jurnalismului românesc şi încalcă toate normele etice şi principiile jurnalismului. Alegaţiile dumneavoastră sunt pasibile de acţionare în justiţie şi am înţeles că FRJ MediaSind a cerut avocaţilor săi să vă cheme în instanţă

”taxatorul” Cornel Nistorescu, partenerul lui ”Adrian” și ”Felix”
”taxatorul” Cornel Nistorescu, partenerul lui ”Adrian” și ”Felix”

Iată scrisoarea trimisă diversionistului Nistorescu de către președintele Federației Europene a Jurnaliștilor (Mogens Blicher Bjerregård) și de președintele Federației Internaționale a Jurnaliștilor (Jim Boumelha):

To: Cornel Nistorescu

CEO Cotidianul.ro

Bruxelles, 21 iunie, 2013

 

Stimate Domn,

Vă scriem cu privire la articolele dumneavoastră recente, publicate în Cotidianul.ro. Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi organizaţia sa regională, Federaţia Europeană a Jurnaliştilor sunt organizaţii democratice în cadrul cărora deschiderea şi transparenţa reprezintă elemente fundamentale pentru activitatea şi dezvoltarea noastră.Or tocmai în spiritul acestei deschideri îşi împărtăşesc opiniile delegaţii, liderii şi sindicatele noastre membre, fie că este vorba despre dezvoltarea FIJ sau a FEJ, ori despre chestiuni care se cer abordate în urma congreselor acestor federaţii.

Noi putem avea propriile disensiuni şi discuţii, aşa cum se întâmplă în cazul tuturor celorlalte organizaţii, deoarece acest lucru este intrinsec oricărei dezvoltări organizaţionale. Atunci când acestea survin, noi le gestionăm în plan intern cât mai bine cu putinţă, dar nu putem şi nu dorim să tolerăm ca aceste deosebiri de păreri să fie folosite în mod abuziv şi răstălmăcite în scopul de a discredita FIJ sau FEJ, pe liderii sau pe membrii acestor federaţii, respectiv de a le submina activitatea.

Respingem în totalitate alegaţiile din cuprinsul articolelor dumneavoastră, pe care le considerăm neadevărate, rasiste şi xenofobe, o falsificare a celor petrecute în fapt.

Articolele dumneavoastră ( Aici și Aici ) constituie o pată ruşinoasă pe imaginea jurnalismului românesc şi încalcă toate normele etice şi principiile jurnalismului.

Alegaţiile dumneavoastră sunt pasibile de acţionare în justiţie şi am înţeles că FRJ MediaSind a cerut avocaţilor săi să vă cheme în instanţă.

Din acest motiv nu vom face comentarii suplimentare cu privire la alegaţiile în cauză.

Dorim să afirmăm foarte clar faptul că, situate la polul opus minciunilor abominabile şi al denaturărilor din articolele dumneavoastră, sindicatele membre FIJ şi FEJ susţin în unanimitate campania condusă de FRJ MediaSind în sprijinul membrului său, Adrian Valentin Moise şi cer reîncadrarea în funcţie a acestuia. Acest lucru a fost exprimat în moţiunile adoptate în unanimitate atât la Adunarea Generală a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor de la Verviers, din luna mai, cât şi la Congresul Mondial al Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor din Dublin, de la începutul lunii iunie, precum şi în petiţia semnată de zeci de lideri sindicali.

Solicităm să adresaţi, neîntârziat, scuze Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, sindicatelor sale membre, liderilor şi personalului acesteia.

Cu sinceritate,

Jim Boumelha

Mogens Blicher Bjerregård

Jigodismul unui fost jurnalist este, astfel, confirmat pe plan internațional.

Mai mult, parcă pentru a demonstra care este interesul diversionistului ajuns dintr-un simplu frezor rupt în cur la Cugir, multimilionar în euro la București, pe perioada campaniei de discreditare, Cotidianul.ro a publicat pe prima pagina reclama „Radio România Actualităţi – Nr. 1 în România”, iar primul articol denigrator împotriva organizațiilor jurnaliștilor se află sub sigla Societăţii Române de Radiodifuziune” (vezi aici). Nistorescu nu mai știe de multă vreme ce este aceea deontologie sau atitudine profesioanală în mass media, el devenind un fel de taxator în ”autobuzul” presei diversioniste a lui Vîntu și Dan Voiculescu. Te-ai urcat, plătești biletul, adică taxa care i-a permis lui să-și construiască viloiul din pădurea lui SOV și să-l mobileze cu taxe de protecție verzi pe pereți.

Reclama Radio România pe site-ul cotidianul.ro, singurul site care a participat la dezinformarea lui Ovidiu ”Adrian” Miculescu. Rămâne de aflat cât a fost ”taxa” de protecție încasată de site-ul lui Nistorescu
Reclama Radio România pe site-ul cotidianul.ro, singurul site care a participat la dezinformarea lui Ovidiu ”Adrian” Miculescu. Rămâne de aflat cât a fost ”taxa” de protecție încasată de site-ul lui Nistorescu

Nu știm, deocamdată, câți bani a primit Nistorescu de la bugetul de stat, via”Adrian” Miculescu, pentru articolele calomnioase la adresa reprezentanților presei din lumea întreagă, dar vom afla. Știm cu certitudine doar că banii provin de la fraierii care plătesc taxa radio, adică și de la mine și de la tine.

15. Pe 26 iunie 2013, la finalul unui material publicat pe site-ul MediaSind (Conducerea Radioului Public a trimis la Dublin un administrator de firmă şi un fost angajat, ca să facă scandal la Congresul Mondial al Jurnaliştilor) au fost adresate niște întrebări publice Societății Române de Radio, cu privire la banii plasați pentru marea dezinformare pusă la cale cu Nistorescu.

Cerasela Rădulescu și Balaci, agentele descoperite ale lui ”Adrian” Miculescu
Cerasela Rădulescu și Nicoleta Viorica Balaci

Federația Internațională a Jurnaliștilor a demarat o anchetă pentru a putea transmite opiniei publice din România concluziile privind modul în care reprezentantele Societății Române de Radiodifuziune, Nicoleta Balaci şi Cerasela Rădulescu, s-au implicat în abordarea acestui eveniment.

Deși au fost trimise în calitate de reporteri și nu de delegați la respectivul eveniment, acestea au început să facă scandal, țipând și amenințând cu greva foamei, fiind nemulțumite de prezența reprezentantului FRJ MediaSind la Congresul FIJ. Aceste  fapte  au creat panică și confuzie printre delegații FIJ, precum și grave prejudicii de imagine, atât instituției publice de radio, dar si României. Pentru aceste motive  organizatorii evenimentului au fost obligați să le retragă acreditările.

Conform investigaţiilor făcute de FRJ MediaSind, angajaţii SRR, Nicoleta Balaci si soţul ei Georgel Balaci, împreună cu Florin Dumitru, redactor şef în cadrul SRR şi soţia acestuia, Ramona Dumitru, redactor, deţin împreună două societăţi comerciale, cel puţin una dintre ele având contracte cu Societatea Română de Radiodifuziune (vezi aici). Mai mult, Nicoleta Balaci este chiar administratorul SC. NEW WAVE WEB DEVELOPMENT SRL. Precizăm, totodată,  că aceasta este şi martorul principal al administraţiei Miculescu în procesul cu Sindicatul Unit al Salariaţilor Radio România privind spargerea sediului şi confiscarea documentelor organizaţiei, fiind, în acelaşi timp, şi cea mai vocală susţinătoare a preşedintelui director general al SRR, la audierea acestuia din cadrul  Comisiei de abuzuri a Camerei Deputaţilor.

În ceea ce priveşte cea de-a doua persoană trimisă la Dublin, ni se pare bizară alegerea Ceraselei Rădulescu, deoarece   ea a fost concediată disciplinar de către SRR, conform Sentinţei definitive şi irevocabile a Curţii de Apel Bucureşti din data de 29.11. 2012 (vezi aici). 

Administraţia Radioului public, în loc să sancționeze comportamentul celor doi emisari pe care i-a trimis la Dublin, a publicat un comunicat de presă prin care a protestat față de anularea acreditărilor reprezentantelor sale la eveniment. Este cel puţin absurdă poziţionarea sa, în condiţiile în care, doar cu două zile înainte, aceeaşi administraţie a transmis organizatorilor  « scuze pentru evenimentele care au avut loc la Congresul IFJ din Dublin cu jurnalistele noastre ». Acest mesaj a fost citit în plenul Congresului de către Seamus Dooley, secretarul general al Sindicatului Naţional al Jurnaliştilor din Irlanda, organizatorul evenimentului.

Având în vedere implicarea celor două persoane şi în campania de denigrare cu accente xenofobe, rasiste şi calomnioase la adresa Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, Federaţiei Europene a Jurnaliştilor  şi Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind, precum şi suspiciunile privind folosirea banilor publici în finanţarea acestor acţiuni, solicităm conducerii Societăţii Române de Radiodifuziune, în baza Legii nr. 544/2001, să pună la dispoziţie următoarele informaţii de interes public :

– Dacă și ce tip de contract/e și în ce cuantum a/au fost încheiat/e între SRR și publicația Cotidianul.ro în ultimul an de zile? (vezi aici amănunte) 

– Dacă și ce tip de contract/e  a/au fost încheiat/e între Societatea Română de Radiodifuziune și SC NEW WAVE WEB DEVELOPMENT SRL, cu sediul în Mangalia, acționar şi administrator Balaci Nicoleta Viorica, realizator SRR, și Dumitru Florin, Redactor șef New Media SRR.

– Dacă și ce tip de contract/e a/au fost încheiat/e între Societatea Română de Radiodifuziune și SC. SEASIDE NEW MEDIA SOLUTIONS SRL, acționari Balaci Georgel, angajat SRR și Dumitru Ramona Mihaela, redactor SRR. (vezi aici amănunte)

– Dacă între Societatea Română de Radiodifuziune și Cerasela Rădulescu exista, în perioada 4-7 iunie 2013, un  raport de muncă.

În condiţiile în care conducerea SRR nu va da curs cererilor formulate, FRJ MediaSind îşi rezervă dreptul de a acţiona în instanţă  administraţia Miculescu.

Comitetul Executiv al FRJ MediaSind, Bucureşti, 26 iunie 2013”.

Prima pagină a raportului FIJ privind incidentul provocat la Dublin de ”agentele” diversioniste ale lui ”Adrian” Miculescu
Prima pagină a raportului FIJ privind incidentul provocat la Dublin de ”agentele” diversioniste ale lui ”Adrian” Miculescu

 

16. Pe 8 iulie, Federația Internațională a Jurnaliștilor a transmis, la București, un Raport ce conține punctul său de vedere cu

privire la diversiunea celor două ”trimise speciale” (la Congresul Mondial al Jurnaliștilor de la Dublin), ale Radioului Public patronat de Ovidiu – ”Adrian ”- Miculescu. Iată fragmente din acest Raport:

„(…) Acestea (Cerasela Rădulescu și Nicoleta Balaci – nota mea) au aplicat pentru obţinerea acreditărilor la Andrew Kennedy, de la Biroul de Presă al FIJ, care a informat biroul de presă irlandez cu privire la cererea lor de acreditare pe 25 mai, 2013. (…)

UNJ (Uniunea Naţională a Jurnaliştilor din Irlanda) a fost direct răspunzătoare de politica de acreditare, iar acest lucru a fost comunicat solicitantelor de catre D-na Helen Taylor pe data de 31 mai, 2013.

Această uniune acordă acreditări lucrătorilor media, cu condiţia ca aceştia să prezinte un card de presă valabil, eliberat de către un membru afiliat FIJ, iar această politică a fost aplicată la Congresul FIJ, din 2013. Andrew Kennedy a comunicat foarte clar solicitantelor faptul că trebuie să prezinte un card de presă valid.

În prima zi oficială a Congresului, le-am rugat pe Cerasela Rădulescu şi pe Nicoleta Balaci să părăsească o sesiune privată a Congresului Mondial. Ele participaseră, de fapt, atât la conferinţa premergătoare Congresului de la Castelul din Dublin, cât şi la ceremonia oficială de deschidere din ziua precedentă, deoarece scrisorile de acreditare nu fuseseră verificate în vederea sesiunii premergătoare Congresului.

Împreună cu un coleg, le-am invitat pe ambele jurnaliste să ne întâlnim în biroul secretariatului FIJ, unde au fost rugate să prezinte un card valid de presă. Nu au putut face acest lucru şi au recunoscut faptul că nu sunt membre de sindicat.

În baza faptului că acestea nu au întrunit criteriile clar stipulate, le-au fost retrase acreditările.

În cadrul discuţiilor noastre, ele şi-au exprimat puncte de vedere tranşante, în termeni peiorativi, la adresa delegatului român la Congres.

Acestea au confirmat faptul că solicitaseră de la biroul de înregistrare adresele de email ale tuturor delegaţilor pentru a-şi putea pune în circulaţie propriile vederi asupra mişcării sindicale din România, şi nu în scop jurnalistic.

A reieşit, astfel, faptul că ele nu au fost prezente în postura de jurnalişti independenţi care să mediatizeze evenimentul într-o manieră imparţială şi obiectivă.

În afara cadrului oficial, acestea s-au comportat într-o manieră inacceptabilă faţă de delegaţi şi faţă de personalul de la Castelul din Dublin. Au adoptat o atitudine brutală şi grosolană faţă de Secretarul General al sindicatului gazdă, Uniunea Naţională a Jurnaliştilor. Nici măcar eu, în calitatea mea de Secretar Irlandez al al  UNJ şi de organizator principal n-am putut părăsi centrul de conferinţe fără să fiu ţinta tonului ridicat. La un moment dat, în încercarea mea de a ieşi din centrul de printare, am fost încolţit de către cele două jurnaliste, care au pretins că vor să-mi ia un interviu în direct, în timp ce încercam să răspund întrebărilor unui delegat. 

Ele au ameninţat că vor intra în greva foamei  înainte de a căuta să­ obţină accesul la o recepţie privată cu vin dintr-o altă locaţie a Castelului din Dublin, the Coach House, recepţie găzduită de către o altă organizaţie, Confederaţia Europeană a Sindicatelor (European Trade Union Confederation –ETUC).

Acest fapt a condus la adoptarea de măsuri suplimentare de securitate în ziua următoare.

Mulţi delegaţi FIJ au considerat comportamentul celor două jurnaliste faţă de delegaţi ca fiind unul inacceptabil.

Membrii personalului angajat de către Biroul Lucrărilor Publice, care administrează Castelul din Dublin, au considerat  că dreptul lor de a fi trataţi cu respect a fost subminat.

La solicitarea mea, accesul în incinta Castelului din Dublin nu a fost restricţionat de către Biroul Lucrărilor Publice, acest acces fiind, însă, ţinta abuzurilor Ceraselei Rădulescu şi ale Nicoletei Balaci.

Drept urmare, colegul meu din FIJ, Andrew Kennedy a primit o scrisoare de scuze din partea unui reprezentant al Radioului Public din Romania: (…)

În aceste condiţii, mă declar dezamăgit de răstălmăcirea evenimentelor în anumite secţiuni ale presei  româneşti.

Prioritatea noastră a constat în a ne asigura că acreditările media se acordă solicitanţilor eligibili.

La întrunirile cu reprezentanţii NUJ, doamnele Radulescu şi Balaci au căutat să se angajeze în dezbateri privitoare la legitimitatea prezenţei delegatului român la Congresul Mondial din 2013. Aceasta nu a constituit subiect pe ordinea de zi  a  NUJ şi  nu  a avut  nimic  de-a face  cu  acreditările media.

Este regretabil  faptul că obiectivele sindicatului gazdă au fost denaturate şi că s-au pierdut atâta timp şi energie pe această temă. (…) Cu sinceritate, Seamus Dooley, Irish Secretary.”

 

17. Pe 24 iulie 2013, în şedinţa  Consiliului de Administraţie al SRR, Ovidiu ”Adrian” Miculescu și-a ieșit din nou din cizme și l-a amenințat pe liderul sindical Adrian Moise, preşedintele Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România, între cei doi având loc următorul dialog:miculescu marga

 
„Ovidiu Miculescu: – Înregistrează? Păi turnătorii nu fac asta?
Adrian Moise: – Cine vorbeşte!
O.M.: – Cum? Măi cetăţene, deci, denunţul calomnios o să vină în faţă, înţelegi!? Şi cu plângerea penală şi cu povestea aia cu CNSAS-ul!  O să v-o luaţi de nu o să aveţi aer! Vă spun eu! 
A.M.: – Domnule Preşedinte vă stă în obicei!
O.M.: – Mama mă-sii! Cum să spun: Ţipi tu pe toate drumurile! O să răspunzi pentru asta, mă! „
MediaSind a prezentat, ieri, printr-un nou comunicat de presă, informații la zi despre conflictul declanșat de nervosul grăsunel din fruntea Radioului Public, cel care împreună cu generalul SIE (rezervist acum și mare om de afaceri) Constantin Rotaru, au pus bazele imperiului mediatic al lui Dan Voiculescu, imperiu al cărui nucleu se află zilele acestea, cu fiica Varanului cu tot, în atenția DNA.
Ovidiu Miculescu
Ovidiu Miculescu
”Aceste ameninţări nu sunt singulare, informează Mediasind. Cu câteva zile înainte, acelaşi preşedinte-director general a transmis o adresă prin care îl ameninţă pe liderul sindical. (vezi aici adresa).
Ovidiu Miculescu este cercetat penal fiind acuzat de spargerea sediului şi de  confiscarea documentelor Sindicatului Unit al Salariaţilor Radio România. Acesta şi-a recunoscut fapta chiar în faţa Comisiei de Abuzuri a Camerei Deputaţilor, precum şi într-o scrisoare oficială transmisă preşedintelui FIJ, Jim Boumelha, în data de 17 mai a.c. (vezi aici documentul).
Totodată, asupra sa se fac cercetări şi de către inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate privind o posibilă incompatibilitate (vezi aici sesizarea) şi este acuzat de societatea civilă că a deprofesionalizat programele Radioului Public. (vezi aici).
Nu în ultimul rând, mai multe organizaţii ale jurnaliştilor au protestat împotriva campaniei declanşate de SRR împotriva angajaţilor şi a societăţii civile (vezi aici),  iar un senator a atras atenţia într-o interpelare că acesta ar putea să fie ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii (vezi aici interpelarea).
În acelaşi timp, Organizaţia Internaţională a Muncii a cerut explicaţii oficiale Guvernului României, (vezi aici),  iar reprezentanţii organizaţiilor jurnaliştilor din peste 110 ţări au transmis proteste împotriva şefului SRR ambasadelor României din străinătate (vezi aici).
Având în vedere aceste fapte, Comitetul Executiv al FRJ MediaSind a solicitat  premierului Victor Ponta să-i retragă sprijinul politic acordat şefului SRR iar Parlamentului să demită persoanele ce se fac vinovate de abuzurile din Radiodifuziunea Naţională”.
Până vom afla cine-l ține în cizme pe Ovidiu ”Adrian” Miculescu, al cui e el de fapt, când va fi retras în centrală și câți bani și-a tras Nistorescu, taxatorul din ”autobuzul” presei lui Voiculescu, din toată afacerea, n-ar strica să urmărim una dintre emisiunile difuzate la emisiunea By Alexa (Nașul TV) la care au fost invitați sindicalistul Adrian Valentin Moise și jurnalistul Tiberiu Lovin:

Dan Badea