Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA

Micile secrete ale lui Bogdan Olteanu

Surprinzatoarea ascensiune politica a lui Bogdan Olteanu nu are in spate victorii deosebite in spatiul politic sau profesional, ci, mai degraba, o vasta retea de interese de grup si de partid. In ziua alegerii sale in fruntea Camerei Deputatilor, Calin Popescu Tariceanu, grabit sa-si laude finul plasat intr-un post-cheie al Parlamentului Romaniei, a declarat ca Bogdan Olteanu este „primul presedinte necomunist” al acestui for legislativ, jignindu-l, in acest fel, pe fostul presedinte taranist al Camerei din legislatura 1996-2000, Ion Diaconescu. Nasul Tariceanu a uitat, de altfel, sa precizeze ca liberalul „necomunist” Olteanu este nepotul cominternistei Ghizela Vass, membru de frunte a Partidului Comunist din Romania inca din 1933 si, ulterior, membru in Comitetul Central al PCR.

Bogdan Olteanu si-a gasit „nasul-trambulina“

Bogdan Olteanu s-a nascut pe 29 octombrie 1971, in Bucuresti. Parintii sai, Ecaterina si Danut Florin Olteanu, sunt ingineri, tatal sau fiind, pana in urma cu cativa ani, director general la Tehnofina SA din Bucuresti. In mod surprinzator, Danut Olteanu, ginerele cominternistei Ghizela Vass, figureaza pe listele Fundatiei Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Bogdan Olteanu este casatorit, din 2003, cu Andone Cristina Isabela, care si-a pastrat numele dupa casatorie, si are un copil de 1 an si jumatate, Tea-Iulia.

Nasul de cununie al lui Olteanu a fost Calin Popescu Tariceanu, actualul presedinte al PNL si primul-ministru al Romaniei. Pana in decembrie 1989, Bogdan Olteanu n-a fost membru de partid, deoarece abia implinise 18 ani. Stiind din familie ce beneficii aduce insa activismul de partid, Bogdan Olteanu s-a grabit, imediat dupa caderea lui Ceausescu, sa se inscrie intr-un partid in pas cu vremea si a mizat pe partidul condus de liberalul Radu Campeanu. Astfel, in 1991, a devenit membru PNL. De atunci si pana in prezent, cariera politica a lui Olteanu a fost in continua ascensiune. La sfarsitul anului 2004, Bogdan Olteanu a fost ales deputat pe listele Aliantei D.A. PNL – PD si, ulterior, a fost numit ministru pentru relatia cu Parlamentul. In 2006, a devenit presedintele Camerei Deputatilor.

Absolvent al unui liceu cu profil de matematica-fizica, Olteanu a intrat la Facultatea de Automatica din cadrul Politehnicii Bucuresti, dar, dupa trei ani, din cauza activitatii de partid in care se implicase, a renuntat la cursuri si s-a inscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in 1997. In 2001, a obtinut un master financiar-bancar la Institutul Bancar Roman. In acelasi an, s-a inscris si la un doctorat in filosofie la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj.

Performanta unica: exmatriculat de la doctorat

Inscrierea lui Olteanu la cursurile pentru obtinerea unui doctorat in filosofie de la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj a fost gandita pentru a da bine in Curriculum Vitae. Insa, la fel ca in cazul studiilor ingineresti, Olteanu a esuat si in studiile filosofice, el fiind exmatriculat de la universitatea clujeana din cauza „chiulului” prelungit. Cu toate acestea, in CV-ul publicat in martie anul acesta pe site-ul Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu se autointitula „doctorand in filosofie”, in conditiile in care, asa cum presa avea sa dezvaluie, el fusese deja exmatriculat de peste un an de zile de la cursurile universitatii clujene.

Intrebat de ziaristi de ce si-a inscris in CV, in fals, titulatura de doctorand, Olteanu a afirmat ca, de fapt, el si-ar fi suspendat lucrarea de doctorat din motive de timp. „Sper sa nu patesc o asemenea rusine”, adica aceea de a fi exmatriculat, a spus Olteanu, desi o patise inca din 1 noiembrie 2004, data la care expirase nu numai perioada „scolara” (de patru ani), dar si cei doi ani de suspendare a lucrarii.

Bunica NKVD cu vila in Zambaccian

Afirmatia lui Olteanu, conform careia n-ar fi fost marcat de comunism, trebuie inteleasa in sensul ca doctrina comunista nu i-a lasat urme sau semne vizibile pe corp sau in comportament, deoarece, altfel, comunismul nu i-a adus neplaceri. Ba, dimpotriva. Desi tanar, pana la sfarsitul lui 1989, el a avut vreme sa activeze ca membru al UTC, iar pana la inceputul anilor ’90, a avut privilegiul sa locuiasca intr-un imobil nationalizat din zona Kiseleff, unul dintre locurile preferate de nomenclaturistii partidului comunist.

Ghizela Vass (foto dreapta, alături de Ceauşescu), bunica din partea mamei, a intrat in PCR in 1933, atunci cand partidul era compus doar din agenti NKVD. Ascensiunea in partid a bunicii a fost fulminanta, in 1945 ea fiind deja membu al CC al PCR si reusind sa se mentina in functii pana la sfarsitul anilor ’70. Printre sarcinile activistei Vass s-au aflat, pana la inceputul anilor ’40, si eliberarea moldovenilor de la Chisinau de sub „jugul burghezo-mosieresc romanesc”, iar, ulterior, dupa 1945, eliberarea romanilor de la Bucuresti de sub jugul lui Maniu si Bratianu. Dupa ce a fost sefa sectiei organizatorice a CC al PCR, in 1954 a fost admisa in secretariatul CC, iar in 1958 o regasim in functia de sefa a sectiei relatii internationale a partidului.

La inceputul anilor ’70, a fost „marginalizata” de Ceausescu in functia de adjunct al sectiei relatii internationale si, in 1982, a fost pensionata. Casa din centrul Capitalei, primita la sfarsitul anilor ’40, cu mobila si tablouri confiscate de la „dusmanii poporului” a fost locul in care si-a crescut nepotul aflat azi in fruntea Camerei Deputatilor. Dupa 1990, pe baza Legii nr. 112, Ghizela Vass a cumparat imobilul din zona Kiseleff, situat pe strada Zambaccian nr. 1. Ulterior, vila a fost revendicata de proprietari, in instanta, si in 2004 a fost recastigata, insa familia lui Bogdan Olteanu a refuzat sa elibereze locuinta. A facut recurs, sperand sa primeasca despagubiri, dar, in final, a fost obligata sa paraseasca imobilul.

Firme si afaceri de familie la biroul de circumscriptie electorala

Sursele de venit ale lui Bogdan Olteanu sunt afacerile personale sau ale sotiei, precum si pozitia privilegiata in PNL. Pana in anul 2005, Bogdan Olteanu a detinut 50% din capitalul social al firmei Gorghiu & Asociatii si a obtinut dividende de 188 milioane lei vechi, pentru anul 2004. Firma a fost infiintata in 2004, iar actionarii actuali ai acesteia sunt Alina Stefania Gorghiu si Tudor Octavian Pop. Alina Gorghiu este un membru de vaza al PNL si a fost aleasa vicepresedinte al Curtii de Onoare si Arbitraj din cadrul acestui partid.

In mai anul trecut, impreuna cu liberalul Vlad Moisescu, Alina Gorghiu si-a dat demisia din Consiliul de Administratie al RAPPS. Intr-o declaratie televizata de anul trecut, Dorin Cocos, sotul Elenei Udrea, a afirmat ca Alina Gorghiu este logodnica lui Mihai Voicu, seful secretariatului general al guvernului. Relatiile din PNL sunt, asadar, extrem de bine cimentate. Colac peste pupaza, sediul firmei Gorghiu & Asociatii este pe bd. N. Balcescu nr. 21 din Bucuresti, la aceeasi adresa cu sediul Biroului de circumscriptie electorala al presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, asa cum figureaza pe site-ul Camerei Deputatilor.

Mai mult, la aceeasi adresa figureaza si societatea civila de avocatura Gorghiu, Pop & Asociatii. O alta firma in care figureaza ca actionar Bogdan Olteanu, alaturi de sotia sa Cristina Andone, este Cristina Consulting SRL, societate infiintata in anul 2002. In 2005, firma a adus familiei lui Olteanu dividende de 40 milioane lei vechi. Evident, sediul social al firmei este la aceeasi adresa „electorala” din bd. Nicolae Balcescu nr. 21, etaj 1. O verificare la adresa indicata arata ca acolo se afla insa „doar birouri ale PNL si sediul unei fundatii”. Olteanu mai are insa o societate, Enjoy Communication Grup SRL, infiintata anul trecut. Asociatii firmei sunt: sotia lui Olteanu, Andone Cristina Isabela (50%), si sora acestuia, Despot Ligia Alexandra (fosta Olteanu). Este de prisos sa mai spunem ca Enjoy Communication are acelasi obiect de activitate cu firmele deja prezentate, dar si acelasi sediu din birourile PNL.

Dincolo de dividende, la bugetul familiei s-a mai adaugat si salariul de la Ogilvy Romania obtinut de Andone Cristina, salariu care era, in 2004, de 1.500 dolari lunar. De asemenea, au mai existat incasari si de la Biroul de avocatura „Bogdan Olteanu”. In declaratia de interese din 2005, Bogdan Olteanu a declarat si faptul ca este actionar la Banca Ion }iriac, fara a preciza, insa, conform legii, numarul de actiuni detinute.
Sursele de venit ale lui Olteanu, pe linie de partid, au fost consistente, el fiind plasat in comisiile de privatizare de la BCR si CEC, de unde a incasat, anul trecut, 64.502 RON, respectiv 27.488 RON.

Averea lui Bogdan Olteanu

Conform ultimei declaratii de avere, Bogdan Olteanu a cumparat, in 2004, o vila de 184 mp in strada Nades din Bucuresti. Valoarea impozabila a imobilului este de 184.754 RON. El mai detine, in localitatea Barasti din Adunatii Copaceni, o casa de vacanta, achizitionata de sotia sa in 2001, cu o valoare impozabila de 4.000 RON. Pentru a-si multumi nasul, cunoscut si ca dealer Citroen, Bogdan Olteanu si-a cumparat un Citroen C3 Pluriel din 2004. In august 2005, Olteanu a vandut un apartament de 70 mp situat in str. N. Racota nr. 8 din Capitala, contra sumei de 97.000 euro.

Valoarea impozabila a apartamentului era, atunci, de 520 milioane lei vechi. In plus, el declara ca, in 2005, si-a imprumutat tatal, pe Danut Olteanu, cu 65.000 de euro. In banci, Bogdan Olteanu mai detine 19.200 euro si 10.460 RON, iar ca bunuri de valoare a declarat desene de Emilio Greco, evaluate la 10.000 de euro, si picturi in valoare de 1.000 euro. Pe de alta parte, anul trecut, a contractat un imprumut de 60.000 de euro de la BRD, pe o perioada de 20 de ani. Veniturile din 2005 au fost, conform ultimei declaratii de avere, de 140.084 RON, sotia sa contribuind la acestea cu 51.989 RON si aproximativ 4.800 dolari. Aceasta inseamna, la valoarea dolarului din 2005, aproximativ 70.000 dolari net.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 21, iunie 2006