Declaraţia de avere a Monei Pivniceru, absolventa Facultăţii de Sporuri

Mona Pivniceru, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor obraznici din România, ţipă pe toate ecranele, într-o limbă tot mai greu de priceput, că magistraţii sunt nedreptăţiţi de sistem. E vorba, evident, de sistemul care s-a perpetuat peste regimuri şi graţie mafiei din justiţie, a magistraţilor corupţi, beţivi, turnători sau lacomi, a celor aflaţi mână în mână cu micii sau marii infractori, a impostorilor în robe care, pentru a promova în grad şi funcţie, şi-au măsluit examenele şi s-au mituit unii pe alţii ca să nu se mai ştie cine şi când a început.

Justiţiabilii au aflat recent că toţi magistraţii au absolvit nu numai facultatea de drept ci şi pe aceea de SPORURI. Lista acestor stimulente financiare este destul de generoasă.

Iată câteva dintre sporurile obţinute de indivizii care nu sunt capabili să asigure dreptul cetăţeanului la o judecată corectă şi imparţială: spor anticorupţie, spor pentru vechime în muncă, spor de specializare, spor de periculozitate, spor de confidentialitate, spor de risc si suprasolicitare, spor de fidelitate, spor de permanenta, tichete de masă, prima de concediu, suplimentul postului, coeficienti de multiplicare, stimulente etc etc.

În vreme ce nesătuii ăştia primesc saci de sporuri, noi, ceilalţi, primim şuturi în fund, sau sporuri de şuturi in fund.

Aşa se face că muieruşca blondă judecătoarea Pivniceru, care ţipă dogit spune pe ecranele televizoarelor că preşedintele Băsescu jigneşte magistraţii numindu-i aşa cum sunt, corupţi adicătelea, sau se opune acordării sporurilor din motive de criză, are venituri care nu se pot compara, nici pe departe, cu acelea ale unui intelectual „rupt în fund”.

Femeiuşca asta rea de muscă Judecătorea, incapabilă să vorbească limba română (ea spune „prezident”, in loc de presedinte, ca are doua doctorate!), a câştigat în 2007 un salariu de 166.000 lei (adică 1,66 miliarde lei vechi) numai de la Curtea de Apel şi de la Tribunalul Iaşi, başca 57.860 lei de la Facultatea de Drept din aceeaşi localitate, adică 186,55 milioane lei vechi lunar. Am mai spus deja, într-o postare mai veche: comparativ cu veniturile unui medic, profesor sau ale unuia din orice altă categorie profesională, salariul doamnei Mona e NESIMŢIRE în stare pură.

Astăzi am decis să-i public declaraţia de avere din 2008, deoarece am citit pe site-ul televiziunii lui SOV că aceasta nu figurează… „pe site-uri oficiale„. Cum Vîntu a investit foarte mulţi bani în angajaţi lipsiţi d eprofesionalism proşti, cum să-i poţi controla altfel?, e clar că ei nu ştiu elemente de bază ale meseriei. Pentru ei, dar şi pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu tainele căutării informaţiilor publice, prezint mai jos ultima declaraţie de avere a Monei, muierea blondă de la televizor – în timpul liber, şi judecătoare la Curtea de Apel Iaşi – în restul timpului (dacă-i mai rămâne şi timp de muncă). Anul trecut, salariul judecătoarei vorbitoare de moldovenească a scăzut la 1,33 miliarde lei (la care s-au mai adăugat, din alte prestări, vreo 200 de milioane lei), cam cât câştigă un profesor tânăr în vreo zece ani.

mona-00001

mona-00002

mona-00003