Agentul VICTORIA (VIII): Operaţiunea „Washington”


Marius Oprea a desfăşurat o operaţiune anti-Băsescu, în capitala SUA

Liviu Turcu a dezvăluit recent, în cadrul emisiunii lui Marius Tucă, o interesantă operaţiune de dezinformare lansată la Washington de către un consilier al primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu.Scopul operaţiunii a fost acela de a induce ideea că dezvăluirile făcute anul trecut de Liviu Turcu, referitor la relaţia penelistului Varujan Vosganian cu fosta Securitate, ar fi fost coordonate de la Cotroceni.Deşi fostul ofiţer CIE nu a oferit alte detalii concrete cu privire la „intoxicarea“ pusă la cale pentru cercurile politice de peste ocean, „Interesul Public“ l-a identificat rapid pe autorul diversiunii. Este vorba despre Marius Oprea, consilier personal al lui Tăriceanu şi preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România.Concret, conform declaraţiilor televizate ale lui Liviu Turcu, un consilier al lui Tăriceanu s-a deplasat la Washington „la şapte luni şi jumătate“ de la scandalul din toamna trecută şi „a împrăştiat zvonul că Liviu Turcu a venit în România ca parte a unei conspiraţii organizate de Traian Băsescu, ca să-i dea o lovitură primului-ministru“.Pentru a argumenta această afirmaţie, consilierul lui Tăriceanu a afirmat că în perioada în care Turcu s-a aflat la Bucureş ti a locuit la unul dintre apropiaţii pre- şedintelui Băsescu. Conform declaraţiei lui Turcu, Marius Oprea a afirmat: „Şi, la urma urmei, ştiţi unde a locuit tot timpul ăsta? La unul dintre intimii preşedintelui Băsescu, un fost coleg de-al lui care a fost ofiţer de securitate la Serviciul de Informaţii Externe“.Liviu Turcu nu a precizat numele persoanei vizate, dar, conform surselor noastre, Marius Oprea l-a indicat astfel pe Silvian Ionescu, fost ofiţer CIE şi apropiat al lui Traian Băsescu din episodul „Anvers“.

În urma investigaţiilor noastre a rezultat că, într-adevăr, în iunie 2007, deci la peste şapte luni de la dezvăluirile lui Liviu Turcu (declanşate în octombrie 2006), Marius Oprea a făcut parte dintr-o delegaţie numeroasă de politicieni care s-au deplasat la Washington din diverse motive.

Din delegaţie au făcut parte, printre alţii, consilierul Marius Oprea, deputatul PNL Nicolae Popa, fostul preşedinte, Emil Constantinescu, şi ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. Conform unei ştiri apă- rute pe 13 iunie 2007 pe site-ul PNL, vizita ar fi fost „de lucru“ şi ar fi vizat relaţiile bilaterale româno-americane Astfel, se arată în documentul citat, „În cursul acestei săptămâni, o delegaţie oficială a României, din care face parte şi deputatul PNL de Alba, Nicolae Popa, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite.

În cadrul recepţiei organizate de Ambasada României în SUA, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, consilierul premierului, Marius Oprea, precum şi alţi membri (sic! – n.n.) ai delegaţiei, au purtat mai multe discuţii cu oficiali americani. Temele abordate au fost acelea a (sic! – n.n.) relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi relaţiile României cu statele vecine, în vederea menţinerii siguranţei şi stabilităţii în zona Mării Negre“.

Pe de altă parte, pe 12 iunie 2007, în prezenţa unei numeroase asistenţe, consilierul Marius Oprea împreună cu fostul preşedinte Emil Constantinescu au participat la ceremonia dezvelirii unui monument ridicat în memoria celor ucişi de regimurile comuniste. Participarea „agentului Victoria“ la eveniment s-a făcut în calitatea sa de preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Dacă toate aceste informaţii sunt exacte, nu ştim însă care dintre calităţile sale au fost invocate cu ocazia lansării zvonului că Liviu Turcu ar fi făcut jocurile lui Traian Băsescu atunci când a dezvăluit informaţii privind trecutul informativ al lui Varujan Vosganian. Noutatea nu era însă aceasta, deoarece presa românească a tocat mărunt acest subiect şi zvonul era lansat de susţinătorii lui Vosganian şi ai grupului de interese care-l promovase pentru ocuparea poziţiei de comisar european. Noutatea zvonului lansat de „oficialul guvernamental“ Marius Oprea era chiar argumentul folosit pentru a-l credibiliza, anume informaţia că Liviu Turcu fusese găzduit la Bucureşti chiar de către Silvian Ionescu, apropiatul lui Traian Băsescu.

Invenţia lui Oprea: Silvian Ionescu a fost gazda lui Liviu Turcu

Lansarea zvonului conform căruia Liviu Turcu a fost găzduit de Silvian Ionescu (foto stanga) pe perioada şederii sale la Bucureşti (începutul lui noiembrie 2006) a avut scopul de a justifica o legătură concretă Turcu-Băsescu, via Silvian. În realitate însă, informaţia era o pură invenţie, valabilă probabil doar la reuniunile GDS unde uneori „intelighenţia“ îşi probează, în grup, defulările. Conform informaţiilor obţinute de noi, nu numai că Liviu Turcu nu a fost găzduit de Silvian Ionescu, dar relaţiile dintre cei doi sunt definitiv compromise încă din 1989. Referitor la locul în care a fost cazat Turcu, putem spune doar că e vorba de o locuinţă ce aparţine familiei acestuia. Există însă o legătură între familia lui Turcu şi Silvian Ionescu, dar aceasta nu e deloc fericită.

Liviu Turcu
Liviu Turcu

Din investigaţiile noastre rezultă că, după ce conducerea Centrului de Informaţii Externe a aflat despre rămânerea în Occident a lui Liviu Turcu (foto dreapta), printre cei care s-au implicat în anchetarea şi intimidarea familiei acestuia rămase în ţară a fost şi fostul coleg, Silvian Ionescu.

El a participat direct la percheziţia, „exploatarea in orb“ şi intimidarea rudelor de gradul I ale lui Turcu. Aşadar e absurd să creadă cineva, cu excepţia lui Marius Oprea, că evenimentele descrise ar fi putut permite o apropiere între cei doi, chiar şi după atĺţia ani, de natură a-i aduce sub acelaşi acoperiş. Aşadar, tocmai am demonstrat că Liviu Turcu nu numai că n-a fost găzduit de Silvian Ionescu, dar nici măcar nu putea s-o facă chiar dacă ar fi dorit. A lansa însă un asemenea zvon la Washington de către consilierul lui Tăriceanu a avut, desigur, scopul de a-l compromite pe Turcu, în sensul asocierii lui cu un presupus grup de interese al foştilor ofiţeri din DSS. Nu ştim, totuşi, dacă cineva „a pus botul“ la dezinformarea „agentului Victoria“, sau dacă ea n-a fost făcută cu scopul de a fi preluată ulterior de presa favorabilă lui Tăriceanu de la Bucureşti. Faptul că aflăm abia acum despre manevra diversionistă a „agentului Victoria“ este o dovadă că „răspândacii“ de la Washington nu şi-au făcut treaba.

Antecedente diversioniste a la Oprea
Cum am mai arătat deja, Marius Oprea nu este la prima acţiune diversionistă lansată cu scopul de a abate atenţia de la problemele delicate cu care se confruntă grupul de interese din care face parte. Personajul este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Referitor la „perdeaua de fum“ lansată pentru a acoperi „scandalul Vosganian“, ea a început chiar în acele zile, destul de grele pentru liderii PNL. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a Romĺniei în livrarea de armament („rachete solaer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL. Aruncarea Romaniei într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii. Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“. Aşadar, i-a fost frică de faptul că Romĺnia s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995!

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)

Ulterior însă s-a dovedit că opera- ţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu. Însuşi Oprea a recunoscut apoi, într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu acel scandal: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. Aceasta a fost explicaţia publică oferită atunci de Marius Oprea pentru diversiunea menită să pună batista pe ţambalul Vosganian. Cum se ştie, Vosganian a ajuns ulterior ministru, iar Marius Oprea, preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi coleg de consiliu cu Dennis Deletant, un alt personaj „de legendă“ inclus de noi în seria „Agentul Victoria“. Din aceeaşi galerie cazonă îi reamintim pe Erno Rudas, spionul ungar asociat în afaceri cu premierul Tăriceanu vreme de peste trei ani, şi, ultimul pe listă, dar nu cel din urmă „agent Victoria“, Dorel Şandor, fost căpitan de Securitate la şcoala de ofiţeri din Băneasa.

Dan Badea

Interesul Public, 18 octombrie 2007

Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007

Micile secrete ale lui Varujan Vosganian

Nominalizarea senatorului Varujan Vosganian pentru postul de comisar european a declansat, la sfarsitul anului trecut, unul dintre cele mai mari scandaluri consemnate la varful politicii romanesti. Esecul admiterii candidaturii sale, dupa scoaterea la iveala a unor informatii compromitatoare din trecutul sau mai indepartat, a fost dureros resimtit atat de el, cat si de cei care l-au propus si sustinut fara rezerve. Reprezentant de varf al PNL, gruparea Tariceanu-Patriciu, Vosganian a fost ajutat sa depaseasca „rusinea de la Bruxelles“ prin numirea sa intr-un post-cheie al guvernului, acela de ministru al economiei si comertului.Beneficiar al unei campanii mediatice de reconstructie a imaginii, Varujan Vosganian a reusit astfel, destul de rapid, sa-si stearga de pe frunte stampila stanjenitoare pe care scria „incompatibil UE“, o varianta moderna a mai vechiului „refuzat la export“. Desi dezvaluirile cu privire la trecutul sau controversat n-au fost tocmai placute, ele i-au adus totusi, pentru prima oara in cariera, numirea intr-o functie guvernamentala pe principiul „oricare, numai sa fie“.Asta pentru ca, dupa esecul cu UE, Varujan a fost din nou nominalizat, fara succes, pentru postul de vicepremier ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea. Cum postul n-a mai putut fi accesat, din motive de strategie politica, dar Varujan primise deja semnalul „bun pentru guvern“, liberalul si-a gasit ulterior linistea si implinirea in fotoliul de ministru al economiei.
Varujan Vosganian s-a nascut pe 25 iulie 1958 in Craiova, este casatorit cu Mihaela Stanculescu (45 ani) si are un copil, Armine (15 ani). Sotia lui Varujan este compozitor si profesor universitar si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, in 1985. Armean de origine, Vosganian a absolvit liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, Vrancea, iar apoi, in 1982, Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti. In CV-ul oficial, el nu aminteste nimic despre activitatea de pana in decembrie 1989, ca si cand i-ar fi rusine de propriul sau trecut. Ascunderea deliberata a trecutului este unul dintre motivele care ar fi trebuit sa le dea de gandit celor care l-au propulsat ulterior in inalte demnitati politice si de stat. In 1991, Varujan Vosganian a absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1998 si-a luat doctoratul in economie la ASE Bucuresti. Dupa 1990, Vosganian si-a descoperit o noua meserie, aceea de parlamentar, meserie care i-a permis sa devina, pe rand, poet si scriitor. Vosganian a publicat cateva volume de poezie („Samanul Albastru“ – 1994, „Ochiul alb al reginei“ – 2001, „Iisus cu o mie de brate“ – 2004), proza („Statuia Comandorului“ – 1994), economie („Jurnal de front“ – 1994, „Contradictiile tranzitiei la o economie de piata“-1994 si „Reforma pietelor financiare“ – 1999) sau politica („Dreapta romaneasca. Traditie si Modernitate“ – 2001).Acuzat de colaborationism la Bragadiru

Fragmente necunoscute, sau uitate, din trecutul lui Varujan Vosganian au iesit la iveala dupa ce fostul ofiter CIE, Liviu Turcu, a dezvaluit intr-un cotidian central („Jurnalul National“) faptul ca nominalizatul Guvernului Romaniei pentru functia de comisar al Uniunii Europene „a fost informator al Securitatii“. „A fost recrutat la inceputul anilor ’80 de catre unul dintre ofiterii aflati direct in subordinea serviciului pe care l-am condus in cadrul Centrului de Informatii Externe“, a precizat Liviu Turcu in articolul publicat de „Jurnalul National“ pe 27 octombrie 2006.

In aceeasi zi, intr-un alt cotidian central, a aparut aceeasi informatie privind colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. „Varujan Vosganian ar fi fost, inainte de Revolutie, agent acoperit al fostei Directii de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii de Stat (DSS), au declarat pentru „Evenimentul zilei“ surse apropiate serviciilor secrete. Liberalul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru functia de comisar european ar fi fost recrutat in anii ’80, pe vremea cand era contabil la Intreprinderea de spirt si drojdie Bragadiru, Bucuresti, de unde a trecut la Centrala Berii, intermediara dintre unitate si guvern.

Sursele EvZ sustin ca dosarul lui Varujan Vosganian ar fi fost distrus, insa copia sa microfilmata s-ar afla intr-o arhiva la Bran“ (EvZ, 27 octombrie 2006). Un alt argument in defavoarea lui Vosganian a fost semnalat de Monica Lovinescu, in lucrarea sa, „Jurnal: 1996-1997“, aparuta in 2001. Iata fragmentul: „Marti, 19 noiembrie 1996. Primele proiecte ale Conventiei au explodat din pricina dublei bombe aduse amabil la domiciliu de domnul Magureanu: doua dosare. Primul, al lui Radu Vasile, ce urma sa fie prim-ministru (…). Al doilea, Vosganian, cel care crease o alternativa intelectuala ce-i reusise atat de putin, incat o cedase dupa un an Conventiei, spre a dobandi un loc in Parlament. Acum, se pare ca pe cel de ministru in orice caz nu-l va mai avea.“ (pag. 241, op. cit.). Al patrulea semnal de suspiciune a fost prezentat chiar de catre Alex Mihai Stoenescu, fost lider UFD, in cadrul unei emisiuni televizate. „Imi aduc aminte ca erau pe vremuri niste emisiuni de dezbatere la Tele7 abc, si la una din emisiuni am participat cu domnul Corneliu Vadim Tudor.

Eu eram la UFD, vicepresedinte, si intr-o pauza de acolo mi-a spus: „Seful tau a fost informator“. Dar nu m-a interesat subiectul“. La fel, a continuat Stoenescu, „in iarna lui 1999-2000 s-a prezentat la mine un cetatean, s-a si prezentat ca a fost ofiter de securitate, care mi-a relatat ca e chiar ofiterul care l-ar fi racolat. Eu nu am dat importanta, nici macar nu am discutat cu Varujan Vosganian lucrul acesta“.

In aceeasi serie de dezvaluiri, „Tricolorul“ lui Vadim Tudor a punctat si el in editia din 7 noiembrie 2006: „Varujan Vosganian a fost recrutat de Securitate, in vederea utilizarii sale pentru strainatate, in anul 1983, cand a furat niste navete de bere si, in calitatea sa de economist, a falsificat o serie de acte“.

Cea mai ferma dintre declaratii ramane insa cea a lui Liviu Turcu, persoana care nu numai ca nu si-a retras afirmatiile, dar chiar le-a intarit, recent, printr-o noua serie de dezvaluiri. El si-a justificat demersul deconspirarii lui Vosganian, in ceasul al doisprezecelea al negocierilor pentru desemnarea acestuia in postul de comisar european, prin invocarea prejudiciilor ce ar fi fost inregistrate de Romania, in planul imaginii si al relatiilor externe, daca aceasta deconspirare s-ar fi facut ulterior acestei numiri.

Turcu a atras atentia si asupra faptului ca presedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, dar si cancelariile europene fusesera atentionate, prin intermediul socialistilor europeni, si de alte aspecte discutabile din trecutul lui Vosganian, cum ar fi „calificativul“ folosit in aceste materiale, de „extrema-dreapta camuflata“, cu trimitere la legatura liberalului cu publicatia „Rost“ („printre ai carei fondatori sau mentori se numara persoane aflate in nomenclatoarele occidentale la capitolul legionari recunoscuti“- spune Turcu).

Reactia lui Varujan

Vosganian la toate aceste dezvaluiri a fost de negare toatala a oricarei colaborari cu fostele servicii secrete atat ca informator, cat si ca ofiter. De asemenea, in sprijinul sau au sarit si institutiile abilitate sa ofere informatii cu privire la posibila sa relatie directa cu fosta Securitate. Atat SIE, cat si SRI au negat existenta vreunui dosar informativ (de retea) pe numele lui Varujan Vosganian.

Pozitia a fost sustinuta inclusiv de presedintele Traian Basescu, desi, cum se stie, daca Varujan Vosganian ar fi, prin absurd, in baza de date operativa a SIE, legea obliga aceasta institutie sa-si protejeze oamenii, iar un proces precum cel intentat de Vosganian lui Liviu Turcu nu poate transa, credibil, acest litigiu, fara aducerea unor probe materiale sau/si a unor marturii avizate.

Condamnat sa fie sef, cu pauza de bere

Daca problema colaborationismului ramane neelucidata, alte aspecte din trecutul lui Vosganian incep sa iasa la lumina. Astfel, involuntar, aflam ceea ce Vosganian a refuzat cu obstinatie sa dezvaluie in biografiile sale publice: ca pana in 1989 a lucrat la Fabrica de bere din Bragadiru, ca a mutat navete de bere dintr-un loc in altul, ca incarcator-distribuitor, sau ca apoi s-a transferat in „centrala“, la Fabrica de bere Rahova, unde a avut atributii contabilicesti.

„Dintre toate meseriile pe care le-am avut in decursul timpului, aceasta a fost cea mai glorioasa. Pe atunci, pozitia pe care o ocupam era destul de invidiata. Acolo era un fel de masonerie. Distribuitorii predau secretele lor unor novici pe care ii socoteau demni sa le urmeze. Era o adevarata arta sa manevrezi sticlele ca sa ai mai putine cioburi decat erau normate. La o masina de 12 tone, aveai dreptul sa spargi un anume numar de sticle. Daca spargeai mai putine sticle, le luai pe cele nesparte si vorbeai cu fetele de la Sectia de imbuteliere. Ele iti dadeau o sacosa de cioburi pe care o predai, iar sticlele pline le vindeai“ – a povestit Varujan pentru un cotidian central.

Cu toate acestea, Vosganian afirma despre el ca inca din copilarie si-a inceput cariera de lider, intrerupta temporar, cum am aratat deja, in perioada Bragadiru-Rahova: „Am avut o predestinare de a fi sef inca de cand am intrat in colectivitate: la gradinita eram seful celor care erau recalcitranti; in scoala primara am fost sef de detasament.

Sefiile mele au mers pana intr-acolo incat am fost sef si-n liceu, am fost seful anului scolar si reprezentantul studentilor in consiliul profesoral la facultate, am fost sef de grupa in armata si sef de palier la Jilava, la inchisoare, in noaptea de 21-22 decembrie 1989. Dupa aceea am fost seful Uniunii Armenilor, seful grupului parlamentar al minoritatilor nationale, sef la Uniunea Fortelor de Dreapta“ (Diana Coriciuc, „Dialog cu Varujan Vosganian“).

Bunicul, genocidul si turcii

Conform propriilor sale declaratii, Varujan Vosganian se trage, pe linie materna, dintr-un print, Melic, din Persia. „Stramosul meu dupa mama, Melic, a fost un print care a trait in jurul lacului Urmia din Persia. De alfel, Melic, in limba armeana, inseamna print. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adica ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani si mai bine. Printul Melic s-a impotrivit turcilor pana cand, intelegand ca este o lupta fara leac, si-a luat familia si avutul si s-a mutat in muntii Karabaghului, mai la nord.

Si iarasi, impins de navalitori, s-a asezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut sapte baieti. Cu familiile lor impreuna, ei au intemeiat o asezare care s-a numit Zakar. Satul a existat pana in 1915, cand, in timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci, iar populatia masacrata. Bunicul meu, care era un copil, a scapat fugind, ajungand pe jos in Romania, unde auzise ca s-ar fi refugiat niste veri de-ai sai. Dupa ce i-a gasit, acestia au pus mana de la mana si l-au ajutat pe bunicul sa-si deschida, la Craiova, o pravalie de coloniale.

Din asta, bunicul a facut, cu munca lui, un lant de magazine“, a povestit Vosganian pentru publicatia Tango. Dincolo de livrescul ei, declaratia contine informatii care, intr-un context international, pot provoca mari dureri de cap Turciei. Aceasta deoarece, cum se stie, episodul cu masacrarea populatiei armene din Zakar face parte din controversata chestiune a genocidului la care a fost supusa populatia armeana la inceputul secolului XX, genocid nerecunoscut nici astazi de autoritatile turce si considerat inca o piedica in negocierile acestui stat cu Uniunea Europeana.

Pozitia lui Varujan Vosganian, dincolo de povestile de la gura sobei, i-a determinat pe oficialii turci sa ia atitudine imediat dupa ce liberalul a fost nominalizat pentru postul de comisar european, motivul fiind, conform cotidianului „Hurriyet“, faptul ca „Vosganian a jucat un rol major in decizia Romaniei de a recunoaste genocidul comis de Turcia asupra armenilor“.

Afaceri si politica
Ca om politic, Varujan Vosganian a beneficiat, inca de la infiintarea Uniunii Fortelor de Dreapta, si de sprijinul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, acesta sponsorizand oficial firavul partid al politicianului. Recunoasterea publica a acestei sustineri financiare a dat insa apa la moara celor care vedeau in Vosganian un pericol in plan politic, inclusiv lui Traian Basescu.

De asemenea, informatia a fost folosita si in timpul scandalului privind nominalizarea pentru postul de comisar european, desi sponsorizarea partidelor si a politicienilor de catre oamenii de afaceri este o practica incontestabila in cazul tuturor partidelor politice din Romania. S-a ajuns pana intr-acolo incat oamenii de afaceri, vezi cazul Patriciu, sponsorizeaza si puterea, si opozitia, pentru a-si cumpara linistea indiferent de rezultatele electorale.

Referitor la relatia cu FNI, Vosganian a fost unul dintre investitori, numai ca prabusirea fondului de investitii l-a luat si pe el pe nepregatite: „Intr-adevar, am avut un certificat de 50 de milioane la FNI – a declarat Vosganian pentru un post de televiziune -– insa n-am luat niciodata banii. Mai mult decat atat, este dovada de la Sectia 6 de Politie ca sunt parte la procesul impotriva Ioanei Maria Vlas si FNI“.

Dupa acest esec suferit pe piata de capital, Varujan Vosganian a intrat in diverse combinatii de afaceri, participand la infiintarea a trei societati comerciale. Prima dintre ele se numeste „Euroeconomic“ SA si a fost infiintata in martie 2001, cu sediul la domiciliul lui Vosganian, din strada Ardeleni. Obiectul de activitate al firmei este „activitati auxiliare intermedierilor financiare (cu exceptia caselor de asigurari si de pensii)“. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, in octombrie 2006 Vosganian detinea la aceasta firma 96,3% din capitalul social, echivalentul a 84.700 lei.

Firma, a declarat Vosganian, „nu are decat rolul de a-mi colecta banii de la diverse publicatii precum „Piata Financiara“, „Ziua“ etc.“. Ceilalti asociati ai liberalului sunt Arin Octav Stanescu (0,85%), Melic Vosganian (0,85%), Teodorescu Adrian Ciocanea (0,85%), Dumitru Cocea (0,284%) si Jean Paul Brunet (0,85%). Printre administratorii societatii figureaza Arin Octav Stanescu, Adrian Ciocanea si Dumitru Cocea. Primul dintre ei, Arin Octav Stanescu, este presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). Adrian Ciocanea este secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, dar, conform documentelor oficiale de la ONRC, el figureaza atat ca actionar (fapt consemnat in declaratia sa de avere), cat si ca administrator la firma lui Vosganian. Dumitru Cocea, al treilea asociat, este nimeni altul decat seful de cabinet al lui Varujan Vosganian si, de la sfarsitul anului 2005, finul de cununie al acestuia.

Cea de-a doua dintre societatile lui Vosganian este „Oferta“ SRL, firma infiintata in iulie 2003, cu sediul in strada Pictor Stefan Luchian nr. 12C din Capitala. Firma are ca obiect de activitate editarea revistelor si a periodicelor, iar, ca actionari, cu cate 50% din capitalul social, figureaza Varujan Vosganian si Razvan Bucuroiu, director general al revistei „Lumea Credintei“ editata de compania „Oferta“.

Ultima dintre firmele lui Vosganian a fost infiintata in mai 2006 si se numeste „Abator Express“ SRL. Sediul firmei este in Focsani-Vrancea, cu un un punct de lucru in Tarlaua 58, parcela 258 din localitate, obiectul de activitate al fiind „productia si conservarea carnii“. Ca actionari, alaturi de Varujan Vosganian (10%, reprezentand 11.000 lei) figureaza Dumitru Cocea (10%), Maria Doiciu (10%), Iulian Caraivan (10%), Dorel Boris Simiz (30%), Ion Simiz (15%) si Silviu Simiz (15%). Dintre asociatii de la „Abator Express“, Dorel Boris Simiz a iesit recent in evidenta, fiind implicat in scandalul penal al creditelor luate, in perioada 2001-2003, de la BCR Focsani. Boris Simiz este patronul firmei focsanene Pandora Prod SRL.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 29, februarie 2007

Micile secrete ale lui Ovidiu Tender

Un personaj controversat, venit de la Timisoara, a reusit sa formeze un imperiu in industria energetica. Un imperiu care asta zi se clatina serios.

Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )
Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )

Magnatul Ovidiu Lucian Tender face parte din categoria acelor oameni de afaceri care si-au consolidat averea din exploatarea la maximum a relatiilor la varf stabilite in serviciile secrete, Parlament, ministere si Presedintie. Deoarece marile sale afaceri s-au derulat in perioada 2000-2004, ani in care provincialul Tender a preluat controlul unor firme strategice la nivel national, dar si ani care au acoperit ultimul mandat prezidential al protectorului sau, Ion Iliescu, era de asteptat ca, dupa schimbarea puterii, omul de afaceri timisorean sa raspunda unor intrebari incomode cu privire la anumite tranzactii financiare oculte.

Acesta este si motivul pentru care, astazi, Ovidiu Tender se afla in atentia Parchetului National Anticoruptie, el fiind cercetat in dosarul RAFO si invinuit pentru inselaciune, delapidare, evaziune fiscala, bancruta frauduloasa, spalare de bani si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Pentru un fost sef de restaurant, care nu s-a sfiit sa cumpere tot ce i-a cazut sub ochi, acuzatiile de mai sus nu reprezinta mare lucru, cu atat mai mult cu cat, asa cum a declarat in mai multe randuri, Tender se considera nevinovat si pare ca nu intelege ce i se intampla. Pe 19 august, procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au interzis lui Ovidiu Tender sa paraseasca tara in urmatoarele 30 de zile.

Micul, berea si ciorba de burta – prima afacere

Desi a absolvit Institutul de Mine din Petrosani, Ovidiu Tender si-a pus in sertar diploma de inginer minier si, atras de mirajul banilor, a preferat sa lucreze ca sef de unitate la hotelul Victoria din Jimbolia. Atunci, ca si astazi, micul, berea si ciorba de burta, bine servite, aduceau fericire oricarui carciumar. Ca sef de unitate, Ovidiu Tender a avut in acea perioada relatii foarte bune cu militienii si securistii locali, el fiind, conform declaratiilor unor surse pensionate, si un important “valutist” din zona.

Ulterior, in 1990, Tender a devenit sef de unitate la fostul hotel al PCR din Timisoara, unde a ramas pana cand acesta a fost trecut din patrimoniul OJT in cel al Consiliului Judetean. Pe la mijlocul lui 1990, si-a deschis prima afacere privata care, sub acoperirea unei activitati minore de turism, masca, de fapt, micul trafic de frontiera in care se implicase Ovidiu Tender. Oficial, Tender inchiriase cateva autocare din Iugoslavia, cu care transporta persoane in tara vecina. Afacerea a prosperat si, spre sfarsitul anului, Tender avea deja propriile sale mijloace de transport.

Bingo Tender

In 1991, Tender a initiat prima afacere care avea sa-i aduca respectul urbei. Alaturi de un alt afacerist local, Vasile Balan, Tender a preluat in locatie de gestiune restaurantul Palace din centrul orasului Timisoara si a infiintat societatea Palace SRL. Aici, a lansat primul “Bingo” din Romania, prin infiintarea societatii Corobing SRL, in acelasi sediu cu restaurantul Palace. Noua firma a fost constituita cu aportul societatii spaniole Eleval Electronicos Valencia SA, care detinea 61,27% din capitalul social.

Spaniolii au investit in aceasta afacere peste 174.000 de dolari, iar Tender, care detinea 16,7%, a participat cu 2,9 milioane lei. Succesul afacerii a fost garantat cata vreme ea a fost protejata la cel mai inalt nivel, iar plata impozitelor catre stat era, la acea data, o raritate. Si in acest caz, surse (pensionate) din serviciile de informatii sustin ca un oarecare colonel Bujor din SRI, detasat de Magureanu la Timisoara, colecta sume de bani, pentru patrie sau reprezentantii ei de la Bucuresti, din afacerea lui Tender. Mai mult, se pare ca Magureanu, personal, ar fi atras atentia conducerii SRI Timis sa ofere protectie si sprijin, la nevoie, colonelului Bujor in aceasta activitate, dar si in altele care aveau sa urmeze. Zece ani mai incolo, in 2001, profitabila firma a lui Tender si a spaniolilor din Valencia avea, la o cifra de afaceri de 26,2 miliarde lei, un profit de 0 (zero) lei. Cum se stie deja, profitul unei afaceri nu este intotdeauna acelasi cu profitul inscris in hartoagele oficiale de la fisc.

Crescatoria de firme a lui Tender

Alaturi de Palace si Corobing, Tender a mai infiintat, in 1991, alte patru societati : Agroindustriala Km.6 SA, Industria Lanii SA, Agroindustriala Santim Sinandrei SA si Tender SA, ultima dintre acestea avand acelasi sediu cu societatea prin care se derulau profitabilele jocuri de noroc. Au urmat apoi, una dupa alta, societatile Pressing (1993), Sicomas (1994), Fitpol (1994), Grupos Tecnico Gestor (1995), Auramar (1995, Constanta), Soliloto Romania (1997) si Agrosem (1998). In cativa ani, imperiul Tender avea sa se intinda pe o suprafata de peste 100.000 de hectare, fostul carciumar-sef devenind suspect de repede un mare latifundiar al Timisului. Totusi, cata vreme afacerile sale s-au derulat in sfera agriculturii, a serviciilor si a jocurilor de noroc, Tender n-a atras atentia grupurilor de interese deja constituite la nivel national. Dupa ce a intrat insa pe piata petrolului, a gazelor naturale si a energiei, Tender a iesit la lupta deschisa pentru suprematie intr-un domeniu in care, fara sprijin politic, nimeni nu putea si nu poate reusi. Ovidiu Tender s-a bucurat insa de sprijinul sefilor serviciilor de informatii si, in mod special, de protectia lui Ion Iliescu. Acesta este poate si motivul pentru care Tender a fost si unul dintre furnizorii de armament pentru SPP. Actiunile in care avea sa se implice dupa 2000, precum si domeniile extrem de sensibile in care avea sa-si asigure suprematia, dovedesc ca legatura lui cu unul dintre principalele servicii secrete ale Romaniei (SIE) este mai mult decat formala.

Nu mai este un secret faptul ca Virgil Magureanu a implicat ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii in operatiunile de contrabanda cu petrol pe relatia cu Iugoslavia, dosarul Jimbolia continand probe concrete in acest sens. In aceste operatiuni speciale, care i-au imbogatit pe multi dintre afaceristii de partid, a fost implicata si societatea Solventul din Timisoara, la care intreprinzatorul Ovidiu Tender detinea deja un pachet de actiuni. Ulterior, in 2004, printr-o inginerie financiara, Tender avea sa preia combinatul Solventul, societate ajunsa in faliment ca urmare a unor datorii de peste 285 de miliarde lei vechi. Conform unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, printre cei care au facut afaceri cu combustibili, in perioada embargoului impus Iugoslaviei, a fost si Tender. Inca de atunci, Ovidiu Tender si-a cimentat relatiile cu Octavian Iancu, aflat astazi in lotul penal din dosarul RAFO.

In perioada vizata, VGB Impex SRL, firma lui Octavian Iancu, a facut afaceri destul de profitabile din relatia cu Solventul, afaceri care i-au permis ulterior sa-si indrepte atentia catre zona petroliera din Moldova, controlata politic si financiar de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov. Ulterior, pentru a intra in afacerile cu petrol, a folosit strategia preluarii de creante. El a preluat astfel creantele de peste 300 de miliarde lei pe care Carom le avea la Arpechim Pitesti, intrand astfel in Carom si creantele de 1.500 de miliarde pe care le avea RAFO la Petrom, in speranta ca va putea intra ca actionar si in Petrom, speranta spulberata ulterior de catre ministrul Dan Ioan Popescu.

Dupa 2000, Ovidiu Tender si-a extins rapid influenta fie prin infiintarea de noi firme, fie prin preluarea altora de la Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS, actuala AVAS). In trei ani, el a infiintat inca noua firme in Bucuresti, Timis sau Prahova: Tendercom Invest SA (Ploiesti, 2000), All Tender SA (Bucuresti, 2001), Tender Media SA (Bucuresti, 2001), Rednet Expo SRL (Filipestii de Padure, 2001), Union Express SRL (Bucuresti, 2001), Esparom SA (Timisoara, 2001), Eurofer SA (Timisoara, 2002), Nicole – Centrul de Diagnostic si Tratament (Bucuresti, 2002) si Tender’S SRL (Timisoara, 2002).

Cap de pod pentru Frank Timis

Ovidiu Tender a fost unul dintre principalii sustinatori ai aventurierului Frank Timis (foto dr.), presedintele de atunci al firmei Gabriel Resources, in operatiunea acestuia de exploatare a zacamintelor de aur si argint din Rosia Montana, dar si din alte zone ale Romaniei. Relatia dintre cei doi a inceput, oficial, in 2000, atunci cand Frank Timis s-a speriat de faptul ca dezvaluirile privind trecutul sau de aventurier i-ar putea stirbi reputatia de investitor international in Romania. Episodul privind implicarea sa intr-o operatiune de trafic cu heroina in Australia, precum si alte conexiuni cu afaceri dubioase derulate in alte tari prezentau riscul ca, odata cunoscute de catre autoritatile romane, sa-i incetineasca ascensiunea in zonele pe care tocmai incepuse sa le controleze.

A decis, prin urmare, sa-si atraga de partea sa un aliat puternic si, prin intermediul unor functionari din Ministerul Industriilor, a ajuns la Ovidiu Tender. Desi SRI informase deja autoritatile competente despre reteaua din Romania a lui Frank Timis, care includea inalti functionari de stat si cativa ministri, precum si despre pericolele si inconvenientele presupuse de afacerile declansate de acesta, proiectele lui Timis s-au derulat fara oprelisti. Aceasta, deoarece interesele financiare ale unora dintre guvernanti au prevalat in fata intereselor publice, motiv pentru care informatiile provenite de la una dintre unitatile importante din SRI n-au fost luate in seama.

Mai mult chiar, a fost introdus in schema, ostentativ, Ovidiu Tender, aflat intr-o relatie speciala cu fostul sef al SIE, Ioan Talpes. Curand, relatia dintre Frank Timis si Ovidiu Tender avea sa devina una de tipul subordonat-sef, Tender declarand chiar atunci cand a fost introdus in board-ul director al societatii Gabriel Resources, ca a acceptat functia, deoarece “daca Timis va fi indepartat din firma, atunci trebuie sa ramana un roman acolo”. Patriotismul cazon al lui Tender seamana mai degraba cu un ordin de serviciu decat cu o reala strategie privata de afaceri.

Achizitii strategice: petrolul, aurul si constantenii

Primul pas din strategia achizitiilor strategice ale lui Ovidiu Tender a fost preluarea, spre sfarsitul anului 2000, cu sprijinul direct al presedintelui Aurel Ovezea, a societatii de stat Nuclearmontaj SA, transformata ulterior intr-un grup ce include 11 subsidiare. Prin aceasta societate, Tender a preluat, ulterior, in 2002, de la concernul Kvaerner, Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nucleare (FECNE), o alta unitate strategica din domeniul energetic, care produce vase sub presiune, schimbatoare de caldura si constructii metalice grele sudate, destinate centralelor nuclearo-electrice si clasice.

A urmat apoi preluarea de la APAPS, prin Tender SA, a pachetului majoritar de actiuni de la societatea Prospectiuni SA, firma ce detinea monopolul asupra prospectiunilor geologice si geofizice. Aceasta achizitie i-a oferit lui Tender posibilitatea de a cunoaste in amanunt secretele subsolului romanesc si de a actiona in consecinta. Cu asemenea instrumente tehnice si institutionale la indemana, este de inteles de ce tintele lui Ovidiu Tender au devenit petrolul, aurul si constantenii sau, altfel spus, RAFO, Rosia Montana si Centrala Nuclear-Electrica de la Cernavoda. Printre clientii societatii Prospectiuni SA, se afla Guvernul Romaniei, SNP Petrom, SN Romgaz, Shell, Hemco, Regal Petroleum plc., Falcon Oil plc. etc.

Alte achizitii importante ale lui Tender au fost Atlas GIP SA Ploiesti si Vulcan SA. In vreme ce prima dintre aceste firme este cea mai mare companie de carotaj din Romania, societatea Vulcan este cunoscuta ca producator de echipamente destinate instalatiilor energetice, precum si ca principal furnizor de unitati de pompaj pentru extractia petrolului. In 2003, a preluat si societatea UPRUC-CTR SA, firma care a completat astfel, alaturi de Nuclearmontaj, Fecne si Vulcan, Grupul Energetic Tender SA care, alaturi de Grupul Industrial Tender SA (Prospectiuni, Atlas GIP si Fitpol), controleaza rezervele energetice ale Romaniei. De altfel, in urma cu doi ani, ca urmare a descoperirii unui important zacamant de gaz in nordul Moldovei, Tender, impreuna cu Frank Timis, prin societatile Regal Petroleum si Prospectiuni, a obtinut licenta de explorare a gazelor naturale si petrolului in judetul Suceava.

Tender-Magureanu-Stolojan

In anul 2002, Grupul Tender si-a anexat si societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF SA, prin care a preluat controlul celor 26 de sucursale si 142 de agentii ale acesteia, raspandite pe intregul teritoriu al tarii. Ca sediu central pentru ARDAF, magnatul din Timisoara a ales fostul sediu al falimentarei Columna Bank, pentru care a achitat 1,6 milioane dolari. Achizitia n-a mai ridicat semne de intrebare, cata vreme conexiunile Columna-Magureanu si Magureanu-Tender erau deja cunoscute. La sfarsitul anului trecut, Ovidiu Tender a negociat cu Theodor Stolojan (vindecat in mod miraculos la putin timp dupa renuntarea la candidatura pentru functia de presedinte al Romaniei) functia de presedinte al societatii de asigurare ARDAF.

Negocierea a fost abandonata dupa alegerea fostului presedinte al PNL in functia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Conform unor surse bine informate, in urma cu cateva saptamani, a avut loc o noua intalnire intre Ovidiu Tender si Theodor Stolojan, la Cotroceni, Tender fiind insotit de Dorin Iacob, una dintre puntile de legatura dintre Virgil Magureanu si Traian Basescu. Daca despre continutul acelei intalniri nu se pot face speculatii, trebuie observat ca, dupa plecarea de la Cotroceni a protectorului Ion Iliescu, lui Tender i-au ramas putine brese de intrare in palatul prezidential.

Dorin Iacob a fost si a ramas unul dintre oamenii de incredere ai lui Magureanu, dupa ce a suferit, pe rand, mai multe transformari: fost militian pana in 1990, Iacob a devenit apoi ofiter SRI (1990-1992), om de afaceri si politician; ca om de afaceri, acesta a contractat prin societatea Bel Ami Invest SA Alba Iulia un imprumut de la defuncta Bancorex si, pentru ca depasea un million de dolari (1,250 milioane dolari), a uitat sa-l mai returneze, creditul fiind preluat de AVAS; ca politician, Dorin Iacob a facut cariera in partidul lul Virgil Magureanu si din 2001, dupa fuziunea cu PD, a intrat cu arme si bagaje in PD, unde a reusit sa fie promovat ca secretar executiv al acestui partid.

Tender pierde pe mana goala a lui Talpes

Daca magnatul Ovidiu Tender se rezuma doar la afaceri onorabile si nu se expunea atat de ostentativ in actiuni si relatii cu fosti si actuali ofiteri ai serviciilor de informatii romanesti si straine, precum si in combinatii cu grupuri financiare de tip mafiot, poate ca ar fi fost scutit de calvarul vizitelor la Parchet sau spitalul Elias. Scandalurile publice in care s-a implicat magnatul au inceput in 2002, data la care grupul Tender se coagulase deja ca un important grup autohton de interese politico-financiare. Sponsorizarea a doua reuniuni ale sefilor serviciilor de informatii din tarile NATO, urmata de celebra combinatie cu Willem Matser, un oficial NATO care s-a dovedit a fi escroc, l-a plasat pe Tender intr-un scandal international de proportii.

Sub acoperirea preluarii unui pachet important (45%) de actiuni din societatea Tender SA, contra sumei de 100 de milioane de dolari, Matser a intrat in posesia unor documente ale firmei lui Tender pe care le-a folosit intr-o operatiune de spalare de bani din Columbia, prin intermediul bancii Santander din Bogota, combinatie mafiota descoperita si anihilata de autoritatile olandeze. Dincolo de elementele senzationale ale scandalului, acesta a dovedit ca Ioan Talpes, cel care l-a introdus pe Tender in combinatia cu Matser si a girat pentru seriozitatea acestuia, a dovedit o superficialitate lipsita de scuze, in relatia cu maruntul functionar al NATO.

Doua palme pe obrazul magnatului Tender

La inceputul acestui an, Ovidiu Tender a fost chemat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a clarifica aspecte privind controversatele operatiuni de evaziune fiscala si spalare de bani de la RAFO Onesti. Astfel, Tender a fost inclus in lotul celor 19 oameni de afaceri cercetati pentru mai multe infractiuni, ca urmare a scandalului RAFO. Printre colegii de dosar ai lui Tender, se afla Corneliu Iacobov, fratii Octavian si Marian Iancu, Toader Gaureanu etc., etc. Ovidiu Tender este cercetat pentru ca ar fi indus in eroare APAPS atat cu ocazia incheierii, cat si a derularii contractului de privatizare a societatii Carom Onesti, ca a incheiat ilegal contracte de cesiune de creanta pe relatia Carom-VGB Oil si ca ar fi incheiat contracte de creditare fictiva ale societatii Tender SA, in scopul de a justifica scoaterea ilegala de bani din conturile acestei firme. Pe langa lovitura primita in dosarul RAFO, sau poate ca o consecinta directa a acesteia, Ovidiu Tender a fost inlaturat cu scandal, luna trecuta, si de la conducerea UGIR 1903. El il inlocuise in aceasta functie, in urma cu cativa ani, pe Dan Ioan Popescu, cel care avea sa-l inlature, la randu-i, pe magnatul timisorean din cursa pentru preluarea Petrom.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.12, septembrie 2005