CAZUL TROSCA: Și totuși…avem eroi!!!

24DECEMBRIE 1989: Capul unui USLAȘ (sublocotenent post-mortem ION MUICARU și nu al lui Gheorghe Trosca, așa cum s-a crezut - conform informațiilor furnizate de colegii acestora din fosta USLA), tăiat și ”expus” pe osia (cu cauciucuri) a unuia dintre TABuri
24DECEMBRIE 1989: Capul unui USLAȘ (sublocotenent post-mortem ION MUICARU și nu al lui Gheorghe Trosca, așa cum s-a crezut – conform informațiilor furnizate de colegii acestora din fosta USLA), tăiat și ”expus” pe osia (cu cauciucuri) a unuia dintre TABuri

896DSC_1

694DSC_2 foto2
Pe 20 decembrie 2012, Serviciul Român de Informații a dezvelit un monument al eroilor căzuţi în misiunile antiteroriste înainte de 1989, dar şi după. Locul ales pentru monument este chiar acela în care, cu 23 de ani în urmă, au fost măcelăriți la ordinul generalului trădător Nicolae Militaru, opt dintre uslașii chemați în sprijin la sediul central al Ministerului Apărării Naționale din Drumul taberei. Pe noul monumement al eroilor antitero figurează, la loc de cinste colonel (post mortem) Gheorghe Alexandru Trosca, fostul șef al statului major al USLA și ai lui: maior Eugen Trandafir Cotună, şeful serviciului de protecţie apropiată, avansat post-mortem la gradul de lt. colonel și subofiţerii Costache Ion, Muicaru Ion, Neagoe Teodor, Oprea Emil, Surpăteanu Florin-Constantin. Dezvelirea acestui monument, făcută în prezența conducerii SRI, inclusiv a directorului instituției, George Constantin Maior, dar și a rudelor celor uciși este un gest de reparație morală și de recunoștință față de eroii de calibrul lui Trosca.
20 decembrie 2012: Dezvelirea monumentului eroilor antiteroriști
20 decembrie 2012: Dezvelirea monumentului eroilor antiteroriști
monument1 f5
Conducerea SRI: Reculegere in memoria eroilor SRI (foto: www.sri.ro)
Conducerea SRI: Reculegere in memoria eroilor SRI (foto: www.sri.ro)

Dealtfel, respectul pe care s-a dovedit că românii îl au pentru luptătorii antitero este mai presus de orice îndoială, iar prezența noastră, ca partener, în structurile euroatlantice se datorează și profesionalismului desăvârșit, dar și spiritului de sacrificiu, al acestor membri năzdrăvani ai SRI.

Monumentul dezvelit de SRI în memoria luptătorilor antiteroriști, pe 20 decembrie 2012 (foto: roncea.ro)
Monumentul dezvelit de SRI în memoria luptătorilor antiteroriști, pe 20 decembrie 2012 

 

Măcelul și profanarea cadavrelor luptătorilor antiteroriști
Capul unui USLAȘ, tăiat și expus pe osia (cu cauciucuri) a unuia dintre TABuri
Capul Sublocotenentului post-mortem ION MUICARU, tăiat și expus pe osia (cu cauciucuri) a unuia dintre TABuri

 

Cazul ”Trosca”, sau cazul ”măcelăririi celor opt uslași din fața MApN” este deja arhicunoscut.
Pe scurt, în noaptea de 23-24 decembrie 1989, generalul Nicolae Militaru (proaspăt numit  ministru al Apărării Naționale) i-a ordonat colonelului Gheorghe Ardeleanu, șeful USLA (Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă) să aducă câteva echipaje de luptători antitero care să scotocească blocurile din jurul sediului central al MApN, de unde s-ar fi tras asupra Ministerului. Colonelul Ardeleanu a chemat astfel, în sprijin, pentru a depista și a anihila elementele ”teroriste”, trei echipaje USLA conduse de șeful de stat major al unnității, locotenent colonelul Gheorghe Alexandru Trosca. Generalul Militaru a insistat chiar, în ordinul pe care i l-a dat lui Ardeleanu, ca uslașii să fie conduși chiar de către Trosca. Una dintre misiunile uslașilor era să ia de pe traseu un reprezentant al FSN, un anume ”Ionescu” (nume real Constantin Isac) și să-l ducă în siguranță la sediul MApN.
lt.col Gheorghe Trosca, ÎMPUȘCAT ÎN CAP DE APROAPE.
lt.col Gheorghe Trosca, ÎMPUȘCAT ÎN CAP DE APROAPE.
În realitate însă, totul a fost o înscenare, uslașii fiind chemați pentru a fi uciși, Trosca fiind ofițerul care, cu câțiva ani mai devreme, pe când lucra la Direcția a IV-a a Securității (Contrainformații militare) descoperise faptul că generalul Militaru era agent GRU.
Pe de altă parte, noua conducere a FSN, care lansase deja în noaptea de 22 decembrie 1989 ideea existenței teroriștilor, care, spunea Iliescu, ”trag din orice poziție”, avea nevoie de o confirmare și ce confirmare mai clară era decât să arăți bizonilor teroriști morți, uciși de armata română aflată sub conducerea unei rețele reactivate a GRU, în fruntea căreia se afla generalul Nicolae Militaru.
Agentul GRU Nicolae Militaru
Agentul GRU Nicolae Militaru
Militaru și Iliescu, școliți la Moscova
Militaru și Iliescu, școliți la Moscova – DOI CRIMINALI NEPEDEPSIȚI
Înainte de a ajunge în fața MApN, pe drum este preluat și reprezentantul FSN, Constantin Isac, iar unul dintre ABI-uri se defectează și rămâne blocat undeva pe lângă Gara de Nord. În drum spre sediul MApN, între colonelul Ion Bleorț, aflat la comandă în sediul USLA și lt.col Trosca are loc următorul dialog, referitor la faptul că asupra sediului Ministerului începuse să se tragă:
Gheorghe Trosca: Permiteţi să raportez.
Ion Bleorț: Da.
Trosca: Transmite prin stație lt. col Vânătă că la MApN a apărut o coloană de şapte-opt TAB-uri, două camioane cu militari şi două ARO, au tras circa zece minute asupra Ministerului şi s-au oprit acum…
Bleort: Cum, mă?!
Trosca: …asupra Ministerului.
Bleort: Cum au tras?
Trosca:Au tras asupra MANului!
Bleort: Nu se poate!
Trosca: Asta e.
Bleort: Asupra Ministerului, măi?
Trosca: Asupra Ministerului Apărării Naţionale, timp de zece minute, şi acum
s-au oprit.
Bleort: S-au oprit?
Trosca: Da.
Bleort: După ce opriţi în dreptul ultimului tanc, ne comunicaţi nouă, ca să luăm legătura cu Ministerul. (…)
După ce au ajuns acolo unde se stabilise prin stație, asupra celor două ABI-uri s-a declanșat tirul încrucișat de pe mai multe tancuri dispuse în fața aceluiași sediu al MApN. Civilul ”Ionescu” (Constantin Isac), unul dintre supraviețuitori, avea să declare ulterior: „Ni s-a spus să ne oprim în faţa unui tanc cu luminile stinse. Asta însemna că exista comunicare între USLA şi MApN şi, de asemenea, cu tancul. După aceea mi s-a transmis să mă dau jos, să o iau pe lângă tancul din faţă şi să intru în minister, iar ei să-şi continue misiunea. Nu am apucat să mai cobor, pentru că ei au tras o rafală dintr-un blindat din stânga noastră. Au fost răniţi luptătorii USLA de pe bancheta din spate. Unul a fost lovit în umăr, iar altul în maxilar (…)
Civilul ”Ionescu”, alias Constantin Isac
Civilul ”Ionescu”, alias Constantin Isac
Am comunicat că se trage şi că avem doi răniţi. Ne-au comunicat că tancul ne va da trei semnale luminoase, după care ne va conduce. Am primit semnalele şi am făcut şi noi trei semnale. În loc să plecăm, am intrat din nou sub rafala tancului din stânga„.

Au fost măcelăriți, astfel, opt uslași, iar patru au supraviețuit.Cei uciși au fost: Lt.col. Gheorghe Alexandru Trosca, şeful statului major al USLA, avansat colonel post-mortem;Maior Eugen Trandafir Cotună, şeful serviciului de protecţie apropiată, avansat post-mortem la gradul de lt. colonel; subofiţerii Andrei Ştefan, Costache Ion, Muicaru Ion, Neagoe Teodor,Oprea Emil, Surpăteanu Florin-Constantin. Au supraviețuit măcelului, fiind grav răniți, uslașii lt. Ștefan Șoldea, lt. maj. Romulus Gârz, Ionel Pădureanu și Petre Găinescu.
Măcelul a fost însă atât de barbar încât e greu de admis că românii au fost capabili de așa ceva. Într-un documentar realizat pentru TVR1 de Cornel Mihalache s-a afirmat că după ce carnagiul luase sfârșit, cineva din interiorul MApN a sărit gardul, s-a apropiat de Trosca aflat pe caldarâm în stare de agonie și l-a împușcat de aproape în cap. Cele două ABI-uri au fost întoarse cu fața spre Minister, ca și când veniseră să tragă asupra acestuia, iar pe ele s-a scris cu cretă cuvântul TERORIȘTI.
ABI-urile uslașilor, frumos aranjate (de diversioniștii lui EMIL STRĂINU) cu fața spre sediul MApN
ABI-urile uslașilor, frumos aranjate (de diversioniștii lui EMIL STRĂINU) cu fața spre sediul MApN

CENSORED ILLEGAL BY GOOGLE
CENSORED ILLEGAL BY GOOGLE
Cadavrele uslașilor au fost lăsate apoi în fața Ministerului, pe asfalt, așa cum le surprinsese moartea, ca dovadă a existenței teroriștilor.
Așa arătau cei mai curajoși dintre noi, uciși la comanda unui trădator:
USLAȘ UCIS
Luptător USLA, ucis
USLAȘ UCIS
Luptător USLA, ucis
USLAȘ UCIS ( rupt în două de șenila unui tanc al Armatei române aflate sub conducerea agenților GRU)
USLAȘ UCIS ( rupt în două de șenila unui tanc al Armatei române aflate sub conducerea agenților GRU)

 

uslași uciși, cu mâinile îndreptate parca spre dușmanul ascuns în clădirea MApN
USLAși uciși, cu mâinile îndreptate parca spre dușmanul ascuns în clădirea MApN 
uslași români uciși de militari români comandați de trădători rămași nepedepsiți de JUSTIȚIA ROMÂNĂ
uslași români uciși de militari români comandați de trădători rămași nepedepsiți de JUSTIȚIA ROMÂNĂ 

mapn11 f19

mapn13 f20

mapn15 f21

mapn17 F22

4 F23

F24
O maimuță pe două picioare, aplecată asupra unuia dintre eroii de la USLA, scuipă trupul fără viață al EROULUI ROMÂN! Nu se știe cine e maimuța, dar e posibil să facă parte dintre revoluționarii care zbiară după bani în Piața Universității!
Corpurile lor au fost profanate, luptătorul Ion Muicaru (până acum s-a crezut că era vorta de lt-col Gheorghe Trosca) a fost decapitat iar capul său a fost așezat pe cauciucul unuia dintre ABI-uri, unde a rămas mai mult de 24 de ore. Cineva i-a pus o țigară în gură, iar alții au scuipat și urinat pe celelalte cadavre.
1 f8

Și mai există un fapt pe care nu l-a lămurit nimeni până acum: Care a fost rolul actualului general Emil Străinu în măcelul de la MApN?!În documentarul prezentat de Cornel Mihalache pe TVR 1 apare un individ în uniformă de căpitan de armată care explică pentru o echipă de televiziune cum Trosca are veston de maior în timp ce mantaua era de locotenent colonel.

Căpitanul EMIL STRĂINU (viitor GENERAL) arată TERORIȘTI la televizor! Nimeni nu l-a tras la răspundere până astăzi!!! Ar cam fi timpul să explice cine l-a trimis în misiunea diversionistă de manipulare a populației care trebuia să creadă că există teroriști. ILIESCU l-a răsplătit pe STRĂINU. Colegii lui TROSCA ce așteaptă???
Căpitanul EMIL STRĂINU (viitor GENERAL) arată TERORIȘTI la televizor! Nimeni nu l-a tras la răspundere până astăzi!!! Ar cam fi timpul să explice cine l-a trimis în misiunea diversionistă de manipulare a populației care trebuia să creadă că există teroriști. ILIESCU l-a răsplătit pe STRĂINU. Colegii lui TROSCA ce așteaptă???

Individul tot insista să se filmeze totul și s-a liniștit doar când a aflat că înregistrarea va ajunge la Televiziune. Iată transcrierea intervenției acestuia în documentarul lui Mihalache (”Terorist, Erou martir”):

Cpt. MApN: Vino incoa, ca are tricolorul la mana, uite.        
Voce: Domnu capitan, dar asta e securist roman, nu?
Cpt MApN: Nu toți domle, nu știm deocamdata! Nu i-am identificat. Hai stați la mașină. Filmeaza! pe un ton autoritar). Uite, maior (arata epoletul lui Trosca)….Filmezi mă? Filmezi?…si aici e locotenent colonel. Ai filmat mă? (vocea căpitanului e extrem de autoritară)
Voce din off: Șeful statului major de la USLA?
Cpt MApN: Da!
Cpt MApN (câteva momente mai târziu)…Eu am vrut sa va intreb, voi ce faceți cu caseta aia? Unde ajunge?
Raspuns: La Televiziune ajunge!…
Misteriosul căpitan MApN era pe deplin satisfăcut că, astfel, prin imaginile transmise, lumea va afla, în sfârșit cum arătau teroriștii de la…USLA. Cum s-a văzut, el știa cine era cel care avea manta de lt.col și veston de maior, adică știa că e vorba despre Gheorghe Trosca.
Căpitanul EMIL STRĂINU (1989) - viitor GENERAL și specialist în OZN
Căpitanul EMIL STRĂINU (1989) – viitor GENERAL și specialist în OZN

 

GENERAL EMIL STRĂINU, fostul diversionist din decembrie 1989, recompensat ulterior de rusnacii lui Ilici
AȘA ARATĂ UN DIVERSIONIST RECOMPENSAT: GENERAL EMIL STRĂINU, fostul diversionist din decembrie 1989, recompensat ulterior de rusnacii lui Ilici

Nimeni n-a spus însă, până astăzi, cine era acel căpitan care deși știa bine cine erau cei uciși, sugera că erau teroriști. Ei bine, numele său este Emil Străinu, celebrul autor de romane de ficțiune, specialist în OZN-uri și omuleți verzi, personaj pe care îl cunosc personal (…dar mai drag mi-e adevărul, Emile!) și care astăzi este un brav general al armatei române, arma OZN, sau psihozn, desigur, specialist – așadar – în diversiuni.

Cineva ar trebui să cerceteze care a fost rolul acestuia în diversiunea din fața MApN, chiar dacă între timp fostul căpitan s-a îngrășat enorm și poartă mustață de acoperire.
Ulterior, când din punct de vedere politic puterea fusese câștigată de echipa care organizase diversiunea, s-a recunoscut că uslașii fuseseră victimele unei erori și au fost declarați eroi-martiri ai Revoluției din Decembrie 1989.
Detasamentul_Brigazii_Antiteroriste F 27
Colegii lor de la Brigada Antiteroristă, noua denumire a USLA, care știau de la început despre ce era vorba și care fuseseră și ei la un pas de a fi cu toții măcelăriți pe stadionul Ghencea, la ordinul aceluiași agent rus Militaru, i-au cinstit cum se cuvine, ca pe niște eroi adevărați, le-au trecut numele în cartea de onoare a unității și, în amintirea lor, au decretat ziua de 24 decembrie ca fiind Ziua Luptătorului Antiterorist.
EROII NU AU NEVOIE DE DIPLOME! CEI CARE I-AU UCIS AU FOST RECOMPENSAȚI!
EROII NU AU NEVOIE DE DIPLOME! CEI CARE I-AU UCIS AU FOST RECOMPENSAȚI!
Trosca și ai lui au devenit, astfel, simboluri pentru generațiile de luptători care s-au format la școala Brigăzii Antiteroriste. „Eroii nu au nevoie de „diplome“„ – scrie pe una dintre paginile ultimului unei reviste a SRI, „Intelligence“, sub flacăra unei lumânări care împarte, în două coloane, mari cât ABI-urile în care şi-au găsit moartea, luptătorii măcelăriţi pe pământ românesc la ordinul unui agent străin.
Recunoștința față de eroismul luptătorilor antiteroriști e, acolo, în sufletul și mintea fiecărui coleg de-al acestora, gata oricând, și el, să-și facă datoria față de țară, deși știe că eroismul nu poate fi nici comandat de cineva și nici răsplătit vreodată.
iorga eroism F29

Dan Badea

 

Lăţosul şi Fălcosul

pradatorii romaniei
Un individ cu frunte lată, păr slinos şi accent alterat a prezentat zilele trecute, alături de un fost procuror fălcos şi incompetent, o carte între coperţile căreia a adunat frustrările unor persoane cu grave probleme para-psihice. Lăţosul se numeşte Victor Găetan, iar Fălcosul, Ciprian Nastasiu. Cartea, numită „Prădarea României„, a cărei temă centrală este cazul Hayssam, reprezintă o însăilare de acuzaţii fără acoperire la adresa preşedintelui Traian Băsescu, într-o încercare disperată a autorilor de a influenţa votul popular din 22 noiembrie/6 decembrie. Acesta este motivul pentru care se poate afirma că Lăţosul şi Fălcosul nu sunt decât doi impostori (şarlatani, mincinoşi etc., vezi DEX) de duzină.
Fălcosul Nastasiu, salvatorul lui Hayssam
Fălcosul Nastasiu, salvatorul lui Hayssam

Fălcosul, care a fost procuror în câteva speţe extrem de sensibile (dosarul spionilor din energie, dosarul Hayssam etc.), este cel care a cerut şi a obţinut, în 2006, punerea în libertate a teroristului PSD Omar Hayssam. Mai mult, pentru ca Hayssam să poată părăsi nestingherit România, Fălcosul n-a instituit măsurile obligatorii de monitorizare a româno-sirianului, fapt care îl face complice la fuga infractorului. Ulterior, tocmai din acest motiv, el a fost sancţionat de CSM, revocat din funcţie şi trimis acasă, după o lungă campanie de presă dusă de tonomatele lui Sorin Vîntu. Un an mai târziu, în final de campanie electorală, Fălcosul revine în atenţia opiniei publice româneşti cu acuzaţii aberante la adresa lui Traian Băsescu. El spune că punerea în libertate a lui Hayssam s-a făcut la „ordin de sus”, adică de la Preşedinte, că pentru eliberarea jurnaliştilor români răpiţi în Irak s-au achitat nouă milioane de dolari, iar alte 3-4 milioane de dolari ar fi fost sustraşi de cei care au coordonat operaţiunea de eliberare, şi alte afirmaţii fără acoperire de acelaşi tip. Televiziunile şi jurnalele mogulilor au preluat toate aceste afirmaţii care i-au costat, probabil, alte milioane de euro, pe principiul că nimeni nu spune atâtea idioţenii fără să fie foarte bine plătit pentru asta.

Latosul GAETAN
Latosul GAETAN

Lăţosul, la rândul său, a făcut toţi banii! Deşi, iniţial, asociam numele Gaetan cu al unui vechi absolvent de Sorbona, când l-am auzit vorbind mi-am dat seama ca am în faţă fie un escroc, fie un imbecil, fie un paranoic. În timpul conferinţei de presă, prin care şi-a prezentat rahatul electoral adus tocmai de la mama lui din Statele Unite, am trecut prin toate stările specifice unuia care nu ştie ce să mai creada. Dacă la început părea un extraterestru care întreba, într-o românească spurcată, cine sunt cei care pun întrebări, (ţine suntâţi şi de undă?), iar apoi s-a lansat în acuzaţii imbecile la adresa „ţintei Băsescu” pe care, probabil, i-o fixaseră şefii lui, la plecarea din SUA sau la sosirea în România, era cât pe ce să cred că este un escroc ordinar în momentul în care a atras atenţia că Băsescu cere încă un mandat de cinci ani deşi nu merită pentru că (urmează aberaţii…). Mi-am zis că doar un escroc poate să vină în ultima săptămână de campanie electorală şi să se alăture corului înjurătorilor de serviciu plătiţi de mafioţii care controlează de patru ani majoritatea din parlamentul României. Numai că, în momentul în care am vrut să schimb canalul tv, Lăţosul a mai făcut o afirmaţie care l-a teleportat instantaneu din starea de escroc ordinar în aceea de paranoic.

LATOSUL SI fAŞLCOSUL
LATOSUL SI FALCOSUL

El a spus, nici mai mult nici mai puţin că „Basescu” s-a folosit de tehnicile paranormale ale generalului kaghebist Albert Ignatenko pentru a-i scădea pulsul lui Stolojan şi a-l determina să renunţe la a mai candida la Preşedinţia României.

Bizonul lăţos Găetan a indicat chiar, ca pistă de investigare, această poveste. „Metodele paranormale, încă o pistă de investigare…Relaţia lui Albert Ignatenko, general sovietic, cu marinarul Basescu la Anvers şi continuarea relaţiei până în octombrie 2004, când Ignatenko a petrecut mai multe săptămâni la sediul PD, în Modrogan, inclusiv în ziua căderii formidabile a lui Theodor Stolojan. Ignatenko este cunoscut ca o mare autoritate, cu puteri deosebite de a ridica şi scădea pulsul unei persoane de la mare distanţă. Puteţi face investigaţia foarte uşor, folosind Google.” – a spus Lăţosul în limba lui stâlcită.

Manipulare1

E paranoic, mi-am zis, te pui cu nebunul? Am aşteptat apoi ca vreo autoritate să-l traga uşor de o parte, să-i pună cămaşa de forţă şi să-l arunce, dracului, într-un ospiciu sau într-un avion cu destinaţia Washington DC unde zicea el că are intrări şi surse. Am aşteptat degeaba. Au trecut trei zile şi nimeni nu l-a zburătăcit pe paranoic. Dimpotrivă, el a fost invitat la televiziunile mogulilor şi pus să repete chestia cu Basescu, Hayssam şi Ignatenko. Trei zile. A repetat ca papagalul toate frazele învăţate pe de rost, s-a mai şi răţoit la invitaţii care nu erau de acord cu prostiile scoase de el pe gură, dar nu a sărit la bătaie, ceea ce înseamnă că a mai păstrat ceva din preocuparea lui de odinioară, aceea de intelectual.

Ca să fiu, totuşi, sigur că nu greşesc în aprecierile mele, am luat legătura cu un vechi amic de-al Lăţosului şi am fost şocat să aflu că, în SUA, paparuda asta trece drept om serios. Adică nu e nebun. Ca să aflu această informaţie m-am certat serios cu amicul meu, care m-a şi trimis de câteva ori la culcare pe motiv că aş fi „obosit”. Am mai aflat, însă, ceva. Lăţosul nu are mandat şi nici informaţii sau probe, aşa cum a lăsat să se înţeleagă, de la CIA sau Departamentul de Stat. Nici el, nici Fălcosul.

La câteva ore de la discuţia cu amicul meu, ambasadorul american Mark Gitenstein a declarat oficial că nici CIA nici FBI nu se află în spatele acestor adevăraţi „Lolek şi Bolek” ai PSD. „Guvernul SUA nu susţine vreun candidat anume pentru funcţia de preşedinte al României şi nicio agenţie a Guvernului SUA nu desfăşoară acţiuni care să influenţeze cursa prezidenţială” a declarat americanul.

Evident, chiar dacă eu, personal, nu dau doi bani pe declaraţia lui Gitenstein, după ce a afirmat fără jenă că presa din România este liberă, ea are totuşi o anume responsabilitate. Asta înseamnă că putem fi siguri că Lăţosul şi Fălcosul sunt, vorba milioanarului Bogdan Chirieac, „pielea pulii”. Cum CIA i-a lăsat din braţe, rămâne ca SVR-ul să decidă ce face cu ei.

Şi ca pamfletul să fie complet, reproduc aici un document extrem de intersant postat de I.T Morar pe blogul său.

Scrisoarea lui Eugen Ionesco adresata lui Mircea Eliade (pag 1)
Scrisoarea lui Eugen Ionesco adresata lui Mircea Eliade (pag 1)

Scrisoare-EugenIonesco

Este vorba despre o scrisoare pe care Eugen Ionesco i-a trimis-o, în 1982, lui Mircea Eliade şi care, la Post Scriptum, are o precizarea extrem de interesantă cu privire la Lăţos: „Feriţi-vă de Găetan care se prezintă la toţi în numele meu.Vrea să facă o „biografie”. I-am interzis s-o scrie, iar el umblă pe la toţi prietenii şi cunoscuţii mei, din partea mea. Este un tip periculos, insinuant şi, cred, spion” (facsimil sus). Aşadar, în urmă cu 27 de ani, Eugen Ionesco îl califica pe Lăţos drept impostor.

Cât priveşte calitatea lui de spion, a Lăţosului, nu am eu căderea să-l contrazic pe Eugen Ionesco.

Dan Badea

Cozmin Guşă şi diversiunea “cotorul pierdut”, sau rătăcirile unui impostor de profesie

Cozmin Guşă a lansat, zilele trecute, o nouă diversiune anti-Băsescu, în scopul de a demonstra că nu numai americanii nu-l mai vor la Cotroceni pe actualul Preşedinte, dar nici ruşii ideologii de la Kremlin. Deşi diversiunea are mai degrabă un efect contrar celui pe care şi l-au propus autorii, ea merită privită cu atenţie pentru a observa mai bine tehnica manipulării.

Ca să lanseze diversiunea amintită, Guşă a folosit unul dintre instrumentele puse la dispoziţie de Sorin Vîntu, anume Academia Caţavencu. Mai întâi el a făcut în aşa fel ca unul dintre jurnaliştii de la revista lui Vîntu să intre în posesia “cotorului” unui bilet de avion folosit la întoarcerea sa de la Moscova, datat 11 septembrie. Trecem peste faptul că nu se precizează nicăieri anul în care a fost emis acel bilet, jurnalistul mergând „la sigur” că anul este 2009(!).

Totuşi, e absurd să creadă cineva că Guşă şi-a aruncat la gunoi tichetul de călătorie Moscova-Bucureşti, care a fost recuperat de un binevoitor, şi care, la rându-i, s-a dus cu el rapid la revista mogulului. De ce ar fi fost cineva interesat de faptul că Guşă, un fost traseist politic trecut în “rezervă” şi cu afinităţi cunoscute pentru ruşi, ar fi vizitat Moscova?

gusa moscova

Un român care susţine interesele Rusiei în România, culmea!, împotriva intereselor româneşti (vezi alianţa cu Serghei Baburin), se numeşte “trădător” sau, după caz, “agent dublu” (atunci când are ordin să facă asta), iar vizita acestuia la Moscova este firească, deci nu constituie un subiect de presă. Ei bine, tocmai firescul unei astfel de situaţii l-a determinat pe Guşă să regizeze povestea cu “cotorul pierdut” la coşul de gunoi, un pretext credibil pentru a lansa o nouă declaraţie publică diversionistă.

Făcătura, însă, pute de la o poştă. Mesajul transmis de aventurierul şi papagalul de serviciu al mafiei româno-ruse, este acesta: Băsescu nu mai trebuie să fie ales preşedinte al României. Adică nimic nou, pentru că această dorinţă a mafioţilor reiese din aproape fiecare ştire prezentată pe posturile tv ale mogulilor Vîntu şi Voiculescu.

Pentru a fi credibil, Guşă lansează o nouă dezinformare menită să-i justifice demersul. “Dacă Traian Băsescu nu va mai conduce România în 2010, în mod clar South Stream va trece şi prin România şi România va intra pe circuitele de gaze naturale” afirmă impostorul. “Informaţia” plasată de Guşă naivului de la Caţavencu este o preluare, în regie proprie, a declaraţiei făcute, cu două săptămâni înainte, pentru Hotnews, de purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov.

Cel mai interesant, în declaraţia regizată a impostorului, este motivul “central” al vizitei sale la Moscova: obţinerea de informaţii! “Mă informez!”- a afirmat el. Ca şi când ar fi un veritabil om de afaceri, sau un politician de vârf, Cozmin Guşă declară, pentru revista lui SOV: “Am făcut la Moscova cam acelaşi lucru pe care l-am făcut la Washington şi acelaşi lucru pe care l-am făcut în 2004 atât la Washington, cât şi la Moscova. 2004 – an electoral, dacă nu aţi remarcat!”.

Aşadar, Marele Guşă sugerează că a mers cu misie la Moscova, cum, la fel, ar fi mers şi la Washington. Dacă în 2004 era, totuşi, reprezentantul unui partid important, deci ar fi avut ce căuta în cele două capitale, acum el este un no name, un amărât de lobby-ist, deci nu putea face „acelaşi lucru” pe care l-a făcut cu cinci ani înainte. El are un renume atât de prost încât nici măcar Geoană nu-l recunoaşte ca şi consilier. Impostorul, care-l imită aici pe Silviu Brucan, îşi dă, evident, o importanţă uriaşă, câtă vreme nivelul lui de “penetrare” la Moscova sau Washington este unul nesemnificativ.

Contactele lui Guşă sunt la nivelul drojdiei societăţii ruse sau americane. “Guşă nu are contacte de nivel nici la Moscova şi nici la Washington. Asta e sigură 100%. E de râsul lumii o astfel de ipoteză…Poate bâjbâie, aşa, pe la subsol, dar el din asta trăieşte!” susţine un cunoscător fin (şi autorizat) al acestui tip de relaţii.

Guşă s-a lăudat într-adevăr în urmă cu câţiva ani, pe când era politician de doi bani, că realizează o alianţă cu şovinistul Serghei Baburin, liderul formaţiunii ruseşti “Puterea Poporului”, un susţinător al mafiei transnistrene şi al refacerii sferei de influenţă a fostei Uniuni Sovietice. Nu se ştie însă ce s-a ales de înţelegerea dintre “partidul” (un fel de-a spune) lui Guşă şi mafioţii ruşi. Cert este că ea a fost, chiar şi ca simplă ipoteză de lucru, o idee pe cât de toxică, pe atât de antinaţională.

Serghei Baburin
Serghei Baburin

E posibil însă ca Guşă să fi urmărit, mai degrabă, apărarea intereselor mafiote din Transnistria ale patronilor lui . E posibil şi ca el să reprezinte, aşa cum s-a afirmat în presă, interesele FSB-ului, continuatorul instituţionalizat al KGB-ului. Relaţia lui (ne)“ortodoxă” cu ruşii pe care i-a cunoscut  îl priveşte, cu condiţia să i-o destăinuie soţiei, lui Virgil Măgureanu, sau generalului Constantin Rotaru. Atunci însă când foloseşte această relaţie pentru a-i manipula pe români, Guşă devine impostor. Adică se dă drept altcineva. Cum s-a tot dat în ultimii ani şi românii l-au mirosit şi l-au trimis pe centura politicii, alături de restul partidului, adică de chestia aia care vorbeşte mult şi prost.

În fine, revenind la culisele diversiunii, se poate spune că ea a fost desăvârşită prin invitarea acestuia la televiziunea lui Voiculescu. Acolo, în direct, Guşă a prezentat din nou teoria anti-Băsescu, aşa cum i-a fost comandată de tovarăşii de campanie. El nu putea apărea la Realitatea TV pentru că impostura ar fi fost prea uşor de observat. La fel ca şi Sorin Roşca Stănescu, Cozmin Guşă are sarcina să combată “independent”. Şi pentru că am amintit de SRS, povestea “cotorului pierdut”, ca şi a mesajului despre Băsescu transmis, chipurile, de siloviki lui Putin, a fost publicată şi pe site-ul acestuia.

Astfel, Băsescu a mai câştigat câteva sute de susţinători, dar nu din “prostime” că, vorba lui Guşă, nu lor li se adresează mesajul “Moscovei”…

©Dan Badea

Diversionistul Sorin Roşca Stănescu, între banii de la Vagit Alekperov şi „Banda celor zece spioni CIA”

Diversiunea lui Sorin Roşca Stănescu, referitoare la implicarea preşedintelui Traian Băsescu, via fratele său Mircea, într-o operaţiune de trafic de armament şi de finanţare a unor organizaţii „teroriste”, a fost demontată astăzi, punct cu punct, de către jurnaliştii Liviu Iolu şi Mihai Munteanu în cotidianul Evenimentul Zilei.

munteanu evz1

Deşi întreaga poveste aruncată pe piaţă de fostul turnător H15 conţinea suficiente afirmaţii contradictorii, iar acuzaţiile centrale nu erau însoţite de documente, era nevoie, pentru cei care nu pot desluşi singuri iţele unor astfel de operaţiuni de intoxicare, de probe concrete. Probe care au fost obţinute de jurnaliştii menţionaţi.

Iată, mai jos, extrase din Evenimentul Zilei, câteva dintre afirmaţiile făcute de diversionistul H15 şi contrazise de documentele ziariştilor:

Ce susţine Roşca-Stănescu: Înalţi funcţionari ai Romarm, societate subordonată Ministerului Economiei, se fac vinovaţi de participarea la un grup de crimă organizată. În complicitate cu Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, şi locotenentul-colonel (r) Cornel Purcărea, înalţii funcţionari din Romarm se află în legătură cu cetăţeanul belgian de origine libaneză Bakri Imad Abdul Reda, urmărit de Interpol pentru ac ti vităţi cu caracter terorist.

Ce a aflat EVZ: Cornel Purcărea şi Bakri Imad Abdul Reda se cunosc, dar conexinea provine colateral, dintr-o afacere cu cereale, în care Mircea Băsescu nu are im plicaţii. Interpol îl viza pe cetăţeanul libanez pentru o tranzacţie comercială, nu pentru activităţi teroriste. 

Ce susţine Roşca-Stănescu: Bakri Imad Abdul Reda este şi acţionar al firmei Romagro Cereal, unde a deţinut participaţii şi Cornel Purcărea. Acesta din urmă acţiona ca reprezentant al Romagro Cereal chiar şi atunci când, formal, nu mai avea nicio legătură cu societatea.

Ce a aflat EVZ: Bakri Imad este acţionar al Romagro Cereal SRL, dar firma se află în divizare deoarece Cornel Purcărea şi libanezul nu s-au înţeles în 2004 asupra profilului firmei. Libanezul nu voia ca societatea să acţioneze ca producător de cereale, ci doar ca importator-exportator.

Ce susţine Roşca-Stănescu: În 2008, înainte ca Interpol să ceară autorităţilor române urmărirea lui Bakri Imad Abdul Reda, Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâcea (SCCOV) a descoperit un straniu surplus de gestiune la uzina mecanică din Băbeni, unitate unde Romarm distrugea muniţia adusă, prin contract, din afara graniţelor.

Ce a aflat EVZ: Dosarul în cauză se află la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Vâlcea din luna martie a.c., iar explozibilul provine din trun transport făcut în 2008, dar nu din surse externe, ci de la unităţi militare de lângă Bucureşti. În cazul muniţiei din Taiwan, transportul s-a făcut în acest an, sursa fiind externă. Deci, sunt două cazuri diferite.

Ce susţine SRS: Materialele explozibile, provenind din Thailanda, au fost descărcate la Constanţa de către fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, acesta fiind însărcinat şi cu reurcarea lor pe vapoare.

Ce a aflat EVZ: Muniţia expirată provine din Taiwan, nu din Thailanda. În depozitele firmei Ice Age SRL din Zona Liberă Agigea, au fost depozitate timp de o lună cele 105 containere cu muniţie expirată. În acţionariatul firmei figurează Raluca Băsescu (50%), fiica lui Mircea Băsescu. Cel din urmă a fost contactat de Cornel Purcărea, care căuta spaţiu de depozitare. 

Ce susţine SRS: De comerciarizarea lor la export s-a ocupat firma Romagro Cereal, condusă de locotenentul- colonel Cornel Purcărea. În trecut, acesta a lucrat în serviciul secret al Armatei, fiind specializat în probleme africane. Muni ţia reexportată de Romagro Cereal a fost vândută către UNITA Angola.

Ce a aflat EVZ: Formaţiunea rebelă armată UNITA Angola s-a desfiinţat în 2000, la scurt timp după uciderea liderului ei, Jonas Savimbi. Din scheletul ei s-a format un partid politic, fără ramificaţie militară. Firma care a importat muniţia expirată a fost Oxo Network Corporation, condusă de Pucărea, nu Romagro. Este vorba exclusiv de import, nu de export, aşa cum susţine Roşca Stănescu.

07facsimil

Mai mult decât atât, Corneliu Purcărea le-a declarat celor doi jurnalişti că, în urmă cu patru ani, a fost şantajat de trimişii lui Roşca Stănescu şi obligat să cotizeze la „ZIUA” cu 40-50.000 de euro, dar că ar fi dat doar 10.000 de euro (foto SUS, document publicat de EvZ).

Banii, obţinuţi de trimişii celui supranumit „Naşul”, au fost daţi, oficial, pentru „publicitate”, numai că aceasta nu ar fi apărut în ziarul condus de SRS.

Pe de altă parte, aşa cum am arătat în materialul postat, în urmă cu mai multe zile, pe acest blog, SRS a dezvoltat, de-a lungul anilor, o relaţie specială cu ruşii interesaţi de preluarea controlului politico-economic într-o ţară ce avea să pătrundă în NATO şi să se integreze în Uniunea Europeană.

Reacţia lui Roşca Stănescu nu s-a lăsat aşteptată, el  atacându-i, în stilul caracteristic, pe autorii materialului de presă, acuzându-i că au însăilat informaţii primite de la un serviciu secret, fără să specifice dacă este vorba despre SVR sau FSB.

„Am citit mizeria publicata. Pentru orice jurnalist si, probabil, pentru orice cititor, e limpede ca ea nu constituie rezultatul unei investigatii jurnalistice. Au fost pur si simplu insailate informatii primite de la un serviciu secret. Dar nici acel serviciu secret, aflat in slujba lui Basescu, nu si-a putut permite sa nege in intregime evidenta. “Evenimentului Zilei” i-au trebuit 14 zile pentru a ma ataca. La cerere. Voi raspunde, luandu-mi si eu un timp necesar” – a scris H15 pe site-ul său.

Tot astăzi, însă, a venit şi diagnosticul din partea Comisiei SRI care se poate traduce cam aşa: „Roşca Stănescu bate câmpii!”. Concret, în urma audierilor din cadrul Comisiei parlamentare de control al SRI, preşedintele Cezar Preda a afirmat nu există un caz Băsescu, iar directorul SRI, George Cristian Maior, a spus şi el că nu există nici o legătură între transportul de muniţie vizat şi terorism.

„Suntem o autoritate naţională in domeniul prevenirii terorismului, suntem abilitaţi prin lege, suntem parte a unei comunităţi mai largi din UE şi NATO şi am arătat comisiei că am avut o cunoaştere adâncă în legatură cu toate aspectele semnalate legate de aşa-zisa „conexiune” între acest transport special şi zone ale terorismului, demonstrând că nu există nicio legatura între el şi terorism– a declarat şeful SRI.

Scopul lui Roşca Stănescu a fost, parţial, atins.

Exemplul dat de mine, cu banii primiţi (evident, tot pentru „publicitate” în ziar)de la preşedintele LUKOIL, faptă recunoscută de SRS, este ilustrativ pentru modul de lucru al acestuia, dar şi pentru identificarea celor care stau în spatele lui. Cum am arătat deja, scopul fundamental al dezinformării lansate de Roşca Stănescu a fost compromiterea, în plan internaţional, îndeosebi pe relaţia cu SUA, a preşedintelui Traian Băsescu. Concret, deşi negocierile pentru o vizită a preşedintelui Băsescu la Washington erau destul de avansate, acesta a anunţat public, la câteva zile de la escaladarea scandalului „Băsescu-terorişti”, că vizita nu va mai avea loc. Iată fragmentul cheie din discursul, recent, al preşedintelui Traian Băsescu:

„Însă, şi la noi, şi la partenerul american au fost; la noi vor fi alegeri. Noi avem deja pregătită lista obiectivelor comune spre a fi discutate cu partea americană atunci când lucrurile vor fi stabilite din punct de vedere al realizării unei întâlniri la vârf. Obiectivele au fost însă comunicate prin Departamentul de Stat, dar şi prin ambasada de aici. Sunt în analiză la Washington şi vom vedea care va fi lista a ceea ce ne propunem în comun în perioada anilor următori. Probabil că acest lucru va putea fi definitivat şi tranşat după ce se produc alegerile prezidenţiale şi în România

Scopul diversionistului fusese atins.

Scenariul pus la cale de Roşca Stănescu a fost însă mult mai bine elaborat decât l-ar fi dus pe el capul. Ipoteza lansată pe acest blog, cum că în spatele lui Sorin Roşca Stănescu se află marile interese ruseşti poate fi întărită şi de alte două întâmplări pe care, la data postării anterioare, nu le luasem în calcul.

Datele despre implicarea unuia dintre membrii familiei Băsescu (Mircea) într-o operaţiune comercială monitorizată de DGIPI au apărut la începutul acestui an, iar scurgerea lor către grupul diversionist din care face parte Rosca Stănescu a fost aproape instantanee.Prin urmare, acestea au putut fi obţinute cel mai târziu în februarie 2009. Mai departe, după obţinerea informaţiei privind apariţia numelei Băsescu într-o operaţiune cu produse speciale, SRS şi comandamentul din care face parte (alături de Cozmin Guşă, cunoscuta curea de transmisie a ruşilor, primul care a confirmat „adevărul” celor spuse de SRS) au gândit pas cu pas lansarea diversiunii în mass media.

Diversiunea „Banda celor zece spioni CIA”

banda2

Mai întâi s-au asigurat că, deşi evidentă, nu se va putea face legătura dintre ei şi interesele ruseşti. Ce dovadă mai clară puteau avea, că în spatele lor nu sunt ruşii, decât o confirmare a acestui fapt chiar de la autoritatea în materie, adică… Serviciul Român de Informaţii? Cum o asemenea dovadă nu putea fi obţinută, au recurs la un şiretlic specific KGB: plastografia.

Băieţii din spatele lui Roşca Stănescu au obţinut o astfel de „confirmare” contrafăcută de mai multă vreme (la puţin timp după ce Vagit Alekperov, suspectat a fi fost general al KGB, îi dăduse lui SRS, la Intercontinental, cei peste 800.000 de dolari), din care rezultă, nici mai mult nici mai puţin, că Sorin Roşca Stănescu ar fi fost documentat de lucrătorii din SRI ca făcând parte dintr-o reţea de spionaj coordonată de Pacepa şi finanţată din fonduri ale CIA.

Este vorba despre o Notă-Raport, datată 1999, în care se face vorbire despre zece personalităţi ale vremii (politicieni, ziarişti şi foşti ofiţeri de informaţii) angrenate într-o vastă operaţiune de atac mediatic asupra principalelor instituţii ale statului român. Alături de Roşca Stănescu, printre „spioni” mai apar Mircea Răceanu, Radu Ioanid, Adrian Severin, Dan Pavel, Cornel Dumitrescu, Dan Cristian Turturică şi subsemnatul, Dan Badea.

SRI pag 1_1

Coordonatorii retelei ar fi fost, conform documentului, IM Pacepa şi Liviu Turcu. Înarmat cu „dovada”, Sorin Roşca Stănescu a publicat-o pe 30 martie a.c. în cotidianul ZIUA şi a însoţit-o de un editorial menit să abată atenţia de la scopul real urmărit prin acea „dezvăluire”.

SRI pag 3_1

Fiind inclus şi eu pe acea listă, ca agent de influenţă în coordonarea lui Liviu Turcu, am cerut rapid un drept la replică. Eram convins că documentul publicat era realizat de foşti ofiţeri ai SRI şi nu mi-a trecut prin cap că este vorba despre o plastografie a rusofilului SRS, făcută pe baza unui amestec de informaţii reale cu altele false. Deşi mi s-a promis că mi se va da dreptul la replică, directorul cotidianului Ziua a întârziat publicarea protestului meu, suficient de mult ca efectul dezvăluirii să  nu fie alterat. Replica a apărut după vreo săptămână, iar justificarea întârzierii a fost aceea că s-a aşteptat şi un punct de vedere de la SRI care nu a recunoscut autenticitatea documentului şi nici paternitatea acestuia. De menţionat că fostul director al SRI Costin Georgescu a declarat chiar atunci că documentul publicat de SRS este „o prostie”, fapt care nu i-a împiedicat pe manipulatori să-l publice.Deşi am o vastă experienţă în munca de investigaţii, nu am înţeles atunci care putea fi scopul dezvăluirii, cu toate că, la prima vedere parea a fi doar un atac diversionist la adresa SRI. Ei bine, nu a fost numai atât. Era şi un certificat de „bună purtare” al manipulatorului, bun de invocat mai târziu, în campanie.

Precauţie tactică: Refugiul pe blog
Al doilea pas fundamental făcut de Roşca Stănescu, a fost să rupă legăturile vizibile cu Sorin Vântu şi Liviu Luca, aşa încât declanşarea atacului la preşedintele României să pară a fi gestul unui nebun singular al autorului. Astfel, două luni mai încolo, Sorin Roşca Stănescu a rupt definitiv legăturile contractuale cu Ziua, dându-şi demisia în mai 2009. La puţin timp şi-a lansat şi site-ul personal, adică haznaua în şi din care avea să-şi etaleze diversiunile. De la lansarea site-ului, dincolo de un banner postat pe pagina online a ziarului ZIUA, SRS i-a făcut o publicitate continuă în acest cotidian, editorialele sale fiind însoţie de trimiteri repetate la locul unde avea să-şi mute producţiile SF.

Măsura de a nu-i implica direct pe moguli în găzduirea diversiunilor lui SRS a fost bine gândită deoarece, pe de o parte, ei nu pot fi făcuţi responsabili pentru lansarea invenţiilor lui Stănescu, iar, pe de altă parte, este mult mai credibil să preiei şi să dezbaţi ştirea, decât să fabrici. Mass media mogulilor a avut însă un rol fundamental în răspândirea informaţiilor false ale lui SRS şi în manipularea opiniei publice interne şi internaţionale. A avut şi are în continuare, chiar dacă diversiunea turnătorului H15, sau Deleanu, sau Naşul, sau Ivan a fost deja demontată.

Răul a fost făcut, iar instituţii fundamentale în stat precum Preşedinţia, CSAT, Parlament şi SRI au fost atrase în caruselul dement al unui mogulaş acoperit, infiltrat printre ziarişti.

Reiau, mai jos celelalte piese, prezentate deja, ale dominoului rusesc în care stă agăţat Naşu Ivan Stănescu.

Maica Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

                                                                                     Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu: „Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.
Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti.

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

basescu-obama1

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu. Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

© Dan Badea

Atacat din nou de Dorin Tudoran, Liviu Turcu ripostează (Partea a II-a)

Liviu Turcu revine cu partea a doua a „mustrării scrise” aplicată, academic, lui Dorin Tudoran

Domnule Dorin Tudoran,

La inceputul interventiei mele postate pe blogul d-lui V. Roncea ca PARTEA I am mentionat: „Decizia de a interveni public de asta data are la baza trei motive pe care le consider demne de acest efort. Primul, are drept scop clarificarea sub aspectul acuratetei (…) a afirmatiilor incorecte in raport cu realitatea, pe care le-ati facut initial in articolul „Bobinacarul si energumenii” publicat in Jurnalul National in urma cu trei ani, dar pe care iata ca le repostati acum in 21 August 2009 ca pe un adevar indubitabil”.

Acum, dat fiind ca am lamurit din punctul meu de vedere aceste aspecte, iata cel de al doilea motiv: oportunitatea de a arunca o privire ceva mai atenta asupra grupului de interese politico-ideologice caruia v-ati atasat si indeosebi asupra celui pe care, in nenumarate rinduri il ultimii 25 de ani, l-ati numit prietenul dvs. apropiat, recte V. Tismaneanu.

Declar inca de la inceput ca fiecare om are dreptul sa-si aleaga prietenii pe care si-i doreste, indiferent de criteriul folosit in selectarea acestora, fiind in fond un drept uman elementar. Ca atare doresc sa elimin de la bun inceput orice confuzie, fie ea si involuntara, referitoare la aceasta chestiune. In egala masura insa, este la fel de adevarat ca, o data alegerea fiind facuta, cel in cauza isi asuma si consecintele morale ce decurg din aceasta optiune. De aceea mi se pare interesant sa zabovim o clipa asupra naturii relatiei pe care ati dezvoltat-o pentru un timp indelungat.

In ce ma priveste se intimpla sa va cunosc pe amindoi bine, poate chiar foarte bine si asta inca de la inceputul anilor 70. O perioada de aproape 4 decenii pe care fie si cei mai neincrezatori dintre cititori cred ca nu o pot ignora atunci cind voi face anumite judecati de valoare. Cind nu ai o baza de referinta documentara solida asupra subiectului supus discutiei, cel ce se aventureaza in a le face risca mult si inutil. Este drept ca, mai ales dupa 1989, asistam in mass media din Romania, din motive dintre cele mai meschine si nu de putine ori din lene si superficialitate, la raspindirea periculoasa in raport cu normele deontologice a practicii calificarilor servind preponderent unor scopuri manipulatorii si ca mijloc favorit de reglare a conturilor cu cei intrati in arena publica. Este inutil sa reafirm ca nu doresc sa fac parte din aceasta categorie.

Despre dvs., pentru care am nutrit de-a lungul anilor o reala simpatie, atunci cind am considerat ca ati
aparatvalori politice si morale importante pentru binele general, nu am scris, din cite imi amintesc, nimic.

Idem si pentru situatiile in care m-am disociat, tot la modul singular, atunci cind nu l-am mai recunoscut pe acel Dorin Tudoran pe care il cunoscusem cindva. Nu avem deci o istorie a “rafuielilor” care sa greveze actuala discutie. Rezumind, avem asadar unele lucruri in comun, dar si foarte multe lucruri, mai ales dupa 1990, care ne despart la distanta de ani lumina. Iata, spre exemplificare, citeva dintre cele apartinind primei categorii: noi doi, adica dvs. si cu mine, apartinem aceleiasi generatii universitare; intimplarea face sa-mi fi fost destul de familiar (vedeti ca folosesc termenul ‘destul’ in mod intentionat) fie si la modul indirect, avind cunostinte comune in lumea literara si a publicisticii vremii. Stiu ca ati fost unul din cei mai promitatori poeti ai
generatiei noastre, ati si luat un premiu national al Uniunii Scriitorilor si din aceasta postura cariera dvs. parea a avea un viitor stralucitor. Sansa de a calatori in occident, la virsta potrivita, v-a oferit ocazia de a lua un prim contact cu o lume pe care, ca si mine, nu aveati cum s-o cunoasteti, datorita virstei, decit din carti sau din relatarile celor mai virstnici. Pe amindoi ne-au prins evenimentele din anul 1968 (invadarea Cehoslovaciei de catre pactul de la Varsovia care, place sau nu, a produs la noi un reviriment important in constiinta nationala) in plin proces de formare intelectuala si de aliniere cultural ideologica in sensul pozitiv al expresiei.

Amintesc fie si pe scurt toate aceste lucruri pentru ca cititorii sa inteleaga ca decizia dvs. de a intra in dizidenta politica in raport cu fostul regim nu s-a nascut, asa cum a fost cazul cu multi altii, din frustrarea mostenirilor de ordin biografic, sau ca urmare a izolarii si prigonirii din acest motiv de către autoritatile comuniste. Una era sa fi provenit dintr-o familie cu un trecut istoric politic sau socio-ideologic incriminat de regim si cu totul altceva sa ai sansa sa-ti urmezi procesul educational si cariera profesionala fara nici un fel de obstacole de aceasta natura. Despre segmentul privilegiatilor apartinind elitei partidului comunist, categorie din care fac parte si V. Tismaneanu si restul cercului sau de prieteni care formeaza azi “nucleul” propagator al valorilor democrat liberale, nu este “politically correct” sa discutam, intrucit, nu-i asa?, copiii nu pot fi raspunzatori pentru activitatile parintilor. De acord, pina la punctul in care punem in discutie conditiile exceptionale, in raport cu restul populatiei, recte accesul acestora la resurse speciale de informare si formare educationala. Caci, fiul unui taran din Baragan sau fiul unui muncitor din Braila a avut, amintind aceste diferente de “environment”, un serios handicap in formarea intelectuala in raport cu cei mentionati, oricit de dotati de la natura ar fi fost la capitolul IQ. Mediul in care un copil sau un tinar se formeaza este, si o stiti foarte bine dle Tudoran, de o importanta capitala, mai ales la capitolul vectorilor inclusi azi in ceea ce se numeste inteligenta sociala. Adica, mai simplu spus, dezvoltarea deprinderilor de a intelege si a folosi eficient mecanismul relatiilor inter-umane pentru promovarea propriilor interese personale sau de grup.

Iar cind discutam despre relatiile, sau cum se zice azi, despre capacitatea de ‘networking’ in domeniile politic, economic si social, marimea handicapului amintit creste in progresie geometrica. Rezultatul unei asemenea situatii poate fi in final extrem de socant intre cele doua categorii. Folosind o comparatie cam vulgara dar extrem de simbolica pentru analiza de fata se poate afirma ca diferenta marcheaza deosebirea intre a intra in viata, la un IQ egal, ca o fatuca virgina si una deja cu diploma de onoare la unul din stabilimentele de la Crucea de piatra.

Am facut aceasta paranteza pentru luarea la cunostinta de catre generatia de azi dar si spre reimprospatarea memoriei ‘noilor politruci’ ai regimului care au decis sa ignore mai mult ca oricind in mod intentionat aceste circumstante. Primii o fac din necunoastere, iar cei din urma, asa cum am mentionat deja, in scop pur manipulativ defensiv.

Cind, inspirat de Carta 77 dar si de pozitia altor intelectuali progresisti est-europeni, dvs. ati decis sa deveniti ‘dizident’ (un termen care avea sa fie ulterior masluit in raport cu sensul semantic initial), pentru mine este limpede ca ati facut-o la modul sincer, nobil si profund idealist. In acel moment ati fost si sper sa fi ramas macar in subconstient, in pofida realitatii din ziua de azi, in adincul constiintei dvs. un om profund cinstit. Pentru mine, este esenta ce a stat la baza judecatii facute anterior cind am explicat motivatia de a fi fost pentru mine, in 1989, “un aliat politic si ideologic natural”! Imi permit sa va atrag atentia ca exact in aceeasi perioada tinarul absolvent al facultatii de sociologie V. Tismaneanu intra in audienta, via relatiilor personale ale tatalui sau, la Leonte Rautu, marele pontif ideologic al Romaniei comuniste, pentru a fi primit cadru didactic la academia partidului „Stefan Gheorghiu”. Adica prin trafic de influenta. A fost refuzat in cele din urma, pe un motiv cit se poate de trivial pe care prefer sa nu mi-l amintesc in acest moment. Cum avea sa procedeze mai tirziu in viata de mai multe ori, dupa o noua incercare de a intra la „Stefan Gheorghiu”, via curtind-o pe fiica acestuia (a fost respins brutal), Leonte Rautu a cazut, pentru V. Tismaneanu, din postura de idol in postura de inamic pe viata. Cine va avea rabdarea sa citeasca sau reciteasca atacurile constante ale lui V. Tismaneanu, devenit peste noapte un anti-comunist feroce, va remarca cu usurinta cvasi permanenta acestei tinte ideologice.

In paralel, tot in aceeasi perioada cind dvs. va ocupati doar de activitatile literare, viitorul dvs. prieten scria pe rupte, as zice in disperare, pentru a-si folosi ‘inteligenta sociala’ si reteaua politica mostenita de la parinti, scuze, dar n-am incotro trebuie s-o numesc asa cum a fost, adica ‘cominternista’ , pentru a intra pe culoarele puterii ideologice a partidului comunist roman, acum autohtonizat in mare masura. De aici fundatura in care a intrat si avea senzatia ca nu va mai putea iesi niciodata. Despre productiile propagandistice de serviciu ale “prietenului Volo” s-a scris si se scrie si azi in mass media, asa ca nu trebuie sa mai intru in amanunte.

Sa mai amintim, din respect pentru realitatea istorica, ca dupa esecul de a deveni cadru didactic la academia „Stefan Gheorghiu” (mare pacat, pentru ca azi am fi avut mai putine probleme in societatea romaneasca) V. Tismaneanu a incercat sa intre ‘in sistem’ via Nicu Ceausescu (urmasera acelasi liceu si erau apropiati ca virsta), folosind inclusiv asocierea unei relatii prietenesti cu un alt fiu de activist de partid. Prieten care, asa e viata, avea sa-l prinda anul 1989 in postura de sef desemnat al Centrului cultural romanesc de la Roma.

Cu acesta, V. Tismaneanu pastrase, evident, de-a lungul timpului, legatura, in limita posibilitatilor si cu sprijinul mentorului comun si conducator al tezei de doctorat, profesorul Ovidiu Trasnea. Ca prietenul sau de ani de zile era desemnat in acea pozitie ca ofiter deplin acoperit al serviciului de informatii externe conteaza mai putin. Nu cred ca V. Tismaneanu stia asta si deci nu poate fi acuzat de nimic.

Cind V. Tismaneanu si-a ales tema studiului ‘Scolii de la Frankfurt’ a facut o alegere de ordin tactic incercind sa exploateze o tema ce tinea pagina intii in acel moment a dezbaterilor ideologice europene. Era ocazia, ca sa folosesc o expresie atunci des uzitata, “de a intra pe val” si deci de a iesi din anonimat. Tot la aceasta categorie se inscrie si participarea lui V. Tismaneanu la alcatuirea “Dictionarului politic” despre a carui valoare stiintifica cred ca nu e cazul sa mai vorbesc.

Si acum, dle Tudoran, ne apropiem de intersectia destinului dvs. cu cel ale lui V. Tismaneanu. Numai ca in loc sa va urmeze exemplul de a intra in conflict direct cu regimul (si aici, la nivel de caracter, distanta este stelara) a decis sa plece din tara cu sprijinul relatiei mamei sale, respectiv interventia Ghizelei Vass (foto stanga), sefa sectiei internationale a CC al PCR. El a obtinut astfel o viza turistica pentru a merge in vizita particulara la vechi prieteni ai parintilor sai apartinind cercurilor comuniste spaniole ( este vorba de perioada interbelica). Acolo, nu gaseste solutia de obtinere a unei vize de intrare in Statele Unite si, tot pe filiera relatiilor partidelor comuniste, se stabileste temporar in Venezuela. In explicatiile publice de tip c.v. prietenul dvs. afirma ca acolo a obtinut un fel de bursa culturala. Informatiile noastre, ale celorlalti, dar neverificate 100%, sint ca de fapt, in afara incercarii de a folosi Venezuela drept o trambulina mai favorabila pentru a intra in sfirsit in SUA, V. Tismaneanu si-a folosit timpul pentru a ajuta un membru marcant al partidului comunist local sa scrie o carte, ceva asemanator unor memorii. Nimic grav in sine, pentru simplul motiv ca V. Tismaneanu se sprijinea firesc pe cercul relatiilor parintilor sai, doar nu era sa foloseasca cercurile partidului falangist sau altor formatiuni ale dreptei politice.

Rocada ideologica a prietenului dvs. inca nu se produsese si trebuia sa se produca intr-un loc adecvat de mai mare vizibilitate: Statele Unite. In aceasta tara a intrat folosind din nou resursele parintilor (asta ca tot se vorbeste la infinit despre disjunctia ideologica intre parinti si noii activisti ai democratiei pur liberale) adica o casatorie cu o cetateanca americana de origine romana (fiica unei cunostinte a mamei sale). Despre efemeritatea si natura relatiei de conjunctura ii las pe altii sa se ocupe la revistele de can-can.

michael radu

Urmatorul moment cheie in cariera lui V.Tismaneanu a fost facilitarea de catre dl. Michael Radu (foto SUS), cercetator la Foreign Policy Research Institute in Philadelphia, de a lua, in sfirsit, un contact cu lumea cercetarii politice americane. Dl. Michael S. Radu a emigrat in Statele Unite in anul 1976 la scurt timp dupa ce a absolvit Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. S-a specializat dupa venirea in SUA pe problematica Americii Latine si ulterior pe subiectul terorismului international. De mortuis nis nili bonum. Daca afirmatia conform careia tatal lui Michael S. Radu a fost colonel, a activat in divizia sovietica Tudor Vladimirescu, a fost prieten cu tatal lui V. Tismaneanu si, ulterior, a participat direct ca activist la epurarile cadrelor militare din armata romana la Brasov, este corecta sau nu, asta o las pe seama cercetatorilor istorici din tara. Oricum, mai important pentru discutia de fata este relevarea continuitatii ideologice a lumii in care V. Tismaneanu s-a plasat inclusiv in faza preliminara a carierei sale din Statele Unite.

Instalarea la Casa Alba a noii administratii republicane prin presedintele Ronald Reagan avea sa creeze marea oportunitate a efectuarii rocadei ideologice a prietenului dvs. Noua administratie a decis atunci sa intensifice razboiul ideologic impotriva tarilor comuniste alocind pentru aceste activitati sume de bani foarte mari. Sub aspect organizatoric, a fost creat National Endowment for Democracy (NID) si, ulterior, pentru a imparti frateste fondurile, s-au creat cite un Institut de resort sub egida partidului republican si a partidului democrat. S-au scos noi publicatii destinate zonei respective, s-a sprijinit cu fonduri activitatile dizidente, acolo unde a fost cu putinta, s-a incurajat aducerea prin burse a intelectualilor progresisti ce puteau contribui la schimbarea regimurilor totalitare si s-au finantat lucrari, studii si carti pe profil. O poarta uriasa pe care avea sa intre, printre alti multi intelectuali, si V. Tismaneanu. Care a fost una dintre principalele tinte ale productiilor critice ale prietenului dvs., pe care deja aveati sa-l cunoasteti personal? Ati ghicit, probabil: Leonte Rautu, ca unul dintre principalii piloni ai stalinismului romanesc, chit ca acesta inca ocupa functii importante in “noul regim nationalist” al lui Nicolae Ceausescu.

V. Tismaneanu are un obicei: nu uita si nu-i iarta pe cei care nu au jucat cum a dorit el. Iar Leonte Rautu, in mod direct, si N. Ceausescu, la modul indirect (mai ales prin epurarea activului sosit din URSS), intrau perfect in aceasta categorie pentru ca nu au contribuit la lansarea carierei sale. Si inca de la ce tribuna si de pe ce platforma spectaculara! Intrat pe fagasul propagandei cultural-ideologice anti-comuniste, abordate indeosebi din perspectiva istorica, V. Tismaneanu era in acea perioada, practic, un necunoscut pentru cercurile academice americane specializate pe problematica romaneasca. Dar, despre asta, ceva mai tirziu.

Revenind la destinul dvs., dle Tudoran, trebuie mentionat ca dupa toate suferintele si avatarurile de ordin personal si familial, ca urmare a conflictului deschis cu regimul, ati fost practic expulzat din Romania comunista spre Statele Unite. Prima intrebare pe care ar trebui sa o puneti cercului dvs. actual de “prieteni” din nucleul societatii civile de azi, pe care ii serviti exemplar si care erau in acel moment in tara, este „unde erati dragi amici cind am ramas de unul singur in fata regimului?” Stiu ce vor spune, ca opresiunea regimului nu le-a permis, bla, bla…” Poate da, poate nu, nu toata lumea are stofa de a se lua la trinta cu un intreg sistem politic, dar amintindu-le asta (desarta speranta!) poate vor avea bunul simt de a se bate mai putin zgomotos cu caramida’n piept despre meritele si dreptul de a trage acum foloase camataresti pe seama acestui statut. Eu care cunosc, asa cum bine am spus anterior, ce vi s-a intimplat si inainte dar si dupa plecarea din Romania, inteleg probabil mai bine ca oricine (exceptindu-va desigur persoana ca si pe membrii familiei) SOCUL pshihologic avut la venire, ca urmare a tratamentului la care ati fost supus, inclusiv aici, in noua dvs. patrie adoptiva. Nu intru in detalii pentru ca nu este necesar.

Am amintit acest fapt doar pentru a-i determina pe cei mai tineri sa asimileze mai bine dictonul conform caruia “statele, ca si grupurile de putere, au in primul rind interese si nu prieteni” sau pe cel care spune ca “aparentele pot insela” daca se ramine doar la nivelul judecatii superficiale. Stiti bine ca nu sinteti singurul opozant al regimului care a trait o astfel de experienta,( cel putin la nivelul experientei preliminare). Si ajunşi aici, propun introducerea in discutia noastra a insusi conceptului central vehiculat in doctrinele liberal-democratice: cel al libertatii, inclusiv la nivelul existentei individuale. De la definitia de sorginte hegeliana si pina la cea de tip propagandistic, golita de orice continut in timpul razboiului rece, e o distanta uriasa. In Romania ea avea sa fie inlocuita dupa 1989, de către unii dintre activistii societatii civile, cu o matrice ideologica sufocanta, de un dogmatism si o disciplina de fier, care, prin comparatie, face ca perioada stalinista sa pare o gluma prosta.

Daca la partea cu idealismul/potentialul de sacrificiu etc. cred ca am avut intotdeauna un numitor valoric comun, viata ne-a despartit, asa cum am mentionat deja, dupa 1989, eu fiind in mod paradoxal la capitolul libertatii un pic mai norocos decit dvs. in ceea ce priveste aspectul pragmatic al conceptului de ‘libertate’. Adica la capitolul libertatea gindirii dar si a modului de actiune si de exprimare.

De ce a fost necesara aceasta acolada avind in vedere subiectul acestei interventii? Pentru simplul fapt ca spre deosebire de propria-mi experienta, sint tot mai convins ca viata (mai ales la inceputul existentei “americane”) si ambitiile personale v-au obligat sa faceti compromis dupa compromis pina cind ati alunecat ireversibil pe panta ametitoare a toboganului istoriei.

Un cercetator atent al activitatilor desfasurate de dvs. dupa 1984, dar mai ales a ceea ce ati publicat si declarat public dupa 1990, va constata lucruri foarte interesante si demne de o reflectie retrospectiva. Unul dintre cele mai importante ar fi identifcarea unui gigantic roller-coaster intelectual cu suisuri si coborisuri ametitoare la capitolul schimbarilor optiunilor si judecatilor de valoare. Toate, evident, raportate la o grila consistenta a sistemului valorilor de ordin etic. Intre aceste salturi spectaculare la “zidul mortii”, ca la bilciurile de pe timpuri, in limita spatiului blogosferic, as aminti alternanta puseurilor critice cu cele siropos laudative, “de serviciu”, la adresa unor membri ai cercului dvs. de prieteni din aripa activista a societatii civile. Pe acestea din urma, desi plasate cu arta simularii recunoasterii obiective a valorii indisputabile a celor in cauza, ca sa le poti parcurge pina la capat iti trebuie, daca esti cit de cit normal, o damigeana de limonada. E o opinie strict personala. Si aici nu e vorba numai de “draga Volo” care, intra-devar, s-a bucurat de o atentie mai mare, ci si de altii.

Pentru V. Tismaneanu, dle Dorin Tudoran, ati gasit si folosit insa, in mod ingenios, o metoda hibrida in care adularea se impleteste in acelasi text, prin talentul pamfletarului, cu suturile dorsale destul de neacademice. O formula prin care sub aspect moral ati incercat sa impacati, cum se spune, si capra si varza. Un fel de a va asigura in acelasi timp ca nu ramineti doar un membru anonim al turmei pastorite cu grija, dar cu o mina de fier, de prietenul dvs.

Pentru “nucleul noilor comisari ideologici”, in pofida nemultumirii abia mascate fata de astfel de iesiri neconformiste, “dizidentul Tudoran” e un exemplar pretios in colectia de fluturi politici asezata la vedere, in agora. O colectie ce le asigura unul dintre pilonii istorici de credibilitate politica. Daca nu ar fi fost asa, omul Dorin Tudoran ar fi fost de mult trimis, cum le place amicilor dvs. sa tot repete in particular, “la lada de gunoi a istoriei”. Desigur, ISTORIA asa cum o concep si o manipuleaza fara jena cei mentionati in folosul propriilor interese egoiste, ce nu au nici o legatura cu interesele generale ale romanilor.

Si pentru ca, parafrazindu-l pe marele Nichita Stanescu, pentru uzul “prostilor”, pardon!, a masei de manevra reprezentata de sustinatorii neconditionati ai noilor comisari ideologici, era totusi nevoie de o explicatie, ati fost catalogat pentru uz intern in raport cu abaterile de la linia “oficiala” cu formula „aaaa, pai nu stiti, Dorin e baiat bun, e de-al nostru, dar…e un apucat, e poet si nu trebuie prea mult luat in seama in astfel de momente”. Ma intreb, dle Tudoran, de cite ori v-a ajuns la urechi aceasta catalogare si cam ce ati simtit… Caci, daca ati fi cu adevarat “un apucat” banuiesc ca lucrurile nu s-ar fi incheiat prea simplu.

Asa ca situatia raporturilor dvs. cu nucleul societatii civile, ce si-a arondat singur sarcina re-educarii politico-ideologice a natiei, s-ar putea rezuma cam in felul urmator: sinteti precum in povestea cu osul de peste in git: “nucleul” nici nu va poate inghiti (de aici formula salvatoare cu “Dorin e un apucat ce nu trebuie luat prea mult in seama” si care, de fapt, imi aminteste de statutul bufonului regelui) dar nici nu poate fi scuipat (pierdere prea mare la nivelul imaginii publice a nucleului activist, slabirea fortei centripete ideologice sub aspect organizatoric, dureri de cap neprevazute si riscante, etc.).

Daca atitudinea acestui grup de interese in frunte cu “prietenul Volo” o inteleg foarte bine, mai greu imi este sa inteleg pina la un punct tactica aceasta pe care o folositi de ani de zile. Adica, ce va determina, ca un excelent minuitor al limbii romane, sa va folositi talentul de pamfletar pentru materiale de serviciu ce amintesc mai degraba de pactul faustian? Cu tot regretul constat ca metoda, cam unsuroasa, imi aminteste de descrierea sedintelor de partid din conducerea fostului partid bolsevic la inceputurile existentei acestuia. Adica manifestarea opozitiei interne fata de o teza sau alta folosind ca vehicul-ingredient o doza serioasa de linguseala personala la adresa sefilor partidului.

Cind sefii amintiti discutau la nivel intim de “nucleu de conducere” situatia acestor interventionisti, de regula, se delimitau doua pozitii: una era, ca sa folosesc o formula mai putin academica, dintr-un celebru banc al vremii „bou, bou dar e pe linie, e de-al nostru deci trebuie recuperat’; cealalta, cind deja simteau ca se ingrosa gluma, aducea verdictul „e un fractionist, un deviationist si trebuie pedepsit exemplar”. Nu vreau sa fac trimitere la biografia niciunuia dintre noii comisari ideologici ai Romaniei de azi, dar parca, parca, in subconstient mi se strecoara insidios intrebarea daca nu cumva in cazul comisarilor nostri nu e o chestie de ordin genetic. Si, ca sa nu ramin la nivelul aprecierilor generale, haideti sa revedem impreuna, fie si sumar, ce ati postat recent pe blogul dvs. sub titlul „Tismaneanu vs. Basescu – dirlogii umilintei”. E, zic eu, un exercitiu cu utilitate multipla.

Dr. Liviu TURCU
VA URMA

Roşca Stănescu a fost platit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA (Update)


Sorin RoşcaStănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.

Acuzaţiile sunt, evident, false.

Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul lui 2008 sau începutul lui 2009, , au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni cu scopul oficial de a fi distruse. Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.

Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui. “Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea” –zice Roşca Stănescu (foto dreapta).

Banii rezultaţi în urma reexportării explozibililor şi a muniţiei de către Mircea Băsescu ar fi ajuns, via Bakri Imad, la organizaţiile teroriste UNITA şi Hezbollah. Operaţiunea ar fi fost însă depistată de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea care s-a pus pe treabă şi a interceptat convorbirile telefonice ale traficanţilor. Dosarul a fost preluat de DGIPI (fosta doi şi un sfert) şi apoi de DIICOT. Imediat ar fi fost informat SRI, care l-ar fi informat apoi pe Preşedinte.

Indignat, Preşedintele Traian Băsescu ar fi ordonat să fie decapitate conducerea DGIPI şi a unităţii militare de la Ciorogârla. Deoarece creierul lui Roşca Stănescu s-a blocat când a ajuns la Ciorogârla, nu ne-a mai explicat care a fost logica schimbărilor de la vârful cunoscutului depozit de muniţie din apropierea Capitalei.

Totuşi, înainte să piardă firul naraţiunii, Roşca reuşeşte să scrie: “cazul Ciorogârla a reprezentat o operaţiune de muşamalizare a operaţiunii în care a fost implicat Mircea Băsescu şi, în acelaşi timp, a devenit, prin schimbările la vârf din Armată, o premiză pentru operaţiuni ilegale în folosul unor persoane, săvârşite cu ocazia acţiunii de înzestrare a Forţelor Armate”. Cum aveam să înţelegem de la televizor, Ciorogârla era dintr-un alt film, dar nu mai contează. Povestea e înţesată cu descrierea teroristului Bakri şi a unor documente fără nici o legătură cu esenţa acuzaţiilor.

De câteva zile, cu toată logistica pusă la cale de Sorin Vântu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi haitele de politicieni şi jurnalişti tolomaci, Roşca Stănescu nu a reuşit să probeze acuzaţia de bază: că Mircea Băsescu a organizat operaţiunea de aducere, descărcare, transport, reambalare şi reexport în Angola a încărcăturii celor cinci vase sosite din Tailanda, şi că fondurile rezultate ar fi alimentat conturile teroriştilor UNITA şi Hezbollah.

El spune tot felul de poveşti ajutătoare, chipurile, dar nu produce dovada coordonării de către Băsescu a acestei operaţiuni. În plus, deşi toţi cei implicaţi s-au pronunţat, nimeni nu confirmă aberaţiile debitate de impostorul Roşca Stănescu.

Doar bâlbâială şi mugete pe televizor. Tonomate şi tolomaci dezbat subiectul, se fac calcule politice, se aşteaptă reacţii, se plătesc traduceri, se trimit la redacţii din străinătate, că poate o pune botul vreun fraier, ca să aiba apoi curva de presă de pe Dâmboviţa noi motive de avânt împotriva “traficantului” de la Cotroceni.

Chiar dacă se dă şi peste cap, Roşca Stănescu nu are nici o dovadă pentru afirmaţiile grave făcute la adresa Preşedintelui.

Pentru un analist obiectiv, acuzaţiile par a fi opera unui om bolnav psihic. Cunoscându-l însă pe autorul aşa-ziselor dezvăluiri, care s-a specializat în lansarea pe piaţa media a minciunilor de tot felul, putem conchide că individul nu e nebun, ci un manipulator pursânge care şi-a făcut din asta o sursă de profit extrem de bănoasă. Dar, cum vom vedea mai încolo, şi altceva.

Cine este Sorin Roşca Stănescu?

CHITANŢA TURNĂTORULUI: "Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele  de securitate suma de lei 500 (cinci sute)" - SS Roşca
CHITANŢA TURNĂTORULUI: „Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele de securitate suma de lei 500 (cinci sute)” – SS Roşca
CHITANŢA TURNATORULUI: "Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei" - H 15
CHITANŢA TURNATORULUI: „Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei” – H 15

 

Urechist cu ştate vechi în Securitatea lui Ceauşescu, specializat în a-şi turna cunoscuţii cu preocupări, chipurile, teroriste, informatorul (apoi sursa) cu numele conspirativ DELEANU, câştiga în anii 70-80 cam câte 500 de lei/turnătorie (vezi chitanţele originale în foto sânga-dreapta).

Conform unui raport al subordonaţilor lui Măgureanu din 1990, în cei 10 ani cât a colaborat cu organele Securităţii ceauşiste, “DELEANU a furnizat peste 200 de materiale informative de interes operativ care au fost exploatate, după verificare, pe diferite linii de muncă”. Acelaşi Raport consemna şi ataşamentul sincer al impostorului de mai târziu, pentru Securitate.”Pentru rezultatele obţinute în activitatea de culegere de informaţii, sinceritate şi ataşamentul faţă de instituţia noastră, DELEANU a fost recompensat material în repetate rânduri”.

raport SRS1

 

raport srs 23

Impostorul mai şi declara apoi, bombastic, că a turnat din patriotism. Păi ce patriotism e ăla, de 500 lei/bucata?

Activitatea aceea secretă, care-l făcea să se simtă superior colegilor, puţini, e drept, care n-aveau prieteni la Secu, avea să-l marcheze pentru totdeauna.

După 1990, turnătorul din anii 80 s-a alăturat găştii lui Băcanu la România Liberă, o grupare de şmecheri care s-au îmbogăţit pe seama privatizării frauduloase a fostului organ de partid şi de stat.

Prin 1992, dosarul lui Roşca a ajuns în presă iar impostorul, care ascunsese opiniei publice relaţia cu fosta securitate în timp ce îi acuza pe securişti de toate relele, a fost obligat să toarne la altă masă. Cel care i-a dat o pâine atunci turnătorului deconspirat a fost Ion Cristoiu, care l-a angajat ca redactor şef adjunct la Evenimentul Zilei.

Ulterior, SRS a intrat în slujba unui alt paravan cu relaţii în mafia autohtonă, Cristian Burci, înfiinţând cotidianul Ultimul Cuvânt, o publicaţie la care am lucrat şi eu de la primul număr până la ultimul.

Fostul turnător al Securităţii a înfiinţat apoi cotidianul Ziua, o gazetă despre care s-a spus că a instaurat în România postdecembristă instituţia şantajului prin presă.

A făcut carieră cu Patriciu lângă el. În paralel, a început să se îmbogăţească masiv. A adunat firme, conturi grase, vile. Milioane de euro… Foto: Tonomate altădată incompatibile

Cum se ştie, Comandantul de la Ziua, supranumit Naşul, a declanşat şi întreţinut cele mai mizerabile campanii din presa românească, bazate pe fals şi minciună, de la Iliescu-KGB (făcătura prin care a fost inventat Igor Botnariciuc, un aşa-zis martor al racolării de către KGB a lui Ion Iliescu), la “subofiţerul Petre Olaru sub hipnoză” şi, acum, la Băsescu-Hezbollah.

Omul e artist în scenarii de ficţiune şi are relaţii în cele mai fetide zone ale societăţii româneşti. Cine ia colecţia ziarului Ziua şi-i întreabă pe toţi cei terfeliţi, la comandă, despre adevărul celor scrise acolo, va putea scrie tratate despre manipulare, diversiune şi minciună.

Atacurile interesate la adresa unor ţinte indicate probabil de sponsorii generoşi, că nimeni nu minte fără motiv, dovedesc faptul că SRS a părăsit de multă vreme profesiunea de jurnalist, devenind un fel de comandant al ziariştilor, un manipulator-şef, un diversionist prin excelenţă.

Îmi amintesc că, în urmă cu puţini ani, în timp ce lucram la un cotidian central coordonat telefonic de Roşca Stănescu, directorul publicaţiei respective lua poziţia de drepţi când vorbea la telefon cu “comandantul”. Subordonaţii lui SRS acţionau cam ca silovikii lui Putin. Directorul ăla de ziar care se ridica în picioare şi tremura de frică la apelul telefonic al lui SRS (care sunase să ordone cum trebuia să apară a doua zi un atac asupra lui Monica Macovei vis a vis de cazul Ion Ion Ţiriac) avea să ajungă apoi, via-Tăriceanu, consul într-o importantă ţară occidentală.

Aşadar, fostul turnător al Securităţii, supranumit Deleanu şi H15, căpătase forţa şi aura unui mafiot adevărat.

Relaţiile cu Patriciu şi, apoi, cu Sorin Vântu, aveau să-i dea puterea de care avea nevoie să influenţeze opinia publică şi politicul în România. Puterea de a lansa azi nişte elucubraţii pe care nişte pseudojurnalişti cu minte puţină şi cu salarii de mii de euro le tot diseacă mărunt pe sticlele televizoarelor.

Care sunt însă interesele aflate în spatele acuzaţiilor de pe blogul fostului turnător cu plată al Securităţii?

„Maica” Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu:Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.

Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti. Apoi, jurnaliştii George Roncea si Mihai Isac de la cotidianul ATAC au fost puşi brutal pe liber de la acest ziar după ce au dezvăluit legăturile pe care le are Rompetrol cu Gazprom şi forţele din jurul Kremlinului în favoarea unor politicieni, afacerişti şi ziarişti aflaţi pe la vârful puterii în România

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică:

SORIN ROŞCA STĂNESCU: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în

basescu-obama1

calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu.

Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

Update. MAE tocmai a anunţat că noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Mark H. Gitenstein (foto stânga), a fost primit astăzi de minstrul Cristian Diaconescu, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare. Cei doi au tăifăsuit însă de două ori mai mult decât timpul programat, adică peste o oră, dar nu au mai făcut declaraţii de presă la finalul întrevederii, aşa cum se precizase anterior. Gitenstein va fi primit, săptămâna viitoare, de „traficantul-terorist-de-armament” Traian Băsescu.Curajos om, ambasadorul!

Oricum, fiţi cu ochii sârmă pe Sorin Roşca Stănescu şi pe cauciucurile maşinii ambasadorului american.

Dan Badea

Agentul VICTORIA (VI): Micul nostru PINO

Personajul central al poveştii noastre este Pino, chiar dacă el este introdus în scenă într-un mod mai puţin obişnuit, printr-o altă poveste cu spioni sovietici, germani sau englezi. Cunoscut din numeroasele apariţii la televizor, sau pe marile ecrane, Pino s-a intersectat în trecut cu o „fantomă“ căreia îi datorează foarte mult.
pino1

Orice asemănare dintre Pino şi Faust este exclusă, cel puţin deocamdată, din motive lesne de înţeles: accesul la contractele confidenţiale din arhive este interzis pentru mai multe decenii. Lipsa din biografia oficială a lui Pino, a oricărei referinţe despre întâlnirea cu „fantoma“ de odinioară, i-a intrigat pe unii martori ai întâmplării şi i-a determinat să spună câte ceva despre ceea ce aflaseră.

Un ofiţer nazist a fost ascuns, vreme de peste 30 de ani, de o familie de aromâni din Bucureşti. Nu era un ofiţer oarecare, ci chiar şeful Grupului de Filaj al serviciilor secrete germane, atât dinainte cât şi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Se numea Johan Elter. Deşi fusese localizat de contraspionajul româ nesc ca fugar german, iniţial s-a considerat că fusese lăsat în conservare, ca viitor agent ilegal, şi s-a aşteptat „activarea“ lui pentru devoalarea întregii activităţi.

Supravegherea discretă a acestuia a dat roade abia în momentul în care ofiţerul neamţ a intrat în legătura unui agent KGB. De aici încolo a fost demantelată, cu discreţia specifică, o întreagă operaţiune de spionaj sovietic în care era prins, alături de cei doi, şi un important diplomat britanic de la Bucureşti. Abordarea lui Johan Elter, de către un ofiţer român de contraspionaj, a scos la iveală însă şi un alt nume care avea să devină extrem de popular în deceniile următoare.
Era vorba de PINO, diminutivul de la Pinochio, un puşti părăsit de părinţi şi „adoptat“ de aceeaşi familie care-l găzduia pe bătrânul spion. Graţie educaţiei primite şi de la Elter, Pino a devenit un foarte apreciat actor dar, după primul succes în carieră, l-a părăsit brusc pe cel care-i fusese şi tată şi mamă în anii grei de după război.

pino

Aşa se face că în operaţiunea de spionaj din anii ‘70, instrumentată de ofiţerii români, a apărut foarte des, mai întâi în mărturisirile lui Johan Elter, numele puştiului care-l părăsise. „Pino… Pino… cum a putut Pino?“ era întrebarea pe care o tot repeta obsesiv bătrânul spion, în timpul discuţiilor cu ofiţerul român care coordona cazul. „Cum a putut Pino să mă părăsească?!…“ – era tot ce mai conta pentru cel care fusese, vreme de mai multe decenii, o adevărată maşinărie de spionaj.

Johan Elter, şeful filajului german, devenise „unchiul Hans“, un rol din care nu ştia să mai iasă. „Nepotul“ Pino se afla, în schimb, la primele sale roluri pe scenele teatrelor bucureş- tene. Cel mai important dintre acestea s-a consumat în decembrie 1989 când a ordonat bombardarea Bibliotecii Centrale Universitare, pentru a-i ucide pe „terorişti“.

Iată cum arăta atunci Biblioteca Centrală Unniversitară din Bucureşti:

Revolutia_in fata BCU distrusa

Staircase at Burned Romanian State Library

 

La acea dată însă, „unchiul Hans“, la fel ca şi ultima lui întrebare obsesivă, nu mai reprezentau decât nişte consemnări ascunse într-un dosar secret şi bine păzit. Astăzi, cei care mai ştiu câte ceva despre povestea lui Johan Elter sunt mai puţini decât degetele de la o mână. Unul dintre ei, fostul ofiţer de contraspionaj „Iacobescu“, a avut totuşi disponibilitatea parţială şi atent calculată de a ne relata câte ceva din incredibila confruntare a marilor servicii secrete străine pe teritoriul României, precum şi rolul jucat de nerecunoscătorul Pino în această afacere.

„Pinochio“ şi „unchiul Hans“, alias colonelul nazist Johan Elter

Născut la începutul anilor ‘40, într-o familie de aromâni, Pino – „Pinochio“ a avut neşansa să rămână de mic fără părinţi, dar şi fără bunic, pentru o lungă perioadă de timp. Imediat după terminarea războiului şi venirea comuniştilor la putere, bunicul lui Pino a fost arestat de Securitate.

Părinţii i-au fost şi ei arestaţi şi acuzaţ i de activitate legionară: tatăl fusese „comandant legionar“, iar mama, „şefă de cetăţuie“. Rămas singur, Pino a fost luat în îngrijire de o altă familie de aromâni, tot foşti legionari, dar care reuşiseră să scape de prigoana Securităţii. Într-un astfel de mediu, de puternic naţionalism extremist, s-au pus bazele personalităţ ii viitoare a lui Pino.

Curând, în familia de aromâni, domiciliată pe o stră- duţă perpendiculară pe Calea Călăraşilor din Bucureşti, a mai apărut un nou personaj. Este vorba despre „unchiul Hans“, un domn înţelegător şi manierat, de care Pino avea să se apropie din prima clipă.

Puştiul n-a ştiut, şi nici nu avea cum să afle, faptul că în spatele privirii blânde a „unchiului Hans“ se afla, bine ascunsă, o altă lume, secretă, care nu voia să dispară şi care avea să continue un lung război început cu decenii în urmă. Este posibil ca Pino să afle chiar azi, odată cu cititorii noştri, cine era în realitate cel care avea să-i lumineze copilăria.

„Unchiul Hans“ era nimeni altul decât colonelul Johan Elter, fost şef al Grupării de Filaj a numeroaselor servicii secrete naziste care au acţionat în România, anterior şi în timpul razboiului. Ofiţerul nazist nu s-a retras la vreme din România, odată cu administraţia germană, ci s-a refugiat, pentru o vreme, undeva prin împrejurimile Sibiului.

Ulterior, printr-o veche reţea legionară, el a ajuns în Bucureşti şi a fost găzduit clandestin de noua familie a lui Pino. Deşi se părea că noul refugiu va fi temporar, colonelul Elter avea să rămână la noua adresă, departe de vânătorii de nazişti (dar nu şi de serviciile de informaţii străine sau autohtone) până la sfârşitul vieţii, adică până pe la începutul anilor ‘80.

Pino îşi părăseşte maestrul de scenă

Provenit dintr-o bună familie germană, Johan Elter a beneficiat şi de o educaţie aleasă, incluzând aici şi o deosebită aplecare spre artele interpretative. Spionajul, meseria în care avea să se consacre ulterior, nu putea fi imaginat fără stăpânirea perfectă a tainelor actoriei. Influenţa exercitată asupra carierei artistice a tânărului Pino a fost, din acest motiv, covârşitoare. Viitorul actor a avut în „unchiul Hans“ un adevărat maestru.

Cum familia nu s-a putut ocupa de educaţia lui Pino, „unchiul Hans“ i-a fost şi pedagog, şi meditator, şi mentor spiritual, şi confident. I-a fost, de asemenea, „maestru de scenă“, repetând cu el rolurile şi dezvoltându-i registrul de abordare a personajelor. Neavând o altă familie, „unchiul Hans“ s-a ataşat atât de tare de Pino încât, spre sfârşitul anilor ‘70, când discipolul a primit o nouă locuinţă şi l-a părăsit, ruptura i-a produs un adevărat şoc.

1201545999-1

Dedublarea personalităţii, firească în cazul oricărui spion, îi jucase lui Johan Elter o festă destul de urâtă în ultimii ani ai vieţii. Marele spion german, ascuns în haina „unchiului Hans“ devenise brusc un bătrân bolnav şi neajutorat. Într-un asemenea moment însă, în viaţa lui a intervenit un nou personaj, care nu mai avea legătură cu Pino. Este vorba despre contraspionul român „Iacobescu“.

Agentul KGB bate la uşa lui Elter

Fugarul german Johan Elter fusese localizat şi identificat de mai mult timp de către Securitate, dar nu fusese deranjat, deoarece s-a considerat că a fost lăsat special „în conservare“ şi „naturalizare“ ca viitor „agent ilegal“. S-a mers deci pe ipoteza că este o „cârtiţă“ în conservare a BND şi se aştepta trecerea sa în poziţie activă şi interceptarea întregii activităţi.

Ipoteza presupunea o supraveghere permanentă a spionului neamţ, fapt care n-a adus, pentru multă vreme, nimic nou în plan operativ. Numai că, la un moment dat, o secţie a contraspionajului român a intrat în alertă. „Iacobescu“, un perseverent şi zelos ofiţer român de contraspionaj, care monitoriza „Antena Albionului“ la Bucureşti a descoperit legătura cu fugarul german.

Lui Johan Elter i s-au depistat contacte cu un agent de legătură al KGB-ului folosit pentru realizarea întâlnirilor impersonale cu agenţii din România, printre care şi cu diplomatul britanic „Lord“. Este foarte probabil că agentul KGB care l-a contactat pe Johan Elter să fi avut informaţii despre existenţa lui în România din interiorul serviciilor secrete vest-germane.

Otto John, fost şef al contraspionajului vestgerman (BfV) în perioada 1950-1954, a lucrat pentru KGB, el fiind recrutat de sovietici prin intermediul lui Kim Philby, şeful secţiei iberice din MI6, care l-a ajutat să se refugieze în Marea Britanie după 20 iulie 1944. De asemenea, englezul, la rândul său, fusese recrutat de KGB în timpul misiunii diplomatice anterioare la Moscova. El îşi continua activitatea de spionaj pentru sovietici de pe teritoriul României.

Legătura în Bucureşti se realiza atunci prin sistemul clasic al căsuţelor poştale impersonale. Astfel, agentul de legătură al KGB-ului se folosea de o ieşire pe terasa blocului la parterul căruia se afla cinematograful „Patria“, pentru o semnalizare optică, la intervale şi ore prestabilite, care era vizualizată de diplomatul „Lord“ de la o fereastră de la etajul clădirii Ambasadei Marii Britanii, unde, la câteva minute după lansarea semnalului optic, trebuia să-şi facă apariţia, timp de câteva secunde, ceea ce semnifica recepţionarea mesajului.

„Respectivul „semafor vizual“ indica diplomatului, conform instructajului primit de la Moscova, să se deplaseze la „căsuţa poştală impersonală“, care consta într-o ascunzătoare naturală în care se depunea şi, respectiv, ridica, după caz, un obiectcontainer conţinând documente ori microfilme suport de informaţii şi instrucţiuni, precum şi banii pentru plata informaţiilor.

Căsuţele poştale erau şi ele prestabilite, fiecare utilizându-se, de regulă, o singură dată, sau prin alternanţă. Semaforul optic putea indica şi ordinea de folosire a căsu- ţelor poştale impersonale. Despre „Lord“ însă şi evoluţia sa ulterioară, cu altă ocazie. Toate aceste informaţii iniţiale ale cazului fuseseră furnizate de către un informator al contraspionajului infiltrat în mediul suspecţilor de legături cu KGB-ul şi aveau să fie supuse, pas cu pas, procedurilor de verificare extrem de complexe, anevoioase şi de lungă durată.

Lipsa de cooperare dintre români şi ruşi, în acţiunile acestora din urmă împotriva occidentului, pare tot mai evidentă. Apariţia în „câmpul operaţional“ a diplomatului britanic a impus decizia ca situaţia lui Johan Elter să fie lămurită de secţia de contraspionaj pentru Marea Britanie. Se impunea aşadar, contactarea directă a lui Johan Elter de către „Iacobescu“.

Pentru a nu complica şi mai mult situaţia din teren, ofiţerul „Iacobescu“ a preferat să realizeze contactul cu Elter „sub steag străin“, aşa încât bătrânul spion să nu ştie că are în faţă un ofiţer al contraspionajului României.

Ofiţerul Iacobescu intră în scenă, sub steag străin

Varianta aleasă pentru contact presupunea transmiterea unor informaţii despre ultimele evenimente informativ-operative în care fusese atras bătrânul spion pe teritoriul României. Prima reacţie a lui Elter, la întâlnirea lui Iacobescu, a fost de a se asigura şi de prezenţa, la nevoie, a unui medic, deoarece se afla într-o stare precară de sănătate, cu o gravă insuficienţă cardiorespiratorie.

Conform lui Iacobescu, „bătrânul spion s-a dovedit cooperant, dar povestea greoi, cu întreruperi, iar amintirile neplăcute îl congestionau. A adus confirmă ri ale datelor iniţiale, ceea ce a indus suspiciunea că ar fi putut rămâne în România din raţiuni dictate de spionajul sovietic. Agentul de legătură, la rândul său, fusese recrutat de KGB în perioada detenţiei ca prizonier“.

Vârsta înaintată şi boala, cei aproape 35 de ani de la terminarea războiului, privaţiunile implicate de clandestinitatea existenţei sale, disponibilitatea totală pentru un interviu de securitate ce nu se mai încheia şi care a rămas deschis, datorită sănătăţii precare, până la decesul acestuia, toate acestea au făcut ca fostul şef al filajului serviciilor secrete germane la Bucureşti să nu mai suporte vreo consecinţă pentru activitatea sa trecută.

În plus, el nu intra nici sub incidenţa legilor internaţionale privind criminalii de război nazişti. „Naraţiunile veteranului spionajului nazist“, spune „Iacobescu“, el însuşi aflat azi la o vârstă înaintată, se întrerupeau adesea pentru scurte paranteze în care, cu ochii în lacrimi, îşi vărsa năduful nevenindu-i să creadă că a fost abandonat fără niciun ajutor şi definitiv uitat de cel pe care l-a considerat propriul fiu.

„Pino… Pino… Pino… cum a putut Pino…?“ era întrebarea ce întrerupea monologul bătrânului spion. „Cum a putut Pino să mă pără- sească?“. O vreme, lui Elter i-a purtat de grijă „Iacobescu“, care-l vizita cu regularitate, ducându-i medicamente, alimente şi chiar bani. Toate erau însă din cota lunară de „cheltuieli informative pentru securitatea statului“, prevăzute la „articolul bugetar 52“ şi care, în anumite limite, puteau fi efectuate fără niciun fel de documente justificative, dacă erau acoperite în „aport informativ“, ori asigurau susţinerea unor „necesităţi operaţionale“ cuantificabile.

Promovarea ofiţerului Iacobescu, într-un alt sector de activitate, i-a impus întreruperea definitivă a legăturii cu Elter şi azi el nu mai ştie nici dacă mica străduţă laterală din Calea Călăraşilor, unde se afla casa izolată, la propriu şi la figurat, a familiei de aromâni, mai există. Iacobescu a fost destul de impresionat de avertismentele „unchiului Hans“ în legătură cu „tarele caracteriale ale «nepotului», cu predispoziţiile sale anarhist-nihiliste şi un suflet sec, rece şi indiferent“.

„Când aud de cultură, îmi vine să scot pistolul!“

pino2

Interesantă în toată această poveste este poziţia Albionului, adică a lui MI6. Aceasta deoarece ofiţerul Iacobescu, cel care l-a descoperit pe Elter în relaţia cu agentul KGB, era şi cel care monitoriza Antena Albionului la Bucureşti. Este, prin urmare, sigur faptul că ofiţerul MI6 de la Bucureşti a aflat din vreme de ascunzătoarea şi găzduitorul ofiţerului german, dar nu s-a conformat procedurilor standard, preferâ nd să valorifice situaţia pentru o „elegantă“ punere în dependenţă a tânărului şi promiţătorului actor Pino.

Omul Albionului a avut grijă de remarcarea lui Pino, actorul uneia dintre primele scene ale Bucureştilor, de către critica britanică de specialitate, care urmărea în întreaga lume apariţia şi evoluţia interpreţilor principalelor personaje ale lui Shakespeare. Au urmat adulaţ iile, succesul şi invitaţia în ţara marelui Will.

Pino s-a dus la Consulatul britanic pentru viză, dar, spre stupefacţia lui, britanicii l-au refuzat. A apelat apoi la omul Albionului, iar acesta i-a dat de înţeles că el este cel care l-a descoperit şi recomandat ca un foarte bun interpret al lui Hamlet, iar Consulatul are dispoziţie să-i acorde viza doar la acordul său personal. Ceea ce avea să se şi întâmple.

Este însă sigur că Pino nu ştie şi nici nu va afla vreodată ceea ce ascunde dosarul său în relaţia cu Albionul. Pentru „a semnala“ totuşi, discret, Albionului faptul că intenţiile sale sunt cunoscute la Bucureşti, contraspionajul român a adoptat o tactică interesantă şi gustată la adevărata ei valoare de serviciul rival de atunci. Astfel, ofiţerul român „Flavius Marinescu“, cel care păstra cu Pino un contact relativ „amical“, dar şi la „derută“, îl chema pe acesta la întâlniri chiar în părculeţul dintre sediul MI şi Grupul de Pompieri, ceea ce însemna că se dorea expunerea şi, deci, devalorizarea sa. Cu toate acestea, relaţia cu Albionul a continuat.

„L-au dorit şi au reuşit să creeze din el un filoenglez, în măsură să contribuie la promovarea valorilor patrimoniului culturii Imperiului Britanic. O investiţie sigură pentru totdeauna, care permite utilizarea ca agent de influenţă, fără ca măcar să-şi dea seama şi fără a i se putea imputa săvârşirea vreunei fapte prohibite. Se pare că englezii au lucrat de o manieră în care el s-a oferit fără să i se ceară“ – spune „Iacobescu“.

Oricum, prestaţia i-a fost apreciată şi răsplătită prin acordarea, la începutul anilor ‘90, a unui înalt ordin al Imperiului Britanic. Este însă oare posibil ca antecedentele germano-sovietice în spionaj ale mentorului său din tinereţe să-l fi expus şi altor riscuri? La această întrebare, Iacobescu ne-a răspuns cu o alta: „Îmi puneţi o întrebare la care deja ştiţi răspunsul?“. Cert este că accelerarea istoriei de la sfârşitul anilor ‘80, spune „Iacobescu“, a făcut ca Albionul să-l folosească pe Pinochio şi în unele operaţiuni „mai la vedere“, pentru a i se contura şi imaginea de persoană publică, dincolo de scena teatrului şi ecranul cinematografelor.

Evoluţia sa până la poziţia de comandant de baterie de artilerie, în timpul evenimentelor din decembrie 1989, când „omul de cultură“ din el a pus tunurile pe Biblioteca Centrală Universitară, îl face pe Pino demn discipol al celui care exclama: „Ah, când aud de cultură îmi vine să scot pistolul!“. Povestea de mai sus, cu legionari, spioni, hamleţi şi copii nerecunoscători ajunşi moraliştii neamului, poate fi considerată ceea ce este. Cum se observă, singurul nume real este al autorului. Restul e legendă.

Spre exemplu, cei care vor căuta în evidenţele publice numele lui Johan Elter vor avea surpriza să constate că nu există. Asta deoarece agenţii ilegali sau „fantomele“ poartă nume de împrumut şi biografii în întregime bine elaborate. Un Johan Elter a existat totuşi, în Germania, dar s-a născut pe 11 februarie 1866 şi a decedat cinci luni mai târziu, pe 24 iulie acelaşi an. El era unul dintre cei cinci fii ai soţilor Mathias şi Cunigunda Elter.

Dan Badea
Text apărut în Interesul Public din 08 octombrie 2007

Agentul VICTORIA (II): Păpuşarii Guvernului


Colonelul Eric Ditmar Tappe, din Intelligence Service, a fost recrutorul şi mentorul lui Dennis Deletant

Dennis Deletant
Dennis Deletant

Dennis Deletant (foto), ofiţer sub acoperire al Intelligence Service, a supervizat mai multe activităţi ilicite ale lui Marius Oprea, consilier personal al primului ministru.
„Interesul Public“ dezvăluie natura muncii operative a lui Dennis Deletant în conformitate cu schimbarea actorilor pe scena politică românească. Contraspionajul român a avertizat decidenţii politici din România, dar procesul de extragere a spionilor a fost blocat. „Interesul Public“ scoate la iveală modul în care grupul lui Marius Oprea a compromis, prin poziţionarea în puncte-cheie ale statului, înalte feţe bisericeşti, cu scopul ulterior de a impune în numele unor forţe oculte anumite identităţi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Din proximitatea preşedintelui Emil Constantinescu, Marius Oprea a încercat să compromită imaginea României prin livrarea unui document secret către presă. „Interesul Public“ prezintă modul în care Oprea a falsificat un adevăr pentru a propulsa imaginea PNL.

După suspendarea miniştrilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, ca urmare a acuzaţiilor de spionaj-trădare, „Interesul Public“ este pe cale să demanteleze o altă reţea. Este vorba despre reţeaua agenţilor de influenţă. Deşi omniprezentă, acoperirea operaţiunilor o face aproape imposibil de dovedit. Cu toate acestea, prezentăm, mai jos, elemente ale unei astfel de grupări.

Echipa Dennis Deletant – Marius Oprea lucrează de mai mulţi ani pe aceleaşi coordonate şi obiective, având o comandă unică. Foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc, care cunosc, ori au contribuit la întocmirea dosarelor ce-l privesc pe Dennis Deletant dezvăluie în exclusivitate numele ofiţerului care l-a recrutat pe Dennis Deletant: colonelul (MI6) Eric Ditmar Tappe. „Dennis Deletant a fost recrutat ca agent al MI6 şi introdus la „acoperire şi documentare“ la Institutul de Studii Slavonice şi Est-Europene (ISSEE) de către prof. dr. colonel Eric Ditmar Tappe“, ne-au declarat foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc. Colonelul profesor Tappe (1910-1992) îşi desfăşura activitatea de spionaj sub acoperirea funcţiei de şef al Secţiei România a institutului amintit, fiind specializat în istoria literaturii, în special a celei române, precum şi în limba română.

El a făcut parte şi din personalul militar al Comisiei Militare Britanice la Bucureşti în perioada 1944- 1946. În buna şi respectabila tradiţie a şcolii britanice a informaţiilor secrete, colonelul Tappe îşi onora prestigios şi sarcinile de acoperire, fiind, între altele, autorul unui remarcabil studiu despre opera lui Caragiale. Cu astfel de preocupări ştiinţifice, el continuă şi intră în galeria agenţilor de elită ai Intelligence Service-ului, precum Marlowe, R.Kippling, John Galsworthy, Thomas Hardy, Graham Greene, Ian Fleming s.a., precedaţi de nu mai puţin celebrul Daniel Defoe, cel care a adus reginei Ana Stuart (1702-1714) „mai multe servicii onorabile, dar secrete“.

Deşi a coordonat activităţile secrete de informaţii pe mai multe spaţii, Eric Tappe s-a dedicat în mod special problemelor româneşti, nutrind chiar simpatii faţă de opera unora dintre scriitorii şi istoricii româ ni, pe care şi i-a apropiat şi, bineînţeles, valorificat. Unii au avut şi o evoluţie aparte, impunându-se ca personalităţi academice de primă marime. De altfel, reputaţia sa de profesionist al spionajului se datorează carierei îndelungate şi succeselor informative obţinute pe spaţiul România.

În cadrul colectivului de cercetători pentru România, colonelul Eric Ditmar Tappe l-a remarcat şi s-a ocupat, în mod special, pe tânărul Dennis Deletant, care i s-a părut, pe bună dreptate, o persoană cu perspective promiţătoare. L-a îndrumat şi sprijinit îndeaproape, facilitându-i succesele profesionale. Deletant îi datorează colonelului Tappe atât formarea profesională ştiinţifică-oficială, cât şi pe cea de agent acoperit al MI-6. – spun sursele. Colonelul Tappe l-a introdus în mediile academice din România, i-a consolidat acoperirea şi l-a girat cu autoritatea numelui şi activităţii sale.

Aproape toate relaţiile operative ale lui Dennis Deletant în România, exceptându-le pe cele din generaţiile tinere, i-au fost „predate“ de către Tappe (intelectuali de vârf, istorici de valoare, scriitori reprezentativi – n.n.). De altfel, în „ Cuvântul de mulţumire“ din deschiderea lucrării „Ceauşescu şi Securitatea“, autorul Dennis Deletant a prezentat, într-o formulă cât se poate de clară, preluarea ştafetei pe spaţiul România, de la colonelul Tappe: „Interesul faţă de România mi l-a trezit Eric Tappe, profesor emerit, specialist în problemele româneşti la School of Slavonic East European Studies, University of London; îi datorez cunoştinţele în materie de limbă şi literatură română, precum şi faptul că mi-a făcut legătura cu prieteni de-ai săi bucureşteni din timpul războiului“.

Recunoaşterea publică a rolului jucat de Tappe, la reconversia sa profesională, nu trebuie să ne mire, deoarece, spune unul dintre foştii ofiţeri din contraspionajul românesc, „să nu negi evidenţele, este o chestiune de abecedar în munca de informaţii“.

Deletant l-a înlocuit pe Tappe la conducerea Secţiei România a ISSEE

Este mai mult ca sigur că locul colonelului Tappe nu putea fi luat de sârguinciosul Dennis Deletant numai pe baza meritelor sale strict profesionale. O asemenea poziţie în cadrul ISSEE, ca şi la BBC, era, prin tradiţie, rezervată Inteligence Service-ului, iar acesta numea în astfel de funcţii numai persoane cu pregătire superioară de informaţii. „Dennis Deletant are, dacă i se va aproba, întreaga libertate de a combate aceste informaţii“ – plusează unul dintre foştii ofiţeri români din fosta Securitate.

De asemenea, ni se mai spune că, pe lista persoanelor pe care colonelul Tappe i le-a recomandat lui Dennis Deletant, pentru a fi contactate în România, s-au aflat, fără excepţ ie, suspecţi ai contraspionajului pentru „legături nepotrivite“ cu Intelligence Service. Mai mult, aflăm, „unora dintre ei li s-au identificat şi conturi, în lire sterline, deschise la BRCE şi alimentate, lunar, conturi în care nu intrau sume prea mari. Între 30-60 de lire sterline/lunar, funcţie de criteriile ştiute de MI-6. Cel mai adesea provenien- ţa sumelor avea ca specificaţie „drepturi de autor“ pentru diverse colaborări“.

După 1990, când Dennis Deletant a devenit o persoană publică în România, interesul său a fost să convingă că nu a avut nicio legătură cu serviciile secrete ale Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În acest sens sunt interesante de analizat şi evaluat toate afirmaţiile sale referitoare la activităţile pe care le-a avut în România, începând cu participarea la cursurile de vară şi continuând cu teza de doctorat şi preocupările ulterioare. Este, de fapt, ceea ce am încercat să facem, sumar, în articolul nostru Agentul „Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului „Interesul Public“.

„Marius Oprea (foto) - o achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“
„Marius Oprea (foto) – o posibilă achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“

„În această străduinţă de a combate ceea ce ştia că Securitatea documentase, fără putinţă de tăgadă, Dennis Deletant a căzut, din nefericire pentru el, într-un diletantism ce nu a putut trece nesesizat de către profesioniştii informaţiilor, motiv pentru care nu este exclus să fi fost şi admonestat“, spun sursele.

Referindu-se la episodul din 1988, când Deletant ar fi fost avertizat, printr-un funcţionar din Ministerul britanic de Externe, să nu mai vină în România, unde este indezirabil, aceleaşi surse spun că „povestea are cel puţin două puncte slabe: odată declarat indezirabil, nu i se mai putea permite intrarea în România, pe toată durata interdicţiei, care atunci pentru o asemenea activitate era, practic, nelimitată, şi, în al doilea rând, folosirea tertipului că a aflat prin cineva de la Foreign Office că este dovada obstinantei preocupări de a demonstra că nu avea o legătură cu serviciile secrete“.

În plus, „nu este doar singura greşeală a lui Dennis Deletant. Alte greşeli, minuţios evaluate de profesioniştii contraspionajului, chiar din poziţia noastră de foşti ofiţeri de Securitate puşi pe liber, unii chiar pe baza listelor furnizate de serviciile care aveau de încasat poliţe, au permis evaluarea acţiunilor şi scopurilor comune urmărite împreună cu Marius Oprea, o achiziţie, în opinia noastră, nedemnă de tradiţiile şi profesionalismul agenţilor de mare clasă ai Intelligence Service, care ne-au făcut onoarea de a ne lua în seamă şi pe care i-am respectat dintotdeauna, având grijă ca fair play-ul şi simţul onoarei să nu lipsească din confruntă rile noastre pe frontul nevăzut, dar întotdeauna foarte fierbinte, al informaţiilor secrete“, au afirmat, pentru „Interesul Public“, surse din contraspionajul românesc.

Cine controlează arhivele, ne scrie istoria, dar ne poate schimba şi viitorul

Cum am arătat deja, în cazul atacului asupra pilonului numărul unu al credibilităţ ii din societatea românească, Biserica Ortodoxă Română, arhivele pot fi folosite în jocuri bine coordonate de păpuşari ce rămân deocamdată în umbră. Tot din umbră acţionează şi serviciile de spionaj. În articolul nostru anterior am afirmat că există un interes destul de ridicat al unor astfel de servicii secrete pentru arhivele fostei Securităţi. Dacă atunci am prezentat un exemplu banal privind posibilul interes al spionajului german (BND), astăzi prezentăm un nou exemplu, de această dată din panoplia Intelligence Service.

Astfel, în anii celui de al Doilea Război Mondial, soţul Marthei Bibescu, ofiţer de aviaţie, a acceptat să furnizeze ataşatului aero al Marii Britanii la Bucureşti informaţii care să ajute la identificarea şi bombardarea instalaţiilor şi depozitelor petrolifere din Valea Prahovei. Ataşatul aero a devenit apoi şi amantul Marthei, ceea ce pentru Eugen Cristescu a reprezentat o mană cerească, deoarece i-a documentat în flagrant şi i-a recrutat pe amândoi. Ulterior, ataşatul a ajuns şeful contraspionajului militar britanic şi, dupa aceea, înalt demnitar al Coroanei. MI-5, din raţiuni de securitate, a trebuit să stabilească însă dacă acţiunea SSI-ului nu a fost preluată de Securitate, cu tot apanajul consecinţelor pentru securitatea Regatului. Cum nu putea ajunge la documentele operative ale Securităţii, a trimis un reputat istoric pentru cercetări arhivistice în vederea elaborării biografiei celebrului aviator-spion, care a ajutat Puterile Aliate la înfrângerea Germaniei naziste. Trimisului i s-a deschis, la Arhivele Naţionale, fondul special „Familia Bibescu“. Evident, acesta a fotocopiat până şi biletele de tramvai (reconstituind traseele şi staţiile acestora!), sau listele de cumpărături ale menajerei.

Pe de altă parte, de la datele din arhivă a trecut la contactarea tuturor persoanelor identificate, aflate în viaţă, pe care le-a abordat cu atuurile câştigate din studiul documentelor, câştigându-le imediat încrederea. Aşadar, nu trebuie ca autorităţilor statului român şi structurilor sale de securitate să le fie indiferent cine şi în ce condiţii primeşte pe mână administrarea şi gestiunea patrimoniului arhivistic naţional, în oricare dintre componentele sale. Asta pentru că, se ştie deja, cine ne controlează arhivele, ne scrie şi istoria. Mai mult, ne poate schimba si viitorul.

Biserica Ortodoxă, sub asediul trepăduşilor

Atacul asupra Bisericii Ortodoxe Române, relansat după moartea Patriarhului Teoctist, a atins dimensiuni greu de cuantificat în termeni laici. Acuzaţiile de colaboraţ ionism aduse înalţilor ierarhi ai Bisericii sunt justificate, conform celor care le-au lansat, de nevoia de curăţire morală a unei instituţii care, deloc întâmplător, se află pe locul întâi la capitolul credibilitate în societatea românească. Contextul alegerii noului patriarh a scos la iveală preocupările unor grupuri de interese de a prelua controlul Bisericii Ortodoxe, pentru a putea apoi manipula mai uşor majoritatea populaţiei.

Un exemplu concret al rolului imens pe care poate să-l joace Biserica, inclusiv în plan politic, a fost relevat recent, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice care a avut loc la Sibiu, pentru prima oară într-o ţară majoritar ortodoxă. Am aflat astfel că prima Adunare Ecumenică, din 1989, la care au participat 700 de delegaţi din Europa, a avut un rol esenţial în dărâmarea regimurilor totalitare din Europa. „Guvernul Ungariei şi-a deschis – în acelaşi an – graniţele spre Austria, iar Bisericile din estul Germaniei au avut un rol important în transformările care au culminat cu căderea zidului Berlinului“, a afirmat teologul român Viorel Ioniţă.

Este de înţeles, aşadar, interesul pentru această instituţie. În bătălia pentru scaunul de la Patriarhie, un rol fundamental l-au jucat trepăduşii din arhive, fie că e vorba de Arhivele Naţionale, fie de cele de la CNSAS.

Marius Oprea şi „oamenii de bine“

Începută în 2001, când istoricul Dorin Dobrincu a lansat pe piaţă, pentru prima oară, într-un cotidian ieşean, un document mârşav cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist, bătălia a fost reluată recent după ce acelaşi individ a devenit şeful Arhivelor Naţionale. Numirea sa în fruntea arhivelor s-a făcut la intervenţia consilierului personal al lui Tăriceanu, Marius Oprea. De asemenea, cel care a publicat atunci dela- ţiunile despre Teoctist, un anume Adrian Cioflâncă, a primit şi el un loc de expert, alături de „membrul“ Marius Oprea, dar şi de „sursa“ Dobrincu, în Comisia preziden- ţială pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Documentul sustras pe vremuri din Arhiva SRI a fost completat apoi, oficial, cu extrase din fişa de cadre a lui Teoctist. După urcarea în tronul de la Arhivele Naţionale, istoricul Dobrincu a lăsat să se scurgă din nou către presă, contrar legislaţiei în vigoare, vechile delaţiuni cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist. Acuzaţiile, greu de reprodus, au fost publicate din nou de un cotidian central, la câteva săptămâni de la moartea patriarhului. Acţiunea a fost, deloc întâmplă tor, în acord cu preocupările CNSAS pentru trecutul înalţilor ierarhi ortodocşi care urmau să participe la alegerile pentru scaunul patriarhal. Scandalul care a urmat este cunoscut. Luptele de culise l-au propulsat apoi, ca Patriarh, pe ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Manipularea pe relaţia Dinescu- CNSAS

Ca o dovadă a dispreţului faţă de Biserica Ortodoxă, Mircea Dinescu a declarat, o zi mai încolo, că „astăzi s-ar putea să pârlim nişte berbecuţi în sutane aurite!“. Nu ştim câţi au gustat licenţa poetică a membrului CNSAS, dar declaraţ ia a fost însoţită rapid, tot prin încălcarea legii, de scurgerea către presă a unor informaţii confidenţiale din dosarele înalţilor ierarhi ortodocşi aflate pe masa de lucru a CNSAS.

Este vorba despre cele opt nume conspirative cu care Securitatea i-ar fi „botezat“ pe unii dintre presupuşii colaboratori din fruntea Bisericii. Nu se ştie însă dacă lucrarea amicilor lui Marius Oprea, pe relaţia Tismăneanu, Dobrincu sau Dinescu, şi-a atins scopul, adică dacă a ştirbit cu ceva credibilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Este de presupus că principiul „divide et impera“ aplicat aici, nu a avut efectul scontat. Interesul public, călcat în picioare de detractorii bisericii, ne-a obligat totuşi la precizările de mai sus. Şi, deci, la o nouă radiografie a grupului Oprea.

mircea_dinescu_kgb_ceausescu_vizita_de_lucru2

De altfel, spun surse din contraspionajul românesc, „că şi Marius Oprea, mai recent, Mircea Dinescu, după un stagiu de specializare în Anglia, efectuat pe vremea studiilor la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ştefan Gheorghiu, a avut o relaţie specială cu un membru al ataşatului militar britanic la Bucureşti. Soacra sa, Elena Loghinovskaia-Kovacs, era agent de legătură rezident cu o reţea a KGB din câteva universităţi din statele est-europene. De unde se vede că bunele tradiţii ale spionajului pot fi şi o afacere de familie“

Implicare neortodoxă în justificarea pecuniară a Holocaustului
Aşa cum am arătat în articolul „Agentul Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului nostru, mai mulţi ofiţeri din fosta Securitate au dezvăluit preocupările nertodoxe ale lui Marius Oprea, „vânătorul de securişti“, şi ale unora dintre „contactele“ sale din lumea bună a „intelighenţiei“ de la Bucureşti sau de aiurea.

Investigaţiile noastre au continuat şi au apărut noi informaţ ii destul de interesante. Preocupările lui Oprea pentru studierea arhivelor SRI şi, mai nou, pentru controlul Arhivelor Naţionale, au avut şi au, conform unora dintre surse, scopuri cât mai neortodoxe. Probabil că de aici provine şi atacurile împotriva Bisericii. Spre exemplu, spun aceleaşi surse, Marius Oprea s-ar fi implicat, alături de alţi cercetători români, în justificarea pe baza unor date şi/sau documente scoase din arhivele româneşti a revendicărilor pecuniare ale Israelului cu privire la Holocaust.

„Consecinţele aşa-ziselor dovezi ale Holocaustului în România, la fabricarea cărora a contribuit şi Marius Oprea – ca urmare şi a incapacităţii notorii de a evalua gradul de adevăr şi valoarea izvoarelor cercetate, dar mai cu seamă a predispoziţ iei de a căuta numai dovezile care să-i confirme propriile obsesii, în cazul dat, comanda primită – a determinat din partea comunităţilor evreieşti din întreaga lume, dar şi a statului Israel, pretenţii faţă de statul român de 6 – 6,5 miliarde dolari, înainte de 2000. În materie de finanţe, statul român este buzunarul contribuabilului de azi, total neimplicat în evenimentele petrecute înainte ca el să se fi născut. Istorici, de talia lui Oprea confundă şi atribuie lui Antonescu, ceea ce a făcut Horty în Ardealul ocupat. Foarte puţină lume mai ştie ori este dispusă să-şi amintească de Aleea Mareşal Ion Antonescu din Memorialul martirilor din Tel Aviv, care a fost rebotezată la începutul anilor ‘90. Respectiva cinstire a memoriei Conducă- torului-dictator nu au impus-o, în niciun caz, regimul comunist de la Bucureşti şi nici multele duzini de foşti ofiţeri superiori, cu funcţii înalte în Securitate, care au emigrat Israel. Aşa au considerat cei salvaţi cu acceptul lui Antonescu, care nu au fost puţini. Acolo era şi o plachetă care spunea adevărul pentru posteritate“ – ne-a declarat unul dintre ofiţerii de informaţii care a documentat informativ acest caz.

Traficul cu documente secrete

O altă preocupare neortodoxă a unor personaje din sfera de influenţă a lui Marius Oprea se referă la scoaterea din arhive şi plasarea către cei interesaţi a mai multor documente secrete. Spre exemplu, spun sursele, „a existat o preocupare pentru obţinerea de documente din arhive care să confirme dreptul de proprietate al evreilor asupra unor terenuri din Moldova şi Bucovina“.

Există, de asemenea, informaţii, neconfirmate însă de serviciile secrete româneşti, conform cărora ar exista o probă video privind plasarea unor documente din arhivele SRI, de către trei persoane din grup (una dintre ele, fost membru CNSAS), către o anumită ambasadă din Bucureşti.

În ceea ce-l priveşte pe Marius Oprea, el este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a României în livrarea de armament („rachete sol-aer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere, şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL.

Totul pentru onoarea pătată a PNL şi a lui Vosganian (foto)

vosganian_doarme_9a974eb478

Aruncarea României într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii.

Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“.

Aşadar, i-a fost frică de faptul că România s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995! Ulterior însă s-a dovedit că operaţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu cu privire la trecutul de informator al lui Varujan Vosganian.

Însuşi Oprea a recunoscut apoi într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu „scandalul Vosganian“: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. No comment.

Dan Badea
şi Constantin Corneanu

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 17 septembrie 2007

Țeparul Călin Armen, strategul escrocheriei MTS Leasing, este «prins» in rețeaua mafiei rusești

calin Armen

La sfarsitul lunii iunie 2005, cand afacerea MTS Leasing a intrat in colaps, conducerea MTS anunta ca unul dintre consilierii financiari ai companiei, Calin Armen, a sustras peste 200.000 de euro din fondurile companiei si a disparut in Germania. Surprinzator insa, conform unui comunicat al MTS Leasing GmbH, Armen nu fusese un angajat al acestei companii, fiind de presupus ca el era consilierul personal al presedintelui MTS Leasing, Theobald Sebastian Metzen.

Unul dintre membrii familiei Metzen, Benedict, a declarat presei ca ideea afacerii MTS Leasing i-a apartinut de fapt lui Calin Armen, care a lucrat de la inceput in firma si care ar fi stat si la baza declansarii scandalului din presa cu privire la dezastrul MTS. Tot Benedict Metzen a afirmat ca tatal sau, Theobald, n-ar fi cunoscut trecutul infractional al lui Armen si a avut deplina incredere in acesta. 

Afirmatiile lui Benedict Metzen trebuie tratate insa cu multa atentie, nefiind exclus ca fuga lui Armen sa faca parte dintr-un scenariu cunoscut patronilor MTS care, dupa ce si-au facut plinul din fondurile avansate de catre clienti, s-au gandit poate ca, pentru a o sterge nemteste cu banii deja incasati, au nevoie de un motiv credibil in fata autoritatilor. Ce motiv mai credibil puteau inventa, decat trimiterea la inaintare a unui personaj care avea deja, in Romania, renumele unui escroc? Pe de alta parte, daca Armen ar fi escrocat intr-adevar firma MTS, este de presupus ca, macar de data asta, el nu s-ar fi ascuns tocmai in Germania, locul de unde provin patronii companiei, ci ar fi ales o alta destinatie. Or, asa cum vom vedea, «punctul de comanda» al lui Armen a fost si a ramas Germania si e greu de crezut ca, pentru cateva sute de mii de euro, el putea sa-i puna in pericol pe membrii retelei din care face parte, prin atragerea atentiei autoritatilor germane asupra acestora. E de presupus asadar ca Armen n-a fost decat un pion de sacrificiu in aceasta afacere, el fiind in cardasie cu patronii germani, actiunea de discreditare a lui Armen avand menirea de a pasa vinovatia in alta parte.
Mortul Goutchian Armen a inviat la Bucuresti
Nascut pe 2 mai 1968 in Tbilisi (Gruzia), Goutchian Armen Eduardovici a copilarit in cartierul moscovit Solntsevskaya, un adevarat cuib al mafiei moscovite si locul de unde provine cunoscuta organizatie de crima organizata ce poarta acelasi nume. Conform unor surse, Armen Goutchian s-a refugiat in Romania deoarece a fost implicat intr-o escrocherie de proportii ce a vizat fraudarea unui fond de pensii al rusilor prin intermediul grupului rus de investitii MMM. Afacerea a fost, la vremea respectiva, o mare teapa financiara consemnata in Rusia. Pentru a scapa de cei pe care-i escrocase, Armen a fost declarat mort si a parasit tara cu destinatia Romania. Din motive de protectie, el si-a schimbat apoi numele in Calin Armen, dupa casatoria cu romanca Georgeta Calin.
Intr-o prima faza a lansarii lui pe scena mafiei autohtone, Armen s-a afisat indeosebi la «Intercontinental», unde cheltuia cu destula usurinta sume mari de bani, cu iz de «canepa» rafinata, vanduta prin Grozavesti, pentru a epata si a «testa» piata. Si-a facut curand prieteni cu care, ulterior, a inceput sa imagineze modalitati de tepuire a fraierilor. A patruns in medii dintre cele mai diverse si a castigat increderea unor persoane precum Emil Botea (presedintele de atunci al cooperativei de credit Banca Populara Romana), cu care a demarat afaceri de anvergura, Fatih Kesser, Constantin Iancu si Gheorghe Comanescu etc. Unul dintre acestia, turcul Fatih Kesser, acuzat ca ar fi comandat asasinarea la Bucuresti a unui conational, se plangea ca a fost tepuit fara retineri de Calin Armen cu aproximativ 100.000 de dolari, motiv pentru care Armen a fost obligat sa se ascunda o vreme, sau sa anunte ca s-a ascuns, conform obiceiului, in Germania.
Morisca Armen-Botea
boteaUna dintre afacerile de succes ale lui Armen pe piata tepelor autohtone a fost Compania Populara de Leasing (CPL) infiintata in 1999, cu sediul la aceeasi adresa cu cooperativa de Credit Banca Populara Romana (BPR). Actionarii CPL erau Georgeta Calin (sotia lui Armen), Mihaela Botea (sotia lui Emil Botea, presedintele de atunci al BPR), Dragos Mihai Garjabu (fost director BPR) si firmele Interbrok SA, Compania Internationala de Asigurari (CIA) si BPR. Calin Armen figura, discret, pe lista administratorilor CPL.
Firma Interbrok, infiintata in 1998 la aceeasi adresa cu BPR, ii avea ca actionari pe sotia lui Botea, BPR si CIA, iar, aceasta din urma, pe sotii Botea, Dragos Garjabu si, evident, Interbrok. Dupa infiintarea, un an mai tarziu, a CPL, compania devine actionar intr-o alta firma, Flash Adv Trade SRL, societate administrata de Calin Armen. O morisca facuta special pentru a pierde urma banilor.
Numai modul de constituire al acestor societati era suficient pentru a atrage atentia, chiar si unui caprar din Politia romana, ca intentiile actionarilor unei asemenea increngaturi nu sunt deloc ortodoxe. Ulterior, dupa ce a tras cateva tepe, firma lui Botea&Armen si-a schimbat numele in „Eurofinance Leasing”.
Ca sa-si impresioneze partenerii, Armen dadea de inteles ca este mason, el finantand chiar revista «Forumul Masonic».
Tot el se mai lauda, prin diverse medii, si cu faptul ca este prieten cu Khairully Kabzhanov din Parlamentul de la Astana, capitala Kazahstanului, fost inalt functionar in conducerea serviciilor secrete din acest stat si fost asistent al presedintelui republicii; Kabzhanov avea sa fie asasinat (ucis in bataie) pe 22 ianuarie anul acesta, la Almata, de catre un grup de patru ucigasi platiti.
La fel, Armen se lauda ca are relatii si intalniri cu diplomati «galonati» de la ambasada rusa de la Bucuresti. De asemenea, el isi facuse si utiliza carti de vizita din care rezulta ca este consilier al Comisiei economice a Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei. Printre firmele tepuite de CPL amintim doar «Trans-Bus» din Buzau si Complex «Savoy» Mamaia, prejudiciate cu peste 4,3 miliarde lei.
Tarziu, in 2003, Calin Armen a fost trimis in judecata in stare de arest pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Dupa cateva luni petrecute in arest, Armen a fost eliberat si s-a refugiat din nou, in Germania. Tepele amintite nu erau insa decat operatiuni banale pentru teparul scolit la Moscova care, astfel, se antrena sa nu-si iasa din mana. 
Intermediar pentru fosti ofiteri KGB si GRU
Cu cativa ani in urma, Emil Botea, presedintele cooperativei de credit Banca Populara Romana, dar si presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Unirea, a fortat preluarea bancii de catre BPR ca s-o poata vinde ulterior unui grup de afaceristi proveniti din fosta Uniune Sovietica. Miscarea a fost facuta prin intermediul lui Calin Armen, numit director de relatii externe al BPR. Au fost purtate atunci negocieri cu reprezentantii unor grupuri de interese rusesti, conduse de fosti ofiteri de informatii din KGB si GRU, precum si de fosti demnitari sovietici.
Printre acestia sunt Anatol Bakajef – domiciliat in Germania, fost general KGB si patron al uneia dintre firmele rusesti (Eltana) cu corespondent in Romania, Vitali Kozliakov – fiul unui fost general KGB, fost ministru in Ucraina si director al unui institut de metale rare, Alexei Voskoboy – fost consilier al ministrului de externe al Rusiei (Ivan Ivanov) si presedinte al Asociatiei Industriasilor din Rusia, si Anatoly Patron – presedintele bancii rusesti «Commercial Bank for Investments and Tehnologies», infiintata in Singapore si cu sediul la Moscova, presedinte al Nova Bank (fosta Banca Unirea).
De mentionat faptul ca gruparile rusesti cu care s-a intersectat si romanul Emil Botea la inceputul anilor 2000 au un «punct de comanda» bine consolidat in Germania, locul in care Calin Armen era obligat sa se ascunda dupa fiecare din tepele trase in Romania. Tot Germania este si locul unde avea sa se puna la cale, cativa ani mai incolo, afacerea MTS Leasing, ultima dintre ingineriile financiare ale specialistului in «leasing-tepe» Calin Armen.

schema kgb

Hayssam, folosit in reteaua Metzen-Bakajef?
Patronul MTS Leasing nu este nici pe departe «credulul» zugravit de fiul sau, Benedict. Conform unor informatii obtinute de colegii de la CRJI (Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie), Theobald Metzen impreuna cu Calin Armen, Anatol Bakajef (fost ofiter superior in serviciile secrete sovietice) si alti oameni de afaceri rusi ar fi pus la cale in urma cu doi ani, la Bucuresti, „exportul catre Kinshasa in Congo al unui transport de rachete, export intermediat de la Bucuresti de catre Omar Hayssam”. Rolul lui Hayssam ar fi fost acela de a asigura, in conditiile in care Congo se afla sub embargo, «obtinerea unui end-user curat, din afara tarilor aflate sub embargo». De asemenea, rachetele trimise in Congo ar fi provenit din Olanda. O alta informatie ar fi si aceea ca Theobald Metzen ar fi oferit spre vanzare, pe diferite site-uri de internet, osmiu 187, substanta folosita si in domeniul industriei militare.
Informatia are un mare grad de credibilitate daca o asociem cu o alta, obtinuta cu cativa ani in urma dintr-o sursa specifica, conform careia Calin Armen, Anatol Bakajef si Vitali Kozliakov ar fi incercat, fara succes, sa depoziteze in banci din Romania metale rare, intre care si osmiu, pana la infiintarea in tara noastra a unei firme specializate in comert cu metale rare.
Trebuie spus insa ca traficul cu osmiu 187 a fost atent monitorizat de occidentali si este posibil ca, in cazul in care informatia colegilor de la CRJI este adevarata, sa avem de-a face cu o operatiune speciala, bazata pe o intelegere est-vest, prin care s-a urmarit depistarea celor care vor sa cumpere un astfel de produs. E greu de presupus ca membrii unei retele ce includea si fosti inalti ofiteri rusi s-ar fi expus pe Internet cu o asemenea oferta cunoscand faptul ca atat rusii, cat si americanii convenisera sa se sprijine reciproc in programul de neproliferare a armelor nucleare. Totusi, atragerea lui Theobald Metzen intr-o afacere de acest tip, chiar daca si ca „momeala”, presupune ca acesta face deja parte din reteaua oamenilor de afaceri rusi si nu este nici pe departe „credulul” invocat de fiul sau Benedict.
Asta cu atat mai mult, cu cat, inainte de 1990, Theobald Metzen a calatorit suficient de mult in fostele state sovietice, ocupandu-se (oficial) de «managementul diferitelor proiecte», el intrand ulterior in relatii de afaceri cu cateva dintre aceste state.
Afacerile lui Metzen
Theobald Metzen si-a construit si el, in Germania, o mica retea de afaceri in care, la vedere, si-a implicat membrii familiei. Nascut in 28.06.1933, Theobald Sebastian Metzen are doi copii, Matthias si Benedict. Cel putin pana la inceputul anilor 1990, Metzen a fost implicat, conform unor surse, in diferite proiecte ce aveau girul ONU si a calatorit in tari din Africa si fosta Uniune Sovietica. Firmele sale de familie sunt Metzen und Partners Consultants GmbH (1988), MTS Investition und Handel GmbH (1994), MTS Leasing GmbH (2003) si, partial, Human Resources AG. Ultima dintre acestea a stat la baza infiintarii in Romania a unei alte firme, Diering Engineering, atrasa ca partener in afacerea MTS Leasing. Prima dintre firmele lui Metzen, Metzen und Partners Consultants GmbH, are ca obiect de activitate import-export de produse alimentare pe relatia Kazahstan – Rusia.
MTS Leasing GmbH a fost infiintata in 24.11.2003 prin asocierea dintre MTS Investition und Handel GmbH si Simolly Properties Ltd din Limassol-Cipru, societatea cipriota retragandu-se, in octombrie 2004, din afacere. In Romania, MTS Leasing a deschis o reprezentanta cu filiale in mai multe localitati si, ca urmare a unei publicitati agresive, a reusit atragerea a peste 700 de clienti care au varsat deja, in conturile deschise la Frankfurter Volksbank, cateva zeci de milioane de euro.
Pentru credibilitate, clientii au primit indicatia sa foloseasca drept intermediar pentru livrarea avansului Banca Volksbank Romania SA care, cu exceptia cuvantului „Volksbank” (banca populara) din denumire, nu are nici o legatura cu banca din Germania. Este posibil ca si acest aspect sa faca parte din planul de escrocare bine pus la punct de strategii MTS Leasing.
Dan  Badea, material aparut in cotidianul GARDIANUL din 03.08.2005