Micile secrete ale lui Varujan Vosganian

Nominalizarea senatorului Varujan Vosganian pentru postul de comisar european a declansat, la sfarsitul anului trecut, unul dintre cele mai mari scandaluri consemnate la varful politicii romanesti. Esecul admiterii candidaturii sale, dupa scoaterea la iveala a unor informatii compromitatoare din trecutul sau mai indepartat, a fost dureros resimtit atat de el, cat si de cei care l-au propus si sustinut fara rezerve. Reprezentant de varf al PNL, gruparea Tariceanu-Patriciu, Vosganian a fost ajutat sa depaseasca „rusinea de la Bruxelles“ prin numirea sa intr-un post-cheie al guvernului, acela de ministru al economiei si comertului.Beneficiar al unei campanii mediatice de reconstructie a imaginii, Varujan Vosganian a reusit astfel, destul de rapid, sa-si stearga de pe frunte stampila stanjenitoare pe care scria „incompatibil UE“, o varianta moderna a mai vechiului „refuzat la export“. Desi dezvaluirile cu privire la trecutul sau controversat n-au fost tocmai placute, ele i-au adus totusi, pentru prima oara in cariera, numirea intr-o functie guvernamentala pe principiul „oricare, numai sa fie“.Asta pentru ca, dupa esecul cu UE, Varujan a fost din nou nominalizat, fara succes, pentru postul de vicepremier ramas vacant dupa retragerea lui Gheorghe Pogea. Cum postul n-a mai putut fi accesat, din motive de strategie politica, dar Varujan primise deja semnalul „bun pentru guvern“, liberalul si-a gasit ulterior linistea si implinirea in fotoliul de ministru al economiei.
Varujan Vosganian s-a nascut pe 25 iulie 1958 in Craiova, este casatorit cu Mihaela Stanculescu (45 ani) si are un copil, Armine (15 ani). Sotia lui Varujan este compozitor si profesor universitar si a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu“, in 1985. Armean de origine, Vosganian a absolvit liceul „Alexandru Ioan Cuza“ din Focsani, Vrancea, iar apoi, in 1982, Facultatea de Comert din cadrul ASE Bucuresti. In CV-ul oficial, el nu aminteste nimic despre activitatea de pana in decembrie 1989, ca si cand i-ar fi rusine de propriul sau trecut. Ascunderea deliberata a trecutului este unul dintre motivele care ar fi trebuit sa le dea de gandit celor care l-au propulsat ulterior in inalte demnitati politice si de stat. In 1991, Varujan Vosganian a absolvit Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii Bucuresti, iar in 1998 si-a luat doctoratul in economie la ASE Bucuresti. Dupa 1990, Vosganian si-a descoperit o noua meserie, aceea de parlamentar, meserie care i-a permis sa devina, pe rand, poet si scriitor. Vosganian a publicat cateva volume de poezie („Samanul Albastru“ – 1994, „Ochiul alb al reginei“ – 2001, „Iisus cu o mie de brate“ – 2004), proza („Statuia Comandorului“ – 1994), economie („Jurnal de front“ – 1994, „Contradictiile tranzitiei la o economie de piata“-1994 si „Reforma pietelor financiare“ – 1999) sau politica („Dreapta romaneasca. Traditie si Modernitate“ – 2001).Acuzat de colaborationism la Bragadiru

Fragmente necunoscute, sau uitate, din trecutul lui Varujan Vosganian au iesit la iveala dupa ce fostul ofiter CIE, Liviu Turcu, a dezvaluit intr-un cotidian central („Jurnalul National“) faptul ca nominalizatul Guvernului Romaniei pentru functia de comisar al Uniunii Europene „a fost informator al Securitatii“. „A fost recrutat la inceputul anilor ’80 de catre unul dintre ofiterii aflati direct in subordinea serviciului pe care l-am condus in cadrul Centrului de Informatii Externe“, a precizat Liviu Turcu in articolul publicat de „Jurnalul National“ pe 27 octombrie 2006.

In aceeasi zi, intr-un alt cotidian central, a aparut aceeasi informatie privind colaborarea lui Vosganian cu fosta Securitate. „Varujan Vosganian ar fi fost, inainte de Revolutie, agent acoperit al fostei Directii de Informatii Externe (DIE) a Departamentului Securitatii de Stat (DSS), au declarat pentru „Evenimentul zilei“ surse apropiate serviciilor secrete. Liberalul propus de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru functia de comisar european ar fi fost recrutat in anii ’80, pe vremea cand era contabil la Intreprinderea de spirt si drojdie Bragadiru, Bucuresti, de unde a trecut la Centrala Berii, intermediara dintre unitate si guvern.

Sursele EvZ sustin ca dosarul lui Varujan Vosganian ar fi fost distrus, insa copia sa microfilmata s-ar afla intr-o arhiva la Bran“ (EvZ, 27 octombrie 2006). Un alt argument in defavoarea lui Vosganian a fost semnalat de Monica Lovinescu, in lucrarea sa, „Jurnal: 1996-1997“, aparuta in 2001. Iata fragmentul: „Marti, 19 noiembrie 1996. Primele proiecte ale Conventiei au explodat din pricina dublei bombe aduse amabil la domiciliu de domnul Magureanu: doua dosare. Primul, al lui Radu Vasile, ce urma sa fie prim-ministru (…). Al doilea, Vosganian, cel care crease o alternativa intelectuala ce-i reusise atat de putin, incat o cedase dupa un an Conventiei, spre a dobandi un loc in Parlament. Acum, se pare ca pe cel de ministru in orice caz nu-l va mai avea.“ (pag. 241, op. cit.). Al patrulea semnal de suspiciune a fost prezentat chiar de catre Alex Mihai Stoenescu, fost lider UFD, in cadrul unei emisiuni televizate. „Imi aduc aminte ca erau pe vremuri niste emisiuni de dezbatere la Tele7 abc, si la una din emisiuni am participat cu domnul Corneliu Vadim Tudor.

Eu eram la UFD, vicepresedinte, si intr-o pauza de acolo mi-a spus: „Seful tau a fost informator“. Dar nu m-a interesat subiectul“. La fel, a continuat Stoenescu, „in iarna lui 1999-2000 s-a prezentat la mine un cetatean, s-a si prezentat ca a fost ofiter de securitate, care mi-a relatat ca e chiar ofiterul care l-ar fi racolat. Eu nu am dat importanta, nici macar nu am discutat cu Varujan Vosganian lucrul acesta“.

In aceeasi serie de dezvaluiri, „Tricolorul“ lui Vadim Tudor a punctat si el in editia din 7 noiembrie 2006: „Varujan Vosganian a fost recrutat de Securitate, in vederea utilizarii sale pentru strainatate, in anul 1983, cand a furat niste navete de bere si, in calitatea sa de economist, a falsificat o serie de acte“.

Cea mai ferma dintre declaratii ramane insa cea a lui Liviu Turcu, persoana care nu numai ca nu si-a retras afirmatiile, dar chiar le-a intarit, recent, printr-o noua serie de dezvaluiri. El si-a justificat demersul deconspirarii lui Vosganian, in ceasul al doisprezecelea al negocierilor pentru desemnarea acestuia in postul de comisar european, prin invocarea prejudiciilor ce ar fi fost inregistrate de Romania, in planul imaginii si al relatiilor externe, daca aceasta deconspirare s-ar fi facut ulterior acestei numiri.

Turcu a atras atentia si asupra faptului ca presedintele Uniunii Europene, Jose Manuel Baroso, dar si cancelariile europene fusesera atentionate, prin intermediul socialistilor europeni, si de alte aspecte discutabile din trecutul lui Vosganian, cum ar fi „calificativul“ folosit in aceste materiale, de „extrema-dreapta camuflata“, cu trimitere la legatura liberalului cu publicatia „Rost“ („printre ai carei fondatori sau mentori se numara persoane aflate in nomenclatoarele occidentale la capitolul legionari recunoscuti“- spune Turcu).

Reactia lui Varujan

Vosganian la toate aceste dezvaluiri a fost de negare toatala a oricarei colaborari cu fostele servicii secrete atat ca informator, cat si ca ofiter. De asemenea, in sprijinul sau au sarit si institutiile abilitate sa ofere informatii cu privire la posibila sa relatie directa cu fosta Securitate. Atat SIE, cat si SRI au negat existenta vreunui dosar informativ (de retea) pe numele lui Varujan Vosganian.

Pozitia a fost sustinuta inclusiv de presedintele Traian Basescu, desi, cum se stie, daca Varujan Vosganian ar fi, prin absurd, in baza de date operativa a SIE, legea obliga aceasta institutie sa-si protejeze oamenii, iar un proces precum cel intentat de Vosganian lui Liviu Turcu nu poate transa, credibil, acest litigiu, fara aducerea unor probe materiale sau/si a unor marturii avizate.

Condamnat sa fie sef, cu pauza de bere

Daca problema colaborationismului ramane neelucidata, alte aspecte din trecutul lui Vosganian incep sa iasa la lumina. Astfel, involuntar, aflam ceea ce Vosganian a refuzat cu obstinatie sa dezvaluie in biografiile sale publice: ca pana in 1989 a lucrat la Fabrica de bere din Bragadiru, ca a mutat navete de bere dintr-un loc in altul, ca incarcator-distribuitor, sau ca apoi s-a transferat in „centrala“, la Fabrica de bere Rahova, unde a avut atributii contabilicesti.

„Dintre toate meseriile pe care le-am avut in decursul timpului, aceasta a fost cea mai glorioasa. Pe atunci, pozitia pe care o ocupam era destul de invidiata. Acolo era un fel de masonerie. Distribuitorii predau secretele lor unor novici pe care ii socoteau demni sa le urmeze. Era o adevarata arta sa manevrezi sticlele ca sa ai mai putine cioburi decat erau normate. La o masina de 12 tone, aveai dreptul sa spargi un anume numar de sticle. Daca spargeai mai putine sticle, le luai pe cele nesparte si vorbeai cu fetele de la Sectia de imbuteliere. Ele iti dadeau o sacosa de cioburi pe care o predai, iar sticlele pline le vindeai“ – a povestit Varujan pentru un cotidian central.

Cu toate acestea, Vosganian afirma despre el ca inca din copilarie si-a inceput cariera de lider, intrerupta temporar, cum am aratat deja, in perioada Bragadiru-Rahova: „Am avut o predestinare de a fi sef inca de cand am intrat in colectivitate: la gradinita eram seful celor care erau recalcitranti; in scoala primara am fost sef de detasament.

Sefiile mele au mers pana intr-acolo incat am fost sef si-n liceu, am fost seful anului scolar si reprezentantul studentilor in consiliul profesoral la facultate, am fost sef de grupa in armata si sef de palier la Jilava, la inchisoare, in noaptea de 21-22 decembrie 1989. Dupa aceea am fost seful Uniunii Armenilor, seful grupului parlamentar al minoritatilor nationale, sef la Uniunea Fortelor de Dreapta“ (Diana Coriciuc, „Dialog cu Varujan Vosganian“).

Bunicul, genocidul si turcii

Conform propriilor sale declaratii, Varujan Vosganian se trage, pe linie materna, dintr-un print, Melic, din Persia. „Stramosul meu dupa mama, Melic, a fost un print care a trait in jurul lacului Urmia din Persia. De alfel, Melic, in limba armeana, inseamna print. De acolo vine numele de familie al mamei mele: Melichian, adica ai lui Melic. Asta e o poveste de trei sute de ani si mai bine. Printul Melic s-a impotrivit turcilor pana cand, intelegand ca este o lupta fara leac, si-a luat familia si avutul si s-a mutat in muntii Karabaghului, mai la nord.

Si iarasi, impins de navalitori, s-a asezat pe platourile muntoase din jurul Erzerumului. Melic a avut sapte baieti. Cu familiile lor impreuna, ei au intemeiat o asezare care s-a numit Zakar. Satul a existat pana in 1915, cand, in timpul conflictelor turco-armene, a fost devastat de turci, iar populatia masacrata. Bunicul meu, care era un copil, a scapat fugind, ajungand pe jos in Romania, unde auzise ca s-ar fi refugiat niste veri de-ai sai. Dupa ce i-a gasit, acestia au pus mana de la mana si l-au ajutat pe bunicul sa-si deschida, la Craiova, o pravalie de coloniale.

Din asta, bunicul a facut, cu munca lui, un lant de magazine“, a povestit Vosganian pentru publicatia Tango. Dincolo de livrescul ei, declaratia contine informatii care, intr-un context international, pot provoca mari dureri de cap Turciei. Aceasta deoarece, cum se stie, episodul cu masacrarea populatiei armene din Zakar face parte din controversata chestiune a genocidului la care a fost supusa populatia armeana la inceputul secolului XX, genocid nerecunoscut nici astazi de autoritatile turce si considerat inca o piedica in negocierile acestui stat cu Uniunea Europeana.

Pozitia lui Varujan Vosganian, dincolo de povestile de la gura sobei, i-a determinat pe oficialii turci sa ia atitudine imediat dupa ce liberalul a fost nominalizat pentru postul de comisar european, motivul fiind, conform cotidianului „Hurriyet“, faptul ca „Vosganian a jucat un rol major in decizia Romaniei de a recunoaste genocidul comis de Turcia asupra armenilor“.

Afaceri si politica
Ca om politic, Varujan Vosganian a beneficiat, inca de la infiintarea Uniunii Fortelor de Dreapta, si de sprijinul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu, acesta sponsorizand oficial firavul partid al politicianului. Recunoasterea publica a acestei sustineri financiare a dat insa apa la moara celor care vedeau in Vosganian un pericol in plan politic, inclusiv lui Traian Basescu.

De asemenea, informatia a fost folosita si in timpul scandalului privind nominalizarea pentru postul de comisar european, desi sponsorizarea partidelor si a politicienilor de catre oamenii de afaceri este o practica incontestabila in cazul tuturor partidelor politice din Romania. S-a ajuns pana intr-acolo incat oamenii de afaceri, vezi cazul Patriciu, sponsorizeaza si puterea, si opozitia, pentru a-si cumpara linistea indiferent de rezultatele electorale.

Referitor la relatia cu FNI, Vosganian a fost unul dintre investitori, numai ca prabusirea fondului de investitii l-a luat si pe el pe nepregatite: „Intr-adevar, am avut un certificat de 50 de milioane la FNI – a declarat Vosganian pentru un post de televiziune -– insa n-am luat niciodata banii. Mai mult decat atat, este dovada de la Sectia 6 de Politie ca sunt parte la procesul impotriva Ioanei Maria Vlas si FNI“.

Dupa acest esec suferit pe piata de capital, Varujan Vosganian a intrat in diverse combinatii de afaceri, participand la infiintarea a trei societati comerciale. Prima dintre ele se numeste „Euroeconomic“ SA si a fost infiintata in martie 2001, cu sediul la domiciliul lui Vosganian, din strada Ardeleni. Obiectul de activitate al firmei este „activitati auxiliare intermedierilor financiare (cu exceptia caselor de asigurari si de pensii)“. Conform datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, in octombrie 2006 Vosganian detinea la aceasta firma 96,3% din capitalul social, echivalentul a 84.700 lei.

Firma, a declarat Vosganian, „nu are decat rolul de a-mi colecta banii de la diverse publicatii precum „Piata Financiara“, „Ziua“ etc.“. Ceilalti asociati ai liberalului sunt Arin Octav Stanescu (0,85%), Melic Vosganian (0,85%), Teodorescu Adrian Ciocanea (0,85%), Dumitru Cocea (0,284%) si Jean Paul Brunet (0,85%). Printre administratorii societatii figureaza Arin Octav Stanescu, Adrian Ciocanea si Dumitru Cocea. Primul dintre ei, Arin Octav Stanescu, este presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare (UNPRL). Adrian Ciocanea este secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, dar, conform documentelor oficiale de la ONRC, el figureaza atat ca actionar (fapt consemnat in declaratia sa de avere), cat si ca administrator la firma lui Vosganian. Dumitru Cocea, al treilea asociat, este nimeni altul decat seful de cabinet al lui Varujan Vosganian si, de la sfarsitul anului 2005, finul de cununie al acestuia.

Cea de-a doua dintre societatile lui Vosganian este „Oferta“ SRL, firma infiintata in iulie 2003, cu sediul in strada Pictor Stefan Luchian nr. 12C din Capitala. Firma are ca obiect de activitate editarea revistelor si a periodicelor, iar, ca actionari, cu cate 50% din capitalul social, figureaza Varujan Vosganian si Razvan Bucuroiu, director general al revistei „Lumea Credintei“ editata de compania „Oferta“.

Ultima dintre firmele lui Vosganian a fost infiintata in mai 2006 si se numeste „Abator Express“ SRL. Sediul firmei este in Focsani-Vrancea, cu un un punct de lucru in Tarlaua 58, parcela 258 din localitate, obiectul de activitate al fiind „productia si conservarea carnii“. Ca actionari, alaturi de Varujan Vosganian (10%, reprezentand 11.000 lei) figureaza Dumitru Cocea (10%), Maria Doiciu (10%), Iulian Caraivan (10%), Dorel Boris Simiz (30%), Ion Simiz (15%) si Silviu Simiz (15%). Dintre asociatii de la „Abator Express“, Dorel Boris Simiz a iesit recent in evidenta, fiind implicat in scandalul penal al creditelor luate, in perioada 2001-2003, de la BCR Focsani. Boris Simiz este patronul firmei focsanene Pandora Prod SRL.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 29, februarie 2007

Micile secrete ale lui Iosif Constantin Drăgan

Revista Bilanţ nr.2 din noiembrie 2004
Revista Bilanţ nr.2 din noiembrie 2004
Biografie
IosifConstantinDraganOmul de afaceri aflat pe primul loc in topul celor mai bogati romani, cu o avere evaluata la peste 800 miloane de dolari, s-a nascut la 20 iunie 1917, in Lugoj. Paraseste Romania in 1940 si se stabileste la Milano-Italia. Este licentiat in Drept si Stiinte Economice si Politice.

In 1948 infiinteaza, la Milano-Italia, firma ButanGas S.p.A care se ocupa cu imbutelierea si distribuirea gazului petrolier lichefiat (GPL) si care are filiale importante in 10 tari.
In 1949 infiinteaza, la Roma, asociatia Miscarea Romana pentru Unitatea Europei. Conduce aceasta asociatie si lanseaza revista “Buletinul European” ca organ de presa al miscarii.
In 1966 devine presedinte al Federatiei Internationale de Marketing. In 1967 infiinteaza, la Roma, Fundatia Europeana “Dragan”. Din 1973 este membru al Camerei de Comert italo-romane, iar in 1978 infiinteaza Camera de Comera romano-italiana. In 1983, la Viena, este numit membru in comitetul de conducere al Asociatiei Culturale Internationale a Etniei Romane.
In 1990 infiinteaza la Bucuresti “Dragan European Business School”. In 1992, la Lugoj, infiinteaza “Universitatea Europeana Dragan”, o investitie de 2 milioane de dolari.
Dupa 1990 investeste in Romania peste 40 milioane dolari. Dincolo de afacerea cu GPL, investitiile sale s-au concretizat in invatamant, mass-media si tipografii. A infiintat reviste si ziare precum « Natiunea », “Renasterea Banateana”, “Redesteptarea”, postul TV “Europa Nova”, postul de radio “RadioNova FM” din Lugoj, tipografia FED PRINT si editurile “Dragoprint” si “Europa Nova” etc. S-a recasatorit, dupa 1990, cu fiica generalului Stefan Gusa, Veronica Gusa de Dragan, cu care are trei copii.

A inceput afacerile cu o masina de scris
Iosif Constantin Dragan a plecat din tara in primavara lui 1940, « pentru perfectionarea studiilor juridico-economice », pe baza unei burse oferite de guvernul italian. « Am plecat cu trenul… si cu bursa de studii pentru un an – de 6.000 de lire – oferita de Guvernul italian, prin Institutul Italian de Cultura » – avea sa declare el intr-un interviu publicat anul trecut in « Jurnalul National ». Licentiat al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, I.C. Dragan avea sa obtina astfel inca o licenta in Drept, la Universitatea « La Sapienza » din Roma, precum si o licenta in Stiinte Economice si Politice. Stabilit la Milano, I.C Dragan a refuzat sa se mai intoarca in tara si s-a lansat in afaceri.
Prima afacere a lui Iosif Constantin Dragan a fost intermedierea unei tranzactii cu negru de fum. Dupa sustinerea unei teze de doctorat la Universitatea de Drept din Roma, dar in lipsa unei sustineri financiare, I.C. Dragan s-a vazut nevoit sa-si gaseasca singur mijloace de subzistenta. Pe langa traducerea in limba romana a unor lucrari de specialitate, cum ar fi traducerile din Giorgio del Vecchio (mai tarziu, acesta a fost numit presedinte onorific al ButanGas), el s-a orientat spre comert. In 1941, la 24 de ani, tanarul Dragan a reusit sa intermedieze cateva contracte intre parteneri din Romania si Italia in conditiile in care nu avea la dispozitie decat o masina de scris. Desi la acea data, pentru a face o impresie buna, voia sa treaca el insusi drept comerciant, in realitate nu avea nici macar un sediu pe care sa-l indice pentru eventuala primire a corespondentei. Antetul primelor scrisori „de afaceri“ era „Dotto Giuseppe C. Dragan, Via Battaglioni Universitari 1, Roma”, iar adresa mentionata nu era altceva decat adresa caminului studentesc din Roma unde, la camera 37 de la etajul doi, se afla averea tanarului intreprinzator roman: masina de scris si cateva coli cu antetul amintit. In aceste conditii, a reusit sa intermedieze cumpararea de catre un italian a unei cantitati de negru de fum de la un roman. A castigat atunci 3.000 de lire italiene, bani cu care si-a achitat datoriile la Casa dello studente si si-a cumparat un „impermeabil“. Dupa „negru de fum“ a urmat o afacere cu „o partida de vaselina (un vagon)“, deci un nou comision. Ulterior, a intrat in relatii cu persoane din conducerea societatii romano-italiene A.P.I.R. (firma constituita prin asocierea dintre filiala din Italia a societatii romanesti „Creditul Minier“ si grupul „Fiat“), ceea ce a insemnat o rampa de lansare in afacerile ce aveau sa urmeze.

Caderea lui Mussolini – prima afacere profitabila a lui Dragan
« Initial a infiintat o banca, apoi a devenit asociat la societatea petroliera Dacia , care i-a adus castiguri frumoase », afirma Mihai Pelin in lucrarea « Opisul emigratiei politice ». Astfel, debutul real in afaceri al lui Iosif Constantin Dragan a fost favorizat insa de inlaturarea de la putere a lui Mussolini, eveniment care a dus la blocarea tuturor legaturilor economice dintre Italia si Romania, deci si la blocarea activitatii tuturor firmelor mixte romano-italiene. Momentul, spune Mihai Pelin, a fost foarte bine exploatat de catre I.C. Dragan. Astfel, impreuna cu atasatul comercial la Legatia romana din Roma, Mihai Carciog (unchiul fostului presedinte al societatii comerciale « Expres », trustul de presa care editeaza cotidianul « Evenimentul Zilei »), au preluat activele unor societati mixte romano-italiene aflate in impas datorita blocadei, firme care aveau conturi in bancile italiene si au inceput, cu acestea, propriile afaceri. Actiunea de preluare si utilizare a activelor amintite s-a produs cu acordul reprezentantilor societatilor respective care, astfel, isi puteau continua activitatile aflate in derulare. Spre sfarsitul anilor ’40, cand s-au reluat legaturile diplomatice ale Romaniei cu Italia, cei doi oameni de afaceri au restituit statului roman sumele pe care le luasera – provizoriu – din conturile firmelor mixte. Ulterior, Dragan s-a despartit de Mihai Carciog, fiecare dezvoltand propriile afaceri.

Mihai Carciog si epavele grecesti
La putin timp dupa debutul afacerilor incepute cu Dragan, fostul atasat comercial de la Roma, Mihai Carciog, a revenit in Romania pentru a-si lua familia dar nu i s-a mai permis sa paraseasca tara. A fost insa sprijinit de cineva din cadrul Legatiei Italiei de la Bucuresti, care i-a eliberat un pasaport fals, el reusind sa paraseasca tara odata cu alti italieni care se intorceau dupa razboi in Italia. Dupa 1945, Mihai Carciog a cumparat de la statul grec toate epavele navelor scufundate in apele teritoriale grecesti. O parte dintre acestea au fost readuse pe linia de plutire si folosite ulterior in scopuri comerciale, restul epavelor fiind dezmembrate si vandute ca fier vechi. Carciog fusese interesat indeosebi de epavele navelor militare, cuprul si alama recuperate de pe acestea fiind valorificate extrem de profitabil in contextul in care piata europeana se confrunta cu o mare criza de cupru si alama, criza generata de inundarea de catre nemti, inainte de retragerea din Iugoslavia, a minelor de la Bor – locul in care se aflau cele mai importante zacaminte cu minereu de cupru din Europa.

Dragania si butelia de aragaz
Ideea care avea sa-i aduca celebritatea lui Dragan a plecat de la banala – astazi – butelie de aragaz. Inainte de al doilea razboi mondial, butelia de aragaz era patent romanesc detinut exclusiv de firma romaneasca “Aragaz”. Cel care a « popularizat » in Italia aceasta alternativa la combustibilul traditional a fost Iosif Constantin Dragan. In conditiile specifice ale Italiei, datorate cantitatilor insuficiente de lemn sau carbune pentru nevoile casnice si industriale, introducerea gazului petrolier lichefiat (GPL) pe scara larga, pornind de la banala butelie de aragaz, avea sa se dovedeasca a fi o afacere de succes. In 1948 Iosif Constantin Dragan a infiintat la Milano « ButanGas » S.p.A, o societate care avea sa se extinda rapid atat in intreaga Italie cat si in alte peste zece state importante din Europa sau Orientul Mijlociu. In anii care au urmat, societatea lui I.C. Dragan a devenit unul dintre liderii europeni in domeniul distributiei de gaz petrolier lichefiat pentru uz casnic si industrial. Investitiile facute in state precum Italia sau Grecia i-au adus omului de afaceri de origine romana atat profit cat si recunoastere. Daca in Italia, Iosif Constantin Dragan a fost decorat cu cel mai inalt ordin civil, acela de Cavaler al Republicii Italia, in Grecia o localitate a primit numele Dragania. « In Grecia exista o localitate langa Teba, Dragania, onoare pe care statul grec mi-a conferit-o pentru ca aici am creat prima zona industriala din Grecia », a spus omul de afaceri.
Multi ani mai tarziu, in 2000, un cartier din Lugoj a primit numele lui Iosif Constantin Dragan dupa ce acesta i-a sprijinit pe locuitorii acelei comunitati sa-si achite toate datoriile pe care le aveau catre regiile locale.

Afacerea “Conopida”
Printre afacerile de inceput, abordate de Iosif Constantin Dragan, s-au aflat si cele de comert cu diverse produse cum ar fi maturi, legume sau tesaturi. « Am importat si exportat tesaturi si fibre din Italia în Romania pentru panzele de avion din care se realizau aripile avioanelor la IAR Sibiu. Am gandit afaceri cu banalele, dar utilele maturi. Am facut marketing în pietele de desfacere din Elvetia, Belgia si Anglia facand comert cu produse alimentare, am afaceri imobiliare… » – a declarat Dragan.
O afacere nereusita din acele vremuri si-a pus pentru totdeauna amprenta pe “viitorul” gastronomic al omului de afaceri. Astfel, spune un apropiat al acestuia, Iosif Constantin Dragan nu suporta conopida. Cum o vede se schimba la fata. « Alergia » a fost contactata in urma cu cateva decenii dupa ce intreaga cantitate de conopida, aflata in vagoanele unui tren ce o transporta in Elvetia, s-a stricat ca urmare a retinerii trenului la granita italo-elvetiana (Bellinzona) din cauza unor formalitati vamale. Caderea afacerii, garnisita cu mirosul cumplit de conopida stricata au fost doua elemente de baza care l-au traumatizat pentru tot restul vietii pe omul de afaceri. Dealtfel, intimplarea a fost consemnata chiar si in volumul de memorii al mamei sale, « Radacini », lucrare aparuta in 1981 la editura Nagard. Iata cum a descris Cornelia Murariu Dragan, mama lui I.C. Dragan, aceasta trauma a fiului sau :
“(…) Si-atuncea, Constantin o inceput sa lucreze cu comertul, mai ales cu Elvetia. Vin acasa:
– Mama, am sa duc mancare in Elvetia, zarzavaturi. Acuma am o suta de vagoane de conopida din Italia, pentru export.
Era unul Volponi, un functionar. Il trimite inainte de Craciun. Ii cam placea sa beie. O stat acolo. Aud la telefon :
– Sa dai atata, atata, maturi, conopida. I-am zis :
– De ce sa dai atatea vagoane de conopida, nu vezi ca e frig? Mai trimite si
altele.
Si atunci am avut o presimtire. Duce el cateva vagoane, si atunci Elvetia spune:
– Deajuns, nu ne mai trebuie, prea multi au trimis si sta si ingheata.
Atata ura o prins de-atunci Constantin pe conopida, ca nici nu mai voia s-o manance. Cumparam conopida s-o dau la masa si el zicea sa lepad conopida, sa n-o mai vada la masa. O tineam intr-un balcon, dar el :
– Leapad-o, Mama!
Am mancat-o eu cu servitoarea, cu bucatareasa.”
(Cornelia Murariu Dragan, “Radacini”, pag. 121, Editura Nagard, Roma, 1981)

IC Dragan, Legiunea si Securitatea
Dupa ce s-a stabilit in Italia, Iosif Constantin Dragan n-a mai revenit in tara vreme de 18 ani. Intre timp, in jurul lui s-a tesut legenda trecutului legionar bazata pe trei fapte petrecute in acei ani. Prima dintre acestea dateaza din 29 noiembrie 1940 cand tanarul Dragan a publicat, in revista fascista « Conquiste d’Impero », un articol despre Corneliu Zelea Codreanu. Articolul respectiv a reprezentat si inca reprezinta un argument pentru multi dintre cei care l-au considerat si inca il mai considera pe Iosif Constantin Dragan drept fost legionar. Un al doilea fapt l-a constituit gazduirea la Milano, in vila sa de pe Via Larga nr.9-11, a fostului prefect legionar al judetului Caras, Octavian Rosu. Motivul adevarat al gazduirii lui Rosu a fost insa relatia de prietenie existenta intre fostul prefect si parintii din tara a lui Dragan. Cel de-al treilea fapt, care l-a stigmatizat in acea perioada, a fost finantarea apararii lui Oliviu Beldeanu, cel care impreuna cu alti patru emigranti romani au atacat si ocupat in 1955 Legatia romana din Berna-Elvetia. Acesta a fost si motivul pentru care Iosif Constantin Dragan a fost trecut pe lista neagra a Directiei de Informatii Externe (DIE) din cadrul fostei Securitati cu mentiunea « In caz de identificare, sa fie retinut », invocandu-se refuzul acestuia de a se mai intoarce in tara. Dealtfel, se pare ca membrii grupului Beldeanu nu fusesera legionari insa, conform lui Mihai Pelin, acuzatorii publici de la « Scanteia » in frunte cu Silviu Brucan i-au numit astfel pe atacatorii de la Berna. Asa zisul trecut legionar al lui Dragan are insa o palida sustinere cata vreme, pe de o parte, numele lui n-a figurat niciodata pe vreo lista a membrilor acelei miscari iar, pe de alta parte, insisi legionarii din Spania l-au numit pe Dragan « gazarul rosu », in revista « Carpatii » de la Madrid, dupa ce acesta a refuzat sa-i sprijine. Zvonurile lansate insa de diversi emigranti frustrati din diaspora romana au continuat pe aceeasi tema, afirmandu-se chiar ca Dragan fugise in Italia cu…tezaurul miscarii legionare.

Dragan si Ceausescu
Dupa 1968, Iosif Constantin Dragan a revenit periodic in Romania si s-a intilnit chiar, in citeva randuri, cu Nicolae Ceausescu. Acesta a fost un alt motiv pentru care omul de afaceri a fost acuzat ca ar fi fost in relatii apropiate cu Nicolae Ceausescu si ar fi sprijinit, din afara tarii, regimul comunist de la Bucuresti. Afirmatiile au constituit insa obiectul citorva procese de rasunet in care ziaristii italieni si-au prins urechile, ei preluind diversele zvonuri sau constructii ipotetice care au tot circulat de-a lungul anilor. Cert este ca Iosif Constantin Dragan a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a-i fi recunoscute in Romania contributiile intelectuale, teoriile si convingerile publicate de-a lungul vremii la propriile edituri.

Iosif C. Dragan si Nicolae Ceausescu
Iosif C. Dragan si Nicolae Ceausescu

Mihai Pelin, care a citit toate stenogramele discutiilor dintre Dragan si Ceausescu gasite in arhivele fostei Securitati, sustine ca « e o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti ». Intr-un interviu publicat in revista « Lumea », fostul sef al DIE Nicolae Plesita afirma chiar ca Elena Ceausescu s-a aratat chiar intrigata de intilnirile dintre cei doi, semn ca Dragan nu era atat de apropiat pe cat s-a afirmat : « Primirea la seful statului este o chestiune diplomatica. Asa a ajuns si Iosif Constantin Dragan la Ceausescu. El avea niste posibilitati in Italia, venea prin tara. A facut promisiuni si Ceausescu l-a primit de cateva ori. Dragan a avut contributia lui la dezvoltarea marketingului nostru, dar pe Ceausescu nu l-a multumit si s-a suparat. Leana a facut scandal din invidie. Nu apucase inca sa-i bage tehnica si nu stia ce face Dragan la Ceausescu. Nae Nastase, seful de cabinet, a incurcat-o. Venea Leana, isi sugea maseaua si incerca sa intre. „Seful e ocupat… nu se poate“. Leana l-a dat afara pe Nae. Ea voia sa intre la seful statului ca la bucatarie. „Cine-i asta, ma?“ S-au gasit codosi ca Bobu care sa spuna ca Dragan ii rapeste timpul lui Ceausescu. Atat i-a trebuit Leanei. Pe Doicaru il porecleau „Dovleac“. „Da? Dovleac l-a adus? Ei, las’ ca-i arat eu lui!“ Asa l-a blocat Leana pe Dragan si la fel l-a matrasit si pe Gelli ». (Nicolae Plesita, « Politica si servicii secrete », Lumea nr4/2000).

Proiecte inedite
FGFGH
foto: destinationspoint.com

iron_gate_-_decebalus_sculpture

 

Printre proiectele inedite ale omului de afaceri Dragan se afla si capul lui Decebal sculptat pe o stanca de peste 60 de metri din Clisura Dunarii. Proiectul de peste un milion de dolari initiat in urma cu un deceniu se afla in stadiu de finalizare, sub capul regelui dac fiind sculptata si inscriptia „Decebalus Rex Dragan fecit“.
O confesiune
Mihai Pelin (scriitor, istoric, ziarist – vezi foto) a tinut neaparat sa faca o scurta declaratie cu privire la acest material. Din motive de spatiu, textul trimis de acesta nu a mai fost dat publicitatii in revista Bilant. Il reproduc mai jos.
« Am lucrat aproape sase ani incheiati la fundatia lui Iosif Constantin Dragan, la Venetia si la Milano. Avea si el niste fixuri , legate de importanta tracilor in istorie, chestiune cu care nu aveam nici o relatie. Insa nu mi-a impus niciodata ce sa fac, cum sa fac si spre ce finalitate sa bat.
(…) Daca stiai cum sa-l abordezi era un om de o generozitate deosebita. Cred ca multe din aiurelile care i s-au asezat in spinare au fost inventate de romanii din emigratie. Iosif Constantin Dragan era un om extrem de bogat si multi emigranti romani l-au cautat cu lacrimi in ochi si cu palaria in mana , contand pe o sinecura. Iar cand plecau de la el constatau ca nu au in palarie nimic. De unde resentimente si vorbe in dunga aruncate in vant. Lui putin ii pasa. Am avut ocazia sa intalnesc un emigrant cunoscut de la Munchen, care poposise cateva saptamani la sediul fundatiei din Milano si care incerca sa ma persuadeze ca Dragan era un personaj deosebit de suspect. Emigrantul fusese rugat sa urce niste cutii de carton de la un etaj la altul din sediul din Via Larga si dintr-o cutie i-ar fi cazut un pistol. Era convins ca Dragan cumpara armament pentru Ceausescu, dirijandu-l clandestin catre Bucuresti, ca si cum Ceausescu nu ar fi dispus de destule fabrici de armament, la Plopeni, la Marsa, sau la Cugir. Asemenea idiotenii au avut circulatie intr-o epoca revoluta, fara ca cineva sa le pipaie logica.
Intre altele, am citit toate stenogramele discutiilor dintre Iosif Constantin Dragan si Nicolae Ceausescu. E o tampenie ca Dragan ar fi sustinut regimul dictatorial comunist de la Bucuresti. Nu se intalneste in stenogramele respective nimic din ceea ce i s-a imputat magnatului de la Milano in presa de dupa decembrie 1989. neted vorbind, Dragan ar fi vrut sa construiasca o conducta de petrol de la coastele Greciei pana in sudul Olteniei, traversand teritoriul Bulgariei, astfel incat petrolierele de mare tonaj care alimentau cu titei rafinariile romanesti sa nu mai traverseze Dardanelele si Bosforul. Dar s-a lovit mereu de obtuzitatea lui Ceausescu. Apoi ar fi vrut sa i se publice si unele lucrari in edituri romanesti, ceea ce l-ar fi legitimat ca intelectual autentic, pentru ca volumele aparute in editura proprie nu prea erau luate in consideratie de italienni. Si ce e rau in asta ? N-au aparut atatea rebuturi in editurile romanesti, si inainte, si dupa decembrie 1989?
Despre ceea ce a scris si a publicat Iosif Constantin Dragan fiecare crede ce vrea. Si eu cred ce vreau si poate nu cred ceva ce ar putea sa se confunde cu o admiratie. Dar asta nu-mi ingaduie sa vorbesc ireverentios despre un om care mi-a facut numai bine. M-a ajutat sa vad tari straine, mi-a dat posibilitatea sa stiu ce inseamna sa traiesti in Occident pe banii tai, castigati cinstit, si a fost totdeauna atent si politicos cu mine. De ce ar trebui neaparat sa-l injur ?
»

Dan Badea

bilant nr 2 1
Text aparut, partial cenzurat, in Revista BILANŢ nr 2, noiembrie 2004
Motivul pentru care textul apărut în revista Bilanţ a fost cenzurat, se datorează unor persoane din anturajul lui I.C. Drăgan care au încercat şi au reuşit (sub ameninţarea unui proces penal) să scoată pasaje importante din textul original.
Între timp (21 august 2008) Iosif Constantin Drăgan a decedat. Cu opt luni mai devreme, murea Mihai Pelin (14 august 2007)…