Salariu de tonomat la curtea lui SOV: 20.000 de euro!

Sorin Ovidiu Vantu 3

Verificarea declanşată de Fisc pe moşia lui Vîntu începe să dea roade. Deocamdată, a fost luată la bani mărunţi doar una dintre nenumăratele firme ale mogulului, Realitatea Media SA, adică Centrul de manipulare prin mass media. Sau, la fel, maşinăria de dezinformare şi de incitare a populaţiei la război civil, pusă de Sorin Ovidiu Vîntu la dispoziţia mafiei PSD-PNL.

Dincolo de constatarea obişnuitei evaziuni fiscale, infracţiune care e atât de firească în firmele lui Vîntu încât nici nu mai trebuie dovedită, din sesizarea penală a ANAF aflăm, în premieră, şi alte informaţii ascunse opiniei publice de către conducerea Trustului Realitatea Caţavencu. Printre acestea se află şi salariile parţiale ale câtorva dintre cei care au otrăvit spaţiul public din România. Preţul tonomatelor, sau numărul de arginţi necesari să transformi un ziarist într-un tonomat pentru ca acesta, la rândul său, să transforme un grup de oameni într-o turmă de zombi. La fel, aflăm şi preţul plătit de Vîntu pentru coordonatorii de tonomate, pentru cei care conduc maşinăria de dezinformare.

bani

Controlorii ANAF n-au ridicat, deocamdată, decât un colţişor din construcţia lui Sorin Ovidiu Vîntu, acela care permite declanaşarea urmării penale împotriva câtorva dintre administratorii Realitatea Media, patru dintre ei fiind liderii sindicali Liviu Luca, Dumitru Costin, Iacob Baciu (CSDR) şi Marius Petcu. Acesta este un motiv în plus pentru ca indivizii menţionaţi să încerce prin toate mijloacele să incite populaţia la revolte şi nesupunere civică. Sau să susţină schimbarea guvernului ticălos care face posibilă tragerea lor la răspundere penală.

Revenind la sesizarea penală a ANAF, apărută ieri într-o revistă controlată de nişte foşti angajaţi ai lui SOV, am făcut câteva calcule simple pentru a afla preţul câtorva derbedei de la curtea lui SOV.

Răzvan Dumitrescu: 20.000 euro/lunar

Razvan Dumitrescu - CEL MAI SCUMP TONOMAT DE PRESA: 20.000 euro/lunar
Razvan Dumitrescu – CEL MAI SCUMP TONOMAT DE PRESA: 20.000 euro/lunar

 

Primul dintre ei este Răzvan Dumitrescu. Cum am mai spus-o, individul este unul dintre cei mai mizerabili reprezentanţi ai breslei, de un fariseism greu de întâlnit în afara crescătoriilor unui Vîntu sau Voiculescu. Mereu m-am întrebat câte parale face, lunar, tonomatul, pentru ca să înţeleg cum de are tupeul să mintă cu atâta seninătate. Şi am aflat. El a încasat, doar dela Realitatea Media SA, un salariu lunar de aproape 20.000 de euro. Astfel, conform sesizării penale a ANAF, Răzvan Dumitrescu a primit în 2008, prin două dintre firmele sale, CELM4U SRL şi RD Production Grup SRL, suma totală de 839.191 lei, adică 200.000 de euro. Asta înseamnă aproximativ 16.500 de euro lunar. Dacă la aceşti bani se adaugă şi salariul „de fraier” primit pe cartea de muncă, se poate estimă că, lunar, tonomatul a primit aproximativ 19-20.000 de euro. Cam cât fondul de salarii al unei redacţii de ziar.

În aceste condiţii, mai există vreo urmă de îndoială că un astfel de individ poate să facă altfel decât îi ordonă stăpânul? Când ştii că primeşti atâţia bani la sfârşitul lunii, tu care nu te pricepi decât la lătrat, mai ţii cont al cui este fundul în care trebuie să-ţi înfigi dinţii, sau latrina din care trebuie să te hrăneşti în văzul întregii lumi? Mai miră pe cineva faptul că, derbedeul, după ce aflat că urmează să i se înjumătăţească valoarea prestaţiei, a decis să schimbe stăpânul?

drepturi de autor

Foto: HULTANUL 

Robert Tătăruş: 10.000 euro doar pe o firmă…
Fost director editorial la Realitatea TV în 2008, Tătăruş era sluga perfectă a lui Vîntu. În fiecare dimineaţă el îi citea (citeşte), la telefon, mogulului, audienţele. La fel era omul de încredere al lui Sergiu Toader alături de care a pus bazele Realităţii lui Vîntu, în perioada 2004-2005. S-a retras oarecum în umbră, dar continuă să facă jocurile la vârf. Conform documentului ANAF el a facturat, prin firma ReSet Media SRL, către Realitatea Media SA, suma de 290.851 lei, adică 69.250 euro. Asta înseamnă „drepturi de autor” de 5770 euro lunar. Cu salariul de fraier de pe cartea de muncă e posibil să fi ajuns la 10.000 de euro lunar. Doar că, neştiind dacă a mai facturat servicii şi pe o altă firmă de-a lui Vîntu, nu mă pot pronunţa. E greu să crezi că un antrenor de tonomate precum Tatăruş, ar fi putut accepta doar 10.000 de euro lunar.

Anamaria Lembrău: 15.000 euro

Anamaria LEMBRAU
Anamaria LEMBRAU

Fost director editorial şi redactor şef la ştiri, Anamaria Constantin, după numele ei de nevastă, şi Lembrău, după numele de scenă, a fost şi a rămas o figură tristă a RTV. Incompetentă, intrigantă şi lipsită de orice scrupule. Mistifica realitatea cât era ziulica de mare. La sfârşitul lui 2008 a fost garată, pentru o vreme, dar a revenit apoi alături de un alt tonomat de-al lui Vîntu, Liviu Mihaiu în calitate de producător al acestuia. Ulterior a fost readusă la departamentul dezinformare (pe vremuri i se spunea departamentul „ştiri”). Ieri tocmai a fost numită director editorial la The Money Channel. Individa a încasat pe firmă (UP – Date Media) în perioada ianuarie- septembrie 2008, tot ca drepturi de autor, 411.493 lei, adică 97.900 euro ceea ce înseamnă aprox. 11.000 euro lunar. E posibil ca salariul ei să fi fost de 15.000 de euro, dacă ţinem cont că în afară de Realitatea Media mai există şi alte firme pe care s-au mai plătit serviciile impostorilor din subordinea lui Vîntu.

Roxana Niculescu: o pupilă apreciată

Roxana Niculescu
Roxana Niculescu

Producător sau pupilă a lui Tatulici, după caz, lipsită şi ea, fireşte, de profesionalism, apropiată şi de Cătălin Popa sau de Sergiu Toader, Roxana Niculescu a încasat destui arginţi de la Realitatea Media ca director de programe. Deşi se spune că ar fi avut un salariu de 15.000 euro lunar, din documentul ANAF rezultă că pe firma Dyary Romconsulting SRL a facturat către Realitatea Media SA 255.505 lei, adică 60.800 euro. Cum nu se poate ca o „valoroasă” ca ea să aibă doar 5000 de euro lunar, pe „drepturi de autor”, înseamnă că mai trebuie căutat restul până pe la 15.000 de euro în contabilitatea altei firme de-a lui SOV.

Sabina Antoniu
Fostă angajată a ProTv când Sergiu Toader lucra acolo, ea a facturat către Realitatea TV, prin firma Tosh Video & Graphics,  108.196 lei, adică 25.760 euro, ceea ce înseamnă 2.150 euro lunar. Destul de puţin pentru câte ştie ea să facă, dacă ţinem cont că a fost adusă la RTV de Sergiu Toader, ca asistentă personală, de la Ambasada SUA şi a fost omul lui de încredere, ştia tot ce mişcă în trust, participa la toate întâlnirile importante ale lui Toader.

Petrecere RTV
Petrecere RTV. De la stânga la dreapta, „GENERALII” lui Vîntu, responsabilii cu „HIDRANTUL”: Sergiu TOADER,  Robert TĂTĂRUŞ si Peter BARABAS

Mihnea Vasiliu: 10.000 euro pe un picior
Director general adjunct (director al diviziei Quality, chipurile) al grupului Realitatea Caţavencu, Mihnea Vasiliu a încasat şi el în 2008,  prin „PFA Mihnea Vasiliu„, suma de 500.895 lei  (120.000 euro). Adică 10.000 euro lunar. Restul până pe la 20.000 de euro trebuie căutaţi într-o altă firmă de-a lui SOV.

Lipsesc de aici, cum se poate vedea, ceilalţi diversionişti mass media din crescătoria lui Sorin Vîntu, precum Emil Hurezeanu, Catalin Popa, Sergiu Toader, Andreea Creţulescu, Mihai Tatulici, Doru Buşcu, Ema Zeicescu, Prelipceanu, Prelipceanca (Laura Chiriac), Sorin Enache etc. etc, ceea ce înseamnă că plata acestora s-a făcut  pe alte societăţi. Le vom afla, curând, şi pe acestea.

pact cnslr psd

Cât priveşte evaziunea fiscală depistată de ANAF, ea nu poate fi contestată câtă vreme Sorin Vântu a plătit pe drepturi de autor chiar şi…şoferii (probabil, pentru melodiile fluierate în timpul serviciului). Nu mai vorbim de toată gaşca lui de antrenori de tonomate, de manageri si asistente de manageri ale căror drepturi de autor sunt la fel de greu de identificat.

Cum spuneam odată, şandramaua lui Vîntu începe să scârţâie. Deocamdată, rolul Mariei Vlas este jucat cu succes de către cei patru sindicalişti: Liviu Luca, Marius Petcu, Dumitru Costin şi Iacob Baciu.
Ori ăsta e un motiv serios de grevă generală. Altfel, „puşcărie de la doi la opt ani ” scrie pe ei!

Dan Badea

Evaziune fiscala la Realitatea lui Vîntu

Deşi controlul declanşat în septembrie 2009, de ANAF, la trustul Realitatea Media SA, n-a fost încă finalizat, inspectorii fiscali au sesizat deja organele de urmărire penală cu privirea la evaziunea fiscală practicată de angajaţii lui Sorin Vîntu. Ştirea, anunţată deja în urmă cu câteva zile pe blogul lui Dan Andronic, a fost astăzi confirmată de ANAF, printr-un comunicat de presă. Iată-l:

ControlFiscal_RealitateaMedia_2010iunie03

Se pare că emiterea acestui comunicat vine ca urmare a solicitării făcute chiar de către angajaţii RTV care au vrut să verifice afirmaţiile făcute, ieri, de Elena Udrea, ca replică la atacul mediatic declanşat împotriva sa către tonomatul Adrian Ursu.

Eu pot sa-mi rezolv singura problemele. Nu e cazul ca Realitatea sa se ingrijoreze pentru mine, ci sa se ingrijoreze pentru dl Vîntu si Realitatea Tv unde controalele au gasit o frauda de 6 milioane de euro„, a declarat Elena Udrea la emisiunea lui Ursu.

Despre frauda contabililor lui SOV, care depăşeste 5 milioane de euro, se poate citi tot pe blogul lui Andronic.

Cum se ştie deja, Realitatea Media SA este controlată de Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited (80%), PSV Company SA (18.74%), Global Video Media (1,247%), Liviu Luca (o actiune), Gheorghe Cristian Toroipan (o acţiune) şi Eugen Gheorghe-Luha (o acţiune).

Iată mai jos documentele puiblicate şi scoase ulterior de pe site-ul KAMIOKAZE (totul are un preţ, deci şi cei de la Kamikaze l-au primit, altfel nu scoteau documentul de pe site!)

evaziune REALITATEA 1 EVAZIUNE2 EVAZIUNE3 EVAZIUNE4 EVAZIUNE5 EVAZIUNE7 EVAZIUNE8 EVAZIUNE9 EVAZIUNE10 EVAZIUNE11

Atacurile furibunde ale slugilor lui Sorin Vîntu, la adresa guvernului Boc sunt, aşa cum am mai spus, ultimele zvâcniri ale unui imens aparat de propagandă pentru care alternativa poartă numele de PUŞCĂRIE.

vintu3

Totuşi, ca să evite asta, subordonaţii lui Vîntu au luat mai multe măsuri care, din câte vedem, nu au fost de niciun folos. Numai într-o zi, spre exemplu, Adunarea generală Extraordinară a lui Sorin Ovidiu Vîntu acţionarilor Realitatea Media SA a luat patru hotărâri importante pentru viitorul maşinii de propagandă. Prezint, mai jos, prima dintre acestea, cea în care se decide numirea lui Liviu Luca în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Motivul pentru care o public este că ea conţine muuuuuulte şi frumoase informaţii despre clica din fruntea propagandei antiromâneşti a lui SOV.
luca_vantu

HOTARAREA NR. 1 din data de 18.01.2010, a adunarii generale extraordinare a actionarilor S.C. REALITATEA MEDIA – S.A. 

Adunarea generala extraordinara a actionarilor S.C. REALITATEA MEDIA – S.A., intrunita in sedinta in data de 18.01.2010, ora 14.00, la prima convocare, in Bucuresti, str. General Constantin Budisteanu nr. 11 bis, sectorul 1, la convocarea presedintelui consiliului de administratie al Societatii, convocare efectuata in temeiul art. 117 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale actului constitutiv al Societatii, cu participarea actionarilor reprezentand 100 % din capitalul social, prezenti in adunare, personal sau reprezentati prin procuri speciale valabile, fiind intrunite conditiile art. 121 din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile ulterioare, respectiv:
1. BLUELINK COMUNICAZIONE (CYPRUS) LIMITED, persoana juridica cipriota, cu sediul in Nicosia 4, Agias Elenis Street, Flat/Office 501, P.C. 1510, Cyprus, inregistrata sub nr. HE 154386, detinatoare a 1.281.961.747 actiuni, la valoarea nominala de 0,10 lei, in valoare totala de 128.196.174,70 lei, reprezentand 80,00007556 % din drepturile de vot, reprezentata, in baza imputernicirii autentificate sub nr. 1055 in data de 21.05.2009 de BNP Florina Dobre si a procurii speciale emise de director in data de 15.01.2010 de catre dl Nipomici Ghenadie;
2. S.C. PSV COMPANY – S.A., persoana juridica romana, in stare de insolventa, cu sediul in Bucuresti, str. General Constantin Budisteanu nr. 11 bis, sectorul 1, inmatriculata la Oficiul registrului comertului sub nr. J 40/694/2002, CUI 14428660, detinatoare a 300.336.060 actiuni, la valoare nominala de 0,10 lei fiecare, la valoare totala de 30.033.606 lei, reprezentand 18,74229676 % din drepturile de vot, reprezentata, in baza imputernicirii speciale nr. 72/14.01.2010 de catre dl Mirescu Filip Constantin;
3. S.C. GLOBAL VIDEO MEDIA – S.A., persoana juridica romana, cu sediul in Bucuresti, str. Gheorghe Bratianu nr. 26, et. 2, cam. 15, sectorul 1, inmatriculata la Oficiul registrului comertului sub nr. J 40/3871/2003, CUI 15286840, detinatoare a 20.152.860 actiuni, la valoare nominala de 0,1 lei in valoare totala de 2.015.286 lei, reprezentand 1,257627481 % din drepturile de vot, reprezentata, in baza hotararii A.G.E.A. nr. 15/18.01.2010 de catre dl Dorobantu Ion-Andrei;
4. Luca Liviu, cetatean roman, posesor al C.I. seria PH nr. 710585, eliberata de SPCLEP Ploiesti la data de 13.09.2007, CNP 1530815293111, detinator al unei actiuni, la valoarea nominala de 0,1 lei, reprezentand 0,000000062 % din drepturile de vot;
5. Toroipan Gheorghe-Cristian, cetatean roman, posesor al B.I. seria D.K. nr. 043576, eliberat de Sectia 14 Politie la data de 18.04.1989, CNP 1541014400336, detinator al unei actiuni, la valoarea nominala de 0,1 lei, reprezentand 0,000000062 % din drepturile de vot;
6. Luha Eugen-Gheorghe, cetatean roman, posesor al C.I. seria AX nr. 153130, eliberata de Politia Municipiului Alba Iulia la data de 6.06.2003, CNP 1570803011112, detinator al unei actiuni, la valoarea nominala de 0,1 lei, reprezentand 0,000000062 % din drepturile de vot, reprezentat de dl Negrutzi Bogdan-Radu, in baza procurii speciale din data de 15.01.2009; a adoptat in conditiile legii si ale actului constitutiv urmatoarea hotarare cu votul pentru al actionarilor reprezentand 100 % din drepturile de vot detinute de actionarii prezenti si reprezentati in aceasta adunare, respectiv 100 % din capitalul social al Societatii: „Se decide modificarea articolului 16 „Administrarea societatii a, alineatele douazecisidoi si douazecisitrei din actul constitutiv al S.C. REALITATEA MEDIA – S.A., ca urmare a adoptarii hotararilor adunarii generale ordinare a actionarilor S.C. REALITATEA MEDIA – S.A. nr. 1, 2 si 3 din data de 18.01.2010 si a hotararii consiliului de administratie nr. 1 din data de 18.01.2010, dupa cum urmeaza: „[ ] 15 Articolul 16 Administrarea societatii [ ] Componenta consiliului de administratie este urmatoarea:- Luca Liviu – presedinte, cetatean roman, nascut la data de 15.08.1953 in Ploiesti, judetul Prahova, cu domiciliul in Ploiesti, str. Gheorghe Doja nr. 23, bl. 34 F, et. 8, ap. 15, judetul Prahova, posesor al C.I. seria PH nr. 710585, eliberata de SPCLEP Ploiesti la data de 13.09.2007, CNP 1530815293111;- Marcoci Oana-Madalinamembru, cetatean roman, nascuta la data de 12.05.1970 in Bucuresti, sectorul 5, cu domiciliul in Bucuresti, str. Fabrica de Gheata nr. 2, bl. 84/II, sc. 1, ap. 31, sectorul 2, posesor al C.I. seria RD nr. 199248, eliberata de Sectia 7 Politie la data de 10.10.2001, CNP 2700512421520;- Eftime Ion – membru, cetatean roman, nascut la data de 29.08.1952 in com. Pirscov, jud. Buzau, domiciliat in mun. Bucuresti, bd. Iancu de Hunedoara nr. 9, bl. I 1, sc. 2, ap. 43, sectorul 1, posesor al C.I. seria RR nr. 534011, eliberata de SPCEP mun. Bucuresti la data de 15.07.2008, CNP 1520829034979; – Nedelcu Adrian-Dragos – membru, cetatean roman, nascut la data de 19.04.1975 in mun. Ploiesti, jud. Prahova, domiciliat in Bucuresti, str. Cronicar Ion Neculce nr. 4, bl. corp A, sectorul 1, posesor al C.I. seria RT nr. 195318, eliberata de Sectia 4 Politie la data de 4.10.2001, CNP 1750419151822;- Freciu Ovidiu Sorin – membru, cetatean roman, nascut la data de 27.09.1967 in com. Vistea de Jos, jud. Brasov, domiciliat in municipiul Bucuresti, Bd. Unirii nr. 11, bl. 2 B, sc. 2, et. 3, ap. 30, sectorul 5, identificat cu C.I. seria RR nr. 247911, eliberata de S.E.P. la data de 26.11.2002, CNP 1670927191328. Durata mandatului consiliului de administratie este de 6 (sase) luni, respectiv pana la data de 17.07.2010. Remuneratia acordata membrilor consiliului de administratie este: in cuantum de 5.000 euro net pe luna pentru dl Luca Liviu, in cuantum de 4.000 euro net pe luna pentru dna Marcoci Oana-Madalina, in cuantum de 1.000 euro net pe luna pentru dnii Nedelcu Adrian- Dragos, Freciu Ovidiu-Sorin si Eftime Ion.

Vor urma si celelalte trei, la fel de pline de informaţie brută.

Europa Liberă îmi recunoaşte statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti.

fragment din articolul apărut în Jurnalul național
fragment din articolul apărut în Jurnalul național

Este vorba despre lista publicată în suplimentul „Scânteia” al Jurnalului Naţional (vezi articolul „Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere„) şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:  

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de „disident” următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

mihai botez22

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez, gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste. Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.

Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac.
Scrisoare Dan Badea_00

După citirea scrisorii (facsimil sus, avizarea documentului pentru apariţia pe post) la postul de radio Europa Liberă, de către Vlad Georgescu şi Ioana Măgură Bernard (foto jos), pe 6 decembrie 1987, a început „dansul”.

vlad georgescu si ioana magura bernard
Vlad Georgescu si Ioana Magura Bernard

 

Am fost anchetat şi supravegheat permanent vreme de doi ani de către Securitate, mi s-a declanşat atunci, pentru prima oară, poate de frică, poate de stress, un tremor al mâinilor de care nu mai aveam să scap niciodată, dar, tot atunci, am aflat ce înseamnă să fii liber. Să ai curajul să-i spui împăratului că e gol! E un sentiment care, dacă nu te ucide, te întăreşte pentru totdeauna, iar cei care l-au încercat ştiu foarte bine ce spun.

Alături de mine a fost anchetată, separat, şi soţia mea, singurul prieten care mi-a rămas alături şi nu m-a părăsit în ciuda tuturor presiunilor făcute asupra ei. Ea avea să rămână singurul meu sprijin în bătăliile care au urmat.

Revenind la „dansul” cu anchetatorul, n-am fost bătut, aproape deloc, la interogatorii. Am primit doar un pumn în ceafă, pe la spate, de mi-am auzit gâtul trosnind înainte de a cădea. Motivul a fost că i-am spus colonelului anchetator (Urucu) că nu discut cu sergenţii majori şi că am pretenţia să fiu anchetat de un ofiţer superior care a absolvit o facultate. Nu ştiam că e colonel, era civil şi avea o privire în care nu distingeam urme de inteligenţă. Mă înşelasem, iar adevăratul sergent major, un zdrahon care mă adusese şi stătea în spatele meu, s-a simţit jignit şi m-a izbit fără nici un ordin. Asta a fost tot. De atunci, nimeni nu m-a mai atins, fizic, deşi teroarea psihică a fost permanentă, până în 22 decembrie 1989.

Din perioada acelor interogatorii ştiu că se putea refuza colaborarea cu Securitatea. Cei care, după 1990, au fost dovediţi ca şi colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi ca poliţie politică şi au invocat faptul că au fost forţaţi la colaborare, mint pentru a-şi ascunde slăbiciunea, sau lipsa de caracter. Eu unul am refuzat şi n-aveau ce să-mi mai facă.

Protestul meu de atunci, care avea să mă urmărească şi mai încolo, a fost însă aproape inutil. Am intrat ca berbecul în malaxorul unui aparat de măcinat creiere, crezând că voi schimba lumea. Un fost coleg de atunci, Răsvan Popescu (actualul şef al CNA), chiar mi-a zis, cu reproş, înainte să nu mă mai cunoască: „ce bă, crezi că schimbi tu lumea?”. Avea dreptate. N-am schimbat-o…

Primul care m-a trădat atunci, dincolo de colegii sau cunoscuţii de tipul arătat, a fost chiar Mihai Botez. Deşi discutasem cu el, de mai multe ori, şi convenisem că un protest este eficient doar dacă este făcut de români care trăiesc în România şi nu de anonimi sau de români plecaţi peste hotare, mai mult, deşi am primit asigurarea lui că va rămâne în ţară, a plecat în SUA la 2-3 luni după ce primise scrisoarea mea de protest. Fusese repartizat la un Centru de Calcul de la Tulcea, iar apoi primise viza penru Statele Unite. Aşadar, mă solidarizasem cu un laş. Evident, mi-am asumat protestul, dar tot timpul am simţit gustul amar al inutilităţii. Pentru că nimeni nu s-a mai alăturat, atunci, gestului meu.

Ulterior, în 1988, a apărut ca disident şi Mircea Dinescu, fostul scribălău de la Ştefan Gheorghiu (foto sus, notând conştiincios versurile lui Ceauşescu), dar el făcea deja parte din lotul lansat şi protejat de KGB. Cum aveam să aflu după 1990, şi Mihai Botez făcuse parte din acelaşi lot.

Culmea, anchetatorul meu (colonelul Nicolae Urucu, de la Direcţia a III-contraspionaj de la compartimentul Cercetări penale al SMB) a fost convins până la moarte că făceam parte dintr-o reţea a CIA, iar asta am aflat-o în 1994 când l-am reîntâlnit şi am discutat cu el de pe alte poziţii: eu ziarist, el pensionat, dar tremurând amândoi – eu ca urmare a stressului şi fricii din nopţile cu interogatorii, iar el de şocul reîntâlnirii uneia dintre victimele sale…Discuţia a fost însă raţională şi aşa am aflat că el avea convingerea că fac parte dintr-o reţea. Anchetatorul Urucu (nume legendat  „Mircea Ionescu”) a murit cu această convingere, falsă, deoarece cu excepţia lui Botez nu avusesem nici o altă conexiune pe linia protestului meu.

Protestul a mai fost inutil şi pentru că, deşi riscasem totul pentru viitorul fiului meu, nenăscut atunci, aveam să constat ulterior, după două decenii, că n-aveam să reuşesc să-i ofer un alt viitor decât cel pe care singur şi-l poate face. Băiatul meu are astăzi aproape 18 ani, ieri tocmai a aflat că a fost admis în comunitatea MENSA (adică a celor cu un IQ destul de ridicat), a fost olimpic la fizică şi engleză, e în ultimul an la cel mai bun liceu din Capitală, e şeful clasei, iar la anul va pleca să studieze la o Universitate din Anglia în cazul în care va prinde o bursă. Dacă ar rămâne în ţară ar ajunge şomer, ca taică-său, sau ar trebui să suporte presiunea zilnică a unei societăţi bolnave, călărite de politicieni mafioţi.

coperta Averea Presedintelui

După 1990, am încercat să schimb ceva în ţara asta şi am renunţat la postul de profesor de matematică pentru acela de ziarist.

Am scris sute de anchete, am făcut mai multe filme şi reportaje de televiziune, am fost nominalizat de trei ori la faza finală a APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română), am fost nominalizat şi am participat cu un film („Puşcărie la domiciliu”) la Festivalul Internaţional al Producţiilor Audiovizuale de la Biarritz-Franţa (foto dreapta), am scris singura carte de pe piaţă pe tema conturilor fostei securităţi (Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescufoto sus), iar de mai multe luni am devenit freelancer, un fel de şomer nerecunoscut ca atare.

FIPA biarritz_puscarie la domiciliu

De multe ori am fost indus în eroare şi vândut chiar de şefii mei, pentru bani sau alte avantaje. Am rămas însă jurnalist de investigaţii, chiar dacă ziarele centrale, dar şi televiziunile private au încăput pe mâna mafiei politico-financiare autohtone, poate cu două excepţii notabile: Evenimentul Zilei şi Emisiunea Naşul a lui Radu Moraru de la B1TV.

Nu m-am lăudat niciodată cu activitatea mea de disident anti-comunist, am invocat-o doar aluziv, în câteva rânduri, ca argument pentru buna mea credinţă, pusă, de tot atâtea ori, sub semnul întrebării.

banda2.JPG (2)

M-am mai justificat o dată, în urmă cu mai multe luni, atunci când fiţuica Ziua a lansat un document atribuit SRI, dar nerecunoscut de instituţia invocată, din care rezulta că aş fi fost membru al unei reţele de influenţă a CIA compusă din persoane precum Adrian Severin, Sorin Roşca Stănescu, Dan Pavel, Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Mircea Răceanu, Radu Ioanid etc. Am amintit acolo, pe scurt, despre anchetarea mea din perioada 1987-1989.

Asta a coincis, oarecum, şi cu disponibilizarea mea de la Gardianul, ziarul aceluiaşi paravan Liviu Luca, în fapt fiind vorba despre o formulă de concediere deoarece linia ziarului era subordonată intereselor mafiei politico-financiare, concentrată pe atacul continuu împotriva lui Traian Băsescu, iar eu neputând accepta să mai scriu – pentru a-mi câştiga existenţa – împotriva convingerilor mele.

Kimura-Toshiro-Japan

Am fost lăudat, înjurat, dat în judecată, jignit, numit „securist”, „agent CIA”, „omul lui SOV”, bătut, ameninţat, disponibilizat etc. etc. Până şi pe acest blog, cu un număr redus de cititori, m-au ajuns ameninţările unora…Am trecut însă peste toate. Personal, deşi am cam obosit predicând în pustiu, n-am renunţat încă şi nu cred că voi renunţa.

Sunt un jurnalist obişnuit, care nu apare la televizor, nu are exerciţiul retoricii, nu face jocuri politice şi se străduieşte să rămână cât mai anonim posibil pentru un om dedicat presei de investigaţii.  Deocamdată m-am refugiat pe acest blog unde imi mai dau, din când în când, cu presupusul despre ceea ce ni se întâmplă. Sper că va veni o vreme în care opinia publică va exclude tonomatele din presă, iar patronii vor fi obligaţi să-i lase pe profesionişti să-şi facă meseria.

Iată, mai întâi textul Protestului meu din 1987:

DOMNULE BOTEZ

Vin la dv-stră deoarece este necesar să vin. Starea de fapt existentă înţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor a încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi,aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea;populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându+se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poati fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni, care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo d elimitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a foorţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a a vut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Rvoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, , revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al drptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide.Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti

Deşi nu are decât valoare pur istorică, prezint, mai jos, în facsimil, scrisoarea trimisă de mine postului de radio Europa Liberă şi citită chiar de ziua lui Ceauşescu (Sfântul Nicolae), pe 6 decembrie 1987.  Menţionez că textul a fost corectat şi adnotat de Vlad Georgescu, iar documentul mi-a fost pus la dispoziţie în 1991, la cererea mea, de către unul dintre redactorii acestui post de radio.

Scrisoare Dan Badea_00 Scrisoare Dan Badea_01
Scrisoare Dan Badea_1 Scrisoare Dan Badea_1_1 Scrisoare Dan Badea_2 Scrisoare Dan Badea_3 Scrisoare Dan Badea_4 Scrisoare Dan Badea_5 Scrisoare Dan Badea_6 Scrisoare Dan Badea_7 Scrisoare Dan Badea_8 Scrisoare Dan Badea_9 Scrisoare Dan Badea_10 Scrisoare Dan Badea_11 Scrisoare Dan Badea_12 Scrisoare Dan Badea_13 Scrisoare Dan Badea_14

Dan Badea

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a strategilor lui Mircea Geoană, cu sprijinul lui Liviu Luca (II)

pact cnslr psd

Aşa cum am arătat în prima parte a acestui material, Alianţa Bugetarilor este o construcţie politică ce “duhneşte” a PSD. Federaţiile sindicale, atrase în combinaţia puturoasă de câţiva lideri ai CNSLR Frăţia precum Marius Nistor, Vasile Marica şi Marius Petcu, sunt, în majoritate, masă de manevră a sforarilor din PSD. Interesele electorale majore ale lui Mircea Geoană, semnatarul ultimului “pact cu sindicaliştii” amintiţi, vor fi cu atât mai bine slujite cu cât gălăgia făcută de gorniştii CNSLR va fi mai mare. Anul trecut, Geoană le-a oferit partenerilor săi “socialişti” locuri în consiliile judeţene, iar anul acesta s-ar putea să le fi promis, eu ştiu?, locuri de parcare la sediul partidului. Astăzi voi prezenta câteva noi argumente care întăresc afirmaţia din titlu.

1. Marius Nistor, un sindicalist bine dresat

 
Aşadar, tot în prima parte a materialului am descris, pe scurt, campania de PR aplicată cu succes de Realitatea TV unui individ monoton şi mărginit ca un şir convergent dar şi zgomotos ca o mobră din anii ‘80. Individul, dresat să sară la gâtul guvernului cum aude comanda “Băsescu”, se numeşte Marius Nistor. E vicepreşedinte al CNSLR Fraţia şi spune că nu e subordonatul prim-vicepreşedintelui Liviu Luca, sau al preşedintelui Marius Petcu, ca şi când Frăţia ar fi Falansterul de la Scăieni. Parazitul ăsta debusolat care, când ţi-e lumea mai dragă, zbiară de–ţi sperie copiii aflaţi întâmplător în vecinătatea televizorului, e plătit de la buget să reprezinte interesele profesorilor şi nu pe ale lui Geoană sau ale mafiei PSD.

Despre acest “epsilon-pe-doi” se ştiu puţine lucruri deoarece liderii sindicali sunt cei mai introvertiţi dintre bugetari poate şi pentru că, în cazul celor mai mulţi dintre ei, azi îi vezi urlând în portavoce, iar mâine observi cum le creşte vila în fundul curţii. 
Profesoraşul din Orăştie ajunge boier sindical la Bucureşti

Preşedinte executiv al federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor s-a specializat şi el în meseria de lider sindical. S-a dovedit deja că

Marius Ovidiu Nistor, alias Epsilon Pe Doi
Marius Ovidiu Nistor, alias Epsilon Pe Doi

este mai profitabil să zbieri la televizor, decât să predai fizica într-o sală de clasă. Prin urmare, au trecut mulţi ani de când, degrevat de norma didactică, n-a mai intrat într-o sală de clasă ca profesor, spun unii. Venit tocmai de la Orăştie, Marius Nistor a avut o evoluţie mai mult decât “onorabilă”, el reuşind ca în zece ani să se titularizeze ca profesor în capitală şi, ca bonus, să-şi titularizeze şi soţia. Profesorul din Orăştie cucerea, astfel, Capitala. Era începutul pentru că, spun alţii, “nu se ştie din ce “moştenire” şi-a cumpărat un apartament în Bucureşti, Mitsubishi Pajero şi un Renault Megane cu care se plimbă zilnic”. El a fost reperat, la volanul unui Mitsubishi Pajero în vecinătatea unui hypermarket, de un „fraier” care chiar predă fizica într-o sală de clasă.

Şi-a degrevat şi nevasta, dar şi-a destituit subalterna pentru că a pus întrebări
Iată, mai jos, un alt episod despre modul cum acţionează acest individ, la salariul căruia contribui şi eu cu taxe şi impozite, episod postat de un alt lider sindical, Liviu Marian Pop, pe site-ul forum.portal.edu.ro. Textul vizează o mai veche intervenţie pentru, evident!, nevasta liderului Nistor.

“Pentru că tot vorbim de imoralitate nu putem să nu aducem aminte şi de cazul soţiei liderului de sindicat Marius Nistor. La stabilirea degrevărilor pentru anul în curs (2007) acesta a hotărât să o treacă pe lista cu liderii care sunt scutiţi de orele la catedră şi pe soţia lui, Ionela Nistor. Nu ştim exact care sunt motivele acestei alegeri, sau dacă membrii simpli de sindicat au fost de acord, însă din informaţiile primite până acum, soţia liderului de sindicat nu are activitate sindicală. O fi fost degrevată doar pentru că este soţie de preşedinte executiv? Cert este că în momentul în care adjuncta domnului Nistor de la sindicatul bucureştean, condus de acesta, a început să pună întrebări legate de această situaţie precum şi de modul în care se cheltuie banii sindicatului, ea a fost destituită pe loc. Este vorba despre o lideră care, exclusiv prin activitatea sa a adus peste 1000 de membri în acest sindicat (Spiru Haret). De altfel, majoritatea acestora au părăsit sindicatul condus de Nistor după ce au aflat cele întâmplate. Din păcate mai sunt încă mulţi cei ce nu cunosc adevărul şi sunt în continuare folosiţi ca monedă de schimb pentru bunăstarea unor lideri de teapa lui Isvoranu şi Nistor” – se afirmă într-un material postat de Liviu Marian Pop de la FSLI.

Cu sprijinul lui Vanghelie şi-a cocoţat soţia în fruntea unui Colegiu Tehnic din sectorul 5
Referitor la soţia liderului, doamna Ionela Nistor, dânsa tocmai a devenit director la o instituţie şcolară din parcela administrată de un PSD-ist care este. Iată ce spune un alt “fraier” din subordinea liderului gălăgios: ”Anul acesta “şi-a aranjat” soţia ca director la Colegiul Tehnic Energetic din Sectorul 5 cu ajutorul domnului Vanghelie şi a celei pentru care a garantat, Ecaterina Andronescu. Sunt curios dacă toate acestea puteau fi rezolvate ca simplu profesor în condiţiile în care mai are şi doi copii la liceu”. Personal, eu unul sunt convins că e imposibil să realizezi atâtea, doar ca profesor, în Capitală. Ca lider sindical însă, nimic nu este imposibil.

 Marius Nistor: „Ar trebui să ne întrebăm: domnul Dan Badea a cui “creaţie” este?”
Cele de mai sus conturează o anumită imagine a lui Marius Nistor, individul acela vocal aflat în subordinea lui Liviu Luca şi, mai departe, a lui Marius Petcu – preşedintele CNSLR Frăţia, adică acea instituţie care face sex neprotejat cu PSD.

Dan Badea
Dan Badea

Într-o recentă epistolă, pe care mi-a trimis-o ca un fel de drept la replică, Marius Nistor a încercat să mă convingă, între câteva şarje de scuipaţi, că acţiunea Alianţei Bugetarilor este una justificată şi că doar aceia care “duhnesc a portocaliu” cred altceva. (Pentru a-i da satisfacţie sindicalistului, am imbracat un tricou portocaliu, dar nu am simţit nimic deosebit, cu excepţia unei senzaţii de confort…mătăsos al pielii. Cred că secretul nu stă în culoare, cât în compoziţia texturii .)

După ce afirmă că el nu e subordonatul cuplului Luca-Petcu, aşa cum arătasem eu în materialul precedent, “epsilon-pe-doi” îmi recunoaşte totuşi, ca un instruit ce este, expertiza în depistarea infiltraţilor cazoni din mediile sindicale.

Dan Badea are limbajul unui domeniu de activitate care presupune subordonarea, ascultarea fără crâcnire a ordinelor superiorilor şi înregimentarea într-o ierarhie bine definită”. Sigur că da. Doar am fost atâţia ani supranumit “mâncător de securişti”.

Prefata vol Averea Presedintelui (pag.1)
Prefata vol Averea Presedintelui (pag.1)

Culmea, unul dintre cei care mi-au recunoscut public această calitate este chiar un conţăran din Orăştie al sindicalistului dresat şi îl cheamă aproape la fel: NistorESCU. Cornel Nistorescu. În prefaţa semnată de el în 1998 la cartea mea, „Averea Preşedintelui.Conturile Ceauşescu„, pe vremea în care încă nu fusese părăsit de talent, mi-a recunoscut „ştiinţa” de a-i depista pe securişti, sau pe infiltraţi în „instituţiile noii democraţii” (vezi facsimil stânga sus şi detaliu dreapta jos).

fragment prefata
fragment prefata
În final, sindicalistul lui Luca îşi pune marile întrebări ale existenţei sale de parazit plătit de la bugetul de stat: “Ar trebui să ne întrebăm: domnul Dan Badea a cui “creaţie” este? Căci materialul său, dincolo de acuzaţii nefondate, pseudo-raţionamente construite cu false premise, “duhneşte a portocaliu”. În slujba cui mai sunteţi, domnule Dan Badea?”. Ce-l întreb eu şi ce-mi răspunde el, sau pentru ce-l plătesc eu şi cu ce se ocupă el!?…

Poate că lui Nistor nu i-ar strica deloc, după cum sugera şi Florin Călinescu, să mai intre şi într-o sală de clasă ca profesor, dacă o mai ţine minte ceva şi, dacă nu, să pună mâna pe carte, să înlocuiască furia cu ceva mai apropiat de meserie, cu o Transformare Furierint_{-infty }^{infty } exp(ikx) delta(x-x_0) dx = exp (ikx_0),, ceva, fie ea în “R la n”, fie “pentru măsuri Radon”, cu condiţia să mai ştii să rezolvi măcar o integrală (o fi înţelegând ceva, berbecul?).

2. Isvoranu, un pensionar cu reacţie întârziată

Referitor la pensionabilul Isvoranu, sărmanul, îşi completează şi el pensia cum poate. Este de aceea tot atât de atent la comenzi pe cât sunt subordonaţii lui Vanghelie la mici, bere şi pungi cu salam. Reproduc aici o îngrijorare mai veche, din 2007, a unor profesori din federaţia condusă de tandemul Isvoranu-Nistor.

“Potrivit actualelor reglementări liderii de sindicat (de la sindicatele de peste 2.000 de membri) sunt scutiţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării de a ţine ore. Astfel, ei primesc salariul de la minister fără a mai presta activitatea didactica. Mai mult, aceştia sunt plătiţi cu salariul întreg pentru a striga împotriva celor de la care işi iau salariul. În plus, pe toata perioada cât sunt lideri catedra lor este rezervată, neputând fi scoasă la concurs. Mai precis pe locul liderului de sindicat poate fi încadrat doar un suplinitor. În acest fel Statul plăteşte pentru norma respectivă de două ori, odată pe liderul sindical degrevat de normă şi încă un salariu pentru profesorul care suplineşte.

Revenind la cazul liderului de sindicat Gheorghe Izvoranu, acesta, cu toate că trebuia să iasă la pensie, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi continuarea cu încă un an a activităţii didactice. În conformitate cu legea pot primi prelungire cadrele didactice cu rezultate deosebite în activitatea didactică şi care sunt absolut necesare şcolii tocmai pentru valoarea activităţii didactice efectiv prestată. Care activitate didactică, în cazul Isvoranu, nu ştim, pentru că acesta oricum nu a mai luat loc la catedră de ani buni de zile. Trebuie să menţionăm că la sindicat nu există vârstă de pensionare. Astfel, domnul Izvoranu putea liniştit să ocupe funţia de preşedinte şi după pensionare.

Şi atunci ne întrebăm cum poate învăţământul românesc să fie reformat dacă partenerii sociali se acoperă reciproc?! Cum mai poate domnul Izvoranu să mai apere interesele membrilor lui de sindicat în condiţiile în care a dat mâna cu reprezentanţii inspectoratului şcolar pentru a primi salariul şi de la scoală, peste cel de la sindicat, pentru încă un an ?!”

3. Liviu Marian Pop a candidat, ca primar(ul), din partea ApR şi PNL


FSLI, un alt sindicat care dansează pe muzica internaţionalei PSD-iste, în tandem cu federaţia lui Isvoranu, are şi el, la vârf, un sindicalist care, odată, a cochetat oficial  cu politica.
Liviu Marian Pop, azi secretar general al FSLI, a candidat din partea APR (2000) şi PNL (2004) la funcţia de primar al localităţii Vişeu de Jos. N-a fost ales primar dar a devenit, în ambele rânduri, consilier local, funcţie la care a renunţat înainte de termen. În plus, aflu dintr-o depeșă de la faţa locului, că “din banii sindicatului a construit un hotel la Ocna Şugatag în care a investit până acum peste 40 de miliarde de lei vechi, în acelaşi timp „răsărindu-i” în curtea proprie din Vişeu o superbă vilă. De asemenea, cu toate că el stă mai mult la Bucureşti, sindicatul judeţean din Maramureş a închiriat pentru familia lui un apartament în Baia Mare”.

Hotelul Eurosind
Hotelul Eurosind

Hotelul Eurosind (foto stânga) din staţiunea balneo-climaterică Ocna Şugatag este o construcţie impunătoare , un refugiu acceptabil pentru sindicaliştii din SLIMM (Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş). Dl Pop a făcut parte, alături de câțiva specialiști în construcții, din comisia de cinci persoane care s-a ocupat de finalizarea proiectului.

Locul unde-si spala fundurile mizerabile smecherii lui Pop. Liviu Marian Pop
Locul unde-si spala fundurile mizerabile smecherii lui Pop. Liviu Marian Pop

Dotat cu 24 de camere confortabile, cu restaurant, centru de conferinţe, piscină (bazin exterior cu apă sărată – foto sus) etc., „refugiul” „Eurosind” e un vis pentru membrii săi. Iată că deşi sindicaliştii se plâng de salariile mici, dar sigure şi vioaie, ei îşi permit şi astfel de ghiduşii de un milion de euro.

Cât priveşte vila din Vişeul de Jos, care i-a „răsărit” în fundul curţii, în paralel cu Eurosind, Pop spune ca vila a fost începută prin 1992 şi continuată cu sprijinul unui frate mai avut, revenit după câţiva ani de muncă peste hotare. Asta daca-l crezi le Pop, pentru ca un astfel de individ, dornic sa parvina cu orice pret, e greu de crezut!

În fine, apartamentul din Baia Mare este unul de serviciu şi i-a fost pus, într-adevăr, la dispoziţie de către SLIMM, ca asa se face cu domnii sindicalisti, după ce sindicatul l-a primit de la Primărie, în 2005, ca locuinţă socială.

Oricum, observ că e palpitant să fii sindicalist. Mai ales în FSLI, federaţie condusă de un fost subordonat al eternului şi fascinantului tov. Cozmâncă. Adică de Aurel Cornea, specialist în turism.

4. Ginerele lui Aurel Cornea şi Micky Şpagă

Aurel Cornea, un subordonat (na, ca iar mi-a scăpat porumbelul) “turistic” al lui Cozmâncă, până în 1989, e şi el apropiat de politicieni. Ginerele lui, Claudiu Florică, a fost un protejat de bază al lui Şerban Mihăilescu, alias Micky Şpagă, dacă ne-am lua după dezvăluirile de presă.

Protecţia lui Micky i-ar fi adus lui Florică, ginerele sindicalistului Aurel Cornea (foto stânga, la Vanghelionul din 2008), un contract preferenţial (fără licitaţie) de 54,5 milioane dolari pentru licensarea administraţiei publice, în cadrul informatizării acesteia decise pe vremea lui Adrian Năstase şi continuate în guvernarea Tăriceanu.

Ginerică a intrat în afacere în calitatea lui de preşedinte al reprezentanţei Fujitsu Siemens Computers. Din toată povestea semnată de Cornel Ivanciuc, reţinem un fragment interesant despre afacere, politică şi tata socru.

Picture 002

Circa 3,5 milioane de dolari au fost palpate, din aşa-zisa donaţie de licenţe pentru învăţământul mediu şi universitar. Totul a fost făcut din bani publici, fără licitaţie. Se bănuie că Mircea Miclea a cumpărat liniştea sindicatelor din învăţământ, la pachet cu produsele livrate prin Claudiu Florică. Florică este ginerele lui Cornea, liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ. Claudiu Florică a ameninţat că dacă Fujitsu Siemens şi partenerii săi nu vor fi incluşi în proiectele MEC, îi dă drumul lui socru-său din cuşcă să pună de o grevă în învăţământ, ce n-a văzut Parisul. Cel puţin, aşa se aude pe culoarele culiselor.” – a dezvăluit colegul Ivanciuc”, în urmă cu câţiva ani.

Aurel Cornea este şi unul dintre directorii SIND România, o companie destul de profitabilă care controlează fostul portofoliu hotelier al UGSR, cu o capacitate de aproximativ 20.000 de camere. Acţionarii companiei sunt CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

5. Un mic trădător cu adeziune

Cu două zile în urmă, în şedinţa PSD sector 5, un lider sindical a primit botezul oficial al partidului. Teodor Axioti, “comandantul” profesorilor afiliati FSLI din sectorul lui Vanghelie, a semnat adeziunea de membru al PSD care este.

(„Un aşa-zis jurnalist de investigaţii”, „traseist” etc etc…)

©Dan Badea

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a strategilor lui Mircea Geoană, cu sprijinul lui Liviu Luca

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a PSD.
nastase petcu

Folosind ca nucleu Alianţa Naţională a sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”, condusă de Vasile Marica, strategii lui Mircea Geoană au atras în noua “alianţă” alte câteva federaţii sindicale conduse de apropiaţi ai PSD.

Este vorba, în primul rând de Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, condusă de Gheorghe Isvoranu şi de Federaţia Sanitas a lui Marius Petcu.

Prima dintre ele, „Spiru Haret”, îl are ca preşedinte executiv pe Marius Nistor, creaţia de dată recentă a lui Liviu Luca prin intermediul postului Realitatea TV.
După ce a fost promovat, anul trecut, ca vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, Marius Nistor a beneficiat de o excelentă campanie de imagine, el devenind unul dintre invitaţii permanenţi ai postului Realitatea TV, deţinut de şeful său direct de la confederaţie, Liviu Luca, şi de şeful şefului său, Sorin Ovidiu Vîntu.
vantu luca
Prezenţa continuă pe sticla televizorului, schimbarea look-ului şi a tonalităţii, au avut scopul de a-l transforma într-un nou lider sindical care să coaguleze, la timpul potrivit, o nouă structură capabilă a fi folosită împotriva guvernului. Ceea ce s-a şi realizat.Dresajul n-a fost însă complet, dovadă că acesta încă se mai trezeşte zbierând în timpul discuţiilor, dar pentru un reprezentant al clasei muncitoare din CNSLR Frăţia, e tocmai bun. Marius Nistor este, astfel, varianta masculină a Monei Pivniceru.

Reţinem, deci, că Marius Nistor, ca vicepreşedinte al CNSLR Fraţia, este subordonatul direct al binefăcătorului său, Liviu Luca (prim-vicepreşedinte al CNSLR) şi al lui Marius Petcu (preşedintele CNSLR).

A doua Federaţie care s-a alăturat bugetarilor lui Marica din SED LEX, este “Sanitas”-ul condus chiar de Marius Petcu, cel care a semnat parteneriatul cu liderul PSD, Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al CNSLR. De menţionat că, tot anul trecut, Petcu şi-a lansat nevasta la vârful CNSLR, ca vicepreşedinte, ea deţinând şi funcţia de secretar general al Sanitas.

alianta-00001alianta-00002

Revenind la SED LEX, nucleul de la care s-a pornit pentru înfiinţarea structurii anti-guvernamentale, ea este condusă de Vasile Marica promovat, ce coincidenţă!, tot anul trecut, în funcţia de vicepreşedinte al aceleiaşi structuri sindicale a PSD, CNSLR Fraţia.

SED LEX aduce direct, în noua Alianţă, patru federaţii sindicale disciplinate, după cum urmează: Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială şi Federaţia Naţională a Statisticienilor din România.

La toate acestea s-au mai adăugat încă două federaţii surori (PUBLISIND şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor), Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER” şi F.S.L.I.-ul lui Aurel Cornea. Cum se poate constata cu ochiul liber, primele trei structuri au aceleaşi interese şi aceeaşi culoare cu suratele din SED LEX şi sunt “smulse” din Cartel Alfa, o mutare denunţată deja de Bogdan Hossu drept o încercare de spagere a unităţii sindicale.

Ultimele membre ale plutonului PSD, “Alma Mater” (afiliată BNS) şi “FSLI” (afiliată CSDR) au ajuns în alianţă datorită incapacităţii liderilor acestora, Răzvan Bobulescu şi Aurel Cornea, de a accepta esenţa noii legi a salarizării unice. Ajustarea salariilor aberante ale universitarilor, în raport cu celelalte trepte şi titluri didactice, e o măsură ce nu poate fi acceptată de sindicaliştii cu pretenţii intelectuale.

geoana

În concluzie, o radiografie a componenţei “Alianţei Bugetarilor” arată că, majoritatea membrilor acesteia aparţine CNSLR Frăţia, cea care a semnat oficial, anul trecut, parteneriatul cu PSD.

Dealtfel, CNSLR Frăţia a fost aliatul natural al PSD dintotdeauna, mulţi dintre liderii săi fiind apoi cooptaţi în PSD: Miron Mitrea, Marian Sârbu, Ioan Rădoi, Pavel Todoran, Ioan Andrei sau Dumitru Chiriţă.

Cozile de topor folosite în realizarea Alianţei Bugetarilor sunt Marius Nistor, Vasile Marica şi Marius Petcu. Deasupra lor stă Liviu Luca, prim vicepreşedintele CNSLR Fraţia dar şi mogulaşul care, prin cotidianele ZIUA şi Gardianul, precum şi prin postul de televiziune Realitatea TV asigură logistica necesară asigurării scopului propus.

Aşa se face că, de sub fustele roşii ale invenţiei PSD se iţeşte capul nesigur al liderului de mucava, Geoană. Mircea Geoană.

©Dan Badea

Bonus 

Deoarece confederaţia lui Vasile Marica a fost nucleul în jurul căruia au ajuns să graviteze şi alte colective „muncitoreşti”, merită amintit de unde provine acest „sindicalist” cu manifestări de mafiot care a ajuns să conducă, de-a valma, portari, poliţişti, vameşi, femei se serviciu şi universitari. Cum, cel mai bine se lucrează cu materialul clientului, reproduc, mai jos, una dintre discuţiile purtate de Vasile Marica, lider al sindicatului vameşilor pe atunci, cu un anumit interlocutor din breaslă. După limbajul din stenogramă, se poate deduce cam ce fel de preocupări, dar şi ce fel de construcţie intelectuală avea/are acest sindicalist de tip Hoffa.

Stenograma incriminatoare:

Am cheltuit si ultimele resurse ale mele SA PLATESC PRESA!„Interlocutor: Ba, ce faci, ma?

Vasile Marica: Buna, mai. Nu inteleg…

I.: Pai, cum poate sa inteleaga? Dobitocul asta m-a lasat… si auzea, era langa mine, intelegi, vorba aia, e baiatul nostru…

Marica: Aaaa, am inteles! Hai sa-ti dau o masa, ceva. (…) Stateau cu capul asa spre „Baia Mare” si vorbeau cu mine, fugeau in colturi. Stiam ca le-ai aranjat (n.n. – examenul), stiam cum, pe ce filiera, dar nu m-am bagat. Un pic de respect. Iar acuma sa-i scoata pe oameni din sindicat (…). Macar un telefon sa dea, mai…

I.: Nu te… nu are cum.

Marica: Bai, eu am doi ani de zile de cand am stat cum am stat si ei au produs, intelegi? Au produs, mi-au scos lumea din sindicat. Sunt prietenii tai, n-am nimic, dar…

I.: Hai. mai (…) e al meu.

Marica: Eu ti-am zis, am cheltuit ultimele resurse ale mele sa platesc presa. Sa platesc toate, sa pot sa fac sa ajung aici, sa-l f… in gura pe asta. Ca l-am f… in gura pana la urma. Cat e el de tare si… a fost si conjunctura de asa natura, dar l-am f… in gura. FARA MINE NU SE FACEA, daca nu eram eu, „Sageata Albastra”.

I.: Dar astia cel putin nu sunt aia raii, sunt altii care… ei iti dai seama ce-or sa faca…

Marica: Eu nu mai sunt prost. Am trait doi ani de cumpana in viata si nu mai sunt prost sa ma duca fiecare cu vorba. Eu stiu cat produce si cum produce. Sa aiba grija – si noi suntem pe fata pamantului si nu sunt singuri. De acum trebuie sa imparta…

I.: Da, mai, e clar…

Marica: Indiferent cine e la putere, trebuie sa imparta… ca, daca nu, le vine randul! Dai in mine, dai in fabrici si uzine…

I.: La partid…

Marica: Stiu totul despre dl director, sa ti-l bag in carti?

I.: Acolo am tot!

TREBUIE SA-MI RECUPEREZ INVESTITIA SI SA SCOT MAI 
MULT!

Marica: Pai, trebuie sa mi le dai.

I.: Am totul, dar nu le am la mine, ti le dau prin fax.

Marica: Mai, nene, nu poti asa. Eu mi-am tocit nervii atata…

I.: Stiu, ma…

Marica: Si ii dadeau lui asta la cotizatii ca sa ma omoare. Acasa nevasta-mea a nascut fortat ca mi-a amenintat-o cu telefoane… cutare, in fata la fiecare apartament al vecinilor mei au spus ca sunt derbedeu, ca sunt golan, la parinti acasa. Adica am trecut prin momente grele… Eu, una ca trebuie sa-mi recuperez investitia si doi – sa scot mai mult… Daca nu joaca cum trebuie de acuma si cum spun eu – ti-l fac varza. Ii fac si cu stupefiante, cu de toate ii fac. Care-i problema? Sunt organizat, ma. Am facut-o pe naivul si pe prostul, dar nu mai merge. Gata! De acuma am dat drumul la gaste!

I.: Da’ asta nu-i al lui?

Marica: Cine?

I.: Care e acuma…

Marica: Pe mine nu ma intereseaza al cui e. Tu crezi ca ma intereseaza al cui e? Tu crezi ca mai conteaza cine e asta? (n.r. – este vorba de noul director al DSV, Teodor Tanasescu). Ma apuc de ei iar. Tu crezi ca mai e vreunul care sa se puna cu mine acuma, in clipa asta? Dracii il ia. Trebuie sa produca. Poate el sa produca? Daca nu produce zilnic, a doua zi l-am facut. A doua zi l-am facut, ca stiu tot. Stai sa vezi ce stiu de la Nadlac (…). De-aia nici nu vorbesc despre ei, pe aia ii cacalesc!

I.: Aia m-au facut pe mine la inceput…

Marica: Daca imi dai tot despre ei, saptamana asta fac conferinta de presa, cu Giurgiu, cu Nadlac, cu astea. Saptamana viitoare e serial, ma bag peste ei, da-mi tot. Unde stau, ce case au. Tot!

I.: Nu vii pe zona?

Marica: Aici, la Bucuresti, fac tot. Intai dau ciocane de la Bucuresti si apoi vin si-n zone si pun, am facut hotarare de consiliu, toti liderii mei vorbim aceeasi limba. Dau ciocane, primesc materialul, fac conferinta de presa si fiecare il citeste. Nu se poate, ma, suntem organizati. Asta a fost un balaur mare, balaur mare-mare.

I.: Cu Tanasescu (n.n. – actualul director general al DSV) se intelegea bine.

Marica: Cu lovelele se intelegeau.

I.: Pai si cum l-a lasat asa…?

…………..

I.: Dar el ce era cand eram noi?…

Marica: Era vames la Gara de Nord.

I.: Si el e vicepresedinte pe Bucuresti la PSD?

Marica: Nu ma intereseaza, mi se rupe-n paispe mie. Daca vreau sa fac cariera nu am decat o singura solutie: sa dau in toata lumea si sa ma ridic cu imaginea asta pozitiva pe care mi-am facut-o. Dau in cine trebuie… in cine nu…! „Realitatea TV” e a mea. Acuma, cat de cat il am si pe Voiculescu, ma duc si la Antena 1.Liviu Luca, care e frate cu DIP-ul.

„CAT DAU? JUMATATE DIN CAT FAC…”

I.: Cum facem cu astia?

Marica: Tu faci acolo, dar… am datorii mari.

I.: Ce sa le spun?

Marica: Am datorii mari, nu ma intereseaza, tu faci acolo. Cat dau?

I.: Jumatate din cat fac…

Marica: Ce inseamna jumatate?

I.: Depinde de vama.

Marica: Care-i marja? Cat?

I.: La una 1500, o data 2000.

Marica: Pe tura, pe ce?

I.: Pe vama.

Marica: Pe vama?

I.: Da, pe vama.

Marica: Bai, sa stea linistiti acolo.

……..

Marica: Ajungeau la Adi. Daca ii mai da ceva ii omor si pe ei. Acum ii suni. Ba, lui ala nu-i mai dati nici un chior. DACA II MAI DA CINEVA VREUN CHIOR IL OMOR. Eu ii apar, Dinu vroia sa-i dea pe toti afara… si am mai cheltuit si doua sute de mii de PARA ca sa am loc acolo. Deci da-i, mai, da ceva lu’ ala sa uite… nu-i mai da nimic. (…)

………

Marica: Nici nu mi-ai dat sa-l rad.

I.: Am sa-ti dau.

Marica: Da-mi si ti-l fac varza.

……….
Jigodie…ala trebuie luat gatul!

Marica: Deci de asta te-am chemat, asta am vrut sa-ti spun.

I.: De Stefi, de Gabi, pot sa ma bag si pentru Nicu.
Marica: Care Nicu?
I.: Campeanu. Care e la Moravita, dar acuma e la Turnu.
Marica: Jigodie… eu am referinte negative despre el. Ala trebuie luat gatul. Du-te si spune-i sa refaca sindicatul acolo, altfel ii iau gatul. Ii dau termen pana saptamana viitoare.
I.: El e la Turnu, ala e la Varsand, asa ca…
Marica: Lasa, ma, da telefon, ce… daca nu, il impusc in gat. Bai, vorbim serios sau… ii dai termen pana saptamana viitoare, joi, daca nu ii dau la cap.
I.: Deci Stefi, Gabi, Emil – si-l pun si pe el sau…
Marica: Cine garanteaza pentru el? Pe astia doi ii cunosc…
I.: Eu am lucrat 20 de ani cu el.
Marica: Ma, garantezi tu pentru el? Nu vorbesti in numele meu. Sa nu aud numele meu pe acolo ca ma deranjeaza.
I.: Nu! Cu astia imi permit…

Marica: Spui, ba… la partid, mergem la partid cu lovele si cu asta-basta. Baiatul la Moravita, daca pana joi nu face, il bag cu materialele de constructii care a facut trafic si cu ce a facut in gara…( ROMANIA LIBERA, 20 februarie 2002, pag. 1)

Micile secrete ale lui Codruţ Şereş


In perioada 1993 – 1999, Seres a lucrat in Ministerul Apararii Nationale, fiind absolvent al Academiei Tehnice Militare (ATM). Desi a parasit armata, cu gradul de capitan, Codrut Seres a ramas colaborator al ATM, fiind, in plus, si consultant in afaceri pentru anumite persoane fizice. Ascensiunea politica a lui Codrut Seres a inceput in anul 2001, o data cu intrarea in Partidul Conservator (PC), pe cand lucra inca in Grupul Grivco, ce apartine presedintelui PC.

In plan politic, Codrut Seres a avut o ascensiune extrem de rapida. Dupa ce, in 2001, a devenit membru al partidului condus de Dan Voiculescu (PUR, pe atunci), el a trecut succesiv prin functiile de sef al Departamentului profesional de dezvoltare proiecte (2002), secretar general (2003) si vicepresedinte al PUR (2004).

Tot in 2004 (aprilie), Codrut Seres a fost desemnat candidatul acestui partid pentru functia de presedinte al Romaniei, candidatura la care s-a renuntat, cateva luni mai tarziu, ca urmare a noii aliante cu PSD si a deciziei de a sustine candidatura lui Adrian Nastase. Dupa alegerile din 2004, a devenit senator de Maramures din partea PUR si, la formarea guvernului Tariceanu, a fost desemnat ministru al economiei si comertului. In decembrie 2006, dupa ce o comisie prezidentiala a decis aprobarea cererii procurorului general de incepere a urmaririi penale impotriva lui Codrut Seres, acesta a fost inlocuit cu Varujan Vosganian, miscare insotita de iesirea Partidului Conservator (fost PUR) de la guvernare. Codrut Seres si-a recapatat insa fotoliul de senator in Parlamentul Romaniei.

Viata de familie
Codrut Seres si-a refacut recent viata de familie, el fiind casatorit pentru a doua oara. In 1995 s-a casatorit cu Adina Zugravu, de profesie inginer textilist. Are cu aceasta o fetita, Anca, nascuta in ianuarie 1996. La inceputul lui 2004, datorita „divergentelor de opinie asupra vietii“, sotii Seres au divortat, singura relatie care a mai ramas intre ei fiind Anca, fetita pentru care Codrut achita lunar pensia alimentara. In noiembrie 2004, a cunoscut-o, in Baia Mare, pe Lorina Pop, de care s-a indragostit, dupa cum se spune el, „la prima vedere“. Ulterior, tatal Lorinei, omul de afaceri baimarean Ioan Pop, a devenit consilierul personal al lui Seres. Pe 2 septembrie 2006, Codrut si Lorina s-au casatorit, ceremonia „civila“ consumandu-se cu mare fast la Snagov, pe unul dintre fostele iahturi ale lui Ceausescu. Nasul de cununie a fost controversatul om de afaceri ploiestean Sebastian Aurelian Ghita, patronul grupului de firme Asesoft. De la nunta n-a lipsit nasul spiritual al lui Seres, Dan Voiculescu. Darul de nunta, consemnat oficial in declaratia de avere, a fost de 55.400 de euro, 10.700 dolari si 21.700 lei.

Relatii si jocuri periculoase cu „spioni“

Daca am da crezare procurorilor care-l cerceteaza in „dosarul spionilor de la MEC“, Codrut Seres ar fi un tradator. Conform rezolutiei procurorilor DIICOT, prezentate instantei de la Inalta Curte de Casatie si Justitie la sfarsitul anului trecut (20 decembrie 2006), ministrul Codrut Seres ar fi obtinut si transmis grupului de spionaj coordonat de Stamen Stantchev date si informatii secrete din domeniul economic si comercial de natura a periclita securitatea statului. Acuzatia formulata impotriva sa, de tradare prin transmitere de secrete, este cea mai grava dintre cele care i se puteau aduce, daca tinem cont ca el este si absolventul unei institutii militare.

Acelasi lucru se poate spune si despre Stamen Stantchev, bulgarul acuzat de „spionaj in forma continuata“, cel care ar fi, in acceptia acelorasi procurori, coordonatorul retelei de spionaj economic in care ar fi fost atras ministrul Codrut Seres. Intamplator sau nu, bulgarul Stantchev, ca si Codrut Seres, este si el absolvent al unei institutii militare, din Sofia, specializarea inginer arme. Acuzatiile, bazate si pe rezultatul a mii de ore de filaj si interceptare din partea serviciilor speciale, au fost insotite de scurgerea, mai mult decat suspecta, catre presa, a unor fragmente relevante din stenogramele unor discutii telefonice purtate de ministrul Codrut Seres cu Stamen Stantchev, sau de catre acesta din urma cu alti membri ai „retelei“. Cea mai interesanta dintre discutiile „scurse“ catre presa pare a fi acea dintre Seres si Stantchev, din seara de 29 iunie 2005, data la care tocmai fusese respinsa in guvern ordonanta privind pachetul de 8% din actiunile Petrom cuvenite salariatilor reprezentati de liderul sindical Liviu Luca; actul normativ realizat de consilierul Stamen Stantchev fusese prezentat in guvern de ministrul Codrut Seres. In discutia telefonica mentionata, dupa ce, mai devreme, Seres afirmase ca nu va mai promova inca o data textul proiectului de ordonanta, Stantchev i-a spus acestuia: „Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“. Rupta din context, expresia poate fi pe cat de sugestiva, pe atat de incriminatoare intr-o ecuatie a tradarii. Daca a fost sau nu tradare, doar instanta poate decide. Indiferent de solutia finala insa, el a fost atras, cu siguranta, intr-un joc extrem de periculos. Ca si cand nu ar fi fost de ajuns, numele sau a fost agatat si in dosarul „baietilor destepti“ de la Hidroelectrica, pe baza unei rezolutii a DIICOT de la inceputul lunii aprilie. Seres este acuzat astfel, alaturi de alte opt persoane, de complot si subminarea economiei nationale.

Solicitandu-i un punct de vedere cu privire la acuzatiile care i se aduc in cele doua dosare penale, Codrut Seres ne-a declarat: „La primul dosar „baietii destepti“ m-au „rezolvat“ pentru ca am incercat sa fac curat in piata de energie, incurcandu-le socotelile si facandu-i sa piarda bani. Al doilea dosar este consecinta prezentarii publice a biletelului Alro si a dezvaluirii ca dl. Basescu m-a sunat de trei ori pentru a interveni in favoarea Alro.

Apreciez invinuirile ca fiind denigratoare, mincinoase, fara dovezi, facute sa atraga atentia publica asupra faptului ca se face „reforma“ in justitie; sunt convins ca voi dovedi ca sunt nevinovat. In primul dosar sunt invinuit de fapt, ca la privatizarea Electrica Muntenia Sud, comisia de negociere a obtinut cu 100 milioane de euro mai mult de la cumparator, firma Enel (pretul final fiind de 820 milioane euro, pentru 76% din actiuni, mai mult decat s-a obtinut pentru toate celelalte distributii de electricitate, mai mult decat s-a luat pentru distributiile de gaze naturale sau mai mult decat s-a luat pentru Petrom). Ca sa glumim, as fi inteles sa ma invinuiasca firma Enel (statul italian), si nu procurorii romani.

A doua invinuire priveste vanzarea a 8% din actiunile Petrom catre salariati, proiectul de act normativ fiind expus pe site-ul MEC si fiind intens dezbatut in 2005 si in 2006 in presa, intre sindicate si MEC etc. Actul normativ era finalizat in octombrie 2006, eu ajungand atunci la o solutie legala cu Ministerul Justitiei. In al doilea dosar sunt invinuit pentru faptele din perioada 2002-2004 ale unor angajati ai Hidroelectrica (unii nici macar nu mai erau angajati in 2005, cand am preluat mandatul de ministru). Acesta este pretul pe care il platesc pentru ca am refuzat sa fiu aservit PD“.

Nasul si socrul surprinsi la mierea din borcanul MEC

Codrut Seres a mai fost, teoretic, neinspirat si in momentul in care si-a ales nasul de cununie la casatoria cu baimareanca Lorina Pop. Nasul Ghita, cum l-a numit presa pe omul de afaceri Sebastian Aurelian Ghita, patronul grupului de firme Asesoft, avea o mare calitate si doua defecte pe masura.

„Calitatea“ sa recunoscuta era pozitia buna ocupata in topul milionarilor, iar „defectele“ erau, primul, trecutul pigmentat cu numeroasele „tepe“ comise in afaceri cu institutii bugetare din Prahova, precum si dosarele penale din perioada 2001-2004, si al doilea, contractele incheiate cu MEC sau cu institutii subordonate in perioada 2005-2006. Conform dezvaluirilor presei, Sebastian Ghita a primit, pe relatia cu ministerul condus de Seres, cel putin cinci contracte ce totalizeaza peste 1,5 milioane de euro.

Socrul Ioan

Au existat speculatii insa si cu privire la favorizarea lui Ioan Pop, cel care avea sa-i devina socru in septembrie 2006. Astfel, socrul Ioan a devenit, in 2005, consilierul personal al ministrului Seres. Din acesta postura, el a fost desemnat in consiliile de administratie ale unor societati din subordinea MEC, precum Santierul naval Daewoo Mangalia sau Transgold SA (fosta Aurul SA).

In paralel, Ioan Pop a mai fost cooptat, conform presei maramuresene, si in consiliile de administratie de la firmele Martexin, Trans Euro Hotel, MCB, EcoNord si Bentonita SA. Liderul democratilor maramureseni, Mircea Man, a facut chiar un scandal prelungit pe plan local, cu privire la prezenta socrului Ioan in conducerea societatii aflate in subordinea Remin SA, Econord.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, mai 2007

Armatele din spatele razboiului dintre palate

armatele razboiului dintre palate1
Aversiunea dintre cei doi inalti functionari de stat din Romania, presedintele Traian Basescu, pe de o parte, si premierul Calin Popescu Tariceanu, pe de alta parte, a declansat in ultimele luni un imens scandal mediatic, din care n-au lipsit nici atacurile indreptate impotriva presei, nici cele orientate impotriva diverselor grupuri de afaceri. In plan social, opozitia dintre cei doi oficiali romani a impartit, practic, tara in doua tabere.

Disputele publice pe marginea neintelegerilor dintre reprezentantii celor doua palate, Cotroceni si Victoria, ajung invariabil la aceeasi concluzie, adesea pripita: combatantii sunt etichetati fie ca sustinatori ai presedintelui Basescu, fie ca adepti ai premierului Tariceanu.

Dar acestea sunt doar sarea si piperul care condimenteaza viata romanului obisnuit. Acuzatiile capata insa o alta importanta atunci cand sunt privite dintr-o anume perspectiva: pe cine protejeaza presedintele si pe cine sustine premierul?

Conflictul deschis dintre palatele Cotroceni si Victoria, fara precedent in istoria recenta a Romaniei, a inceput la doar cateva luni dupa ce Alianta D.A. PNL-PD a castigat alegerile. Startul a fost dat de retinerea si arestarea, pe 27 mai 2005, pentru aproape 24 de ore, a omului de afaceri Dinu Patriciu. Esuarea negocierilor care au insotit apoi declansarea alegerilor anticipate a compromis definitiv relatia dintre presedintele Traian Basescu si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Presedintele a iesit rapid la atac dezvaluind, fie direct, fie prin intermediul consilierei Elena Udrea-Cocos, existenta unor grupuri „de tip mafiot“, concentrate in jurul premierului. „In acest moment, avem clar un sistem economic partial mafiotizat, care detine controlul pe importante mijloace mass-media si influenteaza populatia, dar si institutii“, declara Basescu in iunie 2005. El lansa, o luna mai tarziu, sintagma „baietii destepti“ din afacerile cu energie pentru ca, in februarie 2006, sa anunte oficial ca „mafia a ajuns pe masa guvernului“.

Cea mai importanta dintre temele lansate de Cotroceni a fost insa aceea a grupurilor „de interese nelegitime“, care influenteaza si decid politica guvernului fie direct, prin intermediul unor ministri, fie indirect, prin intermediul asa-zisilor „moguli media“. Cei trei „moguli media“ identificati selectiv de Basescu, sunt Dinu Patriciu, Dan Voiculescu si Sorin Ovidiu Vintu.

Desi cei trei oameni de afaceri sunt tinte mai vechi ale lui Basescu, el i-a gratulat cu apelativul „moguli“ folosindu-se de un material de presa, vechi de cativa ani. „Mi-a placut ca am gasit-o într-o analiza (sintagma „moguli media“ – n.r.), chiar astazi, într-un ziar, cu cei trei moguli, Vintu, Patriciu si Voiculescu, dar ce n-a dus pana la capat analiza respectivului ziar: legatura lor cu politicul. Le-a recunoscut capacitatea de a distruge imaginea cuiva, de a crea imagini virtuale despre cineva, dar nu au facut pasul urmator: sa vada, prin investigatie jurnalistica, ce influenta politica au acesti oameni“, a declarat, in februarie 2007, Traian Basescu.

Evident, „mogulii“ amintiti nu erau singurii din analiza citata, numai ca doar ei corespundeau intereselor pedagogice ale presedintelui Basescu. Mogulii media Ringier, Sarbu, Micula, Adamescu sau Paunescu au fost in mod deliberat ocoliti de ocara prezidentiala, deoarece nu corespundeau portretului-robot al mogulului scapat de sub control. Acelasi mod de operare in preocuparile discursive ale presedintelui Basescu s-a produs si in cazul „grupurilor de interese nelegitime“. Si aici au fost identificate subiectiv doar gruparile percepute drept ostile presedintelui, trecandu-se sub tacere relatiile de afaceri dezvoltate sub umbrela unora dintre apropiatii sai.

Gruparea de la Palatul Victoria

gruparea victoria

Dinu Patriciu

Principalul adversar al lui Traian Basescu este Dinu Patriciu. Desi nu are forta mediatica a lui Dan Voiculescu, un alt adversar autentic al presedintelui, Patriciu are atat mijloacele financiare, cat si hotararea de a i se opune lui Basescu. Om de afaceri controversat, ca urmare a dosarelor penale aflate pe rolul instantelor de judecata, dar si din cauza relatiei cu importanti lideri ai PSD, Dinu Patriciu are un motiv suficient de puternic pentru a-l sustine pe Calin Popescu Tariceanu in conflictul cu Basescu. Dosarul penal in care omul de afaceri a fost acuzat de comiterea mai multor infractiuni a fost finalizat de justitia condusa de Monica Macovei, persoana impusa si sustinuta de Traian Basescu. Cazul Petromidia (Rompetrol) a fost, de fapt, invocat de presedintele Romaniei si in campania electorala din 2004, ocazie cu care l-a amenintat pe Patriciu cu inchisoarea.

Pe de alta parte, Patriciu n-a stat nici el cu mainile in san si a pus umarul la sponsorizarea masiva a lui Mircea Geoana in campania pentru Primaria Capitalei, chiar daca liderul PSD era un outsider. Conflictul este, asadar, vechi si nu putea sa evite urmarile spectaculoase in pozitionarea noului guvern fata de presedinte, in conditiile in care majoritatea liderilor PNL, in frunte cu Tariceanu, se aflasera pe statele de plata ale Rompetrol.

De altfel, dupa cum se stie deja, decizia premierului Tariceanu de a nu mai organiza alegeri anticipate in 2005, asa cum se stabilise la nivelul Aliantei D.A., a fost luata dupa o intalnire, dezvaluita ulterior, dintre acesta si Dinu Patriciu. Acesta este unul dintre motivele pentru care Traian Basescu a insistat ulterior in atacurile sale, directe sau voalate, la adresa lui Patriciu.

Ca acuzatiile au fost pe alocuri fortate se poate deduce si din plasarea lui Dinu Patriciu printre „mogulii media“, in conditiile in care omul de afaceri a devenit patron de presa abia spre sfarsitul anului trecut si nu detinea, in realitate, la acea data, forta mediatica a lui Adrian Sarbu, Ringier, Dan Voiculescu, sau Sorin Ovidiu Vintu.

Afacerile lui Patriciu

Dinu Patriciu s-a implicat direct, ca actionar, in doar cateva firme inregistrate in Romania: Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Agrochim Impex SRL, Praxis SRL, Rompetrol Distributie SA, Trustul de presa Ziua (Ziua SRL, Editura Ziua SRL, Ana Maria Press SRL) si, mai recent, Adevarul SA.

El a figurat insa, ca administrator, in mai multe societati: Grupul Rompetrol (Rompetrol Quality Control SRL, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Rompetrol Rafinare SA si Rompetrol Downstream SA), Administrator SA, Sanex SA, Praxis SRL si Alpha Constructii Imobiliare SA. De asemenea, prin societatea Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Patriciu este implicat in firmele SGD Services SRL, Artis Design SA, Fitofarma SA, SG International SA si Alpha Construct SA.

De-a lungul anilor, a participat direct si la infiintarea altor societati: Compania de Constructii Phoenix Alpha SA (1992, impreuna cu societatea franceza Phoenix SA), Alpha International Construct SA (1993, alaturi de germanul Robert Perlitz), Hein Romania SA (1997, alaturi de Hein GmbH din Germania) si Baneasa Investitii Imobiliare SA (1997, impreuna cu firma Hein GmbH).

Pe de alta parte, fratele sau, Valeriu Romulus Serban Patriciu, este actionar in sapte societati din Romania: Deutsch-Rumanische Immobilien SA, Tele Distribution SRL, Expres Cargo SRL, Industrial Park SRL, Alpha Constructii si Investitii Imobiliare SA, Alpha Construct SA si Agrochim Impex SRL. Cea mai importanta dintre afacerile lui Dinu Patriciu, dar si cea mai controversata, este preluarea rafinariei Petromidia din Constanta.

Pentru a intra in posesia rafinariei, Patriciu a facut eforturi deosebite atat pe plan politic, cat si financiar, infiintand mai multe societati in strainatate, indeosebi in paradisuri fiscale sau in state cu o fiscalitate destul de permisiva. El a cumparat, de asemenea, de pe Rasdaq, mai multe actiuni la Rompetrol SA, societatea ce detinea rafinaria, si n-a renuntat sa spere nici-cand, intr-o prima faza, Petromidia a fost preluata de societatea turca Akmaya.

O datorie de stat rezolvata de guvernul Nastase

La sfarsitul anului 2000, dupa ce firma Akmaya a fost obligata sa renunte la pachetul majoritar de la Rompetrol (69,9%), acesta este preluat de grupul reprezentat de Dinu Patriciu, The Rompetrol Grup BV Olanda. Pentru a ascunde numele investitorilor implicati, dar si pentru a beneficia de inlesniri fiscale, societatea amintita era controlata printr-un off-shore, Romanian Oil and Gas Investments SARL din Luxemburg.

Numele unuia dintre investitori a iesit la iveala mult mai tarziu, abia cand acesta si-a vandut actiunile detinute. Este vorba despre Sorin Marin (foto) care a participat, alaturi de Dinu Patriciu, la operatiunea de preluare de pe piata bursiera a unui pachet important de actiuni Rompetrol, indeosebi prin firma comuna SG International.

Pachetul majoritar de actiuni de la Rompetrol a trecut, de fapt, prin mai multe societati, inainte de a fi concentrat la Rompetrol Group BV Olanda. In 2001, Sorin Marin si-a vandut actiunile detinute la Rompetrol si au fost introduse in joc alte entitati, precum Romånia and Moldova Direct Fund si East Capital Investments BV. In aprilie 2005, Grupul Rompetrol a rascumparat pachetul de actiuni de 25,1% din capitalul social detinut pana atunci de catre OMV.

Tot atunci, grupul Rompetrol era controlat de The Rompetrol Group NV – Olanda, detinut, la randul sau, de Rompetrol Holding SA Elvetia, ai carui actionari erau Dinu Patriciu (80%) si americanul Phil Stephenson (20%). Stephenson era vicepresedintele firmei olandeze si raspundea de tranzactiile internationale si de relatiile cu investitorii, iar Dinu Patriciu a fost presedintele Consiliului de administratie. Grupul Rompetrol este compus din 12 societati: Rompetrol SA, Rompetrol Rafinare SA, Rompetrol Petrochemicals SRL, Rompetrol Downstream SA, Rompetrol Logistics SA, Rompetrol Well Services SA, Romoil SA, Rominserv SA, Ecomaster-Servicii Ecologice SA, Palplast SA, Rompetrol Moldova si Rompetrol Bulgaria.

Prin Rompetrol, Dinu Patriciu a preluat Rafinaria Vega din Ploiesti si, pentru o perioada, cu sprijinul lui Radu Sarbu, administrarea societatii Conpet SA, care asigura intreaga infrastructura a sistemului national de transport prin conducte al titeiului. Dupa ce, in 2003, Rompetrol acumulase o datorie la bugetul de stat de aproximativ 603 milioane de dolari, spre sfarsitul acelui an, guvernul Adrian Nastase a hotarat transformarea acelei datorii in obligatiuni de stat, cu posibilitatea rascumpararii in sapte ani.

In septembrie 2006, dupa un an de tatonari din partea procurorilor, s-a finalizat rechizitoriul in dosarul privind delapidarea sumei de 85 milioane de dolari (creanta Libia) si manipularea pietei de capital, prin scoaterea la vanzare, in 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta. In acest dosar, omul de afaceri Dinu Patriciu este acuzat de mai multe infractiuni: delapidare, spalare de bani, manipularea pietei prin tranzactii sau ordine de tranzactionare, initierea sau constituirea unui grup infractional organizat etc.

Mici secrete027

Liviu Luca, spionii si afacerea 8%

Numele lui Liviu Luca (foto) a fost des invocat de presa in conflictul dintre Basescu si Tariceanu, ca urmare a intentiei lui Luca de a prelua, in numele salariatilor Petrom, a pachetului de 8% din actiunile societatii. Posibilitatea achizitionarii, de catre salariatii Petrom, a unui pachet de 8% din actiuni a fost prevazuta in contractul de privatizare a societatii, incheiat intre MEC si OMV in iunie 2004.

Deoarece numarul salariatilor Petrom era, la inceputul lui 2005, de peste 55.000, s-a hotarat ca in numele acestora sa actioneze o singura persoana, Liviu Luca, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere (FSLI) Petrom. Pentru aceasta, trebuia ca legea prin care fusese aprobat contractul de privatizare a Petrom (Legea nr. 555/2004) sa fie completata cu un act normativ cu putere de lege, care sa permita unei singure persoane sa actioneze in numele celorlalte, legea initiala prevazand doar posibilitatea achizitionarii de actiuni pentru fiecare dintre salariati, in nume propriu.

Actiunile salariatilor, o buna afacere

Liviu Luca a inteles rapid miza afacerii, si anume diferenta uriasa intre pretul de achizitie al pachetului de actiuni (2.158 lei/actiune) si valoarea lor de piata din perioada incheierii tranzactiei (3.700 lei actiune in 8 iunie 2005). Pentru a perfecta afacerea, Luca a obtinut, mai intai in aprilie 2005, imputernicirea din partea PAS Petrom pentru a actiona in numele salariatilor, iar ulterior a gasit si sursa de finantare pentru aceasta importanta achizitie.

Cum se stie deja, liderul FSLI a intrat in contact cu gruparea condusa de bulgarul Stamen Stantchev si, pe 24 mai 2005, a incheiat o intelegere prin care PAS Petrom a acordat exclusivitate pentru activitatea de consultanta si finantare (imprumut de 235 milioane de euro garantat cu pachetul de actiuni), in vederea preluarii pachetului de 8% din actiunile Petrom, consortiului format din Credit Suisse First Boston Europe Ltd. Londra (CFSB) si firma J&T Private Equity N.V. Olanda (in fapt, o companie prin intermediul careia urma sa se transmita comisionul de „consultanta“ pentru gruparea Stantchev).

Afacerea a intrat, asadar, in sfera de preocupare a lui Stantchev, bulgarul urmand sa se ocupe de toate demersurile elaborarii si promovarii actului normativ in Guvernul Romaniei. Beneficiind de relatia apropiata cu ministrul Ioan Codrut Seres, precum si cu alti inalti demnitari din MEC, Stamen Stantchev a reusit sa-l convinga pe ministru de importanta afacerii si sa-l determine sa introduca „pe masa guvernului“ proiectul de act normativ favorabil PAS Petrom.

Parchetul a monitorizat activitatea lui Seres

Deloc intamplator insa, toata operatiunea a fost atent monitorizata de Parchet, cu sprijinul serviciilor secrete. Au aparut astfel detalii semnificative despre „lobby-ul“ practicat de bulgarul Stantchev pe langa Codrut Seres, dar si despre greutatile intampinate de acesta in obtinerea semnaturilor, pe proiectul de act normativ, din partea anumitor colegi de cabinet.

Intr-o convorbire telefonica din 5 iunie 2005, Stamen Stantchev il informa pe colegul sau de la Credit Suisse First Boston, Michal Susak, ca i-a inmanat lui Codrut Seres proiectul si ca mai are nevoie de patru semnaturi pentru a fi dus la guvern. „Miercuri (Ioan Codrut Seres – n.r.), se va intalni cu L (Liviu Luca – n.r.) si ii va solicita sprijinul, deoarece are nevoie de patru semnaturi pentru a o duce (proiectul de ordonanta -n.r.) in guvern. (…) O sa ma intalnesc marti cu L si voi vorbi cu el despre intalnirea pe care o va avea el. (…) Joi, documentele vor fi puse in miscare pentru colectarea de semnaturi… A spus ca va face tot posibilul pentru ca saptamana viitoare sa treaca de guvern“ – se mentioneaza in stenograma acestei convorbiri, document aflat la dosarul „spionilor“.

Proiectul de act normativ a fost pus in discutie prima data pe 29 iunie 2005, numai ca s-a lasat cu scandal. Iata ce ii marturisea telefonic, in seara de 29 iunie, ora 22:11, Ioan Codrut Seres lui Stamen Stantchev: „A fost un scandal. Unii ministri au spus ca aceasta ordonanta este imorala si murdara si nu vor sa fie partasi la asa ceva. Asa ca am fost un pic rusinat. Prin urmare, ar trebui ca (Liviu Luca – n.r.) sa-si rezolve problema mai intai (aceea de a obtine semnaturile de la ministrii justitiei si finantelor publice, precum si pe cea de la ministrul de stat Gheorghe Seculici- n.r.). Pentru ca pana azi nu m-am simtit prost in nicio sedinta de guvern. Si azi, nu stiu pentru cine si pentru ce am fost… Am avut doua intalniri cu el (Liviu Luca – n.r.) si i-am spus sa-si rezolve problema. Nu a reusit sa faca asta. Asa ca nu voi fi eu cel care sa mai puna aceeasi problema in guvern. Nici nu se mai discuta“.

Stantchev a reusit sa-l convinga insa pe ministrul Seres sa sustina in continuare cauza, spunandu-i ca „de fapt, nu trebuie sa-l sustii, trebuie sa-l prezinti. Treaba ta nu este sa sustii, ci sa prezinti“.

Seres a acceptat sa revina asupra hotararii, nu inainte de a-i repeta lui Stantchev sentimentul resimtit al neputintei de la Palatul Victoria: „M-am facut de c…t azi in guvern. Din, stai ca-ti spun, din patru, sase, sapte, din opt acte normative, asta a fost singurul care nu mi-a trecut“.

Desi ulterior s-a implicat in afacere si Nagy Zsolt, care a promis ca va face si el lobby pe langa ministrii incapatanati, proiectul de act normativ a fost respins si in Sedinta de Guvern din 12 iulie 2006. Odiseea ordonantei a fost astfel blocata, iar cei implicati se afla sub lupa procurorilor sau a instantelor de judecata.

p30

Dan Voiculescu

Controversatul Dan Voiculescu este unul dintre criticii cei mai inversunati ai lui Traian Basescu si are motive destul de puternice sa doreasca inlaturarea presedintelui din fruntea statului. Presedinte al Partidului Conservator, Dan Voiculescu a fost cooptat la guvernare dupa ce presedintele Basescu l-a convins sa faca acest lucru.

La cateva zile insa dupa castigarea alegerilor si reconfigurarea politica, pe 6 ianuarie 2005, acelasi Basescu a numit partidul condus de Voiculescu „solutia imorala“ a guvernului Tariceanu si l-a determinat, astfel, pe acesta sa-si radicalizeze pozitia fata de Cotroceni. Pe de alta parte, Voiculescu a devenit rapid si partizanul schimbarii din functie a ministrului Monica Macovei, ca urmare a gravelor probleme cu care se confrunta in justitie, alaturi de fiica sa, Camelia, dar si de cei doi fosti ministri conservatori propulsati in guvernul Tariceanu, George Copos si Ioan Codrut Seres.

Desi a folosit toate mijloacele care i-au stat la dispozitie pentru schimbarea din functie a ministrului Macovei, inclusiv initierea motiunii de cenzura in cadrul Senatului Romaniei, Voiculescu nu si-a atins scopul imediat, dar a contribuit la escaladarea conflictului atat cu Partidul Democrat, cat si cu presedintele Traian Basescu.

Unul dintre mijloacele folosite in batalia politica a fost si este puternicul trust de presa controlat de familia Voiculescu, trust care include posturile de televiziune Antena si cotidianul „Jurnalul National“. In cazul sau, notiunea de mogul media este perfect justificata, unul dintre posturile sale de televiziune gazduind constant cele mai dure atacuri mediatice la adresa presedintelui.

Problemele din justitie ale lui Dan Voiculescu au debutat prin implicarea fiicei sale, Camelia Voiculescu (foto), in dosarul penal al lui Dinu Patriciu privind manipularea pietei de capital prin tranzactionaea la bursa, pe 7 aprilie 2004, a actiunilor Rompetrol Rafinare Constanta.

Camelia-Voiculescu-si-Dan-Voiculescu

La 17 minute de la deschiderea sedintei de tranzactionare, prin consilierul Sorin Pantis (pe atunci, director general executiv al grupului Grivco SA), Camelia Rodica Voiculescu a achizitionat 480 milioane de actiuni RRC la pretul de 250 lei/actiune.

Societatea de la care a cumparat actiunile a fost Saltville Limited, firma reprezentata de americanul Colin Richard Hart. Ulterior, actiunile au fost vandute cu un profit considerabil. Deoarece Sorin Pantis si-a asumat paternitatea operatiunii, el a devenit invinuit in dosarul cauzei, iar Camelia Voiculescu a fost citata doar in calitate de martor.

Un al doilea dosar penal, in care, de aceasta data, Dan Voiculescu este implicat alaturi de fiica sa, a fost anuntat recent de seful DNA, Daniel Morar. Este vorba despre un dosar disjuns din dosarul in care George Copos, fost vicepremier in guvernul Tariceanu pana in iunie 2006, a fost acuzat de evaziune fiscala. De aceasta data, Dan si Camelia Voiculescu sunt cercetati pentru spalare de bani, procurorii afirmand ca prin conturile personale ale acestora, precum si prin conturile firmei Grivco SA, a fost spalata o suma de aproximativ un milion de dolari, bani proveniti din vanzarea catre Loteria Nationala a celor 38 de spatii comerciale detinute de una dintre societatile lui George Copos. Oficial, solutia de incepere a urmaririi penale pentru Dan si Camelia Voiculescu a fost anuntata pe 30 martie 2007 si a fost insotita de reactii dure din partea presedintelui Partidului Conservator, care l-a acuzat pe seful DNA ca face politie politica la comanda lui Traian Basescu. El s-a declarat, de asemenea, nevinovat in fata noilor acuzatii. „Familia Voiculescu nu va face niciodata nimic ilegal, iar domnul procuror }ulus vrea sa o implice pe Camelia mea in lupta politica. Ea este la fel de curata ca si mine. (…) Ii somez sa-mi lase familia in pace! Daca nu o vor face, va fi scandalul secolului!“, a afirmat Voiculescu in cadrul unei conferinte de presa din 6 aprilie 2007. Dosarul de informator ajuns la justitie

Odiseea lui Voiculescu in justitie nu se opreste aici. Astfel, tot justitia este cea care trebuie sa decida daca Voiculescu, alias „Felix“, a facut sau nu politie politica asa cum a hotarat, in urma cu mai multe luni, Colegiul National de Studiere a Arhivelor Securitatii (CNSAS).

p32

Sub umbrela de la Cotroceni

gruparea cotroceni

Grupul Golden Blitz si asfaltul

Primul dintre grupurile de interese nelegitime asociat Cotroceniului este reprezentat de patronii restaurantului Golden Blitz, Dan Besciu si Sorin Vulpescu. Atentia asupra acestora a fost atrasa de vizitele dese pe care presedintele Basescu le-a facut, in calitate de client, la restaurantul mentionat. Presa a descoperit ca patronii de la Golden Blitz, actionari si la societatea „Euro Construct Trading 98“, au fost si sunt clientii unor contracte importante cu Primaria Capitalei inca din timpul mandatului de primar general detinut de Traian Basescu, valoarea acestora crescand insa dupa ce fostul primar a devenit presedintele Romaniei. Pe de alta parte, a fost descoperita si legatura dintre Elena Udrea, sefa de cabinet a lui Traian Basescu, si aceasta grupare. Sotul Elenei Udrea, Dorin Cocos, fusese asociat cu cei doi in societatea West Tour 98 SRL, firma care, chiar daca nu a functionat, reprezinta proba legaturii de afaceri si de interese dintre acestia.
Omul de afaceri Dorin Cocos a intrat in atentia presei din cauza sotiei sale, Elena Udrea, fosta sefa de cabinet a lui Traian Basescu. Considerat de unii drept veriga de legatura dintre patronii de la Golden Blitz si Traian Basescu, Dorin Cocos pare a fi, in realitate, o victima a actiunilor politice ale sotiei sale. Radiografia afacerilor sale, prezentate pe larg in numarul 30 al revistei „Bilant“, arata ca Dorin Cocos este, mai degraba, un apropiat al cercurilor de interese din PSD, aripa Bittner-Petrache, persoane alaturi de care a infiintat numeroase societati.

In ceea ce priveste firma grupului Besciu-Vulpescu, Euro Construct Trading, specializata in asfaltarea si reabilitarea drumurilor, ea a fost destul de vitregita in vremea guvernarii PSD, obtinand pe relatia cu Ministerul Transporturilor, in perioada 2002-2004, doar cate un contract anual, in valoare de, cel mult, doua miliarde de lei. „Regii asfaltului“ la acea data erau bacauanii Dorinel Umbrarescu si Costel Casuneanu. Printre lucrarile preluate totusi de catre Euro Construct Trading 98, pot fi amintite contractele primite de la Consiliul Judetean Vrancea, pentru refacerea unor drumuri judetene, dar si proiectul pentru refacerea in regim de urgenta a podului de peste raul Arges, ce leaga Giurgiu de Oltenita. De asemenea, in 2004, firma patronilor de la Golden Blitz a beneficiat de 22 de contracte incheiate cu Primaria Capitalei pentru reabilitarea mai multor bulevarde sau strazi importante (Calea Dorobantilor, bd. Unirii, bd. Dimitrie Pompei, bd. Ferdinand I, bd. Octavian Goga, bd. Nicolae Grigorescu etc.). Dupa preluarea mandatului prezidential de catre Traian Basescu, cifra de afaceri a firmei grupului Besciu-Vulpescu a cunoscut un salt spectaculos, primind, in primul an al guvernarii Tariceanu, numai de la Ministerul Transporturilor, noua contracte in valoare de peste 510 de miliarde de lei vechi.

Incurajarea firmelor apropiate de Cotroceni

Dintre contractele primite in 2005, sase au fost obtinute in urma unor licitatii, iar trei ca urmare a negocierii cu o singura sursa. Tot in 2005, firma Euro Construct Trading 98 a castigat licitatia pentru repararea Autostrazii Bucuresti-Pitesti, un contract in valoare de 4,2 milioane de euro. Anul urmator, in 2006, aceeasi firma a castigat, in consortiu cu UMB Spedition si Com-Axa (firme ale lui Dorinel Umbrarescu – foto stanga) si Pa&Co (firma lui Costel Casuneanu), licitatia pentru un tronson din autostrada Bucuresti-Brasov, portiunea Moara Vlasiei-Ploiesti. Suma licitata de consortiul mentionat a fost de 200 milioane de euro, foarte apropiata de cea pe care isi putea permite sa o plateasca Ministerul Transporturilor (210 milioane de euro) pentru aceasta lucrare, dar cu mult mai mica decat a celorlalti competitori. Afacerea a fost insa demascata recent de premierul Tariceanu, care a sugerat ca licitatia a fost castigata in urma interventiei presedintelui Traian Basescu, pentru sustinerea firmelor autohtone in proiectele de infrastructura. „Vreau sa va citez din discursul presedintelui la investirea ministrului transporturilor: «Va trebui sa gasiti formula prin care sa consolidati agentii economici romani, constructorii in mod deosebit, sa-i invitati sa se asocieze in asa fel incat, prin cifra de afaceri pe care au realizat-o anul trecut, anul acesta sa poata intra in competitii pe care pana acum s-au obisnuit sa le castige firmele straine». Va readuc aminte ca dupa aceasta interventie s-a modificat caietul de sarcini la asfaltarea sau reparatia autostrazii Bucuresti-Pitesti si, surpriza, poate va aduceti aminte cine a castigat: firma cu restaurantul!“, a afirmat Tariceanu la inceputul acestui an. Contractelor mentionate li s-au adaugat si cele privind deszapezirea unor drumuri nationale. Astfel, numai pentru iarna trecuta valoarea contractului incheiat intre Euro Construct si Compania Nationala a Drumurilor (CNADNR), in 4 decembrie 2006, a fost de 8,9 milioane de euro.

Regii asfaltului: Umbrarescu si Casuneanu

Cunoscut mai degraba sub titulatura de „rege al asfaltului“, Dorinel Umbrarescu a fost si el semnalat, in cateva randuri, drept unul dintre protejatii lui Traian Basescu. Insusi Basescu a declarat recent ca a intervenit, in 2005, pe langa ministrul transporturilor, Gheorghe Dobre, ca sa deblocheze sumele restante fata de firmele lui Dorinel Umbrarescu. „Am insistat pana a iesit hotararea de guvern (HG 726/2005 – n.r.) care a autorizat un mod de plata, cu bilete la ordin, platibile in timp, dar oamenii au putut sa-si plateasca datoria la stat, sa-si reia ciclul de functionare normal. (…) Era firma lui Umbrarescu, celebrul „rege al asfaltului“. Avea neincasati 1.600 de miliarde lei la 1 ianuarie 2005. Ar fi fost o nebunie sa distrugi o asemenea firma neplatind-o. Alaturi de firma aceasta, mai sunt inca multe alte firme de constructii care aveau lucrari facute, receptionate, recunoscute a fi facute si neplatite“, a declarat Basescu recent, intr-un interviu. Declaratia a fost facuta dupa aparitia rezolutiei prin care presedintele cerea ministrului transporturilor „analiza si rezolvare legala“, pe un memoriu al omului de afaceri Dumitru Bucsaru, persoana ce avea de recuperat de la minister peste 100 de miliarde de lei. Pe de alta parte, premierul Tariceanu a afirmat ca Dorinel Umbrarescu i-ar fi fost impus ministrului Gheorghe Dobre chiar de catre presedintele Basescu. Tariceanu a reprodus chiar dialogul pe care l-ar fi avut, in 2005, Dobre cu Umbrarescu: „Sa traiti, m-am prezentat la dumneavoastra!“ – ar fi zis Umbrarescu. „Da, mi-a spus presedintele Basescu sa am grija de tine!“- i-ar fi raspuns ministrul Gheorghe Dobre. Evident, dialogul a fost citat de premier, „pe surse“, el nepunand la dispozitia presei stenograma acestei discutii. Conform lui Dorinel Umbrarescu, el nu ar fi avut contacte cu presedintia decat in timpul inundatiilor. „Singurul contact cu presedintia a fost cel legat de digul de la Timisoara, pe care m-am oferit sa-l fac, situatie consumata in perioada inundatiilor din Banat“, a spus Umbrarescu. Este, prin urmare, posibil ca atunci sa fi avut loc dialogul amintit de Tariceanu. O alta asociere care se face intre Umbrarescu si Traian Basescu se refera la participarea firmelor Spedition UMB si Com Axa, in consortiu cu firmele lui Besciu si Casuneanu, la constructia tronsonului Moara Vlasiei-Ploiesti din cadrul autostrazii Bucuresti-Brasov. Convins ca lucrarea a fost abuziv acordata acestui consortiu, Tariceanu l-a desemnat pe seful Corpului de Control al Guvernului, Cristian David (actualul ministru al administratiei si internelor), sa verifice conditiile in care s-a perfectat afacerea. Evident, prima concluzie a fost ca pentru favorizarea firmei patronilor de la Golden Blitz, ministrul Berceanu ar fi schimbat in mod „ilegal“ conditiile din caietul de sarcini, ceea ce pune sub semnul intrebarii castigarea licitatiei de catre cei mentionati.

p29

O afacere de pe vremea primarului Basescu

Alaturi de Umbrarescu, presa a semnalat si prezenta, in tabara Cotroceni, a omului de afaceri originar din Oituz-Bacau, Costel Casuneanu. Motivul a fost prezenta acestuia pe lista castigatorilor licitatiei pentru o portiune din autostrada Bucuresti-Brasov, precum si mai vechile sale legaturi de afaceri cu Traian Basescu, din vremea in care acesta din urma era primarul general al Capitalei. In august 2000, Traian Basescu a cumparat, de la un oarecare Nicolae Peticila, un teren de 3.700 mp, in str. Aleea Privighetorilor din Baneasa, cu 1,48 miliarde lei, adica 13 dolari/mp, in conditiile in care pretul zonei se apropia de 100 dolari/mp. In acelasi timp cu Basescu, si in prelungirea terenului achizitionat de acesta, omul de afaceri Costel Casuneanu a cumparat si el un teren de aceleasi dimensiuni, dar la un pret de trei ori mai mare, adica aproximativ 5 miliarde lei vechi. O luna mai tarziu, pe 10 septembrie 2000, Traian Basescu cumpara de la Costel Casuneanu un autoturism Mercedes-Benz S500 din 1997, cu 13.000 dolari. Limuzina fusese inmatriculata in Romania cu cateva zile inainte de tranzactie si valora cu mult mai mult decat a platit Basescu. Conform dezvaluirilor de presa, omul de afaceri din Oituz, posesor al unui parc auto de aproape 100 de TIR-uri, beneficiase, pe vremea cand Basescu era ministru al transporturilor, de mai multe licente de transport. Cercul afacerii terenului din Baneasa se inchide in octombrie 2002, cand Traian Basescu vinde terenul din Aleea Privighetorilor la un pret de opt ori mai mare decat cel cu care il achizitionase, adica 12 miliarde lei vechi. In mod ciudat, generosul cumparator al terenului din Baneasa este o doamna (Gabriela Blaj) din Oituz, locul de nastere al lui Costel Casuneanu. Suspiciunile legate de aceasta afacere au alimentat ipoteza unei relatii speciale dintre Traian Basescu si omul de afaceri Casuneanu.

p31

Dumitru Bucsaru si pretul umflat al succesului

Interventia presedintelui Traian Basescu pe langa ministrul Gheorghe Dobre, in favozarea restituirii sumelor restante pe care le avea Ministerul Transporturilor fata de omul de afaceri Dumitru Bucsaru, a fost adusa in atentia opiniei publice la inceputul acestui an. Concret, prin memoriul adresat presedintiei, Bucsaru reclama nerecuperarea sumei de 110 miliarde lei vechi in urma contractelor derulate in anii anteriori cu Ministerul Transporturilor. Ceea ce n-a stiut presedintele Basescu este faptul ca majoritatea contractelor incheiate cu Bucsaru au fost insotite de mari tepe trase institutiilor partenere si indeosebi CFR-ului condus de celebrul Mihai Neculaiciuc. Mai multe astfel de contracte s-au aflat, si inca se mai afla, in atentia procurorilor. Originar din Urziceni-Ialomita, Dumitru Bucsaru este exemplul clasic al omului de afaceri care s-a dezvoltat pe baza creditelor in cascada, obtinute de la banci cu capital de stat, si a contractelor incheiate, tot cu statul, si finalizate prin umflarea la maximum a devizelor.

p33

Dan Badea

Revista BILANŢ nr. 32, aprilie 2007