Odiseea Crescent (6): Adevarul despre CRESCENT, asa cum il percep eu, dupa multi ani de investigatii

Pentru ca prietenul papagalul lui Cozmin Gușă, Stelian Negrea, m-a citat intr-o postare de pe pagina sa de Facebook, sugerand celor interesati sa caute informatii pe blogul (site-ul) meu, am facut o scurta lista cu materialele ce pot ajuta la intelegerea dar si dovedirea logica, acolo unde lipsesc documente, a faptului ca Imperiul construit de Dan Voiculescu a fost construit cu banii nostri, ai romanilor.

adevarul meu despre crescent11

Un mic fragment din AVEREA CRESCENT
Un mic fragment din AVEREA CRESCENT

adevarul-meu-despre-crescent11-e1408060376989

Teza pe care am lansat-o de multa vreme este aceea ca firma Crescent a fost infiintata de Securitate. Aceasta rezulta, fara dubiu, din tot ce am scris eu de-a lungul timpului.

crescent certificat_abacus ltd

Am lansat deja o intrebare publica pe FACEBOOK pentru dl Teodor Melescanu, Directorul SIE, care nu s-a sinchisit sa raspunda, referitoare la implicarea lui Constantin Rotaru, cel care a condus vreme de 4 ani firma INTACT, dupa ce fusese adjunct la ICE Dunarea (UM 0107 – firma acoperita a Securitatii, mai precis aflata in organigrama Centrului de Informatii Externe – CIE), iar apoi a fost preluat de SIE, care l-a trimis la Grupul INTACT (cică al lui Voiculescu, pentru ca asa scrie in acte!) de unde a revenit, patru ani mai tarziu, tot in SIE si apoi a fost avansat si a devenit prim-adjunct al DIRECTORULUI SIE, Harnagea (fost vanzator de bilete la Teatrul National!)!

Care credeti dvs ca au fost MERITELE DEOSEBITE ale acestui derbedeu securist, Constantin Rotaru, azi mare om de afaceri, pentru a fi numit general si sef profesional al SIE? Asta e intrebarea! Ce merite deosebite a avut acest tovarăș al lui Dan Voiculescu? Și care dintre ei a avut gradul mai mare: Voiculescu sau Rotaru?! Sunt intrebari la care Melescanu, sau generalul Silviu Predoiu ar putea da un raspuns! Pentru ca, gata!, Varanul este deja la puscarie, el nu mai poate fi tinut in brate de un serviciu de informatii modern, partener de incredere al serviciilor omoloage din statele membre NATO și UE. Asta în cazul in care, desigur, tovarășii de la SIE îl țin pe genunchi, ca umerii sunt deja ocupati.

Slide Crescent (4)

Cum a sters Rotaru, in cazul in care a facut-o (nu stim, nu?) urmele lui Voiculescu (acelea care aratau ca infractorul care condusese CRESCENT fusese altceva decat un simplu turnator ordinar al Securitatii) din arhiva SIE?!

Constantin Rotaru - foto aparuta pe site-ul SIE si retras ulterior din motive de securitate naționala a lui...Dan Voiculescu
Constantin Rotaru – foto aparuta pe site-ul SIE si retrasa ulterior din motive de securitate naționala a lui…Dan Voiculescu

Are curajul seful SIE. sau prim-adjunctul sau, sa-si asume raspunderea asupra afirmatiei ca „Firma Crescent, condusa de Voiculescu, nu a apartinut SIE”?

Sunt tare curios daca-l are, cu atat mai mult cu cat aici nu mai avem de-a face cu un secret de stat, pentru ca niciun secret de stat nu poate acoperi un posibil furt de sute de milioane de dolari comis de un…! (completarea o va face altcineva)

Iata de ce sunt convins ca va exista un procuror curajos, cu certficat ORNISS, care va ancheta cazul Crescent si va confirma fiecare fraza scrisa de mine!

Recomand, asadar, dincolo de cartea mea „Averea presedintelui – Conturile Ceausescu” (cumparata la pachet de Felix cu directorul editurii Nemira cu tot, Valentin Nicolau – numit chiar, apoi, secretar la partidul securistului) urmatoarele materiale postate de mine pe acest site:

1. http://www.danbadea.net/2013/11/11/in-1990-crescent-a-inghitit-dunarea-iar-conturile-lui-ceausescu-sunt-de-fapt-conturile-lui-dan-voiculescu-si-ale-sie/
2. http://www.danbadea.net/2013/03/18/reteaua-de-firme-si-coactionarii-lui-dan-voiculescu-crescent-din-anul-2001-ulterior-crescent-cipru-avea-sa-dispara-din-majoritatea-acestor-societati-maurul-isi-facuse-datoria/
3. http://www.danbadea.net/2010/09/16/odiseea-crescent-1-cum-am-fost-condamnat-de-o-judecatoare-corupta-pentru-ca-l-am-numit-afacerist-pe-turnatorul-dan-voiculescu/
4. http://www.danbadea.net/2010/09/19/odiseea-crescent-2-firma-arabului-fouad-sanbar-proprietatea-lui-dan-voiculescu/
5. http://www.danbadea.net/2011/03/10/odiseea-crescent-3-dan-voiculescu-a-mostenit-una-dintre-cele-mai-eficiente-masini-de-facut-bani-a-lui-ceausescu/
6. http://www.danbadea.net/2010/02/09/epopeea-crescent-i
7. http://www.danbadea.net/2014/03/29/instructiuni-de-utilizare-a-arhivei-operative-a-ice-dunarea/
8. http://www.danbadea.net/2013/03/22/dan-voiculescu-in-careul-de-asi-ai-lui-vasile-blaga/
9. http://www.danbadea.net/2013/03/10/averea-dracului-ice-dunarea-firma-acoperita-a-securitatii-iii/
10. http://www.danbadea.net/2013/03/09/averea-dracului-afaceri-si-comisioane-confidentiale-prin-firmele-securitatii-ii/
11. http://www.danbadea.net/2010/02/05/dan-voiculescu-felix-este-turnator-cu-acte/
12. http://www.danbadea.net/2009/09/23/autodenunt-barter-intre-seful-sie-si-seful-evz-la-ordinul-cotrocenilor-ti-l-dau-pe-dan-voiculescu-mi-l-dai-pe-generalul-constantin-rotaru/
13. http://www.danbadea.net/2011/03/12/turnatorul-detectiv-felix-raporteaza-am-activat-atat-in-tara-cat-si-in-exterior-si-am-depistat-cadrul

PS:

Cum am scris in alta parte, în urmă cu 12 ani am publicat la Editura lui Nicolau volumul “Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescu”. Mi-a cerut, în schimb, să-i predau documente (dovezi) pentru toate afirmaţiile făcute în acea lucrare. A justificat prin aceea că, în cazul în care va urma un proces cu vreunul dintre cei atacaţi, are nevoie de probe în apărare.

Valentin Nicolau - fost consilier al premierului infractor Adrian Nastase, presedinte al TVR, iar apoi vicepresedinte GRIVCO si mai departe mare om de stiinta! Un geniu cu bărbiță!
Valentin Nicolau – fost consilier al premierului infractor Adrian Nastase, presedinte al TVR, iar apoi vicepresedinte GRIVCO si mai departe mare om de stiinta! Un ”geniu” cu bărbiță și lanț la gât!

I-am pus în braţe un dosar ce conţinea peste 500 de file, majoritatea documente clasificate secret sau secret de serviciu şi provenite dintr-o arhivă aflată în custodia Ministerului Apărării Naţionale. Multe dintre acele documente vizau relaţia de afaceri a lui Dan Voiculescu, via Crescent, cu Securitatea. Ei bine, deşi înainte de apariţia cărţii mele Voiculescu m-a ameninţat că mă va da în judecată, ulterior a renunţat. Mai mult, la câteva luni după apariţia cărţii, Valentin Nicolau devenea membru cu o funcţie importantă în…Partidului Umanist Român condus de Dan Voiculescu. Deşi au trecut 12 ani, n-am mai văzut dosarul predat lui Nicolau. De la acel dosar a început însă cariera politică a mercenarului. Uitaţi-vă cu atenţie la el, priviţi-i lanţul şi culoarea pielii şi gândiţi-vă că ăsta a fost preşedintele TVR vreme de trei ani de zile!…Ulterior avea sa devina om de stiinta!!!

CV-ul șmecherului Valentin Nicolau, una dintre slugile Varanului dupa ce a primit de la mine  documentele secrete care au stat la baza cartii pe care am publicat-o la editura lui (Nemira), ”AVEREA PRESEDINTELUI”, în 1998
CV-ul șmecherului Valentin Nicolau (are ochelari marca oo7!), devenit una dintre slugile Varanului dupa ce a primit de la mine documentele secrete care au stat la baza cartii pe care am publicat-o la editura lui (Nemira), ”AVEREA PRESEDINTELUI”, în 1998

I-am urmarit traseul lui Nicolau si am descoperit ca dupa ce a fost subalternul lui Dan Voiculescu in PUR (informație ascunsa de Nicolau din CV-ul său oficial de mai tarziu!!!), a urcat pe scara sociala cu o repeziciune de invidiat din partea oricarui geniu autohton (nu era cazul lui, pentru ca individul avea la baza Geologia, fusese un amarat de inginer geolog): a fost consilierul lui Adrian Nastase  (2001-2002), apoi seful TVR (2002-2005), iar apoi a fost RETRAS LA BAZĂ, adică la Voiculescu, pe care-l promovase în mod deosebit pe TVR in vremea prigoanei comuniste a lui Nastase. Pe 15 iulie 2005 asadar, fostul geolog de pe vremuri devine vicepreşedinte al GRIVCO (responsabil cu strategia şi dezvoltarea Grupului Media Intact (un fel de Constantin ROTARU, fostul general SIE): Antena 1, Antena 3, Euforia Lifestyle TV, Radio Romantic, Radio Metropol, Jurnalul Naţional, Gazeta Sporturilor, Săptămâna Financiară, Tango, Top Gear, Best Food, Tipografia Intact)!

Iată ce înseamnă să ai acces la informație, dar nu la orice informație, ci la aceea deținută de un biet jurnalist, cum eram eu atunci, care intrase într-o arhivă MApN si descoperise documente arzătoare…

Asadar, cel care detinea documentele secrete oferite de mine cu naivitate, ca in cazul unui proces sa se poata apara, a fost cumparat de Voiculescu, fostul COMANDANT al CRESCENT!

Nu pot să nu mă întreb si eu, ca Neculai Constantin Munteanu, CUM PIZDA MĂ-SII?!!…

Dan Badea

Subţânţarii

Mafiotul nr.1 din Constanta, Radu Mazăre, posesorul unei averi colosale, bantuie LIBER prin tara la fel ca partenerul lui de furturi şi şpăgi, Nicuşor Constantinescu!

nicusor_mazare2

Plagiatorul Ponta îi atacă pe procurorii anticorupţie la scenă deschisă, în mod public, fără ca nimeni să-i pună cătuşe pentru asta. Nu ştiu care Gardă militară de trompetisti de-ai generalului de aţă Oprea, şeful unui partid de securisti, foşti SRIşti şi reprezentanti ai crimei organizate îi dă în mod ilegal ONORUL, ca şi când ar fi preşedinte de stat.

ponta-nastase-iliescu-octav-ganea

Tradatorul de Dan Voiculescu, organizator de lovituri de stat, securist şi hoţ dovedit, si-a amanat din nou condamnarea la puşcărie.

B1TV, al lui Bobby Paunescu, un post tv in care aveam incredere, citeaza ştiri din CURENTUL, un ziar de şantaj si trafic de influenţă, al carui patron tocmai a fost condamnat la 4 ani de puscarie si plata a 2 milioane de euro pentru tepuirea RAFO Onesti, ziar folosit de Blaga dar şi de „doi s’un sfert” pentru atacarea instituţiilor statului şi a celor care-l deranjează pe şeful miliţienilor ce şi-a aruncat caschetele peste gardul Cotrocenilor şi pe escrocii Mihai si Mirela Iacob.

Judecatorii se cumpara si se vând ca vitele la targul de Moşi, cei care nu „pica pe tehnică” imbogatindu-se si continuând practicile mafiote. Altfel nu se explică diferenţele totale dintre sentinţele date, în aceeaşi cauză, de instanţe diferite, sau de sentinţele aberante prin care infractori dovediţi sunt declaraţi nevinovaţi şi trimişi înapoi la furat.

Personal, n-am incredere in Justitia română nici când îmi dă dreptate.

Adevărul a ajuns să se decidă în stradă, sau prin vot, ca si când dacă 18 milioane de indivizi spun ca 2+2=5 si doar unul spune ca fac 4, inseamna ca turma are dreptate!…Democraţia a devenit o piatră de moară agăţată de puşlamalele lui Năstase la gâtul societăţii.

In fruntea celui mai inalt for al stiintei romanesti, ACADEMIA ROMANA, a fost ales, prin vot dirijat de Ponta si de „patroana” de la Politehnica, un individ (inginerul electronist Valentin Vlad) care nu era deloc cel mai nimerit pentru acea functie, matematicianul Viorel Barbu (un valoros savant român, recunoscut pe plan mondial) fiind respins, în realitate, pe motivul ca a facut parte din grupul care a decis, in 2012 (a fost membru in CNADCU), ca Dottore Ponta este un plagiator ordinar. Un alt om de stiintă român, matematicianul şi profesorul Solomon Marcus a protestat inutil fata de aceasta imensa nedreptate, academicienii fiind manati dealtfel, ca vitele la vot, cata vreme intre un savant si un cercetator de mana a doua, care a fost membru corespondent al Academiei aproape doua decenii, a fost preferat colegul PSD-istei de la Politehnică.

CNA, o adunatura de puslamale de partid îi amendeaza pe jurnalistii care spun adevarul si îi apreciaza pe sclavii turnatorului Dan Voiculescu, cei care au redus presa la cea mai mizerabila forma de manipulare a turmei ce beleste ochii la sticla televizorului si crede ce vede; mafia de partid a avut grija sa lustruiasca asa de bine creierele bizonilor ce urmaresc antenele turnătorului Felix incat se poate patina pe suprafata lor la fel ca pe gheata! Sunt milioane de creiere lucioase care comandă copitelor să pună ştampila exact pe aceia care ii fura, adică pe oamenii lui Năstase, Voiculescu, Hrebenciuc, Vîntu sau, cazurile patolgice, pe aceia ai lui Dan Diaconescu.

În a doua jumătate a secolului XIX, un cunoscut şef de bandă de asasini japonezi (Dragonul Negru), Mitsuru Toyama, făcea mare caz de faptul că religia, credinţa lui, nu-i permitea să ucidă nici măcar un ţânţar! Omorârea politicienilor însă era altceva. Onoarea era mai presus de lege, iar politicienii erau, în majoritate, lipsiţi de onoare, prin urmare viaţa lor nu valora nici măcar cât a unui ţînţar. Sigur, japonezii trăiau după regulile antice ale onoarei.

În România de astăzi, deci mai târziu cu peste un secol şi jumătate, politicienii sunt sub nivelul ţânţarului japonez, sunt un fel de „subţânţari”. Ei habar n-au ce este aceea onoare şi singura formă prin care pot afla este PUŞCĂRIA. Dealtfel, majoritatea politicienilor români, crescuţi la sânul bolşevicului Iliescu, sunt membri ai unei imense reţele de crimă organizată, o plasă aruncată peste întreaga ţară. Toţi au palate, averi imense, domenii etc etc. Sunt hoţi care au început să doarmă cu trei plantoane şi cu rastelul deschis, de frica DNA. Dacă s-ar verifica provenienţa averilor politicienilor români şi s-ar confisca bunurile nejustificate, am trăi beneficiile unei renaţionalizări care ne-ar scoate din sărăcie şi ar regla economia ţării. Aşa ceva nu este însă posibil, mai ales că, în curând, se schimbă garda la Cotroceni…

AntiPSD3

După opinia mea, este ÎMPOTRIVA LEGII ca subţânţari precum Mazăre, Ponta, Nicuşor Constantinescu, Oprişan, Dragnea, Voiculescu şi toată „corola” de baroni ai patriei să fie liberi. Problema este că numărul şi puterea hoţilor sunt atât de mari încât este aproape imposibil să demonstrezi în instanţă că locul derbedeilor amintiţi este puşcăria.

Singurele redute importante care contează şi sunt necucerite deocamdată de mafioţii lui Năstase sunt Preşedinţia, DNA, DIICOT şi SRI.

Dacă oamenii cinstiţi şi responsabili din ţara asta (pentru că sigur există şi astfel de oameni!) nu se unesc şi nu protestează în faţa abuzurilor acestor puşlamale politice, suntem pierduţi.

Dan Badea

Mafia lui Vanghelie: Finul Gheorghe Rizea, şeful mascaţilor, pe mână cu interlopii (II) – UPDATE

383076_234745173260295_1247740419_n

Un al doilea membru important al clanului Vanghelie, cu subordonare şi legături vechi în lumea interlopă, este chiar şeful “mascaţilor” din România, colonelul Gheorghe Rizea.

Numirea acestuia în fruntea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei (BSIJ), “Vlad Ţepeş”, este, astfel, una dintre cele mai flagrante dovezi că interlopii controlează deja un sector extrem de important din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI). De ce? Pentru că orice intervenţie împotriva vreunui interlop sau a vreunui clan din lumea interlopă va fi cunoscută, de regulă şi cu 24 de ore înainte, de către Rizea, deci de către Naşul Voicu şi, mai departe, de către Marian Vanghelie&Co.

Gheorghe Rizea
Gheorghe Rizea

 

Există astfel riscul ca interlopii, care cotizează unde trebuie, să nu fie niciodată găsiţi acasă de către mascaţi, indiferent ce şi câte crime au comis. Iată de ce inconştienţa unor politicieni corupţi pune în pericol, în cel mai înalt grad, siguranţa şi securitatea cetăţeanului român.

Deşi informaţiile privind trecutul lui Gheorghe Rizea sunt, la liber, atât în presă cât şi în blogosferă, doar interesele de tip mafiot care guvernează MAI au făcut ca acest personaj să ocupe o atât de importantă poziţie în Jandarmeria română. Responsabil de această numire este nimeni altul decât proaspătul revocat din fruntea MAI, Dan Nica.

luptator ACVILA, in decor
luptator ACVILA, in decor

Imediat ce a preluat şefia BSIJ, Rizea a reuşit să desfiinţeze Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie (GSPI) din MAI, ACVILA, o echipă de elită compusă din profesionişti antrenaţi şi pregătiţi să intervină în orice condiţii şi împotriva oricărui infractor de pe teritoriul ţării (foto dreapta – luptător în aşteptarea ordinului de intervenţie). Miza desfiinţării grupului ACVILA este, pe de o parte, dorinţa lui Rizea de a prelua comanda şi controlul total al luptătorilor respectivi şi, pe de altă parte, o răzbunare mai veche faţă de fostul şef al Brigăzii de Intervenţie a Jandarmeriei, generalul Lucian Pahonţu, şeful de azi al SPP.

Cine şi al cui este Gheorghe Rizea?

col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii
col Gh. Rizea inspectandu-si subordonatii

Gheorghe Rizea (foto sus, stânga) este, înainte de toate, finul mafiotului Cătălin Voicu – Naşul. Am prezentat, în prima parte a acestui material, câteva informaţii despre acest Voicu, un „logănar” universitar ajuns azi senator în Parlamentul României şi vicepreşedinte al comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Rizea recunoaşte, oricând, că îi e dator pe viaţă Naşului Voicu:

 

Gh Rizea pe câmpul de luptă, aşteptând ordinul mafiotului Voicu
Gh Rizea pe câmpul de luptă, aşteptând ordinul mafiotului Voicu

„Este naşul meu şi aş merge pentru el şi în Iad dacă mi-ar cere, pentru că ştiu că m-ar aduce înapoi. El m-a mai adus înapoi din morţi de două ori”

O descriere pe cât de scurtă pe atât de sugestivă, a lui Rizea, a fost publicată pe site-ul Semper Fidelis şi sună astfel:

seful BSIJ este un sofer plutonier din MApN, transferat la SPP, racolat de mafia lui Mitica Iliescu si Catalin Voicu (al carui fin a devenit intre timp), avansat ofiter fara studii, ulterior lipindu-se de o diploma Bioterra. Nu cunoaste nici macar o limba straina, nu poate articula doua fraze coerente, dupa cum s-a putut vedea la televizor, si si-a impuscat propriul ciine care, nemaisuportind sa fie chinuit, si-a castrat stapinul„. (adică l-a lăsat fără coaie!)

Tare, nu? Dacă un singur rând de mai sus este adevărat, atunci individul nu are ce să caute într-o funcţie de o asemenea importanţă. Asta într-o ţară normală, nu într-una în care structurile mafiote controlează politicul, sau agramatul Vanghelie controlează până şi Ministerul Învăţământului.

Originar din Costeşti-Argeş, Gheorghe Rizea devenea în 1990 şofer MApN, după ce a absolvit Şcoala de Subofiţeri şi Maiştri Militari de Tancuri Auto din Piteşti. Iată cum descriu colegii săi, refugiaţi pe Semper Fidelis, primii ani ai ascensiunii lui Rizea:

„În acelaşi an (1990) este facut pachet si expediat, prin detasare, la USPP (actualul SPP), obtinind la prima sa apreciere de serviciu calificativul BUN. In mica structura de mercenari de atunci si-a gasit repede jucarii pe masura cerebelului sau, reusind in mai putin de un an sa fie impuscat accidental in git, in poligonul de tragere, de catre un coleg pe care se apucase sa-l trozneasca. In 1992 este transferat la SPP (meapenistii rasuflind usurati ca au scapat de el) si in 1994 este avansat la gradul de plutonier. Este perioada in care talentele sale de bataus si recuperator sint observate de conducere si colegi. Cine conducea la acea vreme SPP? Mitica Iliescu. Corect, Dumitru Venicius Iliescu (foto stânga). Cine mai misuna (mai precis se rostogolea) colegial prin institutie? Catalin Voicu!”

Ulterior, Gheorghe Rizea devine aghiotantul lui Nicu Anghel, noul şef al SPP. La Cotroceni se schimba garda, venise Emil Constantinescu, iar şmecherii din subordinea lui Dumitru Iliescu trec în economia de piaţă, le recuperări, trafic de informaţii, pază şi protecţie etc etc. Cătălin Voicu trece, astfel, în rezervă, iar Rizea este tras „pe linie moartă”. În 1999, Naşul şi Finul termină în tandem Facultatea de Drept din cadrul Univeristăţii Bioterra. Devenit intelectual, Gheorghe Rizea trece rapid la metehne specifice mafiei ţigăneşti: recuperări, şantaje, ameninţări, loviri, tentativă de omor şi alte grozăvii. Au existat, la acea vreme, mai multe plângeri penale înaintate atât de colegi de-ai lui din SPP, cât şi de asociaţi în firme cu membri ai reţelei de tip mafiot în care era angrenat ofiţerul. Cazurile sunt deja de notorietate.

Iată, ca mostră, un fragment din declaraţia lui Cornel Donişan, un fost maior SPP care a fost stâlcit în bătaie şi torturat de Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora, celebrul luptător de K1.

Gheorghe Rizea, la antrenament, pozându-se in ninja, după ce un câine l-a lăsat fără ouă
Gheorghe Rizea, la antrenament, pozându-se in ninja, după ce un câine l-a lăsat fără ouă

 

Maiorul Donişan s-a adresat organelor de cercetare penală acuzându-i pe cei doi mardeiaşi că au acţionat la ordinul generalilor Dumitru Iliescu (la acea dată consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu) şi Dumitru Ciobanu, fost şef al contrainformaţiilor din SIE.

„Ghemuit de durere de la coastele rupte, aproape fara cunostinta, am fost sugrumat cu antebratele pana aproape mi-am pierdut rasuflarea. Am fost amenintat cu moartea, cu distrugerea. Ciprian Sora (foto stânga) a scos un cutit din buzunar si m-a amenintat ca ma omoara. M-am aparat de cutit ridicand mana stanga, moment in care am fost taiat la mana. Din cap imi curgea sange, nu credeam ca voi supravietui bataii si le-am spus ca voi face tot ce-mi cer pentru a-i determina sa nu ma omoare. Mi-au luat ceasul si bratara si tot ce aveam in buzunare”

Ulterior, o altă victimă, Gheorghe Tiron, a depus plângere la poliţie acuzându-i pe aceeiaşi indivizi de pătrundere cu forţa în societatea pe care o administra, de ameninţări, injurii şi de sustragerea de documente de către membrii clanului Dumitru Iliescu (neamuri şi mardeiaşi, doi dintre cei din urmă fiind Gheorghe Rizea şi Ciprian Sora).

Gheorghe Rizea, sntrenandu-se cu un subordonat
Gheorghe Rizea, antrenandu-se cu un subordonat

O descriere a sistemului şi stilului de lucru al lui Gheorghe Rizea şi al acoliţilor săi o face un anume Nicolae Bara, fost director de marketing al uneia dintre firmele clanului. Nicolae Bara a adresat un memoriu, în decembrie 2005, generalului de brigadă Lucian Pahonţu, directorul SPP.

Subsemnatul Bara Ionel Nicolae, cu domiciliul in Bucuresti (…), va aduc la cunostinta urmatoarele fapte in legatura cu Rizea Gheorghe, cadru SPP :

„L-am cunoscut pe Rizea in anul 2000, cind acesta era garda de corp al doamnei Iulia Dobrin si responsabil cu securitatea fabricii Tricorelon, situata pe soseaua Trafic Greu. Un prieten al meu – Istrate Ion – originar ca si Rizea din orasul Pitesti, lucra in acelasi dispozitiv pe post de adjunct al serviciului de paza. Cu aceeasi ocazie l-am cunoscut pe Sora Ciprian, apropiat lui Rizea, care era responsabil cu pregatirea fizica a angajatilor dispozitivului de paza. In acelasi an Rizea ne-a pus in legatura pe mine si pe Istrate Ion cu Toader Florian, spunindu-ne ca acesta doreste sa infiinteze o firma privata de paza. Dupa o perioada de discutii, in anul 2001, am pus impreuna bazele firmei Grup Guard Bucuresti SA. Istrate Ion a fost “numit” de catre Rizea ca director executiv, iar concubina lui Istrate ca actionar cu 20%. Eu am ocupat functia de director marketing. Intre timp Rizea se intorsese in cadrul SPP, dar avea in continuare influenta in cadrul noii firme, dat fiind ascendentul pe care-l avea asupra lui Istrate Ion. Rizea se lauda permanet ca nasul sau de cununie este Catalin Voicu, un personaj foarte puternic la Cotroceni, ce detinea functia de consilier prezidential pe probleme de ordine publica si paza.

Datorita acestei legaturi de familie, Rizea ne-a asigurat de protectia lui in cazul unor eventuale controale ale IGP-ului si de sprijinul sau in obtinerea de contracte. Tot Rizea a conceput si realizat materialul publicitar pentru Grup Guard. In acest scop a venit la sediul nostru insotit de unul din subalternii sai din SPP, avand armament si echipament din dotarea SPP. Pentru aceste servicii, Istrate Ion ii oferea lunar diferite sume de bani. Istrate Ion m-a trimis de citeva ori la domiciliul lui Rizea pentru a-i inmana plicuri ce contineau intre 3 si 7 milioane lei vechi. In aceasta perioada Rizea Gheorghe s-a mai ocupat cu obtinerea aprobarilor necesare infiintarii firmei Anaconda Security SA, in beneficiul unui investitor pe care nu il cunosc. La realizarea materialelor publicitare pentru aceasta firma (film si pliante), Rizea a folosit de asemenea subordonati si echipament-armament din cadrul SPP. Interesul lui Rizea pentru domeniul show-business s-a mai materializat dealtfel si intr-un videoclip pentru trupa pop Candy. De asemenea, in 2002 a realizat un alt material publicitar pentru una din firmele de paza controlate de Dumitru Iliescu. Actiunea a avut loc in incinta fabricii de mobila Armob din soseaua Andronache, cu concursul intregii echipe SPP de interventie antitero aflata in subordinea sa, plus dotarea aferenta. Mentionez ca si la Tricorelon, cu ocazia inaugurarii serviciului de paza, Rizea a realizat o demonstratie de lupta in genul celor pe care le facea in cadrul SPP. La acea filmare, in prezidiul spectator a asistat alaturi de patronii fabricii si d-ul Voicu Catalin, nasul lui Rizea, figura acestuia aparand in materialul brut al filmarii. Tot in perioada “Tricorelon”, stiu ca Rizea impreuna cu unul din angajatii pazei au batut un politist care a avut nefericita idee de a controla legalitatea amplasarii dispozitivului de paza. Incidentul a fost rapid musamalizat in urma unui telefon pe care Rizea l-a dat nasului sau.

185203_130629907005156_3385125_n

Spre sfirsitul anului 2002 am depistat o serie de nereguli grave in contabilitatea firmei Grup Guard. Am cerut in repetate rinduri lui Istrate Ion si lui Toader Florian sa-mi dea lamuriri, dar acestia amanau tot timpul sedinta generala a actionarilor. La inceputul lunii februarie 2003 urma sa ma deplasez in Ungaria unde avea loc reuniunea anuala a IBSSA (International Bodyguard and Security Services Association). I-am anuntat pe Toader si Istrate ca la intoarcerea mea voi angaja un expert contabil care sa faca o evaluare externa a contabilitatii, urmind ca ilegalitatile sa fie scoase la lumina. Toader si Istrate mi-au spus ca cel mai bine ar fi ca eu sa plec din firma si sa cedez actiunile in favoarea unui nou actionar pe care urma sa-l indice Rizea. Toader mi-a explicat ca date fiind bunele sale relatii cu Rizea, cu generalul Pitulescu (care i-a cedat lui Toader nr-ul auto B-01-AAA), cu seful Politiei Capitalei – dl Tutilescu (caruia i-a renovat apartamentul din soseaua 11 iunie si biroul de la Politia Capitalei) si cu prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Bucuresti, Iacob Marius (care intervenea pe langa adjunctul IJP Ilfov – Haisan- la orice problema a lui Toader), orice demers de-al meu pe cale legala va fi stopat. Mi-a subliniat si faptul ca sotul contabilei Grup Guard si Grup Construct (Suciu Liliana) este ofiter de politie cu functie importanta in departamentul de imagine al IGP. In urma refuzului meu de a ceda, am fost sunat de catre Rizea care mi-a pus in vedere “sa nu fac valuri” si sa plec din firma, aducandu-mi aminte cata putere are nasul sau, cat de usor imi poate “fabrica un dosar” si cat de repede mi se pot intimpla “accidente”.

Dupa intoarcerea mea de la Budapesta, ma aflam – pe data de 13 februarie 2003 in jurul orei 20 – la restaurantul Irish Pub de la Piata Unirii in compania d-lui colonel (cred SRI) Anghel Ion. I-am povestit acestuia intreaga situatie, cerind un sfat competent. Dl Anghel l-a sunat pe Charlie (colonel SPP Gheorghe Marinescu) invitand-ul la discutie. In timpul discutiei, am fost sunat de catre Rizea care mi-a cerut sa vin la sediul firmei Grup Guard pentru a-mi “explica” ce trebuie sa fac in urmatoarele zile si in ce conditii trebuie sa parasesc firma. Stiam ce inseamna “explicatiile”, caci Rizea impreuna cu Sora Ciprian mai dadusera cu putin timp in urma niste “explicatii” de o rara violenta unui alt actionar al unei firme de paza (caz mediatizat de ziarul ZIUA in anul 2002). Atunci, dl Anghel l-a sunat de pe telefonul meu pe Rizea si s-a recomandat ca fiind avocatul meu. I-a cerut lui Rizea explicatii in legatura cu amestecul sau in problemele unei firme private, amintindu-i acestuia incompatibilitatea cu functia de ofiter SPP. L-a atentionat pe Rizea ca aceasta situatie va ajunge la urechile directorului Naghi. Rizea a inceput sa urle si sa injure, spunind intr-un limbaj colorat ca in cadrul SPP el este intangibil, ca chiar daca directorul Naghi ar afla de aceste lucruri, nu se vor lua nici un fel de masuri. Rizea a precizat ca Naghi este doar o marioneta ghidonata de Dumitru Iliescu si de nasul sau Voicu Catalin. Ne-a amenintat ca ne va pune droguri in masini si va aduce zece martori care sa confirme ca santem traficanti de droguri. A spus ca-i rupe picioarele d-lui Anghel si ca-l arunca de la fereastra daca-l prinde in biroul lui Naghi, etc. Toata aceasta discutie a fost ascultata si de Charlie. Dupa incheierea discutiei, d-ul Charlie a spus ca el este prea mic pentru a lua vreo initiativa impotriva lui Rizea si ca toti angajatii SPP stiu ca Rizea este protejat la nivel inalt de persoanele amintite. Atunci am aflat si eu ca de fapt nasul lui Rizea – Voicu Catalin – este reprezentantul SPP in CSAT. Dl colonel Anghel a sunat in acel moment la biroul directorului Naghi si a cerut secretarei acestuia o intrevedere urgenta pentru a doua zi la prima ora.

In zilele urmatoare, d-ul Anghel mi-a povestit cum a decurs intrevederea cu directorul Naghi: Anghel l-a sunat pe Rizea din biroul sefului SPP pentru ca acesta sa se convinga personal de lucrurile povestite. A urmat aceeasi discutie, aceleasi afirmatii in acelasi limbaj. Dl Naghi a spus ca-l poate da afara din SPP pe Rizea, dar ca “ar fi pacat” caci Rizea si Sora Ciprian “sant baietii nostri” si sant foarte buni luptatori. A tinut sa-si intareasca spusele aratindu-i d-lui Anghel poze cu Rizea si Sora “in actiune”. D-ul Naghi a promis atunci ca Rizea nu se va mai amesteca in afacerea Grup Guard.

Cu toate acestea, Rizea a avut in continuare mana libera in ceea ce priveste Grup Guard. La scurt timp el a facut o sedinta generala cu toti angajatii Grup Guard, anuntandu-i ca el ”il reprezinta pe cel mai puternic om din serviciile de informatii din Romania” si ca din acel moment intreaga activitate a Grup Guard va fi coordonata de el. In luna mai a anului 2003 am depus la Parchetul Buftea plangerea penala cu numarul 15391 (cu o completare in anul 2004, depusa la Parchetul de pe langa Inlata Curte de Casatie si Justitie). Au urmat doua expertize contabile care arata clar infractiunile in forma organizata savarsite de Toader si Istrate cu complicitatea unor firme din orasul Brasov controlate de cetateni din Republica Moldova (Cerpo srl, Domo Consulting srl), a directorului Sucursalei BCR Otopeni (Apopei Daniel), a unui inspector din Directia Finantelor Publice Brasov (Calaican Laurentiu – Fincont srl), etc. Am primit in continuare amenintari cu moartea, atat eu cat si familia mea (tatal meu a depus o plangere la Sectia 11 Politie in acest sens). Toader si Istrate au cumparat prin intermediul lui Rizea firma Anaconda Security SA si au preluat peste noapte toate contractele si toata dotarea Grup Guard. Desi dl Belcaru de la directia Paza si Ordine a IGP a fost sesizat in aceasta privinta, “verificarile” pe care le-a facut au trecut sub tacere realitatea. Nici sesizarile privind cazierul “curat” pe care l-a obtinut Istrate Ion prin intermediul lui Rizea nu au avut urmari. Multumita acestui cazier alb Istrate este acum actionar al Anaconda Security SA alaturi de familia sa si de fosta secretara a Grup Guard. Am sesizat aceste aspecte tuturor autoritatilor competente ale statului. Se pare insa ca nimeni nu are curajul sa ancheteze acest nucleu de criminalitate organizata cu ramificatii in zonele inalte ale puterii.

Gheorghe Rizea, la coafor
Gheorghe Rizea, la coafor

In anii care au trecut, am asteptat inlaturarea directorului Naghi si deparazitarea SPP. Schimbarea recenta la varful SPP mi-a dat curajul de a face cunoscute aceste lucruri unei conduceri preocupate cu adevarat de eficacitatea si eficienta, precum si de onoarea institutiei. Sper ca de data aceasta nevoia de dreptate, a mea si a multor altora, sa nu ramana o vorba goala. Cred ca e timpul sa se puna capat fricii pe care Naghi si protejatii sai au indus-o in interiorul si exteriorul SPP. In acest sens, intentionez sa depun la Parchetul Militar o plingere impotriva lui Rizea Gheorghe. Va pot pune oricand la dispozitie documente, pentru a va oferi o perspectiva completa asupra subiectului”.

După acest memoriu, dar şi după alte informaţii ajunse la noua conducere a SPP, cu privire la isprăvile lui Rizea, acesta a fost obligat să-şi ia tălpăşiţa. La data plecării din sistem era nici mai mult nici mai puţin decât şeful serviciului CONTRATERORISM (!!) din SPP. A înfiinţat, ulterior, în 2008, o firmă de protecţie şi pază, Black Wolf Security Consulting. În acelaşi an a devenit „consilierul” personal al celuilat cap al clanului, deputatul Viorel Hrebenciuc.

66582_394056893995788_60507057_n

La începutul lui 2009, după numirea lui Dan Nica în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, Gheorghe Rizea a fost plasat de clanul Vanghelie în funcţia de consilier al ministrului pe probleme de ordine publică. De aici,cu ajutorul unui alt general de poveste (acuzat inutil de corupţie), Costică Silion, şeful Jandarmeriei române, Rizea a preluat BSIJ.

Rizea, in operatiunea de compromitere a Unitatii de Elită ACVILA
GHEORGHE Rizea, in operatiunea de compromitere a Unitatii de Elită ACVILA

Prima măsură, cum am arătat deja, a fost să desfiinţeze grupul ACVILA, elita forţelor de intervenţie din MAI. Ca să discrediteze acest grup de profesionişti şi să justifice oarecum trecerea luptătorilor respectivi în subordinea sa, Gheorghe Rizea a făcut celebrul spectacol televizat în care a arătat naţiunii diverse materiale găsite în magazia ACVILA (schiuri, clăpar, prezervative etc etc- foto dreapta). Operaţiunea i-a reuşit de minune,el având sprijinul necondiţionat al lui Dan Nica, un individ a cărui misiune era cât pe ce să fie încununată cu succes. Noroc cu decizia de revocare.

Cioclul ACVILA (CU FES)
Cioclul ACVILA cu fes şi „breloc” in picioare, la microfon

Cât de importantă era misiunea pusă pe umerii lui Nica rezultă din luările de poziţie ale clanului Vanghelie după revocarea ministrului Administraţiei şi Internelor, susţinut la scenă deschisă de Ion Iliescu şi Adrian Năstase, adică de doi dintre cei mai importanţi protectori ai mafiei româneşti.

In finalul acestui episod prezint un scurt film documentar despre profesioniştii de la ACVILA, grup desfiinţat de gaşca Nica&Rizea&Silion&Voicu&Iliescu&Vanghelie&Co. dar de care avem atâta nevoie…

(Va urma)

UPDATE: 1.Pe site-ul Semper Fidelis a apărut astăzi, orele 15:38 următoarea veste: „Informaţie pe surse: Rizea figurează de ieri internat în spital„. S-o fi speriat de aruncarea peste bord a celor din interiorul MAI, care l-au pus acolo unde se află (Nica&Silion)? Că eu n-am spus nimic nou…Sau, mă rog, aproape nimic.
UPDATE 2. Un cititor imi semnaleaza că, în seara asta Gheorghe Rizea ar fi fost demis. Iată mesajul, postat la Comentarii: „bursa zvonurilor de seara spune ca, microbul GR fost demis…Doamne ajuta…s-a mai dus unul…felicitari Dane„. Informaţia nu e confirmată din alta sursă, deci, deocamdată e doar un zvon plăcut urechii.

©Dan Badea

Averea lui Călin Popescu Tăriceanu

Mici secrete057

Premierul României, Calin Popescu Tăriceanu, şi-a dezvoltat, în paralel, cariera de politician şi de om de afaceri. A debutat în politică în 1990, ca deputat PNL, şi în 1991 a participat la înfiinţarea postului de radio “Radio Contact”. Afacerile în care s-a implicat, în ultimii 15 ani, au acoperit diverse domenii, de la media, transporturi rutiere sau lucrări de construcţii, la intermedieri financiare.

Daca în politică a fost permanent în lumina reflectoarelor, ca deputat, ministru, presedinte al PNL si premier, in business a actionat cu prudenta, diversificandu-si participatiile (cu un aport de 20%-30% din capitalul social) la companii din domenii variate. A jucat doar o singura carte in comertul cu automobile, la societatea Automotive, unde a devenit asociat unic, carte care s-a dovedit castigatoare. Insa a intrat intr-un sistem relational care, in timp, s-a dezvoltat in jurul lui, datorita rolului pe care l-a jucat in mediul politic si de afaceri romanesc.

Nume sonore din businessul romanesc si din mediul politic i-au fost sau ii sunt parteneri de afaceri: ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, fostul presedinte al AVAS, Gabriel ZbArcea, presedintele HVB Bank, Dan Pascariu, omul de afaceri Dinu Patriciu, Gabriel Popoviciu, Nicolae Badea, Cristian Burci – un apropiat al lui Miron Mitrea – Cristian Boureanu, suspendat temporar din PNL.

Biografie
Călin Popescu Tăriceanu s-a născut pe 14 ianuarie 1952 în Bucureşti. Este căsătorit, pentru a patra oară (!), şi are doi copii.

În 1976 a absolvit Facultatea de Hidrotehnică din Bucureşti, specializarea inginer hidrotehnician. A lucrat, în perioada 1976-1977 la Consiliul Naţional al Apelor, filiala Argeş, iar între 1977-1979 ca inginer la Trustul de Construcţii Industriale Bucureşti. În perioada 1980-1991 a fost asistent universitar la Facultatea de Hidrotehnică. În mai 1990 devine deputat de Arad din partea PNL şi membru în Comisia Economică a Camerei Deputaţilor.

Mici secrete050

În iunie 1990 participă la crearea PNL- AT (Aripa Tânără) iar în 1992 a candidat fără succes la Primăria Capitalei. În perioada 1992-1996 este director general la Radio Contact România. De asemenea, din 1993 devine partener asociat la Automotive Trading Services, dealer oficial Citroen pentru România. Este membru fondator dar şi preşedinte al APIA (Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile) în perioada 1994-1997 şi 2001-2003, ulterior devenind preşedinte de onoare APIA.

In perioada 1993-2004 a fost vicepreşedinte al PNL, iar între octombrie 2004-februarie 2005 a fost preşedinte interimar al acestui partid. Din februarie 2005 este preşedintele PNL. În 1996 a devenit deputat de Bucureşti pe listele CDR, iar între 1996-1997 a fost ministru de stat şi ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul Ciorbea. În perioada 2000-2004 a fost deputat de Bucureşti şi vicepreşedinte al Comisiei Buget, Finanţe şi Bănci din Camera Deputaţilor. În perioada 2003- martie 2004 a fost administrator la societatea controlată de Dinu Patriciu, Rompetrol Downstream SA. Firma a intrat, de anul trecut, în atenţia Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor şi a Parchetului, fiind suspectată de implicare în operaţiuni de spălare de bani. Anul trecut, Călin Popescu Tăriceanu avea o avere, estimată de unii, la 15 milioane de euro, deşi în realitate lucrurile nu stau chiar aşa.

TĂRICEANU FIRMĂ CU FIRMĂ

1.Automotive Trading Services (ATS) SRL
Este societatea care se presupune că i-a adus lui Tăriceanu cele mai multe venituri. Firma, profilată pe comerţ cu autovehicule, este unicul dealer autorizat Citroen pentru România. ATS a fost înfiinţată pe 23 septembrie 1992, Tariceanu contribuind la capitalul social cu 400.000 de lei (aproximativ 1300 dolari, la valoarea medie din 1992 de 307,95 lei/dolar cf. BNR), corespunzător celor 33 de procente deţinute.

Istoricul acestei societăţi arată că, de-a lungul anilor, la Registrul Comerţului s-au operat şapte cereri de menţiuni. Astfel, în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu devine asociat unic (100%) la ATS, aportul său la capitalul social fiind, atunci, de 2768 dolari (20 mil. lei).

În aprilie 1998, în urma unei majorări de capital însoţită de cooptarea unui nou acţionar, Tăriceanu revenea la o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 33%, cu un aport la capitalul social de 84 milioane lei (9.464,2 dolari, la valoarea medie de 8.875,55 lei/dolar), ceea ce înseamnă un plus de 64 mil lei (7.211 dolari). În firmă se face o infuzie de capital din partea noului partener care, în schimbul acţiunilor primite, contribuie cu 168 milioane lei (18.928,4 $).

Noul asociat, Paneuro Internaţional SRL din Podeni, Târgu Mureş, se retrage însă din societate doi ani mai târziu, pe 17 aprilie 2000, moment în care, ca urmare a unei noi majorări de capital, valoarea acţiunilor lui Tăriceanu ajunge la 252 milioane lei (11.616,7 dolari la valoarea medie de 21.692,74 lei/$). Astfel, Tariceanu cumpără actiunile de la Paneuro International cu 168 milioane lei, adică 7.744,5 dolari. Pe 10 mai 2005, în urma unei noi majorări de capital la ATS, acesta ajunge la 500 milioane lei (23.049,1 dolari), deci cu o contribuţie în plus de 248 mil. lei (8.512 dolari).

Pe 4 decembrie 2001 Tăriceanu face o nouă majorare de capital la ATS, acesta ajungând la 3,5 miliarde lei (120.436,9 dolari). Noua infuzie de capital s-a ridicat astfel la 3 miliarde lei, adică 103.231,6 dolari.

Ultima modificare în acţionariatul de la Automotive Trading Services SRL are loc pe 25 noiembrie 2005, după alegerile generale, când Călin Popescu Tăriceanu vinde 10% din acţiunile societăţii către Valeriu Bogdan Bucurescu, valoarea acestora fiind de 35.000 RON (12.012,2 $ la valoarea de 2,9137 RON/$). Astfel, de la sfârşitul lui 2005, Călin Popescu Tăriceanu mai deţine doar 90% din Automotive Trading Services SRL.

Cu toate acestea, în ultima declaraţie de avere din 31.12.2005, prim ministrul Tăriceanu declară că deţine 100% din ATS, deşi, cum se poate proba prin documentele de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), el înstrăinase deja, cu o lună mai devreme, 10% din aceste acţiuni, menţiune operată deja la ONRC.

În concluzie, de la înfiinţare până în acest moment (ianuarie 2006), contribuţia financiară a lui Tăriceanu la capitalul social al firmei Automotive Trading Services a fost de 128.467 dolari.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la societatea Automotive Trading Services SRL, conform profiturilor nete înregistrate în bilanţurilor oficiale depuse la Registrul Comerţului şi Ministerul Finanţelor, au fost de 2.008.672,3 dolari.

Conform ultimului bilanţ depus de ATS la Ministerul Finanţelor şi publicat pe site-ul acestuia, firma avea în 2004 datorii care se ridicau la 240,5 miliarde lei (7,36 milioane dolari), de aproape trei ori mai mari decât cele înregistrate în 2003. În acelaşi timp, totalul activelor circulante se ridica la 259,2 miliarde lei (7,94 milioane dolari) iar activele imobilizate erau de 30,765 miliarde lei (942.657 dolari).

2. ROMTRUCKS SRL

Societatea, înregistrată în decembrie 1994, are ca obiect de activitate « transporturi rutiere de mărfuri ». La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu deţinea 20% din capitalul social cu un aport subscris de 200.000 lei (120,8 dolari). În iunie 1998, ca urmare a unei majorări de capital, valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu este de 400.000 lei (45 dolari). În octombrie 2003, acţionarul Dan Sergiu Celebidache îi vinde lui Tăriceanu 30% din acţiuni, fiecare dintre cei doi ajungând să deţină câte 50% din societate.

Pe 9 ianuarie 2006, la un an de la preluarea mandatului de prim ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu iese din Romtrucks SRL vânzându-şi acţiunile către Dan Sergiu Celebidache (30%) şi Dan Cozmin Săndescu (20%).

Dividendele cuvenite lui Tăriceanu în perioada 1994-2004, au fost de 3980 dolari
Astfel, societatea a înregistrat profituri în anii 1996, 1997, 2000, 2002 şi 2003, în ceilalţi ani consemnând pierderi. Profiturile nete cuvenite lui Tăriceanu au fost repartizate astfel: 1996 – 272.800 lei (88,5 dolari), 1997 – 4.322.400 lei (603 dolari), 2000 – 260.600 lei (12 dolari), 2002- 41.264.600 lei (1248,3 dolari) şi în 2003 de 67.329.800 lei (2028 dolari). Dacă în 2001 societatea avea înregistrate pierderi de 487,6 milioane lei, în 2004 acestea erau de 477,9 milioane lei.

3. PRIMA BROADCASTING GROUP SA

Înfiinţată în septembrie 1991, societatea Radio Contact România SA a lansat postul «Radio Contact», unul dintre primele posturi private de radio din România. La înfiinţare, Călin Popescu Tăriceanu a avut 22% din capitalul social al acestei societăţi (220 părţi sociale), corespunzător unui aport la capital de 275.000 lei (3.596 dolari). În iulie 1993, el deţinea 18% din capitalul social (10.080 ps) echivalentul a 15.113 dolari, celelalte acţiuni fiind deţinute de Radio Contact Bruxelles (74%) şi Giuseppe Rossi (8%). Conform propriilor declaraţii publice, el nu a contribuit financiar la capitalul social, acţiunile fiindu-i oferite gratis de către acţionarul majoritar. În august 1999 are loc prima majorare serioasă de capital, contribuţia lui Tăriceanu fiind de 169.550.000 lei (11.054 dolari), numărul de acţiuni deţinute atunci fiind de 144.000. Pe 30 mai 2000, acţiunile deţinute de Tăriceanu corespundeau unui aport la capitalul social de 360 milioane lei, după o infuzie de capital de 178.748.000 lei (8.239,9 dolari). Urmare a unei tranzacţii de succes, pe 27 noiembrie 2003, Călin Popescu Tăriceanu vinde 143.999 acţiuni (18%) contra unei sume rămase confidenţială, el menţinându-şi însă o acţiune «de control» a cărei valoare era atunci de doar 2500 lei. Cumpărătorul este societatea “European Radio Investment” Ltd Londra (acţionar persoană fizică este Anthony William Ghee – 99%) care preia astfel 99, 9997%. În urma acestei tranzacţii postul de radio îşi schimbă numele în “Kiss FM”. Pe 26 septembrie 2005 Tăriceanu iese din “Prima Broadcasting Group » după ce vinde acţiunea « de control » cu 10.000 de euro.

În jurul tranzacţiei menţionate, prin care controlul oficial al postului de radio Contact a fost preluat de societatea londoneză, iar controlul real de către Cristian Burci, patronul de la Prima TV s-au lansat numeroase speculaţii, toate acreditând ideea că proprietarul real al fostului Radio Contact ar fi Cristian Burci. Pe noi ne interează însă mai puţin proprietarul cât preţul real oferit pentru acţiunile cumpărate de acesta. Astfel, pe 1 martie 2005, SBS Broadcasting a anunţat preluarea controlului televiziunii Prima TV şi a posturilor de radio Kiss FM şi RadioStar contra sumei de 30,3 milioane de euro.

Conform comunicatului, cele două posturi de radio au fost preluate contra sumei de 22,5 milioane de euro. Presupunând că preţul Kiss FM ar fi fost de 11,25 milioane euro, rezultă că valoarea acţiunilor deţinute de Tăriceanu, care reprezentau 18% din total, ar fi fost acum de aproximativ două milioane de euro. Având în vedere însă că tranzacţia din 2005 s-a făcut după rebrandarea celor două posturi de radio, valoarea acestora a crescut cu cel puţin 50%. În aceste condiţii se poate aprecia că valoarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu se situează sub un milion de euro. La vremea respectivă, pe 13.11. 2003, s-a lansat chiar, în presă, cifra de 1,5 milioane dolari ca fiind estimarea pe baza unor « surse din piaţă » a valorii acţiunilor (74%) deţinute de Radio Contact Bruxelles.

Asta ar însemna ca pachetul deţinut de Tăriceanu să fi fost evaluat la 365.000 de euro. Numai că, în piaţă, aceste calcule nu au prea mare relevanţă câtă vreme, spre exemplu, o acţiune de 2500 de lei a fost vândută oficial, de acelaşi Tăriceanu, cu 10.000 de euro, adică cu o valoare de 145.000 de ori mai mare. În lipsa unor date oficiale, tranzacţiile de acest gen fiind greu de controlat, putem avansa cifra de 700.000 de euro, ca medie a celor două estimări prezentate.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la Radio Contact, în perioada 1991-2003, totalizează 205.204.7 dolari.

Mici secrete051

4. Leader High-Tech (LHT) SA

Înfiinţată în septembrie 1998, cu obiectul de activitate “fabricarea calculatoarelor şi a altor echipamente electronice”, societatea a fost dizolvată în 2005. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social al LHT a fost de 100 milioane lei (11.266,9 dolari), corespunzător a 10% din acţiuni. În aprilie 1999, ca urmare a unei majorări de capital, Tăriceanu contribuie cu încă 50 milioane lei (3.261 dolari) la capitalul social. În aprilie 2000, capitalul social se reduce aşa încât aportul lui Popescu Tăriceanu scade la 2,5 milioane lei. Pe 22 iulie 2005, prin nepreschimbarea în termenul legal al certificatului de înmatriculare, societatea este dizolvată de drept.

Conform datelor de bilanţ, Lider High-Tech a înregistrat profituri doar în 1998 (1.266.000 lei), 2001 (1.016.000 lei) şi 2002 (1.080.000 lei), acestea fiind nesemnificative pentru a fi luate în calcul. În 2004 societatea avea datorii de 460, 4 milioane lei.
Demn de semnalat este faptul că printre acţionarii societăţii s-a aflat şi Sebastian Vlădescu (18,5%), actualul ministru de finanţe, alături de Nicolae Rotileanu (49%), Ionel Manole (12,5%) şi societatea Medist SA a aceluiaşi Sebastian Vlădescu.

5. ICARE Services SRL – firmă de sertar

Înfiinţată în 1994, cu sediul în strada Jean Louis Calderon nr.4 sector 2 Bucureşti, societatea a funcţionat până în 2005 “în clandestinitate”, câtă vreme nu a depus vreodată bilanţuri la instituţiile în drept. Singura urmă a acestei firme se găseşte doar în declaraţia de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Acţionarii de la Icare Services au fost : Călin Popescu Tăriceanu (7,52%), Giuseppe Rossi (5,3%), Andrei Călin Mihăileanu (3,09%), Dana Croitoru (6, 19%), Alexei Florescu (6,19%), Ion Corlan (5,3%) şi societatea franceză Euromat Services (64,48%). Administratorul acestei firme a fost un anume Cyrille Polack din Boulogne-Billancourt, Franţa.

6. SOPAS – Servicii Financiare & Leasing SA

Societatea a fost înfiinţată în 1993, cu sediul în Bucureşti, strada Siriului nr.74-76 şi obiectul principal de activitate «servicii prestate în special întreprinderilor». Capitalul social, la înfiinţare, a fost de un miliard de lei (1.315.772,1 dolari) sumă din care contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu a fost de 3 milioane lei (3.947,3 dolari), corespunzător celor 0,3% din acţiuni. Printre acţionarii de la SOPAS se află nume sonore din afacerile şi politica românească precum George Danielescu (3,61%), Ion Basgan (5,92%), Ioan Andrei Chiliman (0,3%), Marcel Ivan (0,06%), Dan Constantinescu (1,04%), Eugen Bara (0,3%), Victor Babiuc (1,56%), Ovidiu Nicolescu (0,15%). De asemenea, acţionarii persoane juridice sunt Banca Ion }iriac (6,12%), Credit Bank SA (5%), ARI Electronics SRL (2, 79%), Radio Contact România SA (1,49%), Flanco Import Export SRL (6,67%) şi BRRE – Libra Bank SA (9,99%).

Printre administratorii acestei firme, numit în 1999, a fost nu mai puţin celebrul George Danielescu, unul dintre artizanii de la SAFI FMOA.
Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu de la SOPAS au fost de 6.587 dolari.

Mici secrete053

7. INTERVAM SA

Societatea a fost înfiinţată în iulie 1994, cu sediul în Calea Victoriei nr 21 şi obiectul de activitate intermedieri financiare, creditare şi servicii prestate în special întreprinderilor. Firma are acelaşi nucleu de acţionari care se regăsesc şi la SOPAS, cu câteva modificări. Spre exemplu, în locul lui Victor Babiuc sau Marcel Ivan, aici apare în schimb Dan Radu Ruşanu (0,95%). De asemenea, ca persoane juridice apar firme celebre precum ELVILA Internaţional (4,9%), FMOA – Fondul Mutual al Oamenilor de Afaceri (2,45%), SAFI SA (2,45%), Vimob Impex SRL (50,215%), Publimedia SRL (8%), Radio Contact România SA (4,9%) etc. Printre administratorii societăţii apar nume de finanţişti la fel de celebri precum Dan Radu Ruşanu, Paul Coman sau Doina Popescu.
Călin Popescu Tăriceanu intră în INTERVAM pe 11 aprilie 1995, cu un aport la capitalul social de 24, 5 milioane lei (12.049,4 dolari), corespunzător unui pachet de 2% din acţiuni. La aceeaşi dată devine acţionar persoană juridică şi Radio Contact România SA (5%). În iulie 2000 Tăriceanu îşi dublează aportul la capitalul social (cu echivalentul a 1129,4 dolari), ajungând la 49 milioane lei (4,9%). În acelaşi timp, în societate apare un nou acţionar, Libra Bank, care preia 63,56 din acţiuni de la câteva firme care ies din societate (Elvila International, Vimob Impex, SAFI, şi FMOA). În august 2002, acţiunile deţinute de Tăriceanu se reduc la 1,225 %. O nouă majorare de capital, din aprilie 2005, reduce pachetul de acţiuni al lui Călin Popescu Tăriceanu la 0,74%.

Societatea a înregistrat profituri nesemnificative până în 1997, când acestea s-a ridicat la 248,65 milioane lei. Profituri au mai fost înregistrate în 2000 (1,787 miliarde lei) şi în 2004 (1,243 miliarde lei). Dividendele cuvenite lui Călin Popescu Tăriceanu au fost aşadar, în 2000, de 57.332.916 lei (2642,9 dolari), iar în 2004 de 15.226.750 lei (466 dolari).

8. TILT & PARTNERS Production România SA

Înfiinţată în februarie 1994, societatea a avut ca obiect de activitate editarea înregistrărilor sonore şi un capital social de 3 milioane de lei. Contribuţia lui Călin Popescu Tăriceanu la capitalul social a fost de 690.000 lei (416,8 dolari), el deţinând 23% din acţiuni. Ceilalţi acţionari au fost Giuseppe Rossi (20%), belgianul Houtmans Pierre (7%) şi societatea belgiană TILT & PARTNERS. În mai 2005 societatea a fost dizolvată prin nepreschimbarea în termen legal a certificatului de înmatriculare.

Dividendele încasate de Tăriceanu în perioada 1994-2005 au fost în valoare de 16.402,3 dolari.
Societatea a înregistrat profituri doar în perioada 1994-1998. În perioada 1999-2004 societatea a înregistrat pierderi de mai multe sute de milioane lei.

9. L.C.S. Cargo Internaţional SRL

Înfiinţată în 1994, societatea LCS a avut ca obiect de activitate «transporturi terestre de călători, ocazionale», iar acţionarii au fost, alături de Călin Popescu Tăriceanu (200.000 lei, adică 121 dolari, corespunzător la 20% din acţiuni), Laura-Delia Irinescu (45%) şi Dan Sergiu Celebidache (35%). Singurul an în care societatea a înregistrat profit a fost 1995 (225.270.000 lei). Dividendele cuvenite lui Tăriceanu, în 1995 au fost de 45.054.000 lei (22.158, 2 dolari). În 2000, societatea a cerut dizolvarea pe motiv că se află în « imposibilitatea realizării obiectului de activitate ». Cu toate acestea, societatea a fost dizolvată în 2005 prin nepreschimbarea în termen legal al certificatului de înmatriculare.

Mici secrete054

10. PUBLI-MEDIA SRL

Societatea a fost înfiinţată în februarie 1995 şi a avut drept obiect principal de activitate “intermedieri în comerţul cu textile, confecţii, încălţăminte şi articole de piele” deşi numele şi activitatea ulterioară a Publi-Media a fost asociat pe bună dreptate cu publicitatea. De la înfiinţare şi până în noiembrie 1997, Călin Popescu Tăriceanu a deţinut 85% din capitalul social, cu un aport de 850.000 lei (418 dolari). În noiembrie 1997 acesta şi-a redus cu 5% numărul de acţiuni, iar, în aprilie 1998, a ajuns să deţină doar 32%. Ceilalţi acţionari au fost, din 1998, Giuseppe Rossi (20%) şi belgianul Pierre Houtmans (48%). În iunie 2005 societatea a fost dizolvată.Conform bilanţurilor depuse la fisc, societatea a înregistrat profituri în primii 3 ani de activitate, ulterior fiind mai degrabă susţinută financiar pentru a acoperi pierderile înregistrate.
Dividendele cuvenite lui Tăriceanu au fost de 160.642,7 dolari.


11. LIBRA BANK SA

Călin Popescu Tăriceanu a participat cu 74 milioane lei (0,592%), adică 24.006 dolari, la înfiinţarea, în ianuarie 1996, a Libra Bank. În mai 2005, când acţiunile deţinute reprezentau 0,148% din capitalul social al băncii, Tăriceanu iese din acţionariatul acesteia. Nu se cunoaşte câştigul obţinut de el din această societate. Printre acţionari s-au aflat, alături de Tăriceanu, majoritatea celor care se regăsesc în societăţile SOPAS şi INTERVAM, la care se adaugă şi alţii precum Viorel Cataramă (4 miliarde lei), Gheorghe Tofan (1,7 miliarde lei) şi Elvila Internaţional (6,9 miliarde lei).

12. Antrepriza de Lucrări Publice şi Industriale – A.L.P.I. SA

Societatea a fost înfiinţată în 1999, cu sediul la domiciliul lui Călin Popescu Tăriceanu din str. Sf. Spiridon nr.6, apt.5, sector 2, Bucureşti. Obiectul de activitate al societăţii a fost «lucrări de construcţii inclusiv lucrări de artă», iar aportul lui Tăriceanu la capitalul social a fost de 25 milioane lei (1630,4 dolari). Printre acţionari se regăsesc Sebastian Vlădescu (18%), Cristian Alexandru Boureanu (13%), Nicolae Drumen (15%), Gabriel Ioan Pivnicov (14%) şi Rossi Giuseppe (5%). De la înfiinţare şi până la dizolvarea din 2004 firma a înregistrat pierderi, cu o singură excepţie : în 2001 a avut un profit de 86 milioane lei.

Mici secrete055

13. CLUBUL VINULUI SRL

Clubul Vinului SRL, infiintata in 11 noiembrie 2004 de trei avocati de la casa de avocatura Popovici&Asociatii, a adunat rapid, sub aceeasi umbrela, cateva zeci de personalitati din politica si afaceri. Contributia lui Calin Popescu Tariceanu la capitalul social al acestei firme a fost de 129 milioane lei (3.952,6 dolari). Obiectul de activitate al firmei este “inchirierea si subinchirierea bunurilor imobiliare”. Pe 8 decembrie 2004, la o luna de la infiintare si dupa ce Alianta D.A. a castigat alegerile, in Clubul Vinului au intrat 31 de noi asociati, iar capitalul social a crescut de la 100 de milioane la 5,93 miliarde lei.

Iata cateva dintre personalitatile care au investit, umar la umar, in aceasta afacere: Calin Popescu Tariceanu (2,17%) – prim-ministru al Romaniei, Dinu Patriciu (4,35%) – presedintele Grupului Rompetrol, Dan Corneliu Pascariu (4,35%) – presedinte HVB Bank, Gabriel Aurel Popoviciu (4,35%) – om de afaceri (ginerele lui Ion Dinca, zis “Teleaga”, secretarul Comitetului Central pe probleme de armata si securitate in regimul lui Nicolae Ceausescu), Nicolae Badea (2,17%) – actionar DINAMO, ginerele lui Ion Dinca, Gilda Lazar (2,17%) – Director Corporate Affairs la JTI Romania, Silviu Lucian Boghiu (4,35%) – fost director general Electrica SA, Arpad Zoltan Paszkany (4,35%) – patron CFR Cluj, Gabriel Ionel Zbarcea (2,17%) – fost presedinte AVAS (ianuarie – septembrie 2005) si altii.

Cea mai interesanta prezenta in acest grup este cetateanul american Bogdan Bartolomeu, domiciliat in Washington DC, om de afaceri cu cateva firme in Romania: SDV-SCAC, International SRL, CIB Trans SRL si Avantgos SRL. Bartolomeu este sotul Ilincai Preoteasa, fiica ministrului de externe al Romaniei din perioada 1955-1957 si prima sotie a fostului premier, Adrian Nastase. Adrian Nastase si Ilinca Proteasa au fost casatoriti pentru o scurta perioada, in timpul studentiei. Ulterior, aceasta s-a recasatorit si a emigrat in Statele Unite ale Americii. Atragerea lui Bogdan Bartolomeu in societatea Clubul Vinului SRL poate fi cu noroc pentru grupul de afaceri cimentat cu aceasta ocazie.
De asemenea, printre asociati se afla si cativa cetateni de pretutindeni: Lesly Tedesco – Trieste/Italia, Anthony Trevor Gibbs – Limasol/Cipru, Michael Peter Lloyd – Marea Britanie, Gunsbourg Mark L.J. – Ville de Bruxelles/ Belgia, Fereyre Claude Georges – Elvetia si Vasile Paraschiv – Bruxelles/Belgia.

Concluzie : Din documentele oficiale depuse la Ministerul Finanţelor şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului rezultă că, în perioada 1991-2005, sumele investite de Călin Popescu Tăriceanu în firmele la care a fost, sau este, acţionar, sunt de 210.078 dolari.
De asemenea, dividendele care i s-au cuvenit de la aceste societăţi, în aceeaşi perioadă, totalizează 2.426.576 dolari.

Cheltuieli
Coşul zilnic. Cheltuielile lui Călin Popescu Tăriceanu cu «coşul zilnic» sunt extrem de dificil de cuantificat datorită stilului de viaţă al acestuia. Decapotabilele de la începutul anilor 90, sau motocicletele Harley Davidson de mai târziu, chiar dacă acestea au fost cumpărate « la mâna a doua », indică cheltuieli lunare de minimum 2000 de euro. Asta înseamnă că în cei 16 ani se poate estima că ele s-au ridicat la cel puţin 384.000 de dolari.
Aport la capitalul social al firmelor în care a fost acţionar : 210.078 dolari.
Achiziţii imobile : vila din Năvodari – 2,8 miliarde lei (96.000 dolari), vila din Ciofliceni-Snagov 3 miliarde lei (103.000 dolari), apartamentul din str. Sf. Spiridon nr.6 – 28,1 milioane lei (9.115 dolari), apartamentul din Calea Plevnei nr.141 – 497.000 dolari şi apartamentul din B-dul 1 Mai nr. 68A – 100.000 dolari.
Achiziţii acţiuni : 81.912 dolari (BRD, SIF 2, SIF3, SIF5, Sicomed şi TLV) şi 153.202 dolari (Rompetrol rafinare Constanţa)
Achiziţii automobile de epocă: 12.000 dolari

Averea declarată : 1.081.052 dolari
Conform ultimei declaraţii de avere a premierului Călin Popescu Tăriceanu, el deţine 3 locuinţe, patru maşini de epocă, patru conturi în bănci şi acţiuni la mai multe societăţi.
Imobile : 216.538 dolari (declarat) / 600.000 dolari (estimat). Tăriceanu deţine din 1998 un apartament de 120 mp situat pe Calea Moşilor nr 113C, cu o valoare de impozitare de 511 milioane lei (17.538 dolari). Valoarea de piaţă a acestui imobil este însă de aproximativ 10 ori mai mare, adică de aproximativ 150.000 de dolari.

Al doilea imobil este o vilă situată în Ciofliceni-Snagov, cu o suprafaţă de 500 mp şi evaluată « preliminar » la 3 miliarde lei (103.000 dolari). Terenul aferent construcţiei are o suprafaţă de 1700 mp. Construcţia vilei, începută în 2002, este finalizată în proporţie de 85%. {i aceasta este subevaluată, valoarea reală fiind de câteva ori mai mare, de cel puţin 300.000 de dolari. În 2004, Călin Popescu Tăriceanu a mai cumpărat o vilă în Năvodari – Constanţa cu o suprafaţă de 136,9 mp şi o valoare de impozitare de 2,8 miliarde lei (96.000 dolari) deşi valoarea reală este de aproximativ 150.000 de dolari.

Autoturisme: 12.000 dolari. Colecţia de maşini de epocă a lui Călin Popescu Tăriceanu este compusă din trei autoturisme Citroen fabricate în 1955,1967 şi 1986, precum şi un FIAT 850 din 1966. Valoarea acestora este mai mult sentimentală. Conform unui expert de la Retromobil, valoarea acestora nu depăşeşte 12.000 de dolari (Citroen 1955 – 7000 dolari, Citroen 1967 – 3000 dolari, Citroen 1982 – 1000 dolari şi FIAT 850 din 1966 – 1000 dolari).

Conturi în bănci: 640.224 dolari. Pe 31 decembrie 2005 conturile deţinute în bănci de Călin Popescu Tăriceanu totalizau 514.815 euro (640.224 dolari, la un raport euro/dolar de 1,2436). Astfel, el deţine într-un cont deschis în 2003, la ING România, 200.000 de euro, şi în trei conturi deschise la HVB România în 1998 sumele de 150.000 de euro, 4,7 miliarde lei şi 43.700 dolari.
Acţiuni: 209.290 dolari. Situaţia acţiunilor deţinute de Tăriceanu şi a valoarii acestora pe 31 decembrie 2005 este, conform declaraţiei personale, următoarea : 2000 acţiuni BRD – 274 mil. lei (9.404 dolari), 3000 acţiuni SIF 2 – 67,5 mil. lei (2.317 dolari), 4000 acţiuni SIF 3 – 84 mil lei (2.883 dolari), 34.500 acţiuni SIF 5 – 886,65 mil lei (30.431 dolari), 86.650 acţiuni Banca Transilvania (TLV) – 1074,46 mil lei (36.877 dolari), 3.500 acţiuni (100%) la Automotive Trading Services SRL – 3,5 mld. lei (120.124 dolari), 25 de acţiuni la ALPI SA (dizolvare) – 25 mil lei (858 dolari), 980 acţiuni la Intervam SA – 49 mil lei (1.682 dolari), 17 acţiuni la ICARE Services SA (dizolvare) – 170.000 lei (6 dolari), 69 acţiuni la TILT & Partners Productions Romania SRL (dizolvare) – 690.000 lei (24 dolari), 20 acţiuni la LCS Cargo International SRL (dizolvare) – 200.000 lei (7 dolari), 10 acţiuni la Romtrucks – 1 mil lei (34 dolari), 8 acţiuni la Publi-Media SRL (dizolvare) – 800.000 lei (27 dolari), 2.500 acţiuni Leader High-Tech (dizolvare) – 2,5 mil lei (86 dolari), 30 acţiuni SOPAS SA – 3 mil lei (103 dolari) şi 129 acţiuni la Clubul Vinului SRL – 129 mil lei (4.427 dolari).

Operaţiuni reflectate în declaraţiile de avere

Operaţiunile financiare care se reflectă în declaraţiile de avere ale lui Călin Popescu Tăriceanu, începând cu 27 mai 2004 sunt următoarele :
2004 :
– cumpără vila din Năvodari : 2,8 miliarde lei (96.000 dolari);

– continuă construcţia vilei din Ciofliceni-Snagov, investind încă 2 miliarde lei (61.281 dolari) ;

– vinde, la sfârşitul anului, cele 10 milioane de acţiuni de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) cu o sumă neprecizată. Acestea au fost cumpărate, pe 9 aprilie 2004, cu 5 miliarde lei (153.202 dolari) şi, pe 27 mai 2004, valorau deja 6,5 miliarde lei. Preţul acţiunilor RRC a crescut până la sfârşitul anului, pe 6 ianuarie 2005 înregistrându-se chiar 1.150 lei/acţiune. Conform declaraţiei de avere din mai 2005, totalul câştigurilor înregistrate anul precedent la bursă a fost de 575,9 milioane lei (17.678 dolari ) ceea ce înseamnă că n-au fost declarate şi câştigurile obţinute din vânzarea acţiunilor RRC fiind exclus ca Tăriceanu să vândă acţiunile RRC sub valoarea de piaţă.
2005 (până pe 17 mai):

– depune în conturi 114.850 euro (142.827 dolari)

– cumpără acţiuni SIF 3 în valoare de 53,2 mil lei (1.826 dolari), acţiuni SIF 5 în valoare de 434,7 mil lei (14.919 dolari), acţiuni SICOMED în valoare de 199,5 mil lei (6847 dolari) şi acţiuni TLV (Banca Transilvania) în valoare de 400 mil lei (13.728 dolari)
2005 (17 mai-31 decembrie)
– cumpără acţiuni BRD în valoare de 274 mil lei (9.404 dolari), acţiuni SIF2 în valoare de 67,5 mil lei (2.317 dolari) şi acţiuni TLV în valoare de 674,46 mil lei (23.148 dolari)
– vinde acţiunea de la Prima Broadcasting Group SA cu 10.000 de euro (12.436 dolari).

Venituri realizate în 2004 din salariu, dividende şi speculaţii bursiere : 135.283 dolari

Călin Popescu Tăriceanu declară că în 2004 a obţinut din salariul de parlamentar 367,94 milioane lei (11.274 dolari, la valoarea din 2004), iar din acţiuni speculative la bursă (BVB) 575,96 milioane lei (17.678 dolari). El a mai obţinut 10.000 de euro (12.436 dolari) prin vânzarea unei acţiuni deţinute la Prima Broadcasting Group SA. A mai încasat, de asemenea, dividende în valoare de 2,735 mld lei (93.895 dolari), cuvenite pentru anul fiscal 2004, de la societatea Automotive Trading Services SRL.

Semne de întrebare şi neconcordanţe

Investiţia la ATS. Anul trecut, într-un interviu acordat în 2004 unui săptămânal bucureştean, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că la înfiinţarea firmei Automotive Trading Services, a contribuit cu 700.000 de dolari. « Contribuţia mea financiară la înfinţarea firmei ATS a fost de aproximativ 700.000 de dolari, ceea ce însemna o treime din acţiuni » – a spus Tăriceanu. Dacă informaţia este adevărată, atunci actualul prim ministru are o problemă cel puţin de credibilitate. Aceasta deoarece, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la înfiinţarea ATS contribuţia financiară a lui Tăriceanu a fost de 400.000 lei, adică 1300 de dolari.

Afacerea Rompetrol.

În declaraţia de avere a lui Călin Popescu Tăriceanu, din 27 mai 2004, acesta a consemnat cele 10 milioane de acţiuni pe care le-a achiziţionat, în aprilie 2004, de la Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC).

Ulterior, în declaraţia din 16 decembrie 2004, pachetul de acţiuni nu a mai fost consemnat, ceea ce înseamnă că, între timp, acţiunile au fost vândute.

În mod normal, conform legii, suma încasată în schimbul acţiunilor RRC ar fi trebuit să apară într-una din declaraţiile de avere din 2005. În declaraţia de avere din 6 mai 2005 premierul Tăriceanu a consemnat, cu meţiunea “ câştiguri din operaţiuni pe bursa B.V.Bucureşti », suma de 575.965.390. Numai că este greu de crezut că aceşti bani reprezintă câştigul din vânzarea acţiunilor RRC, deoarece la sfrşitul lui 2004, când Tăriceanu a declarat public că a vândut acele acţiuni, preţul acestora a crescut, el ajungând, pe 6 ianuarie 2005, la 1150 de lei/acţiune.

Asta înseamnă că, dacă le-ar fi vândut la sfârşitul lui 2004, câştigul încasat de premier ar fi fost egal cu suma investită, deci de aproape 5 miliarde lei. Ori, conform declaraţiei de avere, câştigul ar fi fost de zece ori mai mic, dacă nu luăm în calcul faptul că, în 2004, premierul a mai tranzacţionat pe bursă şi acţiuni la SIF-uri sau Sicomed. Pe de altă parte, implicarea lui Tăriceanu în afacerea cu acţiunile RRC cade sub incidenţă penală, chiar dacă el a fost audiat în această cauză doar în calitate de martor. Cum se ştie, tranzacţiile bursiere cu acţiuni RRC, desfăşurate în perioada 7-15 aprilie 2004, au intrat nu numai în atenţia CNVM ci şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, în cauză fiind cercetate mai multe persoane din conducerea Rompetrol în frunte cu Dinu Patriciu, acuzaţiile fiind de spălare de bani, manipularea pieţei prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare, constituirea unui grup infracţional organizat etc.

Tranzacţia efectuată de Tăriceanu, pe 9 aprilie 2004, intră şi ea în acelaşi cerc al suspiciunilor, fostul administrator de la Rompetrol Downstream fiind bănuit că a acţionat « la pont » în această tranzacţie. Este posibil ca secretul din jurul câştigului realizat de Tăriceanu, din această afacere, să aibă o legătură destul de strânsă cu ancheta aflată în curs de derulare, deşi premierul a declarat că a vândut cele 10 milioane de acţiuni după ce a devenit prim ministru pentru a nu fi acuzat de conflict de interese, afirmaţie care nu se susţine prin nici un argument logic.

Afacerea Radio Contact.
Vânzarea acţiunilor deţinute de Călin Popescu Tăriceanu la Radio Contact România, la sfârşitul lui 1993, este la fel de tenebroasă ca şi începutul acesteia. Cum a declarat deja, Călin Popescu Tăriceanu n-a investit nici un leu în afacerea Radio Contact, el fiind ales de investitorul belgian (Radio Contact Bruxelles) ca partener căruia i s-ar fi oferit gratis un pachet de 18 % din societatea Radio Contact România (RCR) SA. Tranzacţia n-a fost însă consemnată în scriptele ONRC, datele oficiale consemnând cu totul altceva, şi anume faptul că la înfiinţarea firmei contribuţia lui Tăriceanu a fost de 275.000 lei, care reprezentau contravaloarea a 22% din capitalul social

Ulterior, în 1993, pachetul deţinut de Tăriceanu s-a micşorat cu trei procente şi a rămas la această valoare până pe 27 noiembrie 2003 când a fost vândut. Suma primită de el în schimbul acestor acţiuni a rămas însă confidenţială şi n-a fost evidenţiată în declararaţia de avere din 2004. Un an şi jumătate mai târziu, în martie 2005, acţiunile Radio Contact împreună cu cele de la Radio Star au fost achiziţionate cu 22,5 milioane de euro. Cum am arătat deja, în altă parte, valoarea pachetului de 18% deţinut de Tăriceanu poate fi estimată, cu lejeritate, la cel puţin un million de euro, bani care nu s-au regăsit în declaraţia de avere din 2004 a lui Tăriceanu. Aceeaşi situaţie ciudată s-a putut observa şi în urma vânzării, în septembrie 2005, a acţiunii “de control” care se mai afla în posesia lui Tăriceanu, la un preţ de 145.000 de ori mai mare decât cel real şi anume 10.000 de euro pentru 2500 de lei.

Răspândirile imobiliare ale lui Tăriceanu

Imobile înstrăinate: 797.000 dolari. Tot în contul lui Călin Popescu Tăriceanu, la capitolul achiziţii, pot fi trecute alte trei imobile pe care acesta le-a înstrăinat sau care au fost înregistrate pe alte nume. Este vorba despre un apartament din str. Sf. Spiridon nr 6 în valoare de aproximativ 170.000 de euro (200.000 de dolari), un alt apartament din B-dul 1 MAI nr 68A, bl.52, scara A etaj 3, apt 7, sector 1 Bucureşti, evaluat la 100.000 dolari şi apartamentul dublu (şase camere) din Calea Plevnei nr 141, situat la etajul 7 şi evaluat la 400.000 de euro ( 497.000 dolari), apartament aflat în proprietatea mamei premierului.

Apartamentul de burlac. Nefiind o publicaţie de scandal nu ne vom referi aici la cele patru neveste ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Facem doar observaţia de bun simţ că unul dintre motivele pentru care averea premierului nu prea iese la socoteală şi pare mai mică decât cea care s-ar cuveni, poate avea o strânsă legătură cu repercursiunile în plan material presupuse de acţiunile de divorţ când, de regulă, averea se reduce la jumătate.

Spre exemplu, în 1993 lui Călin Popescu Tăriceanu i s-a repartizat de la primărie un apartament de 3 camere situat într-un imobil din strada Sf. Spiridon nr 6 din Bucureşti în condiţiile în care, la acea dată, era burlac. Apartamentul a făcut obiectul unui scandal destul de serios atunci când s-a descoperit că a fost cumpărat de Tăriceanu la câteva luni după ce imobilul din care făcea parte a fost revendicat de fostul proprietar, Dan Negreanu, un octogenar emigrat în 1979 în SUA. Astfel, pe 18 noiembrie 2006, Călin Popescu Tăriceanu împreună cu Cornelia Popescu Tăriceanu (soţia pe care o avea la acea dată) au cumpărat acel apartament (nr.5) cu 28,1 milioane lei (9.115 dolari). Apartamentul de 164 mp se află astăzi în posesia Corneliei Tăriceanu iar valoarea acestuia depăşeşte 170.000 de euro.
Mici secrete056
Apartamentul duplex de 400.000 de dolari. Presa a mai semnalat deja o altă proprietate a lui Tăriceanu care nu se regăseşte în declaraţia lui de avere. Este vorba de o locuinţă descoperită de colegii de la Jurnalul Naţional pe Calea Plevnei nr.141, locul în care premierul s-a mutat cu familia încă din 2000. Locuinţa, proprietatea mamei premierului, este compusă din două apartamente de 6 camere situate la etajul 7, unul dintre vecinii premierului fiind Cristian Boureanu. Valoarea acestui apartament dublu se ridică la aproximativ 400.000 de euro.
Călin Popescu Tăriceanu a mai figurat cu domiciliul într-un apartament din B-dul 1 Mai nr 68 A sector 1, Bucureşti.

Este vorba despre apartamentul nr.7 din blocul nr. 52, scara A etaj 3, locuinţă care a avut, probabil, aceeaşi soartă cu celelalte. Aici şi-a declarat Tăriceanu domiciliul când a intrat în firmele Romtrucks, SOPAS, Icare Services , LCS Cargo Internaţional sau Publi-Media SRL. Culmea, firma Publi-Media avea sediul în strada Sf. Spiridon (locuinţa cedată ex-soţiei Cornelia) în vreme ce domiciliul lui Tăriceanu era în B-dul 1 MAI nr. 68A. Valoarea acestui apartament poate fi estimată la 100.000 de dolari.
Dan Badea

Revista BILANŢ nr 17, februarie 2006

Averea lui Dan Ioan Popescu

Achiziţii sub preţul pieţei sau bani care nu se pot justifica

Dan Ioan Popescu, deputat PSD, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, fost ministru al industriilor şi comerţului, ministru de stat în guvernarea PSD, este primul demnitar român cercetat pentru modul în care şi-a dobândit averea. De-a lungul ultimilor ani, s-a vorbit adesea, pe la colţuri, despre puterea financiară pe care o deţine, vehiculându-se sume de zeci de milioane de dolari.

În vara anului 2005, au fost declanşate procedurile legale de control asupra averii fostului ministru al industriilor şi comerţului, ca urmare a neconcordanţelor care au apărut între declaraţiile sale şi achiziţiile pe care le-a făcut. Mai mult, chiar şi averea declarată de fostul ministru a ridicat suspiciuni. Generalul Ioan Pitulescu, fost şef al IGP, declara: “Ma uit acum şi mă îngrozesc de declaraţiile astea de avere. Miron Mitrea, Dan Ioan Popescu sunt fantastici. Eu ştiam de mult că e o grupare care a lucrat în interesul lor.

Cei care au ajuns sub aripa lui Năstase au lucrat formidabil pentru un interes personal. Este imposibil să deţii asemenea valori din salariu. Eu aveam salariu mai mare decât un ministru, fiind şi militar, şi mi-am luat prima maşină, veche, când eram adjunctul şefului IGP. Să le facă şi lor cineva socoteala, cum trăiesc din cei 30 de milioane (lei vechi – n.r.), cât iau pe lună.”

Pentru ca avem de-a face cu primul caz de cercetare a modului in care un demnitar roman si-a dobandit averea, dar si pentru ca toate documentele Comisiei de cercetare sunt secrete, am initiat pe cont propriu un demers jurnalistic, al carui scop este de a stabili raportul aproximativ dintre veniturile si cheltuielile familei Dan Ioan Popescu, bazandu-ne pe date, informatii si marturii publice la care am avut acces.

Procurorul General cere verificarea averii familiei Popescu

Pe 27 iunie 2005, datorită neconcordanţelor apărute în declaraţiile de avere ale lui Dan Ioan Popescu, fost ministru la Ministerul Economiei şi Comerţului şi apoi ministru de stat, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a declanşa procedura legală de control a averii acestuia. O lună mai târziu, procurorul general Ilie Botoş anunţa faptul că a transmis, la rându-i, Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă ÎCCJ, sarcina de a verifica modul de dobândire a averii de către fostul ministru Dan Ioan Popescu.

În adresa CRJ se specifica : « Din informaţiile jurnaliştilor (Liviu Avram, Cotidianul) şi din compararea declaraţiilor de avere ale fostului ministru Dan Ioan Popescu au apărut suspiciuni privind dobândirea averii de către domnia sa. Conform declaraţiilor de avere, pe parcursul anilor în care a fost ministru (2001- 2004), domnul Dan Ioan Popescu, împreuna cu soţia, a dobândit trei apartamente (suprafaţa totală a acestora fiind de 341.37 m.p. iar valoarea lor de impozitare de 2,108,389,928 lei), 16,034 m.p. intravilan şi un autoturism Audi (an de fabricaţie 2002) ».

Familia Popescu ameninţă cu CEDO

Cercetările au început la sfârşitul lui august când Comisia desemnată cu verificarea averii i-a solicitat lui Dan Ioan Popescu (DIP) să justifice toate bunurile dobândite începând din 1991, iar soţiei sale, Elena Popescu, pe cele obţinute după 1995, anul căsătoriei celor doi. Baza legală pentru această anchetă este dată de legea 115/1996 care la art.7 prevede următoarele : « în cazul în care între averea declarată la data învestirii sau numirii în funcţie a persoanelor prevazute la art. 2 (…)şi cea dobândită pe parcursul exercitării funcţiei se constată diferenţe vădite şi există dovezi certe că unele bunuri ori valori nu puteau fi dobândite din veniturile legale realizate de persoana în cauză sau pe alte căi licite, averea este supusă controlului ».
Suspiciunile asupra averii lui DIP au apărut deoarece au existat neconcordanţe între declaraţiile sale de avere şi achiziţiile făcute.

Altfel spus, deşi între două declaraţii de avere el a făcut achiziţii importante, acestea nu s-au regăsit reflectate în documente. Spre exemplu, deşi pe 31 mai 2004, Elena Popescu a achiziţionat, împreună cu Virgil Dumitrescu, un teren de 1.115 mp în zona Arcul de Triumf, teren pe care a plătit oficial 122.738 euro, în conturile declarate pe 14 decembrie 2004 suma înscrisă era cu doar 13.875 de euro mai mică decât cea înscrisă, pe 26 mai 2004, în declaraţia de avere anterioară achiziţiei. La fel, o neconcordanţă de acelaşi tip a apărut şi în declaraţia de avere din 26 mai 2004, comparativ cu cea din 30 decembrie 2003 : deşi în intervalul dintre cele două declaraţii, familia Popescu a făcut o achiziţie de 167.800 de euro, valoarea sumelor din conturi a scăzut doar cu 23.800 de euro.

Dan Ioan Popescu s-a prezentat în mai multe rânduri la comisia de cercetare şi a depus documente justificative pentru averea acumulată în perioada mandatului din 2001-2004. Constatând însă că verificarea la care este supus este destul de serioasă, Popescu a declarat că Legea 115/1996 dată, culmea, pe vremea când el era membru al guvernului Văcăroiu, contravine flagrant Declaraţiei Drepturilor Omului. « Este incredibil că în democraţie legile sunt ca în comunism. Se încalcă în mod flagrant prezumţia de nevinovăţie, atât timp cât tu, cel cercetat, eşti obligat să produci probe în apărarea ta şi nu anchetatorul, acuzatorul, să-ţi caute dovezi concrete pentru a se lua măsurile dorite », a spus DIP.

De asemenea el a ameninţat că, împreună cu soţia sa care este şi cetăţean italian, va da statul român în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. « Voi merge la CEDO, concret, pe situaţia paradoxală însă reglementată de Legea 115 în care eu, cel anchetat, sunt judecat de procurorul care mă anchetează. Printre membrii Comisiei de verificare a averii se numără, conform legii, şi un reprezentant al procurorului general. Este inadmisibil, este un caz unic în lume, aşa cum mi-au spus juriştii pe caer i-am consultat”, a spus Elena Popescu, soţia lui DIP.
Pe de altă parte, supărarea familiei Popescu este firească atâta vreme cât, practic, este aproape imposibil de demonstrat cum a reuşit să adune un demnitar, prin respectarea legilor, o avere de peste 10 milioane de euro în aproape 14 ani.

Deoarece avem de-a face cu primul caz de cercetare a modului în care un demnitar român şi-a dobândit averea, dar şi pentru că toate documentele comisiei de cercetare sunt secrete, am iniţiat pe cont propriu un demers jurnalistic al cărui scop este de a stabili raportul aproximativ dintre veniturile şi cheltuielile familei Dan Ioan Popescu, bazându-ne pe date, informaţii şi mărturii publice la care am avut acces.

Inspector/consilier la Consiliul de Miniştri până în 1990, de două ori ministru în guvernarea PSD

Dan Ioan Popescu s-a născut pe 10 martie 1948 în Ploieşti Prahova. În 1995 s-a căsătorit pentru a doua oară, cu Elena, şi are un copil, Răzvan, din prima căsătorie.
A absolvit, în 1971, Politehnica Bucureşti şi a lucrat până în 1972 ca inginer chimist la Compania de Producţie Valea Călugărească. Ulterior, până în 1974 a lucrat ca inginer la Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică a Rafinării, iar apoi, între 1974-1984 a fost şef laborator sinteze chimice la Institutul de Cercetări Textile. Între timp, în 1981, a devenit doctor în inginerie chimică la Politehnica Bucureşti.

În 1984 a fost trecut în « centrală » pe funcţia de « consilier ». Conform CV-ului postat azi pe site-ul Camerei Deputaţilor, Dan Ioan Popescu a fost, în perioada 1984-1989 consilier în Administraţia Centrală. Conform însă unui alt CV al acestuia, postat în 2000 pe site-ul PDSR cu ocazia alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Dan Ioan Popescu declara atunci că în perioada 1984-1989 a fost inspector la Consiliul de Miniştri.

Nu există date privind acumulări financiare importante realizate în această perioadă, cu excepţia unor bunuri (mobilier, colecţii de carte şi numismatică, bijuterii etc). În perioada 1990-1994, Dan Ioan Popescu a fost director general la Institutul de Cercetări Textile din Capitală, iar din 1991 a devenit vicepreşedinte al Partidului Republican. După fuziunea din 1993 a acestui partid cu PDSR, Dan Ioan Popescu este numit, în 1994, secretar de stat la Ministerul Industriei şi membru al Biroului Naţional al PDSR. În 1995 este numit ministru al Comerţului, post pe care-l ocupă până în 1996. În perioada 1996-2000 este deputat PDSR/PSD, este ales preşedinte al Comisiei pentru Industrie şi servicii din Camera Deputaţilor, iar, în particular, se lansează în afaceri de anvergură.

În 2001, după ce PSD revine la putere, Dan Ioan Popescu revine şi el, ca ministru, în fruntea Ministerului Industriei şi Resurselor (2001-2003), iar în perioada 2003-2004 ministru de stat la Ministerul Economiei şi Comerţului – noua denumire a ministerului pe care îl conducea.

VENITURILE lui Dan Ioan Popescu

Castiguri din salarii: 100.000 de euro

Timp de un deceniu, din 1994, Dan Ioan Popescu a fost un inalt functionar de stat. In anul 2004, DIP a castigat din salariul de ministru de stat 299.102.590 lei, avand o remuneratie lunara de 25 milioane de lei, adica 616,8 euro/lunar. In perioada 1997-2004, aproximam veniturile salariale anuale ale acestuia la 7.400 euro anual, 7.000 euro anual in perioada 1995-1996, 6.000 de euro in 1994 si 5.000 de euro in perioada 1990-1994. Astfel, totalul veniturilor din salarii in perioada 1990-2004 a fost de aproximativ 99.200 de euro.

Venituri din afaceri: 730.000 de euro

Dan Ioan Popescu a fost, de-a lungul anilor, actionar sau administrator in cel putin cinci societati comerciale: Management Roel SA, Ital Agency SRL, Textila Unirea SA, Chimexim SA si Solar Boneh SA. Sotia sa a fost implicata in alte doua societati: CE BO TEX SRL si Informatic Expert-Cont SRL. Nu se stie daca sotii Popescu au incasat dividende de la firmele in care au detinut actiuni, dar, din datele de bilant ale acestor societati, se pot afla sumele care li s-au cuvenit. Prima dintre firme, Management Roel SA, le-a adus sotilor Popescu, in perioada 1999-2004, profituri de 625.798,2 euro.

Societatea Ital Agency SRL a avut in 1999 un profit de 67,4 milioane lei si datorii de 535,4 milioane lei. Profitul din anul 2000 al societatii a fost de 91,7 milioane lei (5.627 euro), datoriile mentinandu-se la aceeasi valoare din 1999. In iunie 2000, insa, jumatate din actiunile detinute de sotii Popescu au fost cesionate lui Nicolae Radulescu, director general al Luxten Lighting SA, si sotiei acestuia. Prin urmare, dividendele cuvenite familiei Popescu au fost de 45,9 milioane lei (2.300 euro). In 2001, profitul net a crescut la 3,57 miliarde lei, acesta fiind anul in care DIP a devenit ministru si a vandut si restul actiunilor detinute la Ital Agency. Operatiunea de cesionare a actiunilor a avut loc in martie 2001, prin urmare i-ar fi revenit, ipotetic, o patrime din profit, adica 892 de milioane lei (34.272, 2 euro).

La firma CE BO TEX SRL, Elena Popescu, sotia lui Dan Ioan Popescu, a preluat, in noiembrie 2000, 30% din capitalul social, contributia sa fiind de 2,348 miliarde lei vechi, adica de aproximativ 117.700 de euro. Obiectul de activitate al acestei societati este comertul cu ridicata al produselor chimice, iar celalalt actionar este societatea italiana Giovanni Bozzetto SPA (70%). De asemenea, administratorii CE BO TEX sunt Elena Popescu (presedinte al Consiliului de administratie), Gheorghe Vulpoiu si Vicenzo Sironi. Profiturile societatii, conform bilanturilor anuale, au fost de 226,56 milioane lei in 2000, 47,73 milioane lei in 2001, iar in perioada 2002-2004, firma a inregistrat pierderi, astfel: 768,3 milioane in 2002, 1,53 miliarde lei in 2003 si 773 milioane lei in 2004. De asemenea, in anul 2002, datoriile CE BO TEX erau de 4,86 miliarde lei. Asadar, singurul an in care Elena Popescu putea incasa dividende de la aceasta societate a fost anul 2001, suma cuvenita fiind de 14,3 milioane lei (550 de euro).

Firma Informatic Expert-Cont SRL a fost infiintata la data de 17 noiembrie 1998, cu un capital social de 30 de milioane de lei. Elena Popescu detine aici 48% din capitalul social, celalalt actionar, Doina Cornelia Grimescu (52%), fiind si administratorul societatii. Firma se ocupa cu activitati de contabilitate, revizie contabila si consultanta in domeniul fiscal. Profiturile societatii au fost de 711.000 lei (35,6 euro) in 2000, 48,5 milioane lei (1.864 euro) in 2001, 62,7 milioane lei (2006) in 2002, 37,9 milioane lei (1.011 euro) in 2003 si 41.000 lei (1 euro) in 2004. Partea care i-a revenit Elenei Popescu din aceste profituri este de 2.361 de euro.

Bani din consilii de administratie

Dan Ioan Popescu a mai fost, in plus, membru in consiliile de administratie de la Textila Unirea SA (alaturi de Constantin Bostina, Mitica Bucur, Dorin Florian Parvulescu, Florin Parvu, Cristea Patranescu, Ioan Andrei si Ion Iconaru), la Chimexim SA (fosta Danubiana) si la Solar Boneh SA, la ultimele doua societati activand in perioada iunie 1999 – iunie 2001, respectiv iunie 1998 – iunie 2002. Printre actionarii de la Chimexim, apare si societatea Ital Agency SRL (10%), actionarul majoritar fiind Tofan Grup International SA (80,93%).

Ultima dintre aceste societati este controlata de un off-shore din Antilele Olandeze, SBI International Holdings NV. Obiectul de activitate al firmei Solar Boneh este constructii cladiri, iar reprezentantul legal este Egon Levi. Societatea s-a bucurat de contracte de cateva sute de mii de euro, incheiate cu Ministerul Transporturilor. Nu se cunoaste cuantumul sumelor incasate de Dan Ioan Popescu din activitatea de administrator al celor doua societati. Estimam, totusi, ca acestea nu au fost sub 1.000 de euro lunar, prin urmare suma totala incasata din aceasta activitate ar putea fi de 60.000 de euro.

Venituri din vanzari de bunuri: 1.600.000 de euro

In declaratia de avere depusa la Camera Deputatilor, in luna mai 2005, Dan Ioan Popescu a mentionat ca, in perioada 1999-2002, a obtinut 200.000 de dolari din vanzarea de mobilier mostenit si inca 986.000 de dolari, in perioada 2000-2001, din cesionarea actiunilor pe care le-a detinut la Ital Agency. Popescu a mai declarat ca a vandut un autoturism Audi din 2002 cu 1,7 miliarde lei (54.391 euro), un apartament cu 150.000 de euro si “mobilier si diverse obiecte” prin consignatia, cu 2,6 miliarde lei (64.147 euro).

Asadar, numai din aceste vanzari, Dan Ioan Popescu a incasat 268.538 euro si 1.186.000 de dolari, adica, la o valoare medie a raportului dolar/euro, de aproximativ 1,1 in perioada 2000-2001, un total de 1.573.138 euro.
Alte venituri declarate de Dan Ioan Popescu sunt: venituri din managementul societatilor administrate de sotia sa, in cuantum de 4.867.282.595 lei (120.085 euro); venituri din inchiriere apartament, de 41.800 de euro; venituri din produse agricole in urma arendarii terenurilor, in valoare de 20 milioane lei (493 euro) si un “bonus management” obtinut de sotie, in valoare de 8.370.000.000 lei (206.503 euro), o suma echivalenta cu profitul net obtinut de societatea Ital Agency SRL, firma ale carei actiuni au fost vandute de familia Popescu, in perioada 2000-2001. In total, acestea se ridica la aproape 369.000 de euro.

ACHIZITIILE familiei Popescu

Terenurile cumparate dupa 1990: astazi, 10.000.000 de euro
Dan Ioan Popescu a achizitionat, de-a lungul anilor, terenuri si imobile care astazi valoreaza peste 10,5 milioane de euro. Din aceasta suma, aproximativ 9.000.000 de euro reprezinta valoarea terenurilor aflate in proprietatea familiei Popescu. Conform ultimei declaratii de avere, fostul ministru al economiei si comertului a cumparat, in perioada 1991-2005, opt terenuri, astfel:

– in 1991, a achizitionat un teren intravilan de 1.870 de mp in Breaza, judetul Prahova, cu o valoare de impozitare de 67.000 de lei vechi, teren care astazi valoreaza aproape 94.000 de euro (50 euro/mp);

– in perioada 1993-1998 a cumparat un teren extravilan de 10.984 m.p. in Pantelimon – Ilfov, cu o valoare de impozitare de 11.000 lei (valoarea actuala data de pretul pietei – 165.000 de euro, la 15 euro/mp);

– intre 1996 si 2004 a cumparat 7.091 mp in Azuga-Prahova, valoare de impozitare de 19.994.000 lei (valoarea de piata, actuala – 710.000 euro la 100 euro/mp);

– in anul 2002, a cumparat 12,1 ha teren agricol in Balaciu-Ialomita, cu o valoare de impozitare de 157.000 lei (valoarea de piata, actuala – 2.000 de euro);

– in 2003, a cumparat 7.829 m.p., teren intravilan, in Gruiu-Ilfov, cu o valoare de impozitare de 188.000 lei (valoare estimata astazi la 392.000 de euro – 50 euro/mp);

– in acelasi an, 2003, a achizitionat un teren intravilan de 5.627 mp in Bucuresti, cu o valoare de impozitare de 31.460.000 lei (valoare actuala – 1.100.000 euro);

– in 2004, a cumparat un teren intravilan de 2.367 mp in Bucuresti, situat in zona Arcul de Triumf, pe strada Barbu Delavrancea, cu o valoare de impozitare de 33.532.000 lei. Agentiile imobiliare estimeaza ca acest teren valoreaza astazi 5.900.000 euro (2.500 euro/mp). Din documentele care au fost publicate in presa, rezulta ca a fost achizitionat la aproximativ 220 euro/mp, ceea ce inseamna ca ar fi platit pentru acest teren, 520.740 euro in 2004;

– in 2005, a cumparat un teren intravilan de 10.000 m.p. in Mogosoaia – Ilfov, cu o valoare de impozitare de 12.860.000 lei (valoarea actuala – 700.000 de euro la 70 euro/m.p.).

Dan Ioan Popescu mai detine un teren agricol de 8,17 ha in Balaciu-Ialomita, dobandit prin mostenire.

Opt terenuri au costat 1.600.000 euro

In declaratiile de avere, Dan Ioan Popescu nu a specificat pretul la care a achizitionat terenurile. Noi am estimat aceste cheltuieli, luand in calcul valoarea de piata la momentul achizitiei lor.
Astfel, terenul din Breaza nu valora, in 1991, mai mult de 5 euro/mp Prin urmare, valoarea de achizitie a fost de maximum 9.400 de euro. Terenul extravilan din Pantelimon, de 10.984 mp, cumparat in perioada 1993-1998, nu putea valora, atunci, mai mult de 6 euro/mp, pretul platit fiind, astfel, de aproximativ 66.000 euro.

Terenul de la Gruiu, achizitionat in 2003 la un pret de 27,4 euro/mp, a costat 215.000 euro. Terenurile din Bucuresti au fost achizitionate la preturi de zece ori mai mici decat cele de piata: 110.000 euro, cel de 5.627 mp, si 520.740 euro cel de 2.367 mp, din zona Arcul de Triumf. De asemenea, pretul platit pentru terenul de la Azuga este, conform declaratiei lui DIP, de aproximativ 400 de euro (!). Terenul de la Mogosoaia a costat aproximativ 700.000 de euro. In concluzie, o valoare aproximativa a cheltuielilor pentru achizitia celor opt terenuri e de peste 1.600.000 euro.

Cinci apartamente in Bucuresti si vila la Azuga

La capitolul locuinte, Dan Ioan Popescu a declarat cinci apartamente in Bucuresti si o vila (casa de vacanta) in Azuga. Apartamentele au fost obtinute astfel: un apartament de 138,8 m.p. situat in Calea Victoriei, bloc D1 (vizavi de Palatul Victoria), cumparat in 1995, cu o valoare de impozitare de 1,2 miliarde lei (valoarea actuala -250.000 de euro); un apartament de 109,37 mp obtinut in 2001, cu o valoare de impozitare de 944,28 milioane lei (valoarea actuala – 150.000 de euro); un apartament de 132,83 m.p., cumparat in 2003, cu o valoare de impozitare de 1,207 miliarde lei (valoare actuala – 250.000 de euro); un apartament de 232,57 mp, obtinut in 2005, cu o valoare de impozitare de 1,975 miliarde lei (valoare actuala – 350.000 de euro); un apartament (in constructie) de 135,21 mp, obtinut tot in 2005 (valoare actuala 250.000 de euro).

Casa de oaspeti a lui Dan Ioan Popescu
Casa de oaspeti din AZUGA a lui Dan Ioan Popescu

Vila de la Azuga, situata in zona rezidentiala, are o valoare de impozitare de 4,99 miliarde lei si o valoare de piata de 400.000 de euro.
Valoarea totala a acestor imobile este, asadar, de aproximativ 1.650.000 de euro.

Sumele achitate efectiv de Dan Ioan Popescu pentru achizitionarea imobilelor sunt doar partial cunoscute. Sigur este doar faptul ca, in unele situatii, apar diferente semnificative intre valoarea de achizitie, declarata de DIP, si cea de piata, valabila astazi. Spre exemplu, apartamentul din Calea Victoriei a fost cumparat, in 1995, conform unei declaratii a lui Dan Ioan Popescu, cu suma de 1.800 de dolari. Astazi, valoarea lui de piata este de 250.000 de euro. De asemenea, costurile pentru constructia vilei din Azuga, estimata de specialisti din domeniul imobiliar la 400.000 de euro, se pot cifra sub valoarea apreciata de experti, dar nu pot fi mai mici de aproximativ 100.000 de euro.

Masini si obiecte de arta

In declaratia de avere a lui Dan Ioan Popescu, mai apar: un autoturism Audi din 2002 (altul decat cel declarat vandut), in valoare de 54.300 euro; obiecte de argint achizitionate in perioada 1971-2005, in valoare de 10.000 de euro, obiecte de argint mostenite, in valoare de 25.000 de euro; bijuteriile sotiei, achizitionate in perioada 1975-2005, in valoare de 30.000 de euro; tablouri mostenite de sotie, in valoare de 5.000 de euro; tablouri, mobilier, covoare etc. mostenite sau repatriate, in valoare de 15.000 de euro si 200 milioane lire italiene; obiecte achizitionate in perioada 1971-2005, in valoare de 20.000 de euro; carte veche si contemporana, mostenite sau achizitionate in perioada 1991-2005, in valoare de 20.000 de euro; numismatica-monede jubiliare emise de BNR, achizitionate in perioada 1991-2005, in valoare de 5.000 euro si colectie de ilustrate cumparate in perioada 1971-2005, in valoare de 3.000 de euro.

Cheltuieli pentru afaceri: 567.000 euro
Cheltuielile pe care sotii Popescu le-au efectuat pentru cele patru firme in care au fost actionari s-au ridicat la aproximativ 567.250 de euro, astfel: 2.405,5 euro (97,5 milioane lei) pentru Management Roel SA, 445.693 euro (11,6 miliarde lei) pentru majorarea capitalului social de la Ital Agency (in anul 2001), 117.700 de euro (2,348 miliarde lei) pentru 30% din actiunile CE BO TEX SRL si 1.451 euro (14,5 milioane lei) pentru participarea la capitalul social al firmei Informatic Expert-Cont SRL.

Cheltuielile cu cosul zilnic, intretinerea etc., avand in vedere nivelul de trai al familiei lui Dan Ioan Popescu, nu poate fi estimat usor, dar presupunem ca acestea se ridica la aproximativ 1500 de euro/ lunar, adica la 270.000 de euro in cei 15 ani.

Concluzie

O estimare aproximativa a veniturilor familiei Elena si Dan Ioan Popescu in perioada 1990-2005 indica un total al acestora de aproximativ 3.000.000 de euro. De asemenea, o estimare neoficiala a cheltuielilor totale ale lui DIP, rezultate din aproximarea valorilor bunurilor achizitionate precum si a costurilor cosului zilnic, indica o valoare totala de aproape 3.900.000 euro. Aceasta inseamna ca, ipotetic, familia lui DIP ar avea de justificat aproximativ 1.000.000 de euro, insa, in conditiile in care tranzactiile s-ar fi efectuat la valoarea pietei. Realitatea arata ca au fost cazuri in care achizitiile s-au facut la valori cu mult sub cele de piata. Probabil aceasta este si una dintre explicatiile care stau la baza acumularii unor mari averi ale fostilor sau actualilor demnitari.

Reamintim faptul ca, dupa declansarea cercetarilor asupra averii sale, DIP a declarat ca ar fi cumparat terenul de la Azuga cu “358 sau 385 de dolari” pe care a inceput constructia unei case in urma cu zece ani si pe care spera sa o termine in urmatorii ani. El a mai spus, de asemenea, ca pentru apartamentul situat in apropierea sediului guvernului ar fi platit 1.800 de dolari, in 1995. Asadar, un apartament de cinci camere situat in centrul Capitalei si un teren la Azuga l-ar fi costat aproximativ 2.185 de dolari. Adica, mai nimic. De asemenea, pentru achizitionarea terenului din zona Arcul de Triumf, suma declarata este de aproximativ zece ori mai mica decat valoarea de piata a acestuia.

AFACERI CU ENERGIE

Dan Ioan Popescu a fost implicat, în paralel cu activitatea de politician şi demnitar (deputat sau ministru), în mai multe afaceri care i-au completat “coşul zilnic”. Prima dintre firmele înfiinţate de Dan Ioan Popescu, despre care deţinem date concrete, este Management Roel SA.

Constituita in luna iulie 1997, firma Management Roel SA are sediul pe Calea Dorobantilor nr. 60, sector 1, iar ca obiect de activitate « consultanţă pentru afaceri şi management », acoperirea perfectă pentru o firmă de politician. Acţionarii acestei societăţi sunt Dan Ioan Popescu (77,5%), fiul său Răzvan Popescu (10%), soţia sa Elena Popescu (2%), fiul soţiei Nicoletti Massimiliano (10%) şi Şerban Barbu (0,5%). Administratorii firmei sunt Dan Ion Şerban Dima, Mariana Radu, Dana Cristina Vasile şi societatea de experţi contabili Unicont Company SRL, reprezentată de septuagenarul cenzor Constantin Badan. Capitalul social al Management Roel era, la mijlocul acestui an de 10.000 RON, adică 100 milioane lei. Conform ultimei declaraţii de avere, dacă pe 7 mai 2005 DIP declara că deţine 195 de acţiuni la această societate, în valoare de 97,5 milioane lei, în 15 iulie 2005, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prezentate mai sus, familia Popescu deţinea 179 de acţiuni (89,5%).

În perioada 1999-2004, societatea Management Roel a avut profituri uriaşe pentru o firmă de consultanţă, semn că a fost bine plasată pe piaţă. Astfel, profiturile nete înregistrate în această perioadă, corespunzătoare participaţiei de 89,5% deţinute, au fost următoarele : 4.807.591.000 (1999), 3.330.580.000 (2000), 190.730.000 (2001), 679.995.000 (2002), 1.583.360.000 (2003) şi 6.730.316.000 (2004). Dacă profiturile acestei societăţi n-au fost reinvestite, ci au fost încasate de către acţionari, atunci în buzunarul familei Dan Ioan Popescu au intrat, în perioada 1999-2004, 15.503.701.940 lei, adică 625.798, 2 euro. De unde au venit însă aceste profituri ?

Fostul ministru în businessul Romelectro

Profiturile obţinute de firma de consultanţă a lui Dan Ioan Popescu au legătură cu piaţa energiei electrice controlate vreme de mai mulţi ani de fostul ministru. Deşi această legătură a fost bine ascunsă de către DIP, au mai rămas totuşi anumite urme ce pot reconstitui implicarea firmei sale în afaceri cu energie. O astfel de legătură directă este cu societatea « Romelectro » SA, care are sediul declarat la aceeaşi adresă (Calea Dorobanţilor nr 60, sector 1 Bucureşti) cu Management Roel, firma lui Dan Ioan Popescu. Societatea « Romelectro » a fost înfiinţată în 1971 « în calitate de casă de comerţ a Ministerului Energiei din România ». În 1991, firma s-a desprins de Ministerul Energiei şi a devenit autonomă, iar în 1994 a devenit Romelectro SA, o companie pe acţiuni cu capital privat.

Conform informaţiilor de pe site-ul actual al companiei, « în prezent, Romelectro este acţionarul principal în 3 companii, fiind leaderul unui grup care funcţioneaza pe piaţa internă şi pe pieţe străine ca un întreg, acţionând separat sau împreună cu parteneri reputaţi. Grupul este pregătit să se angajeze în calitate de contractor EPC în proiecte legate de producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice, atât în România cât şi în străinătate ». Asta se întâmplă în prezent pentru că, în trecut, situaţia asociaţilor Romelectro era cu totul alta. Astfel, pe vechiul site al companiei « Romelectro », la adresa http://www.romelectro.ro/capital_ro.html, apărea următoarea prezentare: “(Anul) 2002 – Ca centru al unui GRUP DE COMPANII, ROMELECTRO împreună cu cei 12 asociaţi participă cu succes la dezvoltarea şi modernizarea sectorului energetic românesc ».

Cei 12 asociaţi prezentaţi pe site la punctul « A. Capital investit (în ordine alfabetică) » erau : « Celpi SA- cel mai mare producător de stâlpi de oţel, de înaltă tensiune, şi elemente de montaj din România , Electromontaj Carpaţi Sibiu SA – un antreprenor în domeniul distribuţiei si transmisiei transportului de energie , Eninvest SA – o companie de consultanţă în domeniul energetic şi al protecţiei mediului, Fichtner-Romelectro Engineering SA – o companie de proiectare şi consultanţă în domeniul energetic, o societate pe acţiuni împreună cu FICHTNER – Germania, Georom Internaţional SA – antreprenor pentru lucrări de foraj orizontal şi investigaţii Geo Radar, ISPE SA – cel mai mare şi mai important institut de proiectare şi consultanţă din România în domeniul energetic şi al protecţiei mediului, Management Roel SA – « consultant în domeniile financiar şi legislativ, reprezentant comercial pentru firme străine », Societatea de Gaz şi Electricitate SA – o companie care are ca acţionari companii mari din domeniul energetic din România, Roelco Invest SA – un transportator şi distribuitor de materiale de construcţii, Romelectro Construct SA – antreprenor în domeniul energetic, Romelectro Services SA- o firmă de consultanţă şi reprezentare comercială şi Romelectro T&D SA – o firmă de proiectare şi consultanţă în domeniul staţiilor de transformare şi automatizări ».

Consultanţă în domeniul energetic

Din informaţiile apărute în urmă cu trei ani pe site-ul Romelectro, rezultă fără dubii faptul că la un an de când Dan Ioan Popescu devenise şef peste ministerul care controla tot ce ţine de energie în România, firma sa era implicată în afaceri de consultanţă şi reprezentare pentru societăţi cu profil energetic. Acesta reprezintă unul dintre cele mai flagrante conflicte de interese din activitatea unui înalt demnitar al statului, cum a fost Dan Ioan Popescu la acea vreme.
Conflictul de interese s-a menţinut însă pe toată perioada mandatului de ministru a lui DIP şi aceasta rezultă din implicarea directă a firmei sale, Management Roel, în cumpărarea şi vinderea de acţiuni pe Rasdaq, alături de Romelectro, de la societatea « Electromontaj Carpaţi » SA Sibiu, una dintre cele 12 societăţi din « grupul Romelectro ». Astfel, conform datelor apărute pe Bursa electronică Rasdaq, care citează ca sursă REGISCO, Management Roel SA a deţinut în perioada 2004-2005 următoarele pachete de acţiuni la Electromontaj Carpaţi SA Sibiu : 9,89% pe 22 iunie 2004, 15,13% pe 27 septembrie 2004 şi mai puţin de 5% pe 17 mai 2005. De remarcat că, pe 14 septembrie 2004, Romelectro deţinea 47,72% din acţiunile de la Electromontaj, iar pe 7 iunie 2005 preluase deja controlul cu 62,88% din societatea sibiană.

Aşadar, firma ministrului Popescu investea într-o societate din domeniul energiei, societate pentru prosperitatea căreia îşi folosea avantajele funcţiei de ministru şi de reprezentant al statului român în diverse întâlniri oficiale de peste hotare. Un exemplu concludent în acest sens îl reprezintă una dintre ultimele vizite în străinătate ale lui Dan Ioan Popescu, ocazie cu care n-a avut nici o reţinere în a intermedia afaceri în interes propriu. Astfel, în perioada 11-13 septembrie 2004, Dan Ioan Popescu, Ministru de Stat şi ministrul Industriei şi Comerţului, a efectuat o vizită oficială în Qatar, la Doha, unde s-a întâlnit, la sediul Ministerului Energiei şi Industriei, cu Abdullah Bin Al Attiyah, Vice – prim ministru şi ministrul Energiei şi Industriei din acea ţară.

El a fost însoţit de o delegaţie de oameni de afaceri din România, iar la întâlnirea cu omologul din Qatar au participat, conform unei ştiri difuzate de Amos News, şi reprezentanţi ai companiilor Qatar Petroleum, Qatar Gas, Qatar Electricity&Water Co, Gulf Driling International. Cu acea ocazie, informa anul trecut Amos News, s-au identificat posibilităţi de cooperare între societăţi româneşti şi qatar-iene, una dintre acestea fiind între Romelectro şi Electromontaj cu Quatar Electricity&Water Co. – “participarea la activităţi de engineering şi realizarea de lucrări în transportul şi distribuţia de energie electrică în Qatar şi ţările din regiune”. La exact două săptămâni de la oportunităţile de cooperare stabilite în Qatar pentru Romelectro şi Electromontaj, firma ministrului Popescu îşi adăuga în portofoliu alte 5,24% din acţiunile Electromontaj Carpaţi Sibiu SA.

În 2003, un cotidian central publica o listă cu firmele propuse de ministrul Finanţelor, Mihai Tănăsescu, pentru reconstrucţia Irakului. Pe lista înmânată la Washington de Tănăsescu lui John Taylor, secretarul adjunct al Trezoreriei americane, se aflau şi firmele Romelectro şi Electromontaj Bucureşti. Întrebat dacă ştie ceva despre lista lui Tănăsescu, Dan Ioan Popescu a negat existenţa acesteia. « Nu cunosc această listă. Sunt sigur că domnul Tănăsescu a plecat cu totul şi cu totul alte probleme, la FMI. Nu a plecat cu nici o listă de companii » – a declarat ministrul Popescu pentru cotidianul Adevărul.

Contracte preferenţiale pentru prieteni

Implicarea lui Dan Ioan Popescu în acordarea preferenţială a unor contracte de sute de milioane de euro unor apropiaţi, pe criterii clientelare, a făcut deja obiectul mai multor dezvăluiri din presa ultimilor ani. Deşi numai pentru retehnologizarea celor 16 grupuri hidroenergetice de la hidrocentralelor Porţile de Fier I şi II au fost cheltuiţi, în perioada 1997-2005, peste un miliard de euro, în condiţiile în care operaţiunea a fost un eşec resimţit la nivelul întregii ţări, nimeni nu a verificat criteriile pe baza cărora s-au atribuit lucrările de reparaţii la cei doi coloşi de pe Dunăre. Unul dintre personajele cheie ale acestei afaceri este Nicolae Bogdan Buzăianu, un român cu cetăţenie elveţiană care a reuşit să dirijeze, printr-o reţea de firme în care s-a implicat ca acţionar sau/şi administrator, peste jumătate din producţia de energie electrică a României.

DIP şi Buzăianu, naş şi fin, campionii energiei
Prima afacere de succes a lui Buzăianu a fost obţinerea în 1997, prin încredinţare directă, a contractului de reabilitare pentru hidrocentrala Porţile de Fier I (PFI). Contractul a fost semnat pe vremea ministrului Industriilor de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, lucrarea nefiind acordată în urma unei licitaţii, ci printr-o hotărâre de guvern. Firma privilegiată a fost societatea elveţiană Sulzer Hydro iar contractul semnat a fost pentru 202,5 milioane de franci elveţieni, ajungând la aproximativ 160 de milioane de dolari. Societatea agreată de Tăriceanu a retehnologizat atât de bine grupurile energetice de la PF1 încât acestea au început s-o ia razna, necesitând reparaţii dese şi costisitoare (oprirea grupului 6 şi polizarea rotorului, deversarea în Dunăre a tone de ulei de la răcitori etc etc) de-a lungul ultimilor ani. Nici la începutul acestui an avariile de la cele două grupuri (5 şi 6 ) de la hidrocentrala Porţile de Fier I nu erau rezolvate, pagubele fiind estimate la 4 milioane de dolari.

Vânzări de energie prin Energy Holding

Cu toate acestea, spre sfârşitul lui 2000, compania elveţiană VA TECH Hydro Ltd, care între timp fuzionase cu Sulzer, vine cu o nouă ofertă de retehnologizare pentru hidrocentrala Porţile de Fier II, ofertă care se ridica la 98 de milioane de euro, deşi în realitate preţul era umflat cu aproape 30%. Intermediarul afacerii a fost acelaşi Nicolae Bogdan Buzăianu (foto dreapta), prin societatea Energy Consult SA. Contractul a fost semnat în noiembrie 2001, prin acceptul dat de noul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu.

Evident, ca şi în 1997, afacerea a fost parafată prin atribuire directă, fără licitaţie, pe baza unei hotărâri de guvern. Culmea, preţul convenit a fost de 122 milioane de euro, cu 24 de milioane de euro mai mare decât ceruse iniţial VA TECH Hydro. Pe de altă parte, deşi plata trebuia să se facă în contrapartidă, cu energie hydro, avansul de 30 de milioane de euro a fost achitat cash, o luna mai târziu. Ca o anexă, s-a parafat şi contractul de export energie în Grecia, prin aceeaşi societate. Afacerea a fost extrem de profitabilă pentru toate părţile implicate, mai puţin pentru statul român reprezentat de Hidroelectrica.

Astfel, valoarea contractului s-a ridicat în final la 280 de milioane de euro, prin adăugarea unor cheltuieli suplimentare cu consultanţă, hidrocentrala Gogoşu etc. etc. Sub ministerialul lui Dan Ioan Popescu, româno-elveţianul Nicolae Buzăianu a avut un succes destul de consistent, firmele reprezentate de el, îndeosebi Energy Holding, ajungând să controleze aproximativ 60% din vânzările de energie de pe piaţa românească.

Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în august 2005, vicepremierul Gheorghe Seculici a sugerat că de fapt, în spatele liberalizării pieţei energiei electrice se ascunde monopolul deţinut de câteva societăţi clientelare, iar « tot ce ţine de treaba asta nu este străin de Dan Ioan Popescu ». Seculici a arătat că pentru a comercializa energie ai nevoie de o autorizaţie de la Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei Electrice (ANRE), numai că « există un ordin al ANRE prin care cei care au contracte semnate anterior au dreptul să-şi majoreze cota în baza legii nou promovate.(…) Aceste hârtii au fost semnate în perioada lui (Dan Ioan Popescu – nn), atunci a fost promovată prima hotărâre de guvern pentru liberalizare, atunci s-au dat aceste licenţe la unele firme. Aş vrea să vă puneţi o întrebare : cine este firma care asigură consultanţa juridică a ANRE ? O să rămâneţi şocat!...” a mai spus Seculici, fără să dezvăluie numele firmei din coasta ANRE.

Într-adevăr, societatea care a încheiat un contract de consultanţă cu ANRE, stăpânul distribuţiei de energie din România, este o firmă în care apare ca acţionar prietenul lui DIP, Nicolae Bogdan Buzăianu, clientul permanent al energiei autohtone. După ce, în iulie 2004, Nicolae Buzăianu a fost înlocuit de la conducerea Energy Holding cu Enrique Ferrer, printr-o hotărâre a Consiliului de Administraţie al firmei mamă, Energy Consult SA, în februarie 2005 între ANRE şi Societatea Civilă de Avocaţi Boştină şi Asociaţii se încheie un contract de consultanţă juridică. Între timp Nicolae Buzăianu devine asociat la societatea Boştină şi Asociaţii iar, două luni mai târziu, pe 1 aprilie 2005, Casa de avocaţi amintită îşi schimbă numele în Societatea Civilă de Avocaţi Boştină, Buzăianu şi Asociaţii.

Aşadar, Nicolae Buzăianu apare la vedere, pe firmament, deşi conflictul de interese dintre activitatea de consultanţă pentru ANRE şi cea de beneficiar al contractelor aprobate de această agenţie naţională este mai mult decât evident. Culmea, societatea « Boştină şi Asociaţii » are contracte de consultanţă nu numai cu ANRE, ci şi cu Hidroelectrica. Ca lucrurile să fie şi mai limpezi în privinţa favorizării de către Dan Ioan Popescu, în calitatea lui de ministru al Economiei şi Comerţului, a unui client precum Nicolae Buzăianu, săptămânalul « Academia Catavencu » a prezentat, în articolul intitulat sugestiv «Cum s-a cununat curentul cu Dan Ioan Popescu », o informaţie interesantă referitoare la legătura stabilită, în 2003, între cei doi.

Aflăm aşadar că Dan Ioan Popescu a devenit, cum altfel ?, naşul de cununie al lui Nicolae Buzăianu. « Atât de multă încredere a avut DIP în Buzăianu, încât a acceptat să-i fie naş de cununie. Ceremonia la care ministrul Economiei îi planta pirostriile lui Buzăianu s-a petrecut în Elveţia, la Lausanne, într-o biserică ortodoxă, prin august 2003. După acest eveniment, firmele moşite de Buzăianu au prins realmente aripi la înghiţit contracte. De fapt, la nişte firme de-ale lui nenea finu’ erau angajaţi şi cei doi baieţi ai familiei Popescu. Dar, apropo: de fapt, ce s-o fi năşit la Lausanne? O căsătorie între oameni sau una intre firme? Că prea i-a mers bine lui Popescu de când i-a mers excepţional lui Buzăianu » – au comentat caţavencii.

Cu această explicaţie, marile întrebări despre modul cum a dobândit Dan Ioan Popescu o avere de peste zece milioane de euro în doar câţiva ani, capătă o frântură de răspuns. Pentru că este absurd să creadă cineva că într-o ţară cu oficialităţi corupte, în care contracte de sute de milioane de euro se acordă fără licitaţie, cei care decid aceste favoruri o fac din altruism, fără comisionul aferent. Paguba produsă de acest tip de legături a fost consemnată recent de Curtea de Conturi care a constatat, în urma unui control la Hidroelectrica, faptul că au fost făcute plăţi nejustificate în valoare de 3600 de miliarde de lei vechi, adică de aproximativ un miliard de euro: 3000 de miliarde lei avansuri către furnizori, 400 de miliarde lei plăţi către VA TECH România şi 200 de miliarde lei către VA TECH Elveţia. Între timp, conform unor estimări apărute în presă, averea omului de afaceri de 37 de ani, Nicolae Bogdan Buzăianu, a ajuns la aproximativ 70 de milioane de euro.

AFACEREA ITAL AGENCY – LUXTEN

În 1998 Dan Ioan Popescu era unicul acţionar al societăţii Ital Agency SRL, o firmă înfiinţată în 1991 şi al cărei obiect de activitate era “comerţ cu ridicata al maşinilor, echipament, furnituri”. După o majorare de capital de 350 de milioane de lei, făcută de DIP, în 2000 intră în societate şi soţia acestuia Elena Popescu, care devine şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. În iunie 2000, jumătate din acţiunile familiei Popescu sunt cesionate soţilor Nicolae şi Sanda Rădulescu. Noul partener de afaceri al lui Dan Ioan Popescu este nimeni altul decât preşedintele societăţi Luxten Lighting SA, o firmă care avea să devină privilegiată în relaţia cu instituţiile de stat din guvernarea 2000-2004. La sfârşitul anului 2000, după alegeri, Dan Ioan Popescu a făcut mai multe majorări de capital la Ital Agency aşa încât acesta se ridica la peste 23 miliarde lei, contribuţia familiei Popescu fiind de 11,6 miliard lei. Ulterior, în martie 2001, după ce Dan Ioan Popescu a devenit ministru al Economiei şi Comerţului, şi-a vândut toate acţiunile deţinute la Ital Agency, soţia sa rămânând însă în fruntea Consiliului de Administraţie al societăţii.

În firmă au intrat astfel noi acţionari : Ionel Pepenică (33,2%), director general la Luxten Lighting SA şi fost consilier PSD la Primăria Capitalei, şi societatea Euroimob SA. Printre administratorii de la Ital Agency se regăsesc, alături de Elena Popescu, Mihaela Sanda Rădulescu, soţia preşedintelui de la Luxten, şi Gheorghe Vulpoiu. Cealaltă societate, Euroimob SA, este controlată tot de Nicolae Rădulescu (98%), soţii Vulpoiu deţinând şi ei 0,4%. Gheorghe Vulpoiu mai apare ca administrator şi la o altă societate a familiei Popescu, CE BO TEX.

Am prezentat toate aceste date pentru a vedea legăturile dintre persoane ce sunt direct asociate cu familia lui Dan Ioan Popescu. De asemenea, cum am mai spus, după ieşirea lui DIP din societatea Ital Agency, soţia sa a rămas la conducerea firmei ca o garanţie pentru afacerile derulate ulterior. În proprietatea acestei firme s-au aflat câteva imobile de lux precum şi un hotel,

HOTELUL
HOTELUL lui Dan Ioan Popescu din Azuga

toate construite în Azuga, judeţul Prahova. Deşi localnicii afirmă că acestea aparţin lui Dan Ioan Popescu, ele nu apar în declaraţia sa de avere.

Cu toate acestea, dincolo de ceea ce afirmă localnicii din Azuga, un element interesant din declaraţia de avere a lui dan Ioan Popescu este în măsură să confirme oarecum afirmaţia conform căreia societatea Ital Agency n-a fost, în realitate, înstrăinată, chiar dacă actele arată contrariul. Informaţia apare la capitolul « venituri din premii şi jocuri de noroc », loc în care Dan Ioan Popescu a menţionat că soţia sa, Elena Popescu, a obţinut ca « Bonus Management » în 2004 suma de 8.370.000.000 lei. Această sumă seamănă izbitor de mult cu profitul net obţinut de societatea Ital Agency SRL în 2004 : 8.367.250.000 lei. Oficial, Dan Ioan Popescu deţine la Azuga o casă de vacanţă de 131 mp, din 1997, şi un teren de 7091 mp achiziţionat în perioada 1996-2004.

Hotelul din Azuga, intrat oficial în proprietatea soţilor Rădulescu (Luxten), are patru niveluri şi este situat în Poiana Urechea 2. Cotat cu patru stele, valoarea acestuia se ridică la aproximativ 3 milioane de euro şi fost trecut în patrimoniul societăţii Luxten. Relaţiile speciale ale lui DIP cu Primăria Azuga au făcut ca terenul pe care s-a construit hotelul din Azuga să fie concesionat pe o perioadă de 49 de ani, la preţul de 5 euro/mp. Conform surselor, terenul a fost cumpărat de firma Luxten cu 11 euro/mp deşi preţul zonei se ridică la 100 de euro/mp. Alături de hotel, pe numele firmei Luxten au mai fost trecute şi două vile de pe strada Dirivoiu, evaluate la 300.000 de euro, construite tot de Ital Agency şi despre care localnicii afirmă că aparţin lui DIP. Şi aici, conform aceloraşi informaţii, terenul din jurul celor două vile, de 5000 mp, evaluat la aproximativ 500.000 de euro, fost obţinut în acelaşi mod : iniţial concesionat cu 5 euro/mp, iar ulterior vândut cu 11 euro/mp., adică de nouă ori mai ieftin.

Casa Fab. Bere
Casa Fab. Bere

 

Pe de altă parte, după instalarea lui Dan Ioan Popescu în fruntea ministerului Economiei şi Comerţului, afacerile firmei Luxten cu societăţi din subordinea lui DIP s-au înmulţit văzând cu ochii. Au fost încheiate contracte avantajoase îndeosebi cu Electrica SA, Distrigaz Nord şi Sud şi Hidroelectrica. Numai contractele încheiate de Luxten cu Electrica SA au depăşit, în mandatul Dan Ioan Popescu, 45 de milioane de euro. De asemenea, soţia lui Nicolae Rădulescu a încheiat cu Hidroelectrica, pe firma Bio Tera Med SRL, contracte pentru furnizare de servicii medicale. Firma Luxten a fost extrem de privilegiată, în perioada 2000-2004 şi în afacerile de iluminat public încheiate cu mai multe primării din România, contracte care totalizează câteva sute de milioane de euro.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.15-16, decembrie 2005