Agentul VICTORIA (VII): Şandor, păpuşarul din spatele liderilor

Conspiratorii de la Academia de Stiinte Social-Politice “Stefan Gheorghiu “- tucalari de serviciu ai tuturor guvernelor.
Decaderea morala, adevarata fata a disidentilor de mucava.

*“Acesta este inceputul sfarsitului”, avea sa declare unul din importantii capi ai securitatii statului cand o conspiratie de larga inspiratie si sustinere externa a fost descoperita in intimitatea Academiei Partidului Comunist Roman. Mihnea Gheorghiu, Ovidiu Trasnea, Carol Niri, Sergiu Tamas, Dumitru Mazilu, Victor Duculescu, Iosif Boda, Virgil Magureanu, Dorel Sandor, Ioan Mircea Pascu, Vasile Secares, Vladimir Pasti , Elena Zamfirescu, Rodica Culcer sunt printre numele cel mai frecvent vehiculate in legatura cu conspiratia sovieto-anglo-americana de la Academia P.C.R. “Stefan Gheorghiu”*Pepiniera de cadre superioare a Partidului Comunist Roman avea mai multe institute de studii si cercetari pentru acoperirea misiunilor de spionaj. Sustinerea biografiei legendate a spionului “disident” Dumitru Mazilu a fost asigurata de un intitut in care faceau figuratie Iosif Boda, Elena Zamfirescu si altii*Virgil Magureanu, Dorel Sandor & comp. au fost si ei introdusi la “documentare si acoperire’ pentru infiltrarea ulterioara in medii ostile externe*Departamentului Securitatii Statului i s-a ordonat demantelarea “agenturilor straine”, context in care, in mod exceptional, i s-a permis sa-si- creeze institutii de acoperire pe langa Academia P.C.R.*Schimbarea de directie a protagonistilor, in contextul evenimentelor din decembrie 1989 si a celor ulterioare, desi anticipata , a scapat de sub controlul Securitatii. Initiativa a preluat-o insa rapid D.I.A. , structura de informatii care a revenit sub controlul agentilor K.G.B/G.R.U. trecuti de Ceausesu pe “linie moarta”, iar de superiorii de la Moscova in “conservare”, pentru misiunile ce aveau sa vina
In cele ce urmeaza, “Interesul Public” prezinta portretele unora dintre disidentii de opereta, pe care Securitatea, dar si principalele servicii straine cu puternice interese in Romania ii avea in vedere ca alternative la puterea ce urma sa fie rasturnata.

Dorel Sandor, capitanul de securitate de la Baneasa

Dupa aparitia primului episod din “Agentul Victoria”, referitor la consilierul personal Marius Oprea, a existat cel putin o persoana din anturajul premierului Tariceanu care n-a putut sa-si reprime satisfactia la citirea materialului nostru. Este vorba despre consilierul personal al premierului, Dorel Sandor.

“In sfarsit, s-a gasit cineva sa i-o faca si (…) astuia”, ar fi declarat cu “netarmurita satisfactie”, conform unor surse audio, Sandor. Ulterior insa, cand dezvaluirile au continuat si au surprins aspecte delicate ale posibilitatii alterarii actului guvernamental de decizie, consilierul lui Tariceanu a intrat in criza.

Ne-am tot intrebat, de atunci, care ar fi motivul pentru care s-a “crizat” Dorel Sandor si, dupa investigatii prelungite, am gasit pana la urma o explicatie. Am gasit-o cu greu, in boschetii din Gradina Icoanei, datorita memoriei nealterate a unui general de moda veche. O puteti citi in ultimul subcapitol al acestui material. Pana atunci insa, vom parcurge impreuna treptele devenirii plenare ale unui consilier al puterii care a pornit de jos de tot, de la gradul de capitan, in greaua sarcina de influentare a inaltelor decizii din stat.

Aparitia, la inceptul anilor ‘70 IN UNIFORMA DE CAPITAN DE SECURITATE, a celui care astazi se mai bucura de un important rating pe piata analistilor politici si se numara printre agentii secreti de soi pe care Tariceanu a trebuit sa-l includa in corpul sau de consilieri, dupa o scurta escala la Cotroceni, a starnit o oarecare valva printre mult prea conformistii profesori si elevi ai Scolii Militare de Ofiteri Activi nr.1 a Ministerului de Interne.

Dorel Sandor functiona acolo ca asistent universitar civil, la catedra de stiinte sociale, fiind una dintre rarisimile figuri nonconformiste acceptate in acea institutie de elita a invatamantului militar, in care erau pregatiti viitorii ofiteri ai securitatii statului.

Ca formator ideologic marxist-leninist al cadetilor se pare ca a excelat, din moment ce stagiul lui ca civil nu a durat prea mult, fiind incadrat ofiter, cu gradul de capitan de securitate. In uniforma era o aparitie insolita, dar nu avea sa o poarte prea mult.

Merituosul formator ideologic avea sa fie transferat la Academia de Stiinte Social-Politice “Stefan Gheorghiu” de pe langa Comitetul Central al al Partidului Comunist Roman.

Profesori ai numitei academii aveau ore si la”Scoala Baneasa”, fiind conducatori de doctorate ai unora dintre asistentii si lectorii securitatii, iar eroul investigatiei noastre aspira si el sa intre in galeria doctorilor in stiinte ai securitatii pe care a deschis-o, printr-un plagiat de pomina, fostul comandant al Scolii Baneasa, capitanul de securitate Dumitru Mazilu, dupa intoarcerea sa de la un stagiu “universitar” la Moscova.

Transferat “la ordin” in Academia “Fane Babanu”Sandor, remarcat de conducatorul stiintific de la“Stefan Gheorghiu”, a fost usor convins sa se alature “profesorilor vizitatori”din Dealul Cotrocenilor, fara sa stie ca unii dintre acestia erau si recrutori ai spionajului autohton , dar si de aiurea, care naturalizau introducerea la acoperire si documentare in cadrul academiei in vederea penetrarii si infiltrarii “mediilor ostile externe”, interesate si ele de pepiniera cadrelor superioare ale P.C.R.

Oricum, transferul sau a fost conditionat de pastrarea disponibilitatii de “a accepta misiuni specifice la momentul oportun”. Este una din regulile ce trebuie acceptate, ca sa poti parasi formal sistemul. Informal, sistemul nu te abandoneaza niciodata.

Incadrarea nonconformistului Sandor in securitate a parut multora cel putin o curiozitate. Seful personalului din Baneasa, pe atunci maiorul Iancu Milisesnkaia, avea o aversiune nereprimabila fata de “rebeli” precum Dorel.
Mai tarziu insa, curiozitatea a fost satisfacuta. Milisenskaia il avea pe lista angajarilor din categoria “impuse”. De cine ? Greu de spus acum. Pentru a i se pierde urma, Milisesnkaia si-a schimbat numele in Magureanu, apoi si-a descoperit neamuri pe alte meridiane si a intrat, ori poate a iesit, din “legenda”.

Dorel Sandor, proaspata achizitie a Academiei P.C.R. a intrat cu “brio” in mediul academic al favorizatilor soartei. Favorizati, datorita numeroaselor relatii pe care profesorii de aici le aveau in randurile nomenclaturii superioare a partidului, pe care ei o formasera intelectual si ideologic. Nu le lipsea nimic pentru o viata pe care cvasitotalitatea populatiei Romaniei nici macar nu o cunostea.

Fermele, gospodariile si economatele partidului le erau in permanenta deschise. Nu exista capitala de judet, municipiu sau fost centru de raion care sa nu fi avut “studenti” la “Stefan Gheorghiu”. Descinderile profesorilor erau un minunat prilej pentru oligarhiile politice locale de a se intrece in lucrari gastronomice pantagruelice si in tot felul de alte atentii locale ce nu aveau nimic in comun cu “normele eticii si echitatii socialiste” propavaduite fostilor invatacei. Calatoriile peste hotare si relatiile cu strainii nu le erau cenzurate. Dimpotriva, “domnii tovarasi”, find cei mai de incedere fii ai patriei nu erau supravegheati nici de securitate, iar plecarile lor in exterior erau, nu-i asa, o dovada a libertatii de circulatie.

Cam acestea au fost, in liniile cele mai generale, conditiile in care grupul conspiratorilor de la “Stefan Gheorghiu”, asa zisa “aripa politica”, au mimat disidenta. Merita sa ne intrebam si ce fel de disidenta? Cea mai rudimentara cu putinta, rezumata prin formula “Scoala-te tu, ca sa ma asez eu !”. Nimic mai mult decat aceasta expresie a ascensiunii instinctului primordial, dar si a decaderii idealurilor morale.

Un astfel de mediu a devenit, instantaneu, emblematic pentru “decaderea in putreziciunea ideologica” a elitei nomenclaturii, care a retinut atentia si interesul serviciilor secrete straine avide de exploatarea vulnerabilitatilor lumesti.

Sandor era pregatit pentru o infiltrare in exterior

Cand mai multi agenti ai serviciilor straine au avut tentative reusite de corupere pe drumul fara de intoarcere al tradarii, inclusiv prin sectiile Comitetului Central al P.C.R., Departamentului Securitatii Statului i-au fost dezlegate strictele interdictii formale de a nu-i supraveghea pe elitistii partidului, decat cu aprobari speciale solid motivate.

Contraspionajul a devenit mult mai ofensiv in crearea dispozitivelor de protectie contrainformativa si securitate, iar efectul a fost cel al panzei de paianjen la insecte sau al lampii la fluturi.

Care puteau fi, intr-un asemenea context, locul, rolul si misiunile ofiterilor de securitate in rezerva detasati acolo, nu sunt greu de intuit.

Unii s-au impus ori au fost impusi atentiei unor servicii secrete straine. Asa a ajuns sa circule, la inceput zvonul, mai apoi apoi stirea care in cele din urma s-a confirmat, potrivit careia Dorel Sandor figura in evidenta operativa a ‘specialilor’ introdusi la documentare si acoperire in vederea unei misiuni externe importante si de lunga durata, poate chiar pentru totdeauna.

Precipitarea istoriei l-a surprins, insa, pe Sandor, ca si pe colegul sau de catedra, Virgil Magureanu. Nestiind, chipurile, ce evenimente importante vor urma, acestea l-au gasit pe meleagurile natale la Ignat si la pomana porcului si nicidecum la vreo intalnire cu Laszlo Tokes .

Daca mai inainte vreme, Iosif Boda sau Dorel Sandor au pus sau nu umarul la decizia politica a “mutarii cu serviciul” a lui Virgil Magureanu la Muzeul judetean Focsani, ca sa fie impreuna cu Gabriel Andreescu si amandoi mai aproape de exilatul de lux, Andrei Plesu, filosoful de Tescani, sursele noastre s-au abtinut, cu subintelesuri tainice de a nega ori confirma.

Oricum, prezenta lui Dorel Sandor in anturajul monstrilor sacri ai marxistilor asa zis nedogmatici, apropiati ideilor disidentilor marxisti adevarati, care parasisera Belgradul, Budapesta, Varsovia ori Praga, pentru a se impune la bursa occidentala a ideilor noii stangi neocomuniste, nu putea ramane nevalorificata, au tinut sa precizeze sursele noastre care au fost direct implicate in monitorizarea si controlul evolutiilor alarmante ale situatiei operative din obiectivul special “Leul” – codificarea Academiei Stefan Gheorghiu.

Schimbarea macazului
Anii au trecut, iar vremurile schimbatoare oricat au redirectionat traiectoria vietii si carierei fostului capitan de securitate. Cu toate acestea, el a ramas intotdeauna numai si numai in preajma puterii, de parca ar fi urmat firul rosu al unui ordin de misiune.

Dorel Sandor dispune in prezent de cele mai complete si diversificate baze de date de interes politic despre tot ce misca si nu misca in Romania. Cunoaste valoarea informatiei mai bine ca orice alt confrate de profesie.

Discret, cu aparitii publice tot mai putine si cu parcimonie calculate, Dorel Sandor a devenit un profesionist al produselor informative analitice cu cea mai apreciata cota de piata. Nu oricine isi poate permite luxul sa i le cumpere, iar el isi poate permite luxul sa-si aleaga clientii.

Procesator de informatii analitice secrete din surse deschise, Dorel Sandor este furnizorul preferat al unor ambasade acreditate la Bucuresti, carora normele dreptului international le interzic sa-si indeplineasca functia de informare prin mijloace ilicite.

Intalnire de gradul zero in boschetii din Gradina IcoaneiRiscul utilizarii cailor ilicite pentru realizarea functiilor informative secrete este apanajul exclusiv al spionajului. Dintr-un asemenea rationament simplu, nu putem sa nu reflectam la un episod de care lui Dorel Sandor nu-i place sa-si aminteasca. Sub protectia anonimatului, o sursa de prima mana, ne-a relatat cum, “la adapostul intunericului de dupa miezul noptii, reputatul analist politic s-a intalnit prin boschetii unui parc din zona centrala a orasului (nu chiar in curtea ambasadei ! ) cu ofiterul unui serviciu de informatii, protejat de acoperirea si imunitatea diplomatica a unui regat European”.

Desi un fost sef de serviciu secret si-a admonestat oamenii care, la datorie fiind, i-au surprins pe cei doi, la orele 01:03 am., un general cu demnitate nationala si vana profesionala, a carui coloana vertebrala nu s-a incovoiat dupa schimbarea directiei furtunilor, si-a facut datoria convocandu-si “omologul” strain pentru explicatii. Intalnirea a avut loc, evident, cu videogramele “in infrarosu” pe masa. Redam un fragment sugestiv din dialogul purtat de cei doi:

Intrebare: “De ce asa, ca infractorii, si nu civilizat, la lumina zilei, domnule(…) ?!
Raspuns : “O, nu-i ceea ce credeti. Domnul” S “ este analistul nostru(…) Am preluat ultimele evaluri si ne-am onorat obligatiile financiare(…)

Intrebare: Dupa miezul noptii, in boscheti ? Daca eu, generalul (…) eram surprins de contraspionajul dumneavoastra intr-o asemenea ipostaza, sa fi fost in locul meu ce mi-ati fi facut ?”
Raspuns : “Ceream sa fiti expulzati, domnule (…) “

Orice alte comentarii sunt de prisos. Acesta este Dorel Sandor, consilier al primului ministru al Romaniei suverane si independente, sau septarul de inima rosie (foto) din pachetul ca cartile de joc lansate de Asociatia “Civic Media” in campania “Voci curate”.

sandor

Desi este cunoscut episodul cu “boschetii”, nu stim cine il tine in fruntea piramidei pe Dorel Sandor. Nu incetam sa ne intrebam totusi, in naivitatea noastra, daca este normal ca premierul Tariceanu sa fie inconjurat de atatea persoane asupra carora se ridica mari semne de intrebare cu privire la loialitatea fata de interesele nationale ale Romaniei.

Dan Badea

Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007

Micile secrete ale lui Ovidiu Tender

Un personaj controversat, venit de la Timisoara, a reusit sa formeze un imperiu in industria energetica. Un imperiu care asta zi se clatina serios.

Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )
Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )

Magnatul Ovidiu Lucian Tender face parte din categoria acelor oameni de afaceri care si-au consolidat averea din exploatarea la maximum a relatiilor la varf stabilite in serviciile secrete, Parlament, ministere si Presedintie. Deoarece marile sale afaceri s-au derulat in perioada 2000-2004, ani in care provincialul Tender a preluat controlul unor firme strategice la nivel national, dar si ani care au acoperit ultimul mandat prezidential al protectorului sau, Ion Iliescu, era de asteptat ca, dupa schimbarea puterii, omul de afaceri timisorean sa raspunda unor intrebari incomode cu privire la anumite tranzactii financiare oculte.

Acesta este si motivul pentru care, astazi, Ovidiu Tender se afla in atentia Parchetului National Anticoruptie, el fiind cercetat in dosarul RAFO si invinuit pentru inselaciune, delapidare, evaziune fiscala, bancruta frauduloasa, spalare de bani si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Pentru un fost sef de restaurant, care nu s-a sfiit sa cumpere tot ce i-a cazut sub ochi, acuzatiile de mai sus nu reprezinta mare lucru, cu atat mai mult cu cat, asa cum a declarat in mai multe randuri, Tender se considera nevinovat si pare ca nu intelege ce i se intampla. Pe 19 august, procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au interzis lui Ovidiu Tender sa paraseasca tara in urmatoarele 30 de zile.

Micul, berea si ciorba de burta – prima afacere

Desi a absolvit Institutul de Mine din Petrosani, Ovidiu Tender si-a pus in sertar diploma de inginer minier si, atras de mirajul banilor, a preferat sa lucreze ca sef de unitate la hotelul Victoria din Jimbolia. Atunci, ca si astazi, micul, berea si ciorba de burta, bine servite, aduceau fericire oricarui carciumar. Ca sef de unitate, Ovidiu Tender a avut in acea perioada relatii foarte bune cu militienii si securistii locali, el fiind, conform declaratiilor unor surse pensionate, si un important “valutist” din zona.

Ulterior, in 1990, Tender a devenit sef de unitate la fostul hotel al PCR din Timisoara, unde a ramas pana cand acesta a fost trecut din patrimoniul OJT in cel al Consiliului Judetean. Pe la mijlocul lui 1990, si-a deschis prima afacere privata care, sub acoperirea unei activitati minore de turism, masca, de fapt, micul trafic de frontiera in care se implicase Ovidiu Tender. Oficial, Tender inchiriase cateva autocare din Iugoslavia, cu care transporta persoane in tara vecina. Afacerea a prosperat si, spre sfarsitul anului, Tender avea deja propriile sale mijloace de transport.

Bingo Tender

In 1991, Tender a initiat prima afacere care avea sa-i aduca respectul urbei. Alaturi de un alt afacerist local, Vasile Balan, Tender a preluat in locatie de gestiune restaurantul Palace din centrul orasului Timisoara si a infiintat societatea Palace SRL. Aici, a lansat primul “Bingo” din Romania, prin infiintarea societatii Corobing SRL, in acelasi sediu cu restaurantul Palace. Noua firma a fost constituita cu aportul societatii spaniole Eleval Electronicos Valencia SA, care detinea 61,27% din capitalul social.

Spaniolii au investit in aceasta afacere peste 174.000 de dolari, iar Tender, care detinea 16,7%, a participat cu 2,9 milioane lei. Succesul afacerii a fost garantat cata vreme ea a fost protejata la cel mai inalt nivel, iar plata impozitelor catre stat era, la acea data, o raritate. Si in acest caz, surse (pensionate) din serviciile de informatii sustin ca un oarecare colonel Bujor din SRI, detasat de Magureanu la Timisoara, colecta sume de bani, pentru patrie sau reprezentantii ei de la Bucuresti, din afacerea lui Tender. Mai mult, se pare ca Magureanu, personal, ar fi atras atentia conducerii SRI Timis sa ofere protectie si sprijin, la nevoie, colonelului Bujor in aceasta activitate, dar si in altele care aveau sa urmeze. Zece ani mai incolo, in 2001, profitabila firma a lui Tender si a spaniolilor din Valencia avea, la o cifra de afaceri de 26,2 miliarde lei, un profit de 0 (zero) lei. Cum se stie deja, profitul unei afaceri nu este intotdeauna acelasi cu profitul inscris in hartoagele oficiale de la fisc.

Crescatoria de firme a lui Tender

Alaturi de Palace si Corobing, Tender a mai infiintat, in 1991, alte patru societati : Agroindustriala Km.6 SA, Industria Lanii SA, Agroindustriala Santim Sinandrei SA si Tender SA, ultima dintre acestea avand acelasi sediu cu societatea prin care se derulau profitabilele jocuri de noroc. Au urmat apoi, una dupa alta, societatile Pressing (1993), Sicomas (1994), Fitpol (1994), Grupos Tecnico Gestor (1995), Auramar (1995, Constanta), Soliloto Romania (1997) si Agrosem (1998). In cativa ani, imperiul Tender avea sa se intinda pe o suprafata de peste 100.000 de hectare, fostul carciumar-sef devenind suspect de repede un mare latifundiar al Timisului. Totusi, cata vreme afacerile sale s-au derulat in sfera agriculturii, a serviciilor si a jocurilor de noroc, Tender n-a atras atentia grupurilor de interese deja constituite la nivel national. Dupa ce a intrat insa pe piata petrolului, a gazelor naturale si a energiei, Tender a iesit la lupta deschisa pentru suprematie intr-un domeniu in care, fara sprijin politic, nimeni nu putea si nu poate reusi. Ovidiu Tender s-a bucurat insa de sprijinul sefilor serviciilor de informatii si, in mod special, de protectia lui Ion Iliescu. Acesta este poate si motivul pentru care Tender a fost si unul dintre furnizorii de armament pentru SPP. Actiunile in care avea sa se implice dupa 2000, precum si domeniile extrem de sensibile in care avea sa-si asigure suprematia, dovedesc ca legatura lui cu unul dintre principalele servicii secrete ale Romaniei (SIE) este mai mult decat formala.

Nu mai este un secret faptul ca Virgil Magureanu a implicat ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii in operatiunile de contrabanda cu petrol pe relatia cu Iugoslavia, dosarul Jimbolia continand probe concrete in acest sens. In aceste operatiuni speciale, care i-au imbogatit pe multi dintre afaceristii de partid, a fost implicata si societatea Solventul din Timisoara, la care intreprinzatorul Ovidiu Tender detinea deja un pachet de actiuni. Ulterior, in 2004, printr-o inginerie financiara, Tender avea sa preia combinatul Solventul, societate ajunsa in faliment ca urmare a unor datorii de peste 285 de miliarde lei vechi. Conform unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, printre cei care au facut afaceri cu combustibili, in perioada embargoului impus Iugoslaviei, a fost si Tender. Inca de atunci, Ovidiu Tender si-a cimentat relatiile cu Octavian Iancu, aflat astazi in lotul penal din dosarul RAFO.

In perioada vizata, VGB Impex SRL, firma lui Octavian Iancu, a facut afaceri destul de profitabile din relatia cu Solventul, afaceri care i-au permis ulterior sa-si indrepte atentia catre zona petroliera din Moldova, controlata politic si financiar de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov. Ulterior, pentru a intra in afacerile cu petrol, a folosit strategia preluarii de creante. El a preluat astfel creantele de peste 300 de miliarde lei pe care Carom le avea la Arpechim Pitesti, intrand astfel in Carom si creantele de 1.500 de miliarde pe care le avea RAFO la Petrom, in speranta ca va putea intra ca actionar si in Petrom, speranta spulberata ulterior de catre ministrul Dan Ioan Popescu.

Dupa 2000, Ovidiu Tender si-a extins rapid influenta fie prin infiintarea de noi firme, fie prin preluarea altora de la Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS, actuala AVAS). In trei ani, el a infiintat inca noua firme in Bucuresti, Timis sau Prahova: Tendercom Invest SA (Ploiesti, 2000), All Tender SA (Bucuresti, 2001), Tender Media SA (Bucuresti, 2001), Rednet Expo SRL (Filipestii de Padure, 2001), Union Express SRL (Bucuresti, 2001), Esparom SA (Timisoara, 2001), Eurofer SA (Timisoara, 2002), Nicole – Centrul de Diagnostic si Tratament (Bucuresti, 2002) si Tender’S SRL (Timisoara, 2002).

Cap de pod pentru Frank Timis

Ovidiu Tender a fost unul dintre principalii sustinatori ai aventurierului Frank Timis (foto dr.), presedintele de atunci al firmei Gabriel Resources, in operatiunea acestuia de exploatare a zacamintelor de aur si argint din Rosia Montana, dar si din alte zone ale Romaniei. Relatia dintre cei doi a inceput, oficial, in 2000, atunci cand Frank Timis s-a speriat de faptul ca dezvaluirile privind trecutul sau de aventurier i-ar putea stirbi reputatia de investitor international in Romania. Episodul privind implicarea sa intr-o operatiune de trafic cu heroina in Australia, precum si alte conexiuni cu afaceri dubioase derulate in alte tari prezentau riscul ca, odata cunoscute de catre autoritatile romane, sa-i incetineasca ascensiunea in zonele pe care tocmai incepuse sa le controleze.

A decis, prin urmare, sa-si atraga de partea sa un aliat puternic si, prin intermediul unor functionari din Ministerul Industriilor, a ajuns la Ovidiu Tender. Desi SRI informase deja autoritatile competente despre reteaua din Romania a lui Frank Timis, care includea inalti functionari de stat si cativa ministri, precum si despre pericolele si inconvenientele presupuse de afacerile declansate de acesta, proiectele lui Timis s-au derulat fara oprelisti. Aceasta, deoarece interesele financiare ale unora dintre guvernanti au prevalat in fata intereselor publice, motiv pentru care informatiile provenite de la una dintre unitatile importante din SRI n-au fost luate in seama.

Mai mult chiar, a fost introdus in schema, ostentativ, Ovidiu Tender, aflat intr-o relatie speciala cu fostul sef al SIE, Ioan Talpes. Curand, relatia dintre Frank Timis si Ovidiu Tender avea sa devina una de tipul subordonat-sef, Tender declarand chiar atunci cand a fost introdus in board-ul director al societatii Gabriel Resources, ca a acceptat functia, deoarece “daca Timis va fi indepartat din firma, atunci trebuie sa ramana un roman acolo”. Patriotismul cazon al lui Tender seamana mai degraba cu un ordin de serviciu decat cu o reala strategie privata de afaceri.

Achizitii strategice: petrolul, aurul si constantenii

Primul pas din strategia achizitiilor strategice ale lui Ovidiu Tender a fost preluarea, spre sfarsitul anului 2000, cu sprijinul direct al presedintelui Aurel Ovezea, a societatii de stat Nuclearmontaj SA, transformata ulterior intr-un grup ce include 11 subsidiare. Prin aceasta societate, Tender a preluat, ulterior, in 2002, de la concernul Kvaerner, Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nucleare (FECNE), o alta unitate strategica din domeniul energetic, care produce vase sub presiune, schimbatoare de caldura si constructii metalice grele sudate, destinate centralelor nuclearo-electrice si clasice.

A urmat apoi preluarea de la APAPS, prin Tender SA, a pachetului majoritar de actiuni de la societatea Prospectiuni SA, firma ce detinea monopolul asupra prospectiunilor geologice si geofizice. Aceasta achizitie i-a oferit lui Tender posibilitatea de a cunoaste in amanunt secretele subsolului romanesc si de a actiona in consecinta. Cu asemenea instrumente tehnice si institutionale la indemana, este de inteles de ce tintele lui Ovidiu Tender au devenit petrolul, aurul si constantenii sau, altfel spus, RAFO, Rosia Montana si Centrala Nuclear-Electrica de la Cernavoda. Printre clientii societatii Prospectiuni SA, se afla Guvernul Romaniei, SNP Petrom, SN Romgaz, Shell, Hemco, Regal Petroleum plc., Falcon Oil plc. etc.

Alte achizitii importante ale lui Tender au fost Atlas GIP SA Ploiesti si Vulcan SA. In vreme ce prima dintre aceste firme este cea mai mare companie de carotaj din Romania, societatea Vulcan este cunoscuta ca producator de echipamente destinate instalatiilor energetice, precum si ca principal furnizor de unitati de pompaj pentru extractia petrolului. In 2003, a preluat si societatea UPRUC-CTR SA, firma care a completat astfel, alaturi de Nuclearmontaj, Fecne si Vulcan, Grupul Energetic Tender SA care, alaturi de Grupul Industrial Tender SA (Prospectiuni, Atlas GIP si Fitpol), controleaza rezervele energetice ale Romaniei. De altfel, in urma cu doi ani, ca urmare a descoperirii unui important zacamant de gaz in nordul Moldovei, Tender, impreuna cu Frank Timis, prin societatile Regal Petroleum si Prospectiuni, a obtinut licenta de explorare a gazelor naturale si petrolului in judetul Suceava.

Tender-Magureanu-Stolojan

In anul 2002, Grupul Tender si-a anexat si societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF SA, prin care a preluat controlul celor 26 de sucursale si 142 de agentii ale acesteia, raspandite pe intregul teritoriu al tarii. Ca sediu central pentru ARDAF, magnatul din Timisoara a ales fostul sediu al falimentarei Columna Bank, pentru care a achitat 1,6 milioane dolari. Achizitia n-a mai ridicat semne de intrebare, cata vreme conexiunile Columna-Magureanu si Magureanu-Tender erau deja cunoscute. La sfarsitul anului trecut, Ovidiu Tender a negociat cu Theodor Stolojan (vindecat in mod miraculos la putin timp dupa renuntarea la candidatura pentru functia de presedinte al Romaniei) functia de presedinte al societatii de asigurare ARDAF.

Negocierea a fost abandonata dupa alegerea fostului presedinte al PNL in functia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Conform unor surse bine informate, in urma cu cateva saptamani, a avut loc o noua intalnire intre Ovidiu Tender si Theodor Stolojan, la Cotroceni, Tender fiind insotit de Dorin Iacob, una dintre puntile de legatura dintre Virgil Magureanu si Traian Basescu. Daca despre continutul acelei intalniri nu se pot face speculatii, trebuie observat ca, dupa plecarea de la Cotroceni a protectorului Ion Iliescu, lui Tender i-au ramas putine brese de intrare in palatul prezidential.

Dorin Iacob a fost si a ramas unul dintre oamenii de incredere ai lui Magureanu, dupa ce a suferit, pe rand, mai multe transformari: fost militian pana in 1990, Iacob a devenit apoi ofiter SRI (1990-1992), om de afaceri si politician; ca om de afaceri, acesta a contractat prin societatea Bel Ami Invest SA Alba Iulia un imprumut de la defuncta Bancorex si, pentru ca depasea un million de dolari (1,250 milioane dolari), a uitat sa-l mai returneze, creditul fiind preluat de AVAS; ca politician, Dorin Iacob a facut cariera in partidul lul Virgil Magureanu si din 2001, dupa fuziunea cu PD, a intrat cu arme si bagaje in PD, unde a reusit sa fie promovat ca secretar executiv al acestui partid.

Tender pierde pe mana goala a lui Talpes

Daca magnatul Ovidiu Tender se rezuma doar la afaceri onorabile si nu se expunea atat de ostentativ in actiuni si relatii cu fosti si actuali ofiteri ai serviciilor de informatii romanesti si straine, precum si in combinatii cu grupuri financiare de tip mafiot, poate ca ar fi fost scutit de calvarul vizitelor la Parchet sau spitalul Elias. Scandalurile publice in care s-a implicat magnatul au inceput in 2002, data la care grupul Tender se coagulase deja ca un important grup autohton de interese politico-financiare. Sponsorizarea a doua reuniuni ale sefilor serviciilor de informatii din tarile NATO, urmata de celebra combinatie cu Willem Matser, un oficial NATO care s-a dovedit a fi escroc, l-a plasat pe Tender intr-un scandal international de proportii.

Sub acoperirea preluarii unui pachet important (45%) de actiuni din societatea Tender SA, contra sumei de 100 de milioane de dolari, Matser a intrat in posesia unor documente ale firmei lui Tender pe care le-a folosit intr-o operatiune de spalare de bani din Columbia, prin intermediul bancii Santander din Bogota, combinatie mafiota descoperita si anihilata de autoritatile olandeze. Dincolo de elementele senzationale ale scandalului, acesta a dovedit ca Ioan Talpes, cel care l-a introdus pe Tender in combinatia cu Matser si a girat pentru seriozitatea acestuia, a dovedit o superficialitate lipsita de scuze, in relatia cu maruntul functionar al NATO.

Doua palme pe obrazul magnatului Tender

La inceputul acestui an, Ovidiu Tender a fost chemat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a clarifica aspecte privind controversatele operatiuni de evaziune fiscala si spalare de bani de la RAFO Onesti. Astfel, Tender a fost inclus in lotul celor 19 oameni de afaceri cercetati pentru mai multe infractiuni, ca urmare a scandalului RAFO. Printre colegii de dosar ai lui Tender, se afla Corneliu Iacobov, fratii Octavian si Marian Iancu, Toader Gaureanu etc., etc. Ovidiu Tender este cercetat pentru ca ar fi indus in eroare APAPS atat cu ocazia incheierii, cat si a derularii contractului de privatizare a societatii Carom Onesti, ca a incheiat ilegal contracte de cesiune de creanta pe relatia Carom-VGB Oil si ca ar fi incheiat contracte de creditare fictiva ale societatii Tender SA, in scopul de a justifica scoaterea ilegala de bani din conturile acestei firme. Pe langa lovitura primita in dosarul RAFO, sau poate ca o consecinta directa a acesteia, Ovidiu Tender a fost inlaturat cu scandal, luna trecuta, si de la conducerea UGIR 1903. El il inlocuise in aceasta functie, in urma cu cativa ani, pe Dan Ioan Popescu, cel care avea sa-l inlature, la randu-i, pe magnatul timisorean din cursa pentru preluarea Petrom.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.12, septembrie 2005

Micile secrete ale lui Vasile Blaga

mici secrete blaga1

A fost asociat cu seful Crescent Austria. A ajuns ministru de interne. Numit recent in functia de ministru al administratiei si internelor, Vasile Blaga este un politician care a reusit sa se mentina multa vreme departe de indiscretia presei. A aparut brusc in prim-planul vietii politice pe 21 decembrie 2004, cand a fost numit consilier prezidential pe probleme de securitate si siguranta nationala, sef al Departamentului Securitatii Nationale.

Care este legatura dintre Vasile Blaga si Securitatea Nationala sau cea dintre activitatea acestuia si serviciile secrete? Sunt intrebari la care doar presedintele Traian Basescu poate da un raspuns. Oficial, Blaga nu este un profesionist al informatiilor. In toate functiile detinute pana astazi, a prevalat criteriul politic, si nu cel profesional. Cel mai vizibil dintre meritele lui este, de departe, succesul obtinut ca sef al campaniei prezidentiale a lui Traian Basescu

.Mecanica, politica, administratie si girofar la poarta

Fost inginer mecanic pana in 1990, Vasile Blaga a fost surprins de evenimentele din decembrie 1989 in functia de director la Intreprinderea Mecanica Hyperion din Stei, judetul Bihor. Devenit proaspat revolutionar, Blaga si-a descoperit curand vocatia de politician. A fost ales deputat de Bihor si a ocupat functiile de presedinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvarii Nationale) Stei si vicepresedinte al CFSN Bihor pana in 1991, cand a fost numit presedinte al FSN Bihor, functie pe care avea s-o detina pana in 1997. In perioada 1991-1993 a fost numit prefect de Bihor, iar intre 1993 si 1996, a detinut functia de director general al Directiei Regionale Vamale Oradea.

Dupa alegerile parlamentare din 1996, a devenit senator PD, iar intre 1997 si 2001 a ocupat functia de secretar general al PD. In 1999, a absolvit cursurile Colegiului National de Aparare. Dupa victoria in alegeri a Aliantei D.A. PNL-PD, a fost numit, pentru o saptamana, consilier prezidential pe probleme de aparare, securitate si siguranta nationala, fiind desemnat ulterior ministru al administratiei si internelor din cabinetul Tariceanu. De atunci, in fata vilei sale din Oradea sta zi si noapte, pentru supravegherea locuintei, o masina a Politiei.

Politicianul si fabrica de scaune

Ca orice politician abil, Vasile Blaga a inteles din timp legatura dintre politica si afaceri, cu atat mai mult cu cat s-a aflat, vreme de trei ani, in fruntea Directiei Regionale Vamale Oradea. Asa se face ca, in paralel cu activitatea politica, Vasile Blaga s-a lansat in afaceri, unde a atras-o si pe sotia sa, Margareta Violett Blaga, profesor de limba germana.

Afacerile sotilor Blaga au acoperit domenii dintre cele mai diverse: comisionariat vamal, activitati ale institutiilor financiare si bancare, productie de mobilier (scaune), comert cu piese si accesorii pentru autovehicule etc. Sotii Blaga s-au implicat, ca actionari, in cel putin 11 societati comerciale fie direct, fie prin achizitionarea de actiuni de pe piata bursiera.

Daca astazi Vasile Blaga declara ca detine actiuni la societatile Multimod SA (44,5%), Petrolsub SA (1,7%), BRD (80.000 actiuni), Romania Combi SA, Banca Transilvania, Banca Romexterra si SIF Banat-Crisana, in urma cu doi ani el mai figura ca actionar si la Supermod Impex SRL Oradea (9,99%), Mobimod SA (44,5% – societate oradeana cu acelasi domeniu de activitate ca Multimod SA, dar cu sediul pe Str. Grivitei nr. 18) si Confort Astra Import Export SA (46,26% impreuna cu sotia sa). De asemenea, Margareta Violett Blaga figura separat ca actionar la alte trei societati: Romagro Transport SRL Suplacu de Barcau (20%), Selinvest SA Brasov (15%) si Romania Combi SA (0,16%).
Aceasta incursiune in lumea afacerilor n-a fost decat benefica pentru politicianul Vasile Blaga, averea oficiala a acestuia concretizandu-se azi, dincolo de actiunile detinute in societatile amintite, intr-un teren intravilan de 378 mp dobandit in 1996, doua locuinte, doua conturi curente – de 26.000 dolari si 27.000 euro, – un depozit colateral de 20.000 dolari si o creanta de 50.000 de euro.

Suspectii fini, familia Bruchental

Anul trecut, in presa locala din Oradea a fost dezvaluita activitatea infractionala a unuia dintre finii familiei Blaga, Coriolan Bruchental Pop, condamnat in prima instanta la cinci ani de inchisoare pentru contrabanda si falsificare de instrumente oficiale. Scandalul s-a produs in vreme ce sotia lui Coriolan Pop, Ionela Pop Bruchental, figura pe listele Aliantei D.A. PNL-PD pentru Camera Deputatilor. Lui Vasile Blaga i s-a imputat faptul ca si-a impus fina pe aceste liste, precum si ca ar fi intervenit pentru a-si scapa finul de puscarie. Aceasta ultima acuzatie n-a putut fi insa probata, ea tinand mai degraba de maiestria unui avocat decat de influenta politicianului.

Tovarasii Despa si Redl

In anul 2002, Vasile Blaga a participat la majorarea capitalului social al firmei Confort Astra Import Export SA din Oradea. Societatea, care se ocupa de comert cu piese si accesorii pentru autovehicule, apartinea unui fost nomenclaturist local al PCR, Nicolae Popescu, secretar cu probleme economice in PD Bihor. Alaturi de Popescu, in actionariatul de la Confort Astra mai figurau Ion Despa (un var al lui Popescu, stabilit in Austria) si Walter Redl (cetatean austriac). Cei doi oameni de afaceri fusesera invitati in 1992 de catre Popescu pentru a face o infuzie de capital in societatea oradeana, precum si pentru a beneficia de facilitatile la plata impozitului, aferente unei societati mixte romano-austriece.

Conform unui articol din presa oradeana, Ion Despa a lucrat pana in 1989 la Agentia Economica romana din Viena, ca reprezentant al ICE TehnoforestExportImport, putand fi deci suspectat de legaturi cu fosta Securitate. Walter Redl era si este directorul general al filialei Crescent din Austria (Crescent Commercial &Maritime Ges.m.b.H), societate care apartine grupului Grivco al lui Dan Voiculescu (foto).

Desi apropierea dintre un lider PD si directorul general al uneia dintre societatile liderului PUR, Dan Voiculescu, parea o asociere contra naturii, Vasile Blaga a intrat destul de usor in afacere. Cu opt sute de milioane de lei, sotii Blaga au preluat, fiecare, cate 23,13% din capitalul social. Cateva luni mai tarziu, Vasile Blaga a declarat ca a intrat in afacere la rugamintea lui Nicolae Popescu si ca nu stia prea multe despre vechii asociati: “M-a rugat prietenul meu, Nicu, sa intru in afacere. De unde naiba sa ma gandesc cine mai e in firma? Este adevarat ca nu l-am intrebat pe Nicu”, a mai spus Vasile Blaga.

Referitor la Walter Redl si la functia detinuta de acesta la Crescent, Blaga a raspuns cu aceeasi inocenta: “Ce, asta a lucrat pentru Crescent? Si cu ce se ocupa firma? Creatia Securitatii? Aoleu, ii spun clar lui Nicu: In trei minute sa-i retragi pe astia din firma! Ori pleaca ei, ori plec eu! Cand am acceptat sa intru in afacere, am auzit ca sunt asociat doar cu un var de-al lui Nicu, stabilit in Viena. N-am stiut ca Despa asta a lucrat la Agentia Economica. Pai, toti de acolo erau agenti de-ai Securitatii. Altfel nu aveai cum sa lucrezi in strainatate„. Evident, din dorinta de a se dezvinovati, pe Vasile Blaga l-a luat gura pe dinainte, deoarece daca ar fi urmat aceeasi logica si in privinta lui Traian Basescu, care a lucrat vreme de doi ani la Agentia din Anvers, ar fi trebuit sa se retraga si din PD. Cert este ca, in prima parte a anului trecut, Blaga s-a retras din Confort Astra.

Magureanu sau Cladovan?

Cladovan
Cladovan


O alta necunoscuta a afacerilor lui Vasile Blaga este implicarea sa in actionariatul Petrolsub SA, societate controlata de catre firme din controversatul Grup Euro Columna (Fertinvest Holding Ltd-Elvetia, Euro House 2000 SRL Bucuresti si Eurotrading Chemicals Bucuresti). In legatura cu aceasta afacere, au mai fost vehiculate nume sonore ale unor persoane precum Virgil Magureanu (care a oferit vreme de doi ani consultanta pentru rafinaria Petrolsub –FOTO DREAPTA), Marius Eduard Tarlea (direct implicat in actionariatul si strategia grupului Euro Columna, precum si apropiat al lui Virgil Magureanu) si Teodor Cladovan (fost director general pana in anul 2000 la Petrolsub SA si, ulterior, deputat PD – FOTO STANGA). Dincolo de cele 374 000 de actiuni (1,7%) detinute de Blaga la Petrolsub SA, presa a semnalat si atragerea sotiei sale, retribuita ca translator, in afacerea condusa aproape de faliment de catre Teodor Cladovan. De altfel, Margareta Violett Blaga figureaza ca actionar intr-o firma (Romagro Transport SRL ) inregistrata in 1994 in Suplacu de Barcau, alaturi de Cornelia Cladovan, o dovada in plus ca familia este celula de baza a societatii.

Dan Badea

Text apărut în revista BILANŢ nr. 5, februarie 2005