Silovikii lui Putin sunt la posturi: spionaj la Washington şi dezinformare, pe mâna lui Vîntu&Voiculescu, la Bucureşti (Update)


manipulare2

Posturile de televiziune ale lui Vîntu şi Voiculescu au prezentat, zilele trecute, cu mare satisfacţie, citate de pe un site de aşa-zise „ştiri” despre o aşa-zisă încălcare a libertăţii presei din România prin introducerea, în proiectul pentru Strategia Naţională de Apărare (elaborat de CSAT şi transmis spre aprobare Parlamentului), a unor noi vulnerabilităţi. Concret, este vorba despre „campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituții ale statului, prin răspândirea de informații false despre activitatea acestora” şi „presiunile exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obținerii de avantaje de natură economică sau în relația cu instituții ale statului„.

Cum am arătat deja, în mai multe rânduri, acestea („campaniile”, „presiunile”) sunt practici cunoscute ale trusturilor mass-media controlate de Vîntu şi Voiculescu. După opinia mea ele sunt, însă,  mai mult decât simple vulnerabilităţi, sunt chiar ameninţări la adresa securităţii naţionale. De ce? Pentru că eu nu cred că aceste campanii sunt exclusiv de origine internă („amenințările sunt factori cu origine externă prin care sunt afectate grav interesele, valorile și obiectivele naționale de securitate”- se afirmă în documentul citat). Cel puţin în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, ale cărui relaţii cu mafia rusă, deci cu Kremlinul, sunt extrem de strânse.

putin fsb
Pe de altă parte, o nouă dovadă a faptului că presa de tip mafiot, promovată de Vîntu&Voiculescu, este o ameninţare la securitatea naţională a României vine tocmai din…Franţa. Atenţia asupra acestui aspect mi-a fost atrasă de o analiză a lui Traian Ungureanu, postată pe blogul personal. TRU a publicat, recent, un punct de vedere pertinent cu privire la ultima campanie diversionistă lansată de vuvuzelele PNL, conduse de Renate Weber, în Parlamentul European, despre „grija deosebită” pe care liberalii o manifestă pentru „libertatea” presei mogulilor (din România). Fostul jurnalist de la BBC dar şi de la Cotidianul lui Vîntu, a semnalat că, pe 9 iulie 2010, vuvuzelele PNL au  interpelat Comisia Europeană cu privire la prigoana la care ar fi supusă mass-media românească de către Putere.Ulterior interpelării, pe 13 iulie 2010, ca la comandă, câteva vehicule informaţionale interesate, din Franţa şi Marea Britanie, au preluat întocmai şi la timp mesajul transmis de rusofilii lui Weber. France24 a atacat pe o temă, L’Express a copiat pe aceeaşi temă, un jurnalist pe blogul său de pe Financial Times (similar Vox Publica) pe o alta, The Telegraph pe o alta. Toate în aceeaşi zi lipsită, altfel, de evenimente deosebite. Coincidenţă? Nicicum!

L'express
L’Express preia, probabil contra cost, difuzarea reportajului apărut pe France24
blog ft
 Jurnalistul Chris Bryant publică, tot pe 13 iulie, un material pe blogul său găzduit de site-ul Financial Times, deşi toată presa română a citat, ca sursă, nu blogul, ci publicaţia Financial Times
Elena Udrea_Telegraph
The Telegraph preia o temă a vuvuzeleleor lui Vîntu şi Voiculescu (pantofii cu toc pentru sinistraţi), dar şi o mai veche dezinformare lansată de Die Welt despre Elena Udrea (invenţia despre bikini). Pentru jurnaliştii de la această publicaţie, specialişti în dezinformare, oricum nu mai contează…

Revenind, aşa se face că, zilele trecute, trusturile de presă ale lui Vîntu&Voiculescu au prezentat, la unison, citate generoase din sursele externe. După ce au epuizat articolul comandat jurnalistului de la Financial Times, sau pe cel din The Telegraph, vuvuzelele au citat copios dintr-un reportaj despre încercarea Puterii de a pune, chipurile, botniţă presei, material apărut pe site-ul France24.

L_express A3

 Antena 3 preia dezinformarea L’Express
The Telegraph _ A3
france24 A3
Prezentând concluzii eronate, conform cărora „mass media din România (şi nu „mass-media de tip mafiot„, cum era normal!) este considerată un atac la adresa securităţii naţionale„, site-ul menţionat face, evident, jocurile lui Vîntu şi ale celor aflaţi în spatele său. Adică al silovikilor ruşi ai lui Putin, singurii interesaţi de acest tip de dezinformare.

Un alt argument că prostiile debitate de jurnaliştii de la France24 n-au fost întâmplătoare, sau accidentale, ţine chiar de recentul scandal de spionaj declanşat la sfârşitul lunii trecute în SUA. Cum se ştie deja, un jurnalist de la Washington Post (Jerry Marcon) a lansat, într-un articol referitor la reţinerea şi expulzarea de către autorităţile americane a unui presupus spion rus, Alexey Karetnikov, o dezinformare menită să atragă în scandal şi numele României.

fsb_neobit

Observând că pe pagina se de pe Facebook rusul a scris că, anterior sosirii sale în SUA, lucrase la firma Neobit, jurnalistul a conchis că firma era una românească. Asta deşi oricine poate constata că firme cu acest nume sunt în mai multe ţări din Europa, inclusiv în Rusia. Mai mult chiar, agenţia americană de ştiri Bloomberg a atras atenţia că o firmă ce poartă numele OOO Neobit există în Rusia şi că pe site-ul acesteia se afirmă că lucrează pentru FSB (urmaşul KGB), Ministerul rus al Apărării Naţionale etc., iar printre clienţii săi se află chiar…Universitatea din Sankt Petersburg absolvită de Alexey (foto dreapta).

„The Facebook page of a person identified as Alexey Karetnikov shows that he is married and graduated from St. Petersburg State Polytechnic University in 2009. He worked for a company called “Neobit” in addition to Microsoft, according to the Facebook page. A St. Petersburg-based software developer called OOO NeoBIT lists Katernikov’s university among its partners and the Federal Security Service, the main successor to the Soviet-era KGB, among its clients, according to the company’s website” – se afirmă pe Bloomberg.

Neobit_facebook

În acelaşi timp, firmele Neobit din România (Bucureşti şi Cluj) au negat orice legătură cu rusul. Deşi s-a presupus iniţial că jurnalistul american avea o confirmare din altă sursă pentru afirmaţia că Neobit era firmă românească, s-a dovedit că nu era aşa. Cum este greu de crezut că americanul e prost, sau neglijent, înseamnă că a plasat minciuna în mod intenţionat, cu un scop anume. O zi mai încolo însă, după ce lucrurile s-au clarificat, în sensul că Alexey nu avea nicio legătură cu România, site-ul de ştiri France24.com continuă manipularea.

Astfel, compilând după mintea lui afirmaţii făcute de Washington Post şi Bloomberg, presupusul jurnalist de la France24.com, Sebastian Seibt, afirmă că firma românească Neobit la care a lucrat Alexey Karetnikov ar putea avea, „conform agenţiei de ştiri financiare Bloomberg„, legături cu o altă companie cu acelaşi nume din Sankt Petersburg.

„On the other hand, his Facebook profile reveals that, after studying at the Saint Petersburg Polytechnical University, he worked for NeoBit, a Romanian company that specialises in business information technology. According to US financial news organisation Bloomberg, this small corporation could be linked to another company with the same name in Saint Petersburg, which counts the Russian defence minister and chief of Russia’s Federal Security Service (FSB), which replaced the now-defunct KGB, as members”- zice el.

Ori, cum pe site-ul Bloomberg nu se face nicio referire la România, asta înseamnă că aşa-zisul jurnalist Seibt scrie fie după ureche, fie după dictare. Cum aceasta era, însă, a doua dezinformare referitoare la România, lansată de France24 la interval de două zile, e greu de crezut că şi ea e întâmplătoare. Prin urmare ne aflăm în aceeaşi situaţie în care site-ul francez ar fi proprietatea lui Vîntu, a lui Voiculescu, sau a silovikilor lui Putin.

Marius Oprea
Marius Oprea
Mirel Bran
Mirel Bran

Revenind la reportajul difuzat de France24 pe 13 iulie, mai trebuie adăugat că printre autorii acestuia se află doi jurnalişti apropiaţi de PNL. Ei sunt Mirel Bran şi Jonas Mercier.

Concret, Mirel Bran (foto stânga) este un apropiat încremenit în proiect de-al lui Marius Oprea (foto dreapta), sinecurist şi membru de vază al PNL. Bran a scris chiar o carte elogioasă despre cel numit de el „vânător de securişti”, carte numită „La Roumanie vingt ans après – Le chasseur de la Securitate” („România după douăzeci de ani – Vânătorul Securităţii”) şi l-a susţinut intens pe liberal în războiul împotriva lui Vladimir Tismăneanu.

Dealtfel, cum se ştie, Oprea a fost şi a rămas un răspândac al intereselor celor susţinuţi de Vîntu şi Voiculescu. Mai mult, el a fost unicul consilier al lui Tăriceanu căruia i s-a interzis accesul la secretele de stat, refuzându-i-se certificatul ORNISS şi asta nu doar din motive de alcool. Mirel Bran, corespondent al ziarului comunist „Le Monde” a înfiinţat în Bucureşti agenţia de presă Tadami Press, pe care o controlează 100%. Soţia lui, Tatiana Niculescu-Bran, a fost redactor şef al BBC World Service.

Mercier
Mercier

Pe de altă parte, Mirel Bran împreună cu Jonas Mercier (foto stânga) au realizat, anul trecut, un film la fel de elogios despre…”vânătorul de securişti” Marius Oprea. Nu în ultimul rând, acelaşi Jonas Mercier, care a petrecut mai multe luni în România, a fost promovat în trecut de Money Expres, al lui SOV. Astea sunt doar două dintre cozile de topor folosite, când e cazul, de mafia de la Bucureşti şi nu numai, pentru că mai sunt şi altele (trei dintre ele sunt Valentina Pop, Bojan Pancevski, Von Christoph B. Schiltz – despre care am scris AICI)

Aşadar, pornind de la o afirmaţie corectă cu privire la pericolul real pe care-l reprezintă, pentru România, mass media de tip mafiot controlate de persoane lipsite de scrupule precum Sorin Ovidiu Vîntu sau Dan Voiculescu, constatăm că indivizi pe care ne-am obişnuit să-i numim tonomate sunt ascunşi precum şobolanii, peste tot, şi activaţi, unul câte unul, atunci când interesele antiromâneşti o cer.

 

Dan Badea

Agentul VICTORIA (VIII): Operaţiunea „Washington”


Marius Oprea a desfăşurat o operaţiune anti-Băsescu, în capitala SUA

Liviu Turcu a dezvăluit recent, în cadrul emisiunii lui Marius Tucă, o interesantă operaţiune de dezinformare lansată la Washington de către un consilier al primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu.Scopul operaţiunii a fost acela de a induce ideea că dezvăluirile făcute anul trecut de Liviu Turcu, referitor la relaţia penelistului Varujan Vosganian cu fosta Securitate, ar fi fost coordonate de la Cotroceni.Deşi fostul ofiţer CIE nu a oferit alte detalii concrete cu privire la „intoxicarea“ pusă la cale pentru cercurile politice de peste ocean, „Interesul Public“ l-a identificat rapid pe autorul diversiunii. Este vorba despre Marius Oprea, consilier personal al lui Tăriceanu şi preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului din România.Concret, conform declaraţiilor televizate ale lui Liviu Turcu, un consilier al lui Tăriceanu s-a deplasat la Washington „la şapte luni şi jumătate“ de la scandalul din toamna trecută şi „a împrăştiat zvonul că Liviu Turcu a venit în România ca parte a unei conspiraţii organizate de Traian Băsescu, ca să-i dea o lovitură primului-ministru“.Pentru a argumenta această afirmaţie, consilierul lui Tăriceanu a afirmat că în perioada în care Turcu s-a aflat la Bucureş ti a locuit la unul dintre apropiaţii pre- şedintelui Băsescu. Conform declaraţiei lui Turcu, Marius Oprea a afirmat: „Şi, la urma urmei, ştiţi unde a locuit tot timpul ăsta? La unul dintre intimii preşedintelui Băsescu, un fost coleg de-al lui care a fost ofiţer de securitate la Serviciul de Informaţii Externe“.Liviu Turcu nu a precizat numele persoanei vizate, dar, conform surselor noastre, Marius Oprea l-a indicat astfel pe Silvian Ionescu, fost ofiţer CIE şi apropiat al lui Traian Băsescu din episodul „Anvers“.

În urma investigaţiilor noastre a rezultat că, într-adevăr, în iunie 2007, deci la peste şapte luni de la dezvăluirile lui Liviu Turcu (declanşate în octombrie 2006), Marius Oprea a făcut parte dintr-o delegaţie numeroasă de politicieni care s-au deplasat la Washington din diverse motive.

Din delegaţie au făcut parte, printre alţii, consilierul Marius Oprea, deputatul PNL Nicolae Popa, fostul preşedinte, Emil Constantinescu, şi ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. Conform unei ştiri apă- rute pe 13 iunie 2007 pe site-ul PNL, vizita ar fi fost „de lucru“ şi ar fi vizat relaţiile bilaterale româno-americane Astfel, se arată în documentul citat, „În cursul acestei săptămâni, o delegaţie oficială a României, din care face parte şi deputatul PNL de Alba, Nicolae Popa, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite.

În cadrul recepţiei organizate de Ambasada României în SUA, ministrul de Externe, Adrian Cioroianu, fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, consilierul premierului, Marius Oprea, precum şi alţi membri (sic! – n.n.) ai delegaţiei, au purtat mai multe discuţii cu oficiali americani. Temele abordate au fost acelea a (sic! – n.n.) relaţiilor bilaterale dintre cele două state, precum şi relaţiile României cu statele vecine, în vederea menţinerii siguranţei şi stabilităţii în zona Mării Negre“.

Pe de altă parte, pe 12 iunie 2007, în prezenţa unei numeroase asistenţe, consilierul Marius Oprea împreună cu fostul preşedinte Emil Constantinescu au participat la ceremonia dezvelirii unui monument ridicat în memoria celor ucişi de regimurile comuniste. Participarea „agentului Victoria“ la eveniment s-a făcut în calitatea sa de preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Dacă toate aceste informaţii sunt exacte, nu ştim însă care dintre calităţile sale au fost invocate cu ocazia lansării zvonului că Liviu Turcu ar fi făcut jocurile lui Traian Băsescu atunci când a dezvăluit informaţii privind trecutul informativ al lui Varujan Vosganian. Noutatea nu era însă aceasta, deoarece presa românească a tocat mărunt acest subiect şi zvonul era lansat de susţinătorii lui Vosganian şi ai grupului de interese care-l promovase pentru ocuparea poziţiei de comisar european. Noutatea zvonului lansat de „oficialul guvernamental“ Marius Oprea era chiar argumentul folosit pentru a-l credibiliza, anume informaţia că Liviu Turcu fusese găzduit la Bucureşti chiar de către Silvian Ionescu, apropiatul lui Traian Băsescu.

Invenţia lui Oprea: Silvian Ionescu a fost gazda lui Liviu Turcu

Lansarea zvonului conform căruia Liviu Turcu a fost găzduit de Silvian Ionescu (foto stanga) pe perioada şederii sale la Bucureşti (începutul lui noiembrie 2006) a avut scopul de a justifica o legătură concretă Turcu-Băsescu, via Silvian. În realitate însă, informaţia era o pură invenţie, valabilă probabil doar la reuniunile GDS unde uneori „intelighenţia“ îşi probează, în grup, defulările. Conform informaţiilor obţinute de noi, nu numai că Liviu Turcu nu a fost găzduit de Silvian Ionescu, dar relaţiile dintre cei doi sunt definitiv compromise încă din 1989. Referitor la locul în care a fost cazat Turcu, putem spune doar că e vorba de o locuinţă ce aparţine familiei acestuia. Există însă o legătură între familia lui Turcu şi Silvian Ionescu, dar aceasta nu e deloc fericită.

Liviu Turcu
Liviu Turcu

Din investigaţiile noastre rezultă că, după ce conducerea Centrului de Informaţii Externe a aflat despre rămânerea în Occident a lui Liviu Turcu (foto dreapta), printre cei care s-au implicat în anchetarea şi intimidarea familiei acestuia rămase în ţară a fost şi fostul coleg, Silvian Ionescu.

El a participat direct la percheziţia, „exploatarea in orb“ şi intimidarea rudelor de gradul I ale lui Turcu. Aşadar e absurd să creadă cineva, cu excepţia lui Marius Oprea, că evenimentele descrise ar fi putut permite o apropiere între cei doi, chiar şi după atĺţia ani, de natură a-i aduce sub acelaşi acoperiş. Aşadar, tocmai am demonstrat că Liviu Turcu nu numai că n-a fost găzduit de Silvian Ionescu, dar nici măcar nu putea s-o facă chiar dacă ar fi dorit. A lansa însă un asemenea zvon la Washington de către consilierul lui Tăriceanu a avut, desigur, scopul de a-l compromite pe Turcu, în sensul asocierii lui cu un presupus grup de interese al foştilor ofiţeri din DSS. Nu ştim, totuşi, dacă cineva „a pus botul“ la dezinformarea „agentului Victoria“, sau dacă ea n-a fost făcută cu scopul de a fi preluată ulterior de presa favorabilă lui Tăriceanu de la Bucureşti. Faptul că aflăm abia acum despre manevra diversionistă a „agentului Victoria“ este o dovadă că „răspândacii“ de la Washington nu şi-au făcut treaba.

Antecedente diversioniste a la Oprea
Cum am mai arătat deja, Marius Oprea nu este la prima acţiune diversionistă lansată cu scopul de a abate atenţia de la problemele delicate cu care se confruntă grupul de interese din care face parte. Personajul este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Referitor la „perdeaua de fum“ lansată pentru a acoperi „scandalul Vosganian“, ea a început chiar în acele zile, destul de grele pentru liderii PNL. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a Romĺniei în livrarea de armament („rachete solaer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL. Aruncarea Romaniei într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii. Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“. Aşadar, i-a fost frică de faptul că Romĺnia s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995!

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)

Ulterior însă s-a dovedit că opera- ţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu. Însuşi Oprea a recunoscut apoi, într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu acel scandal: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. Aceasta a fost explicaţia publică oferită atunci de Marius Oprea pentru diversiunea menită să pună batista pe ţambalul Vosganian. Cum se ştie, Vosganian a ajuns ulterior ministru, iar Marius Oprea, preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România şi coleg de consiliu cu Dennis Deletant, un alt personaj „de legendă“ inclus de noi în seria „Agentul Victoria“. Din aceeaşi galerie cazonă îi reamintim pe Erno Rudas, spionul ungar asociat în afaceri cu premierul Tăriceanu vreme de peste trei ani, şi, ultimul pe listă, dar nu cel din urmă „agent Victoria“, Dorel Şandor, fost căpitan de Securitate la şcoala de ofiţeri din Băneasa.

Dan Badea

Interesul Public, 18 octombrie 2007

Bileţele „scuipate“ la ordin de „Agentul Victoria“

Premierul Călin Popescu Tăriceanu nu este primul demnitar român care a declarat „porţi deschise“ pentru spioni la Palatul Victoria.

Cele câteva exemple „clasice“ dezvăluite de noi în seria publicistică „Agentul Victoria“, dintre care se detaşează net Dennis Deletant şi Erno Rudas, sunt doar vârful aisbergului.

Presa centrală, controlată în proporţie covârşitoare de interese politico-financiare, a preferat să evite subiectul lansat de noi şi să slujească interesele unor patroni, aflate în conflict flagrant cu interesul public. Cei vizaţi însă n-au reacţionat cum era firesc, ci s-au pripit să caute în altă parte sursa dezvăluirilor. Şi-au spus că informaţiile publicate de noi, e drept, de primă mână, nu pot fi cunoscute şi „lansate“ decât de SRI sau SIE. Şi au atacat SRI, cu toate „tunurile“ din dotare.

Au declanşat, ca replică, dar şi ca pe o perdea de fum, scandalul bileţelelor, folosindu-se de o „răpitoare de noapte“ cu numele „Glaucidium passerinum“ („ciuvica“).

(foto: baricada.wordpress.com)
(foto: baricada.wordpress.com)
CIUVICA
CIUVICA

Asta se întâmpla pe 23 septembrie, iar noi prezentaserăm doar cazurile „Marius Oprea“ şi „Dennis Deletant“.
A doua zi după „atac“, pe 24 septembrie, s-au trezit însă cu ditamai spionul ungar în ogradă şi, complet năuciţi, au luat-o de la capăt, neştiind de unde li se trage. Dacă în spatele dezvăluirilor s-ar fi aflat SRI-ul, cum îngăima unul dintre cei vizaţi de noi, atunci, în mod logic, după „ghiuleaua“ cu desconspirarea „Grupului de Evidenţă“, ar fi trebuit ca SRI-ul să dea „la loc comanda“ şi să-şi adune „răniţii“. Asta în caz că ghiuleaua nu era una de manevră.

Or, „Interesul Public“ şi-a continuat dezvăluirile, ceea ce însemna, la fel de logic, că tartorul era altul. Şi atunci? Cine să fie adevăratul autor? SIE? E posibil să fi zăbovit o vreme şi asupra acestei noi variante de răspuns deoarece, după „episodul Rudas-Tăriceanu“, în SIE a apărut la un moment dat îngrijorarea că s-ar putea ca de la ei să fi fost o scurgere necontrolată de informaţii. Şi unii, şi alţii s-au lămurit însă rapid că nici SIE nu era vinovatul.

Adresa falsificata de CIUVICA
Adresa falsificata de CIUVICA

Să fie atunci Asociaţia Morală a Foştilor Securişti, anunţată public de Talpeş, ca paravan pentru sifonarea unor documente cu care a plecat de la Cotroceni? Le-a luat ceva vreme, o săptămână întreagă!, până au găsit o nouă explicaţie, din păcate la fel de falsă, şi, după ce s-au repliat, au rostit în cor numele preşedintelui. Au recurs aşadar la varianta de serviciu. A fost ca în bancul cu cei doi miliţieni care, găsind un mort pe strada Edgar Quinet şi neştiind cum să scrie numele străzii în procesul-verbal, l-au mutat pe Academiei, ca să-şi uşureze munca.

Era 1 octombrie, iar noi dezvăluiserăm deja „afacerea Rudas-Tăriceanu“, o poveste care îi dădea frisoane celui din urmă. Aşadar, şi-au spus „dalmaţienii“, cine decât Traian Băsescu putea să ştie ceea ce nici ei nu ştiau, luaţi separat? Şi, printr-o nouă şarjă de bileţele, au mutat accentul de pe SRI, dovedit ca „mână moartă“, pe Traian Băsescu, transformând totul într-un joc de ping-pong Victoria-Cotroceni. Evident, au avut grijă să atragă de partea lor şi atenţia PSD-ului, introducându-l în scenă, gratuit, şi pe simpaticul Ponta. Această categorie de indivizi care au uitat că mai există şi un al treilea combatant, „Interesul Public“, merită toată atenţia noastră.

Pentru astăzi le-am pregătit o „poveste“ din care nu se ştie dacă vor înţelege mare lucru. Mizăm însă pe inteligenţa cititorilor noştri care s-au săturat de conduita duplicitară a unor persoane cocoţate pe baricadele societăţii civile, de unde s-au erijat în moraliştii naţiunii, tocmai pentru a încerca să se desprindă de tenebrele trecutului care le dau frisoane, tulburându-le conştiinţa şi impingându-i la excese periculoase, de negare a propriei matrice identitare naţionale.

Continuăm dezvăluirile, cu „Micul nostru Pino“, în scopul de a atrage atenţia contraspionajului naţional asupra mizei pe care Guvernul o reprezintă pentru serviciile de informaţii străine, oricare ar fi acestea, deoarece statele responsabile îşi fundamentează politica lor externă pe o profundă cunoaştere, îndeosebi prin mijloace secrete, a membrilor guvernelor actuale şi viitoare, a liderilor şi personalităţilor proeminente din partidele cu şanse de a accede la putere, neezitând să încline şi balanţa puterii, atunci când interesele le-o cer.

Dan Badea

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 08 Octombrie 2007

AGENTUL VICTORIA (III): Primul-ministru Tăriceanu este asociat în afaceri cu un spion ungar

 
Rudas Erno
Rudas Erno

Rudas Erno, fostul şef al rezidenţei de spionaj a Ungariei în România, este partener de afaceri cu primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu, în firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Deşi trecutul lui Rudas Erno, fost consilier politic, ministru consilier şi, după 1990, ambasador al Ungariei la Bucureşti, a fost dezvăluit într-o lucrare apărută anul trecut pe piaţa româ- nească, premierul României şi-a continuat afacerea. Specialiştii în contraspionaj afirmă că Rudas Erno, sub acoperirea afacerilor derulate în România, şi-a păstrat profesia de spion.Calin-PopescuTariceanu09

Un alt partener de afaceri al lui Rudas este Verestoy Attila, vicepreş edintele Comisiei parlamentare comune de control al SRI. Cei doi au interese comune în societatea care editează cotidianul de limbă maghiară „Kronika“. Ungurul Rudas Erno a derulat afaceri şi cu partenerii lui Sorin Schmuel Beraru, cercetat în mai multe dosare penale, unul dintre acestea fiind „afacerea CICO“.

Dezvăluirile noastre privind existenţa unor agenţi de influenţă în Guvernul României, sau în imediata apropiere a primului-ministru Călin Popescu Tăriceanu n-au fost însoţite, până azi, de vreo reacţie oficială din partea celor vizaţi. Tăcerea suspectă de la Palatul Victoria, dublată de convingerea că slujim exclusiv interesul public şi naţional, ne determină să continuăm. Aceasta deoarece ne interesează tot ceea ce poate influenţa negativ, condiţiona sau deturna decizia premierului României. Ca urmare a demersului iniţiat de noi, una dintre întrebările rămase fără răspuns a vizat motivele care l-au determinat pe primul-ministru Tăriceanu să-l promoveze pe Marius Oprea în funcţia de consilier de stat pe probleme de securitate naţională, şi să-l menţină ulterior în funcţia de consilier de stat, în pofida informaţiilor furnizate de serviciile de informaţii.

UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) - foto: ziaristionline.ro
UDMR,1995: Gyula Vida, Laszlo Borbely,, Francisc Barany, Marko Bela Laszlo Kovacs si ofiţerul ungar de informaţii, Rudas Erno (primul din dreapta) – foto: ziaristionline.ro

 

Cum am arătat deja, acelaşi premier l-a numit în Consiliul „Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România“, printr-o decizie de guvern, pe Dennis Deletant, istoric englez suspectat a fi agent al MI6, recrutat în urmă cu mai mulţi ani de către colonelul profesor Eric Ditmar Tappe de la Intelligence Service. Deşi iniţial l-am suspectat de inocenţă pe primulministru, investigaţiile ulterioare ne-au condus la ideea că este vorba de cu totul altceva: de complicitate. Pentru Călin Popescu Tăriceanu, interesele naţionale sunt pe un plan îndepărtat al preferinţelor sale. Este ceea ce vom demonstra mai jos.

01tariceanu-reuters
(foto: Reuters)

 

Pasiunea lui Călin Popescu Tăriceanu pentru motocicletele Harley Davidson a fost abil exploatată, în urmă cu exact patru ani, de către serviciile ungare de spionaj. La acea dată, în septembrie 2003, a fost înregistrată, la Registrul Comerţului din România, firma „H-D Clasic Motorcycles“ SRL, cu obiectul de activitate „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor“.

Firma a devenit importatorul oficial al motocicletelor Harley Davidson în Româ- nia. Acţionarii societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL – ATS (50%), firmă care aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu (85%) şi care este importatorul oficial în România al autoturismelor Citroen. Ambele firme, H-D Clasic Motorcycles şi ATS, sunt administrate de aceeaş i persoană, Bogdan Valeriu Bucurescu. Asocierea dintre românul Tăriceanu şi ungurul Rudas a fost firească până în momentul în care unul dintre cei doi a devenit prim-ministru al României.

Din acel moment, asocierea a devenit şi a rămas, până azi, otrăvită. Motivul este cât se poate de simplu: Rudas Erno a fost documentat de serviciile de contraspionaj din România, înainte de 1990, ca fiind spion ungar. Mai mult, sursele documentare susţin că Rudas Erno a fost chiar şeful rezidenţei de informaţii ungare din România.

După 1990, pentru meritele sale „deosebite“, Rudas Erno a fost, pentru câţiva ani (1991-1995), ambasadorul Ungariei în România, iar ulterior şi-a „pierdut urma“ în afaceri, o foarte bună acoperire pentru activităţile de spionaj. Este de presupus că asocierea cu cel care avea să devină premierul României a fost percepută ca un mare succes de către şefii din centrala de la Budapesta. De altfel, cum ştim, prima vizită externă în calitate de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu a fost făcută la… Budapesta.

Rudas Erno a fost şeful rezidenţei de spionaj a Ungariei în România
Până în 1990, Rudas Erno a fost „consilier politic“, iar apoi ministru consilier în Ministerul de Externe al Ungariei. Într-o lucrare apărută anul trecut la editura Elion, „Spionajul ungar în România“, autorii Traian-Valentin Poncea şi Aurel Rogojan (foşti ofiţeri de informaţii) dezvăluie preocupă rile trecute sau prezente ale aşa-zişilor „consilieri politici“ din Ministerul ungar de Externe, cu referire directă la Rudas Erno.

Începând cu anii ‘20, în toate domeniile activităţilor informative secrete, Ministerul de Externe al Ungariei a avut un rol preponderent. Aparent, ministerul arăta o desăvârşită detaşare mascând cu scrupulozitate amestecul său direct în materie de informaţii şi contrainformaţii, propagandă şi contrapropagandă, dar mai ales în chestiuni de spionaj. Cu toate acestea, realitatea este că Ministerul de Externe reprezintă şi astăzi unul dintre organele cele mai active ale spionajului maghiar. Pentru conducerea eficientă a activităţilor de spionaj, Ministerul de Externe al Ungariei a avut în compunerea sa un compartiment secret, al „consilierilor speciali“. Acest compartiment exista atât în centrala ministerului, cât şi la ambasadele şi consulatele Ungariei de pe teritoriile ţărilor străine. „Consilierii“ care încadrează aparatul secret al Ministerului de Externe erau special pregătiţi la un (n.n. – domnul Rudas Erno a fost iniţial consilier politic, apoi ministru consilier) „institut diplomatic superior“, o şcoală de spionaj. Acest institut fiinţează din perioada interbelică şi asigură pregătire, în principal, pentru câteva categorii de misiuni de spionaj“ (pag. 226-227, op.cit).

Într-una din notele de subsol care însoţeşte expunerea, autorii precizează faptul că, înainte de 1990, şeful „compartimentului secret“ din cadrul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti era Rudas Erno. „Fostul ambasador în România, Rudas Erno, a îndeplinit, înainte de 1990, în cadrul Ambasadei de la Bucureş ti, funcţia de şef al compartimentului respectiv, fiind conducătorul rezidenţei de informaţii din România“ (pag.226 – op.cit.).

De asemenea, se mai spune: „compartimentele speciale din ambasade şi consulate aveau aceeaşi compunere, adică un număr de consilieri absolvenţi ai institutului superior de spionaj diplomatic, cărora li se alătura, cu un rol major, ataşatul militar acreditat în ţara respectivă“ (pag. 227).

Referitor la misiunile pe care le-au avut de dus la îndeplinire, Rudas Erno, împreună cu subordonaţii săi, autorii volumului „Spionajul ungar în România“ afirmă următoarele: „(…) Misiunile cele mai importante ale rezidenţei de informaţii din ambasadă erau cele de control şi legătură cu agenţii de spionaj şi de iniţiere, şi derularea de acţiuni secrete de propagandă favorabilă Ungariei. Centrala Ministerului de Externe dispunea, de asemenea, de aşa-zişi consilieri de contact pentru legături cu fruntaşii organizaţiilor minoritare maghiare. Derivat dintr-o tradiţie, Ungaria mai dispunea, tot sub acoperirea Ministerului de Externe, de un centru special de spionaj pentru Româ nia care îşi desfăşura activitatea sub „firma“ Ambasadei Ungariei la Viena. Ambasada Ungariei de la Bucureşti a manifestat o grijă specială pentru acoperirea legăturilor cu agenţii de spionaj care „lucrau“ în România, îndeosebi în ceea ce priveşte sistemul de legătură. În unele momente, ambasada a făcut spionaj şi provocare pe faţă, desconsiderând cu aroganţă prevederile Convenţiei de la Viena privind statutul reprezentanţelor diplomatice. În ceea ce priveşte consulatul de la Cluj, el a fost dovedit, în mai multe rânduri, ca fiind o oficină specială, sub auspiciile căreia s-au desfăşurat activităţi extremiste, fundamentate pe planuri teroriste, spionaj şi provocări diversioniste“ (pag. 226-228, op.cit).

Afirmaţiile de mai sus sunt publice, asumate şi, deci, la îndemâna oricui. Chiar şi a premierului României dacă, în timpul liber, şi-ar mai arunca ochii pe o carte sau şi-ar alege un consilier cu abilităţi şi cunoştinţe cel puţin egale cu ale unui ziarist de investigaţii.

Hop şi Attila Verestoy de la Comisia SRI!

Verestoy Attila
Verestoy Attila

Prezenţa lui Rudas Erno în anturajul primului-ministru Tăriceanu este doar una dintre filierele prin care spionajul ungar are acces, cât o avea, la vârful puterii din România.

O altă filieră, identificată de noi, duce până la „Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciul Român de Informaţii“, iar veriga de legătură este chiar vicepreşedintele acesteia, Attila Verestoy.

Folosind aceeaşi stratagemă a asocierii în afaceri, Rudas Erno „se întâlneşte“ cu senatorul UDMR şi multimiliardarul Attila Verestoy, în societatea mixtă româno-ungară „Casa de Editură Kronika“ SA (vezi schema relaţională).

Firma, înfiinţată în 1999, cu sediul în Oradea-Bihor, are ca obiect de activitate „editarea ziarelor“ şi deţine cunoscutul cotidian de limbă maghiară, „Kronika“. Acţionarul majoritar al societăţii mixte este firma ungurească „Hungarom Media KFT“ (85%), iar printre acţionari se mai află Varkonyi Csaba şi societăţ ile „Hellas Primex“ SRL şi „Trinvest“ SRL, firme din imperiul lui Verestoy Attila.

Schema-Rudas-Erno-Verestoy-Attila-Tariceanu-Patriciu 3

Despre ungurul Varkony Csaba, presa centrală a dezvăluit deja că este partenerul lui Verestoy „în afacerile înfiinţate de acesta în străinătate care se derulează prin firmele „Kohare GmbH“, din Elveţia, şi „Sajo Hor“, din Ungaria“. Rudas Erno figurează în această afacere ca administrator al „Casei de Editură Kronika“, alături, printre alţii, de partenerii de afaceri ai lui Verestoy, Varkonyi Csaba şi Lanyi Szabolcs- Ştefan. Cel din urmă este, deloc întâmplă- tor, fostul consilier personal al lui Ştefan Kiraly, primul român acuzat şi condamnat, la începutul anilor ‘90, pentru spionaj economic. Acelaşi Szabolcs figurează, azi, ca administrator şi în alte trei societăţi ale lui Verestoy: „Trinvest“, „Editura Scripta“ şi „Eastern Securities SA“.

Interesant este şi faptul că într-una dintre firmele intermediare ale reţelei, „Trinvest“ SRL, figurează ca administrator Szatmari Tibor, cel care, la jumătatea anului 2005, a făcut subiectul unor dezvăluiri în presa maghiară, preluate apoi şi de cotidianul „Kronika“, conform cărora ar fi făcut spionaj pentru serviciile de informaţii din România. Soţia sa, Ildiko, era suspectată de spionajul ungar, că obţinea informaţii de la trei demnitari unguri pentru a le preda apoi spionajului româ nesc. Numele celor doi „spioni români“ au fost făcute publice, ce coincidenţă!, chiar de cotidianul „Kronika“, administrat de spionul Rudas Erno.

Relaţia Rudas- Verestoy este continuată, la vârf, de relaţia Verestoy-Tăriceanu-Patriciu, graţie afacerii penale cu acţiunile Rompetrol (RRC) din aprilie 2004. Dosarul în care Dinu Patriciu este acuzat de manipularea pieţei de capital, delapidare, spălare de bani etc. îi are ca protagonişti, chiar dacă în postura de martori, şi pe Călin Popescu Tăriceanu, şi Attila Verestoy. Aceştia au achiziţionat acţiuni la firma lui Patriciu: primul, la două zile după celebra operaţiune penală din 7 aprilie 2004, printr-un cont deschis la SSIF TVM SA, controlată de Verestoy Attila, iar celălalt imediat după deschiderea şedinţei de tranzacţionare, după ce a beneficiat de informaţii privilegiate din interiorul Rompetrol. Verestoy a cumpărat atunci 63,4 milioane de acţiuni RRC cu 300 de lei şi a avut apoi profituri uriaşe, inclusiv ca urmare a vânzării recente a pachetului majoritar al Rompetrol (TRG) către KazMunaiGaz, senatorul UDMR fiind un foarte important jucător pe piaţa de capital.

 

Rudas, ofiţer activ?

IH

Dacă până în 1990 Rudas Erno a fost documentat ca spion, de către serviciile de informaţii din România, după această dată nu mai există informaţii publice cu privire la activitatea secretă derulată de el. Tot ce se ştie este că, după 1990, a revenit, pentru câţiva ani, ca ambasador al Ungariei la Bucureşti, iar apoi a apucat calea afacerilor.

La fel ca şi în cazul lui Dennis Deletant întâlnim şi la Rudas Erno aceeaşi schemă: România – a doua patrie, soţie româncă, vizite regulate în ţară, reşedinţă la Bucureşti etc. Rudas Erno este căsătorit cu o româncă, Rodica, şi are reşedinţă în Bucureşti, pe o stradă din sectorul 1.

Până în 1988, când Ceauşescu a cerut evacuarea Consulatului ungar de la Cluj, în urma documentării operaţiunilor de spionaj desfăşurate sub acoperirea diplomaţilor de acolo, Rudas Erno a locuit într-un bloc al activiştilor PCR.

Are doi fii, Arpad Norbert şi Richard Victor. Cel de-al doilea a absolvit şcoala primară la Cluj, iar, ulterior, ASE-ul din Bucureşti. După absolvirea facultăţii, a intrat în afaceri. A trecut astfel pe la firmele „Outdoor Media“, „Green Energy & Green Certificates“ şi „OTP BANK România“.
Richard figurează ca acţionar în firmele „Oudoor Media Pro“ SRL (10%) şi „European Consulting & Development“ SRL (25%). A ieşit în evidenţă în 2002, când a fost reţinut de poliţie la Mamaia pentru că, împreună cu ruda apropiată a unui politician liberal, au fost depistaţi cu stupefiante. Conform surselor noastre, tânărul rebel a fost eliberat în urma intervenţiilor tatălui său, Rudas Erno. Dar să revenim la preocupările tatălui…

Se poate îndrăgosti un spion de România? Posibil. Dacă e ordin, cu plă- cere. Să-l fi abandonat, totuşi, spionajul ungar, după ce a fost şeful rezidenţei din România? Greu de crezut, deoarece interesele Ungariei în România au rămas neschimbate după 1990. Prin urmare, tipul de servicii prestate de Rudas Erno, odinioară, a rămas de actualitate.

Autonomia teritorială pe criterii etnice în Covasna- Harghita este încă o prioritate. Conform unui specialist în materie, consultat de noi, Rudas Erno şi-a păstrat profesia de bază, sub acoperirea afacerilor. Meseria de spion, odată deprinsă, implică o permanentă dedublare a personalităţii. Devine „alter ego“-ul care te domină şi ajungi să te întrebi, de fapt, care eşti cel real.

Afacerile sunt acoperirea ideală pentru culegerea secretă de informaţii. Interesul informativ al oamenilor de afaceri, care nu-şi pot permite riscul eşecului, se suprapune, uneori până la contopire, cu domeniile aflate sub protecţia contraspionajului. Unii dintre ei, spre exemplu, şi-au ales reşedinţe sau sedii pentru firmele nou-înfiinţate chiar în imediata vecinătate a obiectivelor vizate.

În anii ‘90-’92, a fost flancat ,cu o reşedinţă a unui diplomat, chiar sediul SRI din Povernei, cu vedere spre cabinetul directorului, iar după mutarea în Bulevardul Libertăţ ii a apărut şi acolo, chiar vizavi de latura cabinetelor, o firmă de naţionalitatea respectivă. De regulă, şi-au ales sedii în locuri şi zone care să le facilitize observări, supravegheri, fotografieri şi filmări nonstop, captări de emisii electromagnetice ale aparatelor şi instalaţiilor de comunicaţii, calculatoarelor etc. asupra unor obiective ţintă ale culegerii de informaţii“.

Referitor la asocierea în afaceri cu Călin Popescu Tăriceanu, actualul prim- ministru al României, sursa noastră a precizat doar atât: „Parteneriatul în afaceri al spionilor cu oamenii politici străini s-a dovedit, fără excepţie, a fi o cale fară întoarcere pentru aceştia din urmă“.

Să însemne asta că premierul Tăriceanu are deja o problemă? Posibil, deoarece au existat mai multe semnale, unele trase chiar de către parlamentari, cu privire la asocierile suspecte în afaceri dintre oamenii politici români şi agenţii unguri, sau persoane suspectate doar a fi agenţi.


Deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI,
pune punctul pe i

Anul trecut, spre exemplu, ca urmare a declaraţiilor anticonstituţionale ale liderului UDMR Marko Bela, favorabile înfiinţării „Ţinutului Secuiesc“, deputatul PSD Ion Stan, secretar al Comisiei SRI, a citit în Parlamentul României declaraţia politică intitulată „Un viceprim-ministru al Guvernului României recunoaşte public că UDMR este o conspiraţie împotriva Constituţ iei României“.

Ion Stan
Ion Stan

Deputatul Stan (foto) a cerut, printre altele, implicarea urgentă a institu- ţiilor statului pentru a împiedica actul secesionist pus la cale de maghiari. El i-a cerut, evident fără scucces, prim-ministrului Tăriceanu să-i demită pe vicepremierul Marko Bela, dar şi pe ceilalţi demnitari implicaţi. În plus, a cerut serviciilor de informaţii „să investigheze posibilele legături de afaceri stabilite între actuali şi foşti membri ai Guvernului, începând din 1990 până în prezent, cu persoane din Ungaria a căror apartenenţă la securitatea maghiară – inclusiv sub acoperirea serviciului diplomatic îndeplinit în România – este fapt de notorietate, pentru a fi înlăturate sau, dimpotrivă, confirmate suspiciunile conform că- rora în numele unui astfel de interes comun, importante centre de decizie politicostatală au devenit vectori de influenţă şi acţiune împotriva Constituţiei României“.

Chestionat asupra persoanelor „de notorietate“ implicate în afaceri cu politicieni români, deputatul Ion Stan ne-a declarat că nu poate face alte precizări şi că până astăzi nu a primit vreun răspuns de la cei vizaţi. Suntem curioşi dacă, după apariţia acestui material, deputatul Ion Stan îi va recunoaşte, în schema ataşată, pe unii dintre cei la care a făcut referire.

În afaceri cu partenerii lui Sorin Beraru-CICO
Firmele înfiinţate de Rudas Erno în România sunt „Outdoor Media“ SRL (1988), „Outdoor Media Pro“ SRL şi „H-D Clasic Motorcycles“ SRL. Prima dintre ele este o importantă firmă de publicitate care şi-a făcut loc pe piaţa de profil din România. Iniţial, acţionarii firmei erau Rudas Erno şi cei doi fii ai săi, iar, ulterior, întregul capital social al firmei a fost preluat de un off-shore din Seychelles, „Sequoia International Ltd“, Rudas Erno rămânând însă administratorul unic al firmei. De la înfiinţare până azi, firma a avut profituri doar în 2003 (3,9 mld. lei), 2004 (1,7 mld. lei) şi 2006 (0,17 mld. lei vechi). Este posibil ca profiturile realizate să fie şi ca urmare a implicării în campania electorală din 2004. În rest însă, firma a mers în pierdere, cea mai importantă fiind în 2002, de aproximativ 5 miliarde lei.

Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)
Sorin Beraru (foto: Thomas Dinca/Mediafax)

A doua societate, „Management Solutions Agency“ (MSA) SA, a fost înfiinţată în 2001 şi are ca obiect de activitate cunoscuta consultanţă pentru afaceri şi management, o preocupare sub care se poate ascunde orice. Acţionarul majoritar este „Madison International LLC“ (96%), o firmă înregistrată în Washington DC. Deşi a cotizat cu doar 1% la înfiinţarea firmei, Rudas Erno îi are aici ca parteneri pe celebrii Cosmin Bălcăcean şi Ionel Sufer, ambii tovarăşi de-ai şi mai celebrului Sorin Schmuel Beraru (foto sus).

dan-fisher 2

Primul dintre ei, Cosmin Bălcăcean (foto stanga, alaturi de sotie si de Dan Fischer – centru), fiul unei judecătoare de la Curtea Supremă de Justiţie, fost director al „Phoenix Med SA“, dar şi reprezentant al „SC Multisistem Industry“ SRL, a fost cercetat pentru „evaziune fiscală, fals intelectual, înşelăciune şi intermediere neautorizată de valori mobiliare“, în „afacerea RECO“, alături de isralianul Pesach Moshe, dar şi de fostul şef al FPS, Alin Giurgiu. În spatele afacerii s-ar fi aflat atunci Sorin Beraru.

De asemenea, acelaşi personaj s-a aflat în atenţia anchetatorilor, alături de Sorin Schmuel Beraru, şi într-un alt caz, legat de firma „SC Roland SA“. Sorin Beraru a fost cercetat în mai multe dosare penale, cele mai importante fiind dosarul „CICO“ şi cel privind mituirea cu 1,5 milioane de dolari a unor magistraţi şi poliţişti români.

Ionel Sufer, celălalt asociat al lui Rudas Erno, a fost şi el partener de afaceri al aceluiaşi Sorin Beraru, dar şi al celebrului şef al APAPS, Ovidiu Muşetescu, în societatea „Alstom Transport SA“. Astăzi, societatea MSA este în lichidare. A treia dintre firme, „Outdoor Media Pro“ SRL, a fost înfiinţată în 2005, de către Rudas Erno, împreună cu fiul său Richard. Firma are acelaşi sediu (Calea Floreasca nr. 91-111) şi acelaşi obiect de activitate (publicitate) cu al societăţii „Outdoor Media“, anul trecut înregistrând pierderi.

Doar în afaceri Rudas pierde, iar Tăriceanu câştigă
În privinţa celei de-a patra firme, „HD Clasic Motorcycles“, înfiinţată în 2003, împreună cu liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, ea are sediul în B-dul Nicolae Titulescu nr. 95-103 şi a avut rezultate financiare sub limita supravieţuirii. Singurul an profitabil a fost 2004, când a înregistrat un profit de 341 milioane lei vechi, restul anilor încheind bilanţurile pe minus. Administratorul de la H-D, Bucurescu, este acelaşi cu cel de la „Automotive Trading Services“ (ATS), firmă care a avut însă profituri uriaşe. Astfel, după ce patronul a devenit prim-ministru, profiturile firmei ATS au crescut, în doi ani, de 27,4 ori. Dacă în 2004 profitul net al ATS era de 3,7 miliarde lei vechi, în 2006 el a ajuns la 103,49 miliarde lei vechi. Cum se poate constata, în vreme ce afacerile lui Rudas Erno au fost neprofitabile, chiar şi în asocierea cu Tăriceanu, afacerile acestuia din urmă au cunoscut un uriaş profit. O bucurie asemănătoare i s-a întâmplat şi lui Marko Bela, liderul UDMR, care, după cum se ştie, a înregistrat drepturi de autor în valoare de aproape un miliard de lei vechi pentru opera încă nescrisă. Să scoţi bani, din nimic, asta da „politică“!

Dan Badea

Text apărut în Interesul Public din 24 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (II): Păpuşarii Guvernului


Colonelul Eric Ditmar Tappe, din Intelligence Service, a fost recrutorul şi mentorul lui Dennis Deletant

Dennis Deletant
Dennis Deletant

Dennis Deletant (foto), ofiţer sub acoperire al Intelligence Service, a supervizat mai multe activităţi ilicite ale lui Marius Oprea, consilier personal al primului ministru.
„Interesul Public“ dezvăluie natura muncii operative a lui Dennis Deletant în conformitate cu schimbarea actorilor pe scena politică românească. Contraspionajul român a avertizat decidenţii politici din România, dar procesul de extragere a spionilor a fost blocat. „Interesul Public“ scoate la iveală modul în care grupul lui Marius Oprea a compromis, prin poziţionarea în puncte-cheie ale statului, înalte feţe bisericeşti, cu scopul ulterior de a impune în numele unor forţe oculte anumite identităţi în fruntea Bisericii Ortodoxe Române.

Din proximitatea preşedintelui Emil Constantinescu, Marius Oprea a încercat să compromită imaginea României prin livrarea unui document secret către presă. „Interesul Public“ prezintă modul în care Oprea a falsificat un adevăr pentru a propulsa imaginea PNL.

După suspendarea miniştrilor Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy, ca urmare a acuzaţiilor de spionaj-trădare, „Interesul Public“ este pe cale să demanteleze o altă reţea. Este vorba despre reţeaua agenţilor de influenţă. Deşi omniprezentă, acoperirea operaţiunilor o face aproape imposibil de dovedit. Cu toate acestea, prezentăm, mai jos, elemente ale unei astfel de grupări.

Echipa Dennis Deletant – Marius Oprea lucrează de mai mulţi ani pe aceleaşi coordonate şi obiective, având o comandă unică. Foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc, care cunosc, ori au contribuit la întocmirea dosarelor ce-l privesc pe Dennis Deletant dezvăluie în exclusivitate numele ofiţerului care l-a recrutat pe Dennis Deletant: colonelul (MI6) Eric Ditmar Tappe. „Dennis Deletant a fost recrutat ca agent al MI6 şi introdus la „acoperire şi documentare“ la Institutul de Studii Slavonice şi Est-Europene (ISSEE) de către prof. dr. colonel Eric Ditmar Tappe“, ne-au declarat foşti ofiţeri ai contraspionajului românesc. Colonelul profesor Tappe (1910-1992) îşi desfăşura activitatea de spionaj sub acoperirea funcţiei de şef al Secţiei România a institutului amintit, fiind specializat în istoria literaturii, în special a celei române, precum şi în limba română.

El a făcut parte şi din personalul militar al Comisiei Militare Britanice la Bucureşti în perioada 1944- 1946. În buna şi respectabila tradiţie a şcolii britanice a informaţiilor secrete, colonelul Tappe îşi onora prestigios şi sarcinile de acoperire, fiind, între altele, autorul unui remarcabil studiu despre opera lui Caragiale. Cu astfel de preocupări ştiinţifice, el continuă şi intră în galeria agenţilor de elită ai Intelligence Service-ului, precum Marlowe, R.Kippling, John Galsworthy, Thomas Hardy, Graham Greene, Ian Fleming s.a., precedaţi de nu mai puţin celebrul Daniel Defoe, cel care a adus reginei Ana Stuart (1702-1714) „mai multe servicii onorabile, dar secrete“.

Deşi a coordonat activităţile secrete de informaţii pe mai multe spaţii, Eric Tappe s-a dedicat în mod special problemelor româneşti, nutrind chiar simpatii faţă de opera unora dintre scriitorii şi istoricii româ ni, pe care şi i-a apropiat şi, bineînţeles, valorificat. Unii au avut şi o evoluţie aparte, impunându-se ca personalităţi academice de primă marime. De altfel, reputaţia sa de profesionist al spionajului se datorează carierei îndelungate şi succeselor informative obţinute pe spaţiul România.

În cadrul colectivului de cercetători pentru România, colonelul Eric Ditmar Tappe l-a remarcat şi s-a ocupat, în mod special, pe tânărul Dennis Deletant, care i s-a părut, pe bună dreptate, o persoană cu perspective promiţătoare. L-a îndrumat şi sprijinit îndeaproape, facilitându-i succesele profesionale. Deletant îi datorează colonelului Tappe atât formarea profesională ştiinţifică-oficială, cât şi pe cea de agent acoperit al MI-6. – spun sursele. Colonelul Tappe l-a introdus în mediile academice din România, i-a consolidat acoperirea şi l-a girat cu autoritatea numelui şi activităţii sale.

Aproape toate relaţiile operative ale lui Dennis Deletant în România, exceptându-le pe cele din generaţiile tinere, i-au fost „predate“ de către Tappe (intelectuali de vârf, istorici de valoare, scriitori reprezentativi – n.n.). De altfel, în „ Cuvântul de mulţumire“ din deschiderea lucrării „Ceauşescu şi Securitatea“, autorul Dennis Deletant a prezentat, într-o formulă cât se poate de clară, preluarea ştafetei pe spaţiul România, de la colonelul Tappe: „Interesul faţă de România mi l-a trezit Eric Tappe, profesor emerit, specialist în problemele româneşti la School of Slavonic East European Studies, University of London; îi datorez cunoştinţele în materie de limbă şi literatură română, precum şi faptul că mi-a făcut legătura cu prieteni de-ai săi bucureşteni din timpul războiului“.

Recunoaşterea publică a rolului jucat de Tappe, la reconversia sa profesională, nu trebuie să ne mire, deoarece, spune unul dintre foştii ofiţeri din contraspionajul românesc, „să nu negi evidenţele, este o chestiune de abecedar în munca de informaţii“.

Deletant l-a înlocuit pe Tappe la conducerea Secţiei România a ISSEE

Este mai mult ca sigur că locul colonelului Tappe nu putea fi luat de sârguinciosul Dennis Deletant numai pe baza meritelor sale strict profesionale. O asemenea poziţie în cadrul ISSEE, ca şi la BBC, era, prin tradiţie, rezervată Inteligence Service-ului, iar acesta numea în astfel de funcţii numai persoane cu pregătire superioară de informaţii. „Dennis Deletant are, dacă i se va aproba, întreaga libertate de a combate aceste informaţii“ – plusează unul dintre foştii ofiţeri români din fosta Securitate.

De asemenea, ni se mai spune că, pe lista persoanelor pe care colonelul Tappe i le-a recomandat lui Dennis Deletant, pentru a fi contactate în România, s-au aflat, fără excepţ ie, suspecţi ai contraspionajului pentru „legături nepotrivite“ cu Intelligence Service. Mai mult, aflăm, „unora dintre ei li s-au identificat şi conturi, în lire sterline, deschise la BRCE şi alimentate, lunar, conturi în care nu intrau sume prea mari. Între 30-60 de lire sterline/lunar, funcţie de criteriile ştiute de MI-6. Cel mai adesea provenien- ţa sumelor avea ca specificaţie „drepturi de autor“ pentru diverse colaborări“.

După 1990, când Dennis Deletant a devenit o persoană publică în România, interesul său a fost să convingă că nu a avut nicio legătură cu serviciile secrete ale Majestăţii Sale Regina Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. În acest sens sunt interesante de analizat şi evaluat toate afirmaţiile sale referitoare la activităţile pe care le-a avut în România, începând cu participarea la cursurile de vară şi continuând cu teza de doctorat şi preocupările ulterioare. Este, de fapt, ceea ce am încercat să facem, sumar, în articolul nostru Agentul „Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului „Interesul Public“.

„Marius Oprea (foto) - o achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“
„Marius Oprea (foto) – o posibilă achiziţie nedemnă de profesionalismul Intelligence Service“

„În această străduinţă de a combate ceea ce ştia că Securitatea documentase, fără putinţă de tăgadă, Dennis Deletant a căzut, din nefericire pentru el, într-un diletantism ce nu a putut trece nesesizat de către profesioniştii informaţiilor, motiv pentru care nu este exclus să fi fost şi admonestat“, spun sursele.

Referindu-se la episodul din 1988, când Deletant ar fi fost avertizat, printr-un funcţionar din Ministerul britanic de Externe, să nu mai vină în România, unde este indezirabil, aceleaşi surse spun că „povestea are cel puţin două puncte slabe: odată declarat indezirabil, nu i se mai putea permite intrarea în România, pe toată durata interdicţiei, care atunci pentru o asemenea activitate era, practic, nelimitată, şi, în al doilea rând, folosirea tertipului că a aflat prin cineva de la Foreign Office că este dovada obstinantei preocupări de a demonstra că nu avea o legătură cu serviciile secrete“.

În plus, „nu este doar singura greşeală a lui Dennis Deletant. Alte greşeli, minuţios evaluate de profesioniştii contraspionajului, chiar din poziţia noastră de foşti ofiţeri de Securitate puşi pe liber, unii chiar pe baza listelor furnizate de serviciile care aveau de încasat poliţe, au permis evaluarea acţiunilor şi scopurilor comune urmărite împreună cu Marius Oprea, o achiziţie, în opinia noastră, nedemnă de tradiţiile şi profesionalismul agenţilor de mare clasă ai Intelligence Service, care ne-au făcut onoarea de a ne lua în seamă şi pe care i-am respectat dintotdeauna, având grijă ca fair play-ul şi simţul onoarei să nu lipsească din confruntă rile noastre pe frontul nevăzut, dar întotdeauna foarte fierbinte, al informaţiilor secrete“, au afirmat, pentru „Interesul Public“, surse din contraspionajul românesc.

Cine controlează arhivele, ne scrie istoria, dar ne poate schimba şi viitorul

Cum am arătat deja, în cazul atacului asupra pilonului numărul unu al credibilităţ ii din societatea românească, Biserica Ortodoxă Română, arhivele pot fi folosite în jocuri bine coordonate de păpuşari ce rămân deocamdată în umbră. Tot din umbră acţionează şi serviciile de spionaj. În articolul nostru anterior am afirmat că există un interes destul de ridicat al unor astfel de servicii secrete pentru arhivele fostei Securităţi. Dacă atunci am prezentat un exemplu banal privind posibilul interes al spionajului german (BND), astăzi prezentăm un nou exemplu, de această dată din panoplia Intelligence Service.

Astfel, în anii celui de al Doilea Război Mondial, soţul Marthei Bibescu, ofiţer de aviaţie, a acceptat să furnizeze ataşatului aero al Marii Britanii la Bucureşti informaţii care să ajute la identificarea şi bombardarea instalaţiilor şi depozitelor petrolifere din Valea Prahovei. Ataşatul aero a devenit apoi şi amantul Marthei, ceea ce pentru Eugen Cristescu a reprezentat o mană cerească, deoarece i-a documentat în flagrant şi i-a recrutat pe amândoi. Ulterior, ataşatul a ajuns şeful contraspionajului militar britanic şi, dupa aceea, înalt demnitar al Coroanei. MI-5, din raţiuni de securitate, a trebuit să stabilească însă dacă acţiunea SSI-ului nu a fost preluată de Securitate, cu tot apanajul consecinţelor pentru securitatea Regatului. Cum nu putea ajunge la documentele operative ale Securităţii, a trimis un reputat istoric pentru cercetări arhivistice în vederea elaborării biografiei celebrului aviator-spion, care a ajutat Puterile Aliate la înfrângerea Germaniei naziste. Trimisului i s-a deschis, la Arhivele Naţionale, fondul special „Familia Bibescu“. Evident, acesta a fotocopiat până şi biletele de tramvai (reconstituind traseele şi staţiile acestora!), sau listele de cumpărături ale menajerei.

Pe de altă parte, de la datele din arhivă a trecut la contactarea tuturor persoanelor identificate, aflate în viaţă, pe care le-a abordat cu atuurile câştigate din studiul documentelor, câştigându-le imediat încrederea. Aşadar, nu trebuie ca autorităţilor statului român şi structurilor sale de securitate să le fie indiferent cine şi în ce condiţii primeşte pe mână administrarea şi gestiunea patrimoniului arhivistic naţional, în oricare dintre componentele sale. Asta pentru că, se ştie deja, cine ne controlează arhivele, ne scrie şi istoria. Mai mult, ne poate schimba si viitorul.

Biserica Ortodoxă, sub asediul trepăduşilor

Atacul asupra Bisericii Ortodoxe Române, relansat după moartea Patriarhului Teoctist, a atins dimensiuni greu de cuantificat în termeni laici. Acuzaţiile de colaboraţ ionism aduse înalţilor ierarhi ai Bisericii sunt justificate, conform celor care le-au lansat, de nevoia de curăţire morală a unei instituţii care, deloc întâmplător, se află pe locul întâi la capitolul credibilitate în societatea românească. Contextul alegerii noului patriarh a scos la iveală preocupările unor grupuri de interese de a prelua controlul Bisericii Ortodoxe, pentru a putea apoi manipula mai uşor majoritatea populaţiei.

Un exemplu concret al rolului imens pe care poate să-l joace Biserica, inclusiv în plan politic, a fost relevat recent, cu ocazia celei de-a treia Adunări Ecumenice care a avut loc la Sibiu, pentru prima oară într-o ţară majoritar ortodoxă. Am aflat astfel că prima Adunare Ecumenică, din 1989, la care au participat 700 de delegaţi din Europa, a avut un rol esenţial în dărâmarea regimurilor totalitare din Europa. „Guvernul Ungariei şi-a deschis – în acelaşi an – graniţele spre Austria, iar Bisericile din estul Germaniei au avut un rol important în transformările care au culminat cu căderea zidului Berlinului“, a afirmat teologul român Viorel Ioniţă.

Este de înţeles, aşadar, interesul pentru această instituţie. În bătălia pentru scaunul de la Patriarhie, un rol fundamental l-au jucat trepăduşii din arhive, fie că e vorba de Arhivele Naţionale, fie de cele de la CNSAS.

Marius Oprea şi „oamenii de bine“

Începută în 2001, când istoricul Dorin Dobrincu a lansat pe piaţă, pentru prima oară, într-un cotidian ieşean, un document mârşav cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist, bătălia a fost reluată recent după ce acelaşi individ a devenit şeful Arhivelor Naţionale. Numirea sa în fruntea arhivelor s-a făcut la intervenţia consilierului personal al lui Tăriceanu, Marius Oprea. De asemenea, cel care a publicat atunci dela- ţiunile despre Teoctist, un anume Adrian Cioflâncă, a primit şi el un loc de expert, alături de „membrul“ Marius Oprea, dar şi de „sursa“ Dobrincu, în Comisia preziden- ţială pentru analiza dictaturii comuniste din România.

Documentul sustras pe vremuri din Arhiva SRI a fost completat apoi, oficial, cu extrase din fişa de cadre a lui Teoctist. După urcarea în tronul de la Arhivele Naţionale, istoricul Dobrincu a lăsat să se scurgă din nou către presă, contrar legislaţiei în vigoare, vechile delaţiuni cu privire la trecutul Patriarhului Teoctist. Acuzaţiile, greu de reprodus, au fost publicate din nou de un cotidian central, la câteva săptămâni de la moartea patriarhului. Acţiunea a fost, deloc întâmplă tor, în acord cu preocupările CNSAS pentru trecutul înalţilor ierarhi ortodocşi care urmau să participe la alegerile pentru scaunul patriarhal. Scandalul care a urmat este cunoscut. Luptele de culise l-au propulsat apoi, ca Patriarh, pe ÎPS Daniel, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Manipularea pe relaţia Dinescu- CNSAS

Ca o dovadă a dispreţului faţă de Biserica Ortodoxă, Mircea Dinescu a declarat, o zi mai încolo, că „astăzi s-ar putea să pârlim nişte berbecuţi în sutane aurite!“. Nu ştim câţi au gustat licenţa poetică a membrului CNSAS, dar declaraţ ia a fost însoţită rapid, tot prin încălcarea legii, de scurgerea către presă a unor informaţii confidenţiale din dosarele înalţilor ierarhi ortodocşi aflate pe masa de lucru a CNSAS.

Este vorba despre cele opt nume conspirative cu care Securitatea i-ar fi „botezat“ pe unii dintre presupuşii colaboratori din fruntea Bisericii. Nu se ştie însă dacă lucrarea amicilor lui Marius Oprea, pe relaţia Tismăneanu, Dobrincu sau Dinescu, şi-a atins scopul, adică dacă a ştirbit cu ceva credibilitatea Bisericii Ortodoxe Române. Este de presupus că principiul „divide et impera“ aplicat aici, nu a avut efectul scontat. Interesul public, călcat în picioare de detractorii bisericii, ne-a obligat totuşi la precizările de mai sus. Şi, deci, la o nouă radiografie a grupului Oprea.

mircea_dinescu_kgb_ceausescu_vizita_de_lucru2

De altfel, spun surse din contraspionajul românesc, „că şi Marius Oprea, mai recent, Mircea Dinescu, după un stagiu de specializare în Anglia, efectuat pe vremea studiilor la Facultatea de Ziaristică a Academiei Ştefan Gheorghiu, a avut o relaţie specială cu un membru al ataşatului militar britanic la Bucureşti. Soacra sa, Elena Loghinovskaia-Kovacs, era agent de legătură rezident cu o reţea a KGB din câteva universităţi din statele est-europene. De unde se vede că bunele tradiţii ale spionajului pot fi şi o afacere de familie“

Implicare neortodoxă în justificarea pecuniară a Holocaustului
Aşa cum am arătat în articolul „Agentul Victoria“, apărut în primul număr al cotidianului nostru, mai mulţi ofiţeri din fosta Securitate au dezvăluit preocupările nertodoxe ale lui Marius Oprea, „vânătorul de securişti“, şi ale unora dintre „contactele“ sale din lumea bună a „intelighenţiei“ de la Bucureşti sau de aiurea.

Investigaţiile noastre au continuat şi au apărut noi informaţ ii destul de interesante. Preocupările lui Oprea pentru studierea arhivelor SRI şi, mai nou, pentru controlul Arhivelor Naţionale, au avut şi au, conform unora dintre surse, scopuri cât mai neortodoxe. Probabil că de aici provine şi atacurile împotriva Bisericii. Spre exemplu, spun aceleaşi surse, Marius Oprea s-ar fi implicat, alături de alţi cercetători români, în justificarea pe baza unor date şi/sau documente scoase din arhivele româneşti a revendicărilor pecuniare ale Israelului cu privire la Holocaust.

„Consecinţele aşa-ziselor dovezi ale Holocaustului în România, la fabricarea cărora a contribuit şi Marius Oprea – ca urmare şi a incapacităţii notorii de a evalua gradul de adevăr şi valoarea izvoarelor cercetate, dar mai cu seamă a predispoziţ iei de a căuta numai dovezile care să-i confirme propriile obsesii, în cazul dat, comanda primită – a determinat din partea comunităţilor evreieşti din întreaga lume, dar şi a statului Israel, pretenţii faţă de statul român de 6 – 6,5 miliarde dolari, înainte de 2000. În materie de finanţe, statul român este buzunarul contribuabilului de azi, total neimplicat în evenimentele petrecute înainte ca el să se fi născut. Istorici, de talia lui Oprea confundă şi atribuie lui Antonescu, ceea ce a făcut Horty în Ardealul ocupat. Foarte puţină lume mai ştie ori este dispusă să-şi amintească de Aleea Mareşal Ion Antonescu din Memorialul martirilor din Tel Aviv, care a fost rebotezată la începutul anilor ‘90. Respectiva cinstire a memoriei Conducă- torului-dictator nu au impus-o, în niciun caz, regimul comunist de la Bucureşti şi nici multele duzini de foşti ofiţeri superiori, cu funcţii înalte în Securitate, care au emigrat Israel. Aşa au considerat cei salvaţi cu acceptul lui Antonescu, care nu au fost puţini. Acolo era şi o plachetă care spunea adevărul pentru posteritate“ – ne-a declarat unul dintre ofiţerii de informaţii care a documentat informativ acest caz.

Traficul cu documente secrete

O altă preocupare neortodoxă a unor personaje din sfera de influenţă a lui Marius Oprea se referă la scoaterea din arhive şi plasarea către cei interesaţi a mai multor documente secrete. Spre exemplu, spun sursele, „a existat o preocupare pentru obţinerea de documente din arhive care să confirme dreptul de proprietate al evreilor asupra unor terenuri din Moldova şi Bucovina“.

Există, de asemenea, informaţii, neconfirmate însă de serviciile secrete româneşti, conform cărora ar exista o probă video privind plasarea unor documente din arhivele SRI, de către trei persoane din grup (una dintre ele, fost membru CNSAS), către o anumită ambasadă din Bucureşti.

În ceea ce-l priveşte pe Marius Oprea, el este deja cunoscut pentru scoaterea de documente din arhive sau cancelarii şi plasarea lor, fără a ţine cont de interesul public, în diverse medii de interes. Cel mai cunoscut caz este cel privind dezvăluirea presupusei implicări a României în livrarea de armament („rachete sol-aer în valoare de 9 milioane de dolari“) către Iran, în 1995, operaţiune care ar fi încălcat flagrant embargoul impus Iranului de comunitatea internaţională. Documentul care ar fi probat această afacere, şi care avea caracter confidenţial, a ajuns în presă, dar şi la Parchetul Militar, printr-o strategie bine pusă la punct de avocaţii săi din PNL.

Totul pentru onoarea pătată a PNL şi a lui Vosganian (foto)

vosganian_doarme_9a974eb478

Aruncarea României într-un nou scandal internaţional, cu două luni înainte de intrarea în Uniunea Europeană, prin lansarea pe piaţă a unui document obţinut de Oprea în calitatea lui oficială de consilier al preşedintelui Emil Constantinescu, a fost primul efect al dezvăluirii.

Iată cum a descris oficialul Oprea, pentru un cotidian central, justificarea acestei acţiuni: „Eu am primit documentele de la un ofiţer de informaţ ii de la MApN. El mi-a spus că urma să li se piardă urma. Ulterior, am verificat la Romtehnica şi conducerea fabricii mi-a spus că nu are în arhiva sa niciun document referitor la această tranzacţie. Atunci m-am decis să fac o copie, pentru că mi-a fost frică să nu dispară după încetarea mandatului preşedintelui Constantinescu“.

Aşadar, i-a fost frică de faptul că România s-ar putea să scape de condamnarea comunităţii internaţionale pentru o presupusă faptă comisă în 1995! Ulterior însă s-a dovedit că operaţiunea a fost pusă la cale de capii PNL, aflaţi în criză acută de imagine ca urmare a scandalului generat de dezvăluirile lui Liviu Turcu cu privire la trecutul de informator al lui Varujan Vosganian.

Însuşi Oprea a recunoscut apoi într-un cotidian central, cu emoţie infantilă, legătura cu „scandalul Vosganian“: „M-a enervat situaţia în care e Varujan Vosganian. Am ieşit acum pentru că ieri el m-a rugat să vorbesc cu fiica lui şi să-i spun că tatăl său nu a fost informator“. No comment.

Dan Badea
şi Constantin Corneanu

Interesul Public (înainte de a fi preluat de generali rezervişti din SIE), 17 septembrie 2007

Agentul VICTORIA (I): Alchimia metamorfozei lui Marius Oprea

Marius OPREA
Marius OPREA
UPDATE (sept. 2013):
La aproape un an de la apariția acestui articol, lui Marius Oprea – Consilier de stat al premierului Tăriceanu – i se eliberează o adeverință din care rezultă că n-a fost colaborator al fostei Securități ca Poliție politică. Sigur, decizia a fost luată conform algoritmului politic, deci subiectivă, ceea ce face ca ea să fie pusă sub semnul întrebării. Mai mult, a existat o opinie separată a unuia dintre membrii CNSAS, prof univ dr. Corneliu Turianu, în care se dezvăluie faptul că Marius Oprea este suspectat, pe baza unei declarații date cu mânuța lui, pe 12 august 1988, că a fost turnător/informator/sifon. Că și-a turnat colegii pentru că ”ascultau Europa Liberă” sau ”făceau comentarii denigratoare la adresa politicii interne și externe de stat și partid” sau ”comentarii denigratoare la adresa situației d ela noi din țară (criza de alimente, energia electrică, nerespectarea drepturilor omului)”. Dl Turianu a cerut, prin formularea unei  opinii separate, ca situația lui Marius Oprea, suspect și pentru faptul că deși era Consilier de stat pe probleme de securitate națională i se refuzase accesul la documente clasificate, neeliberându-i-se certificatul ORNISS solicitat, să fie sesizat Tribunalul Municipiului București, Secția de Contencios Administrativ, pentru ”a aprecia asupra posibilei calități de colaborator al Securității al domnului OPREA MARIUS GHEORGHE”.
get_img (1) get_img (2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (p.1)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra "vânătorului de securişti" (pag2)
Opinia Separata din care rezulta MARILE SEMNE DE INTREBARE asupra „vânătorului de securişti” (pag2)
Așadar, celebrul ”vânător de securiști” era, conform documentului depus la dosarul său, un posibil turnător ordinar al Securității, fapt trecut cu vederea de membrii interesați ai CNSAS. Documentul descoperit în arhiva CNSAS nu face decât să confirme parte din afirmațiile făcute de mine în textul de mai jos despre un personaj extrem de dubios al tranziției…
Marius-Oprea-cautat-si-deconspirat-Securitate-IICCMER-CNSAS-Civic-Media-Voci-Curate
Un personaj cu trecut întunecat ocupă, de mai multă vreme, spaţiul public şi, în numele aşa-zisei societăţi civile, intenţionează să controleze discreţionar Securitatea Naţională a României. Se numeşte Marius Oprea şi este consilierul personal al Primului Ministru Călin Popescu Tăriceanu. Bine plasat în stânga premierului, personajul, coborât parcă din dosarele Securităţii, beneficiază azi de o mare putere de influenţă decizională în stat, motiv pentru care suntem obligaţi să supunem atenţiei opiniei publice toate suspiciunile care planează asupra adevăratelor intenţii ale acestuia. Interesul public ne obligă la un asemenea demers jurnalistic, cu atât mai mult cu cât personajul vizat se bucură de o oarecare credibilitate în ochii unor intelectuali naivi, dar oneşti.Trecutul lui Marius Oprea este, cum spuneam, unul întunecat. Conform propriilor declaraţii, dosarul său de urmărire de la Securitate a dispărut din arhivele SRI. Rămâne, ca un mare semn de întrebare, motivul dispariţiei acestui dosar din arhivele SRI, dar şi data evaporării acestuia: înainte sau după intrarea în arhive a lui Marius Oprea. Date şi documente disparate au fost descoperite însă în dosarele unor prieteni de-ai acestuia. O declaraţie dată la Securitate şi semnată de Marius Oprea, în august 1988, a fost descoperită în dosarul lui Caius Dobrescu, un prieten de-al lui Oprea şi a fost publicată recent de presa centrală. Din document rezultă că Marius Oprea a oferit cu generozitate date şi informaţii despre colegii săi cu care asculta posturile de radio ale capitaliştilor. Declaraţia a fost luată în timpul anchetei, posibil sub ameninţ are, deci, teoretic, Oprea nu poate fi numit turnător sau, cum îi place să se exprime public, „securist împuţit“. Chiar dacă ofiţerul de la contraspionajul din Braşov care l-a avut în legătură pe Marius Oprea, colonelul Nicolae Sălăjan, a ales să tacă, poate şi datorită unor relaţii de afaceri derulate ulterior, alţi foşti ofiţeri de Securitate care au avut acces la acest caz preferă să vorbească. Aşa s-a ajuns ca, de pildă, în mai 2006 liderul Partidului Conservator, Dan Voiculescu, să-i trimită o scrisoare lui Marius Oprea în care să-l acuze că ar fi „informator de securitate acoperit“ şi „agent străin“. Acuzat el însuşi că a fost informator al Securităţii sub pseudonimul „Felix“, şi deranjat de dezvăluirile lui Oprea, Dan Voiculescu poate părea însă subiectiv.
Relaţia cu Securitatea
Numai că, din discuţiile purtate de noi cu persoane din fosta Securitate, altele decât cele care l-au informat pe Dan Voiculescu, am aflat că Marius Oprea şi-a început colaborarea cu Securitatea din Braşov încă de pe băncile liceului. Conform unui ofiţer de informaţii a cărui identitate o vom dezvălui la timpul potrivit, „un profesor de ştiinţe sociale de la liceul la care învăţa Marius Oprea era în atenţia noastră pentru legături cu anumiţi cetăţeni străini. Elevul Oprea, care era mai apropiat de acel profesor, a fost contactat de noi pentru a da informaţii despre profesor. În timpul colaborării însă, ne-am dat seama că nu e cinstit, dar a fost totuşi menţinut în contact pentru dezinformare. S-a stabilit totuşi că profesorul respectiv era în legătură cu spionajul german. De asemenea, s-au obţinut informaţii că şi Marius Oprea are contacte suspecte cu ofiţeri de informaţii ai spionajului german“.Recrutat de germani?
Conform unei alte surse, Marius Oprea ar fi fost în atenţia contraspionajului din Braşov deoarece ar fi fost recrutat de un serviciu de spionaj al statului în care a fost bursier. „Ulterior recrutării a cerut protecţie şi consultanţă din partea serviciului de contraspionaj de la Braşov unde a fost luat în legătură ca agent dublu. El a spus când, cum şi de cine a fost contactat, precum şi ce i s-a propus. Spusele sale au fost evaluate, la acea dată, pe două planuri: pe de o parte ca o tentativă a serviciului advers de a iniţia un joc operativ şi, pe de altă parte, ca un gest sincer, motivat şi de o oarecare teamă. Evoluţiile ulterioare ale lui Oprea au confirmat însă prima ipoteză, aceea a jocului operativ. Totuşi, partea română fie nu a dorit, fie nu a putut prelua iniţitiva în jocul iniţiat de adversar, care a fost permanent cu o mutare înainte. Dealtfel, în aceste cazuri, practica a demonstrat că dacă agentul este nesigur dispare interesul de a prelua şi menţine iniţiativa. Se ţine doar agentul sub control si se crează doar nişte aparenţe care să permită descifrarea scopului vizat de partea adversă şi protecţia ţintelor vulnerabile. Totul ţine însă, azi, de istorie, deoarece serviciul de informaţii în cauză precum şi altele care „cochetează“ cu Marius Oprea, cu o singură excepţie, sunt ale unor state aliate“, afirmă un alt ofiţer superior din fostul DSS.

SIGLA BND
SIGLA BND

După 1990, Marius Oprea a continuat să întreţină relaţii în spaţiul german, soţia sa fiind stabilită, în clipa de faţă, în Germania unde lucrează ca medic. De altfel, el a beneficiat de o bursă Soros pentru studierea istoriei Securităţii şi de un stagiu de pregătire la Autoritatea Federală germană pentru studierea arhivei fostei Securităţi est-germane, STASI. Posibilul interes al serviciilor de informaţii germane faţă de subiectul preocupărilor „istorico- ştiinţifice“ ale lui Oprea poate fi justificat, printre altele, şi de nevoia identificării eventualelor surse informative ale fostei Securităţi din rândul minoritarilor germani repatriaţi în perioada comunistă. Revenind la posibila colaborare a lui Marius Oprea „cu agenţi sub acoperire, inclusiv sub steag străin, ai unui serviciu de spionaj deosebit de activ în Transilvania şi cu o bună pentrare şi acoperire în mediile tineretului şi intelectualilor din Braşov“, am constatat că această suspiciune revine cu obstinaţie pe buzele unora dintre sursele noastre. Mai mult chiar, suntem informaţi şi „respectivul serviciu s-a ocupat şi de perspectivele „academice“ ale lui Marius Oprea“. Dacă ultima dintre aceste afirmaţii ar fi adevărată, ar însemna că toată cariera lui Marius Oprea a fost migălos construită în scopul obţinerii unor beneficii informative de către posibilii păpuşari din spatele acestuia. Poate prezenta însă Marius Oprea interes pentru un serviciu străin de informaţii? Privind cu mai multă atenţie în jurul lui Oprea, vom constata că răspunsul la această întrebare este afirmativ.

Valoarea informativă a „sursei“ Oprea

Marius Oprea
Marius Oprea

Primul dintre argumentele care confirmă valoarea „sursei“ Oprea este accesul acestuia la arhivele SRI. Cum se ştie deja, Marius Oprea a declarat că el a fost „primul civil“ care a pătruns în arhivele SRI încă din 1994, dată la care alţi istorici cu experienţă n-au avut norocul să beneficieze de sprijinul lui Virgil Măgureanu pentru consultarea arhivei fostei Securităţi. Conform propriilor declaraţii, intrarea în arhive i-ar fi fost aprobată de Virgil Măgureanu după ce, în calitate de corespondent al postului de radio Europa Liberă, i-a prezentat acestuia o temă de cercetare pe subiectul Securitate în vederea elaborării unei teze de doctorat. Şi Măgureanu a semnat. Posibil. Cert este că, la acea dată, cei mai cunoscuţi cercetători ai arhivelor SRI erau Cristian Troncotă, Mihai Pelin şi cetăţeanul britanic Dennis Deletant. Dacă Oprea are dreptate şi el a fost „primul civil“ intrat în arhive, atunci ar însemna că ceilalţi trei erau militari. Profesorul Cristian Troncotă era într-adevăr ofiţer SRI, Mihai Pelin nu ştim să fi fost ofiţer, el având totuşi o legătură recunoscută deja cu fosta Securitate, iar Dennis Deletant fusese şi el în atenţia Securităţii, ca spion englez. Ce informaţii existente în arhivele SRI puteau interesa serviciile străine de spionaj, având în vedere că fondul documentar pus la dispoziţia lui Oprea viza perioada 1948-1964? Surse, agenţi, reţele, conexiuni. Ca o menţiune de culoare, sursele noastre ne-au dezvăluit şi faptul că, „după documentarea în arhivele Securităţii, Marius Oprea a conferenţiat la Academia Diplomatică a MAE, cursul fiind destinat învăţării viitorilor diplomaţi cum să se ferească să nu fie racolaţi de noile servicii de informaţii naţionale“. Al doilea dintre argumente îl reprezintă poziţiile importante ocupate de acesta de-a lungul timpului: consilier personal al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu (1995-1997), consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu (1999-2000), director al IRIR (2002), consilier de stat pe probleme de securitate naţională la cabinetul Primului Ministru Tăriceanu (2005-2006), preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului. Oricare dintre aceste funcţii reprezintă, din punct de vedere informativ, o mină de aur pentru orice serviciu de informaţii cu interes în partea asta de lume.

 

Dennis Deletant, agent MI6?

DENNIS DELETANT
DENNIS DELETANT

Un personaj interesant aflat în legătura directă (sau invers) a lui Marius Oprea este cercetătorul britanic Dennis Deletant. Pasionat de filologie, la fel ca şi Marius Oprea în tinereţe, englezul Deletant a ajuns să-şi descopere, după 1990, chemarea către secretele arhivei SRI şi să-şi schimbe meseria. Evident, şi el a fost în atenţia fostei Securităţi, ca agent al serviciului de informaţii britanic SIS sau MI6. În urmă cu câteva luni, el chiar a ţinut să aducă la cunoştinţa publicului românesc de la Sighetul Marmaţiei, cu ocazia unei conferinţe ţinute în cadrul şcolii de vară din localitate, „surprizele“ descoperite în dosarul său de securitate. Astfel, Deletant a afirmat că în timp ce-şi făcea doctoratul în istorie în România, Securitatea îl bănuia că ar fi fost spion englez, aceeaşi bănuială planând şi asupra soţiei sale, Andreea, originară din România. Într-adevăr, Securitatea l-a bănuit (şi anumiţi ofiţeri superiori din fosta Securitate îl bănuiesc încă) de această îndeletnicire. Iată, spre exemplu, ce ne declară o sursă bănuitoare din fostul DSS: „Dennis Deletant este cadru al MI6 specializat pentru operaţiuni în România, sub acoperirea Institutului britanic de Studii Slavonice şi Est Europene (School of Slavonic and East European Studies).În buna şi respectabila tradiţie a spionajului britanic, pentru a avea o pătrundere în mediile de interes din România, a perfectat o casătorie cu fata profesorului Caracostea, Andreea“. Nu ştim pe ce se bazează sursa noastră, deoarece n-am avut acces la dosarul lui Deletant, de la Securitatea britanică, dar trecutul lui este extrem de interesant din perspectiva derulării unei astfel de meserii păcătoase. Până în 1990, Dennis Deletant a vizitat destul de des România, prima sa vizită făcută aici datând din 1965. Student la o facultate de filologie din Marea Britanie, Deletant s-a arătat interesat de limba şi literatura română. Conform propriilor declaraţii, după un curs de limba română de şase luni, pe care l-a urmat la London University, el a participat apoi, „sub auspiciile“ British Council (Consiliul Britanic), la cursurile de vară de la Sinaia, din iulie 1965. El a revenit în România în 1967, la aceleaşi cursuri de vară, dar „securiştii“, abil deghizaţi în „şefi de grupă“, l-ar fi împiedicat să stabilească „relaţii fireşti“ cu locuitorii şi n-a putut asfel să-şi exerseze cunoştinţele dobândite. Doi ani mai târziu însă, British Council i-a acordat o bursă postuniversitară de nouă luni şi Deletant a putut călători în voie prin România, fără „ghid“, cu toate că „filatorii erau permanent pe urmele sale. La acea dată, el stăpânea bine limba română şi, în august 1969, a fost solicitat de o echipă a postului american de televiziune ABC să fie interpret pe toată durata vizitei preşedintelui Nixon în România. Ulterior, a cunoscut-o pe fiica unui profesor universitar (fost deţinut politic, ca şi tatăl acestuia), Andreea Caracostea, pe care a cerut-o în căsătorie şi, în 1972, a solicitat aprobarea din partea autorităţilor române. Căsătoria cu un cetăţean străin era, la acea vreme, o operaţiune extrem de sofisticată, atât datorită verificărilor la care erai supus, dar şi a semnăturii finale care trebuia dată personal de Nicolae Ceauşescu. Logodnica lui Dennis Deletant a obţinut însă aprobarea cu două luni mai devreme decât termenul obişnuit, datorită unei „pile“ care ar fi intervenit la secretarul Consiliului de Stat, Constantin Stătescu. „Pila“ era istoricul Virgil Cândea, cercetător la Institutul de Studii Sud-Est Europene. După căsătoria cu Andreea Caracostea, Dennis Deletant şi-a continuat vizitele în România. A avut însă anumite probleme, în 1975, 1979 sau 1983, cu obţinerea paşapoartelor şi a vizelor pentru socrii săi, invitaţi în Marea Britanie. Deoarece iniţial cererea le-a fost refuzată, Deletant a intervenit la vârf, fie scriindu-i lui Ceauşescu, fie solicitând intervenţia pe cale diplomatică şi a obţinut aprobările solicitate. Curios din fire, fostul „filolog“ Deletant l-a vizitat în 1986 pe Corneliu Coposu, cu care a avut un schimb interesant de informaţii. Pentru cei care nu ştiu, vizita unui cetăţean străin la domiciliul lui Corneliu Coposu era un eveniment extrem de important pentru lucrătorii de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Deletant, interesat, spune el, „de documentarea pe tema contactelor pe care le-a avut Iuliu Maniu, fostul lider al PNŢ, cu personalităţi politice britanice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial“, a obţinut de la Corneliu Coposu lămuririle necesare. După 1987, datorită unui sentiment de revoltă, el s-ar fi decis să spună Occidentului, cu voce tare, adevărul despre politica lui Ceauşescu. În cartea sa, „Ceauşescu şi Securitatea“, apărută în 1998 la editura Humanitas, Deletant mărturiseşte următoarele: „La prima solicitare, în 1987, a serviciului Mondial al BBC, cu privire la opiniile mele despre politica lui Ceauşescu, nu am mai avut nici o ezitare: am spus exact ce aveam de spus, mi-am repetat afirmaţiile şi în alte interviuri, convins fiind că nu voi mai avea nicio şansă de a mai căpăta viza de intrare în ţara. Mare mi-a fost surpriza când Ambasada României de la Londra mi-a acordat-o pe loc, în septembrie 1988; mam folosit de prilej pentru întrevederi cu Pippidi, Mircea Dinescu, Andrei Pleşu, Ştefan Augustin Doinaş. A fost ultima mea vizită înainte de Revoluţie“. A fost ultima vizită deoarece la scurt timp după aceasta el ar fi fost declarat „persona non grata“ şi a fost informat de un funcţionar din Ministerul Britanic de Externe, prin intermediul unui „amic“, să nu mai revină în România deoarece s-ar afla „pe poziţia şapte“ a unei liste întocmite de Securitate. A revenit însă în 29 decembrie 1989, în calitate de consultant al unei echipe de televiziune a BBC.

Penetrarea arhivei SRI
După 1990, Deletant şi-a continuat, nestingherit, activitatea din România şi a găsit soluţii eficiente pentru înlăturarea dificultăţilor birocratice. El a fost, de altfel, primul cetăţean străin care a primit aprobarea lui Virgil Măgureanu (foto) pentru a studia documente din arhiva fostei Securităţi. Într-un interviu apărut în săptămânalul „Prezent“, Dennis Deletant descrie contextul în care a pătruns în arhivele respective. „La o parte a arhivei Securităţii am ajuns datorită d-lui Virgil Măgureanu. Eram membru al unei comisii pentru transfer de know-how în Ministerul britanic de Externe şi am fost numit în acel Consiliu în ‘90, pentru a mă ocupa de România. În ‘93, dl Măgureanu a făcut o cerere către ministerul nostru, să ajutăm cu materiale privind situaţia tinerilor infractori din România. Era o problemă cu pedepsele, tratamentul aplicat lor şi toată concepţia instrumentării cazurilor. Ministerul nostru nu avea legătură cu această problemă dar, pentru că eu eram membru al Comisiei, ministrul nostru adjunct m-a rugat, personal, să duc d-lui Măgureanu un material de la Ministerul nostru de Interne, care se ocupa de problema tinerilor infractori, evident cu aprobarea Guvernului britanic. Iar dl Măgureanu, că să-mi mulţumească, m-a întrebat: «Ştiu că vă interesează istoria Securităţii. Cu ce vă pot ajuta?». Nici nu concepeam ca voi avea acces la arhive, dar la sugestia lui Virgil Măgureanu am solicitat în scris şase teme, din care cinci mi s-au aprobat“. În opinia lui Dennis Deletant marile mistere, care continuă să învăluiască istoria Securităţii, şi care trebuie să fie developate opiniei publice, şi nu numai, se referă la: 1) stabilirea influenţei pe care a avut-o KGB la începuturile Securităţii, în 1948; 2) care a fost politica de cadre a Securităţii înainte de 1965 şi după; 3) care au fost ţintele UM 0110; 4) unde sunt banii din conturile fostului DSS şi 5) care sunt politicienii din Occident şi din partidele socialiste vesteuropene care au primit bani de la regimul Ceauşescu sau au întreţinut relaţii cu Securitatea română. Revenind la pătrunderea în arhiva istorico-operativă a SRI, la acea dată, în 1993, existau informaţii suficiente privind activitatea derulată de istoricul britanic în perioada 1965-1988 pe teritoriul României, concluzia fostei Securităţi fiind că el este agent britanic. În aceste condiţii, accesul unui presupus agent străin în arhivele Serviciului Român de Informaţii pare un act de trădare din partea directorului SRI, Virgil Măgureanu. Numai că, în contextul postrevoluţionar, era un titlu de glorie să serveşti un serviciu secret străin, chiar şi dacă te chema Virgil Măgureanu, sau poate cu atât mai mult. Un an mai târziu, în aceleaşi arhive avea să intre şi Marius Oprea, în numele aceleiaşi curiozităţi istorico-ştiinţifice. Între cei doi avea să se stabilească ulterior o lungă şi fructuoasă relaţie de colaborare. Numai că, afirmă sursele noastre „relaţia Deletant-Oprea este numai aparent de „interes istorico-ştiinţific“. Această aparenţă acoperă interesul MI6 pentru investigarea unor fonduri arhivistice în legătură cu care statul român nu trebuie să ştie că le-au accesat britanicii, deoarece folosesc datele obţinute în scopuri operaţionale secrete. Prin urmare, relaţia dintre cei doi este una specială şi este puţin probabil ca Marius Oprea să nu-şi dea seama de tipul activităţii pe care o desfăşoară“.Interesul pentru baza de date a IRIR poate fi şi unul dintre motivele pentru care, în 2002, în contextul apariţiei unor informaţii cu privire la verificările demarate de CNSAS cu privire la posibila colaborare cu Securitatea a lui Andrei Pippidi, directorul Institutului Român de Istorie Recentă (IRIR), Dennis Deletant, aflat în Consiliul de conducere al institutului, a intervenit pentru înlocuirea acestuia cu „amicul“ Marius Oprea. Institutul Român de Istorie Recentă (IRIR) a fost înfiinţat în septembrie 2000, la iniţiativa fostului ambasador al Olandei la Bucureşti, Coen Stork. Oficial, fondurile iniţiale pentru acest proiect, de aproximativ 400.000 de dolari, au fost avansate de Ministerul de Externe al Olandei. Neoficial însă, există informaţia că IRIR este creaţia mai multor servicii secrete străine. În acest sens, afirmă sursele nostre, „o explicaţie a rocadei Pippidi-Oprea poate fi aceea că MI6 a ţinut să-şi asigure primatul în faţa mai puţin importantului serviciu de spionaj olandez, dar care a avut totuşi, prin intermediul lui Coen Stork (legatura superioară, printre alţii, şi a lui M. Dinescu) o mai mare contribuţie la infiinţarea şi finanţarea institutului. De menţionat că fostul ambasador Stork îl prefera pentru acest post pe Stejărel Olaru“. Prezenţa britanicului Deletant alături de Marius Oprea, în diferite formule, a devenit apoi una obişnuită. El a apărut astfel în Consiliul ştiinţific al Memorialului de la Sighet, a fost pentru doi ani chiar şi rectorul şcolii de vară din acea localitate, iar în decembrie 2005 a devenit, prin decizie a premierului Tăriceanu, membru în Consiliul de Onoare al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCR). Înfiinţată de Guvern, noua instituţie este găzduită, deloc întâmplă tor, chiar în fostul sediu al IRIR, locul de muncă al grupului compus din Oprea, Olaru şi Deletant.

Relaţia Bukovski

oprea Bukovski1

În 2001, la cursurile de vară de la Sighet, Marius Oprea îl cunoaşte pe disidentul rus Vladimir Bukovski, un vechi adversar al KGB şI protejat al Intelligence Service datorită informaţiilor extrem de valoroase aflate în posesia lui, date şi informaţii sustrase din arhivele PCUS şi KGB după 1991. Ulterior, legătura Oprea-Bukovski devine extrem de apropiată, mai întâi printr-o corespondenţă electronică, iar apoi prin vizitele reciproce pe relaţia Londra-Bucureşti. Încrederea de care s-a bucurat Marius Oprea din partea lui Bukovski, dar şi a Intelligence Service-ului, a făcut ca acesta să-l cunoscă personal pe Alexander Litvinenko, un fost ofiţer FSB refugiat în Marea Britanie şi aflat, până în momentul asasinării sale, sub protecţia SIS. Relaţia lui Oprea cu Bukovski este atât de importantă încât, atunci când presa a dezvăluit informaţii privind colaborarea lui cu Securitatea, Oprea a cerut reprezentanţilor ONG-ului intitulat Centrul Rezistenţei Anticomuniste să intervină pe lângă Bukovski, unul dintre susţinătorii acestui ONG, pentru a-l asigura de faptul că prietenul de la Bucureş ti nu a fost colaborator al fostei Securităţi.

Misterul vulnerabilităţii consilierului guvernamental
Confruntat pentru prima dată cu accesul oficial la secrete de importanţă deosebită, Marius Oprea, consilierul de stat pe probleme de securitate naţională, n-a trecut testul ORNISS. Asta a fost o mare lovitură pentru cel care a avut pe mână la discreţie, ani de-a rândul, documente şI informaţii cu caracter secret. Motivul refuzului SRI de a-i permite lui Oprea accesul la documente clasificate a rămas învăluit în mister. Deşi refuzul n-a fost motivat oficial, Marius Oprea a declarat că la mijloc ar fi vorba de „o răzbunare din partea SRI“, instituţie care ar fi invocat articolul 160, litera F din Legea 582/2002. Conform paragrafului de lege invocat, Oprea ar fi „demonstrat lipsă de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscreţie“. Mai mult, consilierul Oprea a legat refuzul şi de anumite acuzaţii aduse de preşedintele Traian Băsescu conform cărora istoricul ar fi dat informaţii despre Securitate, contra cost, unor fundaţii din Israel şi Germania. Conform surselor noastre, lui Marius Oprea i-ar fi fost refuzat certificatul ORNISS „pentru nesinceritate în completarea chestionarului de securitate. A ascuns relaţiile sale de notorietate cu servicii străine, precum şi ca urmare a valorificării abuzive, dacă nu ilicite, a unor documente accesate în arhivele Securităţii, chiar cu mult înainte de înfiinţarea C.N.S.A.S. Astfel, împreună cu nişte foşti (unii şi actuali) membri ai C.N.S.A.S. ar fi fost implicat în trafic cu documente, contra unor sume destul de mari. În plus, are foarte serioase probleme cu alcoolul, ceea ce constituie vulnerabilitate pentru deţinătorii de secrete“. Lipsa certificatului de securitate a dus la trecerea lui Marius Oprea pe postul de consilier personal al premierului Tăriceanu, funcţia ocupată de el până atunci fiind dată amicului său de la IRIR, Stejărel Olaru. Astfel, consilierea pe probleme de securitate a şefului Guvernului a rămas în grupul Oprea.

Bulversarea serviciilor de informaţii
Implicarea lui Marius Oprea în elaborarea legislaţiei privind securitatea naţională a României, a avut scopul de a crea o stare de haos legislativ cu efecte imediate asupra activităţii serviciilor secrete, dar şi a imaginii acestuia în percepţia opiniei publice interne şi internaţionale. O analiză a proiectelor de legi propuse de grupul lui Oprea relevă amatorismul într-o chestiune de o extremă importanţă pentru intereseul naţional. Fără a consulta specialişti în domeniu, Marius Oprea a încercat şi încearcă să impună legi care pot bloca pentru totdeauna munca ofiţerilor de informaţii din România, invocând sprijinul unei societăţi civile care este ca şi inexistentă. În plus, figuri marcante ale aşa-zisei societăţi civile s-au dovedit a fi fost într-o relaţie mai mult decât dubioasă cu fosta Securitate, ceea ce contribuie la scăderea credibilităţii şi la mascarea adevăratelor intenţii ale lui Marius Oprea. Numirea şi menţinerea lui Marius Oprea în cadrul cancelariei Primului Ministru, în pofida informaţiilor furnizate de SRI, precum şi a suspiciunilor care îi însoţesc activitatea, ridică mari semne de întrebare cu privire la adevăratele intenţii ale lui Călin Popescu Tăriceanu. Se permite astfel menţinerea unei influenţe la cel mai înalt nivel decizional al grupului reprezentat de Marius Oprea, în chestiuni sensibile ce privesc Securitatea Naţională. Mai mult, nesocotirea informărilor serviciilor secrete pune sub semnul întrebării rolul şi locul lor în raport cu beneficiarii de informaţii, dar şi fidelitatea acestor beneficiari faţă de interesele de securitate naţională. Mai nou, sloganul atât de drag lui Marius Oprea, „moarte securiştilor“ s-a transformat astfel într-unul înfricoşător: „Moarte Securităţii Naţionale“. Răspunsul la întrebarea „Cum şi de ce s-a produs această schimbare în preocupă rile lui Marius Oprea?“ este de fapt ceea ce ne interesează. Pentru aceasta însă era nevoie de o privire atentă asupra trecutului şi relaţiilor speciale create de acesta începând de pe băncile liceului până la fotoliul din cancelaria primului ministru.

Dan Badea şi
Constantin Corneanu

Text aparut in Interesul Public (înainte ca ziarul sa fie preluat de generali rezervişti din SIE), 10 septembrie 2007

Ofensiva impotriva serviciilor de informatii

Razboiul anti-Basescu, declansat de grupurile de interese din jurul premierului Calin Popescu-Tariceanu, are o componenta tot mai agresiv indreptata impotriva serviciilor de informatii si, in consecinta, a securitatii nationale. Dupa ce au esuat, deocamdata, in incercarea de a prelua controlul asupra serviciilor secrete, liberalii lui Tariceanu s-au coalizat pentru a decredibiliza conducerile sau activitatea acestor structuri.Scopul acestor actiuni este, in gandirea strategilor liberali, anihilarea puterii presedintelui si transformarea acestuia intr-un actor docil pe scena politica romaneasca. Totul pleaca de la teza liberalo-patricista conform careia puterea lui Traian Basescu sta in serviciile secrete, pe care le controleaza si prin intermediul carora obtine informatii despre structurile mafiote ce graviteaza in jurul premierului.Succesele obtinute de SRI, spre exemplu, in cazurile Patriciu si Stantchev sunt revoltatoare pentru patrulaterul Tariceanu-Patriciu-Voiculescu-Luca, in conditiile in care “nasul” Tariceanu n-a fost capabil sa musamalizeze, cum ar fi fost firesc, fluxul de informatii penale ajuns la procurorii anticoruptie. Deoarece serviciile i-au pus “piedica” lui Patriciu, sau lui Seres, atunci serviciile nu sunt bune, afirma baietii lui Tariceanu. Daca serviciile secrete ar fi fost controlate de premier, securitatea si protectia structurilor mafiote ar fi fost asigurata, cred ei. Pedepsirea serviciilor pentru ca si-au facut datoria, dublata de eforturile agresive pentru preluarea controlului acestora, este, de fapt, explicatia atacurilor indreptate de mai multa vreme impotriva lor.

SEMINAR - ZIARUL FINANCIAR

In analiza aparuta sub titlul “Mafia si Securitatea Nationala” am aratat deja unul dintre fronturile pe care se poarta aceasta batalie antiservicii, prin destructurarea legislativa si anularea competentelor ce tin de marea coruptie si crima organizata.

Teza fostilor securisti si politia politica

Un al doilea front pe care se duce batalia este cel al hartuielii continue a serviciilor, pentru decredibilizare, scopul urmarit fiind justificarea ingradirii ulterioare a competentelor deja amintite. Campania este coordonata de aceiasi strategi ai premierului, fie ei “parlamentari de serviciu”, politicieni fideli sau consilieri exaltati. Toti au in comun o impardonabila necunoastere a rolului si functiilor reale ale serviciilor de informatii, precum si dorinta de a satisface interesele stapanului.

Pentru a avea succes “de public” in campania lor, strategii lui Tariceanu au folosit si continua sa aplice teza “fostilor securisti” din servicii, vinovati prin definitie de toate relele sistemului; prezenta “fostilor securisti” este o conditie necesara si suficienta pentru a demonstra ca serviciile de informatii continua practicile de politie politica ale fostei Securitati. Teza aceasta este lucrarea de capatai a lui Marius Oprea, consilier personal al lui Calin Popescu-Tariceanu si strateg al pachetului legislativ privind securitatea nationala incropit de echipa lui Tariceanu.

Ea a fost folosita in aparare atat de Patriciu – care a pretins ca, desi a existat un mandat din partea procurorului, i-au fost interceptate ilegal convorbirile telefonice -, cat si de Seres – care a fost interceptat indirect, pe mandatele celor aflati in atentia procurorilor. Amandoi au invocat, in mod fals, actiuni de politie politica si au raspandit aceasta idee prin intermediul mass-media controlate. Vinovatul pentru aceste actiuni a fost identificat, evident, in persoana lui Traian Basescu, “seful” serviciilor.

Un alt atac gratuit, inregistrat recent la adresa presedintelui, via SRI, a pornit de la interviul dat postului de televiziune TVR1 de Traian Basescu. Dupa ce a afirmat ca in 2005, intr-o sedinta de guvern, a atras atentia ministrilor sa aiba grija cu cine vorbesc la telefon, deoarece unii dintre interlocutorii acestora se afla sub mandat de interceptare, aliatii lui Tariceanu au sarit, cu o intarziere de doi ani, la gatul presedintelui, intrebandu-l de unde stia despre aceste interceptari si de ce premierul nu fusese informat despre legaturile ministrilor cu suspectii aflati la index.

Mai mult, premierul Tariceanu a declarat oficial ca el nu fusese informat de faptul ca anumiti membri ai Guvernului “fac obiectul unor ascultari”: “Eu vad ca presedintele foloseste informatii de la serviciile secrete despre membri ai Guvernului, iar eu nu sunt informat despre acest lucru. Este foarte grav ca presedintele stie ca anumiti membri ai Guvernului fac obiectul unor ascultari, iar eu nu sunt informat” – a declarat Tariceanu. Evident, afirmatia lui Tariceanu era, in parte, falsa, deoarece nu ministrii faceau “obiectul unor ascultari”, ci prietenii lor.

Ulterior insa, SRI a declarat, printr-un comunicat oficial, ca premierul fusese totusi informat, la fel ca si presedintele, despre aceasta situatie: “Informarile elaborate de catre Serviciu referitoare la unele riscuri si vulnerabilitati identificate in sistemul energetic national au fost transmise, conform legii, atat presedintelui Romaniei, in calitate de presedinte al Consiliului Suprem de Aparare a tarii, cat si prim-ministrului Guvernului Romaniei”. Atragerea SRI in aceasta disputa, ca tap ispasitor, nu si-a produs insa efectul, cele “21 de note” primite de premier fiind o dovada clara in acest sens.

Atac cu oratanii la SPP

Teza strategica a lui Marius Oprea (“securistii” sunt peste tot) a fost din nou folosita, la sfarsitul lunii trecute, in cazul Serviciului de Protectie si Paza. Cum am aratat deja, baietii lui Tariceanu doresc scoaterea SPP de sub controlul presedintelui CSAT si transformarea lui intr-o directie din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. Un serviciu in minus pentru presedinte inseamna o victorie in plus pentru Tariceanu.

Numai ca acest demers are prea putine sorti de izbanda, atat datorita caracteristicilor functionale ale acestei structuri, a supradimensionarii ulterioare a MAI, dar si a impotrivirilor din interiorul SPP. Prin urmare, s-a imaginat un scenariu de compromitere a serviciului prin exploatarea unui conflict artificial de munca.

Mircea Gainusa

Astfel, pe 25 ianuarie 2007, un ofiter activ al SPP, colonelul Mircea Gainusa (foto), iese la rampa si, printr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Traian Basescu, informeaza opinia publica de pretutindeni ca SPP “se afla intr-un proces de destructurare cu repercusiuni negative in planul starii de spirit a cadrelor, cat si al indeplinirii atributiilor functionale stabilite” de lege.

mircea gainusa
mircea gainusa

Motivul acestei stari de fapt, spune ofiterul rebel, este prezenta otravita in cadrul SPP a inamicului public numarul unu, intruchipat de fostii ofiteri de Securitate: “Cu deosebit respect, stimate domnule presedinte, va supun atentiei faptul ca, in prezent, Serviciul de Protectie si Paza a devenit structura in care sunt ascunse cadre militare care au apartinut fostelor institutii represive comuniste sau au activat ca inalti demnitari, salarizati, in fostul CC al UTC ori participanti la actiunile represive din timpul evenimentelor din Decembrie 1989” – spune colonelul cu nume de pasarica.

Gainusa expune apoi lista celor 13 securisti ascunsi in SPP si acuzati, de protestatar, ca au distrus serviciul. Primul dintre inamici este chiar seful SPP, generalul maior Lucian Pahontu, “fost ofiter activ in defunctul Departament al Securitatii Statului”, deci vinovat. Al doilea acuzat este generalul maior Alexandru Burian, “absolvent al Academiei Politice din cadrul Academiei Militare Generale, iar inainte de anul 1989 a fost inalt activist platit al CC al UTC, unde alaturi de «generalul heroina» a activat in subordinea «martirului» George Copos”.

Urmeaza colonelul Dorel Nutu, acuzat ca “a participat activ pe timpul evenimentelor din Decembrie 1989 la actiunea de incinerare a cadavrelor eroilor revolutiei timisorene (…) si la aruncarea cenusei rezultate”. La fel, colonelul Ailoaie Vasile care ar fi fost, inaintea angajarii in SPP, “cercetat, apoi pus la dispozitie si apoi dat afara din Ministerul Administratiei si Internelor, pentru abateri deosebit de grave”.

Al cincilea inamic este colonelul Costin Nedelea (supranumit “Hitlerica” – n.n.: C.B.), “fost ofiter de Securitate” incadrat in SPP pentru a scapa de consecintele legii privind deconspirarea Securitatii ca politie politica. Pomelnicul continua cu coloneii Ion Costea, Adrian Balan, Florin Popescu, Gheorghe Alexandru si Ovidiu Lazar, care ar fi fost “judecati in consiliile de onoare ale MAI, pentru abateri deosebit de grave, incompatibile cu calitatea de ofiter”. Lista se incheie cu colonelul Petru Caba si maiorii Andrei Nistor si Ioan Sarlea.

Cu oistea’n gardul de la Cotroceni

Dezvaluirile lui Gainusa, extinse si repetate prin canalele media ale aliatilor lui Tariceanu, au fost apoi rapid preluate de grupul de lucru liberal si, prin vocea parlamentarilor de serviciu Norica Nicolai si George Scutaru, au fost exploatate in sensul prevazut de scenariu. Iata ce declarau parlamentarii flasneta: “Situatia din Serviciul de Paza si Protectie este foarte grava daca sunt adevarate cele semnalate de un colonel SPP in scrisoarea deschisa adresata presedintelui Traian Basescu. Iar faptul ca un militar, un cadru activ, a facut publice neregulile si ilegalitatile din cadrul SPP demonstreaza ca s-a ajuns la o situatie fara iesire in interiorul acestui serviciu. (…) Nu putem permite ca banii publici sa fie cheltuiti pentru recompensarea unor oameni care nu au nimic de a face cu democratia”.

Teza cu “securistii rai”, a lui Oprea (foto), parea sa functioneze, liberalii fiind siguri ca au mai batut astfel un cui in cosciugul SPP. Numai ca adevarul avea sa-i pocneasca rapid peste gura dupa ce oficialii SPP au prezentat culisele revoltei colonelului Gainusa. Individul construise intreaga poveste pentru a scapa de pensionare. Desi ii venise sorocul, nu voia cu nici un chip sa treaca in civilie si a fost probabil sfatuit sa-si santajeze superiorii ca poate reuseste sa se mentina in sistem. Pe de alta parte, povestea tesuta de el, parca rupta din operele lui Marius Oprea, era falsa.

Printr-un comunicat oficial, SPP a demontat aceasta diversiune. Dupa ce a explicat trista situatie profesionala a colonelului rebel Gainusa, SPP a corectat cu precizie aberatiile debitate de acesta cu privire la “militienii si securistii” identificati anterior. Astfel, generalul Pahontu fusese in 1989 comandant de pluton transmisiuni – militar in termen, si nu “ofiter DSS”; generalul Burian nu absolvise “Academia Politica”, ci Facultatea de Arme intrunite si nu fusese “inalt activist al CC al UTC”, ci detasat, o perioada, ca ofiter MApN, la Sectia de Pregatire a Tineretului pentru Apararea Patriei; colonelul Dorel Nutu nu a participat la incinerarea cadavrelor, dovada ca nu a fost inculpat, ci a fost audiat in calitate de martor datorita functiei pe care o ocupa atunci in cadrul serviciului judiciar al Militiei SAI; colonelul Victor Ailoaie nu a fost anchetat, cercetat sau judecat vreodata, ci a fost declarat inapt medical pentru o scurta perioada, iar ulterior, dupa insanatosire, a fost rechemat in activitate; colonelul Costin Nedelea a fost ofiter de Securitate, pentru doi ani, iar dupa 1990 a fost incadrat in SRI, unde a ramas pana in 2006, deoarece “nu a desfasurat actiuni de politie politica”; la fel, ceilalti ofiteri vizati “nu au fost judecati vreodata de consiliile de onoare sau pusi la dispozitie in vederea cercetarii”, cum afirmase Gainusa. in aceste conditii, ofensiva liberala asupra SPP, cu “gainusa” pe post de berbec, s-a dovedit a fi o noua oiste in gardul Cotrocenilor. O diversiune esuata.

Atac la SIE cu muncitori acoperiti

Zilele trecute a fost politizat si mediatizat excesiv cazul celor doi romani retinuti in Irak, in octombrie 2006, pentru nerespectarea unor norme interne dintr-o unitate militara. Mass-media au transformat un caz banal de indisciplina comis de doi cetateni romani intr-o chestiune de securitate nationala.

Politicienii au iesit pe posturile de televiziune pentru a-si da cu parerea despre chestiune si era cat pe ce sa fie convocat Consiliul Suprem de Aparare a tarii si sa intoarcem armele impotriva Statelor Unite daca nu se intampla ca romanasii nostri, oameni din popor, sa fie trimisi la mamele sau nevestele lor. Isteria nationala, lansata de bizoni cu minte ingusta din mass-media sau din lumea politica, a fost o noua ocazie pentru acumularea de puncte in razboiul Cotroceni-Victoria. De aceasta data, in conflict a fost agatat, cu aceeasi parsivenie politicianista, SIE, alaturi de Ministerul Afacerilor Externe.

Dupa dezvaluirea intarziata a situatiei celor doi muncitori retinuti in Irak, presedintele Basescu a declarat mai intai ca nu fusese informat despre acest caz, pentru ca ulterior sa revina si sa afirme ca aflase totusi despre aceasta retinere, in calitate de presedinte al CSAT, inca din noiembrie 2006.

Pe de alta parte, premierul Tariceanu a declarat ca nici el n-a fost informat despre muncitorii romani si, subit, a descoperit ca era o obligatie a ministrului de externe sa-i aduca si lui la cunostinta aceasta tarasenie. Numai ca, printr-o declaratie oficiala a MAE, se afirma ca ministrul Ungureanu nu era obligat sa-l informeze pe premier deoarece cazul tinea mai degraba de o activitate consulara de rutina, intr-o astfel de situatie aflandu-se cateva mii de romani. “MAE nu are obligatia sa informeze structurile de conducere ale Executivului in legatura cu evolutia tuturor cazurilor de asistenta consulara acordata celor aproximativ 7.200 de cetateni romani arestati sau condamnati in afara teritoriului national” – a declarat Corina Vintan, purtator de cuvant al MAE.

Cu toate acestea, orgoliul premierului a fost atat de afectat, incat a cerut demisia ministrului Ungureanu. Fiind vorba insa si de suspiciunea initiala de spionaj, in scandal a fost atras si Serviciul de Informatii Externe. Vocile liberalilor s-au facut rapid auzite, mai intai prin Bogdan Olteanu: “Trebuie sa vedem daca Serviciul de Informatii Externe si-a facut sau nu si-a facut datoria in aceasta situatie, daca a informat si pe cine a informat.

Din declaratiile pe care Traian Basescu le-a facut astazi (1 februarie a.c. – n.n.) intelegem ca a primit informatii din partea Ministerului Afacerilor Externe, dar continua sa nu existe nici un fel de mentiune referitoare la implicarea Serviciului de Informatii Externe in acest caz“, a declarat Bogdan Olteanu pe 1 februarie. Ulterior, acelasi Olteanu a declarat ca asteapta ca seful SIE, Claudiu Saftoiu, sa-si dea demisia. Pe 3 februarie, un alt PNL-ist, Adrian Iorgulescu, a cerut demiterea sefului SIE, fara sa poata argumenta, coerent, motivele pentru care a cerut acest lucru. “Si directorul SIE trebuie sa raspunda pentru faptul ca nu l-a informat pe premierul Tariceanu despre cei doi romani retinuti in Irak” – a declarat Iorgulescu.

Numai ca SIE nu prea avea de ce sa-l informeze pe Tariceanu despre cazul celor doi romani care se dovedisera a fi nu spioni, ci contravenienti, pentru ca incalcasera regulamentele interne din cadrul unitatii militare in care se aflau. Daca miile de cetateni romani de peste hotare, surprinsi ca fura sau ca nu respecta legile tarilor in care se afla, sunt retinuti de autoritatile statelor respective, trebuie sa fie informat primul-ministru? Trebuie ca SIE sa-si piarda vremea cu asa ceva? in caz afirmativ ar trebui ca primul-ministru sa nu mai citeasca altceva decat rapoarte despre infractorii romani de peste hotare, iar SIE sa se transforme in politie comunitara externa.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

PREZENT, 06 februarie 2007

Mafia si Securitatea Nationala

Conflictul dintre palatele Cotroceni si Victoria a capatat dimensiuni extrem de ingrijoratoare pentru securitatea nationala a Romaniei. Institutii fundamentale ale statului, precum Presedintia si Guvernul, se afla intr-un permanent razboi ale carui consecinte sunt devastatoare pentru intreaga societate, ca sa nu mai vorbim de implicatiile externe, mai ales dupa admiterea Romaniei ca membru cu drepturi depline in Uniunea Europeana. Exista tot mai multe indicii ca in Romania structurile de tip mafiot au capatat suficienta putere pentru a trece la schimbarea raportului de forte cu institutiile de aparare ale statului.

Declansat de presedintele Traian Basescu, ca reactie la ofensiva “grupurilor nelegitime de interese”, in fapt a structurilor mafiote deja coagulate, conflictul dintre palate nu este altceva decat rezultatul razboiului antimafia declansat de Presedintie cu sprijinul serviciilor secrete si al unui corp redus de procurori si politisti.

De cealalta parte a baricadei se afla prim-ministrul Calin Popescu-Tariceanu, un reprezentant al grupului de tip mafiot, incolacit in jurul lui Dan (Dinu – nume de scena) Costache Patriciu si
compus din politicieni corupti sau manipulabili, grup cu care s-au aliat strategic si alte structuri “nelegitime” aflate in atentia procurorilor. Bine reprezentate politic si mediatic, grupurile mafiote au reusit sa castige cateva batalii importante cu Presedintia si viseaza chiar sa obtina suspendarea, pentru 30 de zile, a presedintelui Basescu, o actiune cam greu de pus in practica.

Totusi, in aceste conditii, cand autoritatea presedintelui si a premierului se anuleaza reciproc, se poate spune pe buna dreptate ca Romania este, dincolo de aparente, o tara neguvernata. Din pacate, in acest conflict au fost atrase si serviciile secrete, implicarea lor, de o parte sau de alta, fiind de fapt una dintre marile mize ale conflictului. Asta deoarece, in razboiul anti-mafia, serviciile de informatii au o importanta esentiala.

Teama de forta serviciilor secrete i-a determinat pe aliatii lui Tariceanu sa faca tot posibilul pentru a le scoate de sub influenta presedintelui Basescu sau, in caz de nereusita, sa le reduca din atributii si putere.

Astfel, una dintre cele mai importante batalii castigate de mafie a fost amanarea cu cel putin un an a adoptarii pachetului legislativ privind securitatea nationala. In paralel, grupul Tariceanu si-a pregatit propriile legi ale securitatii, beneficiind de sprijinul unor ageamii parasutati intr-ale legislatiei in domeniu, precum Marius Oprea sau Stejarel Olaru, si spera ca va putea sa opreasca astfel, la portile mafiei, actiunile serviciilor de informatii.

Preocuparea pentru servicii a trezit insa si atentia “moderatilor” din PSD care, in dezacord cu varianta legislativa elaborata de CSAT, dar speriati de aberatiile comise de cuplul Marius Oprea-Stejarel Olaru, au pregatit propria versiune legislativa. Pe de alta parte, dar tot pentru a stopa influenta presedintelui asupra serviciilor secrete, insurgentii au lansat ipoteza desfiintarii Consiliului Suprem de Aparare a tarii, fara a observa ca pentru asta ar trebui schimbata mai intai Constitutia.

In aceste conditii, noua sesiune parlamentara se anunta deja a fi plina de evenimente spectaculoase, pe fondul confruntarii dintre presedinte si acolitii premierului. Pentru a intelege mai bine miza confruntarii, prezentam mai jos culisele bataliei pentru controlul serviciilor secrete.

Varianta PSD a securitatii nationale – pusa pe lista de asteptare

Primul conflict pe tema legilor securitatii nationale a Romaniei a avut loc, in actuala legislatura, intre grupul parlamentar al PSD si grupul de asa-zisi “experti” ai premierului Calin Popescu-Tariceanu, pe de o parte, si a CSAT, pe de alta parte. Astfel, la jumatatea lui 2005, un grup, format din senatorul George Cristian Maior si deputatii Ion Stan, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu, a initiat propuneri legislative concrete cu privire la infiintarea Comunitatii Nationale de Informatii, organizarea si functionarea SRI, SIE si CSAT, autorizarea interceptarii comunicatiilor, statutul ofiterului de informatii, precum si proiectul de lege privind controlul parlamentar asupra SRI.

Toate aceste proiecte au fost insa trecute pe linie moarta. Concret, la nivelul celor doua camere ale Parlamentului s-a luat hotararea ca acest pachet legislativ, al PSD, sa ramana in asteptare pana ce Guvernul va introduce in Parlament, spre dezbatere, propriile proiecte de legi ce vizeaza securitatea nationala. Totusi, blocarea proiectelor legislative ale reprezentantilor PSD a avut, evident, un substrat politic, deoarece viziunea PNL asupra securitatii nationale, ca si viziunea presedintelui, excludea din start directiile propuse de specialistii PSD. Mai mult, atat presedintele Basescu, in calitate de presedinte al CSAT, cat si premierul Tariceanu, in calitate de presedinte al PNL si prieten supus al lui Dan Costache Patriciu, aveau propriile viziuni asupra legislatiei privind securitatea nationala.

Opozitia manifestata de Guvern la proiectele inaintate de PSD a fost extrem de dura. Spre exemplu, in cazul proiectului de lege privind Comunitatea de informatii pentru securitatea nationala a Romaniei, inaintat la Guvern, “expertii” lui Tariceanu au formulat, in 11 pagini, argumente pentru respingerea proiectului de lege. Fara a intra pe fondul acestor “maraieli” guvernamentale, semnate de Tariceanu, trebuie spus ca, in fapt, aceasta a fost o forma oficiala de refuz in cazul unei initiative parlamentare a opozitiei. “Guvernul nu sustine adoptarea propunerii in forma prezentata” – a fost concluzia finala pusa atunci de Tariceanu.

In replica, parlamentarii PSD au conchis urmatoarele: “Guvernul, sub semnatura primului-ministru, nu a transmis un punct de vedere, ci s-a lansat intr-o critica a proiectului, fara just temei, cu intentia nedisimulata de a obstructiona adoptarea legii; este greu de inteles si e de neacceptat ca din partea primului-ministru sa fie transmise Camerei Deputatilor observatii care au ca premise necunoasterea legii si lipsa unei consilieri competente de specialitate in ceea ce priveste domeniul securitatii nationale; superficialitatea cu care a fost examinat proiectul denota o grava lipsa de raspundere fata de problemele securitatii nationale; in absenta pertinentei punctului de vedere al guvernului, proiectul trebuie sa urmeze, in continuare, procedurile de adoptare”.

De atunci, pachetul legislativ al PSD a ramas la index si se va mai putea vorbi despre el dupa ce compilatia legislativa a lui Marius Oprea va ajunge, pentru a fi refacuta de specialisti, in Parlament.

Buna guvernare – atentat la siguranta lui Tariceanu

La sfarsitul anului trecut, echipa de specialisti din Consiliul Suprem de Aparare a tarii, coordonata de consilierul Claudiu Saftoiu, a finalizat pachetul legislativ privind securitatea nationala. Proiectele au ajuns astfel in atentia presei si s-a declansat o dezbatere publica pe tema continutului lor. Din start, ceea ce a atras in primul rand atentia, dar si furia lui Calin Popescu-Tariceanu a fost conceptul de buna guvernare inclus in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

“Buna guvernare constituie, in prezent, o conditie esentiala a securitatii si prosperitatii, instrumentul prin care democratia trece din planul conceptelor si al teoriilor in planul vietii reale. (…) Buna guvernare evalueaza succesul masurilor ce vizeaza combaterea insecuritatii, inechitatii si saraciei si stabileste corectiile necesare. (…) Experienta trecutului arata ca buna guvernare s-a aflat uneori in pericol, ca urmare a activitatii unor grupuri de interese nelegitime sau forte nedemocratice care – folosind vulnerabilitatile sistemului – au incercat sa influenteze exercitarea puterii in folos propriu ori sa schimbe puterea democratica prin actiuni violente sau anarhice” – se precizeaza in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei.

Conceptul nou introdus de echipa supervizata de Traian Basescu a fost perceput de catre Tariceanu si acolitii sai ca o lovitura sub centura, mai ales ca in capitolul alocat acestuia se face vorbire si de grupurile de interese nelegitime, structuri pentru care Guvernul a capatat valente magnetice. Conform documentului, reperele bunei guvernari sunt “administratie publica profesionista si eficienta, justitie democratica si combaterea coruptiei”.
Cum toate acestea, sunt un deziderat greu de atins pentru Guvernul Tariceanu, este de inteles de ce reactia sa publica a fost prompta si vehementa in sensul scoaterii acestui concept din Strategia de Securitate. Inteleasa ca gestionare eficienta a treburilor publice, buna guvernare are, ca opus, guvernarea ineficienta (“efect al deficitului economic si al coruptiei institutionale ce se reflecta in manifestari de clientelism politic, ineficienta a administratiei publice, lipsa de transparenta si de responsabilitate publica, de birocratie excesiva si tendinte autoritariste”), iar aceasta a fost inclusa, in documentul amintit, printre amenintarile la securitatea nationala.

Cu o zi inainte de aprobarea in CSAT a Strategiei de Securitate Nationala, Calin Popescu-Tariceanu a afirmat ca buna guvernare “nu este un concept european, este vorba de asa-numitul concept al bunei guvernari, care se adreseaza in general statelor din lumea a treia. Consider ca nu este aplicabil Romaniei, care, daca ar avea probleme de buna guvernare, nu s-ar afla in situatia ca peste opt luni sa fie primita in UE”. Prin urmare, Tariceanu a cerut scoaterea din randul amenintarilor la securitatea nationala a conceptului de guvernare ineficienta. Evident, presedintele CSAT a refuzat sa-i indeplineasca dorinta.

Pe 17 aprilie 2006, imediat dupa incheierea sedintei CSAT, Traian Basescu a declarat, privitor la solicitarea premierului, urmatoarele: “Sigur, am convingerea ca domnul prim-ministru a avut toata bunavointa, doar consilierii care i-au pregatit materialul n-au stiut ca buna guvernare este un concept al Tratatului Constitutional; se gaseste la articolul 1-50, paragraful 1 din Tratat si este un concept de baza al Constitutiei Europene”.

Varianta cazona a legislatiei de securitate

Publicate pe site-ul Presedintiei, in aprilie 2006, patru dintre legile privind securitatea nationala au creat dispute la scena deschisa intre palatele Cotroceni si Victoria. Pachetul legislativ contine sase proiecte de lege dupa cum urmeaza: Legea privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate, Legea privind statutul profesional si de cariera al ofiterilor de informatii, Legea de organizare si functionare a SRI, Legea de organizare si functionare a SIE, Legea privind apararea nationala si Legea privind sistemul national de management al crizelor. Inainte de a fi aduse la cunostinta opiniei publice, primele patru dintre proiectele de legi amintite au fost secretizate si trimise la comisiile de specialitate din cadrul Parlamentului.

S-a creat atunci un adevarat iures cu privire la oportunitatea secretizarii lor, liberalii cerand desecretizarea si dezbaterea lor in mod public. Tot ei au afirmat ca nu vor vota niciodata aceste legi, ci vor initia altele. Ulterior, dupa desecretizarea acestora, liberalii l-au acuzat pe Basescu tocmai pentru ca le-a desecretizat.

Pe de alta parte, au fost descoperite mai multe prevederi de natura a incalca drepturile constitutionale ale cetateanului sau de a conferi puteri sporite ofiterilor de informatii. Astfel, printre punctele nevralgice supuse dezbaterii se numara dreptul ofiterilor de informatii de a efectua acte premergatoare cu caracter probatoriu pentru inceperea urmaririi penale.

“In conformitate cu dispozitiile Codului de procedura penala, art. 224, ofiterii de informatii anume desemnati pot efectua acte premergatoare cu privire la fapte infractionale ce au legatura cu amenintarile la adresa securitatii nationale” – se arata in art. 62.1 din proiectul de lege privind activitatea de informatii, contrainformatii si securitate. De asemenea, in paragraful 2 al aceluiasi articol este prevazut ca “In situatii iminente, cand nu exista posibilitatea instiintarii organului judiciar competent, ofiterii de informatii pot constata infractiuni flagrante referitoare la acte de pregatire, tentative sau acte de savarsire a atentatelor de terorism”.

La fel, intr-un alt articol, se legifereaza ca “la solicitarea scrisa a procurorului si sub supravegherea acestuia, ofiterii de informatii desemnati potrivit prevederilor art. 62 pot acorda sprijin si asistenta de specialitate organelor de urmarire penala” (art. 63). O alta prevedere, de aceasta data inclusa in Legea SIE, statueaza ca, “In vederea atributiilor ce-i revin, Serviciul de Informatii Externe este autorizat sa foloseasca persoane juridice sub acoperire, sa utilizeze metode specifice, sa creeze, sa achizitioneze, sa detina si sa foloseasca mijloace adecvate, in conditiile legii, pentru obtinerea, verificarea, prelucrarea, protectia, evaluarea, valorificarea si stocarea informatiilor privind securitatea nationala a Romaniei” – (art.11.(1).a). Aceste prevederi, dar si altele, au fost considerate abuzive si au devenit motive suficiente pentru schimbarea intregii legislatii elaborate de CSAT.

Marius Oprea si securitatea premierului

Un element pe cat de pitoresc, pe atat de naucitor este numirea lui Marius Oprea in functia de consilier pe probleme de securitate al primului-ministru. Fost consilier al tristului Emil Constantinescu, Marius Oprea s-a remarcat prin lupta asidua impotriva Securitatii si a fostilor securisti si a crezut ca a devenit specialist in probleme de securitate. I-a convins si pe altii de acest lucru si a fost adus la Palatul Victoria.

Numai ca aici a fost pus in fata unor probleme ce necesita o pregatire pe care el nu a dobandit-o. Mai mult, datorita trecutului sau controversat, Marius Oprea n-a capatat certificatul ORNISS, care i-ar fi dat accesul la documente secrete. Motivul interzicerii accesului lui Oprea la secretele de stat are legatura cu zvonurile privind sustragerea de catre acesta a unor documente secrete sau confidentiale (vezi cazul penal privind sustragerea de documente ce ar proba presupusa implicare a Romaniei, in 1995, in vanzarea de rachete catre Iran sau cel privind asa-zisa implicare a Romaniei in sustinerea financiara a retelei teroristului Ben Laden, sau cel privind reteaua Gelsor si cei patruzeci de securisti) cu care a intrat in contact pe vremea in care slujea la Emil Constantinescu, documente pe care ulterior le-a folosit in scopuri personale, politice sau de gasca. Oficial, i s-a spus ca i s-a refuzat accesul la informatii clasificate pe motive de “lipsa de loialitate, necinste, incorectitudine sau indiscretie”.

Culmea, institutia care l-a caracterizat astfel pe Marius Oprea este tot “in subordinea Guvernului si in coordonarea directa a primului-ministru”. Avand in vedere ca problemele ce privesc securitatea nationala sunt in marea lor majoritate secrete, este greu de inteles care este expertiza pe care o ofera acest personaj premierului. Totusi, confundand Securitatea (fostul DSS) cu Securitatea Nationala, Oprea s-a apucat de refacerea legislatiei in materie, alaturi de Radu Stroe. Ce-a iesit se poate citi pe site-ul Guvernului.

Conform deputatului Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor, pachetul legislativ elaborat de Marius Oprea, secondat de Stejarel Olaru, “este, din punct de vedere al continutului, un balast legislativ, elaborat de ageamii si de oameni nestiutori de carte in problema securitatii nationale”.

Securitatea nationala in varianta „balast legislativ” à la Oprea

Dupa ce a primit de la CSAT pachetul legislativ privind securitatea nationala, echipa de “specialisti” Marius Oprea-Radu Stroe-Stejarel Olaru a trecut la elaborarea propriilor fixatii in domeniu. Perla coroanei in materie o constituie asa-zisa “lege a securitatii nationale”.

Conform deputatului Ion Stan (foto), aceasta lege este un exemplu clar de aberatie legislativa.

deputatul-ion-stan

Marius Oprea si Stejarel Olaru, cei doi corifei de la Guvern, au injghebat o lege a securitatii nationale, care este o bazaconie, luand doua capitole dintr-un act normativ facut de Cotroceni. Unul dintre aceste capitole este cel privind amenintarile la securitatea nationala. Din punct de vedere conceptual, al definirii unor termeni, amenintarile la adresa securitatii nationale cuprind, in viziunea celor doi, inclusiv fenomenele astea aleatorii, trasnetele, fulgerele etc.

Daca o sa cititi definitia securitatii nationale, o sa vedeti ca oamenii astia habar nu au despre ce vorbesc. si avem o definitie a securitatii nationale consacrata in legislatia specifica tarilor UE sau in NATO, cum, la fel, avem o definitie in doctrina nationala de informatii care a fost aprobata de CSAT, cu avizul biroului de securitate NATO. De ce n-or fi folosit-o, nu stiu. Apoi, avem in legea asta a lor circa 40 de amenintari care vizeaza securitatea nationala. In legea construita la Cotroceni erau intr-adevar 15 amenintari care vizau lucruri importante.

stejarel-olaru-496408lCuplul Oprea (foto dreapta)Olaru (foto – stanga) n-a inteles ca una este amenintarea si alta este forma de manifestare a amenintarii. Spre exemplu, la amenintarea terorista: aici intra si rapirea de persoane, si prevenirea atacului cu bomba, si bioterorismul etc., iar acestea sunt forme de manifestare ale amenintarii teroriste. La fel, amenintarea la ordinea constitutionala inseamna atentat la valorile supreme prevazute de Constitutie, inseamna sabotaj, etc; una este amenintarea care vizeaza ordinea constitutionala si altele sunt formele de manifestare. Asta n-au inteles cei doi si au enumerat acolo 40 de amenintari.

De asemenea, baietii n-au clar in minte ce trebuie sa contina o lege a securitatii nationale. In primul rand, trebuie sa dea o definitie a termenilor cu care opereaza aceasta lege. N-avem acele definitii sau macar preluarea lor din doctrina nationala de informatii. La unele s-au dat definitii care n-au nimic comun cu literatura de specialitate, cu practica in materie sau cu alinierea noastra din punct de vedere al legii la normele internationale.

Neavand stiinta de carte, ageamii in ale profesiei, baietii au pus astfel pe hartie toate aberatiile” – ne-a declarat deputatul Ion Stan, secretarul Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

Modificarile aduse de Marius Oprea & Co la securitatea nationala sunt inedite. Astfel, conform aceleiasi surse, “baietii lui Oprea vor sa preia amenintarile transfrontaliere de la SRI si sa le transfere la Ministerul de Interne; la fel, amenintarile care privesc inalta coruptie nu mai trebuie sa intre in competenta SRI (vezi cazul nefericitului amic al premierului, Dan Costache Patriciu: n.n. C.B.) si, se pare, vor s-o duca la Ministerul Justitiei, desi acesta nu are dezvoltata componenta operativ informativa care sa faca asta; vor sa preia de la SRI Centrul tehnic de siguranta nationala pentru interceptarea comunicatiilor si sa-l transforme intr-o agentie de sine statatoare aflata nu se stie sub controlul carei institutii; vor sa preia Brigada Antiterorista si s-o transfere la MAI; voiau sa preia SPP, sa-l transforme intr-o directie si sa-l duca tot la Interne, dar se pare ca au renuntat la aceasta pretentie dupa ce presedintele a spus ca o sa faca un serviciu de paza si protectie la Cotroceni; in fine, vor sa preia STS si sa-l puna in organigrama Ministerului Comunicatiilor”.

De asemenea, sunt cunoscute si interdictiile operate de cei doi cu privire la posibilitatea SIE sau 0962 de a detine firme sub acoperire (“finantarea activitatilor de informatii, contrainformatii si de protectie din alte surse decat cele de la bugetul de stat este interzisa” – art.13.3, Legea informatiilor, contrainformatiilor si de securitate) sau cu privire la dreptul serviciilor secrete de a recruta sau folosi ofiteri sub acoperire in diverse medii (“este interzisa folosirea ca acoperire a reprezentantilor si personalului puterii legislative, executive si judecatoresti, precum si a organizatiilor mass-media, sindicale, politice sau religioase legal constituite” – art.64.(2)).

Legile astfel elaborate au fost trimise apoi pentru avizare tuturor institutiilor abilitate. Ministrul justitiei, ultimul care a avizat aceste legi, a facut, la randul sau, mai multe observatii cu privire la structurile care realizeaza si permit interceptarile telefonice sau la durata mandatelor de urmarire pentru terorism. La sfarsitul lui octombrie 2006, presedintele Traian Basescu a declarat ca legile comise de tandemul Oprea-Stroe (foto) sunt mai proaste decat cele finalizate de CSAT. “Din cate stiu (legile iesite de la Guvern: n.n.), sunt destul de proaste, vor trebui amendate consistent si probabil vor mai ajunge, o data, la Guvern dupa ce trec prin CSAT, daca nu cumva, aici nu stiu procedura… pleaca in Parlament cu propunerile CSAT. In orice caz, ele trebuie aduse in standardele unei legislatii moderne. Proiectele initiale erau criticabile, trebuiau corectate, trebuia lucrat pe ele. Eu insumi am spus ca as avea 500 de observatii de facut pe ele. E greu de acceptat sa ai legi mai proaste decat cele dinainte” – a declarat Traian Basescu.


Stadiul actual al legislatiei comise de Guvern: la mila presedintelui

Dupa aprobarea in sedinta de Guvern din 25 octombrie 2006, cele cinci proiecte de lege privind securitatea nationala, comise de echipa Marius Oprea-Radu Stroe, au fost trimise de catre Tariceanu presedintelui CSAT, Traian Basescu, pentru avizare. Presedintele le-a inmanat generalului maior Ion Oprisor, secretarul CSAT. Acesta, dupa o atenta analiza, le-a retrimis Guvernului, insotite de o adresa explicativa si o anexa doldora de propuneri din partea CSAT. Astfel, pe 11 ianuarie 2007, prin adresa DSN1/128, Ion Oprisor ii comunica lui Radu Stroe, ministrul-delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului si presedinte (in rezerva) al Comisiei SRI, urmatoarele vesti cu privire la legile securitatii: “Din analiza acestora a rezultat ca cele cinci proiecte de legi sunt marcate de deficiente in ceea ce priveste conceptia de elaborare, aspectele de continut si respectarea normelor de tehnica legislativa.

Proiectele de legi nu sunt avizate de catre toate institutiile sistemului national de securitate a caror activitate o reglementeaza (SRI, SIE, STS, SPP, Ministerul Public etc.). Unele institutii au avizat proiectele de legi cu observatii, dar acestea nu au fost trimise catre Consiliul Suprem de Aparare. De asemenea, observatiile si propunerile Consiliului legislativ nu se regasesc in totalitate in continutul proiectelor de legi. In acest context, nefiind indeplinite toate procedurile necesare supunerii lor spre avizare CSAT, va remitem proiectele de legi si va adresam rugamintea de a dispune grupurilor de lucru care le-au elaborat inserarea observatiilor si propunerilor formulate de membrii Consiliului, avandu-se in vedere, totodata, si cele formulate de Consiliul Legislativ”.

La randul sau, Radu Stroe a replicat, intr-o adresa din 17 ianuarie 2007, in numele colectivului de autori de la Guvern, in felul urmator: “Ne exprimam uimirea in legatura cu faptul ca aceste proiecte de legi, care au fost transmise oficial de catre Guvern, sub semnatura primului-ministru, catre CSAT, in atentia presedintelui Romaniei, sunt restituite Secretariatului General al Guvernului de catre secretarul CSAT fara ca acesta sa le supuna, in prealabil, avizarii CSAT. (…) Este pentru prima data cand proiecte de acte normative transmise de Guvern in vederea avizarii sunt restituite, fara a fi dezbatute in sedinta CSAT, printr-o adresa semnata de secretarul Consiliului”.

Dupa aceasta adresa, dar si ca urmare a acuzatiilor aduse lui Radu Stroe de catre Elena Udrea, pe tema “securitatii” activelor RA-APPS (terenurile de 300 milioane de euro din Moara Vlasiei si din Complexul Expozitional), secretarul general al Guvernului s-a decis sa-si dea demisia din functia guvernamentala si sa se intoarca la privilegiile functiei de sef al Comisiei SRI din Camera Deputatilor.

In ceea ce priveste legislatia privind securitatea nationala, urmatoarea mutare se afla in curtea CSAT, care va trebui sa le introduca pe ordinea de zi si sa le dea un aviz favorabil sau nefavorabil, urmand ca Guvernul sa le trimita la Parlament, daca nu va avea nimic impotriva amendamentelor pe care le va formula Consiliul Suprem de Aparare a tarii.

Dan Badea (alias Cosmin Bădescu)

Text publicat in săptămânalul PREZENT, 30 ianuarie 2007