PUTEREA: Al cui e ziarul lui Vîntu?

gorbi1

Lansarea de ieri, cu mare fast, a cotidianului „Puterea”, editat de Cutezătorii lui Alecu Racoviceanu, ridică mari semne de întrebare cu privire la scopul real al apariţiei acestei publicaţii. Observând că echipa editorială este cea asmuţită, în perioada 2007-2009, de Sorin Vîntu şi de mafia PSD-PNL împotriva lui Traian Băsescu şi a democraţiei din România, sunt obligat să mă îndoiesc cu privire la bunele intenţii ale patronului ascuns al noii publicaţii. După opinia mea, proprietarul puterii de hârtie este Vîntu. Sorin Ovidiu Vîntu. Iată şi câteva dintre argumentele ce mă determină să cred asta:

1. Echipa editorială este compusă, la vârf, exclusiv, din foştii angajaţi de bază ai lui Sorin Ovidiu Vîntu care au editat cotidianul Gardianul : Alecu Racoviceanu, Lidia Popeangă-Mitchievici, Val Vâlcu, Andi Topală, Ion Alexandru, Marilena Dan. Mai mult, cei de mai sus ocupă aceleaşi poziţii pe care le-au avut la fostul ziar al lui SOV. Apare în plus Cristian Şuţu, fost angajat şi el al aceluiaşi Vîntu, dar cu un accentuat simţ al perversiunii, motiv pentru care a fost repartizat la secţiunea politic.

Sorin Ovidiu Vintu
Sorin Ovidiu Vintu

2. Angajaţii de la „Puterea” provin, în majoritate, de la „crescătoria” aceluiaşi Sorin Vîntu, adică Gardianul, Ziua, Cotidianul, Business Standard. Mai mult, fosta echipă de la Ziua controlată de Vîntu, numită acum ziuaveche.ro, a anunţat deja că va apărea la pachet cu…Puterea. A dracului coincidenţă, Răzvane!

3. Aducerea lui Val Vâlcu  în echipa de conducere este unul dintre cele mai tari argumente că ziarul este al lui Vîntu. Complet lipsit de simţul gazetăresc, incapabil să priceapă sau să scrie în timp util o ştire de presă, om de casă al celor care plătesc mai bine, Val Vâlcu a fost impus şi la Gardianul de acelaşi Sorin Ovidiu Vîntu din motive care au rămas până azi necunoscute. Deşi este absurd să crezi, pentru că este imposibil să demonstrezi, că VV e ziarist adevărat, el se menţine, aşadar, în echipa de comando a lui SOV. Întrebarea fundamentală ar fi, aici, care este rolul real al lui Vâlcu în afacere?!

4. Adrian Ragnar Thiess este un bun amic al lui Sorin Vîntu şi un paravan acceptabil pentru acest tip de afacere. Mason cunoscut, la fel ca Racoviceanu, dar pezevenghi de mâna a doua, cu multe procese pe rol, Thiess e un înlocuitor acceptabil al cunoscuţilor pioni moldoveni folosiţi de Vîntu în afacerile finalizate, fără excepţie, cu tunuri financiare consistente.

facatura lui alecu racoviceanu & co
facatura lui alecu racoviceanu & co

5. După ce a fost forţat să închidă toate ziarele folosite ca instrumente de atac împotriva instituţiilor statului român (Preşedinţie, Guvern, Justiţie, Parlament etc.), închidere datorată nevoii de a şterge urmele tunului Petromservice, dar şi compromiterii iremediabile a jurnaliştilor-mercenari folosiţi de el în ultima campanie electorală (vezi în foto dreapta opera pixellată a lui Racoviceanu & Co), Sorin Vîntu a rămas fără o pistă de lansare a intoxicărilor necesare maşinăriei de dezinformare reprezentată de Realitatea Tv.

Gardianul fusese o bună rampă de lansare a dezinformărilor comandate de Vîntu şi de mafia PSD-PNL, iar închiderea sa prematură îl lăsase pe SOV descoperit, mai ales în perspectiva unor procese pe direcţiile Popa-FNI şi TVA-Petrom. După ce a fost executat aproape trei ani de presă, în perioada 2000-2002, Sorin Vîntu a înţeles că dacă ai presă ai puterea şi a făcut totul ca să aibă „crescătoria” lui de presă. Şi-a creat-o şi o are. Crede cineva că el ar fi atât de tâmpit încât să renunţe la mercenarii pe care i-a plătit atâta amar de vreme ca să-i execute comenzile? Că dacă a desfiinţat ziarele pe care le-a controlat, a renunţat la cel mai bun şi mai sigur mijloc de manipulare, şantaj şi dezinformare?

gorbi3

6. Lansarea ziarului a fost mediatizată excesiv şi exclusiv de Realitatea Tv, vidanja de intoxicare a lui Sorin Vîntu. Dacă Vîntu n-ar fi fost implicat şi ar fi dorit să nu se cunoască implicarea lui în noua fiţuică, ar fi interzis această mediatizare, cum a făcut-o Dan Voiculescu. El însă a ajuns într-o asemenea stare de autosuficienţă încât nu-i mai pasă că-şi sabotează singur proiectele. Sau poate socoteşte că lumea ştie că el nu e atât de fraier încât să se autoexpună gratuit. Explicaţia mediatizării lui Gorbaciov şi a lansării ziarului ţine, astfel, atât de calculul rece al publicităţii, cât şi de sentimentul greu de cenzurat al grandomaniei care-i caracterizează pe cei de teapa lui.

7. „Jurnaliştii” de la Puterea sunt şi ei mediatizaţi excesiv de către acelaşi post tv. Unii dintre ei, mai blonzi, apar constant pe sticla lui Vîntu, deşi au o minte atât de odihnită încât atunci când se exprimă generează doar ilaritate. Şi reflexul de schimbat canalul. Ei îşi spun, evident, pentru că nu-i amendează nimeni pentru fals intelectual, jurnalişti de…”investigaţii”.

Gusa si..."traseista"
Gusa si…”traseista”

8. Lansarea cotidianului s-a făcut sub semnul lui Mihai Gorbaciov, o mascotă arvunită deja de Sorin Ovidiu Vîntu, la sfârşitul anului trecut, pentru participarea la circul tatuliscian numit „Zece pentru…”. Este posibil ca Gorbaciov să fi încasat deja cele câteva sute de mii de euro plătite pentru deplasarea la circul lui Vîntu, iar refuzul său ulterior, de a mai onora invitaţia, să nu se datoreze stării de sănătate invocate oficial, ci unui motiv cât se poate de practic. Se împlineau, atunci, 20 de ani de la declanşarea revoltei anticomuniste de la Bucureşti, iar vizita lui Gorbaciov ar fi fost un prilej de ample acţiuni de protest dacă ţinem cont de implicarea ruşilor în prezervarea puterii neocomuniste de către echipa lui Ion Iliescu. Faptul că Gorbaciov a venit totuşi să lanseze un produs al mercenarilor lui Vîntu este un argument în plus că el a încasat deja banii pentru vizita din decembrie 2009. Altfel de ce să fi fost el invitatul de onoare şi nu, să zicem, Helmuth Kohl sau Gerhard Shroeder, reprezentanţi mai credibili ai investitorilor de faţadă anunţaţi (capitalul „german” investit, chipurile, în Puterea), sau de ce nu George Bush?!

9. La festivitatea de lansare a participat şi Cozmin Guşă, unul dintre pionii de bază ai lui Vîntu pe relaţia cu mafia rusă din Transnistria, Moldova şi periferia Moscovei. Mercenarul e atât de cunoscut încât nu mai merită să-mi pierd vremea cu el.

10. Un alt pion al lui Vîntu, prezent la lansare, este Mihai Craiu, fost simbriaş, acum emancipat, al lui Dan Voiculescu. Mihai Craiu a trecut oficial în barca lui SOV, iar, conform unor declaraţii apărute pe un site apropiat lui SOV, el intenţionează să se ocupe, prin firma Media Consulta, de marketing, publicitate şi distribuţie pentru noua publicaţie. Este cunoscut că Sorin Vîntu şi Mihai Craiu au înfiinţat împreună firma Realitatea Media Barter Deals, societate deţinută în proporţii egale de cei doi.

11. Printre invitaţii de la prânzul oferit în cinstea rusului s-a aflat şi Horia Mihălcescu, fostul purtător de cuvînt al, cum altfel?, Petromservice! Adică a firmei care aparţinea cuplului Vîntu-Luca şi care a patronat Gardianul, Ziua şi celelalte oficine mass-media ale lui SOV. Mihălcescu a fost, ani buni, şi editorialist la Ziua, precum şi director general al societăţii Red Apple Communication International, firmă controlată la un moment dat de acelaşi SOV prin intermediul celebrei firme offshore Comac Ltd.

Gorbaciov_foto Ilici

12.La prânzul oferit în cinstea lui Gorbaciov au participat mai mulţi  agenţi de influenţă ai spaţiului ex-sovietic, având în vedere relaţiile lor politice sau de afaceri pe această direcţie. Trecem peste „tautologia” Ion Iliescu şi amintim aici numele unora precum Ovidiu Tender, Dan Fischer, Boby Păunescu (fiul rusofilului George Constantin Păunescu), Doru Boştină (vezi relaţia ruşilor cu  Energy Holding), Viorel Cataramă etc. Interesantă este însă prezenţa directorului general al Transelectrica, Adrian Băicuşi, în contextul în care interesele lui Vîntu pe zona energetică, başca afacerea cu CET-urile, în relaţia cu Rusia, au început să crească.

13. Lansarea fiţuicii conduse de Cutezătorii lui Racoviceanu & Co s-a făcut la o săptămână după ce a fost lansată Publika TV, vidanja blilingvă ruso-română de la Chişinău. Interesele lui Vîntu pe zona de răsărit sunt vechi şi ombilicale, relaţia lui cu mafia rusă, de la care a primit ordinul acceptul să pătrundă propagandistic pe piaţa Moldovei fiind mai presus de orice îndoială. În acest context, sunt convins că Puterea va servi şi ca rampă de lansare a unor dezinformări pentru Publika TV.

vintu hitru1

14. Gardianul, care a fost controlat exclusiv de Vîntu, la început prin Roşca Stănescu, iar apoi prin Racoviceanu, n-a fost niciodată recunoscut de SOV, el intrând totuşi, târziu dar oficial, în imperiul controlat de Petromservice. Şi falimentând cu succes. Puterea, cotidian controlat azi prin capital aşa-zis „german”, conform declaraţiilor publice ale editorilor, are acţionariat ascuns şi asta nu face decât să confirme faptul că în spatele ei se află indivizi certaţi cu legea. Patronul unui ziar, în cazul în care doreşte informarea corectă a opiniei publice, nu stă ascuns decât dacă are intenţii infracţionale. Sau dacă este el însuşi infractor, mafiot etc. Nu există ziar serios cu acţionariat ascuns, pentru că scopul fundamental al existenţei unui ziar este informarea corectă a opiniei publice, deci presupune un grad extrem de ridicat de transparenţă. Or, dacă patronatul e ascuns chiar din start, cititorilor potenţiali, gândul nu te poate duce decât la mafie, nicicum la un om de afaceri onest. Personal sunt însă convins că aşa-zisul capital „german” este de fapt româno-rusesc, Germania fiind cunoscută ca placă turnantă pentru capitalul rusesc dar şi pentru mafia rusă a siloviki-lor, adică mafia cu vipuşcă.

În concluzie, acţionariatul „ascuns” de la Puterea nu poate fi, aşa cum am sugerat deja, decât de tip mafiot. Coroborând toate suspiciunile şi certitudinile de mai sus, acesta corespunde 99% cu profilul lui Sorin Ovidiu Vîntu. Tatăl.

Update (orele 20:30): Pentru cei care mai aveau dubii cu privire la patronatul Puterea, am o veste tristă: Răzvan Dumitrescu, tonomat sui-generis al lui Vîntu, a făcut deja o emisiune specială pentru a promova publicitar un material apărut în cotidianul Puterea. În consecinţă, el l-a invitat în emisiune (Realitatea Zilei) pe bisexualul Val Vâlcu, redactor şef la Gardianul Puterea. Prin urmare, scopul pentru care a fost înfiinţat cotidianul Puterea, adică acela de a alimenta cu intoxicări vidanja de sticlă a lui Vîntu, începe să se dezvăluie. Evident, la început, băieţii vor folosi documente veritabile, pentru credibilitate, iar apoi, când vine ordinul de manipulare, se lansează atacul mediatic împotriva adversarilor patronului. Acesta a fost, de altfel, şi rolul Gardianului: de a fi folosit drept sursă, chipurile, independentă, pentru scenariile anti-româneşti ale mafiei româno-ruse împrăştiate de ventilatorul Realitatea TV. Şi pentru interesele de aceleaşi tip ale masoneriei.

Dan Badea

Roşca Stănescu a fost platit de ruşi cu sute de mii de dolari. Acum boicotează vizita lui Băsescu în SUA (Update)


Sorin RoşcaStănescu a lansat zilele trecute, pe blogul personal, acuzaţii de o gravitate maximă la adresa lui Traian Băsescu. El l-a acuzat pe Preşedintele României, fără a produce măcar o dovadă în acest sens, de implicarea în operaţiuni teroriste care ar fi fost derulate prin intermediul fratelui său, Mircea Băsescu.

Acuzaţiile sunt, evident, false.

Conform diversionistului Sorin Roşca Stănescu, “cinci vapoare” încărcate cu “substanţe explozive şi muniţie” sosite din “Tailanda”, au ajuns în portul Constanţa la sfârşitul lui 2008 sau începutul lui 2009, , au fost descarcate şi transportate la UM Băbeni cu scopul oficial de a fi distruse. Numai că, odată ajunsă la Băbeni, încărcătura ar fi fost reambalată şi transportată înapoi la Constanţa de unde, tot pe cale maritimă ar fi fost trimisă în Angola, via Congo.

Afacerea, încheiată între Romarm şi Romagro Cereal SRL, ar fi fost, de fapt, supervizată şi controlată de către Mircea Băsescu (foto stânga), fratele Preşedintelui. “Mircea Băsescu a fost asociat în afacere, inclusiv la beneficii, cu Bakri Imad Abdul Reda, prin intermediul locotenent colonel în rezervă Cornel Purcărea” –zice Roşca Stănescu (foto dreapta).

Banii rezultaţi în urma reexportării explozibililor şi a muniţiei de către Mircea Băsescu ar fi ajuns, via Bakri Imad, la organizaţiile teroriste UNITA şi Hezbollah. Operaţiunea ar fi fost însă depistată de Serviciul de Combatere a Crimei Organizate Vâlcea care s-a pus pe treabă şi a interceptat convorbirile telefonice ale traficanţilor. Dosarul a fost preluat de DGIPI (fosta doi şi un sfert) şi apoi de DIICOT. Imediat ar fi fost informat SRI, care l-ar fi informat apoi pe Preşedinte.

Indignat, Preşedintele Traian Băsescu ar fi ordonat să fie decapitate conducerea DGIPI şi a unităţii militare de la Ciorogârla. Deoarece creierul lui Roşca Stănescu s-a blocat când a ajuns la Ciorogârla, nu ne-a mai explicat care a fost logica schimbărilor de la vârful cunoscutului depozit de muniţie din apropierea Capitalei.

Totuşi, înainte să piardă firul naraţiunii, Roşca reuşeşte să scrie: “cazul Ciorogârla a reprezentat o operaţiune de muşamalizare a operaţiunii în care a fost implicat Mircea Băsescu şi, în acelaşi timp, a devenit, prin schimbările la vârf din Armată, o premiză pentru operaţiuni ilegale în folosul unor persoane, săvârşite cu ocazia acţiunii de înzestrare a Forţelor Armate”. Cum aveam să înţelegem de la televizor, Ciorogârla era dintr-un alt film, dar nu mai contează. Povestea e înţesată cu descrierea teroristului Bakri şi a unor documente fără nici o legătură cu esenţa acuzaţiilor.

De câteva zile, cu toată logistica pusă la cale de Sorin Vântu, Dan Voiculescu, Crin Antonescu, Mircea Geoană şi haitele de politicieni şi jurnalişti tolomaci, Roşca Stănescu nu a reuşit să probeze acuzaţia de bază: că Mircea Băsescu a organizat operaţiunea de aducere, descărcare, transport, reambalare şi reexport în Angola a încărcăturii celor cinci vase sosite din Tailanda, şi că fondurile rezultate ar fi alimentat conturile teroriştilor UNITA şi Hezbollah.

El spune tot felul de poveşti ajutătoare, chipurile, dar nu produce dovada coordonării de către Băsescu a acestei operaţiuni. În plus, deşi toţi cei implicaţi s-au pronunţat, nimeni nu confirmă aberaţiile debitate de impostorul Roşca Stănescu.

Doar bâlbâială şi mugete pe televizor. Tonomate şi tolomaci dezbat subiectul, se fac calcule politice, se aşteaptă reacţii, se plătesc traduceri, se trimit la redacţii din străinătate, că poate o pune botul vreun fraier, ca să aiba apoi curva de presă de pe Dâmboviţa noi motive de avânt împotriva “traficantului” de la Cotroceni.

Chiar dacă se dă şi peste cap, Roşca Stănescu nu are nici o dovadă pentru afirmaţiile grave făcute la adresa Preşedintelui.

Pentru un analist obiectiv, acuzaţiile par a fi opera unui om bolnav psihic. Cunoscându-l însă pe autorul aşa-ziselor dezvăluiri, care s-a specializat în lansarea pe piaţa media a minciunilor de tot felul, putem conchide că individul nu e nebun, ci un manipulator pursânge care şi-a făcut din asta o sursă de profit extrem de bănoasă. Dar, cum vom vedea mai încolo, şi altceva.

Cine este Sorin Roşca Stănescu?

CHITANŢA TURNĂTORULUI: "Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele  de securitate suma de lei 500 (cinci sute)" - SS Roşca
CHITANŢA TURNĂTORULUI: „Astăzi 27-12-1979 am primit de la organele de securitate suma de lei 500 (cinci sute)” – SS Roşca
CHITANŢA TURNATORULUI: "Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei" - H 15
CHITANŢA TURNATORULUI: „Am primit de la organele de securitate suma de 500 lei” – H 15

 

Urechist cu ştate vechi în Securitatea lui Ceauşescu, specializat în a-şi turna cunoscuţii cu preocupări, chipurile, teroriste, informatorul (apoi sursa) cu numele conspirativ DELEANU, câştiga în anii 70-80 cam câte 500 de lei/turnătorie (vezi chitanţele originale în foto sânga-dreapta).

Conform unui raport al subordonaţilor lui Măgureanu din 1990, în cei 10 ani cât a colaborat cu organele Securităţii ceauşiste, “DELEANU a furnizat peste 200 de materiale informative de interes operativ care au fost exploatate, după verificare, pe diferite linii de muncă”. Acelaşi Raport consemna şi ataşamentul sincer al impostorului de mai târziu, pentru Securitate.”Pentru rezultatele obţinute în activitatea de culegere de informaţii, sinceritate şi ataşamentul faţă de instituţia noastră, DELEANU a fost recompensat material în repetate rânduri”.

raport SRS1

 

raport srs 23

Impostorul mai şi declara apoi, bombastic, că a turnat din patriotism. Păi ce patriotism e ăla, de 500 lei/bucata?

Activitatea aceea secretă, care-l făcea să se simtă superior colegilor, puţini, e drept, care n-aveau prieteni la Secu, avea să-l marcheze pentru totdeauna.

După 1990, turnătorul din anii 80 s-a alăturat găştii lui Băcanu la România Liberă, o grupare de şmecheri care s-au îmbogăţit pe seama privatizării frauduloase a fostului organ de partid şi de stat.

Prin 1992, dosarul lui Roşca a ajuns în presă iar impostorul, care ascunsese opiniei publice relaţia cu fosta securitate în timp ce îi acuza pe securişti de toate relele, a fost obligat să toarne la altă masă. Cel care i-a dat o pâine atunci turnătorului deconspirat a fost Ion Cristoiu, care l-a angajat ca redactor şef adjunct la Evenimentul Zilei.

Ulterior, SRS a intrat în slujba unui alt paravan cu relaţii în mafia autohtonă, Cristian Burci, înfiinţând cotidianul Ultimul Cuvânt, o publicaţie la care am lucrat şi eu de la primul număr până la ultimul.

Fostul turnător al Securităţii a înfiinţat apoi cotidianul Ziua, o gazetă despre care s-a spus că a instaurat în România postdecembristă instituţia şantajului prin presă.

A făcut carieră cu Patriciu lângă el. În paralel, a început să se îmbogăţească masiv. A adunat firme, conturi grase, vile. Milioane de euro… Foto: Tonomate altădată incompatibile

Cum se ştie, Comandantul de la Ziua, supranumit Naşul, a declanşat şi întreţinut cele mai mizerabile campanii din presa românească, bazate pe fals şi minciună, de la Iliescu-KGB (făcătura prin care a fost inventat Igor Botnariciuc, un aşa-zis martor al racolării de către KGB a lui Ion Iliescu), la “subofiţerul Petre Olaru sub hipnoză” şi, acum, la Băsescu-Hezbollah.

Omul e artist în scenarii de ficţiune şi are relaţii în cele mai fetide zone ale societăţii româneşti. Cine ia colecţia ziarului Ziua şi-i întreabă pe toţi cei terfeliţi, la comandă, despre adevărul celor scrise acolo, va putea scrie tratate despre manipulare, diversiune şi minciună.

Atacurile interesate la adresa unor ţinte indicate probabil de sponsorii generoşi, că nimeni nu minte fără motiv, dovedesc faptul că SRS a părăsit de multă vreme profesiunea de jurnalist, devenind un fel de comandant al ziariştilor, un manipulator-şef, un diversionist prin excelenţă.

Îmi amintesc că, în urmă cu puţini ani, în timp ce lucram la un cotidian central coordonat telefonic de Roşca Stănescu, directorul publicaţiei respective lua poziţia de drepţi când vorbea la telefon cu “comandantul”. Subordonaţii lui SRS acţionau cam ca silovikii lui Putin. Directorul ăla de ziar care se ridica în picioare şi tremura de frică la apelul telefonic al lui SRS (care sunase să ordone cum trebuia să apară a doua zi un atac asupra lui Monica Macovei vis a vis de cazul Ion Ion Ţiriac) avea să ajungă apoi, via-Tăriceanu, consul într-o importantă ţară occidentală.

Aşadar, fostul turnător al Securităţii, supranumit Deleanu şi H15, căpătase forţa şi aura unui mafiot adevărat.

Relaţiile cu Patriciu şi, apoi, cu Sorin Vântu, aveau să-i dea puterea de care avea nevoie să influenţeze opinia publică şi politicul în România. Puterea de a lansa azi nişte elucubraţii pe care nişte pseudojurnalişti cu minte puţină şi cu salarii de mii de euro le tot diseacă mărunt pe sticlele televizoarelor.

Care sunt însă interesele aflate în spatele acuzaţiilor de pe blogul fostului turnător cu plată al Securităţii?

„Maica” Rusia

Dincolo de interesele pecuniare, bătrânul turnător Roşca Stănescu are şi alte motive de “nebunie”.

Foto: Putin salutând veteranii din FSB/KGB

Unul ţine de instinctul de conservare: dacă Băsescu va fi reales, există riscul ca învinuitul din dosarul Rompetrol să înfunde puşcăria, deoarece îi va fi greu să-i mai ameninţe cu succes pe oamenii legii; prin urmare dă din gură, mâini şi picioare, ca epilepticul, că poate îl crede cineva şi nu mai pune ştampila de vot pe acest candidat .

Al doilea interes e cel evident, electoral, uşor de înţeles dacă socotim grupările mafiote şi forţele politice interne aflate în conflict.

Există însă şi o a treia explicaţie a resorturilor ascunse care au dus la lansarea acestei diversiuni şi ea porneşte de la atacarea şi încercarea de compromitere a instituţiei fundamentale în stat, Preşedinţia.

Nu e deloc greu de priceput că a spune despre Preşedintele României că e implicat în operaţiuni teroriste, într-un context precum cel actual, e o chestiune de o gravitate extremă şi ţine de atacul la securitatea naţională.

Să asociezi numele preşedintelui unui stat membru NATO cu al unui terorist căutat de Interpol, e un deziderat perfect pentru politica externă a Rusiei.

Întrebarea este: a bătut însă, Roşca Stănescu, palma cu ruşii? Probabil, dar nu direct, deoarece dacă ar fi făcut-o personal primea şi el măcar un document probator, care să-i confirme implicarea lui Mircea Băsescu în primirea şi trimiterea peste mări şi ţări a celor cinci vapoare cu muniţie, document plastografiat cu atenţie în laboratoarele serviciului rus de spionaj, SVR (Sluzhba Vneshnez Razvedki).

Interesele comune SRS-SVR sunt evidente şi ele sunt mai mult decât o simplă coincidenţă.

Primul care a sărit în apărarea şi susţinerea elucubraţiilor debitate de SRS a fost “rusnacul” Cozmin Guşă, un alt individ cu relaţii şi simpatii recunoscute printre silovikii lui Putin.

Pe de altă parte, cum se ştie deja, SRS s-a implicat direct, ca acţionar şi “comandant” în agenţia de “ştiri” “Rusia la zi”, alături de rusofilul Mircea Popa, cel care, prin 1989, a cerut azil politic la şefii lui de la Moscova, iar în 2001 a devenit „asistentul politic al scretarului general al PSD”, Cozmin Guşă.

UPDATE: Relaţia dintre Mircea Popa şi Roşca Stănescu, de la sfârşitul anilor ’80, a fost extrem de ciudată, Popa afirmând că Sorin Roşca Stănescu l-a chestionat în legătură cu un eventual refugiu la Moscova. Într-un interviu acordat în urmă cu doi ani pentru România Liberă, rusofilul Mircea Popa (foto dreapta) a făcut o declaraţie surprinzătoare cu privire la trecutul lui Sorin Roşca Stănescu:Cu Roşca s-a întâmplat ceva, fiindcă el şi-a predat carnetul de partid şi a venit la mine să mă întrebe dacă am pe cineva legat de Moscova, fiindcă se simţea în pericol. După aceea am făcut samizdatul împreună, dar el a fost cel care l-a oprit, spunându-mi că sunt probleme. Puţin după aceea am fost dat afară de la Cinema Mioriţa, unde lucram. Ce să se fi întâmplat cu fostul turnător al Securităţii care, după ce a fost abandonat oficial de către ofiţerul de securitate îşi căuta sprijinul la Moscova? Şi de ce amicul său sugerează, fără a o recunoaşte însă, că abandonatul Roşca l-a turnat şi pe el la Securitate? Să nu recunoască pentru că, după 2004, i-a dat şi lui o pâine la agenţia „Rusia la zi”? Indiferent de răspunsuri, reţinem că Sorin Roşca Stănescu căuta încă de la sfârşitul anilor 80 un culcuş în braţele KGB-ului.

Înainte de a pune bomboana pe coliva intereselor care l-au obligat pe turnătorul H15 să comită literatură SF pe blogul lui, să ne reamintim că în 2007, când s-a declanşat scandalul care a dus la suspendarea preşedintelui Traian Băsescu, Sorin Roşca Stănescu a fost aproape la fel de activ ca şi azi. La fel a fost şi rusofilul Cozmin Guşă, electrizat de vizita la Palatul Victoria a celebrului mason rus Alexander Kondiakov.

Suspendarea preşedintelui Băsescu a fost orchestrată atunci, cu sprijinul structurii de tip mafiot din parlament, de către aceleaşi forţe ruseşti.

Conform lui Ioan Talpeş, fost şef al SIE dar şi al administraţiei prezidenţiale a lui Ion Iliescu, rusul Kondyakov (foto dreapta) ar fi reprezentat o grupare interpusă între România şi Rusia şi ale cărei interese erau/sunt altele decât ale celor două state. „Există o filieră pe linia Bucureşti-Moscova care s-a interpus la Chişinău şi în împrejurimile Kremlinului. (…) Au încercat să se impună ca un fel de manşon de control şi de relaţie între Moscova şi Bucureşti. Aici trebuie vazută inclusiv dezvoltarea spre România a unor influenţe economice, care trec toate prin Moldova. Aceste grupări promoscovite din Moldova au blocat o relaţie normală dintre Rusia şi România, clar in defavoarea României” – a declarat Talpeş.

Despre emisarul Kondyakov, Mare secretar al Marii Loje Masonice Ruse, dar şi consultant pe probleme de informaţii al lui Putin, a făcut atunci şi Traian Băsescu o declaraţie de presă: „priviţi cu multă atenţie afirmaţiile făcute de fostul şef al SIE, Ioan Talpeş. Este interesant, de asemenea, dacă a fost vreo vizită a unui domn foarte important, Kondyakov, cu vreo doua-trei zile înainte de votul de suspendare dat de parlament. Poate politicienii cu care s-a întalnit pot spune mai multe”.

Politicienii n-au spus mai multe, dar vizita masonului rus a influenţat doar votul frăţiorilor masoni din parlament dar nu şi pe cel al votanţilor de la referendum.

Revenind, nu degeaba a lansat atunci Băsescu expresia “tonomatele pe ruble”. Asta pentru că manipularea declanşată, atunci, prin mass media, a dus la sacrificarea rapidă a unor jurnalişti.

Iată, spre exemplu ce apărea pe site-ul Civic Media. “Simptomatic, atacurile la adresa libertăţii de expresie a unor jurnalişti independenţi din presa română, majoritatea avute în timpul şi după Referendumul anti-prezidenţial de anul trecut, au de a face cu Rusia. Victor Roncea a reuşit să reziste şi să câştige în confruntarea cu directorului ziarului ZIUA, Sorin Roşca Stănescu, dupa ce acesta a încercat să-l demită ca urmare a susţinerii preşedintelui Traian Băsescu şi a demascării relaţiilor directe cu Moscova ale autorilor loviturii de stat mascate în Referendum. În aceeaşi perioadă a fost îndepărtat de la COTIDIANUL de către Doru Buşcu şi analistul politic Cătălin Avramescu, tot in urma unor editoriale în care demonstra intervenţia subterană a Moscovei în afacerile de la Bucureşti. Apoi, jurnaliştii George Roncea si Mihai Isac de la cotidianul ATAC au fost puşi brutal pe liber de la acest ziar după ce au dezvăluit legăturile pe care le are Rompetrol cu Gazprom şi forţele din jurul Kremlinului în favoarea unor politicieni, afacerişti şi ziarişti aflaţi pe la vârful puterii în România

Roşca Stănescu a fost plătit de ruşi cu peste 800.000 de dolari

Nu în ultimul rând, turnătorul de ieri şi de azi a primit bani frumoşi de la ruşi, ceea ce vine să confirme ipoteza privind implicarea stăpânilor lui de la Moscova în atacul disperat asupra preşedintelui României.

Dovada acestei afirmaţii vine chiar de la turnător. Dacă pentru un act “patriotic” prin care îşi turna un “prieten” la fosta securitate, Roşca Stănescu, alias H15, primea 500 de lei (deh, fondul de premiere al informatorilor era redus, că nu toţi turnau contra cost), iată că pentru promovarea intereselor ruseşti în România, acelaşi turnător avea să primească un sac de bani. Asta nu pentru că ruşii l-ar preţui mai mult, ci din motive strategice, ca investiţie pentru viitor. Şi confirmarea faptului că ruşii nu s-au înşelat investind pe vremuri în posibilităţile “publicitare” ale turnătorului Roşca Stănescu o avem chiar zilele acestea, prin pleaşca făcută cadou propagandei ruseşti.

Astfel, încercând să-şi justifice milioanele de euro de care dispune, Roşca Stănescu a făcut, anul trecut, următoarea declaraţie publică:

SORIN ROŞCA STĂNESCU: “Chiar înainte de căderea lui Iliescu, Lukoil a venit în România. Noi (ZIUA) aveam pe atunci numai contracte mici de publicitate. Dar, probabil că au intuit care este potenţialul ziarului. Aşa încât patronul rus al LUKOIL a ocupat un întreg etaj la Intercontinental şi m-a invitat la discuţii. Am băut vodcă cu el la 11 dimineaţa. Şi mi-a propus un contract. Am negociat 830.000 de dolari. A fost uluitor! Nu câştigasem atâţia bani niciodată!”.

Declaraţia, care are valoarea unui autodenunţ, este, într-adevăr uluitoare.

Să recunoşti că Vagit Alekperov (vezi foto, în dreapta lui Putin), un oligarh suspectat a fi fost agent acoperit al KGB sau GRU şi care a fost ministru al Uniunii Sovietice şi apoi al Rusiei, a băut vodcă împreună cu tine, un fost turnător recunoscut al Securităţii, şi ţi-a dat peste 800.000 de dolari doar ca să-i faci publicitate în gazeta pe care o conduci împreună cu Patriciu, e un act de mare curaj.

De ce un reprezentant de bază al serviciilor ruse de spionaj, precum preşedintele Lukoil, l-o fi invitat la o vodcă tocmai pe Roşca Stănescu, un duşman declarat, chipurile, al KGB-ului, e o întrebare al cărei răspuns nu poate fi găsit decât în rapoartele SVR-ului.

Cum să-ţi vină ideea să promovezi firma KGB-ului într-un ziar anti-KGB? – e o altă întrebare cu răspuns la arhive.

Mai remarcăm doar că declaraţia a fost făcută anul trecut, la un an după ce şi naşul “Naşului” Roşca Stănescu, adică Dinu Patriciu, a transferat, tot sub pălăria rusească, pachetul majoritar al companiei Rompetrol.

În urma acestei afaceri, naşul Naşului a încasat, conform presei, peste 1,5 miliarde de euro.

Sumă frumuşică, dacă ne gândim că Patriciu era un neica nimeni în 1990, iar Petromidia o fi moştenit-o, probabil, de la neamurile lui cu cefe roşii.

Turnătorul urmăreşte anularea vizitei lui Traian Băsescu în SUA

Ar mai fi însă un motiv demn de luat în

basescu-obama1

calcul pentru care atacul lui Sorin Roşca Stănescu la adresa preşedintelui României este atât de dur şi e făcut, atipic!, înainte de declanşarea campaniei electorale.

După cum se ştie, în urmă cu două luni, ministrul de externe Cristian Diaconescu a vizitat Statele Unite şi, la întoarcere, a declarat că făcut toate demersurile pentru a pregăti, pentru această toamnă, vizita oficială în SUA a lui Traian Băsescu. “Speranţa noastră este că va avea loc” – a spus Diaconescu.

Faptul că Diaconescu este încă ministru de externe e o dovadă că vizita va avea loc. Cum o astfel de vizită i-ar aduce un câştig de imagine destul de consistent lui Traian Băsescu, forţele politice anti-Băsescu de la Bucureşti şi Moscova fac tot posibilul să o anuleze. Operaţiunea declanşată prin intermediul lui Sorin Roşca Stănescu, care a lansat, din burta lui de turnător lihnit, acuzaţiile de terorism la adresa Preşedintelui, poate avea aşadar un scop imediat şi extrem de important: împiedicarea vizitei programate a Preşedintelui Traian Băsescu în SUA.

Update. MAE tocmai a anunţat că noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, Mark H. Gitenstein (foto stânga), a fost primit astăzi de minstrul Cristian Diaconescu, pentru a-şi prezenta scrisorile de acreditare. Cei doi au tăifăsuit însă de două ori mai mult decât timpul programat, adică peste o oră, dar nu au mai făcut declaraţii de presă la finalul întrevederii, aşa cum se precizase anterior. Gitenstein va fi primit, săptămâna viitoare, de „traficantul-terorist-de-armament” Traian Băsescu.Curajos om, ambasadorul!

Oricum, fiţi cu ochii sârmă pe Sorin Roşca Stănescu şi pe cauciucurile maşinii ambasadorului american.

Dan Badea

Averea lui Sorin Frunzăverde

Sorin Frunzaverde, actualul ministru al apararii, s-a remarcat indeosebi in politica, dupa 1990, si mai putin in afaceri, desi, de-a lungul ultimilor ani, a fost, mai degraba, o solutie de compromis pentru partidul care l-a promovat, un inlocuitor in momente de criza. Cu toate acestea, ambitiile lui politice sunt mari.

In 2005, cu ocazia alegerilor pentru un nou lider al PD, Sorin Frunzaverde s-a numarat printre cei care si-ar fi dorit sa preia fotoliul de presedinte ramas vacant dupa plecarea lui Traian Basescu.

Carte de vizita

Sorin Frunzaverde s-a nascut in Bocsa, judetul Caras-Severin, la data de 26 aprilie 1960. Este casatorit cu Doina Frunzaverde si are un copil. Studiile gimnaziale le-a urmat in Bocsa si Resita. In 1979, a absolvit liceul de matematica-fizica din Resita, iar in 1985 Facultatea de Metalurgie din cadrul Institutului Politehnic Bucuresti.

Si-a profesat meseria, ca inginer metalurg, vreme de cinci ani in Combinatul Siderurgic Resita, unde a detinut, succesiv, functiile de sef atelier (1985-1988) si sef serviciu CTC-Laboratoare (1988-1990). In perioada 1991-1996, Sorin Frunzaverde a fost desemnat presedinte si director general al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, functii detinute in paralel cu aceea de consilier judetean (din partea PD) si de secretar al Comisiei de buget-finante.

Metalurgistul Frunzaverde se pricepea, evident, si la finante, chiar daca nu avea studiile corespunzatoare. Ulterior, ca orice politician ambitios, el s-a acoperit de diplome, atatea cate avea nevoie pentru a-si justifica functiile detinute. Astfel, in anul 2000 a devenit doctor in stiinte economice la Universitatea de Vest din Timisoara, iar in 2004 doctor in stiinte militare la Universitatea Nationala de Aparare din Bucuresti. – In perioada 1996-1997, Frunzaverde a fost presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, functie pe care a parasit-o pentru a ocupa, vreme de doua luni, fotoliul de ministru al mediului, apelor si padurilor in guvernul Victor Ciorbea (decembrie 1997 – februarie 1998).

Din aprilie 1998, pentru o perioada de opt luni, a fost numit ministru al turismului, in guvernul Radu Vasile. Ulterior, dupa ce ministerul i-a fost desfiintat, metalurgistul Sorin Frunzaverde este numit presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism, post pe care-l ocupa pana in anul 2000. – In martie 2000, politicianul Frunzaverde devine ministru al apararii nationale, in guvernul Isarescu, functie pe care o detine pana in luna decembrie a aceluiasi an.

Dupa ce Partidul Democrat a intrat in opozitie, Frunzaverde intra si el in Camera Deputatilor, unde se ocupa de politica sau de afaceri, dupa nevoi, in calitate de deputat ales pe listele judetului Caras-Severin. Aici detine functia de secretar al Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala. In iunie 2004, este ales presedinte al Consiliului Judetean Caras-Severin si devine, astfel, seful judetului. In octombrie 2006, Sorin Frunzaverde este desemnat de Partidul Democrat in functia de ministru al apararii nationale, post ocupat pana atunci de un alt inginer, Teodor Atanasiu.

Toate functiile detinute de Sorin Frunzaverde, dupa 1991, au la baza doua calitati fundamentale ale acestuia, ambele la fel de importante pentru ocuparea unor fotolii inalte: politica si masoneria.

Cum se stie deja, pe langa calitatea de membru al PD, inca de la infiintare si, din 2001, vicepresedinte al acestui partid, Sorin Frunzaverde este si mason declarat.

In afaceri, familia Frunzaverde a fost departe de a excela. Din cele cinci firme la care sotii Frunzaverde au detinut participatii astazi doar doua mai functioneaza. Gurile rele spun ca actualul ministru al apararii s-ar bucura de increderea presedintelui Romaniei, Traian Basescu, lucru care nu inlatura insa asocierea numelui sau cu acela al „tatalui contrabandistilor“ din Caras-Severin, Omer Radovancovici, aflat astazi in arest.

In paralel cu activitatea politica, Frunzaverde a intrat si in afaceri, alaturi de sotia sa. Prin intermediul unei fundatii, s-a implicat in media, dar si in proiecte de dezvoltare regionala. De asemenea, in timp ce era deputat, desfasura si activitati didactice, fiind cadru didactic asociat la Universitatea „Eftimie Murgu“ din Resita, institutie la care sotia sa, Doina Frunzaverde, este conferentiar universitar si prorector.

Fundatia Radio Caras-Severin, al carei presedinte este Sorin Frunzaverde, dupa cum rezulta din Registrul National al Fundatiilor de la Ministerul Justitiei (actualul ministru al apararii a omis, in ultima declaratie de interese, sa consemneze acest aspect), are ca scop realizarea de „emisiuni radio pe linia informarii corecte a auditorului cu elemente corecte din activitatea sociopolitica, comerciala si culturala“. Frunzaverde figureaza si ca presedinte al Asociatiei „Pro Tehnica“, infiintata in decembrie 1997 in Caras-Severin, cu scopul declarat de a „promova imaginea inginerului in societate“.


Dupa anul 2000, Sorin Frunzaverde a revenit in fruntea Camerei de Comert, Industrie si Agricultura Caras-Severin, unde, o perioada, a detinut functia de presedinte (functie pe care o avusese si in anii 1991-1996).

Ca om de afaceri, actualul ministru al apararii a infiintat firmele Restar International SRL (alaturi de sotia sa), Restruc Auto SA (alaturi de sotie si de alti patru asociati) si Trucktec Romania SA. In plus, Doina Frunzaverde a mai infiintat firma Telestar SRL si a detinut actiuni la Nabla SRL din Caras-Severin. Dintre toate aceste societati, astazi mai sunt in functiune doar Restar International si Telestar, celelalte fiind radiate sau dizolvate.

Frunzaverde, baronul nervos din Caras-Severin

Numit deja baron local, de unii confrati, Sorin Frunzaverde conduce filiala Partidului Democrat din Caras-Severin inca de la infiintare si, din 2001, este vicepresedinte al Biroului Permanent National al PD. El a fost acuzat in mai multe randuri de atitudine dictatoriala in organizatia pe care o conduce, fapt care a provocat o serie de demisii din partid. Pe parcursul carierei de politician, Frunzaverde a avut si puncte de vedere contrare cu cele ale liderilor de la Bucuresti, inclusiv in cazul recentelor negocieri esuate cu PPCD.

Uneori a avut chiar iesiri necontrolate, care l-au scos, oarecum, in evidenta. Spre exemplu, un cotidian central a prezentat, in 2003, un episod conflictual petrecut atunci intre deputatul Sorin Frunzaverde si presedintele Consiliului Judetean Caras-Severin, Ilie Mustacila. Astfel, presedintele Mustacila, tot un soi de baron local, a declarat ca, pe 23 aprilie 2003, de Sfantul Gheorghe, a primit doua palme de la deputatul Frunzaverde, deoarece acesta ramasese fara argumente in cazul unei discutii in contradictoriu pe care au avut-o.

Cu putin timp in urma, Mustacila discutase la Timisoara cu Liviu Negoita, primarul de azi al Sectorului 3 al Capitalei. „M-am intalnit cu domnul Frunzaverde la sediul Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin. I-am povestit despre faptul ca am purtat unele discutii cu Liviu Negoita, pentru a-l convinge sa revina in partid. S-a enervat brusc si a inceput sa ma injure. Mi-a zis ca sunt un dobitoc si un idiot. Mi-a dat chiar si doua palme. (…)
Nu este prima data cand Frunzaverde are astfel de iesiri anormale. Injura pe toata lumea, incepand cu femeia de serviciu si ne face pe toti dobitoci si idioti“, a declarat Gheorghe Mustacila, presedintele consiliului judetean.

Evident, Frunzaverde a negat acuzatiile de huliganism aduse de colegul de partid Mustacila. Cateva luni mai tarziu, fostul vicepresedinte PD Caras-Severin, Ilie Mustacila, a trecut la PSD, luand cu el 26 din cei 29 de lideri mai rasariti ai PD din Caras-Severin. S-a spus atunci ca, spasit si speriat ca va ramane singur, inclusiv Sorin Frunzaverde s-ar fi cerut la PSD.

„Frunzaverde a incercat sa vina la noi, dar cu anumite privilegii. Un catelus nu poate sa ceara de la un dulau privilegii. Ori cu el, ori fara el, nu mai conteaza pentru PSD. Insa, ar fi mai interesant fara el“, a declarat subprefectul de atunci al judetului Caras-Severin, Dorel Gatlan.

O implicare intr-o afacere dubioasa cu lemn

In presa, Frunzaverde a mai fost acuzat de implicare intr-o afacere cu lemn, care ar fi adus prejuducii de doua miliarde de lei vechi. Astfel, intr-un cotidian central s-a afirmat ca, in perioada in care a detinut functia de ministru al mediului apelor si padurilor, Frunzaverde a fost si „administrator la societatea Ital-Agmoforest din Caras-Severin, avand ca obiect de activitate exploatarea lemnului (…), iar un control al Inspectoratului Teritorial Silvic din Timisoara a constatat o paguba de doua miliarde de lei, echivalentul a 2.000 de metri cubi de lemn nemarcat, valorificat de societatea respectiva, cazul fiind, ulterior, uitat“.

Afaceri si politica la popota


Frunzaverde a fost implicat, chiar daca superficial, si in scandalul declansat la ordinul lui Teodor Atanasiu, cu privire la pagubosul contract anvelope – contra masini uzate, incheiat in iunie 2000 intre Ministerul Apararii Nationale si Gelu Tofan, patronul societatii Tofan Steel si al Grupului Tofan. Cum contractul respectiv a fost incheiat in iunie 2000, pe vremea cand ministru al apararii nationale era Sorin Frunzaverde, semnatura sa a fost decisiva pentru demararea afacerii care avea sa conduca, in septembrie 2006, la demisia sefului Statului Major General al MAp.N, generalul Eugen Badalan.

Un alt scandal in care s-a mentionat numele lui Frunzaverde este cel declansat, in martie 2006, de Mugur Ciuvica, presedintele Grupului de Investigatii Politice. Ciuvica a dat publicitatii un document confidential semnat la data de 6 iunie 2001 de generalul de brigada Sergiu Medar, seful Directiei Informatii si Reprezentare Militara din cadrul Directiei Generale de Informatii a Apararii (DGIA).

Documentul era o informare facuta de Sergiu Medar pentru ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu, cu privire la o intalnire pe care generalul o avusese, la vremea aceea, cu Traian Basescu si Sorin Frunzaverde, la restaurantul „Trei Cocosi“ din Capitala. Intalnirea fusese intermediata de Sorin Frunzaverde, ministru al apararii si pe vremea aceea, scopul ei fiind clarificarea unor aspecte privind dezvoltarea relatiilor externe ale Partidului Democrat, precum si avansarea unor intentii de apropiere de Partidul Social Democrat.

Sergiu Medar, avansat intre timp la gradul de general-locotenent cu trei stele, avea sa devina la sfarsitul lui 2005 consilier prezidential pe probleme de aparare si securitate nationala. Chiar daca, prin aceste dezvaluiri, Mugur Ciuvica a urmarit reglarea unor conturi personale si de grup cu Traian Basescu, documentul arata totusi increderea de care s-a bucurat Frunzaverde din partea fostului lider al PD. Si de care, cum s-a observat pe 25 octombrie 2006, se mai bucura inca.

Venituri: 357.150 dolari

Venituri din salarii: 306.400 dolari
Dupa anul 1991, Sorin Frunzaverde a detinut functii importante in administratia locala sau centrala. In 1990, castigurile sale, ca sef al serviciului CTC-Laboratoare la Combinatul Siderurgic Resita nu depaseau 4.000 de lei pe luna, fiind de aproximativ 2.300 de dolari. In perioada 1991-1995, cat a detinut functia de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin, Frunzaverde a avut castiguri salariale medii de maximum 600 de dolari pe luna, adica 43.200 dolari. La aceasta suma, se mai adauga castigurile obtinute ca secretar al Comisiei buget-finante si consilier in cadrul consiliului judetean, adica alti 28.000 de dolari.

In perioada 1996-2000, Frunzaverde a fost presedinte al consiliului judetean, apoi ministru al mediului (doua luni), ministru al turismului (opt luni), presedinte al ANT (1998-2000) si din nou ministru, al apararii (noua luni), pana in decembrie 2000. Castigurile salariale s-au ridicat, in aceasta perioada, luand ca baza de calcul o medie de 800 dolari pe luna, la 38.400 dolari. In intervalul decembrie 2000 – iunie 2004, ca deputat, Frunzaverde a castigat aproximativ 44.000 dolari. In cei doi ani (iunie 2004 – octombrie 2006) cat s-a aflat in fruntea Consiliului Judetean Caras-Severin, a mai acumultat aproximativ 30.000 de dolari.

La toate acestea, se adauga veniturile salariale ale sotiei, care, in calitate de inginer sau/si cadru didactic in perioada 1990-2006, la o medie generoasa de 600 dolari lunar, se ridica la aproximativ 120.400 dolari. Prin urmare, veniturile din salarii ale familiei Frunzaverde totalizeaza cel mult 306.400 dolari.

Venituri din dividende: 28.750 dolari
Firma de familie a lui Sorin Frunzaverde este Restar International si a fost infiintata in septembrie 1999, cu sediul in apartamentul sotilor Frunzaverde din Strada Lalelelor nr. 3, din Resita. De mentionat ca, la data infiintarii acestei firme, Frunzaverde era presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism.

Obiectul de activitate al societatii Restar este „intermedieri in comertul cu masini, echipamente industriale, nave si avioane“. Conform datelor publicate pe site-ul firmei lui Frunzaverde, firma ofera spre vanzare „piese pentru motoarele Diesel de fabricatie straina, seturi germane Mahle pentru autocamioanele Roman“ si executa „reparatii la motoare Deutz“. Pentru ca toate acestea nu puteau fi posibile in apartamentul familiei, firma si-a fixat sediul in str. Nicolae Balcescu nr. 1 din Resita, in aceeasi locatie in care functiona si o alta societate la care sotii Frunzaverde aveau actiuni, Restruc Auto SA, radiata in luna mai 2006.

Actionarii de la Restar International sunt sotii Frunzaverde, iar administratorul este Doina Frunzaverde. Firma a avut, de la infiintare pana in 2006, urmatoarele profituri nete, exprimate in lei vechi: 27,188 milioane lei (1999), 80,3 milioane lei (2000), 55,193 milioane lei (2001), 176,273 milioane lei (2002), 138,455 milioane lei (2004) si 199,48 milioane lei (2005). Totalul profiturilor nete se ridica, astfel, la 23.795 dolari. Pana in anul 2005, societatea a avut o cifra de afaceri de aproximativ cinci miliarde de lei anual, iar datoriile curente au fost de numai cateva sute de milioane lei anual.

Restruc Auto SA a fost infiintata in 1995, cu sediul in strada 1 Decembrie 1918 nr. 35, ap. 6 din Resita. Firma, radiata la data de 8 mai 2006, a avut sase actionari. Sorin Frunzaverde a detinut, la aceasta societate, 15% din capitalul social. Firma era, la randul ei, actionar unic in societatea Trucktec Romania SA, infiintata in 1996. Ambele societati au avut ca obiect de activitate comertul cu piese si accesorii pentru autovehicule, preocuparea de baza a sotilor Frunzaverde. Profiturile nete de la Restruc Auto au adus sotilor Frunzaverde, in perioada 1999-2006, dividende de maximum 10.000 de dolari, iar cele de la Trucktec, de maximum 194 dolari, societatile lucrand mai mult in pierdere, aceasta fiind, de altfel, o moda printre firmele demnitarilor romani.

Doina Frunzaverde a mai constituit, in 2004, societatea Telestar SRL, cu sediul in acelasi apartament din Strada Lalelelor nr. 3 din Resita. Firma, al carei obiect de activitate este „comertul cu amanuntul in magazine specializate“, a avut pierderi de peste doua sute de milioane de lei vechi, in primul an de functionare, pentru ca, in anul urmator, sa inregistreze un profit de 333,36 milioane lei vechi. Doina Frunzaverde nu a ridicat insa dividendele cuvenite de la aceasta firma. Astfel, cu exceptia dividendelor de la Telestar, in perioada 1999-2005, familia Frunzaverde a incasat aproximativ 28.750 dolari de pe urma activitatii firmelor la care detineau participatii.

Venituri din vanzari: 22.000 dolari
Conform declaratiilor de avere ale sotilor Sorin si Doina Frunzaverde ei au vandut, in ultima vreme, cel putin un apartament in Resita si trei autoturisme. In Strada Lalelelor nr. 3 din Resita au detinut un apartament care, insa, nu mai apare in declaratiile de avere din 2004 si 2006 desi, la aceasta adresa, Doina Frunzaverde a inregistrat, in februarie 2004, sediul societatii Telestar SRL.

De mentionat ca aceeasi locatie fusese folosita, in anii anteriori, ca sediu al firmei Restar International, precum si ca adresa de domiciliu a celor doi soti. Prin urmare, este de presupus ca apartamentul respectiv apartine familiei Frunzaverde, chiar daca n-a fost consemnat de niciunul dintre soti in declaratiile de avere.

In ultima declaratie de avere a lui Sorin Frunzaverde apar totusi la capitolul vanzari, trei autoturisme: un autoturism Dacia 1310 vandut la 1 martie 2006 catre Restar International contra sumei de 13.000 lei, un autoturism Audi A6 din 1998, vandut lui Petru Danila, la 15 mai 2006, contra sumei de 10.000 euro si un Volkswagen Polo Clasic din 1998, vandut lui Filip Miulescu, la data de 9 august 2006, contra sumei de 3.500 euro. Asadar, suma incasata in urma acestor vanzari se ridica la 22.000 dolari.

Cheltuieli: 614 950 dolari

Cheltuielile „cosului zilnic“: 408.000 dolari
Standardul de viata al lui Sorin Frunzaverde este, evident, unul de baron local, el detinand, asa cum am aratat, de doua ori functia de presedinte al consiliului judetean, de patru ori functia de ministru, de doua ori pe cea de presedinte al Camerei de Comert si Industrie Caras-Severin si o data pe aceea de deputat. Frunzaverde are in intretinere un copil, o sotie si trei imobile (un apartament si o vila in Resita, plus un apartament in Bucuresti), ca sa nu mai vorbim despre cele trei autoturisme vandute anul acesta. Aproximam astfel, la o medie de minimum 2.000 de dolari lunar cheltuielile casnice si de protocol ale familiei Frunzaverde, incluzand in aceasta suma atat scolarizarea copilului si vacantele peste hotare, cat si cheltuielile electorale. Suma este, evident, mica pentru pretentiile unui baron local. Astfel, totalul acestor cheltuieli este de 408.000 dolari, in intervalul 1990-2006.

Achizitii: 188.500 dolari
Sorin Frunzaverde a cumparat, in 1999, o vila de 226 mp, situata in Resita, a carei valoare declarata de impozitare este de 2,78 miliarde lei vechi, adica aproximativ 100.000 dolari. In anul 2000, el a achizitionat, in rate, o masina Dacia 1310, in valoare de aproximativ 4.500 dolari, iar in 2001 a mai cumparat un Audi A6, fabricat in 1998, cu o valoare de piata de cel putin 18.000 dolari, si un Volkswagen Polo Clasic, cu o aceeasi vechime, evaluat la aproximativ 10.000 dolari. Pretul de achizitie aproximat pentru cele trei autoturisme se ridica la 32.500 dolari.
Anul trecut, Doina Frunzaverde a cumparat, pe baza unui credit ipotecar incheiat pe o perioada de 20 de ani, un apartament de 129,18 mp in Bucuresti. Cum locuinta nu este in Ferentari, si nici garsoniera nu este, valoarea ei de piata nu poate fi mai mica de 100.000 dolari, avand in vedere ca include cel putin patru camere.
Asadar, achizitiile din ultimii ani, declarate de familia Frunzaverde, totalizeaza 188.500 dolari.

Conturi bancare: 18.450 dolari
In iunie 2004, Sorin Frunzaverde detinea in depozite si conturi bancare 8.493 de euro si 1.378 dolari. La data de 1 noiembrie 2006, el a declarat insa ca detine urmatoarele conturi si depozite bancare: 3.547 euro (depozit din 2002), 6.772 euro (depozit din 2002), 3.387 lei (cont curent/card din 2002), 694 lei (cont curent/card din 1999) si 3.730 dolari (cont curent/card din 2005). Sumele existente in aceste conturi totalizeaza aproximativ 18.450 dolari.

Tatal PD-ist al contrabandistilor de pe Clisura

Cea mai interesanta legatura a lui Sorin Frunzaverde este cu primarul PD al comunei Pojejena, Omer Radovancovici (foto stanga). Inainte de a deveni membru PD, Radovancovici si-a capatat porecla de „Printul clisurii“ sau „Tatal contrabandistilor“ de pe Clisura Dunarii, ca urmare a implicarii sale in mai multe actiuni de contrabanda, inca de pe vremea embargoului impus Iugoslaviei. Dupa ce benzina si motorina n-au mai fost prioritare pentru sarbi, Omer a revenit la contrabanda cu tigari peste granita.

Conform unor surse din Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), el a organizat si condus un grup de crima organizata in zona Clisura Dunarii, beneficiind de protectia politistilor de frontiera, numiti cu sprijin politic de la seful judetului, Sorin Frunzaverde. Activitatea infractionala a lui Omer Radovancovici a fost atent monitorizata, mai bine de un an, de catre anchetatorii DIICOT si, in septembrie 2006, acesta a primit interdictia de a parasi tara.

Radovancovici a fost insa surprins si arestat la frontiera, la data de 20 septembrie 2006, cand tocmai voia sa treaca granita pe la Vama Turnu-Arad. La sfarsitul lunii noiembrie 2006, el inca se afla in stare de arest preventiv, alaturi de alti sapte complici, acuzatiile fiind de constituire de grup de crima organizata si contrabanda. Contrabandistii transportau noaptea peste Dunare, cu barcile, baxurile de tigari scoase din dutty-free, punctul de plecare fiind chiar beciul uneia dintre cabanele lui Omer de pe malul Dunarii.

Alaturi de Omer Radovancovici au fost arestati si cativa politisti, printre ei aflandu-se si seful Politiei de Frontiera din Caras-Severin, comisarul-sef Ion Cionca. Conform unei declaratii aparute intr-un cotidian central, facute de un alt politist arestat in acest dosar, subcomisarul Nicolae Cocoana, Omer Radovancovici ar fi fost protejat, indirect, chiar de catre seful judetului, Sorin Frunzaverde: „Inspectorul-sef Cionca a fost protejat de cel care l-a numit politic – Omer. Acesta a numit politic toti sefii de la frontiera, de la sef de sector pana la seful inspectoratului, prin PD, al carui primar este. Omer Radovancovici a fost sprijinit de seful lui politic de la Resita, Sorin Frunzaverde“.

Cu o luna inainte de a fi numit ministru al apararii, Sorin Frunzaverde declara, impotriva evidentei, ca Partidul Democrat nu are, chipurile, nici o implicare in numirea sefilor politistilor de frontiera, ca Radovancovici a intrat in PD in 2003 si ca, administrativ, acesta avea rezultate bune. Avand in vedere ca seful politic al Politiei Romane este membru PD, ca seful judetului era membru PD, iar seful contrabandistilor era tot membru PD, a-l contrazice pe Sorin Frunzaverde nu este decat o simpla chestiune de bun-simt.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.27-28, decembrie 2006

Țeparul Călin Armen, strategul escrocheriei MTS Leasing, este «prins» in rețeaua mafiei rusești

calin Armen

La sfarsitul lunii iunie 2005, cand afacerea MTS Leasing a intrat in colaps, conducerea MTS anunta ca unul dintre consilierii financiari ai companiei, Calin Armen, a sustras peste 200.000 de euro din fondurile companiei si a disparut in Germania. Surprinzator insa, conform unui comunicat al MTS Leasing GmbH, Armen nu fusese un angajat al acestei companii, fiind de presupus ca el era consilierul personal al presedintelui MTS Leasing, Theobald Sebastian Metzen.

Unul dintre membrii familiei Metzen, Benedict, a declarat presei ca ideea afacerii MTS Leasing i-a apartinut de fapt lui Calin Armen, care a lucrat de la inceput in firma si care ar fi stat si la baza declansarii scandalului din presa cu privire la dezastrul MTS. Tot Benedict Metzen a afirmat ca tatal sau, Theobald, n-ar fi cunoscut trecutul infractional al lui Armen si a avut deplina incredere in acesta. 

Afirmatiile lui Benedict Metzen trebuie tratate insa cu multa atentie, nefiind exclus ca fuga lui Armen sa faca parte dintr-un scenariu cunoscut patronilor MTS care, dupa ce si-au facut plinul din fondurile avansate de catre clienti, s-au gandit poate ca, pentru a o sterge nemteste cu banii deja incasati, au nevoie de un motiv credibil in fata autoritatilor. Ce motiv mai credibil puteau inventa, decat trimiterea la inaintare a unui personaj care avea deja, in Romania, renumele unui escroc? Pe de alta parte, daca Armen ar fi escrocat intr-adevar firma MTS, este de presupus ca, macar de data asta, el nu s-ar fi ascuns tocmai in Germania, locul de unde provin patronii companiei, ci ar fi ales o alta destinatie. Or, asa cum vom vedea, «punctul de comanda» al lui Armen a fost si a ramas Germania si e greu de crezut ca, pentru cateva sute de mii de euro, el putea sa-i puna in pericol pe membrii retelei din care face parte, prin atragerea atentiei autoritatilor germane asupra acestora. E de presupus asadar ca Armen n-a fost decat un pion de sacrificiu in aceasta afacere, el fiind in cardasie cu patronii germani, actiunea de discreditare a lui Armen avand menirea de a pasa vinovatia in alta parte.
Mortul Goutchian Armen a inviat la Bucuresti
Nascut pe 2 mai 1968 in Tbilisi (Gruzia), Goutchian Armen Eduardovici a copilarit in cartierul moscovit Solntsevskaya, un adevarat cuib al mafiei moscovite si locul de unde provine cunoscuta organizatie de crima organizata ce poarta acelasi nume. Conform unor surse, Armen Goutchian s-a refugiat in Romania deoarece a fost implicat intr-o escrocherie de proportii ce a vizat fraudarea unui fond de pensii al rusilor prin intermediul grupului rus de investitii MMM. Afacerea a fost, la vremea respectiva, o mare teapa financiara consemnata in Rusia. Pentru a scapa de cei pe care-i escrocase, Armen a fost declarat mort si a parasit tara cu destinatia Romania. Din motive de protectie, el si-a schimbat apoi numele in Calin Armen, dupa casatoria cu romanca Georgeta Calin.
Intr-o prima faza a lansarii lui pe scena mafiei autohtone, Armen s-a afisat indeosebi la «Intercontinental», unde cheltuia cu destula usurinta sume mari de bani, cu iz de «canepa» rafinata, vanduta prin Grozavesti, pentru a epata si a «testa» piata. Si-a facut curand prieteni cu care, ulterior, a inceput sa imagineze modalitati de tepuire a fraierilor. A patruns in medii dintre cele mai diverse si a castigat increderea unor persoane precum Emil Botea (presedintele de atunci al cooperativei de credit Banca Populara Romana), cu care a demarat afaceri de anvergura, Fatih Kesser, Constantin Iancu si Gheorghe Comanescu etc. Unul dintre acestia, turcul Fatih Kesser, acuzat ca ar fi comandat asasinarea la Bucuresti a unui conational, se plangea ca a fost tepuit fara retineri de Calin Armen cu aproximativ 100.000 de dolari, motiv pentru care Armen a fost obligat sa se ascunda o vreme, sau sa anunte ca s-a ascuns, conform obiceiului, in Germania.
Morisca Armen-Botea
boteaUna dintre afacerile de succes ale lui Armen pe piata tepelor autohtone a fost Compania Populara de Leasing (CPL) infiintata in 1999, cu sediul la aceeasi adresa cu cooperativa de Credit Banca Populara Romana (BPR). Actionarii CPL erau Georgeta Calin (sotia lui Armen), Mihaela Botea (sotia lui Emil Botea, presedintele de atunci al BPR), Dragos Mihai Garjabu (fost director BPR) si firmele Interbrok SA, Compania Internationala de Asigurari (CIA) si BPR. Calin Armen figura, discret, pe lista administratorilor CPL.
Firma Interbrok, infiintata in 1998 la aceeasi adresa cu BPR, ii avea ca actionari pe sotia lui Botea, BPR si CIA, iar, aceasta din urma, pe sotii Botea, Dragos Garjabu si, evident, Interbrok. Dupa infiintarea, un an mai tarziu, a CPL, compania devine actionar intr-o alta firma, Flash Adv Trade SRL, societate administrata de Calin Armen. O morisca facuta special pentru a pierde urma banilor.
Numai modul de constituire al acestor societati era suficient pentru a atrage atentia, chiar si unui caprar din Politia romana, ca intentiile actionarilor unei asemenea increngaturi nu sunt deloc ortodoxe. Ulterior, dupa ce a tras cateva tepe, firma lui Botea&Armen si-a schimbat numele in „Eurofinance Leasing”.
Ca sa-si impresioneze partenerii, Armen dadea de inteles ca este mason, el finantand chiar revista «Forumul Masonic».
Tot el se mai lauda, prin diverse medii, si cu faptul ca este prieten cu Khairully Kabzhanov din Parlamentul de la Astana, capitala Kazahstanului, fost inalt functionar in conducerea serviciilor secrete din acest stat si fost asistent al presedintelui republicii; Kabzhanov avea sa fie asasinat (ucis in bataie) pe 22 ianuarie anul acesta, la Almata, de catre un grup de patru ucigasi platiti.
La fel, Armen se lauda ca are relatii si intalniri cu diplomati «galonati» de la ambasada rusa de la Bucuresti. De asemenea, el isi facuse si utiliza carti de vizita din care rezulta ca este consilier al Comisiei economice a Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei. Printre firmele tepuite de CPL amintim doar «Trans-Bus» din Buzau si Complex «Savoy» Mamaia, prejudiciate cu peste 4,3 miliarde lei.
Tarziu, in 2003, Calin Armen a fost trimis in judecata in stare de arest pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata. Dupa cateva luni petrecute in arest, Armen a fost eliberat si s-a refugiat din nou, in Germania. Tepele amintite nu erau insa decat operatiuni banale pentru teparul scolit la Moscova care, astfel, se antrena sa nu-si iasa din mana. 
Intermediar pentru fosti ofiteri KGB si GRU
Cu cativa ani in urma, Emil Botea, presedintele cooperativei de credit Banca Populara Romana, dar si presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Unirea, a fortat preluarea bancii de catre BPR ca s-o poata vinde ulterior unui grup de afaceristi proveniti din fosta Uniune Sovietica. Miscarea a fost facuta prin intermediul lui Calin Armen, numit director de relatii externe al BPR. Au fost purtate atunci negocieri cu reprezentantii unor grupuri de interese rusesti, conduse de fosti ofiteri de informatii din KGB si GRU, precum si de fosti demnitari sovietici.
Printre acestia sunt Anatol Bakajef – domiciliat in Germania, fost general KGB si patron al uneia dintre firmele rusesti (Eltana) cu corespondent in Romania, Vitali Kozliakov – fiul unui fost general KGB, fost ministru in Ucraina si director al unui institut de metale rare, Alexei Voskoboy – fost consilier al ministrului de externe al Rusiei (Ivan Ivanov) si presedinte al Asociatiei Industriasilor din Rusia, si Anatoly Patron – presedintele bancii rusesti «Commercial Bank for Investments and Tehnologies», infiintata in Singapore si cu sediul la Moscova, presedinte al Nova Bank (fosta Banca Unirea).
De mentionat faptul ca gruparile rusesti cu care s-a intersectat si romanul Emil Botea la inceputul anilor 2000 au un «punct de comanda» bine consolidat in Germania, locul in care Calin Armen era obligat sa se ascunda dupa fiecare din tepele trase in Romania. Tot Germania este si locul unde avea sa se puna la cale, cativa ani mai incolo, afacerea MTS Leasing, ultima dintre ingineriile financiare ale specialistului in «leasing-tepe» Calin Armen.

schema kgb

Hayssam, folosit in reteaua Metzen-Bakajef?
Patronul MTS Leasing nu este nici pe departe «credulul» zugravit de fiul sau, Benedict. Conform unor informatii obtinute de colegii de la CRJI (Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigatie), Theobald Metzen impreuna cu Calin Armen, Anatol Bakajef (fost ofiter superior in serviciile secrete sovietice) si alti oameni de afaceri rusi ar fi pus la cale in urma cu doi ani, la Bucuresti, „exportul catre Kinshasa in Congo al unui transport de rachete, export intermediat de la Bucuresti de catre Omar Hayssam”. Rolul lui Hayssam ar fi fost acela de a asigura, in conditiile in care Congo se afla sub embargo, «obtinerea unui end-user curat, din afara tarilor aflate sub embargo». De asemenea, rachetele trimise in Congo ar fi provenit din Olanda. O alta informatie ar fi si aceea ca Theobald Metzen ar fi oferit spre vanzare, pe diferite site-uri de internet, osmiu 187, substanta folosita si in domeniul industriei militare.
Informatia are un mare grad de credibilitate daca o asociem cu o alta, obtinuta cu cativa ani in urma dintr-o sursa specifica, conform careia Calin Armen, Anatol Bakajef si Vitali Kozliakov ar fi incercat, fara succes, sa depoziteze in banci din Romania metale rare, intre care si osmiu, pana la infiintarea in tara noastra a unei firme specializate in comert cu metale rare.
Trebuie spus insa ca traficul cu osmiu 187 a fost atent monitorizat de occidentali si este posibil ca, in cazul in care informatia colegilor de la CRJI este adevarata, sa avem de-a face cu o operatiune speciala, bazata pe o intelegere est-vest, prin care s-a urmarit depistarea celor care vor sa cumpere un astfel de produs. E greu de presupus ca membrii unei retele ce includea si fosti inalti ofiteri rusi s-ar fi expus pe Internet cu o asemenea oferta cunoscand faptul ca atat rusii, cat si americanii convenisera sa se sprijine reciproc in programul de neproliferare a armelor nucleare. Totusi, atragerea lui Theobald Metzen intr-o afacere de acest tip, chiar daca si ca „momeala”, presupune ca acesta face deja parte din reteaua oamenilor de afaceri rusi si nu este nici pe departe „credulul” invocat de fiul sau Benedict.
Asta cu atat mai mult, cu cat, inainte de 1990, Theobald Metzen a calatorit suficient de mult in fostele state sovietice, ocupandu-se (oficial) de «managementul diferitelor proiecte», el intrand ulterior in relatii de afaceri cu cateva dintre aceste state.
Afacerile lui Metzen
Theobald Metzen si-a construit si el, in Germania, o mica retea de afaceri in care, la vedere, si-a implicat membrii familiei. Nascut in 28.06.1933, Theobald Sebastian Metzen are doi copii, Matthias si Benedict. Cel putin pana la inceputul anilor 1990, Metzen a fost implicat, conform unor surse, in diferite proiecte ce aveau girul ONU si a calatorit in tari din Africa si fosta Uniune Sovietica. Firmele sale de familie sunt Metzen und Partners Consultants GmbH (1988), MTS Investition und Handel GmbH (1994), MTS Leasing GmbH (2003) si, partial, Human Resources AG. Ultima dintre acestea a stat la baza infiintarii in Romania a unei alte firme, Diering Engineering, atrasa ca partener in afacerea MTS Leasing. Prima dintre firmele lui Metzen, Metzen und Partners Consultants GmbH, are ca obiect de activitate import-export de produse alimentare pe relatia Kazahstan – Rusia.
MTS Leasing GmbH a fost infiintata in 24.11.2003 prin asocierea dintre MTS Investition und Handel GmbH si Simolly Properties Ltd din Limassol-Cipru, societatea cipriota retragandu-se, in octombrie 2004, din afacere. In Romania, MTS Leasing a deschis o reprezentanta cu filiale in mai multe localitati si, ca urmare a unei publicitati agresive, a reusit atragerea a peste 700 de clienti care au varsat deja, in conturile deschise la Frankfurter Volksbank, cateva zeci de milioane de euro.
Pentru credibilitate, clientii au primit indicatia sa foloseasca drept intermediar pentru livrarea avansului Banca Volksbank Romania SA care, cu exceptia cuvantului „Volksbank” (banca populara) din denumire, nu are nici o legatura cu banca din Germania. Este posibil ca si acest aspect sa faca parte din planul de escrocare bine pus la punct de strategii MTS Leasing.
Dan  Badea, material aparut in cotidianul GARDIANUL din 03.08.2005