D.U.I. ”MATEMATICIANUL” – dosarul meu de la Securitate (V): Turnătorii mei de la Facultatea de Matematică și din împrejurimi

Nu pot deschide lista turnătorilor mei de pe vremea în care eram un student revoltat la facultatea de matematică, urmărit de securitate pentru convingerile mele politice anticeaușiste, exprimate deschis și recunoscute în mod public, fără să aduc un ”pios omagiu” unuia dintre cei mai mizerabili reprezentanți ai acestei categorii de rebuturi umane de la Facultatea de matematică din cadrul Universității București, celebrul BOTESCU, secretarul șef dintotdeauna al facultății, zis și Marcel, un tovarăș în formă de paralelipiped dreptunghic care a participat la toate acțiunile declanșate împotriva mea (inclusiv percheziții în camera de cămin) până am fost predat anchetatorului de la compartimentul Cercetări Penale al Securității Municipiului București, colonelul Urucu.

BOTESCU, Secretarul Șef al Facultății de Matematică, un colaborator de bază al securității în cazul meu. O jigodie în costum. A participat la toate descinderile în camera mea de cămin și se întreba, ca prostul, la vederea unei lucrări a lui Henry Bergson (L’Énergie spirituelle), ce secrete sunt ascunse acolo?! Când a văzut și ”Cel mai iubit dintre pământeni”, în patru volume, a icnit, ca hipopotamul, ”ahaaaaaa!” - ca și când găsise veriga lipsă a nimicniciei mele...
BOTESCU, Secretarul Șef al Facultății de Matematică, un colaborator de bază al securității în cazul meu. O creatură  ca un paralelipiped dreptunghic în costum. A participat la toate descinderile în camera mea de cămin și se întreba, ca prostul, în fața micii mele biblioteci, la vederea unei lucrări a lui Henry Bergson (L’Énergie spirituelle), ce secrete sunt ascunse acolo?! Când a văzut și ”Cel mai iubit dintre pământeni”, în patru volume, a icnit, ca hipopotamul, ”ahaaaaaa!” – ca și când găsise DOVADA TRĂDĂRII, veriga lipsă a nimicniciei mele…

Într-adevăr, a fost o ”personalitate marcantă” pentru facultate, dar și pentru mine, iar asta se citește chiar și pe fața lui pătrată, de hipopotam pitic, ce nu depășea 1,60 și mergea legănat, arătând cum spuneam, ca un paralelipiped dreptunghic căruia i se curba fața de jos și-i permitea să înainteze. Pe colaboraționistul ăsta (de fapt ăla, că nu mai e) l-am iertat după ce am aflat că a murit, dar nu l-am uitat. M-a umilit în câteva rânduri, de față cu alți profesori, care nu aveau curaj nici măcar să ridice vocea în fața tovarășului Botescu, semn că era mare sculă sau, cum spun rudele în ferpar, ”personalitate marcantă”…

Așadar,

În vara lui 1987,  după ce am scris și predat matematicianului-disident Mihai Botez o scrisoare de solidaritate cu el și, deci, de protest la adresa regimului dictatorial al lui Ceaușescu, am rămas în căminul din Grozăvești sperând că scrisoarea mea o să apară curând și că voi fi arestat fără să mai implic și familia în toată această poveste.

Am spus mai multor colegi despre trimiterea acelei scrisori și despre conținutul ei, pentru ca în cazul în care voi fi dat ”dispărut”, cum credeam eu, să se știe de ce. Aveam și o restanță, aceeași, de vreo doi ani, la Ecuații cu derivate parțiale, lectorul Viorel Iftimie jurându-se că nu mă va trece până nu mă voi duce la cursuri, iar eu jurându-mă că nu mă voi duce la cursurile lui până nu mă va trece. Și nu m-am dus decât la examene, învățând de pe cursurile colegilor. Aveam așadar un motiv oficial să rămân peste vară la cămin: pregătirea pentru întîlnirea cu Iftimie.

Neoficial însă, mă pregăteam de întâlnirea cu Securitatea. Anunțasem, așadar, ”în jur” despre ceea ce scrisesem, deci mi se părea imposibil ca securiștii să nu afle ceva despre asta. Nu poți spune în gura mare că ai scris la Europa Liberă, că te-ai asociat cu Mihai Botez, că l-ai înjurat pe Ceaușescu și l-ai comparat cu Hitler și Stalin, fără să afle Securitatea. Iată de ce eu sunt convins că ei au aflat din vreme și mi-au pregătit un dosar ”preventiv” de urmărire informativă, DUI ”MATEMATICIANUL”, dosar deschis pe 2/10 noiembrie 1987 (există documente în care unii afirmă că s-a deschis pe 2, alții pe 10 nov.).

Motivul invocat în mod oficial pentru deschiderea acestui dosar a fost obținut destul de ușor, eu fiind slobod la gură și pornit deja pe un drum fără întoarcere. Prin urmare, neștiind dacă și când va apărea scrisoarea despre care aflaseră că aș fi trimis-o la postul de radio finanțat de CIA, adică Europa Liberă, securiștii mi-au fabricat o culpă ce putea fi ușor instrumentată, în caz de nevoie, pe linie infracțională, anume aceea de atentat la viața lui Nicolae Ceaușescu și de incercare de răsturnare a regimului comunist.

”Crimele” de care urma să fiu acuzat, Ceaușescu neavând nevoie de martiri politici, aveau să fie ”descoperite” prin introducerea în camera mea de cămin a unei ”coriste” din Reșița, venită la București pentru a participa la înregistrările unui spectacol în ”cinstea” lui 23 August. Corista, care nu era nici măcar turnător titularizat, ci candidat la titlul de turnător!, fusese instruită anterior de un ofițer de securitate din Caraș Severin, căpitanul Vasiluță Profir. Personal, nu-mi amintesc de ea și nici de fratele ei, cu care ar fi asistat la o lecție de anti-socialism științific predată de mine chiar în camera mea de cămin, cum, dealtfel, n-am înțeles în ce sens aș fi preferat-o pe ea unei alte colege de cor (Carmen), îndrăgostită, chipurile, atunci, de mine. Pentru că, dacă am ”preferat-o”, de ce m-ar mai fi turnat ulterior? ”N-oi fi ”preferat-o” cum trebuie, sau securiștii din Caraș Severin ”au preferat-o” mai des, în grup și pe o perioadă mai îndelungată? Habar n-am!…

Cert este că Nota întocmită de ea după ce s-a întors la Reșița a declanșat procesul ireversibil al urmăririi mele de către securiștii din cadrul Direcției I, Informații Interne, aripa corespondentă din SMB (Securitatea Municipiului București).

Așadar, oficial DUI ”MATEMATICIANUL” a  fost deschis în noiembrie 1987, deci cu o lună înainte de citirea scrisorii mele la ”Europa Liberă”. Acuzațiile? Intenție de atentat la ”conducerea superioară de partid și de stat” (adică la Ceaușescu – securiștii n-aveau voie să-i scrie numele în rapoarte, formula uzitată pentru el și Elena fiind aceasta, adică de ”conducere superioară de…”) și de schimbare a regimului comunist.

Reiau aici esența POVESTIRII ”candidatului” la titlul de turnător,

Turnătorul nr.1: POPOVICI AURORA” (candidat la gradul de informator):

()În perioada 8-10 august, am cunoscut un student pe nume BADEA DAN, ce avea o restanță la matematică și locuia în același bloc cu noi.

Din cele discutate cu acest student, am observat că vorbea tot timpul de schimbarea regimului, de un atac împotriva forurilor și a conducerii țării și de o grevă a studenților ce a avut loc în iarnă, de unde s-a ales cu lovituri, iar un bun prieten al său a fost arestat. Am dedus că ar avea din nou aceleași intenții și mai ales procurarea unui instrument sau chiar pușcă îl tentează și nu știe cum ar face să-l construiască el, asemenea instrument. De asemenea îmi vorbea că ar avea legături foarte strânse cu anumite grupuri de studenți din Iași și Timișoara cu care corespondează direct sau prin poștă, urmând din nou a avea loc o ședință a lor după care va urma poate o lovitură.

Vorbea de regimul nostru, vorbea de regimul de la București, de condițiile inumane (cuvântul, ca și altele îi aparține) în care pot trăi acești oameni și de altfel vorbea că noi, românii, suntem niște lași pentru că nimeni nu încearcă nimic și nimeni nui vrea să se unească pentru a distruge acest regim. Vorbea de calea comunismului cu un aer batjocoritor, vorbea de conducerea țării cu un aer de criminal, un fanatic, cum numai în filme am văzut. Tot timpul folosea termenul ”noi” vom întreprinde orice acțiune pentru a realiza această schimbare.

Toate discuțiile s-au purtat în prezența fratelui meu de 17 ani, în camera lui BADEA DAN, cămin Grozăvești, bloc D, et.3, camera 302, Splaiul Independenței 204, sector 6.

Pe studentul BADEA DAN îl mai cunoaște din aceeași perioadă (cenzurat), care locuiește în căminele din Calea Caransebeșului, care s-a îndrăgostit de BADEA DAN, dar acesta a respins-o, preferând relațiile cu mine. În acest sens am făcut schimb de adrese și urmează să corespondăm.

(…)L-am testat dacă vrea să treacă frontiera de stat fraudulos și nu este preocupat de acest lucru, ci numai de schimbarea regimului de la noi din țară

(…)Citește foarte mult, din diverse domenii, și are preocupări literare, afirmând că i s-au publicat câteva poezii. Am văzut în camera lui mai multe înscrisuri care exprimă concepțiile sale negative despre societatea socialistă și un fel de articol la adresa lui ADRIAN PĂUNESCU pe care îl detestă ca om.

Este pasionat de filozofie și psihologie, iar înscrisurile pe care le avea în cameră erau dactilografiate la mașina de scris. (…)

Reșița, 9 sept.1987

ss/”Popovici Aurora

Observații ale cpt. Vasiluță: ”Nota este de primă sesizare, furnizată în urma pregătirii ce i s-a făcut anterior”.

09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
09 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.1)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)
9 sept. 1987: NOTA ”coristei” din Reșița, de la care a început totul. Sunt descris ca un fanatic dispus să comită un atentat și să participe la schimbarea ”regimului de la București”. (pag.2)

Trimisă la conducerea Direcției I, condusă de colonelul Rațiu, Nota a ajuns urgent la Securitatea Municipiului București (SMB) condusă atunci de generalul Bucurescu Gianu, care și-a pus subordonații la lucru, iar aceștia, la rândul lor, și-au activat rețelele de informatori, surse și persoane de încredere din Unniversitatea București. În mod surprinzător însă, până la citirea scrisorii mele la postul de radio imperialist ”Europa Liberă” (6 decembrie 1987), securiștii s-au mișcat cu o lentoare greu de explicat altfel decât prin aceea că pregăteau o înscenare penală pentru un potențial protest politic.

Până la atingerea punctului critic al acestui caz (difuzarea protestului meu), Securitatea nu făcuse altceva decât să ceară date despre mine din comuna natală și de la doi turnători, date pe baza cărora avea să întocmească un plan de măsuri.

Turnătorii erau, cum am mai arătat, prorectorul de atunci al Universității București, prof.univ.dr.persoană-de-încredere-pentru-securitate George Dincă și sursa ”BOBU”.

 

Turnătorul nr.2: GEORGE DINCĂ (Persoană de Încredere)

 Turnătoria universitarului Dincă era una destul de perversă. Individul n-a spus că-l acuzasem chiar în biroul lui că ia șpagă de la studenți prin intermediul unui alt derbedeu numit Zamfirescu, director administrativ al complexului studențesc Grozăvești, ci a afirmat că sunt un student cu probleme, repetent, labil psihic, capabil de acte anti-sociale, individ cu rea intenție și cu ”idei străine de viața universitară”

prof-dinca1

Iată ce consemna blonda Silvia Crețu, lt.col de la SMB, pe 2 noiembrie 1987:

Din discuțiile purtate cu prorectorul DINCĂ GHEORGHE, profesor la Facultatea de Matematică, care se ocupă de problemele studenților, inclusiv de căminele Universității, în legătură cu studentul BADEA DAN din anul IV au rezultat următoarele:

– are o slabă pregătire profesională, dezinteresat în procesul de învățământ, rămas repetent.

– are o comportare și o atitudine discordantă, în sensul că s-a prezentat la tov. Dincă informându-l că intenționează să redacteze niște articole cu un conținut critic și pe care să le publice în ”Viața Studențească”. Întrebat fiind ce anume vrea să critice, a dat explicații din care rezulta labilitatea psihică a acestuia, reaua intenție și idei străine de viața universitară. Profesorul Dincă Gheorghe l-a apostrofat că ”studenții repetenți nu au latitudinea și dreptul de a publica articole” atâtat timp cât nu sunt exemple profesionale la locul lor de muncă.

-îl apreciază capabil de fapte antisociale.

Raportez că acest student a fost dat în grija prof Dincă care (sic!) se va ocupa de preocupările și activitatea acestuia și organele noastre vor coopera permanent cu org. ASC în vederea angrenării lui în viața organizației de tineret și a influențării sale pozitive

Semnat lt.col Crețu S.

2.11.1987

 

Cât de ”bine” mă cunoștea acest universitar colaboraționist, fiu demn al Caracalului!
Cât de ”bine” mă cunoștea Dincă, acest universitar colaboraționist, fiu demn al Caracalului!
matematicianul-151
Turnătorul Dincă era ”tutorele” meu adoptiv numit de Securitate!

Așadar, studenții repetenți a spus Dincă nu au voie (”latitudinea și dreptul”) să scrie la ziar! Dar, ca idee, au voie să candideze la Președinția României? Pentru că, în aceeași perioadă, tot în Grozăvești, tot student și tot repetent era și Crin Antonescu! Ăsta de ce are voie și eu n-aveam?

 

Turnătorul nr.3: BOBU (sursă)

Pe 4 noiembrie 1987, este activată sursa ”BOBU”. Apare astfel prima Notă informativă olografă semnată de Bobu, care trebuie să fie ori un profesor sau asistent, ori cineva din conducerea ASC, ori de la Secretariatul facultății.

”În cadrul facultății, susnumitul are o comportare bună, dar cu rezultatele la învățătură destul (de) slabe. Absentează foarte mult pe motive medicale. Locuiește la căminul ”Grozăvești” împreună cu Ștefan Cristian care deasemenea este foarte slab.

În facultate este cunoscut ca un element cu o comportare ciudată, impulsiv, recalcitrant. În cadrul muncii generale ASC a făcut diverse reportaje cu referiri la activitatea studențească, lucru pentru care a beneficiat de atenția favorabilă a decanului. Până în prezent nu a fost semnalat cu comentarii ostile, dar în cercuri mai restrînse este capabil să aibă asemenea mannifestări. Provine dintr-o familie modestă, tatăl fiind miner. În facultate nu are prea mulți prieteni, dar se manifestă ca un cunoscător de foarte multe ”probleme””.

04.XI.1987/ SS Bobu.”

matematicianul-149 sursa bobu incepe DUI

Pe 7 decembrie 1987, turnătorul BOBU revine cu o nouă Notă în care povestește cum m-a văzut el în fața intrării la Facultatea de matematică, agitat și iscodind cu privirea în sus. La fel, spune el, lectorul Chițescu s-a interesat, pe 7 dec 87, dacă ”avem” un student cu numele Badea Dan că s-ar fi vorbit de el la radio, sau mai spune cum m-a susținut pe mine, în mod excepțional, pentru repetare, decanul facultății, Dinu Boboc, un profesor care nu dădea doi bani pe securiști ca Dincă sau alții ca el. Tot derbedeul de BOBU spune că în facultate eram ”apreciat” ca un individ cu deviații de comportament, recalcitrant, uneori violent, indisciplinat la învățătură etc. etc, dar nu spune de  cine eram ”apreciat” astfel. Cert este că eram un element negativ, un porc de câine care ieșea din tiparele tovarășului BOBU, pe care mi-l închipui a face parte din categoria bizonilor care-și pun grătarul cu mici în fața blocului și votează cu Dan Voiculescu, individ pe care, totuși, mi-ar face o deosebită plăcere să-l întâlnesc personal.

”În ziua de 04.12.1987, orele 16, Sursa ne-a sesizat la plecarea de la program că: studentul Badea Dan din anul IV matematică se afla în fața intrării la Facultatea de matematică; se pare că aștepta pe cineva sau se ferea de cineva, se uita în sus, spre clădire, părea agitat și iscoditor cu privirea. Astăzi 07.12.87. lectorul Chițescu Ion a întrebat sursa dacă avem un student Badea Dan în anul III deoarece cineva i-a spus că s-ar fi vorbit la radio despre o scrisoare a studentului. (Rezoluție pe margine: Tov Coliban, măsuri de punere în filaj. SS indesc.) Badea Dan student repetent a fost susținut pentru repetare în mod excepțional a anului III de către decanul facultății.

Sursa a stabilit că nu are relații în rândul colegilor, rămânând în urmă de ei. Foarte recent s-a căsătorit cu colega Stan Georgeta Camelia, serioasă, corectă, necunoscută cu manifestări ostile. În urma căsătoriei au solicitat o cameră la căminul Grozăvești în care să locuiască. În facultate este apreciat ca un element cu deviații de comportament, recalcitrant, uneori violent, indisciplinat la învățătură, sancționat de mai multe ori, cu MS, MSA pentru absențe nemotivate

07.12.87.

SS indesc. Bobu.

(rezoluție  pe margine: Să aranjăm ca factorii de …să-i repartizeze camera după vacanța de iarnă, timp în care noi să luăm măs. T.O)

matematicianul-145 Nota Bobu 7 12
BOBU vede și raportează

matematicianul-146 nota bobu 2 7.12

 Din discuțiile cu bizonul BOBU s-a conturat o imagine firească a obiectivului ”Matematicianul”. Iat-o:

Sursa ”BOBU” dar și Persoana de Încredere ”S.E” spun că am ”deviații de comportament vizibile”, chiar dacă nu am diagnostic pe sistem nervos.
Sursa ”BOBU” dar și Persoana de Încredere ”S.E” spun că am ”deviații de comportament vizibile”, chiar dacă nu am diagnostic pe sistem nervos.
pag 2
pag 2

 

 

(Turnătorul) nr.4: Balint Răsvan (sursă)

Răsvan Balint apare în câteva ipostaze în dosarul meu, dar pentru că nu a dat Securității informații care să-mi aducă vreun prejudiciu, îl pun între paranteze, pentru că deși era turnător (este numit SURSĂ, probabil ”sursă cu aprobare” – fiind membru de partid), nu și-a făcut meseria în cazul meu. Iată ce a ”donat” el Securității despre mine:

 

Raport

La data de mai sus (07.12.1987) organele noastre au contactat pe studentul BALINT RĂSVAN, din anul IV Matematică, membru de partid, coleg de an cu BADEA DAN.

Din discuțiile purtate au rezultat următoarele:

– îl cunoaște din perioada când colaborau la Viața Studențească. Are pasiune pentru filosofie și l-a citit pe filosoful C. Noica. Îl pasionează ziaristica, dorind să ajungă ziarist.

– în discuțiile purtate nu a făcut comentarii dușmănoase la adresa regimului nostru, nici în prezența lui și nici în prezența altor colegi. Știe că are prieteni, dar nu în facultate, ci la alte facultăți, pe care nu-i cunoaște.

– foarte curând s-a căsătorit cu colega lor Stan Camelia pe care o cunoaște cu o conduită și o atitudine politică corectă.

– a căzut în dizgrația profesorului Iftimie care nu l-a promovat la examene din cauza lipsei de (dez)interes în pregătirea examenelor.(Lt.col Crețu S.)

Rezoluție: Tov Coliban – Sursa să stabilească mai concret: cercul de relații, cine îl vizitează, dintre colegi, ce preocupări are în afara studiului, date despre soție. (Semnat SS indesc. (mr. Florea Florica)

 matematicianul-144 rasvan balint 7.12

 

Turnătorul nr.5: MILORD (turnător ordinar)

Individul cu pseudonimul MILORD este de departe un turnător care iubește această meserie, posibil securist infiltrat în colectivul de la Viața Studențească. Când amintește despre colaborarea mea cu Viața Studențească, el spune că am fost ”adus” acolo, deci înseamnă că el făcea parte din cadrul acelui colectiv, altfel folosea altă expresie (a fost dus acolo, a fost propus să colaboreze acolo etc.). Mai mult, el minte când spune de ce am fost îndepărtat de la Viața Studențească (o să prezint cu altă ocazie ce s-a întâmplat atunci), fiind deci și un mitoman. MILORD depășește însă măsura atunci când spune despre Roșca Stănescu, altfel o jigodie încă de pe atunci, că ”ar trebui supravegheat”, ceea ce înseamnă că derbedeul de la VS era de fapt un securist credincios, din categoria celor care și-ar fi turnat și părinții dacă așa putea să iasă în evidență ca apărător al cuceririlor revoluționare ale…etc.

Iată-i ”cântarea”:

 

 Raport Informativ

În ziua de 8 dec. a c sursa ”MILORD” ne-a relatat următoarele

”Badea Dan a colaborat la revista ”Viața Studențească” în urmă cu circa 1 an și jumătate, fiind ”adus” de către Roșca Stănescu de la Informația Bucureștiului. Era un tip ciudat și cu răutăți. A fost îndepărtat de la revistă deoarece fiind pus să facă două reportaje despre studenți (un reportaj despre studenții de la Fac de Transporturi) a dezinformat scriind și tendențios, cu privire la anumite aspecte din facultate.

Se pare că este în relații apropiate cu Roșca Stănescu de la Informația Bucureștiului care și acesta are niște ”bube” fiind un tip care ar trebui supravegheat” (Mr. SS indesc.)

matematicianul-141 8 12 sursa MILORD

 

 

Turnătorul nr.6: BARBU (sursă)

 

RAPORT INFORMATIV

Sursa “BARBU”, cetățean român, semnalează următoarele:

BADEA DAN, student anul IV la facultatea de matematică, locuiește în complexul studențesc ”Grozăvești”, bloc B, camera 405. Este căsătorit cu o studentă la informatică care până la căsătorie era cotată ca o studentă foarte bună.

Până la începutul anului unniversitar 1987-1988, BADEA DAN a locuit în blocul D,. camera 302.

BADEA DAN este un tânăr inteligent, prezentabil, cu o comportare corectă, dar manifestă uneori tendințe de excentricitate. În diverse ocazii când colectivul în care trăiește își manifestă nemulțumirea, BADEA DAN încearcă să polarizeze atenția și inițiativele.

În anul 1985 cu ocazia efectuării stagiului de muncă patriotică, BADEA DAN a încercat să facă o problemă din nemulțumirea studenților pentru faptul că la plecare erau percheziționați de portar. Cu această ocazie, susnumitul a afirmat că el este corespondent la Viața Studențească și că va publica un articol despre modul jignitor cum sunt tratați studenții la munca patriotică. Badea Dan a protestat vehement în fața cadrelor didactice trimise să rezolve problema și a fost cu greu convins să renunțe la această atitudine, deși personal era în culpă prin numărul mare de absențe la această activitate.

BADEA DAN a rămas repetent de două ori ceea ce demonstrează superficialitate și insuficientă preocupare pentru studiu.

În cursul anului unniversitar trecut, BADEA DAN s-a ocupat mai mult de unele probleme care nu-l priveau în mod direct, cum ar fi modul în care se efectuează cazările de studenți români și srăini în căminele universității, cum se achită de sarcini personalul administrativ, declarând că va cere anchete, măsuri drastice pentru incapacitatea și fraudele făcute de aceștia.

Se pare că BADEA DAN a trimis o scrisoare la postul de radio ”Europa Liberă”, fapt pe care ulterior l-a negat în discuțiile cu cadrele didactice competente.

El pare destul de speriat de consecințele faptei sale. În prezent încearcă să nu iasă în evidență cu nimic.

Materialul se exploatează la 140/eS/Cpt. Duma Sorin

 

raportul ”sursei” BARBU
raportul ”sursei” BARBU
Sursa BARBU informează despre implicarea mea în rezolvarea problemelor sociale ale studenților, amintind că deși absentasem de la ”munca patriotică”, protestam împotriva percheziționării studenților de către portari...Ce memorie uluitoare avea acest BARBU!!! (pag.2)
Sursa BARBU informează despre implicarea mea în rezolvarea problemelor sociale ale studenților, amintind că deși absentasem de la ”munca patriotică”, protestam împotriva percheziționării studenților de către portari…Ce memorie uluitoare avea acest BARBU!!! (pag.2)
Informarea sursei BARBU (pag.3)
Informarea sursei BARBU (pag.3)

 

 

Turnătorul nr.7: VASILE (sursă de la Facultatea de Istorie)

Deși are același nume cu al unui fost coleg de-al meu, șef de personal pe la Timpuri Noi înainte de 1989 și trimis, aflu acum, în calitate de ”cercetător” la CNSAS de către grupusculul de crimă organizată ce conduce un cotidian de șantaj și trafic de influență (gazetă de casă a vameșului roșu Vasile Blaga, fițuică de care când  auzi te gândești la factura umflată de la Enel), pentru a-mi studia dosarul făcut de securitate pe care  deja îl public pe acest site, șantajiștii sperând să găsească ceva compromițător despre mine pentru că, bandiți fiind, ei nu acceptă că există și oameni cinstiți, drepți și care mor în picioare, fără să să trăiască din compromisuri întreaga viață, care nu fură de la RAFO peste 130 miliarde lei, nu trag țepe partenerilor de afaceri români sau ucrainieni, nu șantajează oameni de afaceri și politicieni și nu angajează mercenari nebuni sau interlopi care să-i amenințe cu bătaia sau moartea pe cei care îi înfruntă. 

Așadar,

turnătorul ”VASILE” de la Istorie-Filosofie, fost coleg cu Crin Antonescu, își ”apăra țara în mod cinstit și corect” încercând să afle cât mai multe despre mine și intențiile mele ”criminale”, infiltrându-se în cercul meu restrâns de prieteni și turnând ce putea și el să adune, sau să rețină….

Prima lui lucrare informativă, aflată la dosarul meu, a fost livrată pe 14 ianuarie 1988, și descrie (poate și după dictare pentru că apare peste tot veșnica formulă ”deviații de comportament”, a cărei probabilitate de a apărea în această formă la mai mulți informatori diferiți este extrem de mică, prin urmare îi aparține securistei Silviei Crețu, amanta blondă lui Gheorghe Dănescu, fost șef al SMB) până și tipul aparatului la care ascultam Europa Liberă, ca să nu mai vorbim de gradul de periculozitate pe care-l prezint pentru orânduirea socialistă pe care o construia. De menționat că toate informările lui Vasile s-au făcut în casa conspirativă ”Orient”.

Iată-i prima turnătorie, în traducerea securistei de tufiș, lt.col Silvia Crețu:

Notă,

Sursa informează că îl cunoaște pe studentul Badea Dan din 1985 cu ocazia colaborărilor la revista Convingeri Comuniste și ca fiind colegi de cămin.

Sursa menționează că este o persoană inteligentă cu o pregătire mai largă, cunoaște multă filosofie, este un băiat citit, dar din constatările sursei, Badea Dan este debusolat pe anumite probleme, o fire colerică, cu spiritul dreptății și de a vedea în jurul lui lucrurile în negru.

Este, așa cum îl cunoaște sursa, pretabil la acțiuni negândite și chiar cu deviații de comportament.

Locuind la bl. D sursa afirmă că acesta asculta postul de radio ”Europa Liberă” cu ”Gloria”, era vizitat de colegi, cu care purta discuții, se consumau băuturi alcoolice.

De multe ori, în camera lui, sursa l-a văzut pe Tănase Sorin din anul IV matematică, care este la  camera 13 bl. C, cunoscut și acesta cu preocupări tot de literatură de avangardă, Mardare Dan III matematică și un alt student (cenzurat) cunoscut ca (cenzurat) tot (cenzurat).

De curând Badea Dan s-a căsătorit și în prezent locuiește în bl. B.

Este posibil ca acești prieteni să-l viziteze la noua locuință.

În discuțiile cu sursa își manifestă nemulțumirea că nu este dreptate, că trebuie făcut ceva în care sens nu se exprima dar se observa atitudinea negativă față de realizările orânduirii noastre.

La un moment dat era interesat de karate sau judo, pentru a-și lua măsuri de autoapărare.

Este o fire foarte suspicioasă, greu de stăpânit și sursa s-a întrebat uneori dacă nu are dereglări nervoase.

14.01.1988

Semnat: Vasile

Adnotări pe Notă:

N.O (Nota ofițerului, probabil)

Nota va fi expl(oatată) la DUI ”Matematicianul”. Informatorul a fost instruit să reia relațiile cu B.D., progresiv, și în baza vechilor lor preocupări șia faptului că locuiesc în același complex. Va stabili comportarea lui B.D. la cămin studenții cu care vine în contact ți scopul vizitelor, cet. străini din Grozăvești care apar în anturajul acestuia sau alte persoane din afara căminului, comentariile (pe – n.mea) care le face, natura lor, intențiile și preocupările prezente. (Lt.col. Crețu S.)

Tov Coliban: Este bine ca sursa să se apropie de B.D. atât pentru influență cât și pentru a avea noi un control asupra comportării lui.

Vasile 136

Vasile _137

 

A doua turnătorie a lui ”VASILE”:

Notă,

Conform instructajului, sursa a realizat primul contact cu Badea Dan, în ziua de 19.01.1988, ora 14.30 cînd serveau masa la cantina grozăvești.

Badea era însoțit de soția sa și după salutul colegial, sursa l-a întrebat de o studentă din anul IV matematică, față de care sursa ar nutri sentimente.

Badea Dan i-a făcut cu ochiul sursei în sensul că e soția de față și că la o bere vom discuta despre ea.

Sursa l-a întrebat ce mai face, el a răspuns că nu prea bine, că are multe probleme, urmând când vom fi  noi doi să le discutăm.

Reacția lui Badea Dan a fost de apropiere și nu de respingere ceea ce înseamnă că nu refuză dialogul, spunînd că are niște probleme de rezolvat ”zilele astea nu ne putem vedea, dar că întîlnindu-ne la cantină și după ce vor trece aceste zile ne vom întîlni

Prezența sursei și interpelarea lui Badea nu a ridicat suspiciuni din partea acestuia.

21.01.1988

Semnat: Vasile

N.O: Inform. a fost instruit cu sarcini pe lângă Badea Dan, modalitatea de a se apropia de obiectiv și maniera în care o va face-o. În ziua de 17.01.1988 s-a efectuat o întîlnire cu inf. la care a participat și cpt. Munteanu (…). Nota va fi expl. La DUI ”Matematicianul”. Legătura se va ține permanent. (Lt. Col. Crețu S.)

Rezoluție (mr. Florea Florica) – Tov Coliban: Este bine să-l dirijăm spre B.D, dar mare atenție la instruire, să nu-l folosească obiectivul care este foarte versat.(SS indesc. (mr. Florea Florica)/23.01.88)

 

vasile 1-134 vasile 1 2 _135

 

 A treia ”cântare a cocoșului” ”VASILE”:

 Notă,

 Sursa informează în baza instructajului făcut, a luat legătura cu Dan Badea, marți 2 februarie a.c., orele 20.30.

La ora menționată, sursa a abătut la ușa lui (bl. B, cam 405).

Dan a ieșit, iar după amabilitățile de rigoare, sursa a început cu el o discuție despre cărți ”mai delicate” pe tema războiului rece (”temă de diplomă”), față de care Dan s-a arătat sceptic în sensul că nu poți scrie ce vrei, ci ce-ți impun ”ei”.

Discuția a evoluat pe diverse teme, una din ele fiind cea a ”turnătorilor” din facultăți, Dan spunându-i sursei să aibă mare grijă cu aceștia și să fie atent ce vorbește cu ”ei”, pentru că sunt foarte periculoși,din 3 studenți unul e ”turnător”.

Dan i-a arătat sursei că acum nu poate să-l ajute cu cărți, dar după vacanță îl va pune în legătură cu niște persoane pentru a-și procura materialele necesare lucrării.

I-a confiat sursei că el a intrat ”într-un mare rahat” despre care o să-i spună ulterior.

Sursa menționează că în momentul când a bătut la ușa lui Dan, el juca table cu soția (soția mea nu știa să joace table atunci – nota mea) și nu l-a primit în casă, discuția având loc, ca urmare, pe hol la calorifer.

Dan a spus că pleacă la Urziceni de unde va lua un vin de la socrul lui pe care îl va consuma cu sursa (eu nu consumam băuturi alcoolice – nota mea), interesându-se la ce cameră stă.

Sursa i-a spus că la camera 37 bl. D.

I-a mai confiat sursei că are încredere în ea întrucât face parte din ”vechea gardă”. I-a atras atenția sursei să fie atent ce scrie în lucrare pentru că ”tu nu vezi ce e în jurul nostru?”.

A spus că vineri va avea examen cu Gh Ionescu și cu Corbu și s-a interesat ce fel de profesori sînt.

Discuția a fost întreruptă de soția lui care a venit să-l cheme înăuntru.

S-a mai interesat unde locuiește Sorin Tănase coleg de-al lui mai vechi ”repetent de câteva ori”, sursa spunându-i că stă în bl. C, la cam. 13.

I-a amintit sursei despre Florin Cristian, absolvent de Filologie, despre care el știa că a ajuns în Irak și spunea că acest lucru a fost posibil numai dacă el a lucrat cu securitatea și i-a adresat o înjurătură. A rămas stabilit ca sursa să fie căutată de Dan.

8.02.1988

Semnat: Vasile

N.O: Inf. Vasile a primit sarcini și a fost instruit pe lângă Badea Dan lucrat prin DUI în scopul cunoașterii discuțiilor care le poartă și natura lor; persoanele care se află în anturajul său și natura ac. relații. Se vor lua măsuri de identificare și verificare a stud Tănase Sorin. Nota va fi expl. (exploatată – n.mea) la DUI ”matematicianul” (Lt.col. Crețu S.)

Vasile 132 vasile133

 

Așadar, turnătorii și-au făcut treaba pentru care erau, probabil, plătiți, cazul turnătorului Sorin Roșca Stănescu, spre exemplu, dezvăluindu-ne că se puteau câștiga aproximativ 500-1000 lei pentru o ”cântare”.

 

Declarație luată cu forța: Cristian Ștefan – fostul meu coleg de  cameră

7 noiembrie 1987: Cristi Ștefan, fostul meu coleg de cameră, la cununia mea civilă de la clubul Universitas din Piața Kogălniceanu
7 noiembrie 1987: Cristi Ștefan, fostul meu coleg de cameră, la cununia mea civilă de la clubul ”Universitas” din Piața Kogălniceanu

Au existat însă și colegi care au fost duși cu forța la Securitate pentru a fi interogați în legătură cu mine. Este cazul fostului meu coleg de cameră din anul III, Ștefan Cristian, care a fost dus cu forța la sediul SMB să dea ”extemporal” despre Dan Badea. Deși putea să spună multe lucruri despre relațiile și intențiile mele de atunci, Cristi Ștefan a preferat să fie onest, recunoscând chiar și faptul că l-am ajutat să-și ia niște examene restante, dar și că nu făcea parte din cercul meu restrâns prieteni cu care dezbăteam diverse teme filosofice, literare și politice.

Declarația lui nu este o turnătorie, dar o reproduc aici pentru că este un document din dosarul meu și arată că se putea vorbi despre mine și în alți termeni decât cei în care au făcut-o ceilalți ”colegi” din Universitate, care mai aveau puțin și mă declarau nebun de legat.

Declarație,

”Subsemnatul Ștefan Cristian, născut la 11.05.1963 (student în anul III la fac. de matematică – București (…) declar în legătură cu fostul coleg de an următoarele:

L-am cunoscut la facultate în anul I, adică în anul școlar 1983-1984, când m-a întrebat de o colegă de grupă. În anul 1986 am luat amândoi camera 302 din blocul D încă de la 15 septembrie. Asta deoarece m-a ajutat să învăț la examen.

Cât timp am conviețuit în aceeași cameră de cămin am avut unele mici probleme cu fumatul, cu prietenii mei care veneau la televizor și se așezau și pe patul lui etc.

Dan citește mult în această perioadă, nu face chefuri, nu bea, are o problemă cu stomacul, ceva mai vechi, este găsit cu ulcer la radiografie. Ne certăm des, dar nu ne luăm la bătaie deoarece avem preocupări diferite. Eu mă retrag la stația de radio-amplificare, unde sunt în colectivul de redacție și operator,  mai repar câte ceva etc – el continuă să citească.

Dorește foarte mult să ajungă să poată discuta cu Noica, un filozof român ce acceptă cu greu să stea de vorbă cu oricine, deci citește multe cărți de filozofiei se trage de aici ”numele” de Dan Badea – ”Sadoveanu”. Nu prea învăță la matematică, are o frică de examene, capacitate de asimilare destul de mare dar totuși nu se angajează încă în activitatea școlară propriu-zisă.

matematicianul-031

Prea multe din cunoștințele lui (personale) nu știu, dar pot să vă spun că la noi mai veneau următorii: (….)colegi din cămin, actuala lui soție, Stan Camelia. Nu are prea mulți prieteni, așa că se retrage tot mai mult între cărți, țigări și cafele, care îi măresc teama de o nouă criză de ulcer, dar nu mă ascultă când îi spun să ne lăsăm de fumat. Pe la 1 martie 1987 tatăl meu mă caută la cămin (era duminică) și nu mă găsește – află de la Dan că mă țin de ”chefuri” și seara când mă întîlnesc cu dânsul mă mută la gazdă la mătușa mea(…).

Când am plecat din cămin nu am anunțat la facultate și nici comitetul de cămin, deoarece Dan era în perspectiva de a se căsători. Cam în luna iunie mi-a spus că ar fi scris la ”Europa Liberă„, dar eu nu l-am crezut. În cameră făcuse ”curat” – erau luate toate cărțile de acolo și făcute pachet.

 

Declarație CS, pag.2
Declarație CS, pag.2

N-am crezut ce mi-a spus până lunea trecută când la facultate am fost chemat de tovarășul secretar-șef și mi s-a spus că am multe absențe și că trebuia să anunț plecarea de la cămin.

Am fost întrebat și de Dan Badea , mi s-a părut că era normal să se intereseze de ce l-am lăsat singur, dar la sfârșit, ultima întrebare m-a făcut să reflectez la ce-mi spusese Dan mai demult.

Noi doi (eu și Dan) și așa nu prea ne-am înțeles, acum mi s-a părut că voi avea de suferit datorită adevărului celor spuse de el – se pare că ceva a făcut – a scris sau cine știe ce?

Dan a avut o serie de nereușite – la început s-a dedicat activității de ”gazetar” la ziarele studențești, a încercat și la Flacăra, dar după câteva articole mai caustice și-a dat seama că a neglijat activitatea școlară și a renunțat, propunându-și să învețe pentru a promova anul III. Cum am spus, la început i-a venit mai greu, după aceea a reușit aceasta..

Acum el este în anul IV. În perioada din preajma examenelor era cam dezorientat – dacă pierdea anul – pierdea o serie de lucruri – facultatea, soția, deci viitorul îi era în joc, așa că nu puteam să cred că mai avea chef să și-l joace și mai mult apelând la o cale din aceasta. Eu am încercat de câteva ori să suplinesc lipsa lui de activitate la propunându-i să vină în colectivul de redacție al stației de amplificare ”Grozăvești”, dar m-a refuzat spunându-mi că acolo noi ne pierdem timpul.

 

Declarație CS, pag.3
Declarație CS, pag.3

Nu este prea ușor să locuiești cu el în cameră, soția lui, înainte de căsătorie avea uneori ochii în lacrimi. Spune cuvinte grele în față, sau m-a făcut să roșesc de câteva ori dezaprobându-mi activitatea mea (care într-adevăr lăsa de dorit) și făcând unele gafe față de prietena mea.

Totuși eu am acceptat să stau cu Dan în aceeași cameră pt că e și el argeșean și pentru că m-a ajutat la examene, lucru mai rar între studenți, mai ales la matematică.

Cu mine nu a discutat probleme legate de scrisoare (pe care nu am văzut-o) decât după așa-zisa ei trimitere, lucru ce m-a făcut să cred că Dan vrea să mă păcălească sau dacă nu, că nu-și dă seama ce face.. Nu am spus nimănui ce mi-a spus mie și apoi și altor colegi (de trimiterea scrisorii) tocmai pentru că nu are rost să vorbesc de ceva ce nu știam că există. În camera noastră nu primea vizite deosebite. Mergea însă des pe la foștii colaboratori de ziar și prin oraș. Cât am stat împreună nu dădea semne că avea în cap vreo idee năstrușnică din aceasta. Sunt cuprins și acum de semne de îndoială, dar cum mi s-a spus să fiu sincer și cum știu că nu are rost să umblu cu ocolișuri vă declar tot ce știu în legătură cu aceasta.

 

Declarație CS, pag.4
Declarație CS, pag.4

Dan are niște concepte cam teribiliste despre legăturile interpersonale și poate de la aceasta și de la temperamentul impulisv pe care îl are s-au tras toate acestea.

Fiind colegi am avut totuși și o serie de intimități, dar mai ales legat de femei și facultate, nu am discutat cu el probleme fundamentale decât ca și cum el e filozof și eu un simplu muritor de rând. Cred că o influență negativă au avut asupra lui emisiunile de radio străine prin care setea lui teribilism și afirmare, probabil, a crezut că-și vor găsi afirmarea.

Mi-a vorbit despre un profesor de la Universitate, Mihai Botez, acre ar fi scris la niște reviste franțuzești despre moduri de rezolvare a problemelor din viața facultății și a a învățământului în general și a unor probleme sociale.  Noi nu l-am cunoscut, deoarece nu are ore la seria B, unde am fost noi colegi, dar cred că este profesor de geometrie.

Cînd mi-a spus mie despre această scrisoare, Dan a făcut aceeași afirmație și față de alți colegi de cămin, ca și secretarului de an de atunci, Anton, într-un mod telegrafic, asta nu știu de ce

(…)

 

Declarație CS, pag.5
Declarație CS, pag.5

Dan Badea a citit foarte multe cărți de filozofie veche, în care a luat tot ce-i cădea în mână.

Nu a avut un anumit program după care să se axeze, le-a amalgamat în setea lui de a ști mai mult decât alții.

Într-o zi îl vedeam cu Istoria (Știința- n.m) Logicii, într-o zi cu nu știu ce grec sau indian vechi care a scris acum nu știu câți ani. Nu mergea la film, la discotecă, nu bea, nu merge la teatru, operă, la distracții în general nici nu participă la activitatea culturală bucureșteană.

Lectura prelungită, absența unui real contact cu viața, cu oamenii, ascultând numai chemările sale interioare – se crede la un moment dat foarte înțelept și vizionar, nu luptă împotriva nici unei forme a vieții socialiste a țării noastre, dar crede că prin inteligența lui nativă rezolvă peste capul altora anumite probleme. Este un om plin de temperament, dar și de contradicții, aspirația lui spre absolut nu este îndreptată întotdeauna spre înainte. La un moment dat dorește ca facultatea să fie un ajutor pentru a ajunge un bun gazetar, urmând ca după facultatea de matematică să facă Academia ”Ștefan Gheorghiu”! (?!) Pe undeva se bat în cap acțiunile lui ceea ce îl face să nu înainteze prea ușor nici cu facultatea, nici cu visul său neîmplinit – cariera ziaristică.

Precizez că Badea Dan mi-a spus că a trimis o scrisoare la ”Europa Liberă” în luna iunie sau iulie 1987.

 

Declarație CS, pag.6
Declarație CS, pag.6

Nu-mi amintesc dacă atunci când mi-a spus că a trimis scrisoarea mai erau și alți colegi, dar știu că după ce mi-a spus mie a mai spus si altor colegi printre care și secretarului de an Anton.

Badea Dan nu mi-a spus cum a trimis scrisoarea, dar povestindu-mi că el l-a cunoscut pe Mihai Botez de la postul de radio ”E.L” am presupus că a trimis-o prin cineva.

-După ce mi-a spus că a trimis scrisoarea respectivă, din luna iulie 1987 nu am mai discutat nimic referitor la aceasta.

Marți, pe data de 08.-XII-1987 l-am întâlnit întîmplător la facultate pe Dan Badea și l-am întrebat dacă știe ceva despre scrisoarea trimisă, mai precis dacă s-a difuzat. Mi-a răspuns că el nu știe nimic și nu l-a chemat nimeni la facultate să-l întrebe. Eu i-am spus că dacă voi fi întrebat o să spun că nu știu nimic despre scrisoare. Dan Badea mi-a spus că este mai bine pentru mine pentru că n-o să fiu implicat în problema lui, întrucât el o să spună că într-adevăr el este autorul scrisorii. Pe data de 10-XII-1987 când l-am întîlnit pe Dan Badea, acesta era împreună cu soția Stan Camelia care a asistat la discuții fără să intervină.

Aceasta este declarația pe care o dau, o susțin și o semnez.

SS indesc., 14-XII-1987

 

Declarație CS, pag.7
Declarație CS, pag.7

 

(va urma)

Dan Badea

Europa Liberă îmi recunoaşte statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti.

fragment din articolul apărut în Jurnalul național
fragment din articolul apărut în Jurnalul național

Este vorba despre lista publicată în suplimentul „Scânteia” al Jurnalului Naţional (vezi articolul „Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere„) şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:  

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de „disident” următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

mihai botez22

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez, gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste. Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.

Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac.
Scrisoare Dan Badea_00

După citirea scrisorii (facsimil sus, avizarea documentului pentru apariţia pe post) la postul de radio Europa Liberă, de către Vlad Georgescu şi Ioana Măgură Bernard (foto jos), pe 6 decembrie 1987, a început „dansul”.

vlad georgescu si ioana magura bernard
Vlad Georgescu si Ioana Magura Bernard

 

Am fost anchetat şi supravegheat permanent vreme de doi ani de către Securitate, mi s-a declanşat atunci, pentru prima oară, poate de frică, poate de stress, un tremor al mâinilor de care nu mai aveam să scap niciodată, dar, tot atunci, am aflat ce înseamnă să fii liber. Să ai curajul să-i spui împăratului că e gol! E un sentiment care, dacă nu te ucide, te întăreşte pentru totdeauna, iar cei care l-au încercat ştiu foarte bine ce spun.

Alături de mine a fost anchetată, separat, şi soţia mea, singurul prieten care mi-a rămas alături şi nu m-a părăsit în ciuda tuturor presiunilor făcute asupra ei. Ea avea să rămână singurul meu sprijin în bătăliile care au urmat.

Revenind la „dansul” cu anchetatorul, n-am fost bătut, aproape deloc, la interogatorii. Am primit doar un pumn în ceafă, pe la spate, de mi-am auzit gâtul trosnind înainte de a cădea. Motivul a fost că i-am spus colonelului anchetator (Urucu) că nu discut cu sergenţii majori şi că am pretenţia să fiu anchetat de un ofiţer superior care a absolvit o facultate. Nu ştiam că e colonel, era civil şi avea o privire în care nu distingeam urme de inteligenţă. Mă înşelasem, iar adevăratul sergent major, un zdrahon care mă adusese şi stătea în spatele meu, s-a simţit jignit şi m-a izbit fără nici un ordin. Asta a fost tot. De atunci, nimeni nu m-a mai atins, fizic, deşi teroarea psihică a fost permanentă, până în 22 decembrie 1989.

Din perioada acelor interogatorii ştiu că se putea refuza colaborarea cu Securitatea. Cei care, după 1990, au fost dovediţi ca şi colaboratori sau informatori ai fostei Securităţi ca poliţie politică şi au invocat faptul că au fost forţaţi la colaborare, mint pentru a-şi ascunde slăbiciunea, sau lipsa de caracter. Eu unul am refuzat şi n-aveau ce să-mi mai facă.

Protestul meu de atunci, care avea să mă urmărească şi mai încolo, a fost însă aproape inutil. Am intrat ca berbecul în malaxorul unui aparat de măcinat creiere, crezând că voi schimba lumea. Un fost coleg de atunci, Răsvan Popescu (actualul şef al CNA), chiar mi-a zis, cu reproş, înainte să nu mă mai cunoască: „ce bă, crezi că schimbi tu lumea?”. Avea dreptate. N-am schimbat-o…

Primul care m-a trădat atunci, dincolo de colegii sau cunoscuţii de tipul arătat, a fost chiar Mihai Botez. Deşi discutasem cu el, de mai multe ori, şi convenisem că un protest este eficient doar dacă este făcut de români care trăiesc în România şi nu de anonimi sau de români plecaţi peste hotare, mai mult, deşi am primit asigurarea lui că va rămâne în ţară, a plecat în SUA la 2-3 luni după ce primise scrisoarea mea de protest. Fusese repartizat la un Centru de Calcul de la Tulcea, iar apoi primise viza penru Statele Unite. Aşadar, mă solidarizasem cu un laş. Evident, mi-am asumat protestul, dar tot timpul am simţit gustul amar al inutilităţii. Pentru că nimeni nu s-a mai alăturat, atunci, gestului meu.

Ulterior, în 1988, a apărut ca disident şi Mircea Dinescu, fostul scribălău de la Ştefan Gheorghiu (foto sus, notând conştiincios versurile lui Ceauşescu), dar el făcea deja parte din lotul lansat şi protejat de KGB. Cum aveam să aflu după 1990, şi Mihai Botez făcuse parte din acelaşi lot.

Culmea, anchetatorul meu (colonelul Nicolae Urucu, de la Direcţia a III-contraspionaj de la compartimentul Cercetări penale al SMB) a fost convins până la moarte că făceam parte dintr-o reţea a CIA, iar asta am aflat-o în 1994 când l-am reîntâlnit şi am discutat cu el de pe alte poziţii: eu ziarist, el pensionat, dar tremurând amândoi – eu ca urmare a stressului şi fricii din nopţile cu interogatorii, iar el de şocul reîntâlnirii uneia dintre victimele sale…Discuţia a fost însă raţională şi aşa am aflat că el avea convingerea că fac parte dintr-o reţea. Anchetatorul Urucu (nume legendat  „Mircea Ionescu”) a murit cu această convingere, falsă, deoarece cu excepţia lui Botez nu avusesem nici o altă conexiune pe linia protestului meu.

Protestul a mai fost inutil şi pentru că, deşi riscasem totul pentru viitorul fiului meu, nenăscut atunci, aveam să constat ulterior, după două decenii, că n-aveam să reuşesc să-i ofer un alt viitor decât cel pe care singur şi-l poate face. Băiatul meu are astăzi aproape 18 ani, ieri tocmai a aflat că a fost admis în comunitatea MENSA (adică a celor cu un IQ destul de ridicat), a fost olimpic la fizică şi engleză, e în ultimul an la cel mai bun liceu din Capitală, e şeful clasei, iar la anul va pleca să studieze la o Universitate din Anglia în cazul în care va prinde o bursă. Dacă ar rămâne în ţară ar ajunge şomer, ca taică-său, sau ar trebui să suporte presiunea zilnică a unei societăţi bolnave, călărite de politicieni mafioţi.

coperta Averea Presedintelui

După 1990, am încercat să schimb ceva în ţara asta şi am renunţat la postul de profesor de matematică pentru acela de ziarist.

Am scris sute de anchete, am făcut mai multe filme şi reportaje de televiziune, am fost nominalizat de trei ori la faza finală a APTR (Asociaţia Profesioniştilor din Televiziunea Română), am fost nominalizat şi am participat cu un film („Puşcărie la domiciliu”) la Festivalul Internaţional al Producţiilor Audiovizuale de la Biarritz-Franţa (foto dreapta), am scris singura carte de pe piaţă pe tema conturilor fostei securităţi (Averea Preşedintelui. Conturile Ceauşescufoto sus), iar de mai multe luni am devenit freelancer, un fel de şomer nerecunoscut ca atare.

FIPA biarritz_puscarie la domiciliu

De multe ori am fost indus în eroare şi vândut chiar de şefii mei, pentru bani sau alte avantaje. Am rămas însă jurnalist de investigaţii, chiar dacă ziarele centrale, dar şi televiziunile private au încăput pe mâna mafiei politico-financiare autohtone, poate cu două excepţii notabile: Evenimentul Zilei şi Emisiunea Naşul a lui Radu Moraru de la B1TV.

Nu m-am lăudat niciodată cu activitatea mea de disident anti-comunist, am invocat-o doar aluziv, în câteva rânduri, ca argument pentru buna mea credinţă, pusă, de tot atâtea ori, sub semnul întrebării.

banda2.JPG (2)

M-am mai justificat o dată, în urmă cu mai multe luni, atunci când fiţuica Ziua a lansat un document atribuit SRI, dar nerecunoscut de instituţia invocată, din care rezulta că aş fi fost membru al unei reţele de influenţă a CIA compusă din persoane precum Adrian Severin, Sorin Roşca Stănescu, Dan Pavel, Mihai Pacepa, Liviu Turcu, Mircea Răceanu, Radu Ioanid etc. Am amintit acolo, pe scurt, despre anchetarea mea din perioada 1987-1989.

Asta a coincis, oarecum, şi cu disponibilizarea mea de la Gardianul, ziarul aceluiaşi paravan Liviu Luca, în fapt fiind vorba despre o formulă de concediere deoarece linia ziarului era subordonată intereselor mafiei politico-financiare, concentrată pe atacul continuu împotriva lui Traian Băsescu, iar eu neputând accepta să mai scriu – pentru a-mi câştiga existenţa – împotriva convingerilor mele.

Kimura-Toshiro-Japan

Am fost lăudat, înjurat, dat în judecată, jignit, numit „securist”, „agent CIA”, „omul lui SOV”, bătut, ameninţat, disponibilizat etc. etc. Până şi pe acest blog, cu un număr redus de cititori, m-au ajuns ameninţările unora…Am trecut însă peste toate. Personal, deşi am cam obosit predicând în pustiu, n-am renunţat încă şi nu cred că voi renunţa.

Sunt un jurnalist obişnuit, care nu apare la televizor, nu are exerciţiul retoricii, nu face jocuri politice şi se străduieşte să rămână cât mai anonim posibil pentru un om dedicat presei de investigaţii.  Deocamdată m-am refugiat pe acest blog unde imi mai dau, din când în când, cu presupusul despre ceea ce ni se întâmplă. Sper că va veni o vreme în care opinia publică va exclude tonomatele din presă, iar patronii vor fi obligaţi să-i lase pe profesionişti să-şi facă meseria.

Iată, mai întâi textul Protestului meu din 1987:

DOMNULE BOTEZ

Vin la dv-stră deoarece este necesar să vin. Starea de fapt existentă înţara noastră a devenit de nesuportat. Suntem, în revolta noastră, solidari cu fiecare fibră a acestui neam de victime, de exploataţi: Poporul român. Acest popor se află azi într-un punct critic al existenţei sale: e pe cale de a fi mutilat; e vorba de conştiinţa lui hărţuită, sărăcită, deformată. Această conştiinţă este azi redusă la o singură dimensiune: a supravieţuirii necondiţionate, a supravieţuirii oricum.

Cultura, arta, literatura, ştiinţele, hrana spirituală a acestui popor a încetat de mult să mai fie o coordonată a vieţii. Totul este kitch, pentru că totul stă sub semnul nonvalorii. Spiritualitatea românească se află într-o criză teribilă, de neînchipuit.

Generaţia de schimb, de mâine, a cărei impotenţă se pregăteşte azi ca şi ieri în creşe, grădiniţe, şcoli, această generaţie va primi ca pe o moştenire criza şi o va adânci, o va amplifica.

Mergem cu paşi repezi, planificaţi spre sinucidere, spre sinuciderea spirituală, spre mutilarea naţiunii române.

E timpul să facem ceva, cât nu va fi prea târziu, pentru această naţiune, pentru copiii care-şi aşteaptă rândul la sterilizarea culturală, pentru viitorul patriei noastre.

Cauza …alienării omului şi a muncii sale, cauza nivelului inuman de scăzut al vieţii materiale şi spirituale, cauza răului –într-un cuvânt – din ţara noastră, nu este decât aceasta: Puterea. Puterea dictatorială, iată ce a generat criza materială şi spirituală în care ne aflăm.

E un adevăr incontestabil, aceasta, pentru că poate fi demonstrat, argumentat în cele mai mici amănunte, aşa încât să poată fi înţeles şi de cei mai fanatici adepţi ai regimului. În ceea ce mă priveşte, personal, sunt dispus să fac orice sacrificiu ar fi nevoie pentru ca poporul român să aibă parte de o viaţă mai bună. Pentru ca românii să fie dezrobiţi material şi spiritual, să fie liberi.

Consider că e de datoria mea ca român să mă angajez în lupta pentru dobândirea pâinii şi a libertăţii neamului meu. Şi pe mine mă priveşte starea de lucruri din ţară şi dacă eu nu fac nimic pentru a o schimba, atunci nimeni nu va face ceva pentru asta. Dacă eu, care sunt direct implicat ca obiect al acestui regim şi al politicii sale, dacă eu ca victimă conştientă mă resemnez, acceptând această condiţie fără a mă revolta, atunci nu fac altceva decât să încurajez regimul în activitatea sa destructivă.

Analizând „Dimensiunea românească a existenţei” a lui Mircea Vulcănescu, Eugen Simion sublinia: „Românul nu este aplecat spre lucrul practic, românul nu este un spirit imperativ, starea lui normală e lipsită de sentimentul gravităţii existenţei, dar din când în când, are un sentiment „kairotic”,  în el se aprinde ideea unei prefaceri bruşte şi intră sub dominaţia lui „acum ori niciodată”, după care recade în somnul marilor cicluri, redevine surâzător şi indiferent la evenimente. (E.S., Jurnal german – 85, pp 199-200).

A sosit timpul lui „acum ori niciodată”, domnule BOTEZ. Teroarea îndelungată care a apăsat asupra poporului român i-a dat acestuia o nouă dimensiune: frica. Poporul nostru nu a fost un popor fricos, ne-o spune istoria. El a devenit fricos. El a avut parte de dominaţie străină, dar a ştiut să se menţină, să se organizeze, să lupte şi să-şi capete independenţa, să realizeze Unirea, să devină singur stăpân pe destinele sale.

Iată însă că din mijlocul acestui popor s-au ridicat (trădătorii) asupritorii. Au fost poate, revoluţionari, au fost poate animaţi de idei revoluţionare, dar n-au fost consecvenţi cu ei înşişi, cu idealurile pe care le reprezentau, n-au ştiut să se ridice la  nivelul încrederii acordate de cei simpli, de cei sărmani, de cei care s-au aflat în primele linii  pe fronturile tuturor războaielor ce le-au purtat.

Reprezentanţii poporului, fii acestui popor, s-au transformat în vampirii care au supt sângele naţiunii. Toţi au început prin a fi cu poporul şi au terminat prin a trăda acest popor. Meschini, venali, inculţi,aceşti vârcolaci au invadat fotoliile puterii şi de acolo au dirijat distrugerea ţării, a culturii şi a valorilor sale. Clasa conducătoare a devenit o clasă de privilegiaţi. E o clasă nouă aceasta: nu sunt nici muncitori, nici ţărani,. Nici intelectuali. Se numesc privilegiaţi, o pătură  nouă socială, pătura superioară. Ea a perpetuat puterea şi ea o va menţine. Din mijlocul ei s-a ridicat dictatura, regimul dictatorial. Totul a fost pus de acum în slujba puterii şi sub controlul ei. A fost întărit aparatul poliţienesc intern- Securitatea;populaţia a sfârşit prin a deveni cobaiul Securităţii. Orice act de revoltă al oamenilor este reprimat cu cruzime, orice revoltă este înăbuşită. Frica s-a generalizat, a devenit o constantă a vieţii.

Frica a îngenunchiat poporul român. Frica de duşmanul din umbră, de cel care te vinde şi primeşte bani pentru asta, de iuda care a supt ca şi tine de la acelaşi sân, de victima inconştientă – căci până şi trădătorul acesta este o victimă, care adulează regimul. Trebuie găsite cât mai grabnnic soluţii prin care acest popor să-şi învingă frica, să se unească, să se scuture şi să-şi strivească lipitorile sub călcâie.

Această frică trebuie înţeleasă în primul rând, trebuie conştientizată. Adică fiecare om să înţeleagă de ce îi este frică, ce i se poate întâmpla „dacă”.

E un paradox  cum poate să-i fie frică unui om care suferă de foame, de frig, care vede în jur numai corupţie şi birocraţie, care munceşte şi nu este plătit pe măsură, care este înjosit, maltratat, umilit, care simte asupra lui ochii întrebători, nevinovaţi şi acuzatori ai copiilor înfometaţi, micşoraţi de frig, ochi pe care  nici un părinte nu ar dori să-i vadă astfel; e paradoxal cum nu-şi dau seama aceşti oameni că nu-şi pot salva copiii, dacă la ei nu se gândesc, decât ridicându+se şi luându-şi singuri – dacă altfel nu se poate – drepturile lor fundamentale. E paradoxal cum de  nu înţeleg că sunt victime şi să acţioneze în consecinţă.

Dar ce li se poate întâmpla mai rău?

Să fie bătuţi, schingiuiţi, omorâţi? Nu vor fi omorâţi pentru că nu poate fi omorât un popor întreg. Dacă nu se va găsi o cale de a se dialoga cu puterea, atunci vor fi şi victime. Doar lipsa sacrificiului face irealizabilă victoria. Deci sacrificiile sunt în firea lucrurilor, sunt necesare.

Oricum, dacă pe mine mă vor omorî, va rămâne fratele meu care să continue lupta, dacă şi pe el îl vor omorî, va continua fiul surorii mele, dacă ne vor omorî pe toţi, vor rămâne copiii care să ne răzbune, sau să ne continue spiţa. Conştiinţa celor din jur a suferit şi suferă în continuare mari transformări.

Oamenii sunt îndobitociţi, înrăiţi, sunt asmuţiţi unii împotriva altora, şi din învălmăşeala încăierării lor nici unul nu se alege cu ceva, sau dacă vreunul câştigă, atunci acel câştig e iluzoriu: o victimă nu poate câştiga nimic de la o altă victimă. Câştigul încăierării nu poati fi decât al călăului, al regimului-călău căci astfel, demolându-se una pe cealaltă, victimele uşurează munca gâdelui (călăului) care, neconştientizat ca fiind cauza încăierării, rămâne mascat, absolvit adică, aparent, de vină.

În fine, iată ce trebuie să cunoască oamenii: cauza răului. Această cauză este, după cum spuneam, Puterea Dictatorială. Şi cei care nu ştiu încă, trebuie să afle acest adevăr, pentru că mai sunt încă oameni, care îşi închipuie că Preşedintele nu ştie ce se întâmplă în ţară: nu numai că ştie, dar este şi principalul vinovat, principalul răspunzător de această situaţie.

Acest geniu – cum îi place să i se spună – al întunericului, care doar cu HITLER sau STALIN se poate compara, acest om diabolic care a ştiut să înşele aşa de uşor încrederea poporului n-a făcut în acest timp decât să-şi întărească regimul dictaturii personale şi să-şi ducă la îndeplinire cele mai extravagante idei megalomanice. În timp ce oamenii suportau cele mai inumane restricţii alimentare şi de combustibili, regimul finanţa construcţia canalului, canalizarea Dâmboviţei, construcţia Centrului Civic etc. etc.

Cultul personalităţii, împins până la paroxism, până dincolo d elimitele umanului, ne-a secătuit vocabularul de superlative, ne-a foorţat să inventăm sintagme imposibile, să spargem tiparele – altfel, atât de flexibile – gramaticale, acest cult i-a dat preşedintelui NICOLAE CEAUŞESCU convingerea că, pentru el, totul este posibil! Dar ce este imposibil când dispui de un popor de sclavi? (mă mir că nu a a vut curajul să-l ia pe GORBACIOV de guler şi să-l dea afară din Sala Palatului când acesta din urmă a început să vorbească despre om şi democraţie!).

Un om bătrân remarca odată, într-o noapte, mergând pe străzile unui orăşel din provincie: „Puţină lumină să mai fi fost şi era exact ca în timpul războiului!”. Românul găseşte timp să mai şi râdă.

„Construim socialismul cu poporul şi pentru popor”, iată ce ne spune secretarul general al PCR-ului. Cine „construim”? Noi privilegiaţii, noi partidul, noi NICOLAE CEAUŞESCU? Noi, aceştia care construim de la tribuna oficială, noi, din moment ce construim cu poporul înseamnă că suntem parte separată de acest popor, că adică, în ţară, există două tabere: NOI şi poporul. Aşa rezultă, aşa şi este: poporul de-o parte, privilegiaţii de cealaltă. Altfel ar fi fost dacă ni s-ar fi spus de la înalta tribună: Noi, poporul, construim socialismul pentru noi înşine! CU, această prepoziţie a dat totul pe faţă. Ea este bine pusă acolo, pentru că exprimă un adevăr ascuns, refulat (Freud avea ceva bun în teoria lui).

Domnule BOTEZ, iertaţi-mi această ieftină incursiune în teoria refulării, nu mi-o luaţi ca pe un act de neseriozitate, dar m-am gândit că dacă mă vor omorî după ce aceste rânduri vor vedea lumina tiparului sau vor fi citite pe calea undelor, n-ar fi rău ca românul să mai schiţeze şi un zâmbet…

Căci iată, românului i-a fost luat totul pentru a i se da în schimb – chipurile – totul. Ce a primit în schimb? Pâine pe cartelă, ulei pe cartelă, zahăr pe cartelă, benzină pe cartelă, cultură pe cartelă, dragoste pe cartelă, copii pe cartelă, viaţă pe cartelă? De ce să ne fie ruşine că suntem români? De ce suntem arătaţi cu degetul de ultimul şomer din capitalism, de întreg Occidentul? De ce suntem supranumiţi „Etiopia Europei”? Unde-i mândria nopastră de români? Unde sunt oamenii noştri de cultură, de ştiinţă, de bine? De ce pleacă oamenii din ţară şi preferă exilul, moartea, chiar, pe frontieră, vieţii din România de azi?

Unde ne este cultura? Unde ne sunt valorile? Unde ne sunt copiii şi bătrânii bolnavi şi flămânzi care n-au putut trece pragul atâtor restricţii impuse de regim?

Unde este tinereţea pe care orice om trebuie s-o aibă la 24 de ani şi care mie mi-a fost refuzată?

Cine va răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, în faţa omului, în faţa istoriei? Şi cine va fi făcut răspunzător pentru ele?

De  ce trebuie să mori, sau să te aştepţi să fii omorât după ce rosteşti adevărul?

Sunt pentru socialism, domnule Botez, dar pentru adevăratele idei socialiste, pentru egalitatea în drepturi şi îndatoriri, pentru democraţie, pentru umanism, pentru promovarea valorilor, pentru cultură, pentru bunăstare, pentru pace. Până şi pacea, această necesară condiţie a menţinerii vieţii pe Terra, până şi aceasta a fost transformată într-o mască a regimului de la noi. Această mască ascunde dorinţa regimului de „neamestec în treburile interne”. Pentru a exista, pentru a putea tăia şi spânzura după bunul său plac în ţara noastră, regimul are nevoie de acest „neamestec”. Vrea siguranţa păcii dincolo de hotare căci dacă şi-a întărit atât de mult armătura interioară, singura cale pe unde s-ar mai putea face presiuni asupra lui, ar fi din exterior. Dar iată, între graniţe nu există deloc pace, se duce un război surd, rece, între regim şi populaţie, între călăi şi victime, între victime şi victime.

S-a ajuns în aşa hal încât foarte mulţi sunt aceia care-şi doresc o invazie a ungurilor(!) sau ruşilor (!), un ajutor de la Gorbaciov, pentru că, îşi spun ei, aceasta ar fi singura cale spre normalizarea vieţii, spre răsturnarea regimului dictatorial de la Bucureşti. E timpul ca oamenii să înţeleagă că nu va veni nimeni din afară să le rezolve problemele, că ei înşişi sunt  interesaţi şi în măsură a le rezolva.

Am pornit de la a ne vinde între noi şi am ajuns la a ne vinde altora… Ne vindem altora: omul, viaţa, liberatea sunt convertite în dolari, în mărci, şi se exportă. Statul exportă copii în schimbul a câtorva sute de dolari, statul român îşi exportă etnicii germani pe câteva mii de mărci! Cine dacă nu sclavii sunt trataţi ca o marfă? Cum de s-a putut ajunge aici?

Domnule Botez, eu nu sunt decât unul dintre cei mulţi, un reprezentant al victimelor, eu însumi sunt o victimă, un reprezentant al generaţiei de sacrificiu pe care aş dori-o a fi ultima generaţie de sacrificiu. Pe umerii notri apasă povara reconstrucţiei acestei ţări, a reparării pagubelor pricinuite de holocaustul dictatorial, iar pe umerii celor din generaţia d-voastră mai mult apasă povara răspunderii. Căci aţi fost generaţie de sacrificiu şi, iată, ne-aţi sacrificat şi pe noi. Şi aşa cum noi acuzăm generaţia d.voastră, tot aşa generaţia mea va fi acuzată de generaţia copiilor noştri în cazul în care ne va fi frică să acţionăm hic et nunc!

Trebuie să ne solidarizăm, să ne organizăm, să organizăm poporul, să-l punem în mişcare, să ne recăpătăm drepturile noastre fundamentale, căci poporul suntem noi, victimele de azi, fiecare-n parte şi toţi laolaltă. Avem nevoie de dezrobirea morală şi spirituală, avem nevoie să fim cu adevărat liberi!

Avem ceva care ne uneşte: revolta!

Pasiunea revoltei – spunea Nicoale Balotă – analizând Omul Rvoltat al lui Camus – izvorăşte dintr-un preaplin al iubirii, al nevoii de unire. Aparent negativă, revolta e profund pozitivă, căci ea revelează ceea ce la om e întotdeauna de apărat. De apărat e o valoare. Ceea ce se apără e o solidaritate. Şi, tot el, în acelaşi studiu, scria: „omul revoltat este cel care spune Nu, cel care refuzând o adeziune, nu renunţă la acţiune. Negaţiei sale îi e complementară o afirmaţie la fel de netă. Revoltatul e convins că are dreptate, ceva ce presupune încredere în propria raţiune, opunându-se unei nedreptăţi ca unui dat iraţional. Revolta implică încrederea în sensul acţiunii, în valoarea pe care o urmăreşte, ca şi afirmarea nonsensului, a nonvalorii care trebuie eliminată. În lumea revoltei omul îşi dă seama că există în el un dat cu care merită să te identifici, că orice mişcare de revoltă invocă tacit o valoare. Între solidaritate şi revoltă există o condiţionare reciprocă: solidaritatea oamenilor se întemeiază pe mişcarea de revoltă şi aceasta, la rândul ei, nu găseşte o justificare decât în această complicitate. Orice revoltă care distruge solidaritatea încetează de a fi o revoltă. Conceptul însuşi al revoltei se întemeiază pe dorinţa de a nu-şi reglementa voinţa numai pe plan individual, de a nu te mântui singur. Mă revolt, deci suntem!- declară omul revoltat”.

Despre frică nu poţi vorbi decât după ce tu însuţi ai cunoscut-o, tu însuţi ai fost hărţuit de ea. Te-ai luptat cu ea şi ai învins-o, sau dacă nu ai învins-o, ai înţeles-o cel puţin şi eşti în felul acesta pe cale de a o învinge. Când poţi spune că ţi-ai depăşit frica? Cred că numai atunci când poţi spune, pe drept cuvânt, că nu mai ai ce pierde, când după ce ai pierdut totul, după ce ai văzut că toate drumurile îţi sunt barate, că nu există nici o cale dreaptă, curată, spre a te afirma ca om, după ce te-ai convins că eşti deposedat de tot şi de toate, că eşti o victimă nevinovată, că eşti forţat să intri în hora trădătorilor împotriva voinţei tale, ei bine, după toate acestea ţâşneşte în tine revolta. Revolta împotriva nedreptăţii, împotriva adulării, a zeificării, , revolta părţii împotriva întregului intrat în putrefacţie.

În dezordinea totalizatoare se aprinde scânteia unei ordini, a unei rostuiri, a unei puneri în rost a lucrurilor, cum spune domnul Noica. După ce te-ai pus pe tine însuţi sub legea lui „nu mai am ce pierde”, după ce ai înţeles necesitatea unei ordini în haosul acesta, nu mai ai de a face cu frica pentru că, oricum, nu-ţi mai aparţii. Ai devenit un om al ideii, vei lupta de acum pentru transformarea ei din potenţă în act.

Moartea nu mai prezintă importanţă, tu eşti muritor, vei muri oricum. Ideea este cea care trebuie să trăiască. Pentru că, iată, majoritatea are nevoie de ea, căci chiar dacă fiecare om din această majoritate moare oricum  odată şi odată pentru că este muritor, asta nu înseamnă că poate să şi trăiască oricum.

Eu unul nu pot trăi oricum, nu mai pot trăi oricum. Şi sunt convins că nu numai eu.

Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă pentru a trăi, pentru a mă menţine în orizontul cinstei, al drptăţii, al omeniei. N-am pactizat până acum şi nu voi pactiza niciodată cu Puterea, cu această putere dictatorială.

Nu cred în Dumnezeu, dar respect credinţa părinţilor şi a strămoşilor mei, a neamului meu. Dacă ea, credinţa, va trebui să dispară, atunci va dispărea de la sine, nu trebuie demolate cu forţa lăcaşurile de cult pentru asta. Nu poţi intra cu buldozerul în sufletul oamenilor. Cum de n-au înţeles reprezentanţii puterii că omului, celui care trăieşte într-un crez, îi poţi lua totul, chiar şi carnea i-o poţi smulge, dar nu-i poţi lua credinţa?!

Populaţia nu trebuie văzută şi tratată ca o turmă, căci ea este alcătuită din persoane concrete, din individualităţi distincte. Omul nu trebuie tratat ca o vită socială, el nu trebuie depersonalizat într-atât încât să fie confundat cu animalele de povară şi manipulat asemeni lor. El nu trăieşte ca să muncească, ci munceşte ca să trăiască. Munca este o necesitate a supravieţuirii. Ea nu trebuie confundată cu viaţa, ea nu este şi suficientă. Există trebuinţe, necesităţi, aspiraţii nu numai de ordin material, ci şi de ordin spiritual, căci omul are şi viaţă spirituală.

Acestea sunt adevăruri elementare de care regimul nu catadicseşte să ţină cont. Pentru el, omul din popor nu are viaţă spirituală căci din politica pe care o duce nu rezultă aşa ceva. Pentru el probabil intelectul sălăşluieşte numai în vilele partidului şi este tapiţat cu lemn de trandafir.

Însuşi Kant dacă ar mai trăi ar face greva foamei în faţa ambasadei române din Berlin, dacă ar afla părerea regimului de la Bucureşti despre intelect. Chiar şi Erasmus s-ar sinucide.Îţi vine să te dai capul de toţi pereţii, să le plângi de milă celor din jur când vezi în ce hal au fost aduşi.

Auzi: savant de renume mondial la Pluguşor! Romantism revoluţionar! La cererea oamenilor muncii, duminică se lucrează! Trebuie să recuperăm munca patriotică! Cel mai iubit fiu al poporului, Întâiul erou, cel mai erou dintre eroi!  etc. etc. Se aude că începând de la anul ziua de naştere a preşedintelui Nicolae Ceauşescu va fi decretată cea mai mare sărbătoare a României! Asta ca o încununare a…

E sfârşitul lumii, domnule Botez! Ori facem ceva pentru oameni, ori dacă nu, ne călugărim! Dăm bisericii dreptate, găsim imediat explicaţia, nu ne mai batem capul cu monstruozităţi, vom spune că e voia Domnului, vom sta liniştiţi şi ne vom aştepta sfârşitul. Cale de mijloc nu există, cel puţin pentru mine. Arhimede avea  nevoie de un punct de sprijin, eu am nevoie de d.voastră, de oameni ca d.voastră, de cât mai mulţi astfel de oameni.

Trebuie să protestăm. România nu poate, nu trebuie să se sinucidă. De aceea am considerat că este necesar să vin la d.voastră, să fac cunoscute public aceste opinii, să mă declar om şi să  lupt pentru oameni. Încă nu este totul pierdut.

Mă numesc DAN BADEA şi sunt student în anul al treilea al Facultăţii de Matematică a Universităţii Bucureşti. Stau în Complexul Studenţesc Grozăveşti, strada Splaiul Independenţei nr.204, Bloc D, camera 302, am domiciliul stabil în localitatea Petreşti, comuna Coşeşti, judeţul Argeş, nr.216. Sunt român şi nemembru de partid. Am 24 de ani.

Acestea mi-au fost opiniile, acesta crezul, acesta sunt. Sufăr pentru această biată Românie şi mă voi sacrifica pentru ea. Ceea ce nu ştiu prea bine este cum să mă fac util cu adevărat acestui popor de victime. N-am încă experienţa luptei destul de bogată. De aceea am venit la d.voastră.

Dan Badea

2 iunie 1987

Bucureşti

Deşi nu are decât valoare pur istorică, prezint, mai jos, în facsimil, scrisoarea trimisă de mine postului de radio Europa Liberă şi citită chiar de ziua lui Ceauşescu (Sfântul Nicolae), pe 6 decembrie 1987.  Menţionez că textul a fost corectat şi adnotat de Vlad Georgescu, iar documentul mi-a fost pus la dispoziţie în 1991, la cererea mea, de către unul dintre redactorii acestui post de radio.

Scrisoare Dan Badea_00 Scrisoare Dan Badea_01
Scrisoare Dan Badea_1 Scrisoare Dan Badea_1_1 Scrisoare Dan Badea_2 Scrisoare Dan Badea_3 Scrisoare Dan Badea_4 Scrisoare Dan Badea_5 Scrisoare Dan Badea_6 Scrisoare Dan Badea_7 Scrisoare Dan Badea_8 Scrisoare Dan Badea_9 Scrisoare Dan Badea_10 Scrisoare Dan Badea_11 Scrisoare Dan Badea_12 Scrisoare Dan Badea_13 Scrisoare Dan Badea_14

Dan Badea