Miza mineriadei sindicale este patrimoniul de aproape două miliarde de euro al fostului UGSR (UPDATE)

relaxare sind romania

Mineriada sindicală de astăzi n-are absolut nici o legătură, în esenţa ei, cu renegocierea legii unice de salarizare sau cu alte revendicări formulate în stradă de sub basca liderilor de sindicat.

Miza protestului este una mult mai laică şi are un preţ de aproape două miliarde de euro. Este vorba despre patrimoniul fostului UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România) constituit din baze turistice şi de agrement a căror valoare nu a fost încă dezvăluită opiniei publice.

sindicalistul de casa, Nistor, numit de mine, din cauza micimii morale, "Epsilon pe doi"
sindicalistul de casa, Nistor, numit de mine, din cauza micimii morale, „Epsilon pe doi”

Dacă în cazul Alianţei Bugetarilor, miza liderilor sindicali (deci nu a sindicaliştilor rupţi în fund) era una exclusiv politică, uşor de identificat din zbieretele televizate ale lui “epsilon pe doi” (subordonatul acela nervos al cuplului Luca-Petcu , vezi foto dreapta), de această dată avem de-a face cu un melanj politico-imobiliar.

De foarte mulţi ani, rechinii imobiliari din fruntea marilor confederaţii sindicale îşi doresc să preia, în proprietate, moştenirea sindicatelor comuniste, dar până acum n-au reuşit să obţină decât dreptul de administrare al acesteia.

O fac, de ani buni, prin societatea-mamut SIND România SRL, o caracatiţă care controlează cea mai mare bază turistică din România, cu staţiuni hoteliere şi baze de agrement  situate în 17 filiale teritoriale care acoperă cele mai importante zone de interes ale României.

sind romania1

 

sind romania2

Cele patru braţe ale “caracatiţei”, adică acţionarii firmei,  sunt chiar cele patru confederaţii sindicale (facsimil stânga şi dreapta) care s-au decis astăzi să scoată 20.000 de “fraieri” în stradă şi să strige “jos guvernul”, sau “noi vrem papa!„. Este vorba despre CNSLR Fraţia, Confederaţia Naţională a Sindicatelor Cartel Alfa, Blocul Naţional Sindical (BNS) şi Confederaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR).

Acestea sunt confederaţiile sindicale care controlează direct, dar în proporţii diferite, SIND Romania SRL şi, coincidenţă!, tot acestea sunt confederaţiile care astăzi îi scot pe sindicalişti la iarbă verde în faţa guvernului. E drept, ar mai fi un asociat al SIND România care nu participă la proteste dar asta nu contrazice teoria mea ci, dimpotrivă o susţine. Asta deoarece acţionarul lipsă de la „jos guvernul” se numeşte Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, dar rolul ei este de a asigura aerisirea neuronilor boşilor sindicali, adică ai lui Marius Petcu, Bogdan Hossu, Dumitru Costin şi Iacob Baciu. Deloc întâmplător, trei dintre aceşti lideri sindicali (Petcu, Costin şi Baciu) sunt şi administratori la Realitatea Media SA, maşina de propagandă diversionistă, anti-guvernamentală şi anti-Băsescu a lui Sorin Vîntu & Liviu Luca.

Veverita

Dumitru Costin
Dumitru Costin

Cum „a administra” nu este totuna cu „a stăpâni”, boşii sindicali au încercat toate căile posibile pentru de a-i convinge pe politicieni să-i împroprietărească. Şi era cât pe ce să reuşească să pună mâna pe actele de proprietate!

Numai că un proces legislativ, privind retrocedarea patrimoniului UGSR către marile confederaţii sindicale, început în urmă cu doi ani, întrerupt şi apoi reluat, a fost întrerupt din nou, cu duritate, în urmă cu două săptămâni. Prin urmare, nervii boşilor sindicali nu puteau să rămână insensibili la o astfel de provocare din partea clasei politice şi a lui Emil Boc în mod special.

Aşa că au sunat goarna mai mult pentru a dovedi că au boaşe (ceva de genul foto dreapta) decât pentru a încerca să rezolve problemele reale cu care se confruntă milioanele de sindicalişti.

Initiatori 2

Procesul legislativ de retrocedare a avut două etape. Prima dintre ele, iniţiată de senatorii Nicolea Şerban, Norica Nicolai, Doru Ioan Tărăcilă şi de Ioan Chelaru (unul dintre paravanele lui Sorin Ovidiu Vîntu), s-a clasat la sfârşitul anului trecut (foto stânga sus cu lista de susţinători).

A fost reluată însă, de alţi doi senatori, Haşotti şi Frâncu, dar nici această inniţiativă nu a avut mari şanse de reuşită.

După opinia mea, reluarea în noua legislatură a iniţiativei de retrocedare a patrimoniului fostelor sindicate, după ce iniţiatorii (doi liberali!) şi-au dat seama că ea nu va trece de parlament, a avut totuşi de la început chiar acest scop pervers, adică de a-i înfuria pe stăpânii sindicatelor şi de a-i atrage în atacul decisiv asupra guvernului din această toamnă.
respingere initiativa

A crea un orizont de aşteptare pentru recuperarea unei averi de peste două miliarde de euro doar pentru a reteza apoi, brusc, visul boşilor sindicali este o încercare diabolică de a pune la cale o revoltă de tipul celei care tocmai ni se întâmplă. Asta pentru că, aşa cum era prevăzut, după ce a fost respinsă de Senat, propunerea legislativă a fost respinsă definitiv şi de Camera deputaţilor pe 22 septembrie 2009, adică în urmă cu două săptămâni (foto dreapta).
Printre cei care s-au opus acestei uriaşe retrocedări patrimoniale, dincolo de comisia pentru buget finanţe, comisia pentru administraţie publică sau comisia juridică s-a aflat şi guvernul condus de Emil Boc (facsimil ).

refuz Boc

Şi atunci cum să nu mergi la uşa lui din Piaţa Victoriei şi să-i strigi să coboare la nivelul băştii tale de sindicalist veros?

Legea salarizării unice? Asta ce-o mai fi? – se vor fi întrebat boşii sindicali. N-au dat hotelurile, staţiunile de la munte sau de pe litoral, sutele de hectare care ni se cuvin? Ia să le aducem noi vreo 20.000 de figuranţi sub ferestre, să vedem, mai dau aviz negativ?” – pare că au gândit boşii cei mari.

pact cnslr psd2

De altfel, guvernul a aflat din vreme care e motivul real al grevelor care se pun la cale şi a imaginat, conform unor informaţii de presă, o formulă de liniştire a boşilor sindicali. Este vorba de o presupusa ordonanţă de urgenţă, aflată în stadiul de proiect, prin care „confederaţiile reprezentative la nivel naţional, semnatare ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, pot primi în folosinţă gratuită, pe perioada existenţei confederaţiei sindicale, imobile aflate în domeniul public sau privat al statului şi în administrarea regiilor autonome, prefecturilor, instituţiilor publice de nivel naţional, judeţean sau local şi a autorităţilor publice centrale şi/sau locale. Aceste imobile primite în folosinţă gratuită vor putea fi utilizate numai cu destinaţia de sedii” (NewsIn)

respect sindicate

Numai că o astfel de ordonanţă nu ar face decât să asigure condiţii normale de funcţionare sindicaliştilor, nu şi condiţii de lux presupuse de posibilele comisioane de zeci de milioane de euro obţinute în urma vânzării patrimoniului sindical. După cum se ştie, aşa s-a întâmplat cu sutele de locuinţe ale UGSR vândute la începutul anilor 1990 pe câteva sute de dolari, cu complicitatea liderilor de sindicat, sau cu miliardele de lei şi milioanele de dolari şi ruble convertibile moştenite atunci de sindicalişti, fonduri care s-au evaporat rapid nu se ştie unde.

Sunt convins că sindicaliştii de rând încă mai speră că liderii lor se gândesc şi la altceva decât la sutele de manipularemilioane de euro din averea UGSR. Adică la ţeluri nobile precum „creşterea salariului minim„, „renegocierea legii unitare de salarizare„, un „pact pentru noi locuri de muncă” sau alte astfel de bazaconii idealiste. Aiurea!

Evident, pe asta se va bate monedă, dar dacă le-ai putea extrage gândurile, unul câte unul, cum proceda bătrânul dascăl sindicalist (Dumbledore – foto stânga)) din Harry Potter, pun pariu că ai vedea numai hoteluri, cabane, contracte de vânzare-cumpărare, bani, croaziere în Deltă sau negocieri cu Sorin Ovidiu Vîntu.

Prin urmare, miza huiduielilor de astăzi n-are legătură cu guvernul sau…prefectura. Îmi pare rău daca în această mare zi de sărbătoare le-am dat o veste proastă celor patru eşaloane a câte cinci mii de călători cu autobuzul.

În definitiv, tradus în limbajul sclavilor lui Sorin Vîntu, cei patru boşi sindicali nu vor altceva decât…RESPECT.

©Dan Badea

UPDATE:  Într-un interviu acordat astăzi pentru Hotnews, Dumitru Costin şi-a exprimat indignarea că nimeni nu a informat opinia publică despre implicarea directă a Guvernului în respingerea iniţiativei legislative de retrocedare a patrimoniului UGSR. Liderul BNS a recunoscut implicit că nu se numără printre cititorii acestui blog, singurul loc în care găsea exact informaţia de care avea nevoie.
Pe de altă parte, conform aceluiaşi boss sindical, valoarea patrimoniului în litigiu ar fi de aproximativ două miliarde de euro, adică de cel puţin două ori mai mare decât cea estimată de noi. Iată declaraţia care ne interesează:

„Nu intamplator, exact in aceasta perioada, in care clasa politica nu are nevoie de niciun fel de reactii din partea societatii civile si in principal din zona sindicatelor, apare in presa informatia legata de un act normativ prin care confederatiile sindicale vor fi mituite primindu-si sediile. Am inteles ca exista un proiect de ordonanta, de lege, Dumnezeu stie ce e, prin care ar urma sa ni se acorde gratuit, sau in folosinta gratuita si cu dreptul de a le cumpara, spatiile in care ne desfasuram activitatea.

Insa nimeni n-a vrut sa dea informatia ca, in urma cu doua saptamani, Guvernul Romaniei s-a prezentat la Parlament, la Comisia de Industrii si Servicii a Camerei Deputatilor, pentru a cere respingerea proiectului de lege privind retrocedarea patrimoniului sindical confiscat de comunisti si ulterior de cei care au dat lovitura de stat in decembrie ’89.
Reusisem sa trecem legea prin Senat si urma sa treaca si prin Camera. Guvernul si-a impus punctul de vedere. La pachet, PSD si PDL au votat si au respins aceasta lege prin care miscarea sindicala urma sa-si primeasca inapoi bunurile pe care le-a avut, asa cum si le-au primit toti cei care au fost deposedati in mod abuziv.
(…)Un patrimoniu consistent care se apropie probabil la vreo 2 miliarde de euro, pentru ca vorbim de o multime de cladiri, de case, de hoteluri, de baze sportive”.

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a strategilor lui Mircea Geoană, cu sprijinul lui Liviu Luca (II)

pact cnslr psd

Aşa cum am arătat în prima parte a acestui material, Alianţa Bugetarilor este o construcţie politică ce “duhneşte” a PSD. Federaţiile sindicale, atrase în combinaţia puturoasă de câţiva lideri ai CNSLR Frăţia precum Marius Nistor, Vasile Marica şi Marius Petcu, sunt, în majoritate, masă de manevră a sforarilor din PSD. Interesele electorale majore ale lui Mircea Geoană, semnatarul ultimului “pact cu sindicaliştii” amintiţi, vor fi cu atât mai bine slujite cu cât gălăgia făcută de gorniştii CNSLR va fi mai mare. Anul trecut, Geoană le-a oferit partenerilor săi “socialişti” locuri în consiliile judeţene, iar anul acesta s-ar putea să le fi promis, eu ştiu?, locuri de parcare la sediul partidului. Astăzi voi prezenta câteva noi argumente care întăresc afirmaţia din titlu.

1. Marius Nistor, un sindicalist bine dresat

 
Aşadar, tot în prima parte a materialului am descris, pe scurt, campania de PR aplicată cu succes de Realitatea TV unui individ monoton şi mărginit ca un şir convergent dar şi zgomotos ca o mobră din anii ‘80. Individul, dresat să sară la gâtul guvernului cum aude comanda “Băsescu”, se numeşte Marius Nistor. E vicepreşedinte al CNSLR Fraţia şi spune că nu e subordonatul prim-vicepreşedintelui Liviu Luca, sau al preşedintelui Marius Petcu, ca şi când Frăţia ar fi Falansterul de la Scăieni. Parazitul ăsta debusolat care, când ţi-e lumea mai dragă, zbiară de–ţi sperie copiii aflaţi întâmplător în vecinătatea televizorului, e plătit de la buget să reprezinte interesele profesorilor şi nu pe ale lui Geoană sau ale mafiei PSD.

Despre acest “epsilon-pe-doi” se ştiu puţine lucruri deoarece liderii sindicali sunt cei mai introvertiţi dintre bugetari poate şi pentru că, în cazul celor mai mulţi dintre ei, azi îi vezi urlând în portavoce, iar mâine observi cum le creşte vila în fundul curţii. 
Profesoraşul din Orăştie ajunge boier sindical la Bucureşti

Preşedinte executiv al federaţiei “Spiru Haret”, Marius Nistor s-a specializat şi el în meseria de lider sindical. S-a dovedit deja că

Marius Ovidiu Nistor, alias Epsilon Pe Doi
Marius Ovidiu Nistor, alias Epsilon Pe Doi

este mai profitabil să zbieri la televizor, decât să predai fizica într-o sală de clasă. Prin urmare, au trecut mulţi ani de când, degrevat de norma didactică, n-a mai intrat într-o sală de clasă ca profesor, spun unii. Venit tocmai de la Orăştie, Marius Nistor a avut o evoluţie mai mult decât “onorabilă”, el reuşind ca în zece ani să se titularizeze ca profesor în capitală şi, ca bonus, să-şi titularizeze şi soţia. Profesorul din Orăştie cucerea, astfel, Capitala. Era începutul pentru că, spun alţii, “nu se ştie din ce “moştenire” şi-a cumpărat un apartament în Bucureşti, Mitsubishi Pajero şi un Renault Megane cu care se plimbă zilnic”. El a fost reperat, la volanul unui Mitsubishi Pajero în vecinătatea unui hypermarket, de un „fraier” care chiar predă fizica într-o sală de clasă.

Şi-a degrevat şi nevasta, dar şi-a destituit subalterna pentru că a pus întrebări
Iată, mai jos, un alt episod despre modul cum acţionează acest individ, la salariul căruia contribui şi eu cu taxe şi impozite, episod postat de un alt lider sindical, Liviu Marian Pop, pe site-ul forum.portal.edu.ro. Textul vizează o mai veche intervenţie pentru, evident!, nevasta liderului Nistor.

“Pentru că tot vorbim de imoralitate nu putem să nu aducem aminte şi de cazul soţiei liderului de sindicat Marius Nistor. La stabilirea degrevărilor pentru anul în curs (2007) acesta a hotărât să o treacă pe lista cu liderii care sunt scutiţi de orele la catedră şi pe soţia lui, Ionela Nistor. Nu ştim exact care sunt motivele acestei alegeri, sau dacă membrii simpli de sindicat au fost de acord, însă din informaţiile primite până acum, soţia liderului de sindicat nu are activitate sindicală. O fi fost degrevată doar pentru că este soţie de preşedinte executiv? Cert este că în momentul în care adjuncta domnului Nistor de la sindicatul bucureştean, condus de acesta, a început să pună întrebări legate de această situaţie precum şi de modul în care se cheltuie banii sindicatului, ea a fost destituită pe loc. Este vorba despre o lideră care, exclusiv prin activitatea sa a adus peste 1000 de membri în acest sindicat (Spiru Haret). De altfel, majoritatea acestora au părăsit sindicatul condus de Nistor după ce au aflat cele întâmplate. Din păcate mai sunt încă mulţi cei ce nu cunosc adevărul şi sunt în continuare folosiţi ca monedă de schimb pentru bunăstarea unor lideri de teapa lui Isvoranu şi Nistor” – se afirmă într-un material postat de Liviu Marian Pop de la FSLI.

Cu sprijinul lui Vanghelie şi-a cocoţat soţia în fruntea unui Colegiu Tehnic din sectorul 5
Referitor la soţia liderului, doamna Ionela Nistor, dânsa tocmai a devenit director la o instituţie şcolară din parcela administrată de un PSD-ist care este. Iată ce spune un alt “fraier” din subordinea liderului gălăgios: ”Anul acesta “şi-a aranjat” soţia ca director la Colegiul Tehnic Energetic din Sectorul 5 cu ajutorul domnului Vanghelie şi a celei pentru care a garantat, Ecaterina Andronescu. Sunt curios dacă toate acestea puteau fi rezolvate ca simplu profesor în condiţiile în care mai are şi doi copii la liceu”. Personal, eu unul sunt convins că e imposibil să realizezi atâtea, doar ca profesor, în Capitală. Ca lider sindical însă, nimic nu este imposibil.

 Marius Nistor: „Ar trebui să ne întrebăm: domnul Dan Badea a cui “creaţie” este?”
Cele de mai sus conturează o anumită imagine a lui Marius Nistor, individul acela vocal aflat în subordinea lui Liviu Luca şi, mai departe, a lui Marius Petcu – preşedintele CNSLR Frăţia, adică acea instituţie care face sex neprotejat cu PSD.

Dan Badea
Dan Badea

Într-o recentă epistolă, pe care mi-a trimis-o ca un fel de drept la replică, Marius Nistor a încercat să mă convingă, între câteva şarje de scuipaţi, că acţiunea Alianţei Bugetarilor este una justificată şi că doar aceia care “duhnesc a portocaliu” cred altceva. (Pentru a-i da satisfacţie sindicalistului, am imbracat un tricou portocaliu, dar nu am simţit nimic deosebit, cu excepţia unei senzaţii de confort…mătăsos al pielii. Cred că secretul nu stă în culoare, cât în compoziţia texturii .)

După ce afirmă că el nu e subordonatul cuplului Luca-Petcu, aşa cum arătasem eu în materialul precedent, “epsilon-pe-doi” îmi recunoaşte totuşi, ca un instruit ce este, expertiza în depistarea infiltraţilor cazoni din mediile sindicale.

Dan Badea are limbajul unui domeniu de activitate care presupune subordonarea, ascultarea fără crâcnire a ordinelor superiorilor şi înregimentarea într-o ierarhie bine definită”. Sigur că da. Doar am fost atâţia ani supranumit “mâncător de securişti”.

Prefata vol Averea Presedintelui (pag.1)
Prefata vol Averea Presedintelui (pag.1)

Culmea, unul dintre cei care mi-au recunoscut public această calitate este chiar un conţăran din Orăştie al sindicalistului dresat şi îl cheamă aproape la fel: NistorESCU. Cornel Nistorescu. În prefaţa semnată de el în 1998 la cartea mea, „Averea Preşedintelui.Conturile Ceauşescu„, pe vremea în care încă nu fusese părăsit de talent, mi-a recunoscut „ştiinţa” de a-i depista pe securişti, sau pe infiltraţi în „instituţiile noii democraţii” (vezi facsimil stânga sus şi detaliu dreapta jos).

fragment prefata
fragment prefata
În final, sindicalistul lui Luca îşi pune marile întrebări ale existenţei sale de parazit plătit de la bugetul de stat: “Ar trebui să ne întrebăm: domnul Dan Badea a cui “creaţie” este? Căci materialul său, dincolo de acuzaţii nefondate, pseudo-raţionamente construite cu false premise, “duhneşte a portocaliu”. În slujba cui mai sunteţi, domnule Dan Badea?”. Ce-l întreb eu şi ce-mi răspunde el, sau pentru ce-l plătesc eu şi cu ce se ocupă el!?…

Poate că lui Nistor nu i-ar strica deloc, după cum sugera şi Florin Călinescu, să mai intre şi într-o sală de clasă ca profesor, dacă o mai ţine minte ceva şi, dacă nu, să pună mâna pe carte, să înlocuiască furia cu ceva mai apropiat de meserie, cu o Transformare Furierint_{-infty }^{infty } exp(ikx) delta(x-x_0) dx = exp (ikx_0),, ceva, fie ea în “R la n”, fie “pentru măsuri Radon”, cu condiţia să mai ştii să rezolvi măcar o integrală (o fi înţelegând ceva, berbecul?).

2. Isvoranu, un pensionar cu reacţie întârziată

Referitor la pensionabilul Isvoranu, sărmanul, îşi completează şi el pensia cum poate. Este de aceea tot atât de atent la comenzi pe cât sunt subordonaţii lui Vanghelie la mici, bere şi pungi cu salam. Reproduc aici o îngrijorare mai veche, din 2007, a unor profesori din federaţia condusă de tandemul Isvoranu-Nistor.

“Potrivit actualelor reglementări liderii de sindicat (de la sindicatele de peste 2.000 de membri) sunt scutiţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării de a ţine ore. Astfel, ei primesc salariul de la minister fără a mai presta activitatea didactica. Mai mult, aceştia sunt plătiţi cu salariul întreg pentru a striga împotriva celor de la care işi iau salariul. În plus, pe toata perioada cât sunt lideri catedra lor este rezervată, neputând fi scoasă la concurs. Mai precis pe locul liderului de sindicat poate fi încadrat doar un suplinitor. În acest fel Statul plăteşte pentru norma respectivă de două ori, odată pe liderul sindical degrevat de normă şi încă un salariu pentru profesorul care suplineşte.

Revenind la cazul liderului de sindicat Gheorghe Izvoranu, acesta, cu toate că trebuia să iasă la pensie, a solicitat Inspectoratului Şcolar al Judeţului Iaşi continuarea cu încă un an a activităţii didactice. În conformitate cu legea pot primi prelungire cadrele didactice cu rezultate deosebite în activitatea didactică şi care sunt absolut necesare şcolii tocmai pentru valoarea activităţii didactice efectiv prestată. Care activitate didactică, în cazul Isvoranu, nu ştim, pentru că acesta oricum nu a mai luat loc la catedră de ani buni de zile. Trebuie să menţionăm că la sindicat nu există vârstă de pensionare. Astfel, domnul Izvoranu putea liniştit să ocupe funţia de preşedinte şi după pensionare.

Şi atunci ne întrebăm cum poate învăţământul românesc să fie reformat dacă partenerii sociali se acoperă reciproc?! Cum mai poate domnul Izvoranu să mai apere interesele membrilor lui de sindicat în condiţiile în care a dat mâna cu reprezentanţii inspectoratului şcolar pentru a primi salariul şi de la scoală, peste cel de la sindicat, pentru încă un an ?!”

3. Liviu Marian Pop a candidat, ca primar(ul), din partea ApR şi PNL


FSLI, un alt sindicat care dansează pe muzica internaţionalei PSD-iste, în tandem cu federaţia lui Isvoranu, are şi el, la vârf, un sindicalist care, odată, a cochetat oficial  cu politica.
Liviu Marian Pop, azi secretar general al FSLI, a candidat din partea APR (2000) şi PNL (2004) la funcţia de primar al localităţii Vişeu de Jos. N-a fost ales primar dar a devenit, în ambele rânduri, consilier local, funcţie la care a renunţat înainte de termen. În plus, aflu dintr-o depeșă de la faţa locului, că “din banii sindicatului a construit un hotel la Ocna Şugatag în care a investit până acum peste 40 de miliarde de lei vechi, în acelaşi timp „răsărindu-i” în curtea proprie din Vişeu o superbă vilă. De asemenea, cu toate că el stă mai mult la Bucureşti, sindicatul judeţean din Maramureş a închiriat pentru familia lui un apartament în Baia Mare”.

Hotelul Eurosind
Hotelul Eurosind

Hotelul Eurosind (foto stânga) din staţiunea balneo-climaterică Ocna Şugatag este o construcţie impunătoare , un refugiu acceptabil pentru sindicaliştii din SLIMM (Sindicatul Liber din Învăţământ Maramureş). Dl Pop a făcut parte, alături de câțiva specialiști în construcții, din comisia de cinci persoane care s-a ocupat de finalizarea proiectului.

Locul unde-si spala fundurile mizerabile smecherii lui Pop. Liviu Marian Pop
Locul unde-si spala fundurile mizerabile smecherii lui Pop. Liviu Marian Pop

Dotat cu 24 de camere confortabile, cu restaurant, centru de conferinţe, piscină (bazin exterior cu apă sărată – foto sus) etc., „refugiul” „Eurosind” e un vis pentru membrii săi. Iată că deşi sindicaliştii se plâng de salariile mici, dar sigure şi vioaie, ei îşi permit şi astfel de ghiduşii de un milion de euro.

Cât priveşte vila din Vişeul de Jos, care i-a „răsărit” în fundul curţii, în paralel cu Eurosind, Pop spune ca vila a fost începută prin 1992 şi continuată cu sprijinul unui frate mai avut, revenit după câţiva ani de muncă peste hotare. Asta daca-l crezi le Pop, pentru ca un astfel de individ, dornic sa parvina cu orice pret, e greu de crezut!

În fine, apartamentul din Baia Mare este unul de serviciu şi i-a fost pus, într-adevăr, la dispoziţie de către SLIMM, ca asa se face cu domnii sindicalisti, după ce sindicatul l-a primit de la Primărie, în 2005, ca locuinţă socială.

Oricum, observ că e palpitant să fii sindicalist. Mai ales în FSLI, federaţie condusă de un fost subordonat al eternului şi fascinantului tov. Cozmâncă. Adică de Aurel Cornea, specialist în turism.

4. Ginerele lui Aurel Cornea şi Micky Şpagă

Aurel Cornea, un subordonat (na, ca iar mi-a scăpat porumbelul) “turistic” al lui Cozmâncă, până în 1989, e şi el apropiat de politicieni. Ginerele lui, Claudiu Florică, a fost un protejat de bază al lui Şerban Mihăilescu, alias Micky Şpagă, dacă ne-am lua după dezvăluirile de presă.

Protecţia lui Micky i-ar fi adus lui Florică, ginerele sindicalistului Aurel Cornea (foto stânga, la Vanghelionul din 2008), un contract preferenţial (fără licitaţie) de 54,5 milioane dolari pentru licensarea administraţiei publice, în cadrul informatizării acesteia decise pe vremea lui Adrian Năstase şi continuate în guvernarea Tăriceanu.

Ginerică a intrat în afacere în calitatea lui de preşedinte al reprezentanţei Fujitsu Siemens Computers. Din toată povestea semnată de Cornel Ivanciuc, reţinem un fragment interesant despre afacere, politică şi tata socru.

Picture 002

Circa 3,5 milioane de dolari au fost palpate, din aşa-zisa donaţie de licenţe pentru învăţământul mediu şi universitar. Totul a fost făcut din bani publici, fără licitaţie. Se bănuie că Mircea Miclea a cumpărat liniştea sindicatelor din învăţământ, la pachet cu produsele livrate prin Claudiu Florică. Florică este ginerele lui Cornea, liderul Sindicatelor Libere din Învăţământ. Claudiu Florică a ameninţat că dacă Fujitsu Siemens şi partenerii săi nu vor fi incluşi în proiectele MEC, îi dă drumul lui socru-său din cuşcă să pună de o grevă în învăţământ, ce n-a văzut Parisul. Cel puţin, aşa se aude pe culoarele culiselor.” – a dezvăluit colegul Ivanciuc”, în urmă cu câţiva ani.

Aurel Cornea este şi unul dintre directorii SIND România, o companie destul de profitabilă care controlează fostul portofoliu hotelier al UGSR, cu o capacitate de aproximativ 20.000 de camere. Acţionarii companiei sunt CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi CSDR.

5. Un mic trădător cu adeziune

Cu două zile în urmă, în şedinţa PSD sector 5, un lider sindical a primit botezul oficial al partidului. Teodor Axioti, “comandantul” profesorilor afiliati FSLI din sectorul lui Vanghelie, a semnat adeziunea de membru al PSD care este.

(„Un aşa-zis jurnalist de investigaţii”, „traseist” etc etc…)

©Dan Badea

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a strategilor lui Mircea Geoană, cu sprijinul lui Liviu Luca

Alianţa Bugetarilor este o creaţie a PSD.
nastase petcu

Folosind ca nucleu Alianţa Naţională a sindicatelor Bugetarilor “SED LEX”, condusă de Vasile Marica, strategii lui Mircea Geoană au atras în noua “alianţă” alte câteva federaţii sindicale conduse de apropiaţi ai PSD.

Este vorba, în primul rând de Federaţia Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret”, condusă de Gheorghe Isvoranu şi de Federaţia Sanitas a lui Marius Petcu.

Prima dintre ele, „Spiru Haret”, îl are ca preşedinte executiv pe Marius Nistor, creaţia de dată recentă a lui Liviu Luca prin intermediul postului Realitatea TV.
După ce a fost promovat, anul trecut, ca vicepreşedinte al CNSLR Frăţia, Marius Nistor a beneficiat de o excelentă campanie de imagine, el devenind unul dintre invitaţii permanenţi ai postului Realitatea TV, deţinut de şeful său direct de la confederaţie, Liviu Luca, şi de şeful şefului său, Sorin Ovidiu Vîntu.
vantu luca
Prezenţa continuă pe sticla televizorului, schimbarea look-ului şi a tonalităţii, au avut scopul de a-l transforma într-un nou lider sindical care să coaguleze, la timpul potrivit, o nouă structură capabilă a fi folosită împotriva guvernului. Ceea ce s-a şi realizat.Dresajul n-a fost însă complet, dovadă că acesta încă se mai trezeşte zbierând în timpul discuţiilor, dar pentru un reprezentant al clasei muncitoare din CNSLR Frăţia, e tocmai bun. Marius Nistor este, astfel, varianta masculină a Monei Pivniceru.

Reţinem, deci, că Marius Nistor, ca vicepreşedinte al CNSLR Fraţia, este subordonatul direct al binefăcătorului său, Liviu Luca (prim-vicepreşedinte al CNSLR) şi al lui Marius Petcu (preşedintele CNSLR).

A doua Federaţie care s-a alăturat bugetarilor lui Marica din SED LEX, este “Sanitas”-ul condus chiar de Marius Petcu, cel care a semnat parteneriatul cu liderul PSD, Mircea Geoană, în calitate de preşedinte al CNSLR. De menţionat că, tot anul trecut, Petcu şi-a lansat nevasta la vârful CNSLR, ca vicepreşedinte, ea deţinând şi funcţia de secretar general al Sanitas.

alianta-00001alianta-00002

Revenind la SED LEX, nucleul de la care s-a pornit pentru înfiinţarea structurii anti-guvernamentale, ea este condusă de Vasile Marica promovat, ce coincidenţă!, tot anul trecut, în funcţia de vicepreşedinte al aceleiaşi structuri sindicale a PSD, CNSLR Fraţia.

SED LEX aduce direct, în noua Alianţă, patru federaţii sindicale disciplinate, după cum urmează: Federaţia Naţională a Sindicatelor din Finanţe, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Muncă şi Solidaritate Socială şi Federaţia Naţională a Statisticienilor din România.

La toate acestea s-au mai adăugat încă două federaţii surori (PUBLISIND şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor), Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Federaţia Naţională a Sindicatelor „ALMA MATER” şi F.S.L.I.-ul lui Aurel Cornea. Cum se poate constata cu ochiul liber, primele trei structuri au aceleaşi interese şi aceeaşi culoare cu suratele din SED LEX şi sunt “smulse” din Cartel Alfa, o mutare denunţată deja de Bogdan Hossu drept o încercare de spagere a unităţii sindicale.

Ultimele membre ale plutonului PSD, “Alma Mater” (afiliată BNS) şi “FSLI” (afiliată CSDR) au ajuns în alianţă datorită incapacităţii liderilor acestora, Răzvan Bobulescu şi Aurel Cornea, de a accepta esenţa noii legi a salarizării unice. Ajustarea salariilor aberante ale universitarilor, în raport cu celelalte trepte şi titluri didactice, e o măsură ce nu poate fi acceptată de sindicaliştii cu pretenţii intelectuale.

geoana

În concluzie, o radiografie a componenţei “Alianţei Bugetarilor” arată că, majoritatea membrilor acesteia aparţine CNSLR Frăţia, cea care a semnat oficial, anul trecut, parteneriatul cu PSD.

Dealtfel, CNSLR Frăţia a fost aliatul natural al PSD dintotdeauna, mulţi dintre liderii săi fiind apoi cooptaţi în PSD: Miron Mitrea, Marian Sârbu, Ioan Rădoi, Pavel Todoran, Ioan Andrei sau Dumitru Chiriţă.

Cozile de topor folosite în realizarea Alianţei Bugetarilor sunt Marius Nistor, Vasile Marica şi Marius Petcu. Deasupra lor stă Liviu Luca, prim vicepreşedintele CNSLR Fraţia dar şi mogulaşul care, prin cotidianele ZIUA şi Gardianul, precum şi prin postul de televiziune Realitatea TV asigură logistica necesară asigurării scopului propus.

Aşa se face că, de sub fustele roşii ale invenţiei PSD se iţeşte capul nesigur al liderului de mucava, Geoană. Mircea Geoană.

©Dan Badea

Bonus 

Deoarece confederaţia lui Vasile Marica a fost nucleul în jurul căruia au ajuns să graviteze şi alte colective „muncitoreşti”, merită amintit de unde provine acest „sindicalist” cu manifestări de mafiot care a ajuns să conducă, de-a valma, portari, poliţişti, vameşi, femei se serviciu şi universitari. Cum, cel mai bine se lucrează cu materialul clientului, reproduc, mai jos, una dintre discuţiile purtate de Vasile Marica, lider al sindicatului vameşilor pe atunci, cu un anumit interlocutor din breaslă. După limbajul din stenogramă, se poate deduce cam ce fel de preocupări, dar şi ce fel de construcţie intelectuală avea/are acest sindicalist de tip Hoffa.

Stenograma incriminatoare:

Am cheltuit si ultimele resurse ale mele SA PLATESC PRESA!„Interlocutor: Ba, ce faci, ma?

Vasile Marica: Buna, mai. Nu inteleg…

I.: Pai, cum poate sa inteleaga? Dobitocul asta m-a lasat… si auzea, era langa mine, intelegi, vorba aia, e baiatul nostru…

Marica: Aaaa, am inteles! Hai sa-ti dau o masa, ceva. (…) Stateau cu capul asa spre „Baia Mare” si vorbeau cu mine, fugeau in colturi. Stiam ca le-ai aranjat (n.n. – examenul), stiam cum, pe ce filiera, dar nu m-am bagat. Un pic de respect. Iar acuma sa-i scoata pe oameni din sindicat (…). Macar un telefon sa dea, mai…

I.: Nu te… nu are cum.

Marica: Bai, eu am doi ani de zile de cand am stat cum am stat si ei au produs, intelegi? Au produs, mi-au scos lumea din sindicat. Sunt prietenii tai, n-am nimic, dar…

I.: Hai. mai (…) e al meu.

Marica: Eu ti-am zis, am cheltuit ultimele resurse ale mele sa platesc presa. Sa platesc toate, sa pot sa fac sa ajung aici, sa-l f… in gura pe asta. Ca l-am f… in gura pana la urma. Cat e el de tare si… a fost si conjunctura de asa natura, dar l-am f… in gura. FARA MINE NU SE FACEA, daca nu eram eu, „Sageata Albastra”.

I.: Dar astia cel putin nu sunt aia raii, sunt altii care… ei iti dai seama ce-or sa faca…

Marica: Eu nu mai sunt prost. Am trait doi ani de cumpana in viata si nu mai sunt prost sa ma duca fiecare cu vorba. Eu stiu cat produce si cum produce. Sa aiba grija – si noi suntem pe fata pamantului si nu sunt singuri. De acum trebuie sa imparta…

I.: Da, mai, e clar…

Marica: Indiferent cine e la putere, trebuie sa imparta… ca, daca nu, le vine randul! Dai in mine, dai in fabrici si uzine…

I.: La partid…

Marica: Stiu totul despre dl director, sa ti-l bag in carti?

I.: Acolo am tot!

TREBUIE SA-MI RECUPEREZ INVESTITIA SI SA SCOT MAI 
MULT!

Marica: Pai, trebuie sa mi le dai.

I.: Am totul, dar nu le am la mine, ti le dau prin fax.

Marica: Mai, nene, nu poti asa. Eu mi-am tocit nervii atata…

I.: Stiu, ma…

Marica: Si ii dadeau lui asta la cotizatii ca sa ma omoare. Acasa nevasta-mea a nascut fortat ca mi-a amenintat-o cu telefoane… cutare, in fata la fiecare apartament al vecinilor mei au spus ca sunt derbedeu, ca sunt golan, la parinti acasa. Adica am trecut prin momente grele… Eu, una ca trebuie sa-mi recuperez investitia si doi – sa scot mai mult… Daca nu joaca cum trebuie de acuma si cum spun eu – ti-l fac varza. Ii fac si cu stupefiante, cu de toate ii fac. Care-i problema? Sunt organizat, ma. Am facut-o pe naivul si pe prostul, dar nu mai merge. Gata! De acuma am dat drumul la gaste!

I.: Da’ asta nu-i al lui?

Marica: Cine?

I.: Care e acuma…

Marica: Pe mine nu ma intereseaza al cui e. Tu crezi ca ma intereseaza al cui e? Tu crezi ca mai conteaza cine e asta? (n.r. – este vorba de noul director al DSV, Teodor Tanasescu). Ma apuc de ei iar. Tu crezi ca mai e vreunul care sa se puna cu mine acuma, in clipa asta? Dracii il ia. Trebuie sa produca. Poate el sa produca? Daca nu produce zilnic, a doua zi l-am facut. A doua zi l-am facut, ca stiu tot. Stai sa vezi ce stiu de la Nadlac (…). De-aia nici nu vorbesc despre ei, pe aia ii cacalesc!

I.: Aia m-au facut pe mine la inceput…

Marica: Daca imi dai tot despre ei, saptamana asta fac conferinta de presa, cu Giurgiu, cu Nadlac, cu astea. Saptamana viitoare e serial, ma bag peste ei, da-mi tot. Unde stau, ce case au. Tot!

I.: Nu vii pe zona?

Marica: Aici, la Bucuresti, fac tot. Intai dau ciocane de la Bucuresti si apoi vin si-n zone si pun, am facut hotarare de consiliu, toti liderii mei vorbim aceeasi limba. Dau ciocane, primesc materialul, fac conferinta de presa si fiecare il citeste. Nu se poate, ma, suntem organizati. Asta a fost un balaur mare, balaur mare-mare.

I.: Cu Tanasescu (n.n. – actualul director general al DSV) se intelegea bine.

Marica: Cu lovelele se intelegeau.

I.: Pai si cum l-a lasat asa…?

…………..

I.: Dar el ce era cand eram noi?…

Marica: Era vames la Gara de Nord.

I.: Si el e vicepresedinte pe Bucuresti la PSD?

Marica: Nu ma intereseaza, mi se rupe-n paispe mie. Daca vreau sa fac cariera nu am decat o singura solutie: sa dau in toata lumea si sa ma ridic cu imaginea asta pozitiva pe care mi-am facut-o. Dau in cine trebuie… in cine nu…! „Realitatea TV” e a mea. Acuma, cat de cat il am si pe Voiculescu, ma duc si la Antena 1.Liviu Luca, care e frate cu DIP-ul.

„CAT DAU? JUMATATE DIN CAT FAC…”

I.: Cum facem cu astia?

Marica: Tu faci acolo, dar… am datorii mari.

I.: Ce sa le spun?

Marica: Am datorii mari, nu ma intereseaza, tu faci acolo. Cat dau?

I.: Jumatate din cat fac…

Marica: Ce inseamna jumatate?

I.: Depinde de vama.

Marica: Care-i marja? Cat?

I.: La una 1500, o data 2000.

Marica: Pe tura, pe ce?

I.: Pe vama.

Marica: Pe vama?

I.: Da, pe vama.

Marica: Bai, sa stea linistiti acolo.

……..

Marica: Ajungeau la Adi. Daca ii mai da ceva ii omor si pe ei. Acum ii suni. Ba, lui ala nu-i mai dati nici un chior. DACA II MAI DA CINEVA VREUN CHIOR IL OMOR. Eu ii apar, Dinu vroia sa-i dea pe toti afara… si am mai cheltuit si doua sute de mii de PARA ca sa am loc acolo. Deci da-i, mai, da ceva lu’ ala sa uite… nu-i mai da nimic. (…)

………

Marica: Nici nu mi-ai dat sa-l rad.

I.: Am sa-ti dau.

Marica: Da-mi si ti-l fac varza.

……….
Jigodie…ala trebuie luat gatul!

Marica: Deci de asta te-am chemat, asta am vrut sa-ti spun.

I.: De Stefi, de Gabi, pot sa ma bag si pentru Nicu.
Marica: Care Nicu?
I.: Campeanu. Care e la Moravita, dar acuma e la Turnu.
Marica: Jigodie… eu am referinte negative despre el. Ala trebuie luat gatul. Du-te si spune-i sa refaca sindicatul acolo, altfel ii iau gatul. Ii dau termen pana saptamana viitoare.
I.: El e la Turnu, ala e la Varsand, asa ca…
Marica: Lasa, ma, da telefon, ce… daca nu, il impusc in gat. Bai, vorbim serios sau… ii dai termen pana saptamana viitoare, joi, daca nu ii dau la cap.
I.: Deci Stefi, Gabi, Emil – si-l pun si pe el sau…
Marica: Cine garanteaza pentru el? Pe astia doi ii cunosc…
I.: Eu am lucrat 20 de ani cu el.
Marica: Ma, garantezi tu pentru el? Nu vorbesti in numele meu. Sa nu aud numele meu pe acolo ca ma deranjeaza.
I.: Nu! Cu astia imi permit…

Marica: Spui, ba… la partid, mergem la partid cu lovele si cu asta-basta. Baiatul la Moravita, daca pana joi nu face, il bag cu materialele de constructii care a facut trafic si cu ce a facut in gara…( ROMANIA LIBERA, 20 februarie 2002, pag. 1)