Revolta românilor minut cu minut: O cronologie a evenimentelor din Decembrie 1989

De la fereastra locuinţei lui Tokes, la elicopterul de pe sediul Comitetului Central

15 decembrie

Este data la care expiră ultimul termen acordat preotului reformat Laszlo Tökes pentru evacuarea din locuinţa şi parohia sa de pe strada Timotei Cipariu nr.1 – Timişoara. Anunţaţi din vreme, enoriaşii pastorului s-au adunat, încă de dimineaţă, în faţa locuinţei lui Tökes, cu gândul de a împiedica evacuarea.

Ora 15.00: Pastorul Tökes cere enoriaşilor, de la fereastră locuinţei, să plece acasă.
Ora 23.00: Tökes este vizitat de primarul Timişoarei, Petru Moţ, însoţit de un activist PCR care îl anunţă că evacuarea a fost anulată. În Piaţa Maria din Timişoara se strânseseră câteva sute de oameni. Apar primele huiduieli la adresa reprezentanţilor puterii şi primele manifestări anticeauşiste din partea mulţimii adunate în Piaţa Maria.

16 decembrie
Încă de dimineaţă, enoriaşii lui Laszlo Tökes revin în faţa locuinţei acestuia. Curând li se alătura tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Circulaţia în zona este întreruptă. Apar primele lozinci: „Libertate!”, „Democraţie!”.
Ora 17.00: Manifestaţia devine anticeauşista. Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”. Ora 17.30: Sediul Comitetului Judeţean de Partid Timiş este ocupat de luptători din Gărzile Patriotice, la ordinul prim-secretarului Radu Bălan – şeful Consiliului de Apărare al Judeţului Timiş.
Ora 18.00: Un pluton de intervenţie (80 cadre ale Miliţiei) şi două-trei maşini de pompieri ajung în Piaţa Maria.
Orele 18.30-19.00: În Piaţa Maria încep ciocnirile dintre scutieri şi manifestanţi.
Orele 19.00 – 20.00: Manifestanţii se grupează în mai multe coloane care pornesc, scandând lozinci anti-ceauşiste, în mai multe direcţii: Comitetul Judeţean de Partid, Piaţa Operei, căminele studenţeşti, căminele de muncitori de pe Calea Buziasului etc. Au loc ciocniri cu forţele de ordine ale MI.
Orele 20.00 – 21.00: Sunt sparte toate vitrinele magazinelor de pe Bulevardul 6 Martie (Tudor Postelnicu, ministru de interne la acea vreme, avea să declare mulţi ani mai târziu că „spargerea vitrinelor” a fost o misiune executată de militari ai Brigăzii 30 Securitate condusă de col. Ion Bunoaica). La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara.
Ora 21.30: Ministrul apărării naţionale, general-colonel Vasile Milea, ordonă lt.col Zeca Constantin şi col. Rotariu Constantin să scoată în oraş 15 (respectiv 10) patrule, cu un efectiv de 10 militari fiecare, care să supravegheze oraşul. Patrulele aveau să se întoarcă în cazărmi a doua zi, la ora 8.00.
Ora 23.00: Grupa operativă din DSS pleacă spre Timişoara cu un tren special. Din echipa fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt.col.Glăvan Gheorghe – Şef serviciu informativ în USLA etc. La Timişoara încep arestările în rândul demonstranţilor. Ele vor continua până la ora 4.40. Sunt arestaţi peste 180 de oameni.

17 decembrie

Ora 3.30: La Bucureşti este constituită, la nivelul MApN, o grupă de ofiţeri din Consiliul Politic Superior, Marele Stat Major şi Inspectoratul Muzicilor Militare. Grupa condusă de col. Dumitru Ionescu, din Direcţia Operaţii a MStM, pleacă spre Timişoara pentru a organiza o defilare a unor detaşamente MApN în Timişoara.
Ora 4.00: Pastorul Laszlo Tökes este evacuat cu forţa din locuinţă şi transportat la Mineu.
Ora 6.30: La Timişoara soseşte grupa operativă din DSS condusă de generalul Emil Macri.
Ora 6.45: Generalul Milea ordonă, pentru descurajarea manifestanţilor timişoreni, organizarea unei demonstraţii de forţă a unităţilor MApN prin centrul oraşului.
Ora 9.00: La Timişoara soseşte grupa condusă de col. Dumitru Ionescu din MStM.
Ora 10.00: Începe defilarea prin municipiul Timişoara a unităţilor militare. Patru coloane compuse din peste 550 militari pornesc marşul prin oraş, cu drapel şi fanfară.
Timişorenii încep să se adune, în grupuri din ce în ce mai mari, pe străzi. Mii de demonstranţi se îndreaptă spre centrul oraşului scandând lozinci anticeauşiste şi huiduind forţele de intimidare.
Ora 12.00: Este transmis indicativul „ABC-ANA” – măsuri de pază şi apărare a obiectivelor militare ca urmare a vizitei planificate pentru a doua zi, în Iran, a lui Nicolae Ceauşescu.
Ora 13.30: Ministrul apărării naţionale ordonă ca armata să intervină în forţă împotriva demonstranţilor timişoreni: „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin să intervină armată. Armata intră în stare de luptă. În judeţul Timiş este stare de necesitate”. Forţele MApN devin, din acest moment, forţe de represiune. Încep ciocnirile cu manifestanţii.
Ora 13.45: Generalul Milea ordona scoaterea în oraş a unor coloane de blindate (tancuri şi maşini de luptă). Ora 14.00: Este atacat şi devastat, de către manifestanţi, sediul Comitetului Judeţean de Partid.
Ora 14.15: Milea transmite primul ordin de „alarma de luptă parţială” către UM 01115 (Giroc).
Ora 14.40: La Spitalul Judeţean este adus primul rănit din rândul demonstranţilor. Era împuşcat în gamba. Ora 15.00: Forţele de ordine recuceresc sediul judeţenei de partid. Se aud primele focuri de armă în Timişoara.

Ora 16.00: În Piaţa Libertăţii militarii deschid foc împotriva manifestanţilor
Ora 16.30: La Bucureşti începe şedinţa Consiliului Politic Executiv al CC al PCR. Se obţine, formal, aprobarea membrilor CPEx pentru reprimarea de către forţele MApN şi MI a demonstranţilor din Timişoara. La Timişoara, o coloană de tancuri ajunsă pe Calea Girocului este oprită şi blocată de manifestanţi.
Ora 16.38: Soseşte la Timişoara, cu un AN-24, Comandamentul special instituit de Nicolae Ceauşescu şi coordonat de Ion Coman – secretarul CC al PCR pe probleme militare – însoţit de o grupă operativă formată din ofiţeri superiori din MApN şi MI. Grupa operativă este condusă de general Ştefan Guşe, şeful Marelui Stat Major, din care mai fac parte generalii Victor Athanasie Stanculescu, Mihai Chitac, Florea Cârneanu, Constantin Nuţă – şeful Inspectoratului General al Miliţiei, Gheorghe Diaconescu – procuror general adjunct. Ora 16.42: Printr-o notă telefonică, generalul Milea ordonă măsuri de mobilizare şi ripostă în confruntările cu demonstranţii. „(…) Demonstranţii să fie serios avertizaţi şi apoi să se tragă la picioare”.
Ora 17.30: Are loc teleconferinţă în care Ceauşescu da ordinul pentru deschiderea focului împotriva demonstranţilor. Ion Coman, participant la teleconferinţă, îl asigură pe Ceauşescu că au trecut la executarea acestui ordin.
Ora 18.00: Generalul Ştefan Guşe preia conducerea forţelor aparţinând MApN, forţe aflate deja în dispozitiv de apărare/atac în oraş.
Ora 18.30: La Timişoara sosesc, cu un avion, Emil Bobu, Nicolae Mihalache şi Ion Cumpănaşu.
Ora 18.45: Unităţile militare din Timişoara primesc oficial indicativul „Radu cel Frumos”. Prin urmare, toate efectivele militare primesc armament şi muniţie de război.
Ora 20.00 – 24.00: La podul Decebal se deschide foc împotriva demonstranţilor. Se înregistrează morţi şi răniţi. La fel, pe Calea Aradului, Calea Lipovei, la Catedrala etc. Pe Calea Girocului are loc o adevărată bătălie. Forţele MApN sunt dispuse în toate punctele importante din oraş. Se trage peste tot pe unde se afla concentrate grupuri de demonstranţi.
Ora 23.00: La Timişoara sosesc, cu un avion, Cornel Pacoste – membru supleant CPEx, şi Iosif Szasz – membru CPEx.
Ziua se încheie, pentru timişoreni, cu un bilanţ tragic: 63 de morţi şi 224 răniţi.Numărul arestaţilor a ajuns la 900. Pentru cercetarea şi interogarea acestora veniseră de la Bucureşti procurorul general adjunct Gheorghe Diaconescu împreună cu 20 de procurori.

18 decembrie 

Orele 5.30-6.00: Ion Coman îi raportează lui Nicolae Ceauşescu: „La Timişoara situaţia este sub control”. Ora 7.30: La Timişoara soseşte, cu un avion AN-26, un detaşament de 41 cercetaşi DIA de la UM 01171 Buzău. Cercetaşii sunt cazaţi la Marea Unitate Mecanizată.
Ora 8.30: Nicolae Ceauşescu pleacă într-o „vizită de prietenie” în Iran. Îi lăsa la conducere pe Elena Ceauşescu, Emil Bobu şi Manea Mănescu.
Ora 9.00: Timişoara este în grevă generală. Peste 1.300 de militari cu armament şi tehnică de luptă sunt dislocaţi în diferite puncte din oraş. Generalul Nuţă constituie şi trimite, pentru a acţiona pe străzi, opt dispozitive mixte (patrule mobile) sub conducerea unor ofiţeri de miliţie (D1-D8).
Ora 14.30: La Spitalul Judeţean începe anchetarea abuziva a răniţilor, cu acordul conducerii spitalului. Până la ora 17.00, cetăţenii Timişoarei încep să se constituie din nou în grupuri şi să se adune în centrul oraşului. Pe Calea Şagului, manifestanţii construiesc baricade din vehicule grele. La Catedrală se deschide foc împotriva manifestanţilor care aveau în mâini lumânări aprinse şi strigau „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Azi în Timişoara, miine-n toată ţara!”
Ora 18.30: Generalul Mihai Chiţac ordona folosirea grenadelor cu substanţe toxice împotriva demonstranţilor din faţa Catedralei.
Ora 19.15: În faţa Spitalului Judeţean, un grup numeros de cetăţeni vrea să-şi recupereze morţii. Mulţimea este întâmpinată şi împrăştiată cu grenade lacrimogene.
Ora 23.00: La morgă Spitalului Judeţean, sub comanda colonelului Ghircoiaş, începe operaţiunea de sustragere a cadavrelor. Au fost ridicate 43 de cadavre cu acordul conducerii spitalului şi al procurorului general adjunct Gheorghe Diaconescu. Toate cadavrele fuseseră „incizate” pentru a li se extrage gloanţele. Au fost transportate apoi la Bucureşti, cu o autoizotermă, pentru a fi incinerate.

19 decembrie 

Ora 7.00: Muncitorii din întreprinderile „6 Martie”, „Elba”, „Solventul” şi „Azur” declanşează acţiuni de protest.
Ora 9.00: La Timişoara, generalul Şatefan Guşă (foto dreapta) ordona grupelor de cercetaşi DIA să pătrundă în întreprinderile timişorene pentru a afla starea de spirit şi intenţiile muncitorilor. Doi dintre cercetaşi sunt descoperiţi de muncitori şi predaţi unor ofiţeri de Securitate. Cei doi sunt: lt.-maj. Stelian Buligescu – descoperit în întreprinderea „6 Martie”, şi Viorel Teroiu – descoperit în Întreprinderea de autoturisme. Amândoi au fost trimişi înapoi la bază.
Ora 11.00: Prim-secretarul Radu Bălan este reţinut că ostatic de muncitorii de la „Elba”.
Ora 12.00: La Comandamentul UM 01024 Timişoara, gen.lt. Ilie Ceauşescu, politrucul şef al Armatei, afirma că tulburările din oraş „sunt provocate de elemente teroriste aservite intereselor ţărilor capitaliste”.
Ora 14.00: Generalul Ştefan Guşe, însoţit de un pluton de militari, merge la întreprinderea „Elba” pentru a discuta cu muncitorii. Este huiduit şi se retrage.
Ora 17.00: Autoizoterma cu cadavrele de la Timişoara ajunge la Crematoriul „Cenuşă” din Bucureşti.
Ora 18.00: Soseşte la Timişoara un detaşament de paraşutişti de la Caracal. După lăsarea serii se înregistrează alte victime. În 18 şi 19 decembrie s-au înregistrat 7 morţi şi 98 răniţi prin împuşcare.

20 decembrie

Orele 7.00-8.00: Întreprinderile timişorene se afla în grevă. Muncitorii încep să se organizeze şi să plece, în coloane, spre Piaţa Operei.
Ora 10.00: La Crematoriul „Cenuşă” din Bucureşti se termină operaţiunea de ardere a cadavrelor aduse de la Timişoara.
Ora 11.00: Generalul Ştefan Guşe retrage tehnica de luptă în cazărmi şi interzice uzul de armă.
Ora 11.15: Forţele MI părăsesc dispozitivele fiind copleşite de numărul uriaş al manifestanţilor.
Orele 12.00-13.00: Coloanele de manifestanţi se întâlnesc la Catedrală şi se îndreaptă către Opera şi Consiliul Judeţean.
Ora 13.00: Manifestanţii ajung în Piaţa Operei. Militarii permit pătrunderea acestora în clădirea Operei. Armata fraternizează cu populaţia. Se constituie Frontul Democratic Roman.
Ora 14.30: La Timişoara sosesc, cu un avion special, primul-ministru Constantin Dăscălescu şi Emil Bobu. Ora 15.00: Constantin Dăscălescu primeşte în sediul Comitetul Judeţean de Partid din Timişoara o listă cu revendicări ale manifestanţilor, printre care: „Demisia urgentă în bloc a guvernului şi a preşedintelui Ceauşescu” şi „Alegeri libere”. La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu revine de la Teheran. Rămâne timp de două ore în salonul oficial al Aeroportului Otopeni, după care merge la sediul Comitetului Central. Timişoara este primul oraş liber al României.
Ora 17.00: La Bucureşti, Nicolae Ceauşescu tine o teleconferinţă cu prim-secretarii în care afirmă că situaţia din Timişoara se datorează intervenţiei străine.
Ora 20.30: Nicolae Ceauşescu aprobă decretul privind instituirea stării de necesitate pe întreg teritoriul judeţului Timiş.
Ora 23.00: Intră în vigoare decretul privind starea de necesitate. Victor Stănculescu este numit de Ion Coman comandant militar al Garnizoanei Timişoara. Solicitat să citească din balconul Comitetului Judeţean de Partid decretul de necesitate, Stanculescu se eschivează internându-se, pentru câteva ore, la spitalul din Timişoara.

21 decembrie

Ora 3.40: Dascalescu şi Bobu părăsesc Timişoara şi pleacă la Bucureşti.
Orele 7.00-9.00: La Timişoara sosesc câteva garnituri de tren cu detaşamente ale Gărzilor Patriotice înarmate cu bâte. Cei peste 25.000 de luptători din Olt, Vâlcea şi Dolj aveau sarcina să înăbuşe revolta timişorenilor. Ajunşi în Gara Timişoara şi înţelegând despre ce este vorba, luptătorii cu bâte fie s-au întors din drum, fie au fraternizat cu timişorenii.
Ora 9.00: La Timişoara, din balconul Operei se citeşte Proclamaţia Frontului Democrat Roman. Pe străzi sunt peste 200.000 de manifestanţi. Revolta se extinde în întregul judeţ Timiş: Caransebeş, Lugoj, Reşita etc. La Bucureşti, se finalizează realizarea dispozitivelor militare (MI şi MApN) din centrul oraşului pentru asigurarea „bunei desfăşurări” a mitingului programat pentru ora 12.00 în Piaţa Palatului.
Ora 12.00: Începe mitingul din Piaţa Palatului. Ceauşescu apare în balconul Comitetului Central. La puţin timp după ce ia cuvântul, Ceauşescu este huiduit din mulţime. În Piaţa Palatului se creează o mare busculada urmată de intrarea în panică a manifestanţilor.
Ora 12.50: Mitingul este întrerupt şi Ceauşescu se retrage speriat în sediul Comitetului Central.
Orele 13.30 – 14.00: Se formează grupuri de demonstranţi care ocupa carosabilul în zona centrală a Bucureştiului. Forţele de ordine creează baraje la Intercontinental, Universitate, Piaţa Palatului şi străzile adiacente.
Orele 16.30 – 16.45: În faţa Sălii Dalles, un autocamion militar intra în masă de demonstranţi după ce şoferul acestuia pierde controlul volanului, accidentând peste 25 de oameni. Sunt ucişi şapte civili şi încă şapte, răniţi grav. Este momentul în care, în Bucureşti, se aud primele rafale de armă.
Ora 17.30: Generalul Milea ordona unei grupe de transmisionişti să realizeze, în sediul Comitetului Central, un centru de comandă radio al operaţiunilor armate care aveau să urmeze.
Ora 19.00: În Bucureşti începe represiunea împotriva manifestanţilor.
Ora 22.00: Mulţimea scandează lozinci anticeauşiste. Manifestanţii din zona Hotelului Intercontinental ridică o baricadă în fata Restaurantului Dunărea. Tot mai multe forţe armate se concentrează în zona centrală. Se operează arestări din rândul manifestanţilor.  

Orele 23.00-23.30: Militarii pornesc acţiunea de înlăturare a baricadei şi de reprimare în forţă a demonstranţilor. Mai multe tancuri străpung baricadă. Urmează vânătoarea de oameni. Are loc un adevărat măcel. Soldaţii aveau ordin să tragă în plin. Sunt ucişi 49 de manifestanţi şi sunt răniţi 463. De asemenea, 1.245 de oameni sunt arestaţi, mulţi dintre ei fiind maltrataţi de organele de miliţie.

22 decembrie 

Ora 3.00: În centrul Capitalei sunt aduse echipe de muncitori pentru a curăţa şi spală străzile de urmele masacrului.
Ora 5.00: Generalul Victor Stănculescu, sosit de la Timişoara, se deplasează la Spitalul Militar unde directorul spitalului, generalul Niculescu, îi pune un picior în ghips.
Ora 7.00: Forţele de ordine se afla în dispozitive. Peste 2.000 de militari, dotaţi cu tancuri şi TAB-uri, ocupa punctele strategice din centrul Bucureştiului.
Orele 7.00 – 8.00: Muncitorii de pe marile platforme industriale încep să se organizeze pentru a se îndrepta spre Piaţa Palatului.
Ora 9.00: Nicolae Ceauşescu tine o şedinţă în sediul Comitetului Central şi ordonă aducerea unor unităţi de tancuri pentru apărarea sediului. La şedinţa participa şi Vasile Milea.
Ora 9.30: Ministrul Vasile Milea intră în cabinetul lui Corneliu Pârcălăbescu – şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice. După 5-10 minute, Milea este găsit împuşcat în inimă. Moare în Salvarea care îl ducea la Spitalul Elias.
Ora 10.00: Generalul Victor Stănculescu este numit de Nicolae Ceauşescu ministru al apărării naţionale.
Ora 10.10: La posturile de radio se anunţă, prin decret prezidenţial, Stare de Necesitate pe întreg teritoriul României.
Ora 10.20: La radio se anunţă că general-colonel Vasile Milea (foto dreapta) a fost trădător şi s-a sinucis.
Orele 10.00 – 11.00: În Piaţa Palatului ajung coloane de muncitori din Militari, Pipera, 23 August, Griviţa, Berceni. În fata sediului Comitetului Central sunt peste 100.000 de oameni. Se scandează lozinci anticeauşiste.
Ora 11.30: Nicolae Ceauşescu încearcă să vorbească mulţimii de la balconul Comitetului Central. Este huiduit şi se retrage.
Ora 12.00: Pe acoperişul Comitetului Central aterizează un elicopter condus de Vasile Maluţan.

Ora 12.09: Nicolae Ceauşescu, protejat de gărzile din Direcţia a V-a şi însoţit de Elena Ceauşescu, Manea Mănescu şi Emil Bobu, decolează cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central.

Dictatura lui Ceauşescu luase sfârşit. Începea lupta pentru succesiune care avea să fie câştigată rapid de Ion Iliescu şi comuniştii reformatori.

Dan Badea

Decembrie 1989: Noi am tras în noi

Adevărul despre „revoluţia” şi „teroriştii” lui Ion Iliescu


În decembrie 1989, în România n-a fost o revoluţie aşa cum a decretat Ion Iliescu (foto dreapta, alaturi de Nicolae Ceausescu).

Cei care s-au grăbit să definească astfel evenimentele petrecute aveau experienţa unor „revoluţii” la care fuseseră părtaşi, ei şi înaintaşii lor pe linie de partid. E vorba de revoluţia „democrat populară”, revoluţia „socialistă”, revoluţia „culturală”, revoluţia „tehnico-ştiinţifica” şi alte „revoluţii” mai mici sau mai mari. O revoluţie înseamnă o schimbare calitativa radicală a unui sistem, şi ea nu poate fi „construită” – cum au încercat comuniştii – şi nici declarată prin Monitorul Oficial – cum a procedat regimul Iliescu. Dacă urci un om într-un elicopter nu înseamnă că ai făcut revoluţie, ci înseamnă doar că ai urcat un om în elicopter. Nu înseamnă că ai făcut revoluţie nici atunci când, ca să pari mai frumos, îţi faci o operaţie estetică, chiar dacă devii mai frumos. Revoluţia nu se face cu bilet de intrare şi nici cu atestat. Doar istoria o consemnează şi îi dă măsură pe care o are.

În decembrie 1989, în România a fost, mai întâi, o revoltă a populaţiei faţă de un sistem dictatorial. Revolta nu poate fi pusă la cale. Poate fi, cel mult, amânată sau „stimulată”, adică ajutată să se exprime. Ea seamănă oarecum cu un vulcan care izbucneşte pe unde crusta de pământ este subţire sau fisurată. Revolta din decembrie 1989 a fost, pentru cei care au trăit-o cu adevărat, eliberatoare. Prin solidaritate, sute de mii de romani s-au scuturat de frică, au devenit liberi şi au sfidat un regim al terorii, o „ordine” impusă şi menţinută cu forţa. Prin revolta, şi nu prin forţă, a fost eliberat un oraş, iar apoi o ţară. Primii care s-au revoltat au fost timişorenii, iar revolta lor n-a fost planificată. În Timişoara s-a murit pentru libertate şi asta a făcut ca libertatea să poată fi obţinută. Nu mai exista cale de întoarcere. Revolta avea să fie alimentată de ură şi durere. Ura pentru cei care trăgeau şi durere pentru morţii care cădeau izbiţi de gloanţe. Revolta s-a extins şi s-a manifestat în alte oraşe numai după ce, la Timişoara, forţele de ordine au fost paralizate de mulţimea care, astfel, avea să cucerească oraşul.


Liberi doar pentru câteva ore

La Bucureşti, revolta însoţită deja de ură faţă de autorităţi pentru crimele din Timişoara a izbucnit în urma mitingului din 21 decembrie. Mitingul a fost un pretext pentru manifestarea revoltei. Bucureştenii şi-au manifestat revolta numai după ce şi-au dat seama că dictatorul Ceauşescu nu este invincibil. Replica forţelor de ordine n-a făcut decât să-i unească şi să-i irite pe manifestanţii revoltaţi. Pe cât de violentă a fost reprimarea, pe atât de puternică a fost solidaritatea celor care se aflau în centrul oraşului. Solidaritatea prin revolta, ură şi durere i-a determinat pe bucureşteni să nu cedeze în fata soldaţilor lui Ceauşescu. Măcelul din noaptea de 21 decembrie a scos a doua zi în stradă sute de mii de oameni, prea mulţi pentru a putea fi înfrânţi. Ceauşescu a fost obligat să fugă, iar generalii lui să treacă de partea populaţiei, înainte de a fi linşaţi. Fuga lui Ceauşescu şi aşa-zisa „fraternizare” cu armata i-au făcut pe români să creadă că şi-au câştigat libertatea. Este adevărat, pentru câteva ore, românii au fost liberi. Până a început să se tragă din nou.

Lovitura de stat 

A început astfel a doua etapă a evenimentelor din decembrie 1989: lovitura de stat. Scaunul lui Ceauşescu rămăsese liber, iar revolta populaţiei, în esenţă anticomunistă, propulsase în clădirile puterii centrale anumiţi „revoluţionari” cu veleităţi de lider.

Pe de altă parte, cum s-a demonstrat deja, locul lui Ceauşescu era vizat de multă vreme de către Ion Iliescu, un comunist cu vederi semi-liberale. Incapabil de acţiune, Iliescu a aşteptat revolta şi a plănuit, împreună cu alţi nomenclaturişti potrivnici lui Ceauşescu, modul de preluare a puterii. Planul imaginat de ei a fost aplicat la puţin timp după fuga lui Ceauşescu. Echipa Iliescu avea acceptul Moscovei, dar şi pe al Washingtonului. De asta se ocupase Silviu Brucan. Condiţia pusă de Moscova a fost cea deja cunoscută: Ceauşescu pleacă, Partidul Comunist rămâne.

Numai că, pe 22 decembrie 1989, sute de mii de oameni au spus că şi partidul comunist trebuie dat „jos”. Conspiratorii nu puteau să accepte aceasta. De aceea, când au aflat de fuga lui Ceauşescu, au ieşit de prin cotloane şi, conform planului, au mers în punctele strategice ale puterii: Televiziunea Romana, Ministerul Apărării Naţionale şi sediul CC al PCR. Lovitura de stat a început cu apariţia lui Ion Iliescu la televiziune şi s-a sfârşit cu dispariţia lui Ceauşescu de la Târgovişte.

Reconstituirea episodului împuşcării soţilor Ceauşescu

Puterea în România a fost preluată de un grup de comunişti întârziaţi, depăşiţi de istorie. Printr-o manevră criminală, aceştia au instaurat teroarea de după 22 decembrie 1989.

Iliescu a fost legitimat de terorişti 

Adevărul despre decembrie ’89 este mai simplu decât părea a fi. Pentru a fi siguri de preluarea şi prezervarea puterii, componenţii echipei lui Iliescu au aplicat un plan cosmetizat de diversiuni, conceput pentru situaţia în care Securitatea ar fi acţionat în apărarea lui Ceauşescu. Securitatea însă nu l-a aparat pe Ceauşescu.

De aceea au fost inventaţi teroriştii care, după cum îi descria Ion Iliescu, „trag din orice poziţie”. „Teroriştii” au mai avut şi rolul de a legitima prin „luptă” nouă putere. Pentru că nu participase la revolta de până la 22 decembrie, echipa Iliescu avea nevoie de proba „focului”. Asta deoarece comunistul reformat ştia că o revoltă în urma căreia puterea este preluată de indivizi care n-au nici o legătură cu ea nu se poate numi „revoluţie”. Or, „trebuia” să fie revoluţie, aşa se anunţase la televizor. Tot „teroriştii” (foto stânga, fals terorist declarat, ulterior, erou al Revolutiei) au avut rolul de a atrage sprijinul populaţiei pentru noua putere, pentru indivizi cocoţaţi fraudulos în fruntea ţării. Cine mai avea timp să comenteze atunci ceva despre legitimitatea echipei Iliescu, câtă vreme „terorişti fanatici” care „luptă pentru întoarcerea lui Ceauşescu” provocau sute de victime atât pe străzi, cât şi prin casele oamenilor?

Toate victimele de după 22 decembrie 1989 se datorează, aşadar, diversiunii. Armata română a fost atrasă într-o cursă fără precedent. Cu excepţia câtorva minţi diabolice, îmbâcsite de gustul puterii, nimeni n-a ştiut atunci despre marea cacealma cu „teroriştii”. Când ne-am dezmeticit şi am început să înţelegem ce se întâmplase, era prea târziu. Toate enigmele revoluţiei capătă rezolvare dacă peste ele aşezăm, dincolo de o documentare corectă, grila acestor adevăruri. „Uneltele” folosite, cu sau fără voia lor, în uciderea celor peste 1.000 de oameni, ţin deja de adevărul juridic.

Din nefericire, concluzia tristă a lui decembrie 1989 este că noi am tras în noi. Toţi cei care am avut sau am primit arme şi le-am folosit.

Dan Badea