Averea Dracului – afaceri și comisioane confidențiale prin firmele Securității (II)

Ceaușescu nu a avut conturi secrete. Au existat însă conturi secrete pe care le-au preluat, în parte, cei care au devenit miliardarii tranziției.

Aceasta este concluzia la care am ajuns nu numai eu, ci și alți cercetători care au căutat urmele așa-ziselor conturi ale lui Ceaușescu. Asta nu înseamnă însă că problema conturilor secrete este una rezolvată. Nicicum.

Altfel, oameni ca Dan Voiculescu sau alții din aceeași stirpe a securiștilor ordinari n-ar fi putut progresa într-un an cât alții într-un secol.

Astăzi voi relua aici un material mai vechi, referitor la problema comisioanelor confidențiale care alimentau, ulterior, diverse conturi ale fostului regim, dar și problema desființării firmei ICE Dunărea (UM 0107) – unitate acoperită a fostului DSS, încadrată exclusiv cu ofițeri și personal din fosta Securitatea, dar cunoscută ca o firmă de comerț exterior. Partenerul de afaceri privilegiat al ICE Dunărea a fost…Dan Voiculescu, prin firma Crescent. Iată de ce eu refuz să cred că Dan Voiculescu a fost doar un tornător ordinar al Securității și îi înțeleg mâhnirea cu care spune că n-a fost informator. Sau…doar informator. Până  a ajunge însă la Crescentul lui Voiculescu, despre care am mai scris AICI, AICI și AICI, postez  un material pe care l-am scris în urmă cu mulți ani, fragment din cartea ce avea să apară la editura Nemira, Averea Președintelui

coperta Averea Presedintelui
Averea Președintelui, Edit. Nemira, 1998, autor Dan Badea

Rezultă, în plus, din materialul și documentele atașate (aici – în exclusivitate), că societatea ARGUS, cea care, oficial, era doar un oficiu banal din cadrul camerei de Comerț și Industrie a RSR ce repartiza personal autohton pentru reprezentanțele firmelor străine la București, se ocupa în realitate cu obținerea de comisioane confidențiale și, așa cum avea să dezvăluie presa străină, cu falisficare profesonistă de documente contra comisioane. Șeful oficiului ARGUS, col. Dragoș Diaconescu un securist (CIE)-afacerist notoriu, care a preluat și aplicat ulterior lui decembrie 1989, vechile practici de la ARGUS, a fost arestat recent în afacerea fraudelor bancare descoperite la sfârșitul anului trecut de profesioniștii DIICOT (vezi, pe larg, AICI).

De menționat că la acea dată și eu credeam că Nicolae Ceaușescu a avut conturi secrete, fiind victima dezinformării celor care au preluat, pe cont propriu, controlul unora dintre afacerile importante ale statului român. 

doc001

Averea Dracului” (II) – afaceri si comisioane confidentiale prin firmele Securitatii

Inca o sursa de alimentare a conturilor secrete ale familiei regimului Ceausescu:

Comisioanele confidentiale

O importanta sursa de fonduri valutare, exploatata la maximum de agentii asa-zis economici ai lui Ceausescu, a fost comisionul. Atit in tara cit si in afara ei, s-au obtinut sume imense din intermedieri pe cit de secrete, pe atit de profitabile. Obtinerea de comisioane a fost transformata de regimul Ceausescu intr-o operatiune valutara speciala prin care s-au alimentat conturi mai mult sau mai putin cunoscute. Confidentialitatea majoritatii comisioanelor a fost pastrata cu strictete si, este de presupus, bine controlata. Pista comisioanelor confidentiale n-a fost batatorita de comisiile care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri, desi au existat destule elemente care au semnalat scurgeri masive de fonduri rezultate din acesta practica. Pina acum, o prezentare a modurilor de obtinere a comisioanelor confidentiale, imaginate de sistemul comunist, a fost facuta de fostul ofiter de securitate Liviu Turcu, intr-o scrisoare deschisa adresata comisiei senatoriale (Dragos Luchian), comisie n-a avut insa vreun rezultat notabil. Iata citeva dintre caile de obtinere a comisioanelor confidentiale ezvaluite de Liviu Turcu :

a. Obtinerea de comisioane confidentiale cu prilejul negocierilor contractelor comerciale de import – export in tara si strainatate; de regula aceste comisioane erau asigurate prin protocoale  confidentiale, separate de contractele propriu-zise, si se depuneau pe numele ICE-ului ce derula contractul, intr-un cont colector de la BRCE aflat sub controlul compartimentului AVS din CIE . Dirijarea banilor intr-un cont al DSS era treaba directorului BRCE si a sefului Departamentului secret din banca(Serviciul 46-nn). Existau 5 conturi colectoare la BRCE.

b. Tranzactii comerciale cu produse ne-romanesti pe piata internationala. Au fost implicate firmele : TERRA, DELTA, TRAWE, ICE DUNAREA, ICE ROMTEHNICA, ICE CARPATI.

c. Replasarea de marfuri de origine straina ca marfuri romanesti pe piete in care detinatorii reali ai marfii erau contingentati.

d. Obtinerea de comisioane confidentiale pentru permiterea trasnzitarii de marfuri straine si indigenizarea acestora.

e. Parteneriatul comercial cu tarile in curs de dezvoltare a caror legislatie financiara le limita scoaterea de sume in valuta forte in exterior sau interzicea detinerea de conturi in strainatate, prin crearea de catre partea romana de depozite si conturi, fie la BRCE sau la alte banci din strainatate.

Exemple de actiuni aducatoare de comisioane: ICE Masinexportimport – 300 000 dolari

Intre ICE Masinexportimport si firma italiana INNOCENTI s-a incheiat un contract de livrare a unui grup de masini necesar IMGB. Contractul, in valoare de 11mil. dolari, fusese aprobat in 1978 si stabilea termenul de livrare la 3 ani.Dupa expirarea acestui termen, desi patrtea italiana avea masinile gata, importul a fost sistat din cauza interdictiilor generale impuse atunci importurilor de catre politica vremii. Dupa o pauza de doi ani, partea romana a reluat tratativele cu italienii, care oricum nu mai aveau alte posibilitati de desfacere pentru grupul de masini necesar IMGB. Profitand de aceasta situatie, romanii au cerut un comision de 700 000 dolari, ca sa cumpere ceea ce tot ei comandasera. Italienii, neavand incotro, au acceptat. S-a facut insa o intelegere privind plata comisionului, asa incit in contul partii romane au fost virati cu acte doar 400 000 dolari, restul ajungand in alta parte. Unde?doc002

Partenerul italian a afirmat ca diferenta de 300 000 dolari a fost achitata „in imprejurari cunoscute de Maravela Ionel, directorul de atunci al ICE Masiniexportimport„. Maravela insa, impreuna cu derulatorul contractului, Nicolae Popescu, au solicitat „cu duritate” celor curiosi „sa nu se amestece in aceasta problema„. Si nu s-au amestecat. In 1990, destinatia celor 300 000 dolari era „neelucidata”.

ARGUS – Comisioane cu sacul

Oficiul Argus a fost, ca si Dunarea, o „firma” a Securitatii. O anexa. Se ocupa oficial cu asigurarea de personal pentru reprezentantele societatilor straine din Romania. Taxa orice firma straina si se vara metodic in orice afacere aducatoare de valuta. Era specialista in comisioane confidentiale. L-a avut ca director pe celebrul Dragos Diaconescu, despre a carui implicare in scufundare navei LUCONA (care avea la bord o moara de macinat minereu de uraniu) s-au spus destule ; Argus ar fi intocmit documentele fictive pentru transportul efectuat de Lucona, documente folosite ulterior la incasarea primelor de asigurare.

Șeful ARGUS, col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu
col (r) Dragoș Diaconescu, un securist ca toti securistii care au atentat la Securitatea Nationala a României. Un șmecher din gașca celor de teapa lui Dan Voiculescu (foto 2012)

Argus a avut conturi deschise atit la BRCE cit si la filialele unor banci straine din Bucuresti (Societe Generale si Manufacturer’s Hanover Trust). Cu toate acestea nu se stie nimic despre cercetarile comisiilor (investite sa caute fondurile deturnate) asupra acestei firme. Nu s-a spus nimic despre ARGUS. Daca si cum a fost desfiintata. Daca presa a tacut, oficialii n-au spus nimic.

Mentionam mai jos citeva dintre gainariile valutare ale oficiului condus de Dragos Diaconescu, pentru a ne lamuri asupra usurintei cu care se puteau construi fonduri ce puteau primi apoi orice destinatie.

In 1982, intre firmele ICE Geomin si Marc Rich (Elvetia) s-a perfectat o intelegere privind valorificarea de catre firma din Elvetia a unor produse ramase in urma a doua actiuni de cliring ale partii romane (cu India si Pakistan). Intelegerea consta in plata unui comision catre Geomin, taxa ce reprezenta 1,25% din beneficiul rezultat. In afacere a intervenit insa Argus, prin Dragos Diaconescu, care a cerut sa participe si el la incasarea a 50% din comision. Prin Talpos de la MCECEI, Argus a devenit parte la contractul cu Marc Rich, incasind astfel aproximativ 100 000 dolari/anual din aceasta afacere. Valuta era virata de ICE Geomin in contul Argus de la BRCE (cont # 47.23.227.300-4).geomin

In 1983, Louis Drasinovert, angajat roman al firmei germane Hoechst Aktiengesellschaft-RFG, a fost acuzat intr-o prima faza” de spionaj in favoarea Germaniei. Oficiul Argus, responsabil de soarta si apucaturile angajatului roman, s-a dat ranit si a solicitat firmei Hoechst daune in valoare de 460 000 de marci. Firma germana, care avea contracte de export cu ICE Danubiana, a achitat suma ceruta din debitele (datoriile) pe care firma romaneasca le-a avut ca importator al produselor sale.

Desi Danubiana a achitat intreaga suma, Oficiul Argus a informat firma germana ca n-a primit decit exact 136.568 DMW (decizia de plata nr.5959/14.12.1983). Diferenta de peste 320 mii marci, desi a fost incasata de Oficiul Argus, nu a fost confirmata; ea a fost scazuta insa de firma germana din datoria ICE Danubiana. In 1990 nu se stia in ce scopuri fusesera folosite cele 320 mii marci. Si nici de catre cine. Conturile in care Argus a cerut firmei germane sa vireze banii au fost cel de la BRCE (nr. 47.11.091.300-4) si cel de la Manufacturer’s Hanover Trust (nr. 700/284). Firma Hoechst a mai fost tapata de bani si de catre aunele ICE-uri” care i-au solicitat confidential, pentru deschiderea acreditivelor, comisioane cuprinse intre 7-10 % din valoarea acreditivelor, sume care nu mai erau restituite.

doc007

doc008

alt exemplu:

metallgesell001

metallgesell002

metallgesell003

metallgesell004

metallgesell005
documente inedite din arhiva Comisiei Guvernamentale pentru cercetarea fondurilor deturnate din averea statului, comisie condusă de Mugur Isărescu

Sume nefacturate

Sumele achitate de firmele straine oficiului Argus pentru participare (chiar si pentru neparticipare – cazul firmei italienesti Giole) la TIB nu erau facturate. Nu se stie unde ajungeau banii de la Argus. Dragos Diaconescu dadea dispozitie unor ICE-uri, care exportau diverse produse, sa depuna o parte din valoarea marfii in alte conturi decit cele pe care intreprinderile respective le aveau la BRCE. Erau conturi ale Securitatii? Ale Partidului? Ale lui Diaconescu? Nu stim. Stie ex-directorul CONFEX, tov. Poparlan.doc009

La fiecare livrare de marfa din Romania, foarte multe firme straine achitau un comision in conturi ale securitatii. De exemplu, firma germana Hallerman achita in contul 47.21.44.73.00-4 („ES”) un comision de 0,5% din valoarea marfii, ceea ce insemna zeci de mii de dolari. Basca taxa de participare la TIB. Fondurile necontrolate se  adunau astfel bucatica cu bucatica.

Firma BBI-Anglia (firma greceasca) a depus in 1985 o suma intr-un cont al Argus de la Societe Generale-Bucuresti. Contul avea numarul 20183. E o dovada ca Argus nu avea conturi in valuta numai la BRCE. Nu stim ca aceste conturi de la filialele unor banci straine din Bucuresti sa fi fost verificate.doc010

Implicarea directorului ARGUS, Dragos Diaconescu in „Afacerea Sulina” a fost confirmata de Gheorghe Voinoiu de la „RUM CAWO” – Liechtenstein. D. Diaconescu ar fi „mijlocit aranjamentul de depozitare a reziduurilor”, fiind implicat si in incasarea unei parti din taxele de depozitare a acestora.doc013

Dan BADEA (Material apărut în cotidianul Evenimentul Zilei din 29 Mai 1998, pag.18 – cu excepția facsimilelor care sunt inedite)

***

Adaug articolului publicat de mine în 1998, un document care demonstrează stilul utilizat înca de pe atunci de securistul Dragoș Diaconescu, azi ajuns  la pușcărie pentru practici similare, el fiind acuzat de către patronul unei societăți elvețiene (Cevora Panama) de deturnări de fonduri, falsuri, dezinformări etc. Iată, mai jos documentele prezentate aici în exclusivitate:

cevora panama001
un Referat ce confirmă deturnările de fonduri comise de Dragoș Diaconescu și jefuirea reprezentanței din București a unei firme străine ( CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA)
cevora panama002
acuzatiile lui Marcel Werner, patronul societății jefuite de securiștii lui Diaconescu, transmise prin telex șefului Argus
cevora panama003
pag.2 a telexului de mai sus
cevora panama004
extras de cont de la BRCE al firmei CEVORA SHIPING TRAIDING AND INVESTMENT INC – ELVETIA

OBS: Toate documentele ce insotesc acest material provin din arhiva comisiilor care s-au ocupat cu cercetarea deturnarilor de fonduri din perioada regimului Ceausescu.

Partea despre ICE DUNAREA, care completa acest articol va fi publicata separat, deoarece va fi insotita de alte documente inedite, ce vor aparea in exlusivitate pe acest site.

(va urma)

Dan Badea

 

Dragoș Diaconescu – ”Argus”, comandantul lui Dan Voiculescu – ”Crescent”, a fost arestat

Deși cârnățarii lui Vasile Blaga de la Curentul, furioși că mi-am permis să-i iau apărarea lui Traian Băsescu într-un moment în care ei primiseră alte porunci de la stăpân, au decretat că sunt ”omul Elenei Udrea” și mi-au confiscat încă din 1 octombrie a.c. ”pixul” meu de ”slugoi băsist” voluntar (adică laptopul de serviciu), nu ma pot abține să nu fac, aici, o observație referitoare la unul dintre cei implicați în scandalul provocat de fraudele bancare descoperite recent de DIICOT.
Fostul colonel Dragos Florian Diaconescu (stanga)
Fostul colonel Dragos Florian Diaconescu (stanga)
Este vorba despre fostul șef al Oficiului Argus, colonelul – pe atunci – Dragoș Diaconescu, despre care citesc, pe un site anti-romanesc condus de autorul celebrului eseu politico-filosofic ”Nutzi – spaima putzii”, că ar fi prietenul lui Traian Băsescu.

Desigur, nu se oferă niciun argument (serios) în acest sens, deși Nistorescu are acum în subordine cel puțin un fost general de securitate, care l-ar fi putut lămuri despre relațiile lui Diaconescu.

Personal nu știu dacă între Președinte și securistul Dragoș Diaconescu este vreo relație de prietenie. Știu însă cu certitudine (pentru că pot proba) că între turnătorul ordinar al Securității, Dan Voiculescu și Dragoș Diaconescu a fost o relație de subordonare, cel puțin formală. Astfel, securistul Dan Voiculescu a avut vreme de 8 ani, în perioada 1982-1990, cartea de muncă la unitatea condusă de colonelul – pe atunci – Dragoș Florian Diaconescu.

Iată urmele lăsate de saliva „varanului” pe vipușca lui Diaconescu:

Carte de muncă Dan Voiculescu
Carte de muncă Dan Voiculescu

 

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Așadar, între 1 martie 1982 și 1 august 1984, Felix a fost încadrat de Argus, pe perioadă determinată, ca Director (la Crescent-Grecia), ulterior fiind avansat la funcția de Director General (Crescent-Cipru).
Cum comandantul Oficiului Argus era Dragoș Diaconescu, iar Dan Voiculescu era încadrat acolo, rezultă că Diaconescu era fericitul comandant al lui Felix. Dacă este adevărat că Dragoș Diaconescu a fost ofițer DIE/CIE și dacă generalul Constantin Rotaru (fostul comandant al ”unității” INTACT SA în perioada 1994-1998 si, apoi, prim-adjunct al șefului SIE – 1999-2000) n-a dat iama prin arhiva Serviciului de Informații Externe, ar trebui să se găsească pe undeva un dosar despre activitatea cazonă a lui Felix. Personal, mi-e greu să admit că Voiculescu a fost doar un simplu turnător ordinar al fostei Securități.

voiculescu

Pe de altă parte, Dan Voiculescu, care avea să nege pană zilele trecute că a fost un turnător ordinar al Securității, s-a dovedit a fi, decenii mai încolo, un individ care a pornit de la a-și vinde neamurile pentru ”o pâine” – cum se plângea el – și a ajuns la o avere pe  care dacă ar transforma-o în pâini ar hrăni toată populația României, vreme îndelungată. N-o transformă însă, pe toată, în pâini, dar cand aud zgomotele scoase pe gură de tonomatele acestuia, adunate în studiourile Antena 3, mă gândesc  că o mică parte din avere a transformat-o în monezi pe care le lasă să cadă, cadențat, la intrarea și la ieșirea din emisiuni, în țestele lor. Zgomotele scoase pe gură de tonomate sunt, de fapt, sunete care se aud când moneda izbeste pereții țestei de os. Și se aud aceleași sunete, pentru că efectul de țeastă golită e același la toți.

Că Oficiul Argus era o unitate acoperită a fostei Securități, plasată formal sub aripa fostei Camere de Comerț și Industrie a RSR, nu mai este un secret pentru nimeni. ”Argus” a avut, de altfel, rolul său bine definit atât în cadrul supravegherii informativ operative a firmelor străine din România, cât și în cadrul mașinăriei de făcut bani a regimului Ceaușescu.Condus multa vreme de colonelul Dragoș Diaconescu (cunoscut din celebra afacere LUCONA), Oficiul Argus nu era altceva decât o pepiniera de cadre pentru reprezentanțele deschise în România de către diverse firme străine. Orice societate care își deschidea o reprezentanță în București și avea obligatoriu nevoie de mână de lucru autohtonă, gasea intelegere la baietii lui Dragos Diaconescu. Oficial, ARGUS asigura cu personal tocmai aceste reprezentanțe. Neoficial, firma era, ca si ICE DUNAREA, înțesată cu ofițeri acoperiți ai DIE, care coordonau, la rândul lor, fără excepție, activitatea informativă a cadrelor acoperite sau a agenturii plasate la întreprinderile și reprezentanțele firmelor străine din România. Este de la sine înțeles că un director general, cum era securistul Voiculescu, angajat intr-o instituție cu un asemenea „obiect de activitate”, nu putea sa aiba doar relații „banale” cu viesparul. Practic, era imposibil ca Securitatea pe care o știm să promoveze relații de tip „banal” la un asemenea nivel. Tehnic vorbind, „Argus” era o instituție de acoperire a UM 0650 (contraspionaj economic al DSS), dupa ce inițial fusese controlată de Direcția a III-a a aceluiași DSS. Unitatea (independentă) 0650 avea în răspundere Ministerul Comertului Exterior (MCCEI) si deci toate intreprinderile cu acest profil. „Argus”, ca unitate în care lucrau ofițeri de la „0650”, a avut ca obiectiv, dincolo de plasarea de cadre în afacerile occidentalilor atrași la București, și obținerea de comisioane confidențiale pentru pusculița Securității, așa-zisul aport valutar special (AVS). Era, de aceea, aflata indirect sub controlul șefului AVS din DIE, omul responsabil cu fondurile secrete ale Securitații. De amintit aici ca ultimii doi șefi ai compartimentului AVS din DIE (UM 0107 AVS) au fost, în ordine, coloneii Octavian Stelian Ioan Andronic si Constantin Anghelache, informații prezentate deja în cartea mea, ”Averea președintelui”.

Nu știu cât de implicat este Dragoș Diaconescu în fraudele bancare, instrumentate de DIICOT, ce se ridică la zeci de milioane de euro, dar m-a frapat o informație apărută în lucrarea ”Afacerea Lucona” scrisă de austriacul Hans Pretterebner si apărută la Editura „Knaur” din München: Dragoș Diaconescu era cunoscut în fosta Securitate sub porecla de ”FABRICA DE DOCUMENTE”. Iată fragmentul din cartea austriacului ” (…)În afacerea Lucona, însa, nu este vorba despre evitarea sistemelor fiscale occidentale. Pentru a-și asigura apararea, Proksch a acceptat, în schimbul unei importante sume, ideea „fabricii de uraniu”, avansată de Argus si de acest Dragos Diaconescu, personaj cunoscut in comertul exterior romanesc drept „fabrica de documente„”. 

El a reușit, după 1990, să se implice în numeroase afaceri. Iată, în premieră o schemă relațională a câtorva dintre afacerile lui Dragoș Diaconescu.
img007 1

Cum rețeaua din care a făcut parte Dragoș Diaconescu și care a fost destructurată recent de DIICOT, cu sprijinul SRI și al DGIPI, a reușit să înșele vigilența funcționarilor bancari folosind documente falsificate, este cu atât mai clar că ”fabrica de documente” de pe vremuri, adică fostul comandant al lui Dan Voiculescu, a avut un rol esențial în această afacere.

O fi avut și în cea care a stat la baza averii subordonatului său de pe vremuri, Dan Voiculescu? Adică în afacerea ”Crescent”?

Nu știm. Sau știm?!…

Dan Badea

Odiseea Crescent (3): Dan Voiculescu a moştenit una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani a lui Ceauşescu

UPDATE (orele 13:05): Instanţa supremă a decis: Dan Voiculescu, alias FELIX(& Mircea) a fost colaboratorul Securităţii!
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
Nuşulică îi da si el o copita lui Felix
La proces. (foto: adevarul.ro)
La proces. (foto: adevarul.ro)

Turnătorul Dan Voiculescu va afla astăzi dacă îşi merită, sau nu, numele de cod Felix. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va pune astfel capăt procesului pe care colaboratorul cu acte al Securităţii l-a intentat CNSAS ca urmare a deconspirării acţiunilor de poliţie politică derulate de Felix în anii ’70 (amănunte aici).

Personal, cred că activitatea de informator a lui Dan Voiculescu este doar începutul colaborării lui cu fostul Departament al Securităţii Statului (DSS). Trebuie să fii naiv să crezi că un personaj care, la începutul anilor ’80, devenea un partener de bază al departamentului „afaceri” al fostului DSS, nu era el însuşi un membru important al aparatului de securitate. Cum am arătat deja într-o postare anterioară (aici), Dan Voiculescu a fost numit, în 1982, directorul reprezentanţei din Bucureşti a unei firme, chipurile străine, Crescent Commercial & Maritime Ltd – Grecia. În acelaşi an în care Voiculescu a fost numit şeful Crescent, Ceauşescu înfiinţa, printr-un decret (C.S.382/15.10.1982) care nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial, unitatea militară 0107 care acţiona sub acoperirea unei întreprinderi de comerţ exterior numite ICE DUNĂREA.

CM Voiculescu3_arhiva Dan Badea1

Eu cred că transferul lui Dan Voiculescu, via Oficiul ARGUS (compartiment controlat direct de DSS din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a RSR), la Crescent, a făcut parte din planul mai amplu de înfiinţare şi funcţionare a unităţii acoperite din cadrul Centrului de Informaţii Externe (CIE, sau UM 0544), ICE Dunărea. Am cel puţin patru argumente pentru a susţine această ipoteză.

1. Primul ţine de termenii operaţiunii. Pe 1 martie 1982, Dan Voiculescu a fost transferat în interes de serviciu, „pe perioadă determinată”, de la ICE Vitrocim, unde ocupase chiar şi funcţia de şef al serviciului de Aport Valutar Special (AVS), la Oficiul Argus prin care a fost încadrat ca director al reprezentanţei Crescent-Grecia. Nimeni nu putea fi, atunci, angajatul reprezentanţei din România a unei firme străine, altfel decât prin intermediul Oficiului Argus.

Pe 1 octombrie 1982 statutul lui se clarifică definitiv pentru că devine angajat al Crescent pe perioadă „nedeterminată”. De ce? Ce-l determinase pe Fouad Sanbar, aşa-zisul patron al Crescent-Grecia, să bată palma cu Voiculescu pentru tot restul vieţii sale? Eu cred că un ordin. Un ordin al superiorului său. Asta deoarece, două săptămâni mai târziu, pe 15 octombrie, Nicolae Ceauşescu semna decretul de înfiinţare a ICE DUNĂREA care, în 1990, avea 137 de cadre acoperite dintre care 115 erau ofiţeri. ICE Dunărea a fost acea „societate” care intermedia orice afacere de comerţ exterior făcută de către firmele româneşti. Mutarea lui Voiculescu la Crescent coincide, aşadar, cu „lansarea la apă” a partenerului român de afaceri al firmei „greceşti”, ICE Dunărea.

PA010217

2. Al doilea argument este că, la puţin timp de la înfiinţare, Crescent devine partenerul de bază („principalul beneficiar”) al ICE Dunărea pentru operaţiuni de export ciment, uree, produse metalice şi aluminiu. Un raport realizat în anul 2000 de către doi procurori care au avut acces la dosarul ICE Dunărea din arhiva SIE, a consemnat date care confirmă importanţa deosebită pe care fostul DSS o acorda relaţiei cu Crescent, firmă pe care o trata ca şi când i-ar fi aparţinut. Asta deoarece toate operaţiunile derulate prin Crescent – Cipru (societate înfiinţată în 1984, de acelaşi Fouad Sanbar, al cărei director general a fost numit tot Dan Voiculescu – vezi detalii aici) au fost realizate „fără dublarea actelor comerciale propriu-zise cu operaţiuni AVS„, ceea ce contravenea flagrant practicii curente a ICE Dunărea.

Ce putea însemna asta? Fie Crescent era, ca şi ICE Dunărea, o firmă acoperită a DSS, fie cineva de la vârful ICE Dunărea deturna fonduri. Personal, cred că nimeni din conducerea ICE Dunărea nu-şi putea permite să-l sfideze pe cel care stabilise aceste reguli, adică pe Nicolae Ceauşescu. Prin urmare, ipoteza că firma era a Securităţii este mult mai credibilă.

PA010216

Că firma condusă de Dan Voiculescu ajunsese în ultimii ani ai regimului Ceauşescu să domine piaţa exporturilor româneşti pe direcţiile amintite, o confirmă documente aflate în arhiva comercială a ICE Dunărea. Conform raportului amintit,

„- în 1988, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat, prin intermediul Crescent Cipru, 66,98% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe diferite realţii finale”
– în 1988, prin intermediul Crescent-Cipru, ICE Dunărea a realizat 40% din totalul exporturilor de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea (Serviciul 6) a realizat prin intermediul Crescent Cipru 49,94% din volumul său total de export şi aproape integral exportul de ciment pe relaţii finale;
– în 1989, prin intermediul Crescent Cipru, ICE Dunărea a realizat 26%  din exporturile de ciment ale României;
– în 1989, ICE Dunărea şi Crescent Cipru încheiaseră contracte privind exportul a 1.380 mii tone ciment, reducerea la o treime a cantităţilor livrate datorându-se anulării unor contracte în derulare în contextul evenimentelor din decembrie 1989″.

rotaru1

3. Al treilea argument este că unul dintre directorii adjuncţi ai ICE Dunărea, Constantin Rotaru, a fost angajatul SIE până în 1994, apoi al lui Dan Voiculescu în perioada 1994-1998, când i-a pus pe picioare în calitate de director general „organizaţia” INTACT SA (cea care deţinea trustul media al mogulului Voiculescu), iar apoi s-a reîntors cu misiunea îndeplinită în SIE unde a fost avansat în scurt timp ca prim adjunct al directorului SIE, Cătălin Harnagea. Activitatea derulată de ofiţerul Rotaru pe ruta CIE (care deţinea ICE Dunărea)-SIEINTACT SA (controlată la înfiinţare prin Crescent cu 46,6%)-SIE sugerează o continuitate benefică pentru ambele părţi. Rotaru nu este însă singurul ofiţer al CIE, care a lucrat şi în subordinea comandanţilor militari din ICE Dunărea dar şi a lui Dan Voiculescu. Un alt personaj de notorietate este Mihai Lazăr, fost angajat ICE Dunărea, preluat apoi de Voiculescu în grupul Grivco, dar mai sunt şi alţii.

4. Al patrulea argument este cel privind moştenirea Crescent, care i-a revenit, după 1990, lui Dan Voiculescu. Cel despre care s-a spus că ar fi fost patronul Crescent, libanezul Fouad Sanbar, i-ar fi lăsat moştenire lui Dan Voiculescu, prin testament, întreaga afacere. Nu soţiei, nu rudelor, nu vecinilor, nu libanezilor sau grecilor apropiaţi, ci exact lui Dan Voiculescu. Mă rog, nu pentru vecie, ci pe perioada vieţii „salariatului”, urmând ca, la rândul său, Dan Voiculescu să împartă apoi această avere, tot prin testament, celorlalţi salariaţi ai Crescent. Asta cu condiţia ca la moartea „salariatului”-moştenitor să mai fi rămas ceva din Crescent -Cipru. Cum am arătat însă într-o postare anterioară, averea Crescent s-a transformat în averea Voiculescu.

Argumentele de mai sus sunt, cred eu, suficiente pentru a justifica, logic, o ipoteză cu privire la trecutul şi sursa averii lui Dan Voiculescu, fost turnător, colaborator şi apoi partener cu drepturi egale al ofiţerilor care controlau ICE Dunărea,  dar şi moştenitor al unei averi rezultate din relaţia cu fostul DSS.

Dan Voiculescu n-a moştenit, aşadar, conturile pe care, dealtfel, Ceauşescu nu le-a avut vreodată, ci a moştenit altceva: Crescent, una dintre cele mai eficiente maşini de făcut bani din ultimii cinci ani ai regimului ceauşist.

Iată mai jos, ca bonus pentru „les connaiseurs„, câteva dintre ultimele documente încheiate la sfârşitul lui 1989 (octombrie-noiembrie) de ICE Dunărea sau Dan Voiculescu – Crescent.

20.01.09 128

 

20.01.09 129

20.01.09 130
20.01.09 130 20.01.09 131
20.01.09 132
20.01.09 133