S-a împlinit profeţia lui Brucan: Românii au învăţat democraţia şi i-au aruncat la coşul istoriei pe Geoană, Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Vanghelie & Mafia (Update)

PSD CONTESTĂ ALEGERILE. ACEASTA ESTE ULTIMA BĂTĂLIE A STRUCTURII DE TIP MAFIOT CARE PARAZITEAZĂ ROMÂNIA DE 20 DE ANI!

BEC, ora 14:00. După numărarea a 99,95% din voturile valabil exprimate, Traian Băsescu conduce cu 50,33% (5.274.063 voturi)

BEC, ora 11:00. După numărarea a 98,69% din voturile valabil exprimate, Traian Băsescu a obţinut 50,38% (5.243.359 voturi), iar Mircea Geoană restul.

geoana a castigat

Cum diferenţa dintre voturile obţinute deja de Băsescu şi Geoană este mai mare decât numărul de voturi rămase de numărat, rezultă că Băsescu a câştigat alegerile.

Deşi casele de sondaj ale mogulilor Vîntu şi Voiculescu (INSOMAR şi CCSB) l-au dat ca învingător detaşat pe Mircea Geoană, în exit-pollurile publicate ieri, de-a lungul întregii zile, deşi televiziunile (RTV şi A3) celor doi moguli au încălcat legea şi au făcut campanie electorală în timp ce procesul electoral era în derulare, deşi tonomatele au făcut tot ce ţine de tehnicile manipularării pentru a-i descuraja pe români să mai participe la vot, Traian Băsescu a câştigat cea mai cumplită confruntare electorală din istoria recentă a României.
A câştigat având de partea sa oamenii drepţi din ţara asta, indiferent de pregătirea sau meseria lor. Eram convins că românii vor face ceva pentru a-şi recâştiga ţara.
Şi s-a mai întâmplat ceva: tocmai s-a împlinit profeţia lui Brucan.

BRUCAN RADE

 

După fix douăzeci de ani, românii au învăţat democraţia, au dovedit că se pot mobiliza peste pragul de 51% şi că pot îndepărta cu fermitate pericolul revenirii unui paravan al mafiei în fruntea statului, fie că e vorba de mafia românească, fie de cea rusă.
Am crezut în Traian Băsescu şi a câştigat. Urmează replica mafiei PSD-PNL, adică acuzaţiile de fraudare şi contestarea rezultatului. După 22 decembrie 2009 însă, va începe marea lupta pentru schimbarea Parlamentului, ultima redută a susţinătorilor lui Geoană.

Referitor la marioneta din Sibiu, Klaus Johannis, el nici n-a existat vreodată, decât în minţile conspiratorilor anti-România. Înainte să plece de unde a venit, el a declarat: „În democraţie, majoritatea câştigă, dar asta nu înseamnă că majoritatea are şi dreptate!”. Până astăzi eram şi eu sigur că fraza citată de Johannis e adevărată. De data asta însă, ea s-a dovedit a fi falsă. Neamţul din Sibiu a fost, spunea el pe acelaşi ton cu Geoană-Antonescu-Marko, reprezentantul unei MAJORITĂŢI care a dărâmat două guverne şi care a afirmat continuu, până azi, ca „majoritatea are dreptate”, câtă vreme era majoritatea lor, a PSD, PC, PNL, UDMR şi Moguli.

PS1. Mai are rost să spun, aici, că PNL e un partid care o să dispară?

PS2 : Declaraţie şoc: Victor Ponta a declarat că PSD a folosit un sistem de furt al voturilor. „Ne-am bătut cu ei la furt”, a declarat psd-istul dar, a adăugat, sistemul lor a funcţionat mai bine decât al nostru! Iată discuţia care a avut loc între Ponta şi un reporter:

Reporter: O opinie despre răsturnarea de situaţie? /

V. Ponta:E clar că la ei sistemul a funcţionat mai bine! /

Rep.: Ce înseamnă că sistemul a funcţionat mai bine? Care sistem?/

V. Ponta: Sistemul de furt şi de fraudare şi de cumpărare a voturilor!/

Rep: Dar cînd spuneţi că sistemul lor a funcţionat mai bine înseamnă că aţi avut şi dvs unul? /

V. Ponta: Aţi pus o întrebare care vă face cinste…”

Dan Badea