Micile secrete ale lui Marin Anton

Fost deputat, manager, om de afaceri. Un personaj de care se leaga multe ite incurcate ale diverselor afaceri.
Managerul general al Rafo, Marin Anton, este un om de afaceri despre care se stiu foarte putine lucruri. A aparut, brusc, in octombrie 2003, in staff-ul de conducere al Rafinariei Rafo Onesti, in calitate de consilier al presedintelui Balkan Petroleum (BKP), si de atunci, alaturi de Paul Ivascu, conduce rafinaria onesteana. Foarte multi se intreaba cine este, de unde vine si pe cine reprezinta cel care conduce fosta companie a lui Corneliu Iacobov.

In urma investigatiei noastre, rezulta ca Marin Anton nu este decat reprezentantul unui grup de interese, crescut la curtea lui Gelu Tofan si a lui Stolojan si lansat in lume de grupul reprezentat de fratii Marian si Octavian Iancu, precum si de Ovidiu Tender. De asemenea, Marin Anton a fost si a ramas un fidel reprezentant al intereselor celor ce dirijeaza industria cauciucului sintetic din Romania. Ca deputat in Parlamentul Romaniei, Marin Anton n-a facut altceva decat sa promoveze interesele acestor grupuri din care a facut si continua sa faca parte. Am descoperit astfel un deputat de cauciuc. Un individ care a reusit ca, in numai sapte luni de deputatie, sa castige uriasa suma de 517.000 de euro! Bani declarati.

In slujba lui Gelu Tofan

Marin Anton s-a nascut pe 8 mai 1960 la Gradinari, judetul Giurgiu, este casatorit si are doi copii. A absolvit Facultatea de Tehnologie Chi-mica din Bucuresti, sectia Tehnologia Compusilor Macromoleculari, cu specializari in management. Pana in 2000, a fost manager general la Uzina de Anvelope Danubiana din Popesti Leordeni si vicepresedinte al Tofan Grup. In anul 2000, Theodor Stolojan, fost expert la Tofan Grup si, deci, coleg in aceeasi societate cu Marin Anton, l-a impus pe acesta pe listele electorale pentru Camera Deputatilor din partea PNL. Sprijinit de Stolojan, Marin Anton a reusit sa ocupe un loc de deputat PNL de Ilfov in Parlamentul Romaniei in legislatura 2000-2004, membru in Comisia pentru industrii si servicii.

Dupa intrarea in Parlament, Marin Anton a reprezentat, in continuare, interesele grupului Tofan, fie singur, fie alaturi de Paul Ivascu, fost director general la Divizia Achizitii a Tofan Grup. Misiunea cea mai importanta a lui Marin Anton a fost, de departe, preluarea manageriatului Rafo Onesti, precum si a combinatului de cauciuc Carom Onesti, o fabrica extrem de utila grupului Tofan.

V&V Trading – cordul Balkan Petroleum

Marin Anton a fost si este implicat in mai multe societati infiintate dupa ce a devenit deputat PNL. Impreuna cu alti patru tovarasi, Marin Anton a infiintat tot atatea firme. Astfel, el a participat la infiintarea societatilor V&V Trading Company SA (2001), A&V Consulting 2002 SRL(2002), Cord Commerce 2002 SRL (2002), V&V Consulting Company SA (2003) si Maragro SRL (2004), ultima dintre acestea fiind o firma de familie, cu sediul in Giurgiu.
Prima dintre societati, V&V Trading Company SA, este o firma de apartament, cu un capital social de 50 de milioane de lei (ROL) si al carei obiect de activitate este consultanta pentru afaceri si management. Sediul societatii este in Bucuresti, bd. Decebal nr. 7, bloc S12. Aceasta firma, infiintata pe 26 septembrie 2001, este si cea mai importanta pentru grupul de interese reprezentat de Marin Anton, ea fiind de altfel, desemnata de gruparea fratilor Marin si Octavian Iancu sa preia, in octombrie 2003, managementul rafinariei Rafo Onesti. Actionarii de la V&V Trading Company sunt Marin Anton (20%), Paul Ivascu (20%), Ionel Leanaca (20%), Virginia Velican (20%) si Valeria Oprea (20%). Administratorii societatii sunt, conform datelor furnizate de Oficiul National al Registrului Comertului, Valeria Oprea (director general), Lucia Stoian (cenzor), Ionel Leanaca (cenzor) si Virginia Velican (cenzor).

In 2001, la o cifra de afaceri de 20,8 miliarde lei (ROL), societatea a avut un profit net de 1,3 miliarde, dar si datorii de 5,5 miliarde lei (ROL). In mod ciudat, anul urmator profitul a scazut la doar 2,4 milioane lei (ROL), iar datoriile au crescut la 13,4 miliarde lei (ROL). In 2003, dupa ce in obiectul de activitate a fost trecut “comert cu ridicata al altor produse” cum ar fi, spre exemplu, anvelope auto, profitul a crescut la 303,7 milioane lei (ROL), crescand si datoriile, la 21 de miliarde. Anul 2004 este si cel mai profitabil, firma fiind angajata de Balkan Petroleum pentru consultanta in managementul Rafo Onesti. Astfel, la o cifra de afaceri de 69,7 miliarde lei (ROL), profitul a fost de 6,6 miliarde lei (ROL), iar datoriile au scazut cu aproximativ 10 miliarde lei (ROL).

Urmatoarea societate infiintata de deputatul Marin Anton a fost A&V Consulting 2002 SRL, firma cu actionariat, dar si cu obiect de activitate identic cu al societatii V&V. Singurele diferente dintre cele doua societati sunt sediul si capitalul social. Astfel, sediul noii firme este pe bd. Dimitrie Cantemir nr. 2A, sector 4, iar capitalul social este de 2 milioane lei vechi. Bilanturile societatii indica profituri de 4,3 miliarde lei vechi in 2002, 357 milioane lei in 2003, si pierderi de 63 de milioane lei in 2004.

O alta firma cu nume asemanator celor de mai sus este V&V Consulting Company SA, infiintata in 4 decembrie 2003, dupa ce echipa lui Marin Anton preluase administrarea rafinariei Rafo Onesti. Sediul noii societati, tot de apartament, este in str. Matei Basarab nr. 108, bloc 74, apartament 12, sector 3, Bucuresti. Si aceasta societate are obiectul de activitate identic celor de mai sus, adica aceeasi “consultanta pentru afaceri si management”. Actionari sunt Marin Anton (25%), Virginia Velican (20%), Ionel Leanca (25%), Valeria Oprea (25%) si Irinel Velican (5%). Noutatea in aceasta firma este introducerea in consiliul de administratie a unui nou membru important, si anume sotia deputatului Marin, Elena Anton.

Dupa cum se poate observa, echipa lui Marin Anton si-a facut un obicei din a lansa prin apartamentele capitalei, firme cu nume asemanatoare si obiceiuri identice, singurele explicatii la indemana pentru aceasta ciudatenie nefiind altele decat implicarea in posibile inginerii financiare si mutarea atentiei de pe o firma pe alta sau “iuteala de mana si nebagarea de seama” in relatiile incrucisate cu diversi clienti neatenti. Oricum, anul trecut, Marin Anton si-a mai infiintat o firma, Maragro SRL, cu sediul in Giurgiu si cu doi actionari: el si sotia sa.

Capusa pentru Cord Buzau

In aceeasi zi cu infiinatarea A&V, echipa lui Marin Anton mai infiinteaza o firma, Cord Commerce 2002 SRL, cu sediul in acelasi apartament (34) din bd. Decebal nr. 7, bloc S12, Bucuresti. Firma a fost gandita ca o capusa pentru societatea buzoiana Cord, profilata pe productia de sarma, cabluri, corduri metalice si articole din fire metalice folosite in industria de anvelope. Deputatul Marin Anton, ca manager la Danubiana (firma lui Gelu Tofan), era in stranse relatii de afaceri cu managerul general de la Cord Buzau, Gheorghe David. Relatia deputatului PNL cu Gheorghe David a fost atat de apropiata, incat, conform unor surse, el ar fi intervenit chiar pentru musamalizarea rezultatelor unui control facut de Curtea de Conturi in 2001, in urma caruia s-a descoperit o paguba de aproximativ 10 miliarde de lei (ROL), pusa in sarcina managerului David.

Ulterior, Marin Anton s-a implicat in privatizarea societatii buzoiene si a reprezentat societatea bulgara EP Commerce, condusa de romano-bulgarul Cristian Popescu, in negocierile cu APAPS. Dupa ce firma bulgara a preluat societatea, activitatea depusa de deputatul PNL Marin Anton a fost generos rasplatita: a fost numit presedintele Consiliului de administratie de la Cord Buzau, iar Gheorghe David, director executiv. In plan financiar, aceasta rasplata s-ar fi concretizat, conform unor informatii de presa, in 11.000 de dolari lunar, incluzand aici si consultanta oferita prin firma V&V Trading Company. El a declarat ca a fost fortat, in iunie 2003, dupa sesizarea incompatibilitatii dintre activitatile de deputat si afacerist, sa renunte la functia detinuta la societatea buzoiana. Evident, declaratia lui Marin Anton nu are nimic comun cu adevarul, cata vreme, din octombrie acelasi an, a devenit mana dreapta a lui Marian Iancu la conducerea Rafo Onesti, deputatul PNL neavand nici o retinere in a-si folosi relatiile politice pentru obtinerea de profituri financiare.

Revenind la societatea administrata de el, infiintarea capusei Cord Commerce 2002 SRL, care a functionat in paralel cu societatea buzoiana, spune destul de multe despre intentiile lui Marin Anton. Astfel, profiturile capusei Cord Commerce 2002, profilata pe comertul cu ridicata al altor produse, au fost de 196 milioane lei (ROL) in 2002, 9,5 miliarde in 2003 si 602 milioane de lei (ROL) in 2004. Varful afacerilor a fost, evident, in perioada in care Marin Anton a condus societatea din Buzau. De altfel, conform unor informatii ce provin din preajma lui Ioan Amarie, fostul sef al PNA, Marin Anton s-a aflat, pentru o vreme, si in atentia PNA, fiind “banuit de administrarea cu rea-credinta a activelor firmei”. Ulterior insa, n-a existat vreo acuzatie oficiala, cazul fiind ingropat de procurori.

Legatura de afaceri Tofan – Anton – Stolojan

Fostul deputat Marin Anton a ramas “agatat” oficial de Gheorghe Tofan prin societatea “Unipan” SA, firma ce apartine grupului Tofan. Actionarii acestei societati sunt Gheorghe Tofan (4,94%), Constantin Chirila (0,829%), Marin Anton (0,393%, adica 163 milioane lei vechi), Virginia Gheorghiu (1,22%) si societatile Rombuild 2000 SRL (91,79%) si TG Management SRL (0,82%). De remarcat este faptul ca, in anul 2000, printre actionarii de la Unipan SA se afla si Theodor Stolojan (cu 10,09%), alaturi de Marin Anton (4,78%), cum, de asemenea, cei doi se regaseau atunci si in Consiliul de administratie al acestei societati care avea 17 filiale (Tofan Pan) si cinci puncte de lucru in tara. Ulterior, Stolojan s-a retras din Unipan SA, prin cesionarea actiunilor detinute. Conform unui raport al Curtii de Conturi, Gheorghe Tofan a ramas insa atasat de valorile liberale, promovate de Stolojan si Marin Anton, asa incat in 2004 si-a adus si el, oficial, obolul de 150 de milioane de lei (ROL) la fondul de campanie electorala a PNL.

Trafic de influenta in Parlament si la seful ADS

In 2003, Marin Anton a mai fost implicat intr-un scandal cu Agentia Domeniilor Statului (ADS). Deputatul Anton, care reprezenta interesele a trei firme, la una dintre ele, Totagro SRL, director economic fiind chiar sotia sa, Elena Anton, a intrat in conflict cu seful ADS de atunci, Corneliu Popa. Acesta a declarat, anul trecut, ca deputatul PNL Marin Anton a cerut sa i se concesioneze, fara licitatie, cele 650 hectare de teren. “Domnul deputat a venit, timp de doua luni, zilnic la mine la birou, ca sa faca presiuni.

Probabil ca domnul deputat nu are de lucru la Camera Deputatilor. A venit cu amenintari la adresa mea si a angajatilor, care s-au materializat intr-o plangere penala pentru care trebuie sa dam cu subsemnatul doar pentru ca am respectat legea. Mai mult de atat, la licitatia pe care am incercat sa o tinem a primit invitatie sa participe si acest domn deputat, insa nu a binevoit sa vina. Pentru ca a cumparat o asa-zisa instalatie de irigat, vrea sa i se concesioneze direct aceasta suprafata de teren”, a declarat atunci seful ADS.

Terenul ravnit de deputatul Marin Anton facea parte dintr-o suprafata mai mare, ce apartinea SC Agro Prundu SA. In 2001, deputatul isi exprimase in Parlament nemultumirea cu privire la concesionarea “frauduloasa” a peste 8.000 de hectare de teren agricol administrat de IAS Agro Prundu din Giurgiu. El a adresat atunci, pe 27 martie 2001, o interpelare la adresa ministrului Ilie Sarbu, fara sa spuna ca, de fapt, interventia de la tribuna Parlamentului Romaniei incerca sa rezolve problema unei firme, Totagro SRL, la care sotia sa, Elena Anton, era director economic. Interpelarea reprezinta un exemplu flagrant de trafic de influenta la scena deschisa, cata vreme deputatul era direct interesat in rezolvarea acelei probleme.

Solicit domnului ministru Ilie Sarbu sa ne spuna cand se va rezolva problema licitatiilor trucate, in decursul anului 2000, pentru IAS-uri si ma refer punctual la problema licitatiei organizate pentru concesionarea a 8.092 ha teren agricol administrat de IAS-ul falimentar Agro Prundu, castigata de firma falimentara Daytona, contestata de SC Stylem Trading SRL si Totagro SRL, care lucreaza in realitate parte din acest pamant, cunoscand ca din nerezolvarea urgenta a acesteia pierde si bugetul, oricum sarac, al Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si firmele private implicate” – a cerut deputatul Marin Anton.

Si, ca sa nu mai fie nici un dubiu cu privire la ceea ce dorea deputatul PNL, el si-a incheiat astfel interpelarea: “ma refer punctual la acest caz, deoarece cele doua firme private au facut nenumarate interventii, si anul trecut, si in prezent, si nu au primit nici un fel de raspuns”. Evident, daca sotia deputatului nu era direct implicata si interesata in acest caz, interpelarea lui Marin Anton era in regula. Pe de alta parte insa, daca sotia lui nu era direct implicata, cu siguranta ca deputatul Anton nu se deranja sa mai adreseze acea interpelare.

Deputatul de cauciuc sintetic

Deputatul Marin Anton n-a reprezentat insa, in Parlamentul Romaniei, doar interesele nevestei sale, Elena, ci si pe cele personale. Direct implicat in industria cauciucului – atat in Tofan Grup, unde fusese vicepresedinte, cat si in Cord SA Buzau, unde era presedintele Consiliului de administratie – deputatul Marin Anton a devenit, la sfarsitul lui 2002, si purtatorul de interese al societatii Carom Onesti, cunoscutul producator de cauciuc sintetic. In aceasta tripla calitate, deputatul Anton l-a interpelat pe ministrul Dan Ioan Popescu (si el fost membru in Consiliul de administratie al societatii Chimexim – fosta Danubiana, in perioada iunie 1999-iunie 2001) cu privire la aprovizionarea cu materie prima a societatii Carom Onesti: “Industria prelucratoare de cauciuc din Romania se confrunta cu o grava criza in domeniul aprovizionarii de materii prime, respec-tiv produsul de piroliza fractie C4, necesar obtinerii cauciucului sintetic. In aceasta situatie, se afla societatea Carom Onesti, care nu mai poate produce cauciuc sintetic pentru ca Petrom, prin rafinaria Arpechim Pitesti, nu mai livreaza materia prima necesara catre producatorul Carom Onesti.

Produsul la care facem referire este utilizat si in alte sectoare care beneficiaza, insa, de o aprovizionare corespunzatoare, fapt care demonstreaza ca acesta nu lipseste de pe piata. In aceste conditii, ne punem intrebarea daca, nu cumva, se urmareste intentionat crearea de dificultati majore industriei de prelucrare a cauciucului. Desi au avut loc discutii cu dumneavoastra, in urma carora am primit asigurari de solutionare rapida, va aduc la cunostinta faptul ca situatia nu s-a remediat nici pana in prezent, ceea ce ma determina sa va adresez prezenta interpelare”, scria deputatul Marin Anton, pe 9 decembrie 2002. “Domnule ministru, va rog sa ne raspundeti referitor la ce masuri ati dispus pentru intrarea in normalitate in ceea ce priveste asigurarea materiei prime catre producatorul Carom Onesti care, la randul lui, pune in imposibilitate de lucru si creeaza mari dificultati tuturor societatilor prelucratoare de cauciuc” – insista deputatul cauciucului sintetic Marin Anton.

Societatea Carom Onesti era atunci, alaturi de Fibrex Savinesi si Cord SA Buzau, unul dintre furnizorii interni cei mai importanti ai societatii Danubiana SA, firma detinuta in proportie de peste 80% de Tofan Grup International SA. In aceste conditii, este de inteles grija deosebita a deputatului Anton, presedintele Cord SA Buzau, pentru bunul mers al societatii Carom.

Preluarea Rafo

In octombrie 2003, deputatul Marin Anton da lovitura si, prin firma V&V Trading Company SA, preia managementul societatii Rafo Onesti, odata cu schimbarea actionariatului la rafinaria onesteana. Corneliu Iacobov a vandut atunci 48% din actiunile detinute la Rafo catre Balkan Petroleum Ltd. din Londra. Tot atunci a fost semnat si contractul de administrare cu V&V, firma lui Marin Anton si Paul Ivascu. Acesta din urma a fost numit director general al rafinariei, iar Marin Anton a devenit consilierul lui Marian Iancu, unul dintre patroni.

De asemenea, Toader Gaureanu, fostul director general, a devenit directorul off-shore-ului reprezentat de Marian Iancu, Faber Invest&Trade, firma desemnata cu sustinerea financiara a rafinariei si cu importul de titei. De remarcat faptul ca Marian Iancu este si presedintele Balkan Petroleum. In grupul de interese reprezentat de Balkan Petroleum este inclus si Ovidiu Tender, Constantin Margarit si Octavian Iancu, fratele lui Marian Iancu. De asemenea, fratii Iancu detin, printre altele, si societatea VGB Oil. Cum se stie deja, fratii Iancu, Toader Gaureanu si Ovidiu Tender sunt cercetati penal in afacerea Rafo, alaturi de Corneliu Iacobov, fostul patron al Rafo.

In septembrie, Marin Anton anunta ca Balkan Petroleum ar fi vandut actiunile de la Rafo catre Alfa Oil, un grup de firme care ar fi preluat si creantele detinute de VGB si Faber Invest&Trade asupra rafinariei. Cu toate acestea, luna trecuta, pe 18 octombrie, la Rafo a avut loc Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor, in cadrul careia s-a confirmat faptul ca actionarul majoritar al Rafo Onesti nu este Alfa Oil, ci tot Balkan Petroleum Ltd. care, in urma unei majorari de capital cu suma de 29.221.760 RON, a ajuns sa detina la acea data un numar total de 169.488.813 actiuni, in valoare de 423.722.032,5 RON, ceea ce reprezinta 97,941 % din capitalul social al Rafo.

Deputatul a castigat peste o jumatate de million de euro in sapte luni! Pe 6 decembrie anul trecut, in ultima sa declaratie de avere n-a trecut, evident, actiunile detinute la toate firmele in care este implicat. El a omis astfel sa declare actiunile detinute la doua societati: Unipan SA si V&V Consulting Company SA.

A trecut totusi urmatoarele: 50 de hectare teren agricol din 2003, 25 de hectare teren forestier din 2003, trei apartamente obtinute in anii 1994, 1995 si 2000, cu o valoare de impozitare de 1,2 miliarde lei (ROL), o casa de locuit din anul 1999, construita pe 742 mp de teren si cu o valoare de impozitare de 4 miliarde lei (ROL), o vila de 197 mp, obtinuta in 2001 si cu valoarea de impozitare de 2 miliarde lei (ROL) si o a treia vila, din 2004, de 250 m.p. si cu o valoare de impozitare de 150 milioane lei (ROL). El a mai declarat doua depozite in banci, unul de 17,89 miliarde lei si celalalt de 210.000 USD. De asemenea, deputatul PNL a mai declarat ca detine tablouri in valoare de 150.000 euro.

Pentru ca deputatul Marin Anton a mai dat o declaratie de avere si pe 14 mai 2004, din compararea acestora a rezultat ca, in numai sapte luni, el a castigat 11,2 miliarde lei (277.358 euro), 210.000 dolari si 70.000 de euro (in tablouri), basca salariul de deputat pe aceasta perioada. Asta inseamna 516.450 de euro, suma castigata de deputatul Marin Anton in doar sapte luni de activitate extraparlamentara. Poate ca n-ar strica daca cineva ar depune acest numar al revistei “Bilant” la Centrul pentru Resurse Juridice, ONG-ul care a cerut controlul averii lui Dan Ioan Popescu. Poate, cine stie? Se va gasi cineva care sa-l interpeleze si pe ex-deputatul Marin Anton cu privire la afacerile derulate in cizmele de deputat. Sau, de cauciuc, ca e acelasi lucru.

Dan Badea
Revista BILANŢ nr.15, decembrie 2005

Micile secrete ale lui Ovidiu Tender

Un personaj controversat, venit de la Timisoara, a reusit sa formeze un imperiu in industria energetica. Un imperiu care asta zi se clatina serios.

Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )
Ovidiu Tender (foto:www.neuerweg.ro )

Magnatul Ovidiu Lucian Tender face parte din categoria acelor oameni de afaceri care si-au consolidat averea din exploatarea la maximum a relatiilor la varf stabilite in serviciile secrete, Parlament, ministere si Presedintie. Deoarece marile sale afaceri s-au derulat in perioada 2000-2004, ani in care provincialul Tender a preluat controlul unor firme strategice la nivel national, dar si ani care au acoperit ultimul mandat prezidential al protectorului sau, Ion Iliescu, era de asteptat ca, dupa schimbarea puterii, omul de afaceri timisorean sa raspunda unor intrebari incomode cu privire la anumite tranzactii financiare oculte.

Acesta este si motivul pentru care, astazi, Ovidiu Tender se afla in atentia Parchetului National Anticoruptie, el fiind cercetat in dosarul RAFO si invinuit pentru inselaciune, delapidare, evaziune fiscala, bancruta frauduloasa, spalare de bani si asociere in vederea comiterii de infractiuni. Pentru un fost sef de restaurant, care nu s-a sfiit sa cumpere tot ce i-a cazut sub ochi, acuzatiile de mai sus nu reprezinta mare lucru, cu atat mai mult cu cat, asa cum a declarat in mai multe randuri, Tender se considera nevinovat si pare ca nu intelege ce i se intampla. Pe 19 august, procurorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie i-au interzis lui Ovidiu Tender sa paraseasca tara in urmatoarele 30 de zile.

Micul, berea si ciorba de burta – prima afacere

Desi a absolvit Institutul de Mine din Petrosani, Ovidiu Tender si-a pus in sertar diploma de inginer minier si, atras de mirajul banilor, a preferat sa lucreze ca sef de unitate la hotelul Victoria din Jimbolia. Atunci, ca si astazi, micul, berea si ciorba de burta, bine servite, aduceau fericire oricarui carciumar. Ca sef de unitate, Ovidiu Tender a avut in acea perioada relatii foarte bune cu militienii si securistii locali, el fiind, conform declaratiilor unor surse pensionate, si un important “valutist” din zona.

Ulterior, in 1990, Tender a devenit sef de unitate la fostul hotel al PCR din Timisoara, unde a ramas pana cand acesta a fost trecut din patrimoniul OJT in cel al Consiliului Judetean. Pe la mijlocul lui 1990, si-a deschis prima afacere privata care, sub acoperirea unei activitati minore de turism, masca, de fapt, micul trafic de frontiera in care se implicase Ovidiu Tender. Oficial, Tender inchiriase cateva autocare din Iugoslavia, cu care transporta persoane in tara vecina. Afacerea a prosperat si, spre sfarsitul anului, Tender avea deja propriile sale mijloace de transport.

Bingo Tender

In 1991, Tender a initiat prima afacere care avea sa-i aduca respectul urbei. Alaturi de un alt afacerist local, Vasile Balan, Tender a preluat in locatie de gestiune restaurantul Palace din centrul orasului Timisoara si a infiintat societatea Palace SRL. Aici, a lansat primul “Bingo” din Romania, prin infiintarea societatii Corobing SRL, in acelasi sediu cu restaurantul Palace. Noua firma a fost constituita cu aportul societatii spaniole Eleval Electronicos Valencia SA, care detinea 61,27% din capitalul social.

Spaniolii au investit in aceasta afacere peste 174.000 de dolari, iar Tender, care detinea 16,7%, a participat cu 2,9 milioane lei. Succesul afacerii a fost garantat cata vreme ea a fost protejata la cel mai inalt nivel, iar plata impozitelor catre stat era, la acea data, o raritate. Si in acest caz, surse (pensionate) din serviciile de informatii sustin ca un oarecare colonel Bujor din SRI, detasat de Magureanu la Timisoara, colecta sume de bani, pentru patrie sau reprezentantii ei de la Bucuresti, din afacerea lui Tender. Mai mult, se pare ca Magureanu, personal, ar fi atras atentia conducerii SRI Timis sa ofere protectie si sprijin, la nevoie, colonelului Bujor in aceasta activitate, dar si in altele care aveau sa urmeze. Zece ani mai incolo, in 2001, profitabila firma a lui Tender si a spaniolilor din Valencia avea, la o cifra de afaceri de 26,2 miliarde lei, un profit de 0 (zero) lei. Cum se stie deja, profitul unei afaceri nu este intotdeauna acelasi cu profitul inscris in hartoagele oficiale de la fisc.

Crescatoria de firme a lui Tender

Alaturi de Palace si Corobing, Tender a mai infiintat, in 1991, alte patru societati : Agroindustriala Km.6 SA, Industria Lanii SA, Agroindustriala Santim Sinandrei SA si Tender SA, ultima dintre acestea avand acelasi sediu cu societatea prin care se derulau profitabilele jocuri de noroc. Au urmat apoi, una dupa alta, societatile Pressing (1993), Sicomas (1994), Fitpol (1994), Grupos Tecnico Gestor (1995), Auramar (1995, Constanta), Soliloto Romania (1997) si Agrosem (1998). In cativa ani, imperiul Tender avea sa se intinda pe o suprafata de peste 100.000 de hectare, fostul carciumar-sef devenind suspect de repede un mare latifundiar al Timisului. Totusi, cata vreme afacerile sale s-au derulat in sfera agriculturii, a serviciilor si a jocurilor de noroc, Tender n-a atras atentia grupurilor de interese deja constituite la nivel national. Dupa ce a intrat insa pe piata petrolului, a gazelor naturale si a energiei, Tender a iesit la lupta deschisa pentru suprematie intr-un domeniu in care, fara sprijin politic, nimeni nu putea si nu poate reusi. Ovidiu Tender s-a bucurat insa de sprijinul sefilor serviciilor de informatii si, in mod special, de protectia lui Ion Iliescu. Acesta este poate si motivul pentru care Tender a fost si unul dintre furnizorii de armament pentru SPP. Actiunile in care avea sa se implice dupa 2000, precum si domeniile extrem de sensibile in care avea sa-si asigure suprematia, dovedesc ca legatura lui cu unul dintre principalele servicii secrete ale Romaniei (SIE) este mai mult decat formala.

Nu mai este un secret faptul ca Virgil Magureanu a implicat ofiteri ai Serviciului Roman de Informatii in operatiunile de contrabanda cu petrol pe relatia cu Iugoslavia, dosarul Jimbolia continand probe concrete in acest sens. In aceste operatiuni speciale, care i-au imbogatit pe multi dintre afaceristii de partid, a fost implicata si societatea Solventul din Timisoara, la care intreprinzatorul Ovidiu Tender detinea deja un pachet de actiuni. Ulterior, in 2004, printr-o inginerie financiara, Tender avea sa preia combinatul Solventul, societate ajunsa in faliment ca urmare a unor datorii de peste 285 de miliarde lei vechi. Conform unor surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul, printre cei care au facut afaceri cu combustibili, in perioada embargoului impus Iugoslaviei, a fost si Tender. Inca de atunci, Ovidiu Tender si-a cimentat relatiile cu Octavian Iancu, aflat astazi in lotul penal din dosarul RAFO.

In perioada vizata, VGB Impex SRL, firma lui Octavian Iancu, a facut afaceri destul de profitabile din relatia cu Solventul, afaceri care i-au permis ulterior sa-si indrepte atentia catre zona petroliera din Moldova, controlata politic si financiar de Viorel Hrebenciuc si Corneliu Iacubov. Ulterior, pentru a intra in afacerile cu petrol, a folosit strategia preluarii de creante. El a preluat astfel creantele de peste 300 de miliarde lei pe care Carom le avea la Arpechim Pitesti, intrand astfel in Carom si creantele de 1.500 de miliarde pe care le avea RAFO la Petrom, in speranta ca va putea intra ca actionar si in Petrom, speranta spulberata ulterior de catre ministrul Dan Ioan Popescu.

Dupa 2000, Ovidiu Tender si-a extins rapid influenta fie prin infiintarea de noi firme, fie prin preluarea altora de la Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS, actuala AVAS). In trei ani, el a infiintat inca noua firme in Bucuresti, Timis sau Prahova: Tendercom Invest SA (Ploiesti, 2000), All Tender SA (Bucuresti, 2001), Tender Media SA (Bucuresti, 2001), Rednet Expo SRL (Filipestii de Padure, 2001), Union Express SRL (Bucuresti, 2001), Esparom SA (Timisoara, 2001), Eurofer SA (Timisoara, 2002), Nicole – Centrul de Diagnostic si Tratament (Bucuresti, 2002) si Tender’S SRL (Timisoara, 2002).

Cap de pod pentru Frank Timis

Ovidiu Tender a fost unul dintre principalii sustinatori ai aventurierului Frank Timis (foto dr.), presedintele de atunci al firmei Gabriel Resources, in operatiunea acestuia de exploatare a zacamintelor de aur si argint din Rosia Montana, dar si din alte zone ale Romaniei. Relatia dintre cei doi a inceput, oficial, in 2000, atunci cand Frank Timis s-a speriat de faptul ca dezvaluirile privind trecutul sau de aventurier i-ar putea stirbi reputatia de investitor international in Romania. Episodul privind implicarea sa intr-o operatiune de trafic cu heroina in Australia, precum si alte conexiuni cu afaceri dubioase derulate in alte tari prezentau riscul ca, odata cunoscute de catre autoritatile romane, sa-i incetineasca ascensiunea in zonele pe care tocmai incepuse sa le controleze.

A decis, prin urmare, sa-si atraga de partea sa un aliat puternic si, prin intermediul unor functionari din Ministerul Industriilor, a ajuns la Ovidiu Tender. Desi SRI informase deja autoritatile competente despre reteaua din Romania a lui Frank Timis, care includea inalti functionari de stat si cativa ministri, precum si despre pericolele si inconvenientele presupuse de afacerile declansate de acesta, proiectele lui Timis s-au derulat fara oprelisti. Aceasta, deoarece interesele financiare ale unora dintre guvernanti au prevalat in fata intereselor publice, motiv pentru care informatiile provenite de la una dintre unitatile importante din SRI n-au fost luate in seama.

Mai mult chiar, a fost introdus in schema, ostentativ, Ovidiu Tender, aflat intr-o relatie speciala cu fostul sef al SIE, Ioan Talpes. Curand, relatia dintre Frank Timis si Ovidiu Tender avea sa devina una de tipul subordonat-sef, Tender declarand chiar atunci cand a fost introdus in board-ul director al societatii Gabriel Resources, ca a acceptat functia, deoarece “daca Timis va fi indepartat din firma, atunci trebuie sa ramana un roman acolo”. Patriotismul cazon al lui Tender seamana mai degraba cu un ordin de serviciu decat cu o reala strategie privata de afaceri.

Achizitii strategice: petrolul, aurul si constantenii

Primul pas din strategia achizitiilor strategice ale lui Ovidiu Tender a fost preluarea, spre sfarsitul anului 2000, cu sprijinul direct al presedintelui Aurel Ovezea, a societatii de stat Nuclearmontaj SA, transformata ulterior intr-un grup ce include 11 subsidiare. Prin aceasta societate, Tender a preluat, ulterior, in 2002, de la concernul Kvaerner, Fabrica de Echipamente pentru Centrale Nucleare (FECNE), o alta unitate strategica din domeniul energetic, care produce vase sub presiune, schimbatoare de caldura si constructii metalice grele sudate, destinate centralelor nuclearo-electrice si clasice.

A urmat apoi preluarea de la APAPS, prin Tender SA, a pachetului majoritar de actiuni de la societatea Prospectiuni SA, firma ce detinea monopolul asupra prospectiunilor geologice si geofizice. Aceasta achizitie i-a oferit lui Tender posibilitatea de a cunoaste in amanunt secretele subsolului romanesc si de a actiona in consecinta. Cu asemenea instrumente tehnice si institutionale la indemana, este de inteles de ce tintele lui Ovidiu Tender au devenit petrolul, aurul si constantenii sau, altfel spus, RAFO, Rosia Montana si Centrala Nuclear-Electrica de la Cernavoda. Printre clientii societatii Prospectiuni SA, se afla Guvernul Romaniei, SNP Petrom, SN Romgaz, Shell, Hemco, Regal Petroleum plc., Falcon Oil plc. etc.

Alte achizitii importante ale lui Tender au fost Atlas GIP SA Ploiesti si Vulcan SA. In vreme ce prima dintre aceste firme este cea mai mare companie de carotaj din Romania, societatea Vulcan este cunoscuta ca producator de echipamente destinate instalatiilor energetice, precum si ca principal furnizor de unitati de pompaj pentru extractia petrolului. In 2003, a preluat si societatea UPRUC-CTR SA, firma care a completat astfel, alaturi de Nuclearmontaj, Fecne si Vulcan, Grupul Energetic Tender SA care, alaturi de Grupul Industrial Tender SA (Prospectiuni, Atlas GIP si Fitpol), controleaza rezervele energetice ale Romaniei. De altfel, in urma cu doi ani, ca urmare a descoperirii unui important zacamant de gaz in nordul Moldovei, Tender, impreuna cu Frank Timis, prin societatile Regal Petroleum si Prospectiuni, a obtinut licenta de explorare a gazelor naturale si petrolului in judetul Suceava.

Tender-Magureanu-Stolojan

In anul 2002, Grupul Tender si-a anexat si societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF SA, prin care a preluat controlul celor 26 de sucursale si 142 de agentii ale acesteia, raspandite pe intregul teritoriu al tarii. Ca sediu central pentru ARDAF, magnatul din Timisoara a ales fostul sediu al falimentarei Columna Bank, pentru care a achitat 1,6 milioane dolari. Achizitia n-a mai ridicat semne de intrebare, cata vreme conexiunile Columna-Magureanu si Magureanu-Tender erau deja cunoscute. La sfarsitul anului trecut, Ovidiu Tender a negociat cu Theodor Stolojan (vindecat in mod miraculos la putin timp dupa renuntarea la candidatura pentru functia de presedinte al Romaniei) functia de presedinte al societatii de asigurare ARDAF.

Negocierea a fost abandonata dupa alegerea fostului presedinte al PNL in functia de consilier al presedintelui Traian Basescu. Conform unor surse bine informate, in urma cu cateva saptamani, a avut loc o noua intalnire intre Ovidiu Tender si Theodor Stolojan, la Cotroceni, Tender fiind insotit de Dorin Iacob, una dintre puntile de legatura dintre Virgil Magureanu si Traian Basescu. Daca despre continutul acelei intalniri nu se pot face speculatii, trebuie observat ca, dupa plecarea de la Cotroceni a protectorului Ion Iliescu, lui Tender i-au ramas putine brese de intrare in palatul prezidential.

Dorin Iacob a fost si a ramas unul dintre oamenii de incredere ai lui Magureanu, dupa ce a suferit, pe rand, mai multe transformari: fost militian pana in 1990, Iacob a devenit apoi ofiter SRI (1990-1992), om de afaceri si politician; ca om de afaceri, acesta a contractat prin societatea Bel Ami Invest SA Alba Iulia un imprumut de la defuncta Bancorex si, pentru ca depasea un million de dolari (1,250 milioane dolari), a uitat sa-l mai returneze, creditul fiind preluat de AVAS; ca politician, Dorin Iacob a facut cariera in partidul lul Virgil Magureanu si din 2001, dupa fuziunea cu PD, a intrat cu arme si bagaje in PD, unde a reusit sa fie promovat ca secretar executiv al acestui partid.

Tender pierde pe mana goala a lui Talpes

Daca magnatul Ovidiu Tender se rezuma doar la afaceri onorabile si nu se expunea atat de ostentativ in actiuni si relatii cu fosti si actuali ofiteri ai serviciilor de informatii romanesti si straine, precum si in combinatii cu grupuri financiare de tip mafiot, poate ca ar fi fost scutit de calvarul vizitelor la Parchet sau spitalul Elias. Scandalurile publice in care s-a implicat magnatul au inceput in 2002, data la care grupul Tender se coagulase deja ca un important grup autohton de interese politico-financiare. Sponsorizarea a doua reuniuni ale sefilor serviciilor de informatii din tarile NATO, urmata de celebra combinatie cu Willem Matser, un oficial NATO care s-a dovedit a fi escroc, l-a plasat pe Tender intr-un scandal international de proportii.

Sub acoperirea preluarii unui pachet important (45%) de actiuni din societatea Tender SA, contra sumei de 100 de milioane de dolari, Matser a intrat in posesia unor documente ale firmei lui Tender pe care le-a folosit intr-o operatiune de spalare de bani din Columbia, prin intermediul bancii Santander din Bogota, combinatie mafiota descoperita si anihilata de autoritatile olandeze. Dincolo de elementele senzationale ale scandalului, acesta a dovedit ca Ioan Talpes, cel care l-a introdus pe Tender in combinatia cu Matser si a girat pentru seriozitatea acestuia, a dovedit o superficialitate lipsita de scuze, in relatia cu maruntul functionar al NATO.

Doua palme pe obrazul magnatului Tender

La inceputul acestui an, Ovidiu Tender a fost chemat la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru a clarifica aspecte privind controversatele operatiuni de evaziune fiscala si spalare de bani de la RAFO Onesti. Astfel, Tender a fost inclus in lotul celor 19 oameni de afaceri cercetati pentru mai multe infractiuni, ca urmare a scandalului RAFO. Printre colegii de dosar ai lui Tender, se afla Corneliu Iacobov, fratii Octavian si Marian Iancu, Toader Gaureanu etc., etc. Ovidiu Tender este cercetat pentru ca ar fi indus in eroare APAPS atat cu ocazia incheierii, cat si a derularii contractului de privatizare a societatii Carom Onesti, ca a incheiat ilegal contracte de cesiune de creanta pe relatia Carom-VGB Oil si ca ar fi incheiat contracte de creditare fictiva ale societatii Tender SA, in scopul de a justifica scoaterea ilegala de bani din conturile acestei firme. Pe langa lovitura primita in dosarul RAFO, sau poate ca o consecinta directa a acesteia, Ovidiu Tender a fost inlaturat cu scandal, luna trecuta, si de la conducerea UGIR 1903. El il inlocuise in aceasta functie, in urma cu cativa ani, pe Dan Ioan Popescu, cel care avea sa-l inlature, la randu-i, pe magnatul timisorean din cursa pentru preluarea Petrom.

Dan Badea

Revista BILANŢ nr.12, septembrie 2005